lunedì 10 febbraio 2014
domenica 9 febbraio 2014
sabato 8 febbraio 2014
venerdì 7 febbraio 2014
giovedì 6 febbraio 2014
Acatistul Sfântului Ierarh Fotie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului
Troparul Sfântului Ierarh Fotie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, glas 1:
Ca cel ce ești cu apostolii în ceruri împreună locuitor și ortodocșilor mare apărător, lumii drept învățător, iar eresurilor latinești dârz împotrivitor, Sfinte Fotie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L cu dinadinsul să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe al Treimii apărător, veniți, o, iubitorilor de mărturisitori, să-l lăudăm noi toți cei ce ne-am izbăvit de viforul ereticesc prin învățăturile lui, pe grabnicul ajutător al celor din nevoi, zicând: Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Icosul 1
Înger întâistătător ești între mărturisitori, de Dumnezeu înțelepțite Fotie, lauda arhiereilor și bucuria mucenicilor, pentru care cu smerite laude te lăudăm zicând:
Bucură-te, că strălucitul tău praznic pe toți ne veselește;
Bucură-te, că cetății împărătești ai fost păstor adevărat;
Bucură-te, că și nouă ales povățuitor te-ai arătat;
Bucură-te, trâmbiță răsunătoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, păstorul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce ai fost ascuns și de toată lumea neștiut;
Bucură-te, că astăzi ca un soare tuturor ai răsărit;
Bucură-te, că razele tale s-au întins în tot pământul;
Bucură-te, că dogmele ortodoxe cu multă însuflețire le-ai apărat;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 2-lea
Ca un nou apostol te-a trimis pe tine Dumnezeu, om ceresc și înger pământesc, căci împletind întreit sfântă cântare, ai făcut pe îngeri împreună cu oamenii a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Nou luminător lumii ești, dumnezeiescule Fotie, că începând cercetarea și prigonirea credincioșilor, mai întâi lucrătorii fărădelegii au bătut păstorii, ca mai apoi cu lesnire să risipească turma, peste care biruind peste toate, auzi de la noi așa:
Bucură-te, că ai plâns mult văzând risipirea turmei tale;
Bucură-te, că rugăciuni fierbinți ai înălțat lui Dumnezeu;
Bucură-te, neînfricatule mărturisitor al dreptății;
Bucură-te, nebiruitule mustrător al nedreptății;
Bucură-te, cel ce ai arătat mare bărbăție în prigoană;
Bucură-te, că pe cei dreptslăvitori i-ai întărit;
Bucură-te, că pe eretici i-ai afurisit;
Bucură-te, lauda ortodocșilor;
Bucură-te, rană nevindecată a latinilor;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 3-lea
Biserica se veselește, Părinte, văzând pe păstorul ei punându-și sufletul pentru oi, iar cetele Arhanghelilor, ale Serafimilor și Heruvimilor, cu toată oastea cerească, viersuiesc cântare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, iar noi împreună cu tine cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Neiubind, Părinte, slava și cinstea cea de puțină vreme, ai dobândit prieteni pe Dumnezeu, pe sfinți și pe îngeri, mărturisind adevărul și dreptatea, pentru aceasta-ți cântăm:
Bucură-te, că încă din viață cu sfinții te-ai numărat;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur împreună vorbitorule;
Bucură-te, cu Grigorie Teologul împreună teologule;
Bucură-te, cu Vasile cel Mare împreună liturghisitorule;
Bucură-te, că ai lepădat dogma apusenilor;
Bucură-te, că în pătimiri fiind, mărturisitor te arătai;
Bucură-te, că fiind prigonit, pentru Hristos te bucurai;
Bucură-te, că ție cuvântul ți-a fost drept și sfânt;
Bucură-te, că nu ai suferit tăgăduirea dreptei credințe;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 4-lea
Al Treimii slujitor și al sinoadelor sobornicești apărător, ai întărit învățăturile Sfinților Părinți și predaniile apostolești cu neclintită credință, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Primind înștiințare de la cei din Apus, te-ai gătit tu și însoțitorii pentru mărturisirea adevărului, iar aceia se bucurau gândind că te vei pleca la a lor rea cugetare, dar tu ca un stâlp neclintit ai rămas neînvins, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, mare slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, apărătorule al predaniilor apostolești;
Bucură-te, întăritorule al celor șapte soboare;
Bucură-te, foc arzător asupra ereticilor;
Bucură-te, că de reaua înștiințare nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că te găteai cu veselie pentru primejdii;
Bucură-te, pentru preoții și norodul de tine povățuit;
Bucură-te, că liturghisind cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, ostașule al Împăratului Ceresc;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 5-lea
La alegerea tuturor ai fost ridicat în scaunul patriarhiei prin descoperire de sus, și fiind pus ca o lumină în sfeșnic, ca un soare ai luminat deopotrivă Răsăritul și Apusul, slăvind pe Hristos cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Se înspăimântă și tremură mincinoasa învățătură latinească la pomenirea cinstitului tău nume, când cu multă putere se întindea pe tot pământul erezia lor, iar tu ca o lumină ai alungat întunericul, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, bucuria ortodocșilor;
Bucură-te, ierarh preabun al lui Hristos;
Bucură-te, că buzele tuturor pomeneau al tău nume;
Bucură-te, mare păstor și întâistătător;
Bucură-te, că ai înspăimântat pe papa cel eretic;
Bucură-te, că l-ai îngrozit pe satana;
Bucură-te, că te-ai ostășit până la sânge;
Bucură-te, lumină ce alungi întunericul eretic;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 6-lea
