Sfătuire Duhovnicească
asupra celui de pe urmă veac
www.mirem.ro
SFĂTUIRE
DUHOVNICEASCĂ
în nouăsprezece capete
asupra celui de pe urmă
veac
X
Ieromonah Martirie Păduraru
© Society of Orthodox Studies
SPOUDON
Thessalonica - Greece
2005
Printed in Romania
„Caracterul lumesc al societăţii a fost lăsat să-şi pună amprenta asupra
misiunii ortodoxe, care dacă ar fi lăsată în direcţia aceasta, ar fi devenit,
pur şi simplu, o formă de protestantism de rit răsăritean -, adică ar fi
păstrat cîteva aspecte exterioare ortodoxiei, dar în esenţa ei nu ar fi fost
practic cu nimic
diferită de protestantismul lumesc devenit religie.”
(Cuv. Serafim Rose)
Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde,
a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mîntuire este din ce în
ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos
Dumnezeu-Omul. Acest Adevăr, omul modern, „omul nou” nu
îl mai primeşte, îl reinterpretează după criterii umanistraţionaliste,
căutîndu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii,
ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea
lui decăzută.
Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Părintele
Serafim Rose spune că „omul modern [a creat] un nou
dumnezeu, un dumnezeu modelat cît mai fidel după tiparul
noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una
dintre intenţiile primordiale ale gîndirii moderne a fost
aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu”. Aşadar
5
oamenii şi-au schimbat nu doar gîndirea despre Dumnezeu, ei
au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi,
născînd un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de
Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de
creştini.
Acest „dumnezeu” nu reproşează făpturii încălcarea
Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă,
nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeşte împotriva
adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca
jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile
necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare.
Nu indispune, nu supără, nu deranjează. Nu cere şi nu impune
un singur Domn şi Dumnezeu, un singur crez, un singur botez,
o singură învăţătură de credinţă, o singură Biserică, un singur
adevăr - viaţa şi moartea pentru Hristos. Acest „dumnezeu
liberal” care îngăduie şi pune totul mai presus de vieţuirea în
dreapta credinţă şi de mîntuire, executînd conştiincios ceea ce
cere democraţia şi societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor şi
al Mucenicilor - Hristos Cel Răstignit şi Înviat - Adevărul veşnic.
Este vicleana marionetă care, supunîndu-se orgoliului
îndreptăţirii şi revendicărilor, reformelor, inovaţiilor şi tuturor
capriciilor şi răzvrătirilor „drepturilor omului” – supune şi
manipulează el însuşi prin aceasta pe cei ce au lepădat povara
Crucii, străduindu-se să ofere omenirii chipul veşniciei şi al
desăvîrşirii în ţinutul blestemat al neodihnei acestei lumi
pămînteşti.
Iată cum locul Celui hulit şi batjocorit, lepădat şi alungat
dintre oameni pentru preamarea Sa iubire întru dreptate este
luat astăzi în conştiinţa societăţii de stăpînul veacului şi al
întunericului, de cel ce neizbutind odată să fie „dumnezeu” se
strecoară astăzi blînd, duios şi compătimitor în sufletele ateilor
„religioşi”, apostaţilor „creştini” şi nihiliştilor „ortodocşi” care
cred în mincinoasele făgăduinţe numite: pace, dragoste,
6
libertate, toleranţă, reconciliere, linişte, bucurie, fericire,
dezvoltare, confort, progres, cultură, artă etc.
Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc,
anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile
Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele,
canoanele, rînduielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de antidumnezeu
i se închină astăzi omenirea, în numele lui se
organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mîntuirea
creştinii şi doresc pacea păgînii. El va dărui unitatea tuturor
„religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii
Bisericii, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos,
evreii şi toate popoarele. Această „entitate” lipsită de identitate
teologică şi neîntemeiere dogmatică, ce împrumută cameleonic
numele tuturor dumnezeilor popoarelor păgîne dar şi al
adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce în ce mai
prezentă în întreaga lume, făcîndu-se simţită pînă şi în gîndirea
majorităţii ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, atinşi de
duhul lumesc al acestor vremuri. Ascunsă îndărătul numelui
Iisus Hristos însă în duhul acestei „divinităţi” (pentru
participanţii creştini) se organizează astăzi conferinţe,
seminarii inter-religioase şi se săvîrşesc rugăciuni şi slujbe
„comune” în care participanţi sunt nu doar creştinii, ci toţi cei
ce „cred” şi au o „religie”: evrei, budişti, hinduşi, musulmani,
iar dintre creştinii eretici: protestanţi şi neoprotestanţi, catolici,
greco-catolici, monofiziţi şi monoteliţi - fapte fără precedent în
istoria Bisericii!
Iată că la astfel de adunări nelegiuite sunt prezente şi
Bisericile Ortodoxe locale, care prin declaraţii îndrăzneţe şi
surprinzătoare aduc complimente necredincioşilor, încheie cu
rătăciţii apostaţi înţelegeri potrivnice Dumnezeieştilor Dogme,
Cinstitelor Canoane şi Sfintelor Soboare Ortodoxe. Pe temeiul
unei astfel de împăciuiri antihristice se organizează anual
excursii, tabere şi pelerinaje patronate de: centrele de turism
bisericeşti, laice or aparţinînd cultelor, confesiunilor şi religiilor
7
„surori”, itinerarii ce includ vizitarea aşezămintelor şi lăcaşurilor
neortodoxe precum: temple, moschei, sinagogi, „biserici”,
domenii, „catedrale”, case de rugăciuni, centre umanitare etc.;
se aduc elogii culturilor, tradiţiilor şi spiritualităţilor eretice şi
păgîne în publicaţii bisericeşti; se publică teze şi tratate ce
acomodează Ortodoxia după noile direcţii teologice elaborate
în cadrul întrunirilor ecumeniste; se creează noi criterii de
canonizare alcătuindu-se noi sinaxare, se reconsideră
necesitatea acriviei după noi principii minimalizînd importanţa
şi durata posturilor, se temeluiesc noi sărbători şi hramuri; se
aduc inovaţii umaniste în iconografie; se cenzurează texte şi se
revizuiesc rînduieli din cărţile de slujbă: Liturghier, Molitfelnic,
Ceaslov, Minee etc.; se difuzează emisiuni „spirituale” ce au ca
scop mediatizarea „noii conştiinţe religioase”, ecumenizînd
masele neştiutoare; se stabilesc premii şi burse de studiu în
ţările protestante şi catolice pentru tinerii teologi ortodocşi.
Acestea şi multe altele sunt păcatele ecumenismului, acesta
este marele păcat al noii ortodoxii eretice – „biserica ortodoxă
ecumenistă”. De aceste păcate au fugit în trecut adevăraţii
creştini, împotriva lor au grăit şi au mărturisit Sfinţii Mucenici,
împotriva lor au vieţuit Cuvioşii, cu aceştia au avut de luptat
Sfinţii, împotriva lor se cuvine să vieţuiască şi să grăiască
adevăraţii creştini de astăzi.
Iată aducem de faţă graiurile Sfintelor Scripturi şi ale
Sfinţilor Părinţi, graiuri nicicînd învechite ori îmbătrînite, graiuri
prin care Biserica, precum odinioară la fel şi acum este datoare
să închidă gurile ereticilor dinlăuntrul şi dinafara ei. Astfel în
această lucrare sunt prezentate după învăţăturile Sfintei
Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi felurite rătăciri istorice şi
contemporane numite religii şi credinţe, precum şi
otrăvitoarele erezii creştine numite „culte şi confesiuni”.
Sunt combătute de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe
ritualurile, cinstirile şi toate obiceiurile păgîne şi „ecumeniste”
ce se pretind cinstitoare de Dumnezeu; sunt arătate ca lipsite
8
de adevăr toate învăţăturile lor; sunt vădite ca locaşuri ale
falşilor dumnezei bisericile, moscheele, templele, sinagogile şi
casele lor de rugăciuni; sunt arătate ca netrebnice toate
adunările şi slujbele lor; sunt date anatemei şi afurisite toate
binefacerile acestora.
Creştinii ortodocşi vor afla aici adevărul despre falsa şi
adevărata iubire, pace, reconciliere, toleranţă, comuniune;
despre aşa-zisele tradiţii, doctrine, patrimonii şi valori
„comune”; despre cine este adevăratul Dumnezeu şi care sunt
locaşurile unde este cinstit după dreapta credinţă şi bunacuviinţă;
despre ce ne „uneşte” şi ce ne desparte pe noi
ortodocşii de toţi ceilalţi oameni religioşi ori nu; despre ce şi cît
avem dreptul să păstrăm ori să cedăm din credinţa Sfinţilor
noştri; datorită căror motive primim ori refuzăm a fi în
comuniune cu credincioşii altor religii.
Între cititorii acestei broşuri, unii mai scrupuloşi, contrariaţi
de cele arătate, probabil că vor condamna atitudinea noastră
„răuvoitoare”, chiar exclusivistă, acuzîndu-ne de intenţii de
„dezbinare, schismă ori diversiune” împotriva unităţii Bisericii.
Acestora le amintim că unimea şi unitatea Bisericii constă în
păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor dreptei credinţe
ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi iubitori
de Hristos, iar nu în spectrul aglomerării pan-religioase
însufleţite de duhul reformelor globalist-nivelatoare.
Dezbinaţi de Biserică sunt toţi cei ce cugetă „osebit de
Sfinţii Bisericii”, cei ce înlocuiesc dreptatea şi adevărul cu
„comuniunea şi unitatea”, cei ce sacrifică „reconcilierii”
dogmele şi canoanele, punînd „binele comun” mai presus de
jertfirea pentru dreapta credinţă.
Aceştia sunt arhitecţii ecumenişti ai „valorilor comune” în
care zeii şi dumnezeii îşi dau mîna spre făurirea „noii conştiinţe
religioase” ce se îngrijeşte ca în viitor omul să se izbăvească
de „păcatul nefericirii”, pricinuit de „fatalismul” vieţuirii în
dreapta Credinţă Ortodoxă.
9
Marea adunare a falsului „dumnezeu” cere jertfe - iar
acestea nu sunt doar „fiii pierzării”, ereticii, păgînii, evreii, ci în
primul rînd ortodocşii creştini părtaşi gîndirii liberale, invitaţi să
piară dîndu-şi sufletul pentru balaurul antihristic camuflat în
„binele public” şi „fericirea comună”.
p. Martirie
10
ARĂTARE
în nouăsprezece capete
a faptelor prin care ierarhii, preoţii, călugării, teologii şi toţi
creştinii acestui veac îşi pot păstra ori pierde dreapta
credinţă ortodoxă, cu mărturii din Sfînta Scriptură şi din
învăţăturile Sfinţilor Părinţi, privitoare la rău-credincioşi,
evrei şi păgîni
I.
Temeiurile Bisericii pentru care un adevărat
creştin ortodox nu se poate însoţi, nu se poate
uni, nu se poate ruga cu cei de alte credinţe
precum catolici [1], greco-catolici [2], armeni [3],
protestanţi [4], anglicani, baptişti, iehovişti,
mormoni [5], musulmani [6], evrei [7], budişti,
hinduişti, yogini, bahai şi vrăjitori ai diferitelor
tradiţii păgîne [8] şi alţii.
Unde este locul creştinilor şi mai ales al slujitorilor Bisericii?
Nu în locaşuri eretice, nici în capişti păgîneşti, ci după cuvîntul
proorocului David (940 î.H.): „Ales-am a fi lepădat în Casa
Dumnezeului meu mai vîrtos decît a locui în locaşurile
păcătoşilor” (Psalmul 83:11) şi „Una am cerut de la Domnul,
acesta voi căuta: ca să locuiesc în Casa Domnului […] ca să
văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea Sfîntă a
Lui.” (Psalmul 26:7)
Neamurilor păgîne şi eretice care vieţuiesc în afara Bisericii
lui Hristos, Sfîntul Prooroc David (1010-940 î.H.) le spune:
„Binecuvîntaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi auzit faceţi
glasul laudei Lui.” (Psalmul 65,7)
Iar Mîntuitorul către cîrmuitorii Bisericii Ortodoxe privitor la
neamuri, spune: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu11
le în numele Tatălui, a Fiului şi Sfîntului Duh, învăţîndu-i pe ei
să păzească toate cîte am poruncit vouă.” (Matei 28,19)
Dumnezeu, prin Proorocul Moisi (+1569 î.H.), ne îndeamnă
la dezbinarea de ereticii, păgînii şi ortodocşii ecumenişti, care
ne ademenesc cu panteista integrare ecumenică, în vederea
unirii religiilor: „Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să nu faci
rău!” (Ieşire 23:2)
Proorocul Ieremia (veacul al VI-lea î.H.), vorbind de „cei
mulţi”, ne arată soarta lor, prevenindu-ne: „Iată, vine furtuna
Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste
capetele necredincioşilor.” (Ieremia 23:19)
Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961), vorbind despre
dreapta credinţă, care se află în cei puţini la număr, ne spune:
„Noi, credincioşii [ortodocşi] nu sîntem prea mulţi. Mîntuitorul
i-a numit pe ucenicii Săi turmă mică (Luca 12:32). Şi acum
sîntem turmă mică, şi acum sîntem puţini, dar avem totuşi
stăpînirea de a fi fii ai lui Dumnezeu, căci Îl iubim din toată
inima pe Domnul nostru Iisus Hristos.” (La porţile Postului
Mare)
Bine-ştiind că fără smerenia lui Hristos nimeni nu are parte
de mîntuire, Sfîntul Ioan Scărarul (+602) ne spune: „Virtutea
smereniei nu se află în oamenii aparţinînd feluritelor religii, ci
numai în cei drept-credincioşi.” (Scara raiului)
Sfîntul Apostol Pavel (+64), dorind ca ucenicii săi în Hristos,
creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor
culte şi confesiuni, ne îndeamnă şi el: „Nu vă înjugaţi la jug
străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu
fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce
învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un
credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). […] Ei
mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl
tăgăduiesc (Tit 1:16). […] De omul eretic, după întîia şi a doua
mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi
a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11).
12
[…] Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!”
(1 Corinteni 15:33)
Aceştia sînt atît cei ce vieţuiesc în păcate, smintind pe cei
din preajmă, cît şi ortodocşii ecumenişti, călcători ai
canoanelor Sfinţilor Părinţi şi dogmelor Bisericii, de care
creştinii vremii noastre, străini de învăţăturile sfinţilor, nu se
smintesc, neştiind de fapt că sînt datori să se smintească şi să
nu urmeze astfel de călăuze. Aşadar, creştinii care nu sînt
deranjaţi de aceste fapte, care sînt incomparabil mai grave
decît păcatele morale, dovedesc că mişcările ecumeniste ale
secolului XX şi XXI, precum şi întreaga mass-media
bisericească şi laică, şi-au făcut treaba cu prisosinţă, săvîrşind
asupra lor ceea ce se numeşte „spălarea creierului” sau
„reeducare”.
Ce sînt pentru Sfinţii Apostoli, credincioşii păgîni [9] şi
eretici [10] care slujesc şi stau astăzi la mese şi întruniri cu
mai marii Bisericii? Ce au fost pentru Sfinţii Părinţi şi ce trebuie
să fie şi pentru noi, ne spune Sfîntul Apostol Iuda (+80):
„Aceştia sînt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre
obşteşti […], nori fără apă purtaţi de vînturi, pomi tomnatici
fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi, valuri sălbatice
ale mării, care-şi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora
întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.1 Dar şi
Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia,
zicînd: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de Sfinţi ai Lui, ca
să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi
nelegiuiţii de toate nelegiuirile lor în care au făcut fărădelege,
şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători
de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. […] Aceştia sînt cei ce
1 Cuvînt pentru cei ce se întreabă despre mîntuirea ereticilor şi a păgînilor. Ştim că în afara
Bisericii Ortodoxe nici o credinţă nu mîntuieşte. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi. Arătat este
faptul acesta şi în îndreptarele de spovedanie amintite la urmă [16].
13
fac dezbinări (oameni) fireşti, care nu au pe Duhul.2 Dar voi,
iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă întru a voastră prea-sfîntă
credinţă, rugîndu-vă în Duhul Sfînt. […] Pe unii, şovăitori,
mustraţi-i; pe alţii, smulgîndu-i din foc, mîntuiţi-i; de alţii însă,
fie-vă milă cu frică, urînd şi cămaşa de pe trupul lor.” (Iuda
1:12-15,19-20,22-23)
Tuturor ortodocşilor ecumenişti care încuviinţează şi
propovăduiesc erezia ecumenistă în Biserică, minţindu-i
totodată pe ortodocşii creştini, cît şi pe cei voiesc să vină la
dreapta-credinţă, Sfîntul Apostol Pavel (+64) le zice: „Nu fiţi
piatră de poticnire3 nici Iudeilor, nici Elinilor, nici Bisericii lui
Dumnezeu!” (1 Corinteni 10:32)
Iar nouă, Sfîntul Apostol Petru (+64), pentru a nu luneca
atît în rătăcirea ecumenismului „ortodox”, cît şi neortodox, iată
ce ne spune: „Deci voi, iubiţilor, […] păziţi-vă ca nu cumva,
lăsîndu-vă tîrîţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din
întărirea voastră.” (2 Petru 3:17)
Despre cei fără de lege, Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii
(+1961), atătîndu-ne motivele pentru care nu trebuie să ne
unim cu ei, adaugă: „Uitaţi-vă cum trăiesc ereticii, evreii,
musulmanii! Oricît de greu ne-ar veni să le spunem asta, ei nu
vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu! Nu o vor moşteni, fiindcă
Împărăţia lui Dumnezeu este închisă pentru cei care nu-L
mărturisesc Hristos drept Dumnezeu adevărat, pentru cei ce în
viaţa lor nu s-au împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Lui, nu s-au
hrănit cu seva vieţii duhovniceşti4. […]
Noi, creştinii ortodocşi, cinstim adînc Crucea lui Hristos şi o
2 Să ia aminte cei care, gîndind că toţi oamenii sînt fiii aceluiaşi Dumnezeu cred totodată că
toţi sînt şi drept-credincioşi şi plăcuţi lui Dumnezeu, precum cei ce se numesc creştini.
3 Toţi sîntem piatră de poticnire cînd, în loc să-i mustrăm pe eretici pentru rătăcirile lor, nu
le spunem că trebuie să vină la credinţa cea adevărată, ci îi îndemnăm să rămînă în
credinţele lor, minţindu-i că sînt bune.
4 Cuvînt împotriva celor ce cred în mîntuirea tuturor oamenilor, indiferent de credinţa pe
care o au. Să ia aminte toţi cei ce cred şi afirmă că toţi oamenii cinstesc pe acelaşi
Dumnezeu şi că toţi în general au aceeaşi credinţă.
14
purtăm pe piept toată viaţa. Nu poartă cruce evreii,
musulmanii şi toţi rău-credincioşii. În rînd cu aceştia se pun
toţi ereticii. Ei nu cinstesc sărbătorile noastre ortodoxe. […]
Noi, toţi creştinii ortodocşi, o fericim pe Preasfînta Fecioară
Maria, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar cu durere
trebuie să o spunem: Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, protestanţi,
sectari şi alţi eretici, nu iau parte la această lăudare a ei de
către lumea ortodoxă. […] Şi chiar ne osîndesc aceştia pentru
faptul că-i înălţăm rugăciuni.”
Iar despre vina evreilor, adaugă: „Cumplită fărădelege au
săvîrşit Iudeii din vechime răstignindu-L pe Împăratul şi
Domnul lor! […] Spre ruşinea poporului nostru, s-au găsit
oameni care, uitînd tot trecutul lor […] uitîndu-şi credinţa
ortodoxă, au început să mărturisească credinţa evreiască. […]
Ereticii nu ascultă de slujitorii Bisericii [de cei cu adevărat
ortodocşi, n. n .] şi astfel de leapădă de Domnul Iisus Hristos
şi de Tatăl ceresc Care L-a trimis. Lepădîndu-se de adevărul
dumnezeiesc, ereticii au călcat poruncile lui Dumnezeu şi au
lepădat Tainele Bisericii. […] S-au ridicat eretici care […]
învaţă mincinos despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus
Hristos şi mulţi au urmat păgînătăţii lor, mulţi au pierit cu
moarte veşnică. […] Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice
rînduielile Soboarelor a toată lumea, poruncile Sfinţilor
Apostoli, învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ei supun unei
nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, întreaga Biblie, tot
Noul Testament, alegînd din Sfînta Scriptură doar locurile care
le gîdilă iubirea de sine şi trufia, respingînd tot ce le contrazice
părerile preconcepute. Din păcate, şi în Biserica noastră
[Ortodoxă] a pătruns înrîurirea acestor erezii şi secte
protestante.” (La porţile Postului Mare)
Atitudinea pe care ierarhii, preoţii şi teologii ortodocşi s-ar
cuveni să o aibă faţă de eretici, păgîni şi evrei o arată Părintele
Serghei Cetverikov, care aminteşte: „Cînd oameni de felurite
confesiuni neortodoxe veneau adesea pentru sfat la Bătrînul
15
[Ambrozie de la Optina], le spunea despre cele ale lor cu
dragoste, arătîndu-le totdeauna greşelile confesiunii lor, avînd
bucuria de a-i aduce la Biserica Ortodoxă.” (Viaţa Cuviosului
Ambrozie de la Optina)
Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu
schismaticii şi ereticii: Canoanele Apostolice 10,11,45,47,65;
Canoanele de la Soborul din Laodiceea 6,9,32-34; Canonul 9 al
Sfîntului Ierarh Timotei al Alexandriei (vezi tîlcuirea Părintelui
Alexie Lenski, Ortodoxia şi umanismul religios)
Canonul 10 al aceloraşi Sfinţi Apostoli iată ce adaugă privind
rugăciunile comune: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu
cel afurisit [scos din comuniune], acela să se afurisească!”
(Pidalionul de la M-rea Neamţu, 1844). Cele de mai sus sînt
întărite şi în Canonul 33 al celui de al Cincilea Sobor Local din
Laodiceea5 din anul 343.
Împotriva Canoanelor Sfinţilor Părinţi, unii ierarhi şi teologi
grăiesc şi făptuiesc cele împotrivă. Astfel revista Formula AS
(an 14, nr.611, april. 2004, p.3) relatează faptul că IPS Nicolae
Corneanu Mitropolitul Banatului „a fost văzut la o sinagogă
alături de eminenţa sa Ernest Neuman – rabinul şef al
comunităţii evreieşti, dar şi la bisericile neoprotestante, grecocatolice
şi romano-catolice”. Faptul că unii dintre ierarhii şi
teologii BOR leagă prietenie, se roagă, slujesc alături de cei ce
nu cred în Iisus Hristos, nu-L cinstesc, nu I se închină, este
adeverit de însăşi mărturia numitului ierarh: „Pe rabinul şef al
Timişoarei, Ernest Neuman, l-am întîlnit pe drumul acesta al
unor strădanii comune de a uşura viaţa fiecărei religii. […] Deşi
conceptul de ecumenism se referă la confesiunile şi bisericile
creştine, noi am inclus în acest curent şi religia mozaică a
comunităţii evreieşti.” Ce legătură „ortodoxă” poate fi între un
mitropolit şi un rabin, care sunt dezideratele Bisericii şi care
sunt cele ale cultului mozaic pentru a se întîlni în „strădanii
5 Vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934 (p.106,153).
16
comune”? Probabil aceeaşi legătură care este şi între evrei şi
statul român, slujitor al intereselor evreieşti, după cum arată
Porunca iubirii (nr. 3, 2004, p.82).
Ştiind că adunările comune sînt pricinuitoare de necredinţă,
Sfîntul Chiril al Ierusalimului (+386) sfătuieşte pe creştinul
ortodox: „Fugi de orice rătăcire eretică [pentru că] lepădarea
de credinţă se petrece în timpul nostru mai mult ca oricînd
[căci] oamenii au lepădat dreapta credinţă. […] [Pentru
aceasta] tu, ascultătorule, închină-te numai acelui Împărat [lui
Hristos, nu lui Budha, Mahomed etc.].” (Cateheze)
Ştim că astăzi mai mult ca oricînd, mulţi dintre creştini şi în
general intelectualii, datorită conceptelor liberale în cele
despre credinţă, mînaţi de confuziile teologice, văd în Domnul
nostru Iisus Hristos nu pe Cel Unul din Sfînta Treime, adică
Dumnezeu Fiul, ci doar un om evoluat pe o altă treaptă a
cunoaşterii, deopotrivă cu cei numiţi în lumea păgînă înţelepţi,
iluminaţi, mistici, guru, avatari, profeţi etc., ba mai rău,
socotindu-l a fi dumnezeul rătăcirilor lor, ori unul dintre zeităţi.
Nimeni dintre aceştia nu a fost Dumnezeu, ci mai rău, aceştia
sunt căpetenii ale îndrăcirii şi înşelării, şi pentru aceasta nu
numai că nu este îngăduit ca Hristos Dumnezeu să fie asociat
cu vieţuirea şi „înţelepciunea” lor, ci este chiar păcat osîndit de
Sfinţii Părinţi sub numele de hulă, dînd anatemei pe cei ce
gîndesc astfel despre Hristos, alungîndu-i din Biserică prin
hotărîrile Soboarelor a Toată Lumea. Cei ce gîndesc în chip
eretic despre Hristos Dumnezeu, deşi se pretind a fi ortodocşi,
dovedesc că despărţindu-se de învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt
eretici şi apostaţi. Pentru aceasta datori sunt să se lepede de
această apostazie, căindu-se şi mărturisindu-se în faţa
duhovnicului.
În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II
(p.154,155) Arhim. Ioanichie Bălan dă lămuriri clare pentru cei
ce nu ştiu care sînt păcatele de credinţă ale ereticilor şi
păgînilor, dar se întreabă de ce aceştia nu au şanse de
17
mîntuire precum avem noi, ortodocşii: „Ereticii au la bază
minciuna, adică înlocuirea şi schimbarea adevărului de credinţă
cu învăţături mincinoase inventate de diavol. […] De aceea
ereticii se numesc hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, căci
răstălmăcesc Biblia şi prin învăţături mincinoase şi daruri
amăgesc pe mulţi creştini ortodocşi, trăgîndu-i în adunările lor.
Ereticii nu au ca scop mîntuirea oamenilor ci dezbinarea şi
distrugerea lor […] semănînd vrajbă, dezbinare şi ură între
membrii familiilor, între creştinii de aceeaşi credinţă. […]
Ereticii hulesc împotriva Duhului Sfînt căci necinstesc Crucea,
Biserica, icoanele, pe sfinţi şi mai ales pe Maica Domnului
rugătoarea lumii.”
Creştinii ortodocşi sunt opriţi de hotărîrile soborniceşti ale
Sfinţilor Părinţi a se ruga ori a sluji cu ereticii, păgînii, evreii.
Un astfel de fapt se numeşte păcat, cuvenită fiind pentru
acesta pocăinţa şi mărturisirea lui. Părintele Arhimandrit
Ioanichie Bălan vorbind despre tinerii creştini ortodocşi şi
despre faptele bune pe care aceştia sunt datori să le
săvîrşească arată că aceştia nu trebuie să meargă la „adunările
ereticilor la care este hulită Maica Domnului, Sfînta Cruce,
icoanele şi Biserica întemeiată de Hristos”. [16]
Mulţi oameni gîndesc astăzi că, pentru a ne mîntui, trebuie
să fim „religioşi”. Pentru unii ca aceştia e totuna dacă omul
este creştin ori păgîn. Pentru alţii e destul ca omul să fie
creştin, neavînd importanţă dacă creştinul e ortodox, catolic ori
baptist. Tuturor acestora, Cuviosul Serafim Rose (+1982) le
atrage atenţia:
„De curînd, părintele Dimitrie Dudko spunea […] că a venit
la el cineva care pretindea că este creştin. Cînd au început însă
să stea de vorbă, şi-a dat seama că respectivul nu era ortodox
şi l-a întrebat: De ce confesiune eşti dumneata? A, asta nu
contează, sîntem cu toţii creştini! Cel mai important este să fim
creştini! Ba nu, ba nu – a zis părintele. Trebuie să fim mai
precişi. De exemplu, dacă dumneata eşti baptist iar eu sînt
18
ortodox, eu cred în Trupul şi Sîngele Domnului, iar dumneata
nu crezi.6 Trebuie să ştim precis, pentru că sînt multe
diferenţe! Este bună atitudinea aceasta: eu te respect pe tine
şi nu vreau să impietez asupra credinţei tale, dar, chiar şi aşa,
există o cale adevărată a credinţei şi multe căi care se abat de
la adevăr. Eu vreau să mă ţin de adevăr!” (Profeţii şi mărturii
creştine pentru vremea de acum)
Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat
de împărat şi de dregători să fie „conciliant” cu rău-credincioşii
păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: „Eu mă supun
legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale
oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu.7 De aceea, şi Sfînta
Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca
aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul)
Păstorilor Bisericii, care participă la dialoguri ecumeniste,
lăudînd pe păgîni şi eretici, iată ce le spune Cuviosul Paisie
Aghioritul (+1994): „Ceea ce se impune fiecărui ortodox este
să pună neliniştea cea bună şi în heterodocşi, adică să-i facă
să înţeleagă că se află în înşelare, ca să nu se odihnească în
chip mincinos în gîndul lor şi să se lipsească şi în această viaţă
de binecuvîntările bogate ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se
lipsească de binecuvîntări încă mai multe şi veşnice ale lui
Dumnezeu.” (Epistole. Calea către cer)
„Neliniştea cea bună” au pierdut-o de multe veacuri
ortodocşii, întîi prin oficializarea credinţei ortodoxe, apoi prin
ceea ce se numeşte modernizare şi confort. De asemenea,
această nelinişte s-a pierdut şi datorită grijilor familiale şi
sociale, aşadar lumeşti, care-i împiedică pe creştinii de astăzi
6 Iată o nouă lămurire pentru cei care nu pricep de ce pe cei ce aparţin „cultelor”,
„confesiunilor” şi „religiilor” îi numim eretici, necredincioşi şi rău-credincioşi şi de ce ne
depărtăm şi nu ne unim cu aceştia, chiar dacă sînt „credincioşi”, „religioşi”, „mistici”.
7 Aici înţelegem două lucruri: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi
ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu
propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se nu puţini creştini ortodocşi ai vremii
noastre.
19
a-şi vedea căderile duhovniceşti, făcîndu-i să nu aibă suficient
timp pentru a se lupta cu ele. Neliniştea cea bună este trezirea
din păcate şi începutul vieţuirii în Hristos, trezire fără de care
nimeni nu-şi poate vedea păcatele şi nu poate porni pe calea
mîntuirii.
Prin ascultarea de păstorii Bisericii Ortodoxe ce au aderat la
Mişcarea Ecumenică, creştinii se depărtează de singura şi
adevărata cale a mîntuirii, căzînd în aceeşi rătăcire
duhovnicească în care vieţuia omenirea înainte de venirea lui
Hristos Dumnezeu pe pămînt.
Privitor la întoarcerea lumii la vechile religii şi la vechii lor
dumnezei, iată ce zice Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407): „Căci
fiecare din noi rătăcim pe propria cale, lăsînd calea cea
dreaptă şi ne facem ca în vremea din început, cînd nu veniseşi
la noi, Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia
lui David care spune: Şi s-au amestecat cu neamurile şi au
învăţat lucrurile lor. (Psalmul 105,34)8 Pentru aceasta sîntem
smeriţi în tot pămîntul pentru păcatele noastre şi au sosit la
noi sfîrşiturile veacurilor, precum este scris: Şi păstorii sînt lupi
şi oile zdrobite, şi foame la uşi, nu foame de pîine şi sete de
apă, ci foame de a auzi cuvîntul lui Dumnezeu.”9 (Amos 8:11)
Iar despre adunările comune, Sfîntul Ierarh adaugă:
„Ascultaţi toţi cei ce mîncaţi împreună cu ereticii, lepădare
dureroasă: vrăjmaşi ai lui Dumnezeu sînteţi. Căci nici cel ce
este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al
împăratului, ci nici de viaţă nu se învredniceşte, ci piere
împreună cu vrăjmaşii şi mai rele rabdă. […] [Apostolul] Iacov
[+44] a zis: Cel ce pare să fie prieten al lor se pune vrăjmaş al
8 Nu spre acestea tind şi ne îndeamnă „ortodocşii” acum?
9 Astăzi, în biserici, pretutindeni răsună cuvîntul omului, lăsîndu-i pe cei drept-credincioşi
flămînzi de cuvîntul lui Dumnezeu: se vorbeşte de „valorile umanităţii”, de „cultură”,
„bunăstare”, „progres”, de „ştiinţă”, „civilizaţie”, de „viaţă nouă”, de „obligaţii sociale”, de
tot ce pune în valoare cele omeneşti; dar nu se vorbeşte despre cele ce omeneşte deranjează,
însă, duhovniceşte, folosesc spre mîntuire, precum: pocăinţă, nevoinţă, dreaptă-credinţă,
moarte, înfricoşata judecată, iad, chinuri veşnice.
20
lui Dumnezeu. (Iacov 4,4) […] Spune Ioan [Evanghelistul]: De
vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură cu voi, să nu-l
primiţi în casă şi nu-i spuneţi „Bună ziua” (bucură-te). Căci cel
ce-i spune „Bună ziua” se face părtaş la faptele lui cele rele. (2
Ioan 7:11) […] Ioan ne sfătuieşte acestea, Ioan fiul tunetului
cel iubit mai presus decît toţi sfinţii care a întărit Biserica de la
margine pînă la alta a lumii şi a închis gurile ereticilor cu
teologia. […] [Apostolul] Iuda [fratele] lui Iacov a zis: Căci sau
strecurat [în Biserică] unii oameni care au fost arătaţi
dinainte spre această judecată, necinstitori care schimbă harul
Dumnezeului nostru întru neobrăzare şi care tăgăduiesc pe
Singurul Stăpîn şi Domn al nostru, pe Iisus Hristos. (Iuda 4) Şi
iarăşi spune: La vremea din urmă vor fi [în Biserică]
batjocoritori care vor umbla după poftele lor necuviincioase.
Aceştia sînt cei ce se păstoresc fără teamă pe ei înşişi, nori
fără de apă purtaţi de vînturi, stele rătăcitoare cărora bezna
întunericului li se păstrează în veac. (Iacov 1:12) […]
[Apostolul] Pavel (+64) zice: Ştiu că după plecarea mea vor
intra între voi lupi grei care nu vor cruţa turma. (Faptele
Apostolilor 20,29) Vezi că pretutindeni cuvîntătorii de
Dumnezeu glăsuiesc împreună cu Învăţătorul despre cei fără
de Dumnezeu eretici, numindu-i cîini şi lupi? După cum zice
Pavel în altă parte: Luaţi seama la cîini, luaţi seama la
lucrătorii cei răi, luaţi seama la tăierea împrejur [adică la evrei]
[…] Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după
prima şi a doua sfătuire. […] Şi iarăşi: Oamenii eretici vor
propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi şi în altă
parte: la cei spurcaţi şi necredincioşi nu e nimic curat. (Tit
1:15) Ascultaţi iarăşi cei ce faceţi agape cu ei! Cum veţi fugi de
mînia care vine asupra voastră, cei ce vă mînjiţi cu aceştia prin
mîncare şi băuturi? […] Sau nu auziţi pe Fericitul Pavel
strigînd: […] Ieşiţi din mijlocul lor şi de ce este necurat să nu
vă atingeţi! Prin urmare vă primim rău sau în deşert ne
ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sîrguiesc
21
să asculte cuvîntul şi să-l plinească, nu vom ascunde graiurile
lui Pavel, ci iarăşi grăiesc: Ascultaţi! Nu vă înjugaţi la jug străin
cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul?
[…][Apostolul] Ioan a zis: Vădiţi sînt fiii diavolului. […] Căci şi
în evanghelie cele asemenea a zis către ei [Mîntuitorul]: Voi
sînteţi din tatăl vostru diavolul. […] Unde sînt cei cu gură
obraznică ce spun: Nu se grăieşte acestea în dumnezeieştile
scripturi. […] Zice Domnul către cei fără de grijă: Vă rătăciţi
neînţelegînd Scripturile. (Matei 22,29) Căci cu adevărat aceştia
rătăcesc.” (Cuvînt despre proorocii mincinoşi şi despre
învăţătorii mincinoşi şi despre cei fără de Dumnezeu eretici şi
despre semnele sfîrşitului acestui veac, PG 59, p.553-568)
Celor care, mînaţi de compasiune, gîndesc în chip eretic că
mîntuirea e la fel de sigură în orice credinţă şi religie, ca şi în
Ortodoxie, Părintele Damaschin Grigoriatul le relatează
povestirea tînărului zairez Tambue, care zice: „M-am născut în
Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi de
religie catolică. Am frecventat casa de rugăciune şi am urmat
sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mîntuire încă din
primii ani ai vieţii. Atunci cînd am împlinit 20 de ani, influenţat
de propovăduirea penticostalilor, am intrat în comunitatea
acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicîndu-mă cu
multă rîvnă acestora. Credeam că am găsit adevărata Biserică
şi mă gîndeam că ar fi bine să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a
mîntuirii. Celor mai în vîrstă decît mine le făcea mare plăcere
să vadă ce rîvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă,
propunîndu-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi.
La puţin timp după aceeam mă aştepta o treaptă mai înaltă.
Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă
destul de întinsă. […] M-am dedicat propovăduirii cuvîntului lui
Dumnezeu, făcînd acest lucru nu numai cu simplă rîvnă, ci ca
un fanatic. […] N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi
autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul
din Lubumbashi, rupîndu-l de catolicism şi aducîndu-l la
22
penticostali, precum şi pe alţi diverşi oameni. Într-o zi, pe cînd
citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam
anumite sarcini, învăţături şi porunci pe care Hristos le dăduse
Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi umaşilor
acestora puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Sub chipul
pîinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi
Sîngele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe cei
nou-veniţi la credinţă etc. Toate acestea au ridicat multe
semne de întrebare în inima mea. […] M-am neliniştit şi am
început să mă întreb: Poate că religia pe care o urmez
greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii! Mi-am zis că pînă în
momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări
care mă tulburau atît de mult încît nu mă lăsau să dorm, n-am
să mai propovăduiesc nimănui. Am încetat să mai merg la
casele de rugăciune, în schimb mă rugam astfel: Dumnezeul
meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pămînt o singură Biserică
adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica Apostolică
şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva
tîlcui cuvintele Tale: Porţile iadului nu o vor putea birui! (Matei
16:18) În acest caz, Biserica Ta există şi este una singură!
