INTERNETUL Tinerii în faţa provocării

Cristian Şerban

INTERNETUL

Tinerii în faţa provocării

Carte tipărită cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului Părinte GALACTION,

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura Egumeniţa

Editura Cartea Ortodox

                                     

Viziunea grafică a copertei: Claudia Vasile

Desen: Denisa Cerasela Tocan

© Cristian Şerban

e-mail: cserbanel@yahoo.com

© Pentru prezenta ediţie,

Editura Egumeniţa

În loc de prefaţă:

Scrisoare către duhovnic

Mult iubite părinte duhovnic,

Plâng! Plâng, părinte duhovnic, şi-mi pare bine că se întâmplă aşa, fiindcă ştiu că lacrimile spală păcatele. Plâng şi pentru aceia care parcă se bucură de numărul din ce în ce mai mare de oameni care pier! Văd în jurnalele TV că moartea nu mai şochează. Aceasta a devenit chiar subiect de divertisment.

În jurul unui eveniment, cu cât tragedia este mai mare, cu atât este mai mare impactul media. Oameni cumsecade devin rating, devin impact media, sondaje, cifre. Tot cifre şi statistică sunt victimele accidentelor, răpirilor, violurilor, tâlhăriilor, prostituţiei, manipulărilor, abuzurilor.

M-au smintit aceşti prooroci şi feciori mincinoşi[1]: televiziunea, radioul, ziarul, Internetul, dar nu prin puterea lor de a ne hrăni cu fantezii ucigătoare, ci prin slăbiciunea mea. Căci, de multe ori, distanţa de la virtute la păcat este dată de o simplă apăsare de buton.

Mă simt gol de fapte bune, părinte duhovnic, şi mărturisesc că, dintre toate patimile care m-au robit, cel mai mult rău mi-am făcut iubind, la un moment dat, Internetul şi plăcerile păcătoase mai mult decât pe Dumnezeu.

Mi-aduc aminte, iubite părinte, că la prima mea întâlnire cu un ieromonah am fost mustrat cu o replică tăioasă, care mă urmăreşte, de atunci, ca o umbră. Acela mi-a spus: „Ai grijă, băiete, căci cu Dumnezeu nu este de joacă!”. Au trecut ani mulţi până să-mi dau seama că acel părinte mi-a predat în această dulce admonestare întreaga Scriptură.

În ziua aceea în care am fost mustrat, încă aveam tot ce îmi trebuia: o persoană dragă lângă mine, o casă unde să locuiesc, o binecuvântată sănătate, un serviciu de huzur. Nu eram însă mulţumit cu acestea şi mi-am dorit, pentru că sunt iubitor de plăceri, să diversific, să amplific păcatele în care eram îngălat. De când a pătruns în casa mea un computer, viaţa mea s-a schimbat. Păcatul era hrana mea de zi cu zi, abia aşteptam să se facă dimineaţă să îmi hrănesc patima, ego-ul, nesimţirea faţă de Dumnezeu.

Pentru că această scrisoare doresc să o arăt şi altora, nu am să intru în detalii, părinte, cu privire la păcatele de tot felul, căci nu vreau să fiu sminteală nimănui. Aş vrea însă să povestesc în două cuvinte un episod din viaţa mea, relevant pentru a înţelege puterea lui Dumnezeu de a-i chema la El pe păcătoşi .

A venit ziua firească în care, pentru păcatele mele, a trebuit să plătesc. Ziua în care am pierdut persoana dragă ce îmi era alături, casa şi „agoniseala” pe mulţi ani.

Tot într-o clipită mi-am pierdut şi sănătatea, şi chiar dacă am ascuns cauza îmbolnăvirii mele, iubite părinte, astăzi recunosc că m-am îmbolnăvit în faţa calculatorului.

După nopţi nedormite petrecute cu ochii în ecran, după ore nenumărate petrecute fără pauză în compania jocurilor, muzicii şi a altor „plăceri”, m-am ales cu un astigmatism[2], cu dureri cervicale ce nu mai conteneau, cu insomnie, cu dureri inexplicabile, cu o depresie provenită din starea de agitaţie, dată tot de calculator, şi cu nişte mustrări de conştiinţă teribile.

Neînţelegând ce se petrece cu mine şi nici măcar doctorii negăsind leac la problemele mele, m-am gândit că poate părintele din cartierul în care locuiam îmi va da un sfat, încât să depăşesc stările proaste care mă împresurau.

Am intrat în biserică; aceasta era aproape goală. Părintele era undeva în faţa altarului. Aveam în cap un singur gând: să-l întreb pe acel slujitor al lui Dumnezeu ce să fac ca să depăşesc boala. Am ajuns în faţa altarului şi, dorind să vorbesc despre boala mea, am izbucnit în lacrimi şi am grăit nu despre boala trupului, ci, culmea, despre cea a sufletului: „Părinte, să ştiţi că eu mă uit la filme pornografice! Pentru asta eu cred că Dumnezeu mă va lovi cu moarte!”.

Nici astăzi nu găsesc explicaţia omenească pentru care am vrut să zic una şi, pe gură, în faţa altarului, a ieşit la iveală altceva - adevărul.

Să ştiţi că, mi s-a spus atunci, oricărui păcătos, oricât de mare, Dumnezeu îi dă a doua şansă. Şi tot acel preot mi-a dat curaj, amintindu-mi că în dumnezeiasca Scriptură se află minunatul verset: Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu, nu, ci mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu! (Iez 18, 23).

Am înţeles, mai apoi, că singurătatea în care mă afundasem şi simptomele bolii care mă bântuia nu sunt rele, ci doar scări, trepte de urcat spre Dumnezeu.

Nu am să vă scriu aici, iubite părinte, despre relaţia mea cu Dumnezeu, pentru că ar trebui să mă fălesc fără folos. De trei ani încoace simt că Dumnezeu îmi este alături şi că încă îmi dă daruri negrăite, chiar dacă alunec şi mai cad în păcatele de odinioară.

Încerc să-L urmez pe Hristos tocmai prin aceea că simt că El ne iubeşte mai vârtos când ne recunoaştem păcatul şi plângem pentru fărădelegi, decât atunci când suntem plini de mândria virtuţilor.

Astăzi, cu voia lui Dumnezeu, mi-am recuperat sănătatea, sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi încerc din răsputeri să ascult cuvintele Evangheliei, îndemnurile îndrumătorilor spirituali şi glasul conştiinţei.

În ce priveşte Internetul şi computerele, pot afirma că, de unde deunăzi eram robit până în măduva oaselor, astăzi sunt cu grijă, şi asta pentru că am cercetat pe îndelete pericolele care pândesc, pericole pe care aş vrea să le adun într-o carte, care, dacă va voi Dumnezeu, va ajunge şi la tipar.

Am adunat astfel mărturii directe din lume, dar şi mărturii indirecte cuprinse în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură. Biblia, având în ea cuvântul cel desăvârşit, dă pilde pertinente şi cutremurătoare despre vremurile în care suntem şi chiar despre acest nou templu al plăcerilor care este Internetul.

Aş vrea să arăt, părinte, ca să-i folosesc şi pe alţii, cum această nouă armă demonică, Internetul, conduce la pierderea sufletului prin amăgire, boală, dependenţă, erotism, lenevire, minciună, păcat, zavistie şi multe altele pe care le creştem la sân atâta timp cât suntem în preajma acestui „drog” modern.

Televiziunea poate fi comparată cu un joc în care copilul este supravegheat de părinţi pentru că programele sunt stabilite de nişte directori de programe şi există un for care monitorizează eventualele abuzuri[3]. În cazul Internetului, datele problemei se schimbă radical, pentru că utilizatorul este aparent propriul stăpân al acţiunilor sale. Acesta se complace într-un gen de filosofie păcătoasă[4], vecină cu răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

Internetul înglobează toate invenţiile care de-a lungul vremii l-au îndepărtat pe om de Dumnezeu: radioul, cinematograful, casetofonul, magnetofonul, televizorul, aparatura video etc. Nicicând, ascultând muzică sau privind imagini pătimaşe, nu putem în aceeaşi clipă sau conjunctură să ne gândim şi la Dumnezeu. Prin urmare, rugăciunea este moartă, iar legătura cu bunul Dumnezeu, iremediabil întreruptă.

Vă spun, părinte, că am văzut tineri care, asemenea mie, scriau, ascultau muzică, într-un colţ aveau imagini TV, aveau şi mesageria deschisă, ba chiar puteau face mai multe de atât. Cum să nădăjduieşti că, după ce vei petrece mult timp în faţa calculatorului, mintea ta, în această larmă, rămâne întreagă?[5] E o nădejde lipsită de orice fărâmă de logică, raţionalitatea şi bunul simţ sunt întrecute de o senzaţie de nesaţietate, care te domină şi după ce te-ai îndepărtat de ecranul calculatorului.

Abia ai închis calculatorul şi te pomeneşti că zici ca desfrânatul: „Mai vreau!”. Toate plăcerile păcătoase au un cost şi în lumea acesta, nu numai în cea de dincolo, aşa cum greşit sunt tentaţi să înţeleagă şi chiar să propovăduiască unii.

Patima mea de ieri, Internetul, este o nouă închinare la idoli, o boală modernă a începutului de mileniu, o boală aproape fără leac. Văd cum industria plăcerilor se diversifică şi se perfecţionează într-un ritm diabolic, o tehnologie este înlocuită de o alta, peste noapte. Prioritare sunt voyeurismul, pornografia şi violenţa.

Eu cred, părinte, că Internetul este „noul turn al Babilonului”, unde de data aceasta, pe lângă amestecarea graiurilor şi limbilor, avem de-a face cu îmbinarea spre desfătare păcătoasă a tuturor simţurilor, simţuri care, ostoite în cele din urmă de atâtea imagini păcătoase şi sunete idoleşti, vor sfârşi prin a se întoarce împotriva noastră, acest moment fiind cel în care vom observa la noi, dependenţii de Internet, boli de nervi, claustrare, boli ale ochilor şi ale coloanei cervicale, dureri inexplicabile, insomnii şi multe altele[6].

Apostolul Pavel zicea odată: Fraţilor, nu mă mai certaţi cu moarte, că sunt de-al vostru![7]; aşa vă spun şi eu, păcătosul, că, de nu aş fi fost robit de patima Internetului şi nu mi-aş fi primejduit sufletul de moarte, nu aş fi ştiut ce să scriu aici.

Rugaţi-vă pentru mine, părinte, pentru că eu am rugăciuni slabe, ca această patimă să nu se întoarcă cu putere asupra mea prin faptul că doresc să arăt lucrurile urâte ale acestei pasiuni nesănătoase! Rugaţi-vă să mi se ierte desfrânarea ce mi-a întinat mintea şi trupul în faţa ecranului calculatorului! Rugaţi-vă şi pentru cei care nu au frică de Dumnezeu şi trăiesc în lumea virtuală, omorându-şi viaţa dată lor de Dumnezeu!

Mă ruşinez să-i povăţuiesc pe alţii tocmai eu, păcătosul, de aceea vreau să vă rog, părinte, să le spuneţi chiar Sfinţia voastră, de acolo, din faţa Sfântului Altar, tinerilor robiţi de patima Internetului că aveţi un fiu duhovnicesc care a pierdut totul - casă, sănătate, avere, prieteni, ba chiar era să-şi piardă viaţa - iubind excesiv mediul virtual.

Şi astfel, îndemnaţi de cuvântul pe care ni-l puteţi da în calitate de îndrumător spiritual în Biserica în care Cap este Hristos, poate vom lua aminte şi ne vom lepăda de păcat. M-aţi povăţuit, şi vă mulţumesc, că haina păcatului este mai greu de purtat decât haina sărăciei sau a bolii.

Astăzi, şi prin cuvintele pe care le voi aduna în această carte, încerc să găsesc alături de cei ce-mi sunt asemenea, robi ai păcatului, drumul cel bun, „calea împărătească”, aşa cum frumos zice şi părintele Cleopa.

Fie ca prin puterea Sfintei Liturghii să ne spălăm de negreala păcatului şi să ne facem vrednici de Împărăţia Cerurilor, prin împărtăşirea cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.

Dumnezeu să ne întărească! Duhul Sfânt să ne dea minte luminată! Hristos să ne fie pildă în tot ceea ce facem!

Al dumneavoastră fiu duhovnicesc,

Cristian

Postul Sfintelor Paşti – Aprilie, 2005

1.

AGRESIUNEA

Agresiunea Internetului asupra omului este o realitate întărită prin fapte, mărturii, adevăr şi prin dovezi medicale incontestabile. La o importantă conferinţă a Asociaţiei Psihiatrice Americane desfăşurată la New York, dependenţa de Internet a fost inclusă pe lista bolilor care necesită acelaşi tip de abordare ca dependenţa de alcool, de droguri sau de jocuri pe calculator. Prin urmare, folosirea excesivă a Internetului este beţie, este drog, este un rău palpabil.

Un medic specialist psihiatru a sesizat la dependenţii de acest „drog” simptome nu numai psihice, ci chiar şi fizice: dureri de cap şi de coloană vertebrală, dar şi mai grav, simptome precum: tremurături sau nervozitate, atunci când pacientul nu are la îndemână Internetul[8]. Concluziona acest medic că Internetul ne mănâncă de vii, adică ne scurtează viaţa. Faptul că imediat după folosirea îndelungată utilizatorii au traume fizice şi psihice indică fără doar şi poate că aici avem un păcat pe care Dumnezeu îl consideră mare şi care trebuie pedepsit pe loc[9].

După dereglarea sistemului neuro-vegetativ, suferinţele fizice şi psihice ale omului pot dura o viaţă. O imagine poate sta în creierul unui om şi mai mult de douăzeci de ani, şi nu de puţine ori oamenii care vor să folosească Internetul în scopuri sănătoase trebuie să suporte publicitatea agresivă şi nedorită a unor site-uri (chiar pornografice). Multe dintre aceste site-uri se deschid automat şi la fel de multe au comenzi inverse. Adică din meniul calculatorului, dorind să părăseşti pagina respectivă, ea se afişează.

Luând o oglindă mică şi mergând cu ea în dreptul unei oglinzi mari, putem vedea imaginea reflectată de atâtea ori, încât numărătoarea este practic imposibilă. Acesta este şi principiul după care funcţionează agresiunea prin publicitate pe Internet. Apare un banner publicitar (de multe ori cu tentă erotică) şi poate doreşti să-l închizi. Urmezi procedura normală, dar acesta îţi răspunde invers, afişându-se. Pentru a ieşi din lanţul de site-uri înrudite ca tematică (pe „principiul oglinzii”, amintit mai sus) şi la fel de obscene, unii adoptă la repezeală o soluţie de compromis: închiderea forţată a calculatorului, care dăunează întregului sistem. Iată, prin urmare, un tip de agresiune care poate avea şi efecte pecuniare notabile.

Într-o căutare pe Internet de câteva secunde, se poate constata cifric că „sex” şi „crimă” sunt cuvinte conţinute de peste patru sute de mii de site-uri şi pagini web (numai în limba română), în vreme ce cuvinte ca „Dumnezeu” sau „Iisus” abia ating câteva zeci de mii de rezultate. Internetul este de multe ori teatru de război între apărătorii moralităţii şi amatorii de distracţii „ieftine”. Aceştia din urmă au arme mai multe şi mai perfide. Un bun creştin nu se va teme însă de oştire multă.

Pentru vizitele pe care ţi le poate face străinul în calculatorul tău, pentru furtul celor ce-ţi aparţin, pentru spionaj, pentru iscodiri, sunt foarte puţine remedii. Prin urmare, pe Internet ţi se pare că stai de vorbă cu prietenul, dar în orice clipă, în afară de faptul că cineva ştie exact ce faci şi unde eşti, poţi fi contactat de cineva care te duşmăneşte sau vrea să te indispună, aruncându-ţi vorbe vulgare. Agresiunea verbală este şi ea evidentă[10].

Alt asalt asupra celui împătimit de Internet este cel al viruşilor. Însuşi termenul de virus cuprinde în el noţiunea de boală. Dacă sistemul s-a infectat, automat se poartă ca un om bolnav, care nu mai răspunde la comenzi la fel ca unul sănătos. Agresiunea asupra sistemelor, atacul viruşilor au o fineţe în viclenie greu de închipuit. Internetul poate constitui o împărăţie a răului şi prin aceasta - că vezi cum, în mod paradoxal, cineva din aceeaşi barcă se întoarce împotriva cârmaciului ca să scufunde barca. Unii dintre dependenţii de Internet şi calculatoare se ocupă de producţia unor astfel de viruşi, iar alţii se ocupă de anihilarea lor într-un proces pueril şi ridicol, care ne desluşeşte că instrumentele de manipulare a omului sunt dinspre partea stăpânitorilor iadului. Toată suflarea credincioşilor se pleacă lui Dumnezeu, întreit în Persoane, dar împărăţia întunericului are elemente răzvrătite care au acelaşi scop de milenii: să le răpească oamenilor bunul cel mai de preţ - mântuirea.

Câţiva medici pediatri au atras atenţia asupra faptului că luminile stridente, mişcările bruşte, cum sunt cele în flash, culorile vii, radiaţiile monitoarelor de calculator pot dăuna individului şi în special copiilor. Poziţia stând pe scaun, ore în şir, nu este indicată, dând şi ea naştere unor afecţiuni medicale. După mai multe ore de utilizare a calculatorului, individul este stresat, epuizat, cu ochii roşii, împăienjeniţi, apatic, fără vlagă, obosit peste măsură. Din nou avem agresiune fizică, agresiune căreia repede îi pot cădea victime chiar copiii noştri de nu vom înţelege că un calculator poate deveni prin utilizarea neadecvată un instrument de plăcere păcătoasă sau unul de tortură.

Pentru a face faţă acestor agresiuni, sunt câteva remedii, cum ar fi: să alegem o poziţie pe scaun cât mai corectă, să folosim ochelari protectori chiar dacă nu acuzăm probleme oftalmologice, să optăm pentru monitoare cu radiaţii mai scăzute[11], iar după lucru îndelungat sunt aproape obligatorii plimbările în natură.

Să ne rugăm Marelui şi Înduratului Dumnezeu să ne ferească de ispite şi de boli, căci, după cum am arătat mai sus, o boală se poate naşte şi din plăceri sau din neştiinţă în faţa unui computer aparent inofensiv.

2.

AMĂGIREA

Nu trebuie ca utilizatorul de Internet să aibă o vârstă fragedă, pentru a nu cădea în altă capcană - cea a amăgirii[12]. Căutând şi cercetând frenetic milioanele de site-uri scrise în toate limbile pământului, după încetarea acestui periplu, unde se află oare utilizatorul? Se apasă butonul „oprit” şi tot în faţa ecranului se va găsi acela, chiar dacă amăgitorul îi lasă falsa impresie că stăpâneşte pământul. Plimbarea virtuală prin lumi diferite şi contactul cu persoane care aparent te înţeleg şi te susţin se încheie aşa cum au început, în faţa calculatorului. O! Câtă amăgire!

Dacă ne sunt atât de dragi persoanele cu care vorbim, avem, de aici, pornirea firească să aducem acele persoane în viaţa noastră? Dacă nişte locuri de pe glob ne sunt dragi, avem, oare, pornirea firească să vizităm acele locuri, să mergem să contemplăm natura? Răspunsul pentru amândouă întrebările atunci când ne robeşte Internetul este negativ. Aceasta pentru că Internetul este o armă care luptă împotriva bunului simţ, împotriva vieţii şi, de aceea, multă mulţumire este în partea întunericului atunci când se alege laşitatea, lenevirea şi vegetatul în faţa unui ecran păcătos. O explicaţie pentru tendinţa de a sta cât mai mult în faţa calculatorului derivă din faptul că nimic nu te satisface cu adevărat şi încerci să schimbi o dezamăgire mare cu una mai mică, şi mergi, din căutare în căutare, spre epuizare, întristare şi anxietate.

Tot în faţa calculatorului există senzaţia de a fi un dumnezeu al acestei lumi. Eşti în faţa calculatorului, comenzile sunt la tine, opţiunile îţi sunt deschise, libertatea pare totală. Ba, mai mult, există şi jocuri specializate pe magie şi divinitate - într-unul din ele poţi alege, de exemplu, să fii Zeus. Altă înşelare dibace! Pentru că autoritatea asta, care te face să te simţi plin de tine, întotdeauna o împarţi cu cineva din umbră, programatorul, autorul jocului – care, hrănindu-ne fantezia, ne duce unde vrea el, ci nu unde credem că putem ajunge noi, prin propria voinţă. În plus, administratorul sau furnizorul de servicii poate în orice moment să afle unde eşti, pe ce site navighezi, care sunt preferinţele tale, fanteziile şi visele tale, ştie exact cu cine şi de ce corespondezi, ştie exact ce site-uri, când şi la ce oră le-ai accesat.

Realitatea că niciodată nu avem intimitate deplină pe calculator şi că putem fi urmăriţi şi monitorizaţi este una pe care o confirmă şi măsurile luate nu demult în Canada: măsuri drastice împotriva furnizorilor de servicii Internet privind violarea confidenţialităţii clienţilor. Daca această ilegalitate ar fi constituit un delict minor, amenda ar fi fost simbolică, totuşi, violarea intimităţii fiind ceva inadmisibil, autorităţile canadiene au stabilit amenzi până la 500.000 de dolari, plus privare de libertate pentru o perioadă de cinci ani.

Setea de virtual nu este ceva nou. Când, cu mii şi mii de ani în urmă, evreii au vrut un dumnezeu virtual[13], l-au avut repede. Viţelul de aur a fost însă topit şi poporul întreg era să fie dat pieirii, şi numai bunătatea lui Dumnezeu şi plângerea lui Moise l-au salvat de la acest dezastru. Nu e nimic rău în a încerca să vezi dincolo, să tinzi spre alte lumi, dar dacă tentaţia omului este de a intra în virtual numai pentru a-şi hrăni pofta desfrânată, deja se poate vorbi de caz patologic. Aici avem un tip de amăgire urmată de dezamăgire, atunci când constaţi cât de sfărâmicioasă este o relaţie virtuală şi cât de aproape de închinarea idolească.

Uniunea Europeană a reglementat recent activitatea furnizorilor de servicii Internet în câteva documente referitoare la conţinutul ilegal şi extrem de periculos al unor site-uri prin care: se atentează la siguranţa naţională, sunt lezate drepturile minorilor, nu este respectată demnitatea umană, se încurajează frauda economică, oamenii sunt hărţuiţi electronic etc. Iată, din nou, cât de mult se înşală şi se amăgesc cei ce consideră Internetul o unealtă inofensivă.

Alţii sunt bucuroşi că găsesc în această maşinărie perfidă suprema libertate. Dacă Internetul este libertate, atunci cum se împacă această libertate cu pornografia infantilă, cu rasismul, cu insulta, cu xenofobia, cu ura, calomnia, instigarea, cu instrucţiunile în fabricarea materialelor explozibile, cu reclama agresivă la produse de proastă calitate ş.a.m.d.? Ideea de libertate este şi ea amăgitoare.

Cine iubeşte pătimaş calculatorul şi Internetul, automat iubeşte amăgirea şi dezamăgirea, un lucru înjositor pentru o aşa înaltă fiinţă care este OMUL. Fiecare are discernământ. Prin urmare, dacă un joc pe calculator devine obsesie, dacă ceva nu ne lasă să dormim, dacă vreo fantezie bolnăvicioasă ne tulbură, e bine să renunţăm la a mai intra în contact cu aceste lucruri dăunătoare. Să căutăm cu linişte să ne conturăm o personalitate frumoasă, într-un corp sănătos, condus de o minte sănătoasă.

                

3.

CLEVETIREA

„Cel ce a cunoscut mirosul focului ceresc fuge de adunarea oamenilor ca şi albina de fum.”

Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului

Un el şi o ea stau de vorbă pe Internet. Scenariul este de acum unul clasic. Când am întrebat un distins părinte şi îndrumător spiritual dacă discuţiile lungi pe Internet constituie un păcat, mi s-a răspuns într-un mod ciudat, printr-o întrebare: Poţi oare cu cineva de sex opus, atunci când şi tinereţea îşi spune cuvântul, să vorbeşti ore în şir numai chestiuni duhovniceşti?

Mărturisesc că întrebarea asta m-a pus pe gânduri fie şi pentru că răspunsul, de departe, pare a fi unidirecţional, adică este imposibil ca într-o convorbire lungă şi nefolositoare să nu ajungi şi la păcat şi în special la clevetire. Ori clevetirea asta are nişte surori tare negre, cum ar fi limbuţia, înjurătura, hula, cuvântul deşert, bârfa, defăimarea, judecata aproapelui, nepăsarea, flirtul, zavistia, bancurile, apropourile cu tentă sexuală, râsul nebunesc, cinismul ş.a.