De când ți-ai arătat vitejia și iscusința în Sfintele Scripturi, neîncetat îți căutau toți pricini nedrepte, ca din scaun și din mijlocul turmei scoțându-te, să te piardă desăvârșit, iar tu pentru toate, cu mulțumire, laudă lui Dumnezeu Îi cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Înștiințat de calea pe care o vei urma, ai luminat mințile credincioșilor ca un alt Pavel, și venind lucrătorii fărădelegii, te-au izgonit cu necinste din împărăteasca cetate și răni fără număr ți-au pricinuit, ne umilim a striga către tine așa:
Bucură-te, viteazule și iscusitule învățător în Scripturi;
Bucură-te, părinte, că neîncetat erai căutat și prigonit;
Bucură-te, că pricini nedrepte asupra ta au adus;
Bucură-te, că pierderea ta de pe pământ ereticii foarte o doreau;
Bucură-te, că pe credincioși tainele credinței i-ai învățat;
Bucură-te, că pentru Hristos rabzi izgonire;
Bucură-te, că pe drum multe răni ai suferit;
Bucură-te, că ai lăsat cetatea cea pământească;
Bucură-te, că te-ai mutat la cea cerească;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 7-lea
Nici chinul, nici prigoana, nici foamea, nici sabia, nici moartea nu au putut, Părinte, să te despartă de dragostea Mântuitorului Hristos, pentru care ai dobândit împărăția cerească și acum cu îngerii cânți în ceruri: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Din depărtare glasul ți-ai făcut auzit, care pe latini strașnic îi vădea de lepădare, iar poporul binecredincios cu binecuvântări și cu drepte povățuiri îl călăuzeai, care cu laude te fericea:
Bucură-te, că de foame și de sete nu ai slăbit;
Bucură-te, că prigoana și sabia nu te-au înfricoșat;
Bucură-te, că moartea o socoteai viață veșnică;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos erai cuprins;
Bucură-te, că departe fiind, adevărul neîncetat îl propovăduiai;
Bucură-te, că n-au putut cu îmbunări și cu măriri să te biruiască;
Bucură-te, că ai dobândit veșnica împărăție;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 8-lea
Învățătură străină de adevărata credință, în acele vremi, papa al Romei ridicând, se sârguia a o răspândi în tot pământul; iar tu degrabă cu limba ta cea de ritor iscusită pretutindeni trimis-ai învățături cu însemnări din Sfânta Scriptură, iar osteneala ta văzând-o dreptcredincioșii, pe Dumnezeu Îl lăudau zicând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu mare râvnă ai lepădat meșteșugita și vicleana dogmă prin care Duhul purcede și de la Fiul, asemănându-te Apostolului Pavel, care anatemei a dat pe cei ce răstălmăcesc credința ortodoxă, la fel și tu sub greu blestem i-ai aruncat, iar credincioșii bucurându-se îți cântă:
Bucură-te, că învățătură străină nu ai primit;
Bucură-te, că pe ticălosul papă de eres l-ai vădit;
Bucură-te, că potrivnic te-ai făcut relelor nădăjduiri;
Bucură-te, fiule al lui Dumnezeu după har;
Bucură-te, râvnitorule al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, că lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că pe latini cu greu blestem i-ai împovărat;
Bucură-te, că ai trimis pretutindeni dogma adevăratei credințe;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 9-lea
Pe Stăpânul și Arhiereul cel veșnic, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai mărturisit deoființă și pururea născut din Tatăl, iar pe Duhul Sfânt purcezător numai din Tatăl, slavă Treimii Celei deoființă și nedespărțite, Căreia-I cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ca un nou apostol, de Dumnezeu fiind trimis la propovăduire, degrabă ai smuls din rădăcină spinii relei credințe, și arând ogorul inimilor cel înțelenit al credincioșilor, ai semănat dumnezeiasca sămânță care în inimile noastre a răsărit, pentru care te binecuvântăm zicând:
Bucură-te, binecuvântatule de Dumnezeu;
Bucură-te, nou apostol al întregii lumi;
Bucură-te, cel ce pe Duhul Sfânt drept L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce purcederea Duhului ai mărturisit-o numai din Tatăl a fi;
Bucură-te, cel ce ai întărit dogma Sfintei Treimi;
Bucură-te, veselia credincioșilor;
Bucură-te, semănătorul seminței celei bune;
Bucură-te, că au rodit ostenelile tale;
Bucură-te, că până la noi a ajuns sămânța cuvintelor tale;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 10-lea
În surghiun fiind, nu ți-ai oprit mâna de la a scrie, nici gura a mărturisi cuvintele cele sfinte întărite pe piatra Hristos, și întru bucuria Duhului Sfânt cântai: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Nădejdea ta numai spre unul Dumnezeu având, cu adevărat nu ți-a fost deșartă, că ai știut spre cine nădăjduiești și te rugai să-ți dea răbdare și putere, pe care ai și dobândit-o, iar noi te rugăm să primești unele ca acestea:
Bucură-te, că în surghiun ai fost trimis;
Bucură-te, că multe necazuri fiii cei diavolești ți-au pricinuit;
Bucură-te, că mâna ta nu a zăbovit a scrie;
Bucură-te, că gura ta pe Hristos Adevărul a mărturisit;
Bucură-te, dreptule că pentru dreptate ești prigonit;
Bucură-te, Sfinte, care cu sfinții te sălășluiești;
Bucură-te, nădejdea credincioșilor după Dumnezeu;
Bucură-te, că răbdarea ți-a fost îmbrăcăminte;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 11-lea
Apropiindu-se vremea și sfârșitul veacurilor, mândrul Veliar cu pași repezi venind ca un leu caută să înghită pe toți aleșii lui Dumnezeu; dar tu, Sfinte, l-ai biruit și-ntru toate neputincios l-ai vădit, lăudând pe Dumnezeu Cel ce te întărea cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Până la sfârșit toate pătimirile și ispitele le-ai răbdat, și-ntru toate vesel arătându-te, al tău cinstit suflet în mâna lui Hristos l-ai dat, pentru care pătimit-ai până la sânge, iar Duhul Sfânt umbrindu-te, ne învață a grăi așa:
Bucură-te, că vicleșugurile diavolului cu rugăciunea le-ai risipit;