Luminează-mă, ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei! N-am
încetat, zi şi noapte, să îndeplinesc această singură lucrare,
rugăciunea către Dumnezeu, pentru a-mi descoperi Biserica
Sa. Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo
confirmare de vreun fel. Gîndurile necredinţei m-au
împresurat. Norii deznădejdii m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în
bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întîrziat să-mi
descopere ceea ce doream. Într-o noapte, am văzut în somn o
persoană pe care nu o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un
veşmînt european, o sutană neagră, purtată de cineva cu
barbă albă. Privirea îi era paşnică şi duioasă, ochii îi erau plini
de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit
în swahili. […] Mi-a spus cuvînt cu cuvînt următoarele: Sînt
Sfîntul Nicolae! Dacă vrei să te mîntuieşti urmează-mi Biserica!
23
După ce m-a binecuvîntat, a dispărut numaidecît. M-am sculat
într-o stare de uimire şi m-am întrebat cine ar putea fi acest
preot alb care ştie swahili şi care biserică era Biserica lui? Cine
ar putea să mă ducă la această Biserică? Am ieşit afară şi am
început să mă întreb cărei Biserici îi aparţine Sfîntul Nicolae.
După cîteva zile de căutări fără rost, Dumnezeu l-a trimis pe
solul Său: o femeie creştin ortodoxă din parohia Sfîntul
Gheorge din Kolwezi, care auzise de căutările mele. […] M-a
dus la părintele Iacov, care locuia acolo, iar părintele Iacov ma
adus aici, la Misiune.”
„Iată cît de chinuitoare a fost calea prin care acest tînăr şi-a
aflat pacea în sînul adevăratei Biserici. […] La o lună de la
întîlnirea noastră, tînărul a venit să mă vadă din nou, ca să-mi
spună cum sporea pe această nouă cale a vieţii lui, zicîndu-mi:
Părinte, nu am nici o îndoială că acum am aflat de adevărata şi
vechea Biserică a lui Hristos. S-a botezat cu numele Nicolae.”
(Cuviosul Cosma Athonitul, apostol în Zair)
24
II.
Pentru ce un ortodox nu trebuie să intre, să se
roage sau să se închine în „bisericile cultelor”,
care nu sînt Biserică, precum: „bisericile”
romano-catolice, greco-catolice, anglicane
(schismă catolică), armene şi protestante de
toate felurile. Nu intraţi în case de rugăciune,
„centre spirituale”, sinagogi, moschei, temple
masonice, şi alte „instituţii religioase” (capişti
drăceşti),10 nici nu primiţi a intra în locaşurile
ortodoxe pe nebotezaţii eretici, păgîni, evrei.
Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric
sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage,
să fie caterisit şi să se afurisească!”
Dacă cei ce săvîrşesc astăzi astfel de încălcări ale celor
legiuite nu sînt caterisiţi, aceasta se datorează faptului că
majoritatea păstorilor Bisericii sînt ecumenişti, iar puţinii
pravoslavnici se află nevolnici, fără putere şi lipsiţi de curajul
mărturisirii. Nimeni deci nu se va găsi astăzi în Biserică să
aplice Canonul de mai sus.
Ba chiar Vestitorul ortodoxiei (anul XVI nr.333-334, 1 mai
2004, p.16) aduce la cunoştinţa creştinilor ortodocşi faptul că
PF Anastasios Yannoulatos al Albaniei a acordat sprijin
financiar restaurării unei moschei. Părintele Arhimandrit
Ioanichie Bălan arată că o astfel de donaţie se numeşte păcat
10 Acestea nu sînt „biserici”! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică,
este nevoie să păstreze întreagă, neschimbată, „neînnoită”, toată învăţătura de credinţă aşa
cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele şapte Sinoade
Ecumenice (= „a toată lumea”), nu „ecumeniste”. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfînt, neau
lăsat, pecetluită cu sîngele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură,
adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită, după despărţirea de ereticii romanocatolici,
„Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă. Pentru aceasta cuvioşii Părinţi
sfătuiesc pe creştini ca între păcatele de care trebuie să se spovedească să fie şi acesta:
intrarea în locaşurile eretice şi păgîne.
25
şi pentru aceasta în Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei
Împărtăşanii (Iaşi, 2002, p.120), îndeamnă pe creştini să se
căiască şi să se mărturisească. Vezi şi Părintele Arhimandrit
Nectarie Antonopoulos în Spovedania-calea învierii sufleteşti
(Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004, p.101).
Privitor la erezia potrivit căreia (şi) cultele şi confesiunile
sînt „biserici”, şi nu numai cei bine-credincioşi, Dumnezeu, prin
Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.), grăieşte: „Nu vă
încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: Aceasta este Biserica
Domnului, Biserica Domnului, Biserica Domnului!” (Ieremia
7:4) „Cum sînt coteţele pline de păsări, aşa sînt casele lor pline
de înşelare.” (Ieremia 5:27)
Arhimandritul Ambrozie Pogodin, în amintirile sale despre
Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici (+1966), adaugă: „Vlădica Ioan
şi-a exprimat dorinţa de a vizita catedrala Westminster
(Londra). […] După ce şi-a petrecut puţin timp acolo, vlădica a
plecat spunînd: Aici nu este har deloc! Este adevărat că puteai
găsi acolo rămăşiţele unor figuri celebre din Anglia, ale
întemeietorilor politici ai ţării, ale scriitorilor, cărturarilor, dar
nu ale sfinţilor.” (Noi minuni ale Sfîntului Ioan de San
Francisco)
Despre lăcaşurile cultelor, confesiunilor şi religiilor, precum
şi despre „preoţii” lor, Sfîntul Maxim Grecul (+1555)
mărturiseşte:
„Dacă ticăloşii diavoli sînt urîţi de Dumnezeu şi luptători
împotriva lui Dumnezeu, atunci şi templul lor este întinat şi
primejdios, iar slujitorii lor nu sînt preoţi şi nici sfinţi, ci
necredincioşi, şi ticăloşi şi luptători împotriva lui Dumnezeu.”
(Tîlcuiri şi sfaturi)
Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd păcatul creştinilor care
participă la rugăciunile comune cu cei ce se află în rătăcire,
adaugă: „Căci, dacă cineva te-ar vedea pe tine, care ai
cunoştinţă, şezînd la masă în templul idolilor, oare conştiinţa
lui, slab fiind el, nu se va întări să mănînce din cele jerfite
26
idolilor? Şi va pieri întru cunoştinţa ta cel slab, fratele tău,
pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor
şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos!” (1
Corinteni 8:10-12) „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi – zice
Domnul – şi de ce este necurat să nu vă atingeţi!” (2 Corinteni
6:17)
Unde se află Biserica lui Hristos şi cine sînt cei fără de
Biserică ne spune Cuviosul Serafim Rose (+1982): „Cultele
protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui
Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei.” (Ortodoxia şi
religia viitorului)
La cele de mai sus, Protoiereul Theodoros Zisis, profesor la
Facultatea de Teologie din Tessalonic, adaugă: „Biserica toată
se găseşte pe sfîntul disc al Proscomidiei. Cîţi nu sînt pomeniţi
acolo se află în afara Bisericii, eretici şi schismatici.” (Graiuri
ortodoxe II)
Cine sînt cei pomeniţi prin părticele la Sfînta Proscomidie ne
spune Părintele Cleopa (+1998): „Părticica n-o poţi scoate
decît pentru un nume ortodox.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa,
VII)
Vorbindu-ne despre cei ce nu au şi nu sînt în Biserică,
Sfîntul Ciprian al Cartaginei (+304) ne avertizează: „Ereticii
niciodată nu se vor întoarce la Biserică, dacă îi întărim în
convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine.” (Ortodoxia şi
umanismul religios)
Amintindu-şi de zbuciumul ce-l mistuise căutînd adevărata
credinţă în Hristos, Cuviosul Serafim Rose (+1982) povesteşte:
„Ani de zile am fost mulţumit că studiile mele se aflau
deasupra tuturor tradiţiilor, rămînînd într-o oarecare măsură
credincios acestora. Cînd am vizitat o biserică ortodoxă, am
făcut-o numai pentru a vedea o altă tradiţie. În orice caz, cînd
am intrat prima oară într-o biserică ortodoxă (o biserică rusă
din San Francisco), mi s-a întîmplat ceva ce nu mai simţisem în
nici un templu budist sau oriental. Ceva îmi spunea că mă
27
aflam acasă, că toate căutările mele luaseră sfîrşit. Nu ştiam
prea bine ce voia să însemne acest lucru, pentru că slujba îmi
era străină şi se desfăşura într-o limbă necunoscută. Am
început să mă duc mai des la slujbele ortodoxe, învăţînd
treptat limba şi rînduielile… Odată cu dăruirea mea Ortodoxiei,
un nou gînd mi-a pătruns în conştiinţă: că adevărul nu este o
idee abstractă, găsită şi cunoscută cu ajutorul minţii, ci este
ceva personal, poate chiar o persoană, pe care sufletul o
întîlneşte şi o iubeşte. Astfel L-am întîlnit eu pe Hristos.”
(Nihilismul, o filosofie luciferică)
Sfinţii Părinţi nu îngăduie ereticilor, păgînilor, evreilor,
apostaţilor să intre în locaşurile ortodoxe nici în casele lor; nici
creştinilor ortodocşi, indiferent în ce treaptă s-ar afla (arhiereu,
preot, monah) a-i primi pe unii ca aceştia dacă nu s-au lepădat
de credinţele lor eretice şi nu s-au botezat. Pentru aceasta
Sfinţii Părinţi întruniţi în al Cincilea Sobor Local de la Laodiceea
(343) întăresc în Canonul 6 cele mai sus arătate (Canoanele
Bisericii Ortodoxe). De asemenea Protos. Nicodim Măndiţă în
Îndreptar pentru spovedanie (Ed.Agapis, 2002, p.16) arată
creştinilor care au primit în casele lor pe eretici că acest fapt
este păcat şi trebuie spovedit. Acelaşi lucru îl arată şi Arhim.
Ioanichie Bălan în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II
(p.155,183). În contrast cu poruncile Părinţilor de mai sus, IPS
Serafim Joantă al Germaniei militînd pentru intrarea în
locaşurile ortodoxe a celor nebotezaţi, ne spune: „Biserica
aceasta este deschisă tuturor celor care vin aici să-l întîlnească
pe Hristos şi să trăiască momente de intimitate cu El. Şi nu
puţini sunt neortodocşii care se roagă împreună cu noi
duminica sau la rugăciunea săptămînală pentru unitatea
creştină pe care o facem în fiecare vineri seara.” (Biserica
Ortodoxă Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi
tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003, p.77) Mai mult decît atît, IPS
Nicolae Corneanu Miropolitul Banatului, învăpăiat de o rîvnă
apostată, arată: „Mărturisesc că [cedarea bisericilor ortodoxe
28
cultului greco-catolic] a fost o uşurare deoarece am asistat
după 1948 la modul cum a fost desfiinţată biserica grecocatolică.
[…] Din primul moment am căutat să-i ajut să se
refacă; le-am retrocedat în primul rînd Catedrala episcopală de
la Lugoj […] Am retrocedat peste tot unde s-au reconstituit
comunităţile respective.” (Formula AS, an 14, nr.611, aprilie
2004, p.3). Privitor la drepturile constituţionale ale cultelor de
a-şi ridica locaşuri, revista Porunca iubirii (nr.4, 2004, p.78)
atrage atenţia asupra faptului că în Bucureşti în apropierea
unui cimitir ortodox se află în construcţie un templu satanist.
Iată o nouă dovadă a faptului că alături de celelalte state
europene şi statul român luptă împotriva lui Hristos, căci ce
altceva poate însemna dreptul acordat tuturor cultelor de a-şi
exercita nelimitat activităţile lor. Pentru a înţelege mai bine
cum unele state ori comunităţi politice (Europa, America, ONU,
NATO) luptă împotriva lui Hristos, a Bisericii, a Ortodoxiei, vezi
în revista de mai sus (p.84-88 şi 91,92). Privitor la
propovăduirea urii faţă de Hristos şi de ucenicii Lui creştini
ortodocşi, prin intermediul instituţiilor statului, vezi SCARA
(treapta 3, an II, feb.1998 p.53-55) şi Porunca iubirii (nr. 3,
2004, p.88-90).
Deşi unii din întîistătătorii BOR au fost obedienţi regimului
comunist, făcînd compromisuri personale care au alterat chipul
Bisericii în faţa opiniei publice, Biserica nu este vinovată pentru
păcatele lor şi pentru aceasta nici nu este întinată de vreun
păcat. Nefăcînd distincţia între păcatele respectivilor
întîistătători şi neprihănirea Bisericii, mass-media
contemporană calomniază însăşi Biserica lui Hristos făcîndu-se
vinovată de promovarea duhului apostaziei în popor. Privitor la
acestea vezi cartea Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii
Ortodoxe Române sub regimul comunist de Emma Nicolson
(Ed.Compania, 2001). Acuze justificate la adresa mass-mediei
învrăjbită împotriva lui Hristos şi învrăjbitore a poporului
ortodox împotriva Bisericii, prezintă articolul Ortodoxia – un
29
complex? de Pr.Constantin Necula în rev. Thimotheos (an XI,
nr.4, 2004, p.3).
Mai nou, România liberă (8 nov.2003, p.12) sub titlul
George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov au
fost pictaţi în „Biserica Înfrăţirii Confesionale” (sic!) dezvăluie
cititorilor cîteva mostre din nuanţele antihristice ale ortodoxiei
ecumeniste: o biserică închinată ereziilor numite „confesiuni”;
fresce în care laolaltă cu sfinţii şi mucenicii sunt pictaţi şefi de
stat, căpetenii eretice (papa, ierarhul greco-catolic Inochentie
Micu-Klein) alături de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe (PF Teoctist
şi PS Andrei Andreicuţ), cărturari umanişti şi masoni
(G.Coşbuc, L.Blaga şi O.Goga) – hula „ortodoxă” e încununată
e amplasarea alături de „biserică” a unui „monument al
înfrăţirii etnice” încadrat de şase catarge pe care flutură
drapelul României alături de cele ale Comuniunii Europene şi
NATO. Ce au în comun aceste simptome ecumenist-antihristice
cu dogmele şi canoanele Sfinţilor Părinţi, cu predania şi
rînduielile ortodoxe? Cum vor răspunde la Înfricoşata Judecată
parohul Alexandru Coman din loc. Petreşti-Alba, chiriarhul
locului PS Andrei Andreicuţ care a binecuvîntat şi sfinţit
proiectul, Patriarhul Teoctist care a premiat „minunea”
acordînd preotului paroh Crucea patriarhală şi de ce nu, însuşi
meşterul acestei blasfemii, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj.
Noi nu ştim şi nici nu dorim să aflăm. Tributară aceleiaşi
teologii ecumeniste este şi una din frescele interioare ale
Bisericii Mitropolitane din Nurnberg, frescă ce înfăţişează
respectivul oraş umbrit de un arbore împodobit simbolic cu
chipuri de sfinţi autentici dar şi cu eretici cu aureolă aparţinînd
cultelor catolice şi protestante.
30
III.
Învăţătura Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi
despre participarea la slujbele ortodoxe
(liturghie, botez, cununie, înmormîntare,
parastas, hram) a popilor papistaşi (catolici şi
greco-catolici), a pastorilor, a rabinilor sau altor
necredincioşi.11 Depărtaţi-vă de toate cele ale lor.
Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd că cei ce s-au despărţit
de Biserica Apostolică nu pot primi ceva din cele ce sînt ale
Bisericii, ne atenţionează: „Avem altar de la care nu au dreptul
să mănînce cei ce slujesc Cortului.” (Evrei 13:10) „Pentru că
[…] propovăduirea cuvîntului nu le-a fost lor de folos, nefiind
unit cu credinţa la cei care l-au auzit.” (Evrei 4-2). „Scoateţi
afară dintre voi pe cel rău!” (1 Corinteni 5:13)
Sfinţii Părinţi nu îngăduie creştinilor ortodocşi nici măcar
participarea la sărbătorile ereticilor, păgînilor, iudeilor iar
participarea la mincinoasele taine (botez, cununie,
înmormîntare, comemorări) ale ereticilor este păcat. Aşa ne
învaţă Sfinţii Părinţi, aşa credem, aşa mărturisim. Creştinii
ortodocşi care au participat la astfel de „taine” sunt datori să
spovedească aceste păcate, fiindcă s-au făcut vinovaţi prin
această atitudine de îndoială în credinţă [16]. Elogii aduse
obiceiurilor păgîneşti întîlnim deseori astăzi în atitudinea presei
contemporane. O critică la adresa acestor elogii şi a
obiceiurilor păgîneşti aflăm în articolul „Muzicile sacre ale
olimpiadei culturale” – manifestaţie culturală sau prevestitoare
a pan-religiei? în Glasul monahilor (an.II, nr.8, aug.2004, p.8).
Astfel Sfinţii Părinţi întruniţi la Primul Sobor Local din
Ancira (314) canonisesc aspru în Canonul 7 cele mai sus
arătate (Canoanele Bisericii Ortodoxe), precum şi şederea la
11 Vezi Canonul 6 al Soborului al V-lea de la Laodiceea (343) în Canoanele Bisericii
Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934.
31
mese cu păgînii şi ereticii (vezi p.122,123 şi 247). Arhim.
Ioanichie Bălan în cartea Călăuză ortodoxă în familie şi
societate II (p.155) arată că „creştinii ortodocşi să nu stea
niciodată la masă şi în casă cu eretici de orice fel, ca să nu fie
amăgiţi de aceştia şi opriţi [de Sfinţii Părinţi] de la cele sfinte.”
Soboarele Bisericii în care Sfinţii Părinţi au grăit şi au
blestemat pe eretici (adică pe cei ce îşi spun creştini dar nu
sunt în biserică, nu sunt ortodocşi, precum şi pe evrei şi pe
păgîni) sunt:
Soborul I a Toată Lumea ţinut la Niceea în anul 325,
alcătuit din 318 Sfinţi Părinţi, care au condamnat pe ereticul
Arie - preot în Alexandria Egiptului, Theonas de Marmarica,
Secundus de Ptolemaida, Teognes din Niceea, condamnînd
totodată şi scrierile lui Pavel Episcop de Samosata şi Acaciu de
Caesarea împreună cu schismaticii Novat şi Meletie. Ulterior
acestui sinod împotriva Bisericii, s-au mai ridicat şi alţi eretici
precum: diaconul Aetius, episcopul Eunomie al Cizicului, Vasile
al Ancirei şi alţi părtaşi ai ereziilor acestora.
Soborul II a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în
anul 381, la care s-au strîns toţi Întîi-Stătătorii Bisericilor, unde
cei 150 Sfinţi Părinţi au alungat din Biserică şi anatemizat pe
cei 36 de episcopi împreună-judecători care s-au dovedit a fi
eretici pnevmatomahi, adică hulitori împotriva Duhului Sfînt.
Propovăduitorii cei mai înverşunaţi ai acestei anatemizate
erezii au fost episcopul Macedonie al Constantinopolului,
Maratoniu al Nicomidiei, Apolinarie al Laodiceei, precum şi
Eudoxie şi Sabelie.
Soborul III a Toată Lumea ţinut la Efes în anul 431 în
care 198 de Sfinţi Părinţi au condamnat nestorianismul, adică
negarea că cele două firi – dumnezeiască şi omenească – nu
s-ar fi putut uni în Hristos, hulind că Hristos luînd trup
omenesc prin naşterea din Fecioara, a pierdut firea
dumnezeiască, numind-o astfel pe Maica Domnului
„născătoare de om”. Părtaşi acestei erezii au fost: Teodor de
32
Mopsuestia, Diodor de Tars, Dorotei al Marciopolei, preotul
Atanasie Singhelul, Andrei de Samosata, Euteriu de Tyana,
mitropolitul Barsuma din Persia şi cei dimpreună cu dînşii.
Soborul IV a Toată Lumea ţinut la Calcedon la anul
451, în care 630 de Sfinţi Părinţi au condamnat monofizitismul,
erezia conform căreia firea omenească a fost înghiţită de firea
dumnezeiască a Mîntuitorului, hulă prin care înţelegem că
Hristos nu a suferit ca om pe cruce şi ca atare nu a izbăvit
neamul omenesc de păcat. Susţinătorul acestei erezii a fost
arhimandritul Eutihie de Constantinopol, urmat mai tîrziu de:
Patriarhul Dioscor al Alexandriei, Timotei Elur patriarh al
Alexandriei, Petru Gnafeus (Fullo) patriarh al Antiohiei, Petru
Mong patriarh al Alexandriei şi Acaciu patriarh al
Constantinopolului. Continuatori ai acestora vor fi episcopul
Sever al Antiohiei, Iulian din Halicarnas, Antim patriarh al
Constantinopolului, episcopul Petru al Apameei, Iacob
Tzantzalos, patriarhul Ioan de Efes, patriarhul Petru al IV-lea,
patriarhul Veniamin, Iacob din Sarug, Filoxen de Mabug,
patriarhul Timotei al III-lea, episcopul Teodor de Bostra,
patriarhul Sergiu din Pella (aceştia sunt strămoşi şi întemeietori
ai actualelor Biserici coptă, melchită şi siro-iacobită din părţile
Africii, Egiptului, Etiopiei, Siriei, Indiei, Persiei, Arabiei şi ale
Asiei Mici. Şi katolikosul Babgen din Ecimiadzin şi Sever al
Antiohiei (strămoşi şi întemeietori ai bisericii armene).
Ieromonahul Babai din Nisibe la Soborul al III-lea urmat de
katolikosul Nerses supranumit „lumina Orientului” (strămoşi şi
întemeietori ai Bisericii nestoriene-naţionale adică persane).
Soborul V a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în
anul 553, în care 163 de Sfinţi Părinţi au condamnat
origenismul, erezie potrivit căreia sufletele au existat
dintotdeauna (preexistenţă); mîntuirea şi celor ce la
înfricoşătoarea judecată se vor osîndi la iadul cel veşnic.
Exponenţi ai acestei erezii sunt Orighen, Didim Orbul,
33
patriarhul Teofil al Alexandriei, Evagrie Ponticul şi scriitorul
latin Rufinus.
Soborul VI a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în
anii 680-681 în care 174 de Sfinţi Părinţi au condamnat
monotelismul ce afirma că Hristos nu are voinţă omenească ci
doar voinţă dumnezeiască. Înaintea întrunirii acestui sinod,
această erezie a fost vădită de monahul Sofronie ajuns mai
tîrziu patriarh al Ierusalimului şi de Sfîntul Maxim Mărturisitorul
(580-662) în vremea împăratului Heraclie al Bizanţului, care a
susţinut pe ereticii Sergiu patriarhul Constantinopolului,
episcopul Teodor al Faranului, Cirus al Alexandriei, Macedonius
al Antiohiei, patriarhul Macarie al Antiohiei, patriarhul Paul al
II-lea Pyrrus şi Petru ai Constantinopolului şi papa Honorius al
Romei.
Soborul VII a Toată Lumea ţinut la Niceea în anul 787
în care 497 de Sfinţi Părinţi (367 episcopi şi 130 arhimandriţi,
stareţi şi călugări) au condamnat iconoclasmul adică erezia
conform căreia icoanele sunt idoli, nu trebuiesc cinstite, nu
trebuiesc a fi aşezate în Biserici ci trebuiesc distruse.
Reprezentanţii iconoclasmului sunt: împăratul Leon al III-lea
Isaurul (714-741), împăratul Constantin al V-lea Copronim,
Anastasie Patriarhul Constantinopolului, Teodosie al Efesului,
Constantin patriarhul Constantinopolului, Nichita patriarhul
Constantinopolului. Amintim că odată cu ereticii amintiţi au
mai fost anatemizaţi şi 338 de episcopi participanţi la acest
sinod. Ulterior acestui sobor din Niceea, împotriva icoanelor se
mai ridică împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) şi
împăratul Teofil al Bizanţului (829-842).
Deşi ereziile au fost dovedite şi anatemizate, ereticii au
continuat a se naşte în decursul vremii pînă astăzi: Anselm de
Canterbury (+1109); Toma d’Aquino (+1274); Valaam de
Calabria, Grigorie Akindin, Nichifor Gregoras combătuţi şi
anatemizaţi de Sfîntul Patriarh Grigorie Palamas; patriarhul
Sotirie al Antiohiei (1156-1157); Fericitul Augustin; John Wicliff
34
(+1384); Jan Hus (+1415); nestorianul caldeu Ebert Jesu
(+1418); Girolamo Savonarola (+1498); Thomas Morus
(+1535); Luther (+1546); Ioan Honterus (+1549); Simon
Mennon (+1559); Calvin (+1564); John Knox (+1572); Zwingli
(+1531); John Smith (+1612); Kiril Lucaris (1620-1638)
condamnat de Sinodul din Constantinopol la 24 sepembrie
1638; Descartes (+1650); episcopul unit Athanasie Anghel –
anatemizat de Patriarhul Ecumenic Calinic al II-lea al
Constantinopolului în şedinţa sinodala din data de 5 august
1701; Locke (+1704); John Clarke (sec.XVII); Jonathan
Edwards (sec.XVIII); Joseph Smith (+1844); micuţa
Bernadette (+1858); C.G.Jungn. (+1875); Helena P.Blavatski
(+1891); William Miller (+1894); Eduard Irving (sec.XIX);
Charles Russel (+1916); A.J.Tomlinson (sec.XX); David
Spangler; Hellene Hasdell; Teilhard de Chardin (+1955);
Rudolf Steiner (+1925); John Oscar Smith (+1976); Sartre
(+1980); Nietzsche (+1900); precum şi ocultişti contemporani
printre care: Serghei Lazarev, Vasile Andru, Gregorian
Bivolaru, I. Ţugui, Pavel Coruţ, Nina Kulaghina; Dan Ritter;
Nicolae Berdiaev; maica Verginica întemeietoarea sectei de la
Pucioasa.
În trecut, ereticii nu erau primiţi şi nici lăudaţi în biserici, ci
împotriva lor se adunau duhovniceşti soboare care îi izgoneau
ca pe nişte înşelători şi pierzători ai dreptei credinţe. Privitor la
aceasta, Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) spune: „Ascultaţi
dreptslăvitorilor şi nu vă adunaţi [cu ereticii]. Ascultaţi
păstorilor şi înfricoşaţi-vă şi nu tăceţi ci propovăduiţi cuvîntul;
nu daţi loc diavolului, nu daţi uşă lupilor. Urmaţi fericitului
Apostol Petru cum în Roma pentru Simon cel de trei ori
blestemat, care hulea şi spunea că el este puterea lui
Dumnezeu, nici un ceas nu a tăcut sau s-a întors, ci luîndu-l l-a
arătat a fi prooroc mincinos, tîlhar şi duşman al lui Dumnezeu,
aruncîndu-l l-a dat pierzării. Asemenea şi pe fiul acestuia, mai
degrabă al diavolului, Montan cel spurcat şi necurat şi fără de
35
Dumnezeu, cu mare osîrdie mustrîndu-l Apostolul […]
dovedindu-l şi duşman al lui Dumnezeu [că este] […] i-a închis
gura şi a astupat spurcata lui gură în numele lui Hristos,
nerăbdînd îndelung nici dînd înapoi de la hula acestuia. […]
Unde este Marchion, unde Valens, unde Manes, unde Vasilide,
unde Nero, unde Iulian [Apostatul], unde Arie, unde Nestorie,
unde toţi cei ce au stat împotriva adevărului despre care strigă
Biserica.12 Înconjuratu-m-au cîini mulţi, n-au pierit toţi? Căci
au fost risipiţi pentru hula lor şi au fost goniţi ca nişte lupi, căci
au luptat pe luptătorii împotrivă şi pe războinicii înăscuţi şi cei
cu adevărat păstori, pe fericiţii bărbaţi care erau odinioară în
fruntea Bisericilor. […] Aşa faceţi şi voi păstorilor şi nu vă
faceţi părtaşi faptelor necurate ale întunericului ci mai degrabă
şi mustraţi-le după cum şi Apostolii şi David […] au dus
împotriva lor multă trudă şi multe lupte mustrînd şi certînd,
dîndu-i pe faţă şi mijlocind la Dumnezeu împotriva lor şi
spunînd: Pînă cînd Doamne, pînă cînd păcătoşii vor rîde?
Risipeşte-i cu puterea Ta! Dă-le lor Doamne după faptele lor,
că nu au înţeles întru faptele Tale, Doamne. Doamne în
Cetatea Ta chipul lor îl vei batjocori. […] Şi ce face iubitorul de
oameni, Dumnezeu? Voind să înveţe ca cei vor fi mai mari ai
Bisericii, aşa să gonească pe eretici, a făcut un bici din frînghii
şi intrînd pe toţi a scos din templu şi i-a impins şi i-a gonit
spunînd: Casa Mea de rugăciune este, dar voi aţi făcut-o
peşteră de tîlhari. Ascultaţi întîi-stătători ai Bisericilor! Căci
vouă [Hristos] v-a arătat binele ca să urmaţi pe urmele Lui,
luînd aminte pretutindeni cu de-amănuntul, gonind lupii şi
păzind turma. Apoi scoţînd afară pe toţi, adică pe cei ce
cugetau cele potrivnice, dinainte zicînd sfîrşitul, pustiirea şi
dispariţia lor. […] Iată vi le lasă Casa voastră pustie.” (Cuvînt
12 Pentru cei ce se întreabă cum, de cînd, de unde au apărut în lume atîtea „culte”,
„confesiuni” şi „religii” (creştine şi necreştine), iată răspunsul: de la aceşti eretici şi de la
alţii asemenea lor, nepomeniţi aici. Privitor la căpeteniile de erezii din care se trag toate
cultele, confesiunile şi “Bisericile” de astăzi, vezi [1-9].
36
despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi
despre cei fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele
sfîrşitului acestui veac, PG 59, p.553-568)
37
IV.
De ce nu trebuie să intrăm în biserici ortodoxe
unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns
învăţături antiortodoxe, ecumeniste, ce se opun
învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, adică: unirea
tututor credinţelor (cu credinţa ortodoxă, însă
păstrînd învăţăturile lor rătăcite), dînd de înţeles
că toate credinţele sînt mîntuitoare, că toate au
acelaşi „dumnezeu”13, că toate sînt la fel, osebiri
fiind doar în ritualuri14; tîlcuiri care dau înţelesuri
mincinoase despre pacea universală, erezie şi
eretici, păgînism şi păgîni, apostazie şi apostaţi,
ateism şi atei, hulă şi hulitori, înşelare şi
înşelători. Despre alianţele cu ereticii şi păgînii
(catolici, uniţi, protestanţi, musulmani, evrei şi
ceilalţi).
Privitor la astfel de biserici, înnoite prin învăţăturile
mincinoase, Dumnezeu prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI
î.H.) ne mustră: „Însă, întocmai cum femeia necredincioasă
13 O astfel de afirmaţie ilustrează confuzia duhovnicească a majorităţii creştinilor ortodocşi
contemporani, confuzie pe care Sfinţii Părinţi o numesc hulă împotriva adevărului, păcat
împotriva căruia Sfinţii Părinţi au alcătuit soboare şi au dat anateme, alungîndu-i din
Biserică pe astfel de creştini dovediţi eretici. Părinţii Bisericii arată că acest păcat trebuie
spovedit.
14 Astfel de erezii hulitoare de Dumnezeu sînt sprijinite astăzi de foarte mulţi ortodocşi din
popor, de intelectuali, şi politicieni cuprinşi de apatia pacifismului dulceag, străin
credincioşilor de altădată, însă foarte drag ortodocşilor „integrişti” de astăzi. În fruntea
acestei pleiade de ortodocşi antihristici se află, bineînţeles, foarte mulţi ierarhi, preoţi şi
teologi, ctitori ai noului Babilon numit ecumenism. Vezi afirmaţiile Î.P.S. Nicolae Corneanu
din Formula As, an XIV, nr. 611, aprilie 2004; ale Î.P.S. Ioachim Giosanu, Episcop al
Romanului, din Cronica Romanului, an IV, nr. 9, septembrie 2004 (p.18), şi în aceeaşi
revistă, an IV, nr. 4, mai 2004 (p.3-4); ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al II-a al
Constantinopolului şi ale Mitropolitului George Khodre, Mitropolitul Byblosului, în
Catacombele ortodoxiei, nr. 16-17, iulie-august 2000; ale Arhiepiscopului Ioan Kukuzis,
reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului în America, în Catacombele ortodoxiei, nr.
12-13, martie-aprilie 2000; ale Mitropolitului Damaschin al Elveţiei şi ale Preafericitului
Anastasios Iannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei şi a toată Albania, în Vestitorul Ortodoxiei,
31 decembrie 2003.
38
înşeală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israil, v-aţi purtat cu
înşelăciune faţă de Mine – zice Domnul.” (Ieremia 3:20) „Ce
cauţi, iubitul meu popor, în Biserica mea, cînd în aceasta se
săvîrşesc atîtea netrebnicii? Jertfele nu-ţi vor ajuta!” (Ieremia
12:15) „Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din
pădure, ridicîndu-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urîto.
Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă
pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte
păsări de pradă.15 Strîngeţi-vă şi vă duceţi, toate fiarele
cîmpului, duceţi-vă şi o mîncaţi! Mulţime de păstori16 au călcat
via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea, partea Mea
cea iubită au făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o, şi
ea, în pustiirea sa, plînge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită,
pentru că pe nici un om nu-l doare de aceasta.” (Ieremia 12:8-
11)
Dacă astfel de biserici, în care este lăudat ecumenismul, se
vor înmulţi, ce vom face? Nu vom mai merge la biserică?
Răspunsul îl vor afla cercetînd vieţile şi scrierile sfinţilor,
ascultînd glasul conştiinţei şi întrebîndu-şi proprii duhovnici (cu
condiţia ca aceştia să nu fie îmbolnăviţi de ecumenism).
Povestind despre slujba comună săvîrşită în biserica Sfintei
Sofia din Constantinopol de către clericii ortodocşi şi pater-ii
latini pe data de 12 decembrie 1452, istoricul Ivan Ostrumov
aminteşte că mulţi dintre cei prezenţi la slujbă nu au vrut nici
măcar să ia anafură de la „preoţii” slujitori (Sinodul de la
Ferarra-Florenţa); creştinilor ortodocşi aflaţi în confuzie
duhovnicească ce nu pregetă să laude credinţa şi învăţăturile
ereticilor, Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru
spovedanie (Ed.Agapis, 2001p.16,18), le descoperă că o
asemenea cugetare este potrivnică învăţăturilor de credinţă ale
Bisericii, numărînd-o între păcatele ce trebuiesc spovedite.
15 „Cultele”, „confesiunile”, „religiile” şi toate „credinţele” ce ne amăgesc cu momeala
„unităţii”.
16 Mai-marii Bisericii, împreună cu mai-marii tuturor ereziilor creştine şi ne-creştine.
39
Despre aceste biserici, Sfîntul Lavrentie al Cernigovului
(+1950) zice „că vor fi într-o bunăstare imensă17 [...], dar în
ele va fi toată adunarea satanică18.” (Viaţa, învăţăturile şi
minunile Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Iar Cuvioasa
Macaria (+1993), arată şi ea că, devenind ecumeniste,
lăcaşurile ortodoxe actuale „vor continua să se numească
biserici19, dar înăuntru va fi cine ştie ce, vreo născocire20 de-a
lor.” (Cuvioasa Macaria, mîngîietoarea celor suferinzi)
Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) în dumnezeiasca
descoperire privind căderea multor Biserici ortodoxe în erezie,
mărturiseşte: „[Îngerul lui Dumnezeu] mi-a arătat apoi spre un
nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzînd, care începură
să cadă la pămînt unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi,
căzînd la pămînt, se stingeau prefăcîndu-se în praf şi în
cenuşă. Şi am întrebat: Ce înseamnă aceste sfeşnice
căzătoare? Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului... [a
spus Îngerul].” (Taina fărădelegii)
„[Astăzi,] din nefericire, se găsesc mulţi impostori lipsiţi de
har, ce amăgesc poporul neştiutor şi credul, netemîndu-se de
Atotvăzătorul, Cel ce pedepseşte nu doar în veacul care va să
fie, ci şi în viaţa de acum, pe hulitorii Duhului Sfînt.” (Despre
tulburările lumii de astăzi)
Îngrijorîndu-se şi deplîngînd ceea ce astăzi se numeşte
ortodoxie, Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne previne:
17 Bunăstare asigurată deja de momeala subvenţiilor de Stat, a salarizării episcopilor,
preoţilor şi călugărilor, a drepturilor civile, juridice, constituţionale, priorităţi prin care
Biserica e moleşită şi îndatorată stăpînirii, stăpînire care, uzurpînd locul lui Hristos-
Dumnezeu, o îngrădeşte prin acordarea statului de „instituţie a Statului” masonic antihristic.
18 Ierarhi, preoţi şi teologi iubitori şi propovăduitori ai duhului ecumenist în Biserică.
19 Precum unii episcopi şi preoţi, care, fiind ecumenişti, deci lipsiţi de convingeri ortodoxe,
continuă totuşi să se numească „ortodocşi” şi „episcopi”, resprectiv „preoţi”. Ne întrebăm
deci cum se vor numi în viitor creştinii ortodocşi care nu vor adera la ceea ce în trecutul
îndepărtat se numea închinare la mai mulţi dumnezei (politeism), apoi New-Age, acum
ecumenism, iar în viitor avînd cine ştie ce numire, probabil „schismatici”, „rascolnici”,
„stilişti”, „eretici” şi de ce nu … „terorişti”.
20 Prin „născocire”, Cuvioasa Macaria se referă la ecumenism, dar nu-i spune pe nume,
fiindcă nu cunoştea acest termen.
40
„Ortodoxia de astăzi, cu preoţii, teologii şi credincioşii ei, a
devenit lumească. Lipsa de vlagă a ortodoxiei, aşa cum se
exprimă şi se trăieşte ea în general, este fără îndoială produsul
ipocriziei şi lipsei de seriozitate din viaţa contemporană.” (Mai
aproape de Dumnezeu)
Sfîntul Iustin Popovici (+1979), arătînd cum atît „prietenii”
cît şi neprietenii lui Hristos se ostenesc împotriva Bisericii, unii
prin mijloace aparent ortodoxe, iar ceilalţi printr-o luptă făţişă,
arată îngrijorîndu-ne: „Treptat, Biserica se distruge din interior
şi din afară! Ideologic şi ca aşezămînt, sînt folosite toate
mijloacele, cunoscute şi necunoscute, făţişe şi tainice, subţiri şi
grosolane, de salon şi tiranice, cinice şi fariseice, aparţinînd lui
Diocleţian şi lui Pilat, lui Nero, şi lui Iuda. Şi toate acestea,
topite cu iscusinţă într-o soluţie siropoasă, în fapt, otrava
otrăvurilor, avînd doar un gust dulceag.” (Biserica şi Statul)
Diocleţian a fost unul dintre cei mai crunţi prigonitori ai
Bisericii. Acesta a prigonit făţiş pe creştini, dînd împotriva lor
edicte împărăteşti. Pilat s-a lepădat diplomatic de Hristos,
spălîndu-se pe mîini. Împăratul Nero a dat foc Romei, spunînd
apoi poporului că vinovaţi pentru aceasta sînt creştinii. Iar
Iuda, după cum se ştie, s-a lepădat de Hristos prin trădare.
