sabato 22 febbraio 2014
Sinaxar 22 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.
venerdì 21 febbraio 2014
giovedì 20 febbraio 2014
mercoledì 19 febbraio 2014
martedì 18 febbraio 2014
Sinaxar 18 Februarie
În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.
Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.
Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.
Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.
Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.
Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
lunedì 17 febbraio 2014
Sinaxar 17 Februarie
În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.
domenica 16 febbraio 2014
sabato 15 febbraio 2014
venerdì 14 febbraio 2014
Sinaxar 14 Februarie
În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
giovedì 13 febbraio 2014
Rugăciune pentru întărirea și unitatea familiilor aflate în prag de divorț
Rugăciune către Sfinții Apostoli Acvila cu soția
ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia, și Filimon cu soția ta, Apfia, și cu fiul lor, Arhip, pentru întărirea și unitatea familiilor aflate în prag de divorț și pentru izbăvirea de ură și violență (a Episcopului Macarie Drăgoi)
Sfinților Apostoli din ceata celor șaptezeci: Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția sa, Iunia, și Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul vostru, Arhip, pentru iubirea lui Hristos ați lăsat cele ale lumii și v-ați pus grumajii pentru Evanghelie și pentru Adevăr, cununa muceniciei dobândind. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai soț și soție împreună, dedicându-se lucrării apostolice! Miluiți-ne pe noi, voi, cinstitorilor de Dumnezeu, Acvila și Priscila, voi, cei care la Corint pe Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, l-ați găzduit, împreună cu care la făurirea corturilor v-ați nevoit, apoi în Efes și în alte locuri l-ați urmat; și voi, Sfinților Andronic și Iunia, cei de un neam cu Marele Apostol Pavel, care în Epistola sa către Romani vă numește „împreună închiși cu el, vestiţi între apostoli şi care înaintea lui ați fost în Hristos”; și voi, Sfinților Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip, care casa voastră din Colose în Biserică Vie ați prefăcut și pe Hristos Domnul ați mărturisit cu prețul vieții. Văzând toate acestea și minunându-ne de vitejia și dragostea voastră, vă rugăm să luați aminte la cererile noastre pe care cu multă zdrobire de inimă le aducem. Picurați și peste sufletele noastre untdelemnul iubirii de Dumnezeu, ca să avem candelele aprinse pentru Mirele Hristos și de întunericul cel din afară să ne izbăvim. Familiile creștinilor păziți-le în unitate și în legătura păcii. Înmulțiți dragostea și sporiți-le credința. De tentațiile lumii și de calea cea largă a Mamonei păziți pe soții creștini. Conștiința le-o treziți. Pocăința le-o insuflați. Cele bune și de folos, cele binecuvântate să le sporiți, iar de cele nefirești, rele și stricate să ne izbăviți. Păziți-ne de smintelile și tulburările acestui veac întunecat, nor călăuzitor făcându-se pentru noi rugăciunile voastre către Hristos. Amin. Sfinților Apostoli Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia și Filimon cu soția ta, Apfia, și fiul vostru, Arhip, care întru calea căsătoriei și a familiei ați petrecut, luați aminte la mulțimea ispitelor în care familiile viețuiesc în zilele noastre. Puținătatea dragostei și a înțelegerii slăbește unitatea și alungă pacea multora. Multa sudoare cu care muncim, ca altădată vechii iudei robind la cărămizile lui Faraon, stoarce din noi toată vlaga cea sufletească pe care o datorăm casnicilor noștri. Suntem copleșiți de nevoile zilei și am uitat să trăim pentru viață, iar nu pentru cele ale lumii. Ne facem griji pentru multe, pentru cele cu care ne vom îmbrăca, ne vom hrăni și ne vom adăposti, uitând porunca Mântuitorului care ne spune că de cele cerești să ne îngrijim, că toate cele de trebuință pentru traiul zilnic se vor adăuga nouă. Pentru aceasta, ne afundăm în neliniștea cea rea și ne facem unii altora nu sprijin, ci tirani. Și, adăugând rană peste rană, căutăm mângâiere în frumuseți străine, trădând dragostea cea dintre noi. Într-un cuvânt, nefericire, amar și despărțire apasă pe sufletele celor căsătoriți, umplând de suferință sufletele multor copilași. Nu ne lăsați pe noi, ci din iadul acesta scoateți sufletele noastre, Sfinților Apostoli Acvila și Priscila; Andronic și Iunia; Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip! Împăcați sufletele noastre, întoarceți-ne unul către celălalt și pe toți către Dumnezeu, ca să aflăm milă, pace și dragoste mântuitoare! Din tirania grijilor celor multe și a stăpânirii asupra celuilalt, în încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și slujirea celuilalt prefaceți slabele noastre puteri sufletești! Astfel încât, prin rugăciunile voastre, să aflăm izbăvire din ispita despărțirii și a neiubirii dintre noi și să ne facem unii altora prilej de bucurie și de odihnă. Sfinților Apostoli, de la Tronul Mielului de unde vă aflați, pe noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu ne uitați și nu ne treceți cu vederea. Ci, văzând zilele că sunt rele, grabnic veniți-ne în ajutor, ca prin rugăciunile voastre mântuire să dobândim. Amin.