Bucură-te, supătorule al mândriei lui;
Bucură-te, rană nevindecată a slujitorilor lui;
Bucură-te, vădire a înșelăciunilor;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut al tău sfârșit mucenicesc;
Bucură-te, că nicidecum de cumplita moarte nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că chinurile cele cumplite cu vitejie le-ai răbdat;
Bucură-te, că te-ai odihnit după multe osteneli;
Bucură-te, că ai trecut la locașurile sfinților;
Bucură-te, că acolo de Domnul și de sfinți ești întâmpinat;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de-a dreapta Domnului a ședea;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 12-lea
Deși sub pământ ai apus, dar cu sufletul viezi pururea și te rogi pentru cei ce săvârșesc sfântă pomenirea ta, bucurându-te cu cei ce cântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Milostiv fii nouă, Părinte, și ne mângâie în pătimiri, întărindu-ne în osteneli, căci grea și cumplită prigoană s-a ridicat asupra Bisericii lui Dumnezeu, și foarte strâmtorându-ne, nu avem alt ajutor de niciunde, ci spre tine nădăjduind strigăm așa:
Bucură-te, că în Biserica lui Hristos toți te lăudăm;
Bucură-te, că înaintea sfintei tale icoane cu dragoste ne rugăm;
Bucură-te, ajutătorul celor din nevoi;
Bucură-te, întăritorule al celor neputincioși;
Bucură-te, sprijinitorul celor prigoniți;
Bucură-te, cel ce cu laude ești preamărit;
Bucură-te, că pomenirea ta de toți se cinstește;
Bucură-te, cu toți ortodocșii care te cheamă în rugăciune;
Bucură-te, moștenitorule al Împărăției celei Cerești;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 13-lea
O, întru tot lăudate și mult pătimitorule mărturisitor Fotie, primește de la noi aceste smerite laude și mijlocește la scaunul Sfintei Treimi curmarea prigoanei, dând tărie, iertare și milă celor prigoniți pentru dreapta credință, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Înger întâistătător ești…, Condacul 1: Pe al Treimii apărător…,
Icosul 1
Înger întâistătător ești între mărturisitori, de Dumnezeu înțelepțite Fotie, lauda arhiereilor și bucuria mucenicilor, pentru care cu smerite laude te lăudăm zicând:
Bucură-te, că strălucitul tău praznic pe toți ne veselește;
Bucură-te, că cetății împărătești ai fost păstor adevărat;
Bucură-te, că și nouă ales povățuitor te-ai arătat;
Bucură-te, trâmbiță răsunătoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, păstorul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce ai fost ascuns și de toată lumea neștiut;
Bucură-te, că astăzi ca un soare tuturor ai răsărit;
Bucură-te, că razele tale s-au întins în tot pământul;
Bucură-te, că dogmele ortodoxe cu multă însuflețire le-ai apărat;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul 1
Pe al Treimii apărător, veniți, o, iubitorilor de mărturisitori, să-l lăudăm noi toți cei ce ne-am izbăvit de viforul ereticesc prin învățăturile lui, pe grabnicul ajutător al celor din nevoi, zicând: Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
și se face otpustul.
Ca cel ce ești cu apostolii în ceruri împreună locuitor și ortodocșilor mare apărător, lumii drept învățător, iar eresurilor latinești dârz împotrivitor, Sfinte Fotie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L cu dinadinsul să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe al Treimii apărător, veniți, o, iubitorilor de mărturisitori, să-l lăudăm noi toți cei ce ne-am izbăvit de viforul ereticesc prin învățăturile lui, pe grabnicul ajutător al celor din nevoi, zicând: Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Icosul 1
Înger întâistătător ești între mărturisitori, de Dumnezeu înțelepțite Fotie, lauda arhiereilor și bucuria mucenicilor, pentru care cu smerite laude te lăudăm zicând:
Bucură-te, că strălucitul tău praznic pe toți ne veselește;
Bucură-te, că cetății împărătești ai fost păstor adevărat;
Bucură-te, că și nouă ales povățuitor te-ai arătat;
Bucură-te, trâmbiță răsunătoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, păstorul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce ai fost ascuns și de toată lumea neștiut;
Bucură-te, că astăzi ca un soare tuturor ai răsărit;
Bucură-te, că razele tale s-au întins în tot pământul;
Bucură-te, că dogmele ortodoxe cu multă însuflețire le-ai apărat;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 2-lea
Ca un nou apostol te-a trimis pe tine Dumnezeu, om ceresc și înger pământesc, căci împletind întreit sfântă cântare, ai făcut pe îngeri împreună cu oamenii a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Nou luminător lumii ești, dumnezeiescule Fotie, că începând cercetarea și prigonirea credincioșilor, mai întâi lucrătorii fărădelegii au bătut păstorii, ca mai apoi cu lesnire să risipească turma, peste care biruind peste toate, auzi de la noi așa:
Bucură-te, că ai plâns mult văzând risipirea turmei tale;
Bucură-te, că rugăciuni fierbinți ai înălțat lui Dumnezeu;
Bucură-te, neînfricatule mărturisitor al dreptății;
Bucură-te, nebiruitule mustrător al nedreptății;
Bucură-te, cel ce ai arătat mare bărbăție în prigoană;
Bucură-te, că pe cei dreptslăvitori i-ai întărit;
Bucură-te, că pe eretici i-ai afurisit;
Bucură-te, lauda ortodocșilor;
Bucură-te, rană nevindecată a latinilor;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 3-lea
Biserica se veselește, Părinte, văzând pe păstorul ei punându-și sufletul pentru oi, iar cetele Arhanghelilor, ale Serafimilor și Heruvimilor, cu toată oastea cerească, viersuiesc cântare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, iar noi împreună cu tine cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Neiubind, Părinte, slava și cinstea cea de puțină vreme, ai dobândit prieteni pe Dumnezeu, pe sfinți și pe îngeri, mărturisind adevărul și dreptatea, pentru aceasta-ți cântăm:
