Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