   Păcatele care ni se par nouă mici contribuie decisiv la coborârea sufletelor noastre. Luminat de har, un dumnezeiesc părinte spunea că mare mirare este cum o corabie mare este mişcată încolo şi încoace de o cârmă atât de mică. La fel este şi păcatul pe care îl facem cu limba, când defăimăm, hulim, viclenim sau judecăm, pentru că-l facem cu cel mai mic dintre organele noastre – limba. Un organ mic care poate scufunda lesne corabia cea mare – trupul –, împreună cu sufletul. Prin păcat, le ducem pe ambele spre un sfârşit tenebros.

   Dacă o apă aflată lângă un sat de oameni este tulbure, aduce numai boală, nu are pe maluri pic de vegetaţie şi nu are vietăţi prin ea care să mişune şi să fie spre hrană, nu se vor ruga, oare, mulţi ca acea apă să sece? Aşa este şi cu vorba lungă - e ca o apă tulbure, ce pare de nestăvilit, dar care trebuie stârpită, pentru că nu aduce nici un rod.

   Dacă moara dintr-un sat face zgomot mare într-un an plin de roade, zgomotul acela va fi în urechea sătenilor cea mai plăcută melodie, cântare îngerească. Dar dacă într-un an cu secetă, moara merge în gol, macină în gol doar dintr-un capriciu al stăpânului, zgomotul acela va fi urât de toată suflarea şi mulţi se vor ruga ca mai bine moara să se dărâme decât să le chinuie simţirile.

Clevetirea este ruşinoasă, e apă tulbure, e moară care merge în gol, e căruţă fără piedică ce alunecă la vale.

Clevetirea este plonjon într-o apă vijelioasă, e pact cu ispititorul, rudă bună cu bârfa şi înjurătura.

Nu mi-a luat mult să găsesc peste patru mii de pagini web în limba română dedicate înjurăturilor şi nu mai puţin de douăsprezece mii de site-uri specializate în bârfă.

Cel care ne ispiteşte şi vrea să ne piardă nu este niciodată mulţumit cu puţin. Adică este amarnică înşelare să zici : „Ei da! Am stat şi eu acolo puţin de vorbă!”. Stai de vorbă, dar parcă ai simţi nevoia să vezi şi o poză, parcă ai vrea să auzi şi un cântec pe gustul tău şi, uite aşa, încet te dăruieşti cu totul Internetului! Ce e rău aici? Păi, miroase de departe a ispitire diavolească, şi ca să vă convingeţi că se doreşte acapararea simţurilor noastre cu totul, haideţi să cercetăm câteva noutăţi în materie de IT.

Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns că ne sunt acaparate şi dirijate atâtea simţuri, una dintre cele mai mari firme de echipamente electronice din lume a dat asigurări că s-a conceput tehnologia prin care utilizatorul jocurilor pe calculator şi pe Internet va putea mirosi, gusta şi chiar pipăi lucrurile cu care intră în contact în lumea virtuală. Va fi creat un dispozitiv prin care informaţia va fi transmisă în creier prin ultrasunete, ultrasunete care vor modifica diferite tipare ale zonelor vizate din creier. Mă iertaţi pentru sinceritate, dar nu cumva modificarea asta, cu care se laudă aceşti inovatori de soi, e rudă cu demenţa?

Vorbirea ne este dirijată, timpul ne este dirijat, toate cele cinci simţuri sunt sclave, şi atunci mai putem spune că Internetul este libertate?

Nu am să mă feresc să spun că sfinţii au ştiut dinainte căderea generaţiei lor, dar şi pe cea a generaţiilor viitoare. De aceea cuvintele lor ne mustră şi acum.

Cuvântul deşert[14] este spre pierzanie, clevetirea e păcatul în care se pică aşa de repede că nici nu realizezi când, cum şi de ce l-ai făcut. Un pustnic şi-a periclitat mântuirea, nevorbind nimic ani de zile, dar după ce l-a vizitat un frate mai puţin sporit şi a vorbit despre un om rău, numai atât a zis pustnicul: „Of, of, of!”. La câteva zile, s-a trezit cu îngerul Domnului în chilie: „Frate iubitor al Domnului nostru, m-a trimis Hristos să te întreb despre omul acela, pentru că ai aprobat că e rău, unde să-l băgăm? În iad sau în rai?”. Şi a dispărut îngerul de la faţa lui, lăsându-l pe bătrân în plângere multă.

Aici e tristeţea mare, că unora li se pare că prin vorbă deşartă, bârfă, hulă, defăimare se înalţă pe sine[15]. Prăpastia este fără fund şi singurele leacuri sunt blândeţea, iertarea, milostivirea, dreapta judecată, înfrânarea limbii, paza simţurilor, nesemeţia, smerenia, mustrarea celui ce te provoacă, vorbirea de bine a duşmanilor, iubirea aproapelui.

Să nu zicem că toate acestea sunt utopii, pentru că şi unii dintre sfinţii care frumos împodobesc în icoane bisericile ridicate în numele lui Hristos au avut neveste, dar au iubit cu iubirea cea bună, au avut căderi, dar au venit mereu la cărarea cea bună, au vorbit cu ai lor, dar au ales vorbirea cea bună, au avut supări, boli, ispite şi neputinţe, dar au rămas pe calea cea bună.

4.

CUVÂNTUL SCRIS

Mult ne-ar folosi să aflăm diferenţa dintre cuvântul gândit, cuvântul rostit şi cel scris. Că nu e tot aia să te uiţi la vin, să pui vin în pahar şi să bei vinul. Cuvântul rostit poate dărâma un om sau mai mulţi, dar cuvântul scris are puterea să dărâme împărăţii.

Logica e simplă şi greu de demontat: un cuvânt gândit, chiar de este rău, îl ştii doar tu, şi-l poţi păstra doar în inima ta. Un cuvânt rostit intră şi în inima celui căruia te adresezi, de aceea cuvântul rău poate căpăta valoare de blestem. Dar cuvântul scris este cel mai puternic, pentru că acesta poate trăi mii de ani şi afecta mii de persoane.

Falsă este ideea că, dacă noi corespondăm pe Internet cu cineva, avem intimitate, linişte, siguranţă, confidenţialitate. Mesajele trimise sau primite sunt stocate în baze de date. Un posesor de telefon mobil poate fi reperat în orice secundă, indiferent în ce parte a globului pământesc s-ar afla. Există tehnologia prin care un suspect de vreo infracţiune poate avea verificate convorbirile telefonice, e-mail-urile primite şi transmise.

În Orientul Apropiat, din cauza repetatelor acte de terorism, selectarea convorbirilor telefonice pe baza unor cuvinte cheie, prin intermediul unor softuri, a ajuns o practică curentă. Potenţialii atentatori sunt reperaţi rapid fie că folosesc telefoane, Internet fix sau mobil. Prin urmare, cuvântul scris ne poate semna chiar şi condamnarea lumească, ce să mai vorbim de Judecată sau de condamnarea divină!

Toate marile civilizaţii ale lumii din vechime au murit, dar mai dăinuiesc prin cuvânt. Din cele şapte minuni ale lumii, doar una (complexul de piramide egiptene) a dăinuit fizic. Celelalte au fost distruse, dar mărturiile scrise le fac să strălucească şi astăzi. Scrierea şi sacrul au trăit împreună multe milenii. Scrierea hieroglifică are rădăcini atestate în Egipt din anul 3000 î.Hr. şi s-a păstrat până la Darius, în secolul al treilea î.Hr. Din mileniul al treilea î.Hr şi până azi ni s-au păstrat scrieri şi ideograme indiene.

Chinezii ne-au lăsat inscripţii pe carapace de broască ţestoasă, din epoca Yin, datând din secolele XII-XI î.Hr. Scrieri vechi de mii de ani au şi arabii, evreii, sirienii sau etruscii. Fără dubii, în acest caz, cuvântul scris ne este de folos pentru că ne pune la curent cu vremurile apuse şi ne racordează la gândirea omului vechi, despre cele ce ne înconjoară, despre viaţă, despre Dumnezeu. Civilizaţiile trec, dar cuvântul pentru că este veşnic, rămâne.

 Cuvântul, prin puterea lui extraordinară, poate provoca dezechilibre în Univers, în natură, în corpul omenesc - asta în cazul în care cuvintele noastre servesc răului. Dacă acestea servesc binelui, atunci se creează armonia.

Să nu uităm un aspect: prin intermediul muzicii, cuvântul are cea mai înaltă expresie a echilibrului şi armoniei. Dar şi muzica, dacă este făcută cu scop rău, trece de partea întunericului.

Pe de altă parte, chiar de am scăpa de „ochii nevăzuţi” ai celor ce ne pot viola intimitatea pe Internet, avem însă o autoritate de care nu putem scăpa – Dumnezeu[16]. Relele pe care le vom scrie, cuvintele spre desfrânare, aluziile sexuale, bârfa şi toate celelalte sunt tot atâtea acte prin care dăm valoare de veşnicie păcatului nostru.

Trupul nostru va pieri ca oricare alt trup, dar cuvântul nostru va rămâne după noi, şi astfel, şi pentru cuvântul rău, dar şi pentru cel bun vom da socoteală[17].

Dreptatea dumnezeiască vizează de asemenea cele trei categorii de cuvânt: cel gândit, cel rostit şi cel scris. Mântuitorul Hristos i-a mustrat pe toţi cei care cred că păcatele cu gândul sunt mici, găsind în pofta aprinsă după femeie, preacurvie, şi în ura pe care o purtăm aproapelui, desfiinţarea acestuia ca om, adică omorârea lui. Blestemele, făgăduinţele, jurămintele solemne ale Vechiului Testament sunt tot atâtea mărturii despre puterea cuvântului rostit. Dar repet, dintre toate acestea, cel mai puternic, în iconomia mântuirii omului, atârnă cuvântul scris. Acesta mărturiseşte despre vrednicia sau nevrednicia noastră în faţa Dumnezeirii, Celei întreit strălucitoare.

Dacă am avea un bibelou de preţ, cu mare drăgălăşenie ne-am purta cu el. Când manevrăm cuvântul, Îl purtăm pe Hristos de colo-colo, prin urmare, cu acest bibelou de cel mai mare preţ: Hristos-Cuvântul, este bine să umblăm cu atenţie şi conştiinţă trează. Dacă folosim cuvinte rele, automat Hristos fuge, căci Lumina cu întunericul nu vor avea niciodată împărtăşire.

„Hai să desfrânăm în cuvinte, că nu ne vede şi nu ne aude nimeni!”, poate gândi un tânăr sub imboldul păcatului. Amarnică înşelare pentru cei ce cred asta, pentru că am arătat destul de clar: dacă vei putea scăpa de monitorizare, arhivarea convorbirilor, urmărirea în fiecare secundă, nu vei putea scăpa totuşi de afrontul pe care îl aduci autorităţii supreme, adică Creatorului.

De aceea, mulţi monahi iubesc tăcerea pentru că sunt conştienţi de gravitatea căderii prin cuvânt. Nu trebuie să fii monah ca să te opreşti din a judeca pe cineva sau a spune ceva rău. Ci trebuie să fii chibzuit, pentru că graniţa dintre a spune ceva rău sau ceva bun este aşa de subţire încât uneori vorbirea de rău se confundă cu cealaltă.

Un călugăr zice: „Dintre toţi, îmi place doar de acel preot. Îmi pare că are o inimă bună!”. Iată cum o afirmaţie pozitivă poate juca un rol negativ, pentru că fraza se poate transforma în: „Ceilalţi preoţi nu sunt buni de nimic, acesta care îmi place mie parcă este un pic mai răsărit!”. Uşor se mai pică prin cuvânt, de aceea, e bine ca, dacă nu alegem tăcerea, măcar să alegem vorbirea cea bună, încurajarea fratelui, vorba dulce şi neprefăcută, cuvântul de învăţătură, sfatul bun, alinarea, cuvântul care face pace, iertarea, ştiinţa, iubirea şi multe alte lucruri bune care se pot naşte prin cuvântul scris.

Deci, după cum cuvântul rău ne doboară fără preget, tot aşa cuvântul bun are o mare putere mântuitoare.

  

5.

DEPENDENŢA

Cine utilizează des calculatorul conectat la Internet şi crede că nu poate deveni vreodată dependent, este ca cel ce obişnuieşte să se joace cu focul trăgând mare nădejde să nu se ardă. Iată o altă înşelare a acestei maşinării a noului mileniu: credinţa că poţi fi independent în alegeri şi mişcări, când de fapt în interior se produc mutaţii de gândire şi comportament. Un joc te captivează, eşti orb şi surd până atingi momentul maxim, şi atunci - confruntându-te cu finalul - te întrebi: Cum oare am pierdut atâta vreme cu acest joc banal, care nu mi-a adus nici un folos? Ştiu persoane care au jucat acelaşi joc timp de doi ani, un joc de copii, care avea patru comenzi - sus, jos, stânga, dreapta; dependenţa nu mai poate fi pusă la îndoială. Internetul dispune de multe arme, dar de mirare este cum ne biruie chiar şi cu armele care par neînsemnate.

Aici e marea satisfacţie bolnăvicioasă: că poţi obţine o plăcere fadă şi falsă în câteva secunde, pe când dacă aceeaşi plăcere ai vrea să o ai în viaţa reală ţi-ar lua multă cheltuială de energie şi mult timp.

Că putem păcătui într-o secundă e un lucru ştiut, dar acest lucru nu ar trebui să ne bucure, ci să ne întristeze pentru că, de ce te apropii de Internet, jocuri pe calculatoare şi alte programe virtuale, tot mai mult te îndepărtezi de viaţa reală şi de frumuseţile ei aferente.

Celor care vor dovezi concrete despre dependenţă le-aş da exemplul celor care, în pas cu moda, stau la Internet ore fără număr, pentru a-şi satisface un orgoliu sau un capriciu şi a se lăuda, aşa cum se laudă beţivul cu un număr record de pahare băute sau fumătorul cu pachetele de ţigări pufăite. Un tânăr, o cunoştinţă din oraşul în care locuiesc, a fost dat ca persoană dispărută, căutat de echipaje de poliţie mai bine de 24 de ore. Părinţii lui aşteptau neliniştiţi să-l găsească undeva, zăcând într-un canal, bătut, mort sau jefuit. Pe când, tânărul nostru a venit acasă cu naturaleţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, după ce petrecuse 36 de ore la un Internet-café.

Recent, un tânăr din China a murit într-un Internet-café, după ce a jucat timp de 48 de ore un joc de strategie.

Chiar denumirea unor Internet Café-uri, a unor cluburi de acest gen indică noţiunea de dependenţă, căci multe se numesc: Gaming Maniacs, Internet Mania sau Internet All Night etc.

Dependenţa este prin urmare o boală. Medicii psihiatri au destule date să confirme că Internetul provoacă tulburări clinice, cu o cazuistică extrem de bogată. În cazul folosirii îndelungi a Internetului apare dependenţa însoţită de sevraj. Neliniştea, frica, anxietatea, agitaţia sunt specifice utilizatorului împătimit.

Furnizorii de vise şi fantezii nu vor obosi să lupte să atragă spre dependenţă cât mai multe victime[18], căci armele lor se ascut, se perfecţionează şi se fac mai puternice de la zi la zi. De aceea, în unele state, se duce o luptă destul de dificilă împotriva Internetului şi a relelor pe care le provoacă. În China se încearcă cenzurarea conţinutului site-urilor, în Singapore se blochează site-urile considerate a fi cu conţinut vătămător, Arabia Saudită filtrează traficul Internet prin intermediul unui server central, Siria şi Australia au luat recent măsuri asemănătoare. Internetul este un gigant greu de stăpânit, pentru că omului, dacă i-ai pus pe ceva ştampila cenzurat, cu atât mai mult doreşte parcă să săvârşească păcatul.

Repetatele eşecuri înregistrate în faţa Curţii Supreme a S.U.A. de promotorii legislaţiei privind cenzurarea Internetului evidenţiază vulnerabilitatea constituţională a actelor normative, neputinţa lor în faţa acestui colos care semnează bilete către iad.

Mă întreb: de unde au curaj şi resurse aceşti împătimiţi ai Internetului să uite de sine, de prieteni, de viaţă, de frumuseţile naturii, de Dumnezeu? Clar! Dacă ceva devine obsesie, dacă ceva creează dependenţă, atunci omul trebuie să se supună, şi din guvernator, aşa cum, din marea-I bunătate, l-a lăsat Dumnezeu, devine guvernat, devine o slugă umilă şi umilită.

Trebuie să ne silim a înţelege că dependenţa nu este bună în nici un fel, pasiunea te duce la patimă, patima te duce la păcat, iar păcatul aduce moartea.

Mulţi fără de dreapta chibzuinţă au sfârşit pentru o cauză care în ochii lor părea bună, înfometându-se în numele credinţei, vânzându-şi averile fără acordul familiilor, nevoindu-se, bătându-se, răbdând sărăcia, scârba, ofensa şi umilinţa. Dumnezeu nu vrea să faci din credinţă un idol şi să te baţi până la schilodire, să te omori prin înfometare, să vinzi averile părinţilor tăi. Ci pentru că El este şi Înţelepciune doreşte să pui chibzuinţă şi dreaptă socoteală în toate câte le faci. Deci chibzuinţa este necesară atât în cele înalte, care ţin de credinţă, de iubirea cu care suntem datori faţă de Dumnezeu, dar şi în cele mai de jos, în aceste lucruri pe care unii le consideră mărunte, în dependenţa faţă de un păcat.

Stăpânii Internetului, vânzătorii de plăceri ştiu bine să-şi vândă marfa. Ochii tăi, o dată hrăniţi cu imagini imorale, vor cere din ce în ce mai mult. Nici măcar durerea fizică[19] nu mai apare ca impediment în faţa acestei false fericiri de a trăi într-o lume virtuală şi deşănţată.

Chiar şi pe Internet putem pune în acţiunile noastre discernământ, bucuria lucrului chibzuit, foamea pentru lucrul de folos, neaprinderea patimii, dreapta socoteală, frâna, înţelepciunea, şi vom constata că dintr-o dată destinul se va schimba în bine.

Un mare duhovnic român, Arsenie Papacioc, ca un adevărat trăitor în Hristos, spunea că dacă iubim suferinţa şi greutăţile, atunci Dumnezeu ne va fi dator, iar dacă Îl hulim pe Creator atunci când avem o primejdie sau o boală, atunci ne facem noi datori faţă de El.

Oricum, renunţarea la vicii şi la dependenţa de calculatoare şi la orice patimă este răsplătită de Dumnezeu, ca orice aplecare spre bine, cu binecuvântare şi purtare de grijă, asta pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.

6.

EROTISMUL

Internetul este cu adevărat o bombă sexuală. Exagerez cumva?! Nici o altă maşinărie sau invenţie născocită de om nu adună, în acelaşi loc, atâtea grozăvii, atâtea pofte şi invitaţii la desfrânare. Tehnologia de ultimă oră permite chiar simularea actului sexual. Cum mai pot sta liniştit, spuneţi-mi, dacă eu sunt la serviciu şi ştiu că băieţelul sau fetiţa mea au Internetul la îndemână?!

Copiii sunt primele victime ale pornografiei pe Internet. Curiozitatea, anturajul, nereuşitele în plan social îi determină pe copii şi pe adolescenţi să facă, mai cu seamă când nu sunt supravegheaţi, primii paşi spre această bombă cu ceas care este Internetul şi spre site-urile sale deocheate. În momentul de faţă sunt foarte multe site-uri care îi invită la desfrânare pe utilizatori. Două simple apăsări de buton îţi pot aduce în faţa ochilor grozăvii inimaginabile, cum ar fi: pornografia infantilă, zoofilia, homosexualitatea, fetişismul, masochismul şi multe altele.

Un dumnezeiesc părinte ne învăţa odinioară că, dintre toate mădularele din care este alcătuit omul, atunci când treci la cele veşnice, primul organ care putrezeşte este ochiul, pentru că el în viaţă a greşit cel mai mult. Desfătări, mângâieri, iscodiri curioase şi vicioase! Este cineva în stare, dintre noi, după ce a poftit şi a desfrânat cu ochiul, să-şi oprească trupul să desfrâneze şi el?

Pornografia ca termen vine din limba greacă şi înseamnă reprezentarea prin diverse mijloace - audio, video, grafică, schiţă, desen - a corpului uman, cu scopul de stârni libidoul. Plecând de la acest verb mic - a stârni, putem să ne dăm seama că studiul unor astfel de materiale aduce după sine ceva, iar acel ceva, de după stârnire, nu poate fi decât un păcat vecin cu patima, care poate îmbolnăvi trupul şi mai ales sufletul.

Întrebaţi un medic ce părere are despre cei care practică autosatisfacerea şi dacă aceştia au vreo şansă să nu se îmbolnăvească[20]?! Cu „ajutorul” Internetului, Onan are tot mai mulţi adepţi. Dacă cu ceva zeci de ani în urmă aveam televizorul, care ne hrănea fantezia bolnavă, apoi a apărut videoplayerul, acum avem Internetul – această armă de distrugere a sufletelor prin pozele de o grosolănie nemaiîntâlnită, prin filmele hardcore şi softcore (aşa cum sunt catalogate), care pot fi vizionate şi de copii, prin jocurile pe calculator cu imagini care pot fi manipulate digital spre simularea actului sexual, şi altele asemenea lor.

Cineva, printr-o logică a firii remarcabilă, a afirmat că nu există practic măcar un singur utilizator de Internet care să nu caute să intre măcar o dată, din curiozitate, pe un site cu tentă erotică sau pornografică.

Copiii nu sunt expuşi doar la contactul cu acest tip de site-uri, ci şi la lucruri mult mai rele.

Un gigant al IT-ului remarca faptul că victimele violurilor sunt în special fete care nu au împlinit 18 ani. Aceste fete minore reprezintă peste 60 % dintre victimele unor astfel de agresiuni. Aceeaşi statistică arată că victime ale abuzurilor de natură sexuală cad şi copiii sub 11 ani. Unul din cinci adolescenţi care utilizează regulat Internetul spune că a primit propuneri indecente, propuneri nedorite, de natură sexuală. Uşor de observat că Internetul „educă” altfel decât ar putea-o face un părinte căruia îi pasă de copilul său.

Astfel de abuzuri creează traume psihice şi fizice pe viaţă, cu consecinţe negative asupra întregii societăţi.

Publicitatea agresivă pe Internet aduce o nouă tendinţă - aceea de a erotiza produsele. Produsele scoase la vânzare au culori, simboluri, mişcări care aţâţă şi duc mintea consumatorului direct la actul sexual (ex. într-o reclamă, chipsurile se ating între ele - se simulează contactul sexual - ca să dea naştere unei noi generaţii de cartofi prăjiţi). Tendinţa de a prezenta produsul ca adjuvant, ca afrodisiac, ca mijlocitor sau chiar ca obiect sexual nu mai poate fi pusă la îndoială.

Toate acestea au un scop. Scopul este să ni se arate tuturor că trăim ca oameni doar la nivel sexual, că oamenii trăiesc libertatea maximă pe care şi animalele o au, că experienţa sexuală este totul şi că totul este consum şi schimb de energii şi hormoni.

Publicitatea făţişă are rădăcini şi mai bine înfipte şi nu mai miră pe nimeni că pe un site despre frumuseţile naturii sau chiar despre credinţă vede un banner care, o dată accesat, te poartă spre magazine on-line cu afrodisiace, jucării sexuale, lenjerie intimă.

Consecinţele uitării de Dumnezeu[21], când ne facem slugi trupului nostru, sunt de multe ori imediate; aşa vin boli, necazuri, ispite, intrarea de bunăvoie în focul iadului. Dacă protopărinţii noştri, Adam şi Eva, au adus întuneric asupra lumii întregi prin păcatul lor, oare cum putem noi să credem că dacă desfrânăm putem aduce în viaţa noastră lumină, sănătate şi bucurie adevărată? Tocmai pentru păcatul acesta, al neascultării de divinitate, a fost nevoie de o aşa mare Jertfă - cea a Mântuitorului Hristos pe Cruce.

