GENOCIDUL DIN ROMÂNIA

CICERONE IONIŢOIU

GENOCIDUL DIN ROMÂNIA

REPERE ÎN PROCESUL COMUNISMULUI
www.procesulcomunismului.com
ediţie electronică
APOLOGETICUM
2006
Cicerone Ioniţoiu
2
Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal.
Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de istorie şi
adevăr. Ea poate fi utilizată, copiată şi distribuită LIBER cu
menţionarea sursei.
Sursa: www.procesulcomunismului.com
Corectură şi tehnoredactare : Apologeticum
Digitalizare pdf : Apologeticum
Rugaţi-vă pentru cei ce s-au ostenit
să vă ofere aceste scrieri,
ca Dumnezeul milei să-i miluiască pe ei şi pe voi.
© 2005 APOLOGETICUM.
http://apologeticum.net
http://www.angelfire.com/space2/carti/
apologeticum2003@yahoo.com
Genocidul din România
3
Cuvânt înainte
După deschiderea Spaţiului pe Internet care-şi propune
să ridice valul tăcerii aşezat intenţionat pentru acoperirea
celor exterminaţi şi aruncaţi în gropile comune, în numele
acestor fiinţe dragi, nevinovate, împrăştiate peste o jumătate
de Europă, ajungând până la Kamciatka - supravieţuitorii
genocidului comunist din România, care au umplut cu sângele
şi lacrimile lor secolul 20, cerem să se facă dreptate pentru cei
schilodiţi fiziceşte sau moraliceşte şi pentru urmaşii lor,
pentru ca astfel de barbarii să nu mai poată apare în lume
pentru a învrăjbi oamenii sau chiar popoarele.
Comunismul s-a născut din trădare şi, de-a lungul a
peste 7 decenii, s-a folosit de trădători pentru a instaura în
lume anarhia şi teroarea manifestata sub forme sălbatice, chiar
diabolice.
Filozoful român P. P. Negulescu ne-a atras atenţia:
"Noi şi înspăimântătoare filozofii au apărut pe
lume, ca să înţelegem ce înseamnă în termeni de sânge, de
ferocitate, credinţa că statul e totul, iar individul nimic."
Unul dintre românii care timp de 60 de ani a luptat
permanent împotriva comunismului şi a simţit pe trupul său şi
în organismul lui cele mai crunte torturi, ce l-au lăsat
handicapat pe toată viaţa, declara cu ocazia începerii acestui
proces al comunismului:
"Cel mai sângeros sistem filozofic a fost
comunismul, care a durat 3 sferturi de veac şi a lăsat în
urma lui nenumărate gropi comune şi o mizerie
apocaliptică. Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni
inconştienţi (unii foşti comunişti) care elogiază
Cicerone Ioniţoiu
4
comunismul, uitând toate crimele comise de el." (
R.Radina)
Pentru lămurirea concepţiei comuniste merită
subliniate câteva păreri ale lui Lenin din interviul dat lui
Giovanni Papini înainte de a muri:
"Străinii şi imbecilii presupun ca aici s-a făcut ceva
nou. Eroare de burghez orb! Bolşevicii n-au făcut decât să
adopte regimul instaurat de ţari, singurul regim care
convine poporului rus. Nu pot fi guvernate o sută de mii de
brute fără bâtă, fără spionaj, fără poliţie secretă, fără teroare
şi spânzurătoare, consilii de război, munci forţate şi torturi.
Noi nu am făcut decât să schimbăm clasa care îşi întemeia
hegemonia pe acest sistem... este un mare progres dat
fiindcă privilegiaţii sunt acum de zece ori mai numeroşi..."
Iar la întrebarea despre Marx şi progresul... Lenin
precizează:
"Amintiţi-vă că însuşi Marx ne-a învăţat ca teoriile
nu aveau decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument.
Dat fiind starea Rusiei şi a Europei, a trebuit sa mă folosesc
de ideologia comunistă pentru a-mi atinge adevăratul scop.
Marx nu era decât un evreu burghez călare pe statisticile
engleze şi tainic admirator al industrializării. Îi lipsea simţul
barbariei şi, din aceasta cauză nu era decât o treime de om.
Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul
Engels îi injecta uneori idei geniale. Revoluţia rusă aduce
profeţiilor lui Marx o totală dezminţire. Tocmai în această
ţară în care nu exista nici o burghezie, a triumfat
comunismul. Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi care
trebuiesc dominaţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt
eu. Restul nu este decât trăncăneală, literaturi, filozofie şi alte
muzici pentru uzul nerozilor. Ori dat fiind ca sălbaticii sunt
oameni... trebuie ca ţara să semene cu o ocna... Visul meu
este să transform Rusia într-o imensa cetate de forţa... Să vă
Genocidul din România
5
intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război:
războiul barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor putrezi,
al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva
satului. Or în aceste războaie nu alegem armele. Individul
este ceva care trebuie suprimat... Cel care rezistă va fi
suprimat ca o tumoare malignă. Sângele este cel mai bun
îngrăşământ oferit de natură. Să nu credeţi câ sunt crud.
Toate aceste împuşcări şi spânzurări care se fac din ordinul
meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă
silesc să le omor...".
Această concepţie sangvinară, manifestată prin figura
unui mongoloid în descompunere, fusese adusă de interese
germane pentru înlăturarea ţarismului, în scopul prăbuşirii
forţelor occidentale care urmăreau înlăturarea absolu-tismului
puterilor centrale - ce terorizau popoarele subjugate prin
politica de deznaţionalizare. Sosit într-un tren blindat tocmai
când anarhia cuprinsese armata ţaristă, Lenin cu tovarăşii lui
au contribuit la generalizarea haosului, schimbând situaţia
politică şi militară a frontului răsăritean. Trădarea rusească a
încurcat planurile Aliaţilor şi mai ales pe cele ale României -
unde au refuzat să mai lupte din 7 Noiembrie 1917, lăsândune
încă de la sfârşitul anului 1916 descoperiţi în faţa
bulgarilor şi turcilor. România, prin intrarea în război, salvase
trupele Aliaţilor de pe Marna, de unde nemţii şi-au retras
contigente importante pentru a le aduce pe Carpaţi.
Din cauza anarhiei ce cuprinsese armata ţarista trecută la
jafuri şi crime şi în haosul ce s-a întins ca fulgerul peste
Rusia, s-a întâmplat revirimentul prin intrarea Americii în
război pe 2 Aprilie 1917.
Acest reviriment se producea tocmai când omenirea
făcea cunoştinţă cu un sistem schizofrenic de nelinişte ce prin
forţă urmărea conducerea societăţii, uniformizarea omului
prin metode sălbatice ce foloseau trădarea, minciuna, jaful,
delaţiunea, duplicitatea, iar crima era zilnic nelipsită din acest
Cicerone Ioniţoiu
6
repertor al groazei. Şi era propovăduită ca o dogmă de
realizare a scopului diabolic. Nu se sfiau să spună ca "până şi
copiii trebuie să asiste la execuţii", ca să vadă cum dispar
duşmanii poporului.
Prima victimă: România
De la început au pornit cu politica duplicitară, spunând
că "naţiunile au dreptul să dispună de soarta lor", iar pe de
alta parte propagau revoluţia proletară prin violenţă, pregătind
elemente străine pe care le trimiteau în diferite ţări să instige
la revolte.
Încercarea bolşevică de izgonire a regelui Ferdinand şi
răsturnare a guvernului de la Iaşi în Decembrie 1917 a eşuat
(pe 15 Noiembrie 1917 deja instalaseră un comitet
revoluţionar la Odesa, în vederea acestui scop, din care va
face parte M.G. Bujor şi Racovski Cristian - bulgar
revoluţionar "preocupat" de problemele româneşti ).
Urmând politica de subjugare, pe 23 Ianuarie 1918,
Trosky a declarat la Petrograd că va sprijini revoluţionarii de
la Odesa, ca să răstoarne regimul din România. A doua zi,
Sfatul Ţării a declarat Independenţa Republicii Moldoveneşti
şi ca ripostă, bolşevicii au ocupat Kievul pe 2 Feb.1918. Peste
o săptămână, au arestat misiunea militară română condusă de
generalul Coandă, au expulzat pe ministrul român de la
Petrograd, Constantin Diamandi, confiscând şi Tezaurul
României încredinţat spre salvare. Pe 14 Februarie, de la
Odesa, se trimitea ultimatumul guvernului român prin care se
cerea ca până la 16 Feb.1918 să se evacueze Basarabia.
După 106 ani de subjugare sălbatică, românii
basarabeni şi-au intensificat eforturile şi pe 27 Martie 1918 au
desăvârşit unirea provinciei smulse abuziv, cu Regatul
României.
Genocidul din România
7
Acest act îndreptăţit a fost urmat pe 28 Noiembrie de
Unirea Bucovinei, iar pe 1 Decembrie de cea a Transilvaniei
şi Banatului, tot prin autodeterminare, adunându-se laolaltă
toţi cei de acelaşi neam, aceiaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri.
Paralel se prăbuşea imperiul absolutist austro-ungar,
sub victoria strălucitoare a generalului Ferdinand Foch, în
timp ce armata română menţinea ordinea în capitala
imperiului care refuzase să asculte plângerile lui Horea şi ale
delegaţiei Memorandiştilor.
Profitând de căderea catastrofală a absolutismului,
Rusia, noul imperiu al răului ce se născuse prin trădare şi
vărsări de sânge nevinovat, a trimis un agent înrăit, pe Bela
Kuhn să provoace şi să instaureze revoluţia sovietelor şi în
pusta ungurească, ca prim pas.
Ajuns comisar al poporului, adevărat conducător al
guvernului Republicii Sovietice Ungare şi ajutat de Cristian
Rakovski (trimis de Lenin ca ambasador al Rusiei), a
dezlănţuit o teroare cruntă în ţară şi a extins-o asupra
Transilvaniei. Încurajat de preşedintele Mihalyi Karolyi
(socotit "un degenerat" de socrul său, contele Iulius Andrassy)
care i-a predat puterea, Bela Kuhn, ajutat de călăul Tibor
Szamuely, au terorizat populaţia, săvârşind fărădelegi, jafuri,
arestări, asasinate...
Un fapt îngrozitor s-a petrecut în comuna Beliş, la 35
km. sud de Huedin, pe 8 Noiembrie 1918, unde a sosit
căpitanul Antal Ditrich de la Budapesta cu un detaşament şi a
executat zeci de ţărani-moţi; au fost arşi pe rug 45 de
persoane din comunele: Beliş, Văleni, Tufeni, Mânatireni,
Mărişel.... Iată câteva nume dintre aceşti martiri: Dumitru
Tripon - de 26 ani, Nicolae Bâlc - de 24 ani, Varvara Pop - de
44 ani, Ioan Dreve - de 20 ani cu tatăl lui Gavril Dreve, Maria
Boca a Petrii Halamului... 1.
1 Restul vor fi trecuţi în anexă.
Cicerone Ioniţoiu
8
Concomitent cu anunţarea listelor cu satele devastate
şi cu numele victimelor, bandele bolşevice ruseşti încercau să
pătrundă şi ele în Basarabia iar Cristian Racovschi comunica
lui Bela Kuhn că alte trupe erau pregătite să vină în ajutor prin
Ucraina Subcarpatică.
România era prinsa într-un cleşte în timp ce
Conferinţa de Pace la Paris căuta să ne împingă spre
compromis, înţelegere cu Khun.
În acele momente dificile, create de manipulaţiile
politice din capitala Franţei, trupele române cu avizul lui Iuliu
Maniu (preşedintele Consiliului Dirigent) şi al lui Ionel
Brătianu (Şeful Delegaţiei la Conferinţa de Pace) au trecut
linia de demarcaţie provizorie ce mergea de la Nord de
Năsaud prin Tg. Mureş şi urma cursul apei până la vărsarea
Mureşului în Tisa, salvând astfel populaţia satelor de jafurile
şi măcelurile la care era supusă.
Dar Bela Kuhn se năpustise asupra Cehilor cu aceiaşi
sălbăticie.
Insistenţa apărării cauzei româneşti de I. Bratianu a
fost completată de izbânzile armatei române ce înaintaseră
până la Tisa şi de concursul Mareşalului Foch care, în
Memoriul adresat lui Clemenceau, demonstra necesitatea
rămânerii trupelor române pe Tisa până la dezarmarea
efectiva a Ungariei şi până ce aceasta va da garanţii depline că
nu va mai tulbura pacea, încheind: "Altfel s-ar pune din nou
în primejdie pacea în întreg Sud-Estul Europei."
În acel Iulie fierbinte al anului 1919 se juca cartea
Europei, şi trebuia câştigată înainte ca bolşevicii ruşi să se fi
unit cu cei ai lui Bela Khun. Acesta, încurajat de englezul
Cuningham şi de americanul Brown a trecut la ofensivă pe 20
Iulie, trecând Tisa cu 100.000 soldaţi, pe un front de 120 km.
şi în adâncime de 60 km. Concursul Moscovei a fost prompt
Genocidul din România
9
printr-o pregătire de artilerie şi mitraliere terminat prin eşecul
trecerii Nistrului.
Nu mai era timp de pierdut. Pe lângă interesele
româneşti de a asigura liniştea populaţiei, era şi soarta
civilizaţiei europene.
Regele şi Guvernul român au hotărât trecerea la
contraofensivă. A fost fulgerătoare. Pe 2 August 1919 a
capitulat Corpul I ungar de armată la Czegled, pe 3 August
colonelul Rusescu cu roşiorii înfrângeau ultima rezistenţă
bolşevică şi seara intrau în Budapesta.
Bela Kuhn a fugit în Rusia, unde va cădea secerat de
gloanţele lui Stalin în masacrele din 1937-1938, în timp ce
ajutoarele lui, ca criminalul Tibor Szamuely, au fost sfâşiate
de populaţia pe care o jefuiseră şi torturaseră.
Importanţa extirpării cancerului comunist din inima
Europei îl găsim relatat într-un interviu al Contelui Andrassy
acordat Biroului român de presă de la Berna şi publicat în
ziare ca "Le Temps", "Le Journal des Debats", în care spune:
"As fi voit, desigur, să mor pentru a păstra
Transilvania Ungariei. Aş fi preferat, de asemenea, să văd
trupele maghiare intrând în Budapesta pentru a goni pe
bolşevici. Acest lucru din nenorocire nu a fost posibil. Aşa
fiind, mărturisesc în mod franc că sunt mai bucuros să văd
pe Români la Budapesta, decât pe Bela Kuhn şi complicii
săi, care mi-au ruinat Patria din punct de vedere atât politic
cât şi material. Recunosc astfel în mod leal că, intrând în
Budapesta, românii au adus un imens serviciu atât Ungariei
cât şi lumii întregi...".
O alta evocare asupra rolului României este aceea a
Ambasadorului Franţei, Jules Cambon, făcută în 1927 la
Societatea Naţiunilor, lui N. P. Comnen (fost Ministru de
externe):
Cicerone Ioniţoiu
10
"Cu preţul celor mai mari sacrificii, România a
îndeplinit la Sud misiunea tradiţională, care mai la Nord a
fost întotdeauna a Poloniei; ea a fost bariera Europei
împotriva invaziei tătare şi a pus sfârşit unei dezordini ce
ameninţa să întindă puterea bolşevică până la porţile Vienei.
Ea însăşi s-a salvat; dar a liberat în acelaşi timp Ungaria de
odioasa dominaţie, care, câtva timp, a apăsat asupra
Regatului Sfântului Ştefan. Aceasta a fost de altminteri şi
sentimentul autorităţilor ungare, căci, atunci când armata
română se pregătea să evacueze teritoriul lor, Prefectul ungur
al judeţului Szabolcz intervenea pe lângă comandantul român
ca să menţină ocupaţia ce apăra ţara împotriva armatei roşii.
După puţină vreme, o cerere asemănătoare i-a fost adresată
de teama reacţiunii albe..." Articolul a apărut în "La Revue
des deux Mondes", de la 1 Dec. 1927, pag.617.
În acest al 2-lea deceniu al secolului 20, România a jucat
un rol hotărâtor în viaţa Europei prin arbitrarea conflictului
din Balcani (1913) şi a contribuit cu mari sacrificii la
înclinarea balanţei în favoarea puterilor angajate în înlăturarea
absolutismului retrograd. Intrarea României a făcut posibilă
victoria de la Verdun prin retragerea trupelor germane şi tot
sacrificiul legendar de la Mărăşti-Mărăşeşti; ea a uşurat
victoria şi a fost o stavilă în faţa anarhiştilor bolşevici. Tot
România a fost aceea care a asigurat ordinea în Viena, Praga,
Budapesta, salvând Europa de pericolul comunist pentru un
sfert de veac.
Dar dacă alţii au avut un răgaz de linişte, pe trupul
României s-a jucat drama, prin premeditarea distrugerii ei de
către agenţii infiltraţi. Pentru aceasta deschidem acest proces
contra comunismului arătând metodele de cruntă barbarie la
care a fost supus un popor ce a contribuit prin sacrificiul lui,
la prosperitatea Aliaţilor democraţi occidentali.
În prima perioadă (interbelică) 1921 - 1944, urmărim în
judecată pe comuniştii infiltraţi şi câţiva autohtoni, pentru
trădare naţională în interesul unei puteri străine, crime
Genocidul din România
11
săvârşite pentru destabilizarea ţării, propagandă mincinoasă şi
spionaj în favoarea Moscovei.
Înfiltraţiile comuniste în Transilvania, Bucovina,
Basarabia şi Vechiul Regat au urmărit prin acte de teroare şi
manifestări duşmănoase ale unei infime minorităţi (şi aceia de
origine străină) să perturbe procesul de redresare ce începuse
după încheierea păcii. Din ordinul lui Lenin, au acuzat pe
social - democraţii români, care participaseră la opera de
Unire a poporului român, de oportunism şi "trădare", pentru
că se împotrivesc mişcării clandestine pentru restituirea
Basarabiei către Rusia.
Cominternul, creat în 1919 la Moscova, a fost un
sistem diabolic de teroare permanentă, pe care a exportat-o
peste tot în lume, urmărind promovarea intereselor ruseşti de
dominaţie pe plan extern, prin înfiinţarea de secţii ale
partidului comunist, ce erau deasupra suveranităţii statelor, în
vederea măcinării şi transformării lor în republici federative.
Rusia a declanşat cel mai crâncen masacru cunoscut în
omenire; imediat după încheierea Păcii din 1919 au avut loc
revolte dirijate (şi care au fost sortite eşecului) în Saxonia-
Turingia, Scheswig-Holstein, Estonia, Bulgaria (unde, în
masacrul din Catedrala Sf. Sofia, au fost omorâţi 14 generali,
3 deputaţi şi alte persoane în urma unui atentat în timpul unei
înmormântării)...
Paralel a dus şi războiul civil împotriva Ucrainei,
Azerbaigeanului, Armeniei, cu intenţia trecerii peste
Transcaucazia şi ieşirii prin golful Persic la Oceanul Indian.
În acest context de împrejurări anarhice şi de teroare sa
găsit un grup minuscul, mai mult format din neromâni,
agenţi de profesie, care s-au pus la dispoziţia unei asociaţii
străine (partidul comunist rus) formând o secţie
«românească», ce a primit bani, ajutoare şi instrucţiuni,
Cicerone Ioniţoiu
12
făcându-se vinovaţi pentru provocare de diversiune, sabotaje,
greve şi atentate, în vederea subminării României.
Printre aceşti spioni care au complotat împotriva
României, şi au fost executaţi chiar de ruşi în 1937-1938, au
fost: Koblos Elek, Bădulescu Al(zis Ghiţă Moscu), Fabian D.,
Dobrogeanu Al. Gherea, Filipovici Elena, Arbore Ecaterina,
Dicescu O. Ion, Racovschi Cristian, Leonin Marcel, Bujor M.
Gh., Zisu Petre, Roznovan Eugen, Grofu D., Timotei Marin,
Aladar Imre... Alţii au supravieţuit şi au adus, cu ajutorul
armatei roşii, criminalul sistem în România, printre ei
numărându-se: Foriş Ştefan, Pătrăşcanu Lucreţiu, Cristescu
Gheorghe, Margulius Samuel, Holostenco Vitali, Danieluk
Stefanschi Al., Boris Stefanov, Roitman Iosif (Chisinevschi
Iosif), Roitman Liuba (Chisinevschi Liuba) Bodnaraş Emil
(dezertor din armata în 1932), Moscu Choy (Gheorghe
Stoica), Rusev Drăgan Iordan (Petre Borilă), Petrescu
Dumitru, Oigenstein L. (Leonte Răutu), Bodnarenco Pantelei,
Grosman Ana (căsătorită, în ordine, cu Sorin Toma, cu C.
Pârvulescu şi P. Bodnarenco), Pauker Ana, Doncea
Constantin, Grunberg Boris (Nicolschi Al.), Iacobovici
Eugen, Goldberger Miklos (Ardeleanu), Lukacs Laslo (Vasile
Luca), Niconov Serghei (Nicolau Serghei), Marcovici Smil
(Moraru), Moghioroş Alexandru, Rottenberg Aurel (Ştefan
Voicu) şi altii, nu prea mulţi.2
O remarca ce nu trebuie uitată este faptul că numărul
acestor venetici şi autohtoni puşi în slujba lor variază între
800 şi 1206 după diferite surse, un lucru însă sigur este că
jumătate din ei ajunşi pe teritoriul României au devenit
agenţii siguranţei şi au turnat pe ceilalţi tovarăşi de spionaj şi
diversiune. Aşa se explică faptul că odată impuşi la putere, să
2 Foarte mulţi dintre aceşti agenţi bolşevici fiind evrei.
Genocidul din România
13
alerge şi prin orice fel de metode să-şi facă pe adversari
informatori, spre a se răzbuna.
Crima de destabilizare a funcţionării statului,
comuniştii au încercat-o la început prin social democraţii lui
Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici, care au fost împinşi să
declanşeze o grevă generală la Căile ferate pe 18 Oct. 1920,
care a eşuat; Cristescu, prevăzător, plecase în ajun la Viena,
de unde se dirijau acţiuni ale Internaţionalei Moscovite.
Aceste elemente, decăzute moraliceşte, au recurs la
acţiuni sângeroase provocând atentatul de la Senat în care,
prin bomba pusă în Decembrie 1920 de către Max Goldstein3,
au fost omorâte 3 personalităţi iar altele rănite:
Episcopul greco-catolic de Oradea, Dimitrie RADU, a
murit pe loc.
Dumitru GRECEANU, Ministrul Lucrărilor publice, a
murit a 2-a zi.
Spirea Gh. Gheorghiu, senator de Ilfov, a murit în
spital la 13 Dec.
A fost rănit preşedintele Senatului, generalul
Constantin Coandă, care a avut 52 răni cauzate de schije.
Printre organizatorii grupului acestui complot au fost
condamnaţi, pe lângă Max Goldstein, Ilie Moscovici şi
Emanuel Socor.
Vinovăţia de trădare naţională reiese din afilierea la
Internaţionala comunistă de la Moscova şi participarea la
divizarea ţării prin planul elaborat pe 6 August 1924 care
prevede împărţirea României în 5 zone în vederea declanşării
revoltei:
Zona I, cuprindea Bucovina de unde cu detaşamente
dinspre Cernauţi şi Camenca pe Nistru, sub conducerea lui
Malvski să se atace calea ferată Cernăuţi-Paşcani aruncând-se
3 Evreu.
Cicerone Ioniţoiu
14
podul în aer (urmând să facă legătura cu ajutoarele venite de
peste Nistru).
Zona II, era prevăzută în sudul Basarabiei de la
vărsarea Nistrului până la gura Dunării (între Tusla-Tatar
Bunar şi Vâlcov) de unde vor porni spre Ismail, Chilia şi Reni
pentru a ocupa Galaţiul şi Brăila, conduşi de Kotovschi,
Goldstein, Grutenberg şi German.
Zona III, cuprindea Dobrogea şi Silistra, centrul
revoltei fiind Călăraşi, urmând să se facă demonstraţii la
Budeşti pentru ameninţarea Bucureştiului. Scopul principal
era distrugerea podului de peste Dunăre pentru Izolarea
Dobrogei. Conducerea acţiunii era încredinţată lui Kotovski,
care ajutat de lipoveni era sprijinit şi de debarcarea cu
detaşamente sovietice venite cu Godlevschi.
Zona IV, era indicată în Banat şi Ungaria de răsărit cu
centre la Lugoj, Simeria şi Caransebeş, bazându-se eventual
pe iredentiştii unguri. Conducerea o aveau, Kalifarski,
Weissenberg, Mironovici Ivan.
Zona V, ar fi fost formată din Nordul Transilvaniei şi
Estul Ungariei cu centre la Cluj, Dej şi Oradea, unde se vor
face numai demonstraţii sub conducerea lui Bădulescu,
Sicinschi, Rareninc şi Koz.
Conducerea generala a revoluţiei era încredinţată lui
Bădulescu, Goldstein şi Kalifarski, iar data prevăzută între
10-15 Septembrie.
Primele ce trebuiau sa înceapă revoluţia erau zonele 2
şi 3. Dar nu s-au petrecut incidente decât în regiunea Tatar
Bunar şi Chilia Nouă, unde locotenentul Mohonea Neacşu, lt.
Scirculescu şi slt. Asanache Stroe au reuşit să neutralizeze
vreo două sute de bolşevici.
Vinovăţia comuniştilor din România subordonaţi
Moscovei este cu atât mai mare cu cât, prin colaborarea cu
Moscova, au contribuit la asaltul bolşevicilor asupra frontierei
Genocidul din România
15
de răsărit, în vederea năvălirii din 1940. Aruncând o privire
asupra violării frontierei de răsărit, a infiltrărilor soldate cu
lupte constatăm că până în 1924 (la moartea lui Lenin) au
avut loc 30 de atacuri, în continuare până la năvălirea din 29
Iunie 1940 alte 42, iar după aceea, din Basarabia, peste Prut,
au făcut alte 47 incursiuni şi violări de frontiera. În cursul
acestor acţiuni de comandouri România a avut, în lupte de
apărare, 31 de soldaţi morţi, 22 soldaţi răniţi şi alţi 34 soldaţi
dispăruţi fără urmă.
Agenţii Moscovei din România au încheiat încă din
1920 un angajament de accentuare a luptei ilegale de
participare, într-un mod foarte activ, la Federaţia Balcanică
comunistă, supunându-se tututor hotărârilor ei ca partidul să
intre pe calea comunismului revoluţionar. Din partea acestor
agenţi au iscălit: Gheorghe Cristescu, Const. Popovici, Al.
Dobrogeanu Gherea şi Rozvany Ieno.
Vinovăţia acestor trădători de ţară a constat în
însuşirea modelului sovietic întruchipat de Lenin şi care
consta în supunerea oarbă la dispoziţiile partidului, în
distrugerea valorilor trecutului, în impunerea dictaturii
proletariatului din fabrici şi a ţăranilor de pe ogoare.
Tot acest eşafodaj se baza pe minciună, duplicitate şi
teroarea dusă până la crimă.
Iată părerea acestui farseur de Lenin despre ţăranii pe
care voia să-i scoată de sub stăpânirea burghezilor şi să-i
înjuge la remorca scursurii societăţii:
"Îi detest pe ţărani. Îl detest pe mujicul idealizat de
acest occidental ramolit care este Turgheniev şi de acest faun
convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot
ceea ce detest: trecutul, credinţa, ereziile, mania religioasă,
munca manuală. Îi suport şi în măgulesc, dar îi urăsc. Aş vrea
să-i văd dispăruţi pe toţi, până la ultimul. Un electrician,
pentru mine, face cât o sută de mii de ţărani. Se va ajunge,
sper, a se trăi prin mijlocirea alimentelor produse de maşini în
Cicerone Ioniţoiu
16
câteva minute, în laboratoarele noastre de chimie şi vom
putea în sfârşit să masacrăm specia ţărăneasca devenită astfel
inutilă4. Ei se vor face lucrători - sau vor crapă. Traiul în
natură este o ruşine demnă de epoca preistorică."
Acest model barbar de construire a unei noi societăţi
lipsită de «exploatare» se referea la toţi cei care gândeau
altfel.
Acest Lenin, născut dintr-o specie subdezvoltată din
care s-a plămădit un curent ce a îmbolnăvit omenirea, degajă
în jur numai duplicitate: una gândea, alta spunea şi înfăptuia
ceea ce gândea. Trâmbiţa că omul este cel mai important
capital, dar gândea:
"Eu nu sunt, dacă vreţi, decât un semizeu local, între
Asia şi Europa, dar pot totuşi să-mi permit câteva mici
capricii. Unele gusturi şi-au pierdut taina după decăderea
păgânismului. Jertfele omeneşti aveau totuşi ceva bun: erau
un simbol adânc, de învăţătură înaltă şi în acelaşi timp o
sărbătoare salubră. Aici însă, în locul imnurilor
credincioşilor, simt înălţându-se spre mine urletele
prizonierilor, ale muribunzilor, şi vă asigur că nu voi lăsa
această simfonie pentru cele nouă ale lui Beethoven. Ea este
cântarea care vesteşte beatitudinea viitoare...Este de altfel o
oarecare voluptate să te simţi stăpân asupra vieţii şi a
morţii...".
Şi a înfăptuit ceea ce a gândit.
A contemplat şirurile nesfârşite, scheletice şi flămânde
trimise în lagărele de exterminare de la Onega la Murmansk şi
nici moartea nu l-a înduioşat să oprească şiroaiele de lacrimi
4 Aflăm, aşadar, din spusele lui Lenin că sataniştii comunişti îi doreau
demult să se ajungă ziua în care masele să fie hrănite cu alimente sintetice.
(n. ed.)
Genocidul din România
17
şi sânge nevinovat ce începuse să se reverse pe întinsul
Rusiei.
Restul din gândirea bolnăvicioasă a lăsat-o pe seama
urmaşilor modelaţi după chipul şi asemănarea lui.
Comuniştii trădători din România sunt vinovaţi pentru
că n-au ţinut seama de acest lugubru tablou comunist.
«Moştenirea» a fost preluată de un alt ipocrit, descris de
contemporani ca un monstru, mic de stat dar tare-n fapte, ce a
îngrozit omenirea; de 154 centimetri înălţime, o pocitanie, cu
braţe lungi asemănătoare primatelor, cu pieptul strâmb, cu
umărul şi braţul stâng semi-atrofiate, cu mers de cimpanzeu şi
cap de beţiv.
Această sinistră figură, numită Stalin, i-a supravieţuit
înaintaşului trei decenii, creând şi el un sistem, mai mult de
groază decât de gândire creativă şi care încă îngrozeşte lumea
când aude de catastrofa umanitară ce a săvârşit-o şi pe care o
dorim sancţionată, pentru a se descătuşa urmaşii de teama de
a mai apare astfel de creatori de sisteme.
Superlativele folosite măsoară discrepanţa cu obedienţii
care se întreceau în a-l linguşi: locomotivă a istoriei, părinte al
popoarelor, dascăl emerit al omenirii, cel mai desăvârşit
conducător din toată istoria, erou între eroi...
În schimb, cu toate adulările ce i se aduceau, el -"farul
de lumina" -, cu duhul lui diabolic ne-a luminat "arhitectura
terorii" săvârşite, constând în a distruge oameni şi naţiuni, a
învrăjbi popoare şi conducători, a jefui şi acapara, a batjocori
pe cei din jur înainte de a-i face să dispară.
A băut votcă în neştire până a murit sau a fost ajutat să
moară. Iar ca moştenire a lăsat nenumărate gropi comune
presărate pe două continente, într-o lume pe care a fărămiţat-o
cum a vrut şi pe care a lăsat-o învrăjbită.
Victimele făcute se numără cu milioanele. Dacă între
1929-1932 au fost deportaţi în Siberia peste 5 milioane pentru
Cicerone Ioniţoiu
18
că se opuseseră colectivizării, 1a sfârşitul acestei perioade, din
cauza secetei şi a ridicării proviziilor ţăranilor, alţi aproape 5
milioane au murit de inaniţie; perioada în care s-a generat
canibalismul în regiunile eminamente agricole: Ucraina,
Kazakhstan, Caucaz, Volga....
Reţeaua închisorilor s-a întins cu repeziciune, ca şi a
lagărelor de exterminare prin muncă forţată (unde oamenii
erau lăsaţi sub cerul liber ), iar numărul arestaţilor se cifra, în
1939, la 12 milioane.
Acest sistem de represiune exercitat cu o ferocitate rar
întâlnită are la bază schizofrenia, megalomania şi paranoia lui
Stalin, care se agravau odată cu vârsta; ajutat fiind de o serie
de oportunişti, de care s-a folosit şi pe care i-a lichidat. Astfel,
în marea curăţenie pe care a făcut-o (exterminările ce au avut
loc până în 1939) au dispărut: 3 mareşali din 5; 8 amirali din
9; 14 generali de armată din 16; 60 generali de corp de armata
din 68; 138 generali de divizie din 199; 221 generali de
brigada din 397; 11 comisari ai apărării (adică miniştri de
război); 22.000 comisari politici şi 35.000 ofiţeri au avut
aceeaşi soartă precum şi Ejov cu Iagoda, şefii NKVD-ului
care au condus masacrele. Nimic nu ierta. Soţia şi chiar
membrii ai familiei din prima căsătorie au sfârşit deportaţi sau
s-au sinucis.
Peste tot vedea comploturi; represiunea în armata s-ar
justifica ca fiind singura instituţie ce l-ar fi putut răsturna, dar
cei 1.913 delegaţi la Congresul XVII al partidului, din 1934,
din care 1.108 au fost împuşcaţi după ce-1 ovaţionaseră
îndelung, cu ce-i periclitau viaţa?
Sau cu ce s-ar putea justifica mitralierea celor 50.000
deportaţi în lagărele din regiunea Baical?
Metodele de schingiuire în care ajungeau să se acuze
unii pe alţii înainte de moarte, după scenariile făcute de
NKVD, au fost cunoscute de procurorul general de la aceea
dată, I. A. Vâsinschi, care şi le-a însuşit şi le-a exportat,
Genocidul din România
19
punându-le personal în aplicare în teritoriile ţărilor ocupate cu
forţa.
TEROAREA DEPĂŞEŞTE FRONTIERELE
U.R.S.S.
Tendinţele imperialiste ruseşti se manifestă deschis,
Stalin găsindu-se pe aceeaşi linie de interese cu Hitler. Prin
manevre diabolice în care trădarea este trăsătura principală,
reuşeşte pe 23 August 1939 să toasteze cu Ribbentrop în
sănătatea Fuhrerului în timp ce V. Molotov declara că acest -
Pact de neagresiune - "este o cotitura în istoria Europei şi nu
numai a Europei..."
În faţa atacului fulgerător german asupra Poloniei,
Stalin a hotărât că e timpul să acţioneze imediat şi pe 17
Septembrie 1939 a invadat Polonia, ocupând o bună parte şi
luând 68.000 prizonieri (ofiţeri şi soldaţi) iar pe 27/28
Sept.1939 Ribbentrop revine la Moscova, unde Polonia este
pentru a patra oară împărţită. Printr-un protocol secret se
hotărăşte soarta altor teritorii care trec sub influenţa sovietică:
Lituania, Estonia, Letonia, părţi din Finlanda şi Basarabia, de
care Germania se dezinteresează.
Stalin continua să-şi îndeplinească cu promptitudine
angajamentele materiale furnizând petrol, cărbune, fier, grâu...
absolut necesare pentru ducerea războiului împotriva Franţei
şi Angliei. Nu a uitat nici predarea celor câteva sute de
comunişti germani fugiţi în URSS pe care i-a predat poliţiei
secrete germane şi nici să dea circulară către toţi comuniştii
de "pretutindeni" chemăndu-i să colaboreze cu organizaţiile
hitleriste şi prohitleriste.
Deci, unificare în gând şi fapta între Stalin şi Hitler.
După invadarea Norvegiei, Danemarcei, Olandei,
Belgiei şi capitularea Franţei, Stalin a rămas uluit de
Cicerone Ioniţoiu
20
rapiditatea acţiunilor germane şi pe 18 Iunie 1940 Molotov, în
numele guvernului sovietic, a felicitat călduros pe Hitler
pentru splendidul succes al armatei germane.
Şi profitând de această rapiditate, Stalin a ordonat
pregătirea trenurilor de deportare şi invadarea Ţărilor Baltice
conform Protocolului secret: Jdanov a pătruns în Estonia,
Vâsinschi în Letonia iar Dekanozov în Lituania, pe care le-au
anexat, iar populaţia, după listele întocmite de agenţii
infiltraţi, a fost ridicată şi deportată în Siberia şi Kazahstan.
ROMÂNIA LA RÂND
Molotov, pe 18 Iunie 1940, a avertizat pe ambasadorul
german la Moscova, von der Schulenburg, că URSS
intenţionează să ocupe Basarabia şi Bucovina. Cu toată
remarca Germaniei, că Bucovina n-a fost inclusă în Protocolul
secret semnat în 1939, pe 26-06-1940 s-a înmânat
ambasadorului G.Davidescu aflat la Moscova "ultimatul" care
cerea evacuarea teritorilor menţionate.
Pe 28 Iunie 1940 URSS-ul anunţă că, începând din
acea zi de la ora 14, să se evacueze Basarabia şi Bucovina în
decurs de 4 zile; chiar în acea zi au intrat cu trupele şi au
ocupat Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă. Toată aceasta
acţiune brutală comuniştii ruşi au făcut-o cu consimţământul
hitlerismului german, fiind ajutaţi de celulele comuniste
infiltrate5 şi care pregătiseră listele pentru lichidarea celor
bănuiţi ca adversari.
5 Formate în marea majoritate din evrei. Vezi şi la Gheorghiu, Constantin
Virgil, Ard malurile Nistrului, editura GEEA, Bucureşti, 1993.
Genocidul din România
21
EXTINDEREA GENOCIDULUI PESTE
ROMÂNIA
Pentru această acţiune trădătoare se fac vinovaţi cei ce
au militat deschizând drumul comunismului care a măcinat
statul român, după cum vom vedea; în sprijin aducem probe
privind aproape o sută de mii de fiinţe din cele aproape două
milioane cât au îndurat represiunea prin închisori sau
deportare, unii fiind exterminaţi, alţii ieşind schilodiţi
fiziceşte sau moraliceşte. În numele lor cerem reparaţii.
Pentru a putea fi identificate victimele, vor avea
indicate unu sau mai multe elemente: data naşterii, locul
naşterii, domiciliul, profesia, condamnarea (chiar şi număr de
sentinţa), locul de detenţie, eventual locul de deces şi chiar
torţionarul. Listele respective vor fi anexate şi se va constata
că genocidul a avut loc pe tot cuprinsul ţării şi s-a manifestat
sub fel de fel de forme până la zisa prăbuşire a comunismului,
continuându-se cu faţa "umană", cu rămăşiţele securităţii sau
scursurile comuniste în vederea spolierii României.
ETAPELE DE DEZMEMBRARE PRIN CRIME ŞI
TEROARE
Împiedecarea retragerii armatei şi populaţiei din
teritoriul pe care l-au ocupat cu forţa, ca o adevărată invazie
barbară.
Încă din 29 Iunie 1940 trupele ruseşti au dezarmat 2
regimente de artilerie la Ialoveni, în sud de Chişinău. În gara
Drochia a fost capturat un batalion de infanterie în timp ce se
îmbarca pentru retragere iar un batalion de infanterie a fost
dezarmat la Bălţi.
A doua zi au fost dezarmate unităţile armatei din
Cişmilia şi localitatea Comrat, iar colonelul rus Zinovici a
Cicerone Ioniţoiu
22
împiedicat trupele unei brigăzi de cavalerie să treacă Prutul la
Badragi, în timp ce tancurile sovietice încercau să treacă
Prutul şi o altă campanie forţa ocuparea capului de pod la
Fălciu.
Pe 2 Iulie o altă unitate de care de luptă a capturat o
companie de infanterie. Gradaţi români arestaţi în timpul
acestei năvăliri erau escortaţi spre Chişinău pentru a fi trecuţi
peste Nistru.
Armata română a fost înjosită, li s-au smuls tresele,
ostaşilor li s-au tăiat nasturii la pantaloni, ofiţeri bătuţi,
scuipaţi, dezbrăcaţi, bătuţi de civilii6 care aruncau asupra lor
conţinutul oalelor cu murdării din timpul nopţii sau cu apă
clocotită. Aceasta era făcută de străini de origine, ucraineni,
evrei, găgăuţi... cetăţeni români care până ieri se bucuraseră
de privilegiile româneşti. Relatarea acestor fapte incalificabile
se găseşte în Rapoartele Armatei I şi IV adresate Secţiei II a
Marelui Stat Major. De asemenea, în cartea Basarabia a lui
Paul Goma sunt înserate mărturii despre aceste zile de groază.
Populaţia românească din Chişinău a avut enorm de
suferit tot din partea alogenilor care rupeau drapelele
româneşti, smulgeau bagajele românilor ce se refugiau, îi
jefuiau. Studenţii teologi şi funcţionarii erau maltrataţi.
Populaţia era înspăimântată de Etea Biner şi medicul Derevici
care întocmeau liste cu numele acelora ce urmau să fie
executaţi de criminalii avocatului Carol Steinberg7, ce se
instalase ca preşedinte al sovietului orăşenesc. Au fost
împuşcaţi comisarii Pascal, Mateescu, Stol, Severin, şi sute de
arestaţi în acele zile de groază, când oraşul avea un aspect
dezolant ca după trecerea vandalilor: localul liceului militar
aruncat în aer, biserica Facultăţii de Teologie transformată în
6 Civilii de care se aminteşte erau evrei. Pentru mai multe amănunte a se
consulta lucrarea lui Radu Theodoru, România ca o pradă, editura Alma,
Oradea, 1996.
7 După nume evreu.
Genocidul din România
23
dormitor, Mitropolia jefuită şi transformată în sală de dans,
monumentele de artă distruse, edificiile publice şi casele
demnitarilor devastate.... Numai în Chişinău a urmat
deportarea a 2610 locuitori.
Soroca, un alt oraş cetate de apărare a lui Ştefan cel
Mare contra năvălirilor răsăritene, a trecut prin momente
apocaliptice datorită acestei invazii care a instalat Comitetul
provizoriu format din Mihai Flexor, Onac Alexandru, Ion
Cutubal, Petre Sfeclă (învăţător), şi Gheorghe Lupaşcu (fost
prefect F.R.N.). Aceasta bandă a oprit camionul care
transporta tezaurul Băncii Naţionale şi l-au prădat.
Funcţionarii şi preoţii au fost percheziţionaţi şi împiedicaţi să
se refugieze. Alţii, precum Vladimir Mustafa, Gabriel
Eustaţiu şi Stănescu au fost omorâţi după chinuri groaznice.
Numai în ziua de 28 Iunie 1940 au fost arestaţi zeci de
locuitori şi au dispărut fără urmă: Aliancov Constantin,
ARNAUT Teodor, BARBU Ion, GOJA Hariton, CĂLĂRAŞ
Ion, COŞCIUG Timofei, MARCHITAN Pavel, DEDELCIUC
Dionisie, NISTORENCU Ion, SANDU Ion, TIMVIUC
Petru...Din oraş au fost deportate 515 persoane.
Tighina a cunoscut devastări, crime şi deportări.
Numai din oraş au luat drumul Siberiei 662 persoane.
ORHEI a fost supus unei crunte represiuni fiind
deportaţi 522 de cetăţeni, dintre care au murit foarte mulţi în
Siberia.
La CETATEA ALBĂ, preoţii, poliţiştii şi funcţionarii
au cunoscut barbaria dezlănţuită de Alexei Burman şi Carol
Huma8. Preotul Eusebiu POPOVICI de la Catedrală a fost
împuşcat de un anume Zuckerman, iar fratele lui în preoţie
8 Evrei.
Cicerone Ioniţoiu
24
Micanor a zăcut mort în faţa bisericii. Grefierul STIRBU Iosif
a fost şi el împuşcat...
Comuna Ciadâr-Lunga a cunoscut numeroase tragedii
în timp ce perceptorul şi notarul au fost împuşcaţi.
Preotul din com. Româncăuţi, situata la 60 km. est de
Hotin a trecut prin chinuri groaznice şi batjocură, înainte de a
fi omorât.
Din oraşul Bălti printre cei 1374 deportaţi se număra
BĂRBIERU Nicolae cu fratele lui Vasile, BOICO Tihon,
BUJOR Aurel, CHINAH Ion, LUCUT Gheorghe, PIROGAN
Ştefan, MILUTIN Anatoli....
Cahul cu cei 418 deportaţi va cunoaşte din plin ororile
acestei invazii: CARAVASILI Vasile, ridicat şi mort în
Karaganda, HARBUZ Maria, MOSCOVICI Hava,
GAIDARGI Hristofor, ARSENI Efim, PASCAL Ion,
ONCIOI Nicolae, GALAN Nicolae, LUPU Gheorghe,
NEGRU Constantin.
La Cernăuţi s-a instituit un comitet al "poporului" sub
conducerea lui Sallo Brun şi Glaubach9 care se proclamase
primar şi au dat drumul deţinuţilor de drept comun care au
trecut la terorizarea populaţiei, la dezarmarea armatei, la jafuri
şi crime omorând pe: Pădureanu (inspector financiar),
Preotescu (inspector), Racoci (directorul închisorii), Mateescu
Constantin (comisar)...Catedrala a fost dinamitată, devastată
şi odoarele sfinte batjocorite.
Şirul acestor fărădelegi este nesfârşit.
Dâra de sânge nevinovat străbate ţinuturile româneşti
de la Storojineţ trecând prin Cernăuca, Comorova, Târnova,
9 Oare de ce naţie şi credinţă?
Genocidul din România
25
Cotiugeni, Călăraşi, Mănăstirea Cârdita, Bulboaca, Salcuta,
Româneşti, Sărata, Cahul, Bolradj Ismail, Chilia Nouă,
urmele neputând fi şterse nici de Dunăre şi nici de Marea cea
Mare care au străjuit hotarul în permanenţă de pe timpul lui
Ştefan cel Mare.
Acest imperiu al râului a continuat ameninţarea
sfâşierii României pătrunzând pe 3 Iulie 1940 cu o coloana
motorizată circa 20 km în Maramureş, spre Baia Borşa şi la
retragere s-au semnalat cazuri de ofiţeri români împuşcaţi.
Au interzis circulaţia vaselor româneşti pe Dunăre de
la Galaţi până la Vâlcov. Uneltind împotriva României, au
sprijinit destrămarea ţării asigurând pe unguri că se
dezinteresează de Transilvania, promiţându-le transferul celor
12.000 maghiari din cele 5 sate smulse din Bucovina şi
acelaşi dezinteres l-a manifestat faţă de bulgari în ceea ce
priveşte Cadrilaterul, iar ruşii s-au ocupat de transferarea
genocidului rus pe teritoriul nostru românesc.
GROAZĂ ŞI GROPI COMUNE
Asuprirea sovietică a început cu scursura satelor şi
veneticii care se întreceau în delaţiune ajutând autorităţile
impuse să spolieze populaţia prin impozite şi jugul
colectivizării. Oamenii lucrau ziua la câmp sau prin păduri,
iar noaptea dormeau prin grajduri sau ascunzători de frica
arestării. Înăsprindu-se regimul, de frica maşinii negre,
oamenii au început să se salveze fugind spre România, la
început singuratici şi apoi în grupuri de săteni ce au ajuns sa
pribegească cu sutele, chiar şi cu miile.
În noaptea de 15 Noiembrie 1940, din comunele
Suceveni, Prisăcăreni, Carapciu şi Petriceanca, 105 ţărani
conduşi de Ion Lăpuştean au încercat să treacă în România.
Cicerone Ioniţoiu
26
La frontieră grănicerii au deschis focul cu mitralierele. Ţăranii
au răspuns şi ei tot cu foc. Au murit 8 ruşi iar din partea
românilor şi-au pierdut viaţa: Tatiana LĂPUSTEAN (care
avea pe Zenovia de 3 ani într-o traistă, în spate, şi pe Catrina
de 6 ani de mâna, fetitele rămânând ostatece). Au mai murit
Raveica SUCEVEAN şi Constantin SCROBANET, iar alţi 7
au fost rămas răniţi. Arestaţii au ajuns în Siberia. Restul de
peste 90 au reuşit să-şi câştige libertatea trecând în România.
MASACRUL DE LA LUNCA
În noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de ţărani,
în majoritate tineri, din comunele Coteni, Buda, Boian,
Horecea, Corovia (toate situate în raioanele Herţa şi Noua
Suliţă) au încercat să treacă Prutul îngheţat, prin nămeţi şi pe
un viscol năprasnic. Fiind vânduţi de cozile de topor ale
satelor, erau aşteptaţi de grănicerii ruşi care i-au măcelărit.
Numai 57 au reuşit să ajungă în România. Sutele de morţi au
fost aruncaţi în 3 gropi comune din albia Prutului. Ceva
scăpaţi şi câţiva răniţi au fost arestaţi şi duşi la Cernăuţi unde
au fost împuşcaţi pe 13 Iunie 1941 şi zac în cimitirul militar al
oraşului.
În Iulie 1941 a fost descoperită numai o groapă
comuna cu 107 cadavre, celelalte două au fost luate de
viiturile Prutului.
Cîţiva dintre martirii de la Lunca: APETRE Dumitru,
CONOVARU V. Mihai, MIRONESCU Toader,
MUNTEANU Nicolae, PAVEL Gh. Silvestru, PINTELEI
Vasile V., ZVÂNCĂ Petru.
Genocidul din România
27
MĂCELUL DE LA FÂNTÂNA ALBA
Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3-4.000 ţărani din
comunele Camenca, Corceşti, Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de
Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre
frontieră ca să treacă în România. În poiana de la Varniţa
aproape de punctul numit Fântâna Albă, s-a dezlănţuit focul
mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi.
Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi
zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un
proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost
torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu
caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile
comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor.
Printre cei din gropile comune se număra din
com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe,
TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile,
TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN
Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan,
ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca
(Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU
Petre, DREVARIUC Nicolae... din com Suceveni: Bostan
Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana,
SIDOREAC Gheorghe... din com. Iordăneşti: HALAC
Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC
Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar
Constantin, din com. Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia,
FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui
Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe,
FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei,
PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru,
POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU
Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.
Cicerone Ioniţoiu
28
Cum năpasta bolşevică te urmarea peste tot iată cazuri
de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase
de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii
împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi
COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com. Ceahor.
Peste aceste provincii româneşti s-a aşternut crunta
teroare şi în valuri după valuri au fost ridicaţi, de la copil în
faşă la străbunic de 90 de ani şi porniţi pe drumul fără
întoarcere al Siberiei.
S-a început vânătoarea după membrii din Sfatul Ţării
sau deputaţi din Parlamentul României.
EXTERMINAREA VALORILOR POLITICE
Politica criminală comunistă, imediat după invazie a
trecut la arestarea valorilor politice şi exterminarea lor prin
temniţe. Din luna iunie 1940 au fost ridicaţi toţi foşti deputaţi
din Sfatul Ţării care se aflau în viaţă pe teritoriul răpit al
Basarabiei: Vladimir BODESCU, Alexandru BALTAGA,
Constantin BIVOL, Ştefan BOTNARIUC, Emanoil
CATELLI, Teodosie COJOCARU, Ion CODREANU, Ion
IGNATIUC, Teodor NEAGA, Pantelimon SINADINO,
Nicolae SECARA, Grigore TURCUMAN, Teodor UNCU şi
Luca STIRBET. Dintre toţi, numai Ion CODREANU nu a
murit în temniţele NKVD-ului, pentru că a fost schimbat cu
Ana Pauker.
O altă categorie au format-o deputaţii de Orhei în
cadrul României Mari, Tudor IURCU şi Constantin
PLĂCINTĂ, precum şi Gheorghe LUPAŞCU, fost prefect de
Soroca şi Secretarul Parlamentului.
Primarii de după 1918 care mai erau în viaţă au fost
arestaţi, condamnaţi şi majoritatea au murit în lagărele de
deportare. Câteva exemple: NEGUŢĂ Isidor din com. Piatra,
Genocidul din România
29
LISOVSCHI Alexei din Peresecina, BUJOR David din
Susleni, COJOCARU Carp din Isacova, MORARU Vasile din
Pelinei, NEGOIŢĂ Ion, din Pelinei, MOSNEAGA Victor din
Cucuruzeni, GRECU Efrem din Putinţei, MUNTEANU
Simion din Cucuruzeni, sunt numai o mică parte din aparatul
administrativ.
Grozăvia deportărilor a avut loc pe 13 Iunie 1941 când
20.000 de tărani bucovineni şi basarabeni au fost deportaţi,
bărbaţii în Siberia iar femeile şi copiii despărţiţi, în
Kazahstan.
Ce poate fi mai acuzator decât mărturia Silviei
Schipor din Pătrăuţii de Jos...
"timp de două săptămâni tot ne-au dus spre
răsărit...De foame şi de sete au început să moară copilaşii
mici. Părinţilor copiilor mici li se dădea voie să-i îngroape
când trenul se oprea în vreo gară. Ei erau luaţi sub escortă,
duşi în spatele gării, unde le săpau mormintele. Doamne, câţi
copii de români din nordul Bucovinei au rămas să-şi doarmă
somnul de veci în locuri străine, fără a avea măcar un semn la
căpătâi..."
sau a Domnicăi S. Hostiuc din satul Mahala:
"Până la urma ne-am pomenit undeva în Komi, pe
râul Pecioara spre Oceanul îngheţat de Nord...S-a făcut iarna,
noi am slăbit din cauza muncii de nu ne mai puteam
cunoaşte, nu ne mai puteam ţine pe picioare şi era un ger de -
50° de grade. În baraca unde locuiam îngheţa apa în vadra
până la fund. De foame şi de frig a picat atunci lumea la pat.
Mureau zilnic câte cinci sau şase dintre noi. Pământul era
îngheţat de doi metri în adâncime şi nu era nimeni în stare să
sape gropi pentru morţii noştri. Doar când se încălzea puţin,
într-o groapă erau aşezate mai multe cadavre. Aşa l-am
îngropat pe frăţiorul meu Isac Gheorghe..."
