Glasul 1
Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cuvântule cel fără de început al lui Dumnezeu, Care de demult ești făcător al celor patru stihii și dintru acelea pe toată lumea o ai făcut, sufletul meu cel legat cu patimile dezleagă-l ca să laud pe slăvitul cneaz Vladimir.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De sus pogorându-Te, nematerialnic Stăpâne, pe muntele cel duhovnicesc, de sus, trimite din destul strălucire sufletelor celor care cer de la Tine, ca să lăudăm cu vrednică datorie pe minunatul cneaz Vladimir.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Maicilor și fecioarelor tu le ești Stăpână, ceea ce ai născut viața, pe Făcătorul lumii și ale maicilor dureri nu ai simțit. Ci maică și fecioară ai rămas, pentru aceea, lăudându-te, „Bucură-te!”, strigăm ție.
Cântarea a 3-a
Irmos: Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire Te-ai închipuit întru dânsa, încinge-mă cu Putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a Slavei Tale Celei Preacurate, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca o trâmbiță de Dumnezeu glăsuitoare a răsunat limba ta cea duhovnicească, fericite, vestind mai înainte tuturor marginilor pământului botezul cel cu dreaptă credință al lui Hristos, cu care, luminat fiind, toată lumea ai luminat.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca o trâmbiță de Dumnezeu glăsuitoare a răsunat limba ta cea duhovnicească, fericite, vestind mai înainte tuturor marginilor pământului botezul cel cu dreaptă credință al lui Hristos, cu care, luminat fiind, toată lumea ai luminat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strălucește astăzi, părinte, preaslăvită pomenirea ta, pe care o prăznuiesc iubitorii de Hristos, lăudându-te pe tine, pe al Său strămoș, împreună și poporul, care către lumina cunoștinței a fost adus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Umbra legii a trecut cu nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, darul viind al lui Hristos Dumnezeului nostru, Cuvântul Tatălui, pe care cunoscându-l slăvitul cneaz, biserica ta, luminând-o, a înfrumusețat.
Sedealna
Glasul al 2-lea
Întru rugăciuni priveghind pururea cu bucurie sufletească, părinte, pentru aceea, ai scos duhul înțelepciunii din izvorul ce iese de sus. Drept aceea, cu credința strălucind ca soarele, roagă-te lui Hristos neîncetat, grăbește, îndurate, și te milostivește a mântui lumea de păcate. (de 2 ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce nu știi de mire, Curată de Dumnezeu Născătoare, care fără de sămânță ai născut pe Stăpânul tuturor, pe Acela împreună cu îngerii roagă-L să ne izbăvească pe noi de toată nepriceperea și să dea umilință și lumină sufletelor noastre, și curățire de greșeli, cea care ești una grabnic folositoare.
Cântarea a 4-a
Irmos: Munte Umbrit cu Darul cel Dumnezeiesc, privindu-te pe tine Proorocul Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Luminat se face și dulce după ce se duce norul, care acoperă pe soarele cerului; veselă este și cu bucurie primăvara, după ce trece tristețea iernii; iar tu, după ce s-a ridicat norul cu negura idolilor, cu botezul ca un soare luminos, ai strălucit nouă, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fariseul Pavel, mergând către Damasc, cu puțină strălucire fu orbit de lumina cea mare, iar cu botezul s-a luminat, căruia tu asemenea ai fost, slăvite, ajungând la Korsun, negura de pe ochi o ai gonit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu te-ai arătat, Fecioară, rădăcină neudată, care ai răsărit slobozire, născând pe Hristos, Dumnezeul nostru, rodul cel purtător de lumină, luminează sufletul meu cel ce este întristat de patimi și îmi cere iertare păcatelor.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel Ce ai luminat cu Lumina venirii Tale, Hristoase şi ai strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Bucură-te și te împodobește cu Duhul, părinte, că alese stâlpări de Dumnezeu sădite ai adus către Hristos, de Dumnezeu alesule rodul tău, pe Boris cel slăvit și pe bine-credinciosul Gleb, cu care, stând înaintea lui Hristos, roagă-te pentru noi.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Bucură-te și te împodobește cu Duhul, părinte, că alese stâlpări de Dumnezeu sădite ai adus către Hristos, de Dumnezeu alesule rodul tău, pe Boris cel slăvit și pe bine-credinciosul Gleb, cu care, stând înaintea lui Hristos, roagă-te pentru noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Minunatul Isaia a proorocit asupra Ierusalimului, că va fi arătat muntele Domnului și casă pe vârful muntelui. Deci, după dreptate, asupra ta am cunoscut darul Duhului, casă ai zidit Stăpânei pe vârful muntelui.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Propovăduiește pentru tine minunatul Isaia cu duhul, că o fecioară va să nască pe Hristos fără de sămânță, iar David, strămoșul tău, minunat a vestit mai înainte măririle tale, că ne-a mântuit pe noi ca un Milostiv.