Poate că palmele pe care le-a primit Iisus trebuiau îndurate şi ca să se şteargă şi fărădelegile noastre făcute prin pipăitul cu mâna. Poate că bicele şi schingiuirile au brăzdat trupul nevinovat al Domnului şi ca să ni se şteargă greşeala de a ne mângâia trupurile spre desfrânare cu orice prilej. Poate că buzele Mântuitorului au suferit de sete sau arsura oţetului şi ca să ni se ierte desfrânarea cu gura. Iisus a cărat în spate Crucea pe care urma să fie batjocorit, umilit şi omorât şi ca să ni se ierte, prin greutatea Crucii, uşurătatea cu care noi răspundem afirmativ propunerilor păcătoase.

Hristos ne-a arătat dragostea cea bună tocmai ca să nu mergem spre dragostea prost înţeleasă, dar noi în mijlocul acestei societăţi moderne, zgomotoase şi deşănţate alegem parcă mai abitir păcatul, diversificarea lui, omorârea bietului suflet.

Ce urât este să constaţi că pentru împreunare animalele aşteaptă un timp al lor, au o ciclicitate a simţurilor, pe când omul, dacă ar putea, ar servi idolilor în fiecare ceas![22]

Erotismul pe Internet are atât de multe faţete şi atât de multe arme ale ispititorului, încât nu poate fi înfrânt decât prin voinţa noastră, întărită de Hristos, de a ne feri ochii de astfel de orori. Trebuie să încercăm să iubim buna cuviinţă, natura, viaţa de familie, cu bucuriile dar şi cu necazurile ei, viaţă în care creşterea şi educarea copiilor ocupă un loc de căpătâi.

Să iubim cu dragostea cea adevărată, lăsată nouă ca testament de Hristos Omul desăvârşit, Care a suferit toate batjocoririle lumii fără să aibă umbră de păcat. Acesta, de pe scaunul slavei Sale, priveşte acum la toate aceste desfrânări, care, puse în balanţă cu Jertfa de pe Cruce, nu au cum să nu aducă osânda.

Erotismul şi pornografia făţişă sunt elemente ale societăţii moderne, deşi au rădăcini în vechime. Societatea aceasta de la începutul mileniului al treilea este una mai „privilegiată” în ce priveşte păcatul. În epoca în care nu exista radio sau televiziune, bogaţii îşi angajau orchestre, care pentru întreţinere necesitau sume fabuloase. Acum, un telefon mobil care nu costă mult se poate conecta oricând la Internet. „Accesul” la păcat a fost facilitat şi încurajat, devenind mai ieftin şi mai sofisticat. Tocmai această uşurătate ne face nesuferiţi faţă de dreptatea dumnezeiască, iar cataclismele tot mai dese, dezlănţuirea unor maladii noi, războaiele sunt semne că generaţia aceasta a întrecut măsura.

7.

FURTUL

Internetul este un bazar. Iar la bazar, doar cei cu mintea slabă se duc să cumpere cele mai ieftine şi cele mai proaste lucruri. În plus, furnizorii de plăceri on-line ştiu să negocieze la sânge, partea întunericului fiind mulţumită dacă îi dai şi un deget, numai să nu fii al lui Dumnezeu.

Admitem aici că sunt persoane destul de tari care nu se lasă robite de jocuri, de afaceri oneroase, de imagini imorale şi de alte patimi. Ceva însă tot trebuie să faci greşit în faţa calculatorului, căci ecranul nu este icoană ca să stai în faţa lui să te rogi.

În virtutea acestui gând, constat că la fel cum industria plăcerilor este diversificată, la fel şi cea a înşelăciunii. Poate nu ne robesc imaginile cu tentă erotică, dar dacă am furat, nu putem avea o conştiinţă trează şi nepătată[23].

Ori Internetul îţi oferă o aşa mare varietate de posibilităţi de a obţine gratis ce nu este al tău, încât graniţa dintre furt şi legalitate uneori este foarte subţire. Sunt cunoscute zecile şi sutele de motoare care te introduc în calculatoarele altora, pentru a te hrăni din plin cu muzică, filme, programe, softuri şi alte documente. Presupunem că acesta este răul cel mai mic, deşi se încalcă nişte drepturi legale.

Voi zăbovi însă asupra altor feluri de fraudă, încurajate subtil şi foarte abil.

De pildă, tot mai mulţi elevi, studenţi, profesori sau chiar scriitori apelează la plagiatul on-line. Două comenzi – Copy şi Paste – asigură „succesul” unei operaţiuni de plagiat. Lucrările de seminar, temele de casă, referatele, eseul, teza de doctorat sau chiar cărţi întregi pot fi plagiate în câteva minute. Miliardele de documente World Wide Web îngreunează vizibil procesul descoperirii plagiatului. Un studiu american, efectuat de o firmă specializată pe un număr de două mii de lucrări, a scos în evidenţă că un sfert din texte erau copiate cuvânt cu cuvânt prin procedeul mai sus amintit. Unii şi-au făcut o profesie din acest furt, aparent mic[24], şi nu mai miră pe nimeni sutele de site-uri care te invită să-ţi ridici lucrarea de diplomă sau de doctorat.

În şase universităţi australiene unul din cinci studenţi foloseşte materiale de pe Internet, după cum arată un studiu recent. Vreau să mă fac bine înţeles! E de apreciat că Internetul oferă o mare bogăţie de informaţii: hărţi, atlase, cărţi on-line, biblioteci virtuale. Dar nu este de apreciat când cineva copiază un material cu neruşinare, prezentându-l ca pe o creaţie proprie.

Am început cu furturile mai mici pentru a ajunge la cele care, cu adevărat, ar trebui să ne îngrijoreze. O fraudă des întâlnită, o formă de furt prin Internet este solicitarea de taxe. Sunt deja de notorietate scrisorile nigeriene. În acest tip de fraudă i se solicită persoanei vizate să plătească în avans o serie de taxe, urmând ca pentru acest lucru să primească un bonus în bani, un cadou sau alte facilităţi. Victima plăteşte aceste taxe şi, evident, nu primeşte nimic în schimb.

Există de asemenea posibilitatea ca prin furt de identitate să schimbi itinerariul unor mărfuri sau să obţii date confidenţiale despre câte persoane vrei tu, prin solicitarea completării unui formular. Nu poţi obţine multe lucruri de pe Internet dacă nu-ţi dai datele personale. Completând un formular, poţi fi identificat şi, evident, verificat.

Furtul de identitate, utilizarea unor cecuri, obţinerea de parole, frauda prin carduri copiate de pe site-uri nesecurizate, fraude prin fictive programe de investiţii, iniţierea de scheme de câştig piramidale, phishingul[25] sunt tot atâtea modalităţi de a scoate bani mulţi de la oameni nevinovaţi. Se poate vorbi aşadar de o adevărată industrie a furtului pe Internet. Deja operaţiunile de a stoarce bani de la nevinovaţi au nume de cod: escrow, phishing, bussines/employment, de unde se constată că Internetul este un hoţ abil şi inventiv.

Relele acestea poate par mici, dar dacă Sfinţii Părinţi ne indică faptul că aceste rele mici sunt premergătoare altora mai mari, trebuie să le dăm crezare[26].

Realitatea că eşti urmărit tot timpul, că poţi fi supus agresiunii, că dintr-un cetăţean liniştit poţi deveni o victimă, că mulţi se pot folosi de tine, de ceea ce faci sau vorbeşti, că nu ai confidenţialitate, că poţi fi chiar tu tentat să furi nu poate fi contestată.

Recent în România poliţiştii au anihilat o reţea de tineri care se ocupa „cu succes” de înşelăciuni pe Internet. Trei capi ai reţelei aveau în subordine mai multe zeci de tineri. Unii se ocupau cu obţinerea parolelor, alţii cu corespondenţa, alţii cu ridicarea banilor de la bănci. Tinerii contactau administratorii unor site-uri de licitaţii, obţineau parole de acces şi utilizator, lansau oferte fictive către cetăţeni străini, oferte de telefoane mobile, tehnică şi aparatură electronică, şi în baza acestor oferte primeau sume în avans. O sută de europeni au căzut în plasa inventivilor noştri conaţionali, care au reuşit într-un timp record să scoată un „profit” de peste 250 000 de dolari.

Cum să vorbeşti de un aspect moral acolo unde moralitatea nu există deloc? Totuşi, e bine de ştiut că Dumnezeu nu doarme şi că cei care vor fi făcut rele şi furturi, chiar de vor fi arestaţi, bătuţi şi schingiuiţi, pe lângă tribunalul omenesc, vor răspunde şi în faţa instanţei divine. Pentru cel care lucrează fărădelegea, sentinţa Creatorului este cu atât mai dureroasă cu cât este veşnică. O instanţă omenească poate fi păcălită, dar dreptatea dumnezeiască este extrem de vigilentă.

O altă tendinţă în pas cu noua tehnologie este cea legată de votul digital. Electorii îşi pot alege preşedintele fără să se mai deplaseze la urne, doar printr-o procedură care nu ia decât câteva minute, accesând Internetul. Este de lăudat faptul că inovatorii se gândesc la timpul omului, timp pe care acesta îl poate dedica altor activităţi, dar ce ne facem cu credibilitatea votului electronic?

Pot eu să fiu surd şi mut când ştiu precis că votul electronic poate fi uşor fraudat? Trăim vremuri în care lumea reală este transformată într-o societate digitală. Progresul ne sileşte să primim şi aceste lucruri, aşa cum pe rând „ne-am îndrăgostit” de automobil, telefon, avion, video sau cinematograf. Suntem oare în stare să primim această lume digitală, care pare un semn al vremurilor de pe urmă? Fiecare poate răspunde în dreptul lui. Nu sunt împotriva progresului, dar sunt împotriva ideii ca progresul să se facă indiferent dacă cere victime omeneşti.

Exact ca un semn al vremurilor de apoi, victimele sunt tot atâţia posesori de calculator, atât de mulţi încât nici nu pot fi număraţi. Nici nu este de mirare, pentru că fărădelegea sporeşte uimitor[27]. În fapt, nu suntem prima civilizaţie care se apropie de apogeu. Iar istoria a demonstrat implacabil că, o dată ajunse la apogeu, chiar şi cele mai strălucitoare civilizaţii au căzut din cauza imoralităţii, desfrâului şi neascultării de Dumnezeu.

8.

HAOSUL

Dumnezeu este perfecţiunea perfecţiunilor, prin urmare, în El găsim armonia deplină, echilibrul, buna măsură a lucrurilor, frumuseţea deplină, organizarea minuţioasă, sprijin în suferinţă, bunătate, blândeţe, bună cuviinţă.

La polul opus, Internetul este reaua întâmplare, drog pentru minte, dezorganizarea în forma ei cea mai avansată, inesteticul, prădătorul de suflete, viclenia, desfrâul. Pe scurt - Haosul. Ceea ce se opune lui Dumnezeu este de la necuratul, şi atunci degeaba îmi vor spune mulţi că Internetul îmi oferă şi lucruri bune. Le voi răspunde că întunericul poate să aibă şi o aparenţă de înger numai ca să te piardă.

Cineva, poate pios, doreşte să găsească pe reţea câte ceva despre Domnul Iisus - Mântuitorul nostru. Nici un şoc să constaţi că Iisus Hristos este mult mai popular prin actorii care L-au reprezentat în teatru şi film, că Iisus este catalogat superstar, că numele său apare chiar pe site-uri erotice, de umor sau de caricaturi.

În rezultatul căutărilor, chiar de vei voi să afli nume de sfinţi sau vieţi ale sihaştrilor, este imposibil să nu ţi se strecoare şi un site vătămător pentru suflet. La drept vorbind, căutarea unui site despre credinţă este mult îngreunată de explozia de informaţie prin care sectanţii vor să strice valorile Ortodoxiei.

Tot ce omoară sufletul este inestetic. Dacă merg şi caut un site despre cele mai frumoase fete ale lumii sau despre cei mai frumoşi bărbaţi, şi mai apoi cad în desfrâu sau în deznădejde, atunci acele fiinţe care m-au împins la păcat sunt cu adevărat cele mai urâte, iar nu reprezentare a esteticului. Pozele starurilor sunt trucate, filmele se folosesc de multe „făcături”, industria plăcerilor este una plină de meschinării, falsităţi şi dedesubturi macabre.

Un tânăr căsătorit, de pildă, urmăreşte un fim erotic şi află din acela că lungimea unui act sexual este cea care asigură o aşa zisă împlinire.

Dacă tânărul nu va fi în stare să atingă nişte standarde inoculate subliminal, nu cumva va cădea în deznădejde? Iar deznădejdea este aşezată pe picior de egalitate cu necredinţa. Pentru că nu contează dacă eşti ghicitor în stele, făcător de minuni sau dacă ţii posturi aspre ca Sfântul Antonie cel Mare. Dacă nu ai credinţă, nădejde şi dragoste, înseamnă că nu ai nimic, chiar de ţi-ar sta toate averile lumii la picioare!

O femeie din China a divorţat din cauza faptului că soţul ei stătea tot timpul în faţa calculatorului, pierzând zile şi nopţi întregi pe Internet. A divorţat după ce a descoperit că bărbatul avea o soţie virtuală şi un copil virtual, pe care îi creştea tot virtual. Dincolo de comicul acestei situaţii, transpiră tragedia, tragedie care, din păcate, are faze incipiente chiar şi în România.

Sunt soţii tinere care se plâng duhovnicilor că, din momentul în care calculatorul a pătruns în căminul lor, soţul a început să le neglijeze sub pretextul că au lucrări importante de făcut în faţa ecranului. Realitatea este cu totul alta, şi este confirmată de statistică. Un sondaj demonstrează în procente îngrijorătoare că utilizatorii care intră pe chat-uri pentru flirt sunt căsătoriţi . Scuzele ca să ai o asemenea ocupaţie sunt multe: „Fac asta pentru diversitate!”, „Nu o fac decât să mă distrez!”, „Eh, fac şi eu acolo câteva glume!”, „Nu-i nimic, aceste flirturi îmi vor îmbunătăţi viaţa de cuplu!”. Amarnice înşelări! Adulterul, condamnat încă din Legea cea veche[28], este poate pe picior de egalitate cu lepădarea de credinţă. Pentru că rupi încrederea în cuplu, calci porunca de a-ţi iubi aproapele, devii viclean, mincinos, înşelător, făţarnic.

Toate relele s-au adunat în acest nou turn Babel care este Internetul. Numai că direcţia acestui „turn Babel” nu este spre cer[29], aşa cum s-a încercat în vechime, ci direcţia este inversă, coborârea în străfunduri, coborârea de bunăvoie în iad, în focul cel veşnic. Când cei de demult s-au apucat să construiască, vorbeau aceeaşi limbă. Şi cei din ziua de azi – „internauţii” – au un limbaj comun, folosesc un limbaj alcătuit din litere şi semne de punctuaţie, dar comun şi unei generaţii şi celeilalte este păcatul.

Unul caută să înşele, altul să bârfească, altul să desfrâneze, adulterinii sunt greu de numărat, alţii au patima jocurilor, mulţi spionează, fură, descarcă, pândesc[30].

Păcatul – numitorul lor comun – are atât de multe manifestări, încât nu mai este nevoie de amestecarea limbilor, ceea ce s-a produs cu mii de ani în urmă. Atunci a fost o pedeapsă venită pe cale dumnezeiască pe bună dreptate. Acum acea pedeapsă nu mai este necesară, pentru că fiecare utilizator, printr-o ironie a sorţii, caută să-şi amestece pe Internet pornirile, trăirile, senzaţiile de unul singur, într-un proces lent de sinucidere a sufletului, pe care sigur Dumnezeu nu-l agreează.

Răutatea în limbaj, agresivitatea, înşelătoria, nemilostivirea, racolarea, dezmăţul sunt alte elemente care întăresc ideea de haos. Nici o altă maşinărie nu lucrează mai viclean. Am primit eu însumi un e-mail prin care eram înştiinţat că pot câştiga 500 de euro pe lună dacă voi trimite un număr mare de CV-uri la o adresă indicată. Dintre toţi cei care ar fi trimis aceste date personale, doar unul urma să capete această sumă fictivă. Site-ul are o denumire care să te ducă cu gândul la o agenţie de plasament, o agenţie a locurilor de muncă. În fapt, trimiţând datele tale personale şi ale prietenilor tăi, nu faci decât să le uşurezi munca celor care vor cu dinadinsul să facă spionaj. Arme perfide pentru un război în care se mizează pe mulţi pioni loviţi de orbire.

Această manifestare a haosului indică multă ură din partea celor care caută răul, căci am arătat că cele mai sigure victime ale Internetului sunt copiii, adolescenţii, credulii, femeile singure şi multe alte persoane nevinovate. Fii precaut când completezi orice tip de formular pe Internet, căci, cunoscute fiind datele tale de identificare, te poţi trezi plătind facturile altora (într-un astfel de incident am fost recent implicat), te poţi trezi cu o tonă de viruşi care să-ţi facă praf munca de multe luni de zile, te poţi trezi cu duşmani din senin, fără să fi făcut vreun rău cuiva!

   Sunt de înţeles situaţiile în care cineva, prin obligaţiile de serviciu, trebuie să stea tot timpul cu nasul în calculator. De aici îşi câştigă pâinea zilnică. Dar e greu să vezi ceva bun la pătimaşii Internetului. Autoritatea dumnezeiască nu ne impune să fim lipsiţi de păcate ca cel mai sfânt dintre sfinţi. Dar ne cere, fără îndoială, să nu păcătuim şi să nu ducem păcatul către patimă, prin repetarea lui[31].

De câte ori uiţi să fii om, de atâtea ori Îi mai dai o palmă lui Hristos, Care a avut afecte specifice omului, dar nici măcar o secundă nu S-a lăsat biruit de umbra vreunei patimi.

El S-a născut într-o iesle, noi vrem perne moi şi relaţii adulterine. El a fost sărac, smerit şi flămând, noi suntem iubitori de averi, ponegritori, apucători, delăsători şi mândri. El ne-a arătat ce înseamnă dragostea frăţească în atâtea împrejurări în care ar fi putut să se supere pe Sfinţii Apostoli, noi îl călcăm pe fratele nostru şi, de s-ar putea, îi răpim averea. El S-a atins de leproşi cu dragoste ca să-i vindece, noi fugim de oamenii bolnavi, ca nu cumva să ne alegem şi noi cu ceva vătămător. El S-a răstignit pe Cruce pentru toţi oamenii, privindu-i cu dragoste chiar când Îşi dădea duhul, rugându-Se ca să se ierte păcatele celor care Îl huleau şi Îl schingiuiau, iar noi nu avem ochi pentru semeni, ci privirea noastră e dedicată acestui ecran al calculatorului plin de obscenităţi, de rele şi de păcate, şi ne închinăm lui.

La sfârşitul vieţii, fiecare va sta în braţele celui căruia i s-a închinat. Dacă te-ai închinat lui Dumnezeu şi ţi-ai recunoscut păcatele şi neputinţele, Acesta te va primi cu dragoste. Dacă te-ai închinat desfrâului şi păcatului idolesc, vei fi luat de cel rău.

9.

IDENTITĂŢI FALSE

Numele unui om are putere. Numele lui este persoana, numele lui este şi renume, numele lui rămâne şi după ce moare. Cei care folosesc Internetul îşi aleg însă pseudonime, nick-name-uri, zic ei, pentru a se uşura comunicarea. Adevărul este cu totul altul! Mulţi dintre utilizatorii Internetului apelează la nick-name-uri pentru că se ruşinează de acţiunile lor. Li se pare că în spatele unei identităţi false pot face orice, pot intra în calculatoare străine, pot fura parole sau programe, pot face liniştiţi propuneri de natură sexuală.

Foarte uşor însă cineva priceput în ale computerelor ţi-ar putea găsi adevărata identitate, folosindu-se de datele pe care le-ai introdus în calculator în momentul în care ai instalat sistemul. Adică fragilitatea unei identităţi false este sesizabilă, iar acest lucru poate fi confirmat şi de către cei care se ocupă de criminalitatea electronică, fenomen ce a luat o deosebită amploare în ultimii ani.

Spuneam că numele unui om înseamnă putere. Miile de sfinţi ai Bisericii au puteri de necontestat - în a săvârşi minuni, în a vindeca boli fără leac, în a scoate demoni. De multe ori este suficientă invocarea numelui sfântului[32].

Când un om sub acoperirea unui nume fals face multe orori - supără, asupreşte, păgubeşte alţi oameni -, fără îndoială, peste un timp va căuta să-şi schimbe din nou identitatea. Admiratorul Internetului intră atunci într-o altă piele, într-o nouă eră, într-o dedublare de personalitate specifică bolilor psihice. Impactul oricărui pseudonim nu este nici el de neglijat. Căci o altă atitudine putem avea faţă de cel care intră pe Internet cu pseudonimul Senzualul şi alta faţă de cel care intră de exemplu cu nick-name-ul Teologul.

Când binecuvântarea dumnezeiască a coborât peste oameni, în special în epoca vechi-testamentară, s-a făcut schimbarea numelui ca semn al virtuţii, al binecuvântării, al sfinţeniei, al Legământului veşnic. Este cazul lui Avraam, părintele neamurilor, care s-a numit Avram, sau a lui Iacob, care a căpătat numele Israel. Comparativ, Dumnezeu a ales să schimbe numele unor aleşi, unor drepţi, unor împlinitori de lege, pentru un scop nobil. La polul opus, noi alegem o identitate falsă pentru a merge către fărădelegi monstruoase.

Sub identitate falsă, pe Internet se propun tot felul de afaceri, care mai de care mai dubioase, cum ar fi: lucrează pentru firma noastră în confortul propriei locuinţe, planul de marketing multi-level, structura piramidală de câştiguri financiare, evident, fictive, posibilitatea de a intra în industria vânzărilor on-line.

Utilizatorul Internetului este de multe ori agresat de ofertele de a face publicitate nu ştiu cărui site, de a sta pe chat contra unor sume de bani, de a primi un job, de a se înscrie la oferte promoţionale şi a comanda produse, de a participa la concursuri cu excursii exotice, de a îndeplini sarcini on-line ş.a. De multe ori, utilizatorul se trezeşte cu un premiu fabulos de la o firmă fictivă, care cere pentru ridicarea „cadoului” o sumă care la prima vedere pare modică. Ţinând cont că suma asta „mică” se va ridica poate de la câteva zeci de mii de păcăliţi, atunci micul furt se transformă în înşelătorie organizată. Evident, cel căruia i se promit vacanţe, maşini şi alte premii fabuloase nu va primi nimic, şi, în plus, se va expune prin simpla completare a unui formular la tot felul de propuneri de acest tip.

Înşelătoria are şi mai mare succes dacă în joc intră şi sentimentele. Nenumărate site-uri, în special din ţările care sunt catalogate mai slab dezvoltate, postează numele şi poza unor femei sau ale unor bărbaţi care doresc prietenie, căsătorie sau relaţii bazate pe sex. Chipurile celor de pe site sunt extrem de atrăgătoare, prezentarea lor este una „profesionistă”. Cel care intră în jocul acesta, în corespondenţă cu aceste personaje, este uimit cum evoluează lucrurile. Cineva din umbră are grijă ca, în funcţie de personalitatea celui care trebuie păcălit, să i se dea cam ce ar dori. Adică, dacă omul este romantic, i se răspunde ca atare, dacă e mai îndrăzneţ, se merge pe propuneri indecente, dacă e mai timid, este încurajat. Lucrurile merg bine până în momentul în care personajul fictiv cu care corespondezi te informează că se află în baza de date a unei agenţii matrimoniale sau a unui site specializat şi că pentru a continua corespondenţa este necesară o sumă care, evident, va fi plătită de credulul nostru utilizator.

Acest „nou turn babilonian” oferă o gamă aşa de largă de înşelătorii prin identităţi false, încât ni s-ar răpi mult timp dacă am încerca să le deconspirăm pe toate. Nu acesta este scopul - să deconspirăm, să demontăm, să înfierăm.

În măsura în care fiecare dintre noi mai are o fărâmă de credinţă, încercăm prin aceste umile rânduri să trezim bietele suflete care nu au nici o vină. De ce oare trebuie ele să suporte veşnicia iadului pentru că noi cu trupul şi simţirile am ales mici plăceri? „Pentru o mică plăcere, am cumpărat iadul”, zicea Sfântul Efrem Sirul în Plângerile sale. Şi realitatea vine, din păcate, să confirme că aceste mici şi „nevinovate” plăceri, şi industriile care le sprijină, au luat amploare de fenomen. Practic nu este casă în mediul urban unde să nu fie un calculator, care, în virtutea curentului „modernist”, este folosit şi de nepoţel dar şi de bunic. Riscurile de a face din copilul nostru un „homo-computerus” este imens şi deja vedem copii livizi, purtând ochelari de la vârste fragede, autişti, slabi, încăpăţânaţi, insensibili, autoritari, vorbind singuri, copii care fac parte din aşa numita „generaţie Internet”.

