TEDEUM la ANUL NOU
După săvârşirea Liturghiei zice Diaconul: Binecuvintează
stăpâne. Preotul: Binecuvântată este Împărăţia a Tatălui şi a
Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, corul:
Amin. Şi citesc. Veniţi să ne închinăm (de trei ori), şi Psalmul 64:
Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule în Sion, şi Ţie se va da
rugăciune în Ierusalim. Auzi rugăciunea mea; către Tine tot
corpul va veni. Nelegiuirile ne-au învins; Tu vei curaţi
răutăţile noastre. Fericit este acela, pre Carele l-ai ales şi l-ai
primit, ca să locuiască în curţile Tale. Umplea-ne-vom de
bunătăţile casei Tale, ale Sfintei Tale Bisericii; minunat eşti
întru dreptate. Auzi-ne, Dumnezeule Mântuitorul nostru,
nădejdea tuturor marginilor pământului, şi a celor ce sunt
pre mare departe. Cela ce întăreşti munţii cu puterea Ta,
încins fiind cu tăria. Cela ce turburi adâncul mării, şi
potoleşti vuietul valurilor ei. Cela ce turburi neamurile şi
spăimântezi locuitorii marginilor pământului prin semnele
Tale; ieşirile dimineţii şi ale serii le veseleşti. Cercetează
pământul, şi-l adapă, îmbogăţeşte-l cu îndestulare; râul lui
Dumnezeu umple-l de ape, găteşte hrana lor, care aşa se
găteşte. Adapă brazdele pământului, înmulţeşte productele
lui, veseleşte-l cu picături, ca să răsară. Binecuvintează
cununa anului cu bunătatea Ta, şi câmpiile Tale să se umple
de grăsime. Să abunde frumuseţile pustiei, şi dealurile să se
încingă cu bucurie. Să se umple câmpiile cu oi şi văile să se
abunde în grâu; toţi să strige de bucurie şi să cânte.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, (de trei ori). După aceea Diaconul
zice ectenia următore:
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea de sus, şi pentru mântuirea sufletele
noastre. Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor
lui Dumnezeu Biserici, şi pentru unirea tuturor, Domnului să
ne rugăm.
Pentru Sfântă Biserica aceasta, şi pentru cei ce cu
credinţă, cu evlavie, şi cu frica lui Dumnezeu intră în ea,
Domnului să ne rugăm.
Pentru preaSfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul (sau
Episcopul) nostru (N), pentru cinstita preoţie, cea întru
Hristos Diaconie, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să
ne rugăm.
Pentru preaevlaviosul şi de Hristos iubitorul Domnitorul
nostru Carol I-iu, Regele României; pentru soţia sa Elisabeta
Doamna şi Regina, şi pentru toată augusta lor familie, şi
pentru tot palatul şi oastea lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să-i ajute, şi să supună sub picioarele lui pre tot
vrăjmaşul şi rebelul, Domnului să ne rugăm.
Pentru oraşul acesta, şi pentru toate cetăţile, satele,
ţările, şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca cu milostivire să primească actuala mulţumire
şi rugă a noastră nevrednicilor robilor Săi întru
Supracerescul Său jertfelnic, şi cu misericordie să ne
miluiască, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca bine primite să fie rugăciunile noastre şi să
ierte nouă şi la tot poporul Său toate greşalele cele de voie
şi cele fără de voie din răutate făcute de noi în anul trecut,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să binecuvinteze începutul şi petrecerea anului
acestuia cu harul iubirii Sale de oameni; şi să ne dăruiască
timpuri paşnice, aere bine temperate, şi viaţă fără păcate cu
sănătate şi cu îndestulare, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să depărteze de la noi toată mânia Sa cea cu
dreptul pornită asupra noastră, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să alunge de la noi toate patimile cele
stricătoare de suflet, şi obiceiurile cele corupte; şi să
sădească frica Sa întru inimile noastre, spre împlinirea
poruncilor lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să înnoiască duhul cel drept în interiorul
nostru, şi să ne întărească întru credinţa ortodoxă, şi să ne
facă grabnici spre lucrarea faptelor celor, bune, şi spre
împlinirea tuturor poruncilor Lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să răpună toate eresurile şi dezbinările, şi să
planteze pretutindeni dreapta credinţă şi evlavia, şi să
întoarcă la cunoştinţa adevărului Său pre toţi cei depărtaţi
de la credinţa cea dreaptă, şi să-i unească cu Sfânta
Biserica Sa cea ortodoxă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să izbăvească Sfânta Sa Biserică, şi pre noi pre
toţi de supărarea, primejdia, urgia şi nevoia şi de toţi
vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, şi pre noi credincioşii Săi, să ne
fortifice totdeauna cu sănătate, cu zile îndelungate şi cu
pace prin întrarmarea Sfinţilor Săi Îngeri, Domnului să ne
rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre
Dumnezeule cu harul Tău.