Cântarea a 6-a
Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este izbăvitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti neputincioşilor Tărie şi Îndreptare.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Râvnitor bunei-credințe, ca slăvitul împărat Constantin, tu ai fost, părinte, că el a luminat cu botezul neamul elinilor, iar tu, cu duhovniceasca baie, pe poporul tău prealuminat l-ai înnoit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndulcindu-ți sufletul cu dragostea lui Hristos și, luând aripile, ai zburat peste negura idolească, și ai gonit întunericul relei credințe, fericite, și te-ai sălășluit în cămara Mântuitorului și Dumnezeului tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu bun suflet se face credinciosul împărat astăzi și soboarele drept-credincioșilor întru prealuminată pomenire a marelui cneaz, fericind nașterea ta cea fără de sămânță, Fecioară, și cu nevoință rugându-se Fiului tău, strigă: „Pe tine te mărim!”
Condac
Glasul al 8-lea
Asemănatu-te-ai marelui Apostol Pavel întru căruntețe, întru tot slăvite Vladimire, că toată osârdia cea pentru idoli, ca pe niște socoteli copilărești lăsând, ca un bărbat desăvârșit te-ai împodobit, cu porfira dumnezeiescului botez; și acum, stând cu veselie înaintea Stăpânului Hristos, roagă-te să se mântuiască începătorii stăpânirii noastre și mulțimea celor ce se stăpânesc.
Icos
Cel Ce ai luminat de demult pe Israel cu legea lui Moise și ai luminat lumea cu arătarea venirii tale, Hristoase Dumnezeule, pe de-Dumnezeu-glăsuitorii ucenicii tăi i-ai trimis să propovăduiască prin țări, cea fără de sămânță nașterea Ta din Fecioară și lor ai poruncit să boteze în numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh. Iar, văzând țara învechită cu păcatele, ai trimis Duhul Tău în sufletul cel tare al slăvitului Vladimir, ca să Te cunoască pe Tine, Unul din Treime, Hristos Dumnezeu, și cu botezul Tău să lumineze pe aleșii Tăi, și pe poporul cel încredințat lui de la Tine, și să-i aducă către Tine, ca să strige cu credință: „Izbăvește moștenirea Ta de păgânii cei potrivnici, pe iubitorul de Hristos împărat și mulțimea ce se stăpânește!”
Cântarea a 7-a
Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor Gândit te înţelegem noi, credincioşii, că precum a mântuit pe cei trei tineri, Cel Preaînălţat şi pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De strămoșeasca haină cea țesută de Dumnezeu, vrăjmașul cel pierzător de suflete m-a golit pe mine. Iar Iisus cel fără de început, arătându-Se în trup și curățindu-mă cu apă și cu Duhul, iarăși mi-a dat-o, pe care cunoscând-o, părinte, te veselești strigând: “Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri!”