Poveştile, basmele de demult, cărţile, desenul pe asfalt, jocurile copilăriei au căzut toate în desuet.

Internetul modelează cu putere caractere şi personalităţi şi, dacă nu ne pasă de noi, să ne pese măcar de copiii noştri! Schimbarea numelui, falsa identitate nu este deloc răul cel mai mic pe care îl întâlnim pe Internet. Optând, sub un nume fictiv, pentru acţiuni necuviincioase şi chiar ilegale, Îl sfidăm direct pe Dumnezeu, adică pe Cel ce ne-a creat. Asta pentru că nu ne mai plecăm Numelui Său, ci începem să ne plecăm, ca în vremuri idolatre, viselor, poveştilor absconse, superstiţiilor, starurilor, modei timpului, societăţii[33].

10.

JUDECĂTORII

Un mod comun de a comunica şi de a comenta pe baza unui subiect pe Internet este cunoscut cu denumirea de forum. Cineva lansează un subiect pe forum şi, mai apoi, cine doreşte postează un răspuns. Datul acesta cu părerea înseamnă, fără doar şi poate, a judeca. Ori a judeca nu stă decât în puterea Dumnezeului Care ne-a zidit. Vă întrebaţi de ce Dumnezeu are voie să judece şi noi nu?

Dumnezeu are voie să ne judece[34] pentru că El ne-a croit încă din pântecele mamei ca să fim buni, ascultători, plini de virtute şi oameni cu viaţă sfântă, iar noi, neascultători fiind, Îi aducem, o dată cu trecerea timpului, numai supărări - cu păcatul, cu răzvrătirea, cu închinarea la dumnezei străini. Dumnezeu nu ne judecă pentru că este sever şi asupritor, ci ne judecă pentru că este Atotdrept. Dumnezeu este Cântarul cel drept.

Eşti copil, eşti aproape înger, toată lumea te înconjoară cu dragoste. Apoi, ca flăcău sau ca tânără domnişoară, îţi apar primele semne ale pubertăţii. Şi inocenţa poate pieri brusc... Ne vedem alergând la păcate care ne mânjesc sufletul, ne întinează cugetul şi ne împuţinează mintea. Dumnezeu, fiind Cântarul desăvârşit, a luat în calcul şi căderea noastră. El ne-a dat Biserica, a dat puterea preoţilor de a lega şi a dezlega păcate, a lăsat Sfintele Taine, rugăciunile, căinţa adevărată şi atâtea daruri pe care însă de multe ori le uităm, le ignorăm sau le punem, precum ereticii, sub semnul îndoielii.

Dumnezeu ne judecă pentru că El are balanţa. Nouă, oamenilor, neavând acest cântar, chiar de am fi ca sfinţii de demult, sub îmbierea subtilă a acestui instrument de pierzanie care este Internetul, ne este aproape imposibil ca vorbind pe un subiect sau despre o a treia persoană să nu cădem în păcatul de a judeca.

Forumul - locul în care admiratorii Internetului îşi deşartă cuvintele - este un loc în care vorbirea de rău este o practică obişnuită[35].

Vorbirea de rău este uciderea aproapelui, şi nu o spun eu, ci Cel care are toată Înţelepciunea laolaltă - Mântuitorul Hristos.

V-aţi întrebat vreodată: Oare de ce Hristos a avut la răstignirea pe cruce, de-a dreapta şi de-a stânga, doi tâlhari?

De ce tâlharii nu au fost trei? De ce nu au fost şase sau opt? Tot aşa, ne putem întreba de ce tâlharii nu au fost răstigniţi unul în spatele lui Iisus şi celălalt în faţă? Acolo pe Cruce, chiar având ultimele suflări, înainte de ridicare întru slava dumnezeiască, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ne-a arătat cum se face judecata, după darea Legii celei noi. Adică Hristos ne-a arătat cu ultimele suflări cele ce trebuie să le întâmpinăm la despărţirea trupului de suflet - darea pe faţă a faptelor noastre bune sau rele - Judecata.

Având atotplinătatea perfecţiunii, Hristos, pentru prima dată după Întrupare, separă, de-a stânga şi de-a dreapta, ascultătorul de hulitor, credinciosul de necredincios, iubitorul de defăimător, aşa cum se separă oile de capre. Unul dintre tâlhari, cel ce a nădăjduit întru iertarea dumnezeiască strigând din toţi rărunchii Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!, este partea de omenire ce se va fi făcut ascultătoare faţă de Dumnezeu, fie chiar şi în ceasul al unsprezecelea. Partea celuilalt tâlhar este lumea care moare în tristeţea de a nu-L fi iubit vreodată pe Dumnezeu, de a nu-L fi cunoscut, de a fi trăit oarbă şi surdă, fără sens şi scop.

Judecata, prin urmare, nu este a omului, ci este a Dumnezeirii. Un tâlhar îi reprezintă pe fiii ascultării, care vor sta veşnic de-a dreapta, iar celălalt, pe fiii întunericului, care vor sta veşnic de-a stânga. Hristos pe Cruce arată cum va fi pe scaunul împărătesc al deplinei Sale slave dumnezeieşti, iar cei doi tâlhari de-a dreapta şi de-a stânga reprezintă oile ascultătoare şi caprele întunericului veşnic.

În acest mileniu al comunicării cu viteze nemaiîntâlnite este greu să manevrezi cuvântul astfel încât să nu greşeşti. Căci şi o laudă îl poate supăra pe fratele tău. Vezi de pildă pe cineva cu care nu te-ai mai întâlnit de multă vreme. Tu nu ştii că această cunoştinţă este bolnavă şi că merge grăbită să-şi procure un medicament. O opreşti pe persoana în cauză şi începi să-i lauzi îmbrăcămintea. Nu cumva cel lăudat ar putea să cugete: „Eu mă dau de ceasul morţii să-mi văd de sănătate şi acestuia îi pasă de haine!”. Un cuvânt aruncat fără dreaptă şi adâncă cugetare te poate îngropa. Nu la judecata omenească, de care orice om scapă, ci la cea dumnezeiască.

Soluţii ca să ne păzim cugetul şi limba sunt. Nu trebuie să cădem în latura aceea în care să spunem: „Gata, de astăzi mă fac mut!”.

Se spune într-o foarte frumoasă rugăciune întocmită de ieromonahul Rafail Noica: „Nu am nevoie de sfinţenia ta ca să Mă iubeşti. Nu sunt Eu Dumnezeu cel Atotputernic? Nu aş putea face serafimi din firele de nisip?”. Dumnezeu are cunoştinţa faptului că vom păcătui cu gândul, cu judecata, cu lucrul mâinilor, cu fapta.

Porunca de a nu ne judeca aproapele vine dintr-o necesitate a Omului, ce ţine de bunul simţ, de iubirea profundă, vine din buna cuviinţă, din structura cu care am fost înzestraţi. De aceea are prioritate în Decalog, căci a-ţi iubi aproapele înseamnă şi a nu-l judeca.

Unii spun că pot cugeta cele rele liniştiţi, pentru că Dumnezeu nu îi aude şi nu îi vede, pentru că le cugetă doar în inima lor. Nefericită va fi ziua[36] în care, după ce am judecat, vom fi la rândul nostru judecaţi!

Alţii se îndoiesc de viaţa de dincolo. Să nu ne fie dragi cuvintele celor care afirmă că viaţa noastră este de cincizeci, şaizeci sau şaptezeci de ani, şi că mai apoi moare şi sufletul! Acestea sunt gânduri eretice.

Ştim de unde vine şi unde se va duce trupul nostru, dar despre suflet nu ştim nici când s-a sădit, nici ce va fi cu el, viu fiind după moarte. Sufletul este veşnic, iar dacă nu credeţi în veşnicie, să mai privim o dată stelele. Ştie cineva de când sunt, când vor pieri, câte sunt?

Nu trebuie aleasă muţenia cea fără de socoteală, ci vorbirea cea bună care să arate iubirea de aproape şi care să Îi dea slavă Creatorului. Rugăciunile, vorbirea cu folos, faptele de milostenie, credinţa, nădejdea, iubirea vor fi avocaţii noştri la Judecată. În învăţăturile sale, părintele Arsenie Papacioc, avertizând că nu vrea să fie nimănui spre sminteală, afirmă, citându-l pe Sfântul Siluan, că, şi o singură rugăciune de ar fi făcut omul în toată viaţa lui, Mântuitorul nu i-o va trece cu vederea.

Inima bună a omului are putere să mişte chiar şi dreptatea dumnezeiască.

Dacă nu ne putem abţine de la a judeca, hai să ne vedem şi să judecăm defectele noastre![37]

Când facem lucrul acesta, Dumnezeu repară toate cele care apar ca defecte în ochii lumii. Acestea vor apărea ca invidiate calităţi. Pe când, dacă judecăm şi dărâmăm oameni şi personalităţi, nesuferiţi vom fi în ochii oamenilor, şi Dumnezeu va lua de la noi şi puţinul acela care este bun. Asta, fireşte, dacă păcatul bârfirii, clevetirii şi vorbirii de rău a devenit patimă.

Înţelept lucru este ca atunci când vei fi provocat la discuţii pe Internet să gândeşti de două ori şi să scrii o dată, căci, dacă ai scris ceva de rău, te-ai făcut judecător, iar dacă aprobi cele rele spuse de altul, păcatul este jumătate-jumătate

Să nu dăm vina pe vremuri, tehnologie, tendinţe sau modă! Scuza este înainte-mergătoare păcatului. Calculatorul, recunosc, pentru mulţi este o necesitate, dar dacă nu este o necesitate stringentă şi serveşte ca instrument al păcatului, mai bine să fie stârpit.

11.

 LENEVIREA

Nu trebuie să avem studii medicale ca să ne dăm seama de un alt rău care se insinuează în viaţa noastră: sedentarismul. În faţa calculatoarelor, pentru că există o gamă atât de variată de activităţi, timpul se scurge cu o rapiditate nemaiîntâlnită, omul este activ, cam prea activ în plan intelectual, dar efortul fizic este zero. Sedentarismul şi stresul sunt două cauze ale apariţiei diabetului. Alte boli pândesc.

Spuneam că sunt mulţi aceia care câştigă din calculatoare, din programare, din vânzare de componente, din întreţinerea unor săli de Internet, din ingineria în domeniu. Bine ar fi ca, la fel de riguros cum ar trebui să-şi organizeze munca, tot aşa să-şi organizeze şi un program de mişcare, jogging sau plimbări în natură.

Lenevirea asta – sedentarismul – atrage după sine şi un alt tip de lene, cea spirituală. Pentru utilizatorul Internetului şi calculatoarelor, totul este ecuaţie, matematică, cifre, calcule. Pe scurt, materie. Când să mai ai timp să te gândeşti şi la Dumnezeu dacă tu te îngropi cu zecile de ore în cele materialnice ale acestei lumi pragmatice a calculatoarelor?

Ce frumos exemplu de nelenevire ne dă Mântuitorul Hristos în momentul în care spune că nu are unde să-Şi plece capul[38]. Mântuitorul a vrut să ne înveţe faptul că nu a venit în lume să-Şi caute odihna - o casă cu linişte sau un loc în care să Se veselească. El a venit în lume nu ca să Se odihnească, ci să ne odihnească pe noi toţi, arătându-ne drumul spre Împărăţia Cerurilor. Nu are loc unde să-Şi plece capul, pentru că nici nu-Şi doreşte un astfel de loc. „Neobosit voi fi până voi aduce pace pe pământ şi între oameni bunăvoire” - pare să ne spună Iisus.

Observaţi că Hristos Se numeşte pe Sine Fiul Omului, semn distinctiv că a  venit în lume ca să slujească omului, nu ca să I se slujească, dându-ne încă un exemplu desăvârşit de ceea ce înseamnă slujirea, nelenevirea şi smerenia desăvârşită.

Mai ales lenevirea spirituală este un pericol. Pentru că odată ai să te trezeşti din somnul dulce pe care ţi-l oferă tehnica la zi şi, când ai să te trezeşti, o să constaţi că nu ai făcut nimic cu viaţa ta, că nu ştii de ce ai venit pe lume şi încotro te îndrepţi.

Societatea de astăzi este una a schimbărilor peste noapte. În curând, monitoarele greoaie şi unităţile de calculator pe care le ştim vor fi lăsate în urmă de noua tehnologie, care permite să ai tot ce doreşti pe ecranul telefonului mobil. Deja telefonul a devenit televizor, radio, player video, player mp3, cameră foto şi tot aşa.

De la zi la zi, tehnica invită la comoditate, la sedentarism, la odihna trupului, dar din păcate şi la o împrăştiere a gândurilor fără precedent.

Dacă iubim activitatea, nu e nimic rău, ba chiar Îl mulţumim pe Dumnezeu, care condamnă lenea[39]. Activitatea noastră trebuie îndreptată însă spre o diversitate care să ne asigure sănătatea trupului şi a minţii. Suprasolicitarea minţii va slăbi şi trupul, iar suprasolicitarea trupului va slăbi mintea. Aşa că este bine să echilibrăm efortul intelectual cu recreerea în natură, iar efortul fizic, cu odihna activă. Încercaţi, de exemplu, citirea de cărţi sfinte.

Mult m-am mirat de rezistenţa fizică a unor distinşi preoţi şi, fiind o fire mai curioasă, i-am întrebat pe aceşti slujitori ai Domnului de unde vine această rezistenţă. Răspunsul a fost unul la unison: „Mă întăreşte Dumnezeu!”. Semn că atunci când faci lucruri cu binecuvântare dumnezeiască, aflându-te sub îndrumarea duhovnicului, poţi să ai şi o rezistenţă fizică de invidiat, şi multe alte daruri.

Acest lucru este în contrast cu habotnicia celor care stau şi mai mult de zece ore pe zi în faţa calculatoarelor, oameni care uită de lume, de Dumnezeu, de propria sănătate, de alegerea unui traseu în viaţă, de familie, de natură, de cele înconjurătoare. Ei fug de viaţă precum asinii sălbatici, şi aleg viaţa virtuală, care se poate compara cu închinarea la idoli din vechime; numai că aceea viza sufletul, dar această nouă aplecare spre idolatrie - utilizarea Internetului - afectează atât trupul, cât şi sufletul.

12.

NĂLUCIRILE

Cum se deosebeşte lumina de întuneric, la fel se deosebesc cele două lumi - cea a vieţii sau a lumii reale, de cea oferită de Internet. Internetul ne oferă o gamă diversă de jocuri, programe, poze, simulatoare, etc., toate menite să ne distragă de la ceea ce ar trebui să facem sau să iubim cu adevărat.

De ce aleg unii oameni această lume a nălucirilor, a fantasmelor, acest mediu virtual care se adresează direct creierului şi acţionează asupra minţii noastre în multe feluri? Dezamăgirile în plan personal, complexele, eşecurile sentimentale, disputele, plictiseala îl împing pe om la masa la care şi-ar putea hrăni imaginaţia.

Nu neg că în primă instanţă omul se simte mai uşurat sesizând că singurătatea nu mai este pentru el o apăsare, că păcatele – cum ar fi cel al vorbirii fără frâu, cel al privitului spre lucruri nepermise şi al antrenării minţii în tot felul de jocuri care stimulează imaginaţia – aduc după sine o anumită dulceaţă. Privită în ochi, realitatea ne spune că majoritatea jocurilor încurajează violenţa. Jocurile sunt de multe ori apocaliptice sau te introduc în lumea science fiction-ului. Altele te învaţă să fii criminal, războinic sau să lupţi cu monştri, şi multe altele.

Să presupunem că eşti bărbat şi ai o familie. Te-ai războit pe Internet ore în şir, ai pus bombe, ai ucis cu cuţitul sau mitraliera, ai în urechi sunet de oameni care horcăie când sunt omorâţi, alergi cu viteze supersonice conducând mai ştiu eu ce maşini. După un contact prelungit cu nălucile acestea, mai poţi să fii un soţ bun, tandru, atent, liniştit, un sprijin, un om calm şi cald pentru soţie şi copii?

Dacă mintea noastră aleargă după năluci, cum putem spera că le putem da copiilor noştri o educaţie solidă? Cel prins de „microbul” jocurilor, al fantasmelor şi al Internetului nu mai are timp de soţie şi de educaţia copiilor, ba chiar mai mult, nici măcar nu îi mai pasă de familie.

Nălucirile calculatorului îl urmăresc pe acest pătimaş al Internetului şi după ce a închis calculatorul. Ochii îi sunt tulburi; mintea, distrată; somnul, agitat şi neodihnitor; şi multe altele. Ispitirea lui se face continuu. Cu toate astea, el nu renunţă.

Cunoaşteţi fără îndoială că şi Mântuitorul Hristos a fost ispitit în pustie. Ispitirile în muntele Carantaniei au fost în număr de trei (cf. Luca 4, 1-13). Dumnezeu nu este întâmplare ilogică, sorţ sau noroc. Ispitirile au fost trei ca să ni se arate că orice om în viaţa pământească se va lupta cu trei mari ispite - cea a trupului, cea a lumii şi cea a necuratului. Când nu te ispiteşte trupul, te ispiteşte lumea. Iar când trupul şi lumea nu mai sunt o ispită, atunci urmează ispita cea mai perfidă, cea a întunericului. Mântuitorul Hristos ne-a relevat clar că în lupta cu forţele întunericului a izbândit, căci vrând să I se dea pâine spre mâncare El nu Şi-a lăsat trupul ispitit. Mai apoi, fiind dus la mare înălţime, nu a primit ispita lumii de a împărăţi peste averi şi palate în schimbul închinării la cel rău. La fel, Mântuitorul a biruit şi cea de a treia ispită venită de la cel rău, care şi în ziua de azi îi îmbie pe mulţi în a-şi lua zilele, aruncându-se de la înălţime.

Împătimiţii Internetului răspund la toate cele trei tipuri de ispitiri ale necuratului, pentru că pâinea şi hrana lor este sofisticarea plăcerilor, spre bucuria trupului. Senzaţia de mărire şi de stăpânire peste false avuţii şi năluci este prezentă, aruncatul de la înălţime este şi el prezent, dar în sensul figurat, atunci când omul coboară după orele de Internet şi calculator cu picioarele pe pământ. Mulţi dintre cei ispitiţi cu aruncarea asta de la înălţime cad rău atunci când revin cu picioarele pe pământ.

Se vede cum în mod minunat Înţelepciunea deplină, cea dumnezeiască, ruşinează chiar şi în era nanotehnologiei înţelepciunea omenească. Chiar nu se sesizează că tot ce este omenesc este pieritor? Unităţile de calculator de astăzi şi monitoarele mari şi greoaie, mâine le vom arunca la gunoi.

Cine dă curs celor trei ispitiri ale necuratului, aşa cum am arătat în aceste rânduri, nu poate spera într-o viaţă bună şi lipsită de griji, într-o sănătate nealterată şi în daruri dumnezeieşti. Iată o problemă asupra căreia ar trebui să reflectăm noi toţi.

13.

OCHII

Eşti ceea ce iubeşti să priveşti. Dacă îţi place să priveşti la lucruri bune, ziditoare, de folos şi ştii la o adică să-ţi fereşti privirea de cele vătămătoare, eşti un înţelept. Dacă, la polul opus, ochii privesc desfrânări, împreunări de tot felul, cuvinte scrise cu dulceaţă dar şi cu vicleşug, frumuseţe străină, atunci te vei face de bunăvoie dărâmător al templului sufletului tău.

Dacă am putea măcar o fărâmă din învăţăturile apostolilor să punem la inimă, mult ne-ar folosi. Cu înţelepciune de la Duhul Sfânt, Apostolul Pavel, dumnezeiesc părinte al neamurilor, a cunoscut neputinţa omului[40] de a se feri de păcat, de slăbiciuni inerente, şi tot el ne-a dat remedii, adevărate reţete de salvare a sufletelor (vezi Epistolele sale).

Orice alt mădular, orice alt organ al trupului nostru uită după un timp necurăţia, starea de cădere. Mirosul trece mai greu, pipăitul nu o să-l simţi în palme după un timp, gustul trece cel mai repede, cele auzite vor fi şi ele uitate relativ repede. Ochii însă, văzul, în general, ne dau război. Porţi cu tine o imagine chiar zeci de ani şi observi că nu te părăseşte. Asta pentru că ochii sunt fereastră direct către inimă. Dacă ţi-ai deschis fereastra spre lucruri necuviincioase, atunci automat ochii tăi îţi vor răni inima. Dacă ţi-ai deschis inima spre lucruri de folos, atunci inima ta se va hrăni cu dulceaţă duhovnicească.

Chiar şi unii oameni căsătoriţi privesc la poze indecente ale corespondenţilor de pe Internet sau la filme vulgare în care oamenii se împreunează mai ceva ca animalele. E de mirare cum aceşti oameni mai au îndrăzneală să privească în ochii soţiei sau ai copiilor după ce au privit la astfel de obscenităţi! Mare lucru este să privim la lucrurile bune. Cugetarea la zidirea lui Dumnezeu, aşa cum ne învaţă unul dintre cei mai desăvârşiţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile, este o şcoală a marii înţelepciuni. Când priveşti cu admiraţie natura, cerul, stelele, întocmirea văzduhului, fenomenele naturii, formele de relief, atunci dai slavă Creatorului, e ca şi cum te-ai ruga fără cuvinte.

Deci se poate să privim şi la lucruri bune, nu numai la cele care ne împing spre iad.

Dacă nu ar fi înţeles gravitatea căderii prin ochi, Marele Vasile nu ar fi separat altarul bisericii de adunarea de credincioşi. Cum aflăm din viaţa Sfântului, s-a făcut aceasta pentru că un diacon privea cu ochi poftitori spre o femeie.

Un alt semn al importanţei ochilor în războirea cu noi, cu lumea şi cu ispitirile este dat de prezenţa în mii de locuri a cuvântului ochi în Sfânta Scriptură. Greu de numărat fiind de câte ori apare cuvântul ochi în textul biblic, folosindu-se de el, Dumnezeu vrea să ne deschidă mintea să sesizăm cât de grea este căderea prin ochi.

Mântuitorul Hristos a vindecat surzi dar şi orbi, nu pentru că a fost un posesor de bioenergie, nu pentru că a fost vraci sau terapeut. Fiind Fiul lui Dumnezeu, Hristos a vindecat surzi şi orbi ca să înţelegem că deschiderea ochilor noştri sufleteşti şi auzirea glasului lui Dumnezeu sunt mult mai importante. Se arată fără preget în Sfânta Tradiţie că este de preferat să ai o neputinţă fizică decât să rişti mântuirea sufletului tău. Pentru a îndepărta o ispită, o muceniţă a lui Hristos şi-a scos ochii (precum a făcut şi un argintar), iar după acest gest, mărturisind prin faptă cuvântul Evangheliei, a putut muta munţi din loc la propriu şi săvârşi prealăudate minuni.

Puţini oameni iau astăzi aminte la cuvântul dumnezeiesc din Evanghelie care ne atenţionează că ar fi mai bine să ne ciuntim mădularele pământeşti decât să dobândim focurile cereşti. Tot mai mulţi, în frunte cu mine, ne hrănim ochii cu multă dulceaţă fără ca măcar să roşim de mulţimea şi duhoarea păcatului care se aşterne în noi şi în faţa ochilor. Păcatul cu ochii intră direct în inimă, iar în inima noastră locul de frunte trebuie să-L aibă Hristos.

Declaraţia unui medic român din Direcţia de Sănătate Publică vine să reliefeze ce efect are calculatorul asupra organismului şi în special asupra ochilor. Petrecând mult timp în faţa calculatorului, cei mai afectaţi sunt ochii. Alte simptome: gâtul înţepenit, vederea înceţoşată, dureri de degete şi de încheieturi. Bine ar fi să nu dăm vina pe calculator neapărat, ci mai mult pe inconştienţa celor care lucrează într-un astfel de mediu. La asaltul asupra ochilor se mai adaugă, după ore prelungite de Internet, şi senzaţia de nisip în ochi, dureri în zona cervicală şi lombară. Mai expuşi la agresiunea asupra ochilor sunt cei care lucrează în programare, stocări de date, editare, grafică pe calculator.