Notă:
Sfinții Apostoli Acvila și soția sa, Priscila, au fost muceniciți la Efes în secolul I, fiind sărbătoriți la 13 februarie și 14 iulie; Sfinții Apostoli Andronic și soția sa, Iunia, au fost muceniciți în anul 58, fiind sărbătoriți la 17 mai și 30 iulie; Sfinții Apostoli Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul lor, Arhip, au fost muceniciți în anul 70, fiind sărbătoriți la 22 noiembrie și 19 februarie.
Sfinților Apostoli din ceata celor șaptezeci: Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția sa, Iunia, și Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul vostru, Arhip, pentru iubirea lui Hristos ați lăsat cele ale lumii și v-ați pus grumajii pentru Evanghelie și pentru Adevăr, cununa muceniciei dobândind. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai soț și soție împreună, dedicându-se lucrării apostolice! Miluiți-ne pe noi, voi, cinstitorilor de Dumnezeu, Acvila și Priscila, voi, cei care la Corint pe Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, l-ați găzduit, împreună cu care la făurirea corturilor v-ați nevoit, apoi în Efes și în alte locuri l-ați urmat; și voi, Sfinților Andronic și Iunia, cei de un neam cu Marele Apostol Pavel, care în Epistola sa către Romani vă numește „împreună închiși cu el, vestiţi între apostoli şi care înaintea lui ați fost în Hristos”; și voi, Sfinților Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip, care casa voastră din Colose în Biserică Vie ați prefăcut și pe Hristos Domnul ați mărturisit cu prețul vieții. Văzând toate acestea și minunându-ne de vitejia și dragostea voastră, vă rugăm să luați aminte la cererile noastre pe care cu multă zdrobire de inimă le aducem. Picurați și peste sufletele noastre untdelemnul iubirii de Dumnezeu, ca să avem candelele aprinse pentru Mirele Hristos și de întunericul cel din afară să ne izbăvim. Familiile creștinilor păziți-le în unitate și în legătura păcii. Înmulțiți dragostea și sporiți-le credința. De tentațiile lumii și de calea cea largă a Mamonei păziți pe soții creștini. Conștiința le-o treziți. Pocăința le-o insuflați. Cele bune și de folos, cele binecuvântate să le sporiți, iar de cele nefirești, rele și stricate să ne izbăviți. Păziți-ne de smintelile și tulburările acestui veac întunecat, nor călăuzitor făcându-se pentru noi rugăciunile voastre către Hristos. Amin. Sfinților Apostoli Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia și Filimon cu soția ta, Apfia, și fiul vostru, Arhip, care întru calea căsătoriei și a familiei ați petrecut, luați aminte la mulțimea ispitelor în care familiile viețuiesc în zilele noastre. Puținătatea dragostei și a înțelegerii slăbește unitatea și alungă pacea multora. Multa sudoare cu care muncim, ca altădată vechii iudei robind la cărămizile lui Faraon, stoarce din noi toată vlaga cea sufletească pe care o datorăm casnicilor noștri. Suntem copleșiți de nevoile zilei și am uitat să trăim pentru viață, iar nu pentru cele ale lumii. Ne facem griji pentru multe, pentru cele cu care ne vom îmbrăca, ne vom hrăni și ne vom adăposti, uitând porunca Mântuitorului care ne spune că de cele cerești să ne îngrijim, că toate cele de trebuință pentru traiul zilnic se vor adăuga nouă. Pentru aceasta, ne afundăm în neliniștea cea rea și ne facem unii altora nu sprijin, ci tirani. Și, adăugând rană peste rană, căutăm mângâiere în frumuseți străine, trădând dragostea cea dintre noi. Într-un cuvânt, nefericire, amar și despărțire apasă pe sufletele celor căsătoriți, umplând de suferință sufletele multor copilași. Nu ne lăsați pe noi, ci din iadul acesta scoateți sufletele noastre, Sfinților Apostoli Acvila și Priscila; Andronic și Iunia; Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip! Împăcați sufletele noastre, întoarceți-ne unul către celălalt și pe toți către Dumnezeu, ca să aflăm milă, pace și dragoste mântuitoare! Din tirania grijilor celor multe și a stăpânirii asupra celuilalt, în încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și slujirea celuilalt prefaceți slabele noastre puteri sufletești! Astfel încât, prin rugăciunile voastre, să aflăm izbăvire din ispita despărțirii și a neiubirii dintre noi și să ne facem unii altora prilej de bucurie și de odihnă. Sfinților Apostoli, de la Tronul Mielului de unde vă aflați, pe noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu ne uitați și nu ne treceți cu vederea. Ci, văzând zilele că sunt rele, grabnic veniți-ne în ajutor, ca prin rugăciunile voastre mântuire să dobândim. Amin.
Notă:
Sfinții Apostoli Acvila și soția sa, Priscila, au fost muceniciți la Efes în secolul I, fiind sărbătoriți la 13 februarie și 14 iulie; Sfinții Apostoli Andronic și soția sa, Iunia, au fost muceniciți în anul 58, fiind sărbătoriți la 17 mai și 30 iulie; Sfinții Apostoli Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul lor, Arhip, au fost muceniciți în anul 70, fiind sărbătoriți la 22 noiembrie și 19 februarie.
mercoledì 12 febbraio 2014
Sinaxar 12 Februarie
În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.
martedì 11 febbraio 2014
Sinaxar 11 Februarie
În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.
Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul
Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul
Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.
Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
lunedì 10 febbraio 2014
Iscriviti a:
Post (Atom)