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De strămoșeasca haină cea țesută de Dumnezeu, vrăjmașul cel pierzător de suflete m-a golit pe mine. Iar Iisus cel fără de început, arătându-Se în trup și curățindu-mă cu apă și cu Duhul, iarăși mi-a dat-o, pe care cunoscând-o, părinte, te veselești strigând: “Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri!”
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Daniil, păzind legea lui Moise, s-a învrednicit a vedea pe Dumnezeu, iar tu, călcând strămoșeștii idoli, nu ca în negură, ci întru mai mare slavă, cu cunoștința ai văzut pe Hristos împreună cu Tatăl și cu Duhul. Iar cu botezul fiind luminat, veselindu-te, strigi: “Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri!”
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Vrăjmașul, înșelând pe strămoșul Tău cel întâi zidit, Fecioară, l-a dezbrăcat de dumnezeiasca haină; iar când Mântuitorul, dulcele meu Iisus, S-a întrupat din preacuratul Tău pântece cel neispitit de nuntă, diavolul asupra Sa alergând ca asupra lui Adam, lovindu-se de dumnezeire s-a zdrobit cumplit. Iar noi Fiului tău strigăm: „Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.”
Cântarea a 8-a
Irmos: În cuptor, ca într-o topitoare, tinerii lui Israel cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate făpturile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dumnezeiasca gură a vestit, că neamul drepților se va binecuvânta, care asupra ta s-a plinit, fericite. Că sămânță cu cuviință de sfințenie și de Dumnezeu aleasă ai adus lui Hristos pe nebiruiții mucenici, cu care ai luminat pământul nostru, pe care împreună cu tine lăudându-i, preaînălțăm pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Împărăției tale s-a arătat cetatea Kievului, maică a tuturor cetăților cu adevărat, întru care Hristos, mai înainte împreună cu Tatăl și cu Duhul S-a preaslăvit prin strămoașa ta, și prin tine, fericite, unde viteazul tău trup zace în luminata biserică a Stăpânei. Iar noi, poporul tău, lăudându-te, cântăm pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Strălucirea cea fără de început și cuvântul Tatălui mai înainte l-au spus glasurile cele nemincinoase ale proorocilor: că din tine se va naște fără stricăciune Emanuil și Dumnezeu și om, tare așteptare a limbilor, Căruia, ca o maică, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 9-a
Irmos: Chipul Naşterii tale celei Preacurate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim neîncetat pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
David s-a aflat înaintea lui Israel puternic împărat și pe popor l-a mântuit, și idolii acelor de altă limbă i-a surpat. Cu Duhul pe Fiul lui Dumnezeu L-a propovăduit, iar tu în Treime Lai cunoscut a fi Dumnezeu, fericite părinte, pe Care Îl mărim.
Stih: Sfinte Vladimir, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
David s-a aflat înaintea lui Israel puternic împărat și pe popor l-a mântuit, și idolii acelor de altă limbă i-a surpat. Cu Duhul pe Fiul lui Dumnezeu L-a propovăduit, iar tu în Treime Lai cunoscut a fi Dumnezeu, fericite părinte, pe Care Îl mărim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Să prăznuiască astăzi cu veselie poporul, cel de Dumnezeu ales, pomenirea ta, cu sfântă cuviință în biserica Maicii lui Dumnezeu, pe care cu dragoste o ai înfrumusețat. Întru pomenire veșnică care este a preaslăvirii tale, care este cer pământesc, întru care, odihnind, aștepți acea cu totul înfricoșată trâmbiță a Arhanghelului, fericite, pentru aceea, pe tine pururea te mărim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu Duhul cel dumnezeiesc aprinzându-ne, toate neamurile, cu dragoste, te fericim, de Dumnezeu Născătoare, că tu blestemul strămoașei l-ai stricat și cu nevoință lăudăm pe Cuvântul lui Dumnezeu, că pe Acela, nearzându-te, în pântecele tău primindu-L, L-ai născut cu trup, către Care roagă-te să se izbăvească credincioasa ta turmă de toată nevoia și necazul.
Nessun commento:
Posta un commento