Sunt şi persoane care nu resimt tulburările amintite, dar procentul celor care acuză dureri de coloană şi tulburări de vedere este mare. Medicii recomandă maxim şase ore de lucru pe zi pentru cei care sunt angajaţi în domeniu, cu dese controale medicale, cu pauze de zece minute la fiecare oră. Purtarea unor ochelari protectori devine aproape obligatorie. Iată câteva remedii a ceea ce generic poate fi numit „răul de calculator”: plimbările în natură sau chiar plimbări scurte în camera de lucru, desprinderea din când în când a vederii de ecranul computerului, îndreptarea coloanei vertebrale, abordarea unei poziţii corecte.

Nu sunt puţini cei care după lucru prelungit la calculator trec la înghiţirea nerecomandată a unor antiinflamatoare, medicamente ce de multe ori diminuează simptomele, în special durerile, dar nu tratează cauza.

A ne proteja sănătatea, în general, şi sănătatea ochilor noştri, în special, este un lucru de bun simţ, despre care ar trebui să avem cunoştinţă toţi oamenii.

Dumnezeu a ştiut din veşnicie căderea oamenilor, de aceea ne-a lăsat prin profeţi şi prooroci cuvânt de învăţătură valabil până la sfârşitul veacurilor.

Riscul în a ne pierde echilibrul interior, sănătatea, condiţia umană şi mântuirea a fost evaluat în urmă cu mii de ani[41]. Privitul femeii străine este o boală pentru suflet, care a răpit şi oameni tari în Duh sau înţelepciune (şi-i amintesc în treacăt pe David şi Solomon, care au căzut amândoi prin femei; unul a pierdut harul dumnezeiesc, celălalt, poftind la desfrânare, a căzut în idolatrie).

Ochii celor mândri[42] le sunt armă împotrivă, ceea ce demonstrează că, spre deosebire de alte păcate, păcatul prin ochi are repercusiuni atât în viaţa pământească, cât şi în cea veşnică. Urât este să privim lucruri desfrânate şi necuviincioase, ca mai apoi să ne apropiem să privim chipul nevinovat al Maicii Domnului. Dacă faţă de oameni căpătăm îndrăzneală, cum oare vom avea curaj să îi cerem ceva Maicii Domnului după ce am săvârşit păcatul cu ochii?

Plecaţi privirea când sunteţi în faţa icoanelor Maicii Domnului, voi, cei care aţi păcătuit, în frunte cu mine!

Pentru că dacă ai privit atâtea chipuri pătimaşe, păcătuind în sinea ta, cum poţi afirma că, privind cel mai sincer, cel mai curat, cel mai desăvârşit chip de femeie, cel al Maicii Domnului, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poţi păstra curăţenia gândului tău? La fel se întâmplă cu femeile care au desfrânat şi au poftit cu ochii. Mai au ele îndrăzneală să privească spre chipul Mântuitorului Hristos?

Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! - ne spune Mântuitorul. Dar pentru asta e necesar să fi vărsat măcar o singură lacrimă pentru amarul păcatelor noastre.

Să nu ne treacă nici măcar o clipă prin cap că Dumnezeu are lucruri mai importante de făcut decât să ne măsoare nouă păcatele cu ochii!

Dumnezeu este Atoatevăzător şi, prin urmare, ceea ce vom vedea cu ochii noştri şi vom pune la suflet, acelaşi lucru Îl va vedea şi Creatorul[43].

Ochii lui Dumnezeu[44] nu sunt ca ai oamenilor, care, dacă văd un chip frumos, se robesc şi se îmbată cu ideea că purtătorul acelui chip trebuie să aibă şi o inimă bună. Oamenii nu pot vedea inima şi intenţiile viitoare ale omului, oricât s-ar chinui. Dumnezeu vede direct în inimă şi în rărunchii noştri.

Ba încă suntem ruşinaţi de animale pentru neputinţa de a vedea. Delfinii, după cum o arată un experiment recent, pot „vedea” anumite obiecte, chiar dacă obiectele sunt într-o ladă. Pronia divină le permite delfinilor ca, printr-un sistem natural de ultrasunete, aceste animale să „vadă” prin pereţii unei epave sau ai unei lăzi obiectele care se află în interior. Prin urmare, ceea ce pentru om apare ca o simplă ladă, pentru delfin apare ca o ladă care conţine ceva.

Neputinţa omului este evidentă şi mă întreb firesc: dacă noi nu putem avea agerimea vederii unui animal, cum de avem îndrăzneală să cerem să vedem îngeri, minuni, faţa lui Dumnezeu, ca mai apoi să credem? Putem noi oare să vedem lucruri cereşti atâta vreme cât nici lucrurile pământeşti nu le vedem decât parţial?

Ochii, mai mult decât gura, mâinile păcătoase sau urechea care pofteşte bârfe, mai mult decât nările care vor mirosuri îmbătătoare, au puterea de a ne trage spre partea întunericului. Ochii sunt expresia şi lumina sufletului. Dacă păcătuieşti cu ochii, cum fac mulţi dintre posesorii de computere, faci păcat şi cu trupul şi cu sufletul.

Şi trupul şi sufletul ne vor fi judecate după dreptatea dumnezeiască pentru toate câte le-am văzut sau am poftit prin ochi.

Sunt multe lucruri pe care putem să le iubim. Să iubim sănătatea şi chibzuinţa, ca să putem rezista în vâltoarea aceasta cotidiană care ne trage spre păcat. Să iubim sfatul bun al medicilor care se îngrijesc de ochii noştri, aceste organe atât de importante pentru noi. Iubeşte să Îl urmezi pe Dumnezeu şi să mai cobori şi în inima omului, să nu mai judeci mereu după chip şi aspect. Iubeşte povaţa dumnezeieştilor Scripturi, dar şi certarea din acestea, căci mai bine este să fii certat, bătut, umilit, orb, surd şi mut aici pe pământ şi să petreci mai apoi cu sfinţii, decât să fii aici un rege desfrânat şi alintat cu toate plăcerile, dar dincolo să cunoşti viermele cel neadormit şi chinurile necuraţilor diavoli.

14.

PĂCATUL

A vorbi despre păcat unui necredincios este ca şi cum i-ai explica matematici superioare unuia care nu cunoaşte nici cifrele. Totuşi, acest capitol am să-l dedic păcatelor care derivă din folosirea Internetului şi a computerelor, îndrăznind să sper că alţii, conştientizându-le mai bine decât mine, se vor feri de ele cu prevedere şi înţelepciune. În acest demers, pentru că eu sunt un nepriceput, mă voi folosi de o inventariere a păcatelor întocmită de un prolific scriitor bisericesc, părintele Nicodim Măndiţă[45].

Cuvintele de hulă, înjurăturile, vorbele prin care asupreşti pe cineva Îl întristează pe Duhul Sfânt. Acesta, care ne-a fost dăruit cu aşa mare bucurie de către Dumnezeu la Sfânta Taină a Botezului, pleacă de la noi. Ori fără pronie dumnezeiască eşti ca un vas care pluteşte în derivă. De-ar fi vasul şi de aur, dacă zace pe fundul oceanului într-un loc în care nu îl poate afla nimeni, nu mai are nici o valoare.

Aşa este şi cu cei care umblă cu vorba rea, cu hula, ponegrirea, bârfa, clevetirea.

Trebuie să recunoaştem că relaţiile pe Internet nu sunt numai lapte şi miere, ba dimpotrivă, unii găsesc un mod de „a se distra” defăimând, batjocorind, vorbind de rău. Clericii sunt persiflaţi, bancurile şi anecdotele sunt la ele acasă.

O altă faptă urâtă este de a uita de Dumnezeu, de Cel Care ne-a făcut. Cum putem să numim pe cineva „Tată”, aşa cum facem când zicem rugăciunea domnească, dacă pe Tatăl nostru cel ceresc Îl ignorăm, nu-I arătăm dragostea care I se cuvine şi respectul cu care Îi suntem datori? E chiar trist să constaţi că unii se dedică în totalitate pasiunilor, apucăturilor, relelor, tabieturilor, fărădelegilor şi nici măcar după ce au făcut păcatul nu-şi amintesc de Dumnezeu. Fără îndoială că vom da socoteală şi pentru administrarea păguboasă a timpului nostru. Căci Dumnezeu, care a sădit urechea, toate le aude. El, care a făcut şi ochiul, toate le vede.

Privitul la obscenităţi, chiar fără a păcătui mai apoi cu trupul, este de asemenea un păcat foarte mare. Priveliştile păcătoase, materialele pornografice, bancurile, jocurile de distracţie îl răpun pe om, oricât s-ar crede de tare în virtute. Cum să faci din trupul tău templu al Duhului Sfânt dacă nu ai fundament, dacă materialul de construcţie sunt pozele nud, dacă rugăciunea ta este râsul nebunesc, dacă în loc să ajuţi un sărac, un năpăstuit, îţi dai banii şi-ţi vinzi sufletul la jocuri?

Mulţi au o aşa temeritate pe Internet, de te şi miri. Obţin cu rapiditate cele ce-şi doresc, ştiu să vorbească în limbajul cifrat al internauţilor, negociază, tratează, schimbă, corup, persiflează, descarcă, informează, dezinformează, captează. Aceştia nu sunt decât nişte „prinţi ai întunericului”. Cei ce caută să placă mult oamenilor, fără să le pese dacă sunt plăcuţi lui Dumnezeu, vor da până la urmă seamă de faptele bune pe care ar fi putut să le facă, dar nu le-au făcut, din trufie, semeţie, mândrie efemeră[46].

După păcatul făcut cu pofta şi întinarea ochilor, dacă urmează păcatele trupeşti, atunci te faci precum slujitorii la idoli. Ai curvit, ai preacurvit, te-ai mâniat, ai asuprit, ai râs fără socoteală, ai batjocorit[47], ai făcut petreceri deşănţate, ospeţe, beţii îngrozitoare, ai înjurat, ai fumat şi ai cântat melodii curveşti, atunci I-ai întors spatele lui Dumnezeu! Iar acela care îndrăzneşte să-I întoarcă spatele este închinător la idoli.

„Aşa sunt vremurile”, îşi găsesc scuze mulţi. Oamenii se închină astăzi vinului, trupurilor frumoase şi arătoase, cuvintelor obscene, ţigării, calculatorului şi multor altor „semizei” care au băgat atâţia oameni în iad.

Internetul este de asemenea o Mecca – un loc de pelerinaj idolatru – a celor ce vor să-şi vadă ursita. Aici se consultă horoscoape, astrograme, prognoze şi ghicitori. Înveţi aproape totul despre magia albă, magia neagră, descântec, blestem, farmece şi multe alte lucruri care înnegresc sufletul. De prisos să spun că alunecarea spre vrăji, ghicit, farmece şi alte blestemăţii este păcat, căci se vede cu ochiul liber cât prăpăd fac blestemele şi vrăjile, chiar în zilele pe care le traversăm, ca un ecou la cele ce s-au întâmplat cu mii de ani în urmă şi s-au consemnat de autorii insuflaţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament. Ghicitorii, vrăjitorii şi închinătorii la idoli au sfârşit prost încă din viaţa pământească, cum a fost, de exemplu, la trecerea prin cuţit a proorocilor idolatri în vremea Sfântului Ilie[48]. De aceea, nu e greu să conchizi că pedeapsa lor va continua şi în veşnicie. Când te închini la fiii gheenei, fermecători, oracole, vrăjitori, eşti asemenea lor şi nu vei şti niciodată când te va ajunge mânia cu dreptate a lui Dumnezeu!

Păcatul este şi mai rău cu cât angrenează mai multe persoane. Mulţi profită de naivitatea, lipsa de experienţă sau maturitate a altora, şi îi împing la păcate. Amăgirea aproapelui, farsa, coruperea, racolarea, punerea ca martor strâmb sunt doar câteva forme diabolice în a-i antrena şi pe alţii în acest dans prin mocirle care este navigatul pe Internet.

Copiii sunt victime sigure ale Internetului pentru că prin acesta găsesc un loc în care fantezia lor debordantă poate să prindă aripi şi contur. Copilul care depăşeşte însă măsura intră pe site-uri ce nu îi sunt permise, fură, stă ore nenumărate în faţa ecranului calculatorului, nu are limite de bun simţ, va deveni necinstitor de părinţi. Neascultarea constituie un păcat grosolan.

La fel cum în boală, necazuri sau în alte tulburări şi necazuri trebuie să fii alături de părinţii tăi, tot aşa trebuie ca în orice moment al vieţii să te faci cinstitor al celor ce ţi-au dat viaţă. Cine alege răzvrătirea Îl provoacă la război pe Dumnezeu, aşa că mai înţeleaptă este ascultarea.

Înşelăciunea pe Internet - prin speculaţii, răpire de averi, furt de parole şi bani - constituie o metodă de a ne necinsti fratele şi a ne arăta neiubitori şi nemiloşi. Dacă grăirea de rău a fratelui este considerată ucidere, cum oare să fie considerată răpirea averii celui de lângă tine?

Banii pe care i-ai câştigat on-line la jocuri de noroc gen Casino sau la mai ştiu eu ce întreceri păcătoase sunt bani câştigaţi cu vicleşug şi vei fi certat că, în loc să nădăjduieşti în pronia dumnezeiască, te-ai încrezut în noroc, sorţ sau întâmplare. Cu banii aceştia, chiar biserici de vei ridica, nu vei fi sigur că ai un loc acolo unde pururea petrec sfinţii - în împărăţia cea veşnică.

De nu ai ascultat de părinţii care te-au învăţat de bine, de nu ai ascultat de glasul conştiinţei care este sădit în fiecare om, de nu ai oprit la timp nelegiuirile care ţi se propun la tot pasul pe Internet, te vei face fiu al neascultării[49] şi vei răspunde pentru schimbarea destinului tău în rău, căci Dumnezeu nu a făcut sfinţi dintre răzvrătiţi, mândri şi neascultători, ci dintre cei smeriţi, umili şi ascultători. Şi răzvrătiţii nu au ajuns la sfinţenie decât după ce s-au pocăit cu zdrobire de inimă.

Ţi se poate întâmpla ca, fiind lucrător în domeniu, să accesezi din întâmplare şi un site vătămător. Unii poate să fi greşit o dată, de două ori, de şapte ori. Să nu uităm că Dumnezeu este bun şi îndurător. Una este când ţi-ai întinat privirea cu scene imorale, nuduri şi blestemăţii o dată, alta este când faci din accesarea unor site-uri nesănătoase patimă. Vei răspunde pentru aţâţarea de unul singur a poftelor dintre cele mai josnice şi vei fi făcut de ocară şi de ruşine de multe dintre animalele care nu au aceste instincte grosolane. Chiar şi seminudul, pe care îl afişează unele femei în discuţii pe chat, arătându-se în faţa unei minuscule camere de vederi cu părţi intime, la vedere, poate fi considerat pornografie. Tot ceea ce serveşte desfrânării este păcat. Păcatul repetat este întărâtarea mâniei lui Dumnezeu, care este bun, dar este şi drept.

Răsfoirea revistelor erotice, privitul pe furiş în camere video care spionează pe la toalete, folosirea unor obiecte care sugerează sau amintesc de împreunare, apropoul sexual, propunerile indecente nu sunt fapte care să poată fi trecute cu vederea de Dumnezeu. Mai ales pe Internet se face un amestec sodomo-gomorist de relaţii dubioase, adulterine sau incestuoase, fără precedent.

Rare sunt cazurile în care pe Internet iau legătura rudele separate de o mare distanţă sau în care  soţii îşi arată dragostea atunci când sunt departe unul de celălalt. În rest, multe dintre relaţii sunt unele „vinovate”.

Nu cu multă vreme în urmă a făcut vâlvă cazul unei adolescente din America în vârstă de 13 ani care a plecat de la părinţi, fără să le dea de veste, ca să se mărite cu „iubitul ei” de pe Internet, un marinar cu peste douăzeci de ani mai în vârstă. Unii oameni de-abia rabdă să audă sau să vadă astfel de lucruri, dar Dumnezeu, care este reversul păcatului, ce atitudine să aibă?

Privitul feţei străine cu gânduri necurate, cu aprinderea poftei, sunt pagubă pentru suflet şi la fel cum „un cariu” mic strică o mobilă mare, la fel se vor surpa şi cele din care suntem alcătuiţi noi, oamenii.

Sminteala - păcatul la care îi îndemnăm pe alţii - este de asemenea o faptă de ruşine, căci dacă te simţi în cădere, prietene, de ce oare vrei să mai cadă şi alţii? Nu ţi-e ţie destul că Îl mânii pe Dumnezeu, vrei să te faci în toate călcător de cele sfinte?! Mântuitorul ne-a dat o pildă nemaipomenită, spunându-ne că cine îl va sminti pe cel mai mic, acel lucru îi va fi spre piere. Cine să fie cel mai mic? Cel scund? Sluga? Cel mai mic este cel pe care tu îl consideri mai păcătos ca tine şi ţi se pare că dacă l-ai sfătuit să facă păcat nu ai făcut nimic rău, căci tot este păcătos. Lumea, când vede un om rănit, degrabă se porneşte şi se strânge să-i dea ajutor; îl pansează, îl duc la spital. Nu se strânge ca să-l omoare. Păcatul pe care cineva l-a făcut cu sfătuire este jumătate al celui care a dat sfatul.

Răpirea sufletelor care intră în alcătuirea Bisericii Ortodoxe este un păcat greu. Şi aceasta se face prin îndemnarea aproapelui la păcat, la orgii, la ospeţe deşănţate, la jocuri de noroc, la curvie, la purtarea unor haine indecente, la furt şi la alte blestemăţii atât de la îndemână pe Internet.

E datoria ta de creştin ca atunci când cineva stă pe lângă tine şi vorbeşte pe cineva de rău sau ţi-a cerut părerea, într-o corespondenţă prin e-mail, despre cineva care poate fi uşor bârfit să mustri, nu să taci, nici să aprobi, nici nimic! Ori lauzi persoana care intră în vizorul clevetitorului, ori mustri cu blândeţe acolo unde vezi că stă să înflorească păcatul.

Minciuna, pâra, fanteziile bolnăvicioase, şiretenia, linguşirea, vorba cu dulceaţă spre a obţine desfrânarea, nesinceritatea, folosirea vorbelor cu două sensuri, aluziile sexuale, făgăduinţele nerespectate, nestatornicia sunt de asemenea fiice spurcate ale patimii multora dintre cei care iubesc această înşelătoare armă de distrugere care este Internetul.

Nu poate nimeni să numere câte cuvinte s-au rostit sau se vor rosti de acum încolo pe Internet, pentru că mult mai uşor ar fi să numeri fire de nisip pe o plajă. Asta este o certitudine. Dar la fel de mare certitudine este că nu toate cuvintele ce se rostesc servesc dreptăţii, adevărului şi iubirii cuviincioase, ci mai degrabă sunt cuvinte care ne grăbesc căderea, ba mai mult, ne-o parafează, ne-o ştampilează.

Am arătat cu câteva capitole în urmă că tehnica actuală permite stocarea cuvintelor noastre, dar, mai presus de asta, dacă Dumnezeu vrea, cuvântul pe care l-ai rostit este veşnic şi, după caz, aduce bucuria veşnică sau căderea definitivă.

Ignorarea poruncilor din Sfânta Scriptură este iar o mare durere a noastră, a tuturor. Ni se pare nouă că nu avem nevoie de Lege. Ba mai mult, spunem şi despre legile omeneşti că sunt făcute ca să fie încălcate. Vigilenţa unei instanţe omeneşti poate fi păcălită, dar instanţa dumnezeiască nu va greşi în vecii vecilor. Faptele noastre ne sunt martori nemincinoşi. A nu-L iubi pe Dumnezeu, a te închina la idoli, a pune cuvântul rău în dreptul celor sfinte, a nu merge la biserică, indiferenţa faţă de părinţi, ura faţă de aproapele, patima desfrânării, furtul, mărturia strâmbă, pofta asupra celor ce nu sunt ale tale nu sunt oare lucruri care se întâlnesc şi care din nefericire sunt din ce mai prezente în viaţa noastră? Ba unii glumesc, îi defaimă pe clerici şi hulesc chiar persoanele Sfintei Treimi. Amar le va fi acestora, căci, făcând aceasta, glumesc cu locul lor în veşnicia bucuriei sau în cea a iadului. Glumind, persiflând, satirizând Legea sau cele dumnezeieşti, nu vei şti nici pe patul de moarte şi nici făcând mii de fapte bune dacă vei avea o soartă bună la despărţirea sufletului de trup. De ce? Pentru că ţi-a plăcut gluma şi toată viaţa te-ai plimbat de bună voie între rai şi iad fără să-ţi pese. Pe scurt, ai lucrat la doi stăpâni.

O parte bună a Internetului este aceea că poate cu viteze uimitoare să strângă bani pentru nevoiaşi, sinistraţi, oameni aflaţi în nevoie, care au nevoie de sprijin sau de o operaţie costisitoare. Să facem milostenie şi să ajutăm fără să ne uităm că e de alt neam, de altă etnie, păcătos sau nepăcătos! Adevărata dragoste de oameni este când îţi rupi de la gură. Salut această tehnică de a ajuta oamenii într-un mod rapid şi eficient, dar nu pot să nu semnalez şi faptul că există o mulţime de şarlatani care se folosesc de o astfel de oportunitate; recent a fost făcut public un caz în care o familie solicita pe Internet 11 milioane de dolari pentru o operaţie de cord necesară fiului lor, fiu care nu exista.

De aceea este bine să ai credinţă şi dragoste către Sfânta Treime, pentru că vei şti întotdeauna ce este bine să faci şi ce nu! Dumnezeu este sfatul cel bun şi cel înţelept. Dacă eşti nehotărât asupra unui lucru important, Îl poţi întreba pe Dumnezeu ce e bine să faci. Dacă te crezi nevrednic să afli un răspuns de la Creator, întreabă-ţi preotul duhovnic. Dacă nu poţi ajunge la el, întreabă-ţi conştiinţa. Dacă nici conştiinţa nu-ţi dă răspunsul, întreabă-ţi inima. Undeva trebuie să fie răspunsul dacă ai credinţă!

Şi nu te mira că, dacă răspunsul te frământă, Dumnezeu ţi-l trimite. Inima ta, conştiinţa, sfatul luminat al preotului sunt toate glasul lui Dumnezeu, pe care, în vâltoarea asta cotidiană, uităm cu neruşinare să îl ascultăm, punând, cum spuneam şi mai devreme, scuza înaintea păcatului.

Iscoditul, spionajul, voyeurismul, furtul de parole, spargerea unor bănci de credite, folosirea unor identităţi false, violarea intimităţii şi a confidenţialităţii sunt practici obişnuite ale internauţilor. Toate acestea poartă ştampila păcatului greu.

Forţele răului se lasă învinse şi-şi recunosc neputinţa în faţa lui Dumnezeu (ex. legiunea de demoni a cerut permisiunea să intre în turma de porci), noi însă, prin vicleniile noastre, ne facem mai răi decât necuraţii. Când înşeli, furi, spionezi, pofteşti ce nu este al tău, păcătuieşti întreit, pentru că uiţi de Dumnezeu, de aproapele şi de tine însuţi.

Unii pe Internet se numesc amanţi, gigolo sau fante. Un nume reprezintă o sentinţă. Singularitatea trufaşă, ciudăţenia, emfaza, vorba batjocoritoare sunt lucruri pe care lumea le urăşte. Mulţi dintre aceşti ciudaţi şi trufaşi amanţi sau desfrânate sunt urâţi de societate, îndepărtaţi, alungaţi, chiar pedepsiţi de lege. Aşa stând lucrurile, cum ar putea aceştia să cugete măcar o secundă că Îi pot fi dragi lui Dumnezeu? Taina dragostei dintre Dumnezeu şi om nu o ştie nimeni, căci Hristos este Cel care a scăpat-o de la moarte pe desfrânata ce trebuia omorâtă cu pietre. Nu trebuie însă să ne culcăm pe o ureche.

Încrederea exagerată în mila lui Dumnezeu după ce am păcătuit îndelung constituie ea însăşi un păcat. În definitiv, a te prostitua înseamnă a te îndulci faţă de oameni şi a te împietri faţă de Dumnezeu.

Unii dintre cei de pe Internet se dau deştepţi, savanţi, atoateştiutori, dau sfaturi, consiliază, mediază. Tot pe Internet poţi procura o diplomă universitară pe care unii se chinuie să o obţină după mulţi ani de studii şi cu mari greutăţi. Prin urmare, se crede că omul îşi poate procura deşteptăciune, inteligenţă sau chiar grade universitare.