Pilat şi Iuda sînt cele mai reprezentative pilde istorice privind
vinovăţia ierarhilor, preoţilor şi teologilor ortodocşi, ce
preschimbă ortodoxia lui Hristos în „ortodoxia” Antihristului,
fiindcă unul s-a lepădat de Mîntuitorul „negustoreşte”, iar altul
a evitat să se „complice” spălîndu-se pe mîini de
responsabilitatea personală.
V.
Unde se arată de ce ortodocşii nu trebuie a se
spovedi la duhovnici ecumenişti care participă la
întruniri, conferinţe şi slujbe ecumeniste,
duhovnici care schimbă învăţăturile ortodoxe ale
Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii, tîlcuindu-le pe
41
placul ereticilor! Sub nici un chip nu căutaţi
sfaturi la preoţi, călugări, profesori şi teologi
ecumenişti!
Căpeteniilor ortodoxiei ecumeniste, care cu multă răbdare
ademenesc pe ortodocşii creştini la necredinţă, li se potriveşte
cuvîntul Proorocului David (940 î.H.): „Muiatu-s-au cuvintele
lor mai mult decît untdelemnul, dar ele sînt săgeţi.” (Psalmul
54,24)
Canonul 1 al Soborului Sfinţilor Părinţi de la Cartagina (anul
256) arată că „la eretici, unde nu este biserică, este cu
neputinţă a se cîştiga iertarea păcatelor. […] Căci cum se va
ruga pentru cel botezat [în credinţa ortodoxă] cel ce nu este
preot [adică slujitorul eretic] şi totodată este păcătos? Cînd
zice scriptura că: Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de
este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta
îl ascultă (Ioan 9,31). Prin sfînta Biserică înţelegem că se dă
iertarea păcatelor şi cine poate da lucrul pe care el însuşi nu-l
are? Sau cum poate lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă
Duhul Sfînt de la sine”. (Pidalionul, Bucureşti 1992, p.314)
Schimbarea învăţăturilor ortodoxe înseamnă cugetare şi
grăire împotriva dreptei credinţe, fapt arătat ca păcat de Sfinţii
Părinţi. Astfel Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie în Îndreptarul
de spovedanie (p.9) îi îndeamnă să-şi mărturisească în faţa
duhovnicului vina de a-i fi smintit pe creştini, lucrînd împotriva
Sfinţilor Părinţi şi păgubind Biserica prin învăţăturile lor.
Nimeni dintre creştini nu va cădea în rătăcirile acestora,
dacă vor cerceta sfaturile primite comparîndu-le cu vieţile şi
scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii sfătuitori neînşelaţi
din întreaga suflare ortodoxă. Creştinilor care cred că tot ceea
ce gîndeşte, vorbeşte ori sfătuieşte orice ierarh, preot, monah,
teolog al Bisericii este „bun”, este după dreapta credinţă
ortodoxă, este mîntuitor, le amintim că majoritatea ereticilor
daţi anatemei de Sfinţii Părinţi întruniţi în cele şapte Soboare a
42
Toată Lumea şi în cele unsprezece Soboare Locale erau fie
ierarhi ori preoţi, fie călugări ori teologi ai Bisericii, aşadar întîistătători
ai Ortodoxiei şi întîi-păstori ai norodului creştin. Dacă
de-a lungul istoriei, prin mulţi dintre aceşti întîi-stătători
Hristos s-a proslăvit întru ale Sale, iată că prin alţii aşezaţi în
aceeaşi cinstire, Biserica a fost deseori urgisită. [17]
Mărturie a rătăcirilor şi hulelor teologice promovate de
păstori ortodocşi în Biserică, precum şi vădire a înverşunării
împotriva Sfinţilor Părinţi stă cartea Căile ortodoxiei
contemporane de IPS Lazăr Puhalo21 (Ed.Eikon, Cluj-Napoca,
2003). În sprijinul constatării că anarhia duhovnicească şi
rătăcirea teologică a înveninat minţile unora dintre ierarhii şi
teologii BOR, otrăvindu-le sufletul, vine şi cuvîntul „ortodox”
rostit de IPS Nicolae Corneanu al Banatului, care justifică
necesitatea „istorică” a ereziilor: „Greco-catolicii au fost
consideraţi pe nedrept ca unii care au atentat la unitatea
poporului român. A fost o percepţie greşită, deoarece crearea
Bisericii Greco-Catolice a fost o necesitate de ordin istoric
pentru români.[…] Eu am văzut în legătura dintre cele două
Biserici mari ale românilor [Biserica Ortodoxă şi cultul nebiserică
greco-catolic] o necesitate şi din punct de vedere
bisericesc, dar şi o necesitate istorică.” (Formula AS, anul 14,
nr.611, april.2004, p.3).
Despre cît de otrăvitori sînt astăzi unii „fraţi în Hristos”
pentru creştinii ortodocşi ce vor să se mîntuiască, şi cum
trebuie să ne purtăm faţă de astfel de „creştini”, iată ce ne
învaţă Sfîntul Apostol Pavel (+64): „Fraţilor, vă poruncim în
numele Domnului nostru Iisus Hristos să vă feriţi de orice frate
ce nu umblă […] după predania pe care a-ţi primit-o de la
21 Privitor la înşelările acestui ierarh, vezi articolul O carte deosebit de periculoasă publicat
în Glasul Monahilor anul II, nr.1, ian.2004, p.8
43
noi.”22 (2 Tesaloniceni 3:6) „Sînt unii care vă tulbură şi voiesc
să schimbe evanghelia [buna vestire] a lui Hristos. […] Precum
v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă
propovăduieşte cineva altceva decît aţi primit, să fie
anatema!23 Căci, acum, caut bunăvoinţa oamenilor, sau pe a
lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea
oamenilor, nu aş mai fi rob al lui Hristos!” (Galateni 1:7, 9, 10)
„Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în
învăţătură neschimbare, cuvînt sănătos şi fără prihană, pentru
ca cel potrivnic24 să se ruşineze.” (1 Tit 7:8)
Privitor la ortodocşii făţarnici strecuraţi de vrăjmaşii Bisericii
printre noi ortodocşii, avînd însă prin ceea ce zic şi făptuiesc,
cugete străine învăţăturii şi vieţuirii în dreapta credinţă, iată ce
ne spune Dumnezeu, prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI
î.H.): „Că se află necredincioşi prin poporul Meu, care pîndesc
ca prinzătorii de păsări, se ascund la pămînt, pun curse şi
prind oameni. […] Proorocii proorocesc minciuni, preoţii înşală
ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta. Dar la urmă, ce veţi
face?” (Ieremia 5:26, 31) „Pentru că păstorii şi-au ieşit din
minte şi n-au căutat pe Domnul, şi de aceea s-au şi purtat ei
nebuneşte, şi toată turma s-a risipit.” (Ieremia 10:21) „Aceştia
[…] umblă cu minciuni, ca nimeni să nu se întoarcă de la
necredinţa sa!”25 (Ieremia 23:14)
Vinovat de amploarea adunărilor şi de răspîndirea
22 Dacă ar fi să dăm ascultare acestui cuvînt, ar trebui să ne ferim de marea majoritate a
fraţilor noştri ortodocşi, fiindcă rar întîlneşti în popor predania Sfinţilor Apostoli, adică
vieţuirea după cele poruncite nouă, creştinilor.
23 Cine mai crede şi mai propovăduieşte astăzi ceea ce am primit, aşadar cine nu e astăzi
anatema? Dar cine se mai înfricoşează astăzi de anateme? Nimeni, nici măcar păstorii
Bisericii.
24 Adică ereticul, păgînul, evreul. Cum să se mai ruşineze unii ca aceştia de erorile,
amăgirile şi învăţăturile lor mincinoase, cînd mai marii noştri le caută bunăvoinţa, rugînduse
împreună cu ei şi lăudîndu-i în adunări şi în biserici?
25 Cine îşi va schimba năravurile, cînd tu, minţindu-l, îi spui că ceea ce face el e bine? Greu
vor răspunde la Înfricoşătoarea Judecată mai marii Bisericii pentru unul ca acesta, căzînd
sub cuvîntul: „Vai celui ce spune binelui rău, şi răului bine!”
44
învăţăturilor ecumeniste este şi poporul ortodox, nu doar
păstorii Bisericii. Dacă poporul ar trăi creştineşte, după
învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi, nu ar fi cu
putinţă să fie înşelat de mai-marii Bisericii în cele ce ţin de
faptele şi învăţăturile dreptei credinţe. Dorind să trăiască în
patimile lor, asemenea popoarelor păgîne, urînd şi dispreţuind
pe păstorii duhovniceşti (care, pentru că ţin poruncile
Evangheliei, sînt numiţi „aspri” şi „neînţelegători”) „creştinii” de
azi cad aşadar lesne în mîinile celor care vieţuiesc asemenea
lor şi îi încîntă cu o duhovnicie lumească. Iubirea de sine,
părerea de sine şi trîndăvia în cele duhovniceşti, comună
multora dintre păstorii Bisericii, dar şi poporului, fac ca acesta
din urmă să primească cu plăcere şi cu bucurie noile învăţături
ce se aduc acum în Biserică.
Tot despre aceştia grăieşte la rîndul său şi Sfîntul Apostol
Petru (+64): „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după
cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura
eresuri pierzătoare” (2 Petru 2:12) - adică învăţături
mincinoase aduse, iată, nu de cei din afară ci de cei „dintre
noi”, aşadar ortodocşi.
Despre ierarhii, preoţii şi teologii necredincioşi în cele lăsate
nouă de Sfinţii Bisericii, despre aceşti schimbători şi înnoitori ai
rînduielilor Ortodoxiei pravoslavnice, Sfîntul Nil Athonitul
(+1692) ne spune: „Tot locul şi oraşul se vor lipsi de păstori
temători de Dumnezeu şi de proiestoşi credincioşi […]
Bisericile lui Dumnezeu se vor lipsi de arhierei, de duhovnici şi
de preoţi evlavioşi, precum de pe acum au început a se lipsi.”
(Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum)
Despre aceştia, Cuviosul Filotei Zervakos (+1980), ne
spune: „Aceştia nu sînt Biserica lui Dumnezeu, ci a lui satan.”
(Viaţa şi învăţăturile Cuviosului Părinte Filotei Zervakos)
Chipul vorbitorului neîmpărţit între poruncile lui Hristos şi
voile oamenilor, neamestecat cu capriciile umanist-antihristice
ale acestei lumi, ni-l arată Sfîntul Ierarh Grigorie de Nazianz
45
(+391) care zice: „Că nu sînt ca cei mulţi ca să pot falsifica
cuvîntul adevărului (2 Corinteni 2:17) şi să amestec vinul cu
apă (Isaia 1:22), adică învăţătura care veseleşte
[duhovniceşte] inima omului (Psalmul 103,16) cu învăţătura
cea multă, ieftină, josnică, fără putere şi în zadar răspîndită
spre a cîştiga ceva din vînzarea vreunor astfel de învăţături
falsificate! Nu sînt ca cei mulţi ca să vorbesc celor ce vin la
mine, unora una, altora alta, spre a fi pe placul tuturora, să fiu
un ventriloc şi un grăitor în deşert, care-mi cultiv plăcerile
proprii cu învăţături scoase din pămînt şi apuse în pămînt, ca
să fiu lăudat cît mai mult de mulţime! Că mai cu seamă atunci
am să mă păgubesc pe mine însumi şi am să mă pierd! Pentru
că am să vărs sîngele nevinovat al unor suflete nevinovate,
suflete ce mi se vor cere din mîinile mele.” (Despre preoţie)
Datoria păstorilor ortodocşi faţă de creştini este să le spună
cele despre dreapta credinţă, lămurindu-i că singura credinţă
dreaptă şi apostolică este cea lăsată nouă de Sfinţii Părinţi ai
Bisericii. Numai rămînerea în învăţăturile acestei credinţe poate
fi mîntuitoare în Hristos. Datoria acestor păstori este de a
arăta ereticilor, păgînilor şi evreilor, că se află în rătăcire, că
nu cunosc şi nu au pe adevăratul Dumnezeu în credinţele lor,
că nu ştiu cui se roagă şi aduc jertfe; că învăţăturile lor de
credinţă - nefiind cele ale Sfintei Scripturi, avînd dogme
demonice - sînt eretice şi nu pot duce la (singurul) Hristos
Dumnezeu Cel în Treime închinat, adică nu-i pot călăuzi pe
credincioşii lor către mîntuire. Datoria păstorilor Bisericii nu
este de a îngădui, ci de a opri pe credincioşi chiar silindu-i să
înceteze orice alianţă, adunare, amestecare, unire cu păgînii şi
ereticii. Pentru aceasta Cucernicul Părinte Dumitru Stăniloae
arată: „Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă
cînd vedeau o erezie, cînd vedeau că este atacat adevărul lui
Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi.” (Ekklesia)
Cei ce nu procedează astfel, fac parte dintre cei despre care
Cuviosul Serafim Rose (+1982) zice: „Mulţi dintre cei care se
46
consideră creştini nu-şi dau seama de diferenţa radicală şi
ireductibilă dintre creştinism şi toate celelalte religii păgîne [şi
creştine]. Şi chiar cei care-şi dau seama de această diferenţă,
nu au înţelepciunea duhovnicească de a deosebi între
feluritele experienţe spirituale, înţelepciune despre care se
vorbeşte în scrierile ortodoxe ale părinţilor şi în vieţile sfinţilor,
numită acolo dreaptă socoteală, pe care Biserica Ortodoxă a
avut-o şi o are de 2000 de ani. În absenţa acestei conştiinţe şi
acestei înţelepciuni, prezenţa din ce în ce mai deasă a religiilor
orientale în mijlocul maselor occidentale şi de asemenea esteuropene
seamănă confuzie în minţile multora ce-şi zic creştini
[episcopi, preoţi, teologi etc.]. […] Nu negăm că o deşteptare
ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, cînd mulţi
creştini ortodocşi au pierdut duhul adevăratului creştinism, iar
trăirea vie şi curat creştinească se vede într-adevăr mult prea
rar.”
În continuare Cuviosul Părinte zugrăveşte chipul „noului
creştinism” purtător de duh antihristic: „Pentru mulţi ortodoxia
a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizaţie
bisericească şi de îndeplinire corectă a unui ritualism exterior.
Este într-adevăr nevoie de o deşteptare duhovnicească
a Ortodoxiei, dar ea nu poate apărea din rîndurile
ortodocşilor ecumenişti. Aceştia în acord cu activiştii
harismatici din rîndurile protestanţilor sau romano-catolicilor se
găsesc în armonie deplină cu duhul vremii. Ei nu se adapă de
la izvoarele vii ale vieţuirii ortodoxe a Sfinţilor Părinţi, ci […] se
identifică cu cel mai important curent al creştinismului apostat
şi sincretist de astăzi, de factură ecumenistă.” (Ortodoxia şi
religia viitorului)
Sfîntul Ierarh Averchie Tauşev (+1976), fost egumen şi
rector al seminarului teologic din Jordanville, S.U.A., dezamăgit
fiind de mai marii ecumenişti înstăpîniţi astăzi peste Biserica
Ortodoxă a lui Hristos, ne îndeamnă la adîncă trezvie, fiindcă
acum mai mult ca oricînd: „Păstorii Bisericii au rămas cu o
47
înţelegere slabă a creştinismului, întunecată, confuză. O falsă
înţelegere, după buche, distrugînd viaţa duhovnicească în
lumea creştină, distrugînd creştinismul, care este faptă, nu
buche. Trist este să vezi cui au fost încredinţate şi pe ce mîini
au căzut oile lui Hristos, cui a fost încredinţată păstorirea şi
mîntuirea lor. Apar lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, recunoscuţi
după faptele şi roadele lor. Încotro s-o apucăm dacă cei cărora
le sînt încredinţate sufletele oamenilor nu le călăuzesc spre
mîntuire, ci spre pierzanie veşnică! […] E necesară o prudenţă
deosebită […] ca să nu confundăm lupul cu păstorul şi să ne
încredem cu uşurinţă în acela care poate să ne ducă sufletul la
pierzare, călăuzindu-l pe un drum greşit. […] Vremurile
noastre sînt vremurile desăvîrşitei sărăciri de îndrumători
duhovniceşti, de aceea este cu neputinţă de a mai găsi stareţi
adevăraţi cum au fost cei din vechime. În legătură cu aceasta,
Sfîntul Ierarh Ignatie [Briancianinov] îşi aminteşte cît de mult a
suferit de pe urma deselor întîlniri cu aşa-zişii îndrumători
duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de sine, şi
cîte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.”
(Marea apostazie)
Cuvînt potrivit îndeosebi creştinilor uşuratici, care, împinşi
de rîvna fără pricepere, cad în drăceasca înşelare de a-şi lua
drept cîrmă în gîndirea şi vieţuirea duhovnicească pe preot, iar
nu pe sfinţi. Acest fapt se întîmplă din două pricini. Întîi,
pentru că preotul este un om moral (dacă este!),
impresionîndu-l pe creştin pînă într-atît încît nu mai ia seama
la cît de ortodox ori nu gîndeşte acel preot. Apoi, datorită
faptului că astăzi creştinul e leneş în citirea Vieţilor şi a
scrierilor Sfinţilor Părinţi, nu mai are o cunoaştere a învăţăturii
ortodoxe, după care să poată afla cît de ortodox este
sfătuitorul. Prin aceste cuvinte, nu dorim să îndepărtăm pe
creştini de Biserică şi de preoţi, ci doar îi îndemnăm să
cîntărească tot ce primesc, văd şi aud în ortodoxia de astăzi
după o singură măsură: măsura Sfinţilor Părinţi, de care este
48
datoare să asculte întreaga suflare creştină, în frunte cu
arhiereii şi preoţii. Cine face altfel va cădea în erezia numită
ecumenism, neavînd parte cu sfinţii cei iubitori de Hristos.
Aşadar, să urmăm în cele duhovniceşti nu pe orice preot, ci pe
păstorul care urmează el însuşi, cu fapta şi cu cuvîntul sfaturile
şi vieţuirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, după cuvintele Sfîntului
Ierarh Ignatie Briancianinov.
Arătînd încotro bat vînturile înţelepciunii antihristice
aducătoare de duh nou în pravoslavnica ortodoxie şi cine sînt
păpuşarii bîlciului ecumenist Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne
spune: „Teologii noii şcoli, nerăbdători să se conformeze
modei intelectuale, să citeze din cea mai recentă literatură
protestantă şi romano-catolică, să adopte superficialul lumii
contemporane, şi în special cel al lumii academice, au fost pe
bună dreptate numiţi teologi la o ţigară. Cu aceeaşi
îndreptăţire i-am putea numi teologi la un pahar cu vin sau
susţinători ai teologiei cu stomacul plin sau ai spiritualităţii
confortabile. Mesajul lor nu are nici o putere, pentru că ei sînt
în întregime din lumea aceasta, adresîndu-se oamenilor
lumeşti într-o atmosferă lumească. Din tot acest mesaj nu va
rezulta nici o virtute ortodoxă, ci numai vorbărie prostească,
fraze pompoase şi goale.” (Mai aproape de Dumnezeu)
Iar Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960), întristat de
vieţuirea lor searbădă, precum şi de înfăţişarea
neduhovniceacă, ba chiar papistaş-muieratică a unor astfel de
clerici „slujitori” ai lui Hristos, adaugă: „De multa grăsime şi
nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea şi au năpîrlit,
căzîndu-le părul, şi barba şi mustaţa [adică, s-au tuns şi s-au
bărbierit], făcîndu-se ca femeile. De aceea, Sfintele Canoane
ale Sfinţilor ei le calcă în picioare, dar predică sus şi tare că
sînt ortodocşi.” În continuare arătînd cum prin blîndeţea
păstorilor faţă de nelegiuiţi, ba chiar prin împrietenirea cu ei,
aceştia se fac vrăjmaşi ai lui Hristos, păstrînd însă chipul
bunei-cuviinţe şi părutei evlavii, Cuviosul adaugă: „Dar astăzi
49
ce ne este dat să vedem în lumea creştinilor noştri: cutare
frate sau cutare preot […] laudă dogmele cele fără de
Dumnezeu ale ateilor, ba fac şi tovărăşie cu dînşii şi nimeni nu
se fereşte de unul ca acesta şi nici nu i se dă pedeapsa
cuvenită. Unii se mai feresc puţin de cei înşelaţi, alţii însă se
sfiesc temîndu-se de răzbunare. […] Ca să fie protejaţi de
guvernarea ateilor, păstorii cei duhovniceşti ascund astăzi
toiagul mustrării şi pleacă steagul credinţei în faţa stăpînirii
lumeşti. Ba unii laudă pe stăpînitori şi le fac paradă (te-deumuri).
Se tem păstorii să nu jignească pe fiarele cele
cuvîntătoare. […] Nu-i atît de primejdioasă ispita care vine de
la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai
la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot uşor să
vatăme pe creştini. Primejdia vine de la fraţii cei mincinoşi care
sînt duşmani ascunşi cu atît mai primejdioşi cu cît ei cred că
sînt fraţi buni.26 Predică şi ei ortodoxia, dar oarecum schimbată
şi prefăcută, după placul lumii acesteia şi stăpînitorului acestei
lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se
strice şi, în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă.
Ei aduc tulburare în rîndurile creştinilor. Aceştia sînt ispita cea
mare a neamului celui de pe urmă. Despre ea a proorocit
Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: Mulţi vor veni în numele
Meu şi pe mulţi vor înşela (Matei 24:5). Vorbesc şi fraţii
mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de
curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută
obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi
simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie
atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte
cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea
cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se
numeşte om.” (Hrană duhovnicească)
Amintind despre păstorii cei de demult ai Bisericii Ortodoxe,
26 Adică par a fi la fel de ortodocşi ca şi adevăraţii ortodocşi.
50
păstori care prin rîvna spre păstrarea dreptei credinţe şi-au
agonisit sfinţenia, cît şi despre ce sînt astăzi păstorii Bisericii,
Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) ne spune: „Însă multă
deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia
erau războinici, aceştia - fugari; aceia binecredincioşi cărţilor şi
dogmelor, aceştia - hainelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte
năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi,
urmînd Păstorului cel bun. O fericiţi bărbaţi ale căror nume sînt
în cartea vieţii, de care s-au înfricoşat demonii, şi s-au
cutremurat ereticii şi au închis gura celor ce grăiesc nedreptăţi!
[…] Zic şi eu cu lacrimi: unde este corul acela fericit al
episcopilor şi învăţătorilor care au strălucit ca luminători în
lume, ţinîndu-se de cuvîntul vieţii? […] Unde este Evodie, buna
mireasmă a Bisericii şi urmaşul şi următorul Sfinţilor Apostoli?
Unde este Ignatie, casnicul lui Dumnezeu? Unde Dionisie,
pasărea cerului? Unde, Ipolit cel preadulce şi bineînţelegător?
Unde Vasile cel Mare, ce trebuie socotit deopotrivă cu ultimul
dintre Apostoli? Unde-i Atanasie cel sfînt şi nesătul de virtuţi?
Unde e Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul de neînvins al lui
Hristos, unde Efrem cel de mult preţ, mîngîierea celor
deznădăjduiţi, povăţuitorul tinerilor, călăuzirea de mînă a celor
ce se pocăiesc, sabia împotriva ereticilor, primitorul Duhului,
vasul virtuţilor? Ai văzut cît de mare e deosebirea şi cîtă
osebire între bărbaţii aceia fericiţi şi sfinţi şi cei de acum? […]
Aceia erau puternici şi în cuvînt şi în faptă, iar aceştia în bunuri
şi agoniseli şi în cai, şi măgari, şi în moşii, şi turme şi brutării şi
mese strălucite. La ei mult e cuvîntul despre acestea
[chiverniseli] în fiecare zi şi noapte, iar cuvînt despre turma
cea cuvîntătoare, nici unul, pentru care fapt vor da răspuns în
ziua judecăţii. […] Apoi se apropie [de popor] nu ca cei săraci,
ci purtînd haine strălucite, agonisind pungă groasă şi gîturi ca
de tauri îngrăşaţi, trăgînd la sine mulţimea ucenicilor, dar mai
degrabă a bucătarilor. […] Apoi, dacă unul din ereticii cei fără
de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este
51
nicăieri nici unul care să răspundă împotrivă războinic. Toţi se
fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari. […] O adînc al ruşinii!
O, prăpastie a răutăţii! O, amărăciune a iubirii de arginţi! O
pîntece nesăţios! […] Desfătîndu-vă, îmbătîndu-vă, vreţi să
biruiţi ereziile? […] Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai
pămîntului şi toate popoarele, […] căci vreau să vă îndestulez
pe voi din Sfintele Scripturi, că nu toţi cei ce se numesc
creştini sînt creştini, ci numai se amăgesc chemîndu-se cu
numele de creştini, cu chemare goală! Cu cuvîntul sînt mulţi
creştini, dar cu purtarea puţini şi rari; cu înfăţişarea sînt ca şi
creştini şi ca ucenici ai lui Hristos, dar cu făptuirea trădători;
cu cuvîntul sînt binecredincioşi şi milostivi, dar cu purtarea
necredincioşi şi nemilostivi; cu chemarea sînt creştini, dar cu
faptele păgîni, după cum a zis dinainte Proorocul David: S-au
amestecat între neamuri şi au învăţat faptele lor. […] Cum se
vor afla creştini cei ce săvîrşesc acestea? Dar cu cîtă
îndrăzneală cutează să se numească pe ei înşişi creştini! […]
Cel ce se numeşte creştin, de calcă legămintele şi făgăduinţele
şi leapădă cuvîntul Evangheliei şi săvîrşeşte cele păgîneşti, nu-i
foloseşte nimic să se numească el singur creştin, după cum s-a
arătat mai înainte. […] Dar cum cutează să se apropie de
dumnezeieştile Taine, cei ce sînt mai răi decît elinii? […]
[Înţeleptul] Solomon spune: Cei necredincioşi făţărnicesc buna
credinţă. Şi iarăşi spune: Fiule, să nu te amăgească bărbaţii
necredincioşi, nici să mergi pe cale cu ei. (Proverbe 1:10) Iar
Isaia Proorocul, dar mai degrabă Domnul spune prin Prooroc:
Fii am născut şi i-am înălţat, dar ei m-au lepădat. Şi iarăşi: Nu
este bucurie pentru cei necredincioşi, zice Domnul.” (Isaia 1:2)
Jeluind rătăcirea duhovnicească în care vieţuiesc dar ne trag
şi pe noi aceşti păstori „ortodocşi”, Cuviosul Părinte Cleopa
(+1998), cu adîncă mîhnire adaugă: „Vai de noi şi de noi! Am
ajuns mai rău decît butucii cei nesimţitori, mai răi decît păgînii,
că numai numele de creştin îl mai purtăm. Am ajuns cum a
proorocit Pavel (+64), marele luminător al lumii: În vremea
52
aceea [creştinii] vor avea numai chipul bunei-credinţe, dar
puterea ei o vor tăgădui.” (Îndrumări creştineşti pentru
vremelnicie şi veşnicie)
Creştinilor nedumeriţi de faptul că uneori şi astăzi, dar mai
cu seamă în viitor, dezbinarea pentru dreapta-credinţă va pune
stăpînire pe ierarhii, preoţii şi creştinii Bisericii, ce se vor
împărţi în pravoslavnici, adică iubitori şi următori ai
învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, şi înnoitori adică următori ai
teologilor ortodocşi ecumenişti, reeducaţi de teologia
occidentală şi protestantă, acestora Sfîntul Ierarh Chiril al
Ierusalimului (+386) le spune: „Să nu te tulburi dacă vei auzi
că merg pînă la vărsarea sîngelui episcopi împotriva
episcopilor, preoţi împotriva preoţilor. Lucrul acesta a fost scris
mai dinainte. Aşadar precum păgînii odinioară, datorită rîvnei
ce o arătau în prigonirea Bisericii, nu cruţau pre creştini, la fel
şi în vremea cea de pe urmă, care nu e departe, bună parte
din stăpînirea bisericească şi dintre creştini, iubitori de păgîni şi
eretici, se vor ridica asupra fraţilor lor, dîndu-i în temniţe şi la
chinuri.” Referindu-se la aceştia, Sfîntul Ierarh adaugă: „Mai
înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum este
însă plină Biserica de eretici ascunşi.”27 (Cateheze)
Nici Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (+1950), proorocind
despre rătăcirile ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, nu se
sfieşte să arate cum vor sluji cu rîvnă la propovăduirea
învăţăturilor străine ortodoxiei: „Preoţimea nu va lucra la
sufletul credinciosului, ci numai la cărămizile lui Faraon.”
(Viaţa, învăţăturile şi minunile Sfîntului Lavrentie al
Cernigovului) Adică vor sluji cu rîvnă la propovăduirea
învăţăturilor ecumeniste, străine Bisericii, însă folositoare la
închinarea din templul lui Antihrist.
Soarta preoţilor slujitori lui Faraon-Antihrist este descoperită
27 Despre ereticii ascunşi, atît creştinii vremii noastre cît şi ei înşişi (ereticii), nu ştiu şi nu
cred despre sine că sînt eretici.
53
în vedenia Sfîntului Ioan de Kronstadt (+1908): „Şi am văzut o
masă mare de oameni gonită din urmă de nişte draci urîcioşi,
care îi băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe
Stareţ: Aceştia cine sînt? Stareţul a răspuns: Aceştia sînt cei ce
s-au lepădat de sfînta credinţă şi de Biserica apostolească şi
sobornicească şi au schimbat credinţa. Erau acolo preoţi,
monahi, monahii şi mireni...” (Taina fărădelegii)
Spre ruşinarea păstorilor Bisericii, care cruţîndu-se pe ei
înşişi de osteneala mărturisirii adevărului faţă de păgîni şi
eretici, nu cruţă însă dreapta Credinţă Ortodoxă, nici pe
creştini de păcatul apostaziei, Sfîntul Ierarh Nicolae
Velimirovici (+1956) ne istoriseşte cum unul dintre sfinţii din
vechime - cuviosul Serapion - fiind atît de rîvnitor spre a-i
aduce la Hristos pe păgîni şi eretici „nici pe sine nu s-a cruţat
cîtuşi de puţin cînd a fost vorba să-i întărească pe oameni în
dreapta credinţă ortodoxă. Astfel s-a dat pe sine să fie vîndut
ca rob unui eretic maniheu, numai să-l lecuiască de erezie.
Altădată s-a dat să fie vîndut ca rob unui păgîn numai ca să-l
boteze în credinţa creştinească. Aşadar Biserica lui Dumnezeu
nu a fost nicicînd lipsită de rîvnitori aprinşi.” (Răspunsuri la
întrebări ale lumii de astăzi, II)
Amintind despre doi tineri anglicani din Uganda ce căutau
dreapta credinţă apostolică şi ce fel de convingeri avea
arhiereul sfătuitor, Cuviosul Serafim Rose (+1982) povesteşte:
„Mai întîi au găsit pe cineva care se numea pe sine ortodox,
dar era un şarlatan care le-a arătat ceea ce el numea taine.
[…] Le-a părut rău că s-au lăsat înşelaţi şi au schimbat gîndul
şi au început din nou să caute. Primul episcop pe care l-au
întîlnit nu era unul prea bun şi le-a spus: A, nu vă mai osteniţi,
toate religiile sînt la fel. Întoarceţi-vă la anglicani.” (Mai
aproape de Dumnezeu)
Privitor la aceeaşi categorie de ortodocşi, precum ierarhul
de mai sus, iată ce ne povesteşte şi Cuviosul Filotei Zervacos
(+1980): „Cînd i-am întrebat pe intelectualii otomani de ce
54
otomanii şi îndeosebi intelectualii şi savanţii care au studiat
mult şi au cercetat Evanghelia, nu îmbrăţişează creştinismul,
pe cînd dintre indieni, chinezi, japonezi, mulţi trec la
creştinism, mi-au răspuns: Noi intelectualii, cîţi am citit
Evanghelia, recunoaştem că aceasta este mai dreaptă decît
Coranul şi mulţi dintre noi ne-am gîndit să trecem la
creştinism, dar una din cauzele pentru care nu trecem sînteţi
voi […] care-L huliţi pe Hristos Dumnezeul vostru.”
Hule împotriva lui Hristos sunt nu doar cunoscutele
blasfemii lesne de sesizat ci şi concepţiile teologice personale
străine de adevărurile Sfinţilor Părinţi lăsate Bisericii. Pentru
aceasta Cuviosul Paisie Aghioritul adaugă: „Nimeni – nici
Paisie, nici duhovnicul, nici episcopul, nici patriarhul – nu pot
avea părerea lor personală şi în baza acestora să ceară
supunere de la poporul lui Dumnezeu. Mai curînd ar trebui ca
aceştia toţi să-şi supună părerea lor voinţei lui Dumnezeu care
se face cunoscută prin mijlocirea cunoaşterii Evangheliei. Numi
impun eu ideile mele personale ci tuturor celor care mă
întreabă le descopăr cu smerenie judecata Bisericii. […] Iată
de ce una din cele mai grele încercări survine atunci cînd iubiţii
noştri arhipăstori nu sprijină lupta noastră şi pornesc pe un
drum greşit, silindu-ne şi pe noi să procedăm în acelaşi mod.
La această ispită se cuvine să răspundem prin cuvintele
apostolului atunci cînd sinedriul le-a interzis [apostolilor] să
propovăduiască Numele lui Hristos: «Trebuie să ascultăm mai
mult pe Dumnezeu decît pe oameni.» (Cu durere şi dragoste
pentru omul contemporan)
Dovadă că şi teologul şi preotul şi episcopul şi patriarhul pot
păcătui în cele ale credinţei, dacă neglijează cuvintele Sfinţilor
şi rînduielile Bisericii impunîndu-şi părerile lor personale, stă şi
această relatare: „Cînd turcii mahomedani s-au apropiat
ameninţînd Constantinopolulul […] Sinodul Bisericii Ortodoxe
Greceşti s-a adresat catolicilor, căutînd sprijin la ei şi învoinduse
să-l pomenească pe papă. Doar unul dintre arhierei a
55
refuzat să iscălească – episcopul Marcu al Efesului – iar Duhul
Sfînt a fost cu el, nu cu sinodul. La urmă patriarhul cu toţi
episcopii s-au alăturat lui, înlăturîndu-şi greşeala.” (Slujba,
viaţa şi acatistul Sfinţilor Ierarhi Fotie Constantinopolitanul,
Grigorie Palama şi Marcu al Efesului)
56
VI.
Cuvînt despre osebirea cărţilor28 în care
„teologii ortodocşi” ori cei aparţinînd cultelor
şi confesiunilor, înnoiesc Ortodoxia şi
secularizează adevărata vieţuire după scrierile
lăsate nouă de Sfinţii Părinţi prin învăţături
străine, adevărate apologii ale gîndirii
ecumeniste. Nu cumpăraţi şi nu citiţi
asemenea cărţi, precum:
Ortodoxie şi catolicism de Preot Prof.dr. Dumitru Popescu;
Biserică, societate, lume de Î.P.S. Dr. Damaschinos
Papandreou, Mitropolitul Elveţiei; Moştenirea creştină a
Europei de Cardinal Joseph Ratzinger; Ortodoxia şi problemele
lumii contemporane de Anastasios Ianulatos, Arhiepiscop al
Tiranei şi a toată Albania; Dincolo de ecumenism de Vladimir
Zelinski; După absolut, viitorul dialogic al reflexiei religioase de
Leonard Swidler; Patriarhul Bartolomeu I - Adevăr şi Libertate
şi Taize, un sens al vieţii de Olivier Clement, Ed. Anastasia,
1998; Teologia ortodoxă în România contemporană de Preot
Prof. Ioan Bria; Sectologie sau apărarea dreptei credinţe de
Diacon Prof. P.I. David; Misiune şi dialog de Preot Prof. Mihai
Himcinski; Duhul Sfînt şi unitarea Bisericii de Arhimandrit Dr.
Andrei Scrima; Prozelitismul, piedică în calea unităţii creştine,
în trecut şi astăzi de Preot Viorel Georgescu; Ecumenismul,
religia veacului XXI de Romeo Corbu; Reconcilierea, dar al lui
Hristos şi început de viaţă nouă, ***, Ed. Trinitas, Iaşi;
Reconcilierea în Hristos şi consecinţele spirituale pentru
renaşterea omului şi a societăţii, ***, Ed.Trinitas, Iaşi;
Rugăciune pentru unitatea creştinilor de Consiliul Pontifical
pentru Promovarea Unităţii creştinilor; Un singur Dumnezeu?
de Preot Dan Sandu; În dragoste şi adevăr – dialogul teologic
28 În Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Iaşi, 2002, Părintele Arhimandrit
Ioanichie Bălan învaţă că între păcatele pe care trebuie să le mărturisească creştinii este şi
acesta: „Citirea cărţilor rele despre Dumnezeu”.
57
oficial ortodoxo-catolic Rodos-Balamand de Preot Prof. Irimie
Marga; Manual de misiologie ortodoxă de Pr. Gheorghe
Petraru; Bisericile Răsăritului şi Apusului de-a lungul istoriei
bisericeşti de Ernst Cristoph Suttner; Taina iubirii de Paul
Evdochimov; Noul creştinism de Claude-Henri, conte de Saint-
Simon; Un veac ce încă nu s-a încheiat de Preot Vasile Nichita;
Viaţa în Hristos de Preot Alexandru Men etc.
De asemenea, broşuri, ziare şi reviste precum sînt:
Vestitorul Ortodoxiei (ziarul Patriarhiei Române); Candela
Moldovei (revista Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei); Teologie şi
viaţă (tot a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei); Deisis
(Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa
Centrală); Lumea credinţei (magazin ilustrat); Argeşul Ortodox
(Episcopia Argeşului şi Muscelului); Credinţa Străbună
(Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei); Călăuza
Ortodoxă (Episcopia Dunării de Jos); Glasul adevărului
(Episcopia Buzăului şi Vrancei); Lacrima (Episcopia Buzăului);
Lacrimi (Mănăstirea Robaia-Argeş); Credinţa neamului
(Mănăstirea Bistriţa), Vestea Bună (parohia ortodoxă
Răducăneni); Gazeta creştină (Protopopiatul Botoşani); Lumină
lină (New York); Buletinul Episcopiei (Episcopia Română din
Ungaria) etc.