Cicerone Ioniţoiu
30
Astfel de dovezi sunt adunate în volumul Martiri şi
Mărturii din Nordul Bucovinei de Vasile Ilica, publicat în
2003 la Imprimeria de Vest din Oradea.
Mii şi mii de nume de martiri basarabeni au fost adunate
şi publicate în CARTEA MEMORIEI, a Muzeului National de
Istorie a Moldovei, publicată în editura Ştiinţa din Chisinau,
în 1999.
ANGAJAMENTE INTERNATIONALE CARE NU
SE RESPECTĂ
Tot în 1941, dar pe 12 August, în Declaraţia comună
de la Terra Nova, Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat
omenirea că
"...nu urmăresc măriri teritoriale.... nu vor schimbări
teritoriale care să nu concorde cu dorinţele liber exprimate ale
popoarelor în cauză.....că respectă dreptul tuturor popoarelor
de a-şi alege forma de guvernământ sub care vor trăi şi
autoguvernarea să fie redată celor care au fost lipsiţi de
aceasta cu forţa..."
Şi pe 2 Aprilie 1944, ministrul de externe al URSS
declara:
"...guvernul sovietic nu urmăreşte scopul de a
dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba
orânduirea socială existentă...!".
A urmat "joaca" pe procente a suferinţelor ţărilor
marcate de tendinţele acaparatoare ale totalitarismului,
continuată timp de aproape o jumătate de secol de drama unei
jumătăţi de Europă.
Genocidul din România
31
Mergând pe firul "relaţiilor" cu vecinul nostru din
răsărit, ieşind dintr-un labirint "internaţional" ca aliat la
sfârşitul acestui conflict sângeros, la scurtarea căruia am
contribuit cu 6 luni şi jertfe umane şi materiale mari, am
constatat ca rusul tot rus rămâne, nesătul şi acaparator fără
ruşine, având ca argument minciuna spusă şi susţinută fără să
roşească.
O NOUA INVAZIE "ELIBERATOARE"
Sub steagul comunismului, intrând pe teritoriul
României ca aliaţi, ruşii au căutat să rupă Maramureşul, o
bucată din Moldova până la Siret cel puţin, o altă porţiune din
Dobrogea şi dacă n-au putut s-o facă, nu s-au lăsat până n-au
jefuit toata ţara, înecând-o în sânge şi impunându-ne la
conducere pe toţi nechemaţii ca să ne arate ce este democraţia
şi cum se ţin alegeri "libere".
Genocidul împotriva poporului român s-a înfăptuit şi
de unii cetăţeni români care s-au pus în slujba agenţilor unei
puteri imperialiste străine de interesele naţionale ale poporului
român; împreună au conlucrat la trădarea ţării, cu bună ştiinţă,
în vederea dezmembrării, jefuirii şi schimbării prin violenţă a
structurilor constitutive ale statului.
Se fac vinovaţi, am zis, cu bună ştiinţă, deoarece ştiau
că regimul comunist din Rusia se baza, încă din timpul lui
Lenin, pe CEKA, acel instrument al terorii care s-a
perfecţionat pe parcurs, ajungând ca în timpul lui Stalin să
săvârşească crimele abominabile - ce îngrozesc şi astăzi
omenirea. Metamorfozat sub fel de fel de denumiri până în
timpul lui Lavrentie Beria, un criminal fără egal, care după ce
şi-a exterminat "tovarăşii" de drum din hotărârea lui Stalin, a
trecut tot la dispoziţia acestuia la crearea Direcţia serviciului
informativ extern, prescurtat INU (în 1943), cu misiunea ca
Cicerone Ioniţoiu
32
până în 1948 să se instaleze guverne comuniste în ţările din
răsăritul Europei, până în inima ei. La conducerea direcţiei a
fost numit Pavel Fitin ca şef INU.
Încă odată se dovedea politica duplicitară sovietică, ce
pe o parte desfiinţa cominternul, să liniştească pe angloamericani,
iar pe altă parte înfiinţa INU, un alt instrument de
expansiune a comunismului şi mai teribil în distrugerea
statelor naţionale.
Pe această linie, Fitin însărcinează pe Gheorghe
Pintilie (Pantelei Bodnarenko) să pună bazele sistemului
represiv din România şi în închisoare l-a recrutat pe Teohari
Georgescu, pe care l-a impus în 1945 la Ministerul de Interne.
Moscova l-a numit pe Emil Bodnăraş să organizeze
serviciul de spionaj din România, pe care l-a infiltrat cu o
serie de agenţi.
În luna Septembrie 1944 a fost trimis colonelul
Dimitri Fedicikin, care va deschide o rezidenţă INU la
Bucureşti venind cu Ana Pauker, (care era colonel) şi Vasile
Luca (maior), iar ca adjunct a avut pe Pantiuşa Bodnarenko.
După ce pe 19 Iulie 1940 au fost arestaţi 1000 ofiţeri
din SSI, s-a trecut, pe 20 August 1948, la înfiinţarea Direcţiei
Generale a Securităţii, care a unit toate serviciile de
informaţii, şi a fost numit ca şef Gheorghe Pintilie (Pantiuşa)
ajutat ca adjuncţi de Gheorghe Mazuru şi Alexandru Nicolski
(Grunberg)10.
Aceasta a fost schema pe care s-au adunat toţi
veneticii din URSS, care au terorizat poporul român.
Dar răul săvârşit de aceştia în iadul de dincolo de
Nistru este exprimat în parte de ţăranul Ienache NICOLAE
din comuna Cucueţii-Vechi (jud. Bălţi), în rugăciunea
disperării:
10 Evreu.
Genocidul din România
33
"Doamne, Doamne, de-ai trăsni în Rusia aceia şi ai
preface-o în bucăţi, ca să nu mai auzim de dânsa că tare multă
suflare românească a mai băgat în pământ şi tare multă altă
lume a mai rămas acolo în chin şi în necaz."
Şi spusele lui se adeveresc prin numele celor
martirizaţi, săpate în plăcile de pe TROIŢELE ridicate în
memoria lor, răspândite prin satele din codrii voievodali ai
Bucovinei şi de pe întinsul Basarabiei până la Marea cea
Mare.
Cicerone Ioniţoiu
34
O NOUA NĂVĂLIRE BARBARĂ
ÎN SECOLUL XX
Pentru trădare de ţară se fac vinovaţi agenţii
comunişti, câteva sute găsiţi şi alte sute veniţi în "furgoanele"
sovietice, pentru că au lucrat cu bună ştiinţa în slujba
"eliberatorului" dovedit ocupant prin faptele săvârşite.
Lucreţiu Pătrăşcanu, ajuns la Moscova pe 29 August
1944, o ia înaintea tuturor rugându-1 în scris pe Molotov "să-i
trimită pe unul dintre colaboratori pentru a stabili legaturi
directe şi neoficiale... şi voi rămâne recunoscător dacă mi-aţi
facilita o întâlnire cu unul dintre membrii grupului român de
la Moscova, Ana Pauker sau Luca Laszlo" (de reţinut că
amândoi erau ofiţeri ai armatei roşii).
Tot L. Pătrăscanu folosind delaţiunea, metoda de bază
în relaţiile comuniste, i-a spus lui Vâşinschi în discuţia
"confidenţială", cu acea ocazie că "...Maniu şi Brătianu se
situează pe poziţii ostile faţă de Uniunea Sovietica... ei
rămânând adversari apartenenţei Basarabiei la Uniunea
Sovietică... între delegaţi se afla, de exemplu, Popp (Ghiţă), o
creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile
lui Maniu..."
În acest timp Bucovina era pârjoliţă. Ardeau satele din
codrii Bucovinei de la Putna, Straja, Suceviţa până la Gura
Humorului, pe râul Moldovei la Mâzăneşti; iar la Băieşti
dăduseră foc şi la şcoală, împuscând pe cei ce încercau să
fugă.
Prăpădul bolşevic a trecut peste munţii
Căliman,coborând pe pârâul Zebrac, ajungând la vărsarea lui
în Mureş, în comuna Stânceni, iar acolo au dat peste un spital
şi au intrat ca furtuna. Au scos pe cei ce nu se putuseră evacua
şi în cârje i-au aruncat în fântâna de la colţul clădirii, sub
Genocidul din România
35
privirile sătenilor ascunşi pe dealuri, pe după căpiţe. Apoi au
răsturnat ghizdurile fântânii peste ei şi au pornit-o mai
departe, unii spre Topliţa, alţii spre Lunca Bradului.
Iureşul înspăimântător se aşternuse peste ţară şi
sângele şiroia peste tot în urma lor şi a continuat să băltească
ani de a rândul, trecând peste Medgidia unde au împuşcat pe
sublocotenentul Ion Smarandache, la Galaţi, pe muncitorul
Nicolar Mânzat, la Focşani, pe Stana Băncian, la Buzău, pe
Mihail Creţu, la Mizil, pe Teodor Pătulescu, la Ploieşti, pe
Constantin Păcuraru, la Călăraşi, pe Mariţa Gabina, la Slatina,
pe Mitică Cotoială, la Strehaia, pe Victor Bulata, la Gaeşti, pe
Despina Dumitru, la Caracal, pe Tilica Constantin, la Giurgiu,
pe Traian Negoescu, la Lugoj, pe Petre Gâscă, Robert Jendl
din Reşiţa, Jacob Laris şi Elisabeth Pechler din Giarmata,
Elisabetha Balthasar din Cenad, Katarina Bender din
Sânicolaul Mare, Johann Blaudenscheck din Carpiniş, Roland
Boss din Jimbolia, Johann Bohn din Biled, Irina Cruceanu din
Mediaş.
Aceste nume fac parte din cele câteva sute masacraţi
în acest fel, pe tot cuprinsul teritoriului românesc de nişte
oameni debusolaţi, care trăgeau în orice, chiar în butoaiele din
beciurile oamenilor, rămânând de multe ori înecaţi în vin.
În spatele acestui procedeu, de demoralizare a
populaţiei rămânea NKVD-ul care, prin acţiuni subversive,
urmărea să sfâşie noi bucăţi din teritoriul românesc, pe care să
le înglobeze URSS-ului.
Astfel, Moldova a fost prima victimă pe care au
încercat s-o smulgă, impunând o administraţie prosovietică,
izgonind pe toţi funcţionarii oficiali români.
La Iaşi au numit prefect pe un Alexiuc Vasile iar
chestor pe Babătă, un criminal cu 4 clase primare şi care nu
ascultau decât de ruşi. În celelalte judeţe, Dorohoi, Tecuci,
Bârlad, au fost dezarmate atât poliţia cât şi jandarmeria.
Cicerone Ioniţoiu
36
Mai mult, la Bacău, un sergent major, Constantin
Condurache, venit cu divizia de trădători - Tudor
Vladimirescu - a pus în cătuşe pe comisarul Manea şi a
convocat o adunare "populară" în Octombrie 1944 urmărind
să creeze o mişcare ca să ceară autonomia Moldovei şi
sudului Bucovinei, cu tendinţe separatiste, spre înglobarea în
URSS. În Moldova din acel timp, aveai impresia ca te găseşti
în Rusia.
Aceiaşi acţiune de smulgere a Deltei Dunării şi o bună
parte din Dobrogea, a urmărit NKVD-ul prin intermediul
lipovenilor, punându-i să adună iscălituri pentru alipirea la
URSS. Pe 3 Decembrie 1944 comandantul sovietic i-a ajutat
pe comunişti să ocupe prefectura jud. Tulcea. Aici, circa 400
de lipoveni au făcut chiar un "Comitet de Eliberare Naţională
Rusă" şi o delegaţie de 30 de persoane dintre ei s-au prezentat
Comisiei Aliate de Control din Constanţa cerând acelaşi
lucru. Pe 24 Mai 1945 un general rus venit în jud. Tulcea le-a
spus lipovenilor să nu mai plece în URSS deoarece, prin
trasarea noilor graniţe, Dobrogea se încadrează în Rusia, şi va
purta denumirea de Rusia Nouă". Deci, o altă intenţie de
răpire de teritoriu şi oameni din ţara noastră.
Încercarea de răpire a Maramureşului din stânga Tisei
a fost dirijată de maiorii Davidenco şi Zaharcenko care l-au
pus în faţă pe avocatul Ioan Odoviciuc, un ucrainean,
funcţionar la Sighet, care 1-a felicitat pe Hitler în Iulie 1944.
Pe baza acestui document a fost şantajat de ruşi ca să conducă
acţiunea de alipire a Maramureşului la Ucraina subcarpatică,
care ceruse alipirea la URSS.
În spatele acestei acţiuni, la care îl agăţaseră şi pe
comunistul ceh Clement Gotwald se găseau generalii Jucov şi
Malinovschi. Cele 7000 semnături smulse prin minciună că
"vor primi zahăr" au fost prezentate ca dorinţă de alipire a
Maramureşului la Ucraina subcarpatică.
Genocidul din România
37
Cu toate arestările săvârşite, cu toată ameninţarea de
deportare în Siberia, maramureşenii hotarâţi au luat cu asalt
Sighetul pe 5 Martie şi nici în faţa mitralierelor de la podul
Izei n-au renunţat la pământul şi apartenenţa lor românească.
ÎNCERCĂRILE DE O NOUA SFÂRTECARE
A TERITORIILOR
URMATĂ DE RĂPIRI DE SUTE DE MII DE
CETĂŢENI ROMÂNI NEVINOVAŢI
La mai puţin de o lună de la declaraţia că "...guvernul
sovietic nu urmăreşte scopuri de cucerire a nici unei părţi din
teritoriul românesc, sau de schimbare a regimului social
existent... ", a început acţiunea "România în jug"- sub
conducerea lui A. I. VÂŞINSKI.
- Mii de ţărani din Bucovina şi Basarabia au fost duşi
în lagărele de exterminare din Carelia, Ladoga, Tuia, Donbas
şi supuşi la exterminare prin munca forţată.
- Peste 160.000 de ostaşi ridicaţi şi duşi cu forţa,
presăraţi în lagăre de exterminare până la coasta Oceanului
Pacific (în afară de prizonierii deja duşi până dincolo de
Cercul polar...).
- Peste 62.000 de fiinţe umane fugite din faţa
tăvălugului rusesc au avut aceeaşi soartă groaznică. Delegaţii
lor au încercat totul ca să fie salvaţi. Gheorghiu Dej nu a
primit delegaţia; iar Petru Groza "îmbibat până la buze cu
înşelăciune şi trădare", după ce i-a ascultat, le-a spus cu
neruşinare: "Din cauza voastră, a basarabenilor, nu putem
stabili relaţii bune şi sincere cu guvernul URSS. Nu avem ce
să vă facem." Peste o sută dintre aceşti nefericiţi s-au sinucis,
iar restul au luat drumul Siberiei în vagoane de animale şi
acolo marea majoritate a murit în condiţii de exterminare.
Cicerone Ioniţoiu
38
- O altă categorie de cetăţeni români, de origine
germană, circa 35.000 de şvabi din Banat şi alţi 15.000 din
regiunea Satu Mare, între 17 şi 45 ani, au luat drumul
lagărelor de exterminare, unde au murit, după estimări
adunate de Franz Schuttack, peste 4000...
- O soartă asemănătoare au avut-o şi circa 30.000 de
saşi din judeţele Sibiu, Braşov, Bistriţa-Năsaud...
Toate aceste acte de genocid s-au petrecut între 1944-
1945, ele fiind urmate de altele şi mai sălbatice.
VÂŞINSKI ORCHESTREAZĂ GENOCIDUL
PENTRU SUBJUGAREA ROMÂNIEI
După indicaţiile lui Stalin..."Nu fiţi zgârciţi cu
cuvintele.... promiteţi...", acest călău ce şi-a trimis la moarte
sute de mii de conaţionali, a condus exportul comunismului în
lume prin fapte şi minciuni neruşinate... Chiar ambasadorul
Marii Britanii (Archibald Clark Kerr, în Raportul către
Ministrul său de Externe preciza: "
...el (Vâşinski) conduce România întocmai ca o provincie
rusească...".
A instaurat delaţiunea şi a încurajat trădarea,
folosindu-se de elementele "politice" cele mai compromise,
colaboraţioniste cu dictaturile precedente (Tătărăscu, Ralea,
Ghelmegeanu, Livezeanu); a iniţiat propaganda neruşinată cu
Silviu Brucan, Miron Constantinescu, N. Moraru, Leonte
Răutu, Zaharia Stancu, George Calinesci; a încurajat pe
activişti să tragă cu mitraliera în sindicaliştii de la Malaxa (pe
19 Februarie 1945), a dat mână liberă lui Bogdenko, care a
adus 80 de terorişti ruşi ce au tras pe 24 Februarie 1945 în
Genocidul din România
39
manifestanţii scoşi de comunişti, făcând 8 morţi, pentru a
justifica intervenţia brutală cu scoaterea tancurilor ruseşti pe
străzile Bucureştiului, în vederea impunerii unui guvern pe
care s-au grefat ambuscaţii şi rataţii vieţii publice româneşti
de sub cele trei dictaturi, oferindu-se să camufleze pe
comunişti....
Faptele şi victimele se găsesc ca anexe publicate în
lucrările ce însoţesc acest proces al comunismului pe internet.
CELE 10 PORUNCI:
PLANUL DE SOVIETIZARE A ROMÂNIEI
Pe 7 Martie 1945 a sosit la Bucureşti o comisie
formată din Evgheni Suhalov (reprezentantul Cominternului),
Vasile Prisenko (secţia sindicate URSS), general Feodor
Zurcov (din Statul Major politic al lui Malinovschi), Nicolae
Afcev (ataşat special pe lângă Ana Pauker) şi Sulmab
Berezinsky (trimis special al lui Stalin).
Ana Pauker, Constantin Doncea şi Constantin
Pârvulescu au primit, printre altele sarcinile de rezolvat în 3
ani:
- Desăvârşirea reformei agrare...
- Desfiinţarea armatei şi crearea uneia noi...
- Desfiinţarea micilor gospodării ţărăneşti...
- Abdicarea Regelui şi exilul Familiei regale...
- Suprimarea firmelor de export-import şi îndreptarea
exportului spre URSS şi ţările satelite ei...
- Suprimarea partidelor istorice şi uciderea şi răpirea
membrilor...
- Întemeierea unei "poliţii populare" de tip NKVD...
- Îndreptarea populaţiei rurale către industrie...
- Interzicerea intrării străinilor din ţările capitaliste...
- Lichidarea tuturor băncilor...
Cicerone Ioniţoiu
40
DISTRUGEREA SOCIETĂŢII ROMANEŞTI
Acesta era obiectivul celor zece porunci prin care cei
trei şcoliţi la Moscova urmau să ducă poporul român la
remorca URSS-ului.
Imediat s-a trecut la reorganizarea aparatului represiv,
înlocuind pe vechii conducători ai SSI-ului şi ai siguranţelor
judeţene cu foşti agenţi comunişti şi elemente venite din
Rusia.
Tot din Rusia au adus cele două divizii de trădători,
sub firma de "Tudor Vladimirescu" şi "Horia, Cloşca şi
Crisan" conduse printre alţii de politruci ca Nicolae Cambrea,
Mihai Lascar, Valter Roman11.... urmărindu-se înlocuirea în
totalitate a vechii armate cu o armata de partid, având ca scop
impunerea şi menţinerea la putere, prin violenţă şi teroare, a
partidului unic, de esenţă sovietică.
Astfel, vechea armată a fost înlocuită, ofiţerii în marea
lor majoritate arestaţi, cu aproape 200 generali, din care foarte
mulţi morţi în temniţe.
Cu ajutorul noii poliţii, armatei şi jandarmerii, s-a
trecut la dezlănţuirea marii terori; începând din 1945 locurile
de detenţie s-au înmulţit vertiginos neputând face faţa
valurilor succesive de arestaţi fără motiv, supuşi exterminării
prin muncă....
Pe 8 Noiembrie 1945, are loc un mare masacru în
Piaţa Palatului Regal; se trage în plin în zecile de mii care
manifestau pentru Rege. Au fost împuşcate 15 persoane şi alte
35 rănite. În timp ce smulgeau din mulţime manifestanţi şi-i
duceau în curtea Ministerului de Interne şi lumea s-a îndreptat
cu piepturile deschise ca să-i salveze, de acolo a ieşit armata
11 Tatăl lui Petre Roman, fost prim ministru sub guvernarea Frontului
Salvării Naţionale, după decembrie 1989.
Genocidul din România
41
sovietică pentru apărarea ministerului şi ostaşi din "Tudor
Vladimirescu", care au continuat, sub focul armelor automate,
să izgonească pe manifestanţi, arestând peste 800 dintre ei, în
majoritate elevi şi studenţi.
Listele arestaţilor, răniţilor şi morţilor precum şi a
celor ce au săvârşit aceste fărădelegi se află anexate
materialului documentar ce însoţeşte aceasta relatare. Sunt
anexate şi fotografii, ce au fost făcute în majoritate de străinii
prezenţi acolo.
Ministerul de justiţie (Lucretiu Pătrăşcanu) a patronat
aceste fărădelegi şi a luat măsuri pentru perpetuarea şi
acoperirea lor cu legi represive şi executanţi inconştienţi.
Asistăm la ridicarea inamovibilităţii magistraturii şi la
fabricarea de judecători cu 4 clase primare după cursuri de 6
luni, aşa zisa "justiţie populară" - care doar executa ordinul
privind durata de pedeapsă cerută de anchetator.
PREGĂTIREA FURTULUI VOINŢEI
NAŢIONALE
Aceşti conducători, numiţi de o putere străină şi
menţinuţi de aceasta cu forţa armată, se fac vinovaţi de crimă
contra poporului român, deoarece au furat voinţa naţiunii, fapt
fără precedent.
Când, după teroarea generalizată organizată de
Moscova prin agenţii din guvernele impuse într-o jumătate de
Europa, s-a hotărât (de Marile Puteri) să se ţină alegeri libere,
atunci a intrat panică în teroriştii impuşi. Tot Stalin i-a liniştit,
spunându-le să nu se teamă, că nu cotează cine votează, ci
numai cine numără.
Anunţarea ţinerii alegerilor a fost urmată de
recrudescenţa terorii, mergându-se până la asasinate împotriva
opoziţiei. Exemplele sunt numeroase şi menţionate în anexele
Cicerone Ioniţoiu
42
mărturiilor. Începând din Ianuarie 1946, până în Decembrie
acelaşi an, au fost semnalate agresiuni criminale: la Arad,
Timişoara, Vânju Mare (Turnu-Severin), Craiova, Turnu
Măgurele, Piteşti, Târgoviste, Constanţa, Bacău, Suceava,
Dej, Cluj, Cugir, Sibiu; într-un cuvânt, pe tot cuprinsul ţării a
curs sânge...
Un fapt senzaţional, viii erau omişi de pe listele
electorale; în schimb morţii au votat. În multe locuri urnele
erau pline, înainte de începerea votării;.... şi multe alte minuni
comuniste.
Cu toate acestea blocul partidelor comuniste au
obţinut 3% (trei), P.N.Ţ 81%, PNL 12%, PSD 3% şi alţii 1%.
În faţa acestei situaţii catastrofale, disperaţi,
comuniştii din România au apelat la ruşi şi ambasadorul
Serghei Kavtaradze, după ce s-a consultat cu Moscova, le-a
comunicat soluţia: inversarea rezultatelor.
Lucretiu Pătrăşcanu a dat dispoziţie preşedinţilor
Birourilor electorale judeţene să refacă Procesele Verbale iar
aceia ce nu vor, să se prezinte la Ministerul de Justiţie. S-au
găsit câţiva oameni de onoare care au refuzat şi nici la
Bucureşti n-au venit; au preferat să plece din magistratură.
Preşedinţii secţiilor de votare au fost daţi în judecată
pentru fals în acte publice. Dar acest delict a fost amnistiat şi
alegerile validate.
BURTON Berry reprezentantul american la Bucureşti
trimitea pe 23 Noiembrie 1946 o telegramă la Washington:
" Guvernul Groza a falsificat alegerile şi şi-a bătut joc de
notele noastre de protest..."
Dar pe 1 Decembrie 1946 regele a deschis
parlamentul, legalizând furtul alegerilor şi prelungindu-şi cu
încă un an domnia; soarta era hotărâtă în cele 10 porunci
amintite mai sus.
Genocidul din România
43
FĂRĂDELEGILE ŞI CRIMELE SE INTENSIFICĂ
Aceşti trepăduşi ce alergau mereu la Moscova să
primească ordine, se fac vinovaţi de trădare şi crime pentru tot
ce făcuseră până acum şi pentru ce vor face în continuare; iar
pe deasupra şi pentru vânzarea solului şi subsolului, după cum
vom vedea.
Până atunci, mai aveau un obstacol major de înlăturat,
şi acesta înscris în cele 10 porunci: suprimarea partidelor
istorice... şi uciderea şi răpirea membrilor.
După ce fuseseră infiltrate partidele cu informatori,
unii făcuţi chiar din mijlocul lor, s-a trecut la înscenarea
proceselor, pe care le-a patronat tot ministrul Justiţiei Lucreţiu
Pătrăşcanu, înainte de a ajunge şi el pe banca acuzării, tot întro
înscenare făcută de colaboratorii lui.
Serviciul Secret de Informaţii (SSI), supervizat din
partea partidului comunist de Iosif Cişinevschi iar din partea
NKVD-ului de consilierii sovietici, Dimitrie Grigorovici
Fedicikin, Nicolai Pertrovici Zudov şi Petea Goncearuc
(devenit Petre Petrescu), a trecut la înscenări pentru
distrugerea partidelor istorice.
Directorul general SSI, Serghei Nikonov (devenit
Sergiu Nicolau) împreună cu Mircea Tigoi (zis Zaharia)
directorul direcţiei de informaţii interne, au recurs la înscenări
de răsunet pentru implicarea partidelor istorice în organizaţii
subversive de "răsturnare a regimului prin violenţă".
"Sumanele negre" s-a născut prin introducerea cap.
Nicolae Dumitrescu (comandantul legiunii de jandarmi
Năsăud şi agent al siguranţei împrumutat SSI-ului) între naivii
deveniţi apoi agenţi şi turnători (folosiţi în alte procese - ca
Steanţă D., Paleacu N., Tantu M. şi chiar colonelul Plesnilă
Eugen). Cu ei au făcut organizaţia, rămasă fără "şef",
deoarece Gavrila Olteanu s-a sinucis în Ministerul de Interne
Cicerone Ioniţoiu
44
când a văzut în ce porcărie este împins pentru a compromite
Statul Român şi Casa Regală. Au pierdut pe Generalul
Nicolae Rădescu, care a reuşit să fugă cu avionul, poate cu
câteva ore înainte de a fi arestat şi implicat în această afacere
murdară, încadrată juridic de procurorul Grigore Burdan (şi
care a fost judecată; sentinţa s-a dat în dimineaţa de 19
Noiembrie 1946, când poporul se îndrepta spre farsa zisă a
alegerilor libere). La proces, Ilie Lazăr a arătat în faţa
"Tribunalului" ca autorii înscenării au fost Grigorovici
(Fedicin), Isidor Selinger (Ion Stroescu şi Mihalcea
Constantin). Am amintit aceste nume care vor fi numitor
comun în multe din înscenările ce vor urma.
MAREA ÎNSCENARE:
PROCESUL Iuliu MANIU - Ion MIHALACHE
În Biroul Politic al CC al PCR din 26 Iulie 1946,
Vasile Luca reamintea una din cele 10 porunci ale Moscovei
din 7 Martie 1945:
"Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea
partidelor istorice."
Aşa a început asaltul împotriva lui Iuliu Maniu, prin
pregătirea opiniei publice, cerându-se moartea lui de câtre
mulţi brucanişti. A urmat infiltrarea partidului cu agenţi din
afara şi din interior, precum: Domocos, Horezu, Dragulanescu
Alex., Balaceanu Constantin, fraţii Paul şi Stejerel Sava... Au
trecut la încurajarea dizidenţelor, Nicuşor Graur, Guguianu-
Sima, Nicolae Lupu, D. R. Ioaniţescu, Anton Alexandrescu,
Cantemir Daniel, George Paun, Andrei Motoc.... Au încercat
compromiterea conducătorilor, şantajarea rudelor (nepoţi şi
fini) până la găsirea lui Constantin Gafencu, pe care l-au
Genocidul din România
45
format şi dirijat spre asaltul final. I-au îndreptat paşii spre
Lucia Scridon, pe care a întâlnit-o întâmplător, trecând prin
parcul Ioanid şi astfel şi-a făcut intrarea într-un cerc naţional
ţărănist, cunoscându-1 pe Vlad Haţieganu, prin care a ajuns la
uşa lui Iuliu Maniu.
Paralel i-au îndreptat paşii lui Gheorghe Preda, aviator
(beţiv căruia i se ridicase dreptul la zbor) şi printr-o nepoată a
ajuns în casa altui agent, subinginer Gheorghe Popescu.
Legăturile fiind făcute s-a trecut la fructificarea scenariului.
Gheorghe Preda a luat legătura cu şeful său, Romulus Lustig,
care a anunţat pe Nicolae I Popescu (directorul Secţiei II-a
Informaţii şi contrainformaţii). Asfel s-a ajuns la Mircea
Tigoiu (Zaharia), care a luat conducerea acţiunii fiind prezent
la arestarea de la Tămădău, pe 14 Iulie 1947, la ora 6
dimineaţa.
Nicolski Alex., din dimineaţa de 13 Iulie, începuse
pregătirile, golind atunci 15 celule şi aducând tacâmurile
necesare, noi. Tot atunci a dat telegramă şi a adus din
concediu pe anchetatorii principali, care au început "ancheta"
luni dimineaţa spre prânz.
De restul s-a ocupat Mişu Dulgheru, urmărind să facă
"hora" cât mai mare, prin implicarea funcţionarilor de la
Ministerul de Externe, de la finanţe, din secţia militară, de la
muncitori, de la tineret, din provincie... Încadrarea juridică
intrase pe mâna lui Mircea Lepădătescu, un oportunist
încrezut, pus pe căpătuială. Prin şantaj şi promisiuni, 1-a care
s-au alăturat bătăile barbare ale lui Nicolae Carol Deleanu,
Teodor Sepeanu, Aureliu Curelea... "hora" s-a mărit.
Martori s-au adus şi din temniţe; după ce i-au folosit,
i-au condamnat. Alţii, după ce au fost "convinşi" să depună
mărturie (mincinoasă), au fost condamnaţi, pe baza
declaraţiilor lor, pentru nedenunţare.
Cicerone Ioniţoiu
46
Aşa s-a desfăşurat înscenarea acestui mare proces, în
timp ce la vecinii din sudul Dunării, Nicola Petcov era
spânzurat, după proces.
URMAŢI EXEMPLUL SOVIETIC
Acest îndemn a fost făcut de Stalin delegaţiei agenturii
comuniste cu ocazia aniversării a 3 decenii de la revoluţia
bolşevică. Deci, după ce România fusese împânzită cu
consilieri sovietici, i s-a permis să aplice singură modelul
sovietic, să-şi lichideze toţi înaintaşii.
Aceasta agentură din România formată din Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Emil Bodnaraş, Mihail
Sadoveanu12, C. O. Parhon, Ştefan Voitec, cu ajutorul
Diviziilor trădătoare "Tudor Vladimirescu" şi "Horia, Cloşca
şi Crisan" conduse de Mihail Lascar, se fac vinovaţi de -
CRIMA DE SCHIMBAREA PRIN FORŢĂ, CU SPRIJINUL
UNEI PUTERI STRĂINE, A STRUCRURII STATULUI
MONARHIC, ÎN REPUBLICA POPULARĂ- adică
socialistă, de esenţă rusească.
Pe 30 Decembrie 1947 regele Mihai I a fost forţat să
semneze "Actul de abdicare" iar Petru Groza, radiind de
bucurie, îi arăta reginei Elena că are pistolul în buzunar, ca să
nu păţească ca Antonescu. Curtea şi împrejurimile palatului
Elisabeta erau înţesate de armată bolşevizată.
"La momentul potrivit fusese înfipt cuţitul pe la
spate", după o convieţuire făţarnică.
12 Mason trecut în slujba comuniştilor.
Genocidul din România
47
PRĂVĂLIREA ÎN BARBARIE
"Poruncile" din 7 Martie 1945 fuseseră aproape în
totalitate îndeplinite. Obstacolele principale fuseseră
înlăturate şi pârghiile puterii preluate de venetici, care se
angajau în lupta cu poporul.
Începutul anului 1948 debutează cu înscenarea a 7
(şapte) procese care să "justifice" procesul Maniu-Mihalache,
unul mai murdar decât altul, făcute după modelul Nicolschi-
Dulgheru-Lepădătescu; col. Alexandru Petrescu n-a făcut
decât să citească condamnările celor trei regizori de mai sus.
Procesul Zărneşti, judecat prin Sent. 72/.22-01-1948,
înscenat pentru a "dovedi" pregătirea organizaţilor armate din
munţi de către Iuliu Maniu şi PNŢ, s-a făcut numai pentru a-1
condamna pe Ghiţă POPP şi a-i confisca apartamentul de pe
Splaiul Unirii nr. 5, de către Micea Lepădătescu (consilierul
juridic al proceselor). Dovada e declaraţia serg. maj. Mocanu
Gheorghe, făcută în proces la ultimul cuvânt:
"...ameninţat cu arestarea am fugit la Bucureşti cu
ajutoare băneşti de la dnii Gh. POPP şi I. A. Mureşanu şi neam
ascuns în munţii Piatra Craiului cu Istrate Alex. şi Rusu
Gavril... Ne-am procurat cele necesare traiului cu mari
greutăţi de la locuitorii din apropiere. Nemaiputând îndura
aceasta viaţă de calvar, serg. maj. Istrate Al. s-a predat singur.
Subsemnatul m-am lăsat arestat fără nici o opunere, apoi am
acceptat sa devin agent al Ministerului de Interne. În acest
scop, dl. comisar Ciupagea mi-a dat carnet de agent, un
permis gratuit de cale ferată şi m-a înarmat cu un revolver
"Bereta". Apoi în stare de libertate şi armat, împreună cu
domnii comisari Curelea (Aureliu) şi Stan Ion m-am deplasat
în regiunile Zărneşti şi Dej, unde am dat concursul la
arestarea tuturor locuitorilor care ne-au cumpărat întâmplător
sau de la care am cumpărat cele necesare traiului. La procesul
fostului PNŢ-Maniu, după ce am fost bătut şi înfometat, mi sa
promis că voi fi liber imediat după proces, dacă dau
Cicerone Ioniţoiu
48
declaraţii şi depun ca martor, cu care ocazie să fac
afirmaţiunile dictate de anchetatori.
Subsemnatul m-am ţinut de cuvânt şi am declarat
orice mi s-a cerut, numai ca să pot să fiu liber, dar cele
declarate nu corespund adevărului... De la închisoarea
Văcăreşti am solicitat prin petiţie eliberarea mea, reamintind
ministrului de interne îndeplinirea angajamentului din partea
mea şi neîndeplinirea promisiunii ce mi se făcuse. Rezultatul
ce a urmat a fost procesul în care am fost băgat şi unde se
folosesc contra mea şi a altora fapte inventate de anchetatori,
după cum am arătat mai sus. Subsemnatul, declar în mod
formal că recunosc ca adevărate numai declaraţiunile făcute
înaintea dvs. în şedinţa din 22-01-1948, toate declaraţiunile
anterioare fiindu-mi luate prin teroare, înfometare şi
vicleşug....".
În acest proces au fost implicate, torturate şi condamnate
26 persoane. În acest mod s-au judecat şi celelalte procese:
- Procesul TUNT-ului înscenat pe baza informatorilor:
Alexandru Drăgulănescu, Paul Sava, Const. Bălăceanu...
Condamnate 12 persoane.
- Procesul "trotiliştilor" cu peste 100 persoane,
condamnate pe baza informatorilor Paul Sava, Stejerei Sava,
Alex.Drăgulănescu...
- Procesul Secţiei militare înscenat pe baza informaţiilor
col. Ştefan Stoica introdus ca agent de varul lui, Lucreţiu
Pătrăşcanu, care s-a dus în Martie 1947 la Bodnăraş şi apoi la
Teohari Georgescu cu indicaţia să fie sincer, că nu va avea
nimic de suferit. A primit 7 ani şi a murit în temniţă.
- Procesul secţiei muncitoreşti înscenat după
informaţiile lui Ion Lambru, care n-a fost condamnat, dar a
stat administrativ şi mai târziu în 1961 folosit într-o altă
înscenare.
- Procesul celor care ajutaseră la înscenarea "fugii de la
Tămadău", pe baza declaraţiilor lui R. Lusting, Gh. Preda,
Genocidul din România
49
Const. Gafencu, primii doi au fost reprimiţi în serviciu cu
salariu pe timpul detenţiei, cel de-al treilea trimis în
străinătate cu misiunea de a infiltra exilul ca preot la Koln
(dar a fost demascat).
- Procesul Secţiei de la Lugoj, o înscenare a lui Kling
Zoltan.
Toate victimele acestor înscenări, cu datele
justificative, sunt consemnate în documentele ce însoţesc
procesul pe Internet.
MIŞCAREA NAŢIONALĂ DE REZISTENŢĂ a
fost un alt proces judecat imediat după înfiinţarea securităţii.
A fost un fel de "ghiveci naţional'' în care pe lângă mari
industriaşi au apărut cadre universitare, fruntaşi ai amiralităţii
române, fruntaşi legionari veniţi din Germania, toţi într-un
aluat frământat în Ministerul de interne (Andreescu Mătusei;
lt.Petrescu Nicolae, lt. Năstase I., Jianu Marin, Nicolschi A.
toţi dirijaţi de Bodnarenko Pintilie). Arestările au început cu
profesorul universitar George Manu, învinuit de săparea unui
tunel ca să arunce în aer parlamentul pe 19-03-1948,
continuând cu Ion Bujoiu, Alex. Popp, Ion Bontilă (arestaţi pe
14-04-1948), amiralul Horia Macellariu (arestat pe 19-04-
1948 la întâlnirea aranjată cu colonelul Alex. Popovici),
Nicolae Margineanu (arestat 26-03-1949); până la urma au
fost implicaţi peste o sută de români.
Pionul principal al siguranţei a fost un agent S.S.I.
infiltrat pe lângă ing. Alex. Popp, care-l ajutase cu nişte bani
când era operat în spital. Procurorul Burdea i-a sugerat fuga
din spital, dându-i legăturile telefonice pentru a-i da relaţii
despre Popp şi Măcellaru, pe lângă care trebuia să lucreze.
Acest St. Tomescu (nume conspirativ Paul), după arestarea
din 20 Mai 1948, a continuat să fie folosit ca informator în
Cicerone Ioniţoiu
50
celule pe lângă anumite persoane indicate de anchetatori şi a
făcut pe turnătorul util.
Al doilea spion a fost Ion Toba Hatmanu, un fost
ofiţer "paraşutist", exaltat, cu o fantezie uluitoare, care, după
întoarcerea din Germania, în 1947, a fost prelucrat de
Nicolschi şi eliberat ca să fie infiltrat pe lângă Popp, Bontilă
şi Mânu. La proces a spus ca avea nevoie de bani şi i-a stors
de la cei de mai sus, care l-au crezut. Le cerea bani ca să
meargă prin ţară să formeze grupe de partizani, dar banii îi
mânca. A inventat chiar că ştie unde este îngropat aurul lui
Hitler, într-un lac din munţii Austriei şi a luat bani ca să aducă
venituri "mişcării de rezistenţă".
Mulţi dintre cei implicaţi în proces au fost acuzaţi de
spionaj în favoarea anglo-americanilor, deoarece făcuseră
studiile în aceste ţări şi aveau cunoştinţe la nivel înalt.
Pedepsele ce s-au dat au fost foarte mari, mulţi condamnaţi pe
viată.
Desigur înscenarea avea loc ca o riposta la situaţia
internaţională, ruşii urmărind să controleze tot Berlinul şi să
evacueze pe occidentali. Şi situaţia s-a înrăutăţit fiindcă
Apusul n-a cedat.
Dar şi situaţia în România s-a înrăutăţit, represiunea
fiind deosebit de aspră, provocându-se o serie de înscenări de
procese.
În noaptea de 5/6 Mai 1948 a venit rândul arestării
social democraţilor independenţi ai lui Constantin Titel
Petrescu şi până la 13 Iunie 1948 a fost arestat primul lot cu
conducerea acestui partid, acuzată tot de trădări. Nu trebuie
uitat că Theodor Iordachescu, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu
şi alţii trădaseră partidul în schimbul unor posturi ministeriale
şi se uniseră, adică intraseră în partidul comunist, ce luase
denumirea de P.M.R. A urmat al doilea lot de arestări şi au
stat închişi până în 1956, când după intervenţia liderului
laburist Hugh Gaitskell pe lângă Hrusciov, au fost eliberaţi,
Genocidul din România
51
dar nu înainte de a-1 şantaja pe Titel să-şi recunoască greşeala
şi reconsidere poziţia faţă de comunişti.
14/15 Mai 1948:
CEA MAI MARE ARESTARE
Într-o singura noapte au fost arestaţi 3229 legionari,
socotiţi cei mai activi, depistaţi şi trecuţi pe tabele din 1945,
de când N. Pătraşcu - Vica Negulescu şi Nistor Chioreanu
făcuseră pactul de înţelegere cu Teohari Georgescu.
Subliniem ca trădarea a fost făcută de Coman Vasile,
fost comisar ajutor la Luduş, în timpul mişcării legionare, care
după rebeliune fugise în Germania şi făcuse parte din echipa
de mâna forte a lui N. Pătraşcu - Nistor Chioreanu. Venit
după 1945, rămăsese ataşat secretarului general dar devenise
şi informatorul siguranţei, transmiţând totul, din sursa cea mai
competentă. Nicolschi, socotind că a sosit timpul să rupă
pactul cu legionarii, s-a folosit de informaţia data de Coman
Vasile, că vine curierul Dragoş Hoinic cu instrucţiuni din
Germania. Nicolschi a trimis oameni care l-au arestat pe
acesta la Budapesta şi l-au adus în ţară fără să se afle. Astfel,
acţiunea din 14/15 Mai i-a luat prin surprindere.
Cei ce au reuşit să scape au luat calea muntelui
îngroşând rândul partizanilor. Cei arestaţi au trecut prin
chinuri îngrozitoare la toate siguranţele din ţară, mulţi fiind
omorâţi în anchetă (Buliman Ctin la Suceava, Crişan Ion la
Cluj, Gâtă Ecaterina-Susana la Bucureşti) şi aruncaţi pe
fereastră la Ministerul de Interne.)
Arestările au devenit permanente, zi şi noapte, an de
an......şi s-au extins la toate categoriile de români ce nu erau
de acord cu abuzurile ce se săvârşeau.
De exemplu, BOTEZATU, Constantin, impiegat, com.
Rusavăţ, a fost omorât în anchetă de şeful securităţii Buzău,
Cicerone Ioniţoiu
52
Sârbu Ion, şi aruncat pe fereastră. Pe 30 Decembrie 1948 a
fost împuşcat Ion Constantinescu, pe vârful muntelui Măgeşu,
deasupra comunei Lopătari, trădat de pădurar.
CEL MAI REPRESIV INSTRUMENT
DE LICHIDARE
AL OPOZANŢILOR LA SOVIETIZARE
A fost creat prin Decretul nr. 221/30 August 1948 sub
denumirea de Direcţia Generală a Securităţii Poporului sub
conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko),
având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris
Grunberg, evreu basarabean rusofon) şi Vladimir Mazuru
(ucrainean din Bucovina de Nord). Securitatea era urmărită de
omul lui Beria, Alexandr Saharovschi şi supravegheată de
Serghei Kavtaradze, omul lui Molotov, căruia la externe i-a
urmat I. A. Vâşinschi care impusese guvernul român la 6-03-
1945 (la rândul lui, omul lui Beria).
Cele 13 direcţii înfiinţate erau încadrate cu oameni de
mână "forte" acoperind tot teritoriul, fiind întărite cu două
organe de veghe permanentă a tot ce mişca: Direcţia generală
a miliţiei ce înlocuia poliţia şi jandarmeria (23-01-1949) şi
Trupele de securitate (6-02-1949). Aceste organe au sădit
delaţiunea peste tot.
Aceasta nouă organizare a fost o crimă împotriva
poporul român.
Aceşti năvălitori şi-au găsit şi o unealtă numită
Gheorghe Gheorghiu-Dej pe care au întărit-o cu elemente de
nădejde precum Nina Niconova, soţia lui Serghei Niconov
(şeful SSI) ca secretară particulară, cu Mihail Gavrilovici, ca
şef de cabinet, asigurându-i şi o paza de nădejde, cu Vasile
Bucicov, comandantul gărzilor personale. Deci era sub ochii
şi urechile Moscovei. Chiar şi lui Pintilie i se dăduse o
Genocidul din România
53
"amazoană", pe Ana Toma (Grosmann13) care, după ce mai
ţinuse doi agenţi KGB (pe A. Toma şi Constantin Pârvulescu)
acum îl dădăcea pe "satrap" în nopţile când era treaz. Pe
timpul zilei această Anuţa îşi îndeplinea misiunea ce-i fusese
încredinţată, alături de Ana Pauker în Ministerul de Externe.
Până şi controlul avuţiei naţionale nu a scăpat lui
Stalin. După Naţionalizările din 11 Iunie 1948, pentru
sprijinirea economiei "naţionale" la început de drum nou,
vecinii ruşi au înfiinţat 12 Sovromuri, ce au devenit 16
societăţi mixte, în care românii veneau cu solul, subsolul şi
aerul, iar ei aduceau conducerea, sfaturile şi încasau
beneficiile.
Românilor le mai rămăseseră lacrimile şi sângele, pe
care au început să-l dăruiască neprecupeţindu-l, în apărarea
demnităţii, făcând să încolţească speranţa. Rezistenţa
împotriva regimului comunist a fost generală şi a început
imediat după aşa-zisa eliberare. Ea a însemnat reacţia de
apărare împotriva jafurilor, arestărilor şi crimelor comise de
ocupanţii sovietici şi de uneltele lor.
De exemplu, pe 28 Decembrie 1949 au fost împuşcaţi
3 tineri, GRIGORESCU Alexandri, GHEORGHIU Ion şi
CENGHER Eugen la Rastolişa-Mureş de slt.Megegan.
DIN MUNTE A ÎNCEPUT SĂ ŞIROIASCĂ
SÂNGE
Deşi rezistenţa s-a făcut simţită încă din 1944, când
Bucovinenii au sărit cu arma în mâna pentru apărarea moşiei
strămoşeşti, ea a continuat sporadic până după furtul voinţei
naţionale (alegerile din 1946) când s-a accentuat, deoarece s-a
13 După nume evreică.
Cicerone Ioniţoiu
54
văzut că apusul nu poate să facă să pălească "lumina" de la
răsărit.
ANUL ÎNSÂNGERAT 1949
Crime care se adaugă genocidului la care a fost supus
poporul român,
în "casa" lui.
La 30(?) Ianuarie 1949 studentul Stoica Gheorghe,
coborât din Bucegi, urmărit, a murit în lupta cu securitatea pe
străzile Capitalei.
La început a fost Banatul. Bănăţenii s-au pomenit
înăbuşiţi în 1948. La apus era Tito, care le întorsese spatele;
pe valea Timişului apăruse Epstein la Caransebeş revoltat de
atâtea ceremonii religioase; geamgiul Kling Zoltan pe post de
zbir jupuia ţăranii, la Timişoara tronau doi călăi: Ambruş
Coloman şi Aurel Moiş. Ţăranii nu au mai avut decât un
drum, calea codrului. Şi s-au adunat în jurul colonelului Ioan
Uţă, a comandorului Petru Domăşneanu şi a tânărului avocat
Spiru Blănaru, unindu-se şi apărându-şi libertatea şi "nevoile
şi neamul."
Satele se înghesuiseră în sălaşe, rămânându-le acasă
femeile, bătrânii şi copiii de scoală, ca într-o închisoare,
supuşi jafului permanent. Peste ei s-a năpustit securitatea,
descusându-i mereu despre cei plecaţi, cu armata pornită pe
urmele lor. Au mai adus în ajutor trei batalioane de securitate
ce au înconjurat munţii şi cu avioane ce supravegheau
mişcările celor de jos.
În Ianuarie 1949 a început asaltul muntelui, soldat cu
multe ciocniri sângeroase în care a căzut "fruntea satelor".
Genocidul din România
55
Cu ajutorul trădătorilor Vădrariu Andrei şi Careba
Dionis şi a informatorilor, în noaptea de 7/8 Feb.1949, s-au
atacat 3 puncte:
1. Acţiunea Globul Craiovei condusă de slt.Giuchici
Rista, plut. Cristici Dumitru (şef de post Iablaniţa), Nicolae
Ion şi soldaţi. Au fost arestaţi 4 partizani şi a murit un
securist.
2. Acţiunea din Valea Bolvasniţa condusă de slt.
Sărăţeanu Vasile şi Dobre Dumitru (şef de post Mehadica).
Au fost prinşi Domaşneanu Petre, Domilescu Gheorghe şi
Boşulescu Dumitru.
3. Acţiunea Poiana Lungă, condusă de 4 echipe sub
comanda maior Ciorapciu Pamfil în care a fost împuşcat col.
Ion Uţă, Ilie Voica, Pantelimon Irimesu şi Meilă Careba, iar
Mircea Vlădescu rănit. Restul au scăpat.
Cei doi trădători, Vădrariu Andrei şi Careba Dionisie
au fost şi ei condamnaţi în grupul partizanilor.
- Pe 16 Februarie 1949, a avut loc acţiunea din com.
Valea Mare, condusă de serg. Popa Gheorghe, plut. Onescu
Gh., cap. Corciova I. în care au fost omorâte 4 persoane:
Lascu Ion, Durea Mihai, Hlobil Iosif şi Damian Ion.
Cap. Corciobă Ion a fost condamnat şi el pentru că ar
fi avut legături cu grupul partizanilor conduşi de col. Uţă Ion.
Securitatea comunica prin Ambrus Coloman:
"Am introdus în rândul bandiţilor (partizanilor, n.n.)
un informator de al nostru...S-a organizat o acţiune
informativă prin elemente formate de noi ca informatori,
chiar din membrii organizaţiei..."
Lupta de la Pietrele Albe din 22 Februarie 1949 a
început la 15.30 şi a fost condusă de sl. Airoaiei Gh. Vasile
sub focul extrem de puternic al partizanilor care-l scot din
lupta pe sublocotenent, rănindu-l. Partizanii au pierdut pe
Petre Anculia şi Ghiţă Ungureanu, ucişi, iar alţii doi au fost
Cicerone Ioniţoiu
56
arestaţi (Ghimboase Nicolae şi Smultea Gheorghe).
Securitatea a avut 3 răniţi.
Ciocnirea de la Cracul Stânei, din 7 Martie 1949 a fost
condusă de cap. Diceanu cu 60 de ostaşi şi 2 câini de
urmărire, ajutaţi de o patrulă de schiori plus avioane de
supraveghere. De la Băile Herculane operaţiunea era condusă
de maior Aurel Moiş şi colonel Olteanu, care ţineau legătura
prin telefon cu cei plecaţi la "vînătoare" de români.
În această acţiune a fost omorât Horia Izbaşa, ţăran din
com. Cănicea şi rănit Nistor Armaş, care a reuşit să dispară.
Au fost arestaţi 8 partizani.
Batalionul 5 Securitate a arestat în noaptea 9/10 martie
pe partizanii Teodor Roşeţ şi Pavel Stoichicescu.
Acţiunea securităţii a continuat între 11-13 martie la
sălaşele de pe Cracul Farcului (la 2 km. de com. Feneş),
condusă de 3 plutoane, sub comanda căp. Mihălcescu Ghe.
Au fost omorîţi partizanii Ion Caraiman (cojocar din
Feneş), Ion Berzescu (ţăran din Teregova) şi Horia Smultea
(ţăran din Teregova) şi au fost prinşi 6 partizani printre care
Spiru Blănaru (conducător).
Alţii au fost urmăriţi şi prinşi în sălaşele lui Ionaşcu
Dumitru şi Puşchiţă Petru, de un pluton condus de căp.
Trandaf Narcis.
De subliniat că acest căpitan a fost şi el arestat şi a
trecut condamnat prin Gherla şi minele de plumb de la Baia
Sprie.
Sute de ţărani, bărbaţi şi femei, au fost arestaţi şi au
trecut prin chinuri îngrozitoare la securităţile din Lugoj şi
Timişoara. Printre călăi s-au numărat Coloman Ambruş,
Aurel Moiş şi tot personalul securităţii, printre ei numărînduse:
Sava Bugarschi, Vidosa Nedici (mare schingiuitoare),
Zora Velitici, Ghe. Stoicovici, Stoianov Dobrivoi, Jiva
Brancovici. Aproape toţi aceştia au fost şi ei arestaţi şi
condamnaţi ca "agenţi" ai lui Tito.
Genocidul din România
57
Teodor Ungureanu a fost omorât în timpul anchetei.
Procesul a fost judecat de colonelul Mihai Ştefănescu,
care a fost şi el arestat şi condamnat, dar nu înainte de a fi
condamnat şi el la moarte 12 partizani; în alte zeci de loturi a
pronunţat peste 10.000 de ani de închisoare.
Printre executaţi au fost: Spiru Blănaru, Petre
Domăşneanu, Romulus Măritescu, Petre Puşchiţă - Mutaşcu şi
Ion Tănase. Foarte mulţi dintre cei condamnaţi au fost
exterminaţi prin temniţe.
S-a întâmplat ca acel Mihai Ştefănescu să treacă prin
Peninsulă şi Aiud, unde s-a întâlnit cu victimele lui.
Ramificaţii ale partizanilor din munţii Banatului,
continuatori ai colonelului Ion Uţă - Spiru Blănaru, vor
continua să apară şi sunt semnalaţi printre victimele făcute de
securitate.