Dintr-o dată, cel care primeşte o astfel de diplomă devine mai trufaş, mai semeţ, pentru că i se pare de acum că este cineva. A te socoti peste ceilalţi cu deşteptăciunea şi a grăi deşertăciuni, a vâna umbre, aşa cum fac vânătorii de diplome, grade şi titluri sunt lucruri de care ar trebui, ca oameni, în primul rând, să ne ruşinăm. Neputinţele omului ies la iveală aşa cum se separă untdelemnul de apă. Sinceritatea faţă de oameni este o virtute, sinceritatea în relaţia cu Dumnezeu este deja rugăciune.

L-aţi văzut cumva pe Mântuitorul împodobindu-Se cu titluri, glorie şi slavă lumească? Nicidecum! Ba chiar îi admonesta pe cei care aveau intenţia să-L linguşească. Le spunea: Pentru ce Mă numeşti Rabi?, sau Pentru ce-Mi zici Învăţătorule bun?[50]

Gloria lumească doboară slava cerească. Nu alerga după mărire, ca să nu fii coborât, ci aleargă după smerenie, după a fi cel mai mic, care slujeşte tuturor, ca să urci continuu[51].

Mândria, îmbrăcarea cu slavă deşartă se face după moda lumii noi, cu o aşa zisă adaptare la cerinţele vremii. Dar mândria e mai veche în statul de plată ca păcat decât oricare alt păcat. Căci din mândrie o parte din îngerii lui Dumnezeu s-au făcut de bunăvoie întunecaţi. Din mândrie au căzut Adam şi Eva. Mândria este înainte-mergătoarea desfrâului.

Foamea de bani e vecină cu foamea de glorie, şi e la fel de dăunătoare. Dorind mai mulţi bani, este posibil să-i obţii, dar trebuie să faci distincţia că dacă până într-un punct ai fost deasupra, adică tu ai cheltuit banii, peste o vreme rolurile se vor inversa şi banii te vor cheltui pe tine.

De am avea credinţa şi părerea de rău a tâlharului de pe cruce, am dori ca singurul lucru pe care să-l putem „fura” să fie mântuirea, aşa cum a făcut-o acela, strigând cu pocăinţă. De ar fi mântuirea, când vine vorba de agoniseli, singura noastră dorinţă, mult I-am plăcea lui Dumnezeu! Dar noi continuăm să fim lacomi de averi, zgârciţi. Facem garduri înalte la curţi şi punem câini mari să le păzească, suntem nemilostivi şi neîndurători. Goana după avuţii pe Internet este una nebună şi o realitate care are suport. Furtul este şi el ceva obişnuit .

Poate sunt unii care după ce fură, înşală sau tâlhăresc vin la căinţa cea adevărată şi varsă o lacrimă pentru păcatul lor. Nu ştim multe despre mântuirea acestora, dar ştim că dacă eşti sluga Internetului şi vrei să petreci şi cu Dumnezeu, acest lucru nu este posibil pentru că este slujire la doi stăpâni. Doi stăpâni rar sunt la fel, şi pentru o faptă rea chiar de unul îţi va da iertarea, celălalt te va bate.

Înjurătura, folosirea vorbelor spurcate, glumele curveşti, drăcuitul sunt un mod de a da tribut necuratului, un fel de „rugăciune a păcătosului”. La această formă de tribut ţi se răspunde cu aceleaşi cuvinte, dacă nu chiar cu unele mai violente, sau poţi fi chiar bătut. La rugăciunea cea bună, cea în Duh şi adevăr, Dumnezeu nu va ezita să coboare daruri mari peste cel care se roagă cu credinţă.

Necuraţii au lăcaşuri de închinare din cele mai vechi timpuri. În Biserica în care Cap este Hristos, avem fumul cel bun – arderile de tămâie; vorbirea cea bună – rugăciunea; Sfânta Liturghie cu vinul cel bun – Sfânta Împărtăşanie. La lăcaşul întunecaţilor, care este cârciuma, avem de asemenea fum, vorbă şi vin. În orice cârciumă avem fumul păcătoaselor ţigări, vorbirea cea rea - clevetirea - şi vinul cel ucigător. În general, ce este fără măsură este dăunător.

Cârciuma este doar un locaş „de închinare”, dar Internetul este un adevărat templu, care uneşte multe rele, este capişte idolească.

Căci spune-mi, în timp ce-ţi satisfaci instinctele de tot felul, nu cumva, liber simţindu-te, poţi să ai cu tine şi cârciuma? Sigur că utilizatorul calculatorului poate şi fuma, desfrâna şi consuma alcool sau chiar substanţe interzise, chiar acolo, în faţa ecranului.

Corespondenţa cu scopul desfrânării este un păcat pentru multe motive. Unul ar fi că se strică de obicei căminele şi familiile. Văzând pe cineva mai arătos pe Internet şi mai dornic de desfrânare, nu cumva ţi se va părea că nu te împaci bine cu partenerul de viaţă? Nu cumva se vor aţâţa în tine poftele josnice? Până la adulter mai rămâne un pas. Violurile, raporturile sexuale cu minori, sodomia, gomoria şi alte rele, care sunt păcate de moarte, pot pleca de la o banală şi aparent nevinovată corespondenţă.

Nesocotirea sfatului cel bun dat de părinţi sau de sfintele feţe ale Bisericii reprezintă de asemenea un mare prilej de cădere. Cine ascultă de clerici, de ierarhi, ascultă de Dumnezeu, şi nu o spun eu, ci o spune Sfântul Ignatie, cel care a sfârşit ca martir al lui Hristos, mâncat de fiare, într-o arenă de circ. (Aşa mare dăruire a avut Sfântul Ignatie când s-a dus la moarte pentru credinţa în Hristos, încât i-a rugat pe ai săi: „Fraţilor, lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor!”)

În vâltoarea acesta a păcatelor la care ne invită Internetul moare orice fel de ascultare de sine, de părinţi, de Dumnezeu. Cum să speri că un astfel de om necumpătat în plăceri şi ispite on-line poate fi cumpătat şi cu bunăcuviinţă când vine vorba de mâncare sau băutură? Cum să vorbeşti cu un asemenea om despre post şi semnificaţia lui?

Se poate spune că Internetul în mod voit „accesează” şi alte păcate complementare spre căderea definitivă, căci am spus că cei din întuneric se mulţumesc şi cu o cădere mică, dar căderea definitivă le este cel mai mult pe plac. Cineva cu o violenţă verbală evidentă s-a răstit la un credincios spunând că el a citit Sfânta Scriptură şi că nu a văzut acolo nimic scris despre post. Acesta i-a indicat să mai citească o dată capitolul acela, foarte bogat în învăţăminte, cu vindecarea copilului lunatic, şi şi-a văzut de drum.

La o cercetare fugară am descoperit în dumnezeiasca Scriptură cuvântul „post” de peste 60 de ori. Nu mulţimea argumentelor dă tăria unui concept, ci apropierea lor de judecăţile lui Dumnezeu, care nu sunt ca judecăţile oamenilor. Post înseamnă să te fereşti a face rău. Post înseamnă să te fereşti a-ţi face rău. Post înseamnă să te fereşti a alunga pronia divină prin păcate.

Dacă un om stă trei zile în faţa calculatorului fără să mănânce şi să bea, i se va lua asta în consideraţie ca faptă mare în faţa lui Dumnezeu? Se va considera post negru?

Să fim serioşi! Dragostea pe care I-o arătăm lui Dumnezeu nu constă, neapărat, în ferirea de bucate, ci în ferirea de păcate, cum frumos zicea Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Creştinii buni au postul, rugăciunea şi milostenia. Cei care folosesc Internetul au furtul din calculatoare străine, chatul şi uitarea de Dumnezeu.

Mai apoi, sunt păcate cu ţinerea de minte a răului. Săritul la ceartă, harţa, mustrarea fără dreptate, mânia, ocara, înjurătura.

Acestea sunt păcate frecvente ale internauţilor, dar şi ale altor oameni ce încalcă porunca de a iubi aproapele.

Alţii sunt mândri că au un copil care învaţă rapid tainele calculatorului şi ale Internetului, dar, mai încolo, aceiaşi părinţi se vor plânge că au neînţelegeri cu copiii lor. Râvna fără socoteală, statul pe scaun în faţa monitoarelor de calculator ore nenumărate constituie de asemenea un motiv de reflecţie.

Ce să mai zic de faptul că unii dintre împătimiţi, stând cu mintea doar la plăcerile Internetului, uită de rugăciune, de folosul ei, de darurile mari pe care şi le ia creştinul la Sfânta Liturghie (citeşte pentru edificare Explicarea Sfintei Liturghii de părintele Nicodim Măndiţă). Mai uită de aprins candela, de făcut cruce, de făcut pravila. Deja mă duc spre lucruri înalte şi trebuie să mă opresc o clipă ca să constat că Internetul şi trăirea creştină sunt diferite ca noaptea de zi.

Tot din neglijenţă uităm să facem rugăciuni pentru cei ce au plecat din viaţa asta, să dăm pomelnice, să facem parastase.

Când faci asta, uiţi de faptul că viaţa nu se termină aici, şi te împotriveşti vorbelor lui Hristos, care în repetate rânduri a propovăduit despre Împărăţia Cerurilor.

Cine nu crede în Înviere nu crede nici în Împărăţia Cerurilor şi automat nu crede nici în Fiul lui Dumnezeu, care Şi-a dat trupul spre moarte pentru noi, oamenii, şi pentru iertarea păcatelor noastre.

Păcatele cu cuvântul, cu sfatul rău, cu învoiala spre păcate, întărâtarea altora, vorba rea, nemângâierea celor în suferinţă nu sunt lucruri străine „navigatorilor” pe Internet.

Trebuie să ne facem bine înţeleşi: toate păcatele expuse aici sunt prezente nu numai la marea majoritate a celor care folosesc Internetul sau calculatoarele. Aceste păcate pot fi făcute la fel de uşor şi de cei care nu deţin un calculator. Însă Internetul este o rampă mai rapidă către păcat prin viteza cu care circulă informaţia, prin „Babilonul” pe care îl reprezintă, prin site-urile îmbietoare, prin dependenţa pe care o creează, de aceea m-am văzut nevoit să dezbat acest subiect mai pe larg.

Sunt convins că Internetul prezintă şi folos pentru mulţi şi că sunt, printre noi, oameni care rezistă tuturor acestor tentaţii cu miros de iad. Sunt convins că sunt puţini aceia care rezistă tentaţiilor babiloniene şi, la polul opus, chiar şi statistic, se constată creşterea numărului dependenţilor de această nouă cetate „sodomo-gomoristă” care este Internetul.

15.

RISCURILE

O adevărată reţea de riscuri îl împresoară pe utilizatorul Internetului, unele conştiente, alte greu sesizabile. Riscurile de natură medicală constatate statistic sunt legate de afecţiuni ale vederii, afecţiuni ale coloanei, dureri cervicale şi lombare. Alte senzaţii, cum ar fi cea de nisip în ochi, de gât înţepenit, ameţeli, dureri de cap, vertij, sunt realităţi iar nu invenţii.

Dacă împotriva unora ca acestea există remedii tot de natură medicală, aş vrea să mă aplec asupra celorlalte riscuri mai puţin sesizabile, riscurile care îi pândesc pe copii. Nu se poate nega: copiii care utilizează calculatorul şi Internetul sunt în număr din ce în ce mai mare. Despre riscurile la care se supun cei mici ar trebui să vorbim mai des.

Un pericol evident poate veni prin camera de chat. Acolo utilizatorul se expune de multe ori în faţa unui alt utilizator, care, în spatele unei porecle sau al unui nickname, poate ascunde o personalitate dubioasă, poate ascunde intenţii criminale, poate ascunde intenţii de natură sexuală. Copiii în special trebuie învăţaţi să nu îşi dea datele de identificare sau numărul de telefon unor neaveniţi, unor necunoscuţi. Copiii sunt vulnerabili la lucrurile murdare ale Internetului pentru că reprezintă o categorie uşor de influenţat şi manipulat.

Psihologii americani avertizează că cei mai expuşi la pericole sunt copiii care petrec mult timp pe Internet, cei care se simt singuri, cei care nu au fraţi şi surori, cei cu probleme medicale. Aceşti copii se arată dornici să cunoască noi persoane. Prin urmare, ei trebuie îndrumaţi spre un mod „sănătos” de a-şi alege partenerii de discuţie, chat, jocuri sau download.

Există câteva semnale de avertisment care pot indica părinţilor sau supraveghetorilor faptul că cel mic accesează site-uri interzise minorilor sau nerecomandate. Între aceste semnale, cele mai comune sunt: statul îndelung în faţa calculatorului, şi fără pauze, statul pe Internet în timpul nopţii, închiderea calculatorului brusc atunci când apari în camera lor, telefoane dubioase primite de la necunoscuţi, cadouri - chiar gratuite - primite prin poştă sau e-mail.

Părinţii mai trebuie să ştie că există metode studiate prin care copilul poate fi controlat şi mai apoi îndrumat dacă a apucat într-o direcţie greşită. Experţii sunt de acord, în marea lor majoritate, că cea mai bună metodă este să urmăreşti, discret şi constant, site-urile pe care cel mic le vizitează, urmând apoi, dacă s-a constatat ceva nelalocul lui, să i se vorbească copilului despre riscurile existente.

De asemenea, pot fi contactaţi furnizorii de acces Internet pentru a bloca anumite site-uri, canale sau opţiuni. Blocarea site-urilor cu tentă erotică este mai mult decât recomandată.

Poţi procura, de asemenea, aşa numitele filtre, ce sunt furnizate de provider, care blochează unele opţiuni pe baza unor cuvinte cheie. Ca părinte, te poţi interesa ce provider are astfel de servicii, şi poţi face un abonament.

Jocurile şi dependenţa de ele constituie de asemenea un risc al utilizatorului Internetului. În reţea pot fi găsite atât jocuri individuale, cât şi jocuri care leagă mai mulţi utilizatori. Jocurile în reţea între mai mulţi utilizatori sunt cele care creează cel mai rapid dependenţă, pentru că au la dispoziţie şi posibilităţi de chat şi cunoaştere a unor persoane noi. Dependenţa de Internet stă sub imperiul efectului „bulgăre de zăpadă”, căci se insinuează pe nesimţite, treptat, apoi merge spre definitiv, cu consecinţe grave. Când copilul tău îţi spune: „Hai că mai joc o rundă şi gata!”, avem un semn clar al dependenţei de acel joc şi de Internet în general.

Ca părinţi, trebuie să fim circumspecţi în ce priveşte blocarea accesului la unele site-uri sau urmărirea micuţului, pentru că acesta, dacă va înţelege că un lucru îi este interzis, mai mult îl va căuta, spre a-şi satisface curiozitatea.

Constrângerea nu este o metodă bună de educaţie. De aceea, copilul trebuie îndrumat cu blândeţe spre site-uri care îi sunt de folos; precizăm aici că acestea sunt numeroase.

Copilul poate să joace şah on-line, un sport pentru minte excelent. Copilul poate fi îndrumat spre site-uri şi softuri educaţionale unde să-şi îmbogăţească vocabularul, cultura generală, aptitudinile de comunicare, să înveţe o limbă străină, să participe la teste de perspicacitate sau de cunoştinţe generale, spre biblioteci virtuale pentru copii, spre tot ceea ce i-ar putea stârni interesul pentru a-şi contura o personalitate frumoasă şi sănătoasă.

Ce mai trebuie să facem noi ca părinţi pentru a ne feri copilul de capcanele Internetului? Trebuie să-i interzicem să-şi folosească numele adevărat, să dea oricui datele sale de identificare - adresă, număr de telefon, unitate de învăţământ. Dacă are un „prieten virtual”, află, ca părinte, în ce stadiu este această prietenie, cine este acel prieten şi ce intenţii are! Este bine pentru copil să nu răspundă sub nici o formă mesajelor de ameninţare sau propunerilor indecente, să înveţe să nu facă schimb de fotografii decât în maximum de siguranţă.

Iată alte câteva trucuri prin care poţi feri copilul de relele şi capcanele din reţea. Când copilul este singur acasă, nu-i lăsa calculatorul la îndemână. Chiar dacă ştie să-l închidă sau să-l deschidă, e bine, ca părinte, să parolezi accesul, şi atunci vei fi sigur că micuţul nu va intra nesupravegheat pe site-uri dăunătoare. Poţi vedea, cu opţiunea  „History”, care au fost site-urile pe care el le-a accesat în ultima vreme. Atunci când îi dai voie copilului să lucreze la calculator, pentru a nu sta tot timpul lângă el, poţi alege ca ecranul calculatorului să fie orientat spre intrarea în cameră, asta ca să vezi de la distanţă cu ce se ocupă cel mic. Este indicat ca biroul pentru computer să fie aşezat în sufragerie, iar nu în intimitatea camerei copilului, unde acesta ar avea mai multă libertate de mişcare. Urmăreşte de asemenea facturile de telefon, facturile de la accesul Internet, şi dacă acestea cresc, trebuie să iei măsuri deoarece indică dependenţa.

E o realitate că cei mici pot avea un sprijin în calculator, un profesor virtual bun în conturarea personalităţii. La fel de adevărat este că un copil poate creşte armonios şi chiar mai sănătos fără calculator. Dezvoltarea, cizelarea unor anumite aptitudini pot aduce rezultate mult mai bune în conturarea micuţului ca individ decât cele pe care le aduce Internetul. Deci, în era calculatoarelor se poate trăi şi fără calculator, şi ar fi bine să încercăm.

Parabola Mântuitorului Hristos despre nevinovăţia pruncului este valabilă şi astăzi, pentru că dumnezeieştile cuvinte sunt veşnice. Nevinovăţia pruncului este de mare folos tuturor acelora care ţintesc să aibă un sfârşit creştinesc al vieţii lor, tuturor acelora care vor mântuirea. E cert că în zilele noastre copiii nu mai sunt chiar aşa nevinovaţi, şi asta pentru că accesul la informaţie le măreşte acestora capacitatea de memorare, le grăbeşte sporirea intelectuală, îi ajută să capete aptitudini de mici. Tot la fel de adevărat este că de mici, sub influenţa calculatorului, şi mai ales nesupravegheaţi, copiii chiar şi în vârstă de trei sau patru ani o pot apuca pe un drum greşit. De aceea, părinţilor le este indicată o bună cunoaştere a copiilor lor, o continuă comunicare şi, dacă se poate, o colaborare fructuoasă. Asta dacă dorim ca generaţiile de mâine să nu cadă şi mai rău decât cea actuală.

Cataclismele, cutremurele devastatoare, bolile multe şi fără leac, războaiele din fiecare colţ al lumii sunt mărturii ale căderii noastre, şi nu este greu să constatăm că s-au înmulţit aceste manifestări ale răului. De aceea, aplecarea către Dumnezeu constituie, fără dubii, un remediu în a mai salva ce se mai poate. Căci degeaba se înmulţeşte ştiinţa dacă scade mult credinţa.

De la zi la zi, omul se închină tot mai mult materiei, invenţiilor de ultimă oră şi îşi trăieşte viaţa într-un ritm halucinant şi vătămător. Rămâne întrebarea firească: unde ne vor duce toate acestea?

16.

SINGURĂTATEA

Cu toate că un utilizator al Internetului poate să ajungă la zeci de mii de kilometri într-o secundă, cu toate că se înconjoară de zeci de cunoscuţi şi parteneri de discuţie, patima virtuală este mai mare decât plăcerea reală. A trăi virtual înseamnă a fi înconjurat de umbre, de fals şi de năluci. Şi atunci toţi aceia care speră să scape de singurătate prin intermediul calculatorului mai rău şi-o adâncesc.

Unii au temeritatea să-şi caute un partener pe Internet, poate tot din cauza singurătăţii, dar în majoritatea cazurilor, deşi găsesc repede un substitut de partener, au neplăcerea să constate că prietenul, prietena sau potenţialul soţ, soţie sunt mai mult atraşi de aventură, de păcate şi de desfrâu decât de a face un cuplu frumos, care să trăiască după bunul simţ, după glasul conştiinţei, în bună cuviinţă şi într-o petrecere dragă lui Dumnezeu.

Ca templu al destrăbălării, ce ar putea oferi Internetul la capitolul parteneri decât un „fiu al destrăbălării”?

Faptul că mergi în India, China, Noua Zeelandă într-o clipită este de apreciat. Internetul fuge mai repede ca vântul şi te poartă prin lumi de umbre, ca mai apoi, după ce s-a încheiat pelerinajul virtual, să te întorci, după ce ai închis calculatorul, în camera ta. Aici angoasele se vor amplifica, inclusiv singurătatea va părea mai neagră.

Ce dar minunat au aceia care îşi doresc să rezolve problemele de singurătate cu curaj! Aşteptând cu răbdare, trăind viaţa şi rugându-se bunului Dumnezeu.

O familie binecuvântată de Dumnezeu este o familie care odrăsleşte mulţi urmaşi ce se vor mântui. Aşa cum unii se odihnesc la umbra unui pom când e zăpuşeală, la fel o familie binecuvântată de Dumnezeu nu se poate naşte decât la umbra şi în odihna rugăciunii. Ori Internetul nu este rugăciune. Şansa să-ţi clădeşti o familie prosperă, să capeţi un partener frumos şi credincios pe Internet este aproape nulă. Pentru că acolo unde este patimă, Dumnezeu nu zăboveşte prea mult. Iar Internetul ne cheamă prin structura sa la patimi, desfrânări şi necurăţie.

Nicicând nu am văzut catalogat radioul sau televizorul ca un drog, aşa cum este văzut Internetul, şi aş dori să mă aplec spre un caz real, al unei adolescente din România, care, răpusă de drogul Internet, a ţinut neapărat să împărtăşească generaţiei sale din tristele ei experienţe „dobândite” din cauza dependenţei în care căzuse la un moment dat şi din cauza naivităţii şi a falsei credinţe că Internetul poate oferi lucruri bune şi frumoase.

 „Nu cunoşteam pe nimeni şi nu ştiam ce trebuie să fac exact când am fost prima oară singură la o sală de net. Dar pentru că o prietenă mă învăţase cum se intră pe Mirc, mi-am adus aminte perfect ce trebuia să fac. Încetul cu încetul, Internetul a devenit o obsesie pentru mine şi îi cunoşteam pe toţi de acolo, mă împrietenisem cu toţi de la sală, mi se părea ceva nemaipomenit.

La un moment dat, nu mă mai duceam la şcoală. Stăteam ore în şir la calculator şi, pentru că ajutasem la căratul de mobilier, patronul sălii mi-a dat voie să stau multe ore gratis.

Mă duceam la şcoală o zi pe săptămână sau două zile la două săptămâni. Diriginta a fost la mine acasă şi a vorbit cu tata. Tata mi-a făcut morală, iar eu am promis că nu mă mai duc la Internet. Nu a durat decât o zi şi m-am întors la obsesia mea. Am început să chiulesc zile în şir. Prin intermediul Internetului am cunoscut nişte constănţeni. Ei au venit la Ploieşti şi mi s-a părut că sunt drăguţi. Am aflat că cineva s-a dus să-i spună mamei mele despre relaţia mea cu constănţenii. M-am speriat, am luat 200.000 din casă şi cu aceşti bani am ajuns la Constanţa. În tren eram singură. Din când în când, mai ieşeam să fumez câte o ţigară. Îmi luasem şi hainele, pentru că eu credeam că n-o să vină nimeni după mine.

În Constanţa am mers la un Internet Café şi am intrat în vorbă cu băieţii. Am cunoscut şi alţi tipi, şi am stat cu ei până la două noaptea. După două noaptea am intrat din nou la Internet Café, şi am rămas acolo până dimineaţa. Părinţii mei au fost la primărie şi au aflat prin intermediul cuiva la ce sală de Internet sunt. Dimineaţa m-am trezit cu ei în uşa Internet Café-ului din Constanţa. A fost o experienţă traumatizantă, pe care nu o să o uit niciodată”[52].

Pasajul din scrisoarea acestei minore ne poate releva cât de înşelătoare sunt prieteniile pe Internet, cât de mare este diferenţa între real şi virtual. Singurătatea, curiozitatea, naivitatea sunt elemente care conduc la dependenţa de Internet. Scrisoarea nu arată însă orori mai mari, care sunt realităţi ale zilelor noastre. Mulţi tineri, şi din păcate foarte mulţi sub 18 ani, sunt pierduţi cu totul în acest abis fără fund care este Internetul şi sunt sclavii sexului virtual sau chat-ului, sunt adepţii furtului, pirateriei de filme şi jocuri, victime ale proxenetismului etc.