Deşi în respectivele ziare şi reviste putem întîlni informaţii
„interesante” şi „utile”, totuşi - datorită orientării ecumeniste,
atee deci şi promovării duhului lumesc în Ortodoxie - ele sînt
foarte dăunătoare ortodocşilor doritori de mîntuire. Semnatarii
acestora laudă iniţiativele lumeşti ale Bisericii, ba chiar cu totul
neortodoxe, precum sfinţiri de teatre29, monumente, muzee,
săli de sport30 şi alte edificii slăvitoare ale păcătosului om;
29 Despre teatre, vezi la Părintele Cleopa - Predici la duminicile de peste an (p.183-185);
Hristoitia de Sfîntul Nicodim Aghioritul şi la Sfîntul Ioan Gură de Aur în Puţul şi adunare
de grîu, Ed.Anastasia, Bucureşti, 2000 şi în Cuvinte alese, Ed.Reîntregirea, Alba Iulia, 2002
(p.53).
30 Despre sport, vezi în Hristoitia de Sfîntul Nicodim Aghioritul şi la Sfîntul Ioan Gură de
Aur - Predici. Sportul îşi are originea în vechile întreceri păgîne în timpul cărora mulţi
58
încuviinţează preocupări lumeşti precum: participări la
mitinguri, prietenii, înfrăţiri şi programe sociale ce nu au nimic
comun cu vieţuirea în Hristos, activităţi culturale străine de
vieţuirea duhovnicească, inovaţii canonice şi dogmatice cu
totul antiortodoxe ce aduc în Biserica Ortodoxă un suflu nou
catolico-protestant; hotărîri şi decrete prin care ierarhia BOR
secularizează31 vieţuirea preoţilor, monahilor şi a creştinilor
Bisericii, după standarde şi principii socio-politice, aşadar cu
totul pămînteşti. Nu în ultimul rînd paginile acestor publicaţii
popularizează în lumea ortodoxă felurite conferinţe, întruniri şi
dialoguri comune unde Hristos, Adevărul, este trădat de
păstorii Bisericii, care unindu-se cu necredincioşii cultelor şi
confesiunilor rătăcite, rătăcesc ei înşişi pe creştinii de rînd.
Aşadar înţelepciunea ce răzbate din astfel de publicaţii nu este
ortodoxă şi nici mîntuitoare, fiindcă e străină de duhul
Evangheliei şi al lui Hristos, de duhul Sfinţilor Părinţi şi de
participanţi îşi pierdeau viaţa. În primele veacuri după Hristos, pe stadioane, în circuri, în
arene, păgînii obişnuiau a da pe creştini fiarelor, pentru desfătarea spectatorilor. Nu în
ultimul rînd, sportul se face vinovat de educarea omenirii spre vieţuirea trupească,
deprinzînd pe practicanţi cu grija faţă de trup, cu păcate precum îmbuibarea, mîndria,
părerea de sine, trufia performanţelor şi a cîştigului, dispreţuirea celui neputincios etc.,
obişnuindu-i pe aceştia cu vieţuirea deşartă, străină de duhul creştinesc. Dacă în trecut
Sfinţii Părinţi au hotărît ca drept-credincioşii creştini să nu practice cele trupeşti, nici să
participe la evenimente dedicate trupului, iată că astăzi, nu numai popoarele creştine, ci
însăşi Biserica „încreştinează” sportul, dedicîndu-i prăznuiri, numite „campionate”,
„olimpiade”, aducîndu-i chiar elogii. Vezi despre aceasta Candela Moldovei nr.7-9, iulieseptembrie
2004 (p.57); Vestea Bună nr. 41, august 2004 (p.8) şi aceeaşi revistă nr. 42,
septembrie 2004 (p.8). Mai adăugăm, în treacăt, că sportul este unul dintre cele mai
puternice instrumente ale globalizării masonice şi deci ale ecumenismului.
31 Privitor la mijloacele secularizării prin care B.O.R. organizează, coordonează şi
supraveghează vieţuirea monahilor, vezi: Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale
şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor; Diagrama monahală (situaţia
prezentă şi perspective de viitor privind fiecare mănăstire din cuprinsul Arhiepiscopiei
Iaşilor), un adevărat rechizitoriu poliţienesc; circulara trimisă tuturor mănăstirilor privind
intrarea novicilor în mănăstiri. Vezi şi articolul Legitimaţie de călugăr din Jurnalul Naţional
din 21 ianuarie 2003, în care P.S. Ioachim al Romanului somează pe monahi să se lase
îndosariaţi. Faptul a fost criticat în revista Credinţa Ortodoxă, ceea ce l-a determinat pe
numitul ierarh să interzică editarea acesteia. Vezi şi atitudinea dispreţuitoare a acestuia faţă
de creştinii şi monahii din valea Comăneştiului, pe forumul sitului www.sihastru.org precum
şi informaţiile de pe situl www.sihastru.org/mirem.
59
scrierile lor. Despre duhul şi învăţăturilor noilor „înţelepţi” ai
Bisericii, iată ce ne spune Dumnezeu prin gura Sfîntului
Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.): „Iar poporul Meu nu cunoaşte
hotărîrea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: Sîntem înţelepţi şi
avem legea Domnului? Căci, iată, pana cea mincinoasă a
cărturarilor a prefăcut-o în minciună.” (Ieremia 8:8)
Sfîntul Apostol Iacov (+44) - arătînd ce duh inspiră pe
aceşti cărturari, de unde purced învăţăturile ierarhilor, preoţilor
şi teologilor ecumenişti - ne previne: „Înţelepciunea aceasta nu
vine de sus, ci este pămîntească, trupească, drăcească.”
(Iacov 3:15)
Sfîntul Luca al Crimeii (+1961) privitor la această
înţelepciune, grăieşte: „Noi creştinii să nu ne mîndrim cu
înţelepciunea pămîntească.”32 (La porţile Postului Mare)
„Înţelepciunea pămîntească” a luat de mult timp locul
înţelepciunii duhovniceşti, încă de la înfiinţarea statului unitar
modern (1859). Datorită organizării tuturor instituţiilor
moderne pe principii umaniste, impuse de francmasonii
„patrioţi”, învăţămîntul s-a despărţit întru totul de Biserică,
îndeosebi prin reformele înfăptuite în vremea lui Cuza şi a lui
Carol I. Astfel, cultura seculară, duhul pămîntesc, s-a înstăpînit
peste neamul românesc, aducîndu-l pînă la apostazia
contemporană. [13]
Grăind deopotrivă cu toţi sfinţii Bisericii, Sfîntul Maxim
Grecul (+1555) ne învaţă cum să deosebim falsele învăţături
de cele cu adevărat ortodoxe, care sînt criteriile după care
32 Privitor la educaţia copiilor, tributară aceleiaşi înţelepciuni pămînteşti a şcolii, lipsite de
repere duhovniceşti şi teologice vezi şi lecţiile de curvie din Programul Naţional al materiei
„Educaţie pentru sănătate”, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub directa
îndrumare a Excelenţei Sale Domnului Ex-Prim-Ministru Adrian Năstase; Cartea pentru
copii şi Cartea pentru părinţi de psiholog Ana Munteanu, cărţi de educaţie sexuală pentru
copiii de grădiniţă. Despre acestea, vezi şi Înaintemergătorii Antihristitului de Danion
Vasile, Ed. Cartea Ortodoxă, 2004 (p.17-19); precum şi articolul Lecţii de sex la grădiniţă
de Laura Cătuneanu în Jurnalul Naţional, miercuri 24 noiembrie 2004; Studii istorice
româneşti, vol. I, nr. 5, 1995 (p.3-9) şi vol. II, nr. 1, 1996 (p. 60); Credinţa ortodoxă, an VI,
nr. 2, februarie 2002 (p.20).
60
putem pricepe dacă cele ce citim sînt „bune” sau „rele”,
arătîndu-ne de ce nu trebuie să citim ceea ce e otrăvitor
vieţuirii în dreapta credinţă şi ce trebuie să facem cu astfel de
publicaţii cum sînt cele ce popularizează noua ortodoxie -
ortodoxia ecumenistă: „Dumnezeiescul Mîngîietor ne-a învăţat
limpede să nu ne lăsăm atraşi de valul oricărei învăţături, ci cu
mare grijă şi cu trezvia minţii, să cercăm duhurile, adică să
vedem dacă acele cărţi, alcătuite de unii oameni, sînt întradevăr
de la Dumnezeu […], să vedem dacă se potrivesc în
toate cu Sfînta Scriptură cea adevărată […] şi cu dogmele
teologice adevărate ale Sfinţilor şi Învăţătorilor. […] Iar dacă
acele cărţi nu se potrivesc în toate cu Scripturile insuflate de
Dumnezeu, atunci trebuie să le lepădăm şi să nu ne uităm în
ele, deoarece sînt hulitoare şi ticăloase şi ne despart de
Dumnezeu. […] Căci, prin cuvintele lor făţarnice şi bune la
arătare, pe care le alătură la cuvintele lor dăunătoare
sufletelor, ademenesc sufletele oamenilor simpli şi, în chip
tainic, îi atrag împreună cu ei în prăpastia pierzării.” (Tîlcuiri şi
sfaturi)
Deopotrivă cu Sfîntul Maxim, grăieşte şi Sfîntul Ierarh Chiril
al Ierusalimului (+386), care proorocind despre păstorii
ecumenişti ai Bisericii, numiţi ortodocşi, arată: „Altă învăţătură
afară de aceasta [ortodoxă primită de la Sfinţii Părinţi] să nu
primiţi nici chiar dacă noi care vă învăţăm acum, ne-am
schimba şi am grăi învăţături contrare acestora.” (Cateheze)
Osebirea dintre scrierile cu adevărat ortodoxe lăsate nouă
de Sfinţii Părinţi şi publicaţiile ortodoxe cu învăţături străine
Bisericii, strecurate astăzi printre noi, o vădeşte Cuviosul
Serafim Rose (+1982), care zice: „Trebuie să recunoaştem
cinstit un adevăr dureros, dar necesar: o persoană care citeşte
cu seriozitate pe Sfinţii Părinţi şi care se luptă după puterile
sale [...] să ducă o viaţă ortodoxă duhovnicească [...] trebuie
în mod conştient să se nevoiască, să ducă o altfel de
61
vieţuire decît cea arătată în aproape toate cărţile33 şi
periodicele ortodoxe de astăzi.” (Mai aproape de Dumnezeu)
Despre miasma răspîndită de manualele învăţăturii
ecumeniste şi despre foloasele pe care acestea le aduc
creştinilor şi lui Dumnezeu, iată ce ne spune Sfîntul Ioan de
Kronstadt (+1908) potrivit cu descoperirea ce i s-a arătat: „Şi,
iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi, şi printre ele se tîrau
nişte viermi ce răspîndeau o duhoare insuportabilă. L-am
întrebat pe Stareţ ce fel de cărţi erau acelea: „Cărţi ateiste,
hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toţi creştinii prin
învăţături străine.”34 (Taina fărădelegii)
Astăzi foarte mulţi oameni sînt amăgiţi cu numele lui
Hristos. Mulţi eretici pretutindeni flutură numele lui Hristos în
felurite emisiuni, conferinţe, seminarii etc. învăţînd învăţături
străine Evangheliei şi Sfinţilor Părinţi. În acelaşi fel procedează
şi păstorii ecumenişti spre a amăgi simplitatea creştinilor
neînvăţaţi în cele ale dreptei credinţe. Despre învăţăturile care
întrebuinţînd numele lui Hristos ne aduc pieirea, Cuviosul
Varsanufie de la Optina (+1913) arată: „Azi e foarte uşor să
cazi de la Hristos şi să ajungi în ghearele stăpînitorului
întunericului. Mergi pe stradă şi într-o vitrină vezi expusă o
carte care se pare că vorbeşte despre dumnezeirea lui Hristos.
33 Aici, Cuviosul nu se referă la toate cărţile ortodoxe ce se publică astăzi, ci doar la marea
parte din cele ale căror autori sînt înţelepţii vremii noastre. Marele păcat al acestora e faptul
că nu îngrijorează pe creştini faţă de duhul vremii, nu spun adevărul şi nici nu au o atitudine
critică şi realistă faţă de compromisul în care este tîrîtă Biserica. Aceste scrieri nu învaţă,
nici nu îndeamnă pe credincioşi să lupte cu „binele” lumesc şi cu toată desfătarea
contemporană, ci, dimpotrivă, încuviinţează căile lumeşti ale omenirii, laudă mincinoasa
vieţuire a ortodocşilor creştini de astăzi, nu deranjează în nici un fel societatea
contemporană. Datorită promovării acestei stări de lucruri de către presa bisericească, mulţi
oameni, îndeosebi intelectuali, se ţin departe de Biserică. Cine are îndoieli faţă de duhul ce
răzbate din presa bisericească poate compara învăţăturile oricărui ziar sau revistă cu
învăţăturile Sfinţilor Părinţi.
34 Vezi: Cultura civică, democraţie, drepturile omului, toleranţă de Doina Ştefănescu, Elena
Nedelcu, Mihaela Miroiu, Vasile Morar, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1995; Convenţia cu
privire la drepturile copilului, UNICEF; Manual de religie pentru clasa a IX-a, Ed.
Didactică şi Pedagogică şi altele.
62
Atunci gîndul îţi spune: Hai, cumpăr-o şi citeşte-o! E bine ca
omul să nu dea importanţă unui astfel de gînd, ci să cugete:
Cine mi-a adus acest gînd? Cine altul decît diavolul, de vreme
ce cartea are ca scop să defaime învăţătura Bisericii? Un altul
a mers, a cumpărat-o, a citit-o şi a trecut de partea cealaltă: sa
lepădat de Hristos.”35 (Profeţii şi mărturii creştine pentru
vremea de acum) [15]
Sfîntul Ierarh Ignatie Briancianinov (+1867) voind a ne păzi
de moartea învăţăturilor fals-ortodoxe, ne previne şi ne
îndeamnă: „S-au înmulţit fără seamăn cărţile ce conţin false
cunoştinţe36, s-au împuţinat cu totul ucenicii sfîntului adevăr.
[...] Să nu-i îngăduim minţii o altă lectură privitoare la cele
duhovniceşti decît din cărţile scrise de scriitorii duhovniceşti ai
adevăratei Biserici Ortodoxe, despre care însăşi Biserica a
adeverit că ei sînt unelte ale Duhului Sfînt.” (Taina fărădelegii)
„E cu mult mai sigur să ne conducem după Sfînta Scriptură şi
scrierile Sfinţilor Părinţi.” (Marea apostazie)
Despre ce şi cum ar trebui să scrie ierarhii, preoţii şi teologii
ortodocşi în ziarele, revistele şi cărţile Bisericii, ne arată
Părintele Serghiei Cetverikov, mărturisind: „Fiind un apărător
înflăcărat al Ortodoxiei, părintele Ambrozie [de la Optina] a
scris cîteva articole şi scrisori cu dovezi amănunţite şi scurte
împotriva ereziilor luterane şi papiste.” (Viaţa Cuviosului
Părinte Ambrozie de la Optina)
Urmînd Cuviosului Ambrozie, Cuviosul Părinte Cleopa
(+1998) s-a îngrijit a vădi cu aceeaşi rîvnă rătăcirile şi
eresurile contemporane. Astfel Părintele mărturiseşte: „Eu am
scris o carte despre credinţa ortodoxă care s-a tipărit în două
35 De asemenea, vezi cărţile scrise de yogin-ul „creştin” Ghelasie Gheorghe (ieromonah!),
ori de bioenergeticieni, radiestezişti şi alţi ocultişti, precum Lazarev, Vasile Andru, Ioan
Ţugui, Mihai Dogaru, Mario Vasilescu, etc. Aceştia nu îndeamnă direct la lepădare de
Hristos, ci oferă lumii noi viziuni asupra Ortodoxiei, potrivnice Sfinţilor Părinţi.
36 Precum: Biblia ilustrată, Evanghelii apocrife (după Toma, eseniană etc.) traduse de
Cristian Bădiliţă, Ed.Polirom, Iaşi, 1999, Cartea apocrifă a lui Enoh, Brăul Maicii
Dimnului, Epistolia, Talismanul, Medicina Isihastă, Apocalipsa decodificată etc.
63
ediţii unde am pus pe Martorii lui Iehova şi toate ereziile.” (Ne
vorbeşte Părintele Cleopa, VII) Iar păstorilor Bisericii şi tuturor
creştinilor care în loc să apere dreapta credinţă de toate
ereziile cultelor şi confesiunilor, aceştia fac apologia
ecumenismului, (apărîndu-l de anatemele Sfinţilor Părinţi),
Bătrînul le spune: „Se cade aşadar oricărui preot ortodox şi
oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un
bun ostaş al Bisericii lui Hristos cu toată evlavia şi cu mînie
bărbătească şi tare să apere prin cuvînt şi prin scris adevărul
dreptei noastre credinţe.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IV)
Celor ce prin scrierile lor dau putere ereticilor şi curaj
păgînilor, Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur (+407) le zice: „Vai
vouă, călăuze oarbe, neînvăţaţi şi neîntăriţi! Arătoşi nu cu
hainele şi nu cu cărţile, care aţi lăsat cuvîntul lui Dumnezeu şi
slujiţi pîntecelui; iar către noi: Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi au
răstălmăcit dumnezeieştile scripturi: dar tu vezi să nu crezi lor
[...] Ai pe mulţi credincioşi, iubitule, deşi nu pe pămînt ci în
cer, cu care sîrguieşte să fii întotdeauna în înţelegere. Ai acolo
sărbătorile îngerilor, ai pe partriarhi, pe prooroci, pe apostoli,
pe evanghelişti, ai pe mucenici, pe cuvioşii mărturisitori şi pe
cei ce au strălucit în viaţa monahală, mulţime multă ale căror
nume sînt în cartea vieţii. Pe aceştia doreşte-i, pe aceştia
urmează-i, pomenirea acestora să o ai în inima ta ziua şi
noaptea, totdeauna ţinînd în mîinile tale cărţile acestora.
Citeşte-le ca să ai mult folos. Fă-te negustor al cuvîntului
dreptăţii, ca să poţi mustra pe cei ce le spun împotrivă, şi să
cerţi pe cei ce spun basme şi să aduci la tăcere pe eretici şi pe
cei ce cad să-i povăţuieşti şi să-i întorci.” (Cuvînt despre
proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre cei
fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului acestui
veac, PG 59)
Sfîntul Maxim Grecul (+1555) - arătîndu-ne cum putem
pricepe dacă cele citite sînt după Dumnezeu, adică ortodoxe,
sau într-atît de falsificate, încît, deşi sînt eretice, par a fi
64
ortodoxe – ne învaţă: „Începutul cuvintelor Tale este adevărul
şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale (Psalmul 118:60) şi
Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc,
curăţit de pămînt, curăţit de şapte ori (Psalmul 11:6). Prin
aceasta Dumnezeiescul Mîngîietor ne-a învăţat limpede să nu
ne lăsăm atraşi de valul oricărei învăţături, ci cu mare grijă şi
cu trezvia minţii, să cercăm duhurile să vedem dacă acele cărţi
alcătuite de unii oameni sînt într-adevăr de la Dumnezeu, după
cuvintele dumnezeiescului Apostol şi Evanghelist Ioan, adică să
vedem dacă se potrivesc în toate cu Sfînta Scriptură cea
adevărată, proorocească şi apostolească, scrisă de Sfîntul Duh,
şi cu dogmele teologice adevărate ale sfinţilor şi învăţătorilor
inspiraţi de Dumnezeu, care au strălucit pretutindeni pe
pămînt. Iar dacă acele cărţi nu se potrivesc în toate cu
scripturile insuflate de Dumnezeu, atunci trebuie să le lepădăm
şi să nu ne uităm în ele deoarece sînt hulitoare şi ticăloase şi
ne despart de Dumnezeu. [...] Că toţi ereticii cu cuget rău au
obiceiul de a amesteca în scrierile lor şi unele dogme corecte,
ca prin acest mijloc să dea autenticitate şi să facă uşor primit
de către ortodoşi scrierile alcătuite de ei. [...] Şi pe bună
dreptate sînt numiţi aceştia de către Mîntuitorul nostru, lupi
răpitori, căci prin cuvintele lor făţarnice şi bune la suprafaţă,
pe care le alătură la cuvintele lor dăunătoare sufletelor,
ademenesc sufletele oamenilor simpli şi în chip tainic îi atrag
împreună cu ei, în prăpastia pierzării. [...] Iar cît de rău este să
adăugăm ceva la credinţa ortodoxă propovăduită nouă, sau să
scoatem ceva din ea, cred că ştiţi şi voi singuri. Să vă păziţi
aşadar curaţi de toată această neghină a ereziei, ca să puteţi şi
voi să spuneţi cu îndrăzneală: Oare nu pe cei ce Te urăsc pe
Tine Doamne, am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit?
Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
(Psalmul 138:21-22).” (Tîlcuiri şi sfaturi)
Îngrijorat de faptul că o creştină citeşte doar publicaţii ce o
tulbură, călăuzindu-o spre rătăcitoarele hăţişuri ale erudiţiei
65
neduhovniceşti, fără a cerceta însă Sfintele Scripturi37, nici
vieţile şi scrierile sfinţilor38, Sfîntul Ierarh Nicolae Velimirovici
(+1956) îi spune acesteia: „Vai, fiică, citeşte Noul Testament.
Vai, sîrbilor [românilor], vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi a
pămîntului prin necunoaşterea credinţei voastre. Lăsaţi
deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi pînă ce veţi învăţa
mai întîi ceea ce e mai important şi mai mîntuitor. Mai întîi vine
cunoaşterea credinţei şi după aceea toate celelalte învăţături.”
(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, I) [15]
37 Atenţie la „bibliile” şi „evangheliile” pe care le citim! Ştim că mulţi creştini ortodocşi au
în casă scripturi eretice, adică nebinecuvîntate de Sinodul B.O.R. - atenţie, căci în viitor nici
acestea nu vor mai urma traducerile Sfinţilor Părinţi, nemaifiind deci ortodoxe!
38 Privitor la acestea, recomandăm cititorilor ortodocşi o deosebită prudenţă! Căci, datorită
rătăcirilor duhovniceşti în care vieţuim astăzi, mulţi vrăjitori, „iniţiaţi”, „ocultişti”, „guru” ai
lumii păgîne, cît şi „mistici creştini”, unii aparţinînd chiar ortodoxiei sînt declaraţi „sfinţi”,
„nevoitori”, „sihaştri”, „părinţi”, „purtători de Dumnezeu”, „văzători cu duhul” etc., tot felul
de înşelaţi cărora le sînt publicate memorii, biografii, vieţi, experienţe şi sfaturi, cărţi de
rugăciuni etc.
66
VII.
Unde se arată ortodocşilor primejdiile ce-i pasc
prin participarea la „cursuri de iniţiere” în
„doctrine creştine”39, „spirituale”, „gnostice”,
„mistice”, „umaniste” etc. Nu mergeţi la cursuri
de iniţiere în gîndirea, istoria şi cultura
musulmană, mozaică, hindusă, taoistă etc., nici
la cursuri ce popularizează „spiritualitatea”
orientală sau africană, cultura şi civilizaţia
aztecă, mayaşă, incaşă, a pieilor roşii ori a
păgînilor europeni, precum: daci, celţi, elini,
romani etc.
Fiind creştini sîntem datori să ne ferim atît cugetarea cît şi
vieţuirea departe de orice tradiţii şi obiceiuri străine
învăţăturilor Sfintei Evanghelii, potrivnice vieţuirii Sfinţilor
Părinţi următori ai lui Hristos. Culturile şi civilizaţiile vechi şi
străvechi nu pot şi nu trebuie să fie modele de înţelepciune şi
vieţuire pentru creştinii hotărîţi să se desprindă de tot ce e
pămîntesc, spre a dobîndi mîntuirea. În sprijinul acestor
învăţături, Cel ce grăia cîndva evreilor prin Sfîntul Prooroc
Moisi (+1569 î.H.), ni se adresează şi nouă celor de astăzi: „De
datinile pămîntului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi,
nici de datinile pămîntului Hanaanului, în care am să vă duc,
să nu vă ţineţi, şi nici să umblaţi după obiceiurile lor!” (Levitic
18:3) „Că toate urîciunile […] le-au făcut oamenii pămîntului
acestuia […], şi s-a întinat pămîntul. […] Deci păziţi poruncile
Mele, şi să nu umblaţi după obiceiurile urîte40 după care au
39 Privitor la aspiraţiile antihristice ale seminariilor ce se desfăşoară în medii universitare
teologice româneşti, vezi articolul „Eonul dogmatic”, duşmanul dinlăuntru al creştinismului
ortodox de Preot dr.Dan Bădulescu, în Credinţa Ortodoxă, anul VII, nr.5, mai 2003 (p.1,17).
40 Vezi „obiceiurile şi tradiţiile” strămoşeşti ale poporului român, pe care le lăudăm în massmedia,
în spectacole, serbări şcolare, cenacluri, conferinţe etc., contribuind în acest chip la
afirmarea păgînismului autohton în cultura new-age a noii Europe.
67
umblat cei dinaintea voastră!”41 (Levitic 18:27, 30)
Cursurile, documentarele şi orice fel de prezentări în massmedia
pe aceste teme fac pe creştini să se îndoiască de
adevărul propriei credinţe, să manifeste „înţelegere şi
prietenie” faţă de erezii, să gîndească fals cele ortodoxe,
ajungînd străini de învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor
Părinţi. Seminariile ce propun creştinilor astfel de teme
popularizează în fapt gîndirea sincretist-păgînă, urmărind
instaurarea unei noi spiritualităţi în lume, creatoare a omului
nou, pregătit pentru o nouă viaţă, într-o nouă societate a
viitorului noii ere, scîrbită de „despotismul” Bisericii, „bigotism
şi superstiţii” creştine, după aprecierile masonice ale multor
creştini antihristici. Împotriva „culturilor”, „civilizaţiilor” şi
„spiritualităţilor” popoarelor păgîne au luptat toţi Sfinţii
Mucenici, dărîmîndu-le idolii şi capiştile; împotriva acestora
mărturisesc vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, împreună cu
dogmele, canoanele şi rînduielile Sfintelor Soboare ale Bisericii.
Şi tot împotriva lor au dat edicte unii din împăraţii binecredincioşi
ai Bizanţului. Pentru aceasta, atît cîrmuitorii
Bisericii, cît şi stăpînitorii lumeşti, sînt datori să ia atitudine
împotriva popularizării păgînismului prin mijlocirea tuturor
instituţiilor publice. Despre păgînismul acestor civilizaţii, vezi
[8]
Mustrînd pe cei ce iau aminte la felurite eresuri, Sfîntul
Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) adaugă: „Iată, vă încredeţi în
cuvinte mincinoase, care nu vă vor aduce folos.” (Ieremia
7:8)
Într-adevăr, nu ne va aduce nici un folos nouă, creştinilor
ortodocşi, noile momeli sociale şi religioase de astăzi. Căci,
oare cu ce ne îmbie păgîna şi eretica Europă dacă nu cu
„culturile” şi „credinţele” ei, numite în Sfintele Scripturi,
41 După aceste porunci, rostite şi de alţi Sfinţi Prooroci în cărţile vechiului Testament, vor fi
judecaţi toţi cei ce se fac vinovaţi de popularizarea între creştini a obiceiurilor, faptelor şi
învăţăturilor vechilor civilizaţii şi îndeosebi activiştii ecumenişti.
68
„obiceiuri”, „datini”, „urîciuni blestemate de Dumnezeu”.
Observăm că astăzi poporul român jinduieşte după o astfel de
vieţuire văzută între neamurile eretice ale Eurepei şi credem că
prin aceasta îşi pregăteşte mari şi multe nenorociri, îngăduite
de Dumnezeu spre îndreptarea lui.
Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd că deprinderea de a
cerceta obiceiurile „etniilor” e păgubitoare pentru creştini,
sfătuieşte: „Să porunceşti unora să nu înveţe, […] nici să ia
aminte la basme şi la nesfîrşite înşelări de neamuri.” (1 Timotei
1:3,4) Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri,
[…] fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi deşarte.” (Tit 3:9) „Nu
vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri!”
(Evrei 13:9)42
Pînă la Hristos Dumnezeu poposit printre oameni, lumea
politeistă trăia în adînc întuneric duhovnicesc, rătăcind în
credinţe mincinoase, jertfind idolilor, aşteptînd mîntuirea de la
zeii-demoni. Au pierit acele civilizaţii pentru a nu se lăţi istoric
şi geografic închinarea la zei şi idoli, amăgirea duhovnicească;
s-au surpat acele vestite cetăţi pîngărite de capişti şi de
jertfelnice în care se hulea adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul
creştinilor. Pentru aceasta, Cuviosul Părinte Cleopa (+1998)
zice: „Erau atîtea popoare pe pămînt care nu-L ştiau pe
Dumnezeu şi care se închinau la mii de zei. Fiecare avea
dumnezeul lui şi pentru fiecare păcat îşi crea un dumnezeu
după plăcerea lui43. Întreaga omenire era la o mare răspîntie,
la o mare răscruce. Şi a venit Mîntuitorul ca să arate că este
un singur drum şi un singur Dumnezeu care a făcut lumea şi
cele din ea.” Celor ce se trufesc cu marile iscusinţe ale
civilizaţiei, neluînd seama că toate civilizaţiile socotite cîndva
de nezdruncinat sînt astăzi doar triste ruine, Cuviosul Părinte
42 Cum să-i îndemnăm pe copiii noştri să nu primească astfel de învăţături, de vreme ce
acestea se predau în şcoală; învăţături după care ne conducem noi înşine, crezînd în ele; şi
cînd doar prin acestea viitoarele generaţii vor avea un loc în societate?
43 Vezi afirmaţia: „Toţi ne închinăm la acelaşi dumnezeu.”
69
Cleopa le grăieşte întrebîndu-i: „Unde sînt împărăţiile? Unde
sînt faraonii Egiptului? Unde sînt sultanii turcilor? Unde sînt
craii Germaniei? Unde sînt împăraţii de care se cutremura
lumea? Unde sînt cetăţile, unde sînt oraşele? Unde-i oraşul
Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au
dărîmat de cutremur? […] Praf, pămînt şi pulbere s-au făcut.
Aşa e dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi şi de noi dacă
cheltuim vremea în zadar. […] Du-te şi vezi-i în gheenă cum îi
muncesc dracii. Du-te şi întreabă-i acolo: Cu ce v-aţi ales din
viaţa aceasta? Unde a rămas stăpînirea, unde ştiinţa, unde
puterea popoarelor? I-a luat moartea după dreptate44 şi îi ţine
în legături pînă în ziua judecăţii de apoi. […] Nimic nu rămîne
veşnic pe pămînt.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IX)
Vădind deşarta înţelepciune trupească a cărturarilor acestui
veac, preocupaţi de civilizaţiile căzute şi idolatre din care a
rămas doar amintirea, însă împietriţi faţă de vieţuirea creştină
după Hristos şi după sfinţii săi, Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur
(+407) adaugă: „Fă socoteala tuturor neamurilor: sirieni,
cilicieni, capadocieni, bitinieni, locuitori din preajma Pontului
Euxin, din Tracia, din Macedonia, din întreaga Eladă, cei din
insule, din Italia şi cei din afara lumii cunoscută nouă, cei de
pe insulele britanice, sarmaţii, hinduşii, locuitorii din părţile
Persiei şi toate celelalte neamuri şi triburi cărora nici că le
cunoaştem măcar numele. La ce bun să se vorbească despre
cer, pămînt, despre mare şi despre natura oamenilor? Să ne
înălţăm prin cuvîntul nostru deasupra cerurilor şi să ne
îndreptăm către îngeri. Cunoaşteţi că fie şi numai unul dintre
îngeri este deopotrivă cinstit cu întreaga zidire văzută, ba încă
44 Vezi afirmaţia: „… darul sfînt al vieţii”. Dacă toţi sfinţii cugetau că viaţa aceasta e fum,
abur, minciună, umbră vis, deşertăciune, îndemnîndu-i pe creştini să nu cugete la viaţă, ci la
moarte, pentru a nu păcătui – ce putem înţelege despre cei ce slăvesc viaţa, mediatizînd-o
astăzi în fel şi chip, pînă şi în Biserică? Înţelegem că fac din viaţa trecătoare un scop în sine,
scop de care atîrnă în vremea noastră o nouă înţelegere a ortodoxiei, din care, în viitorul
apropiat îşi va trage seva noua ortodoxiei antihristică (legat de acest cult al „vieţii”, vezi
obsesia îngrijirii sănătăţii).
70
o şi întrece cu mult.” (Despre necunoaşterea lui Dumnezeu)
Străduinţa de veacuri a Europei este ca, prin popularizarea
culturii şi tradiţiilor popoarelor, creştinii să se despartă pe
neobservate de Hristos. Datorită alunecării din ce în ce mai
mult în cele omeneşti, încet-încet se naşte o nouă conştiinţă
religioasă în Biserică. Această conştiinţă politeist-antihristică
comună tuturor religiilor, culturilor şi civilizaţiilor de odinioară,
dar şi ortodoxiei ecumeniste a zilelor noastre, Sfîntul Iustin
Popovici (+1979) o comentează spunînd: „Cultura fără
sfinţenie, luminarea fără sfinţirea în Duhul Sfînt, acestea le-a
inventat Europa în idolatria ei umanistă. [...] Fără sfinţenie, nu
există cultură şi educaţie; fără sfinţi, nu există pedagogi şi
învăţători! […] Omenirea se întoarce la vampirismul modului
de gîndire păgînesc, a cunoştinţei păgîneşti, a modului de viaţă
păgînesc. […] Ce înseamnă asta? Aceasta este pur şi simplu
idolatrie, politeism păgînesc, […] fetişism. […] Şi astfel se
trece viaţa însăşi în neiertate slujiri idoleşti, potrivnice lui
Dumnezeu (1 Petru 4:3).” (Biserica şi Statul)
Adresîndu-se istoricilor, arheologilor, cărturarilor şi celor ce
prin mijlocirea mass-mediei fac apologia civilizaţiilor păgîne şi
deplîng dispariţia culturilor lor şi a gloriei trecătoare, Sfîntul
Nicolae Velimirovici (+1956) le grăieşte: „Vă pare rău după
vechea împărăţie romană şi de aceea învinuiţi credinţa creştină
de pieirea ei? Aşa au făcut toţi istoricii necredincioşi. […] Dacă
n-ar fi pierit împărăţia romană, ar fi pierit creştinismul. Ori
Cezarul ori Hristos. Iar dacă ar fi pierit creştinismul, ar fi rămas
idolatria, ar fi rămas minciuna, ar fi rămas nemilosul duh al
Romei păgîne. Iar duhul este întotdeauna lucrul principal,
duhul unui om sau al unui popor sau al unei religii sau al unei
culturi. […] Iar duhul Împărăţiei Romane era duh tiranic,
neomenesc şi făţarnic. […] Vă pare rău după cultura romană,
iar prin cultură înţelegeţi frumoasele statui de marmură care
împodobeau străzile şi pieţile Romei. Dar nu vă pare rău de
milioanele de fiinţe omeneşti care erau tîrîte din toate colţurile
71
lumii şi mînate în lanţuri printre statuile acelea, pînă la istovire
şi murirea de foame? Aici este deosebirea fundamentală dintre
scara de valori romană şi cea creştină. Romanii păgîni puneau
pe stat şi pe cultură mai mult preţ decît pe fiinţele omeneşti
vii, iar creştinismul a pus şi pune pe sufletul omenesc mai mult
preţ decît pe stat şi pe cultură şi pe întreaga lume. […] De
altfel priviţi la duhul roman vampiric care există astăzi în […]
statele europene şi bucuraţi-vă dacă vă puteţi bucura de
tiranie, foc, sabie, sînge, ateism, deşertăciune şi amoralism.”
(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, I)
Înţelegînd că pieirea vechilor culturi şi civilizaţii păgîne, cu
obiceiurile, legile şi credinţele lor rătăcite, era necesară fiindcă
a adus omenirii nu pagubă, ci înţelepciune duhovnicească -
căci, surpîndu-se zeii şi idolii-draci ai acelor neamuri a
împărăţit peste oameni Hristos Dumnezeu, Adevărul şi Viaţa -
Sfîntul Ierarh se întreabă: „Unde este împărăţia romană afară
decît pe hîrtie, iar credinţa lui Hristos s-a răspîndit în toată
lumea? […] Împărăţia lui Hristos se propovăduieşte şi se
întinde pe acea jumătate a globului pămîntesc de care Roma
nici nu visa că există.” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de
astăzi, II)
De asemenea, de Dumnezeu luminatul Ierarh nu pregetă să
vădească miezul ascuns al preocupărilor culturii privind
popularizarea istoriei diferitelor civilizaţii, adăugînd că: „Sensul
culturii şi civilizaţiei este pentru ei respect faţă de zidire, adică
faţă de materia vizibilă, şi închinare [idolatrizare] la aceasta,
iar nu închinare la Ziditor: dumnezei muritori şi natură
zeificată! […] Acesta este momentul de vîrf al egalizării
oamenilor, începînd cu vechea idolatrie a Romei şi pînă la Asia
zilelor noastre.” (Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos)
Sfîntul Ignatie Briancianinov (+1867) ne avertizează: „A
sporit respectul faţă de virtuţile fireşti, la îndemîna şi a Iudeilor
şi a păgînilor; a crescut consideraţia faţă de virtuţile de-a
dreptul păgîneşti, potrivnice firii înseşi, socotite pînă acum un
72
rău. [...] Să ne îngrădim cugetul prin smerenie, să nu-l lăsăm
să se îndrepte cu grăbire şi lipsă de grijă către acumularea de
cunoştinţe de tot felul, oricît de ademenitoare ar părea ele prin
noutatea şi importanţa titlurilor lor.” (Taina fărădelegii)
Despre virtuţile neamurilor păgîne mediatizate astăzi cu
ajutorul feluritelor studii şi prezentări enciclopedice, iată ce ne
spune Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961): „Se cuvine să
băgăm de seamă că lucrurile pe care ne-a învăţat El [Hristos
Dumnezeu] dragostea, milostivirea, blîndeţea, smerenia, erau
adînc străine de inimile păgînilor. Aceştia nu cinsteau blîndeţea
ci trufia; ei socoteau că a da milostenie săracilor este o
slăbiciune de neiertat. În vieţuirea lor era folosită sclavia; […]
ei nu-i puneau pe sclavi în rîndurile oamenilor ci se purtau cu
ei ca şi cum ar fi fost vite. Ciudat şi nebuneşte ar fi sunat în
urechile lor cuvintele dragoste, blîndeţe, smerenie şi
milostivire, dar ele au răsunat în întreaga lume prin
dumnezeiasca propovăduire a Domnului Iisus Hristos. […]
Egiptenii se închinau taurului Apis, se închinau prosteşte
maimuţelor, crocodililor, jivinelor de tot felul. Se închinau
soarelui şi lunii, făcîndu-le asemănări, adică imagini pictate şi
cioplite. Acestor asemănări ale dumnezeilor pe care îi
născociseră Baal, Astarte, Zeus, Apolo, Hermes şi ceilalţi, ei se
închinau ca unor dumnezei adevăraţi.45 [Porunca a doua din
legea lui Moise] interzice cinsitea lucrurilor neînsufleţite în locul
Dumnezeului Celui Adevărat, după obiceiul vechilor asirobabilonieni,
egipteni, greci, romani şi celelalte neamuri păgîne.