IZVERNA, jud. Mehedinţi. În luna Martie, 4 tineri din
Mehedinţi şi anume, Bocârnea Ovidiu (student) şi trei elevi,
Bocârnea Ion, Eftimiu Gheorghe şi Aurel Firulescu au plecat
să sprijine partizanii bănăţeni. Ultimul s-a răzgîndit şi în
apropiere de Izverna s-a întors. Ceilalţi fiind trădaţi, au fost
împuşcaţi de securitatea de la Turnu Severin, care era condusă
de zbirul Mihuţ. Cei trei au fost aruncaţi într-o groapă comună
la marginea satului.
Aurică Firulescu a fost condamnat mai târziu cu
grupul de rezistenţă, Mehedinţi II, în 1959.
În anii următori vom întâlni alte grupe de partizani pe
aceste meleaguri bănăţene.
MUNTELE MARE - CRACĂU - MESENŢEA
În această zonă, la circa 20 de km de Câmpeni, la cota
1201, într-o grotă şi-a instalat centrul de rezistenţă maiorul
Cicerone Ioniţoiu
58
Nicolae Dabija la sfârşitul anului 1948. A construit 2 bordeie
din bârne de brad, destul de încăpătoare, cu paturi suprapuse.
Aici au început să se adune moţii din regiune
constituiţi în "Frontul Apărării Patriei Române" şi pe 4
Martie 1949, trebuiau să depună jurământul în faţa lui Nicolae
Dabija.
Dar securitatea a reuşit să infiltreze un ţăran, pe
Augustin Râstei (care avea 2 fraţi vitregi -Avram şi Traian
IHUŢ, deja intraţi în organizaţie). Pe de altă parte, maiorul
Emil Oniga luase legătura cu Dabija şi-i promisese că vine cu
câţiva oameni, dar luase legătura şi cu securitatea, pe care a
informat-o. Va fi şi el condamnat.
În noaptea de 3/4 Martie 1949 a sosit Batalionul 7 de
securitate de la Floreşti Cluj şi s-a dat asaltul împotriva
grupului. A fost o luptă îndârjită. Securitatea a avut 3 morţi şi
5 răniţi.
Partizanii care s-au apărat ar fi avut 17 morţi (printre
care soţia lui N. Dabija); au fost făcuţi prizonieri 8 partizani.
Dabija a scăpat din încercuire cu Traian Macovei,
Traian Ihuţ, Ion Mişu, Cornel Pascu... în total vreo 12
partizani. În ziua de 21 Martie, obosit, a ajuns în com. Bistra,
1a Aron Diniş, o fostă gazdă la care s-a suit în podul grajdului
să se odihnească. Acesta, care între timp devenise informator,
împreună cu alţi 5 ţărani şi un miliţian, l-au legat şi predat
securităţii lui Gh. Crăciun de la Sibiu. Aici s-a desfăşurat
ancheta barbară în timpul căreia a fost omorât elevul Ion
TURCU din com. Vingrad. Restul au fost condamnaţi, dintre
care 7 au fost executaţi de plutonul de execuţie condus de
Ghe. Crăciun (şeful securităţii) şi lt.V. Nistor, pe data de 28
Octombrie 1949: Nicolae DABIJA, Titus ONEA, Ioan
SCRIDON, Gheorghe OPRITA, Traian MIHALŢAN,
Augustin RAŢIU şi Silvestru BOLFEA. Moldovan Alexandru
arestat în 4-03-1949, omorât în ancheta la Sibiu;
MORĂRESCU Ion din Meteş, omorât în anchetă în anchetă
Genocidul din România
59
la Deva; CIGMĂIAN Ion din sat Sibet, omorât pe 4-03-1949
la Runculeţ; Conţan Ieronim din Coşlar, a murit în lupta pe 4-
03-1949; POPA Ştefan împuşcat în munte în Martie 1949;
Gligor Traian (com. Livezile) şi Mârza Traian (Galţiu) scăpaţi
din munte au ajuns în seara de 8-03-1949 în com. Mesentea,
la casa Silviei Valea. Vânduţi de spioni, casa a fost
înconjurată şi lupta începută a durat aproape toată ziua de 9-
03-1949, cei doi fiind împuşcaţi.
În noaptea de 5/6-03-1949, soţii Iustina şi Ion Tiuţiu
au fost împuşcaţi pe fereastră, în casă, la Aiud. din ordinul lui
Patriciu Mihai, pentru că sprijineau partizanii de la Muntele
Mare.
Crimele din aceasta regiune vor continua şi în anii
următori.
În Sâmbăta de Paşti din 1949, informatorii l-au
înştiinţat pe Nicolae Filip, şeful securităţii din Râmnicul
Vâlcea, că în muntele Arnota se găseşte un grup de partizani.
Au fost trimişi în urmărirea lor trei agenţi: Săndulescu (frizer
din Râmnicul Vâlcea), Nistor Nicolae (din Calimăneşti) şi
Mitroi Nicolae (din com. Pietrari). Doi agenţi au fost capturaţi
de partizani iar Săndulescu a fugit şi a anunţat batalionul de
securitate de la Drăgăşani care în ziua de Paşti, la ora 5
dimineaţa a deschis foc asupra partizanilor şi au împuşcat pe:
Ion PAVEL, (în timpul luptei) şi au prins pe Ion HUŢAN,
Nicolae ANGHELESCU, Mircea BENCESCU şi Ion
BĂNICĂ, pe care i-au împuşcat pe loc. Restul partizanilor au
reuşit să fugă, fiind prinşi mai târziu, torturaţi de securitatea
din Craiova şi condamnaţi. În timpul anchetei a fost omorât
Ion Costin din Piatra Olt, în luna mai 1949.
Tot în ziua de Paşte a anului 1949, un grup de elevi s-a
întâlnit în comuna Ieud din Maramureş ca să discute
eliberarea părinţilor arestaţi la securitatea din sat. Au fost
Cicerone Ioniţoiu
60
trădaţi. În timp ce discutau, casa a fost înconjurată de
securitatea de la Oradea trimisă de col. Ludovic Cseller.
Capitanul Retezan a deschis foc. Unul dintre tineri a căutat să
iasă din încercuire croindu-şi drum cu pistolul. Era POPA
Vasile-Lică, student, care în lupta angajată a fost împuşcat şi
apoi purtat pe străzile Sighetului iar elevii scoşi cu scoală să
asiste la acest "spectacol". S-au făcut multe arestări,
condamnări; mult sânge a mai curs ani de zile în Maramureş.
Munţii României clocoteau de prezenţa oamenilor
persecutaţi ce părăsiseră satele. În Munţii Retezat se continua
acţiunea din Semenic de către ing. Lazar CARAGEA cu un
grup, urmaşi ai dacilor. Trădat de Petre al Popeştilor (din
com. Salaşu de Sus - Hunedoara), s-a dat de urma lui Caragea
Lazăr şi în oraşul Pui, partizanul DEDU a fost împuşcat, ing.
CARAGEA Lazăr grav rănit (torturat la securitatea din
Hunedora) şi alţii urmăriţi şi trădaţi au fost împuşcaţi: Nandriş
Iosif, Vitan Petre.., iar alţii arestaţi. Acţiunea a durat de la 20
Iunie 1949 până la 21 Noiembrie 1952, la moartea lui Vitan
Iosif, continuându-se cu arestări până în 1954.
Tot în luna Iunie 1949 se constituie la Nucşoara-
Muscel, grupul fraţilor Arnăuţoiu-Arsenescu care fiind
surprinşi de securitate, au reuşit după un schimb de focuri să
dispară şi să se organizeze în munţii Muscelului în organizaţia
"Haiducii Muscelului"; va cădea după 10 ani, tot prin trădare.
Până atunci vor fi arestaţi şi torturaţi sute de ţărani.
În Dobrogea, datorită forţării la colectivizare şi a
abuzurilor lui Nicolae Doicaru şi a lui Vasile Vâlcu, ţăranii, în
marea majoritate macedoneni, nu s-au lăsat jefuiţi şi
îngenunchiaţi. Organizarea mişcării de rezistenţă începută
după 1948, a avut prima ciocnire în com. Cobadin unde, prin
trădare, s-a aflat de întâlnirea comandamentului organizaţiei.
Pe 19 Iulie 1949, casa fierarului Ion Adarn a fost înconjurată
Genocidul din România
61
de securiştii conduşi de slt. Jean Sarchiz, Ene Voinea şi plut.
Vintilă Popa. În lupta care a avut loc, rănit, Gogu PUIU
pentru a nu cădea viu în mâna lor, a făcut să explodeze o
grenadă sub el. Continuându-şi urmărirea au fost arestaţi zeci
de ţărani, iar gazdele din Băltăgeşti, Vasile şi Aneta Niţu, au
fost deasemenea omorâte. A continuat urmărirea partizanilor
şi împuşcarea unora dintre ei precum: Nicolae Haşoti şi Stere
HAPA, împuşcaţi pe 16 decembrie 1949, Dumitru
FUDULEA şi Nazarie, împuşcaţi pe 9-03-1950,Vasile
BACIU, mort în lupta pe 25-03-1950, Nicolae FUDULEA,
împuşcat pe 28-03-1949... Timp de un deceniu s-au făcut mii
de arestări, consemnate în cuprinzătoarea lucrare a victimelor
"REZISTENTA ANTICOMUNISTĂ LA PONTUL EUXIN"
a lui Constantin Ionaşcu, martor ocular şi victima a acelor
timpuri. Până în 1960 au fost aproape 1000 de procese,
înscenate şi judecate de zeci de judecători printre care:
general Petrescu Alexadru; colonel Pavelescu Constantin şi
Dumitriu Adrian; maiori Şendrea Gheorghe şi Gliga
Constantin; căpitani Mohor Rudolf şi Dima Nistor; lt. major
Nagy Alexandru... şi alţi zeci de magistraţi.
Printre procurorii amintim câteva nume: lt. col.
Petronescu Ion, maiori Teodoru Const. şi Tutescu Nicolae;
capitani Radu Emanoil şi Ilie Eugen; locotenenţi, Leahu
Ionel, Lazar Sava, Dinulescu Ion....
Toţi aceştia au condamnat cunoscând înscenările
anchetatorilor fiindcă oamenii şi-au strigat nevinovăţia în faţa
lor, unii dezbrăcându-se pentru a se vedea urma torturilor
nevindecate.... Iată exemplul ţăranului Mihalache Vlase din
com Satu Nou, jud. Constanţa; a fost torturat în ancheta de lt.
Stupu Andrei şi din cauza traumatismelor a murit pe 7 Aprilie
1955; la proces s-a prezentat un proces verbal ca " ar fi murit
de inima". Cazurile sunt multe...
Cicerone Ioniţoiu
62
Un caz deosebit care demonstrează acţiunea de
genocid întreprinsă de călăul Maior Nicolae Doicaru, şeful
anchetelor de la Constanţa.
În 1952 au fost ridicaţi din comuna Ceamurlia de Sus,
ţăranii Pastramă Nicolae şi Zuba Hristu (născut 1926) şi duşi
la marginea comunei. Sub ameninţarea că vor fi împuşcaţi, au
fost obligaţi să-şi sape groapa. Când au terminat, l-au
împuşcat pe ZUBA Hristu iar pe Nicolae Pastrama l-au pus
să-l acopere cu pământ. Apoi l-au ameninţat să nu spună la
nimeni, niciodată şi l-au dus la securitatea din Constanţa.
Acum prezentam numele la o mica parte dintre
anchetatorii călăului; N. Doicaru care au torturat până la
moarte pe dobrogeni şi apoi au înscenat procese
supravieţuitorilor, pe care le-au încheiat cu pedepse foarte
mari, chiar cu moartea, după indicaţiile primite: Colonel
Botea Ion, maior Doicaru Nicolae, căpitan Sepi Nastase,
locotenenţi Benea Teodor, Coja Ion, Crişan Petre, Ionescu
Constantin, Mihailă Gheorghe, Nicolenco Gheorghe, Onescu
Adrian, Pricop Constantin, Savin Alexandru, Stupu Andrei;
multe alte zeci de nume de fiare se afla în dosarele înscenate
şi au fost avansaţi pentru merite "excepţionale", unii
manevrând şi astăzi terorizarea şi spolierea populaţiei, ascunşi
în fel de fel de organisme ce au institutionalizat tagma
baroniei.
Peste Dobrogea a căzut ca o năpastă generalul maior
Bolintineanu, ca şef al regiunii de securitate Constanţa, care a
obligat pe anchetatori să scoată cu orice preţ grupuri de
"contrarevoluţionari".
Maiorul Deceanu Tudor de la Inspectoratul de
securitate Constanţa a arătat că pe timpul cât a lucrat la fostul
raion Băneasa a "fabricat în fiecare comună câte o
organizaţie".
Maiorul Dragomir Constantin a confirmat şi el ca pe
când lucra la securitatea Constanţa, cunoaşte ca ofiţerul de
Genocidul din România
63
securitate Negret Aurel, printre înscenările făcute, a fabricat şi
grupul de partizani din com. Ciocârlia, judecat prin Sent.
374/4-10-1940 (cei 8 condamnaţi erau din Ciocârlia).
Un alt exemplu, că se condamna "cu satul" este şi
Sent. 311/28-08-50 în care s-a confecţionat un lot de 30
persoane în jurul lui Jipa Nicolae, în care 27 ţărani erau din
com. Dulgheru.
Prin Sent. 4/9-09-1952, au fost condamnaţi 8 ţărani,
toţi din com. Pantelimon, jud. Constanta.
Astfel de înscenări le găsim pe tot cuprinsul României.
BISTRIŢA Năsăud- un alt colţ de ţară care n-a fost
ocolit de înscenările securităţii de la Cluj, dirijată de Patriciu
Mihai (Weiss Mihai), şeful regionalei. Din ordinul lui,
maiorul Gligor Viorel şi plut. Hutu, au înscenat organizaţia
"Garda Alba", punându-1 ca şef pe învăţătorul Bodiu Leonida
din Poiana Ilvei. Şi ca să se poată numi organizaţie, au arestat
în Martie 1949 vreo 15 ţărani, printre ei şi câteva femei şi au
început să bată la ei ca la "securitate". Martori ai torturilor
sunt prof. Teohar MIHADAŞ şi Constantin TONEGARU
care s-au pomenit în ghearele lui Gligor Viorel. În plină vară,
pe 8 Iulie 1949, "şeful" lotului, Leonida BODIU a fost luat cu
IMS-ul şi dus pe dealul Crucii, deasupra oraşului şi împuşcat
de slt. Liviu Pangraţiu. Aşa ca procesul, înscenat fără "şef"
dar pe baza declaraţiilor făcute sub indicaţiile lui Gligor şi
Hutu, a avut loc.
În Iulie şi August 1949 au avut loc represiuni
sângeroase asupra ţăranilor, cu date la capitolul - Genocidul
Ţărănimii - unde se va sublinia şi marea deportare de 40.000
de ţărani români din Basarabia şi Bucovina de Nord spre
Siberia, din 5/6 Iulie 1949.
Cicerone Ioniţoiu
64
DIN NOU P.N.Ţ. PUS LA ZID
O acţiune similară ca cea din 15 Mai 1948, a fost
aranjată de acelaşi călău Alexandru Nicolschi, în noaptea de
15/16 August 1949. A fost generală şi s-a acţionat în toate
judeţele, iar securităţile regionale au trecut la confecţionarea
de procese prin torturi de tot felul până la trezirea cu
aruncarea de găleţi cu apă, nu spre salvarea "omului" ci
pentru continuarea "anchetei" pentru obţinerea declaraţiilor
planificate de şefii anchetelor după indicaţiile generalilor Gh.
Pintilie şi Al. Nicolschi, pe linia încadrărilor juridice indicate
de colonelul Mircea Lepădătescu (MAI).
A curs mult sânge în anchete şi din fabrica de procese
au ieşit mii de condamnaţi cu aproape 100.000 de ani
condamnare. Mărturii sunt sentinţele pronunţate pe baza
înscenărilor şi publicaţiile supravieţuitorilor. Vini nu au
existat, dar s-a găsit articolul "209" în care a fost înghesuită
românimea tot timpul. Se zicea "vinovat pentru discuţii
duşmănoase", la care Petre ŢUTEA a răspuns: "Bine, dar
toată ţara vorbeşte...". Era un adevăr, însă scopul era altul.
România trebuia să urmeze exemplul Rusiei şi o făcea cu
multă slugărnicie. Gheorghiu Dej s-a executat şi a ordonat
începerea Canalului Dunare-Marea Neagra" şi la Constanţa,
în faţa "robilor", a ameninţat: "Aici e mormântul
intelectualilor."
De un an începuse să-i scoată din învăţământul
universitar şi din Academia Română, înlocuindu-i cu delatori,
oameni fără căpătâi şi fără Dumnezeu.
Este un nou aspect al genocidului.
Genocidul din România
65
MUNŢII MEREU ÎN FIERBERE
Încă din Martie 1949 s-a început constituirea
organizaţiei "Cruce şi Spada" şi pe 25 Martie s-au adunat să
înceapă construirea cabanei de adăpostire în muntele Horaiţa
de lângă Huedin. Securitatea din Cluj a aflat că pe 11/12
Aprilie vin unii delegaţi din Bucureşti. La aceasta întâlnire a
fost şi ea prezentă şi a fost împuşcat Ion TORCEA, unul din
membri. A urmat arestarea celorlalţi şi după ce în septembrie
au fost condamnaţi la pedepse până la 25 ani, dintre cei peste
50 de arestaţi socotiţi conducători au fost scoşi din arestul de
la Cluj din ordinul col. Mihai Patriciu şi duşi la Zam-Sâncrai
şi împuşcaţi: GHEORGHIU Gheorghe Marăseşti
(conducătorul), FORJU Gavrilă (ţăran), POTRA Aurel
(locotenent) şi PITURU Nicolae (farmacist). Execuţia a avut
loc pe 7 octombrie 1949.
În aceiaşi zi de 7 Octombrie a fost împuşcat la Cheile
Runcului şi partizanul PUI Miron, din Ocoliş-Alba, scăpat din
grupul de la muntele Mare. În aceiaşi zi de 7 Octombrie a fost
asasinat şi BUDNEA Obreja din com. Ocoliş-Alba, tot la
Cheile Runcului şi tot din dispoziţia aceluiaşi colonel de
securitate Patriciu Mihai.
Vrancea, acest cot al Carpaţilor, renumit ca "sălaş" al
libertăţii (drept de proprietate cu hrisov din timpul lui Ştefan
cel Mare), nu s-a lăsat îngenunchiat şi-a hotărât să se apere
împotriva invadatorului. Scăpaţii din valul de arestări din
1948, fraţii Ion şi Cristea Paragină au strâns în jurul lor un
grup de tineri şi cu sublocotenentul Mihai Timaru s-au retras
în munte, aproape de schitul Moşinoaie, pe valea Porcului,
afluent al Zabrăuţului, locuri încărcate de istorie.
Partizanii de aici se organizau şi erau în defensivă
aşteptând momentul când să-şi apere "moşia". Dar securitatea
Cicerone Ioniţoiu
66
din Galaţi condusa de Ştrul Mauriciu14, un torţionar feroce,
prin căpitanul invalid Anghel, în com. Clipiceşti a reuşit să
introducă în grupul partizanilor două iude: Vrabie şi Uşurelu.
Pe 17/18 Octombrie 1949 s-a aranjat să meargă la
crama lui Anghel, ca să discute despre aprovizionarea cu
armament. Acolo Mihai Timaru şi Ionel Paragină au fost
arestaţi. În acelaşi timp s-a dat asaltul la cele doua bordeie de
unde au reuşit să scape numai Cristea Paragină şi Gheorghiţă
Bălan care s-au ascuns în munte, în podul unei mori de apă,
părăsită. Acolo a fost după o săptămâna împuşcat Cristea
Paragina de soldatul Acatrinei.
Gheorghiţă Bălan, din Soveja, reuşind să scape va fi
între organizatorii răscoalei din 23 Iulie 1950 care va cuprinde
satele vrâncene şi în urma cărora vor fi arestate câteva sute de
ţărani şi executaţi după chinuri barbare vreo zece dintre ei
printre care: Gheorghiţă Bălan, Costică Manoliu, Victor
Manoliu, Buşilă Teodor, col. Strâmbei Ioan... În timpul
răscoalei au fost împuşcaţi foarte mulţi, printre ei numărânduse
Asaftei Radu din com. Nereju, Crăciun Radu, fraţii Cucu
Grigore şi Cucu Neagu (împuşcaţi pe 8 septembrie lângă satul
Dumitreşti, Cucu Constantin (frate, împuşcat pe 1 Noiembrie)
şi un ţăran mai în vârstă omorât la Galaţi în timpul anchetei,
Posmagiu Ilie (tatal) şi Posmagiu Tudor (fiu) şi mulţi alţii.
Dintre sutele de arestaţi au fost de asemenea foarte
mulţi ce au murit în urma torturilor sau a muncii de
exterminare. Martor principal al torturilor şi victimă în acelaşi
timp este Mihai TIMARU.
Grupul partizanilor de pe valea Topologului, între
munţii Coziei şi munţii Ghiţu, la nord de Sălătruc, a fost
constituit de profesorul Dumitru APOSTOL. Mai este
cunoscut şi sub denumirea de partizanii de la Suici, de unde
erau câţiva dintre componenţii grupului şi unde de asemenea
14 După nume evreu.
Genocidul din România
67
aveau bordei pentru ascunzătoare şi aprovizionare. Trădător a
fost fotbalistul Ciobănea infiltrat în grup.
Căpitanul Cârnu Ion de la securitatea din Piteşti a
pornit pe urmele acestor partizani Au avut loc ciocniri şi au
murit în luptă: Sâia Nicolae (ţăran), Ghelmeci Ştefan
(inspector şcolar din com. Mozăceni), Ştefănescu Gheorghe
(din Miroşi), Donescu Nicolae (preot din Suici), Ghe.
Dorobanţu, învăţător ucis în Suici, Dumitraşcu Grigore
(învăţător din Suici, mort în temniţă din cauza torturilor)...
Arestat, Dumitru APOSTOL a fost torturat îngrozitor de
călăul Cârnu. În procesul care s-a judecat la Craiova i s-au dat
25 ani munca silnică şi a fost trimis să execute pedeapsa la
Piteşti. Revoltat că nu l-au condamnat la moarte, Cârnu 1-a
scos din închisoare şi 1-a dus pe Dumitru Apostol la primăria
din com. Suici. Seara, pe la orele 22, a fost scos şi dus la circa
50 m. de pod spunându-i că este liber să meargă acasă. De la
spate plutonierul de securitate Ciofrângeanu Gheorghe a
descărcat pistolul în el. A fost înmormântat în comună, sub
supravegherea securităţii.
Gărzile Decebal care se organizaseră în munţii Dornei
şi Stânişoarei, din jud. Câmpulung Moldovenesc, erau
constituite din mai multe grupe. Una din aceste grupe
alcătuită de Crăciun Dumitru şi Sandu Grigore, şi-au stabilit
adăpostul în muntele Bancu. După unele neînţelegeri, din
grup au plecat Străchescu Constantin, Chirculescu Constantin
şi ing. Grodiuc Aurel Au fost prinşi de securitate pe 14
Decembrie 1949 când ing. Grodiuc a fost împuşcat la
Găineşti, jud. Baia. La anchetă Chirculescu Gheorghe n-a
rezistat şi a condus Securitatea la adăpostul din munte. Pe 16
Decembrie, în ciocnirea ce a avut loc au fost împuşcaţi: Ion
APOSTOLINI, Iacob GALAB şi Constantin TODAŞCĂ. A
fost grav rănit la cap Ion-Jenică ARNĂUTU care, torturat, a
Cicerone Ioniţoiu
68
trecut prin securitate şi închisori murind exterminat în temniţa
de la Râmnicul Sărat pe 2 Noiembrie 1959.
Dacă aceste crime se petreceau în Bucovina, cu 5 zile
înainte fuseseră împuşcaţi la Jilava coloneii Dan TETORIAN,
Mihail ELIADE şi actorul Marcel EMILIAN, în dimineaţa de
13 Decembrie 1949.
La acest sfârşit de an s-a comis o crima oribilă şi în
Maramureş, îngrozind lumea satelor chiar în noaptea de
Crăciun 1949.
Lansându-se valul arestărilor din vara lui 1949, au
mers să-l ridice pe ţăranul Alexa BEL din satul Cufoaia, com.
Dumbrava, jud. Maramures, fost primar pe vremea guvernării
naţional-ţărăniste. Nereuşind să-l prindă, pe baza unei
înscenări a securităţii de la Dej, a fost condamnat în lipsa la 1
an de T. M. Cluj pentru că ar fi spus că "vin americanii".
Omul a stat ascuns prin păduri şi fiind informat, călăul maior
Nicolae Briceag (şeful securităţii Dej), a organizat prinderea
lui în noaptea de 24/25 Decembrie 1949, când ar fi urmat sa
treacă pe acasă; într-adevăr în noaptea respectivă a fost arestat
şi dus la securitatea din Tg. Lăpuş, de unde au anunţat pe 25
Decembrie prinderea lui. Revoltat că l-au prins viu, Briceag a
dat dispoziţie să fie dus acasă şi împuşcat sub pretextul că a
fugit de sub escortă. Ordinul s-a executat. Ajungând în sat, lau
dat jos din maşină şi deslegându-l i-au spus să plece acasă.
După ameninţări s-a îndreptat spre locuinţă, însă după 10-15
metri sergentul Trif Fabian cu cei 5 subofiţeri de miliţie 1-au
împuşcat pe la spate. Alarmat de focurile de arma, a ieşit Bel
Ioan (cumnat şi vecin), găsindu-1 că mai mişcă. Atunci s-a
apropiat Paşca Vasile (miliţian) şi i-a mai tras un glonte în
urma căruia a decedat, iar şeful criminalilor (Trif Fabian) a
intrat în casă şi s-a adresat soţiei: "Hai scroafă puturoasă şi îţi
ia porcul din gradină că a fost lichidat". A obligat-o ca până în
dimineaţa de 26 Decembrie să fie înmormântat.
Genocidul din România
69
Regimul comunist se face vinovat de aceste crime
monstruoase săvârşite în cursul anului 1949, nu numai în
regiunile muntoase, ci şi la câmpie, pe tot cuprinsul ţării
trăgându-se cu mitraliera în ţăranii care apărau pâinea ce se
fura de la gura copiilor lor.
Crime s-au săvârşit şi cu zecile de mii de cetăţeni
arestaţi care au trecut începând din 1947 (mai ales) prin torturi
inimaginabile pentru o minte sănătoasă, ca să se obţină
declaraţii mincinoase pe baza cărora să se însceneze procese.
Arestaţii, odată condamnaţi, au fost trimişi la închisori.
Închisorile în loc de "instituţii" de executarea pedepselor au
fost transformate în locuri de continuarea torturilor până la
exterminare, prin fel de fel de mijloace.
Jilava, închisoare subterana, vechi fort de apărare al
Bucureştiului, avea pereţi groşi de 70-80 cm. în permanenţă
umezi şi cuprindea camere de 12x5x2.20 şi de 4x4x2.2 cu
priciuri de scândura pe 2 nivele şi pe jos cu ciment. În
camerele mari au stat până la 280 de persoane având ca aer
circa 0,5 mc. În camerele mici au stat până la 50 persoane şi
beneficiau de 3/4 mc de aer. Dar au fost perioade când pe
lângă obloanele puse în permanenţă se băteau şi giurgiuvelele
în cuie, luni de zile, mai ales vara, ca pedeapsă. În aceste
condiţii au murit oameni prin sufocare. Se dormea şi pe
ciment, sub priciuri şi pe intervalul din mijloc şi chiar pe
tinetele cu murdarii (care deversau mizeria din cauza
supraaglomerării şi a suprasolicitării, până când "don şef" se
îndura să le golim).
Peste toate aceste fiinţe ce agonizau trona cap
Maromete Ilie (sau Nicolae), ajutat fiind de Moraru (ofiţer
politic), Iamandi (plutonier, care se ocupa şi de execuţiile
celor condamnaţi la moarte), Ivanică Ilie, Barbuică, toţi nişte
fiare, sadici, cu paru-n mâna tot timpul, însoţindu-1 pe
"director", gângavul portar de la Primăria Capitalei. Pentru că
Cicerone Ioniţoiu
70
erau analfabeţi, nu ştiau decât să înjure şi să iscălească, nu le
ieşea numărătoarea, sufocându-se când intrau în camere, din
cauza mirosului îngrozitor. Ei nu puteau suporta 5 minute, dar
deţinuţii stăteau 24 ore, plini de furuncule.
Şi atunci ne numărau ca la strungă, scoţându-ne pe
culoar pe sub ciomegele miliţienilor care loveau fără milă,
fără să ţină cont de bătrânii bolnavi care se mişcau greu, sau
de locul unde loveau. Se mai adaugă pedepsirea cu lovituri la
comandă, punerea în lanţuri, izolarea de 7-10 zile dezbrăcat şi
de cele mai multe ori pe timp de iarna...fel de fel de pedepse
înjositoare şi degradante...
Prin aceasta Jilava era locul de transfer şi prin ea au
trecut sute de mii de oropsiţi ai sorţii, spre sau din cele
aproape 200 de astfel de temniţe de execuţie.
Fiecare închisoare avea acelaşi regim de barbarie
instalat la conducere, dar un alt maromete: Goiciu Petre
(Gherla), Ştrul Mauriciu (Galaţi), Poppig Ianos-Adalbert
(Suceava), Fucs (Fălticeni), Dorobanţi Mihai şi Colier Ştefan
(Aiud), Lazăr Tiberiu (Făgăraş), Dumitrescu Alexandru
(Piteşti), Crăciun Gheorghe (Sibiu), Briceag Nicolae (Dej),
Teodor Seapeanu (Calea Rahovei din Capitala), Doicaru Nic.
(Constanta), Coloman Ambrus (Timişoara), Raceu Dumitru
(Brăila)....
Printre vinovaţii acestui sistem barbar se număra:
Konopliov, consilierul sovietic care supraveghea din partea
lui Lavrenti Beria funcţionarea sistemului de represiune în
România, condus de 3 rusofili, Pintilie Gheorghe
(Bodnarenco Pantelimon-Pantiusa15), Nicolschi Alexandru
(Boris Grunberg16) şi Mazuru Vladimir (Mazurov). Cei ce
puneau în practica mecanismul de distrugere al românilor, din
prima "promoţie" au fost: Dulgheru Mişu (Dulberger), Dincă
Teodor (lt, colonel), Andreescu Matusei (Matusievici
15 Evreu.
16 Evreu.
Genocidul din România
71
Nathan17), Popescu Constantin (maior, fost muncitor CFR),
Fischel Simion (maior), Sfetcovici Grigore (maior), Negrea
Vasile (maior), Dumitrescu Nae (cap.), Niculescu Ştefan
(cap), Cociu Adrian (cap), Siegler Simion (lt.major),
Capitahescu Dumitru (lt.major) şi Lepadatescu Mircea
(colonel), cu încadrările juridice spre care erau dirijaţi
anchetatorii. Acest aparat din Direcţia generala a securităţii sa
ocupat de organizarea de loturi din membrii fostelor partide
şi ai mişcării legionare.
La sfârşitul acestui an s-a pus în aplicare planul
reeducării la care au luat parte Pintilie Gh., Dulgheru Mişu,
Jianu, Marin, Sepeanu Teodor, CSELLER Ludovic,
Constantinescu Marin zis Duba, Baciu Ion (col. ajuns în
Direcţia închisorilor şi lagarelor), Nemeş Iosif. La acest plan
diabolic s-au alăturat pe plan local Dumitrescu Alexandru
(comandantul închisorii), Cârnu Ioan de la securitatea din
Piteşti, ofiţerul politic Marina (Iţicovici) Ion şi din personalul
închisorii au participat la bătăi şi acoperirea torturilor
gardienii Georgescu Alexandru din Leordeni, Ciobanu din
Ţigăneşti, Dina Florea, Nistor Dumitru, Lăzăroiu, Mândruţa...
Pentru că de la Piteşti sistemul barbar a fost transferat
şi la Gherla merită trecuţi şi cei ce l-au susţinut: ofiţerii
politici Sucigan Gheorghe şi Avadanei Constantin, precum şi
doctorul Bărbosu Viorel, iar din partea administraţiei locot.
Mihalcea Aurel (ginerele lui Goiciu), Gabor Tiberiu, Vascanu
Augustin....
Din rândul deţinuţilor cel care a trecut la torturarea
colegilor a fost Ţurcanu Eugen, ajutat la torturi de Popa
Alexandru Tanu, Puşcaş Vasile, Păvăloaie Vasile, Livinschi
Mihai, Stoian Ion, Romanescu Grigore, Popescu Aristotel,
Pătrăşcanu Nuti, Pop Cornel şi mulţi alţii...
Torturile la care şi-au supus colegii de puşcărie de lot
sau chiar de liceu au fost îngrozitoare, folosindu-se metode
17 Evreu.
Cicerone Ioniţoiu
72
diabolice la auzul cărora te cutremuri. În astfel de condiţii au
fost omorâţi la Piteşti circa 15 deţinuţi. Scenele de groază
petrecute în camera 4 spital şi nu numai acolo, sunt descrise
de Grigore Dumitrescu în Demascarea. Un episod din
"infernul" Pitestiului:
"... Adorm... mişcări şi şoapte mi-au tulburat somnul.
Printre pleoapele pe jumătate deschise văd capul lui Ţurcanu.
Între mâini se pare ca are gâtul unei victime. Lângă el
Puşcasu, Steiner şi Gherman. Din când în când se apleacă şi
ei peste victima de sub trupul lui Ţurcanu. În urechi îmi
pătrund horcăielile năbuşite ale terorizatului. Brusc, aud cum
i se izbeşte capul de ciment... Tremur. Aud mereu izbiturile
capului de ciment...Niţule, vorbeşte Niţule cu vocea şoptită.
Capul izbit din nou...şi după câteva minute nesfârşit
de lungi, o voce stinsă dintr-un piept sfârşit de
puteri....nuuuu, nu ştiu nimic... Unul de lângă Ţurcanu cu
vocea tremurândă: a murit... nu mai suflă...
Era 26 Februarie 1950. Niţu le scăpase călăilor,
nereeducat."
În astfel de chinuri au murit şi Gheorghe ŞERBAN şi
Mihai IOSUB, şi Ion PINTILIE şi Chirica BALANISCU şi
Alex. Bogdanovici, şi alţi circa 29 la Piteşti. Alte zeci au ieşit
traumatizaţi şi schilodiţi şi fiziceşte şi sufleteşti.
Mărturie pentru aceste orori sunt din ce în ce mai multe,
printre ele ale lui Aurel OBREJA, Chirica GABOR, Virgil
MAXIM, Nicolae POPA, Mihai JIANU, Eugen Magirescu,
Nicolae IONITA, Mihai BURACU...
Aceeaşi echipă de călăi au continuat, cu aceeaşi
sălbăticie şi în acelaşi sistem; au omorât la Gherla pe Ion
CRIŞTEA (ţăran), Andrei DUMITRU (camioner), Ion
DINCĂ (mecanic), Vasile DAMBU (ospătar), Dumitru
RADOVAN (tâmplar), Petre Gh. POPESCU (căpitan), Ion
TÂMPA, Garofil M. DIMCIU şi alţii trecuţi între victimele
Genocidul din România
73
comunismului. Şi aici au fost unii torturaţi până au înnebunii,
alţii au rămas neoameni, cu sechele nevindecabile...
EXPORTUL REEDUCĂRII PRIN TORTURĂ
Pe 24 Februarie 1950 a sosit la Piteşti inspectorul
Nemeş Iosif şi dintre călăii torţionari a luat pe Sobolevschi
Maximilian şi PRISĂCARU Ion, pe care i-a instruit şi trimis
la Braşov. Acolo au început să bată pe Zamfirescu Constantin
şi Ismana Ion, care au început să strige pe geam şi a intervenit
administraţia, oprind reeducarea prin violenţă. În continuare
cei doi călăi s-au ocupat cu strângerea de informaţii până la
13 Februarie 1951, când au fost trimişi la Peninsula,
La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de
deţinuţi fără condamnare, toţi oameni în vârstă, s-a trimis o
echipa de persoane desemnată de Turcanu şi Iosif Nemeş ca
să terorizeze pe aceşti lăgarişti. Aceşti torţionari au fost:
Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin şi
Vlădoianu Liviu. Administraţia i-a încurajat şi le-a pus la
dispoziţie celulele 10, 11 şi 12 la etaj, unde nu aveau acces
paznicii. Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre
JUTEA, Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU...
A fost omorât istoricul de la Roma GRAMA Gheorghe-Gioto
de către Strugaru Mihai, alţii au înebunit, ca Ştefan Verescu şi
preotul Andrei ADAM, care şi-au revenit după ani şi ani.
TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI-ul a
destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni din
cauza condiţiilor de exterminare în care fuseseră ţinuţi şi a
torturilor prin care trecuseră. Conducerea MAI a căutat să
profite şi de aceşti bolnavi care veneau din muncile de
exterminare ale Canalului sau torturile din Piteşti şi Gherla. În
Cicerone Ioniţoiu
74
acest scop Nedelcu Mihai împreună cu Nemeş Ioşif, cu avizul
lui Nicolschi, au trimis la Tg.Ocna pe Nutti Pătrăşcanu ca să
iniţieze sistemul de la Piteşti. S-a început într-un grup restrâns
de foşti reeducaţi la Piteşti, cu acoperirea ofiţerului politic
Şleam Augustin şi a inspectorului Nemeş şi Tudor Sepeanu.
Dar bolnavii au găsit energia să reziste, să riposteze, alertând
prin strigate locuitorii oraşului. Pătrăşcanu a rămas doar să
facă pe informatorul ofiţerului politic până în 1952, când a
fost ridicat şi implicat de cei pe care îi servise în grupul lui
Eugen Ţurcanu, sfârşindu-şi ticăloasa activitate după
comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.
Vinovăţia MAI-ului este cu atât mai mare cu cât şi
ofiţerul politic Şleam Augustin, implicat în represiunea
brutală, a lovit pe deţinuţii Banu Alexandru şi Ianolidis Ion. A
continuat să şantajeze bolnavii cu medicamente în schimbul
delaţiunii. Noroc cu doctoriţa Danielescu, care a depus
eforturi pentru a-i salva. Cu toate acestea, din rândurile
acestor bolnavi, torturaţi în anchete şi închisori au murit 67 de
tineri între 1950 – August 1953.
Martori ai reeducării din Tg.Ocna: Penciu Gheorghe,
Ionescu Nicolae-Galbeni.
La Caransebeş fuseseră adunaţi vreo 25-30 intelectuali
de seamă şi foşti oameni politici (Emil Haţieganu, deputatul
de Bălti Dumitru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu,
Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy
Mironescu...) şi alţii mai tineri cărora Nicolschi le pregătise o
reeducare. A trimis pe Iosif Nemeş, Ludovic Cseller şi Teodor
Sepeanu, cu un nou locot. major ca director. Acesta s-a
adresat deţinuţilor spunându-le: "Să nu credeţi ca v-am adus
la pension, până în primăvara nici unul dintre voi nu va mai fi
în... viaţă". A început regimul de restricţii şi sancţiuni şi
pentru că nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucureştiului. După
eşecul de la Tg.Ocna, a luat de acolo doi oameni "de mână"
Genocidul din România
75
din cei instruiţi de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru şi
Străchinaru Constantin, pentru a-i termina pe "boieri". Aceştia
au venit şi pregăteau terenul pentru trecerea la violenţă. S-au
găsit câţiva tineri care-i cunoşteau de la Suceava şi le-au pus
gamelele cu ciorbă fierbinte în cap, săturându-i de reeducare.
S-a terminat acţiunea Nicolschi aici, la Caransebeş, dar ea
continua în forţa peste ţară.
1950
EXTERMINAREA PRIN MUNCĂ FORŢATĂ
ÎN PARALEL CU ASASINATELE LUI
NICOLSCHI
Regimul represiv împotriva mişcărilor de rezistenţă
continuă după modelul Beria, neţinând seama nici măcar de
acea justiţie coruptă pe care o subordonaseră securităţii.
Nicolschi, nemulţumit de unele sentinţe "blânde" s-a
dus la Timişoara şi a aranjat cu lt. Coloman Ambruş ca să-i
trimită nişte deţinuţi pe care să-i lichideze. Prin adresa
10.007/1950 s-a cerut directorului de la Gherla (Stelian
Tomulescu) să trimită la Timişora 7 deţinuţi pentru
continuarea anchetei (Vernichescu A., Popovici Gheorghe,
Puschiţă Petre, Ghimboaşa Nicolae, Smultea Gheorghe,
Luminosu Gheorghe şi Ungureanu Gheorghe). De fapt erau
şase fiindcă Ungureanu Gheorghe era deja omorât în anchetă
pe 3-04-1949 şi fusese înregistrat la spitalul din Timişoara
(din cauza unui TBC pulmonar) şi înmormântat în cimitirul
Săracilor. Cu toate acestea justiţia poporului 1-a condamnat la
20 ani. Deci cei şase de pe listă au fost urcaţi în curtea
închisorii Gherla şi au plecat cu lanţuri la picioare, dar la
Timişoara n-au mai ajuns niciodată. Au fost împuşcaţi la
marginea unei păduri, se pare Pădurea Verde, si aruncaţi întro
groapă comună. După ce familiile au început să se
Cicerone Ioniţoiu
76
intereseze de soarta lor, MAI-ul a făcut nişte certificate false
de deces în August 1957, şi i-au înregistrat de la nr.101-197
într-un registru -dublură- ca toţi morţi în aceeaşi zi, trei la ora
12 şi patru la ora 13, în spitalul din Timişoara.
Şi nu au fost singurii asasinaţi.
Constanţa, unde fuseseră executaţi "numai" 13
partizani iar 16 primiseră pedepse între 15 şi M.S.V., iarăşi 1-
a supărat pe călăul Securităţii poporului. După 20 zile de când
ajunseseră la Gherla, s-a primit dispoziţia să fie transferaţi la
Timişoara şi pe 9-03-1949 au luat drumul Banatului într-un
vagon dubă, dar n-au mai ajuns niciodată, fiind asasinaţi la
marginea aceleiaşi păduri Verde. Şi în acest lot apare
deţinutul Ion Constantinescu mort cu adevărat pe 24
Februarie 1950 în vagonul dubă şi înmormântat la Gherla.
Dar la expedierea lotului la Timişoara s-a plecat şi cu numele
lui pe listă şi când în 1957 s-au întocmit certificate de deces
false, a fost făcut şi pentru Ion Constantinescu unul, deci mort
a doua oară, şi acum înregistrat la Timişoara.
Şi securitatea de la Cluj a primit dispoziţia să transfere
la Timişoara 14 partizani din lotul de la Muntele Mare şi
Mihai Patriciu s-a executat. Printre cei 14 asasinaţi a fost POP
Alexandra, MOLDOVAN Simion, VANDOR Victor,
OLTEANU Emil, ROBU Ion, MAXIM Alexandru,
MARGINEANU Petre. Ridicaţi pe 2 Aprilie şi împuşcaţi; iar
înregistrarea tot la Timişoara, pe o lista cu 54 de martiri.
Pentru aceste crime oribile trebuie făcută dreptate.
Criminalul odios Nicolschi declara cu cinism în 1990 la
interviul luat de Lucia Hossu pentru lămurirea misterului:
"Cine a ştiut în '49 că vine '89", cu alte cuvinte i-ar fi lichidat
pe toţi.
Această afirmaţie era în concordanţă cu linia
partidului care în discuţiile pentru instituirea muncii forţate
Genocidul din România
77
subliniase: "UN MILION DE DUŞMANI DE CLASĂ
EXTERMINAŢI PENTRU A CONSTRUI CEA MAI BUNĂ
ŞI MAI DREAPTA DINTRE SOCIETĂŢI."
Cu acest slogan a plecat în 1950 în Dobrogea, lt. col.
Cosmici Eftimie (inspector din Direcţia generală a lagărelor şi
supravegherea deţinuţilor la munca forţată, trasându-le
subalternilor cruzimea - ca sarcină de serviciu. Cruzimea au
aplicat-o pe teren subalternii lui, Albon Augustin (fost
ceaprăzar), ajuns comandantul trupelor ce păzeau deţinuţii la
Canal şi Liviu Borcea (finul lui), comandantul lagărului de
exterminare de la Capul Midia. Amândoi sadici şi foşti
informatori ai fostei siguranţe, infiltraţi printre comunişti şi
amândoi condamnaţi şi repuşi în funcţie după 2-3 ani.
Primul zbura în elicopter deasupra locurilor de munca
la canal şi cobora din loc în loc, îndreptându-se urlând spre
deţinuţi:
"Bandiţilor, cu gamela să săpaţi canalul înainte de a muri."
Iar finul Borcea intra în barăci tot urlând: "Bandiţilor, aruncaţi
mâncarea în W.C. ca să slăbiţi şi să sabotaţi lucrările", iar
bieţii oameni mureau de foame ; la el în lagăr mâncându-se
câini.
CANALUL
Pentru torturarea a sute de mii de oameni prin munca
forţată în vederea exterminării lor, se face vinovată
conducerea comunistă care s-a subordonat intereselor unui
stat străin, ruinând şi înfometând populaţia ţării.
Prin HCM nr. 613 s-a aprobat planul de construire,
proiectare şi cercetare întocmit de comisia condusa de
Cicerone Ioniţoiu
78
Sapoşnicov. Printre semnatari, Petru Groza, Gh. Gheorghiu-
Dej, Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Th. Iordanescu,
Popescu-Dorneanu, Ion Vinze, Bucur Şchiopu.
Director general al Canalului a fost numit Gheorghe
Hossu, inginer şef şi prim director adjunct Mayer Grunberg18,
iar Vasile Posteucă şi D. Antoci, directori generali adjuncţi
(HCM. 913/1949).
Între cei ce jubilau era şi Ana Pauker care declara:
"Construim uriaşe lucrări fără burghezie şi împotriva ei".
Da, s-a construit fără burghezie, dar sub
supravegherea consilierului sovietic Vorobiov, ajutat de
Mihailovici, Ţiganov, Maximov...
Se întreceau în sublinierea avantajelor ca: asigurarea
celui mai ieftin transport spre Marea Neagra, industrializarea
regiunii de sud-est a ţării, crearea condiţiilor favorabile pentru
îmbunătăţirea agriculturii şi combaterea secetei..., dar
ascundeau scopul real, că se urmarea îndepărtarea României
de la Gurile Dunării şi Deltă, intrate în obiectivul Moscovei şi
mai ales ajutorul "frăţesc" prin "împrumutarea" utilajelor
obosite (pentru care plăteam chirie 24 ore din 24 ore) şi
vinderea porţilor de la ecluza Taşaul, care fuseseră greşit
proiectate... şi alte ajutoare tot "dezinteresate".
Braţele de muncă o constituiau deţinuţii şi pentru
camuflare i-au numit "forţe MAI" sau "forţe speciale".
Când directorul Canalului, Gh. Hossu, avea nevoie de
braţe de muncă se adresa ministrului de interne şi acesta
dădea ordin -Direcţiei Anchete- care repartiza pe regiuni
cifrele şi un nou val de arestări se abătea peste ţară fără motiv,
"din necesitate"
Şi pentru impulsionarea lucrărilor, în Martie 1950 s-au
deplasat Cseller Ludovic, Sepeanu Teodor, Albon Augustin,
Bădică Ilie la "pepiniera" de la Piteşti şi au trimis o suta de
"mlădiţe" la Peninsulă, unde s-au constituit în brigăzile de
18 După nume evreu.
Genocidul din România
79
spărgători "13-14". Au fost primiţi cu braţele deschise de
ofiţerul politic Chirion, o bestie umana. Aceştia s-au organizat
cu funcţii între ei şi chiar au dat conducători şi la alte brigăzi.
Printre numele devenite celebre se număra: Bogdănescu Ion
(brigadier), Enăchescu Simion (brigadier), Lie Pompiliu
(brigadier), Bala Andrei (brigadier), Lupaşcu Ion (brigadier),
Petrică Ion (brigadier), Cojocaru Constantin (prim-brigadier),
Grama Octavian (prim brigadier), o serie de pontatori ca
Bordeianu Virgil, Livinschi Mihai, Mărăcine Paul, Meteşan
Fl. (pontator şi brigadier la preoţi), Sofronie, Sobolevschi,
Gherman Coriolan (brigadier) şi alţii fără funcţii, dar tari de
mână: Codreanu Augustin, Condrea Aurel, Sofronie Const.,
Stancu Ion, Roşca Petre, Voin Ion, Prisăcaru Ion s.a.
Acestor brigăzi "fruntaşe" li se dăduse voie sa aibă
acordeoane ca să se "destindă" după munca de pe şantier.
Seara puneau păturile la ferestre, începeau să cânte cu
acordeoanele, în timp ce alţii erau torturaţi. Unele victime
erau în permanenţă ţinute în aceste brigăzi şi scose la lucru cu
călăii. În această categorie se aflau comandorul Titus Ceauşu,
prof. doctor Ion Simionescu (fost ministru), Marin Piţigoi
(deputat PNT)... aceştia erau puşi noaptea să spele
duşumelele, câteodată purtând în spate câte un torţionar, li se
da raţia de mâncare redusă şi ziua pe şantier forţaţi să
muncească până la epuizare.
O alta categorie o formau diferiţi deţinuţi, turnaţi de
informatori că nu muncesc, sau că bârfesc regimul şi
administraţia.
Un episod tragic s-a petrecut pe 21 Iunie 1951, rămas
în memoria celor ce au trecut prin Peninsula ca "Noaptea
Sfântului Bartolomeu." În aceeaşi seară, după stingere, au fost
scoşi 18 deţinuţi din brigada 18b şi duşi în brigada a 13-a, a
lui Bogdănescu Ion. Acolo au fost toată noaptea bătuţi
îngrozitor, desfiguraţi, şi un ţăran, Gheorghe Şandru (din
com. Vintu Mare de pe Târnave) a murit din această
Cicerone Ioniţoiu
80
groaznică bătaie. A durat toată noaptea şi spre dimineaţa
înainte de a suna deşteptarea au fost scoşi şi aruncaţi pe la
colţurile barăcii, ca în halul acela să meargă la muncă. Martor
şi victimă la acea data este prof. Gurău Vasile.
Alt caz şi mai grav a fost al doctorului Ion Simionescu
care după luni de chinuri în această brigada, n-a mai putut
suporta şi în ziua de 12 Iulie 1951 la prânz a plecat agale din
şantier şi soldatul din cordon a tras şi 1-a împuşcat. Martor
Remus RADINA.
Dumitrache Ion, un subofiţer din Pucioasa-Dâmboviţa
a fost legat de stâlpul din mijlocul platoului, legat cu lanţuri la
picioare; în noaptea de 4 Aprilie 1951 1-au dus în beciul cu
cartofi, unde a fost împuşcat de Bogdănescu Ion şi Madan Ion
cu pistolul dat de ofiţerul politic Chirion. A fost apoi târât
lângă sârma ca să insinueze că a vrut să evadeze, dar au uitat
să-i desfacă lanţurile de la picioare. Martor Ioniţoiu Cicerone.
A mai fost şi sublocotenentul Mircea Magearu (din
cavalerie), împuşcat pe drum spre şantierul de lucru. Martor,
Ţolescu Tiberiu.
La 23-08-1951 a fost împuşcat Ion. Museţeanu în
Poarta Alba.
Au mai fost împuşcaţi şi pe alte şantiere şi sunt
semnalaţi printre Victimele comunismului.
Deţinuţii erau obligaţi să lucreze 10-12 ore cu norme
duble faţa de cei de afară şi la cărat pământ mergeau cu jug
după gât, ca sa le fie mai uşor fiindcă manile le erau numai
răni.
La lucrări nu era nici un fel de protecţie. La Capul
Midia, unde se lucra sub un mal înalt şi pericolul era iminent,
unii deţinuţi au refuzat să lucreze în acele condiţii (Coposu
Corneliu, Ghica Şerban şi Funda Tache...).
S-au oferit 10 inşi să lucreze. Dar la un sfert de oră de
lucru s-a prăbuşit malul peste toţi, omorându-i. Printre ei se
aflau: Fox Andrei (din Reşiţa), Naum I. Alexandru (PetreştiGenocidul
din România
81
Putna), Olteanu Victor (Petreşti-Putna), Ştefan T.Lazăr (com.
Independenţa-Galaţi).
Accidentul s-a întâmplat pe 27 Martie 1951. Martor,
Coposu Corneliu.
Cu miile au murit exterminaţi în această munca
faraonică ce s-a dovedit inutilă. Planurile tovărăşeşti nu
fuseseră bine întocmite şi gura de vărsare de la Taşaul s-a
dovedit necorespunzătoare.
Dar tot partidul comunist a găsit soluţia: sabotaj.
Acest dezastru din cauza incompetentei comuniste s-a
produs într-un context politic favorabil pentru Gheorgiu Dej
care primise consimţământul Moscovei de a rămâne singur
stăpân pe putere. Cu perfidia ce-l caracteriza, şi-a găsit omul
ce-i trebuia la Ministerul de Interne ca sa poată el conduce şi
dirija poliţia politica comunistă împotriva eventualilor
concurenţi din partid, sau a unei posibile opoziţii
anticomuniste.
Acest om nu era altul decât Alexandru Drăghici,
membru Biroului organizatoric P.M.R. unul dintre cei mai
duri stalinişti. Cum era şi adjunct al Ministerului de interne -
Teohari Georgescu fusese înlăturat în Aprilie 1952 de la
conducerea Ministerului -, Gheorghiu Dej 1-a şi promovat.
La începutul noii misiuni, însoţit de Petre Socol (şeful
Secţiei de control şi instructaj) a plecat în inspecţie pe
şantierele Canalului de unde a venit "foc şi pară", că deţinuţii
sunt "boieri", trăiesc mai bine decât ostaşii care-i păzesc şi că
lipseşte controlul din partea MAI, adică a lui Teohari
Georgescu. Cu alte cuvinte începuse lupta pentru succesiune
pe spatele deţinuţilor care, poate în infern ar fi dus-o mai bine
decât în subzistenţa MAI-ului.