E bine să nu facem păcatul, indiferent cine ne va sfătui să îl facem[53]. Şi de ascultăm glasul trupului, iar nu pe cel al inimii sau al conştiinţei, este şi mai rău.

Singurătatea nu-i dă dreptul nimănui să săvârşească păcat, cu atât mai mult cu cât nu suntem niciodată singuri. Dumnezeu nu este ceva abstract, care să fie în afara fiinţei noastre. Dumnezeu este în inima fiecăruia dintre noi[54], şi atunci a te considera singur, părăsit, ignorat, îndepărtat de darurile Sale înseamnă a păcătui în dreptul iubirii pe care Creatorul ne-o oferă prin purtarea Sa de grijă.

Prin urmare, Dumnezeu este adevăratul remediu atunci când dinţii singurătăţii vor să muşte.

Dacă nu punem înainte darurile dumnezeieşti[55] şi vom căuta căi mocirloase, vom schimba un păcat cu altul. Deznădejdea în singurătate este lepădare de Dumnezeu, deznădejdea e semn de necredinţă.

Dacă Dumnezeu, Atotputernic fiind, umple tot spaţiul şi tot timpul, pentru că nimic nu-L poate cuprinde sau înconjura, cum crezi că Acelaşi Dumnezeu nu va umple şi golul lăsat în inima ta de o persoană atunci când te-a părăsit? Singurătatea a fost iubită de atâţia sihaştri pentru că acolo în pustietăţi sau grote Dumnezeu era cu ei. Şi unde este Acesta, nimic nu poate egala căldura, apropierea, pronia, purtarea de grijă a Fiinţei Absolute. Cei care vor să scape de singurătate se vor mântui de acest neajuns, iar cine iubeşte singurătatea şi-şi va lega destinul de Dumnezeu se va mântui de toate patimile.

S-au învrednicit atâţia oameni să vorbească cu Dumnezeu tocmai prin aceea că se smereau, se făceau mici, chiar împăraţi fiind, şi cereau ajutor. Dar toţi aceştia - prooroci, profeţi, Apostoli, ucenici sau aleşi - au nădăjduit permanent numai spre Dumnezeu, iar nu spre om[56].

Internetul ne învaţă să mergem în sens invers, adică să nădăjduim în om sau, mai rău, în prognoze astrale, ghicitorii sau horoscop. Dacă vrem să scăpăm de singurătate, nu trebuie să căutăm nici la Internet, nici la vrăjitoare, nici la ursitoare, nici la nimic din ce este „leac” omenesc. Dacă vrem, cu adevărat, să punem capăt singurătăţii noastre, nu va fi poate necesară învăţarea Sfintei Scripturi pe de rost, dar va trebui din toată inima să ascultăm glasul cel plin de dragoste al Mântuitorului, care nicicând nu intră în viaţa, sufletul sau în casa noastră cu forţa[57].

Singurătatea este pentru omul credincios un dar, iar nu o pedeapsă. Sigur că Dumnezeu,  în marea Sa dragoste pentru om, a zis că nu este bine ca omul să fie singur. Dar de aici trebuie să înţelegem că se propovăduieşte dragostea cea curată, cea frumoasă, dragostea imitatoare a celei din sânul Sfintei Treimi.

Dragostea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt cu nimic nu poate fi ajunsă ca înălţime şi frumuseţe. Numai gândindu-ne la faptul că nici o lucrare a Uneia dintre cele trei Persoane dumnezeieşti nu se face fără acordul şi participarea Celorlalte două, şi deja avem un tabel definitoriu pentru ce va să însemne iubire desăvârşită.

Dacă inima noastră jinduieşte după cineva, e bine să nu ne grăbim, ci să facem inima noastră să jinduiască spre ceva, şi acest ceva să fie iubirea curată şi plăcută lui Dumnezeu, nu desfrâul sau păcatul[58].

Cheia scăpării din ghearele singurătăţii este aşadar la Dumnezeu. Nu stă în puterea Internetului decât să ne dezamăgească[59]. Nu toţi cei de pe Internet au patima desfrânării. Dar mă întreb: ce fac cu celelalte păcate, care sunt poate mai mici, dar dispun de armată multă? Le vor birui oare, aşa mici cum sunt, sau, invers, vor fi biruiţi?

Pentru fiecare dintre problemele pe care le întâmpinăm aici pe pământ avem rezolvare. Şi de fiecare dată, Dumnezeu intervine admirabil cu daruri, exact atunci când avem nevoie. Şi pentru cei foarte căzuţi există soluţii de redresare[60]. Nimeni nu scapă în această viaţă de tristeţea de a fi bolnav, de apăsarea aproapelui, de dureri, de necazuri sau ispite. De aceea, Dumnezeu ne-a lăsat nădejdea, o componentă a „triadei iubirii” de Creator, care poate în mod minunat să suplinească şi lipsa unei persoane, atunci când aceasta nu e prezentă sau întârzie să apară. Nădejdea este soră cu credinţa.

Cu acest gând să rămânem, că dacă Îl ai pe Dumnezeu în viaţa ta, niciodată nu vei fi singur. Iar dacă totuşi singurătatea va scoate capul să te biruiască, ieşi la bătaie cu cele trei arme de excepţie - credinţa, nădejdea şi dragostea - şi atunci vei birui tu[61].

17.

TIMPUL

Timpul este circumscris şi nu este ceva de sine stătător. Timpul este umplut de Dumnezeu. Prin urmare, la fel cum Dumnezeirea Se află în tot spaţiul şi în toată creatura, la fel este şi în orice segment de timp. Dumnezeu este peste toate acestea: peste spaţiu, peste creatură, peste timp, pentru că El le guvernează.

Ca să vedem neputinţa omului în comparaţie cu atotputernicia dumnezeiască, să ţinem cont de faptul că nici măcar cu gândul nu putem noi, ca oameni, să înconjurăm spaţiul spre a evalua mărimea lui, nici măcar creaturile care ne sunt lăsate pe pământ nu le putem număra, decât în parte, şi nimeni nu-şi ştie timpul exact al şederii aici, în viaţa pământească. Deci nu putem fi stăpâni peste spaţiu, timp şi creaturi decât atât cât ne permite Însuşi Dumnezeu.

Astfel, pentru timpul petrecut fără folos, ne vom face cu toţii răspunzători în faţa Dumnezeirii. Asta pentru că timpul nu este al nostru, ci al Dreptului Judecător. Dacă pentru o petrecere a timpului plăcută lui Dumnezeu vom primi răsplată, este evident că pentru o petrecere rea şi plină de păcate vom da socoteală.

Pierderea timpului în jocuri, dezmăţ, desfrâu, ospeţe este un păcat tocmai prin aceea că timpul nu este în exclusivitate al nostru, ci Îi aparţine lui Dumnezeu. Când ai un fel plăcut de mâncare, nu te repezi să mănânci tot din oală, aşa este şi cu drămuirea timpului nostru. Timpul înseamnă viaţă, iar cheltuirea vieţii în păcate este mare urâciune.

Internetul are „darul” de a comprima timpul. Orele zboară, minutele ţi se par secunde, şi tot aşa. Unii sunt foarte atraşi de acest miraj, considerându-l un element forte al lumii virtuale. Iar eu afirm că este elementul cel mai de plâns.

Cineva va răspunde pentru timpul pierdut pe chat, prin flirturi, pe canale interzise, pe site-uri deocheate, şi acela nu va fi nimeni altul decât cel care a păcătuit. Nu are rost să vorbim despre scurtimea zilelor noastre. Trăim vremuri în care medicina se află pe cele mai înalte culmi, dar mortalitatea creşte continuu. Nu e zguduitor acest paradox?

Datori suntem, astfel, să avem grijă de timpul nostru ca şi cum am avea grijă de sănătatea noastră, şi nu este nici o exagerare că, drămuind bine timpul, dăruim sănătate sufletului nostru. Dacă petrecem tot timpul în păcate, atunci se vor surpa şi sufletul şi trupul. Pierderea vremii pe Internet, în ceea ce generic se numeşte „distracţie”, este un afront direct adus lui Dumnezeu. Dacă Internetul ar fi fost de aşa mare trebuinţă, I-ar fi fost greu lui Dumnezeu să îl facă inginer pe Adam şi aceasta să stăpânească şi peste unealta asta de pierzanie? Nu se observă, oare, că, cu cât avem tehnică mai sofisticată, singurătatea se insinuează şi mai mult? Asta pentru că vrem relaţii virtuale, camere video peste tot, lumi imaginare.

Iubirea care se naşte pe Internet este – aproape întotdeauna – o iubire surogat, nu o iubire deplină. Pentru că dacă dragostea serveşte poftelor, atunci Dumnezeu nu mai încape în această relaţie.

La polul opus, dacă iubirea are scopuri nobile (cum ar fi întemeierea unei familii şi naşterea de prunci), atunci Dumnezeu va coborî în viaţa ta şi vei înţelege fără prea mult efort cât de viclene sunt aceste maşinării virtuale[62] care obişnuiesc să răpească vieţii reale tot ce este mai frumos.

Nelucrarea este o pedeapsă pentru cel care o adoptă. Nevoia de Dumnezeu îl va ajunge din urmă, căci oricâtă răutate ar avea omul în el, tot va ajunge la întrebarea firească dacă a făcut sau nu, în viaţa sa, ceva bun şi pentru suflet[63].

Nepriceput sunt în a vă spune ce să faceţi cu timpul vostru, de aceea mă duc direct la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Înţelepciunea Duhului, care ne-a vorbit prin El, şi la bunătatea Tatălui, că ne-a învrednicit prin Întruparea Fiului să auzim asemenea cuvinte.

Iisus Hristos a propovăduit în multe feluri. Prin viaţa Sa curată, sfântă şi smerită. Prin gesturi, lacrimi, sacrificiu. Prin vindecări şi iertarea păcătoşilor, prin iertarea celor ce au greşit faţă de El. Prin pilde de o frumuseţe a înţelepciunii fără seamăn. Prin ascultare.

Ca să petrecem timpul încât să-I fim dragi lui Dumnezeu, nu ne trebuie multe, decât să ascultăm îndemnurile date nouă cu atâta blândeţe de Iisus. În viaţa pământească trebuie să ne arătăm blânzi, ca să nu moştenim răutatea[64]. Trebuie să fim milostivi, ca să nu cunoaştem dreptatea nemilostivirii[65]. Trebuie să fim împăciuitori, ca să nu cunoaştem ororile războiului. Trebuie să fim fideli familiei, ca să nu cunoaştem gustul trădării[66]. Trebuie să iertăm, să facem milostenie, să postim, să ne rugăm, toate acestea nu spre fala lumii, ci spre folosul sufletului. Mai trebuie să ne facem de folos. Apoi, să-l ajutăm pe cel bolnav sau aflat în suferinţă[67]. Trebuie să fim răbdători, credincioşi, să mulţumim pentru toate şi să fim smeriţi, căci de omul smerit nu se ating duhurile necurate. Să nu dăm frâu liber patimilor care ies din inimă.[68]. Să fim în acţiunile noastre nevinovaţi ca pruncii[69]. Să lucrăm la via sădită pe pământul credinţei, chiar dacă Stăpânul ne-a tocmit în ceasul al unsprezecelea[70]. Să muncim pentru o pâine şi să slujim cu dragoste şi fără cârtire[71]. Să ne rugăm şi să priveghem, ca să nu cunoaştem tristeţea celor cinci fecioare nebune. Să înmulţim talanţii. Să dăm de mâncare celui flămând, să îi dăm un pahar cu apă celui însetat, să-l cercetăm pe cel bolnav, să mergem la cei ce se află în temniţe. Să ne facem vrednici de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Cine va face toate astea are cea mai frumoasă petrecere a timpului. Viaţa lui este o continuă sărbătoare.

Cum să nu aducem un afront Dumnezeirii când petrecerea noastră este cu totul alta şi prin acţiunile noastre de zi cu zi, în lume sau pe Internet, ne arătăm asupritori, răi, bârfitori, clevetitori, nemilostivi, trădători, mândri, leneşi, distrugători, desfrânaţi, adulterini, hoţi, cârtitori, necredincioşi.

Arătându-ne aşa, ce speranţă să avem că Dumnezeu va coborî peste noi darurile Sale? Ce speranţă mai avem să ne iubească măcar cei din familie? Ce bunătăţi, oare, vrem să ne înconjoare?

Nu mă ascultaţi pe mine, care sunt mai rău şi mai păcătos decât foarte mulţi. Ascultaţi glasul lui Hristos şi povaţa dumnezeiască dată nu îngerilor, nu sfinţilor din ceruri şi nici stihiilor naturii, ci nouă, tuturor oamenilor! Hristos ne spune care este petrecerea cea bună, deşi ştia dinainte căderea de astăzi a omului. Hristos ne dă pilda vieţii omului curat şi cu frică de Dumnezeu, a celui care petrece cu ai săi dar nu uită de Creator. Căci în orice clipă uităm de Dumnezeu sau Îi întoarcem spatele, tot în aceeaşi clipă ciuntim din noi, ne facem nouă rău, ne întoarcem spatele nouă şi ştirbim din puţina bunătate cu care tot Dumnezeu ne-a înzestrat.

18.

TRĂDAREA

Aş încerca aici să las să vorbească mai mult faptele despre trădare, poate acestea sunt mai convingătoare decât o mie de vorbe. Orice utilizator al Internetului ştie că maşinăria asta nu reprezintă un prieten fidel. Internetul presupune cheltuieli, presupune bătăi de cap, presupune inconsecvenţă, iluzie, viaţă imaginară. De la prieten infidel până la trădare nu este decât un pas.

Populaţia planetei noastre pierde anual multe miliarde de dolari la jocurile de noroc. Tot la fel de multe miliarde de dolari s-au dus pe apa sâmbetei prin intermediul jocurilor on-line. Internetul se insinuează la început în casa şi viaţa noastră ca un prieten. Mai apoi, oricine se poate convinge că ceva, cineva care îţi dă multe bătăi de cap nu poate fi numit prieten.

Când petrecem ore multe în faţa calculatorului, există riscul să ne trezim cu un cheag de sânge la nivelul venelor, tulburare ce apare şi la cei care călătoresc cu avionul foarte des. Despre alte afecţiuni am mai vorbit.

Un informatician pe nume Zhao, pasionat de „navigarea” pe Internet, a cerut reprezentanţilor oficiului de stare civilă să-i înscrie fiul cu numele de „.com”. A insistat ca numele complet al progeniturii sale să fie „zhao.com”. Scandalul mediatic a făcut înconjurul întregii lumi.

Ce să mai vorbim de ultima găselniţă a celor care vor să distrugă funcţionalitatea calculatoarelor şi siguranţa lor. Recent, utilizatorii laptop-urilor s-au trezit cu o nouă problemă fără rezolvare. Se numeşte „sora cea rea”, dar nu poartă fustă, ci le fură oamenilor informaţiile din computere atunci când încearcă să se conecteze la Internet.

Altă hibă: majoritatea utilizatorilor Internetului au recunoscut că au accesat site-uri pornografice. Mulţi afirmă că s-a întâmplat acest lucru accidental, prin intermediul reclamelor pop-up sau dând click pe linkuri care aparent nu erau cu conţinut pornografic. Mai grav este că - un sondaj arată asta - astfel de întâmplări sunt considerate hazlii şi cu nimic dăunătoare. Cu siguranţă, acest sondaj nu a fost făcut printre copii.

Ai încredere în partenerul tău, ţi se pare că ai o familie fericită şi dintr-o dată descoperi altceva! Partenerul tău mimează încrederea pentru că în realitate acesta posedă un dispozitiv botezat SAME - „see anywhere, map anywhere” - care poate furniza imagini cu subiectul dorit. Pe scurt, acest program te ajută să faci spionaj, să fii tot timpul preocupat de infidelităţi, trădare şi gelozii. Invenţia aparţine unui inginer din Canada, care s-a îmbogăţit peste noapte.

Un alt sondaj, efectuat recent la Cardiff, arată că oamenii intră pe Internet pentru a-şi satisface pasiunile şi apucăturile, iar nu din necesităţi ce ţin de informare, cultură sau educaţie. Patima, pasiunea, flirtul, furtul şi toate celelalte au deja proporţii de flagel.

În S.U.A e în mare vogă reţeaua botezată Internet 2. Este vorba de o reţea dezvoltată la universităţile mai bogate, dar şi în lumea celor care dispun de bani. Transferul de date, procesarea, accesarea se fac cu viteze mult mai mari decât vitezele dezvoltate pe actuala reţea.

Mai putem vorbi despre popularizarea pe Internet a păpuşilor erotice de tip „Androsex”, care imită la maximum caracteristicile unei femei absolut goale, cu toate detaliile anatomice. Păpuşa are şi o variantă masculină. Fabricile acestor bolnavi de nervi scot la comandă păpuşi care să semene cu idolul lor preferat, vedetă din sfera muzicii sau a cinematografiei.

Cum să nu ne ajungă mânia şi dreptatea lui Dumnezeu când auzi toate grozăviile astea? Un „prieten” care te lasă fără bani este unul care trădează. Un „prieten” care îţi face cadou gratis tulburări medicale sau afecţiuni psihice cu siguranţă că este unul nedorit. Un „prieten” care se ascute de la zi la zi şi cu viclenie se insinuează în viaţa ta până pierzi tot - avere, casă, familie - este un trădător. Cineva care te spionează nu-ţi este prieten. La fel, cel care te împinge să desfrânezi, ca în vremurile Sodomei şi Gomorei, nu are cum să-ţi fie prieten.

Internetul este ca Iuda, iubitor de arginţi, prin urmare, ne poate da patima înavuţirii. Internetul te ajută să vinzi, să cumperi şi să înşeli aşteptările oamenilor, de aceea nu e de mirare că Iuda e în noi.

Pe când Biserica luptătoare apără credinţa cu mari jertfe, Internetul propovăduieşte noi porniri animalice şi noi sofisticări sodomo-gomoriste.

Şi nu în cele din urmă Internetul este sinucigaş ca Iuda, căci foamea industriaşilor de a acapara piaţa de IT naşte generaţii de instrumente ale plăcerii din ce în ce mai „performante”. Ce este astăzi la modă mâine poate să zacă la gunoi. Iată un paradox al zilelor noastre, vremuri care, după proporţiile păcatului, par cu adevărat zilele cele din urmă.

Faptele şi mărturiile prin care Internetul trădează sunt cu zecile de mii, ne oprim însă la aceste câteva exemple, căci nu e bine să aruncăm pe cineva în deznădejde. Chiar de suntem căzuţi, păcătoşi, trădaţi, smintiţi, acaparaţi, pătimaşi, nu trebuie să ne scape nici o clipă din vedere că Dumnezeu ne aşteaptă cu dragoste la căinţă şi fapte bune[72].

19.

URA

Multe animale sunt feroce, viclene, crude, dar ele nu sunt capabile să urască aşa cum o face omul. La un moment dat, ura are o aşa mare subţirime încât pare că desfiinţează graniţa dintre ea şi opusul ei – iubirea. Nu e mai puţin adevărat că ura aparţine unei lumi dinamice, cum este şi cea a Internetului. Prin urmare, ura are o mare forţă propulsoare.

Spiritele şi conştiinţele se amalgamează la comanda „ură!”, în timp ce dragostea ordonează spiritele şi conştiinţa.

Lumea Internetului parcă e făcută pentru ură. La adăpostul anonimatului, asigurat de o poreclă sau un nick-name, se fac schimburi rapide de idei şi de opinii şi, însutit mai repede decât în lumea reală, se leagă, dar se şi dezleagă prietenii. E drept, Internetul are viteză ameţitoare, cu care îţi găseşti un aşa zis prieten, dar tot el are dezavantajul că-ţi oferă cantitativ iar nu calitativ.

Cu ochiul liber se poate distinge personalitatea celui cu care vorbeşti, felul lui de a fi, unii pot vedea şi trăsăturile interioare, dar pe Internet, unde contactul este fragil - prin intermediul pozelor, web-cam-urilor sau al corespondenţei de toate genurile -, se rămâne la un nivel de comunicare material, interesat şi grosier.

Oamenii parcă sunt făcuţi pentru ură în această lume virtuală. Căci uneori iubirea cea mai fierbinte poartă în ea germenele unei teribile izbucniri de ură. Te miri cum defectele unui om de geniu le consideri adevărate eclipse de soare, în timp ce lipsurile multe ale altui om le tolerezi, spunând că sunt neputinţe fireşti. În primul caz îmbraci valoarea cu ură şi în al doilea acoperi non-valoarea cu dragoste. S-au văzut, deseori, relaţii de iubire egoiste sau foarte interesate de planul material.

A-ţi face un scop din ură, aşa cum se întâmplă în lumea obscură şi pestriţă a Internetului, este o greşeală de proporţii. Unii îşi fac din ură un scop în sine, un mod de viaţă. Cei ce urăsc ratează atât întâlnirea cu viaţa, cât şi cu Dumnezeu. Ura nu este decât un mod de a aduce jertfă ispititorului, un mod vulgar de a ne hrăni ego-ul, de a ne hrăni celula pătimaşă care cere, ca în cazul celor mai crude animale, sânge.

Nu vin aici să propovăduiesc iubirea deplină, căci asta numai Unul, Mântuitorul Hristos, a făcut-o desăvârşit. Cel mai bine este să nu avem sentimente de ură, căci desfiinţăm cu nonşalanţă porunca de a ne iubi aproapele.

Iertarea este mai mare decât ura şi o circumscrie. Când ţi-ai pierdut calitatea umană de a ierta, poţi să spui adio şi fărâmei de umanitate care a mai rămas în tine.

Lumea Internetului cochetează cu ura la tot pasul, şi am dat exemple destule despre clevetire, vorbe rele, agresare, furt, substituire de persoane, trădare sau amăgire virtuală[73]. Dragostea din lumea virtuală are, de asemenea, caracteristici bizare. Aceasta pentru că este de multe ori subordonată instinctelor animalice, iar nu chipului şi asemănării cu Dumnezeu, care se află în noi toţi.

Schimbul de replici acide, tăioase sau ironice este ceva obişnuit pe Internet. Oamenii stau de multe ori la adăpostul unui pseudonim şi lansează atacuri înşelătoare[74], cu totul uitând că din veacuri, de când a întemeiat lumea şi până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu nu a dormit, El nu doarme şi nu va dormi vreodată.

Cel ce urăşte stăpâneşte şi arta disimulării, căci la început, pentru a-şi atrage victime, foloseşte cuvinte dulci şi amăgitoare. Schimbarea glasului (tonului, atitudinii) îl va vădi pe acesta[75].

Cele şapte daruri ale Preasfântului şi de Viaţă Făcătorului Duh sunt, aşa cum se arată la Isaia (11, 2-3), cel al înţelegerii, al sfatului, al puterii, al cunoştinţei, al bunei credinţe, al înţelepciunii şi al temerii de Dumnezeu. Lor li se opun şapte duhuri ale urâciunii, atât de familiare pe Internet: al nemilostivirii, al certării, al asupririi din mândrie, al risipirii gândurilor, al lepădării de Dumnezeu, al necredinţei şi al neştiinţei.

Sărăcia este preferată urii, pentru că nici o bogăţie din lume nu te poate lipi de omul care duşmăneşte[76]. La fel, lipsa bogăţiei spirituale la mulţi dintre cei care folosesc Internetul îi va vădi pe aceştia, le va arăta lacunele. Partea materială şi grosieră, intenţiile murdare, viclenia vor ieşi la suprafaţă. Culmea este că unii ca aceştia se adună, se salută, se încurajează, cum este cazul pe site-urile cu tentă xenofobă, nazistă, rasistă sau dedicate necuratului. Când te aduni la un loc cu toţi cei din întuneric, oare nu vei fi şi tu tot în întuneric?

Chiar de simpatizează unii cu alţii, fac fan-cluburi şi demonstraţii, toţi aceşti nefericiţi care se adună în numele urii vor fi certaţi de Dumnezeu. Asta pentru că El este iubirea desăvârşită.

Ce să caute Dumnezeu sau harul Duhului Sfânt în locul în care se seamănă ura, mai apoi se înmulţeşte şi vin la ea închinătorii idolatri ai zilelor noastre?