[La înfricoşata judecată] îl vor vedea toate popoarele pe Cel în
Care nu au crezut [pe Iisus Hristos]. […] Îl vor vedea
necredincioşii şi se vor cutremura!” (La porţile Postului Mare)
45 Vezi iarăşi afirmaţia: „Toţi cinstim acelaşi «dumnezeu». Toţi oamenii se roagă lui
«dumnezeu», fiecare în felul lui.” În revista Deisis editată de Mitropolia Ortodoxă Română
pentru Germania şi Europa Centrală (p.95), se arată clar conform principiilor ecumeniste, că
Hristos cel propovăduit de Apostoli este proslăvit în fiecare om, confesiune, religie,
„Biserică” etc. iar nu numai în Ortodoxie.
73
VIII.
Cum se cuvine creştinului ortodox a nu da
crezare celor care (chiar episcopi, preoţi,
călugări ori teologi ortodocşi) îi numesc „sfinţi”
pe renumiţii înşelaţi romano-catolici, cum sînt:
Toma de Aquino, Francisc de Assisi, Anton de
Padova, Tereza de Avilla, Ioan al Crucii, Toma
de Kempis, Ignaţiu de Loyola, Fericitul Ieremia
Valahul, Maica Tereza, Tereza Neumann, Padre
Pio etc. Nu cumpăraţi, nu primiţi, nu păstraţi
„icoane” ale acestora, nu cumpăraţi, nu primiţi,
nu păstraţi publicaţii cu acatiste şi rugăciuni
dedicate acestor rătăciţi, publicaţii ce le
popularizează învăţăturile mincinoase,
antiortodoxe. Nu vă rugaţi şi nu vă închinaţi lor
în nici un chip: aceştia nu sînt sfinţi, pentru că
nu au cunoscut şi nu au trăit în dreaptacredinţă;
nu sînt nici măcar creştini, pentru că,
neavînd Biserică, nu au nici Botez. Aşadar, sînt
eretici şi căpetenii de eretici. Nu faceţi
pelerinaje în locuri în care au trăit, s-au rugat,
au murit şi sînt îngropaţi aceştia.46
Biserica Ortodoxă prin hotărîrile Sfinţilor Părinţi ai lui
Hristos, nu recunoaşte nici sfinţi nici sfinţenie în afara celor ce
vieţuiesc în dreapta credinţă ortodoxă. Sfinţenia fără dreapta
credinţă nu e decît găselniţă ecumenistă prin care
necredincioşii rătăciţi de la adevăr, înşelaţi în felurite chipuri de
apariţii, vedenii, contemplaţii, extaze, etc. îndărătul cărora se
află diavolii, cred că au dobîndit harul Sfîntului Duh şi de aici şi
46 Privitor la acestea, vezi Canonul 9 şi 34 al Soborului al Cincilea de la Laodiceea (343), în
Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934. Alte amănunte la p.159 şi
241.
74
sfinţenia. Despre astfel de înşelaţi Dumnezeu prin gura
Sfîntului Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) ne spune: „Aşa zice
Domnul Savaot: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor care vă
proorocesc, că vă înşală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi
nimic din cele ale Domnului. […] N-am trimis Eu pe proorocii
aceştia, ci au alergat ei singuri. Eu nu le-am spus, ci au
proorocit de la ei. […] Pînă cînd proorocii aceştia vor spune
minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor? […] Deoarece Eu –
zice Domnul – sînt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba
lor dar zic: El a spus!” (Ieremia 23:16,21,26,31).
Fosta Biserică Ortodoxă (adică drept-credincioasă, cîndva)
din Apus, pînă în anul 1054, a fost dătătoare de sfinţi. Mai
apoi, lepădîndu-se de dreapta credinţă („ortodoxia”) şi căzînd
în catolicism (= universalism, imperialism, extindere
numerică), a pierdut harul Sfîntului Duh, fără de care nimeni
nu primeşte nici adevăr, nici sfinţenie. Mulţi dintre aceşti
„sfinţi” au fost înşelaţi de apariţia pe trupul lor a semnelor
rănilor lui Hristos, numite „stigmate”. Despre sfinţi şi sfinţenie,
vezi revista Rost (anul II, nr. 17, 2004, p.44,45).
După învăţăturile Bisericii, cultele, confesiunile, „Bisericile”,
religiile, credinţele nu au sfinţi. Pentru aceasta Sfinţii Părinţi
întruniţi la al Cincilea Sobor Local din Laodiceea (343) în
Canonul 9 şi 34 hotărăsc tuturor creştinilor ortodocşi să nu
cinstească în nici un fel pe ereticii şi păgînii numiţi de
credincioşii lor „sfinţi şi mărturisitori”, să nu ridice nici să le
cinstească locaşurile ridicate în numele lor, neîngăduind
binecredincioşilor nici participarea la pelerinajele ce au ca scop
vizitarea cimitirelor şi mormintelor acestora spre cinstire
(Canoanele Bisericii Ortodoxe, p.87,107). Asemenea, Protos.
Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (p.35)
socoteşte între păcate şi îndeamnă pe creştini să
mărturisească la spovedanie jelirea morţilor păgîni.
Referindu-se la „sfinţii” eretici pe care nu numai rătăciţii
aparţinînd „bisericilor surori” îi serbează în felurite chipuri, ci
75
chiar şi mulţi rătăciţi ortodocşi, deopotrivă înşelaţi cu numiţii
eretici, Sfîntul Apostol Pavel (+64) ne opreşte să-i slăvim:
„Pentru că unii ca aceştia sînt apostoli mincinoşi, lucrători
vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de
mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
Nu este lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai
dreptăţii.” (2 Corinteni 11:13, 14)
Dovedind statornicie în cercetarea învăţăturilor Sfinţilor
Părinţi ai Bisericii şi totodată cuget ortodox faţă de scrierile
celor rău-cinstitori de Dumnezeu, Sfîntul Marcu al Efesului
(+1444) îi învaţă pe creştini ca, atunci cînd vor întîlni eretici
care să-i îndemne a primi învăţături împotriva dreptei credinţe
ortodoxe, aceştia să grăiască astfel: „Învăţăturile dascălilor
apuseni47 nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind
că sînt înşelătoare.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva
ereziei numite ecumenism)
După cum bine se ştie, pater-ii catolici au efectuat în vara
anului 2004 un pelerinaj propagandistic cu limba neputrezită a
zisului „sfînt” Anton Padova, numită „sfinte moaşte”, amăgind
spre închinare pe preoţii şi creştinii ortodocşi lipsiţi de dreaptăsocoteală.
Este bine a şti că nu numai sfinţenia, ci şi unele
păcate date anatemei de către Sfinţii Părinţi, printre care
hulirea dreptei-credinţe, aduc neputrezirea parţială ori deplină
a trupului. Dacă Î.P.S. Daniel al Moldovei adoarme conştiinţele
ortodocşilor prin aducerea unor adevărate sfinte moaşte (ale
Sfîntului Apostol Andrei, ale Sfîntului Mucenic Gheorghe, ale
Sfîntului Ioan Casian) la fiecare hram al Cuvioasei Parascheva,
iată cum papistaşii îl întrec, ademenind pe ortodocşi cu
făcături. Unde sînt cei ce ne apără „constituţional” de
47 Dascăli apuseni sînt şi actualii teologi occidentali, urmaşi ai celor pe care-i pomeneşte
Sfîntul Ierarh Marcu. Aceştia la rîndul lor sînt cei ce au dăscălit pe mulţi dintre actualii
ierarhi, preoţi şi teologi ecumenişti ai Bisericii Ortodoxe, datorită cărora a fost importat din
Apus duhul noii conştiinţe religioase. De asemenea dascăli apuseni pot fi numiţi astăzi înşişi
teologii noii ortodoxii.
76
prozelitism? Întrecînd chiar măsura apostaţilor despre care
ştim că nu au cerut vreodată creştinilor ortodocşi să cinstească
pe eretici, IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului
decretează: „Toţi [greco-catolicii întemniţaţi] au murit în
închisori devenind martiri, în memoria cărora ar trebui să ne
plecăm frunţile.” (Formula AS, anul 14, nr.611, april.2004, p.3)
Proorocind cele ce tainic se ticluiesc îndărătul Mişcării
Ecumeniste, ticluiri de care, iată, creştinii ortodocşi nu au
cunoştinţă, numitul ierarh face o sumbră dezvăluire (op.cit.,
p.3): „Va veni o vreme în care şi românii îl vor recunoaşte pe
papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii
creştinismului.” Nici nu poate fi altfel avînd în vedere zelul pe
care îl depun astăzi ierarhii Bisericii privitor la întrunirile
ortodocşilor cu catolicii şi nu numai, recunoaşterea unui
conducător universal fiind în chip logic şi necesar încununarea
a toate eforturile ecumeniste.
Celor încîntaţi de oarecare „minuni şi semne miraculoase”
săvîrşite de diverşi „mistici” căzuţi în diavolească rătăcire,
Sfîntul Ignatie Briancianinov (+1867) le spune: „O mare parte
dintre nevoitorii bisericii apusene (romano-catolică n. n.),
socotiţi în sînul acesteia ca foarte mari sfinţi (aceasta după
căderea ei de la Biserica Răsăriteană), s-au rugat şi au ajuns la
vedenii, bineînţeles mincinoase, [...] cuprinşi fiind de înşelare,
din pricina neobişnuitei lor înfierbîntări trupeşti şi pătimaşe.
Aceşti păruţi sfinţi se aflau în cea mai cumplită înşelare
drăcească. [...] Într-o asemenea stare se afla Ignaţiu de
Loyola, întemeietorul ordinului Iezuiţilor.” (Despre înşelare)
Iar Cuviosul Serafim Rose (+1982) vădind duhul sub a cărui
înrîurire se „sfinţesc” papistaşii, lămureşte: „Francisc din Asissi,
conform învăţăturilor ortodoxe, este o pildă de monah care a
căzut în rătăcire duhovnicească şi în înşelare, fiind slăvit ca
sfînt numai pentru pricina că Apusul căzuse deja în apostazie,
pierzînd criteriile ortodoxe ale vieţii duhovniceşti.” (Mai
aproape de Dumnezeu)
77
Pentru a ne feri de păruţii sfinţi, Cuviosul Părinte Cleopa
(+1998) ne ajută să pricepem cine-i ajută în minunile cu care
uimesc pe cei neiscusiţi în dreapta credinţă: „Luaţi aminte! Să
nu credeţi în proorocii mincinoşi că fac minuni cu puterea
satanei şi pe cei slabi în credinţă o să-i înşele. Ei lucrează cu
satana, iar noi sîntem cu Hristos.” (Ne vorbeşte Părintele
Cleopa, VII)
Sfîntul Paisie de la Neamţ (+1794) voind a-i lămuri pe
creştinii-ortodocşi cele despre sfinţenie, ne învaţă cum putem
deosebi închipuita sfinţenie cea de la draci dobîndită, de
lucrarea harului ce poposeşte în cei ce neabătîndu-se de la
adevărul dreptei credinţe, primesc înnoirea prin harul Sfîntului
Duh: „Sfinţenia adevăraţilor bărbaţi sfinţi nu se cunoaşte
propriu-zis după minuni căci şi păgînii şi ereticii pot face
minuni cu ajutorul diavolului,48 ci după adevărata credinţă
ortodoxă, după felul în care păzesc cu grijă dumnezeieştile
dogme, urmează toate canoanele apostolice şi soborniceşti şi
predaniile Bisericii Ortodoxe, şi după vieţuirea cea fără de
prihană, urmînd toate poruncile Evangheliei şi ale Sfinţilor
Părinţi.”49 (Ortodoxia şi umanismul religios)
Citirea învăţăturilor cuprinse în cărţile acestora pentru
adevăraţii creştini înseamnă păcat arătat în îndreptarele de
spovedanie. Privitor la rătăcirile numite „învăţături” ale
înţelepţilor şi ale tuturor căpeteniilor papistaşe şi cum le-au
stat împotrivă Sfinţii Bisericii. [1,2] Între faptele bune pe care
tinerii ortodocşi trebuie să le săvîrşească, Arhim. Ioanichie
Bălan în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.163)
48 Vezi şi „minunile” din revistele: Formula As, Magazinul, Paranormal, Revista
fenomenelor paranormale, Lumea Misterelor, Revista misterelor, Elixirul etc. Vezi şi
feluritele „vindecări” din lumea catolică, protestantă şi păgînă. Vezi şi apariţiile
„miraculoase” de la Lourdes, Fatima, Medjigore, sau de la Pucioasa-Noul Ierusalim.
49 Să ia aminte la aceste criterii acei ortodocşi cu vederi largi, care, zăpăciţi fiind de vicleana
reeducare ce se cheamă ştiinţă şi cultură şi dobîndind strîmba cunoaştere despre cele ce sînt
în lume, numesc „sfinţi” pe acei guru, iluminaţi, magicieni, fachiri, vrăjitori, vraci,
tămăduitori etc., din pricina faptelor drăceşti pe care le interpretează ca fiind „minuni”.
78
arată şi pe aceasta: „Să nu citească reviste şi cărţi
neortodoxe”. Iar tuturor creştinilor le spune şi aceasta (p.155):
„Să nu primească nici să aducă în casele lor cărţi eretice de
orice fel, ca să nu fie cineva atras la erezii, spre veşnica
osîndă”.
Atît celor ce se află în îndoială cît şi nevolnicilor ortodocşi ce
trădînd Biserica fraternizează cu cei daţi anatemei, Protoiereul
profesor Teodor Zisis din Tesalonic le spune: „Pe eretici, nu-i
cinstim, ci-i condamnăm!” (Graiuri ortodoxe I)
79
IX.
Pricinile pentru care un ortodox nu poate
participa la procesiuni ecumeniste şi alianţe cu
vădit duh antihristic, precum: „săptămîni de
rugăciune”, „înfrăţiri”, marşuri ale „păcii”,
„libertăţii”, „prieteniei”, la tabere, conferinţe şi la
alte adunări [11] ecumeniste, organizate astăzi de
ierarhi şi preoţi ecumenişti ortodocşi sau eretici,
aflaţi în slujba mişcării ecumenice.[12]
În ultimii ani, în Sfintele Posturi şi sărbători, creştinii
ortodocşi sînt chemaţi de către mai marii Bisericii să ia parte
cu popii şi credincioşii catolici şi greco-catolici la diferite
întruniri şi festivităţi religioase ori civice, spre o mai strînsă
convieţuire între cultele şi confesiunile eretice şi Biserica lui
Hristos, punîndu-se astfel temelia viitoarei colectivizări
antihristice a noului babilon - ecumenismul. Ce sînt aceste
adunări înaintea lui Dumnezeu şi cît sînt de înţelepţi cei ce le
organizează ne spune Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.):
„S-au făcut de ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse.
Iată, au lepădat cuvîntul Domnului, şi atunci unde este
înţelepciunea lor?” (Ieremia 8:9)
Neavînd de fel criterii dogmatice, nici canonice, adunările
ecumeniste sînt cu adevărat curse pentru creştinii ortodocşi.
Neavînd nici o lege clară, ci doar programe, nimeni dintre
simpli creştini nu ştie nici cine le-a înfiinţat, nici cine le e
adevăratul stăpîn. Practic, aceste adunări sînt în afara vreunei
stăpîniri duhovniceşti ori bisericeşti. Neavînd nici cele mai vagi
criterii ortodoxe, după care au vieţuit cîndva Sfinţii Părinţi,
adunările ecumeniste sînt curse pentru creştinii ortodocşi
datorită faptului că scopurile lor, fiind pămînteşti, lumeşti, nu
sînt veşnice şi mîntuitoare, căci fac din creştinii ce vieţuiesc
pentru Hristos, creştini ce vieţuiesc pentru lume, creştini ai lui
Antihrist. Faptul că Mişcarea Ecumenică este iniţiată şi
80
patronată de masonerie ca mişcare împotriva ortodoxiei este
adeverit şi de bună parte dintre oamenii de seamă ai Bisericii,
cum ar fi: Părintele Stăniloae, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul,
Cuviosul Filotei Zervacos, Cuviosul Serafim Rose, Cuviosul
Paisie Aghioritul, Cuviosul Iustin Popovici, Arhiepiscopul
Averchie Tauşev, Episcopul Nicolae Velimirovici, Cucernicul
Părinte Dimitrie Gagastatis, Profesorul Teodor Zisis, Părintele
Gheorghe Calciu, Mihai Urzică.
Pe doritorii de întruniri cu gloate păgîne şi apostate, care nu
bănuiesc ce duh le însufleţeşte, Sfîntul Apostol şi Evanghelist
Ioan (+100) îi avertizează: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui
duh, ci cercaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi
prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4:1)
Cît sînt de creştineşti şi totodată folositoare Bisericii sînt
aceste adunări ecumeniste, aflăm de la Sfîntul Iustin Popovici
(+1979): „Această alianţă a clericilor şi după natura ei şi
conform activităţii sale, nu aparţine de Biserică, deoarece, prin
însăşi existenţa sa, lucrează împotriva Bisericii, batjocoreşte
Biserica. Întrucît această alianţă lucrează samavolnic în numele
Bisericii, în cazul acesta ea funcţionează ca un cal troian vîrît în
curtea Bisericii.” (Biserica şi Statul)
Iar Cucernicul Părinte Dimitrie Gagastathis (+1975) surprins
de îndrăzneala păstorilor şi păstoriţilor de a participa la
întruniri cu cei afurisiţi de Sfinţii Părinţi, adaugă: „Aş vrea să
ştiu în ce cred acei clerici şi eretici [alţii decît papistaşii înşişi]
care colaborează cu Papa.” (Amintirile unui sfînt)
Pentru a şantaja pe vieţuitorii Sfîntului Munte Athos, forurile
europene au sponsorizat repararea drumurilor şi a mănăstirilor
athonite; pentru ca apoi, sprijinindu-se pe acest fapt, invocînd
drepturile omului şi egalitatea sexelor, să ceară ceea ce nu a
îndrăznit nimeni pînă acum, dar Sfiinţii au proorocit: intrarea
femeilor în Sfîntul Munte şi hirotonirea femeilor, pretenţii ce
contravin atît monahismului tradiţional athonit cît şi normelor
legislativ-canonice după care se conduc în Muntele Athos
81
obştile mănăstirilor (vezi revista Rost, anul II, nr. 16, 2004 p.
44).
Din sfera preocupărilor seculare ale Bisericii face parte şi
proiectul privind construirea „catedralei neamului”. Neamul nu
este persoană, şi în consecinţă nu se poate sfinţi, pentru a
putea fi aşezat în rînd cu Sfinţii şi cu cele sfinte, ori pentru a i
se închina hram şi biserică. Fugind de rătăcirea globalizării, să
nu alunecăm în aceea a îndumnezeirii naţiei. Privitor la
Catedrala Mîntuirii Neamului vezi SCARA (treapta 3, an II,
feb.1998, p.19-32). Angajarea Bisericii în sprijinul unor
proiecte antihristice este ilustrată şi de revista Porunca iubirii
(nr. 3, 2004, p.80), precum şi de revista Creştinismul neamului
românesc (Ed.Agaton, Făgăraş, 2004, p.89) în care aflăm cum
mitropoliţi şi episcopi ai Bisericii au mers pînă acolo încît au
binecuvîntat o traducere necanonică a bibliei.
Tot proiect masonic este şi circuitul electoral al unui preot,
„Eminenţa Sa (sic!), Aurel Rădulescu, Părinte Juris (sic!), Vicar
general (sic!) şi Lider spiritual (sic!) al Bisericii Ortodoxe
Române din America, de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice a
Constantinopolului şi lider al partidului Renaşterea România,
rezultat din fuzionarea cu Partidul Pensionarilor” (vezi cartea
sa de vizită, în care, alături de reformele antihristice promise
poporului român, se găseşte icoana Sfîntului Mare Mucenic
Gheorghe). Cal troian în Biserică sînt şi apariţiile pe canalele
T.V. ale unor preoţi ortodocşi purtînd discuţii cu vrăjitori,
dispute pierdute ruşinos, spre smintirea creştinilor.
Urmînd întregului sobor de sfinţi ai Bisericii, care nu numai
că nu au participat ci chiar s-au împotrivit oricăror forme de
adunare şi unire cu cei de alte credinţe, Cuviosul Gherman al
II-lea (+1240), Patriarh al Constantinopolului, îndeamnă
poporul ca, de va fi nevoie, să se despartă atît de păstorii cît şi
de bisericile unde se hulesc învăţăturile, dogmele şi canoanele
sfinţilor lui Hristos: „Să fugiţi alergînd departe de preoţii
82
[ortodocşi] care s-au pus în slujba catolicilor50 [şi a altor
eretici] [...] Este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri, la
casele voastre, decît să participaţi la adunările comune
împreună cu latino-cugetătorii.” (Graiuri ortodoxe II)
Cine se află în spatele slujbelor şi rugăciunilor comune şi ale
altor întruniri ecumeniste, şi căror interese dau ascultare
ierarhii, preoţii şi teologii ortodocşi ecumenişti, ne spune un alt
iubitor de adevăr şi apărător al dreptei credinţe, Cuviosul
Filotei Zervakos (+1980): „Din nefericire, conducerea şi
stăpînirile Statului şi ale Bisericii sînt guvernate de mai marele
întunericului şi de masonerie [13]. Vai, vai, unde am ajuns! Cei
mai mulţi dintre conducători sînt sub stăpînirea celui rău! [...]
Dar, şi în aceste zile în care toţi s-au abătut de la credinţă,
Domnul Iisus Hristos n-a părăsit Biserica Sa. (Viaţa şi
învăţăturile)
Este ştiut îndeobşte în mediile bisericeşti că o bună parte
din ierarhii, preoţii şi teologii B.O.R. sînt francmasoni, aşadar
potrivnici ai lui Hristos şi ai Bisericii. Semnul vădit al
apartenenţei la masonerie este slugărnicia pe care o arată faţă
de reformele religios-ecumeniste şi cele privind planurile
sociale ale Europei. Despre acestea vezi articolul
Francmasonerie şi ortodoxie în SCARA (treapta 3, an II,
feb.1998, p.306-310) şi Porunca iubirii (nr. 3, 2004, p.29-
49).[13] Nu este de mirare că unii dintre mai-marii Bisericii fac
parte din masonerie, cînd această organizaţie ocultă este
legalizată şi protejată de statul român, ba chiar elogiată de
fostul preşedinte al unui popor ortodox.
Aşadar noi, creştinii de rînd, să nu ne împuţinăm cu duhul
cînd vedem că în cele din afară, în legiuirile ei, Biserica pare
50 Dacă ar fi să dăm ascultare acestui îndemn, atît de îndreptăţit astăzi, multe biserici ar
trebui să rămînă goale. Poate astfel s-ar mai înţelepţi şi mai-marii Bisericii. Să ia aminte
cucernicii şi cuvioşii ispitiţi de erezia ecumenistă, căci vor da seamă în faţa lui Dumnezeu de
dezbinarea ce va fi între ortodocşii ascultători de Sfinţii Părinţi şi ortodocşii supuşi duhului
ecumenist.
83
biruită de cel rău, ci să stăm alături de cei ce vor fi prigoniţi
pentru dreapta-credinţă sub felurite învinuiri civile şi
bisericeşti, cunoscînd din înseşi pătimirile lor calea adevăratei
ortodoxii: calea cea strîmtă şi cu chinuri, de care a pomenit
Însuşi Hristos, cale pe care astăzi calcă din ce în ce mai puţini
păstori şi creştini. În viitor, această cale, unită cu dreaptacredinţă,
va fi singurul semn al adevăratei ortodoxii şi al
dragostei nemincinoase de Hristos.
84
X.
Cuvînt de învăţătură ortodocşilor de a nu adera,
înscrie sau participa la activităţi organizate de
diferite „centre”, „alianţe”, „asociaţii”, „ligi”,
„societăţi”, instituţii cu caracter ecumenist, ce au
ca scop oficial „caritatea”, „pacea”, „unitatea”,
„cultura”, „spiritualitatea”, „religiile”,
„societatea” etc. (multe sînt organizate de
B.O.R.), precum:
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom):
Centrul Internaţional Ecumenic; centrele Ecumeniste ale
Mitropoliilor, cum sînt, în eparhia Moldovei şi Bucovinei:
ASCOR Iaşi51, Institulul Ecumenic „Sfîntul Nicolae”; Institutul
Cultural-Misionar TRINITAS-Golia; Centrul Cultural-Pastoral
„Sfîntul Daniil Sihastrul” – Durău; Centrul social-cultural
„Sfîntul Paisie de la Neamţ”52; Centrul social-cultural „Sfîntul
Ilie”-Miclăuşeni; Sectorul de asistenţă socială „Diaconia”;
Centrul de cercetare şi prognoză social-pastorală; Societatea
Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR); Asociaţia
Femeilor Ortodoxe din România, Fundaţia „Solidaritate şi
Speranţă”; Fundaţia Sfînta Virginia – Cetatea Noul Ierusalim
(tabăra de la Pucioasa-Glodeni); Centrul de Practică Isihastă;
51 Se ştie că ideologic, logistic şi financiar ASCOR-ul este întreţinut în bună parte de
filantropia ereticilor ce aparţin cultelor, confesiunilor şi Bisericilor ecumeniste, în spatele
cărora se află politica intereselor unor organisme masonice internaţionale. Astfel, indirect
ASCOR-ul se prezintă ca fiind „capul de pod” al acestor organizaţii în BOR. Deşi mulţi
membri ASCOR sînt sinceri rîvnitori în cele bisericeşti, activitatea acestor centre este axată
pe rezolvarea aspectelor trupeşti ale vieţii şi foarte puţin pe cele duhovniceşti, vădind ţeluri
şi obiective îndeobşte protestante şi ecumeniste. Cine se îndoieşte de aceasta să ia aminte la
activităţile desfăşurate de ASCOR pînă în prezent.
52 Astăzi, mai mult ca oricînd, prin mijlocirea filantropiei instituţionalizate şi a centrelor
ecumeniste în mănăstiri, monahismul este aservit intereselor sociale, prioritare vieţuirii
duhovniceşti în Biserică. Cărui duh slujesc proiestoşii reformatori de astăzi aflăm din
vedenia unuia dintre ucenicii Cuviosului Paisie Velicicovski care a proorocit despre
vremurile noastre. Vezi la Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul, în Hrană duhovnicească, p. 269-
273. Tot acolo, vezi capitolul Ispita creştinilor cu adevărat ortodocşi, pp. 273-275, şi
proorocia Sfîntului Moisi Arapul, p.275-277.
85
Fundaţia „Samarineanul Milostiv; Asociaţia pentru Pacea
Religiilor din România (APAR); Centrul de Studii şi Vacanţe
Spirituale „Domeniul Vieţii Lungi” – Vulcana-Băi; Secţia
Română a Conferinţei Mondiale a Religiilor pentru Pace; Noua
reprezentare a lumii – XXI Eonul dogmatic; Iniţiativa Religiile
Unite – România; Academia Internaţională pentru Studiul
Istoriei Culturii şi Religiilor, Centrul de Cercetări şi Studii
Religioase; Departamentul de Doctrină şi Mass-Media
„Armonia”; Centrul Interconfesional de Sănătate „Provita
Medicală”; Alianţa pentru Renaştere Spirituală (ARS); Mişcarea
de Integrare Spirituală în Absolut (MISA); Grupul Naţional
Yoga pentru Restaurare Umană (GNYRU).
Peste tot în lume, dar mai ales în ţările ortodoxe, iau
amploare în ultimii ani, din ce în ce mai multe organizaţii
ecumeniste ce urmăresc unitatea şi unirea religiilor, integrarea
lor în diferite programe sociale, slujind intereselor pămînteşti
ale omenirii, precum: asigurarea sănătăţii celor suferinzi,
bunăstare în ţările sărace, progres economic în ţările slab
dezvoltate, pace în lume, reforme cultural-educative,
organizaţii pentru care aceste obiective sînt mai presus de
vieţuirea în dreapta credinţă şi de mîntuirea în Hristos. Astfel
caritatea ia locul sfintelor dogme şi canoane, „binele” e mai
căutat decît adevărul, sănătatea trupească e mai de preţ decît
lucrarea duhovnicească iar pacea terestră e mai rîvnită decît
jertfirea pentru Împărăţia Cerurilor. Fericirea celor mulţi
înlătură aşadar datoria de a pătimi pentru mîntuire şi de a te
jertfi pentru Hristos.
Acestea sînt principalele centre responsabile de
popularizarea în rîndul ierarhilor, preoţilor şi a întregului popor
a toată rătăcirea şi amăgirea politeistă (cinstitoare de mai
mulţi dumnezei), oblăduită de otrăvitoarea Mişcare Ecumenică.
Aceasta este marea adunare a satanei, care în viitor va aduce
în Biserică prigoniri, întemniţări şi multă vărsare de sînge,
86
datorită cărora în calendar se vor adăuga noi sfinţi mucenici,
mărturisitori ai dreptei credinţe.
Privitor la trupeştile ţeluri antihristice patronate şi susţinute
de instituţii precum cele amintite, Cuviosul Serafim Rose
(+1982) ne spune: „Groapa în care cad cei mai superficiali
dintre cei interesaţi de teologia sau gîndirea ortodoxă se
găseşte în special în adunările ecumenice şi în tot felul de
conferinţe. […] Atitudinea produsă de asemenea instituţii
ecumenice este cea a diletantismului frivol. […] Se poate
vedea o licărire a acestei atitudinii în comentariul unui student
ortodox de la Institutul Ecumenic sponsorizat de Consiliul
Mondial al Bisericilor (CMB) din Elveţia.” El notează că „cele
mai interesante discuţii […] n-au avut loc în timpul sesiunii
plenare, ci mai degrabă atunci cînd stăteau în faţa şemineului
la un pahar de vin. […] Pentru a ne apropia de Sfinţii Părinţi,
trebuie să ieşim din această atmosferă lumească. […] O
persoană care trăieşte în atmosfera conferinţelor şi institutelor
ortodoxe de astăzi nu poate considera că […] se află în mediul
adevăratului duh ortodox. […] Duhul lumii academice, plin de
lumesc, autosatisfăcut, în care au loc aproape toate
conferinţele din institutele ecumeniste, […] toate acestea au
un duh sufocant, artificial, care nu poate prilejui o adîncă trăire
duhovniceastă trebuincioasă creştinilor ortodocşi.” (Mai
aproape de Dumnezeu)
Sfîntul Teodosie de la Pecerska (+1073), prevenindu-ne de
primejdia ce ne pîndeşte pe noi ortodocşii atunci cînd
participăm la felurite adunări „religioase”, alături de cei ce
cugetă strîmb cele ortodoxe, ne îndeamnă: „Păzeşte-te, fiule,
de cei cu credinţă strîmbă şi de toate discuţiile lor, căci şi
pămîntul nostru s-a umplut de ei! […] Aşadar, fiule, fereşte-te
de aceştia şi întotdeauna apără-ţi credinţa ta! Nu te înfrăţi cu
ei, ci fugi de ei, şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune!”
(Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite
ecumenism)
87
XI.
Cuvînt spre luare-aminte a ortodocşilor de a nu
organiza sau participa la excursii, tabere şi
pelerinaje (Taize, Assisi, San Egidio, Grota
Feratta, Gratz, Vatican, Lourdes, Fatima,
Medjugore etc.) organizate de centre ortodoxe
misionar ecumeniste, ori de ereticii catolici şi
protestanţi, ce includ vizitarea unor aşezăminte şi
obiective ecumeniste aparţinînd „cultelor”,
„confesiunilor”, „bisericilor” neortodoxe:
catedrale, domuri, case de rugăciuni, centre
umanitare, comunităţi ecumeniste, cum ar fi:
Congregaţia Misionarilor Verbiţi din Traian,
Comuniune şi libertate, Emanuel, Surorile lui
Foucould l’Arche, L’Abbe Pierre.
Astăzi mulţi ortodocşi necredincioşi, neiscusiţi în învăţăturile
Sfinţilor Părinţi, creştini călcători ai sfintelor canoane şi
dispreţuitori ai predaniei Bisericii, obişnuiesc să privească
cultele şi confesiunile eretice drept părţi ale aceluiaşi adevăr.
Pe temeiul acestor erezii, oficiile de turism laice şi bisericeşti,
în dorinţa de a crea legături economice şi „religioase” cu cei
aflaţi în afara Bisericii, organizează excursii, tabere, pelerinaje
în diferite centre, aşezăminte şi alte instituţii „spirituale”,
ducîndu-i astfel pe creştini în rătăcire. Acestor înşelaţi care-l
caută pe Dumnezeu şi cele ale Lui, acolo unde dreapta
credinţă lipseşte cu desăvîrşire, iată ce le grăieşte Dumnezeu
prin gura Sfîntului Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.): „Preoţii nau
zis: Unde este Domnul? Învăţătorii Legii nu M-au cunoscut,
păstorii au lepădat53 credinţa […] şi s-au dus după cei ce nu-i
53 Între păcatele de care creştinii ortodocşi trebuie să se căiască şi sunt datori să se
mărturisească la duhovnic, se află şi acesta: „lepădarea de dreapta credinţă ortodoxă”.
88
pot ajuta. De aceea, la judecată, voi grăi împotriva voastră –
zice Domnul – şi împotriva nepoţilor voştri voi cere osîndă.”
(Ieremia 2:8, 9)
Din atitudinea Sfîntului Ierarh Marcu al Efesului (+1444)
faţă de eretici, noi creştinii de astăzi lesne înţelegem care
trebuie să fie şi atitudinea noastră atît faţă de organizatori, cît
şi faţă de împătimiţii de înfrăţire întru înşelare, prin intermediul
controversatelor excursii: „Am rupt toate legăturile cu latinii
[romano-catolicii], tocmai fiindcă sînt eretici.” (Sinodul de la
Ferarra-Florenţa)
Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) la rîndu-i îndeamnă pe cei
binecredincioşi: „Să nu te amăgească pe tine - o ascultătorule!
– adunările ereticilor.” (Graiuri ortodoxe II)
89
XII.
Unde se arată care sunt importantele
activităţi ecumeniste de la noi din ţară, de
care trebuie să ne ferim:
„Olimpiada naţională de religie54”, „Congresul internaţional
şi interconfesional al călugărilor55”, „Conferinţa internaţională
despre reconciliere şi viaţă monahală”, „Darul sfînt al vieţii şi
cobaterea păcatelor împotriva acesteia” etc.; nu vă înscrieţi
la cursuri şi seminarii ecumeniste (chiar dacă se
pretind „ortodoxe”), pe teme precum: „Mişcarea
ecumenică şi dialogul interconfesional”, „Istoria relaţiilor
internaţionale şi a diplomaţiei confesionale şi religioase”, „Noul
Testament”, „Istoria biblică a Vechiului Testament”, „Istoria
literaturii creştine”, „Istoria limbii şi literaturii române vechi”,
„Istoria creştinismului în spaţiul românesc”, „Literatura religiilor
românilor”, „Literatură religioasă a secolului XX”, „Arta sacră
creştină”, „Liturghie şi imnografie creştină”, „Doctrine ortodoxe
şi catolice”, „Doctrine creştine protestante”, „Doctrine
religioase necreştine”, „Viaţa spirituală şi mass-media”, „Istoria
culturii şi civilizaţiei antice”, „Istoria civilizaţiei europene”,
„Istoria literaturii europene”, „Istoria comparată a religiilor",
„Religie şi ştiinţă”, „Morala creştină şi etica socială”, „Sociologia
religiilor”, „Drept religios comparat”, „Statul şi raporturile lui
comunităţile creştine”, „Limbi clasice: ebraică, latină, greacă”,
„Limbi moderne: engleză, franceză”, „Biblioteconomie şi istoria
cărţii”.
Nici nu participaţi la dezbateri asupra unor teme
precum: „Darul sacru al vieţii”, „Drepturile omului”, „Terra –
54 Vezi în Candela Moldovei, an VIII, nr. 5, mai 1999, p. 10-11. Din tradiţia Bisericii ştim că
Biserica nu este „teatru de instrucţie”, nici stadion al vreunor întreceri „duhovniceşti”
publice, în urma cărora să se acorde de vreun juriu „premii” pentru „merite duhovniceşti”
ortodocşilor „performeri”.
55 Vezi în Candela Moldovei, an XIII, nr. 7-9, iulie-septembrie 204.
90
pămînt al păcii” etc.
Rostul practic al acestor învăţături promovate în cursuri şi
seminarii este doar unul: satisfacerea orgoliului cunoaşterii,
hrănirea părerii de sine şi a trufiei, sprijinită de erudiţia
bisericească. Psihoza studierii, analizării şi catalogării ştiinţifice
a faptelor ce ţin de vieţuirea creştină, vădeşte mentalitatea
specific protestantă ce domină astăzi ierarhia şi teologia
Bisericii Ortodoxe. Scopul tăinuit al acestor preocupări este
abandonarea învăţăturilor ortodoxe ale Sfinţilor Bisericii,
liberalizarea gîndirii şi vieţuirii ortodoxe, obosirea minţii
ortodoxe cu balast cultural, dăunător mîntuirii.
