Viața Sfântului Cuvios Ioan Casian Romanul 29 februarie
venerdì 28 febbraio 2014
Sinaxar 28 Februarie
În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.
Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.
Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.
Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.
Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.
Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.
Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.
Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.
Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.
Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
giovedì 27 febbraio 2014
mercoledì 26 febbraio 2014
martedì 25 febbraio 2014
Viața Sfântului Mucenic Alexandru
Sfântul Mucenic Alexandru a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena. Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon. Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou. Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.
lunedì 24 febbraio 2014
Sinaxar 24 Februarie
În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.
domenica 23 febbraio 2014
Sinaxar 23 Februarie
În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.
.jpeg)
sabato 22 febbraio 2014
Viața Sfântului Cuvios Talasie
Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace
Sinaxar 22 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.
venerdì 21 febbraio 2014
giovedì 20 febbraio 2014
mercoledì 19 febbraio 2014
martedì 18 febbraio 2014
Sinaxar 18 Februarie
În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.
Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.
Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.
Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.
Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.
Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
lunedì 17 febbraio 2014
Sinaxar 17 Februarie
În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.
domenica 16 febbraio 2014
sabato 15 febbraio 2014
venerdì 14 febbraio 2014
Sinaxar 14 Februarie
În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
giovedì 13 febbraio 2014
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Auxentie 14 Februarie
Viața Sfântului Cuvios Auxentie
Troparul
Sfântului Cuvios Auxentie, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmos:
Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înmulţind dragostea cea către Dumnezeu, Părinte Auxentie şi iubirea cea lumească părăsind-o, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat comoară încăpătoare a harului Duhului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecatu-te-ai sub jugul cel bun al Domnului, cu înclinare de bunăvoie, Părinte Auxentie şi ai lucrat pământul faptelor bune, îngrăşându-l pe el cu lacrimi, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înstrăinându-ţi sufletul tău şi mintea de tulburările vieţii şi împreunându-te cu Dumnezeu, precum se cuvine, cu neîncetate nevoinţe ai petrecut pe pământ, ca unul fără de trup, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întru tine s-a văzut acum, Stăpână, călătoria cea dumnezeiască şi omenească cea nepricepută a lui Hristos, Care S-a născut ca Dumnezeu şi Om din tine, Curată, înnoind fiinţa mea.
Cântarea a 3-a.
Irmos:
Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm, ci întru Tine, Înțelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind întărit cu Puterea Crucii, ai nimicit pornirile demonilor şi măiestriile lor le-ai risipit, prin nevoinţe, înlăturând năvălirea lor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând pe pământ petrecerea îngerilor, cu osârdie te-ai nevoit a avea în rugăciune curăţire şi în priveghere încordare, Părinte Auxentie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cunoscând că pofta cea trupească pricinuieşte sufletelor venin de moarte, prin înfrânare ai omorât întărâtările ei, de Dumnezeu înţelepţite, Cuvioase Auxentie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce m-a zidit dintru începuturi din ţărână pe mine omul, Se zideşte pentru mine din pântecele tău, Preacurată, îndreptând căderea cea de demult.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci în Tine, Înţelepciunea Cea Ipostatică a Tatălui, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biruitor te-ai vădit împotriva duhurilor vicleniei cu lucrarea şi cu harul Sfântului Duh, Părinte Auxentie, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fugit-ai din tulburarea râurilor nelegiuirii, întărindu-te pe tine însuţi cu rugăciunea, purtătorule de Dumnezeu, preafericite; şi din Pârâul Desfătării ai băut cu vrednicie, prealăudate.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sporind credinţa cea către Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-ai suit la Înălţimea Cerească a dumnezeieştii apropieri, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Părinte, cu înţelepciune, alegând mai degrabă dumnezeiasca frumuseţe cea stătătoare, decât desfătarea cea deşartă a celor vremelnice, cu osârdie strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiind lămurit că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul trupeşte, toţi credincioşii te numim, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, dându-ţi numire potrivită cu firea lucrurilor.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă cu credinţă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Peste smintelile care îţi aţinteau calea, părinte, cu isteţimea cugetului şi cu curăţia sufletului ai trecut, fără vătămare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Petrecut-ai viaţa, părinte, cu duh drept, nebăgând în seamă cele vremelnice, ci de cele veşnice pururea apropiindu-te.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Viaţa ta îţi este strălucită şi credinţa dreaptă; nevoinţa îţi este minunată şi cuvântul tău este dres cu harul, Cuvioase Auxentie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Având cuget cinstit, plin de învăţătură, pe tine, Preacurată, toţi te numim Născătoare de Dumnezeu şi cu dragoste te fericim.