Bucură-te, că încă din viață cu sfinții te-ai numărat;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur împreună vorbitorule;
Bucură-te, cu Grigorie Teologul împreună teologule;
Bucură-te, cu Vasile cel Mare împreună liturghisitorule;
Bucură-te, că ai lepădat dogma apusenilor;
Bucură-te, că în pătimiri fiind, mărturisitor te arătai;
Bucură-te, că fiind prigonit, pentru Hristos te bucurai;
Bucură-te, că ție cuvântul ți-a fost drept și sfânt;
Bucură-te, că nu ai suferit tăgăduirea dreptei credințe;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 4-lea
Al Treimii slujitor și al sinoadelor sobornicești apărător, ai întărit învățăturile Sfinților Părinți și predaniile apostolești cu neclintită credință, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Primind înștiințare de la cei din Apus, te-ai gătit tu și însoțitorii pentru mărturisirea adevărului, iar aceia se bucurau gândind că te vei pleca la a lor rea cugetare, dar tu ca un stâlp neclintit ai rămas neînvins, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, mare slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, apărătorule al predaniilor apostolești;
Bucură-te, întăritorule al celor șapte soboare;
Bucură-te, foc arzător asupra ereticilor;
Bucură-te, că de reaua înștiințare nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că te găteai cu veselie pentru primejdii;
Bucură-te, pentru preoții și norodul de tine povățuit;
Bucură-te, că liturghisind cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, ostașule al Împăratului Ceresc;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 5-lea
La alegerea tuturor ai fost ridicat în scaunul patriarhiei prin descoperire de sus, și fiind pus ca o lumină în sfeșnic, ca un soare ai luminat deopotrivă Răsăritul și Apusul, slăvind pe Hristos cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Se înspăimântă și tremură mincinoasa învățătură latinească la pomenirea cinstitului tău nume, când cu multă putere se întindea pe tot pământul erezia lor, iar tu ca o lumină ai alungat întunericul, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, bucuria ortodocșilor;
Bucură-te, ierarh preabun al lui Hristos;
Bucură-te, că buzele tuturor pomeneau al tău nume;
Bucură-te, mare păstor și întâistătător;
Bucură-te, că ai înspăimântat pe papa cel eretic;
Bucură-te, că l-ai îngrozit pe satana;
Bucură-te, că te-ai ostășit până la sânge;
Bucură-te, lumină ce alungi întunericul eretic;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 6-lea
De când ți-ai arătat vitejia și iscusința în Sfintele Scripturi, neîncetat îți căutau toți pricini nedrepte, ca din scaun și din mijlocul turmei scoțându-te, să te piardă desăvârșit, iar tu pentru toate, cu mulțumire, laudă lui Dumnezeu Îi cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Înștiințat de calea pe care o vei urma, ai luminat mințile credincioșilor ca un alt Pavel, și venind lucrătorii fărădelegii, te-au izgonit cu necinste din împărăteasca cetate și răni fără număr ți-au pricinuit, ne umilim a striga către tine așa:
Bucură-te, viteazule și iscusitule învățător în Scripturi;
Bucură-te, părinte, că neîncetat erai căutat și prigonit;
Bucură-te, că pricini nedrepte asupra ta au adus;
Bucură-te, că pierderea ta de pe pământ ereticii foarte o doreau;
Bucură-te, că pe credincioși tainele credinței i-ai învățat;
Bucură-te, că pentru Hristos rabzi izgonire;
Bucură-te, că pe drum multe răni ai suferit;
Bucură-te, că ai lăsat cetatea cea pământească;
Bucură-te, că te-ai mutat la cea cerească;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 7-lea
Nici chinul, nici prigoana, nici foamea, nici sabia, nici moartea nu au putut, Părinte, să te despartă de dragostea Mântuitorului Hristos, pentru care ai dobândit împărăția cerească și acum cu îngerii cânți în ceruri: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Din depărtare glasul ți-ai făcut auzit, care pe latini strașnic îi vădea de lepădare, iar poporul binecredincios cu binecuvântări și cu drepte povățuiri îl călăuzeai, care cu laude te fericea:
Bucură-te, că de foame și de sete nu ai slăbit;
Bucură-te, că prigoana și sabia nu te-au înfricoșat;
Bucură-te, că moartea o socoteai viață veșnică;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos erai cuprins;
Bucură-te, că departe fiind, adevărul neîncetat îl propovăduiai;
Bucură-te, că n-au putut cu îmbunări și cu măriri să te biruiască;
Bucură-te, că ai dobândit veșnica împărăție;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 8-lea
Învățătură străină de adevărata credință, în acele vremi, papa al Romei ridicând, se sârguia a o răspândi în tot pământul; iar tu degrabă cu limba ta cea de ritor iscusită pretutindeni trimis-ai învățături cu însemnări din Sfânta Scriptură, iar osteneala ta văzând-o dreptcredincioșii, pe Dumnezeu Îl lăudau zicând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu mare râvnă ai lepădat meșteșugita și vicleana dogmă prin care Duhul purcede și de la Fiul, asemănându-te Apostolului Pavel, care anatemei a dat pe cei ce răstălmăcesc credința ortodoxă, la fel și tu sub greu blestem i-ai aruncat, iar credincioșii bucurându-se îți cântă:
Bucură-te, că învățătură străină nu ai primit;
Bucură-te, că pe ticălosul papă de eres l-ai vădit;
Bucură-te, că potrivnic te-ai făcut relelor nădăjduiri;
Bucură-te, fiule al lui Dumnezeu după har;
Bucură-te, râvnitorule al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, că lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că pe latini cu greu blestem i-ai împovărat;
Bucură-te, că ai trimis pretutindeni dogma adevăratei credințe;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 9-lea
