Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul marii Lavre de la Athos, dar și pe cei șase cuvioși ucenici ai săi care au trecut la Domnul împreună cu el.
Moartea lor nu a fost una firească, ci o jertfă tragică și cutremurătoare, petrecută în timp ce lucrau la extinderea bisericii mari (Catholiconul) a mănăstirii.
Iată viața și detaliile legate de acești șase sfinți ucenici.
Cine au fost cei șase ucenici?
Deși în sinaxare ei sunt adesea pomeniți împreună, sub numele colectiv de „cei șase ucenici”, istoria a reținut detalii clare despre identitatea unora dintre ei, care aveau responsabilități majore în conducerea și construirea mănăstirii:
Cuviosul Antim un monah îmbunătățit, recunoscut pentru ascultarea și blândețea sa.
Cuviosul Daniil ucenic apropiat, dedicat rugăciunii.
Cuviosul Leontie un alt stâlp al obștii timpurii.
Cuviosul Teodul monah râvnitor.
Cuviosul Eftimie care slujea cu devotament.
Ilarion Ispravnicul (sau Economul) cel care supraveghea direct lucrările de construcție și cel mai apropiat colaborator al Sfântului Atanasie în acele momente.
Contextul și sfârșitul lor mucenicesc
Spre sfârșitul vieții sale, Sfântul Atanasie a dorit să mărească biserica centrală a Lavrei, deoarece numărul călugărilor crescuse foarte mult. În ciuda unei premoniții clare că i se apropie sfârșitul (le spusese ucenicilor că în curând va pleca la Domnul), Sfântul a urcat personal pe schele pentru a-i îmbărbăta pe muncitori și pe ucenici.
Prăbușirea cupolei
În timp ce se aflau la înălțime, pe vârful bisericii, zidul proaspăt construit al cupolei s-a prăbușit brusc sub greutatea structurii, trăgându-i în adânc pe Sfântul Atanasie și pe cei șase ucenici ai săi.
Moartea instantanee: Cinci dintre ucenici au murit pe loc, striviți sub dărâmăturile grele de piatră și cărămidă.
Ultimele clipe: Sfântul Atanasie și Ilarion Ispravnicul nu au murit imediat. Rămași prinși sub dărâmături, aceștia au supraviețuit timp de aproape trei ore. Călugării din obște, auzind zgomotul asurzitor, au alergat plângând și au început să sape disperați printre pietre. În tot acest timp, de sub ruine se auzea vocea Sfântului Atanasie și a lui Ilarion rugându-se și slăvind pe Dumnezeu. Când au reușit în cele din urmă să îi scoată la suprafață, sufletele lor plecaseră deja la Domnul.
Semnificația duhovnicească
Tradiția athonită notează că trupurile celor șase ucenici, deși zdrobite de greutatea pietrelor, nu prezentau semne de descompunere, ci emanau o mireasmă duhovnicească. Ei au fost îngropați cu mare cinste alături de părintele lor duhovnicesc, Sfântul Atanasie.
Notă istorică: Jertfa lor este privită în teologia ortodoxă nu ca un accident nefericit, ci ca o încununare a ascultării desăvârșite. Ei au murit făcând ascultare de duhovnicul lor și lucrând la Casa lui Dumnezeu, fiind numărați direct în rândul cuvioșilor martiri.
Pomenirea lor pe 5 iulie, odată cu Sfântul Atanasie, amintește de legătura indisolubilă dintre un duhovnic sfânt și ucenicii care își pun sufletul pentru el și pentru Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu și spune-ne părerea ta! Te rugăm să păstrezi un ton politicos