Cântarea a 6-a.
Irmos:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiu al luminii şi al zilei te-a arătat pe tine vieţuirea ta, fericite şi luminător în lume având pe Cuvântul vieţii, ca cel ce ai umblat cu bună cuviinţă, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcând din viaţă o cugetare la moarte şi în chip deosebit deprinzându-ţi mintea cu înţelepciunea, părinte, te-ai mutat către Înţelepciunea Cea Ipostatică.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Biserică a Domnului şi Cămară de mire te cunoaştem, Năstrapă, Sfeşnic şi Lespede, care ai avut Înscris în tine pe Cuvântul, Cel Ce din milostivire S-a Întrupat, Preacurată.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu...
Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înţelepţite şi pofta trupului tău înfrânându-ţi-o, te-ai arătat sporind în credinţă. Şi ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfinţite.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce erai rănit de dumnezeiasca dragoste a Stăpânului, Părinte, către Dânsul ai avut plecarea inimii tale cu totul nestrămutată, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind luminat, preaînţeleptule, cu Strălucirea Mântuitorului, ai înfruntat pe părtinitorul întunericului şi ai surpat pe stăpânitorii lumii strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea oamenilor, care oarecând s-a stricat, pentru depărtarea de la Dumnezeu, vrând Ziditorul Dumnezeu iarăşi să o înnoiască, S-a Sălăşluit în Pântecele tău, Preacurată, Una Prealăudată.
Cântarea a 8-a.
Irmos:
Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mutându-te cu totul la Dumnezeu ai scuturat plăcerea trupului şi ai luat lucrarea minunilor, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înfricoşător te-ai arătat demonilor, având pe Hristos Sprijinitor, a Cărui Cruce ridicând-o, i-ai urmat, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arhanghelul, arătându-se, grăieşte şi îţi vesteşte zămislirea Cuvântului Cea mai presus de cuvânt şi mântuitoare lumii, Preacurată, strigând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Cântarea a 9-a.
Irmos:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu botezul tău, părinte, te-ai împreunat cu toată dumnezeirea; şi păzind curată vrednicia chipului, fericite, ai ajuns cu veselie la Strălucirea Cea Întreit Luminătoare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum nu prin închipuire, nici prin oglindă priveşti, Sfinte Preacuvioase Părinte Auxentie, lumina dumnezeieştii atotputernicii; ci faţă către faţă te învredniceşti de lumina cea mai presus de cuget şi vederii lui Dumnezeu, preaînţeleptule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unul ce ai multă îndrăzneală către Împăratul tuturor, părinte, roagă-te să se mântuiască de toate necazurile, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, ca toţi să te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rupe acum lanţurile greşelilor mele, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Izvorul milostivirii, Una de Dumnezeu Fericită şi mă umple de veselie, ca după vrednicie să te măresc pe tine.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Suindu-te în muntele privirilor înalte şi al faptei, cu adevărat, preafericite, cu fulgerele minunilor ai strălucit ca soarele, luminând marginile lumii. Pentru aceasta prăznuim astăzi sfântă pomenirea ta şi lăudându-te cu dragoste, te cinstim cu credinţă.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
În muntele faptelor bune suindu-te, te-ai închis pe tine într-o mică chilie, preafericite, fiind pe pământ strâmtorat prin sihăstrie; şi într-aripându-te, preaînţelepţeşte, cu cugetul desăvârşit te-ai suit către lărgimea cea dumnezeiască, fericite. Pentru aceasta ai tras la Înălţime pe cei căzuţi întru adâncurile ispitelor, făcând minuni, cuvioase; purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Auxentie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Ca pe o Fecioară şi singură între femei, pe tine, ceea ce fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericesc. Că întru tine S-a sălăşluit focul dumnezeirii şi alăptezi ca pe un Prunc pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngerilor şi al oamenilor, cu cuviinţă lăudăm Preasfântă Naşterea ta şi într-un glas împreună strigăm ţie: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce lăudăm, precum se cuvine, Mărirea ta, Preacurată.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, văzându-L înălţat pe Cruce, mieluşeaua se văita vărsând lacrimi şi striga cu amar: Lumea se bucură, luând mântuire, iar inima mea arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce eşti adâncul milei şi izvorul Cel nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă, precum se cuvine, dumnezeieştile Tale Patimi.
Iscriviti a:
Post (Atom)