Pre Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita
Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, şi pururea
Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenind-o.
Pre noi înşine şi unul pre altul, şi toată viaţa noastră, lui
Hristos Dumnezeu să o predăm.
Corul: Ţie Doamne Preotul eschiamă:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea,
Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor.
Corul: Amin. Apoi: Dumnezeu este Domnul…, şi troparele
acestea, glasul al 4-lea:
Mulţumitori fiind noi nevrednicii robii Tăi Doamne,
pentru binefacerile Tale cele mari, ce au fost asupra noastră,
slăvind Te lăudăm, binecuvântăm, mulţumim, cântăm şi
mărim misericordia Ta, şi cu dragoste strigăm Ţie:
Binefăcătorule Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
Mărire… glasul al 3-lea
De binefacerile şi darurile Tale ca nişte robi netrebnici
învrednicindu-ne în dar, Stăpâne cu zel alergând la Tine,
mulţumire îţi aducem după putere, şi slăvindu-Te ca pre
binefăcătorul şi plăsmuitorul strigăm: slavă Ţie,
Dumnezeule Preaîndurate.
Şi acum… glasul al 2-lea
Făcătorule a toată făptura, Carele ai pus timpurile şi anii
întru Stăpânirea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii
Tale, Doamne, păstrând în pace pre Domnitorul, şi cetatea
Ta cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şi ne
mântuieşte.
Diaconul: Să luăm aminte. Iereul: Pace tuturor. Cititorul: Şi duhului
tău. Diaconul: Înţelepciune, să luăm aminte.
Prochimen, glasul al 4-lea
Cânta-voi Domnului Binefăcătorului meu, şi voi cânta numele
Domnului celui Preaînalt.
stih: Bucurase-va inima mea de mântuirea Ta.
Apoi citeşte Apostolul din I-a epistolă către Timotei: 2;1-6.
Fiule Timotei, rog înainte de toate, să faceţi rugăciuni,
cereri, rugăminţi, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru
împăratul, şi pentru toţi cei ce sunt în dregătorii, ca să
petrecem viaţă lină şi paşnică, întru toată evlavia şi curăţia.
Căci aceasta este bine şi plăcut înaintea Mântuitorului
nostru Dumnezeu, Carele voieşte să se mântuiască toţi
oamenii, şi să vină la cunoştinţa adevărului. Că unul este
Dumnezeu şi unul mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni,
omul Iisus Hristos, Carele s-a dat pre sine răscumpărare
pentru toţi. Căruia este cinstea şi slava în vecii vecilor,
Amin.
Iereul: Pace ţie: Cititorul: Şi duhului tău, Diaconul:
Înţelepciune. Cititorul: Aliluia, glasul al 4-lea. Apoi Diaconul: Şi
pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pre
Domnul Dumnezeu să-L rugăm. Corul: Doamne miluieşte, (de trei
ori). Diaconul: Înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie,
Iereul: Pace tuturor, Corul: Şi duhului tău, Iereul: Din Sfânta
Evanghelie de la Luca citire. Corul: Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie.
Diaconul: Să luăm aminte, şi îndată Iereul: citeşte Evanghelia de
la Luca cap. 4;16-22.