Internetul ne oferă un tablou debusolant de despărţiri, distrugeri ale unor căsnicii[77], afronturi adresate de către necunoscuţi, copii agresaţi, violenţe ş.a.m.d. Dumnezeu ne-a dat din cele mai vechi timpuri dovezi de dragoste care să tempereze pornirile distrugătoare. Citim în Vechiul Testament despre oameni aleşi, despre oameni înţelepţi, despre familii binecuvântate, despre biruinţe la vremuri de ispite - în războaie, neajunsuri, boli. Racordaţi la biruitoarea dragoste dumnezeiască, prin dragoste şi credinţă, oamenii şi-au înfrânt patimile, relele şi neajunsurile.

Expresia cea mai desăvârşită a iubirii nemărginite a Dumnezeului Preaînalt este actul de Întrupare a Fiului Său - Mântuitorul Hristos, Care nu a venit cu mândrie să cucerească cetăţi, regate sau ranguri, ci a venit să cucerească şi să mântuiască suflete. Părintele Ceresc ne iubeşte pentru că ni L-a dat nouă pe Fiul Său. Fiul ne iubeşte de asemenea desăvârşit pentru că Şi-a luat moarte pe Cruce pentru neputinţele, păcatele şi mântuirea noastră, iar Preasfântul Duh ne iubeşte pentru că este cu noi, cei care L-am primit cu bucurie o dată cu Taina Sfântului Botez, învrednicindu-ne cu daruri negrăite. Iată trei manifestări ale iubirii totale.

20.

VINOVĂŢIA

Vinovăţia pentru săvârşirea păcatului apare deodată cu păcatul. E greu să crezi că cineva care a făcut păcate mari poate dormi liniştit sau poate să scape de mustrările de conştiinţă. Astăzi, în epoca acestui templu al plăcerilor vinovate - Internetul, păcatele au ajuns la o diversitate şi la un rafinament de-a dreptul diabolice. Prostituţia îmbracă forme care aparent dau o notă hazlie sau se încearcă salvarea aparenţelor prin inocularea către publicul larg a ideii că prostituţia este o profesie ca oricare alta.

Anual în România, ca şi în alte ţări ale lumii, există un salon al eroticii. Aici se prezintă obiecte erotice, suveniruri, reviste şi alte instrumente de satisfacere a plăcerilor bolnăvicioase. Pornografia pare să fie liberalizată în momentul în care se prezintă ca profesii aproape decente cea de asistent de duş. Asistentul de duş este o persoană de sex opus care intră absolut goală în cabina de duş cu clientul şi se dedă la tot felul de acte.

Vinovăţia pentru păcatul săvârşit este de o vechime cu omul, căci pe tot pământul glasul sângelui lui Abel striga după Cain. Dumnezeu nu a fost bucuros să vadă că Abel fusese omorât de către cel cu care avea acelaşi sânge, Cain[78], dar, şi dacă Dumnezeu nu ar fi luat vreo măsură, fratele ucigaş tot ar fi suferit amar, din cauza mustrărilor de conştiinţă.

După modelul Cain, se poate trage învăţătura că cel care are un păcat de moarte asupra sa nu poate să scape de sentimentul de vinovăţie, oriunde s-ar ascunde.

Un păcat mare nu poate fi ascuns cu una cu două, chiar de ai avea pentru asta o groapă fără fund, în timp ce o faptă bună, oricât de mică, este vestită de îngeri până în înaltul cerurilor.

Cu certitudine, acum când pornografia este atât de bine ancorată în societate, e foarte greu să se ajungă la nevinovăţia pruncului arătat nouă de Mântuitorul Hristos ca model de comportament pentru cei care vor să cunoască Împărăţia Cerurilor. Dar tocmai prin aceasta, că bunul creştin pune stavilă acestui noian de ispite, poate căpăta cunună biruitoare mai strălucitoare. Cunoscut este că cine va răbda mai multe rele, bătăi, oprelişti, prigoniri, ispite sau bătăi, cu demnitate, acela se va mântui. Deci sunt şanse să avem o viaţă bună, curată şi sănătoasă şi în mijlocul acestei vâltori cu iz pornografic, în mijlocul acestei larme produse de Internet şi de plăcerile sale aferente.

Nimeni, după ce a păcătuit, nu poate să se curăţească de unul singur, de aceea Dumnezeu ne-a rânduit cu dragoste moduri de curăţire, slujbe, canoane, nevoinţe.

Cine crede că păcatul i se şterge de la sine şi că nu va da socoteală pentru el este ca cel ce-şi bagă capul într-o oală, ţipă şi speră că nu-i vor ţiui urechile.

Păcatul transpiră, iese în evidenţă. Beţivul are mersul împleticit. Femeia uşoară are un anumit comportament. Pe drogat îl recunoşti dintr-o mulţime.

Drumul de la păcat la moarte a fost descris de Sfinţii Părinţi. După păcat, vine sentimentul de vinovăţie. Când acesta devine viciu sau patimă, deja sentimentul de vinovăţie se amplifică. După sentimentul de vinovăţie, se instalează deznădejdea. Iar după deznădejde urmează moartea.

Iuda mai întâi a iubit banii şi slava deşartă. Mai apoi, L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, dându-L pe mâna celor ce aveau să-L ucidă. Vinovat simţindu-se, a dus punga cu bani arhiereilor. Iar la final, ajuns din urmă de toate păcatele sale, şi-a pus capăt zilelor[79].

Mulţi dintre adolescenţii zilelor noastre, după ce îşi hrănesc fantezia bolnăvicioasă cu imagini imorale, sunt urmăriţi de un sentiment permanent de vinovăţie. Astfel, un tânăr când cunoaşte o fată nu apucă să vadă în ea un om, un sprijin sau un prieten adevărat. Ci, după modelul filmelor pornografice, adolescentul nostru vede în tânără doar un obiect sexual. Va fi greu ca acel tânăr să biruie sentimentul de culpabilitate, şi atunci tânărul se va prăbuşi ori într-o stare de timiditate accentuată, ori într-un anumit complex de inferioritate, ce vor face din el un individ aruncat la marginea societăţii şi lepădat de Dumnezeu. Acest tânăr care-şi intoxică mintea şi sufletul cu imagini imorale va vedea în toate femeile pe care le întâlneşte, poate şi-n sora sau în mama sa, partea cea mai urâtă, partea care ne apropie cel mai mult de animale. Femeile nu i se vor mai părea frumoase decât aşa cum le-a văzut el în acele imagini obsesive şi nu va fi în stare să deosebească frumuseţea caracterului, la o anumită persoană, sufletul caritabil sau frumuseţea unui suflet care Îl iubeşte pe Dumnezeu.

Să vedem unde avem pildă pentru nevinovăţia cea mai aleasă ca să ştim pe cine să imităm! Numai Unul Dumnezeu este fără de păcat, aşa că nu e greu să găsim nevinovăţia în forma ei cea mai înaltă, la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.

Când Îi spunem Mielul lui Dumnezeu, vedem în Mântuitorul mielul profeţit de Isaia, Care S-a dat la junghiere şi jertfă, dar vedem şi suprema nevinovăţie ce stă, comparativ, într-un animal fără de vină.

Pentru nevinovăţia lui Hristos mărturisesc până şi prigonitorii Lui. Scris este în capul cărţii că, după ce L-a cercetat îndelung, Pilat a declarat de faţă cu toţi nevinovăţia lui Iisus[80].

Uşor de remarcat că un păcătos se poate diferenţia de un nepăcătos prin vorbe, gesturi sau fapte. Cum la fel se poate deosebi un vinovat de un nevinovat. Pilat a vrut chiar să-L elibereze pe Iisus, sfătuit fiind şi de soţie, dar glasurile celor care vroiau sânge nevinovat au fost mai puternice. S-a rostit atunci: „Răstigneşte-L!”. Sentinţa avea să fie executată. Păcatul aduce după sine imediat şi vina.

Am arătat, aşadar, că vina nu poate fi despărţită de păcat, aşa cum nu poate fi despărţit omul de aerul pe care îl respiră. Dacă aerul pe care îl respirăm este greu de păcate, atunci trebuie să ne curăţim în „baia” cea duhovnicească a Sfintelor Taine. Iar dacă aerul pe care îl respirăm este curat şi încercăm o viaţă fără de vină, acest aer este doar o pregustare a miresmelor duhovniceşti ce îi aşteaptă pe drepţi în împărăţia cea luminată a lui Dumnezeu.

21.

ZARVA

Ca un templu al plăcerilor care se respectă, Internetul are şi foarte mulţi adepţi. Este greşit raţionamentul că toţi cei care folosesc Internetul sunt sortiţi pierzării.

Tot ce este cu adevărat de folos minţii, sufletului, sporirii intelectuale Îi este bineplăcut şi lui Dumnezeu. Ce frumos este să constaţi că în zarva pe care o creează Internetul se găsesc şi lucruri bune, dacă nu chiar extraordinare! Bunăoară, cărţile de folos pentru suflet, site-urile creştin ortodoxe, forumurile de discuţii pe teme duhovniceşti, întrebările şi răspunsurile date de duhovnici renumiţi, muzica de cult sau clasică, bibliotecile on-line, site-urile de cultură generală sunt doar câteva exemple de lucruri folositoare.

Totuşi Internetul este şi va rămâne un instrument al neliniştii prin aceea că uneşte sute de popoare şi milioane şi milioane de utilizatori. În fapt, ca mijloc de comunicare, Internetul a cunoscut o explozie globală fără precedent şi o metamorfoză formidabilă[81].

„Meritul” metamorfozei nu acoperă pagubele pe care Internetul le face în special sufletelor. Vitezele Internetului se dezvoltă zilnic în fiecare zonă a globului. Practic, în fiecare secundă păcatul creşte, se solidifică, se diversifică. Omul care foloseşte des Internetul, chiar dacă n-ar avea sunet (sistem audio), tot ar fi tulburat, pentru că e greu să faci faţă acestui stăvilar de oameni[82], obiceiuri, apucături, pasiuni, obsesii.

Peste toate apucăturile, tronează ceea ce este numit generic entertainment. „Noul Babilon” asigură într-o fracţiune de secundă legătura cu cântăreţul preferat, cu idolul favorit. Generaţia noastră nu se sfieşte să folosească termenul idol. Faţă de începutul secolului trecut, când cu greu cineva putea avea propria-i muzică, pentru aceasta fiind necesară angajarea sau închirierea unei orchestre costisitoare, astăzi tehnologiile tip mp3 sau juke box permit ca în câteva secunde să poţi alege câteva mii de piese dintr-o mulţime de stiluri.

Spuneam că viteza este un atu al Internetului care greu poate fi contestat, dar faptul că acesta permite accesul şi la muzica care omoară sufletul este de plâns. Poate cineva să numere site-urile sataniştilor, cele ale neonaziştilor, ale microbiştilor înrăiţi, ale yoghinilor şi ale altor grupări? Fiecare grupare are muzica sa. Desfrânarea este „propovăduită” cu asiduitate[83].

Sataniştii sunt direcţi, au muzica lor, ei fac idoli macabri din trupe care se numesc Death, Sodom, Obituary, Napalm Death, dar la o adică ei pot şi insinua, pentru că există stiluri muzicale în care solistul nu are nici un vers de cântat, ci doar grohăie, horcăie, urlă sau face spume la gură. Această aşa zisă muzică are, prin urmare, „acces internaţional”. Nu departe de aceste lătrături sordide sunt piesele cu înjurături explicite, specifice muzicii „de cartier” şi altor genuri ce derivă din acesta. Sunt promovate violenţa, împotrivirea faţă de autorităţi, atacul la persoană, sexul, drogurile, ţinutele indecente etc.

E o realitate pe care noi, cei care folosim Internetul, trebuie să o acceptăm: în multe cazuri, Internetul nu ne dă ce am vrea noi, ci ne dă ce vrea el.

Se poate ca unii dintre utilizatori să caute muzică decentă şi atunci merg către motoarele de căutare şi download. Sub un titlu cuminte şi decent, de multe ori la tine în calculator se încarcă o cu totul altă piesă muzicală, o piesă care ar putea, la fel, să poarte după ea, după moda vremii, un virus sau un spion informatic.

Nepăsarea în faţa acestei proliferări a păcatului prin Internet este moarte a sufletului[84]. Planurile de desfrânare sunt gândite de puţini, dar efectul „bulgăre de zăpadă” angrenează spre fapte rele şi pierzanie din ce în ce mai multe persoane.

Zarva, larma aceasta fără precedent a Internetului are darul de a scoate la iveală ce este mai urât în om. E vorba de dezumanizare, de paşi rapizi spre o nouă specie de oameni: sedentară, închinătoare la idoli, trasă la faţă, imorală, inconstantă, independentă faţă de un sistem de valori şi faţă de Dumnezeu. O specie gata să-şi sacrifice sănătatea şi familia pentru pasiunile ei şi satisfacerea viciilor. Nu sunt puţini aceia care uită şi de mâncare sau apă.

Hrana desfrânării este uneori prea tentantă ca utilizatorul Internetului să-şi mai aducă aminte şi de o altfel de hrană[85] decât cea pe care i-o dă furnizorul de servicii în reţea.

Cartea Ecclesiastului ne învaţă că totul este deşertăciune, prin urmare, dacă Dumnezeu va voi, şi această cetate „sodomo-gomoristă” – Internetul – va pieri. Dumnezeu nu este responsabil pentru răul din lume, deoarece răul a venit prin oameni şi prin ispitirea perechii primordiale.

Lumea virtuală are antecedente, nu e ceva nou, şi stăm liniştiţi când ne gândim că Dumnezeu este biruitor în orice epocă, în orice ev. Viţelul de aur[86] s-a pus pe foc, capiştile idoleşti s-au surpat sub greutatea bunei credinţe, vrăjitorii stăpâni ai mirajelor şi nălucirilor au sfârşit lamentabil, grădinile minune, vechile palate cu holuri somptuoase şi cu băi menite să servească desfrâului, toate s-au şters de pe suprafaţa pământului.

Lumea virtuală nu va fi niciodată mai puternică decât firescul naturii sădit de Creator, de Sfânta Treime, în oameni. Asta pentru că ispititorul nu poate fi vreodată mai puternic decât Dumnezeu. Este de la sine înţeles că această larmă a Internetului se poate stinge la fel de repede cum a izbucnit, totul este să ascultăm de glasul conştiinţei şi astfel, bucuroşi că ne putem trăi viaţa dată nouă de Dumnezeu şi auzind glasul Lui, să alegem să luptăm cu păcatul, nu să-i dăm apă la moară.

Căci de nu vom lupta noi cu păcatul, ne va lupta el pe noi, iar la întâlnirea cu dumnezeul în care am crezut, aşa ne va fi după cum ne-am închinat.

Te-ai închinat la idoli, desfrânări şi la oştirea întunericului, de întuneric o să ai parte! Te-ai închinat Dumnezeului cel adevărat, Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei Treimi, atunci vei fi întâmpinat aşa cum se cuvine şi chemat la bucuria veşnică!

Dacă mai avem noi, cei robiţi de Internet, o fărâmă de umanitate, un locşor pentru bucuria sufletului, nu trebuie să batem dintru început mii de metanii sau să facem mii de închinăciuni. Ci să ascultăm glasul ferm dar plin de dragoste al Mântuitorului Hristos, care ne spune : Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine[87].   

Aşa să ne ajute Sfânta Treime, să ne biruim poftele şi patimile, şi spre slava lui Dumnezeu să ne facem vrednici să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului în viaţa aceasta, iar în cea de apoi, în desfătarea veşnică, să ne împărtăşim în vecii vecilor de lumina harului Său. Amin!

Nota editorului:

Cartea de faţă poate părea extremistă, datorită faptului că abordează prea negativist problematica atât de  delicată a avantajelor şi dezavantajelor folosirii Internetului. Totuşi, are valoare prin faptul că nu e o tratare rece, de tip ştiinţific, ci este o mărturie directă a unui om care s-a îmbolnăvit la un moment dat de virusul „Internet”.

O primă observaţie ar fi că poate se simţea nevoia unei bibliografii mai largi, care să ofere o argumentare mai vastă şi mai puţin subiectivă. Cu toate acestea, considerăm că o astfel de carte umple un gol pe piaţa de carte religioasă din România. Ar trebui să existe mai multe materiale pe această temă. Şi, chiar dacă ar exista, totuşi cartea de faţă nu ar rămâne fără roadă. Pentru că există o categorie de cititori pe care cărţi documentate, dar greoaie, nu îi prea interesează, chiar dacă ar fi mai convingătoare. Aceştia au nevoie de o hrană mai uşoară, şi tocmai de ei ţinem seama când tipărim cartea de faţă.

Nădăjduim că acest debut al lui Cristian Şerban să fie urmat şi de alte volume. Responsabilitatea de autor este o cruce grea.

---

[1] Pentru că ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului, care zic proorocilor: Voi nu vedeţi! Şi văzătorilor: Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne închipuiri amăgitoare. (Isaia 30, 9-10)

[2] Astigmatism – defect al vederii cauzat de inegalitatea curburii corneei sau cristalinului.

[3] Comparaţia nu este foarte precisă: mulţimea canalelor cu emisiuni discutabile pot vătăma publicul, forul la care face referire autorul având o poziţie discutabilă (n. red.).

[4] Întru fărădelegile tale tu nădăjduiai şi ziceai: «Nimeni nu mă vede!». (Isaia 47, 10)

[5] Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe. (Isaia 17, 12)

[6] Un om pedepsit îndelung şi tare la cerbice va fi într-o clipă zdrobit şi fără vindecare. (Pilde 29, 1)

[7] Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei (Fapte 23, 6). Am trăit ca fariseu, în tagma cea mai riguroasă. (Fapte 26, 5)

[8] Între aceste popoare nu te vei linişti şi nu vei avea loc de odihnă. (Deutoronom 28, 64)

[9] Vei tremura ziua şi noaptea şi nu vei fi sigur de viaţa ta. (Deutoronom 28, 65)

[10] Care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase, ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel nevinovat. (Psalm 63, 3)

[11] Recomandate fiind cele cu cristale lichide.

[12] Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească. (Coloseni 2, 8)

[13] Atunci poporul a scos cerceii de aur, […] luându-i în mâinile lor, i-au turnat în tipar şi au făcut din ei un viţel turnat. (Ieşire 32, 3-4)

[14] Vă spun că pentru orice cuvânt deşert,  pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. (Matei 12, 36)

[15] Începutul cuvintelor gurii lui [a nebunului] este prostia, iar sfârşitul graiului lui, nebunie curată. (Ecclesiast 10, 13)

[16] Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? (Psalm 93, 9)

[17] Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele. (Ecclesiast 12, 14)

[18] Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. (Pilde 4, 16)

[19] Întunece-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna. (Romani 11, 10)

[20] E ciudat însă că din ce în ce mai mulţi doctori consideră că onania nu are efecte nocive pentru organism. Aceşti doctori nu sunt însă obiectivi, ci se lasă manipulaţi de formatorii de opinie…

[21] Când se vor desfrâna, nu se vor înmulţi, că au părăsit pe Domnul. (Osea 4, 10)

[22] Drept aceea omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este închinare la idoli. (Coloseni 3, 5)

[23] Să nu furi! (Ieşire 20, 15)

[24] Apa furată e mai plăcută şi pâinea mâncată pe furiş are gust mai bun. (Pilde 9, 11)

[25] Phishing - operaţiunea prin care, folosindu-se de o identitate falsă, cineva convinge victimele să divulge informaţii secrete, parole, numărul de cont bancar, numărul cardului de credit etc.

[26] Nici un desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este închinător la idoli, nu are împărtăşire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. (Efes. 5, 5) [s.n.]

[27] Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea, întru ale căror mâini sunt fărădelegi. (Psalm 25, 9-10)

[28] Să nu fii desfrânat! (Ieşire 20, 14)

[29] Haidem să facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă. (Facere 11, 4)

[30] Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. (Iacov 3, 16)

[31] Ca un câine care se întoarce unde a vărsat, aşa este omul nebun care se întoarce la nebunia lui. (Pilde 26, 11)

[32] Pomenirea celui drept este spre binecuvântare, iar numele celor nelegiuiţi va fi blestemat. (Pilde 10, 7)

[33] Cred ei în visele lor, pe care şi le povestesc unul altuia, să facă uitat, poporului Meu, Numele Meu, aşa cum au uitat părinţii lor Numele Meu, pentru Baal? (Ieremia 23, 27)

[34] Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască sau să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci aproapele? (Iacov 4, 12)

[35] Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea, iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. (Iacov  4, 11)

[36] În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. (Rom 2, 16)

[37] Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. (I Corinteni 11, 31)

[38] Şi i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini şi păsările au cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul. (Luca 9, 58)

[39] Calea celui leneş este ca un gard de spini, iar calea celui silitor este netedă. (Pilde 15, 19)

[40] Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (I Corinteni 6, 9)

[41] Dacă ochii tăi vor privi la femei străine […] vei fi ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca unul care a adormit pe vârful unui catarg. (Pilde 23, 33)

[42] Ochii celor mândri vor fi pogorâţi. (Isaia 5, 15)

[43] Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi paşii lui. (Iov 34, 21)

[44] Nedreptatea lor nu se ascunde privirii mele. (Ieremia 16, 17)

[45] Protos. Nicodim Măndiţă, Îndreptar de Spovedanie, Editura Agapis, 2001, Bucureşti, pp. 14-51.

[46] Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are. (Iacov 4, 17)

[47] Gândul celui nebun nu este decât păcat, batjocoritorul este urgia oamenilor. (Pilde 24, 9)

[48] Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape niciunul dintre ei! Şi i-au prins şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo. (III Regi 18, 40)

[49] …închinarea la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. (Coloseni 3, 6)

[50] Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. (Marcu 10, 18)

[51] Care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. (Marcu 10, 44)

[52] Ziarul Opinia Românească, An VII, Nr. 104 / 6-12 mai 2005.

[53] Fericit bărbatul care nu a stat în sfatul necredincioşilor. (Psalm 1, 1)

[54] …genele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios. (Psalm 10, 4-5)

[55] Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezământul Lui îl va arăta lor. (Psalm 24, 15)

[56] În ziua necazului meu, Domnul a fost întărirea mea. (Psalm 17, 21)

[57] Iată, stau la uşă şi bat: de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. (Apocalipsă 3, 20)

[58] Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat. (Psalm 21, 5)

[59] Toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina, să se ruşineze cei ce fac fărădelegi… (Psalm 24, 3)

[60] Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul. (Psalm 30, 26)

[61] Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul, fericit bărbatul care nădăjduieşte în El. (Psalm 33, 8)

[62] Mai bună este o bucată de pâine uscată cu pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă. (Pilde 17, 1)

[63] Cel ce adună în timpul verii este om prevăzător, iar cel ce doarme în vremea secerişului este de ocară. (Pilde 10, 5)

[64] Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. (Matei 5, 5)

[65] Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. (Matei 5, 7)

[66] …cine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter. (Matei 5, 32)

[67] Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11, 30)

[68] Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. (Matei 12, 19)

[69] De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. (Matei 18, 3)

[70] Venind cei din ceasul al unsprezecelea au luat câte un dinar. (Matei 20, 6)

[71] Cine se va înălţa pe sine se va smeri şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. (Matei 23, 12)

[72] Zic vouă: Că aşa şi în cer, va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. (Luca 15, 7)

[73] El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi că ar fi urând-o. (Psalm 35, 2)

[74] Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni cu el. (Pilde 26, 4)

[75] Când îşi schimbă glasul, să nu-l crezi, căci şapte urâciuni sunt în inima sa. (Pilde 26, 25)

[76] Mai mult face o mâncare de verdeaţă şi cu dragoste decât un bou îngrăşat cu ură. (Pilde 15, 17)

[77] Ura aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile. (Pilde 10, 12)

[78] Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. (Facere 4, 12)

[79] …aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. (Matei 27, 5)

[80] …iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om. (Luca 23, 14)

[81] În ziua când o sădeşti tu, vezi că se ridică şi a doua zi are flori, dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii şi durerea este fără leac. (Isaia 17, 19)

[82] Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari. (Isaia 17, 12)

[83] Ia chitara, dă ocol cetăţii, tu, desfrânată. Cântă cât mai bine, reia cântările ca lumea să-şi aducă aminte de tine. (Isaia 23, 16)

[84] Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate. (Isaia 30, 1)

[85] Că nebunul grăieşte nebunii şi inima lui gândeşte răul ca să săvârşească nelegiuiri, să rostească cuvinte mincinoase împotriva Domnului, să lase nemâncat pe cel flămând şi celor însetaţi să nu le dea să bea. (Isaia 32, 6)

[86] Toţi făcătorii de idoli sunt nimic şi cele mai alese lucrări ale lor nu slujesc la nimic. (Isaia 44, 9)

[87] Apocalipsă 3, 20.