După cum se observă, bună parte din temele de mai sus se
arată ca fiind întru totul ortodoxe, deloc smintitoare, dar
îndărătul aparenţelor se ţese ceea ce puţini creştini ştiu: toate
aceste cursuri şi seminarii au rolul de a spăla creierul tinerilor
ortodocşi, al viitorilor teologi, preoţi şi ierarhi, de toate
învăţăturilor ortodoxe, înlocuindu-le cu învăţături noi,
ecumeniste. Aceste schimburi de informaţii se fac prin
reinterpretarea în manieră protestant-papistaşă a celor
descoperite de Sfîntul Duh în Scripturi, precum şi printr-o nouă
tîlcuire a unor învăţături din Biserică, precum: Sfînta Treime,
ortodoxia, Sfintele Scripturi, posturile, sărbătorile etc., nu după
Sfinţii Părinţi, ci după criterii raţionaliste, scolastice,
antiortodoxe. Astfel, creştinii viitorului, sub îndrumarea noilor
promoţii de ierarhi, teologi şi preoţi reeducaţi în duhul teologiei
moderne, se vor ruga altfel, se vor închina altfel, păstrînd
rînduielile Bisericii şi crezînd în dogmele şi canoanele ei altfel
decît noi, cei de astăzi, decît sfinţii ortodoxiei şi decît înaintaşii
noştri, continuînd să se numească „ortodocşi”. Aceasta va fi
înşelarea de pe urmă a ortodocşilor apostaţi, înainte de
venirea „ortodoxului” Antihrist.
Atît celor ce organizează cît şi celor ce frecventează astfel
de cursuri, li se potriveşte cuvîntul Sfîntului Apostol Petru
91
(+64): „Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi, din
pricina lor, calea adevărului va fi hulită.” (2 Petru 2:12)
Vînarea înălţimilor duhovniceşti prin mijlocirea sofismelor
teologice alcătuite din graiuri străine urechilor poporului,
graiuri întrebuinţate astăzi în vorbirea bisericească, să fie
departe de noi! Pentru aceasta şi zice Sfîntul Apostol Pavel
(+64): „Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea
mea, ca să învăţ şi pe alţii, decît zeci de mii de cuvinte într-o
limbă străină.” (1 Corinteni 14:19)
În numele lui Hristos se rostesc astăzi multe neadevăruri. În
numele Bisericii poporul este hrănit cu învăţături ce desfătează
auzul celor iubitori de slavă şi linguşire. În numele Ortodoxiei,
ierarhii, preoţii, călugării şi teologii ecumenişti înlocuiesc în
Biserică învăţăturile Sfinţilor Părinţi cu învăţăturile prelaţilor
catolici, ale pastorilor protestanţi şi ale teologilor occidentali,
numite în chip mincinos „ortodoxe”. Privitor la acestea, Sfîntul
Ignatie Briancianinov (+1867) ne îndeamnă: „Să ne păzim
mintea de încercarea falselor învăţături ascunse sub masca şi
cu numele de „învăţături creştineşti!” (Taina fărădelegii)
Privitor la cursurile teologice ale ortodoxiei contemporane şi
la întortocheatele discursuri străine duhului ortodox al Bisericii,
grăitoare sînt observaţiile Sfîntului Ioan Gură de Aur (+407):
„Cînd vei vedea amăgitori în cuvinte, adu-ţi aminte de
proorocul care spune: Vai celor ce scriu răutate. […] Cînd vei
vedea Sfînta Scriptură spurcată de cei ce par că sînt creştini
[…], cînd vei vedea noroade alergînd la grăitorii de basme […]
nu te tulbura nici să nu cazi […] ci lăcrimînd adu-ţi aminte de
Apostolul care spune: În vremurile de apoi vor apostazia unii
de la credinţă, luînd aminte la duhurile amăgirii şi la
învăţăturile necuraţilor diavoli. Şi iarăşi spune: Va fi o vreme
cînd nu vor mai răbda învăţătura sănătoasă ci îşi vor îngrămădi
învăţături după poftele lor, gîdilîndu-şi auzul, şi-şi vor întoarce
auzul de la adevăr şi vor fugi după basme.” În continuare
Sfîntul Ierarh ne îndeamnă să nu schimbăm cu nici un chip
92
învăţătura Sfinţilor Părinţi prin aducerea noilor graiuri în
Biserică, ci să urmăm vechilor învăţături duhovniceşti:
„Aduceţi-vă aminte de mine totdeauna, fraţilor şi ţineţi
predaniile pe care le-aţi primit de la fericiţii bărbaţi, de la
prooroci şi apostoli şi de la Stăpînul tuturor.” (Cuvînt despre
proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre cei
fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului acestui
veac, PG 59)
Împotriva acestei porunci lăsată nouă de Sf. Apostol Pavel şi
de toţi Sfinţii Bisericii, se ridică IPS Serafim Joantă, arătînd:
„Statele şi popoarele ne-au primit în sînul lor nu ca să ne
constituim în ghetouri etnice sau confesionale, ci pentru ca să
ne integrăm în societatea în care trăim.” (Biserica Ortodoxă
Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi tradiţiei
creştine, 8-14 mai 2003, p.75)
Pentru creştinii neavizaţi, sintagma de „ghetou etnic sau
confesional„ maschează vieţuirea după faptele şi învăţăturile,
predaniile şi rînduielile Sfinţilor Părinţi, iar termenul „integrare”
desemnează părăsirea celor arătate mai sus. Nădăjduind în
Europa, iar nu în statornicia în învăţăturile, rînduielile şi
predania Sfinţilor Părinţi, IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul
Banatului ne îndeamnă şi el la rîndu-i să nu mai fim atît de
ortodocşi, adică „izolaţi”: „Putem nădăjdui că dorinţa noastră
de a aparţine Europei va fi mai puternică decît tentaţia
izolării.” (Formula AS, an14, nr.611, april. 2004, p.3).
De ce oare un ierarh ortodox se simte dator să aparţină
unei lumi care demult timp a părăsit cele bisericeşti, îl neagă
pe Hristos, elaborînd chiar legi împotriva vieţuirii creştineşti.
De ce acesta numeşte dorinţa sfinţiei sale, „dorinţa noastră”,
fiincă noi credem că nu toţi creştinii doresc cele lumeşti,
fiindcă nici sfinţii, nici apostolii, nici Hristos Însuşi nu au dorit
ceva din cele lumeşti. O astfel de dorinţă noi o numim dorinţă
antihristică.
Ce condiţii sînt necesare atît ortodocşilor cît şi ereticilor care
93
se întrunesc pentru „unitatea ecumenistă”, ce omit conştient şi
unii şi alţii, pretinzînd însă că în numele adevărului se adună,
ne spune Cuviosul Serafim Rose (+1982): „La asemenea
întîlniri ecumenice, una dintre regulile de politeţe despre care
heterodocşii (ereticii) nu au cunoştinţă este că prima condiţie
pentru studierea Sfinţilor Părinţi este aceea de a avea aceeaşi
credinţă cu a Părinţilor Ortodoxiei.” (Mai aproape de
Dumnezeu)
Vinovaţi de sfidarea acestei reguli se fac întîi cei ce în chip
mincinos se numesc ortodocşi, adică teologii, preoţii şi ierarhii
ecumenişti ai Bisericii, iubitori de eretici şi erezii; iar mai apoi,
înşişi rău-credincioşii şi necredincioşii amăgiţi de ortodocşii
larg-credincioşi, poli-închinători şi strîmb-vieţuitori.
Să ia aminte ierarhii, preoţii şi teologii ecumenişti ai Bisericii
Ortodoxe la cuvintele Cucernicului Părinte Dimitrie Gagastathis
(+1975): „Cînd prelaţii altor Biserici [decît cea ortodoxă] au
venit în Trikala56, la început m-am dus doar să-i văd, dar apoi
mi-am zis: Părinte Dimitrie, pleacă imediat de aici şi nici măcar
nu privi înapoi! Nu trebuie să-i acceptăm. Urmez acest
principiu de mulţi ani. A fost cam nepoliticos din partea mea,
dar e mai bine să te pui bine cu Dumnezeu decît cu oamenii.
[…] Am fost încercuiţi de masonerie şi mulţi luptă împotriva
Bisericii noastre, dar cred că încercările lor sînt zadarnice.”
(Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum)
Celor încîntaţi de vasta cultură lumească şi religioasă a
odraslelor, creştinilor entuziasmaţi că din familiile lor se ridică
preoţi şi teologi responsabili de educaţia ortodoxă a viitorilor
slujitori ai Bisericii, Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) le zice:
„Luaţi aminte la hrana (intelectuală) a tineretului lumesc, ba
chiar şi a celui ce studiază teologia! […] Priviţi ce citeşte, ce
înghite el cu mintea, cu memoria, cu inima! […] Acum, ia
vedeţi, din atare hrană, ce rîgîit a ieşit, ce a devenit tineretul
56 Oraş în nordul Greciei.
94
nostru, ce duh a adunat în sine! Duhul tăgăduirii a tot ce e
dumnezeiesc. […] Trebuie date tineretului lecturi bune. […]
Trebuie ca el să fie educat în duhul Bisericii de altădată.”
(Despre tulburările lumii de astăzi)
Această hrană de mult nu mai este ortodoxă, din chiar
vremea lui Cuza, de cînd învăţămîntul bisericesc a fost înlocuit
în şcoli de învăţămîntul laic, adică ateu, ale cărei roade le
vedem astăzi la părinţii noştri, la noi şi la noile generaţii. Cît
despre învăţămîntul teologic, ce să mai spunem? Adevărate
şcoli de atei „ortodocşi”! – din care lipseşte instruirea în vieţile
şi scrierile Sfinţilor Părinţi, prin înlocuirea lor cu studii elaborate
de teologi catolici şi protestanţi, prin care viitorilor preoţi atei li
se strecoară în suflet noi moduri de înţelegere a Ortodoxiei.
Grăitoare în această privinţă sînt atît manualele de religie (de
ce de „religie”, iar nu de „credinţă ortodoxă”?) cît şi pregătirea
duhovnicească şi vieţuirea morală a multor profesori de religie
(şi nu numai a lor) şi preoţi profesori de teologie.
Despre decăderea teologiei ortodoxe în seminariile şi
facultăţile BOR, cucernicul părinte Dumitru Stăniloae
mărturiseşte: „De pe la 1869 de cînd s-au întemeiat facultăţile
de teologie, teologia noastră a fost foarte influenţată de
teologia scolastică catolică. Am luat manualele [de teologie] de
acolo şi am cam uitat de terminologia noastră [ortodoxă, după
Sfinţii Părinţi] care este terminologia filocalică, veche, a
Părinţilor.” (Ekklesia)57
Astăzi vieţuirea duhovnicească între cîrmuitorii Bisericii este
rar de aflat. Dacă în trecut Biserica a strălucit în lume prin
mulţimea sfinţilor mucenici şi a cuvioşilor ce sihăstreau în
pustie, acum iată din tot ce era odinioară virtute şi faptă, am
rămas, noi creştinii, doar cu studii, documente şi cronici despre
cele creştineşti; cu predici şi conferinţe în care sînt enunţate cu
precizie cele mai subtile amănunte ale ortodoxiei. Ce lipseşte
57 M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug. 2000, p.23.
95
însă doctoranzilor şi academicienilor teoreticieni ai Ortodoxiei,
aflăm de la Cuviosul Părinte Iustin Popovici (+1979): „De la
învăţătorii şi pedagogii noştri, poporul nostru aşteaptă în
primul rînd sfinţenia.” (Biserica şi Statul)
Aceşti dascăli au pierdut de mult frîiele dreptei credinţe,
aflîndu-se ei înşişi otrăviţi de diferite teorii ştiinţifice şi culturale
anti-evanghelice şi anti-ortodoxe. Aceste călăuze întru
apostazie trăiesc în afara gîndirii şi vieţuirii ortodoxe, hrăninduse
intelectual şi sufleteşte nu din învăţătura Sfinţilor Părinţi, ci
din cultura antropolatră a Europei, cultură ce a abandonat pe
Hristos la marginea societăţii, punînd în locul lui omul şi toate
slăbiciunile omeneşti. A se vedea cărţile lui Ignatie
Briancianinov, Ioan de Kronstadt, Iustin Popovici, Nicolae
Velimirovici, Averchie Tauşev, Serafim Rose şi Ioan Iacob
Hozevitul.
96
XIII.
Despre cum un ortodox nu trebuie să creadă în
nici un fel de emisiuni58 cultural-religioase (chiar
„ortodoxe”, în care vorbitorii sînt episcopi, preoţi
şi teologi ortodocşi), precum: Viaţa spirituală,
Lumină din lumină, Viaţa cultelor, Micul
samarinean etc., prezentate de posturi TV (Pax)
sau radio (Trinitas, Renaşterea, Vocea
Evangheliei, Radio Vatican etc.) [14]
Unul dintre cele mai mari păcate ale radio-televiziunii şi cu
atît mai mult al posturilor şi programelor "creştine" e faptul că
acestea deprind pe creştini cu împrăştierea minţii şi nepăzirea
gîndurilor de lucrurile şi sensurile acestei lumi, împătimindu-i
spre acestea şi slăbindu-le trezvia atenţiei. Alt păcat la fel de
grav e faptul că imaginile TV stimulează păcatul imaginaţiei,
adică reprezentarea în minte a feluritelor chipuri ale acestei
lumi, chipuri ce sînt adevărate, reale doar în afara minţii,
înăuntru însă fiind alcătuiri teoretice, iluzorii, mincinoase.
Aceste emisiuni, ce prezintă „tradiţii spirituale” şi „ceremonii
religioase”, propovăduiesc învăţătura pluralist-babilonică, adică
marea erezie ecumenistă care susţine că toate religiile cinstesc
acelaşi „dumnezeu”, fiecare după înţelegerea ei, şi că prin
urmare toate sînt „bune”.
Cîndva Biserica era povăţuită de prooroci şi de sfinţi. Astăzi
locul acelora l-au luat teologii noii ortodoxii care nu zăbovesc a
grăi poporului prin mijlocirea mass-mediei, răstălmăcind
învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Puţini au fost în trecut
cei care iubeau şi grăiau adevărul, chiar cu preţul vieţii. Puţini
sînt şi astăzi cei ce se străduiesc să-l păzească. Ferindu-se a
58 Privitor la stăpînirea simţurilor şi îndeosebi a imaginaţiei (care este simţul lăuntric), vezi
scrierile Sfinţilor Părinţi: Patericul egiptean, Limonariul, Lavsaiconul, Proloagele,
Filocaliile, Războiul nevăzut, Paza celor cinci simţuri, Experienţe ascetice (4 volume),
Despre vise şi vedenii, şi vei înţelege care sînt păcatele mass-mediei.
97
urma vieţuirea unora ca aceştia, Sfîntul Apostol Pavel (+64)
mărturiseşte: „Căci nu sîntem ca cei mulţi, care strică cuvîntul
lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 2:17)
Duhul lumesc este trăsătura caracteristică a ortodoxiei
contemporane. Pentru aceasta şi grăirea preoţilor şi teologilor
ortodocşi invitaţi în cadrul emisiunilor radio-TV, zise „creştine
şi spirituale”, este adesea lipsită de termeni duhovniceşti, ba
chiar sterilă şi lipsită de vlagă, viciată de o teologie scolasticpapistaşă,
tributară aceluiaşi duh lumesc. Astfel purtaţi de
duhul lumii şi purtători ei înşişi ai acestui duh, nu pot să nu
placă lumii şi să nu fie slăviţi de ea. Conform vieţuirii şi
instruirii de care sînt stăpîniţi, ei odihnesc în sine lumea în
general şi îndeosebi ortodoxia lumească. Pentru aceasta sînt
foarte iubiţi de lume, căci lumea se regăseşte în ei. Pentru
aceea şi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan (+100) grăieşte:
„Aceia sînt din lume, de aceea grăiesc ca din lume, şi lumea îi
ascultă.” (1 Ioan 4:5)
Creştinii atei de astăzi, promotori ai noii ortodoxii, se
străduiesc să-şi ducă crucea fără prea multă osteneală,
întrebuinţînd pentru aceasta felurite accesorii lumeşti. Astfel
vechea credinţă conform căreia cele bisericeşti în Biserică
trebuiesc căutate, este înlocuită de noua credinţă după care
acestea trebuiesc „vizionate şi audiate” de la distanţă. Astfel
noul creştinism oferă acum credincioşilor mîntuirea la
domiciliu, prin vizionare şi nu prin participare la dumnezeieştile
slujbe. Celor ce vor să se împărtăşească prin vedere din tainele
credinţei, taine care sînt mai presus de orice simţire, şi pentru
aceasta doar credincioşii au o parte din ele, Sfîntul Apostol
Pavel (+64) le zice: „Căci umblăm prin credinţă, nu prin
vedere!” (2 Corinteni 5:7) „Neprivind noi la cele ce se văd, ci la
cele care nu se văd, fiindcă cele ce se văd sînt trecătoare, iar
cele ce nu se văd sînt veşnice.” (2 Corinteni 4:18)
Este de trebuinţă creştinului acum mai mult ca oricînd să-şi
limpezească vieţuirea de tot ce este lumesc. Pentru aceasta
98
credinciosul ortodox trebuie să ocolească şi ceea ce la prima
vedere pare creştinesc, însă la o privire mai atentă, după
ochiul Sfinţilor Părinţi, se dovedeşte a fi înşelare. Între iluziile
ortodoxe contemporane sînt şi o bună parte din cunoscutele
dialoguri şi interviuri religioase prezentate în mass-media.
Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan în cartea Călăuză
ortodoxă în familie şi societate II (p.155) îndeamnă pe creştinii
ortodocşi ca din pricina slabei lor cunoaşteri şi vieţuiri
duhovniceşti „să nu poarte discuţii religioase din Biblie şi de
orice fel cu ereticii, ca să nu fie corupţi de aceştia şi să cadă
prin îndoială din dreapta credinţă.” Îndreptăţită este această
temere cînd vedem cum astăzi datorită vieţuirii
neduhovniceşti, în „dialogurile comune” pînă şi preoţii şi
arhiererii pun la îndoială adevărurile Bisericii încredinţate lor de
Sfinţii Părinţi, aducînd multă sminteală atît între creştini şi între
eretici (pe ultimii, lăsîndu-i în rătăcirile lor, ba chiar
îndreptăţindu-le pe acestea).
Privitor la acestea Cuviosul Serafim Rose (+1982)
mărturiseşte: „[Creştinul] care se luptă după puterile sale […]
să ducă o viaţă ortodoxă duhovnicească trebuie să se afle în
afara mersului lumii59, trebuie să fie străin de duhul îndoielnic
al mişcărilor şi discuţiilor „religioase” contemporane.”60 (Mai
aproape de Dumnezeu)
Iar în altă parte spune: „Lumea caută să ne strecoare anticreştinismul
prin mijlocirea şcolilor, televiziunii […] şi al tuturor
celorlalte influenţe care ne sînt vîrîte pe gît. […] Televizorul
trebuie să fie strict controlat şi verificat unde nu există destul
curaj pentru a-l arunca pe fereastră, […] [fiindcă] a ajuns
59 Aici este arătat indirect caracterul otrăvitor al mass-mediei. Într-adevăr, pentru a ajunge la
pacea minţii şi la liniştea sufletului este nevoie să fim izbăviţi de toată informarea lumească
purtătoare de false „adevăruri”, înţelegeri mincinoase, informare ce pătrunde în suflet,
poluînd firea prin toate simţurile. A se vedea terfelirea Bisericii şi a slujitorilor ei prin
trădarea adevărului de către unii preoţi, presă şi televiziune în cazul părintelui Daniel
Corogeanu de la Mănăstirea Tanacu - Vaslui.
60 Vezi emisiunile şi publicaţiile cu orientare ecumenistă.
99
unealta numărul unu de răspîndire a atitudinilor şi ideilor anticreştine.”
(Pentru o viziune ortodoxă asupra lumii)
Potrivit discuţiilor religioase difuzate frecvent prin mijloacele
de informaţie contemporane, este şi cuvîntul Sfîntului Ierarh
Chiril al Ierusalimului (+386), care adaugă: „Oamenii s-au
lepădat de adevăr şi neadevărul le încîntă urechile [şi ochii].
Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu
plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se
îndepărtează.” (Cateheze)
Între cei vinovaţi de aducerea în sînul Bisericii a schimbărilor
numite inovaţii, se numără şi promotorii duhovniciei tributare
progreselor tehnice, „duhovnicie” anti-tradiţională, antiduhovnicească,
anti-bisericească, străină de libertatea proprie
vieţuirii în duh. Privitor la aceştia, Cuviosul Filotei Zervakos
(+1980) ne îndeamnă: „Să ne rugăm lui Dumnezeu să
lumineze pe inovatorii şi dispreţuitorii tradiţiilor apostolice, să
le dea gînd de pocăinţă să mărturisească cum că au păcătuit,
să ceară iertare, mai întîi de la Dumnezeu, apoi de la toţi
creştinii ortodocşi pe care i-au scandalizat.” (Viaţa şi
învăţăturile)
100
XIV.
Cuvînt de învăţătură unde se arată de ce Biserica
nu primeşte botezul altor credinţe precum:
catolicism, greco-catolicism sau vreunul din
cultele protestante.61 Nu vă botezaţi copii, nu vă
cununaţi fiii şi fiicele, nici nu-i înmormîntaţi pe
cei ai voştri în credinţele eretice numite mai sus.
Nu vă faceţi naşi (de botez ori de cununie) celor
botezaţi ori cununaţi în credinţa catolică, şi nici în
cea protestantă, nici nu primiţi a avea/a fi
botezaţi ori cununaţi de naşi eretici ori păgîni.
Între păcatele de care se fac vinovaţi prin participare sau
prin îngăduinţă unii preoţi ortodocşi este şi păcatul săvîrşirii
Tainei Cununiei în vederea „unirii” creştinului ortodox cu cel de
altă credinţă. De un astfel de păcat se fac vinovaţi nu doar cei
ce se căsătoresc cu eretici ci şi cei ce cunună pe cei astfel
„căsătoriţi”, ori cei ce acceptă a avea naşi pe cei de altă
credinţă. Toţi aceştia sunt datori să mărturisească aceasta la
spovedanie.
Demn de reţinut e faptul că Părinţii de mai sus nu îngăduie
ca ortodocşii creştini să se căsătorească nici măcar cu catolici,
a cununa o astfel de căsătorie ori a avea naş catolic. Privitor la
căsătoriile mixte, vezi Canonul 10 şi 31 al Soborului al V-lea de
la Laodiceea (343) şi Canonul 21 al Soborului al 8-lea de la
Cartagina, în Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de
comentarii (Tipografia diocezană, Arad, 1934). Vezi cartea Din
învăţătura Sfinţilor Părinţi (Editura Bizantină, Bucureşti, p.188-
189) şi Scrisori baptismale de Sfîntul Ciprian al Cartaginei
(Pagini Patristice, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, p.91-107,
639-651). Potrivnic celor arătate mai sus, IPS Serafim Joantă
61 Privitor la argumentele prin care de-a lungul istoriei papistaşii au „convins” pe ortodocşi
să se boteze în credinţa papei, vezi [1].
101
al Germaniei elogiază încălcarea canoanelor Bisericii privitoare
la căsătorie, arătînd: „Credincioşii mitropoliei noastre, în
proporţie de 80% sunt căsătoriţi cu etnici germani, evanghelici
sau catolici.” (Biserica Ortodoxă Română. Pentru o Europă
unită în spiritul credinţei şi tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003,
p.76)
În afara botezului ortodox, a cununiei ortodoxe şi a
înmormîntării ortodoxe, nu există alt botez în Hristos, altă
cununie în Hristos, altă înmormîntare în Hristos: unul este
botezul, una cununia, una moartea şi rînduiala înmormîtării.
Privitor la botezul ereticilor papistaşi „botezaţi” în chip
mincinos în numele Sfintei Treimi, vezi cele arătate în
Canoanele 46,47,50,68 Apostolice din Pidalionul de la Neamţ,
p.60,61, 62-67. Aceştia, rău-credincioşii le numesc precum noi
le numim, însă nu au precum noi le avem moştenite din
predania Bisericii celei una. În practica slujitorilor mai puţin
ortodocşi de astăzi s-a îndătinat ca ortodocşii adormiţi să fie
înmormîntaţi în aceleaşi cimitire în care sunt îngropaţi ereticii.
Această practică nu este canonică, nu face parte din Biserică,
ba chiar este oprită de Sfinţii Părinţi a toată lumea. Pentru
aceasta Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru
spovedanie (p.114) arată că între păcatele de care atît preotul
cît şi familia celui răposat sunt responsabili, este şi necanonica
„înmormîntare”. Pe aceştia îi îndeamnă ca mergînd la
duhovnic să-şi spovedească păcatul. Iar Arhim. Ioanichie Bălan
în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.168) arată clar
că în cimitirul creştinilor ortodocşi nu se pot îngropa păgînii,
ereticii, sectanţii, copii şi oamenii nebotezaţi, ateii, apostaţii
etc.
Lămuriri privitoare la condiţiile obligatorii pentru săvîrşirea
după dreapta-credinţă a botezului şi cununiei vezi în Pidalion,
Neamţ, 1844; Îndreptarea legii, Ed. Pelerinul Român; Pravila
bisericească de Nicodim Sachelarie; Canoanele Bisericii
Ortodoxe, însoţite de comentarii, Tipografia diocezană, Arad,
102
1934; Călăuză în credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie,
Episcopia Romanului; Ne vorbeşte părintele Cleopa, Episcopia
Romanului şi Huşilor; Catehism ortodox – credinţa Sfinţilor de
Nicolae Velimirovici; Vieţile Sfinţilor, Proloagele şi altele. Acest
păcat totuna cu apostazia este înfierat de Sfinţii Părinţi ai
Bisericii în Soboarele Ortodoxiei şi cei ce l-au săvîrşit au fost
daţi anatemei de către aceştia. Lepădarea de botezul ortodox
este primul păcat care desparte pe om de Hristos, de Biserică
şi de Sfinţii Părinţi şi pentru aceasta dator este creştinul să
plîngă, să se pocăiască şi să se mărturisească primind a se
întoarce prin cuvîntul duhovnicului la dreapta credinţă. Astfel
nu este îngăduit creştinilor nu doar a se lepăda de botez, ci
nici măcar a participa la botezul rău-credincioşilor. Cele de mai
sus sunt adeverite şi de Canonul 14 Apostolic, Canonul 4 al
Soborului IV a Toată Lumea şi Canonul 72 al Soborului Local
de la Trulan (692).
Datorită confuziei duhovniceşti în care vieţuiesc astăzi
creştinii ortodocşi, pretutindeni încălcîndu-se rînduielile
bisericeşti, credincioşii nu mai deosebesc învăţăturile dreptei
credinţe ortodoxe de învăţăturile eretice. Astfel creştinii
ortodocşi păcătuiesc grav botezîndu-şi pruncii, făcîndu-se naşi
ori participînd prin simpla prezenţă la respectivele ne-botezuri.
De asemenea sub osîndirea Sfintelor Canoane ale Bisericii, cad
şi cei ce cunună ori se cunună în nebisericile creştine care
lipsite fiind de Taine nu au şi nu pot oferi nici Taina botezului.
Către astfel de creştini rău-credincioşi, Dumnezeu prin Sfîntul
Prooroc Moisi (+1569 î.H.) grăieşte: „O lege să fie, şi pentru
băştinaş, şi pentru străinul care se va aşeza la voi!” (Ieşire
12:42)
Întru cele mai de sus să ia aminte guvernanţii responsabili
de elaborarea şi promulgarea legii privind libertatea cultelor,
adică libertatea ereticilor de a converti pe ortodocşi la
rătăcitele credinţe, precum şi posibilitatea „legală” ca fiii
Bisericii să devină apostaţi. Să ia aminte şi mai-marii Bisericii,
103
împreună cu toţi creştinii susţinători ai „toleranţei religioase”!62
Iar Înţeleptul Solomon întăreşte: „Depărtaţi-vă de apă
străină şi din fîntînă străină să nu beţi.” (Pilde 5:15,16) Celor
spurcaţi de „apa străină”, acelaşi Dumnezeu, de data aceasta
prin gura proorocului Iezechiel, le arată: „Şi vă voi stropi pe
voi cu apă curată şi vă voi curăţi pe voi. Şi vă voi da inimă
nouă şi duh nou vă voi da vouă.” Pe aceştia care aleargă la
botezul rău-credincioşilor, Proorocul îi întreabă: „Cum dar
poate curăţi şi sfinţi apă cel ce este el însuşi necurat şi la care
Duh Sfînt nu este?” (Iezechiel 36,25) Încredinţare că botezul
necuraţilor eretici întinează sufletul celui neştiutor, ne este
nouă cuvîntul Sfîntului Prooroc Moise (+1569 î.H.) care zice:
„Şi toate cele de care se va atinge cel necurat, necurate vor
fi.” (Numeri 19,22)
Către cei ce aleargă la încreştinări străine Bisericii, Sfîntul
Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) adaugă: „Schimbatu-şi-a oare
vreun popor dumnezeii săi, deşi aceştia nu sînt dumnezei?
Poporul Meu însă şi-a schimbat slava cu ceea ce nu-l poate
ajuta!” (Ieremia 2:11)
În Pidalion (Bucureşti, 1992, p.124-125) Arhimandritul
Zosima Tîrîlă şi Icononomul Stavrofor Haralambie Popescu
tîlcuind Canoanele Sfinţilor Părinţi privitoare la botezul
ereticilor, arată: „«După practica Bisericii [ortodoxe] greceşti
trebuie botezaţi şi romano-catolicii dacă trec la Biserica
Ortodoxă» (Canoanele Bisericii Ortodoxe de Dr.Nicodim Milaş)
[…] Biserica grecească se bazează pe o decizie a Soborului
mitropolitan din Constantinopol la anul 1756 din vremea
Patriarhului Chiril al V-lea în care se spune că botezul [trebuie]
să se facă prin trei afundări şi trei scoateri şi la fiecare
afundare [trebuie] să se rostească un nume din [dumnezeirea]
Sfintei Treimi şi apoi să se ungă odată cu Sfîntul [şi Marele]
62 Vezi şi referinţele: Iustinian cel Mare, sfînt şi împărat, de Asterios Gerostergios; Istoria
Bisericească de Fericitul Teodorit al Chirului, Ed. IBMBOR, Bucureşti; Îndreptarea legii,
Ed. Pelerinul român
104
Mir. Apoi mai consideră pe romano-catolici tot după botez că
[botezul lor] seamănă cu al eunomienilor fiindcă au schimbat
simbolul niceeo-constantinopolitan [crezul].
Eunomienii – eretici ce se numeau astfel după întîistătătorul
lor Eunomie episcop al Cizicului, trăitor în sec. IV -,
au fost anatemizaţi la Soborul II a Toată Lumea de la
Constantinopol, anul 381, de către cei 150 de Sfinţi Părinţi.
Printre multele erezii, aceştia învăţau că botezul trebuie
săvîrşit printr-o singură afundare. Despre eunomieni, Canonul
7 al Soborului II a Toată Lumea hotărăşte a fi primiţi în
Biserică precum păgînii elini, adică prin săvîrşirea întregului
botez asupra acestora (Pidalion, Bucureşti, 1992, p.124).
În Pidalion [cel de la Neamţ, 1844] se spune: Botezul
latinilor este simplă turnare [şi pentru aceasta] noi nu zicem
că-i rebotezăm, ci [că] îi botezăm [fiindcă] latinii sunt
nebotezaţi deoarece ei nu fac trei afundări la „botez” precum
s-a predanisit de la începutul Bisericii Ortodoxe de Sfinţii
Apostoli. Trebuie să se ţină seama mai ales la această alegere
dacă botezul este valabil sau nu şi de autorul care-l
administrează. […] Dacă botezul este administrat într-o
societate creştină [cult, confesiune, „Biserică”] în afară de
Biserica ortodoxă, se va observa osebirea între adevăraţii
preoţi [adică ortodocşi] şi falşii preoţi [ce aparţin] acelei
confesiuni [şi faptul că ultimii] […] învaţă greşit atît împotriva
chestiunilor de credinţă [învăţături dogmatice] cît şi în privinţa
disciplinei bisericeşti [adică Sfintele Canoane].”
Potrivnic celor arătate mai sus, în revista Deisis a Mitropoliei
Germaniei (nr.7-8, an 1998-1999, p.11,13), IPS Serafim întruna
din cuvîntări menţionează că şi cei din afara Bisericii, adică
ereticii, sunt botezaţi cu botezul dreptei credinţe. Mai mult,
Mitropolitul îndeamnă indirect pe eretici să nu se facă
ortodocşi, ci să rămînă în continuare eretici prin acest cuvînt:
„Într-o societate liberă, fiecare persoană îşi poate păstra şi
afirma identitatea proprie.” (op.cit., p.75) Această atitudine
105
neortodoxă este îndreptăţită de faptul că peste cîteva pagini
(p.15) adevărul dogmelor şi canoanelor hotărîte de Sfinţii
Părinţi va fi încălcat în chip vădit. După IPS Nicolae Corneanul
Mitropolitul Banatului, toate bisericile sunt „biserică”, ereticii
nu sunt eretici, sectele nu sunt secte, iar apostaţi nu există:
„Nu e uşor să susţii relaţii bune […] cu America, patria aşaziselor
secte – un cuvînt care-mi repugnă – fiindcă baptiştii,
spre exemplu, sunt o mare Biserică a Americii, şi nu pot fi
numiţi sectari.” (Formula AS, anul 14, nr.611, april.2004, p.3).
Şi astăzi ca şi în trecut, mulţi dintre preoţii ortodocşi din
Ardeal, Maramureş, Banat, avînd ca model botezul papistaş,
încălcînd Canoanele Sfinţilor Părinţi botează pe creştinii
ortodocşi nu prin întreita afundare ci prin stropirea pruncului
pe creştet, ori prin turnarea apei cu un vas. În alte regiuni ale
ţării, unii dintre preoţi afundă pruncul în apă pînă la brîu iar cu
mîna făcută căuş udă creştetul pruncului cu apă din cristelniţă.
Aceste practici sunt personale, necanonice şi în afara Predaniei
cunoscute în istoria Bisericii. Pentru aceasta, de-a lungul vieţii,
aceşti creştini vor fi deseori bolnavi, ori mai rău, vor fi tulburaţi
de duhuri necurate. Pe cei ce săvîrşesc astfel de „botezuri”,
Sfinţii Părinţi îi osîndesc cu caterisirea. Dar nu numai pe
aceştia Sfinţii Părinţi îi condamnă, ci şi pe aceia dintre preoţii
care în ziua de 7 ianuarie a fiecărui an săvîrşesc ceea ce se
numeşte „botezul copiilor avortaţi”, practică necanonică,
neduhovnicească, ba mai rău, superstiţie şi amăgire
negustorească a creştinilor nedeprinşi cu cele duhovniceşti.
Celor cu strîmbă înţelegere în cele bisericeşti, Cuviosul
Părinte Cleopa (+1998) le arată care sînt urmările mincinosului
botez: „Care trece la catolici trebuie să primească botezul
papistaş. Se face catolic, dar îşi pierde sufletul.” (Ne vorbeşte
Părintele Cleopa, IX) „Dacă cineva se leapădă de botezul
creştin-ortodox, este un apostat, adică un lepădat de
Dumnezeu şi nu are iertare în veci, iar la judecată va fi
pedepsit mai greu decît un păgîn care nu a ştiut de Hristos.”
106
(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, V)
Dar şi Sfîntul Ambrozie al Milanului (+397) vădeşte tuturor
minciuna: „Botezul celor rău-cinstitori de Dumnezeu nu
sfinţeşte.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei
numite ecumenism).
Iar Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809), arătînd clar cine sînt
cei nebotezaţi şi ce trebuie să facă preotul ortodox privitor la
cei ce vin la dreapta credinţă, adaugă: „Latinii [romanocatolicii
şi greco-catolicii] sînt eretici şi nu au nici botez, nici
preoţie! Şi, dacă vreun preot nu botează pe cei ce vin la
ortodoxie [dintre latini şi, fireşte, şi dintre protestanţi], se
afuriseşte.” (Ortodoxia şi umanismul religios)
Iată că şi Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli înfricoşează cu
aspră osîndă pe mai marii Bisericii care lunecînd în eretică
înţelegere, numesc „taine” cele ce nu sînt taine: „Episcopul sau
preotul care primeşte botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să
se caterisească!” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei
numite ecumenism). Iar despre cununia în Hristos şi despre
faptul că aceasta are loc cu adevărat doar în credinţa
ortodoxă, ne spune Cuviosul Părinte Cleopa (+1998): „Nu
toată nunta dintre oameni şi nu la toate confesiunile religioase
nunta este Taină. Aşa la catolici, la protestanţi, la anglicani şi
la alte multe confesiuni şi popoare, nunta nu are putere de
Taină. Este numai un simbol la dînşii, un act de prietenie şi o
dovadă oarecare între soţ şi soţie. Dar niciunde nu are nunta
putere harică de Taină şi nu este atît de cinstită ca în Biserica
dreptmăritoare de Răsărit.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII)
„Cît priveşte căsătoria unui creştin ortodox cu o femeie
eretică, nu se poate deoarece nu se poate împreuna lupul cu
oaia. […]
Cînd vei vedea că a luat un ortodox pe o catolică sau o
protestantă sau o evreică sau o turcoaică, astea se cheamă
căsătorii mixte. […] Dacă bărbatul este ortodox, ea trebuie să
devină ortodoxă. Dacă nu vrea să treacă de partea bărbatului,
107
atunci să se despartă. Nu merg după tine că eşti catolică, dacă
nu te faci ortodoxă.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IV)
„Dacă unul [dintre soţi] a căzut din dreapta-credinţă
[ortodoxă] şi s-a făcut adventist, baptist, iehovist, sau orice
altă erezie, celălalt îl poate lăsa.” (Ne vorbeşte Părintele
Cleopa, VI)
Că cele arătate nu se împotrivesc învăţăturilor şi canoanelor
hotărîte de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aflăm şi din mărturia
Sfîntului Nicodim Aghioritul (+1809):
„Canonul 14 al Soborului al IV-lea şi Canoanele 10 şi 31 ale
celui de la Laodiceea, precum şi canonul 29 al Soborului de la
Cartagina, îi opresc pe credincioşi să se căsătorească cu
ereticii. Iar canonul 72 al Soborului al VI-a desface şi socoteşte
fără tărie căsătoria dintre un drept-credincios creştin sau o
creştină, cu ereticii.” (Din învăţătura Sfinţilor Părinţi)
Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan asemeni Cuvioşilor
Părinţi de mai sus arată şi el: „Căsătorie nelegitimă este
căsătoria mixtă între ortodocşi şi tineri de altă credinţă. Un
tînăr sau o tînără ortodoxă se poate căsători cu soţie (soţ) de
altă religie creştină numai dacă acea soţie (acel soţ) primeşte
Botezul şi Mirungerea ortodoxă, adică dacă renunţă la religia
sa şi declară public că primeşte religia ortodoxă. Mai întîi
trebuie să i se facă Botezul şi Mirungerea ortodoxă după ce a
fost catehizat, şi apoi Cununia religioasă în Biserică. Altfel nu
se poate săvîrşi o asemenea căsătorie care este deplin
necanonică.” (Călăuză ortodoxă în familie şi societate II)
Părintele se referă aici la: catolici, greco-catolici, anglicani,
armeni, lipoveni, luterani, reformaţi şi alţi eretici. Iar despre
păgîni Părintele adaugă: „Fără aceste condiţii [cele arătate] nu
se pot căsători tineri ortodocşi cu tineri păgîni, adică
necreştini.” Acestea se potrivesc şi evreilor. „Cei ce se
căsătoresc cu tineri păgîni sau eretici, care refuză botezul
ortodox, nu pot fi niciodată cununaţi şi trăiesc în desfrînare
sau concubinaj spre a lor osîndă. Aceştia nu pot da slujbe la
108
Biserică, nu pot fi nici spovediţi, nici înmormîntaţi cu preot la
cimitir, nici uniţi cu Hristos pînă nu primesc Botezul ortodox.”