În timpul acela venit-a Iisus în Nazaret, unde era crescut,
şi a intrat după obiceiul său în ziua sâmbetei în Sinagoga, şi
s-a sculat să citească. Şi au dat Lui cartea profetului Isaia, şi
deschizând cartea a aflat locul, unde era scris: Duhul
Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, a bine vesti
săracilor M-a trimis, a vindeca pre cei zdrobiţi cu inima, a
predica iertare celor captivi, şi orbilor vedere, a libera întru
uşurare pre cei sfărâmaţi, a predica anul Domnului cel
primit. Şi închizând cartea, dându-o servitorului, a şezut. Şi
ochii tuturor în Sinagogă era privind spre Dânsul. Şi a
început a grăi către dânşii: Că astăzi s-a plinit Scriptura
aceasta întru urechile voastre. Şi toţi îl mărturiseau, şi se
mirau de cuvintele harului, ce ieşeau din gura Lui.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie. Îndată Diaconul zice
ectenia aceasta:
Să zicem toţi din tot sufletul, şi din tot cugetul nostru să
zicem;
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Doamne Atotţiitorule Dumnezeul părinţilor noştri,
rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne
Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Încă ne rugăm pentru preaevlaviosul şi de Hristos
iubitorul Domnul nostru Carol I-iu Regele României, pentru
soţia sa Elisabeta Doamna şi Regina, şi pentru toată augusta
lor familie, şi pentru stăpânirea, învingerea, continuitatea,
pacea, sănătatea, mântuirea lor, şi pentru ca Domnul
Dumnezeul nostru mai ales să-i ajute, şi să supuie sub
picioarele lui pre tot vrăjmaşul şi rebelul.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Încă ne rugăm pentru Arhiepiscopul şi Mitropolitul (sau
Episcopul) nostru (N) şi pentru toţi cei întru Hristos fraţii
noştri.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Mulţumind cu frică şi cu cutremur misericordiei Tale, ca
nişte, robi netrebnici, Mântuitorule şi Stăpânul nostru
Doamne, pentru binefacerile Tale, ce ai revărsat cu
abundenţă asupra robilor Tăi; procedăm şi proaducem Ţie
doxologie ca lui Dumnezeu, şi cu umilinţă strigăm; izbăveşte
din toate nevoile pre robii Tăi, şi ca Milostiv totdeauna
împlineşte spre bine dorinţa noastră a tuturor, cu sârguinţă
ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Pentru ca să binecuvintezi cu bunătatea Ta cununa anului
ce a sosit, şi să domoleşti întru noi toate vrăjmăşiile,
neorânduielile, şi luptele lăuntrice; şi să ne dai pace,
dragoste tare şi nefăţarnică, armonie bine tocmită şi viaţă
virtuoasă, rugămu-Te Atotbunule Doamne, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Pentru ca să ne dai ploi bine temperate, timpurii şi târzii,
rouă producătoare, vânturi măsurate şi bine temperate, şi să
strălucească căldura soarelui, rugămu-Te Atotîndurate
Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)
Pentru ca să pomeneşti Sfântă Biserica Ta, să o întăreşti,
să o împuterniceşti, să o răspândeşti, şi să o împaci, şi să o
păzeşti în veci nevătămată de porţile iadului, şi neînvinsă de
toate cursele vrăjmaşilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi,
rugămu-Te, Atotţiitorule Stăpâne, auzi-ne şi ne miluieşte.
Corul: Doamne miluieşte (de trei ori).
Pentru ca în anul acest viitor, şi în toate zilele vieţii
noastre, să ne izbăvim noi de foamete, de epidemie, de
cutremur, de potop, de grindină, de foc, de sabie, de supra
venirea celor de alt neam, şi de războiul lăuntric, şi de toată
plaga mortală, şi de supărare şi de nevoie, rugămu-Te
Misericorde Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte.
Iereul eschiamă:
Auzi-ne, Dumnezeule mântuitorul nostru, nădejdea
tuturor marginilor pământului, şi a celor ce sunt pre mare
departe, şi Milostive, Milostiv fii, Stăpâne, pentru păcatele
noastre, şi ne miluieşte; că Milostiv şi Iubitor de oameni
Dumnezeu eşti, şi Ţie slavă înălţăm Tatălui, şi Fiului, şi
Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.