Întors la Bucureşti, a trimis o comisie sub conducerea
maiorului Maximilian Vardan ( şeful Serviciului de
contrasabotaj al Canalului, să confirme într-un raport
Cicerone Ioniţoiu
82
concluziile lui Drăghici. Dar în raportul făcut, Vardan a
specificat că nu e vorba de sabotaj ci de deficienţe
organizatorice. Cu acest raport, Vardan şi-a semnat ieşirea din
securitate pentru atitudine duşmănoasă. Gheorghiu Dej a fost
în "dezacord" cu concluzia acestui raport, deoarece acolo era
sabotaj iar anchetatorii "să ia măsuri pentru curmare".
În şedinţa care s-a ţinut cu participarea lui Alex.
Draghici, Iosif Chişinevschi, generalii Pintilie, Nicolschi,
Mazuru, cu şefii de Direcţii, Misu Dulgheru, Gogu Popescu şi
Garabedian, precum şi a consilierilor sovietici Mihailovici,
Tiganov şi Maximov, s-a transmis dispoziţia din partea
conducerii comuniste să se organizeze un proces, cu indicaţia
exprimată de Gheorghiu Dej prin Iosif Chişinevschi ca să se
ţină procesul cât mai repede şi judecata să aibă loc la Canal.
De fapt "inculpaţii" erau deja găsiţi şi pe 29 Iulie au
fost arestaţi iar pe 1 Septembrie 1952 s-a dat sentinţa de
generalul prea ascultător, Alex. Petrescu, în aplauzele
tovarăşilor veniţi încolonaţi, iar trei oameni nevinovaţi au fost
executaţi pe 14 Octombrie 1952: NICHITA Dumitru, ROZEI
Aurel-Rozenberg, VASILESCU Nicolae-Colorado....restul au
primit între 20 ani şi M.S.V.
Între 10-12 Septembrie 1952 s-a judecat al doilea lot
de "sabotori", cărora li s-au dat pedepse între 8-25 ani munca
silnică. La rejudecarea procesului sentinţa a fost casată, dar
între timp Dumitru Butoianu murise în temniţă.
În ceea ce priveşte ancheta securităţii din 1968 asupra
procesului de la Canal, în concluziile "strict secret de
importanţă deosebită" se menţionează:
"Din documentele existente reiese ca situaţia
lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră era dezastruoasă
şi ea se datora concepţiei greşite a întregii construcţii care, în
consecinţă, era sortită eşecului... Pentru a se acredita ideea că
neregulile existente pe şantierul Canalului erau consecinţa
unei acţiuni de sabotaj şi a se abate atenţia de la adevăratele
Genocidul din România
83
cauze, s-au înscenat acţiuni judiciare împotriva unor oameni
nevinovaţi. În aceste două procese s-au sacrificat oameni -
trei persoane nevinovate de săvârşirea vreunei fapte penale
fiind executate - în scopul justificării unei idei total
compromise. "
GENOCIDUL ÎNRĂDĂCINAT ÎN U.R.S.S. PRIN
SÂNGEŞI EXPORTAT PRETUTINDENI PRIN
MINCIUNĂ ŞI FORŢĂ
Pe 2 Aprilie 1944:
"Guvernul sovietic declară că nu urmăreşte
schimbarea regimului social existent în România..."
(Molotov)
Iar pe 7 Martie 1945, trimisul lui Stalin (Sulam
Berezinsky) aduce cele 10 porunci Anei Pauker (în România),
printre care:
"Micile gospodarii ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru
a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi
vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul
colectivist."
Micile gospodarii ţărăneşti constituiau satele, adevărate
organisme vii în care se plămădeau fiinţele, adevărat rezervor
de valori morale necesare propăşirii statului.
La sate era locul păstrării tezaurului moştenit, credinţa,
datinile, obiceiurile, legendele, cântecele... tot ce mintea
sănătoasă a omului crescut între izvorul cu apa cristalină şi
bolta cerească.
Aici, pe bucata lui de pământ moştenită sau câştigată de
el sau de înaintaşi în lupta pentru apărarea hotarelor ţării, în
Cicerone Ioniţoiu
84
această gospodărie şi-a modelat filozofia lui sănătoasă,
organizându-se şi asigurându-şi existenţa, după înţelepciunea
şi puterea lui de muncă.
Mai mult, gospodăriile ţărăneşti asigurau hrana oraşelor,
a ţării; prin munca lui ţara devenise grânarul Europei.
Acum, prin directiva din 7 Martie 1945, i se fura dreptul
la viaţă, era mânat "forţat" spre sclavie.
Acum a început genocidul împotriva ţăranului, când alţi
nechemaţi vroiau să-i dea să mănânce cu măsură, să nu se mai
scoale după cel de al treilea cântat al cocosului şi să ducă tot
ce munceşte altora care stau şi dau sfaturi... care vor calcula
când şi cât are nevoie.
Până acum vorbea cu cerul care-i arăta comorile din jur,
îl sfătuia ce să facă şi unde să meargă. De acum, alţii îl sculau
cu toaca şi-l măsurau cu ceasul şi metru cub.
După această directivă, la 2 săptămâni, prin minciuna cu
împroprietărirea, i-au învrăjbit pe ţăranii de pe ogoare cu cei
de pe front, cărora le-a dat cea mai rămas de la cei ce
împărţiseră. Şi le-a dat fără dreptul de a-l împărţi copiilor, de
a-1 vinde, de a-l arenda... Totul era planificat fiindcă se
pregăteau alte etape prin care i-a obligat să ducă cote din ce în
ce mai mari, începând cu 19 Iulie 1945 (la 4 luni după
împroprietărire), iar pe 6 Iulie 1948, prin Decretul 121, se
hotăra "Colectarea se face direct de la batoză". Pe valea
Holodului, secretarul unei comune a fost băgat în toba
batozei, iar prefectul de Bihor a scăpat fugind pe fereastra
primăriei.
În toamna 1948 s-a venit cu o alta povară: desfiinţarea
răzoarelor şi comasarea pământurilor în vederea
întovărăşirilor, primul pas spre colectivizare. Iar răzmeriţe
peste tot. În satele Loloiasca şi Magula din Prahova, pretorul
a fugit ascunzându-se într-un pod, iar învăţătorul şi primarul
bătuţi. S-au făcur arestări de ţărani. Şi după bătăi, locot.
Vasile Gheorghe a înscenat un proces de răzvrătire. Cu
Genocidul din România
85
Raportul 5/19637 din 4-11-1948, Tudor Dincă, şeful
securităţii din Prahova, cerea instrucţiuni:
"...să ni se dea ordin de urmare, indicându-ne Trib. mil.
unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi
aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor
citate, întrucât arestul existent la această Direcţie este
supraaglomerat, iar penitenciarele din raza noastră nu mai au
locuri."
Situaţia era generalizată; ţăranii stăteau cu furca în mână
iar temniţele pline, după masivele arestări din 15 Mai 1948.
Ana Pauker se întrecea în declaraţii cu Gheorghiu Dej
pe spatele ţăranului român. Ea spunea pe 2 Octombrie 1948:
"Victoria socialismului în România nu este de conceput
fără îndeplinirea colectivizării". ("Universul", nr. 229/2
Oct.1948). Teoharie Georgescu, cu ocazia lui 7 Noiembrie
elogiază modelul colectivizării ("Universul", nr. 260/7
Noiembrie) iar el (Gh. Gheorghiu Dej răspunde că "trecerea
ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin
care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scapă de mizerie şi
înapoiere..."
Ţăranii care hrăneau oraşele deveniseră "duşmanii
poporului", pe când veneticii care îi vânduseră erau etichetaţi
"cei mai iubiţi fii ai ţării" bolşevizate.
Pentru a distruge satul - cetatea milenara a rezistenţei
româneşti - au inventat "chiaburii", după modelul bolşevic.
Odată cu numirea lui N. Ceauşescu ca adjunct la
Ministerul Agriculturii, pe 2/3 Martie 1949, au ridicat forţat
pe moşieri şi familiile lor, aruncându-i în fel de fel de colburi
de ţară, dându-le voie să-şi ia maximum 20 kg din avutul
vieţii, restul rămânând la dispoziţia scursurii satelor. Circa
20.000 au fost aruncaţi pe drum.
Cicerone Ioniţoiu
86
După această "mare victorie", imediat s-a trecut la
"limitarea chiaburilor", categorie în care intra oricine pe care
turnătorii satelor îl indica ca atare, fără criterii, la liberă
apreciere.
N-a scăpat nici marea masa a ţărănimii, pentru ca, prin
Buletinul Oficial nr. 16/6 Aprilie 1949 se publica Decizia
ministeriala 547/1949 care instituia supravegherea muncilor
agricole în tot cursul anului, spre a mobiliza la munca pe
toţi...
"PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TĂU CURS
PRIN ŞANŢURI... RIDICĂ-TE GHEORGHE,
RIDICĂ-TE IOANE!..."
În comuna Roma moldovenească au încercat să facă
de Rusalii (12 Iunie 1949) primul colectiv din jud. Botoşani şi
alde Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţi 2-3, care-şi băuseră
munca, au propus ţăranilor să facă în sat un colhoz ca în
"uniune"... Nici n-au apucat să termine "sugestia", că s-au
pomenit în primărie, telefonând partidului. Cu maşinile au
venit urgent, Rukenstein şi Feller19 cu întărituri de puşti şi
mitraliere, începând să aresteze.
Şi Secretarul P.M.R. din comuna Lunca, jud.Năsăud,
după o astfel de propunere, a fost bine bătut, reuşind totuşi să
telefoneze judeţenei după ajutor...
Pe 5 Iulie 1949, în com. Arpăşel de lângă Salonta,
ţăranii s-au răsculat strigând securităţii de la Oradea: "Nu
vrem colectiv".
19 După nume şi aceştia erau evrei străini de neam şi credinţă.
Genocidul din România
87
În noaptea de 5/6 Iulie 1949, peste 35.000 de
Moldoveni şi Basarabeni au fost ridicaţi şi trimişi în Siberia,
unde numărul a tot crescut până când ministrul de interne
Krugov raporta lui Stalin pe 17 Februarie 1950 ca numărul
moldovenilor deportaţi "pentru totdeauna" cu statut de
"colonişti speciali" se ridica la 94.792 de persoane.
Teroarea se răspândise peste ţară şi rezistenţa creştea.
De Sf. Ilie 1949, 1a Gura Râului din jud. Sibiu -
activiştii de partid veniţi de la judeţeană au încercat să-i
provoace pe ţăranii care nu voiau să audă de întovărăşire,
chiar la ieşirea de la slujbă, în faţa bisericii. În vociferările
care, se auzeau, preotul Ilie Brad a ieşit să vadă ce se
întâmplă. S-a văzut înconjurat şi cu... 64 de ţărani şi ţărance,
aruncaţi în camioane şi duşi la securitate, unde au intrat în
metodele de tortură ale lui Gheorghe Crăciun, timp de o
săptămână. Martor, dr. Coriolan Brad.
Tot din faţa bisericii, a plecat spre casa în ziua de 15
Martie 1949 şi ţăranul Anton CICEU, în comuna Fărăoani,
jud. Bacău, dar n-a mai ajuns, fiindcă la vârsta lui de 80 de ani
şi în baston n-a putut să fugă şi l-au răpus gloanţele securităţii
care luau biserica cu asalt.
În ziua de 24 Iulie 1949 colonelul Cseller Ludovic a
fost "deranjat" din somn şi în loc să plece după planificarea
făcută să se "răcorească" cu partizanii Maramureşului, a luato
nespălat, spre Ghida, Satu Nou, Săldabagiu, unde ţăranii se
răsculaseră. Până seara s-a pătat cu sânge, dar nici Crişurile nau
mai putut stinge focul ţăranilor revărsat peste încercările de
colectivizare.
Bihorul, până spre Arad, a fost supus unui măcel şi a
fost nevoie să ceară ajutorul lui Moiş de la Timişoara.
Zece zile a curs sângele ţăranului român în apărarea
pământului.
Locotenetul Retezan deznoda pe ţărani în bătaie iar
căpitanul Pancovici îi secera cu mitraliera.
Cicerone Ioniţoiu
88
Printre morţi s-au aflat în:
Comuna Someşches: FAUR Ion, MARGINE
Gheorghe....
Comuna Ucuriş : BODEANU Ion, MATEOC Florea,
MATEOC Ion (tatăl), MATEOC. Ion (fiul)...
Comuna Sepreuş : INCICĂU Mihai, PARVU Ion,
PARVU Teodor, STANA Ion, HUŢIU Ion
...
Comuna Batâr : CRĂCIUN....
Comuna Bicaciu-Salonta : PETRUŢ Dumitru....
Comuna Belfir : KIAK Laczi, LORICZ Soni...
Comuna Girisu Negru : SÂRBU Silviu, BOTTON
Gheorghe, BOLOG Ioan...
Comuna Coroiu : LEUCUŢIA Matei...
Comuna Criva : HURTH Ioan, HUŢUI Ioan, HUŢUI
Gheorghe..
Comuna Susag: PETRAN Gheorghe....
Comuna Tinca : Sucigan Vasile....
Pe lângă numeroase arestări, schingiuiri la securitate,
au fost deportări în Dobrogea pe timp nelimitat: Bicaciu (24),
Belfir (20), Barâr (24), Criva (24), Cociuba Mare (23), Girişu
Negru (28), Suşag (17), Tăut (21), Talpeş (28), Ucuriş (31)...
Satele au rămas sub ocupaţie. Numai în com. Berechiu
erau 315 miliţieni şi 65 securişti care băteau încontinuu pe
ţărani.
Vinovaţi de tot acest genocid limitat la judeţele Bihor
şi Arad se fac prefectul Petre Bele care atunci când ţăranii au
cerut să treiere pentru că nu au ce mânca copiii, le-a răspuns
batjocoritor: Ieşiţi pe islaz şi paşteţi, iar la Ucuriş, primarul
Teodor Cotuna (cu 2 clase primare) i-a îndemnat: Mâncaţi
prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua.
Pe lângă aceste unelte murdare din mijlocul poporului,
care au cerut pedepse exemplare, s-au remarcat Pintilie
Genocidul din România
89
Gheorghe şi Nicolschi, care au ordonat să fie fără mila şi
executanţii: lt. col. Ambrus Coloman, lt. col. Cseller Ludovic,
Birtaş Gavril, Moiş Aurel, col. Clain (de la grăniceri), lt.
Martis Ion şi Hărtau Gheorghe, slt. Cimbrea Vladimir şi
Haiduc Iustin, şi mulţi alţii. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea
anchetatorii Retezan, Pancovici, Aibanuş Mihai, Bihari
Emeric, Broitman, Kupfer, Litvin, Smilovici, Rafila
Alexandru, SCHNELLBACH Martin20 (anchetator plin de zel
şi sadic... )
Stelian BREAZU, fostă victimă a regimului de
barbarie, a obţinut mărturia preotului Iosif Stoica din com.
Gurba-Arad care relatează printre altele:
"...Oamenii se întorceau acasă de la treierat cu sacii
goi plângând şi prefectul i-a trimis la păscut.... dar de teamă a
anunţat securitatea... A venit miliţia călare, care a făcut
arestări şi execuţii sumare... cadavrele au fost lăsate în văzul
tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar sa-i acopere. După
aceia i-a pus în sicrie şi i-a aruncat în camioane..."
Şi în judeţul Satu Mare nemulţumirile au dat naştere la o
răscoala, în urma căreia au fost arestaţi mulţi ţărani; după
tortura de la securitate a lt. col. Weiss Ludovic şi Ilonczai
Iuliu, pe 17 Septembrie 1949, la marginea com. Odojreu au
fost împuşcaţi 4 ţăranii: Andrei POP, Gheza CHIRA, Endre
BIRO şi Gyulai SANDOR.
DIN ŢARA CRIŞURILOR SCÂNTEIA
A SĂRIT ÎN ŢARA OBCINILOR
Când în comuna Ucuriş primarul striga la oameni să
"mănânce prune" (tot pe 31 Iulie 1949) în com. Rogojeşti
20 Străin de neam şi de credinţă.
Cicerone Ioniţoiu
90
plutonierul Vârgolici, forţând pe ţărani să se ducă la arie, s-a
văzut tăvălit, în timp ce lumea flămândă striga: "Afară cu
bolşevicii, nu avem nevoie de comunişti." Pe 6 Aug.
securitatea şi-a făcut intrarea în comună şi a început să
aresteze după lista lui Onofrei Socaliuc (omul securităţii). Cei
arestaţi au fost torturaţi şi condamnaţi la Suceava.
La Calafindeşti pe podişul Dragomirnei, ţăranii
revoltaţi au tăiat firele telefonice şi moaşa Pruna a anunţat
autorităţile care au sosit rapid la faţa locului şi ca să facă
linişte, lt. de la Rădăuţi - Karl Segal21, a descărcat mitraliera
în cei peste 200 ţărani adunaţi la primărie. A fost împuşcat pe
loc Vasile CACIUR, urmat de Filon ALEXEI şi Dumitru
IRIMESCU iar Amfilohie DIACONESCU a murit la spital şi
fiul lui Gheorghe Diaconescu (unul din cei 5 copii ai
mortului) a fost rănit. Peste 20 de ţărani arestaţi au fost
torturaţi şi li s-au înscenat procese. Alţii, destul de numeroşi,
au luat drumul domiciliului obligator din Dobrogea iar
familiilor nu li s-a dat voie să-şi îngroape morţii.
A doua zi, pe 7 August 1949, UFDR-istele, cu Hilda
Rotaru, se găseau în com. Frăţăuţii Noi, lângă frontiera cu
"raiul" sovietic şi îndemna ţărancele care se văietau că n-au ce
să dea la copii să mănânce, "să pască buruieni şi urzicuţe ca
pe vremea foametei". Secretarul de partid Ştefan Botnar,
intervenind să le despartă pe sătence de propagandistele de la
oraş, a fost lovit intenţionat. Primarul a anunţat securitatea şi
a sosit acelaşi Karl Segal cu 2 camioane cu miliţieni, dotaţi cu
mitraliere, iar el a deschis focul în plin în cei vreo 1000 de
ţărani adunaţi la primărie. A căzut Ion DAVIDEANU şi Ion
ANDRISAN (de câte 20 ani fiecare), urmaţi de Ilarion
IRIMESCU, pe când Vasile ISOPESCU a murit la spital.
Securitatea a ridicat morţii şi i-a înmormântat în secret.
Comuna a fost ocupată de grănicerii de pe frontieră,
iar miliţia a arestat zeci de persoane pe care le-a predat
21 Alt străin de neam şi de credinţă.
Genocidul din România
91
securităţii, unde Karl Segal le-a torturat şi condamnat. Alţi
zeci de ţărani, familiile victimelor arestate, au ajuns cu D.O.
la Cuza Vodă în Dobrogea.
Tot pe 7 August 1949 a cunoscut represiunea din plin
şi comuna BĂLACEANA, pentru refuzul de a duce grâul la
arie. Ţăranul Ioan DOBOŞ a fost împuşcat pe loc, iar răniţii,
Gheorghe ARCALEAN, Dumitru BLEORT, Ilie SASU,
Mihai SASU şi soţia lui Grigore URSACHE, arestaţi şi duşi
la torturile de la Rădăuţi. După lista primarului au fost
arestate vreo zece persoane şi duse pentru torturare lui Feller
şi alte zeci au luat de domiciliului obligatoriu din Dobrogea.
Şi comuna Stroieşti la 10-12 km. vest de Suceava a
cunoscut aceeaşi teroare, dar fără să curgă sânge, doar arestări
şi deportări.
Ceva mai jos, în com. Butea la nord de Roman, tot pe
6 August 1945, au sosit două maşini cu securişti ca să-l
aresteze pe preotul Gheorghe PETZ, dar clopotul a început să
sune şi 3.000 de ţărani s-au adunat cu furci şi topoare
răsturnând maşinile. A fost chemată în ajutor armata, care a
venit cu o tanchetă şi un tun în timp ce un avion survola
aruncând petarde pentru a împrăştia mulţimea. Au fost răniţi
la Poarta Scheii şi s-au făcut numeroase arestări. Chinurile au
avut loc la securitatea din Roman sub conducerea călăilor
Davidovici şi Pârvu.
Sângele a curs din Belşug şi în centrul Transilvaniei,
unde călăul între călai, Mihai Patriciu de la Cluj, nu s-a lăsat
mai prejos, dirijându-şi oamenii pe toate văile şi a împuşcat
fără milă, să înspăimânteze lumea.
Astfel, pe Remus BRUSTUR din Lechinţa l-a
împuşcat pe 1 August, Istvan KIS a fost împuşcat pe 20 Iulie
între Vad şi Mitreşti, NAGY Lazlo a fost împuşcat în seara de
12 August la marginea satului Curteni, KACSO Ştefan din
Miercurea Nirajului a fost ucis la el acasă în noaptea 9/10
August, pe SANTA Iosif l-au împuşcat în plină zi pe 7
Cicerone Ioniţoiu
92
August, la marginea Vătaşului, în timp ce TINTARU Ion
fusese împuşcat chiar în securitatea de la Blaj.
GROPI COMUNE
Alţi călăi ai securităţii care au "muncit" pentru
urgentarea colectivizării, ne-au lăsat gropile comune care să
ne amintească de prelungirea genocidului rusesc pe trupul
Moldovei.
Printre aceşti sadici se numără: Poppig Ianoş
(Suceava), Blehan Octavian (Iaşi), Karl Segal (Rădăuţi),
Fuchs Iani (Fălticeni), Ruckenstein22 (Botoşani), Davidovici (
Roman)...
În urma lor s-au descoperit fel de fel de gropi comune
la:
- Dealul Mărului, groapă situată la 300 m. între Km
59-60, pe şoseaua dintre Roman-Vaslui; martori la săpături:
Nicolae Popa, fraţii Tănase, Ioan Roşca, Ioan Bălan, Livia
Dandara etc
-Dealul Balaurului, Martori la cercetări: fraţii Tănase,
Nicolae Popa etc
-Cotul Ciocoitei
-Poiana Caescului;
-Poiana lui Vârlan;
-Căciulaţi, aproape de Căldăruşani
1950,
RĂSCOALELE SE GENERALIZEAZĂ ÎN
RĂZBOI ŢĂRĂNESC
22 După nume evreu.
Genocidul din România
93
Cu toata ameninţare lui Dej ca "va zdrobi fără cruţare
orice încercare de grupare sau de rezistenţă a duşmanului faţă
de măsurile economice şi sociale luate de partid şi guvern",
ţărănimea era în mare fierbere.
Primăvara lui 1950 aduce nemulţumiri chiar în sânul
colectivelor înfiinţate în urma HCM 294/30-03-1950, care
printre altele prevedea: "Întreaga producţie agricolă, vegetală
şi animală va fi predată statului." art. 9.
În Muntenia anul începuse cu vărsare de sânge.
Studentul Traian Gh. MARINESCU - Giacu care fusese în
fruntea ţăranilor la secţia de votare din com. Izvoarele, când
în 1946 li s-a furat voinţa naţională, după groaznicele torturi
ale lui Cârnu de la Piteşti, a fost dus la marginea comunei
Izvoarele şi împuşcat pe 6 Februarie 1950. Vestea s-a dus, dar
nu i-a înspăimântat pe ţărani. Cu o seara înainte, acelaşi Cârnu
Ion, cu plut. Ciofrângaru, îl împuşcaseră pe Dumitru
APOSTOL, lângă primăria din Şuici.
Când a început recoltarea şi predarea cotelor la batoză,
toată ţărănimea a fost în picioare spunând NU. După 1 Iulie
1950 Ialomiţa a fost în "flăcări".
În loc să curgă boabe de grâu, la batoza a început să
şiroiască prin sate sângele.
În comuna Gruiu s-au răsculat femeile că nu mai
aveau ce da la copii să mănânce şi au răsturnat maşinile
securiştilor, care veniseră sa potolească mulţimea.
Altă ciocnire a avut loc pe 3 Iulie la Roşiori pe
Mosiştea, unde a intervenit securitatea de la Căciulaţi cu Iştoc
Isidor (Ion), cu Tureanu Ilie şi plut. Fote Alexandru. Au fost
în acele zile răniţi 2 miliţieni şi un securist în înfruntarea cu
ţăranii care încercau să elibereze pe cei arestaţi dintre ei.
La Drăgoeşti, tot pe Mosiştea, primarul Roşoveanu a
cerut intervenţia securităţii care pe 7 Iulie a venit şi a
împuşcat pe ţăranul MATEI Alexandru şi a torturat ţăranii
Cicerone Ioniţoiu
94
prin casele lor, arestând 96 ţărani. Torturaţi de Iştoc I. la
Căciulaţi, au fost deportaţi în Dobrogea. Martor şi victimă
Eugenia IVAN.
La Ciuperceni, pe Videle, în 5 Iulie şi-a făcut apariţia
securitatea şi miliţia care a deschis focul şi a făcut 2 morti, 4
răniţi şi s-au retras cu peste 30 de arestaţi.
A doua zi, în vecini, la Siliştea, a venit activista
Cârjalia cu o maşină de susţinători ca să le spună că trebuie să
dea cotele de la batoză. Tărancele i-au spus că n-au ce să le
dea copiilor să mănânce. Ea a scos pistolul şi a tras în aer,
ameninţându-le. Ele au sărit pe ea şi i-au sfâşiat-o tot, lăsândo
ca pe Eva lîngă primar, care încerca s-o salveze. S-a salvat
cu fuga. A doua zi, a venit armata dotată de război.
Până la sosirea securităţii, hărţuirea cu ţăranii au
început-o activiştii de partid Vârlan Dumitru şi Dumitrescu,
care a tras în mulţime. Când a sosit armata trimisă de cap.
Nedelcu T sub conducerea lt. maj. Stănescu Marin, sângele a
început să curgă. Au fost împuşcaţi: CRACIUN Aurica,
COLIBAŞU Olimpia, POPA Stan, BICA Ion, ONTICA Ion,
BURCEA Ion. Peste 12 răniţi, acesta a fost un prim bilanţ
sângeros. După 7-8 ore cât a durat teroarea asupra comunei au
plecat cu 14 arestaţi la Calea Rahovei unde au fost luaţi în
primire de Sepeanu Tudor şi măiestrii lui schingiuitori,
Stănescu Marin, Ionescu, Vişan, Done...care pe lângă bătăi
groaznice, asmuţeau şi câinii pe ei. Pe lângă aceşti
condamnaţi au mai fost ridicaţi 285 de ţărani după lista
întocmită de slt. Cristea T. şi plut. Cazan Gheoghe cu ajutorul
informatorilor din sat.
Răscoalele şi crimele contra ţărănimii s-au ţinut lanţ:
La Sârbeni (12 km răsărit de Siliştea, securitatea a tras
împuşcând 2 ţărani, rănind 4 şi arestând alţii. La Şopârlesti au
rănit un ţăran.
La Udeni (sat la 2 km de Sârbeni) a fost 1 mort şi 8
răniţi, retrăgându-se cu 15 arestaţi.
Genocidul din România
95
La Corbii Mari au făcut 1 mort, 2 răniţi şi arestat 10
ţărani. La Corbii Ciungi a fost acelaşi bilanţ tragic.
În jurul acestui focar au continuat revoltele la
Fierbinţi, Ghimpaţi; pe 8 Iulie s-au făcut arestări, la
Camineasca a fost un mort şi numeroşi răniţi, pe când la
Iepureşti ţăranii îşi cărau grâul în timpul nopţii şi-l băteau cu
betele ca strămoşii.
Tot pe 7 Iulie, ţăranii din Hânguleşti, jud. Râmnicul
Sărat au fost arestaţi de maiorul Gheorghe Barbu şi lt. col.
Ştrul Mauriciu23 de la Galaţi, pentru că şi-au cerut dreptul la
hrana copiilor.
Pe 9 Iulie primarul din com. Potcoava-Călăraşi a cerut
intervenţia urgentă a securităţii pentru că ţăranii nu
"ascultau"...
Disperarea era generală. La Văgiuleşti şi Ungureni pe
valea Motrului, miliţia a fost dezarmată iar în comuna Moacşa
peste Carpaţi, lângă Sf. Gheorghe, ţăranii au votat o
proclamaţie prin care comuna era declarată - "republică
independentă", nemaiacceptând "relaţii comerciale" cu statul
român.
Comuna Plevna din Ialomiţa, se baricadează într-o
redută şi refuză să mai folosească batozele pentru a nu mai da
cota.
În judeţul Gorj., în comuna Plopşoru, a venit în
Septembrie chiar Ministrul de interne, Teohari Georgescu, să
conducă ostilităţile împotriva ţăranilor ce se opuneau
colectivizării şi dintre arestaţi a hotărât condamnarea la
moarte a lui Constantin Constantinescu şi Grigore Bratu.
Ţăranii din Guşoieni (Vâlcea); Leu (Romanaţi)
găsiseră motivarea să-şi ducă grâul acasă, fiindcă începuse
războiul în Coreea iar românii făceau cazemate pe malul
Dunării. Şi satele până la Calafat, Tiu, Gighera, Cornu... le
23 După nume evreu ca şi ceilalţi călăi.
Cicerone Ioniţoiu
96
urmau exemplu, iar securitatea nu mai putea face faţa
arestărilor.
Transilvania era în fierbere. La Mărcuş (lânga
Prejmer) ţăranii au făcut trei zile greva foamei cu pancarte:
"NU VREM COLECTIV!".
La Micfalău, la începutul lui Septembrie, timp de 5
zile, ţăranii înarmaţi cu coase şi topoare au înconjurat
comuna, au gonit activiştii de partid care n-au mai avut
curajul timp de o lună să intre în sate; în rebeliunea de la
Vadul Crişului au participat şi ţiganii.
Să nu uităm moţii care, când aveau vreo nemulţumire,
coborau din munte cu toţii; acum aveau de ce, li se luaseră
locurile bune şi li se dăduse păşuni pe râpe, li se luaseră foile
de transport şi nu li se dăduse nimic; nici gaz, sare şi
chibrituri nu le mai aduceau.
Acestea au generat mişcările de partizani din munţii
Apuseni.
1951
ANUL MARILOR DEPORTĂRI
Pe 1 Aprilie au fost ridicaţi încă 2600 ţărani din
Bucovina de Nord şi Basarabia şi deportaţi în Siberia.
Urmând modelul sovietic, pe 15 Martie 1951, Teohari
Georgescu, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker,
Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au semnat HCM
344/1951, cu privire la mutarea persoanelor ce ar dauna
"construirii socialismului". Aceştia nu puteau fi decât ţăranii.
Cu acea ocazie s-a format o comisie din cinci persoane
care să ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Drachici, Marin
Jianu, Mihai Burcă, Pavel Cristescu şi Vladimir Mazuru. Între
Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime de 20-25 km, ţăranii
indicaţi de informatori ca având atitudini duşmănoase, în
Genocidul din România
97
noaptea de Rusalii 18/19 Iunie au fost duşi şi aruncaţi pe
Bărăgan. Au fost necesare 20.000 cadre militare, 2995 de
camioane şi 6.191 de vagoane, care au cărat după cifrele
oficiale 40.320; dar, în realitate, numărul a fost dublu,
ajungând la aproape 100.000 de persoane. Printre cei ridicaţi:
BASARABENI din Banat - 8.477;
MACEDONENI - 3.557;
Cârciumari şi chiaburi - 19.034:
ŞVABI - 20.000, printre ei numărându-se şi
supravieţuitori ai genocidului din Donbas (1945-1949).
Redactorul Franz Schuttack crede că în jur de o mie şi-au
pierdut viaţa pe Bărăgan. Cea mai valoroasă lucrare la
capitolul Şvabilor a fost publicată de Heinrich Freihoffer în
1981 la Deggendorf sub titlul "Sklaven în Bărăgan" şi care
cuprinde în 400 pagini fotografii, hărţi şi un appendix
documentar.
Alte documentaţii întregesc aceasta dramă: Miodrag
Milin şi Liubomir Stepanov (în Golgota Bărăganului); Daniel
Vighi (în Rusalii '51) şi Smaranda Vultur (Istorie trăită -
Istorie Povestită).
Datele oficiale nu respectă adevărul. De exemplu,
indica ridicarea oamenilor din 172 de localităţi când în
realitate s-au ridicat din 203.
După căldura insuportabilă din tren, au fost coborâţi la
Lehliu şi duşi între 4 tăruşi în plină câmpie şi sub acoperişul
cerului, îndemnaţi să-şi facă bordeie că vine iarna. Şi se
găseau, de la copii de ţâţă, la bătrâni de 90 ani, adunaţi în
jurul unui butoi cu apa călduţă în care mişunau viermi şi
înconjuraţi de soldaţi şi cuiburi de mitralieră. Un ţăran creştin
relata:
"...În aceste săptămâni mi-a murit de dezinterie
copilul de 10 luni. L-am îngropat eu şi cu soţia ca pe un câine
şi cu miliţianul la spate".
Cicerone Ioniţoiu
98
Aşa s-au format 18 aşezări noi, în această "Siberie
românească".
În acest timp se omorau la Gherla, în reeducare, ţăranii,
la canal tot ei erau exterminaţi cu jugul după gât, ca să
doboare normele, iar la poalele Vlădesei, moţii în colibe de 7-
10 fiinţe mâncau buruieni, iar după copii "Curg zdrenţele ca
ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele...".
Aceştia erau duşmanii regimului, supuşi genocidului ce
cuprinse ţara subjugată.
Şi în timp ce ruşii transportau uraniul de la Ciudanoviţa
(Banat) şi de la Vaşcău, ţăranii văii Crişurilor erau transportaţi
cu vagoanele pe Bărăgan ca să se păstreze secretul lucrărilor
de jaf.
Pentru toate aceste abominabile măsuri de destrămare a
poporului român se impune procesul comunismului.
DESFIINŢAREA TUTUROR STRUCTURILOR
STATULUI DE DREPT
Lucreţiu Pătrăşcanu îşi luase angajamentul faţa de
Moscova să devină jurist al "poporului", legalizând toate
fărădelegile, calificându-le "emanaţie" a poporului; până şi
furtul voinţei naţionale a devenit, sub iscălitura lui, un act de
"dreptate populară".
A mers pe acest drum strâmb, dându-le tovarăşilor
posibilitatea de a-1 duce în faţa plutonului de execuţie pe cale
"legală".
Justiţia, după desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii,
nu numai că a înfrăţit-o cu executivul, dar a şi
subordonat-o, judecătorului revenindu-i misiunea de a citi
cifra anchetatorului din colţul dosarului, iar avocatului, "un
moft al justiţiei burgheze" i s-a dat posibilitatea de a se uni în
Genocidul din România
99
concluzii cu procurorul şi de a-1 ajuta pe acesta să-şi ridice
nivelul celor 4 clase primare.
Pentru ca totul să meargă planificat după poruncile
Moscovei şi ca să se creeze un stâlp solid de apărare a
abuzurilor, au schimbat structura armatei, înlocuind-o cu
trădătorii pregătiţi în URSS. (Mărturiile lui Aurel State,
Achile Sari, Mărculescu....)
LUPTA CONTRA CULTURII ŞI BISERICII
Datorită acestor două jaloane răsărite din popor,
adevărate faruri luminoase ale concepţiilor liberale de
dezvoltare a societăţii, România a reuşit să-şi ctitorească
Statul de drept.
Acestea trebuiau dărâmate şi lor le-a pregătit
Gheorghiu Dej mormântu1 la Canal.
Începutul a fost cu tineretul care s-a dovedit de
neînfrânt, fiind prezent în toate acţiunile anticomuniste.
Tinerii din satele Maramureşene au fost prezenţi
alături de părinţi la podul Izei (6 Martie 1945) apărând hotarul
ţării, tinerii au fost primii în mişcarea de rezistenta din
Obcinile Bucovinei şi în tineret s-a tras pe 8 Noiembrie 1945
de către comuniştii din Ministerul de Interne.
Pentru că nu puteau să îngenuncheze studenţimea din
Cetatea Moldovei, au urmărit pe unul dintre conducători, pe
medicinistul Sergiu IACOVLOV şi pe 18/19 Martie 1-a
împuşcat Ilie Natan24 (poliţist).
După arestările studenţeşti de la 10 Mai, a celor ce
participaseră la manifestaţia anticomunistă, a urmat atacul
contra Ateneului Român din 15 Mai, când o parte din Ctitorii
Unirii sărbătoreau 98 de ani de la Adunarea de la Blaj. La
24 După nume evreu.
Cicerone Ioniţoiu
100
acest atac murdar au participat o mâna de studenţi
"democraţi", deveniţi agenţi comunişti, care au spart
geamurile acestui simbol al culturii româneşti. Printre ei se
numărau unii care au ajuns scriitori la gazetele comuniste şi
propagandişti marxişti: Barbu Câmpina, Muşat (nume
împrumutat, istoric), Axinte, Cristea, Moroianu, Gorotcov,
Aldea Sanielevici, Gr.Filipescu, Ion Biserică, Mircea
Sântimbreanu, Mihai Gafiţa, Petru Vintilă...
La Cluj, în atmosfera explozivă de după 14 Mai când
s-a anunţat de la Paris că Ardealul a redevenit de drept al
României, studenţii au fost victimele muncitorilor maghiari
de la Dermata şi CFR, care înarmaţi cu răngi, topoare, lanţuri,
ciocane... s-au năpustit asupra Căminului Avram Iancu,
distrugând uşile, spărgând geamurile, încercând să intre peste
ei pentru a-i masacra. Cei vreo 200 de studenţi s-au apărat ca
plăieşii la Cetatea Neamţului, până au venit Mânăşturenii în
ajutor.
Dintre conducătorii atacului au fost comuniştii Balsaz
Egon, Adorjan Gheorghe, Neves Francisc, Butyka, Nagy
Seszo şi alţii, sub acoperirea siguranţei din Cluj condusă de
comisarul Gheorghe Crăciun (călăul securităţii din Sibiu şi
directorul Aiudului). Martor, doctor prof. Coriolan Brad.
Genocidul din România
101
"LĂUDAT SĂ FIE TINERETUL CARE S-A CINSTIT PE
SINE ARUNCÂNDU-SE
ÎN LUPTĂ CU NEMĂSURATĂ ABNEGAŢIE ŞI
DRAGOSTE DE NEAM ŞI LIBERTATE, URMÂND
PILDELE ÎNAINTAŞILOR DIN 1848, 1877, 1914 şi 1918.
VIGOAREA LOR ESTE GARANŢIA VIITORULUI."
Noii politruci s-au amestecat şi în viaţa universitară,
interzicând prin manevre necinstite alegerile studenţeşti.
Profesorul Tudor Vianu a fost cel ce a sugrumat ţinerea
alegerilor universitare, pe care Ştefan Voitec le-a
înmormântat, numind comitete provizorii după modelul de
infiltrare comunist.
La mai puţin de un an au trecut şi la "organizarea
elevilor", pentru a-i face o anexă a politicii de îndoctrinare
comunistă.
Imediat după semnarea tratatului de pace, care a lăsat
România tot acolo unde mai marii lumii hotărâseră să
lâncezească, oamenii trăiau sub imperiul fricii, al
nesiguranţei, văzând peste tot numai semne rele. Generaţia
tânără care credea în politică ca într-o artă a guvernării în care
viaţa să se sprijine pe dreptate şi credinţă, pe adevăr şi
dragoste, era aruncată din cămine, alungată de la cantine, de
indivizi mânuitori ai bâtelor, recrutaţi ca agenţi ai siguranţei şi
scribi ai notelor informative.
În România se instalase un îndelung exerciţiu al
propagandei peste o lume supusă exterminării.
Şi pentru această crimă împotriva culturii şi a
intelectualităţii; trebuie sa dea socoteală cei ce au impus
comunismul prin minciună.
Cicerone Ioniţoiu
102
În acel An al Păcii, tranziţia a început să macine
valorile, să trivializeze trecutul şi să evidenţieze reaua
credinţă la care aderaseră din oportunism unii, dezbrăcaţi de
caracter şi onoare.
În ziua când omenirea aniversa 158 ani de la
demolarea Bastiliei şi deschidea drumul spre libertate,
dreptate şi fraternitate, în România se ridica o altă Bastilie a
terorii, în care au început să fie aruncaţi Ctitorii României
monarhice întregite. După numai 169 de zile, a fost azvârlit şi
monarhul, de cei cărora le legitimase frauda.
Modelul sovietic, această zisă democraţie ce se
instaura, părea din capul locului o înfrăţire între dictatura şi
gangsterism.
Deschiderea pe drumul păcii a început cu
comprimarea cadrelor universitare: Gheorghe Bratianu, Gh.
Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudiţă, Victor Papacostea,
Petre Caraman, A. Niţu şi alţii; Gheorghe Oprescu şi Dimitrie
Guşti au fost pensionaţi forţat.
După atacarea oamenilor de cultură de către Nicălai
Moraru (fostul tăbăcar Morgenstein25), a venit rândul lui
Francisc Păcurariu, pe 19 Mai 1947, să se alăture acuzaţiei
adresată lui Vladimir Streinu, că încerca sa răstălmăcească
marxismul, afirmând că Şerban Cioculescu ar fi asemănat
tendenţionalismul literar marxist cu cel al naziştilor.(Rev.
Literatură şi marxism).
O serie de oportunişti începeau să se alinieze
concepţiilor de abrutizare a societăţii prin cultură, printre ei:
Andrei Oţetea, Al. Roşca, C. Daicovici, C. Balmuş, A.
Graur26, Em. Condurachi, Eugen Jebeleanu, Cicerone
Teodorescu, Saşa Pană, Mihai Beniuc....
Ocupaţia rusească, pe lângă obligaţiile economice şi
politice, au impus şi o aservire culturală.
25 Evreu străin de neam şi de credinţa creştină.
26 Evreu care a stabilit gramatica limbii române după bunul său plac.
Genocidul din România
103
Continuându-se ofensiva de demolare a instituţiilor, sa
trecut la "curăţirea" cadrelor universitare de acele elite ce se
bucurau de încrederea studenţimii şi care făceau cinste
învăţământului, începându-se o campanie deşănţată prin
presa.
Autonomia universitară dispărea prin Legea 659/24-
08-1946.
S-a format o comise ministerială de raţionalizare a
învăţământului superior din: Traian Savulescu, C. Daicovici,
Miron Niculescu, P. Constantinescu-Iaşi, care, pe 2
Octombrie 1947, a propus (şi Ştefan Voitec a aprobat)
punerea în retragere a 80 de cadre universitare; pe alţii i-au
pensionat forţat; pe 4 Octombrie 1947 au trecut la suprimarea
de 400 posturi în învăţământ (asistenţi, lectori, şefi de lucrări).
În locul lor au fost introduse cadre noi, credincioase
partidului şi regimului, chiar dacă nu îndeplineau criteriile;
începea anarhizarea învăţământului.
Pentru a sublinia decapitarea învăţământului, e
suficient a menţiona că Facultatea de drept, care avea în 1944
un număr de 45 cadre, a ajuns în 1950 cu 5 supravieţuitori la
catedre, pe când 8 erau deja în închisoare şi alţii muritori de
foame.
Pericolul ce pândea a fost strigat în Aula Academiei
Române pe 14 Martie 1947 (la un an după ce se ceruse
"Etatizarea Academiei" de către cel căruia i se cerea capul în
presa comunistă, profesorul de renume internaţional Grigore
T. Popa, care spune:
"Una din formele cele mai teribile ale eticii este
tirania dosarului... Oamenii se tem, se suspectează unii pe
alţii. Când într-o ţară puterea a fost luata cu forţa, uzurpatorul
are în vine frica unei alte uzurpări, sau a unei revolte de
răsturnare... Să ne amintim puţin isprăvile dictaturilor de-abia
răsturnate şi a celor care aşteaptă să fie răsturnate: bastoanele
de cauciuc şi untul de ricină, spionajul în familie prin copii,
Cicerone Ioniţoiu
104
dispariţia de oameni peste noapte, arestări şi deportări,
schingiuiri şi viaţa în celule, spionaj intens şi omoruri, luare
de ostatici, confiscări de bunuri, răpiri din stradă, descinderi
nocturne şi percheziţii, înscenări şi eliminări din servicii..."
La aceasta s-a redus viaţa românului de atunci, timp de o
jumătate de secol: FRICA, şi Gr.T. Popa a denunţa-o, de la
cel mai înalt for de cultura.
În timp ce vorbea acest profet, Traian Săvulescu, C.
Parhon, St. Nicolau (intraţi în lanţul colaboratorilor), cuprinşi
de frică, s-au sculat şi au părăsit Aula spunând..."şi-a pierdut
simţul conservării...". Nu se ştie dacă ar mai fi auzit
şi....continuarea:
"Daca Isus ar începe astăzi propovăduirea sa, este
foarte probabil ca înainte de a fi răstignit, ar fi considerat
reacţionar şi ar încheia repede cariera sa profetică într-o
celula întunecoasă, în numele ideilor progresiste..."
Când au venit să-l aresteze pe profesorul-profet,
studenţii au sărit în apărarea lui, alţii l-au scos pe un geam,
dispărând cu el. Ascuns la un bun prieten curajos, a murit
bolnav, în ascunzătoare pe 18-07-1948.
Un coleg al său, decanul prof. dr. Vintilă Ciocâlteu, a
murit tot în ascunzătoare în 1947, pentru că s-a opus la
profanarea învăţământului universitar, când au vrut sa-1
impună pe Simion Oeriu, care nu avea nici un merit, decât că
era împins de turma progresistă.
În faţa atacurilor tot mai furibunde contra culturii
occidentale, care "ne adusese tot răul de pe lume" şi la
îndemnul lui G. Călinescu care, încadrat, dădea sfaturi "ca
acum când poporul intra în plinele sale drepturi (n.n.- după ce
i se furase voinţa), trebuie să vrem să fim alături de el",
curajosul savant Nicolae Bănescu, într-o comunicare, s-a
Genocidul din România
105
referit la perdeaua de întuneric ce se lasă între cele doua
puncte cardinale, prefigurând "cortina de fier".
CULTURA SUB SEMNUL TERORII:
ANUL 1948
Sub fel de fel de motive, cadrele universitare porniseră
pe Golgota. Pe 15 Mai, un val uriaş a aruncat tineretul - şi în
special studenţimea - în fundul închisorilor. Tot pe 15 Mai se
deschidea Adunarea Generală a Academiei Române. În timpul
acestor dezbateri omagiale ce subliniau rolul Revoluţiei de la
1848, invocându-se marile personalităţi şi dragostea lor de
patrie, ca o notă discordantă au apărut C. Parhon şi T.
Săvulescu, două unelte ruseşti, care au pus problema
desfiinţării Academiei Române şi a înfiinţării Academiei
R.P.R., ca organizaţie de partid şi de stat27.
Pe 9 Iunie 1948, se radia Academia Româna şi se
numea o Comisie (conform directivelor) care în termen de 45
zile va depune Statutul de organizare al Academiei R.P.R.
Aceasta era de fapt o aservire a spiritului şi viza "coborârea
nivelului" (declara N. Bănescu.- pe drept cuvânt).
Membrii Academiei nu se vor mai întâlni în plen, ci
vor fi răspândiţi prin închisorile comuniste, de unde mulţi vor
fi aruncaţi în gropile comune.
Din vechii membri au fost reţinuţi numai 27.
Iar cei 42 de membrii "fondatori" ai...Academiei RPR,
numiţi de către Consiliul de Miniştri, vor propune alţi 49
membrii titulari; toţi cei 91 au semnat o rezoluţie prin care se
condamna Academia Româna şi se angajau să servească cu
devotament politica Partidului Muncitoresc Român.
27 Vezi şi articolul: Emil Botnăraş numeşte academicieni, la adresa
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1998/current10/mi16.htm.
Cicerone Ioniţoiu
106
Între lichidarea Academiei Române şi înfiinţarea
sucursalei partidului comunist a avut loc o altă lovitură dată
economiei naţionale: Naţionalizarea industriei.
O altă pacoste pe capul tineretului
În 1945 a venit de la studiile moscovite, cu o carte de
circa 30 de pagini, denumită "Gazeta de perete", un anume
Mihail Roller, care a constituit materialul pe linie de educaţie.
A mai publicat un "studiu de 10 pagini ignorate din
istoria României moderne", luându-şi rolul de reformator al
istoriei României, ajutat de Barbu Câmpina.
Că şi-a bătut joc de trecutul neamului românesc, cu
sprijinul culturalnicului Leonte Răutu, nu-i încă tot, dar ne-a
şi rescris istoria. După moartea lui Stalin a circulat zvonul ca
" s-a sinucis Roller". Mărturie asupra acestei falsificări stă
Comunicarea Liviei Dandara făcută la Sighet (inclusă în
Analele Sighet nr. 6, pag. 574.).
În August 1948 a venit rândul umplerii golului, de la
şoimii patriei până la facultate prin înlăturarea rămăşiţelor şi
concepţiilor burgheze", făcându-se loc îndoctrinării
tineretului, spre a se scoate indivizi depersonalizaţi.
Se introducea marxism leninismul şi limba rusă în
învăţământ.
Învăţământul era organizat exclusiv de stat; pe lângă
orele de îndoctrinare se urmărea "îndrumarea folosirii
timpului liber".
Gheorghiu Dej indicase:
"De la grădiniţă copilul trebuie pregătit pentru viaţa în
colectiv".
Genocidul din România
107
BISERICA
Stâlp de bază al Statului şi una din cele mai
importante instituţii opozante regimului comunist.
Din 1945 s-a încercat transformarea ei într-o curea de
transmisie a propagandei comuniste către sate, unde preoţii
aveau o influenţă capitală asupra ţărănimii, care, după
modelul rusesc, trebuia să fie adusă în situaţie de sclavagism.
Au îndemnat pe preoţi să se adune în sindicat şi chiar
după 6 Martie pe preotul C. Burducea l-au făcut ministru,
sperând câştigarea clerului. Câştigul a fost infim şi numai la
ortodocşi.
Forţând nota, au trecut la exterminarea Patriarhului
Nicodim care, pe 27 Februarie 1948, a murit în urma
tratamentului cu otravă de la Mănăstirea Neamţ, şi nu s-a aflat
dacă s-a spovedit Arăpaşului de la Iaşi, pe a cărui moşie se
afla mănăstirea. Gheorghiu Dej avea nevoie sa-1 facă patriarh
pe cel... ce-1 găzduise după evadarea de la Tg. Jiu şi să i se
mărturisească despre uciderea lui Foriş, ca să fie dezlegat
pentru următoarele, ce le avea planificate.
Dar în bisercă fiind o rânduială, urma ca pe scaunul
patriarhal să se aşeze Mitropolitul Moldovei Irineu
Mihalcescu; cum partidul era grăbit, pe 2/3 Aprilie 1948 a
murit, de aceeaşi "boala" ca şi patriarhul.
"Preotul" Marina din Vâlcea a fost trimis urgent la
Iaşi, a trecut prin toate treptele cerute de canoane şi pe 24 Mai
1948 i s-a dat lui Dej omul îmbrăcat în straie de patriarh
democrat. Pentru că toate merseseră planificate "ca la carte",
şi alegerea s-a făcut tot după "canoane". După relatările
Gabrielei Catalan
"trebuie spus că din cei 504 membri cu drept legal şi
canonic de vot, au fost prezenţi 427 şi au ieşit 428 voturi
Cicerone Ioniţoiu
108
exprimate... Trebuie să remarcăm că majoritatea celor cu
drept de vot erau, nu clerici sau simpli enoriaşi delegaţi de
parohii şi episcopate, ci politicieni şi politruci comunişti, mai
mult sau puţini anonimi, membrii ai M.Ad.N. sau ai
guvernului, ori alţi "tovarăşi de drum", cu diverse funcţii în
administraţia de stat locală şi centrală...mobilizaţi la
Patriarhie luni dimineaţa, 24 Mai 1948, în număr de 320, din
care aproape 200 bucureşteni...".
În discursul de investitură, Patriarhul roşu s-a angajat la
desfiinţarea bisericii Greco- Catolice şi silirea credincioşilor
să revină la ortodoxie, o pregătire cât mai buna a clerului
(epurare şi selectare), reorganizarea clerului monahal pe alte
baze, îmbinând viaţa duhovniceasca cu cea socială şi
culturală, reformarea instituţiilor pentru pregătirea clerului de
mir şi monahal, revizuirea predicilor, propaganda bisericească
în favoarea statului şi regimului comunist, dezvoltarea relaţiei
speciale cu Moscova, combaterea şovinismului şi
prozelitismului, precum şi colaborare constantă cu Bisericile
Ortodoxe surori.
Deci stăpânirea îşi impusese Biserica, sub lozinca "cine
nu este cu noi este împotriva noastră", în spiritul celei de a
doua reuniuni a Cominforumului, care prevedea printre
sarcini: întreruperea legăturilor Bisericii Catolice cu
Vaticanul, desfiinţarea Bisericilor de rit oriental, cele
ortodoxe, prin teroare şi şantaj să fie subordonate puterii
instaurate în stat. Condiţiile fiind create, pe 6 Iunie 1948, s-a
înmânat cârja patriarhului într-un cadru solemn, în faţa
autorităţilor de stat şi de partid.
Pentru că directiva venea de la Moscova, la ea s-au
aliniat şi Bisericile din Albania, Iugoslavia, Ungaria,
Cehoslovacia şi Polonia, fiecare plătind tributul sângeros al
îngenuncherii.
Genocidul din România
109
ASALTUL COMUNIST
ÎMPOTRIVA BISERICII GRECO-CATOLICE
Când partidul comunist a programat moartea lui
Nicodim, a fost chemat episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi
i s-a propus postul de Patriarh al României (ianuarie 1948).
După refuz, Gheorghiu Dej, la indicaţia Moscovei, şia
urmat planul criminal, sacrificând pe Nicodim şi Mihălcescu
şi instalându-şi omul de casă -Marina (Justinian)- ca patriarh.
Acesta a trecut la asaltul contra Bisericii Greco-catolice,
denunţând Concodatul (încheiat în 1927) dintre Statul Român
şi Vatican- pe 18 Iulie 1948. A urmat desfiinţarea şcolilor
confesionale (3 August 1948). În luna Septembrie s-a trecut la
depunerea episcopilor Ioan Suciu, Traian Frenţiu, Alexandru
Rusu şi Ioan Bălan.
