Sfântul Mucenic Veniamin 29 Iulie

A pătimit în Persia în secolul al V-lea). În unele sinaxare și tradiții, tot la 29 iulie sunt menționați și Sfinții Mucenici Veniamin și Virie din Constantinopol.

​

Cea mai bogată și cunoscută istorie detaliată asociată cu numele de Sfântul Mucenic Veniamin la această dată este cea a Sfântului Veniamin Diaconul din Persia. Mai jos este viața sa detaliată, așa cum este păstrată în scrierile sinaxarelor ortodoxe.

​Contextul istoric: Persecuția din Persia

​Evenimentele din viața Sfântului Veniamin se petrec în secolul al V-lea, în timpul domnilor persani Yezdegherd I (Izdigherd) și fiul său, Varahran (Gororan). În acea perioadă, creștinii din Imperiul Persan au trecut prin valuri cumplite de persecuții, stârnite în mare parte de magi (preoții religiei zoroastriene a focului), care se temeau de răspândirea rapidă a credinței creștine.
​Activitatea de propovăduitor și prima închisoare

​Sfântul Veniamin era de neam persan și slujea ca diacon al Bisericii lui Dumnezeu. Înzestrat cu o mare râvnă duhovnicească, el nu s-a mulțumit doar să participe la slujbe, ci a devenit un propovăduitor neînfricat al Evangheliei. Prin cuvântul său plin de har și prin viața sa curată, el a reușit să întoarcă de la închinarea la idoli și la foc mulți perși și eleni (păgâni), botezându-i în credința lui Hristos.

​Văzând influența sa tot mai mare, mai-marii perșilor și magii l-au pârât regelui ca pe un făcător de rele care subminează religia oficială a statului. Din ordinul regelui, Veniamin a fost arestat, bătut și aruncat întru-o temniță întunecată. Acolo a zăcut în lanțuri timp de doi ani.
​Eliberarea condiționată și răspunsul ferm al sfântului

​După doi ani de detenție grea, un sol oficial trimis de împăratul roman (bizantin) la curtea perșilor a aflat despre situația diaconului Veniamin. Mișcat de suferințele lui, solul l-a rugat pe rege să îl elibereze.

​Regele persan a acceptat să îl pună în libertate, dar a pus o singură condiție strictă: Veniamin să nu mai vorbească niciodată despre Hristos și să nu mai propovăduiască legea creștină în rândul magilor sau al poporului.

​Auzind această condiție, solul roman s-a grăbit să o accepte în numele împăcării, crezând că face un bine. Însă Sfântul Veniamin, având o cugetare duhovnicească înaltă, a refuzat categoric compromisul, rostind cuvinte rămase celebre:
​„Este cu neputință a nu împărtăși și pe alții cu lumina dintru care eu m-am împărtășit. Căci de câtă muncă este vrednic acela care ascunde talantul în pământ, ne arată învățătura Sfintelor Evanghelii în chip luminat.”

​El a adăugat că, dacă ar înceta să propovăduiască adevărul din teama de oameni, s-ar face vinovat de îngroparea darului divin și ar cădea sub osânda divină. Nici regele și nici dregătorii săi nu au înțeles această fermitate a credinței, crezând că îl pot opri prin forță; prin urmare, crezând că a înțeles avertismentul, regele l-a lăsat totuși să plece.
​Continuarea propovăduirii și martiriul groaznic

​Odată ieșit din temniță, Sfântul Veniamin nu a încetat să facă ceea ce știa mai bine: a ieșit din nou în lume și a propovăduit cu curaj Cuvântul Adevărului, întorcând și mai mulți oameni la Hristos.

​Când vestea a ajuns din nou la urechile regelui, acesta s-a mâniat cu o furie fără margini. Nemaivrând să audă de vreo eliberare, regele a poruncit să i se aplice cele mai hidoase și mai inumane torturi:
​Tortura cu trestii ascuțite: Călăii au ascuțit aproximativ douăzeci de bucăți de trestie subțire și i le-au înfipt sub unghiile de la mâini și de la picioare.

​Străpungerea pântecului: Văzând că sfântul răbdase aceste chinuri cumplite aproape fără să se plângă – socotindu-le ca pe o joacă prin puterea harului divin –, tiranul a poruncit să i se înfigă o altă trestie ascuțită direct în pântece.

​Moartea în țeapă: În cele din urmă, ca o culme a cruzimii, fiara fără de omenie a poruncit ca mucenicul să fie ridicat și tras într-o țeapă groasă, presărată peste tot cu noduri ascuțite.

​În aceste chinuri de nesuportat, dar având sufletul plin de pacea și lumina lui Dumnezeu, Sfântul Veniamin și-a dat duhul în mâinile Creatorului său, primind cununa neveștejită a muceniciei în jurul anului 420.
​Semnificația prăznuirii sale
​Curajul mărturisirii: Viața Sfântului Veniamin Diaconul este un exemplu suprem de statornicie în credință. El ne arată că datoria de a-L Mărturisi pe Hristos nu poate fi oprită de amenințările sau legile umane vremelnice.

​Pilda talantului: Refuzul său de a tăcea ilustrează parabola evanghelică a talanților: lumina primită de la Dumnezeu nu trebuie ascunsă sau ținută doar pentru sine, ci dăruită mai departe semenilor, chiar și cu prețul vieții.

​(Notă: Tot în ziua de 29 iulie, Biserica Ortodoxă mai face pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, a Sfintei Mucenițe Teodota cu fiii săi, a Sfântului Mucenic Mamant și a Sfinților Mucenici Veniamin și Virie din Constantinopol).