Pe Stăpânul și Arhiereul cel veșnic, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai mărturisit deoființă și pururea născut din Tatăl, iar pe Duhul Sfânt purcezător numai din Tatăl, slavă Treimii Celei deoființă și nedespărțite, Căreia-I cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ca un nou apostol, de Dumnezeu fiind trimis la propovăduire, degrabă ai smuls din rădăcină spinii relei credințe, și arând ogorul inimilor cel înțelenit al credincioșilor, ai semănat dumnezeiasca sămânță care în inimile noastre a răsărit, pentru care te binecuvântăm zicând:
Bucură-te, binecuvântatule de Dumnezeu;
Bucură-te, nou apostol al întregii lumi;
Bucură-te, cel ce pe Duhul Sfânt drept L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce purcederea Duhului ai mărturisit-o numai din Tatăl a fi;
Bucură-te, cel ce ai întărit dogma Sfintei Treimi;
Bucură-te, veselia credincioșilor;
Bucură-te, semănătorul seminței celei bune;
Bucură-te, că au rodit ostenelile tale;
Bucură-te, că până la noi a ajuns sămânța cuvintelor tale;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 10-lea
În surghiun fiind, nu ți-ai oprit mâna de la a scrie, nici gura a mărturisi cuvintele cele sfinte întărite pe piatra Hristos, și întru bucuria Duhului Sfânt cântai: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Nădejdea ta numai spre unul Dumnezeu având, cu adevărat nu ți-a fost deșartă, că ai știut spre cine nădăjduiești și te rugai să-ți dea răbdare și putere, pe care ai și dobândit-o, iar noi te rugăm să primești unele ca acestea:
Bucură-te, că în surghiun ai fost trimis;
Bucură-te, că multe necazuri fiii cei diavolești ți-au pricinuit;
Bucură-te, că mâna ta nu a zăbovit a scrie;
Bucură-te, că gura ta pe Hristos Adevărul a mărturisit;
Bucură-te, dreptule că pentru dreptate ești prigonit;
Bucură-te, Sfinte, care cu sfinții te sălășluiești;
Bucură-te, nădejdea credincioșilor după Dumnezeu;
Bucură-te, că răbdarea ți-a fost îmbrăcăminte;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 11-lea
Apropiindu-se vremea și sfârșitul veacurilor, mândrul Veliar cu pași repezi venind ca un leu caută să înghită pe toți aleșii lui Dumnezeu; dar tu, Sfinte, l-ai biruit și-ntru toate neputincios l-ai vădit, lăudând pe Dumnezeu Cel ce te întărea cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Până la sfârșit toate pătimirile și ispitele le-ai răbdat, și-ntru toate vesel arătându-te, al tău cinstit suflet în mâna lui Hristos l-ai dat, pentru care pătimit-ai până la sânge, iar Duhul Sfânt umbrindu-te, ne învață a grăi așa:
Bucură-te, că vicleșugurile diavolului cu rugăciunea le-ai risipit;
Bucură-te, supătorule al mândriei lui;
Bucură-te, rană nevindecată a slujitorilor lui;
Bucură-te, vădire a înșelăciunilor;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut al tău sfârșit mucenicesc;
Bucură-te, că nicidecum de cumplita moarte nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că chinurile cele cumplite cu vitejie le-ai răbdat;
Bucură-te, că te-ai odihnit după multe osteneli;
Bucură-te, că ai trecut la locașurile sfinților;
Bucură-te, că acolo de Domnul și de sfinți ești întâmpinat;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de-a dreapta Domnului a ședea;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 12-lea
Deși sub pământ ai apus, dar cu sufletul viezi pururea și te rogi pentru cei ce săvârșesc sfântă pomenirea ta, bucurându-te cu cei ce cântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Milostiv fii nouă, Părinte, și ne mângâie în pătimiri, întărindu-ne în osteneli, căci grea și cumplită prigoană s-a ridicat asupra Bisericii lui Dumnezeu, și foarte strâmtorându-ne, nu avem alt ajutor de niciunde, ci spre tine nădăjduind strigăm așa:
Bucură-te, că în Biserica lui Hristos toți te lăudăm;
Bucură-te, că înaintea sfintei tale icoane cu dragoste ne rugăm;
Bucură-te, ajutătorul celor din nevoi;
Bucură-te, întăritorule al celor neputincioși;
Bucură-te, sprijinitorul celor prigoniți;
Bucură-te, cel ce cu laude ești preamărit;
Bucură-te, că pomenirea ta de toți se cinstește;
Bucură-te, cu toți ortodocșii care te cheamă în rugăciune;
Bucură-te, moștenitorule al Împărăției celei Cerești;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul al 13-lea
O, întru tot lăudate și mult pătimitorule mărturisitor Fotie, primește de la noi aceste smerite laude și mijlocește la scaunul Sfintei Treimi curmarea prigoanei, dând tărie, iertare și milă celor prigoniți pentru dreapta credință, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Înger întâistătător ești…, Condacul 1: Pe al Treimii apărător…,
Icosul 1
Înger întâistătător ești între mărturisitori, de Dumnezeu înțelepțite Fotie, lauda arhiereilor și bucuria mucenicilor, pentru care cu smerite laude te lăudăm zicând:
Bucură-te, că strălucitul tău praznic pe toți ne veselește;
Bucură-te, că cetății împărătești ai fost păstor adevărat;
Bucură-te, că și nouă ales povățuitor te-ai arătat;
Bucură-te, trâmbiță răsunătoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, păstorul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce ai fost ascuns și de toată lumea neștiut;
Bucură-te, că astăzi ca un soare tuturor ai răsărit;
Bucură-te, că razele tale s-au întins în tot pământul;
Bucură-te, că dogmele ortodoxe cu multă însuflețire le-ai apărat;
Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
Condacul 1
Pe al Treimii apărător, veniți, o, iubitorilor de mărturisitori, să-l lăudăm noi toți cei ce ne-am izbăvit de viforul ereticesc prin învățăturile lui, pe grabnicul ajutător al celor din nevoi, zicând: Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!