Prin ameninţări şi şantaj au adunat 38 de preoţi (dintre
care 2 au dezertat) şi i-au pus să voteze pe 1 Octombrie 1948
trecerea bisericii greco-catolice la ortodoxim, ocupând după
aceasta cu forţa bisericile şi reşedinţele.
Între 15-18 Octombrie, Mănăstirea Bixad a cunoscut
zile de groază, prin năvălirea a peste 100 de securisti,
miliţieni, activişti, care au arestat 23 de greco-catolici. Între
28-31 Octombrie a urmat arestatarea celor 7 episcopi şi alte
zeci de preoţi până la 1 Decembrie 1948, când a fost
suprimată Biserica Greco-Catolică şi i s-au confiscat toate
bunurile.
Se dezlănţuie o prigoană furibundă de arestări şi
aruncarea familiilor preoţilor pe drumuri, din casele parohiale.
Clerul militar fusese scos din armata (care-şi
schimbase uniforma după modelul sovietic, având ca general
şef al educaţiei pe Petre Borilă).
Justiţia, odată cu naţionalizarea (11 Iunie) se
organizează tot după modelul sovietic. După ce-1 aruncaseră
afară pe tovarăşul de drum - Lucreţiu Pătrăşcanu - au înlocuit
Cicerone Ioniţoiu
110
barourile cu colegiile de avocaţi, iar pe majoritatea
magistraţilor i-au disponibilizat, înainte de a le arăta drumul
închisorilor (înmulţite şi întărite prin dotarea a încă 2
Tribunale militare, la Ploieşti şi Sibiu). Ca asigurare a
materialului uman pentru temniţe au recurs tot la modelul
sovietic, cu înfiinţarea Direcţiei Securităţii poporului. În
ultima zi a anului s-au înfiinţat trupele M.A.I.
Nu greşim dacă spunem că de la această dată România
devenise o închisoare în totalitate, deoarece, după sfidarea
sistemului stalinist de către Tito, se luaseră măsuri de
siguranţă în Banat şi se trecuse la construcţia liniilor de
fortificaţii în Oltenia.
Odată consolidat sistemul represiv intern, i-a revenit
Anei Pauker să integreze politica externă în cea rusească,
rechemând de la posturi pe unii care n-au mai revenit
niciodată şi numind pe ai ei, ca să îndeplinească misiuni
ascunse în favoarea Moscovei.
Aceste fapte justifică în plus crima de trădare a
poporului român, de aservire a ţării unei puteri străine.
Femeia aceasta cu grad de colonel rus, care închinase
Moscovei afacerile externe ale României, a denunţat acordul
dintre România şi Franţa, împreuna cu toate anexele (semnate
în 1939) şi a expulzat nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara
şi pe colaboratorii săi pontificali John Kirk şi Guido del
Mestri, în maximum 3 zile (4-07-1950)28.
Teohari Georgescu a trecut la interzicerea Cultului
Catolic în Martie 1949, dând mână liberă lui Gh. Pintilie
(Bodnarenko) şi lui Alex. Nicolschi să înceapă arestările. Din
1 Decembrie 1948 până în 1964 au arestat peste 4000 preoţi
28 Mai multe amănunte despre istoria uniatismului din Transilvania a se
vedea lucrarea pr. Prof. D. Stăniloae, Uniatismul din Transilvania.
Încercare de dezbinare a poporului român, EIBMBOR, Bucuresti, 1973.
Genocidul din România
111
de toate riturile şi ierarhii Catolici şi greco-catolici au fost
exterminaţi29.
Biserica a fost înjosită, batjocorită, călugării alungaţi
din mănăstiri30 şi după cum vom vedea, slujitorii ei acuzaţi de
spionaj.
Nu trebuie să uitam politica rusească agresivă, nu
numai în ţările satelite, ci şi în cele occidentale - foste aliate -
sabotând, după 1947, aplicarea Planului Marschall de
ajutorare economică a ţărilor subjugate - pe care urmăreau să
le destabilizeze. În Franţa, aproape 6 luni, începând din Iunie
1947, comuniştii au încercat preluarea prin forţă a guvernului,
organizând greve şi sabotaje peste tot, obligând guvernul să
cheme 30.000 de rezervişti pentru a curma flagelul. Şi cum el
se întindea cu consecinţe grele asupra Italiei şi în general a
Vestului (Blocada Berlinului), Papa Pius al XII-lea a
excomunicat pe toţi membrii şi simpatizanţii partidelor
comuniste (care făceau jocul de agenţi de infiltraţie)
precizând; "Comuniştii nu se află la stânga, ei sunt la est."
POLITICA DE CRIMĂ CONTRA SPIRITULUI ŞI
CULTURII
Pe lângă represiunea contra Bisericii, reformarea
învăţământului cu epurarea şi arestarea cadrelor universitare
şi desfiinţarea Academiei Române, s-a trecut la epurarea a
29 Vezi şi cartea Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii
Ortodoxe Romane.
30 Prin Decretul 410/1959. Vezi şi la Gherasim Putneanul, Tămâie şi exil -
dialoguri despre pribegia fraţilor, editura Geea, Botoşani, 2003. Este o
carte ce cuprinde dialoguri cu P.S. Gherasim Putneanul şi marturisire ale
călugărilor şi maicilor despre alungarea călugărilor din mănăstiri în baza
Decretului 410/1959. O carte care ne descoperă o faţă mai puţin cunoscută
a istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Partea a doua conţine o serie de
poezii deosebit de mişcătoare, compuse de călugări şi maici.
Cicerone Ioniţoiu
112
peste 8.000 titluri de lucrări şi scoaterea din biblioteci a
numeroase tone de cărţi de pe tot cuprinsul ţării, de la
Academia Română, Bibliotecile Universitare, de la licee...
până şi de la Scoală de nevăzători (Vatra Luminoasă,
Bucureşti), lucrări cărora li s-a dat foc, ca pe timpul naziştilor.
Paralel cu această acţiune de ardere a ştiinţei,
comuniştii au lansat lupta contra "spionajului", văzând în
fiecare intelectual un potenţial spion, mai ales pe cei ce
studiaseră în străinătate şi pe cei ce aveau legături cu cei
veniţi din străinătate, sau purtătorii de corespondenţă cu
rudele şi prietenii stabiliţi în străinătate.
În 5/6 Mai 1950, au fost ridicate 83 personalităţi ale
vieţii politice româneşti (pe drept cuvânt Ctitori ai României)
din 1918 până în 1940, foşti miniştri, subsecretari de stat,
guvernatori ai BNR... şi duşi în închisoarea Sighet ( nume de
cod "Dunărea").
Pe tabelul întocmit de colectivul M.A.I. (format din
Marin Jianu, gen. Pavel Cristescu, col. Gavril Birtaş, col.
Mihail Dulgheru, Lt. colonel Teodor Sepeanu şi maior Ilie
Bădică) se scria:
"Toate elementele politice care au avut un rol în viaţa
politică a ţării. Să se găsească motive de internare în proces."
Comandantul închisorii spune despre cei veniţi:
"... Bătrâni, slabi, bolnavi, speriaţi. Nişte umbre. Unul
din ei, Brătianu; am avut trei în penitenciar, a fost scos pe
braţe din duba şi dus în celula lui.
Era în comă. Aşa ajunsese... Şi ce să fac cu el?... O să-l
îngropi în secret într-un loc ferit... A murit în noaptea
aceea...".
Genocidul din România
113
Ordinul de arestare şi trimitere fusese semnat de
Gheorghe Pintilie (Bodnarenco). Numărul lor a crescut până
la 139 şi din ei au murit 84, în condiţii de exterminare.
Tot aici au mai fost aduşi 66 de ierarhi şi clerici catolici
şi greco-catolici dintre care de asemenea au murit mulţi în
condiţii de exterminare.
A doua zi după arestarea Ctitorilor, familiile au fost
evacuate din domiciliu şi duse la marginea oraşelor în magazii
sau locuri insalubre, lipsite de condiţii umane şi de lucrurile
care le-au fost confiscate. Urmaşii au fost nu numai evacuaţi,
dar şi cu pensiile tăiate, iar copii lor cu urmări la servici, sau
în câmpul muncii.
Jaful a fost total. Guvernul a dat un H.C.M. în 1956 prin
care legaliza jafurile.
Şi tot Gheorghe Pintilie a semnat ordinul din 15-04-
1952, prin care au fost arestaţi membrii familiilor elitei
româneşti de la Sighet şi tot pe bază administrativă au fost
trimise la munca de exterminare soţiile, copiii şi alte rude
apropiate.
Felul cum lucra justiţia şi Ministerul de Interne este de
reliefat de cazul prof. ministru Mihail Manoilescu, arestat 5/6
Mai 1950, mort la Sighet pe 31 Decembrie 1950; dar pe 12
Aprilie 1952 el a fost condamnat în lipsă la 15 ani temniţa
grea şi 10 ani degradare civică, cu confiscarea averii.
O alta categorie de intelectuali şi foşti funcţionari
administrativi ai României Mari, între cele două războaie
mondiale, a fost arestată în noaptea 15/16 August 1952. Din
acest lot, de ordinul miilor, au făcut parte foştii primari,
notari, perceptori, prefecţi, preoţi şi învăţători de prestigiu,
care împiedecau prin prezenţa lor procesul de colectivizare şi
foarte mulţi membrii ai partidelor PNŢ şi PNL, care scăpaseră
arestărilor din 15-08-1949. Aceştia, adunaţi din toată ţara, pe
baza de tabele administrative pe termene (24-60 luni) au
trecut prin Ghencea şi au ajuns la Poarta Albă, de unde au fost
Cicerone Ioniţoiu
114
dirijaţi spre lagărele de muncă forţată (de exterminare) în care
au murit foarte mulţi: la Galeş, Peninsula, Capul Midia. După
19 Iulie 1953 (închiderea Canalului) au fost aduşi la Poarta
Albă ca schelete supravieţuitoare (mulţi n-au mai putut fi
salvaţi).
O alta categorie o reprezintă foştii funcţionari ai poliţiei
şi magistraţi, care mai erau în viaţă după 1918; au fost arestaţi
aproape în totalitate după 20 Iulie 1948, căutându-se, înainte
de exterminarea lor, să se stoarcă de la ei date
compromiţătoare despre comuniştii din conducerea superioară
a partidului comunist. Am amintit că mai mult de jumătate din
foştii comunişti fuseseră agenţi ai siguranţei şi acum puteau fi
un pericol pentru Gheorghiu Dej. Începuse răfuiala internă,
prin excluderi din partid şi se ajunsese la vârful conducerii.
Gheorghiu Dej se simţea ameninţat de Foriş (pe care-l
lichidase), de Lucreţiu Pătrăşcanu (arestat din Mai 1948), de
Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu (pe care i-a
arestat în 1952) - urmând să le facă procese.
RUINAREA ECONOMICĂ:
SĂRĂCIREA ŞI ÎNFOMETAREA POPULAŢIEI
Guvernul comunist, format din agenţi şi slugi ale
Moscovei, au urmat "modelul sovietic" fără să opună
rezistentă.
Când, după seceta dezastruoasă şi ruinarea din cauza
războiului, puterile occidentale au propus tuturor ţărilor din
Europa un plan de redresare economică (Planul Marschall ),
ţările subjugate l-au refuzat la ordinul Moscovei. România şi
Polonia, pe 4 Iulie 1947, iar Cehoslovacia, deşi îl acceptase, a
anunţat că renunţă la plan. Masaryc spunea că "Noi nu suntem
decât nişte vasali."
Genocidul din România
115
Pentru această politică economică se fac vinovaţi
comuniştii, fiindcă au refuzat cooperarea cu Europa
occidentală. Au depărtat ţara de sursele viabile, integrând-o
politicii URSS, care era departe de a atinge nivelul
industrializării spre a acoperi cel puţin 50% din necesităţile
vasalilor. Şi ca să fie şi mai strâns legată de interesele
Moscovei, a intrat în Septembrie 1947 în Cominform, un pas
înspre divizarea Europei.
Dar omul bolnav de la Moscova începuse să se teama
de comploturi şi-i suspecta pe cei mai apropiaţi, după lovitura
primită de la Tito.
După ce, pe 31 August, mareşalul Jucov a trebuit să
moară pentru a fi liniştit Stalin, acesta a făcut să dispară de
mâna lui Beria şi pe Solomon Mikhaels (conducătorul
Comitetului evreiesc antifascist). Deşi recunoscuse statul
Israel (înfiinţat în 1948), la scurt timp Stalin şi-a schimbat
opţiunea pentru arabi şi a dezlănţuit o persecuţie antievreiască,
nu numai în Rusia, dar şi în ţările satelite care a
durat până la 13 Ianuarie 1953, când s-a anunţat descoperirea
complotului "asasinii în halate albe" (doctorii evrei care, după
asasinarea lui Jucov, ar fi urmărit şi dispariţia altor
conducători ai URSS). Până la această dată, fuseseră arestaţi
mii de evrei antifascişti şi mai ales intelectualitatea,
înterzicându-se publicaţiile lor. Am amintit această întorsătură
în politica dictatorială împotriva celor ce-i sprijiniseră, fiindcă
ea s-a impus şi celorlalte state satelite, având un caracter
nazist, de exterminare.
Ca la comandă, Rusia sovietică declanşează un război
ciudat contra Statelor Unite, la început în 1949, în Europa, pe
spatele ţărilor satelite. Americanii sunt învinuiţi ca prin
Churchill au încercat să instaureze o federalizare balcanică în
jurul lui I. B. Tito.
Eşecul rusesc de a face pe anglo-franco-americani să
se retragă din Berlin prin blocada impusă, a dus la crearea
Cicerone Ioniţoiu
116
N.A.T.O-ului; Moscova a răspuns prin obligarea Germaniei
de răsărit şi Cehoslovaciei să recunoască frontierele lor cu
Polonia.
Imediat s-a declanşat o atmosfera de "spionită", în
ţările subjugate de URSS înscenându-se comedii de procese.
În 22 Septembrie 1949 a avut loc la Budapesta un
proces cu pedepse capitale în care grupul Laslo Rajk a fost
acuzat că a fost dirijat de Tito ca să rupă Ungaria de
Cominform, alăturând-o Federaţiei Balcanice. Faptele
"recunoscute" în timpul anchetelor au fost judecate în
procesul ce a avut loc.
În Bulgaria, pe 7 Decembrie 1949, s-a judecat o altă
comedie judiciară în care un vechi militant comunist acuzat că
era unealta lui Tito pentru integrarea Bulgariei în Federaţia
Balcanică, după anchete barbare, a recunoscut rolul de spion
al imperialiştilor şi legăturile cu conducătorul iugoslav. Ajuns
la "proces" nu a recunoscut însă declaraţiile făcute în anchete.
A fost executat şi după aceea s-a publicat o scrisoare făcută
înainte de moarte, prin care revenea asupra declaraţiilor din
instanţa. În timp ce era arestat Kostov, liderul Dimitrov G. se
întorcea în cosciug din URSS, nevindecat.
Polonia a fost şi ea teatrul unei înscenări, după
numirea mareşalului rus (de origine poloneză) Rokosovski ca
ministru al Apărării şi comandant şef al armatei poloneze, în
Noiembrie 1949. În acelaşi timp Gomulka şi doi prieteni au
fost excluşi din partidul comunist. Alţii au fost arestaţi
"recunoscându-şi" vinele după dorinţa anchetatorilor şi
condamnaţi cu lotul generalului Stanislaw Tatar (un preludiu
pentru procesul lui Gomulka, deja arestat) în timp ce la Praga
se regiza o alta înscenare.
Cehoslovacia a cunoscut din 1950 o serie de arestări
printre veteranii comunişti iar pe 24 Noiembrie 1951 a fost
ridicat Rudolf Slansky, cu un anturaj numeros de evrei. De la
Moscova a fost trimis generalul Likhatchev, colaboratorul lui
Genocidul din România
117
Beria, ca să ajute la prepararea procesului (de reţinut că după
execuţia lui Beria, a fost şi el lichidat la Moscova).Torturaţi şi
drogaţi de dr. Sommer (care s-a sinucis în 1968, după
primăvara de la Praga) au fost judecaţi pe 23 Noiembrie 1952.
Din 14 inculpaţi au fost executaţi (11) pentru trădare, spionaj,
sabotaj, deviaţionism... Din lot au făcut parte 11 evrei, acuzaţi
că "prin origina lor erau predispuşi să fie instrumente ale
spionajului american"…
Unul dintre acuzaţi, jurnalistul A. Simone a declarat în
instanţa, ca să fie pe linia acuzării, că un coleg american
David Schoenbrun i-ar fi zis:
"Este o datorie a fiecărui evreu de a susţine
americanii chiar dacă nu sunt de acord cu toate detaliile
politicii lor."
Mărturisirile "făcute" în timpul procesului trebuiau să
evidenţieze că evreii, popor internaţional, bucurându-se de un
rol privilegiat, neavând susţinerea în tânărul stat Israel, au
intrat în conspiraţia condusă de Statele Unite contra Uniunii
sovietice în scopul de a smulge Cehoslovacia din prietenia cu
sovieticii, urmărind s-o transforme într-o noua Iugoslavie.
Imediat după proces, ziarul comunist praghez declara
sionismul ca inamicul nr. 1 al clasei muncitoare, o acoperire a
antisemitismului ce îl manifesta Stalin şi prin care urmărea
schimbarea politicii spre populaţiile arabe, subliniind că au
aceiaşi inamici (comuni) cu comuniştii. Schimbarea trebuia
justificată, mai ales ca până "ieri" Cehoslovacia furnizase
armament Israelului, de la muniţie uşoara până la avioane de
vânătoare. Acum schimbarea de orientare se făcea cu
perdeaua sionismului care acoperă după modelul sovieto-ceh
întregul lagăr comunist.
Ca să fie în ton cu modelul sovietic, Gheorghiu Dej
declara în Noiembrie 1949 că partidul comunist iugoslav este
format din asasini şi spioni imperialişti care au pus mâna pe
Cicerone Ioniţoiu
118
putere. Şi ca să dovedească prin fapte ataşamentul, a trecut la
întărirea frontierei cu Iugoslavia, aducând armata rusească în
sprijin.
Mai mult, a arestat câteva sute de sârbi din Banat,
legându-i de câţiva ofiţeri din securitatea de la Timişoara întrun
proces de spionaj.
"SPIONITA IMPERIALISTĂ "
Aceasta boala răspândită de Moscova s-a întins peste
toată ţara şi s-a trecut la arestarea tuturor celor care făcuseră
studii în occident şi a cuprins pe cei ce aveau prieteni în apus,
a celor ce primiseră vizite din apus, a celor ce aveau rude în
străinătate, asupra celor ce purtau relaţii cu membrii
diplomatici sau jurnalişti străini, această molimă cuprinzând
şi pe cei ce mergeau la Bibliotecile străine pentru a citi ziare,
a viziona filme sau a împrumuta cărţi.
Americanii au descoperit o serie de spioni ai ţărilor
comuniste, printre care soţii Rosenberg, care au furat din
secretele bombei atomice, pe care a reuşit în 1949 s-o
realizeze. Soţii au fost judecaţi şi executaţi. Atunci s-au
dezlănţuit la comandă procese în toate ţările satelite
condamnând sute de oameni prin înscenări.
Tot americanii au descoperit pe consilierul de presa şi
cultură al României de la Washington că făcea spionaj şi l-au
expulzat. Încercând Bucureştiul să introducă o serie de
activişti comunişti în Statele Unite pentru propaganda în
favoarea păcii şi a comunismului, s-a refuzat viza de intrare în
U.S. A. a lui Emil Petrovici, Mihai Socor, Petre
Constantinescu-Iaşi s.a.
Ca ripostă, pe 1 Martie 1950, s-a întâlnit Biroul Politic
al CC al PMR în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana
Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lotar Rădaceanu,
Genocidul din România
119
Iosif Chişinevschi şi Alex. Moghioroş, având la punctul 1 din
ordinea de zi "Închiderea oficiilor de informaţii american şi
englez". Chişinevschi a spus că «noi am mai luat hotărârea să
închidem "Institutul francez" şi totuşi el continuă». Gheorgiu
Dej a subliniat "trebuie luate măsuri de arestare împotriva
tuturor care merg acolo."
Pantiuşa Bodnarenco deja semnase ordinul de arestare,
şi de pe stradă începuseră să fie ridicaţi cei ce ieşeau de la
biblioteci. Angajaţii români ai bibliotecilor şi oficiilor de
presă au fost arestaţi şi ei, torturaţi în anchete şi condamnaţi
pentru "înaltă trădare."
Biblioteca era o anexă pe lângă legaţia USA din
Bucureşti (sub conducerea lui Frank R. Shea); se urmărea
oprirea informaţiilor scurse din occident, prin presă şi reviste.
Pe 26 Aprilie 1950 s-a înscenat la Bucureşti un proces
prin care acuzaţii erau învinuiţi de aţâţare la război,
transmitere de informaţii despre misiunea sovietică şi
mişcările de trupe; acestea, după cum vom vedea, erau făcute
de Rusia în vederea declanşării celui de al III-lea război
mondial de pe teritoriul României. În acest lot, un fel de
ghiveci, erau amestecate nume de diplomaţi americani,
englezi, suedezi, francezi şi ziarişti, funcţionari. Ca
personalităţi, în boxa acuzaţilor se numărau surorile Nora şi
Any Samuelli, Constantin Mugur (contabil-casier la
biblioteca), Eleonora SuneWied (fiica regelui Albaniei,
secretara), Liviu Popescu-Nasta (corespondentul ziarului
"New York Times", a cărui fiică era căsătorită cu prof.
William Deakin, secretarul lui W. Churchill). Toţi au fost
condamnaţi şi doi au murit în închisoare, iar restul au fost
vânduţi pe dolari americani, după un deceniu, de acelaşi Dej,
care hotărâse condamnarea lor.
Şerban Rădulescu Zoner, la sfârşitul relatării despre
acest proces (Anale Sighet 7, pag. 336) scrie:
Cicerone Ioniţoiu
120
"În timp ce o mână de istorici încearcă să ridice valul
tăcerii de pe o jumătate de veac al unui regim la fel de
criminal ca şi cel nazist, alţi colegi de-ai lor vehiculează prin
publicaţii şi, mai ales, prin intermediul posturilor de
televiziune jumătăţi de adevăr, pentru a crea confuzii şi a
manipula cu dibăcie opinia publică."
Un alt proces de spionaj al imperialismului, s-a judecat
pe 30 Iunie 1960, în care s-a încercat să se implice legăturile
unor români cu legaţia Turciei, cu Belgradul, cu Atena. Era o
înscenare murdară. Era vorba de soţiile unor cetăţeni români
ce îşi câştigaseră libertatea, şi care încercau să reia legătura
printr-un aviator sau cu ajutorul unor ambarcaţiuni turceşti. Sau
aflat în boxă: Ciobanu Vasile (pilot), Ciocâlteu Alexandru,
Vâlsan Nicolae (marinar), Kiazim Aktuan...S-au pronunţat şi
pedepse capitale, care s-au comutat pe viată.
Pe 5 iulie 1950, secretarul de legaţie al Angliei a fost
expulzat.
Nu a scăpat nici Legaţia Franţei de la Bucureşti, în jurul
căreia s-a înscenat un proces de spionaj judecat în 20
Octombrie 1950 şi în care s-au pronunţat condamnări la
moarte: MATEI Dumitru (preot catolic), DRUSZCZ Romuald
(inginer), CUDALBU Ion, şi alţii au primit pedepse între 15-
25 ani, unii fiind funcţionari francezi.
Şi neuitarea nu se poate aşterne. Se citea în nr. 117 al
Universului din 3-08-1948, după anunţarea reformei
învăţământului, articolul "Situaţia din Franţa" care începea:
"În anul 1940, guvernul Daladier-Reynaud-Schumann-
De Gaulle preda Franţa în mâinile fascismului german. Azi
aproape aceiaşi oameni preiau conducerea ţării în mâinile
lor."
Pe drept cuvânt Marcel Fontaine era revoltat contra
acelor falsificatori de istorie, slugi ale represiunii sovietice. Şi
Genocidul din România
121
pe drept cuvânt, ar spune ca şi noi - că aceiaşi oameni care au
batjocorit istoria atunci se găsesc azi pe posturi neocomuniste.
După acea reformă a sovietizării învăţământului, Marcel
Fontaine, cu alte 27 cadre ale Institutului Francez, au fost
expulzaţi. El, directorul Institutului, venit cu gradul de căpitan
în Misiunea Militară franceză, condusă în 1917 de generalul
Berthelot - făcut cavaler al Legiunii de Onoare, a revenit după
război în România întregită şi a funcţionat ca profesor la
Turnu Severin, Craiova şi Bucureşti. A continuat să servească
România în cadrul Radiodifuziunii Franceze, la secţia
română.
Recunoştinţa românilor ar trebui să fie veşnică faţa de el
şi pentru lotul de circa 100 de foşti colegi şi elevi, arestaţi în
1952, torturaţi şi suferind în numele generoasei idei de
libertate franceze şi condamnaţi între 1 şi muncă silnică pe
viaţă în "Lotul de pe lângă Ambasada Franţei." Mărturie poate
da Michaela Ghiţescu.
După ce Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria făcuseră
procese răsunătoare împotriva Iugoslaviei lui Tito, a venit şi
rândul României să execute dispoziţia Moscovei. Sutele de
arestaţi sârbi din 1949 au fost judecaţi în mai multe loturi în
1950. Cel mai important proces a avut loc pe 1 August 1950
în jurul ing. Basler Djuro şi Milutinovici Nicola, condamnaţi
la moarte într-un grup de 12 persoane. Acuzaţi de spionaj în
favoarea anglo-americanilor prin intermediul lui Tito, de
sabotaj şi de tendinţa de a rupe Banatul românesc României,
fiind implicată şi legaţia Iugoslaviei de la Bucureşti, cei
arestaţi au stat închişi până la normalizarea relaţiilor din 1954.
Pentru că era înteţită lupta împotriva imperialiştilor, în
August 1951 s-a mai judecat un lot principal de legături cu
diplomaţii englezi, pronunţându-se 4 condamnări la moarte:
generalul Mihai Romanescu, Gheorghe Polizu-Micşuneşti
(acţionar la societăţi comerciale), Liciu Alexandru (prim
preşedinte al Curţii de Apel de la Bucureşti) şi Mihai
Cicerone Ioniţoiu
122
Bosoancă (colonel şi moşier). În această înscenare au mai fost
implicate peste 60 de persoane, folosite ca martori şi apoi
condamnate la pedepse mari, după torturi groaznice în urma
cărora mulţi au murit în temniţe.
Pentru că de la Moscova, unde era "farul" călăuzitor
care cunoştea adevărul veşnic, Stalin "omul cel mai bolnav" al
omenirii a lansat atacul contra Vaticanului, care avea
influenţă mult mai mare prin cuvânt şi convingere în toata
lumea.
Biserica pe care o încolonase în organizaţiile comuniste
din U.R.S.S., a căutat s-o subjuge şi în ţările satelite, de unde
episcopii catolici continuau să trimită dările lor de seamă
Vaticanului, ignorând existenţa Moscovei. Asta în limbaj
comunist însemna spionaj în slujba imperialiştilor care
pregăteau un nou război.
În Ungaria, ţară catolică, a doua zi de Crăciun 1948, a
fost arestat Mindszenty (cardinal) care excomunicase pe
preoţii procomunişti. A fost condamnat pe viaţă şi în anul
următor 12.000 de călugări au fost daţi afara din mănăstiri.
Episcopul msg. Groesz care după discuţiile cu puterea politică
a ajuns la o înţelegere, recunoscând întâietatea statului şi
îndemnând populaţia să sprijine munca "glorioasă", a fost şi el
arestat în Iunie 1951, dată după care alte sute de prelaţi au luat
drumul închisorilor.
Cehoslovacia a mers pe acelaşi drum. Încă din Mai 1948
episcopul primat mgr. Beran a dat o circulară prin care
excomunica pe toţi clericii ce vor lucra cu comuniştii.
Regimul a trecut la secularizarea şcolilor confesionale iar în
Octombrie 1949 Beran a fost închis. În 1950 s-a trecut la
arestări masive de preoţi (în noaptea de 14/15 Aprilie), ca în
anul următor să fie judecaţi şi condamnaţi pentru spionaj.
Din August 1949 până în Aprilie 1950, se poartă discuţii
cu guvernul în Polonia şi Biserica recunoaşte autoritatea
statului, cooperativele ţărăneşti şi lupta împotriva mişcărilor
Genocidul din România
123
subversive, în schimbul garantării libertăţii cultului, a
pelerinajelor şi procesiunilor. Dar peste un an, Pravda ataca
clerul acuzându-1 de înţelegere cu Vaticanul şi cu
revizionismul german. Relaţiile între Biserica şi stat se
deteriorează până când, pe 26 Septembrie 1953, episcopul
primat Vâsinschi va fi arestat.
În acest context de lupta a statului se înscrie şi acţiunea
începută din 1948, după câte am văzut, în România
desfiinţându-se Biserica greco-catolică în 1948, interzicânduse
cea romano-catolică cu arestarea tuturor episcopilor,
secularizarea şcolilor şi mănăstirilor şi de asemenea arestarea
a circa 4000 preoţi şi călugări.
Dar anul 1951 cerea un proces răsunător de spionaj. Şi
pe 10-09-1951 s-a înfăptuit la Bucureşti, având ca personaj
principal pe episcoul Augustin Pacha (de la Timişoara).
Dovada că totul era dirijat de Moscova, a fost subliniată de
col. procuror Aurel Ardeleanu, care în rechizitoriu a spus ca
încă din Februarie 1949 Vaticanul a cerut să se intensifice
campania de calomnii împotriva lagărului comunist condus de
URSS, pentru răsturnarea acestor regimuri. Din îndemnul
Vaticanului, Bisericile din aceste ţări s-au opus naţionalizării,
cooperativizării agriculturii şi au dus o acţiune de spionaj
"dovedit" prin procesele Rajk, Mindszenty (Ungaria), în
Cehoslovacia, Polonia, până în Albania unde în Mai-Iunie
1950 s-a stabilit legătura complotiştilor cu Vaticanul şi
cercurile marshalizate din Italia.
În ghiveciul de la Bucureşti, pe lângă prelaţi au
amestecat legaţia Italiei, un medic, inspectori din Ministerul
învăţământului şi peste o sută de călugăriţe şi civili din
diferite medii sociale.
De aceea, în procesul comunismului, trebuie condamnat
pentru trădare şi subordonare unei puteri străine guvernul de
Cicerone Ioniţoiu
124
la Bucureşti, care acţiona prin agenţii Moscovei după modelul
sovietic stalinist.
La cel de al XIX-lea Congres al partidului comunist al
URSS, vasalii s-au întrecut în osanale ridicate lui Stalin şi
poporului rus care i-a ajutat. Cu acea ocazia (15 Octombrie
1952), Gheorghiu Dej preaslăvind sprijinul sovietic a declarat
în faţa lui Stalin la Congres:
"Pentru prima oară în istoria sa, poporul român a
obţinut o adevărata libertate, independenţă şi suveranitate ca
stat."
Gheorghiu Dej a fost un adevărat criminal, practicând
genocidul ca şi tovarăşii lui moscoviţi. "Fascismul şi
comunismul s-au întrecut unul pe altul prin amploarea
distrugerilor şi anihilarea oamenilor. Ambele regimuri sunt
definitiv condamnate, chiar dacă adepţii sistemului sovietic
nu vor să recunoască, îi tot găsesc scuze şi motivări.
Sălbăticia, cruzimea, ororile regimului comunist, închisorile şi
lagărele sale de exterminare lentă au fost aidoma celor ale
regimului nazist. ( Dinu C. Giurescu: România în al doilea
război mondial, pag.168; Editura ALL, 1999, Bucureşti).
STALIN PREGĂTEŞTE CEL DE AL TREILEA
RĂZBOI MONDIAL
ROMÂNIA ÎN AVANTPOST
La începutul lui Ianuarie 1951 Stalin a convocat la
Kremlin pe primii secretari ai partidelor comuniste cu
miniştrii Apărării naţionale din ţările respective, printre alţii:
Polonia cu Boleslaw Bierut şi cu ministrul Apărării
Rocosvschi; Cehoslovacia cu Klement Gottwald însoţit de
ginerele lui, A.Cepika; România cu Gh. Gheorghiu-Dej însoţit
Genocidul din România
125
de general Emil Bodnăraş; Ungaria cu Mathias Rakosi;
Bulgaria cu V. Cervenco; Germania cu Walter Ulbricht; din
partea URSS Antonov (ministrul Apărării), Mailenkov, Beria,
Mikoian, Hrusciov, Suslov şi alţii.
Cu această ocazie Stalin le-a spus că războiul din
Coreea a demonstrat slăbiciunea militară a Statelor Unite şi
socotea că a sosit timpul să profite în Europa, fiindcă nici o
putere nu este în stare să se opună armatei sovietice. Lagărul
sovietic este net superior în timp ce armata americană nu-i
prea mare şi este ocupata în Asia. Acestea erau planurile
conducătorilor sovietici de invazie a Europei la începutul
anului 1951.
Mai mult, sovieticii contau că sunt în posesia bombei
atomice şi au superioritatea în arme convenţionale ce le
permitea ajungerea la Atlantic. Sovieticii erau presaţi şi de
faptul că trebuie să se hotărască înainte ca bomba cu hidrogen
a americanilor să devină operaţională.
Înainte de a trece la sarcina ce revenea României, să
aruncăm o privire în Extremul orient unde politica rusească
încerca să încurce politica americană, ca să nu poată opri
maşinaţiunile ei din Europa.
După ce a ajutat pe Mao Tze Dun să proclame
Republica Populară Chineză pe 21 Septembrie 1949, URSS
recunoaşte China comunistă pe 23-11-1949 şi-1 invita pentru
2 luni pe conducătorul chinez la Moscova. În Consiliu de
Securitate reprezentantul Moscovei a cerut intrarea Republicii
Populare Cineze în locul celei naţionaliste, care pe 28
Februarie 1950 s-a instalat în Formosa având ca preşedinte pe
Ciang Kai Şek.
Consiliul de securitate s-a opus iar URSS a început să
boicoteze prin neprezentare, ducând la o criza ce a durat până
la 1-08-1950, când a revenit.
Între timp, la Moscova se încheiase pe 14 Februarie
1950 un tratat multilateral cu China dovedind omenirii că
Cicerone Ioniţoiu
126
Moscova este stăpână pe destinele popoarelor de la Elba la
Oceanul Pacific.
Întors cu asigurări de asistenţă din partea lui Stalin,
Mao a trecut la ocuparea Tibetului, iar pe 25 Iunie 1950,
Coreea de Nord trece frontiera (paralela 38°) în Coreea de
Sud şi ocupă capitala Seul.
Politica externă a SUA, preconizată de Truman avea
în vedere să bareze comunismul mondial dirijat de URSS,
care urmărea să pună Piciorul în Africa de Nord (prin
obţinerea unui mandat asupra Tripolitaniei şi sprijinirea ţărilor
arabe după crearea Statului Israel ), ieşirea la Golful Persic.
Acum se vedea confruntata pe cealaltă "cortina de fier" de pe
paralela 38°.
Imediat Truman a autorizat pe generalul Mac Arthur
să dea echipament militar sud- coreenilor, iar pe 27 Iunie
1950 Preşedintele SUA a făcut un pas înainte ordonând
forţelor aeriene şi navale să atace obiectivele militare din
Coreea de Nord permiţând debarcarea în Coreea de Sud şi
blocarea coastelor.
Consiliul de Securitate a cerut Statelor Unite să
numească comandantul forţelor O.N.U. unificate, votând şi
sancţiuni. URSS protestează şi socoteşte rezoluţia ilegală.
Trupele ONU pornesc ofensiva şi în Septembrie trec
paralela 38 în scopul unificării celor două Coreei, trupele
avansând rapid.
Pe 16 Octombrie 1950 intervin trupele chineze sub
denumirea de voluntari, trecând frontiera Manciuriei, în
ajutorul Coreei de Nord, cu un număr de 20 de divizii.
În faţa acestei situaţii, Mac Arthur a sugerat ca ONU
să-1 autorizeze să atace China prin bombardamente aeriene,
în timp ce chinezii au transmis prin ambasadorul Indiei din
Coreea de Nord (însărcinatul reprezentant al SUA) că dacă
trupele americane mai continuă operaţiunile, China va intra în
război.
Genocidul din România
127
Propunerile delegatului chinez venit la Lake Success
(sediu ONU) au fost respinse şi chiar sosirea lui Attlee pentru
susţinerea intrării Chinei comuniste în ONU nu a fost reţinută.
Din contră, Truman se gândea la folosirea bombei atomice în
China. Pe 18 Decembrie 1950 a fost eliberată capitala Sud
Coreeana (Seul) şi frontul s-a stabilizat pe paralela 38°
Deoarece ruşii nu s-au achitat de furnizarea
armamentului promis, chinezii au fost nevoiţi să lupte cu
baioneta şi puşca contra unei armate cu arme sofisticate. În
această situaţie au mărit numărul "voluntarilor ţărani" la
800.000.
În faţa reluării ofensivei chineze, la sfârşitul lui
Ianuarie 1951 guvernul SUA a propus la 20 Ianuarie o
rezoluţie prin care să se declare China agresoare, dar fără
rezultat.
Acesta este momentul când Stalin a convocat la
Moscova secretarii partidelor comuniste şi miniştrii Apărării
pentru pregătirea unui război ofensiv, socotind că momentul a
sosit datorită slăbiciunii forţelor armate americane.
ROMÂNIA PRINTRE FURNIZORII DE MUNIŢII
După încheierea Tratatului de asistenţă mutuală dintre
Rusia şi China din Februarie 1950, imediat în România şi
Cehoslovacia s-a primit ordin să fie puse în funcţiune fabricile
de muniţii. După război, din ordinul URSS se desfiinţaseră,
reprofilându-se pentru producţie maşini şi utilaje sub
conducerea Ministerului Construcţiilor de maşini unde la acea
data trona Chivu Stoica.
Uzinele mari ca Malaxa, Concordia, Lemaitre îşi
desfiinţaseră complet secţiile de fabricarea muniţiilor.
Chivu Stoica îşi luase angajamentul că în 6 luni va
lucra în plin la producţia de bombe Brandt de calibru 120 şi a
Cicerone Ioniţoiu
128
pus în funcţie o linie de fabricaţie care în 6 luni a rebutat
12.000 de astfel de bombe. Mare scandal.
S-a adus forţat ca specialist inginerul Gh. Mazilu care
a pus pe picioare procesul tehnologic şi a recuperat bombele
defecte.
Totul se făcea sub controlul consilierilor sovietici:
inginerii Filin, Saţerin, Nicolaev şi alţii.
Şeful era Filin care după ce a pus ordine în legătura cu
fabricaţia a fost mutat în Cehoslovacia ca sa pună la punct şi
fabricarea muniţiei la uzina Scoda.
Lucrurile mergeau bine la uzina Plopeni, dar nu se ştia
ce se petrece în afară de munca cinstită, până pe 21 Mai 1953
când au fost arestaţi 7 ingineri de la Mărgineni: Boncea
Spiridon, Gheorghe Mazilu, Mircea Ionescu, Curcănescu, col.
Ionescu, cap. Negulici, V. Ţincoca. Doi ani de zile au fost
torturaţi în securitatea de la Ploieşti ca să recunoască
sabotarea lucrărilor de la Mărgineni. N-au reuşit, dar sub
această acuzaţie vor ajunge la proces.
Răsfoind dosarul au dat peste nota informativă făcută
de ing. comunist Hoppe Egon şi directorul Şilaev (un ţigan
basarabean care avea pe socrul său Nicoară în Comitetul
Central P.M.R.), în care se spunea, că foştii ingineri vechi din
timpul războiului sabotează. Era datată în Octombrie 1952,
însoţită de o lista de 14 persoane-sabotori.
Nota informativă a fost dată lui Nicoară, care a
înaintat-o lui Alexandru Drăghici pentru a hotărî arestarea.
Este ştiut ca în Octombrie fuseseră executaţi într-o
înscenare tot de sabotaj inginerii de la Canalul Dunăre-Marea
Neagră, după un proiect greşit şi ruinător pentru România.
Pentru acoperirea acestei greşeli ce a costat viaţa a sute de mii
de oameni înainte de închiderea canalului, s-a confecţionat
procesul de sabotaj.
În Noiembrie 1952, după alegerea lui D. Eisenhower
la Preşedenţia Statelor Unite, acesta anunţase că va invada
Genocidul din România
129
Manciuria şi chiar va arunca bomba atomică pentru
pacificarea Extremului Orient.
Rusia pusese deja în gura lui Jacob Malik, delegatul la
ONU, ideea "posibilităţii coexistenţei paşnice ale celor doua
sisteme, socialist şi capitalist. Şi mergând mai departe cu
argumentarea, spune că
"Popoarele sovietice cred... că ar fi mai convenabil să
se înceapă conversaţii între cele două tabere în vederea unui
armistiţiu prevăzând retragerea trupelor pe paralela 38°...Eu
cred că este posibil cu condiţia să existe dorinţa sinceră de a
pune capăt acestor lupte sângeroase din Coreea."
În acest context al politicii internaţionale trebuie
privită şi încercarea de retragere rusească cu ştergerea urmelor
ce le pregătise pe spatele ţărilor subjugate.
Socotesc că numai aşa se explică găsirea unor
vinovaţi, fără vină, pentru a nu se cunoaşte pregătirile
războinice. Cei 7 ingineri, după ce au trecut prin tratamentul
dezumanizat al lui Mauriciu Ştrul31 de la Ploieşti, după 2 ani,
au fost puşi în libertate, achitaţi printr-un proces ce a avut loc
la Bucureşti pe 21 Iunie 1955.
RUSIA PREGĂTEŞTE ROMÂNIA
CA BAZĂ DE LANSARE A RĂZBOIULUI
Marele vecin de la răsărit, grijuliu ca să nu fim atacaţi
de Tito, ne-a trimis o grupă de consilieri militari sub
conducerea generalului Afanasiev, care pe 1 iunie 1951
urmau să înceapă lucrările de fortificaţii pe litoral, care era
porţiunea cea mai ameninţată de "Imperialişti". La scurt timp
31 Evreu străin de neam şi de credinţa strămoşească a românilor.
Cicerone Ioniţoiu
130
s-a trecut şi la fortificarea Dunării şi Banatului. Aceste lucrări
erau mascate de începerea Canalului.
Toate aceste lucrări erau concepute după planuri
sovietice, conduse de specialişti bolşevici şi plătite de sclavii
români pentru că doar în interesul lor se făceau şi cu braţele
noastre de munca. în acest cincinal (1950-1955) de muncă
fără rost s-au executat peste 10.000 de obiective "strategice"
pe lungimea a 500 km.
Este interesant de ştiut că aceste lucrări de fortificaţii
au început cu o lună de zile înainte de atacul Coreei de Nord
împotriva celei de Sud, prezentat de URSS ca atac al Sudului
contra Nordului. Nu mai miră pe nimeni că ruşii vedeau cu
ochii minciunii şi ai relei credinţe.
Şi ca să anticipăm sfârşitul dureros, amintim
informarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 5 Iunie 1953, că
o serie de "ofiţeri proveniţi din vechea armată burghezomoşierească
au sabotat proiectarea şi executarea acestor
lucrări de fortificaţii".
Exact ca în procesul cu muniţia, tot contra
imperialiştilor, cu deosebirea că acolo turnatorii erau Hoppe şi
Silaev, iar aici turnător calificat era Gheorghiu Dej.
Nu se pomeneşte nimic despre consilierii sovietici
care au proiectat şi au verificat pe teren lucrările.
Un specialist român care a analizat situaţia cu
reprezentanţii din Statul Major al departamentului
construcţiilor militare, a constatat că nu era vorba de lucrări
defensive, ci pur şi simplu erau obiective ce aveau caracter
ofensiv.
De exemplu, în Banat, zona Buziaş, în Iunie 1951 au
început lucrările pentru o bază de lansare de rachete şi ca
anexă a acestui complex de lucrări trebuiau consolidate toate
podurile şi viaductele de la Ungheni la Timişoara, ca să
reziste la o sarcina de 50 tone. Acest lucru însemna că se vor
Genocidul din România
131
aduce din URSS tancuri grele iar rachetele ce vor fi folosite
vor fi de mare tonaj şi cu tragere lunga.
Încă după hotărârea lui Stalin de război "ofensiv", în
România, începând cu luna Martie 1951 au început fortificaţii
de "apărare'' contra Iugoslaviei. În timp ce Mac Arthur
preconiza atacarea Manciuriei, "marele strateg" Stalin a
hotărât construcţia a 5 aeroporturi "defensive", 1a frontiera
iugoslavă, sub 100 de km, cel mai apropiat fiind la 60 km.
Dar în Mai 1951 generalul american era înlocuit. Războiul
"defensiv" cădea.
O nouă lucrare de apărare se întocmise de un tovarăş
inginer sovietic grijiuliu de soarta conducerii politice şi
administrative a României, prin construirea unor subterane
betonate rezistente la bombe foarte puternice. Tot acest
complex era legat logistic de cazemate implantate în stânca
munţilor Carpaţi.
Data începerii lucrărilor în primăvara anului 1952 şi
termenul final de mijlocul lunii iunie 1953 ar putea fi puse în
legătură şi cu experimentarea bombei cu hidrogen din acea
perioadă, de SUA.
La sfârşitul anului însă Stalin, după alegerea lui
Eisenhower, declara că URSS ţine să pună capăt războiului
din Coreea şi poate să se întâlnească cu preşedintele Statelor
Unite.
Ros de boală, de paranoia şi obsesia atentatelor celor
din jur, Stalin, în acest sfârşit de an, avea satisfacţia că-şi
văzuse visul împlinit prin ridicarea statuii de 72 de metri la
confluenţa canalului Volga-Don, în timp ce auzise că numele
îi fusese dat unui vârf, de peste 7.500 m. din Pamir ce-şi avea
colţii îndreptaţi peste Afganistan, spre golful Persic.
Ca în tot timpul vieţii lui, Stalin, folosindu-se de
denunţuri şi înscenări, a continuat şi după 13 Ianuarie 1953.
Primind o nota informativă de la doctoriţa Timatchouk(?),
probabil o agentă a lui Beria, prin care era anunţat ca doctorii
Cicerone Ioniţoiu
132
Kremlinului intenţionat au folosit tratamente contra indicate
prin care au omorât o serie de conducători (printre ei şi pe
Jadanov) a dat ordin de arestare a acestora. Cum majoritatea
erau evrei, concluzia a fost simplă, că au lucrat la dispoziţia
serviciilor americane şi a organizaţiei Joint, care se ocupa cu
ajutorarea evreilor din URSS şi ţările satelite. Fiind şi o
organizaţie în slujba sionismului şi statului Israel, a hotărât
ruperea relaţiilor cu acest stat şi interzicerea organizaţiei.
Această acţiune a servit ca model şi în statele sclavizate.
Stalin nu numai că a ordonat scoaterea probelor prin metodele
lui Beria, dar a trecut şi la o epurare şi represiune ce va servi
ca model în ţările satelite.
De ce i-a fost frică n-a scăpat.
Pe 4 Martie dimineaţa s-a anunţat că s-a stins marele
"far", urmat de un suflu mondial de uşurare.
URMĂRI
Pe 27 Martie 1953 s-a dat decret de amnistie şi prof.
dr. cu cei 14 colegi în "halate albe" au fost eliberaţi, iar pe 4
Aprilie reabilitaţi. În schimb ministrul de interne Ignatiev a
fost "eliberat din funcţie", cu adjunctul lui, torţionarul
Riumin, care a fost executat după procesul lui Beria (care în
Decembrie avusese aceiaşi soarta).
KREMLINUL schimbă politica de represiune cu cea
de coexistenţă dând ordine în consecinţă, încercând să şteargă
urmele.
Între 5 şi 15 Iunie Molotov poartă-discuţii cu Tito şi se
fac schimb de ambasadori.
Continuând politica de destindere, conducerea
colectiăa de la Kremlin normalizează raporturile cu Turcia
Genocidul din România
133
renunţând în mod solemn la toate revendicările anterioare
asupra teritoriului turc.
De asemenea a reluat relaţiile diplomatice cu Israelul
pe care le rupsese în Ianuarie, după înscenarea procesului
"halatelor albe".
Căutând o normalizare şi cu ţările capitaliste, a lăsat
liber ca părţile beligerante din Asia să stingă focul pe care ea
îl aprinsese pentru a încurca americanii acolo (ca să poată
acţiona în Europa, unde am văzut pregătirile făcute).
Astfel, pe 27 Iulie s-a semnat armistiţiu între cele două
Coreei, la Pan Mun Jon.
În Noiembrie 1953, Ho Şi Minh a anunţat că şi el este
gata să întreprindă negocieri de armistiţiu.
ORDIN DE ACOPERIRE A PREGĂTIRILOR DE
ASALT ÎN EUROPA.
Pentru a se închide gura martorilor, acestor
cunoscători ai faptelor, am văzut că cei 7 ingineri ce lucrau la
muniţie au fost arestaţi pe 21 Mai 1953 şi ţinuţi 2 ani într-un
secret înspăimântător. Mărturie este ing. Gh. Mazilu cu vol.
"În Ghearele securităţii".
La mai puţin de o lună, pe 5 iunie 1953, tot Gheorghiu
Dej da ordin de arestare a unor "ofiţeri proveniţi din vechea
armată burghezo-moşierească", că au sabotat lucrările de
fortificaţii de-a lungul a 500 km. care fuseseră proiectate de
ruşi, executate tot sub conducerea lor, cu mână de lucru
românească.
Aceştia deveneau acum martori stânjenitori când se
"încinsese dorinţa de pace sovietică" şi urmele trebuiau să
dispară, ba că obiectivele erau amplasate sub nivelul mării, ba
că intrarea în cazemate se făcea prin faţa inamicului, sau pur
şi simplu lucraseră fără a se lua măsuri de camuflarea lor, sau
Cicerone Ioniţoiu
134
lucru pe timp de noapte, ca să fie ferite de ochii "spionilor" şi
alte obiecţiuni ale elementelor descompuse, cu un bogat trecut
de acţiune duşmănoasă împotriva oamenilor muncii. (semnat
Gh. Georghiu -Dej).
După torturarea şi obligarea de a "recunoaşte"
învinuirile partidului, zece ofiţeri au fost condamnaţi prin
sentinţa nr. 515/19-12-1953: general Ionescu Grigore (15 ani),
lt. col. Cocorandu Dan (20 ani), lt. col. Şerbu Ctin (20 ani),
Lt. col. Gruia Ion (15 ani), maior Predoiu Florea (10 ani), cap.
Stan Gh. (12 ani), cap. Pietraru Claudiu (12 ani), maior
Teodorescu Virgil (12 ani), cap. Ionescu Ion. (7 ani) şi lt.
Ciobanu Ion (5 ani).
La mai puţin de 2 ani de la pronunţarea sentinţei, pe 8
decembrie 1955, ofiţerii au fost graţiaţi deoarece înscenarea
îşi atinsese scopul de a salva "prestigiul partidului" de a fi
executat la ordin lucrări ce nu-şi aveau rostul, ce serveau
interesele URSS.
Mult rău, foarte mult rău a făcut acest partid, în primul
deceniu de când a fost impus de trupele sovietice.
Istoria lui este a unor guvernanţi măcelari care au
săvârşit un adevărat genocid, presărând pe întreg cuprinsul
ţării morminte fără cruci, urmărind să înece totul în tăcere şi
uitare.
Tot după modelul sovietic, a început lupta pentru
putere între tovarăşi. Primul a fost ucis Ştefan Foriş, de către
Gh. Pintilie, din ordinul lui Gh. Gheorghiu -Dej, pentru că era
secretarul partidului comunist, pe când Dej era un nimeni.
După aceea a urmat, în 1964, arestarea lui Samuel Margulius,
fost secretar al partidului şi pe 28 aprilie 1948 (înainte de
arestarea legionarilor) a fost arestat Lucreţiu Pătrăşcanu, prin
hotărârea membrilor Biroului Politic: Gheorghiu -Dej, Gh.
Apostol, Emil Bodnăraş, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica,
Alex. Moghioroş, Miron Constantinescu şi Dumitru Coliu.
Arestarea s-a făcut în baza concluziilor anchetei condusă de
Genocidul din România
135
A. Drăghici. Iniţial ancheta a fost începută de Iosif Rangheţ.
Aceasta era răsplata partidului pentru toate fărădelegile pe
care le făcuse pentru el, începând cu furtul alegerilor, ca să
legalizeze "democratic" venirea la putere, transformarea
justiţiei într-o anexă PCR, iniţierea de legi prin care Statul de
drept devenea un instrument de deservire a intereselor
sovietice. A fost schimbat de Drăghici din "câmpul muncii".
Pe 30 Decembrie 1950 acesta a fost făcut general şi prim adj.
al lui Teohari Georgescu, pentru a se ocupa de lichidarea
concurenţilor potenţiali ai lui Dej.
Anchetarea a durat 6 ani, timp în care a fost torturat
îngrozitor, bătut până la atrofierea unui picior, printre
anchetatori numărându-se: Enoiu Gh., Filipescu Gh., Soltuţiu
Ioan, Moraru Gh., Moise Viorel, Miclea Teodor, Drăghici
Toma, Weis Ludovic, Vânătoru V. şi nenumăraţi alţii. Aceştia
au chinuit peste 80 alţi martori, dintre care şi-au ales acuzatori
la proces (pe urmă i-a condamnat), printre ei numărându-se
soţia lui, Elena Pătrăşcanu şi soţia lui Foriş, Victoria Sârbu.
La Moscova începuse represiunea împotriva evreilor
şi Bucureştiul i-a urmat modelul arestând, torturând şi chiar
condamnând, printre victime numărându-se: Kofler Remus,
Belu Zilber, Emil Calmanonovici, Lena Constante, Brauner
Harry, Berman Jac, Margulius Samuel...