Ortodocşilor celor deja „cununaţi” cu cei de alte credinţe,
Părintele le zice: „Mai întîi soţul ortodox să caute să
convertească la ortodoxie pe cel ce este de altă credinţă şi
apoi să se cunune religios. Dacă nu reuşeşte să se despartă
prin divorţ ca să înceteze păcatul. Dacă nici aceasta nu vor,
atunci să înceteze trăirea conjugală între ei, în nădejdea că
pînă la urmă [întîi] se vor boteza şi [apoi] cununa la
Biserică.”(Călăuză ortodoxă în familie şi societate II)
Despre naşii fără botez ortodox ori cununie ortodoxă,
Cuviosul Părinte Cleopa (+1998) ne avertizează că „nu pot fi
naşi la botez şi la cununie creştinii de altă religie: catolici,
protestanţi, sectanţi etc.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, V) „Ci
pentru botez să vă alegeţi oameni creştini ortodocşi. La fel şi
pentru cununie.”63 (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII)
Şi tot despre naşi, Sfîntul Nicodim Aghioritul adaugă:
„Naşii se cade a fi drept-slăvitori [ortodocşi], după Simeon
al Tesalonicului, capitolul 280. Pentru aceasta, şi Valsamon (în
răspunsul numărul 32) înfricoşat opreşte a se face naşi ai
copiilor celor drept-slăvitori ereticii latini, ori armeni, ori
nestorieni şi alţii de acest fel. Cei ce îşi vor îngădui a face una
ca aceasta se cuvine a fi opriţi de la împărtăşire, ca unii ce sau
făcut împreună-părtaşi cu neîmpărtăşiţii eretici.” (Pidalionul
de la M-rea Neamţu, cap. 8, p. 621)
Asemeni Părinţilor de mai sus, Părintele Arhimandrit
Ioanichie Bălan arată iarăşi că „mirii, părinţii şi naşii trebuie să
fie toţi ortodocşi, iar nu de altă religie: catolici, sectanţi sau
atei, că nu vor avea linişte şi înţelegere în căsnicie şi nu vor
putea fi cununaţi la Biserică pînă nu se fac ortodocşi.” Iar
despre nuntă, Părintele adaugă că aceasta trebuie să se facă
63 Astăzi, după cum bine ştim, mulţi dintre preoţii ortodocşi încalcă aceste precizări,
săvîrşind botezuri şi cununii la care naşii sînt fie eretici (catolici, greco-catolici), fie păgîni
(turci, arabi etc.).
109
„după rînduiala canonică ortodoxă.” (Călăuză ortodoxă în
familie şi societate II)
XV.
Spre luarea-aminte a ortodocşilor ce s-au
spovedit sau împărtăşt la vreunul din pater-ii
(popii) catolici sau greco-catolici, sau la luterani,
calvini, reformaţi.
Precum aflăm din cele de mai sus, ereticii fiind în afara
Bisericii nu au Sfinte Taine, deşi aceştia susţin contrariul
minţindu-i pe creştinii neştiutori. Neavînd Sfinte Taine,
spovedania nu are puterea dezlegării şi iertării păcatelor, deci
nu este adevărată spovedanie, iar „împărtăşania” nefiind cu
adevărat Trupul şi Sîngele lui Hristos, nu este împărtăşanie.
Astfel creştinii ortodocşi care se spovedesc şi se împărtăşesc în
lăcaşurile neortodoxe şi la preoţi neortodocşi, rămîn
nespovediţi şi nedezlegaţi, aflîndu-se totodată osîndiţi de
Biserică, vinovaţi de încălcarea celor legiuite de Sfinţii Părinţi.
Pentru aceasta să ascultăm cuvîntul Părintelui Cleopa (+1998):
„Că nu la tot omul şi la tot ereticul a dat Hristos putere să lege
şi să dezlege păcatele lumii, sau să boteze sau să facă minuni
sau să scoată draci, sau să facă alte semne. […] Deci numai
prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica
are putere prin preoţii şi arhiereii săi să lege şi să dezlege
păcatele lumii.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VI) Iar Sfîntul
Ambrozie al Mediolanului (+397) adaugă: „Erezia nu poate da
iertare ca una care nu are preoţi de la Dumnezeu.” (Despre
pocăinţă)
Ştim că în temniţele comuniste au fost situaţii cînd preoţii şi
creştinii ortodocşi au solicitat astfel de servicii din partea
ereticilor catolici şi greco-catolici, precum şi invers. Pentru
aceasta, unii dintre foştii deţinuţi politici ezită să spună că
respectivii sînt eretici şi că nu au aceste Taine. Nu sîntem în
110
măsură să judecăm greşelile duhovniceşti făcute în astfel de
împrejurări, însă a crede şi a face la fel în stare de libertate nu
este canonic şi nici nu are justificare în cele hotărîte de Sfinţii
Bisericii. Să nu confundăm bunătatea omenească cu dogmele
Bisericii, şi nici pătimirea pentru „credinţă” cu mucenicia
pentru dreapta-credinţă. Nu putem şi nici nu avem dreptul să
fim mai milostivi decît Dumnezeu şi Sfinţii Săi, chiar dacă,
trupeşte, avem datoria să ajutăm pe tot omul, indiferent de
credinţa sa; însă duhovniceşte sîntem obligaţi să cunoaştem că
aceştia vieţuiesc în erezii. Numai astfel dovedim că urmăm
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Despre „tainele” ereticilor şi ale
păgînilor, vezi Canonul 38 al Soborului al V-lea de la Laodiceea
(343), Canoanele Bisericii Ortodoxe (Tipografia diocezană,
Arad, 1934), precum şi Din învăţătura Sfinţilor Părinţi (Editura
Bizantină, Bucureşti, p.134,135).
„Tainele” ereticilor nu sunt taine şi pentru aceasta nici
„împărtăşania” lor nu este cu adevărat trupul şi sîngele lui
Hristos. Datori suntem a ne păzi şi de a nu ne împărtăşi din
acestea, după cum hotărăsc Sfinţii Părinţi, arătînd lămurit că a
proceda astfel este păcat. Acest păcat trebuie mărturisit la
Sfînta Taină a Spovedaniei. Privitor la acestea vezi nota 8. În
cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.155)
Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată că ereticii pentru
că „s-au rupt de Biserică şi de Hristos izvorul vieţii, nu au nici
preoţie, nici sfintele taine şi deci nici harul mîntuirii. Ei nu pot
da ceea ce nu au.”
Iar Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809) întreabă pe cei ce
cred că sînt taine şi în afara Bisericii:
„Căci cum este cu putinţă ca cel ce nu este botezat după
drept-slăvitoarea credinţă [ortodoxă] a primi venirea, darul şi
hirotonia Sfîntului Duh?” (Pidalionul de la M-rea Neamţu,
cap.8, p.131)
Sfîntul Ioan Damaschin (+739) ne avertizează: „Să ne
păzim cu toate puterile noastre şi să nu primim împărtăşanie
111
de la eretici, nici să le-o dăm acestora, ca să nu ne facem
părtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi osîndiţi împreună
cu ei.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite
ecumenism)
Iar Sfîntul Teodor Studitul (+826), arătînd moartea ce o
aduce creştinului ortodox o astfel de împărtăşanie, adaugă: „A
primi împărtăşanie de la un eretic sau de la unul care o strică
dinaintea unui dumnezeu străin te apropie de diavolul! […]
Atunci cînd dumnezeiasca pîine a ortodocşilor este împărtăşită,
credincioşii devin un trup; în acelaşi chip, împărtăşania eretică
împlineşte acelaşi lucru, în cazul celor ce se împărtăşesc din
ea, făcîndu-i pe aceştia un trup care este împotriva lui Hristos!
Mai mult, împărtăşania de la eretici nu este simplă pîine, ci
otravă care vatămă trupul, întunecînd şi înnegrind sufletul.”
(Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos)
Confirmînd cele de mai sus, Cuviosul Serafim Rose (+1982)
lămureşte: „Romano-catolicismul şi alte cîteva secte consideră
că au taine, dar eu vă spun că adevăratele Sfinte Taine, în
sensul în care le-a întemeiat Hristos, sînt de găsit doar în
Biserica Ortodoxă. Cît despre cei care, folosind denumirea de
taină, încearcă să profite cum pot de ea, este o chestiune între
sufletul lor şi Dumnezeu, şi orice va voi Dumnezeu să-i facă
acelui om este treaba Lui.”64 (Descoperirea lui Dumnezeu în
inima omului)
Iar Mitropolitul Ierotei Vlahul grăind adevărul, întăreşte:
„Papistaşii nu au preoţie, nici Taine! […] Clericii Vaticanului nu
sînt urmaşi ai Apostolilor. […] Şi, pentru că în afara Bisericii nu
există Taine, pentru aceasta, clericii papistaşi şi însuşi Papa,
pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie.” (Mărturisirile Sfinţilor
Părinţi împotriva ereziei numite ecumenism)
64 Privitor la înţelegerea eretică pe care catolicii, luteranii, calvinii şi neoprotestanţii o au
despre Sfînta Împărtăşanie, vezi Ekkelsia 9/12, M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic
Chişinău, mai-aug.2000, p.24 şi articolul Sectarii tăgăduiesc caracterul de taină al Sfintei
Împărtăşanii de Arhim.Prof. Vasile Prescure, în Vestitorul Ortodoxiei, ian.2002 (p.11).
112
De asemenea Cuviosul Părinte Iustin Popovici (+1979), întrun
cuget cu toţi sfinţii Bisericii, mărturiseşte: „În acord cu
întreaga predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu recunoaşte
existenţa altor Taine în afara sa, iar ereticii nu pot primi
Sfintele Taine pînă ce nu se întorc de la Bisericile lor eretice,
adică de la falsele Biserici, prin pocăinţă, la Biserica Ortodoxă a
lui Hristos. […] Prin urmare, putem să vorbim despre Taine
doar în contextul acestei Taine atotcuprinzătoare care este
Biserica. Aceasta deoarece Biserica Ortodoxă, ca trup al lui
Hristos, este izvorul şi temelia Tainelor, şi nu invers.” (Credinţa
ortodoxă şi viaţa în Hristos)
Împreună cu toţi Sfinţii Bisericii, Sfîntul Marcu al Efesului stă
viu în faţa noastră, arătînd cu sfinţitul său deget pe papistaşi:
„Fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei!” (Glasul
monahilor, an 2, nr. 9, 2004)
Privitor la „harul” şi „puterea” dumnezeiască a preoţilor
catolici, iată ce ne povesteşte Părintele Damaschin Grigoriatul:
„Părintele Iosif din Lubumbashi-Zair mi-a istorisit un eveniment
tragic, ieşit din comun, întîmplat în Kenshasa, capitala ţării
Kongo […] la o biserică romano-catolică. […] În acea vreme el,
părinţii, surorile şi fraţii erau cu toţii romano-catolici. Cel
responsabil cu această biserică era un preot care venise din
Belgia pentru a lucra în cîmpul misionar din Zair. […] Pe partea
străzii unde se afla biserica sa, un vraci şi-a stabilit cartierul
său general. În fiecare seară, chiar în timpul cînd preotul
romano-catolic îşi ţinea slujbele, vrăjitorul suna din bongo-ul
său [tobă] adunînd oamenii în jurul său şi-şi săvîrşea
ceremoniile magice. […] Preotul a fost silit într-o zi să se ducă
personal la adunările demonice. Întrucîtva mînios şi enervat, el
a înşfăcat idolii de lemn pentru a-i arunca la gunoi. Dar ce
nenorocire groaznică s-a abătut asupra lui: unul din idolii mai
mari s-a lipit de palma sa şi nu voia să se dezlipească cu nici
un chip. Preotul a tras de el cu disperare dar degeaba. Furia sa
ajunsese la culme. Atunci vrăjitorul i-a spus: Dacă mă laşi să113
mi fac treaba, atunci nici unul dintre obiectele mele nu-ţi va
face rău. Preotul catolic i-a promis că nu se va mai băga
niciodată în treaba vrăjitorului. Astfel, la porunca vrăjitorului,
idolul s-a îndepărtat de mîinile sale. De ruşine şi supărare,
preotul a plecat pentru totdeauna în Belgia, ţara sa de baştină,
cu primul zbor disponibil.”
Celor aflaţi încă în îndoială, ce nu pot deosebi paterii şi
pastorii de adevăraţii preoţi ai lui Hristos, acelaşi părinte le
aduce şi o mărturie din lumea cerească, nu doar pămîntească:
„Într-o dimineaţă de mai din 1994, un zairez de vîrstă mijlocie
a venit la Misiunea noastră. L-am primit cum se cuvine, iar el
mi-a spus problema lui. Părea tulburat şi speriat, zicîndu-mi
următoarele: Părinte, sînt un muncitor de la Jecamine. M-am
simţit foarte rău. Deoarece doctorii nu au putut să mă ajute, iam
cerut lui Dumnezeu să aibă milă de mine. L-am întrebat
cărei Biserici îi aparţine. Sînt romano-catolic - mi-a răspuns.
Într-o noapte am văzut în vis mai mulţi preoţi ca şi tine purtînd
veşminte strălucitoare şi săvîrşind liturghia într-o biserică ca a
voastră. Unul dintre preoţi s-a apropiat de mine şi mi-a zis:
Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea, dar pentru mîntuirea ta
trebuie să te uneşti cu Biserica noastră, căci este singura
Biserică adevărată. Pe tine nu te cunosc şi nici numele Bisericii
voastre, dar m-am apropiat de voi deoarece am văzut în visul
meu preoţi ca tine, cu bărbi, sutane şi veşminte strălucitoare.
Am întrebat alţi oameni care mi-au spus că numai preoţii
ortodocşi au bărbi şi asemenea haine şi mi-au mai spus unde
să găsesc biserica voastră.” (Cuviosul Cozma Athonitul, apostol
în Zair)
114
XVI.
Este păcat pentru un ortodox a primi „aghiasmă”,
„anafură”, „pască”, „prescuri” sau „mir”,
„icoane”, crucifixuri, rozarii, bucăţi de veşmînt ori
vată de la „moaşte”65 etc. „sfinţite” în capiştile
catolice şi greco-catolice numite „biserici”! Nu
plătiţi parastase, pomelnice, acatiste, „liturghii”
şi alte slujbe ce se „celebrează” în locaşurile
catolice ori greco-catolice! Nu-i pomeniţi pe
eretici în pomelnice şi în slujbele Bisericii66!
Adevăratele slujbe creştineşti se săvîrşesc în Biserica
Ortodoxă. În afara acesteia, alte manifestări asemnănătoare
sînt doar imitaţii, pe care, noi, ortodocşii, le numim
„ceremonii”, „adunări” sau slujirii ale satanei, în nici un caz
slujbe.
În Biserică se pomenesc doar cei ce au credinţa Bisericii.
Pomenirea unei persoane are rolul, între altele, de a aminti
celorlalţi creştini rîvna, evlavia, credincioşia şi dreapta-credinţă
a aceleia, spre a fi înveşnicită în memoria obştească a Bisericii,
precum au rămas pînă astăzi în sinaxare şi martirologii Sfinţii
Părinţi. Se pomenesc de asemenea şi credincioşii de rînd, nu
pentru virtuţile lor, ci pentru izbăvirea de păcate, pentru
întărirea în dreapta credinţă şi pentru mîntuirea lor.
În sprijinul celor de mai sus vin şi Sfinţii Părinţi întruniţi în al
Cincilea Sobor de la Laodiceea (343), care hotărăsc în
Canoanele 32 şi 37 tuturor creştinilor „să nu primească daruri
de la eretici” (vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe, p.37).
65 Legat de aşa-zisele „sfinte moaşte” ale unor întîistătători ai cultului catolic de după 1054,
vezi articolul Limba lui Anton de Padova în România de Ierom.Eftimie Mitra în Credinţa
ortodoxă, an.VIII, nr.5, mai 2004.
66 Pentru aceştia, Biserica face pogorămînt, pomenindu-i canonic doar o singură dată pe an,
în Sîmbăta lui Lazăr, cînd se pomenesc toţi cei adormiţi de la Adam pînă astăzi. Aceştia, atît
vii, cît şi morţi, pot fi pomeniţi nominal de către creştinii ortodocşi doar în rugăciunile
particulare.
115
Potrivnic hotărîrilor Sfinţilor Părinţi, IPS Serafim Joantă al
Germaniei îşi exprimă bucuria sponsorizării Mitropoliei
Ortodoxe din Nurnberg de către eretici, sugerînd astfel şi
creştinilor de rînd că este bine a zidi biserici cu banii
necredincioşilor: „De fapt această biserică este rezultatul unui
efort ecumenic. Aproape un sfert din costurile care s-au
investit aici au venit din partea fraţilor noştri evanghelici şi
catolici. Pentru aceasta mă simt dator să mulţumesc «iarăşi şi
iarăşi» ca în ectenie, celor două Biserici surori.” (Biserica
Ortodoxă Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi
tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003, p.76). Legat de cele de mai
sus vezi fondurile de „întrajutorare” alocate de cultele şi
confesiunile occidentale organizaţilor BOR (Diaconia,
Providenţa etc.) spre înfiinţarea structurilor ecumenistfilantropice
în Biserică.
Iar despre trecerea pe care o au înaintea lui Dumnezeu
necredincioşii, să ascultăm pe Sfîntul Proroc David, zicînd:
„Certat-ai neamurile, şi a pierit necredinciosul! Numele lui l-ai
stins în veac şi în veacul veacului” (Psalm 9:5); şi: „Să piară de
pe pămînt pomenirea lor” (Psalm 108:14); încă şi: „Pierit-a
pomenirea cu sunet” (Psalm 9:6).
Cuviosul Părinte Cleopa în Îndreptarul de spovedanie (p.46)
învaţă pe creştini ca atunci cînd se spovedesc, între celelalte
păcate săvîrşite să enumere şi primirea darurilor şi ajutoarelor
de la eretici. În Îndreptarul de spovedanie (p.12) semnat de
Ierodiaconul Visarion Iugulescu aflăm că între păcatele de care
duhovnicii sunt datori să-i întrebe pe cei ce îi spovedesc, se
enumeră şi acesta: „primirea vreunei binecuvîntări de la
eretici”. Iar Protos. Ioachim Pîrvulescu în Sfînta Taină a
Spovedaniei pe înţelesul tuturor-ghid de spovedanie cu poveţe
şi învăţături (p.93) - arată că atunci cînd ne spovedim trebuie
să mărturisim şi acest păcat: „primirea de daruri, cadouri etc.
de la rău-credincioşii eretici”. De asemenea şi Cuviosul
Arhimandrit Nectarie Antonopoulos în Spovedania, cartea
116
învierii sufleteşti, (p.102) arată acelaşi lucru pentru creştinii ce
se vor spovedi. Deopotrivă cu părinţii pomeniţi, Părintele
Arhimandrit Ioanichie Bălan în Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a
Sfintei Împărtăşanii arată că „primirea darurilor de la eretici
este păcat” (p.20,27,33,35,120); la fel şi Protos. Nicodim
Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (p.16,17,18).
Cele arătate mai sus sunt întărite de Sfinţii Părinţi în
Canoanele 32, 37 şi 39 al Soborului al Cincilea Local din
Laodiceea (343) – vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe
(p.106,109,110). Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată în
Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.163) că între
faptele bune pe care tinerii creştini ortodocşi trebuie să le
săvîrşească este şi aceasta: „Să nu primească daruri de la
eretici”; iar la pag.155 arată lămurit: „să nu primească
niciodată ajutoare, haine, îmbrăcăminte, bani de la eretici, ca
să nu-şi piardă sufletul şi mîntuirea”. Iar mai departe arată
(p.149): „Potrivit canoanelor Bisericii, creştinii nu au voie să
cumpere pîine, vin şi orice alte alimente de la atei, de la
păgîni, de la eretici şi de la alte neamuri străine de Hristos, nici
să stea la masă cu ei şi cu hulitorii de Dumnezeu. Ci să
cumpere cele de nevoie vieţii numai de la creştini.”
În Biserică, sfinţenia e pricinuită de harul Sfîntului Duh. Fără
har nu există sfinţenie. Sfinţenia se păstrează doar în
sobornicitatea trăitoare, în adevărul evangheliei lui Hristos.
Singura sobornicitate în Hristos este Biserica, unde aflăm
aşadar singura sfinţenie, sfinţenia adevărată. Aceasta sfinţeşte
în Biserică totul - aşadar aghiasma, anafura şi mirul etc.
Canonul 1 al Sinodului de la Cartagina (256) precizează:
„Este nevoie ca cel ce se botează să se ungă cu Sfîntul Mir ca
astfel să se facă părtaş lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn
ereticul nu poate [ca] cel ce n-are jertfelnic şi nici Biserică. Nu
se poate dar cu nici un chip a fi Sfînt Mir la eretici. Căci lămurit
ne este nouă că nu se poate nicidecum a se sfinţi la aceia
untdelemn spre ungere. Pentru că suntem datori a şti şi a nu
117
ne fi necunoscut ce este scris: Untul de lemn al păcătosului să
nu ungă capul meu (Psalmul 140,6), care lucru demult cu
adevărat l-a vestit Duhul Sfînt prin psalmi. Ca nu cumva
îmbătîndu-se vreunul [de învăţături eretice] şi rătăcind de la
calea cea dreaptă să se ungă [cu „mirul” lor] de către ereticii
vrăjmaşi ai lui Hristos.” (Pidalionul, Bucureşti, 1992, p.314)
Iată cum canonul de mai sus arată că ereticii nu au şi nu
sînt Biserică, neavînd nici sfinţenia Mirului sfinţit prin pogorîrea
harului Sfîntului Duh, dar nici ceva din cele sfinţite, pe care
unii ortodocşi rău-credincioşi le caută sau le primesc de la cei
ce se numesc culte şi confesiuni. De asemenea cei ce plătesc
slujbe pentru a fi pomeniţi laolaltă cu necredincioşii eretici,
păcătuiesc înaintea lui Hristos astfel: întîi cred că pot fi ajutaţi
şi mîntuiţi acolo unde nu este nici ajutor, nici mîntuire; apoi
arată că nu au şi nu vieţuiesc în dreapta credinţă. Un alt păcat
este faptul că procedînd astfel, ei dispreţuiesc canoanele
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, încurajînd totodată pe eretici să se
creadă creştini. Aşadar creştinii ce aleargă la capişti numite
biserici pentru a plăti rugăciuni şi slujbe, nu numai că nu se
vor folosi duhovniceşte, dar se vor şi păgubi.
În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.153)
Arhim. Ioanichie Bălan arată că „nici o sectă [cult, confesiune,
Biserică] neoprotestantă nu are harul mînturii pentru că
sectanţii [ereticii] s-au lepădat de Biserică, de dreapta credinţă
apostolică şi de cele Şapte Sfinte Taine. De aceea cei amăgiţi
de secte nu se pot mîntui pînă nu vin din nou în sînul Bisericii
Ortodoxe cu pocăinţă şi ascultare.” Iar mai departe (p.155)
Părintele arată că „ereziile creştine de orice fel nu pot mîntui
pe nimeni, nici pe ei înşişi, căci s-au rupt de Biserică şi de
Hristos”.
Sfinţii Părinţi de Duh purtători ne-au poruncit nouă
creştinilor prin Sfintele Canoane ale Bisericii să nu îndrăznim ai
pomeni pe cei rău-credincioşi împreună cu cei ce se ostenesc
spre vieţuirea şi păstrarea neştirbită a dreptei credinţe
118
ortodoxe, pentru a nu fi socotiţi vrăjmaşi ai Bisericii lui Hristos
şi ai sfinţilor Lui. Astfel în virtutea acestor hotărîri, Cuviosul
Paisie Aghioritul (+1994) precizează: „Nume de catolici, de
martori ai lui Iehova67 etc. nu e bine să pomeneşti la
proscomidie. Pentru aceştia nu se pot scoate miride
[părticele], şi nici parastase nu se pot face.” (Graiuri ortodoxe
I)
La fel de îndeamnă şi Cuviosul Părinte Cleopa (+1998): „Pe
pomelnic nu se pot trece niciodată ereticii, căci ei s-au rupt
definitiv de Biserica lui Hristos. Pe aceştia în veac nu-i poţi
trece în pomelnic.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII) Şi:
„Iată pe cine nu putem pune la liturghie: întîi ereticii că fac
păcat împotriva Duhului Sfînt, cum arată Sfîntul Efrem Sirul
(+379) […] iar la Psaltire numai sinucigaşii şi ereticii nu se pot
pune.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IX) „Dintre cei vii nu se
pot pomeni la Sfînta Liturghie păgînii, necredincioşii, apostaţii,
ereticii, cei nebotezaţi, cei care au păcate împotriva Duhului
Sfînt şi cei care se împotrivesc adevărului cu ştiinţă şi voinţă.
[…] Dintre cei morţi nu pot fi pomeniţi la Biserică cei ce au
murit în necredinţă, în eres, în sectă.” (Ne vorbeşte Părintele
Cleopa, IV) „Ci acest ajutor îl pot primi doar cei care au
adormit în dreapta credinţă şi în nădejdea învierii spre o viaţă
veşnică alături de Hristos.” (Vademecum creştin-ortodox)
În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.153),
Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată şi el cum: „cei care
lasă Biserica şi mor în adunare eretică, nu se pot mîntui nici nu
mai au iertare, căci au greşit împotriva Duhului Sfînt. Aceştia
nu pot fi pomeniţi niciodată la slujbele Bisericii.”
67 Deşi Cuviosul Paisie nominalizează doar două categorii de eretici, aceasta nu înseamnă că
ereticii aparţinînd altor culte şi confesiuni se pot pomeni.
119
XVII.
De de un creştin ortodox nu poate ţine posturile
şi sărbătorile ereticilor, papistaşilor sau ale
păgînilor68
A te aduna laolaltă cu necredincioşii spre a participa la
sărbătorile lor, înseamnă a încuviinţa rătăcirile lor, făcîndu-te
părtaş cu erezia şi apostazia acestora de la Biserica lui Hristos.
A cinsti cele ce Sfinţii şi Biserica nu cinstesc şi nici îngăduie
dreapta credinţă să cinstim, se numeşte trădare şi lepădare a
sfintelor rînduieli bisericeşti moştenite de la purtătorii de duh
Părinţi ai Bisericii lui Hristos. A ţine sărbători în afara Bisericii,
adică altele decît cele rînduite de Biserică, înseamnă a te
bucura împreună cu ereticii de cele ce dumnezeieştii Părinţi sau
întristat, le-au blestemat şi le-au dat anateme. Pentru
aceasta, creştinii ortodocşi nu trebuie să ţină astfel de
sărbători, chiar dacă sînt numite în cultele ce le venerează în
acelaşi fel precum Biserica le numeşte: Paşte, Înviere, Postul
Maicii Domnului, al Crăciunului.
Ştim că astăzi între creştinii ortodocşi există şi acea rînduială
papistaşă de a „posti” nouă zile de marţi în cinstea răucredinciosului
Anton de Padova. Spre răspîndirea rătăcirii,
poporul este amăgit cu felurite broşuri precum cea numită
Postul Sfîntului Anton de Padova (novenia de marţi). Nicăieri în
tradiţia Bisericii, Sfinţii Părinţi nu au practicat şi nici nu au lăsat
creştinilor astfel de posturi şi pentru aceasta creştinii amăgiţi
se păgubesc făcîndu-se slujitori rînduielilor necanonice,
nebisericeşti şi eretice. Este bine ca aceşti creştini iubitori ai
rîvnei întru neştiinţă şi fără dreaptă socoteală, atunci cînd vor
merge la duhovnic să spovedească şi acest păcat (chiar dacă
mulţi dintre duhovnicii de astăzi vor trata în chip uşuratec un
68 Privitor la participarea ori la ţinerea unor astfel de sărbători, vezi Canoanele 29, 37, 38, 39
ale Soborului al V-lea de la Laodiceea (343) şi Canonul 7 al Întîiului Sobor Local de la
Ancira (314) în Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934.
120
astfel de păcat).
Unor astfel de credincioşi se adresează Sfîntul Prooroc
Ieremia (veacul VI î.H.) cînd zice: „Aşa zice Domnul: Nu
deprindeţi datinile neamurilor, că datinile neamurilor sînt
deşertăciune.” (Ieremia 10:2, 3)
Faptul că postirea şi în general toată fapta bună săvîrşită în
afara Bisericii este în afara lui Hristos şi deci nu aduce mîntuire
sufletului, îl adevereşte cuvîntul Părintelui Cleopa (+1998):
„Sfîntul Efrem Sirul (+379) zice: Cînd mintea a părăsit scopul
blagocestiei, adică a dreptei credinţe, toate faptele bune nu
mai folosesc. Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii
postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru
Hristos. Nu primeşte Dumnezeu nici o faptă bună69 dacă nu se
face după dreptarul Ortodoxiei.” (Ne vorbeşte Părintele
Cleopa, VI)
69 Să ia aminte creştinii ortodocşi care impresionaţi de „faptele bune” ale păgînilor şi
ereticilor, trec cu vederea peste învăţăturile lor otrăvitoare şi peste celelalte deosebiri de
credinţă prin care ereticii şi păgînii nu-l au pe Hristos.
121
XVIII.
Pentru mîntuirea sufletului, se cuvine ca
ortodocşii creştini să ştie că:
X Nu poate exista Biserică cu adevărat Ortodoxă fără
învăţături ortodoxe - rezumate în Crezul (Simbolul
Credinţei) Bisericii noastre, pe care îl rostesc toţi
credincioşii în fiece duminică – în afara cărora nu poate
exista nici mîntuire!
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu învăţături noi,
episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti „corectează”
Ortodoxia şi pe Însuşi Hristos-Dumnezeu.
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu învăţături noi,
episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti ne dau de înţeles că
strămoşii au avut în Biserică învăţături strîmbe, mincinoase,
datorită cărora am putea înţelege că nici nu s-au mîntuit.
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu noua învăţătură
ecumenistă, episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti ne dau
de înţeles că Sfinţii care au trăit, au pătimit şi au murit
pentru aceste învăţături, nu au fost cu adevărat sfinţi, ci
mari înşelaţi şi înşelători de creştini, şi nici nu s-au mîntuit.
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica va rămîne o
simplă adunare fără har, adevăr şi sfinţenie (precum
catolicismul, cultele protestante şi toate religiile păgîne),
păstrînd însă aparenţe de Biserică şi numindu-se în chip
mincinos „biserică”.
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica, pierzînd
harul Sfîntului Duh, nu va mai da lumii mari nevoitori în
Hristos, trăitori în sfinţenie, ajungînd aşadar o adunare de
oameni cuminţi, harnici, pricepuţi, culţi, educaţi, iubiţi şi
iubitori de oameni, ba chiar atei serioşi, instruiţi şi
destoinici, lăudaţi de societate pentru integritatea lor
morală, profesională, socială (adică „creştinii” lui Antihrist).
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica va rămîne
122
fără Sfinte Taine, iar cele ce se vor săvîrşi atunci în
Biserică, deşi la vedere vor fi „ortodoxe”, vor fi doar
ceremonii, fără pogorîrea adevărată a Sfîntului Duh (ca la
catolici şi protestanţi) ori „ritualuri sacre”, asemeni oricărui
ritual păgîn. Cum spune Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908):
„Dacă se va pierde credinţa ortodoxă, atunci nu va mai
exista nici Biserică, nici dumnezeiasca împărtăşanie.”
(Spicul viu)
Astfel, deşi la vedere se vor săvîrşi după tipic (cel puţin o
vreme), totuşi acestea nu vor fi cu adevărat Sfinte Taine,
cum sînt acum, fiindcă nu vor fi sfinţite de Sfîntul Duh din
pricina ereziilor ce vor fi în Biserică. Astfel, creştinii vor
rămîne, fără însă a şti, lipsiţi de Sfîntul Botez, Sfînta
Mirungere Sfînta Cununie, Sfînta Spovedanie, Sfîntul Maslu,
Sfînta Împărtăşanie, fiindcă cei ce săvîrşesc aceste Taine,
preoţii, vor rămîne la rîndul lor fără harul preoţiei, numinduse
totuşi „preoţi”. Creştinii Bisericii schimbate a noilor
vremuri se vor lipsi de ceea ce creştinii au astăzi în Biserică,
însă nu preţuiesc şi nu păzesc cu osîrdie: cele şapte Taine
ale Sfintei Biserici. Iată încotro duce neglijarea sfintelor
dogme şi dezinteresul faţă de sfintele canoane: la Biserică
fără har, la „taine” fără sfinţenie şi, de aici, la lipsirea de
mîntuire. Pentru aprofundare a se vedea bibliografia de la
nota [11].
X Despre toate aceste schimbări, Cuvioasa Macaria (+1993)
ne spune: „Se pregătesc schimbări [prin învăţături
ecumeniste] ale Credinţei. Cînd aceasta o să se întîmple,
Sfinţii vor pleca [din Biserică] şi nu se vor mai ruga pentru
Rusia70” iar Sfîntul Maxim Grecul (+1555) adaugă: „A
înlocui sau a schimba ceva, cît de puţin, în învăţăturile
credinţei este o mare crimă şi pierdere a vieţii veşnice.”
(Ortodoxia şi umanismul religios)
70 Cuvintele se potrivesc şi poporului român, trăitor în aceeaşi credinţă, n.n.
123
X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, a luat fiinţă
catolicismul, cultele protestante şi neo-protestante, precum
şi toate celelalte secte şi erezii creştine.
Vorbind de cei ce prin lepădarea rînduielilor apostolice şi
prin dispreţuirea Sfinţilor Părinţi trădează pe Hristos, singurul
cap şi temelie a Bisericii celei Una, temeluind cu a lor
omenească minte şi înţelepciune, încă o dată în istorie noi
biserici, Sfîntul Apostol Petru (+64) ne spune: „Căci mai bine
era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decît, după ce
au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfîntă dată lor. Cu
ei s-a împlinit adevărul din pildă: Cîinele se întoarce la
vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.” (2 Petru
2:21,22)
Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan (+100) vădeşte şi el
adevărul despre cei ce au plecat din Biserica Ortodoxă
apostolică, arătîndu-ne cine au fost, cine sînt şi de ce au ieşit
din Biserică: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri! Căci,
de ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi! Ci, ca să se arate
că nu sînt de-ai noştri, de aceea au ieşit!” (1 Ioan 2:19)
Iar Sfîntul Apostol Pavel (+64) ne învaţă cum şi de ce
trebuie să ocolim pe cei arătaţi, zicînd: „Şi vă îndemn, fraţilor,
să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva
învăţăturii pe care aţi primit-o! Depărtaţi-vă de ei, căci unii ca
aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pîntecelui
lor! Şi, prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile
celor fără de răutate.” (Romani 16:17, 18)
Sfîntul Gură de Aur (+ 407) voind a-i lămuri pe ierarhii,
preoţii, teologii şi toţi ortodocşii ecumenişti din popor, cele
despre Biserică şi biserici, le spune: „Biserica adevărată a lui
Hristos este una singură, din care, în diferite timpuri s-au
despărţit diverse adunări eretice şi grupări schismatice.”
(Ortodoxia şi umanismul religios)
Dar şi Cuviosul Serafim Rose (+1982), silindu-se a arăta
care dintre „Biserici” este totuşi adevărata şi unica Biserică a
124
lui Hristos, şi totodată unde se află într-adevăr harul Sfîntului
Duh şi de ce celelalte „biserici” creştine nu îl au, adaugă:
„Biserica lui Hristos este cea care oferă oamenilor harul. Or, în
Apus, cînd Roma s-a rupt de această Biserică, harul s-a pierdut
de fapt (poate că unii l-au mai aflat ocazional, ici-colo, dar
pentru întreaga lor Biserică harul a fost tăiat). Romanocatolicismul
modern este o încercare de a înlocui harul pierdut
cu geniul omenesc.” (Descoperirea lui Dumnezeu în inima
omului)
Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) ne spune şi el cum şi de
ce „bisericile” celorlalte credinţe „creştine” sînt ne-Biserici:
„Catolicii au inventat un nou cap, papa, înjosind unicul şi
adevăratul cap al Bisericii, pe Hristos. Luteranii au căzut şi au
rămas fără cap, anglicanii la fel. Ei biserică nu au!” (Marea
apostazie) „Catolicii, luteranii şi reformaţii au apostaziat de la
Biserica lui Hristos. Ei nu sînt de un cuget cu noi.” (Spicul viu)
Iar despre guvernul religios al papei, Mitropolitul Ierotei
Vlahul mărturiseşte: „Vaticanul nu este Biserică, ci un sistem
politico-economic situat în afara Bisericii.” (Mărturisirile
Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite ecumenism)
Privitor la dascălii, învăţătorii şi Bisericile mincinoase, să
asculte ortodocşii creştini cuvîntul Sfîntului Ierarh Luca al
Crimeii (+1961) care zice: „Încă din vremurile apostolice au
apărut o mulţime de dascăli mincinoşi al căror număr a tot
crescut (pînă astăzi) odată cu scurgerea veacurilor. S-au
ridicat eretici care au strîmbat Sfînta Credinţă Ortodoxă. […]
Încă de atunci din vremurile apostolice au început despărţirile
de Biserica lui Hristos, iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus
cu gura Sa că Biserica trebuie să fie Una: Şi va fi o turmă şi un
păstor (Ioan 10:16). Şi în rugăciunea Sa arhierească, el a
strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum tu Părinte
întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una
(Ioan 17:10,21). Domnul a învăţat că Biserica trebuie să fie
una, El fiindu-i cap şi păstor - iar toţi dascălii mincinoşi şi
125
ereticii cu putinţă, au năzuit totdeauna ca nişte lupi răpitori, să
se deosebească de Hristos şi să răpească o parte a turmei Lui,
însetînd de stăpînire şi de cinstire din partea lumii. […] Nu e
păcat mai greu decît schismele şi sfîşierile. Aşa spuneau toţi
marii ierarhi. Iată cuvintele Sfinţitului Mucenic Ciprian (+304):
Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strînsa legătură cu
Biserica, nu se spală nici măcar cu sîngele lor, chiar dacă
aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui
lui Hristos; vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică
nu se curăţă nici măcar prin sînge. Iar alt Sfinţit Mucenic,
Ignatie Teoforul (+107), a zis aşa: Nu vă amăgiţi fraţilor, cine
urmează făcătorilor de schisme, acela nu va moşteni împărăţia
lui Dumnezeu.” (La porţile Postului Mare)
Dar iată şi o minunată povesire istorisită de Cuviosul Părinte
Serafim Rose (+1982): „În anii 1920, doi seminarişti din
Uganda studiind într-un seminar anglican au început să
observe că învăţătura care li se dădea nu era aceeaşi cu a
Părinţilor din vechime. În căutarea lor după Biserica adevărată
a primelor veacuri (aşa o numeau ei) s-au dus să o studieze
într-un seminar romano-catolic şi au văzut din nou că
învăţătura care o primeau era diferită de cea a Părinţilor
Bisericii71. Au început să se întrebe: Dacă adevărul poate fi
schimbat în felul acesta, atunci unde este adevărul lui Hristos?
