Viața Sfântului Ioan de Valaam 5 iunie

Sfântul Ioan de Valaam 5 Iunie

Sfântul Ioan de Valaam (cunoscut și ca Starețul Ioan de la Valaam sau Ivan Alekseevici Alekseev) este unul dintre cei mai iubiți și luminați bătrâni îmbunătățiți ai secolului XX. Deși prăznuirea sa principală este legată de data adormirii sale sau de momente din calendarul local (cum ar fi 5 iunie în anumite calendare eparhiale), viața sa rămâne o pildă vie de smerenie profundă, dragoste și simplitate evanghelică.

Iată parcursul său pământesc detaliat, marcat de mutările mănăstirii sale între granițele Rusiei și ale Finlandei, pe fondul tulburărilor politice ale vremii.
​1. Copilăria și ucenicia în lume (1873 – 1889)

​Ivan Alekseevici s-a născut la 14 februarie 1873 în satul Gubka, din provincia Tver (Rusia), într-o familie simplă de țărani care abia fuseseră eliberați din iobăgie. Părinții săi, oameni cu o credință profundă, își luau adesea cei patru copii (trei băieți și o fată) în pelerinaje la marile mănăstiri rusești.
​Dorul de sfințenie: Încă de la vârsta de 13 ani, micul Ivan citea cu nesaț Viețile Sfinților și mergea pe jos în pelerinaj alături de un prieten, fiind profund atras de viața pustnicească a Sfântului Nil Sorsky.
​„Școala” din cârciumă: Din cauza lipsurilor materiale, fratele său mai mare l-a luat la Sankt Petersburg pentru a-l ajuta într-o cârciumă (tavernă) pe care o deschisese acolo. Timp de trei ani, Ivan a lucrat ca băiat de serviciu și barman. Această perioadă a fost decisivă pentru formarea sa spirituală: privind zilnic mizeria umană, beția, suferința și dramele oamenilor simpli, Ivan a învățat prima și cea mai importantă lecție — să nu judece niciodată pe nimeni și să aibă o nesfârșită răbdare.
​2. Intrarea în Monahism la Mănăstirea Valaam (1889 – 1921)

​În 1889, la vârsta de 16 ani, lăsând în urmă agitația capitalei, Ivan a intrat ca frate în celebra Mănăstire Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga.
​Primele ascultări: A fost trimis inițial la Schitul Sfântul Gherman, unde a muncit din greu în agricultură și la îngrijirea animalelor, iar ulterior a primit ascultarea de pantofar a mănăstirii.
​Armata și întoarcerea: Între 1895 și 1899 a trebuit să își satisfacă serviciul militar în armata țaristă, după care s-a întors imediat la mănăstirea sa de suflet.
​Călugăria: După ani de încercare, în iunie 1910, a fost tuns în monahism primind numele de Ioan. A ales să trăiască o viață extrem de retrasă, fiind trimis la Schitul Sfântul Ioan Înaintemergătorul, un loc renumit pentru asprimea regulilor sale de sihăstrie. Acolo s-a adâncit în Rugăciunea Inimii și în studiul scrierilor Sfinților Părinți.
​3. Stareț la Petsamo și încercările războiului (1921 – 1940)

​După Revoluția Bolșevică din 1917, mănăstirea Valaam a rămas pe teritoriul Finlandei, care își declarase independența. Acest lucru i-a salvat temporar pe călugări de persecuțiile sângeroase din Rusia sovietică.
​Egumen la mănăstirea de la Cercul Polar: În anul 1921, schimonahul Ioan a fost trimis ca egumen la Mănăstirea Petsamo (Trifonov-Petsamsky), situată în extremitatea nordică, la Oceanul Înghețat. A condus această comunitate izolată timp de 10 ani, refăcând viața duhovnicească a locului într-un climat extrem de ostil.
​Revenirea la Valaam: În 1932, dorind să revină la liniște și să lase conducerea administrativă, s-a întors la Valaam, unde a primit schima mare (treapta cea mai înaltă a călugăriei, marcată de un vot de izolare și rugăciune și mai aspră). A devenit duhovnicul schitului de pe Insula Înaintemergătorului.
​4. Exilul și Noul Valaam (1940 – 1958)

​În anul 1939 a izbucnit „Războiul de Iarnă” dintre Finlanda și Uniunea Sovietică. Insulele Valaam au devenit o țintă a bombardamentelor.

​În februarie 1940, în condiții de iarnă grea, bătrânul Ioan, alături de ceilalți călugări supraviețuitori, a evacuat mănăstirea peste gheața groasă a lacului Ladoga, luând cu ei doar icoanele făcătoare de minuni și arhivele importante. S-au refugiat în interiorul Finlandei, unde au fondat mănăstirea Heinävesi, cunoscută sub numele de Noul Valaam.

​Aici, în ciuda bătrâneții și a bolilor (suferea grav de astm și reumatism), Sfântul Ioan a devenit un adevărat far spiritual. Chiar dacă mănăstirea își pierduse splendoarea de altădată, devenind o simplă fermă adaptată, sute de oameni — intelectuali, țărani, refugiați, dar și ucenici de departe — îi scriau sau veneau să-i ceară sfatul.
​5. Moștenirea Spirituală și Scrisorile

​Sfântul Ioan de Valaam nu a lăsat tratate teologice complicate, ci o colecție impresionantă de scrisori duhovnicești adresate ucenicilor săi (publicate în volumul Scrisorile starețului Ioan de Valaam).

​Învățătura sa de căpătâi: Totul se rezumă la simplitate, smerenie și osândirea de sine. El repeta adesea că viața duhovnicească nu se măsoară prin stări înalte sau viziuni, ci prin răbdarea în necazuri și prin conștientizarea propriilor neputințe. Sfătuia mereu moderația: „Fă puțin, dar constant”.

​S-a mutat la Domnul în pace la 6 iunie 1958, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Noul Valaam din Finlanda.
​Canonizarea

​Recunoașterea sfințeniei sale a venit ca o confirmare a cultului curat pe care credincioșii din Finlanda, Rusia și întreaga lume ortodoxă i l-au purtat timp de decenii:
​Noiembrie 2018: Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol a aprobat trecerea sa în rândul sfinților.
​Iunie 2019: A avut loc proclamarea oficială a canonizării sale la Mănăstirea Noul Valaam din Finlanda, unde sfintele sale moaște sunt așezate și astăzi spre închinare.