Pătrăşcanu s-a comportat cu demnitate în faţa acestei
înscenări şi a fost împuşcat de Iosif Moldoveanu (Ioşca) în
noaptea de 16 Aprilie 1954, 1a Jilava. În 1968 când se punea
problema reabilitării lui L. Pătrăşcanu, acest criminal s-a
sinucis, după ce şi-a împuşcat membrii familiei. (Cartea
Neagra a securităţii, p.202 de I. M. Pacepa).
În timpul torturilor lui Pătrăşcanu, Gheorghiu Dej a
continuat "răfuielile tovărăşeşti".
Lupta pentru putere între Ana Pauker şi Ghiţă
Gheorghiu-Dej, după modelul Moscovei, trebuia să aibă un
Cicerone Ioniţoiu
136
sfârşit. Când Ana n-a mai fost ce-a fost, a recunoscut că "a
venit cu sarcini din URSS" - şi tot la judecata de "apoi" a fost
întrebată, între tovarăşi, despre modul cum a reuşit să atragă
pe Luca, pe Teohari şi poate şi pe alţii în activitatea ce o
desfăşura. A fost acuzată, printre altele şi de faptul că a fusese
agentă a Siguranţei.
În mersul spre puterea absolută, din ţările satelite,
Gheorghiu Dej era singurul care nu stătuse la Moscova până
în 1944. Poate acest inconvenient 1-a făcut pe Dej să ducă o
luptă de "lămurire" pe lângă Susaicov şi Vâşinschi, defininduşi
"poziţia". Poate a ştiut şi de discuţiile dintre Ana şi
Manuilski pentru alipirea României la Ucraina.
Multe şi diabolice au fost dedesubturile acestei lupte
pentru putere. Aceşti măcelari comunişti cărora le străluceau
ochii după aur, erau amestecaţi şi în spionajul economic, iar
Ana Pauker era inspiratoarea agentului Viţianu, din a cărui
reţea a făcut parte şi Max Maximov32 (născut Edelstein), care
fusese expulzat din Elveţia pe 15 Iunie 1950, pentru că a adus
la cunoştinţa autorităţilor române numele a 160 cetăţeni
români ce aveau fonduri în Elveţia.
Şi dacă această reţea era legata de Ana Pauker, s-a
căutat şi o altă filieră legată de Ministerul Industriei şi
Comerţului, de unde Max Ausnit şi Nicolae Malaxa primiseră
aprobarea paşapoartelor, ca să plece în "misiune economică"
în SUA. Grupul advers era interesat de suma care se primise
de la cei doi.
Izbucnirea a avut loc chiar după arestarea lotului Popp
- Bujoi, legat de mişcarea de rezistenţă finanţată de Reşiţa şi
Mic. Aşa se face că a fost "arestat" şi anchetat I. Gg. Maurer,
căruia i s-a închis acţiunea la intervenţia lui Gheorghiu Dej.
Aproape imediat, prin August 1948 a fost reţinut Gheorghiu
Dej pentru cercetări la securitatea din Calea Rahovei.
Constantin Doncea a alertat pe CFR-iştii de la Griviţa Roşie şi
32 Evreu.
Genocidul din România
137
de la Ploieşti care au cerut să stea de vorbă cu Gheorghiu-Dej.
A fost dus şi plimbat printre cei care-l solicitaseră. La
întoarcere i s-a fixat domiciliul în Blocul Adriatica,
bineînţeles sub pază.
De la această dată s-a înăsprit lupta pentru putere, care
a coincis cu adversitatea lui Stalin contra evreilor şi
interzicerea organizaţiei Joint de ajutorare a sioniştilor. Am
văzut că această măsură stalinistă s-a extins şi la ţările
"surori", prin înscenarea de procese şi vigilenţa mărită contra
spionajului.
Rememorând desfăşurarea evenimentelor, amintim ca
în Iulie 1948 s-a cerut de către guvernul israelian, trimiterea a
3-3500 evrei pentru întărirea forţelor consecvent democratice.
Şi se mai spune că în concepţia Partidului Comunist Român şi
a Comitetului Democrat Evreiesc s-ar fi gândit la un plan de
"comunizare a Israelului, la adăpostul emigrărilor". Congresul
Mondial Evreiesc s-a opus cerându-se ca Flota VI-a
americană să blocheze exportul de revoluţie comunistă, prin
intrarea navelor în strâmtorile Dardanele şi Bosfor. Tot în
aceeaşi perioadă, fostul ministru de finanţe al SUA,
Morgenthau, într-o declaraţie spunea:
"...fiecare dolar învestit în Israel slujeşte împotriva
expansiunii comuniste în lume".
Politica URSS se îndreaptă spre sprijinirea arabilor.
Deci direcţia arătată de Stalin trebuia urmată.
Pe 4 Martie 1949 s-a emis decizia 197 prin care se
interzicea activitatea organizaţiilor JOINT, ORT şi OSE, sub
semnătura lui Gheoghiu Dej, Petru Groza, Ştefan Voitec,
Lotar Rădăceanu, Teohari Georgescu, Miron Constantinescu,
Vasile Luca, Ana Pauker, Vasile Vaida, Avram Bunaciu, Gh.
Vasilichi şi Ion Vinte.
Ţările "democraţiilor populare" trebuiau să se alinieze
modelului sovietic, care arăta lupta înverşunată împotriva
Cicerone Ioniţoiu
138
titoiştilor, spionilor ţărilor capitaliste, sioniştilor.. consideraţi
trădători.
Gheorghiu Dej, după lupta contra spionajului angloamerican
tradus în "înaltă trădare", executarea centurii de
fortificaţii şi deportarea populaţiei din Banat, a trecut, în
August 1952, la arestarea lui Vasile Luca, ca deviaţionist de
dreapta. Era începutul răfuielilor. I s-a înscenat un proces în
care au implicat şi pe Iacob Alecsandru (evreu arestat cu
soţia) şi pe alţii din ministerul finanţelor ca "sabotori", iar
Luca şi trădător, fost agent al Siguranţei (a fost torturat şi ucis
la Zarca din Aiud, 27 Iulie 1963).
După Plenara CC a PMR din 26-27 Mai 1952, Vasile
Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au fost scoşi din
funcţii, ca deviaţionişti de dreapta, cu relaţii între ei împotriva
hotărârilor Partidului. A. Draghici, ajuns dirijorul securităţii,
special pentru a sprijini pe Gheorghiu Dej, a fost la rândul lui
sprijinit de generalii de securitate: Gheorghe Pintilie,
Alexandru Nicolschi, Ion Vinte, Alex. Demeter, Vasile Vâlcu,
Florian Danalache, Vladimir Mazuru, Petre Goncearuc,
Bucicov şi alţii.
Arestările împotriva evreilor, începute în 1950, s-au
intensificat după aceasta plenară.
A doua zi după "descoperirea complotului" halatelor
albe de la Moscova, pe 14 Ianuarie, a avut loc Biroul politic al
CC al PMR. unde Gh. Gheorghiu Dej anunţa: "Trebuie să
punem la ordinea de zi analiza procesului din Cehoslovacia
(n.n. R.Slansky) şi cele ce s-au petrecut recent în URSS cu
banda de medici. În special va trebui să discutam aceste
probleme." S-a pus în discuţie problema minorităţilor, însă s-a
insistat asupra grupului Ana Pauker şi mişcării sioniste.
Printre cei mai virulenţi, Petre Borilă subliniază:
Genocidul din România
139
"Procesul Slansky a arătat că fracţionişti, troskişti,
sionişti, naţionalişti, elementele din brigăzile internaţionale
au fost folosiţi în trădări murdare".
Se referea la Ana Pauker, Valter Roman, Mihai Burcă.
"Cu aceasta ocazie vreau să spun că Ana Pauker n-are ce
caută la Consiliul de Miniştri".
Miron Constantinescu a intervenit:
"Aşa cum nu ne este milă de preoţii catolici, să nu ne
fie milă de rabini şi cantori.... şi de aşa- zişi învăţători
religioşi cum e fratele lui Ana Pauker."
Iar tov. P. Borilă adaugă:
"...Ana Pauker a primit pe reprezentantul Israelului;
arestaţii cărora Teohari Georgescu le-a dat drumul, de care
nici Ana Pauker n-a fost străina; eliberări în masă de
paşapoarte pentru Israel, chiar forţat. Toate acestea ne dau
foarte mult de gândit...Noi n-am adâncit aceasta problema."
Chişinevski a adăugat:
"În privinţa CDE, consider comunităţile evreieşti mai
periculoase decăt oricare organizaţie evreiască".
Gh.Gheorghiu Dej a completat:
"În ceea ce priveşte populaţia evreiască, R.P.R. are cea
mai numeroasă populaţie evreiască dintre ţările de democraţie
populară. Are cca. 300.000 de suflete, cu toate plecările
masive. Nici pe de parte nu se poate compara cu ceea ce s-a
întâmplat în Bulgaria, acolo pentru ei această problemă nu
Cicerone Ioniţoiu
140
exista. Ei au avut 40-50.000 şi toţi s-au dus. Avem mai mulţi
decât Ungaria şi Polonia are mai puţin decât noi..."
Peste o luna, pe 19 Februarie 1953, Ana Pauker a fost
arestata sub învinuirile de legături cu serviciile străine,
promovarea elementelor legionare, întârzierea colectivizării...
În aceiaşi zi, a fost arestat şi fratele ei Solomon Rubinsohn,
revenit din Israel. Motivul real a fost lupta pentru putere şi
înlăturarea "tovarăşilor de drum". A fost eliberată după unii
pe 20 Aprilie, după alta versiune în Septembrie 1953, în urma
Biroului Politic al CC. al P.M.R.
Cu o zi înainte de arestarea ei, fusese ridicat pe 18
Februarie 1953 Teohari Georgescu, învinuit de colaborare cu
siguranţa lui Moruzov, pentru crime împotriva poporului
român, de antisovietism (acuzat de ajutorul lui Marin Jianu),
de înţelegere cu Vasile Luca pentru susţinerea Anei Pauker
încât să ajungă în fruntea partidului şi de eliminare din
conducere a lui Ctin. Pârvulescu, Gh.Vasilichi, Miron
Constantinescu, Const. Doncea, Alex. Moghioroş. A stat în
anchetă în condiţii bune şi a fost eliberat în toamna 1955 cu
plasarea într-un serviciu, ca director de tipografie.
Un alt călău care a terorizat anchetaţii, cu acuzaţii ieşite
din mintea lui bolnăvicioasă, a fost Mişu Dulgheru, arestat pe
16 Octombrie 1952 şi ţinut în ancheta 2 ani şi 3 luni. Prin
1980, a plecat în Israel.
La 2 Septembrie 1953, la o jumătate de an după moartea
lui Stalin, s-a ţinut un nou BP. al CC. al PMR la care, pe
lângă Gh. Gheorghiu-Dej a participat Iosif Chişinevschi,
Miron Constantinescu, Gh. Apostol, Petre Borilă, Chivu
Stoica, Dumitru Coliu şi Const. Pârvulescu. Cu această
ocazie, s-a discutat problema evreilor arestaţi ca sionişti iar
Gh. Gheorghiu Dej s-a exprimat:
"Propun să se termine cu aceste procese. Să fie procese
închise, nu publice. Despre unele putem să scriem, despre
Genocidul din România
141
altele mai puţin, după importanţă. Toţi merită, pe baza legilor
Republicii noastre să fie împuşcaţi, dar întrucât sunt prea
mulţi şi s-ar putea să se arate a un fel de măcelărie, va trebui
să le administrăm pedepse la închisoare, numai în cazuri
excepţionale, în doua-trei cazuri să fie condamnaţi la
moarte".
Procesele celor 2-300 de sionisti au fost judecate între
Martie 1953 şi Martie 1954, terminându-se înainte de
procesul Pătrăşcanu. În lotul principal s-au pronunţat
pedepsele: A. L. Zissu (muncă silnică pe viaţă) Misu
Benvenisti (M.S.V.), Jean Cohen (MSV), Melania Iancu (20
ani), Moscovici (15 ani), Moritz Weiss (20 ani), Zoltan
Hirsch (25 ani), Beer Benjamin (25 ani), Haber Ladislau (12
ani), Brish Hass (10 ani), Ştefan Kuhn (15 ani), Carol Reiter
(15 ani)....
Patru persoane au murit în timpul detenţiei, nejudecate.
La înscenarea proceselor, peste 40, a contribuit Stalin prin
agenţii lui de la Bucureşti care se numeau "miniştri", la care
se mai adaugă Abramovici Chiriţă, Benari Alice, Feldman
Bercu, Iosif Bercu, Leibovici H. Şerban, Manole Ofelia,
Oberst Eugen, Stoia Elena, Vass Ghizela...
Iar printre torţionării achetatori care te făceau să declari
şi ce n-ai făcut, se numărau unii arhicunoscuţi prin cruzimea
lor şi care sunt menţionaţi de Teodor Wexler şi Mihaela
Popov în "Anchete şi procese uitate" vol.2, pag. 825: Agapie
Gheoghe, Anghel Marin, Arama Ion, Bromisesvski Vasile,
Butyka Francisc, Cenuşă Ion, Condrea Iosif, Crăciun Iosif,
Dinca Constantin, Dulgheru Misu, Gudina Teodor, Lomy
Dinu, Micle Teodor, Mânu Constantin, Mihăilescu Gheorghe,
Perlea Gh, Rujan Gheorghe, Păun Gheorghe, Rusu Ioan,
Sepeanu Teodor, Thais Eugen, Târnoveanu Ion, Tudor Radu...
Aceştia au însăilat înscenarea judecata de gen. Petrescu
Alexandru, un criminal de război purtat în toate procesele
celebre, în schimbul libertăţii, ajutat de lt. maj. procuror
Cicerone Ioniţoiu
142
Alexandru Gheorghe, iar sentinţa poarta nr. 258/29 Martie
1954.
Mai merita menţionat că în favoarea sioniştilor români a
interevenit şi preşedintele SUA, D.Eisenhower, pe 3 Iunie
195433.
ŢARA A RĂMAS ÎN CONTINUARE
MĂCELĂRITĂ
Gheorghiu Dej, înlăturându-1 pe Teohari Georgescu,
nu a schimbat nimic, nici pe mâni nu s-a spălat, ci a adus un
nou casap, care a terorizat ţara având sprijin necondiţionat în
Pintilie şi Nicolschi.
În toata această perioadă, muntele era martorul
crimelor săvârşite de securitate în lupta contra partizanilor.
Pentru ilustrarea acestor pagini de epopee aruncăm o privire
înlăcrimată dar şi plină de admiraţie şi recunoştinţă pentru
continuatorii demnităţii româneşti: Dumitru şi Nicolae
Fudulea în Babadag, Vasile Baciu din Dulgheru, Popescu
Sever (student mort în lupta la Zegujani, pe Motru), Mogoş
Ion şi Mazilu Nicolae (împuşcaţi în lupta la Padureni-Timis),
Leluş Ion (împuşcat în lupta la Revetiş-Arad), Ursoniu (o
fetita spânzurată că a atenţionat pe un partizan în pericol de
arestare), Novac Gelu la Obreja (împuşcat în luptă), Hasiu
Andrei (mort în lupta la Voievodeni), Cosma Partenie
(executat pentru aprovizionarea cu muniţie a partizanilor din
Făgăraş), Dobre Pavel (împuşcat la Revetiş, în lupta),
Nasarâmba Dumitru...
Moţii din Vlădeasa începuseră să se retragă în munte
din cauza birurilor şi opresiunii, încă din 1948. Se adunaseră
33 Preşedintele Americii intervenea pentru sioniştii evrei, dar nu-l interesa
de soarta sutelor de mii de români persecutaţi de regimul comunist şi nici
de soarta poporului român.
Genocidul din România
143
în jurul familiei Susman din Răchitele, fiind urmăriţi de
armata, ca pe timp de război, şi de sute de ţărani pe care-i
obligaseră sa devină informatori, spre a-i înfricoşa ca să nu
ajute partizanii.
Prima care a murit în mod suspect a fost Catrina
SUSMAN în 1950, când cei doi copii mai mici fuseseră duşi
în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu, în timp ce capul familiei
cu cei doi copii Visalon şi Toader luaseră calea codrului.
Susman Teodor (senior) n-a mai putut rezista cercului
urmăritorilor şi pe 15 Decembrie 1951 s-a împuşcat în şura lui
Teodor Moldovan din com. Răchitele. Alt membru al
grupului, Ioan Popa (Ciota) a fost împuşcat în munte în 6-07-
1952, iar peste o săptămâna, alt partizan, Gheorghe Mihuţ din
Răchitele, a fost rănit la cap, în munte, şi a murit în spital la
Cluj.
În urmărirea soţilor Mihai şi Lucreţia Jurj, a fost
împuşcată gazda acestora, ţăranul Teodor Neag, de la Dealul
Boţii, pe 11/12 Noiembrie 1951.
Urmărind să facă peste tot informatori, au arestat pe
preotul Mircea Pândea de lângă Beiuş şi soţia acestuia Ana,
care era sora lui Mihai Jurj. Eliberaţi, cei doi au devenit
informatori şi prin ei au fost trădaţi, în August 1954. Arestaţi
în comuna Sudrieş de lângă Beiuş, Mihai Jurj, rănit grav, a
murit până la securitatea din Oradea, fratele lui Oneţ Roman,
rănit grav la cap, a fost salvat pentru moment, dar a fost
condamnat la moarte şi executat în 1955. Lucreţia Jurj,
condamnată pe viaţă, a supravieţuit. A fost eliberată în August
1964 şi a scris o impresionanta mărturie despre acest grup.
Au mai supravieţuit cei doi fraţi, Teodor şi Visalon
până când securitatea, prin trădarea lui Tarău Dumitru şi Iosif
Floca a dat de urma celor doi fraţi Susman. Erau adăpostiţi în
grajdul lui Romul Florea. Somaţi au refuzat să se predea şi au
deschis focul. Lupta a durat în jur de 2 ore. Văzând că nu e
posibil sa-i prindă, au dat foc şi amândoi au murit arşi dar nu
Cicerone Ioniţoiu
144
s-au predat. După aceia a urmat un proces cu aproape o sută
de arestaţi care s-a judecat pe 26 Iulie 1958. Majoritatea erau
din satul Traniş, com. Valea Draganului, iar legenda rămasă îl
considera pe Teodor SUSMAN senior, Tatăl MOŢILOR, iar
pe Teodor junior, Regele munţilor.
***
Dacă afară lumea găsea pentru câtva timp liniştea, cei
de la Canalul morţii trăiau ca în infern şi unii se rugau să-i ia
Dumnezeu, nemaiputând suporta munca forţată.
Dar Dumnezeu n-a voit s-o facă, i-a salvat pe unii ca
să fie mărturie generaţiilor viitoare de ce înseamnă
comunismul, să le deschidă ochii şi minţile. Răul nu poate fi
uitat şi trebuie strigat în toate limbile. Aceşti călăi produşi de
un sistem schizofrenic au crezut că ei sunt totul, că ei ştiu
totul şi că hotărârea lor aduce fericire prin răul făcut, prin
crimele abominabile săvârşite...
Planurile diabolice ale Moscovei erau adevărate
proiecte de genocid, prin munca de exterminare la care erau
supuşi oamenii. Închiderea Canalului n-a însemnat şi
eliberarea deţinuţilor politici. Pe 19 Iulie 1953 când s-a oprit
lucrul, au venit în lagărele de la Canal vagoane de animale,
unde au fost încărcaţi cei ce mai erau în putere. La Peninsulă
a sosit o garnitură de 40 de vagoane, însoţită de fostul tapiţer
Constantinescu Marin zis "Duba", director al Canalului, care a
întrat cu parul în mâna în infirmeria de la Peninsula şi a
început să lovească bolnavii din paturi; aceştia, îngroziţi, în
cârje, săreau pe ferestre ca să scape de loviturile brutei.
Atunci, un deţinut care de abia se mai ţinea pe
picioare, Marcu Goldenberg, a avut curajul să strige: "aici e
mai rău ca la Auschwitz". Omul fusese închis şi în închisoarea
de exterminare de acolo şi scăpase, dar munca forţată de la
Genocidul din România
145
Canal aproape îl puse la pământ. Şi a avut nenorocul să cadă
şi în brigada lui Mureşanu Gavrilă şi Segal Gustav (pontator)
care forţau oamenii la munca peste puterile lor. Nemaiputând
suporta i-a strigat acestuia din urma într-o zi:
"Bine mă, dacă ţi-ai chinuit, jefuit, turnat colegii de
suferinţa în lagărele din Transnistria ca să trăieşti mai bine,
acum vrei să mă omori şi pe mine? Te jupoi de viu când ies
afară!"..
Rămăşiţele de la Canal, cei care mai puteau mişca, au
fost puşi să strice ceea ce se construise, iar pe cei bolnavi din
cauza muncii, distrofici de nu se mai puteau ţine pe picioare,
schelete cu ceva zile, i-au adunat în lagărul de la Poarta Alba.
Şi acolo, venind o comisie în timpul grevei foamei a 54
deţinuţi (pentru îmbunătăţirea hranei şi medicamente),
deţinutul Silberman, care fusese internat la Auschwitz, şi-a
desfăcut cămaşa şi a strigat:
"Aici e mai rau ca la Auschwitz!"
Martor este Remus Radina, fost în greva foamei.
Şi pentru această atmosferă de degradare, premergătoare
exterminării fizice, cerem desfăşurarea procesului
comunismului.
La Poarta Alba s-au petrecut scene de groaza sub
conducerea comandantului lt. maj. Fecioru Ion (originar din
Cucerda-Târnăveni) şi a politicului Moraru (slt) încât zeci de
deţinuţi au fost nevoiţi să declare greva foamei, reuşind
Remus Radina să aducă procurorul ca sa vadă halul în care
fuseseră aduşi deţinuţii politici.
Mărturii: "Testamentul din morga" - Remus Radina şi
Constantin Ticu Dumitrescu - care a anunţat procuratura de la
Constanta.
Cicerone Ioniţoiu
146
Prin aceste greve, care s-au desfăşurat timp de 3 luni, în
timpul celei mai groaznice ierni (Ianuarie-Februarie 1954) s-a
reuşit să se obţină eliberarea arestaţilor administrativi, în Mai
1954.
Condamnaţii politici cărora le expirau pedepsele nu erau
eliberaţi ci trimişi cu pedepse administrative (de la 12 la 72
luni) pe Bărăgan, de unde majoritatea au fost rearestaţi în
1958 şi li s-au înscenat alte procese până în 1964.
CEL MAI ACTIV CENTRU DE REZISTENŢĂ
Din 1948 până în 1956 munţii Făgăraşului au fost
Cetatea de rezistenta a Neamului românesc. Aici domnea ca
rege neîncoronat Ion Gavrilă Ogoreanu, înconjurat de vreo
zece "prinţi", toţi gata să-şi dea viaţa (şi chiar şi-au dat-o
pentru apărarea demnităţii întregii ţări, cântată în "Doina" lui
Mihai Eminescu).
Aici au fost 7 ani din epopeea românească, unde o
mână de tineri, ajutaţi de satele făgărăşene, au făcut să nu aibă
odihnă trădătorii puşi în slujba duşmanului de moarte al
României.
Epopeea este descrisă chiar de Ion Gavrilă-Ogoreanu,
supravieţuitorul acelor timpuri de mândrie naţională, dar şi de
durere permanentă, care de asemenea cere dreptate, prin
procesul comunismului.
Batalioane de securitate, elicoptere, armament greu, sa
folosit pentru distrugerea acestui cuib de vulturi. De reuşit
au reuşit numai prin intermediul Iudei, prin vânzarea de fraţi.
La Brasov şi Sibiu s-au adunat "specialiştii" în
depistarea "bandelor" şi folosirea torturilor diavoleşti. Toata
regiunea a fost împânzită de securitate, miliţie, agenţi şi
pădurarii care nu mai aveau odihnă. Ba mai mult, securitatea a
Genocidul din România
147
făcut şi o "şcoală de popi" pe care i-au trimis să
spovedească...
Totul a pornit de la un astfel de "popă", Constantin
Niculescu din Bucureşti, str. Teodor Aman nr. 42 (care de
fapt era la restaurantul Gării de Nord). Ajuns în Făgăraş, la
spovedit, el a aflat de numele prof. Ion Grovu, care ar fi avut
legaturi cu partizanii din munte.
Şefii acestui Grovu nu erau alţii decât, de sus în jos,
Pintilie, Nicolschi, Crăciun, Ambrus Coloman şi Mois Aurel
(veniţi de la Timişoara), Iacob Dezideriu, Deitler Ernest- şi o
armată întreagă de schingiuitori34.
În timp ce cei din munte erau hărţuiţi de armată şi se
apărau; cazând victime şi dintr-o parte şi din alta, satele erau
asaltate şi ele, căutându-se cozi de topor prin care să prindă
legăturile de aprovizionare.
În acest păinjeniş au căutat să prindă şi pe doctorul
Nicolae şi pe învăţătorul Olimpiu Borza.
Rolul hotărâtor 1-a avut Ion Grovu şi Costică
Niculescu care au reuşit să înşele buna credinţă a celor hăituiţi
şi obosiţi de 7 ani de viată în munte, promitându-le drumul
spre Grecia.
După întâlnirea din 10/11 Aprilie 1954 de la Sibiu cu
Ion Grovu, s-au pus la cale "plecările" care se terminau în
Ministerul de Interne. Ultimul a fost dus Olimpiu Borza pe 7
Octombrie 1956. După ce a dormit o noapte la Costică
Niculescu, din maşina care-l ducea spre Giurgiu a fost arestat
şi cu catuşele la mâni a ajuns în faţa lui Alexandru Nicolschi
şi Gh. Pintilie.
Martor al desfăşurării acţiunii este mărturia lui Ion
Gavrilă care a adunat relatările celor anchetaţi în acest proces.
Pe 10 şi 11 Decembrie 1956 s-a trecut la arestările
masive din judeţe după listele întocmite de informatorii
satelor a celor care ar fi sprijinit partizanii din munţi.
34 Majoritatea evrei.
Cicerone Ioniţoiu
148
În ziua de 10 Decembrie 1956 au fost arestaţi:
Andrei Ion din Sibiu de către cap. Bartha Iosif;
Comanici Octavian arestat de cap. Deitel Ernest;
Cotoros Matei din Hârseni arestat de cap. Bott Bela;
In ziua de 11 Decembrie 1956 au fost arestaţi:
Niţu Gheorghe din Sibiu, de maior Popa Iacob, sef
oraş Sibiu;
Ramba Gheorghe din Voievodeni, arestat de lt. maj.
Czinczco Mihai;
Vanu Gheorghe din Sâmbăta de Sus, arestat de cap.
Mânzatu Aurel;
Popa Iov Octavian din Arpasu de jos, de lt. maj.
Averbuch Iza;
Dascălu Cornel din Arpaşu de Sus, de lt. Gligor
Grigore;
Muntean Vasile din Lisa de lt. Crăciun Iosif(?);
Mihai Aurel din Fagraş, arestat de maior Gustea
Traian;
Geamanu Victor din Vistea de Jos, arestat de lt.
Manta;
Sandru Victor din Vistea de Sus, de lt. maj. Szekeli
Ladislau;
Metea Gheorghe din Ileni arestat de cap. Szinte Iosif.
Numărul celor arestaţi în aceste zile s-a ridicat la 70-
80.
Torturile au fost îngrozitoare. Înscenarea procesului sa
făcut la Sibiu cu Trib. de la Cluj în deplasare. Au fost
judecate 4 loturi, începând cu 14 Iulie 1957. La primul lot a
fost preşedinte cap. Cojocaru Dragoş, ajutat de Dinu şi
Tripon, iar procuror Luciu Virgil. Din lotul principal a lipsit
doctorul Lucian Stancu care s-a sinucis în ancheta, fiind
Genocidul din România
149
predat familiei. A lipsit de asemenea prof. Ion Grovu, deşi i sa
pronunţat numele.
Au fost condamnaţi la moarte: Ion CHIUJDEA,
Laurian HAŞIU, Gheorghe HAŞIU, Victor METEA, Nelu
NOVAC, Ioan POP-Fileru, iar lui Olimpiu BORZA şi
dr.Nicolae BURLACU li s-a comutat pedeapsa în M.S.V.
Execuţia acestor eroi a fost făcută la Jilava pe 20
Noiembrie 1957, comandantul grupei de călăi s-a numit
Salceanu Gheorghe. Printre anchetatorii fiare s-a numărat şi
Urzică Traian.
În această epopee de istorie naţională au fost arestaţi
sute şi sute de ţărani, mare parte din învăţătorii şi preoţii
satelor începând din 1948. După schingiuiri li s-au înscenat
procese pe motive imaginare şi foarte mulţi au fost executaţi
la Braşov, până în 1957.
ÎNCERCĂRILE DE SALVARE ALE VECINILOR
ADUC NENOROCIRI PE SPATELE
STUDENŢILOR ROMÂNI
Nu cred ca există oameni mai iubitori de libertate şi
dreptate decât studenţii. De-a lungul istoriei noastre tineretul a
fost totdeauna în fruntea luptei pentru înlăturarea jugului
asupritor. Trecând peste perioada după 1848 şi ajungând în
1944 constatăm că tineretul şi-a făcut datoria. O dată cu
ocupaţia rusească de după 23 August 1944, tineretul a fost
mereu prezent pentru apărarea libertăţii contra abuzurilor şi
crimelor săvârşite de ruşi şi de cei vânduţi intereselor lor.
Reamintesc numai 8 Noiembrie 1945, 10 Mai 1946,
anul 1947, anul 1948, înfrăţirea lor cu munţii, prezenţa lor
masivă în temniţe şi conducerea grevelor împotriva abuzurilor
şi muncii de exterminare. Din an în an şi permanent, tineretul
a fost prezent.
Cicerone Ioniţoiu
150
În toamna anului 1956, poporul maghiar s-a ridicat la
lupta pentru libertate, împotriva duşmanului comun cu noi.
Studenţii din toate centrele universitare, ca la comandă, s-au
ridicat cu toţii, cerând scoaterea limbii ruse şi a marxismului
din învăţământ. Mai mult, se cerea plecarea trupelor ruseşti,
avînd ca argument semnarea Tratatului de Pace cu Austria.
Studenţii timişoreni au fost primii care s-au ridicat din
cămine prezentându-şi Memoriul cu cele 12 deziderate,
revărsându-se apoi pe străzile oraşului. Reprimarea a fost
dură, arestări (cca. 4000 de studenţi), anchete foarte dure,
înscenări de procese şi condamnarea a zeci de fruntaşi ai
studenţimii. Printre ei s-au numărat: Caius Muţiu, Aurel
Baghiu, Friederich Barth, Nicolae Balaci, Valentin Rusu,
Teodor Stanca.... Mărturii sunt publicaţiile lor şi sentinţele.
Studenţii bucureşteni au fost prezenţi şi ei, dar
represiunea a fost chiar din timpul pregătirilor. Arestările,
torturile şi înscenările au fost numeroase. Printre victime se
numară: Dan Onaca, Mihai Derdena, Paul Goma, Alex. Bulai,
Alex Mihalcea, Aurel Lupu, Horia Popescu, Gina Florescu,
Mihai Serdaru, Alex. Tatu şi alţii.
Ca să înspăimânteze studenţii din Braşov, au făcut un
proces în 1958 condamnând câţiva studenţi pentru acţiuni
subersive din 1956: Mirea Ilinca, Valeriu Sîntion, Octavian
Bădescu şi alţii.
La Cluj a fost condamnat un grup de studenţi de la
Universitatea "Babes-Bolyai", printre care: Eva Sarosy,
Kalman Keleman, Varhegy.
Un grup de studenţi de la Iaşi, completat cu profesori
şi muncitori de la Craiova au fost condamnaţi de T.M.
Craiova, învinuiţi că ar fi vrut să distrugă statuia ostaşului
sovietic.
Aceşti tineri au trecut prin toate suferinţele de la
securitate şi mai ales de la Gherla, pe timpul când Goiciu
Petre a pus să se tragă cu mitraliera într-o celulă, au ajuns prin
Genocidul din România
151
lagărele de exterminare de la Stoienesti, Salcia, Strâmba,
Grindu, unde au fost exemple de demnitate.
Regimul comunist a trecut de la represiunea fizica la
cea ştiinţifică, punând stavilă intrărilor în facultate. Numai
20% din locurile de admitere erau lăsate la libera concurenţă,
restul se ocupau pe bază de dosare selecţionate de şefii de
cadre din întreprinderi sau de sfaturi populare.
După intrarea în Facultate, intrau în Uniunea
Asociaţilor studenţeşti, condusă de Ion Iliescu, care s-a
dovedit urmaş al modelului sovietic şi om de încredere al
securităţii, dând afară din facultăţi pe studenţii ce-şi cereau
dreptul la o viaţă liberă şi demnă. Avea grijă acest Iliescu să
nu-i lase şomeri pe studenţi, şi-i "repartiza" organelor
securităţii care de-abia aşteptau...
MICUL STALIN, după Stalin
Între 14-24 Februarie 1956 Gheorghiu Dej a ascultat
Raportul lui Hrusciov la cel de al XX-lea Congres sovietic şi
1-a auzit pe acesta spunând despre cruda represiune a
înaintaşului său: sub domnia de fier a lui Stalin, "arestările şi
deportările masive... execuţiile fără proces şi fără anchetă au
creat condiţii de insecuritate, de teamă şi chiar de disperare."
Era modelul pe care-l urmase şi el. La întoarcerea de
la Moscova şi-a continuat politica de genocid. N-a văzut că în
Polonia lucrurile se mişcaseră, ruşii dăduseră înapoi şi-1
luaseră pe Rokossovschi la Moscova îndreptându-şi armata
asupra Budapestei.
Acest mic Stalin n-a observat că polonezii îl
eliberaseră pe episcopul Vâşinschi, iar ungurii pe cardinalul
Mindszenty; pe când Dej al "nostru", a scos elita politică a
României, ce mai supravieţuise la Sighet şi a mutat-o în
Cicerone Ioniţoiu
152
groaznica temniţă de la Râmnicul Sărat, supunând-o în
continuare la exterminare.
Mai mult, acest mic Stalin s-a oferit Moscovei,
primind pe conducătorii unguri ce-şi cereau libertatea şi
aducându-i ca "oaspeţi" la Snagov, predându-i apoi, pentru a
fi executaţi la Budapesta.
DIN NOU PACOSTEA PESTE ŢARANI
În timp ce procesele contra studenţilor nu erau
terminate iar Ion Iliescu începuse "curăţenia", dând pe
studenţi afara din facultăţi, Nicolae Ceausescu, "copilul de
casă " al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, a1es in Biroul
Politic al C.C. şi însărcinat cu problema agriculturii, a plecat
pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata după el.
După ce l-a lăsat pe Drăgici în Tulcea să-i "liniştească" pe
ţărani, "copilul minune" al partidului a trecut Dunărea
îndreptându-se spre cotul Carpaţilor. A tras cu tunul la Suraia
şi a auzit de un sat prăpădit, Nămoloasa, unde ţăranii erau, nu
săraci, ci foarte săraci, trăind din împletitu1 rogojinilor de
papura şi al coşurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului.
Pentru el, ajuns general, nu era de înţeles de ce aceşti
sărăntoci nu vor să se înscrie în colectiv.
Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache şi
nevoit să facă calea întoarsă. Nu s-a dat bătut.
A ordonat înconjurarea satului cu armata şi a convocat
pe ţărani să vină la strunga satului în ziua de Joi, 4 Decembrie
1957. Oamenii s-au dus în aşteptarea preşedintelui Sfatului
popular (Mihai Mocaniţa) şi a secretarului comitetului de
partid (Ciocâltău). Dar cel care a luat cuvântul ameninţându-i
pe ţărani a fost căpitanul Ionescu, punând imediat mitralierele
în cei vreo 200 săteni. Au fost seceraţi: ARCAN Ion (14 ani),
CRĂCIUN Dumitru (28 ani), CRACIUN Toader (49 ani),
Genocidul din România
153
CRACIUN Stroie (31 ani), DIMOFTE Aurel (29 ani),
MARIN Dumitru (49 ani), MIHAI Marin (42 ani), RADU
Dana (28 ani). Năvălind în sat, au împuşcat în clopotniţă pe
Cristea ENUŢ, care trăgea clopotele anunţând pericolul abătut
peste sat. Printre răniţi, în număr de 27: CRACIUN Domnica,
CRISTEA Gheorghe, CRISTEA Maria, CRISTEA Stan,
CRISTEA Apostol, DOBRE Marin, HARALAMBIE Ionel,
POPA Ionel, TOIA Ionel.
Arestările au fost cu zecile. Târziu în noapte, în timp
ce oamenii lui Aramă de la Galaţi făceau o aşa zisă anchetă, a
apărut Ceauşescu, ordonând să nu plece până nu scot tot
adevărul, iar răniţii, după vindecare, să fie duşi la anchetă şi
nimeni să nu scape nevinovat. După sângele vărsat, după
torturile îngrozitoare (pe unii lasându-i infirmi pe viaţă) au
căzut şi sute de ani condamnare pe capetele acestor bieţi
ţărani.
La Comitetul Central a avut loc o şedinţă la care au
participat Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Constantin
Pârvulescu şi Draghici Alexandru în care s-a discutat
masacrul de la Vadul Roşca. Justificarea lui Ceauşescu a fost
de "legitimă apărare", fiind în pericol de a fi lichidat de ţărani.
Minciuni şi iar minciuni, debitate de conducerea de partid.
Pe 3 Aprilie 1958, Gheorghiu Dej, nemulţumit de
ritmul colectivizării, a ordonat ascuţirea luptei contra
ţărănimii.
Ţăranii, ca la comandă, din nou s-au ridicat împotriva
represiuni securităţii pentru a se înscrie în colective. Satele
din Tulcea, Galaţi, Brăila, Râmnicul Sărat şi-au aparat cu
dârzenie dreptul la proprietate, suferind crunte represalii, dar
refuzând înscrierea.
Aproape că n-a existat sat de unde să nu fie ridicaţi
ţăranii şi duşi la munca de exterminare din Delta şi Balta
Dunării: Răstoaca, Vânători (Vrancea); Mihai Kogalniceanu,
Meidanchioi (Tulcea), Măcin, Pisica, Isacea, Hânguleşti,
Cicerone Ioniţoiu
154
Luncaviţa, Vânători, Cuza-Vodă, Frumuşiţa (din Galaţi);
Amara (Râmnicul Sărat); Găneşti, Găgeşti (Bârlad).
În această regiune acţionau cei 1.000 activişti de partid
mobilizaţi de Ceauşescu.
Mai spre Nord s-au ridicat printre comune şi Mitoc
(Suceava), Criveşti (Paşcani), Focuri (Tg. Frumos).
Anul 1959 a excelat prin revoltele mai ales din
Oltenia: Cerat - Segarcea, Măceşul de Sus, Vânători-Cujmir,
Gârla Mare, Ţandăra, Sălcuţa, Cetate, Ciupercenii Noi, Lipov-
Pleniţa, Piscu Vechi, Gângiova, Catane, Siliştea Crucii,
Cioroiaşi, Barca, Urzicuţa, Sadova, Dăbuleni...
Răzmeriţele au urcat şi pe valea Gilortului, Amaradiei,
Olteţului.
Şi în Transilvania au fost represalii împotriva
ţăranilor. Dacă aruncam o privire asupra Hunedoarei aflăm de
tortura ţăranilor din comunele: Sibot, Aurel Vlaicu, Vinerea,
Cugir, Balomir, Cioara...
Aici s-au făcut şi înscenări ale securităţii. Una, care a
îngrozit satele, s-a petrecut în comuna Boiu, de unde a fost
arestat Popa Gheorghe. Securitatea i-a dat numele unor ţărani
fruntaşi pe care să-i adune la el acasă, ca să-i găsească acolo.
Ţăranul, ajuns liber acasă, s-a aruncat în fântână decât să
poarte o ruşine toată viaţa.
În toată această perioadă se făceau şi arestări
preventive pe baza Decretului nr. 89/Februarie 1958 care
prevedea:
"Persoanele care prin faptele lor sau manifestări
primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea în stat vor
fi internate în locuri de munca."
Deci denunţurile asigurau ordinea în stat.
Dar anul 1959 a mai rămas în "neuitare" prin
represiunea contra foştilor deţinuţi politici, eliberaţi sau duşi
Genocidul din România
155
în domiciliu obligatoriu, pe Bărăgan, după expirarea
pedepselor. În Septembrie 1959, au fost rearestaţi din
bordeiele de pe Bărăgan, duşi la lagărul Culme. O parte au
luat drumul anchetelor de la Constanţa, pentru condamnare
penală şi ceilalţi calea lagărelor de exterminare forţată la
Periprava, pe baza de pedeapsă administrativă, de la 24 la 72
luni.
Martor şi victimă: Caraza Grigore35.
La Bucureşti a avut loc un proces, cu foşti deţinuţi
adunaţi în jurul lui Puiu Atanasiu, proces rămas celebru prin
torturile aplicate celor arestaţi şi condamnarea la moarte a
cinci dintre ei: Puiu Atanasiu, Radu Demetrescu-Gyr, Grigore
Zamfiroiu, Aurel Marin... Până la urmă, pedepsele au fost
comutate în muncă silnică pe viaţă.
În aceşti ani de groaza 1957-1960, în timpul arestărilor
studenţeşti, a lotului Puiu Atanasiu şi rearestării deţinuţilor
politici, au fost semnalate ca brute ce au torturat îngrozitor:
Abramovici Marcu (cap), Anghel Marin (cap), Anghel M
ircea, Bresto1u Horia, Avram Vasile, Blidaru (cap), Burdea
Grigore, Cadar Gheorghe (cap), Cenuşe Constantin (cap).,
Cenuşe Ion (lt), Cheran (cap), Comşa Virgil, Cosma Emil
(cap), Drăghici Toma (cap), Dumitrescu (lt. maj.), Enoiu
Gheorghe (maior), Gheorghe Constantin (col), Dulipovici
Anato1ie (cap), Goian (maior), Gudina (maior), Iacob
Constantin (cap), Ildis Vasile (lt.), MARTIN Iacob (maior),
Martin Isac, Marcu Stan, Marin Ion (cap), Mihalache (cap),
Moise Nicolae (maior), Murdariu Simion (cap ), Nedelcu
Ştefan (cap), Oprea Grigore (lt), Popa (maior), Preda Dumitru
(lt. maj), Purcaru Constantin (căp), Puşcariu (lt), Puscaşu
(cap), Rotaru Dumitru, Sporea Ion, (cap), Tănase
Gheorghe(lt), Ţârlea Ion, Vărzan (maior), Voicu Constantin....
35 Amănunte în cartea Grigore Caraza, Aiud însângerat.
Cicerone Ioniţoiu
156
Iată numai o parte din numele călăilor ce au circulat printre
deţinuţii din celulele securităţii.
Martor Cicerone Ioniţoiu. Aceşti anchetatori, pe lângă
torturi, au înscenat procese pe bază de declaraţii mincinoase,
scoase de la martori cu forţa.
O altă crimă contra umanităţii de care se face vinovată
conducerea comunistă este răpirea din străinătate a unor
români şi aducerea lor prin Berlinul răsăritean pentru a fi
judecati, torturaţi şi omorâţi.
Printre cazuri se număra: Mogoş Constanţa (născută
Olariu), care, ajunsă în Franţa a lucrat cu Mihai Opran şi în 27
August 1951 a fost răpită din Berlin. Adusă în ţară şi
condamnata 8 ani şi în continuare cu DO pe Bărăgan.
BELDEANU Oliviu-Puiu a fost răpit în 1957 de col.
Mois Aurel, dus la Bucureşti, condamnat la moarte şi executat
în 1959 la Jilava.
DECEI Aurel (n. l905 la Gura Râului, Sibiu) secretar
presă la legaţia româna din Istambul (om de ştiinţă renumit), a
refuzat să revină în ţară în 1947. A fost răpit de agentul
"George" împreuna cu ofiţerul de securitate Vasile Turcu.
Torturat de securitatea din Bucureşti, i s-a înscenat un proces
de înaltă trădare şi condamnat la moarte în 1959; i s-a comutat
pedeapsa în M.S.V. şi s-a eliberat graţiat în 1964.
Tot în anul 1959 au fost executaţi 12 eroi din munţii
Muscelului, ultimul grup de rezistenţă împotriva
comunismului creat în 1949 de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu.
În 1959 pe 20 Mai au fost arestaţi prin trădarea lui Gr.
Poinăreanu, consătean şi fost coleg. În jurul acestui grup de
rezistenţă au început arestările încă din 1949 şi au fost arestaţi
mai multe sute de ţărani, torturaţi pentru sprijinirea
partizanilor şi alţii peste o sută au fost condamnaţi.
Acţiunile întreprinse contra acestor ţărani, în marea lor
majoritate, constituie manifestări de genocid prin tot ce s-a
Genocidul din România
157
întreprins contra lor, a familiilor. În plus le-au fost confiscate
absolut toate bunurile, pe care regimul şi le-a însuşit. N-au
mai fost restituite niciodată.
Perioada 1958-1959 este tot aşa de sângeroasă, ca cea
din 1948-1954, represiunea resfrângându-se asupra
tineretului, ţăranilor şi intelectualilor.
Călăii comunişti, în frunte cu Gheorghiu Dej şi Alex.
Draghici ajunseseră la concluzia că la baza revoluţiei din
Ungaria stătuseră intelectualii şi pentru a preveni, se
năpustiseră asupra studenţilor, preoţilor şi învăţătorilor
satelor.
Numai în 1958 A. Draghici se lăuda că descoperise
180 organizaţii subversive, adică le înscenase pe bază de date
inventate, smulse prin torturi celor arestaţi, iar Gheorghiu Dej
anunţa că lupta de clasă n-a dispărut.
Acest monstru al represiunii, Alex. Draghici, atacă în
aceasta perioada "mila faţa de persoana umană" pe care unii o
manifestau (spunând ca s-au făcut condamnări pe nedrept,
cerând un împăciuitorism), că a dus la slăbirea combativităţii,
la slăbirea lipsei de devotament faţa de partid şi de stat. Cerea
mărirea vigilenţei şi conspirativităţii.
Securitatea devenea superioară partidului, care nu se
mai putea impune prin mijloace politice-ideologice. A trecut
la masuri coercitive, deformând realitatea în sintezele ce le
înainta partidului şi trecând la interceptarea convorbirilor
telefonice chiar a membrilor de partid.
Se trece în această perioadă la modificarea unor
articole din Codul penal, în special a celor de înaltă trădare,
punându-se accentul pe acţiunile de spionaj, instituindu-se o
cenzură drastică a corespondenţei interne şi externe, a
pachetelor. Sub controlul col. Panaitescu Nicolae şi prin
Ordinul 157/25 Mai 1959 se punea accentul pe o munca
deosebită pentru deconspirarea activităţii de spionaj şi
Cicerone Ioniţoiu
158
diversiune a serviciilor străine ce urmăreau o activitate de
sabotaj.
Se dispunea supravegherea strictă a foştilor membrii ai
partidelor vechi, a elementelor duşmănoase de la sate. Şi
aceasta, când se zicea că urmează o deschidere faţă de ţările
capitaliste.
În acest scop au pregătit elemente pe care le-au
infiltrat în străinătate, dând dispoziţii ministerului de externe
ca să strângă în jurul ambasadelor pe românii ce erau plecaţi
sau care vor pleca, ducând cu ei o munca de culturalizare şi
informare.
În ţară s-a dispus, prin mărirea vigilentei, să mărească
numărul agenţilor şi rezidenţilor, ca să ne ferim de spionii ce
vor profita de "deschiderea" românească.
Aceste măsuri de "apărare" a României aveau loc în
timp ce se declanşase conflictul chino-rusesc izbucnit pe 20
Iunie 1959, când chinezii au demis un general pro-sovietic,
determinându-l pe Hrusciov să-şi recheme o mie de consilieri
economici şi militari. Nu peste mult timp, conducătorul
Kremlinului va fi acuzat de oportunism.
TOT ŢĂRANII
Ei au fost cei ce au continuat să se opună cu îndârjire
colectivizării. În timp ce Gheorghiu Dej anunţa ca 76,4 % din
familii satelor s-au înscris, ţăranii îşi cereau înapoi hârtiile
iscălite cu forţa. Prin sate circulau "manifeste" împotriva
colectivizării. Ţăranii, în loc să meargă la colectiv, răsturnau
maşinile activiştilor şi spărgeau sfaturile populare ca să-şi ia
cererile înapoi.
Răzmeriţe au loc în comune din Muntenia printre care:
Căteasca; Mozaceni Deal, Gliganu, Negraşi, Mozăceni. Se
Genocidul din România
159
rup firele telefonice, iar miliţienii scapă cu fuga. În faţa
autorităţilor locale şi pe şosele se ridica baricade.
Arestări numeroase. Mărturii în "Răscoalele ţărăneşti"
de Cicerone Ionitoiu.
1961
Îndârjirea ţăranilor şi mai mare. Cu toate că Gheorghiu
Dej anunţa că 83,8% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine
colectivelor, ţăranii se ridică cu furcile demolând sediile
colectivelor, luându-şi animalele acasă şi cererile de înscriere
forţată. În fruntea acestor răscoale se găseau satele între Argeş
şi Olt, unde era adevăratul grânar al ţării.
Astfel pe 15 Ianuarie 1961 au venit cu maşinile în
com. Vâlcele din jud. Olt şi lumea a tras clopotele. S-a tras în
ţărani, au fost trei morţi, răniţi şi peste 50 arestaţi, duşi la
Piteşti. Torturile au fost îngrozitoare.
Satele din împrejurimile Scorniceştiului au sărit,
răsturnând maşinile activiştilor, alungând autorităţile,
spărgând colectivele. Printre sate, câteva: Oporelu, Izvoarele,
Bălăneşti, Comani, Mogoşeşti, Dragăneşti-Olt. Focul
răzmeriţei a trecut şi în dreapta Oltului, urcând până în jud.
Vâlcea. Pe 21 Ianuarie 1961 a fost răscoală mare la Răşcăeţi
şi Vişina, de lângă Titu. Matuşei Anica, neştiutoare de carte,
un activist i-a dat cu tuşiera în nas şi apăsând-o cu capu pe
hârtie ia spus în bătaie de joc: "iată babo că te-ai înscris în
colectiv".
În urma forţării sătenilor, ţăranii s-au răsculat, au
răsturnat maşinile şi activiştii au fugit peste câmp. Au anunţat
pe unde au ştiut ei. Spre seara a sosit Ceauşescu în fruntea a
28 de camioane cu armata şi tunuri. S-au tras clopotele. S-a
mers din casă în casă, ridicând peste 100 de ţărani.
Cicerone Ioniţoiu
160
Răzmeriţele s-au întins şi în comunele: Petreşti,
Morteni, Jug Ulieşti, Vânătorii Mari, Şelaru, Ştefan cel Mare,
Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Negreni, Potlogi, Costeşti
Vale, Mozâceini şi multe altele.
Între Videle şi Olt, tot în 1961 au avut confruntări ca
pe front.
Focul a pornit din com. Dobroteşti, unde
vicepreşedintele raionului Roşiorii de Vede a venit să le
fixeze loc de construit pentru sediul gospodăriei colective.
Acel Florea Florescu a fost rănit şi dus la spital. Îl bătuseră
femeile.
Generalul călău, Negrea Vasile, a trimis armata bine
echipată, cu tunuri şi mitraliere. Lelea Zdârca a tras clopotele
şi lumea a ieşit şi a făcut baricade. A fost bătălie şi cucerită
casă cu casă. Răniţi şi arestaţi cu suteleş au fost duşi la
securitate. Mai mult de jumătate au luat drumul lagărelor de
exterminare din Bălţile Dunării şi din Deltă.
Satul a stat 6 luni sub ocupaţia militară a românilor.
Printre satele din jur care de asemenea s-au ridicat săşi
apere pământul s-au numărat: Tituleşti, Mihăiesti, Siliştea
Nouă, Smârdioasa, Costeşti-Zimnicea şi altele.
Iar Gheorghiu Dej anunţa cu mândrie ca datorita
"aplicării învăţămintelor genialului plan cooperatist al lui
Lenin şi a muncii politice şi organizatorice vaste desfăşurate
de partid", peste 85% dintre ţărani au intrat în colective. Dar
nu menţionează folosirea armatei, torturile şi umplerea
lagărelor de exterminare. Abuzurile sunt puse pe seama Anei
Pauker şi Teohari Geoegescu.
Genocidul din România
161
1962
Ţăranii căutau să se opună cu îndârjire colectivizării.
În Bucovina era mare fierbere. În satul Drăgoieşti, spre Gura
Humorului a izbucnit o mare răzmeriţă, ţăranii cerând
restituirea pământurilor ce le fusese luate cu japcă. S-au dus
cu toţii la Sfatul popular şi colectiv. Numai intervenţia miliţiei
şi a securităţii, după arestări, a reuşit să înăbuşe revolta.
În comuna Bosanci de lângă Suceava au trebuit 2
săptămâni. Au adus activiştii din judeţ, studenţii şi
funcţionarii, să bată la porţile mereu închise. Între timp beciul
primăriei era plin de ţărani torturaţi. Se zicea că a fost ultima
comuna colectivizată. Realitatea era alta.
Pe 20 Februarie 1962 femeile din comuna Dobra, satul
Mărceşti, jud. Dâmboviţa, s-au adunat şi au răsturnat maşinile
activiştilor ce veneau de la Târgovişe ca să definitiveze
colectivizarea. Securitatea a interveni şi a plecat "victorioasă"
cu circa 150 arestaţi, în majoritate femei, în cătuse.
Chiar după încheierea colectivizării, anunţată pe 27
Aprilie 1962, mişcările protestatare au continuat. În August
acelaşi an, a fost semnalată o altă răscoală ţărănească în com.
Sălciile-Prahova.
Această stare nefirească de lucruri, produsă în vederea
distrugerii societăţii intra în acţiunea de genocid practicată în
România.
Printre cei care au participat în calitate de conducători
la acest genocid se evidenţiază întreg Comitetul Central
P.M.R. şi elemente criminale precum: Alex. Draghici,
Nicolae Ceauşescu, Vasile Negrea, Mihai Patriciu, Nicolae
Briceag, Toma Popescu (Oltenia), Ştrul Mauriciu, Mihaila
Nedelciu (Argeş), Moritz Fehler (?) din nordul Moldovei,
care au condus şi ordonat executarea ţăranilor.