Apoi au auzit de credinţa ortodoxă şi au încercat pe toate căile
să o găsească. […] În cele din urmă au găsit un episcop
ortodox care i-a învăţat ce trebuiau să înveţe şi au devenit
ortodocşi. (Mai aproape de Dumnezeu)
71 Despre cum ascund şi schimbă papistaşii învăţăturile ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi,
cinstite de ei înşişi pînă la o vreme, vezi mărturiile fostului călugăr franciscan convertit la
ortodoxie, iar mai tîrziu episcop de Nazianz, Pavel de Ballester (ucis în 22 ianuarie 1984, în
Mexico City), în Glasul monahilor, an 2, nr. 9, 2004.
126
XIX.
Toate cuvintele Sfinţilor Părinţi de mai sus
sunt păstrătoare întru adevăr ale predaniilor
apostolice – învăţături fără de care Biserica
nu ar fi existat, învăţături prin care creştinii
şi-au legitimat dreapta credinţă pînă astăzi,
fără de care noi înşine nu ne-am fi putut numi
creştini, îndatorîndu-ne pentru aceasta să
păzim cu aceeaşi îndîrjire ceea ce ei înşişi cu
sîngele lor au păzit şi au pecetluit.
Numai rămînînd în cele ale dreptei credinţe suntem urmaşi
ai creştinilor apostolici, numai jertfindu-ne pentru acestea
suntem plinitori ei Evangheliei, numai vieţuind întru aceste
porunci suntem cu adevărat ucenici ai lui Hristos.
Pentru aceasta datori suntem a lua aminte, că oricine –
patriarhi, episcopi, preoţi, călugări, teologi, credincioşi de rînd
– va nesocoti, va defăima ori va făptui ceva împotriva celor
arătate se va face vinovat înaintea lui Hristos-Dumnezeu şi a
Sfinţilor Părinţi de păcat împotriva Dreptei Credinţe Ortodoxe.
Cugetînd la cele arătate în aceste pagini, veţi pricepe dacă
dumneavoastră, cei ai dumneavoastră şi proprii duhovnici vă
aflaţi în rătăcire faţă de învăţăturile Sfinţilor Apostoli şi ale
Sfinţilor Părinţi ce cuprind dreapta Credinţă Ortodoxă a Bisericii
lui Hristos, luînd aminte la cuvintele Sfîntului Ierarh Ignatie
Briancianinov: „Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din
lume, fără ca gloata agitată şi supusă patimilor să
observe, lăsîndu-o pradă propriei căderi.” (Marea
apostazie)
„Credinţa creştină acum o prigonesc aprig şi nemilos
cei care îl cunosc prea-bine pe Hristos şi sfînta
învăţătură propovăduită de El” - încheie Sfîntul Ierarh
Averchie Tauşev şi adaugă – „Această orbire
duhovnicească a majorităţii oamenilor de astăzi ce se
127
numesc creştini (e îngrozitor, dar trebuie să o spunem:
printre ei aflîndu-se nu puţini clerici!), cît şi celelalte
sminteli, înmulţindu-se zi de zi, împiedică tot mai mult
vieţuirea după Dumnezeu.” (Marea apostazie)
128
NOTE BIBLIOGRAFICE
[1] Despre catolicism, vezi: Pidalionul de la Mănăstirea Neamţu,
tîlcuit de Sfîntul Nicodim Aghioritul, 1844; Primatul papal şi mitul
suveranităţii infailibile de Călugărul Vasile, Sfînta Mănăstire
Bîrsana, 1999; Relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici de la
cruciada a patra pînă la controversa isihastă de Arhiepiscop
Chrisostomos, Ed.Vremea, Bucureşti, 2001; Introducere în istoria
bisericească universală de Preot Emanuel Băbuş, Ed. Sofia, 2003
(p.191-213; 281-287); Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu
Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.201);
Biserica şi viermii neadormiţi sau cum lucrează în lume „taina
fărădelegii” de Mihai Urzică, Ed.Anastasia, Bucureşti, 1998 (p.134-
151;193); Sinodul de la Ferarra-Florenţa de Ivan Ostrumov, Ed.
Scara, Bucureşti, 2002; Biserica ortodoxă şi ecumenismul de Sfîntul
Iustin Popovici; Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică de
Vladimir Guette; Noul catehism catolic contra Sfinţilor Părinţi de
Preasfinţitul Fotios, Arhimandritul Filaret şi Părintele Patric; Despre
înşelare de Sfîntul Ignatie Briancianinov, Ed.Schitul Lacu; Cuvîntul
Sfinţilor Părinţi despre eresul catolicesc de Monahul Conon; Spicul
viu de Sfîntul Ioan de Kronstadt, Ed. Sofia, 2002; Adevăr şi
minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed.Buna Vestire, Galaţi, 2003
(p.134,267,351,393); Dumnezeieştile dogme ale credinţei,
Ed.Pelerinul Român, Oradea, 2001 (p.184,234-341); Călăuză în
credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului,
2004 (p.21); Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.14, M-rea Sihăstria,
2004 (p.62-65); Ortodoxie şi romano-catolicism de Dan Zamfirescu,
Ed.Roza Vînturilor, Bucureşti, 1992; Slujba, viaţa şi acatistul
Sfinţilor Ierarhi Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu al
Efesului trad. de Monahul Conon, Ed.Spoudon, 2004; Istoria
creştinătăţii de la Hristos pînă la Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004,
(p.263); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade,
vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.92-121, 190-232); Marele
atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-romanilor,
Pr.Dumitru Bălaşa, Liga Română de Misiune Creştină, Cluj Napoca,
1999; Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava, Viaţa şi acatistul
Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea de Ieromonah Visarion Ionuţ
129
Tuderici, Ed. Docuprint, Bacău; Uniatismul din Transilvania,
încercare de dezmembrare a poporului român de Preot Profesor
Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1973; Vieţile Sfinţilor Preoţi
Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Viaţa
Sfîntului Iosif de la Partoş, Viaţa Sfîntului Petru Aleutinul, în Glasul
monahilor, an 2, nr. 9, septembrie 2004; Mucenicia Sfinţilor
Călugări Athoniţi de la anul 1274, în Hrană Duhovnicească;
Secesiunea Ardealului de Zeno Millea, Ed. Carpatica, 2002.
[2] Despre greco-catolici, vezi: Teologia luptătoare de Mitropolit
Irineu Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994
(p.214); Introducere în istoria bisericească universală de Preot
Emanuel Băbuş, Ed.Sofia, 2003 (p.257-273); Viaţa şi acatistul
Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea de Ieromonah Visarion
Tuderici, Ed.Docuprint, Bacău, 2004; Uniatismul din Transilvania,
încercare de dezmembrare a poporului român de Preot Profesor
Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1973; Texte nedorite, Ed.Coral
Sanivet, Bucureşti, 2002 (p.124-125); Călăuză în credinţa ortodoxă
de Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului (p.33).
[3] Despre armeni, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim
Grecul, Ed.Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.123); Dumnezeieştile
dogme ale credinţei de Sfîntul Atanasie de Paros, Ed. Pelerinul
Român, Oradea, 2001 (p.137,139); Texte nedorite, Ed. Coral Sanivet,
Bucureşti, 2002 (p.115-125); Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.14,
M-rea Sihăstria, 2004 (p.57-62).
[4] Despre protestanţi, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim
Grecul, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.373); Dumnezeieştile
dogme ale credinţei, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2001 (p. 180);
Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu Mihălcescu, Ed. Episcopiei
Romanului şi Huşilor, 1994 (p.205); Introducere în istoria
bisericească universală de Preot Emanuel Băbuş, Ed. Sofia, 2003
(p.244-257;287-290); Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la
Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004 (p.320-328); Istoria credinţelor şi
ideilor religioase de Mircea Eliade, vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti,
1991 (p.232-274); Enciclopedia doctrinelor mistice de Marie
Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord, Timişoara, 2000.
[5] Despre sectanţi, vezi: Călăuză creştină în sectologie de Diacon
I.P. David, Episcopia Argeşului, 1994; Biserica, sectele şi fraţii
130
mincinoşi de Preot Simeon Adrian, Ed. Pelerinul, Iaşi,1997; Călăuza
cunoaşterii şi combaterii sectelor de Arhimandrit Mina Prodan, Ed.
Buna Vestire, 1995; Minuni şi false minuni de Mihail Urzică, Ed.
Ileana, 2004; Ereticii şi rătăcirile lor doctrinare, de Preot Ilarion
Felea; Călăuză în credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie,
Episcopia Romanului.
[6] Despre islam, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim
Grecul, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.53-123); Ortodoxie şi
romano-catolicism de Dan Zamfirescu, Ed. Roza Vînturilor,
Bucureşti, 1992 (p.49-68); Mărturisitori ai lui Hristos – vieţile noilor
mucenici ortodocşi din vremea stăpînirii turceşti (1437-1850) de
Mihail Vaporis, Ed.Sofia, 2002; Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou de la
Suceava (+1332); Viaţa Sfîntului Ioan Valahul (+1662); Viaţa
Sfîntului Ioan Rusu (+1730); Vieţile Sfinţilor Mucenici Brîncoveni;
Istoria religiilor de Preot Conf. Dr. Alexandru Stan şi Prof. Remus
Rus, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. (IBMBOR),
Bucureşti, 1991 (p.287-300); Teologia luptătoare, Ed. Episcopiei
Romanului şi Huşilor, 1994 (p.194) şi Istoria religiunilor lumii, Ed.
Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti (p.336-364) de Mitropolit
Irineu Mihălcescu; Contribuţii la studiul istoriei bisericeşti
universale de Preot conf.dr. George Remete, Ed.Reîntregirea, Alba
Iulia, 2001 (p.221-226); Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la
Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004, (p.167-171); Bizanţ şi islam în
Evul Mediu, Pr.dr. Emanoil Băbuş, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003;
Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade, vol.III,
Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.61-92, 121-161); Enciclopedia
doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord,
Timişoara, 2000.
[7] Despre evrei, vezi: Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB) nr. 38,
Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991
(p.98,99); PSB nr. 39, Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed IBMBOR,
Bucureşti, 1992; PSB nr. 15, Sfîntul Atanasie cel Mare, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.128-135); PSB nr. 13, Istoria
bisericească de Evsevie de Cezareea, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1987; Istoria religiilor de Preot Conf. Dr. Alexandru Stan şi Prof.
Remus Rus, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991 (p.307-321); Studiul
istoriei Bisericii Universale de Preot Conf. Dr. G. Remete, Ed.
131
Reîntregirea, Alba Iulia, 2001 (p.36,58,60,64, 65); Istoria
creştinismului de Preot N. Chifăr, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999
(p.10,11,14,102); Biserica şi statul de Preot Lect. Dr. Adrian Gabor,
Ed. Sofia, Bucureşti, 2003 (p.15-32); Viaţa şi învăţăturile Cuviosului
Sfinţit Mucenic Cosma Etolianul, Ed. Deisis, 2002 (p.141-144);
Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed. Buna Vestire,
Galaţi, 2003 (p.19-33); Călăuză către viaţa duhovnicească de Sfîntul
Teofan Zăvorîtul, Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004 (p.130-131);
Introducere în istoria bisericească universală de Preot Emanuel
Băbuş, Ed. Sofia, 2003 (p.9-13,26); Teologia luptătoare, Ed.
Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.194) şi Istoria religiunilor
lumii, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti (p.309-336,
410-419) de Dr. Irineu Mihălcescu; Studii de istorie bisericească
universală şi patristică de Gheorghe, G. Stănescu, Ed.
Arhidiocezană, Cluj-Napoca, 1998 (p.23-45); Studii istorice
româneşti, nr. 5, vol. II, 1996 (p.44-50); Credinţa şi viaţa Bisericii
primare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002 (p.61, 62); Studii istorice
româneşti, vol. II, nr. 1, 1996 (p.6,31,32,37-47,48-55,57); Studii
istorice româneşti, vol. II, nr. 5, 1996 (p.2-19); Studii istorice
româneşti, vol. I, nr. 1, 1995 (p.19,23,24,32-36); Credinţa Ortodoxă
anul VII, nr.5, mai 2003 (p.16); Controversa Sionului, de Douglas
Reed; Povara a trei milenii de religie iudaică, Rasismul statului
Israel, de Israel Shahak; Protocoalele înţelepţilor Sionului;
Înfruntarea jidovilor de Monahul Neofit; Evreul după Talmud de
Auguste Rohling, Ed.Samizdat; Miturile fondatoare ale politicii
israeliene, Războinicii lui Israel, Procesul sionismului izraelian, de
Roger Garaudy; Khazarii, de Arthur Koestler; Antichităţi iudaice,
Istoria războiului împotriva romanilor de Josef Flavius, Editura
Hasefer; Holocaustul în România de Ion Coja; Industria
holocaustului de Norman G.Finkelstein, Ed.Antet; SCARA, treapta 3,
an II, feb.1998 (p.62-71); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de
Mircea Eliade, vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.161-190);
Enciclopedia doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.I,
Ed. Amracord, Timişoara, 2000 (p.179-226); De la Nero la Stalin.
Anticreştinismul comunist de Teodor M.Popescu, în Puncte
Cardinale nr.6/162, iunie 2004 (p.8-9) şi nr.7/163, iulie 2004 (p.11);
132
Studii istorice româneşti, vol.II, nr.1, 1996 (p.45-51,53-55); Ard
malurile Nistrului de Constantin V.Gheorghiu, Ed.Geea, 1993.
[8] Despre păgînii antici şi contemporani, vezi: P.S.B. nr. 3,
Apologeţi de limbă latină, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981 (p.353-
398); Istoria şi filosofia religiilor popoarelor antice de Pr.Nicolae
Achimescu, Junimea, Iaşi, 1998; Istoria religiilor de Preot Conf. Dr.
Alexandru Stan şi Prof. Remus Rus, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991;
Studiul istoriei Bisericii Universale de Preot Conf. Dr. G. Remete,
Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001 (p.32;64-83); Biserica şi statul de
Preot Lect. Dr. Adrian Gabor, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003 (p.10-15);
Introducere în istoria bisericească universală de Preot Emanuel
Băbuş, Ed.Sofia, 2003 (p.38-55); Istoria creştinismului de Preot N.
Chifăr, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999 (p.8-10); Istoria religiunilor
lumii, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, de Dr.Irineu
Mihălcescu; Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu Mihălcescu,
Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.10-22;146-158;177-
194); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991; Enciclopedia doctrinelor mistice
de Marie Madelaine Davy, vol.I (p.41-148), vol.III şi IV, Ed.
Amracord, Timişoara, 2000; Civilizaţia asiro-babiloniană şi
Civilizaţia Egiptului antic (1981) de Constantin Daniel, Ed. Sport
Turism, Bucureşti; Gîndirea feniciană în texte, Ed. Sport-Turism;
Gîndirea egipteană în texte, Ed. Sport-Turism; Gîndirea indiană în
texte, Ed. Sport-Turism; Filosofia arabă în texte, Filosofia persană
în texte, Filosofia ebraică în texte; Scripta aramaica, Ed. Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; Rolul filosofiei orientale în
formarea concepţiei europene moderne de Idel Segall.
[9] Despre păgînism, vezi şi: P.S.B. nr. 15, Sfîntul Atanasie cel
Mare, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.30-86,143-154); Vieţile
Sfinţilor, Proloagele, Patericul, Limonariul, Lavsaicon; Actele
martirice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997; Zece cărţi împotriva lui
Iulian Apostatul de Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed. Anastasia,
2000; Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed. Buna
Vestire, Galaţi, 2003; Jurnalul convertirii de Pavel Crainic, Ed.
Sofia, Bucureşti, 2002; Despre reîncarnare şi invazia extraterestră,
Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului, Dărîmarea
idolilor de Vasile Danion, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003;
133
Creştinismul şi yoga de Părintele Filaret; Din învăţătura Sfinţilor
Părinţi, Editura Bizantină, Bucureşti, Maestrul oriental şi duhovnicul
creştin, Pr. Emil Jurcan, Alba-Iulia, 2002; Ekklesia, M-rea Noul
Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug.2000 (p.3-12).
Vezi şi articolul Credinţă şi statornicie ortodoxă în trecutul
românesc de Preot prof.dr. Gheorghe I. Drăgulin (p.108-120) şi
articolul Rolul Brîncovenilor în istoria bisericii românilor făgărăşeni
de Ist. Constantin Băjenaru (p.123-128) în Creştinismul-sufletul
neamului românesc, Ed.Agaton, Făgăraş, 2004; Ekklesia, M-rea
Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug.2000
(p.35-37, 38-42).
[10] Despre eretici, vezi: Hotărîrile Sfintelor Sinoade Ecumenice,
Editura Sfîntul Nectarie, Bucureşti, 2003; P.S.B. nr.15, Sfîntul
Atanasie cel Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.157-403); PSB
nr.16, Sfîntul Atanasie cel Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988;
PSB nr.3, Apologeţi de limbă latină, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981
(p.138-176); Mic dicţionar al ereziilor evului patristic de Conf.dr.
Sergiu Tofan, Ed. Partener, Galaţi, 2003; Istoria bisericească de
Fericitul Teodorit al Chirului, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995;
Contra ereziilor de Sfîntul Irineu de Lugdunum; Sfîntul Maxim
Mărturisitorul şi tovarăşii săi întru martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004;
Dialog împotriva luciferienilor de Sfîntul Ieronim, Ed. Paideia;
Hrană duhovnicească de Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul, Ed.Lumină
din Lumină, 2004; Despre tulburările lumii de astăzi de Sfîntul Ioan
de Kronstadt; Sfinţii Părinţi şi problematica teologică de Georgios
Martzelos, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2000; Oameni şi demoni de
Părintele Rodion, Mănăstirea Slătioara, 1997; Istoria creştinismului
de Preot N. Chifăr, vol.I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999 (p.101-124);
Introducere în istoria bisericească universală, Ed. Sofia, 2003 (p.97-
127;141-171;213-220); Studii de istorie bisericească universală şi
patristică de Gheorghe, G. Stănescu, Ed. Arhidiocezană, Cluj-
Napoca, 1998 (p.49-59); Biserica şi viermii neadormiţi sau cum
lucrează în lume „taina fărădelegii” de Mihai Urzică, Ed.Anastasia,
1998; revista Catacombele ortodoxiei, Iustinian cel Mare, sfînt şi
împărat de Asterios Gerostergios, Ed.Sofia, 2004; Îndreptarea legii,
Ed. Pelerinul român; Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia
diocezană, Arad, 1934; Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la
134
Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004 (p.76-92,143-175); Enciclopedia
doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.I (p.247-281) şi
vol.II, Ed. Amracord, Timişoara, 2000; Noile mişcări religioase,
Pr.Nicolae Achimescu, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2004; Vieţile
Sfinţilor, Proloagele şi altele.
[11] Astfel de întîlniri frăţeşti între aceşti eretici şi ierarhii, preoţii şi
teologii ortodocşi ecumenişti sînt prezentate laudativ în periodicele
episcopiilor şi parohiilor B.O.R.
Cercetînd vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, precum şi predania
Bisericii, aflăm că de-a lungul istoriei, cu astfel de eretici şi păgîni nu
s-a rugat nici un Prooroc, nici un Apostol, Mucenic ori cuvios
călugăr, ci aceştia s-au rugat pentru rău-credincioşi spre a părăsi
rătăcirea în care trăiau, către care ne atrag şi pe noi astăzi, prin
mişcarea ce se cheamă ecumenistă. Astfel, orice adevărat creştin
ortodox pricepe lesne de ce nu putem şi nu trebuie să fim de acord,
nici să dăm ascultare acelor ierarhi, preoţi, teologi ori simpli creştini
ecumenişti care ne îndeamnă să participăm la felurilte adunări
ecumeniste, astăzi foarte la modă. Întîi să ascultăm de sfinţi şi mai
apoi de mai-marii Bisericii, doar dacă nu se împotrivesc celor
poruncite de Sfinţii Părinţi.
Despre ecumenism, vezi: Biserica ortodoxă şi ecumenismul de
Sfîntul Iustin Popovici; Ortodoxia şi ecumenismul de Arhimandriţii
Serghie Jazadjev şi Serafim Alexiev; Ortodoxia şi religia viitorului
de Cuviosul Serafim Rose, Tipografia centrală „Cartea Moldovei”,
Chişinău, 1995; Nihilismul, o filozofie luciferică de Cuviosul Serafim
Rose, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004; Pentru o viziune ortodoxă asupra
lumii de Cuviosul Serafim Rose, Ed.Eikon, Cluj, 2003; Ortodoxia şi
umanismul religios de Monahul Conon, Ed.Spoudon, Tesalonic,
2004; Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Editura Scara, 1999;
Graiuri ortodoxe I şi II de Monahul Conon, Marea apostazie de
Cuviosul Arhiepiscop Averkie Jordanvillsky; Teze ecleziologice de
Kiprian, Mitropolit de Uropos şi Fili; Taina fărădelegii şi Călăuză în
credinţa ortodoxă de Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia
Romanului şi Huşilor (p.86-93); Texte nedorite, Ed.Coral Sanivet
(p.180-186); Împărăţia răului: New Age de Preot Dan Bădulescu,
Ed.Christiana, 2001; New Age de Bruno Wurtz; Noile mişcări
religioase, Pr.Nicolae Achimescu, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2004;
135
Tinerii vremurilor de pe urmă de Monah Andrew Vermouth, Editura
Sofia, 2002; Dărîmarea idolilor de Vasile Danion; Ecumenismul
încotro… de Ieromonah Agapit Popovici; Ecumenismul suma tuturor
ereziilor de Fabian Seiche în Credinţa ortodoxă, ian.2003 (p.15);
Biserica Ortodoxă şi ecumenismul azi de Cristian Ivănuţă în revista
Rost nr.13 (p.32); Mărturiile Sfinţior Părinţi împtriva ereziei numită
ecumenism de Monahul Conon, 2003; Catacombele ortodoxiei în
Scara, treapta a VII-a (p.61-73); Vademecum creştin ortodox,
Ed.Sofia, 2003; Credinţa ortodoxă, ianuarie 2003 (p.15);
Creştinismul-sufletul neamului românesc, Ed.Agaton, Făgăraş, 2004
(p.177,222) Ecumenismul de Pr. Alexie Lenski şi Monahismul şi
ecumenismul în biserică de Iustin Pop (p.11), Credinţa ortodoxă
an.8, nr.6, iunie 2004, p.1,10; Otrava sincretismului ecumenist de
Arhim. Gheorghios Capsanis în Credinţa ortodoxă an.8, nr.9,
sept.2004; Ecumenismul (II) de Pr.Alexie Lenski şi Monahismul şi
ecumenismul în biserică (II) de Iustin Pop în Credinţa ortodoxă,
an.8, nr.7, iul.2004; Ecumenismul (III) – păgubirea adevărului de
credinţă de Pr. Alexie Lenski în Credinţa ortodoxă, an.8, nr.8,
aug.2004.
[12] Astfel de manifestări au adus în Biserică ceea ce se numeşte
„duhul secularizării”. Vezi şi referinţele: Secularismul, un cal
troian în Biserică de Mitropolit Hieroteos Vlahos, Ed. Egumeniţa,
2004; Despre înaintemergătorii Antihristului de Danion Vasile, Ed.
Cartea ortodoxă, 2004 (p.85); Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în
ţările Uniunii Europene de Preot Patriciu şi Dorin Vlaicu, Ed. Cluj-
Napoca, 1998; Credinţa ortodoxă, an VI, nr. 2, februarie 2002 (p.3)
Biserica şi instituţia sau cîte ceva despre un cal troian în revista
SCARA, decembrie 2001; Cronica ortodoxă de Dan Ciachir, Editura
Timpul, Iaşi, 1994; Nu vă însemnaţi cu vicleana pecetluire de
ieroschimonah Dorotei Melinte; Ortodoxia şi umanismul religios de
Monahul Conon, Ed.Spoudon, Tesalonic, 2004; Minunile şi vedeniile
Sfîntului părintelui nostru Nil Izvorîtorul de Mir. Vezi şi articolul De
Crăciun-scrisoare din SUA în Glasul monahilor anul II, nr.1,
ian.2004 (p.19). Împotriva duhurilor acestor vremuri vezi şi articolele
Cum cleveteşte şarpele apostazei… (p.12) şi Epoca noastră de
apostazie (p.16) din Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.1, ian. 2004;
articolul Spiritul apostatic în scrierile lui Ion Creangă în rev.
136
Ekklesia, M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12
mai-aug.2000 (p.48-50); Porunca iubirii nr. 4, 2004, (p.75-79,80).
Vezi cele ce au proorocit Sfinţii Părinţi despre Biserică şi despre
creştinii acestor vremuri, precum şi îngrijorarea multora dintre Sfinţii
şi Cuvioşii veacului XX.
[13] Despre masonerie, vezi: Istoria franc-masoneriei 1926-1960 de
Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Ed. Tempus, Bucureşti,
1992; Societăţi secrete şi discrete de Emilian M. Dobrescu,
Ed.Nemira, 2001; Franc-masoneria, rituri şi iniţieri de Charles W.
Leadbeter, Ed. Herald, Bucureşti; Cum să devii francmason, Ed.
Lucman, Bucureşti, 1999; Istoria riturilor egiptene ale
francmasoneriei de Gerard Galtier, Ed. Scripta, Bucureşti, 1997;
Masoneria şi Revoluţia Franceză de Gian Pio Mattogno, Ed.
Anastasia, 1998; Românii în franc-masoneria universală de D. A.
Lăzărescu, Mare Suveran al Marelui Consiliu de Gradul 33 şi ultim
pentru România al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Ed. Centrul
Naţional de Studii franc-masonice, Bucureşti, 1997; Istoria francmasoneriei
române de Paul Ştefănescu, Ed. Miracol, 1999; Ordinul
masonic român de Horia Nestorescu-Bălceşti, Casa de editură şi
presă Şansa SRL, Bucureşti; Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu
Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.164);
SCARA, treapta 2, an I, iun.1997 (p.165-177); Enciclopedia
doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord,
Timişoara, 2000, Misterele francmasoneriei de Paul Ştefănescu, Ed.
Vestala, Bucureşti, 2004; Istoria Francmasoneriei române de Paul
Ştefănescu, Ed.Miracol, Bucureşti, 1999; Simboluri masonice de
Emilian Dobrescu şi Victor Simionescu, Ed.Carte de buzunar,
Bucureşti; Feriţi-vă de vicleana pecetluire de Ieroschimonah Dorotei
Melinte (p.30); Porunca iubirii nr. 3, 2004 (p.29); Porunca iubirii nr.
4, 2004, (p.31-52); Credinţa Ortodoxă anul VII, nr.5, mai 2003
(p.15); Francmasoneria sau duhul anticreştin şi antinaţional (I) de
Pr.Dan Bădulescu în Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.8, aug. 2004
(p.1,14); Francmasoneria sau duhul anticreştin şi antinaţional (II)
de Pr.Dan Bădulescu în Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.9, sept.
2004 (p.14). A se vedea şi Raport adresat Majestăţii sale Regelui
asupra Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor de Spiru
Haret, Bucureşti, 1903; Şcoală şi caracter de Vasile P. Nicolau,
137
Ed.Cultura Românească, Bucureşti, 1938; Organizarea instituţiilor
moderne ale Statului Român (1856-1866) de Grigore Chiriţă, Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1999.
[14] Despre televizor, vezi: Copilul în lumea televizorului şi
computerului, Schitul Românesc Lacu, Sfîntul Munte Athos, 1999;
Pentru o viziune ortodoxă asupra lumii de Cuviosul Serafim Rose,
Ed. Eikon (p.61-62); Creştinul ortodox în lumea televizorului şi a
internetului de Ierodiacon Cleopa, Ed. Panaghia; Manipularea
opiniei publice prin televiziune de Corina Crişan şi Lucian Danciu,
Ed. Dacia, Cluj, 2000; Biserica faţă în faţă cu legile şi fărădelegile
presei de Radu Căjvăneanu; Mass-media – comunicare, manipulare
prin informaţie, James Lull; Credinţa ortodoxă anul VI, nr. 2 (60),
februarie 2002 (p.1,17); ziarul Străjerul ortodox nr.6, 2004 (p.3);
SCARA, treapta 1, an I, april.1997 (p.112-114).
[15] Despre New Age: Astăzi, înşelarea duhovnicească este deseori
camuflată în termeni aparent ortodocşi, precum: „Dumnezeu” –
Cuvîntul lui Dumnezeu pentru astăzi, Ed. United Christian
Broadcasters, Rănile Domnului de Ioan Suciu, Ed. Pan-Arcadia,
Bucureşti; Parapsihologia, o cale a raţiunii către Dumnezeu? de
Traian D. Stănciulescu, Ed. Timpuri, Deva, 1990; Tezaurul
promisiunilor lui Dumnezeu de C. H. Spurgeon, Ed. Lumina lumii;
„Isus” - Viaţa lui Isus de Ernest Renan; „Iisus” - Acatistierul ortodox
al Domnului Iisus Christos de Constantin Dogaru, Ed. Europolis,
Constanţa; „Cristos” - De la magie neagră la Christos de Doreen
Irvine, Ed. Ariel, Timişoara, 1995; „Hristos” – Hristos, trupul lumii
şi al veşniciei de Ierom. Ghelasie Gheorghe, Ed.Conphys, Rîmnicu-
Vîlcea, 2000; Urmarea lui Hristos de Toma de Kempis; Viaţa în
Hristos şi Fiul Omului de Alexandru Men, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1998; Calea către Hristos de Ellen G. White, Ed. Păzitorul
adevărului şi Parabolele Domnului Hristos, Casa de editură Cuvîntul
Evangheliei, Bucureşti, 1993; „Mîntuitor(ul)”, „Fecioara Maria” -
Cele şapte vineri în cinstea Preasfintei Fecioare îndurerate, Casa de
editură Unitas a călugărilor bazilieni; „Maica Domnului” ori:
„credinţă”, „creştin(ism)” – Esoterismul creştin de Rudolf Steiner,
Ed.Univers enciclopedic, Cluj Napoca; Creştinismul părinţilor noştri
de P. Blaj, Casa de editură „Viaţă şi sănătate”, Bucureşti, 1995;
Perspectiva creştină de Julian Marias, Ed. Anastasia, Bucureşti,
138
2003; „spiritual(itate)”, „duhovnic(ie)”, „Biserică”, „religie” –
Introducere în fenomenologia religiei de J. Martin Velasco, Ed.
Polirom, Iaşi, 1997; Sensul religios de Luigi Giussani,
Ed.Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2000; Convertirea
religioasă de Emanuel Godo, Ed. Anastasia, 2002; „evanghelie” –
Evanghelia după Toma de Angela Marinescu, Ed.Anastasia, 1997;
Evanghelia după Ioan de Rudolf Steiner, Ed.Arhietip, Bucureşti,
1996; Evanghelia pentru vremuri ca acestea de Petru Popovici,
Ed.Stephanus, Bucureşti, 1993; Marea evanghelie a lui Ioan trad. de
Gregorian Bivolaru, Ed.Shambala; Evanghelia după Ioan – calea lui
Dumnezeu pentru România, editată de Biserica Baptistă;
„convertire”, „viaţă” – Conexiuni ascunse – o ştiinţă pentru
susţinerea vieţii de Fritjof Capra, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2004; Viaţă
din abundenţă de E.Stanley Jones, Ed.Cartea creştină, Oradea, 1996;
Pendulul vieţii de Hedi Fried, Ed.Vremea XXI, Bucureşti, 2004;
„iubire/ dragoste” – Darul iubirii de Kahlil Gibran, Ed.Herald,
Bucureşti, 2004; Divina iubire de Paramahansa Yogananda, Ed.
RAM, 2001; „înţelepciune”- Manual de înţelepciune pentru oamenii
de rînd de Joseph Maria Bochenski, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2003;
„desăvîrşire” – Calea spre desăvîrşire de Alina Simina, Ed.Solteris,
Piatra Neamţ, 2003; „unitate”, „toleranţă”, „comunitate”,
„conciliere”, „reconciliere” şi altele.
Vezi şi Baha-u-llah şi era nouă de J.E. Esslemond, Fundaţia Baha-i,
CETIB, Cluj-Napoca, 1993; Milarepa, marele yogin tibetan şi India
secretă de Paul Brunton; Yoga tibetană şi doctrinele secrete, Ed.
Sofia, Arad, 1993; Puterile gîndului de Omraam Mikhael Aivanhov,
Ed. Prosveta etc.
Astăzi, termeni precum: „adevăr” – Momentul adevărului de
Fritjof Capra, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2004; Adevăruri revelate de
Tania Cuţov, Ed.Arhietip, Bucureşti, 1997; „rugăciune”-
Rugăciunea tineretului de Alexandru Todea, Casa de editură
creştină, Cluj, 1999; „psalm” – Zece psalmi cu puteri vindecătoare
de Vasile Andru, Ed.Group, 1999; „acatist” – Acatistier-Sinaxar-
Sfinţii români, vol.I şi II, Ed. Conphys, Rîmnicu-Vîlcea, 2000;
„Acatistul” harului înfăptuitorului, „Acatistul” Tatălui ceresc,
„Acatistul” Sfîntului şi Marelui Prooroc Ilie Tezviteanul,
„Acatistul” Sfîntului Ioan, „Acatistul” vindecărilor trupeşti şi
139
sufleteşti; „minune” - Făcătorul de minuni, Ed. Signata, Timiş;;
„isihast” - Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Isihast -
trăirea mistică a liturghiei, Ed. Arhetip, Bucureşti, 1991;
„sfînt/fericit” - Viaţa Fericitului Ieremia Valahul, Arhiepiscopia
Romano-catolică, Bucureşti, 1988, M.C. Tereza: Viaţa sfîntului
Anton de Padova, Ed. Helicon, Timiş; „sfinţenie” - Profesor ortodox
(sic!) Constantin Dogaru: Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi
sfînt tratat de medicină; „mucenic(ie)”, „teolog(ie)”, „ortodox(ie)” -
Căile ortodoxiei contemporane de IPS Lazăr Puhalo, Ed.Eikon, Cluj-
Napoca, 2003; „preot”, „credincios” – Credinţa adevărată de Iosif
Ţon, Ed.Societatea Misionară Română, 1988; „dumnezeire”,
„îndumnezeire” – Mesaj divin - îndumnezeirea fiinţei de Felicia
Munteanu, Ed.Crist, Bucureşti; „apocalipsă” – Şapte ani
apocaliptici de Ion Ţugui, Ed.Carte românească, 1992; Apocalipsa
decodificată de Vasile Constantinescu, Ed.Saeculum, Bucureşti,
2002; „înviere” etc. pot amăgi foarte uşor spre învăţături străine pe
creştinii ortodocşi neîntăriţi în cercetarea scripturilor, a scrierilor şi
vieţilor sfinţilor.
[16] Despre păcate a se cerceta Îndreptarul de spovedanie de
Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed.Eikon, Cluj-Napoca 2003
(p.11); Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan în Rînduiala Sfintei
Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Iaşi, 2002 (p.20,27,33,35);
Protos. Ioachim Pîrvulescu în Sfînta Taină a Spovedaniei pe înţelesul
tuturor, M-rea Lainici, Gorj, 1998 (p.99); Îndreptar pentru
spovedanie de Protos. Nicodim Măndiţă, Ed.Agapis, 2001 (p.17);
Ierodiaconul Visarion Iugulescu în Îndreptar de spovedanie
(p.12,21); Părintele Arhimandrit Nectarie Antonopoulos în
Spovedania-calea învierii sufleteşti, Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004
(p.102); Preot dr.Eugen Jurca în Chestionar de spovedanie,
Ed.Marineasa, Timişoara, 2002 (p.7-8); Carte de mărturisire după
Sfîntul Muntele Athos, Ed.Bacovia, Bacău, 1996 (p.26,39); Călăuză
ortodoxă în familie şi societate II (p.163), Părintele Arhimandrit
Ioanichie Bălan
[17] Privitor la ademenirea Bisericii către interesele pămînteşti,
vezi: 1848 în Principatele Române de S. Albini Ed. Albatros,
Bucureşti 1998(p.100,101); Sofronie Vîrnav de Florin Tuscanu, Ed.
Sfîntul Mina, Iaşi, 2002. Adăugăm la aceasta şi Cronica inedită a lui
140
Andronic Duhovnicul sau Despre pătimirea Mănăstirii Neamţ de pe
urma generaţiei paşoptiste, revista Scara, treapta a şaptea, pp. 75-79,
de asemenea, Viaţa şi scrierile Sfîntului Nil Athonitul, manuscris
Schit Colciu-Athos. Vezi şi cronicile româneşti despre decăderea
clerului şi a stăpînilor Bisericii: Biserica din regat, 1908-1918, de
Codin Cernăianu, Bucureşti, 1920; Tragedia neamului românesc, C.
Nicolau-Stroieşti; În apărarea mea, de Mitropolitul Gurie, Bucureşti,
1937; Organizarea instituţiilor moderne ale statului român, 1856-
1866, de Grigorie Chiriţă, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1999,
pagina 145-161; Exilul Maicii Domnului şi Liturghia schimbată de
Pr. Iulian Gavriluţă, în rev. Permanenţe, anul VII, nr.11-12, novdec.
2004 (p.10-11). Vezi şi articolul Pseudocreştinii şi rătăcirile de
acum de Cuviosul Serafim Rose, în Profeţii şi mărturii creştine din
vremea de acum, Ed.Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004 (p.179-
183).