Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu 16 August

 

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (1661 – 1729), soția Domnitorului Mucenic Constantin Brâncoveanu, este o figură providențială a istoriei și Ortodoxiei românești, un model de credință, tărie sufletească și demnitate creștină, prăznuită în calendarul ortodox la data de 16 august.

Originea, Familia și Lucrarea Ctitoricească (1661–1714)

Născută în jurul anului 1661, fiică a Agăi Neagoe din Popești și nepoată a domnului Antonie Vodă, Maria s-a căsătorit în 1674 cu Constantin Brâncoveanu. Împreună au crescut 11 copii: 4 fii (Constantin, Ștefan, Radu, Matei) și 7 fiice (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda). În cei 26 de ani de domnie, Doamna Maria a fost administratoarea averilor familiale și o susținătoare ferventă a culturii brâncovenești. A fost ctitora Mănăstirii Surpatele și a restaurat lăcașuri precum Hurezi, Sfântul Gheorghe Nou, Dintr-un Lemn și Doicești, finanțând totodată tipărirea de cărți liturgice în română, greacă, slavonă, arabă și gruzină.

​Calvarul din 1714 și Martiriul de la Constantinopol

În Săptămâna Mare a anului 1714, întreaga familie domnească a fost ridicată de otomani și dusă la Istanbul. Închisă în temnița Yedikule (Șapte Turnuri), Doamna Maria a fost supusă anchetelor crunte pentru divulgarea averilor. La 15 august 1714, chiar de Praznicul Adormirii Maicii Domnului și ziua de naștere a voievodului, soțul ei, cei patru fii și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitați sub ochii ei pentru că au refuzat trecerea la islam, trupurile fiindu-le aruncate în Marea Marmara.

​Exilul, Aducerea Tainică a Sfintelor Moaște și Criptograma (1714–1720)

Aruncată din nou în temniță și ulterior exilată în Anatolia (Kutahya) alături de fiice, noră și singurul nepot supraviețuitor, Doamna Maria a trăit în mizerie extremă până în 1716, când a fost răscumpărată. Revenită în țară, deși deposedată de avere, a luptat pentru reconstituirea patrimoniului și a organizat aducerea în țară a rămășițelor soțului ei, salvate din marea Marmara și îngropate inițial la Mănăstirea Kamariotissa de pe insula Chalki. În 1720, a înhumat secret moaștele la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Pentru a preveni profanarea otomană, a lăsat piatra funerară neinscripționată și a așezat deasupra o candelă de argint cu o inscripție cifrată în chirilică („...luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu...”). Taina mormântului a rămas ascunsă aproape 200 de ani, fiind confirmată abia în 1914.

​Trecerea la Domnul și Canonizarea

S-a stins din viață în decembrie 1729, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântată alături de soțul ei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut-o în rândul sfinților ca mărturisitoare fără de sânge, pilon al familiei și salvatoare a moaștelor martirice.