Cicerone Ioniţoiu
162
GENOCID SPIRITUAL
După arestările şi torturile din 1959, s-au făcut
presiuni din străinătate pentru eliberarea deţinuţilor politici,
arestaţi pe motive imaginare, inventate şi scoase prin tortură.
Paralel cu represiunea, s-a început o zisă acţiune de
reeducare a celor condamnaţi, prin şantajare. Dacă recunosc
că au fost induşi în eroare de partidele burgheze, că au văzut
realizările regimului, facându-şi autocritica, vor putea fi puşi
în libertate chiar înainte de termen, pedeapsa nemaiavând nici
o valoare. Demascarea şi delaţiunea erau la baza acestei aşa
zise reeducări. Dacă în perioada 1949—1953 ea se făcuse prin
schingiuiri duse până la moartea fizică sau desfigurare, acum
se făcea prin tortură psihică, urmărindu-se eliberarea
oamenilor îngenunchiaţi, ca să nu mai poată ridica fruntea în
faţa semenilor lor. Acum se recrutau din rândurile lor agenţi
care să infiltreze pe cei de afară. Eliberarea se făcea după ce
te împroşcai cu noroi şi-ţi băteai joc de ceilaţi colegi de
detenţie, ce nu admiteau înjosirea. Înainte de a ieşi trebuia să
semnezi angajament că vei servi securitatea.
Chiar cei care refuzau erau obligaţi să iscălească
angajament că nu vor spune la nimeni unde au fost şi ce-au
văzut. Au fost şi dintre cei care au refuzat să iscălească şi au
declarat verbal, faţă de martori, că vor spune tot ce au văzut şi
suferit pe nedrept şi totuşi s-au eliberat odată cu cei
compromişi36.
Din această ultimă perioadă de înjosire au apărut pe
Internet numele celor ce au forţat oamenii, obosiţi după 10-22
ani de temniţă exterminatoare.
36 Vezi cazul lui Grigore Caraza, în cartea sa Aiud însângerat.
Genocidul din România
163
Printre cei ce s-au ocupat de acest sistem de
dezumanizare a deţinuţilor politici la Aiud au fost: col.
Crăciun Gheorghe, col. Iacob Dezideriu, Chirilă, Iordache
Lulu, col. Nodeţ, plut. Răduleseu, Valeanu, Lazăr Gheorghe,
Teleki, Suărăşan. lt, Ciumacenco Ion (din Mamaia sat), lt.
maj. Blajut V. Mihai (din com. Zapodia), Lungu Gh. (?),
Arcuş Ion, Sturza, Popa Ion (aceasta era echipa din Aiud.)
La Gherla, printre reeducatorii administraţiei se
numărau: Domocos, Rusu, lt. maj. Vomir, col. Gheorghiu,
Laghiu Gheorghe...
Echipa de reeducare de la Jilava era formata din col.
Nătăleţu Dumitru şi căpitanii Horja Gheorghe şi Telenche Fl.
După unii, se zice că Nătăleţu Dumitru s-ar fi chemat
Radulian.
La Botoşani, cel care dirija acest sistem diabolic era
cap. Dora Alexandru care se ocupa cu difuzare de ziare şi
cărţi. Dar preocuparea principală era de a racola informatori
pe care să-i pună la dispoziţia securităţii după eliberare, cu
angajamente de colaborare. De reţinut ca 738 de deţinuţi au
refuzat reeducarea, iar 208 au declarat ca vor continua să-şi
desfăşoare activitatea obişnuită.
ROMÂNIA DEVINE O ÎNCHISOARE
Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după
ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica
sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare
închisoare.
Paralel cu "reeducarea", adică îngenuncherea
deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960,
adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România
trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă,
la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă
Cicerone Ioniţoiu
164
să se aprovizioneze sau să-şi câştige existenţa lor şi a
familiilor.
Dacă în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul
lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de
agenţi cu angajament şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de
securitate.
Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea
directă a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu
pas şi în familie.
În multe cazuri securitatea a constatat că
angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate,
trecându-se la şantajare sau compromitere.
Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei
antrenaţi în această "muncă" de supraveghere.
Serviciul K37
Prin ordinul MAI nr. 87/23 Octombrie 1962 s-a
instutuit serviciul ''K ", având ca şef pe col. Petruc Mihai care
se ocupa de recrutarea agenţilor în toate sectoarele vieţii şi cu
precădere pe teritoriul unde se găseau penitenciare, unde se
practica reeducarea, pentru transformarea deţinuţilor în
delatori.
În acest păienjeniş, informatorii racolaţi puteau fi
trimişi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea
foştilor "contra - revoluţionari. ''
"Păinjenişul" era format la vârf cu neoameni de mâna
forte precum: Doicaru Nicolae (dirija reg. Braşov; era n. 1922
la Dălhăuţi-Galaţi şi a fost unul din marii criminali); Negrea
Vasile (ajuns subsecretar de Stat, călău renumit în torturarea
37 Serviciul K se ocupa de lichidarea oponenţilor regimului comunist. Din
1970 va folosi în acest scop şi iradierea. Pentru amănunte vezi Paul
Ştefănescu, Istoria serviciilor secrete române, editura aion, fără loc, 2003.
Genocidul din România
165
ţăranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucureşti);
Dinulescu Ştefan (se ocupa de reg. Argeş); Dănescu
Alexandrul, (col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al
Ministrului de interne, se ocupa de reg. Banat); Tanase
Evghenie (se ocupa de reg. Bacău); Peteşan Ion (dirija reg.
Cluj); Lintiu Ion (răspundea de Crişana); Enoiu Gheorghe (alt
călău binecunoscut, dirija Dobrogea până în 1968, când a
început decăderea); Stan Nicolae (răspundea de reg. Galaţi),
Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara),
Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iaşi);Vasilescu Traian
(răspundea de reg. Mureş-Autonomă Maghiară); Ioana
Constantin (avea Maramureşul), Dumitru Ion (răspundea de
Oltenia), Cosma Neagu răspundea de Ploieşti iar Dragoi
Victor răspundea de reg. Suceava.
Scopul pervertirii conştiinţei deţinuţilor înainte de
eliberare, de care se face vinovată conducerea de partid
comunistă reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de
col. Petruc Mihai (şeful Serviciukui "K" pe ţară), din 8
Noiembrie 1963:
"...Datorită muncii de reeducare dusă cu deţinuţii
contrarevoluţionari, s-a ajuns la situaţia când, cu ocazia
ţinerii unor conferinţe sau alte activităţi, în care sunt pe de o
parte, arătate realizările regimului nostru, iar pe de alta parte
se demască activitatea trădătoare a fostelor partide şi grupări
politice din trecut, unii deţinuţi contrarevoluţionari, "din
proprie iniţiativă" - în astfel de ocazii -, cer cuvântul şi-şi
manifestă deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi
realizările sale, iau atitudine faţă de gruparea politică din care
au făcut parte şi dezaprobă acţiunile duşmănoase întreprinse
de ei. De ademenea datorită muncii individuale, dusă cu unii
deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi
BOTOŞANI, care au deţinut funcţii în vechile partide
"istorice", s-a reuşit ca unii dintre ei să părăsească poziţiile
reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate
duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut
Cicerone Ioniţoiu
166
parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii, să recunoască
trăinicia regimului democrat popular din ţara noastră şi să se
încadreze necondiţionat în noua orânduire de stat. Unii dintre
aceştia au fost recrutaţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi
puşi în libertate."
Prin această reeducare, regimul comunist căuta să
infiltreze România, care devenise o închisoare mai mare, cu
noi elemente recrutate prin şantaj şi minciuni.
Şi nu numai atât, sistemul informativ era perfecţionat şi
extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin
referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:
"...Românii ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidenţa
oficiilor noastre diplomatice, pentru a se ţine o permanentă
legătură cu ei... această legătura creează avantajul oficiilor
noastre diplomatice să organizeze pe aceşti cetăţeni în
colonii, pentru a-i putea avea sub influenţa politică a statului
nostru; prin diferite activităţi culturale, informarea acestora
continuă despre realizările din R.P.R., difuzarea de ziare,
reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe
care-l vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor
putea cunoaşte mai bine situaţia politico-economică din ţările
respective..."
Deci adevărat şi curat spionaj, pe care românii îl
desfăşurau în subordonare rusească.
Aruncând o privire asupra acestui capitol, constatăm că
după "spiritul" Genevei, în 1955, sunt luaţi din securitatea
internă Aurel Moiş, ce se ocupase de lichidarea partizanilor
din Banat şi Făgăraş şi Nicolae Doicaru, cel ce lichidase
partizanii din Dobrogea şi aranjase procesul "sabotării"
Canalului şi trecuţi în direcţia Informaţii externe. Primul,
subordonat celuilalt, ajunge şeful rezidenţei de la Berlin şi se
remarcă prin răpiri, dintre care trei sunt între cele mai
Genocidul din România
167
spectaculare (Aurel Decei şi Oliviu Beldeanu - de la Berlin,
iar Puiu Traian - prin Viena). Până la urmă, N. Doicaru 1-a
"mâncat" pe Moiş în 1962, şi-l va creşte pe Mihai Pacepa.
Acesta va face defecţiunea din Iulie 1978 şi va fi condamnat
la moarte, în contumacie, în August 1978. Aceasta filieră cu
anexele ei aranja şi vânzările de oameni pe valută forte38,
evrei, germani (saşi şi şvabi) şi chiar români cumpăraţi de
rude din străinătate, sau chiar de unele ţări ca USA şi Marea
Britanie (a celor condamnaţi în înscenările făcute de securitate
precum surorile Anny şi Nora Samuelli, Const. Mugur, Ion
Vârvoreanu s.a.)
O altă reţea ce a acţionat în vederea infiltrării
instituţiilor internaţionale a fost cea creată de Mihai
Caraman39 care între Decembrie 1958 şi Mai 1969 a făcut să
se „cutremure" NATO. A lucrat şi pentru URSS şi a putut să
se dezvolte, în timp ce Franţa lucra pentru slăbirea influenţei
americane din Europa; Această activitate, cea mai fructuoasă,
s-a dezvoltat şi cu concursul unor francezi dornici de bani. Au
fost angrenaţi în reţea şi unii refugiaţi români ce furnizau date
regimului de la Bucureşti. Rechemat în Mai 1979, M.
Caraman a fost înlăturat din serviciul de spionaj extern. A fost
reintegrat în Decembrie 1989 şi în Aprilie 1992 înlocuit cu
Ioan Talpeş, care fusese consilier al lui Ion Iliescu până în
1997, când a fost înlocuit.
Paralel cu infiltrarea serviciilor secrete în NATO, s-a
făcut şi infiltrarea la UNESCO, cu Ion Iacobescu, ofiter de
securitate trimis sub acoperire diplomatică la Paris, iar din
1968 ca funcţionar internaţional la UNESCO, de unde, pe 25
Iulie 1969, după "afacerea Caraman" a dispărut, fiind
38 Ideea şi propunerea a venit tot de la evrei, care au propus regimului
comunist de la Bucureşti să accepte acest târg. Ideea a prins şi, evident, a
fost exploatată de România.
39 Pentru amănunte se poate consulta Paul Ştefănescu, Istoria serviciilor
secrete române, editura aion, fără loc, 2003, pp. 225 - 243.
Cicerone Ioniţoiu
168
condamnat la moarte prin S. nr. 346 din 1970 (în contumacie),
el ajungând prin Anglia în Statele Unite,
Pregătirea Anului 1964 s-a făcut pe mai multe planuri,
nu numai reeducarea din închisori, dar şi:
- întărirea informativă din ţara şi infiltrarea exilului;
- perfecţionarea activităţii de cenzură, mai ales cu
străinătatea, unde volumul scrisorilor ajunge la 28-30.000. pe
zi;
- desfiinţarea comitetelor din exil cuprinzând membrii
partidelor istorice, pentru ca persoanele ieşite din închisori să
nu mai aibă cu cine avea legătură, decât în scopul activităţilor
ce trebuiau desfăşurate în favoarea României înfeudate
comunismului;
- supravegherea strictă a străinilor ce vor vizita
România.
Anul 1964 a însemnat încheierea primei etape a
modelului sovietic din România, sistem sângeros în care
Lenin a pus bazele terorii iar Stalin a fost „arhitect”.
Pretinşii români, în frunte cu Gheorghiu Dej, au urmat
modelul, şi nu greşim dacă spunem că l-au perfecţionat şi
generalizat, făcâridu-l să se manifeste distrugător încă un
deceniu după moartea călăului omenirii.
După cum sovieticii au dezvăluit, la numai 3 ani după
moartea lui Stalin, rănile sângerânde din trupurile şi sufletul
omului sovietic, tot la 3 ani după dispariţia lui Gheorghiu Dej
au devenit vizibile şi trupurile sângerânde ale românilor.
În Comisia de partid din 18-03-1968, care cerceta
crimele săvârşite de Gheorghiu Dej şi Alexandru Draghici, s-a
consemnat declaraţia lui Pavel Ştefan (fost ministru de
Interne) din care reieşea:
Din timpul lui Marin Jianu apăruse indicaţia ca să fie
bătuţi deţinuţii ("dar acestea erau bătăi barbare, banditisme...
Genocidul din România
169
era linia partidului de a aresta şi schingiui fără să existe vreo
învinuire.")
Continuând declaraţia în faţa Tribunalului, col. Pavel
Ştefan a menţionat că prima lui măsură a fost să instaureze
ordinea şi disciplina în locul terorii care domnea în minister
(în 1951). A minţit că a găsit pe doctoriţa Simionescu care
deţinea funcţia de medic al lagărelor şi care, în loc să ia
măsuri şi să ceară comandanţilor să dea medicamente şi
îngrijiri deţinuţilor, încuraja înstrăinarea lor şi participa
efectiv la aceste afaceri. A mai spus că se miră că mai exista
colonelul Baciu Ion (şeful penitenciarelor), Slobodă Ioan (lt.
col. sef direcţie lagăre şi colonii de muncă), Cosmici Eftimie
(col. Inspector Direcţia lagăre) care spunea subordonaţilor
"cruzimea este sarcina de serviciu", sau Albon Augustin
(colonel cu paza canalului) care zbiera la deţinuţi să "sape
canalul cu gamela", când toţi aceştia ar fi trebuit să fie
vinovaţi în procesul ce se judeca.
"Eu (Pavel Ştefan) informam pe Gheorghiu Dej sub
aspectul acesta şi zicea da, dar totuşi nu se punea ordine.
Gheorghiu Dej ducea o politică de aprobare a trecutului..."
În 1953, luna Februarie, ministrul Pavel Ştefan a
ordonat cercetări stabilindu-se abuzurile şi atrocităţile comise
la Salcia de către 20 cadre şi 14 brigadieri deţinuţi care au
omorât din Iunie 1952 până în Martie 1953, un număr de 62
deţinuţi. Un număr mare de deţinuţi au fost răniţi şi s-au ales
cu invalidităţi corporale pentru toata viaţa. Aceste crime de
omor prin torturi, abuz în serviciu, profanare de cadavre,
vătămare grava corporală, a constat în: bătăi cu ranga de fier,
cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor,
alţii rămânând schilozi pe toata viaţa; asasinare prin
împuşcare; interzicerea tratamentului medical deţinutilor
bolnavi şi scoaterea lor la munca, în mod forţat, contrar
prescripţiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora;
Cicerone Ioniţoiu
170
introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna,
dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goală; obligaţia deţinuţilor de a
intra în apa până la brâu ca să taie stuf şi papură; alergarea
deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea
deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarna pe digul de
construcţie şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa
îngheţată; legarea unor deţinuţi de mâini şi ţinerea lor
dezbrăcaţi în pielea goală, vara, ziua şi noaptea, pentru a fi
muşcaţi de tânţari; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ.
Toate aceste fapte săvârşite se încadrează în acţiunea de
genocid întreprinsă împotriva deţinuţilor.
Pe lângă ministrul Pavel Ştefan se mai adaugă şi
declaraţia colonelului Bădica Ilie (locţiitorul şefului Direcţiei
generale a lagărelor şi coloniilor de muncă) care precizează:
"Prin amploarea şi gravitatea faptelor comise, acestea
nu puteau fi încriminate ca simple acte de omor, întrucât ele
au fost săvârşite în masă, de către funcţionarii de stat, care
aveau misiunea de a păzi persoanele internate şi a le reeduca.
Au fost săvârşite cu premeditare şi în mod sistematic, creând
în rândul deţinuţilor o atmosfera de teroare, iar populaţia din
jurul coloniei a dezaprobat asemenea monstruozităţi."
Tot fostul ministru Pavel Ştefan, pe timpul săvârşirii
faptelor a declarat în faţa instanţei de judecata:
"Purtarea unor comandanţi era pur fascistă.
Comandanţii foloseau ca unelte ale lor, elementele cele mai
rele... După părerea mea, nelegiuirile săvârşite în diferite
colonii de muncă erau de natură să rupă aparatul de stat de
mase, întrucât atrocităţile din colonii erau văzute ca fiind
făcute din ordinul guvernului şi al partidului..."
În "Documentul" privind atrocităţile de la Salcia,
subliniat ca «strict secret de importanta deosebită» (din
Aprilie 1968) semnat de Ion Stănescu (preşedintele
Genocidul din România
171
Consiliului Securităţii Statului) şi contrasemnat de Constantin
Stoica (general maior), Filimon Ardelean (sef. Direcţiei de
Anchete Penale), Mircea Onea (maior, ancherator penal de
Securitate) şi maior Gheorghe Bratu (asistent al Consiliului
Securităţii Statului) se menţionează:
"Faptele deosebit de grave petrecute la colonia Salcia
nu au constituit un caz izolat. Asemenea atrocităţi, ca cele
petrecute la Salcia şi de proporţii asemănătoare, au avut loc,
în aceiaşi perioadă, precum şi ulterior, la fostele colonii de
muncă de pe canal, cele de la Iţcani şi Bicaz, la penitenciarele
Piteşti, Gherla, Suceava şi altele. Spre exemplu, la
penitenciarele Suceava, Piteşti şi Gherla, în perioada 1948-
1952, ca rezultat al acestor atrocităţi săvârşite, au fost ucişi
30 de deţinuţi, maltrataţi şi schingiuiţi 780, dintre care circa
100 au rămas cu infirmităţi foarte grave, unii s-au sinucis
pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datorită
presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi... "
Ei, şefii călăilor, recunosc o foarte mică parte din crime,
pe care le situează pe tot teritoriul ţării şi noi ce am fost
victime şi am suferit aceste atrocităţi venim şi prezentăm liste
cu zeci de mii de morţi (din cei aproape 200.000) şi peste
100.000 de întemniţaţi (din cei 2 milioane de oameni privaţi
de libertate).
Cifra nu este deloc exagerată. În documentele din data
de 3 Mai 1968 (A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 9.822, f.134-
139) găsim o notă în care se spune:
"... Partidul nostru este un partid al adevărului, al
echităţii şi dreptăţii sociale (n.n. Ce neruşinare?,). El nu poate
admite, fiind în firea lui, ca în rândurile sale să-şi facă loc şi
să fie tolerate abuzuri, ilegalităţi şi crime. De aceea, el nu
poate lăsa pe seama istoriei lămurirea niciunei probleme. În
acest spirit este necesar să analizam şi noi astăzi cum de a
fost posibil ca unii ofiţeri de securitate să fie folosiţi de către
Cicerone Ioniţoiu
172
Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Draghici, în
scopuri meschine, odioase, împotriva unor activişti de partid
şi de stat... (n n. dar nu spune şi împotriva poporului român).
Alexandru Draghici, înconjurându-se de oameni în stare de
orice mârşăvie, de abuzuri şi ilegalităţi din cele mai flagrante,
elemente aventuriere, carieriste, intrigante, a creat condi ţii,
prin ordinele şi indicaţiile date şi practicile folosite, de
încălcare grosolană a normelor şi principiilor de partid şi de
nesocotire a legilor statului... Iată, tovarăşi, ce figuri sinistre -
Alexandru Draghici şi Pintilie Gheorghe - au stat în fruntea
acestei instituţii cu o mare responsabilitate socială..."
În continuare prezintă cifre demonstrând genocidul:
"...în mod denaturat baza de lucru a elementelor
duşmănoase a fost artificial amplificată, considerându-se că
toţi cetăţenii ţării cu antecedente politice sau cei cu legături
de orice fel în Occident ar prezenta pericol pentru securitatea
statului. În acest mod s-a ajuns la un fapt pur şi simplu de
neimaginat, ca în cartoteca evidenţei generale a organelor
securităţii statului să se găsească în anul 1965 circa 7.000.000
cetăţeni, ceea ce reprezintă 1/3 din populaţia ţării. Dacă ar fi
raportată aceasta cifră la numărul populaţiei adulte, ar rezulta
că peste 50% din cetăţeni trebuie să stea în atenţia securtăţii
statului.... Pentru a putea realiza o urmărire informativă de o
asemenea amploare, aparatul de securitate a fost împins ani
de-a rândul la crearea unei reţele de informatori exagerat de
umflate, prin care au trecut cinci sute de mii de cetăţeni.
Menţionez că în cifra respectivă nu este inclusă reţeaua
informativă a organelor de miliţie, prin care au trecut sute de
mii de persoane..."
Acestea sunt cifre şi fapte ce atestă genocidul comunist
din România şi justifică declanşarea procesului contra
comunismului.
Între 1964-1968 nu s-a pus capăt genocidului ci s-a
produs numai schimbarea tacticii de tortură şi exterminare a
Genocidul din România
173
adversarilor regimului comunist, care şi-a făcut şi alţi
duşmani, printre proprii membrii de partid: dizidenţii.
S-a continuat urmărirea permanentă a foştilor deţinuţi
politici şi chiar rearestarea lor. În unele cazuri s-a trecut la
iradierea, otrăvirea şi asasinarea arestaţilor, precum: Ion
Gavrilă Ogoreanu, Paul Goma, Gheorghe Ursu...
S-a continuat cu înscenarea proceselor de sabotaj
economic şi urmărirea celor ce veneau în contact cu străinii ce
veneau în ţară.
Ţara înconjurată cu sârma ghimpată şi trupe numeroase,
a devenit o mare închisoare, unde erau vânaţi fără milă toţi cei
ce încercau să-şi câştige libertatea sau erau condamnaţi cei
prinşi vii, pentru tentativa de trecere a frontierei.
Prin revoluţia culturală şi preluarea modelului
chinezesc, s-a trecut la spălarea creierelor, urmărindu-se
nebunia cultului personalităţii.
S-a trecut la urmărirea celor ce lansau manifeste contra
regimului sau făceau apeluri disperate în străinătate pentru
semnalarea abuzurilor şi dărâmării patrimoniului naţional, sau
distrugerii satelor.
O noua armă a terorii comunismului a fost internarea
forţată şi tratarea opozanţilor politici prin azile psihiatrice,
distrugându-i fiziceşte şi moraliceşte, făcându-i "neoameni"
pentru restul vieţii. Cazuri: Vasile Paraschiv, Nestor Popescu,
Dumitru-Gheorghe Zamisnicu.
Spitale psihiatrice: Marcuţa, Săpoca, Poiana Mare,
Voila, Socola, Sighet, Vaşcău, Jebel...
Nici când călăul Ceauşescu a fost răsturnat, crimele nu
s-au oprit. Continuitatea s-a făcut prin Iliescu care a
exterminat circa 600, în majoritate tineri, între 22-31
Decembrie 1989. Neputând stăpânii situaţia din cauza
abuzurilor, a continuat crimele în masă prin chemarea
minerilor în ajutor, în mai multe rânduri, şi apoi întărindu-şi
Cicerone Ioniţoiu
174
puterea, prin folosirea criminalilor din fosta securitate,
împânzind aceste elemente înrăite în toate structurile de stat
Aceasta a dus la haosul economic şi politic pe care 1-a
promovat şi în mileniu III.
Remus Radina spune pe drept cuvânt:
"Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni
inconştienţi (unii fost comunişti) care elogiază comunismul,
uitând toate crimele comise de el."
După ce executivul postcomunist, infiltrat de elemente
retrograde, vinovate, caută să impiedice înlăturarea vălului ce
acoperă monstruoasele crime săvârşite de acest sistem barbar,
după ce justiţia înfeudată practicilor totalitarismului a refuzat
deschiderea procesului comunismului, a revenit rolul
generaţiei tinere, ieşite din acest cataclism social, să ceară
curăţirea vieţii publice de acei răufăcători ce înveninează
societatea românească.
Cinstea aceasta revine şi lui Ioan Roşca, cercetător
ştiinţific, fost lider în Pieţei Universităţii (1990) şi victimă a
lui Ion Iliescu.. El a iniţiat pe Internet strângerea materialului
documentar în vederea promovării Procesului comunismului,
recuperării adevărului, reparării nedreptăţilor prin restituirea
memoriei victimelor dispărute, repunerii în drepturi a celor
jefuiţi şi urmaşilor lor.
Cel care consemnează in prezentul rechizitoriu aceste
fapte ieşite din comun, a fost răpit în 1945 de NKVD,(de cap.
Petrov Vasiliev) torturat îngrozitor şi lovit în cap cu pistolul
până la pierderea cunoştinţei, readus în viaţă cu turnarea de
găleţi cu apa. Am fost schingiuit în Ministerul de interne şi
jucat în picioare în faţa altor deţinuţi de către Al. Nicolschi,
Teodor Sepeanu, Nicolae Bogdan şi A. Deleanu (toţi cu
funcţii de conducere). Mi s-au înscenat 6 procese, prin care
am fost condamnat, am fost implicat în procesul de reeducare
1962-1964, refuzând să dau vreo declaraţie (toate acestea le
Genocidul din România
175
dovedesc cu acte şi martori). Am cunoscut enorm de multe
victime nevinovate şi am trecut prin nenumărate scheme de
tortură, ce au marcat oamenii pentru tot restul vieţii.
De aceia, răscolind amintirile, am plâns şi am scris, am
scris şi am plâns. Este durerea mea şi a unei generaţii care s-a
sacrificat pentru libertate şi dreptate.
Este durerea unui neam care de milenii luptă pentru
libertate, a unui neam ce a fost ospitalier chiar cu duşmanii,
hrănindu-i şi îndestulându-i din ţarina bogat îngrăşată de
trupurile bunilor şi străbunilor lui. A unui neam care a fost
mereu sacrificat pentru interesele meschine ale marilor puteri.
Este drama unui popor care şi-a pierdut libertatea, şi nu
din vina lui, pământul fiindu-i sfârtecat şi jefuit în văzul
tuturor.
De aceea, mai marii omenirii, sub ochii şi cu
încuviinţarea cărora s-au petrecut toate aceste fărădelegi, au
acum datoria morală să contribuie la judecarea procesului
comunismului.
Cicerone Ioniţoiu
Cicerone Ioniţoiu
176
EPILOG
În timp ce la Yalta se hotărâse judecarea crimelor
naziste, trupele române făceau sacrificii uriaşe pentru
terminarea războiului, iar la Bucureşti, fostul procuror rus A.
I. Vîşinschi, devenit diplomat, impunea regimul comunist,
care a dezlănţuit genocidul.
Acel guvern instalat se face vinovat de trădare de ţara,
prin acceptarea unui regim impus de altă ţară, în slujba căreia
s-a pus pentru a ajuta la jefuirea ei, punând toate resursele la
dispoziţia Moscovei şi chiar pregătind alipirea ţării la URSS.
Aşa cum o arată materialul prezentat, structura
comunistă şi aparatul represiv creat, se fac vinovate de
distrugerea structurii normale de stat, de atentat contra
independentei ţării, de violarea legilor fireşti şi înlocuirea
democraţiei cu o dictatura de tip fascist.
Prin desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii şi
amestecul puterii executive în puterea judecătorească, s-a
deschis drumul tuturor ilegalităţilor. Acestea au început cu
epurări de funcţionari, cu arestarea tuturor celor ce
participaseră la întregirea ţării (ca foşti miniştri, prim-miniştri,
deputaţi, senatori, prefecţi, primari, notari, generali şi ofiţeri
de toate gradele, înalţi Prelaţi şi slujitori ai altarelor), şi a mers
până la exterminarea lor.
S-a trecut la exterminarea ţărănimii, trăgându-se cu
arme de toate felurile şi calibrele, producând în sate sute de
mii de victime. Au fost rase de pe suprafaţa pământului sate şi
biserici.
Represiunea s-a dezlănţuit asupra întregii ţări. Sute de
mii de cetăţeni de origine germană (şvabi şi saşi), sârbi, turci,
tătari, care erau integraţi în poporul român de sute de ani, au
Genocidul din România
177
fost deportaţi forţat, confiscându-li-se toate bunurile. Unii au
fost trimişi în URSS, unde şi-au găsit moartea în condiţii de
exterminare prin muncă forţată, sau au rămas schilozi pe
viaţă.
Arestările s-au făcut în valuri, fără motiv (pe baza
unor delaţiuni şi pure invenţii), numărul lor fiind de alte sute
de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare
parte, fără judecată. Iar cei ajunşi în faţa tribunalelor au fost
condamnaţi pe baza unor probe fictive şi martori mincinoşi,
confiscându-li-se averea, iar aruncându-li-se familiile pe
drumuri, fără servici. Copiii au fost şi ei scoşi din scoli şi
facultăţi.
Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la
securitate, prin metode diabolice. Unii, şi nu puţini, au fost
omorâţi în timpul anchetei. Alţii, torturaţi în mod bestial,
după de scăpau din anchete, ajungeau în temniţe, alte locuri
de schingiuire, sau în lagăre de muncă forţată - unde erau
exterminaţi din cauza eforturilor supraomeneşti, regimului
alimentar (între 500-1000 calorii) lipsei de medicamente şi
condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adaugă
şi tortura din timpul muncii sau de după muncă, din cauza
neîndeplinirii normei. După expirarea pedepsei, urma
deportarea în condiţii de exterminare, de unde, după 2-3 ani,
erai din nou condamnat.
Din materialele expuse se vede barbaria în care a fost
nevoit sa trăiască poporul român, supus la genocid.
Pocesul Comunismului, cu măsuri reparatorii,
denunţarea şi excluderea din viaţa publică a celor care au
contribuit la genocid - poate repara fibra morală a neamului şi
aduce pacea socială.
C. Ioniţoiu
Cicerone Ioniţoiu
178
Genocidul din România
179
CUPRINS
Cuvânt înainte 3
Prima victimă: România 6
Teroarea depăşeşte frontierele URSS 19
România la rând 20
Extinderea genocidului peste România 21
Etapele de dezmembrare prin crimă şi teroare 21
Groază şi gropi comune 25
Masacrul de la Lunca 26
Măcelul de la Fântâna Albă 27
Exterminarea valorilor politice 28
Angajamente internaţionale care nu se respectă 30
O nouă invazie eliberatoare 31
O nouă năvălire barbară în secolul XX 34
Încercările de o nouă sfârtecare a teritoriilor
urmată de răpiri de sute de mii
de cetăţeni români nevinovaţi 37
Vâşinski organizează genocidul României
pentru subjugarea României 38
Cele 10 porunci: panul de sovietizare a României 39
Distrugerea societăţii româneşti 40
Pregătirea furtului voinţei naţionale 41
Fărădelegile şi crimele se intensifică 43
Marea înscenare: procesul lui Iuliu Maniu
şi Ion Mihalache 44
Urmaţi exemplul sovietic 46
Prăvălirea în barbarie 47
Cicerone Ioniţoiu
180
14/15 mai 1948: cea mai mare arestare 51
Cel mai represiv instrument de lichidare
al opozanţilor la sovietizare 52
Din munte a început să şiroiască sânge 53
Anul însângerat 1949 54
Muntele Mare – Cracău – Misenţea 57
Din nou PNŢ pus la zid 64
Munţii mereu în fierbere 65
Exportul reeducării prin tortură 73
1950: Exterminarea prin muncă forţată
în paralel cu asasinatele lui Nicolschi 75
Canalul 77
Genocidul înrădăcinat în URSS prin sânge
şi exportat pretutindeni prin minciună şi forţă 83
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! 86
Din Ţara Crişurilor scânteia a sărit în Ţara Obcinilor 89
Gropi comune 92
1950, răscoalele se generalizează în război ţărănesc 92
1951, anul marilor deportări 96
Desfiinţarea tuturor structurilor statului de drept 98
Lupta contra culturii şi Bisericii 99
Lăudat să fie tineretul 101
Cultura sub semnul terorii. Anul 1948 105
Biserica 107
Asaltul comunist împotriva Bisericii greco-catolice 109
Politica de crimă contra spiritului şi culturii 111
Ruinarea economică : Sărăcirea
şi înfometarea populaţiei 114
“Spionita imperialistă” 118
Stalin pregăteşte cel de-al treilea război mondial.
România în avantpost 124
România printre furnizorii de muniţii 127
Rusia pregăteşte România ca bază
Genocidul din România
181
de lansare a războiului 129
Urmări 132
Ordin de acoperire a pregătirilor de asalt în Europa 133
Ţara a rămas în continuare măcelărită 142
Cel mai activ centru de rezistenţă 146
Încercările de salvare ale vecinilor aduc
nenorociri pe spatele studenţilor români 149
Micul Stalin după Stalin 151
Din nou pacostea peste ţărani 152
Tot ţăranii 158
1961 159
1962 161
Genocidul spiritual 162
România devine o închisoare 163
Serviciul K 164
Epilog 176

HOTĂRÂRILE SFINTELOR SINOADE ECUMENICE

HOTĂRÂRILE SFINTELOR
SINOADE ECUMENICE
ANATEMATISMELE
Sfântului Chiril al Alexandriei
Cartea a fost tipărită de
Editura Sfântul Nectarie, Bucureşti, 2003
Ediţie electronică
APOLOGETICUM
2005
2
Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal.
Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitate
creştină ortodoxă. Ea poate fi utilizată, copiată şi distribuită
LIBER cu menţionarea sursei.
Scanare, corectură şi tehnoredactare : Romeo
Digitalizare pdf : Apologeticum
I.S.B.N. 973-86120-5-5
© 2005 APOLOGETICUM.
http://apologeticum.net
http://www.angelfire.com/space2/carti/
apologeticum2003@yahoo.com
3
Cuprins
Cuvânt înainte ......................................................... 4
În loc de introducere: Pr. Iustin Popovici
Despre Predania Bisericii lui Hristos ..................... 6
HOTĂRÂRILE SFINTELOR
SINOADE ECUMENICE .................................... 11
Sinodul întâi Ecumenic ....................................... 13
Sinodul al doilea Ecumenic ................................. 14
Sinodul al treilea Ecumenic ................................. 15
Sinodul al patrulea Ecumenic ............................... 17
Sinodul al cincilea Ecumenic ................................ 21
Sinodul al şaselea Ecumenic ................................. 28
Sinodul al şaptelea Ecumenic ................................... 34
Postfaţă .................................................................. 39
ANATEMATISMELE Sfântului Chiril al Alexandriei 41
Cuviosul Filothei Zervakos despre Sinoadele Ecumenice 44
Despre Anatemele Sfintelor Sinoade Ecumenice .... 45
4
„Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar
vesti altă Evanghelie decât aceea pe care vam
vestit-o - să fie anatema!" (Gal. 1, 8).
Cuvânt înainte
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită ostenelii
iubitorilor de Hristos care s-au nevoit în mai multe rânduri
pentru a traduce din Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice,
tipărim prima carte în limba română care conţine acest tezaur1.
Considerăm că această propunere editorială apare la
momentul oportun: în vremuri în care din ce în ce mai mulţi
oameni îşi întocmesc o credinţă proprie, amestecând
frumuseţea Ortodoxiei cu praful cugetărilor narcisiste sau cu
otrava ereziilor, creştinii au nevoie din ce în ce mai mult de
repere spirituale care să îi ajute să nu se lase înghiţiţi de
rătăcire.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos a spus că „suntem ai
Bisericii în măsura în care suntem ai Sfinţilor Părinţi”. Această
cugetare a [prea-sfinţiei sale] poate fi înţeleasă şi astfel:
„suntem ai Bisericii în măsura în care suntem ai Sfintelor
Sinoade Ecumenice, adică în măsura în care primim şi
mărturisim învăţătura lor.
Crezul, Simbolul de credinţă al Bisericii lui Hristos,
este roada primului Sfânt Sinod Ecumenic. Cine mărturiseşte
acest Crez este de un cuget cu Sfinţii Părinţi care l-au întocmit.
Biruinţa icoanelor împotriva duşmanilor ei a fost roada celui
1 Traducere apărută iniţial în Icoana din adânc, nr. 5/ 2002.
5
de-al şaptelea Sinod Ecumenic. Cine cinsteşte icoanele este de
un cuget cu Sfinţii Părinţi de la acest Sfânt Sinod.
Numai cine crede toate cele statornicite de aceste
Sinoade de Dumnezeu adunate poate merge pe calea mântuirii.
Cei care primesc în inimile lor duhul necredinţei, cei care se
îndoiesc sau refuză să primească învăţătura lor, stau sub osânda
anatemei.
Suntem conştienţi de faptul că tipărirea acestor texte nu
îi poate determina pe cei şovăitori în credinţă să primească
adevărul Bisericii. Dar încercăm să le dăm ocazia de a-şi
preciza singuri poziţia faţă de Ortodoxie.
Cine primeşte învăţătura acestor Sinoade rămâne în
Biserică. Dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o
mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot,
călugăr sau laic, cel care se îndoieşte de adevărul Sfintelor
Sinoade se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei; se îndoieşte de
Hristos.
Fie ca fiii Bisericii să primească folos şi întărire în
credinţă prin citirea acestei cărţi. Dumnezeu să îi înveţe să
iubească şi să mărturisească Ortodoxia până la sfârşitul vieţii...
Editorul
6
În loc de introducere:
Despre Predania Bisericii lui Hristos2
Părintele Iustin Popovici
Sfinţii Apostoli sunt cei dintâi dumnezei-oameni după
har. În toată viaţa lor, fiecare dintre ei, urmând Apostolului
Pavel, zice despre sine: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte
în mine” (Galateni 2, 20). Fiecare dintre ei este Hristos repetat,
sau mai bine zis Hristos prelungit. La ei toate sunt dumnezeuomeneşti,
pentru că toate sunt din Dumnezeu-Omul Hristos,
însuşit de bună-voie prin sfânta lucrare a dumnezeieştilor fapte
bune ale credinţei, dragostei, nădejdii, rugăciunii, postului şi
ale celorlalte. Iar aceasta înseamnă că în ei tot ceea ce este
omenesc trăieşte de bună-voie prin Dumnezeu-Omul, gândeşte
prin Dumnezeu-Omul, lucrează prin Dumnezeu-Omul. Pentru
Sfinţii Apostoli, Iisus Hristos cel istoric, Dumnezeu-Omul pe
Care ei îl propovăduiesc, este cel mai înalt, bun, şi ultimul atot-
criteriu.
Tot ce au în sine este de la Dumnezeu-Omul, pentru
Dumnezeu-Omul şi în Dumnezeu-Omul. Şi aşa stau lucrurile
totdeauna, şi aşa stau ele pretutindeni. Aceasta este pentru ei
nemurire, atât în timpul pământesc, cât şi în spaţiul pământesc.
Această dumnezeu-omenească apostolicitate se
prelungeşte toată asupra urmaşilor purtători de Hristos ai
Apostolilor: asupra Sfinţilor Părinţi, între Sfinţii Apostoli şi
Sfinţii Părinţi nu este, în esenţă, nici o deosebire: în ei
deopotrivă trăieşte şi lucrează şi dă nemurire şi înveşniceşte
2 Din volumul părintelui Iustin Popovici - Biserica Ortodoxă şi
ecumenismul. Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, 2002, pp. 44-48
7
Unul şi Acelaşi Dumnezeu-Om Hristos, Care ieri, astăzi şi în
veci este Acelaşi (Evrei 18, 8). Prin Sfinţii Părinţi se continuă
Sfinţii Apostoli, cu toate dumnezeu-omeneştile lor bogăţii,
dumnezeu-omeneştile lumini, dumnezeu-omeneştile sfinţenii,
dumnezeu-omeneştile Taine, dumnezeu-omeneştile fapte bune.
Cu adevărat, Sfinţii Părinţi apostolesc neîncetat, şi ca persoane
deosebite îndumnezeu-omenite, şi ca episcopi ai Bisericilor
locale, şi ca mădulare ale Sfintelor Soboare a toată lumea şi ale
Sfintelor Soboare locale. Pentru ei toţi există un singur adevăr,
singurul a-tot-adevăr: Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Iată,
Sfintele Soboare a toată lumea, de la primul până la cel din
urmă, mărturisesc, apără, cred, binevestesc şi păzesc cu toată
trezvia o singură a-tot-valoare: pe Dumnezeu-Omul, pe
Domnul Iisus Hristos.
Tradiţia de căpătâi a Bisericii Ortodoxe este Dumnezeu-
Omul Hristos cel viu, aflat întreg în trupul dumnezeu-omenesc
al Bisericii, căruia El îi este Cap nemuritor şi veşnic. Aceasta
nu este doar bună-vestire, ci şi a-tot-buna vestire a Sfinţilor
Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi. Ei nu ştiu altceva fără numai pe
Hristos Cel răstignit, Hristos Cel înviat, Hristos Cel înălţat. Ei
toţi, prin întreaga lor viaţă şi învăţătură, mărturisesc într-un
suflet şi într-un glas: Mântuitorul Hristos este întreg în Biserica
Sa, ca în trupul Său. Fiecare dintre Sfinţii Părinţi poate pe drept
cuvânt să spună împreună cu Sfântul Maxim Mărturisitorul:
„Nu voi grăi nicidecum ceva al meu. Ci numai ceea ce am fost
învăţat de către Părinţi, aceea zic.”
Iar din nemuritoarea bună-vestire a Sfântului Ioan
Damaschin răsună mărturisirea cea sobornicească a tuturor de
Dumnezeu proslăviţilor Părinţi: „Toate câte ne-au fost
predanisite prin Lege şi Prooroci şi Apostoli şi Evanghelişti le
primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic căutând în afară de
acestea. Noi pe acestea le vom iubi şi în ele vom rămâne,
netrecând hotarele cele veşnice (Pilde 22, 28), nici stricând
dumnezeiasca Predanie”. Acelaşi Părinte, vorbind tuturor
8
ortodocşilor, zice: „Pentru aceasta, fraţilor, să stăm pe piatra
credinţei şi pe Predania Bisericii, nepărăsind hotarele pe care
le-au pus Sfinţii noştri Părinţi, nedând prilej celor ce vor să
izvodească şi să strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu
soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Căci dacă s-ar da voie oricui
ar voi, după puţină vreme tot trupul Bisericii se va strica.”
Sfânta Tradiţie este toată de la Dumnezeu-Omul, toată
de la Sfinţii Apostoli, toată de la Sfinţii Părinţi, toată de la
Biserică, în Biserică, prin Biserică. Sfinţii Părinţi nu sunt
altceva decât „păzitorii predaniilor apostoleşti”. Ei toţi, ca şi
Sfinţii Apostoli, sunt numai „martori” ai unui singur adevăr - atot-
adevăr: Dumnezeu-Omul Hristos. Pe Acesta îl mărturisesc
şi îl propovăduiesc ei, „gurile cele cu totul de aur ale lui
Dumnezeu Cuvântul” (Duminica Sfinţilor Părinţi).
Succesiunea apostolească are de la început şi până la
sfârşit fire dumnezeu-omenească. Ce le predanisesc Apostolii
ca moştenire urmaşilor lor? Pe însuşi Dumnezeu-Omul Hristos,
cu toate bogăţiile netrecătoare ale Persoanei Sale dumnezeuomeneşti,
pe Hristos - Capul Bisericii, singurul Cap al ei. Dacă
nu predaniseşte aceasta, succesiunea apostolească încetează să
mai fie apostolească, şi atunci nu mai există în fapt Tradiţie
apostolească, ierarhie apostolească, Biserică apostolească.
Sfânta Predanie este Evanghelia Domnului Hristos şi
este Însuşi Domnul Hristos, pe Care puterea Duhului Sfânt Îl
strămută în orice suflet credincios şi în toată Biserica. Tot ceea
ce este al lui Hristos devine, prin puterea Duhului Sfânt, al
nostru, al oamenilor - şi asta în trupul Bisericii. Duhul Sfânt, ca
suflet al Bisericii, îl face ,,de un trup” cu Dumnezeu-Omul
(Efeseni 3:6). Cu adevărat: Duhul Sfânt îndumnezeieşte prin
har pe fiecare credincios. Ce este viaţa în Biserică? Nimic
altceva decât în-dumnezeu-omenirea harică a fiecărui
credincios prin faptele bune evanghelice personale; încreştinarea
şi îm-bisericirea lui. Toată viaţa creştinilor este o
necurmată Cincizecime hristocentrică: Duhul Sfânt, prin
9
Sfintele Taine şi sfintele fapte bune, transmite pe Mântuitorul
Hristos fiecărui credincios, Îl face Predanie vie, viaţă a noastră
vie: ,,Hristos în viaţa noastră” (Coloseni 3, 4). Prin aceasta şi
tot ce este al lui Hristos devine al nostru, pentru toată veşnicia
al nostru: şi adevărul Său, şi dreptatea Sa, şi dragostea Sa, şi
viaţa Sa, şi Ipostasul Său dumnezeiesc.
Ce este Sfânta Predanie ? Este Însuşi Domnul Iisus
Hristos Dumnezeu-Omul, cu toate bogăţiile Ipostasului Său
dumnezeiesc şi, prin El, şi pentru El, ale întregii Sfinte Treimi.
Aceasta s-a dat şi s-a arătat cel mai deplin în Sfânta Liturghie,
în care pentru noi şi pentru a noastră mântuire se vesteşte şi se
înnoieşte întreaga dumnezeu-omeneasca iconomie de mântuire
a oamenilor. În Sfânta Liturghie este tot Dumnezeu-Omul, cu
toate darurile Sale minunate şi de minuni făcătoare; în Sfânta
Liturghie, şi îndeobşte în viaţa de rugăciune, în viaţa liturgică a
Bisericii. Prin toate acestea răsună fără contenire buna-vestire
a-tot-iubitoare de oameni a Mântuitorului: Iată, Eu sunt cu voi
în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20), întreg
în apostolicitate şi, prin apostolicitate, cu toţi credincioşii, până
la sfârşitul veacului. Tocmai aceasta este întreaga Sfântă
Predanie a Bisericii Ortodoxe apostoleşti: viaţa în Hristos -
viaţa în Sfânta Treime, în-creştinare, în-treimificare (cf. Matei
28, 19-20).
Din cale-afară de însemnat este acest lucru: în Biserica
Ortodoxă a lui Hristos, Sfânta Predanie, întotdeauna vie şi de
viaţă făcătoare, este alcătuită din: Sfânta Liturghie, toate
sfintele slujbe dumnezeieşti, toate Sfintele Taine, toate sfintele
fapte bune, tot adevărul veşnic, toată dreptatea veşnică, toată
dragostea veşnică, toată viaţa veşnică, tot Dumnezeu-Omul
Hristos, toată Sfânta Treime, toată viaţa dumnezeu-omenească
a Bisericii în toată plinătatea sa dumnezeu-omenească,
împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi
Sfinţii.
10
Persoana Dumnezeu-Omului, a Domnului Hristos, se
află schimbată la faţă în Biserică, cufundată în neţărmurita
mare de rugăciune, de slujire dumnezeiască a harului, şi este
toată în Sfânta Liturghie şi toată în Biserică. Iată ce este Sfânta
Predanie. Acest adevăr îl binevestesc şi îl mărturisesc Sfinţii
Părinţi şi Sfintele Soboare a toată lumea. Prin rugăciune şi
bună-credinţă se păzeşte Sfânta Predanie de tot demonismul
omenesc şi umanismul diavolesc. Şi în ea este întreg Domnul
Hristos, Care este şi veşnica Predanie a Bisericii. Mare este
taina bunei-credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (l Timotei 3,
16). S-a arătat ca om, Dumnezeu-Om, ca Biserică, şi prin
nevoinţa Sa iubitoare de oameni a mântuirii şi în-dumnezeuomenirii
omului a mărit şi a înălţat fiinţa omenească mai presus
de preasfinţii heruvimi şi de a-tot-sfinţii serafimi.
11
HOTĂRÂRILE3
SFINTELOR
SINOADE
ECUMENICE
3 În revista Icoana din adânc (NR. 5/67 mai 2003 pag. 3-7) titlul este:
HOTĂRÂRILE DOGMATICE ALE CELOR ŞAPTE SFINTE SINOADE
ECUMENICE (diotorisire: părintele Rodion Ilie; colaţionare: Teognost)
12
13
Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea
(325)
Despre dumnezeirea lui Hristos
Împotriva arienilor
Crezul mărturisit de către cei 318 Părinţi
Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic,
Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi într-Unul
Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul
Născut, adică din [fiinţa] Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu,
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut, atât cele din cer cât şi cele de pe pământ;
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a
pogorât şi S-a întrupat şi S-a făcut om, a pătimit şi a înviat a
treia zi, S-a înălţat la ceruri şi va veni să judece viii şi morţii; şi
în Duhul Sfânt.
Iar pe aceia care spun că a fost o vreme când [Fiul lui
Dumnezeu] nu era şi că înainte de a Se fi născut nu era, şi că Sa
făcut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau
substanţă, sau pe aceia care spun că Fiul lui Dumnezeu este
schimbător sau stricăcios, pe [toţi] aceştia Biserica
apostolească şi sobornicească îi dă anatemei.4
4 Sublinierea aparţine revistei Icoana din anânc; în continuare, tot ceea ce
va apare cu albastru reprezintă subliniari făcute în revista Icoana din adânc.
14
Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol
(381)
Despre Duhul Sfânt
Împotriva pnevmatomahilor
Crezul mărturisit de către cei 150 de Părinţi
Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic,
Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi Într-Unul
Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul
Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii,
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut, Care pentru noi oamenii şi pentru a
noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la
Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria şi S-a făcut om; şi S-a
răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a
îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi S-a înălţat la
ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vină, să
judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi
întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl
purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi
slăvit, Care a grăit prin prooroci. Şi întru una sfântă,
sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisim un [singur]
botez spre iertarea păcatelor. Aşteptăm învierea morţilor şi
viaţa veacului ce va să vină. Amin.
15
Sinodul al treilea Ecumenic
de la Efes (431)
Despre Maica Domnului
Împotriva nestorienilor
Sinodul de la Niceea a formulat această mărturisire de
credinţă:
(Urmează Crezul de la Niceea:) Credem...
Sinodul a hotărât ca toţi să primească această sfântă
mărturisire de credinţă; căci este dreaptă şi îndeajuns pentru
mântuirea lumii. Dar pentru că unii se prefac a o mărturisi şi a
o primi, dar răstălmăcesc puterea înţelesurilor după placul lor,
şi stâlcesc adevărul, fiindcă sunt fiii rătăcirii şi copiii
pierzaniei, a fost de trebuinţă să se adauge insuflatele mărturii
ale Sfinţilor Părinţi drept-credincioşi care sunt chezăşie pentru
felul în care au înţeles şi au îndrăznit să propovăduiască
[adevărul], încât să fie limpede, şi pentru ca toţi cei care au o
credinţă dreaptă şi nepătată să îl înţeleagă, să îl tâlcuiască şi să
îl propovăduiască în acest fel.
(Notă: aici se află un florilegiu de texte adunate din
scrierile Părinţilor şi actele privitoare la preotul Harisie).
După citirea acestor documente, Sfântul Sinod a hotărât
că nimănui nu îi este îngăduit să propovăduiască, să scrie
sau să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă decât cea
statornicită de Sfinţii Părinţi adunaţi la Niceea împreună
cu Duhul Sfânt.
Cei care vor îndrăzni să alcătuiască o altă mărturisire de
credinţă, să o mărturisească celor ce vor să vină la cunoaşterea
adevărului fie din rătăcirile elineşti [păgâneşti], fie de la cele
16
iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, [aceia], dacă sunt
episcopi sau clerici, vor fi caterisiţi, episcopii din treapta
episcopiei şi clericii din cler; dacă sunt laici, vor fi daţi
anatemei.
În acelaşi chip, dacă vreunul dintre episcopi sau clerici
sau laici vor fi aflaţi crezând sau învăţând cele înfăţişate în
expunerea preotului Harisie despre întruparea Fiului lui
Dumnezeu Cel Unul Născut, sau învăţăturile cele stricate şi
răstălmăcite ale lui Nestorie, adăugate [acestora], să fie supuşi
osândirii acestui Sfânt Sinod Ecumenic, astfel încât episcopul
vădit să fie îndepărtat din treapta episcopiei şi depus, iar
clericul de asemenea să fie caterisit; dacă este laic, să fie dat
anatemei, precum s-a zis.
17
Sinodul al patrulea Ecumenic
de la Calcedon (451)
Despre cele două firi ale lui Hristos
Împotriva monofiziţilor
Sfântul şi Marele şi Ecumenicul sinod strâns cu harul
lui Dumnezeu şi la îndemnul prea binecredincioşilor şi de
Dumnezeu iubitorilor de Hristos împăraţi, auguştii Valentinian
şi Marcian, în Calcedon, metropola eparhiei Bithiniei, în
biserica Sfintei Muceniţe Eufimia, cea biruitoare în Hristos, a
hotărât cele ce urmează:
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe
ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: „pacea Mea v-o
dau vouă, pacea Mea o las vouă”, pentru ca nimeni să nu se
separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se
arate cu toţii în propovăduirea adevărului. Dar fiindcă cel
rău nu încetează să semene neghina lui printre seminţele bunei
credinţe, şi pururea născoceşte ceva nou împotriva adevărului,
pe aceasta Stăpânul cunoscând-o mai înainte, cu purtare de
grijă pentru neamul omenesc a ridicat cu râvnă pe acest
binecredincios şi evlavios împărat să cheme la sine pe mai
marii preoţimii din toate părţile, astfel încât, sub lucrarea
harului lui Hristos, Stăpânul nostru, al tuturor, să îndepărteze
de la oile lui Hristos toată ciuma înşelăciunii, călăuzindu-le
iarăşi să se îngraşe cu mlădiţele adevărului.