și se face otpustul.
mercoledì 5 febbraio 2014
martedì 4 febbraio 2014
lunedì 3 febbraio 2014
Viața Sfântului Ignatie de Marioupolis (†1786) – 3 februarie
S-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în insula Thermi (probabil insula Kythnos din Ciclade). El era fiul celebrei și evlavioasei familii Ghezedinou.
Încă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată. Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.
Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea. Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale. Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.
După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.
Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.
Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.
Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.
În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.
În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.
(Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul Vatopedin, Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte, 2007)
Încă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată. Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.
Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea. Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale. Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.
După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.
Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.
Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.
Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.
În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.
În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.
(Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul Vatopedin, Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte, 2007)
.jpeg)
Sinaxar 3 Februarie
În această lună, ziua a treia, pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana.
domenica 2 febbraio 2014
Sinaxar 2 Februarie
În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.
sabato 1 febbraio 2014
Sfintele Mucenițe Perpetua şi Felicitas,
Sfintele Perpetua şi Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alţi patru tineri creştini în timpul împăratului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete şi preţioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creştină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular - după istorisirea autentică lăsată de Sfânta Perpetua şi după viziunea martirului Saturus, care a pătimit împreună cu ea. Se pare că Tertulian este cel care a construit începutul şi finalul descrierii actului martiric (la începutul anului 203 lua amploare în Cartagina - Africa - mişcarea fanaticilor contra creştinilor, după ce împăratul Septimius Severus dăduse un edict pentru interzicerea prozelitismului creştin).
A fost deci arestată Vibia Perpetua, matroană romană, de 22 de ani, instruită şi bine educată, căci în afară de limba latină vorbea şi scria greceşte, care aparţinea unei familii înstărite, din oraşul Thuburbo Minus - azi Tebourba -, situat la peste 40 de km de Cartagina, căsătorită, având un copil mic pe care îl alăpta, având tată un păgân fanatic şi mamă pe jumătate creştină şi doi fraţi, unul catehumen, şi altul, copilandru, care murise din cauza unui cancer al feţei. În momentul arestării era simplă catehumenă, adică nu primise încă botezul creştin.
Odată cu ea au fost arestaţi doi tineri de condiţie liberă, dar modestă, Saturnius şi Secundulus, Felicitas, sclava Sfintei Perpetua, şi slavul Revocatus, toţi catehumeni. Mai târziu s-a prezentat de la sine autorităţilor şi Saturus, catehetul lor; deci erau două creştine şi patru creştini. Numele martirelor Perpetua şi Felicitas şi ale martirilor care au pătimit împreună cu ele ni s-au păstrat şi din inscripţia de pe piatra lor funerară, descoperită în 1907 de arheologul francez Delattre, în Basilica majorum, ridicată pe mormintele lor.
Autorităţile municipale din Thuburbo, voind să se descarce de orice răspundere, au trimis cele două tinere femei şi pe cei patru tineri la Cartagina, unde au fost închişi într-o temniţă întunecoasă şi oribilă, probabil lângă palatul proconsulului, pe coasta colinei Bârsa. Comunitatea creştină din Cartagina, prin diaconii Tertius şi Pomponius, le-a venit imediat în ajutor, obţinând pe bani de la conducătorul închisorii o ameliorare a situaţiei creştinilor închişi. Astfel, Perpetua a putut primi pe tatăl ei care, în zadar, a încercat s-o înduplece să se lepede de creştinism, pe mama şi pe fratele ei, copilul pentru a-l alăpta, rudele şi prietenii, încât, putând alăpta copilul, i s-a părut închisoarea „ca un palat”. De la arestare şi pe tot parcursul martiriului, Perpetua este stăpânită de credinţa puternică în Iisus Hristos, Care, cum credea ea, va suferi împreună cu ea şi cu ceilalţi martiri, şi de dorinţa neclintită de a deveni martiră, luptându-se în sine cu dragostea de mamă, faţă de copilul pe care îl alăpta şi de părinţii ei, care nu înţelegeau noua credinţă creştină şi nu se bucurau de martiriul ei.
Perpetua şi cei dimpreună cu ea puteau primi în închisoare pe tatăl, mama şi fratele ei, rudele, prietenii şi cunoscuţii.