Corul: Amin. Diaconul: Iară şi iară plecând genunchii,
Domnului să ne rugăm. Iar Preotul citeşte rugăciunea următoare:
Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, izvorule al vieţii şi al
nemuririi, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută,
Carele ai pus timpurile şi anii întru Stăpânirea Ta, şi dirigi
toate cu pronia Ta cea cerească şi tot bună. Mulţumimu-Ţi
pentru îndurările Tale, care le-ai făcut admirabile asupra
noastră în timpul trecut al vieţii noastre, rugămu-Te,
Atotîndurate Doamne binecuvintează cununa anului ce a
sosit, cu bunătatea Ta; păstrează pre iubitul robul Tău
Domnitorul nostru Carol I-iu Regele României, şi pre soţia sa
Elisabeta Doamna şi Regina, şi pre toată augusta lor familie.
Înmulţeşte zilele vieţii lor întru sănătate neclătită, şi le
dăruieşte propăşire întru toate virtuţile. Dă de sus bunătăţile
Tale, şi la tot poporul Tău sănătate şi mântuire, şi întru toate
bună sporire. Sfântă Biserica Ta, cetatea aceasta, şi toate
cetăţile şi ţările, izbăveşte-le de toată reaua întâmplare,
dăruindu-le pace şi neturburare, ca să ne învredniceşti
totdeauna a proaduce mulţumire Ţie Părintelui Celui fără de
început, cu Unul-Născutul Tău Fiu, cu Sfântul şi de-viaţăfăcătorul
Tău Duh, lui Dumnezeu celui slăvit întru o fiinţă, şi
a cânta Preasfântul Tău nume.
Apoi eschiamă: Slavă Ţie binefăcătorului nostru, în vecii
vecilor. Corul: Amin. Şi îndată cântă doxologia cea mare, adică:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…, sau în locul ei, imnul
Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului: Pre Tine Dumnezeule
Te lăudăm…, iar după sfârşirea lui, Diaconul: Înţelepciune. Iereul:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne…, Corul: Pre
cea mai cinstită de cât Heruvimii…, Iereul: Slavă Ţie Hristoase
Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie. Corul: Slavă…, Şi
acum…, Doamne miluieşte, (de trei ori), binecuvintează, Iereul:
Cela ce cu corpul a binevoit a se tăia împrejur pentru
mântuirea noastră, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, şi ale tuturor
Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască, ca un Bun şi
Iubitor de oameni.
Iar Diaconul eschiamă.
Preaevlaviosului şi de Hristos iubitorului Domnul nostru
Carol I-iu, Regele României, şi soţiei sale Elisabeta Doamna,
şi Regina, şi augustei lor familii, dă-le, Doamne, zile bune şi
îndelungate, viaţă paşnică, sănătate, mântuire, şi întru
toate bună sporire, iar asupra vrăjmaşilor victorie, şi-i
păzeşte întru mulţi ani.
Corul cântă: Mulţi ani (de trei ori)
Diaconul polihroniază iarăşi:
Preasfinţitului Arhiepiscopului şi Mitropolitului (sau
Episcopului) nostru (N) dă-i, Doamne, zile îndelungate şi
bună sporire întru dreapta predicare a cuvântului adevărului
Tău, şi întru conducerea turmei celei cuvântătoare pre calea
mântuirii, şi-l păzeşte întru mulţi ani.
Corul cântă: Mulţi ani (de trei ori)
Diaconul polihroniază a treia oară:
Binecredinciosului şi îndreptătorului sfat, căpeteniilor
cetăţilor, la toată iubitoarea de Hristos oaste, tuturor
ortodocşilor creştini, ce s-au adunat la această Sfântă
serbare: dă-le Doamne zile îndelungate, pace şi sănătate, şi
întru toate bună sporire, şi păzeşte întru mulţi ani.
Corul cântă: Mulţi ani (de trei ori)
Nessun commento:
Posta un commento