Ceea ce am făcut şi noi, încuviinţând să îndepărtăm
dogmele rătăcite, reînoind credinţa Părinţilor, propovăduind
tuturor Crezul celor 318 [Părinţi] şi scriind precum înşişi
18
Părinţii care au arătat această înţelegere a noastră privitoare la
dreapta credinţă, adică cei 150 de Părinţi care, adunându-se
după aceea la Constantinopol, au adoptat aceeaşi mărturisire de
credinţă. Hotărâm aşadar, păzind şi noi rânduiala şi toate
izvoarele credinţei statornicite de Sfântul Sinod ţinut odinioară
la Efes, ai cărui întâistătători de veşnică pomenire au fost
Celestin al Romei şi Chiril al Alexandriei, să strălucească
iarăşi mărturia credinţei drepte şi fără cusur a celor 318
Sfinţi şi Fericiţi Părinţi adunaţi la Niceea pe vremea
împăratului de vrednică pomenire - Constantin, şi să se
întărească cele hotărâte de către cei 150 de părinţi la
Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care apăruseră atunci şi
spre întărirea credinţei soborniceşti şi apostoleşti, care este a
noastră.
(Urmează Crezul celor 318 părinţi de la Niceea –
Sinodul I Ecumenic:) Credem…
(Şi cel al celor 150 de părinţi adunaţi la
Constantinopol - Sinodul II Ecumenic:) Credem...
Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi
întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez5 al
harului dumnezeiesc, căci învaţă desăvârşit despre Tatăl şi
Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului
celor ce o primesc cu credinţă.6
Însă de vreme ce aceia care se străduiesc să lepede
propovăduirea adevărului şi prin propriile erezii au născocit
deşertăciuni, unii îndrăznind să strice [învăţătura despre] taina
iconomiei Domnului pentru noi şi tăgăduind numirea de
Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei [Maria], iar alţii
scornesc [învăţătura despre] contopire şi amestecare,
5 În Icoana din adânc: simbol [Crez].
6 În Icoana din adânc: (N.n. Întruparea şi nu „încarnarea”, cum greşit s-a
tradus, printre alte erori grave, acum vreo două decenii, în varianta oferită
sub egida Mitropoliei Banatului ! ).
19
închipuindu-şi nebuneşte că este o singură fire din trup şi
dumnezeire, născocind grozăvia că, prin contopire, firea
dumnezeiască a Celui Unul Născut este pătimitoare.
Pentru aceasta, Sfântul şi Marele şi Ecumenicul Sinod
adunat aici, voind să stârpească orice uneltire potrivnică
adevărului, învăţând propovăduirea cea neclintită de la început,
a hotărât mai întâi să rămână neatinsă credinţa celor 318 Sfinţi
Părinţi, şi, din pricina celor ce luptă împotriva Duhului Sfânt, a
întărit învăţătura despre fiinţa Duhului predanisită de către cei
150 de Părinţi adunaţi nu demult în cetatea împărătească, pe
care aceştia [cei 150 de Părinţi] au făcut-o cunoscută tuturor,
nu ca şi cum ar adăuga ceva care lipsea celor hotărâte mai
înainte, ci lămurind, după mărturia Scripturilor, învăţăturile lor
despre Sfântul Duh împotriva celor care încearcă să tăgăduiască
stăpânirea Sa.
Iar pe de altă parte, din pricina celor care au încercat să
strice taina iconomiei şi care cu neruşinare spun că Cel Născut
din Sfânta Fecioară Maria nu este decât un simplu om, Sinodul
Sfânt a încuviinţat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril,
păstor al Bisericii Alexandriei, către Nestorie şi cei din Răsărit,
ca fiind potrivite pentru tăgăduirea smintelii lui Nestorie spre
dreapta tâlcuire a celor ce, mânaţi de cucernică râvnă, doresc să
priceapă Crezul cel mântuitor.
Acestora li s-a adăugat, cu îndreptăţire, şi epistola lui Leon,
întâistătătorului marii şi vechii Rome către cel între sfinţi -
Arhiepiscopul Flavian, scrisă pentru surparea cugetărilor
stricate ale lui Eutihie, întrucât [această epistolă] conglăsuieşte
cu mărturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de susţinere [a
adevărului] împotriva atacurilor [rău credincioşilor]. Stă
împotrivă şi celor care încearcă să împartă taina Iconomiei întro
doime de fii. Îi îndepărtează din adunarea celor sfinţi pe cei
care îndrăznesc să spună că dumnezeirea Fiului Cel Unul
Născut este pătimitoare; le stă împotrivă şi celor care îşi
închipuie o amestecare sau contopire a celor două firi ale lui
20
Hristos; îi îndepărtează pe cei care rătăcesc [spunând că] chipul
de rob pe care Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din altă
substanţă; şi îi dă anatemei pe cei care scornesc rătăciri, cum
că înainte de unire erau două firi, iar după unire a rămas una.
Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm întrun
glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul
nostru Iisus Hristos, însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât
şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om
adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl
după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru
toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai
înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii,
Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din
Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după
omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul
Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără
schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea
firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai
degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură
persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau
despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul
Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos,
precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi
ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă
Crezul Părinţilor.
Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi
acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi
este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici
[el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă
mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să
alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze
altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez
celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la
rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare altă erezie,
21
aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi
[episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt
monahi sau laici, să se dea anatemei.
22
Sinodul al cincilea Ecumenic de la Constantinopol
(553)
Despre unirea firilor în ipostasul lui Hristos
Împotriva defăimătorilor învăţăturii Sfântului Chiril
I. Dacă nu mărturiseşte cineva o singură fiinţă a Tatălui
şi Fiului şi a Sfântului Duh, o singură putere şi virtute, o
[Sfântă] Treime de-o-fiinţă, o dumnezeire cinstită în trei
ipostasuri sau persoane, unul ca acesta să fie anatema. Căci
unul este Dumnezeu Tatăl de la Care [sunt] toate, unul [este]
Domnul Iisus Hristos prin Care [s-au făcut] toate şi unul [este]
Sfântul Duh întru Care [sunt] toate [cele ce sunt].
II. Dacă cineva nu mărturiseşte că sunt două naşteri ale
lui Dumnezeu Cuvântul, una mai înainte de veci, din Tatăl, fără
timp şi fără trup, şi cealaltă, la plinirea vremii, a aceluiaşi
Cuvânt Care S-a coborât din cer şi S-a întrupat din Sfânta şi
Cinstita Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria şi
S-a născut din ea, unul ca acesta să fie anatema.
III. Dacă cineva spune că unul este Dumnezeu Cuvântul
Care a făcut minuni şi altul Hristos care a pătimit, sau spune că
Dumnezeu Cuvântul S-a unit cu Hristos născut din femeie, sau
că este în El ca cineva în altcineva şi nu unul şi acelaşi Iisus
Hristos, Domnul nostru, Dumnezeu Cuvântul întrupat şi făcut
om, acelaşi făcător de minuni şi [acelaşi] pătimitor de bunăvoie
care a îndurat în trupul Său suferinţele, unul ca acesta să fie
anatema.
IV. Dacă cineva spune că unirea lui Dumnezeu
Cuvântul cu omul S-a făcut după har sau după lucrare sau după
egalitatea demnităţii sau după autoritate, relaţie, afect, virtute
sau după bunăvoinţă, ca şi cum Dumnezeu Cuvântul ar fi căutat
23
să fie pe placul omului de la care să aibă o bună şi frumoasă
slăvire, precum zice smintitul Teodor; fie după omonimie,
potrivit căreia nestorienii numind Iisus şi Hristos pe Dumnezeu
Cuvântul, iar pe om luat separat Hristos şi Fiul, vorbind în mod
vădit de două persoane se prefac că vorbesc de o singură
persoană şi de un singur Hristos numai după numire, cinstire,
demnitate şi închinare: dar dacă nu mărturiseşte că unirea lui
Dumnezeu Cuvântul cu trupul însufleţit de un suflet raţional şi
înţelegător s-a făcut după alcătuire, adică după ipostas, precum
au învăţat Sfinţii Părinţi; şi dacă nu mărturiseşte din acest
motiv singurul Său ipostas, care este Domnul nostru Iisus
Hristos, Unul din Sfânta Treime, unul ca acesta să fie
anatema.
Căci în multe chipuri a fost înţeleasă această unire; unii
urmând nelegiuirea lui Apolinarie şi Eutihie, susţinând
dispariţia celor unite, mărturisesc o unire prin amestecare, alţii,
gîndind precum Teodor şi Nestorie, adepţi ai despărţirii,
introduc o unire prin relaţie. Pe când Sfânta Biserică a lui
Dumnezeu respinge nelegiuirea celor două erezii şi
mărturiseşte unirea după alcătuire a trupului cu Dumnezeu
Cuvântul, adică [unirea] după ipostas. Căci unirea după
alcătuire în taina lui Hristos nu numai că păstrează fără
amestecare elementele unite, dar nu primeşte nici
despărţirea.
V. Dacă cineva înţelege singurul ipostas al Domnului
nostru Iisus Hristos ca şi cum ar presupune mai multe
ipostasuri şi încearcă prin aceasta să introducă în taina lui
Hristos două ipostasuri sau două persoane, şi după ce a introdus
două persoane, vorbeşte de o persoană după demnitate, cinstire
şi închinare, cum au scris în nebunia lor Teodor şi Nestorie, şi
[care] cleveteşte că Sfântul Sinod din Calcedon ar fi folosit
expresia un singur ipostas în acelaşi înţeles nelegiuit; şi nu
mărturiseşte că Dumnezeu Cuvântul S-a unit cu trupul după
24
ipostas, şi din această pricină este un singur Ipostas sau o
singură Persoană, şi că în acest sens Sfântul Sinod din
Calcedon a mărturisit un singur ipostas al Domnului nostru
Iisus Hristos, unul ca acesta să fie anatema. Căci Sfânta
Treime nu a primit adăugare de persoană sau ipostas după
întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Unul din Sfânta
Treime.
VI. Dacă cineva spune într-un sens impropriu, nu după
adevăr, că Sfânta, Cinstita şi pururea Fecioară Maria este
Născătoare de Dumnezeu după relaţie, ca şi cum ar fi născut un
simplu om şi nu că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat şi S-a
născut din ea, ci, după spusa lor, zămislirea omului este
transferată lui Dumnezeu Cuvântul, ca şi cum S-ar fi unit cu
omul care S-a născut; şi cleveteşte Sfântul Sinod de la Calcedon,
spunând că acela o numeşte pe [Sfânta] Fecioară
Născătoare de Dumnezeu în acel înţeles stricat închipuit de
Teodor; sau dacă cineva o numeşte născătoare de om sau
născătoare de Hristos, ca şi cum Hristos nu ar fi Dumnezeu, dar
n-o mărturiseşte pe aceasta cu adevărat şi cu tărie Născătoare
de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Cuvântul născut de Tatăl
înainte de veci S-a întrupat din ea la plinirea vremii, şi cu
dreaptă credinţă Sfântul Sinod de la Calcedon o
mărturiseşte Născătoare de Dumnezeu, unul ca acesta să fie
anatema.
VII. Dacă cineva zicând în două firi nu mărturiseşte că
în dumnezeire şi omenitate este cunoscut Unul Iisus Hristos,
Domnul nostru, ca să arate astfel deosebirea firilor din care S-a
făcut fără amestecare unirea de negrăit, fără să Se preschimbe
Cuvântul [lui Dumnezeu] în firea trupului şi nici firea trupului
să treacă în firea Cuvântului (căci fiecare rămâne ce este în
firea sa chiar după unirea ipostatică), dar dacă ia această
expresie despre taina lui Hristos în sensul unei împărţiri sau
dacă, mărturisind numărul firilor într-Unul Domnul nostru
25
Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul întrupat, nu înţelege aşa cum
trebuie deosebirea firilor din care este alcătuit, deosebire care
nu este suprimată prin unire (căci Unul este din ambele firi şi
cele două firi [sunt] prin Unul), ci foloseşte numărul pentru a
susţine firi deosebite [având] fiecare ipostasul ei, unul ca
acesta să fie anatema.
VIII. Dacă cineva mărturisind că unirea dumnezeirii cu
omenitatea s-a făcut din două firi, sau vorbind de o singură fire
întrupată a lui Dumnezeu Cuvîntul nu înţelege aceasta aşa cum
ni le-au predanisit Sfinţii Părinţi, adică [în sensul că] unirea
după ipostas s-a făcut pornind de la firea dumnezeiască şi cea
omenească şi s-a desăvârşit într-Unul Iisus Hristos, sau dacă
prin această expresie încearcă să introducă o singură fire sau
substanţă a dumnezeirii şi a trupului lui Hristos, unul ca acesta
să fie anatema. Căci zicând că S-a unit după ipostas Cuvântul
Fiul cel Unul, noi nu afirmăm că s-a produs un fel de contopire
reciprocă a firilor, ci credem că s-au unit Cuvântul cu trupul,
fiecare dintre firi rămânând ceea ce era. Iată de ce Unul este
Hristos, Dumnezeu şi om, acelaşi de-o-fiinţă cu Tatăl după
dumnezeire, de-o-fiinţă cu noi după omenitate. Căci Biserica
lui Dumnezeu respinge şi anatemizează atât pe cei care taie
şi despart în părţi taina dumnezeieştii Iconomii a lui
Hristos, cât şi pe cei care introduc [în ea] amestecare.
IX. Dacă cineva spune că Hristos este închinat în două
firi, şi de aici introduce două închinări, una [cuvenită] lui
Dumnezeu Cuvântul şi a doua [cuvenită] omului; sau dacă
cineva, pentru a suprima trupul [Său] şi pentru a introduce
amestecul dumnezeirii cu omenitatea, luându-le împreună,
închipuie o [singură] fire sau o substanţă, şi se închină astfel lui
Hristos, şi nu se închină cu aceeaşi închinare lui Dumnezeu
Cuvântul întrupat împreună cu trupul Său, precum a primit
Biserica lui Dumnezeu încă de la început, unul ca acesta să fie
anatema.
26
X. Dacă cineva nu mărturiseşte că Cel ce a fost răstignit
în trup, Domnul nostru Iisus Hristos, este Dumnezeu adevărat,
Domnul slavei şi Unul din Sfânta Treime, unul ca acesta să fie
anatema.
XI. Dacă cineva nu dă anatemei pe Arie, pe
Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe
Eutihie şi pe Origen, împreună cu scrierile lor nelegiuite, şi
pe toţi ceilalţi eretici care au fost osândiţi şi anatemizaţi de
către Sfânta Biserică Sobornicească şi apostolească şi de
cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite, şi pe toţi cei care
au gândit sau gândesc cele asemenea ereticilor mai sus
pomeniţi şi care au rămas în nelegiuirea lor până la moarte,
unul ca acesta să fie dat anatemei.
XII. Dacă cineva ia apărarea rău-credinciosului Teodor
al Mopsuestiei, cel ce a zis că unul este Dumnezeu Cuvântul şi
altul [este] Hristos care, tulburat de patimile sufletului şi de
poftele trupului, de cele mai rele eliberându-se câte puţin şi
astfel îmbunătăţindu-se prin înaintarea faptelor sale a ajuns fără
cusur prin purtarea sa, a fost botezat ca simplu om în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; şi prin botez s-a
învrednicit să primească harul Sfântului Duh şi înfierea şi i se
aduce închinare în persoana lui Dumnezeu Cuvântul aidoma
unei icoane împărăteşti, şi după înviere a devenit neschimbător
în gândurile sale şi cu totul fără de păcat. [Şi iarăşi] a mai zis
acelaşi nelegiuit Teodor că unirea dintre Dumnezeu Cuvântul şi
Hristos este de acelaşi fel cum [este cea despre care] zice
Apostolul pentru bărbat şi femeie: cei doi vor fi un singur trup.
Şi pe lângă toate celelalte nenumărate blasfemii a îndrăznit a
zice că după înviere, când Domnul a suflat asupra ucenicilor
zicând: luaţi Duh Sfânt (Ioan 20, 22), nu le-a dat Sfântul Duh,
ci a suflat numai de formă; încă mai zice şi că mărturisirea lui
Toma, atunci când [acesta] a atins mâinile şi coasta Domnului
după înviere, acele cuvinte: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
27
(Ioan 20, 28) Toma nu le-ar fi spus despre Hristos, ci,
înspăimântat de minunea învierii, Toma L-a lăudat pe
Dumnezeul care L-a înviat pe Hristos. Mai rău încă: în tâlcuirea
pe care a dat-o Faptelor Apostolilor, acelaşi Teodor îl compară
pe Hristos cu Platon, cu Mani, cu Epicur şi Marcian, zicând că
aşa cum fiecare dintre ei, după ce şi-a inventat propria
învăţătură i-a făcut pe ucenici să se numească platonicieni,
manihei, epicurei şi marcioniţi, tot aşa şi Hristos, după ce Şi-a
inventat o învăţătură, I-a numit pe ucenici creştini, după numele
Său.
Dacă cineva ia apărarea sus numitului, prea
necredinciosului Teodor, şi a scrierilor lui nelegiuite prin care
el a răspândit blasfemiile de mai sus, cât şi altele nenumărate
împotriva Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, şi dacă nu îl anatemizează pe el, scrierile lui nelegiuite
şi pe toţi cei care îl încuviinţează şi îl apără, sau susţin că ideile
lui sunt ortodoxe, ca şi pe cei care au scris în apărarea lui şi a
scrierilor lui nelegiuite şi pe cei care cugetă sau au cugetat
vreodată asemenea lui [Teodor] şi au rămas până la sfârşit întro
astfel de erezie, să fie anatema.
XIII. Dacă cineva ia apărarea nelegiuitelor scrieri ale lui
Teodoret împotriva credinţei adevărate, împotriva primului
Sfânt Sinod din Efes, împotriva Sfântului Chiril şi a celor
douăsprezece capete ale sale, şi pe toţi care au scris în apărarea
rău-credincioşilor Teodor şi Nestorie, şi a celor care au aceleaşi
păreri cu mai sus numiţii Teodor şi Nestorie şi îi primesc pe ei
şi rătăcirea lor, şi din această cauză îi numesc necredincioşi pe
învăţătorii Bisericii care învaţă unirea lui Dumnezeu Cuvântul
după ipostas; dacă nu anatemizează nelegiuitele scrieri şi pe cei
care au gândit şi mai gândesc încă unele asemenea, precum şi
toate scrierile împotriva dreptei credinţe şi împotriva Sfântului
Chiril şi a celor douăsprezece capete ale sale, precum şi cel
28
care a rămas într-o asemenea rătăcire până la moarte, unul ca
acesta să fie anatema.
XIV. Dacă cineva ia apărarea epistolei scrise, după cum
se zice, de către Ibas către Maris Persul, în care se neagă faptul
că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat din Sfânta Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, [că] S-a făcut om; zicând
că cel născut din ea este un simplu om [care este] numit
Templu, că unul este Dumnezeu Cuvântul şi altul omul; şi [pe]
cel întru sfinţi Chiril, propovăduitorul dreptei credinţe a
creştinilor, îl resping ca [fiind] eretic şi pentru că ar fi scris
asemenea rău credinciosului Apolinarie; şi acuză cel dintâi
Sfânt Sinod din Efes că ar fi osândit să fie depus Nestorie fără
judecată şi cercetare; [şi acea epistolă] numeşte cele
douăsprezece capete ale celui între sfinţi Chiril necredincioase
şi potrivnice dreptei credinţe şi îi îndreptăţeşte pe Teodor şi
Nestorie cu învăţăturile şi scrierile lor nelegiuite. Dacă cineva,
aşadar, ia apărarea sus numitei epistole şi nu o anatemizează
atât pe ea cât şi pe apărătorii ei şi pe cei care zic că este
ortodoxă cel puţin în parte, şi pe cei care au scris sau scriu în
favoarea acesteia sau a nelegiuirilor din ea, şi pe cei care
îndrăznesc s-o încuviinţeze pe ea sau nelegiuirile pe care le
conţine, făcând referire la numele Sfinţilor Părinţi şi al
Sfântului Sinod din Calcedon, şi rămân întru acestea până la
moarte, să fie anatema.
După ce noi am mărturisit astfel cele primite din
Sfintele Scripturi, din învăţătura Sfinţilor Părinţi şi din cele
hotărâte despre una şi aceeaşi credinţă de către cele patru
[Sfinte] Sinoade mai sus pomenite; după ce i-am osândit pe
eretici şi nelegiuirea lor, şi necredinţa celor care au încuviinţat
şi încuviinţează cele trei capete menţionate mai sus, şi care au
perseverat şi perseverează în rătăcirea lor; dacă cineva încearcă
să transmită, să înveţe sau să scrie ceva potrivnic celor hotărâte
de noi, dacă este episcop sau cleric să fie îndepărtat din
29
episcopie sau preoţie, ca unul care lucrează cele străine
preoţiei şi rangului bisericesc; dacă este călugăr sau laic, să
fie anatema.
30
Sinodul al şaselea Ecumenic
de la Constantinopol (680-681)
Despre cele două lucrări ale lui Hristos
Împotriva monoteliţilor
Fiul Cel Unul Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl,
Cel făcut om întru toate asemenea nouă, afară de păcat, Hristos
Adevăratul nostru Dumnezeu, a propovăduit cu tărie prin
cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce îmi
urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina
vieţii (Ioan 8, 12), şi iarăşi Pacea Mea vă dau vouă (Ioan 14,
27). Lăsându-se călăuzit cu dumnezeiască înţelepciune,
învăţându-ne pacea prin aceste dumnezeieşti cuvinte, prea
blândul nostru împărat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al
heterodoxiei, reunind acest Sfânt Sobor Ecumenic, a adunat
trupul întreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfântul nostru Sinod
Ecumenic, după ce a alungat rătăcirea necredinţei care s-a
arătat în ultima vreme şi urmând fără abatere calea cea dreaptă
a Sfinţilor Părinţi cunoscuţi, a conglăsuit cu cele cinci [sfinte]
Sinoade Ecumenice [de până acum]; adică [fiind de acord] cu
cei 318 Sfinţi Părinţi adunaţi la Niceea împotriva smintitului
Arie; cu sinodul celor 150 de bărbaţi purtători de Dumnezeu
adunaţi la Constantinopol împotriva lui Macedonie, luptătorul
împotriva Duhului Sfânt, şi Apolinarie cel rău credincios; de
asemenea [şi acordul cu] cel dintâi sinod al celor 200 de cinstiţi
bărbaţi adunaţi la Efes împotriva lui Nestorie, cel cu minte de
iudeu, şi cu cei 600 de bărbaţi de Dumnezeu insuflaţi, adunaţi
la Calcedon, împotriva lui Eutihie şi Dioscor, cei urâţi de
Dumnezeu; şi, mai mult încă, cu Sfântul Sinod al cincilea care
s-a adunat aici împotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen,
Didim şi Evagrie, şi împotriva scrierilor lui Teodoret contra
31
celor douăsprezece capete ale vrednicului Chiril, şi împotriva
epistolei către Maris Persul, epistolă pusă pe seama lui Ibas.
Mărturisind întru totul fără înnoiri dumnezeieştile hotărâri ale
bunei credinţe şi respingând învăţăturile rău credincioase,
Sfântul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu,
pecetluieşte Crezul mărturisit de către cei 318 Părinţi şi
întărit de către cei 150 de Părinţi cugetători de Dumnezeu,
Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit şi l-au
întărit cu bucurie spre nimicirea oricărei rătăciri
ucigătoare de suflet.
(Urmează Crezul de la Niceea şi Constantinopol):
Credem...
Sfântul Sinod ecumenic a hotărât: pentru desăvârşita
cunoaştere şi întărire a credinţei ortodoxe acest Crez ortodox al
harului dumnezeiesc ar trebui să fie îndestulător; dar fiindcă
începătorul răutăţii nu a încetat de la început să găsească un
conlucrător în şarpe şi prin el să introducă veninul în firea
omenească, tot aşa şi acum n-a încetat să găsească unelte
potrivite pentru a-şi îndeplini voia, adică pe Teodor, fost
episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel şi Petru, care au
ocupat scaunul întâistătătorilor cetăţii împărăteşti
[Constantinopol], şi Honorius, fost papă al vechii Rome, Chir,
fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curând aşezat pe scaunul
Antiohiei, şi ucenicul său, Ştefan. Prin aceştia, [diavolul] na
încetat să stârnească tulburări în întreaga Biserică, semănând
în poporul ortodox, prin învăţături noi, erezia unei singure
voinţe şi a unei singure lucrări în cele două firi ale Unuia din
Sfânta Treime, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu; [erezie]
care se potriveşte cu kakodoxia [smintita rătăcire] a răucredincioşilor
Apolinarie, Sever şi Themistie, care râvneşte cu
cuget viclean să nimicească şi desăvârşirea întrupării Aceluiaşi
şi Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, arătând
blasfemiator lipsa de voinţă şi nelucrarea în trupul Său
însufleţit [cu suflet raţional].
32
A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un împărat
credincios, un nou David, găsindu-l bărbat după inima Sa, care
n-a dat - după cum stă scris - somn ochilor săi şi dormitare
genelor sale, până ce nu a găsit prin acest Sobor al nostru, sfânt
şi de Dumnezeu adunat, desăvârşita propovăduire a dreptei
credinţe, după Cuvântul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei
adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor
(Matei 18, 20).
Acest Sfânt Sinod Ecumenic a primit cu credinţă şi cu
braţele deschise propunerea făcută de către Preasfinţitul şi
Preafericitul papă al vechii Rome, Agathon, împăratului nostru
drept-măritor şi preacredincios, Constantin, [propunere] care ia
respins nominal pe cei care au propovăduit şi au învăţat, după
cum s-a spus mai sus, o singură voinţă şi o singură lucrare în
iconomia lui Hristos Cel întrupat, adevăratul nostru Dumnezeu.
La fel a primit şi propunerea sinodală a Sfântului Sinod
al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunaţi] sub
acelaşi preasfinţit papă, [propunere] făcută de împăratul nostru
de Dumnezeu înţelepţit, ca fiind de acord cu Sfântul Sinod de
la Calcedon şi cu Tomosul Preasfinţitului şi Preafericitului papă
al vechii Rome, Leon, către sfântul Flavian, [papa Leon] pe
care acest Sinod l-a numit stâlp al Ortodoxiei; şi în acord [de
asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril către
episcopii din Răsărit împotriva lui Nestorie.
Urmând aşadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice şi
aleşilor Sfinţi Părinţi, [Sinodul de faţă] hotărăşte şi mărturiseşte
într-un glas că Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevăratul
nostru Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime cea de-o-fiinţă şi
de viaţă făcătoare, desăvârşit în dumnezeire şi, de
asemenea, desăvârşit în omenitate; acelaşi Dumnezeu
adevărat şi om adevărat alcătuit din suflet raţional şi trup;
de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi
după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat
(cf. Evrei 4, 15), Cel după dumnezeire născut din Tatăl mai
33
înainte de veci şi la plinirea vremii, pentru noi şi pentru a
noastră mântuire, [născut] după omenitate din Sfântul Duh şi
din Maria Fecioara [cea care este] cu îndreptăţire şi după
adevăr Născătoare de Dumnezeu.
Unul şi acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut,
în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără
împărţire şi fără despărţire, fără ca deosebirea firilor să se
piardă din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se
însuşirile fiecărei firi, unite într-o singură persoană şi întrun
singur ipostas; nu împărţindu-se sau despărţindu-se în
două persoane, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut,
Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum au
vestit de la început proorocii, şi El însuşi, Iisus Hristos, ne-a
învăţat [despre Sine] şi precum ne-a predanisit nouă Crezul
Sfinţilor Părinţi.
[Noi] propovăduim la fel, după învăţătura Sfinţilor
Părinţi, că în El sunt două voiri sau voinţe fireşti şi două
lucrări fireşti, fără despărţire, fără schimbare, fără
împărţire şi fără amestecare. Şi cele două voinţe fireşti nu
sunt, cum au zis ereticii necredincioşi, potrivnice una alteia,
ci voinţa Sa omenească urmează celei atotputernice şi
dumnezeieşti, fără a i se împotrivi sau rezista, ci mai
degrabă supunându-i-se. Căci a trebuit ca voinţa cea
trupească să fie mişcată de voinţa dumnezeiască şi supusă ei,
după [cum spune] preaînţeleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII).
Căci precum trupul Său este numit şi trupul lui Dumnezeu
Cuvântul, tot aşa voinţa Sa trupească este numită şi este [cu
adevărat] a lui Dumnezeu Cuvântul, precum El însuşi spune:
M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui
care M-a trimis. El numeşte a Sa voia proprie, de vreme ce
trupul a fost al Său.
Căci în acelaşi fel precum trupul Său însufleţit,
preasfânt şi preacurat nu a fost nimicit prin îndumnezeire, ci a
rămas între limitele sale şi rostul său, tot astfel şi voinţa Sa
34
omenească [fiind] îndumnezeită nu s-a nimicit, ci mai degrabă
a fost salvată, după cum spune [sfântul] Grigorie de Dumnezeu
Cuvântătorul: „Căci voinţa [trupească a] Mântuitorului nu este
potrivnică lui Dumnezeu, fiind cu totul îndumnezeită” (Grigore
de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).
[Noi] preamărim două lucrări fireşti nedespărţite,
neschimbate, neîmpărţite şi neamestecate în Domnul nostru
Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, adică o lucrare
dumnezeiască şi o lucrare omenească, după cum Leon
Cuvântătorul de Dumnezeu, spune lămurit: „Fiecare fire
lucrează în comuniune cu cealaltă ceea ce îi este propriu,
Cuvântul lucrând cele ce sunt proprii Cuvântului şi trupul
săvârşind cele ce sunt proprii trupului” (Leon I, Tomus ad
Flavianum). Căci noi nu suntem de acord [că ar exista] o
singură lucrare după fire a lui Dumnezeu şi a făpturii [firea
omenească a lui Hristos], ca să nu ridicăm făptura la fiinţa
divină şi nici să coborâm măreţia firii dumnezeieşti la nivelul
făpturilor.
Căci noi recunoaştem că minunile şi pătimirile sunt ale
Unuia şi Aceluiaşi după una sau cealaltă dintre firile Sale care
strălucesc într-un singur ipostas, precum a grăit vrednicul
Chiril.
Păzind întru-totul neamestecarea şi nedespărţirea,
mărturisim totul în puţine cuvinte:
Crezând că Unul din Sfânta Treime este şi după
întrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru
Dumnezeu, mărturisim că cele două firi strălucesc într-un
singur ipostas în care a arătat minunile şi pătimirile, după
iconomie, din timpul petrecerii Sale [în lume], nu după
închipuire, ci întru adevăr.
Deosebirea firilor este recunoscută într-un singur
ipostas după aceea că şi una şi alta voiesc şi lucrează ceea ce le
este propriu, una în comuniune cu cealaltă. Pentru aceasta noi
35
mărim două voinţe şi două lucrări fireşti, căci sunt
împreună lucrătoare spre mântuirea neamului omenesc.
Acestea fiind statornicite de către noi cu mare grijă şi
scumpătate, hotărâm că nu îi este îngăduit nimănui să
alcătuiască o altă mărturisire de credinţă, sau să scrie, sau să
compună, sau să cugete, sau pe alţii să-i înveţe [asemenea].
[Iar] cei care vor îndrăzni să alcătuiască, să
răspândească, să înveţe sau să transmită un alt Crez celor ce
voiesc să se convertească de la rătăcirile păgâneşti sau de la
cele iudaiceşti sau de la oricare altă erezie şi la cunoştinţa
adevărului să vină, sau vor [îndrăzni] să introducă expresii
noi sau cuvinte născocite pentru a răsturna cele hotărâte de
noi, dacă sunt episcopi sau clerici să fie caterisiţi,
[înlăturaţi] episcopii din episcopie şi clericii din cler, iar
dacă sunt monahi sau laici, să fie anatema.
36
Sinodul al şaptelea
Ecumenic de la Niceea (787)
Despre cinstirea sfintelor icoane
Împotriva prigonitorilor icoanelor
Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui
Dumnezeu şi datorită hotărârii dreptcredincioşilor şi iubitorilor
de Hristos, împăraţii noştri Constantin şi mama sa Irina, s-a
adunat pentru a doua oară la Niceea, slăvita metropolă a
provinciei Bithinia, în sfânta biserică a lui Dumnezeu numită
Sfânta Sofia, urmând predaniei Bisericii Soborniceşti, a hotărât
cele ce urmează:
Cel care ne-a dăruit nouă lumina cunoştinţei Sale şi nea
izbăvit din întunericul nebuniei idoleşti, Hristos Dumnezeul
nostru, după ce Şi-a făcut mireasă Sfânta Sa Biserică
Sobornicească cea fără pată sau zbârcitură (Efes. 5, 27), a
făgăduit să vegheze asupra ei, zicând cu tărie sfinţilor Săi
ucenici: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului” (Matei 28, 20). Această făgăduinţă nu a făcut-o însă
numai acelora, ci prin ei [a făcut-o] şi nouă, celor care am
crezut prin ei în numele Lui (Ioan 17, 20).
Însă unii oameni, nesocotind acest dar, înaripaţi de către
vrăjmaşul cel viclean, s-au îndepărtat de judecata cea dreaptă
şi, împotrivindu-se predaniei Bisericii Soborniceşti, au păcătuit
întru înţelegerea adevărului, [şi], precum zice proverbul, nu şiau
brăzdat bine ogorul şi mâinile lor nu au avut ce culege.
Ei au îndrăznit să defaime podoaba bineplăcută lui
Dumnezeu a sfintelor aşezăminte, numindu-se preoţi fără să
[şi] fie; despre care Dumnezeu strigă prin profeţi: „Mulţime de
păstori au călcat via Mea; călcat-au cu picioarele lor partea
37
Mea...” (Ieremia 12, 10). Căci urmând unor oameni nelegiuiţi,
încrezători în propriile cugete, au clevetit Sfânta Biserică,
Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi nu fac deosebire
între curat şi necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana
Domnului şi a sfinţilor Săi ca pe statuile idolilor diavoleşti.
De aceea, întru bunăvoinţa Sa, Domnul Dumnezeul
nostru, nesuferind ca cel ascultător să fie vătămat de o
asemenea ciumă, prin râvna dumnezeiască şi cu aprobarea lui
Constantin şi a Irinei, preacredincioşii noştri împăraţi, ne-a
chemat de peste tot pe noi, întâistătătorii preoţiei, pentru ca
dumnezeiasca predanie a Bisericii Soborniceşti să îşi
regăsească tăria prin hotărârea noastră sobornicească.
Cercetând şi examinând cu multă acrivie şi având în
vedere scopul adevărului nu înlăturăm nimic, nu adăugăm
nimic, ci păstrăm neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii
Soborniceşti; şi urmăm cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice,
mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea, [şi]
împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de
Dumnezeu ocrotită [a Constantino-polei].
(Urmează Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem...
Ne lepădăm şi anatemizăm: pe Arie şi pe cei care
cugetă asemenea lui şi îi împărtăşesc nelegiuita credinţă; pe
Macedonie şi pe cei dimpreună cu el, numiţi cu îndreptăţire
luptători împotriva Duhului Sfânt; [noi] mărturisim şi că
Stăpâna noastră, Sfânta [Fecioară] Maria, este pe deplin şi cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru că a născut în trup
pe Unul din Sfânta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, după
cum a învăţat mai întâi Sinodul din Efes care a alungat pe
necredinciosul Nestorie şi pe cei dimpreună cu el, pentru că a
introdus [învăţătura despre] doimea de persoane.
Împreună cu acestea, mărturisim şi cele două firi ale
Celui ce S-a întrupat pentru noi din Preacurata Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, mărturisindu-L Dumne38
zeu desăvârşit şi om desăvârşit, precum şi Sinodul din
Calcedon a proclamat, îndepărtându-i din curtea dumnezeiască
pe blasfemiatorii Eutihie şi Dioscor; şi împreună cu ei pe
Sever, Petru şi [întreaga] ceată blasfemiatoare; împreună cu ei
dăm anatemei şi născocirile lui Origen, Evagrie şi Didim,
urmând celui de-al cincilea Sinod întrunit la Constantinopol.
Apoi mărturisim două voinţe şi două lucrări, după
însuşirea firilor în Hristos, aşa cum a proclamat şi Sinodul al
şaselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingând pe
Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toţi [aceştia fiind]
oameni neiscusiţi în dreapta credinţă şi pe [toţi] cei care cugetă
asemenea lor.
Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate
predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredinţate nouă [cu
sfinţenie], între ele se află şi zugrăvirea icoanelor, în acord
cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi
credinţei în întruparea, adevărată şi nu închipuită, a lui
Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci
lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea şi icoana]
este spre mărirea amândurora .
Aşa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească şi
urmând învăţătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinţilor noştri
Părinţi şi a Predaniei Bisericii Soborniceşti, căci noi
recunoaştem că ea este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa,
hotărâm cu toată grija şi acrivia: împreună cu imaginea cinstitei
şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu
să se pună şi: cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în
mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi
veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri; icoana
Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de
Dumnezeu, ale cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi
drepţilor bărbaţi.
39
Căci cu cât mai des sunt văzute acestea, prin icoane, cu
atât mai mult cei care privesc la ele sunt aduşi a-şi aminti şi a
iubi prototipurile [icoanelor] şi a le da cuvenita sărutare şi
cinstita închinare; nu cinstirea adevărată7, care după credinţă se
cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se
face cu semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei cruci, cu sfintele
Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte; întru cinstirea lor se vor
face tămâieri şi se vor aprinde lumini [lumânări], după
evlaviosul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată
chipului] urcă la prototip (cf. Sfântul Vasile cel Mare:
Despre Sfântul Duh 18, 45; PG 32, 149), şi cel care se închină
la icoană se închină persoanei zugrăvite în ea.
În acest fel se întăreşte învăţătura Sfinţilor noştri
Părinţi, adică Predania Bisericii Soborniceşti, [Biserică] ce a
primit Evanghelia de la un capăt la altul al pământului; aşa
urmăm lui Pavel, care a grăit în Hristos, [şi întregii] cete
dumnezeieşti a Apostolilor şi sfinţeniei Părinţilor noştri, ţinând
cu tărie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15),
cântând astfel profetic lauda biruinţei Bisericii: „Bucură-te,
fiică a Sionului! Ridică-ţi glasul, fiică a Ierusalimului,
bucură-te şi te veseleşte din toată inima. Căci Domnul a
înlăturat toate judecăţile împotriva ta şi te-a izbăvit din mâna
potrivnicilor tăi; Domnul este împărat în mijlocul tău; [tu] nu
vei mai vedea nici o nenorocire” (Sof. 3, 14) şi pacea va fi cu
tine totdeauna.
[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau,
urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască
predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale
Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană
zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să
cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile
legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu
7 Adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu.
40
necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau
sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt
episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi
sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie
afurisiţi].
Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă !
41
Postfaţă:
Notă: Pentru prezenta versiune a Hotărârilor Sfintelor
Sinoade au fost cercetate traduceri integrale şi traduceri parţiale
ale fiecărui sinod în parte, aşa cum au apărut până acum în
diferitele reviste teologice sau în cărţile de specialitate.8
Singura traducere tipărită până acum care a reunit cele
şapte Sfinte Sinoade Ecumenice este cea făcută de profesorul Vasile
Loichiţă 9. Datorită însă numeroaselor probleme din traducerea sa,
şi mai ales datorită faptului că Hotărârile nu erau traduse integral,
ea nu s-a bucurat de atenţia cuvenită unei asemenea teme.
Pentru Sinoadele III, V, VI şi VII (adică pentru cea mai
mare parte a textelor) am folosit o variantă de traducere anonimă,
făcută după o ediţie critică a textelor. Deşi circulă de câţiva ani în
mediul teologic, nici aceasta nu a fost până acum tipărită în volum.
Celelalte versiuni cercetate, traduse din latină sau franceză, nu se
ridică la valoarea celor de mai sus 10.
Am hotărât să încredinţăm tiparului prezenta versiune mai
ales datorită bunei primiri de care a avut parte printre preoţii,
monahii şi teologii care au consultat-o în manuscris. Sperăm că prin
această primă versiune de traducere în limba română umplem un
gol din teologia dogmatică. Nădăjduim de asemenea să atragem
atenţia asupra importanţei de necontestat a acestor texte.
Pr. Rodion Ilie
8 Una dintre cele mai valoroase lucrări fiind cartea pr. Nicolae Chifăr -
Istoria creştinismului, Volumul II, Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei, Iaşi, 2000; lucrarea tratează Sfintele Sinoade Ecumenice din
perspectiva istoriei bisericeşti, dar în ea apar şi fragmente destul de ample
din aceste Hotărâri Sinodale.
9 Apărută în revista Mitropolia Banatului, nr.1-2 /1959.
10 Acestea nu au fost folosite deoarece diferenţa dintre ele şi textul original
era foarte mare.
42
Părintele Pări
Părintele Stăniloae spunea:
,,Biserica este o bucurie a tuturor de toţi.” Bucuria aceasta
este o binecuvântare dumnezeiască. Pentru a ne împărtăşi de
această binecuvântare trebuie să primim şi să mărturisim
dreapta-credinţă, să mărturisim Ortodoxia. Sfintele Sinoade ne
oferă o călăuzire potrivită pentru aceasta…
Părintele Rodion Ilie
Sfintele Sinoade Ecumenice sunt stâlpii Bisericii. Ele ne
învaţă cum trebuie să credem, prevenindu-ne că se află sub
osânda anatemei oricine refuză să primească Hotărârile lor de
Dumnezeu insuflate.
Tipărim aceasta carte pentru a veni in întâmpinarea celor care
vor sa cunoască învăţătura cea mântuitoare şi învăţăturile
Sfinţilor Părinţi.
Editorii
43
ANATEMATISMELE
Sfântului Chiril al Alexandriei
Anatematisma I:11 Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel
este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Prea Sfânta
Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte
pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup: să fie
anatema.
Anatematisma II: Dacă cineva nu mărturiseşte că în mod
real Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip
ipostatic şi că Unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său,
adică acelaşi Dumnezeu şi Om laolaltă: să fie anatema.
Anatematisma III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul,
împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu
legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu
găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.
Anatematisma IV: Dacă cineva atribuie la două persoane,
sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie
cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El
Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de
omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu
Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu,
numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.
11 Icoana din Adânc – nr. 6 iunie 2002, pag. 3.
44
Anatematisma V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că
Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este
Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât
Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi
trupului: să fie anatema.
Anatematisma VI: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că şi
Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpânul
lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă,
întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie
anatema.
Anatematisma VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în
mişcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, şi că
bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a
existat lângă El: să fie anatema.
Anatematisma VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că
omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat
cu Dumnezeu Cuvântul, şi dimpreună preamărit şi că el este
dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit
(căci cuvântul „dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să
înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură
închinare şi nici nu-I înalţă o singură preamărire, întrucât
Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.
Anatematisma IX: Dacă cineva zice că Unul Domn Iisus
Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui
ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra
împotriva duhurilor celor necurate şi de a săvârşi minuni între
oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat
minunile este propriu Lui: să fie anatema.
45
Anatematisma X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a
născut Arhiereu şi Apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus
pre Sine jertfa pentru noi, întru miros de bună mireasmă lui
Dumnezeu şi Tatălui. Deci, dacă cineva zice că Arhiereu şi
Apostol al nostru nu s-a născut Însuşi Cuvântul cel din
Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un
altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau
dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu
numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu
cunoştea păcatul: să fie anatema.
Anatematisma XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul
Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvântului
celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice că este al altcuiva de alături
de El, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o
locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum
am zis, întrucât El a fost propriu Cuvântului care are putere de
a face vii toate: să fie anatema.
Anatematisma XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că şi
Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în
trup, şi că a gustat în trup moartea, fiind Cel întâi Născut din
morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie
anatema.
46
Cuviosul Filothei Zervakos:
„Am fost şi sunt, prin harul lui Dumnezeu, pregătit să
mă fi jertfit şi să mă jertfesc pentru credinţa ortodoxă şi
tradiţiile Părinteşti, dacă o va cere timpul. Nu primesc, resping
şi anatemizez: orice impietate, necredinţă, slavă deşartă, erezie
şi greşeală, veche sau nouă, care este potrivnică credinţei
ortodoxe şi tradiţiilor Apostolice şi patristice. Nu accept nici un
fel de inovaţie sau învăţătură omenească străină, potrivnică
învăţăturii şi credinţei ortodoxe sănătoase şi sfintelor tradiţii
despre care Sinodul VII Ecumenic declară: «Toate inovaţiile
sau adăugirile făcute pe lângă învăţătura formulată de
pururea pomeniţii Părinţi ai Bisericii, să fie anatema!»”
47
Despre Anatemele
Sfintelor Sinoade Ecumenice
„Dacă cineva se leapădă de întreaga
Predanie Bisericească, scrisă sau
nescrisă, să fie anatema”.
Sinodul al VII lea Ecumenic
Trăim o vreme în care cuvântul „anatema” a fost
aproape exclus din limbajul teologic, o vreme în care dintr-o
deschidere ecumenică îndoielnică acest cuvânt nu mai este
pomenit. Dar oricine citeşte Hotărârile dogmatice şi
canoanele Sfintelor Sinoade sau scrierilor Sfinţilor Părinţi
găseşte că singurul cuvânt pronunţat cu privire la eretici
este acesta.
Primul Canon al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic
spune limpede: „Să fie dată anatemei orice erezie...”. 12
Prin acest canon sunt osândite toate ereziile trecute
şi viitoare, şi nici o erezie nu va putea fi apărată sub
pretextul lipsei unei condamnări speciale din partea
Bisericii. Orice învăţătură care intră în contradicţie cu
învăţătura Bisericii este erezie, şi nici un artificiu logic nu o
poate acoperi, nu o poate scăpa de acest verdict bine
meritat. Este adevărat că ar fi de dorit ca şi în zilele noastre
fiecare erezie să fie condamnată de Biserică cu aceeaşi precizie
12 Toate Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi locale incluse în această
lucrare sunt luate din cartea Arhidiaconului prof. dr. Ioan N. Floca –
“Canoanele Bisericii Ortodoxe”.
48
cu care au fost atacate ereziile primelor secole. Dar, chiar dacă
din motive mai mult sau mai puţin întemeiate astfel de anateme
nu se prea rostesc astăzi, glasul puternic al Sfinţilor Părinţi
nu îl poate sugruma nimeni. (N.n.13 Nici elitiştii, nici neognosticii,
nici sofiştii, nici „evlavioşii culţi”, nici dilemiştii, nici
teziştii de toate culorile, nici „timizii simpatizanţi ai
apocatastazei”, nici pseudo-teologii, nici aşa-zişii „vulturi
brâncoveneşti”, care vorbesc despre Domnul Hristos, fără a-l
cunoaşte pe Mântuitorul Hristos, indiferent cine sunt sau sar
crede că sunt, rătăcindu-i pe cei slabi de înger, şovăielnici
sau la început de drum lăuntric şi duhovnicesc!). Iar aceştia au
dat anateme ori de câte ori dreapta-credinţă a fost atacată
de către eretici.
Pentru a rămâne în duhul Sfinţilor Părinţi, fiecare dintre
arhiereii Bisericii Ortodoxe au spus, pentru a fi hirotoniţi
episcopi, o mărturisire de credinţă: „Mărturisesc că voi păstra
şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe
urmă, toate canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale
celor locale şi învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor
Părinţi şi tradiţiile Sfintei Biserici ortodoxe...”. Dar înainte
de a mărturisi acestea, ei au repetat: „Tuturor ereticilor
anatema ! Tuturor ereticilor anatema !”. Nimeni nu poate fi
hirotonit episcop până nu îşi însuşeşte conştiinţa apologetică a
Părinţilor, până nu mărturiseşte dreapta-credinţă şi până nu îi
anatemizează pe eretici. Aşa cum „Crezul” este repetat la
fiecare slujbă a Bisericii (orice rugăciune făcută de cei care nu
mărturisesc „Crezul” fiind îndoielnică), tot aşa la fiecare
hirotonie a unui arhiereu se repetă anatemele asupra ereticilor.
De altfel, nici un eretic care nu se pocăieşte de rătăcirea
sa nu se poate împărtăşi din bogăţia spirituală a Bisericii. După
cum arată „Moliftelnicul”, la începutul fiecărei spovedanii,
înainte de a-l întreba despre păcatele săvârşite, preotul trebuie
13 Colaţionare Teognost - redacţia revistei Icoana din adânc.
49
să îl întrebe pe cel care vine la el pentru întâia oară
următoarele:
«Mai întâi de toate spune-mi, fiule, crezi cu adevărat
în Sfânta şi de-viaţă-făcătoare Treime? Crezi că
soborniceasca şi apostoleasca Biserică este sădită şi crescută
în Răsărit şi de la Răsărit s-a întins peste toată lumea, şi că
de atunci stă neschimbată şi neclintită? Sau te îndoieşti de
vreo oarecare poruncă sau învăţătură?»
Şi de va crede drept şi fără îndoială şi de va şti carte, să
zică Simbolul Credinţei până la sfârşit. Iar neştiind carte, să-l
înveţi să zică acestea: „Cred într-una sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică a Răsăritului, care stă din început în
toate dogmele ei neclintită şi neschimbată”
Cel care nu vrea să primească învăţătura Bisericii
nu poate fi spovedit, pentru că de bună voie stă departe de
adevăr. Şi aşa cade sub osânda anatemei Sfinţilor Părinţi.
Ortodoxia nu are cum să renunţe la acest cuvânt,
„anatema”, care îi este propriu, aşa cum nici păstorul nu va
renunţa niciodată la câinii care păzesc turma. Trebuie făcută o
precizare: se reproşează Bisericii că a folosit prea des acest
cuvânt dur şi că astfel s-a îndepărtat de Duhul lui Hristos.
Adevărul este că dacă nu ar fi apărut ereticii Biserica nu ar fi
folosit acest cuvânt. Deci vina este a celor care s-au
îndepărtat de adevărul de credinţă. Biserica nu i-a pedepsit
când i-a anatemizat, ci doar i-a ajutat să îşi conştientizeze
starea de rătăcire.
Să presupunem că un om are lepră. Ce este mai bine să
facă doctorul, să îi spună că are o răceală trecătoare sau să îi
dea diagnosticul corect ? Dacă nu i-ar spune adevărul şi i-ar da
drumul, atunci leprosul i-ar mai îmbolnăvi şi pe alţii. La fel
este cu ereticii. Dacă Biserica i-ar lăsa „în pace”, atunci ei nu
şi-ar da seama cât de mare este distanţa care îi separă de
50
adevăr. Deci nu Biserica îi molipseşte de „lepră”, ci ea constată
doar că sunt leproşi.
Să nu se uite că Biserica dă anatema cu scop pedagogic,
pentru a arăta ereticilor că merg pe calea întunericului, şi că
pentru a merge pe calea mântuirii trebuie să se lepede de
rătăcire. Erezia strică sufletele, le murdăreşte atât de tare încât
ereticul care moare nepocăit se duce direct în iad. Numai
dogmele dumnezeieşti oferă cadrul potrivit celui ce vrea să
se mântuiască.
Putem spune că dogmele au şi rolul de garduri (hotare
întărite) care separă poporul lui Dumnezeu de restul lumii. Cine
vrea să stea în afara acestor „graniţe” îşi asumă
autodistrugerea, îşi asumă chinurile veşnice. Pentru apărarea
acestor „graniţe” Sfinţii Părinţi s-au luptat până la moarte,
fiecare dintre ei fiind gata să apere cu preţul vieţii adevărul de
credinţă…
51
Danion Vasile
( din volumul „Dărmarea idolilor”
cap. Despre cugetul Bisericii şi şoaptele diavolului )
N.n. Am socotit de cuviinţă, cu creştinească iubire şi
duhovnicească responsabilitate, dar şi cu binecuvântarea bărbaţilor
cu viaţă îmbunătăţită (Părintele Dumitru Stăniloae, Avva Ilie
Cleopa, avva Sofian) că în vremuri de răscruce, încercare şi cernere
duhovnicească, publicarea Hotărârilor dogmatice ale celor şapte
Sfinte Sinoade Ecumenice luate de Sfinţii Părinţi, făcători de minuni
şi purtători de Dumnezeu participanţi, sunt absolut necesare
călăuzirii păstorilor şi păstoriţilor pe calea îngustă şi împărătească
a mântuirii, căci după cuvântul cel luminat de Sus, „dacă nu ar fi
mândrie, nu ar fi nici erezie !”. Toţi cei care se opun acestor
hotărâri dogmatice sau încearcă să modifice cumva cu puterea
minţii lor necurăţite de patimi, sensul lor teologic profound şi
insuflat de Sfântul Duh, se fac împotrivitori lui Dumnezeu, ajungând
ei înşişi în preajma ereziei. Sau chiar în mijlocul ei (a se vedea cazul
celor care împărtăşesc cu mai multe linguriţe sau se opun
hotărârilor sinodale dintr-o lucuferică mândrie a minţii,
autodeclarându-se „sfinţi” într-o iluzorie „teologie a enclavelor”,
dar şi al celor munciţi de „demonii schimbării” cu orice preţ etc.)
Rugăm, cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă pe Domnul nostru Iisus
Hristos şi pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea
Fecioara Maria să binecuvânteze modesta noastră lucrare de
trezire, luminare şi întărire a tuturor conştiinţelor ortodoxe.
Dogmele Sfinţilor Părinţi reprezintă adevărate axiome teologice
neschimbate şi neamestecate, neîmpărţite şi nedespărţite, insuflate
de Duhul Sfânt prin vasele cele alese şi de aceea nu mai pot fi
schimbate de nimeni, sub nici un motiv, căci în absenţa sfinţeniei şi
a jertfirii bineplăcute lui Dumnezeu, textele teologice fundamentale
modificate abuziv, artificial sau din viclene raţiuni sau neputinţe
omeneşti reprezintă o hulire a celor sfinte, care să nu fie la nimeni,
să nu fie ! Amin.