În prima viziune pe care a avut-o la închisoare, Perpetua s-a luptat cu diavolul, înfăţişat ei sub chipul unui balaur, pe care l-a învins şi a intrat biruitoare în paradis. Acolo a văzut şezând pe un scaun un bărbat înalt, cu părul alb, în haină de păstor, ce i-a dat împărtăşanie.
După câteva zile, Perpetua şi cei dimpreună cu ea au fost duşi în forul din Cartagina, spre a fi judecaţi de procuratorul Hilarianus. Cu toţii au refuzat să abjure credinţa creştină, spre marea indignare şi iritare a păgânilor. Perpetua n-a cedat nici rugăminţilor pline de lacrimi ale tatălui său. La sfârşitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind daţi fiarelor sălbatice în ziua de naştere a cezarului, (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de şapte martie anul 203.
În aşteptarea pedepsei, martirii sunt duşi din nou în carceră. Perpetua are acum două noi viziuni. Într-una îi apare fratele ei, Dinocrate, mort de copil, care i s-a arătat acum lângă un bazin cu apă din care putea bea spre a se răcori, vesel şi vindecat de boală. În altă viziune s-a luptat cu un egiptean urât la înfăţişare, care preînchipuie diavolul, pe care ea l-a biruit, zdrobindu-i capul cu călcâiul.
Catehetul Saturus a avut şi el o viziune. Se făcea că martirii au fost duşi de patru îngeri în paradis, unde au găsit pe alţi martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius, care au fost arşi de vii în prigoană, şi pe Quintus, care a murit în închisoare. Au întâlnit pe episcopul Optatus şi pe preotul Aspasius, care erau certaţi între ei şi stăteau despărţiţi şi trişti, iar martirii i-au rugat să se ierte unul pe altul şi să se împace.
Dintre martiri, Secundulus a murit mai înainte în închisoare. Felicitas, sclava Perpetuei, fiind însărcinată, a născut în luna a opta, în condiţii foarte grele, o fetiţă, pe care a luat-o s-o crească o soră creştină. Astfel, a putut să sufere şi ea martiriul împreună cu ceilalţi, căci justiţia romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată.
În ajunul pătimirii, pe când martirii luau ultima cină, numită agapă (masa dragostei), s-au strâns păgânii, curioşi să-i privească. Dar catehetul Saturus i-a mustrat, zicându-le: „Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine duşmani! Întipăriţi-vă bine în minte, însă, feţele noastre ca să ne recunoaşteţi în ziua aceea, ziua judecăţii”. Auzind acestea, păgânii s-au retras înfricoşaţi, iar mulţi au crezut în Hristos.
A doua zi, martirii, două femei şi trei tineri, au suferit pătimirea pentru Hristos în amfiteatrul din Cartagina, înţesat de lume.
În timpul pătimirii, Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua şi Felicitas, de o vacă sălbatică. Un oarecare catehumen, cu numele Rusticus, a încurajat-o continuu pe Perpetua. Saturus, fiind grav rănit de un leopard care-i făcuse o muşcătură mare din care curgea din abundenţă sângele şi păgânii în delir strigând: „Mântuit, spălat; mântuit, spălat”, ca unul care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-şi scoată inelul din deget şi, înmuindu-l în sângele rănii sale, i l-a dat „ca semn (al iubirii) şi ca amintire a sângelui său”. După atacul fiarelor, martirii au fost duşi în mijlocul amfiteatrului, unde li s-au tăiat capetele. Perpetua, văzând ezitarea gladiatorului, i-a dus singură la gât mâna lui tremurătoare.
Pe mormintele celor cinci martiri, s-a ridicat mai târziu în Cartagina o mare basilică, Basilica majorum.
A fost deci arestată Vibia Perpetua, matroană romană, de 22 de ani, instruită şi bine educată, căci în afară de limba latină vorbea şi scria greceşte, care aparţinea unei familii înstărite, din oraşul Thuburbo Minus - azi Tebourba -, situat la peste 40 de km de Cartagina, căsătorită, având un copil mic pe care îl alăpta, având tată un păgân fanatic şi mamă pe jumătate creştină şi doi fraţi, unul catehumen, şi altul, copilandru, care murise din cauza unui cancer al feţei. În momentul arestării era simplă catehumenă, adică nu primise încă botezul creştin.
Odată cu ea au fost arestaţi doi tineri de condiţie liberă, dar modestă, Saturnius şi Secundulus, Felicitas, sclava Sfintei Perpetua, şi slavul Revocatus, toţi catehumeni. Mai târziu s-a prezentat de la sine autorităţilor şi Saturus, catehetul lor; deci erau două creştine şi patru creştini. Numele martirelor Perpetua şi Felicitas şi ale martirilor care au pătimit împreună cu ele ni s-au păstrat şi din inscripţia de pe piatra lor funerară, descoperită în 1907 de arheologul francez Delattre, în Basilica majorum, ridicată pe mormintele lor.
Autorităţile municipale din Thuburbo, voind să se descarce de orice răspundere, au trimis cele două tinere femei şi pe cei patru tineri la Cartagina, unde au fost închişi într-o temniţă întunecoasă şi oribilă, probabil lângă palatul proconsulului, pe coasta colinei Bârsa. Comunitatea creştină din Cartagina, prin diaconii Tertius şi Pomponius, le-a venit imediat în ajutor, obţinând pe bani de la conducătorul închisorii o ameliorare a situaţiei creştinilor închişi. Astfel, Perpetua a putut primi pe tatăl ei care, în zadar, a încercat s-o înduplece să se lepede de creştinism, pe mama şi pe fratele ei, copilul pentru a-l alăpta, rudele şi prietenii, încât, putând alăpta copilul, i s-a părut închisoarea „ca un palat”. De la arestare şi pe tot parcursul martiriului, Perpetua este stăpânită de credinţa puternică în Iisus Hristos, Care, cum credea ea, va suferi împreună cu ea şi cu ceilalţi martiri, şi de dorinţa neclintită de a deveni martiră, luptându-se în sine cu dragostea de mamă, faţă de copilul pe care îl alăpta şi de părinţii ei, care nu înţelegeau noua credinţă creştină şi nu se bucurau de martiriul ei.
Perpetua şi cei dimpreună cu ea puteau primi în închisoare pe tatăl, mama şi fratele ei, rudele, prietenii şi cunoscuţii.
În prima viziune pe care a avut-o la închisoare, Perpetua s-a luptat cu diavolul, înfăţişat ei sub chipul unui balaur, pe care l-a învins şi a intrat biruitoare în paradis. Acolo a văzut şezând pe un scaun un bărbat înalt, cu părul alb, în haină de păstor, ce i-a dat împărtăşanie.
După câteva zile, Perpetua şi cei dimpreună cu ea au fost duşi în forul din Cartagina, spre a fi judecaţi de procuratorul Hilarianus. Cu toţii au refuzat să abjure credinţa creştină, spre marea indignare şi iritare a păgânilor. Perpetua n-a cedat nici rugăminţilor pline de lacrimi ale tatălui său. La sfârşitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind daţi fiarelor sălbatice în ziua de naştere a cezarului, (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de şapte martie anul 203.
În aşteptarea pedepsei, martirii sunt duşi din nou în carceră. Perpetua are acum două noi viziuni. Într-una îi apare fratele ei, Dinocrate, mort de copil, care i s-a arătat acum lângă un bazin cu apă din care putea bea spre a se răcori, vesel şi vindecat de boală. În altă viziune s-a luptat cu un egiptean urât la înfăţişare, care preînchipuie diavolul, pe care ea l-a biruit, zdrobindu-i capul cu călcâiul.
Catehetul Saturus a avut şi el o viziune. Se făcea că martirii au fost duşi de patru îngeri în paradis, unde au găsit pe alţi martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius, care au fost arşi de vii în prigoană, şi pe Quintus, care a murit în închisoare. Au întâlnit pe episcopul Optatus şi pe preotul Aspasius, care erau certaţi între ei şi stăteau despărţiţi şi trişti, iar martirii i-au rugat să se ierte unul pe altul şi să se împace.
Dintre martiri, Secundulus a murit mai înainte în închisoare. Felicitas, sclava Perpetuei, fiind însărcinată, a născut în luna a opta, în condiţii foarte grele, o fetiţă, pe care a luat-o s-o crească o soră creştină. Astfel, a putut să sufere şi ea martiriul împreună cu ceilalţi, căci justiţia romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată.
În ajunul pătimirii, pe când martirii luau ultima cină, numită agapă (masa dragostei), s-au strâns păgânii, curioşi să-i privească. Dar catehetul Saturus i-a mustrat, zicându-le: „Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine duşmani! Întipăriţi-vă bine în minte, însă, feţele noastre ca să ne recunoaşteţi în ziua aceea, ziua judecăţii”. Auzind acestea, păgânii s-au retras înfricoşaţi, iar mulţi au crezut în Hristos.
A doua zi, martirii, două femei şi trei tineri, au suferit pătimirea pentru Hristos în amfiteatrul din Cartagina, înţesat de lume.
În timpul pătimirii, Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua şi Felicitas, de o vacă sălbatică. Un oarecare catehumen, cu numele Rusticus, a încurajat-o continuu pe Perpetua. Saturus, fiind grav rănit de un leopard care-i făcuse o muşcătură mare din care curgea din abundenţă sângele şi păgânii în delir strigând: „Mântuit, spălat; mântuit, spălat”, ca unul care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-şi scoată inelul din deget şi, înmuindu-l în sângele rănii sale, i l-a dat „ca semn (al iubirii) şi ca amintire a sângelui său”. După atacul fiarelor, martirii au fost duşi în mijlocul amfiteatrului, unde li s-au tăiat capetele. Perpetua, văzând ezitarea gladiatorului, i-a dus singură la gât mâna lui tremurătoare.
Pe mormintele celor cinci martiri, s-a ridicat mai târziu în Cartagina o mare basilică, Basilica majorum.
Sinaxar 1 Februarie
În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.
În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.
Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.
Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.
Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.
Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.
Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.
În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.
Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.
Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.
Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.
Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.
Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon - rostită înaintea morţii, pentru noi
O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, cel mai sfânt decât toţi sfinţii, mulţumescu-Ţi că m-ai învrednicit a-mi împlini fără şovăială ostenelile nevoinţei. Iar acum mă rog Ţie ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine şi să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinţii Tăi îngeri să mă călăuzească în sălaşul Tău preaminunat şi să mă facă moştenitor al Împărăţiei Tale celei preadorite.
Primeşte sufletul meu şi auzi rugăciunile tuturor celor ce Îţi vor aduce Ţie jertfe, întru pomenirea mea! Caută spre dânşii din locaşul Tău cel sfânt şi dăruieşte-le lor darurile Tale cele bogate şi nestricăcioase, că Tu esti Unul Bun şi Milostiv Dătător de bine în vecii vecilor. Amin!
venerdì 31 gennaio 2014
martedì 28 gennaio 2014
domenica 19 gennaio 2014
mercoledì 1 gennaio 2014
mercoledì 10 novembre 2010
martedì 9 novembre 2010
Iscriviti a:
Post (Atom)