lunedì 5 novembre 2018
ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU MARTURISIRE
ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU MARTURISIRE
După Botez, care este începutul mântuirii tuturor
credincioşilor, Mărturisirea este a doua curăţire şi ca al doilea
Botez. Pentru aceea se cuvine, ca noi toţi să ne pocăim, lumeni şi
monahi, clerici, preoţi şi arhierei, şi nici unul din noi să nu ne
depărtăm de la aceasta, că toţi am greşit şi păcătuim, şi
Mântuitorul şi Judecătorul vine pentru judecare; drept care şi
Apostolul zice: Să lepădăm dar lucrurile întunericului, şi să ne
îmbrăcăm în armele luminii. Şi cum că tuturor este de trebuinţă
Mărturisirea sau Pocăinţa, un alt Apostol întăreşte zicând:
Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul ca
să vă vindecaţi.
Mărturisirea sau Pocăinţa stă în aceea, ca cineva în tot timpul
să se umilească şi să se numească păcătos, şi cu inimă înfrântă şi
cu suflet umilit să alerge la mărturisire şi căinţă; căci între
oameni nimeni nu este curat de păcate.
Drept aceea se cade vouă, părinţilor duhovnici să nu vă leneviţi
în aceasta, nici să aşteptaţi ca păcătoşii de sineşi să se întoarcă la
pocăinţă; ci mai ales voi să umblaţi, căutând şi cercetând pre cel
păcătos, şi în tot chipul să-l atrageţi, scoţându-l din deprinderile
lui cele greşite şi aducându-l către Dumnezeu.
Mărturisirea nu se cuvine a se face aşa simplu şi precum s-ar
întâmpla, ci precum ne a arătat Mântuitorul, când a chemat pre
Zaheu şi pre păcătoasa: că unul cu umilinţă le-a spus toate şi a
făgăduit că-şi îndreaptă purtările sale şi a pune început de fapte
bune şi virtuoase, iar cealaltă luând un vas de mir de mult preţ, şi
stând dinapoia picioarelor Lui, că dinainte nu cuteza, cu lacrimi le
uda, şi cu părul său ştergându-le, le ungea cu mir plângând,
pentru care şi Hristos a zis ei: Iartă-se Ţie păcatele Tale; iar lui
Zaheu îl zise: Astăzi se făcu mântuire casei acesteia. Vezi dar cum
pentru călduroasa şi adevărata pocăinţă a lor, le-a dăruit şi
iertarea păcatelor şi mântuirea. Iar celor ce nu părăsesc răutăţile
lor le zice: Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fără de legea. Şi
celor ce defaimă pre Sfântul Duh, încă le zice: Nici cum nu, se va
ierta defăimarea lor. Asemenea şi cei ce nu poartă grijă, ca, după
ce păcătuiesc, să se pocăiască, nu vor fi iertaţi, după cum
mărturiseşte Evanghelistul Luca cap. 13, 5 zicând: De nu vă veţi
pocăi, toţi aşa veţi pieri; asemenea şi celor ce nu se supun lui,
Domnul le zice: Iată se lasă casa voastră pustie.
Pentru aceea se cuvine să ne pocăim cu inimă curată şi cu umilinţă,
iar nu cum zic unii (lucru de râs), că mâncând şi bând se
deschide inima spre mărturisire, şi plini fiind de beţie se încearcă
a face cele ce sunt ale mărturisirii, lucrând în potriva acestei taine
şi în potriva celui ce zice: Luaţi aminte de voi, ca nu cumva să se
îngreuieze inimile voastre cu mâncărurile şi cu beţiile şi fără veste
să vie peste voi pieirea. Şi cum oare va avea adevărata frângere
de inimă unul ca aceasta? Sau cum se va umili, şi cu ce luare
aminte va face cele ale mărturisirii? Drept aceea, luaţi aminte, ca
nici într-un chip să nu se facă aceasta, nici să primiţi astfel de
mărturisise.
Se cuvine ţie, o duhovnice, să faci mărturisirea pentru marea
datorie ce ai de a mântui sufletele şi a te îngriji de mântuirea
multora, iar nu pentru vreun câştig lumesc, care-ţi va fi de mare
daună. Asemenea, afară din canoanele Sfinţilor Părinţi să nu
îngreuiezi nici să uşurezi pre cineva, ca să nu te faci pre sine-ţi
părtaş la păcate străine; căci Mărturisirea, cum am zis, este una
din tainele cele mari ale Bisericii, şi nimeni nu se poate socoti pre
sine mai învăţat, nici mai înţelept, şi nici mai cu multă luareaminte
spre aceasta decât Sfinţii Părinţi.
Drept aceea, nimeni să nu se înşele pre sine şi să creadă că ar
putea fi mai iertător, de cât Sfinţii Părinţi, purtându-se ca un om
fără grijă şi păcătuind dimpreună cu cei ce fără nici o sfială cad în
păcate. Şi cine oare ar putea, sau ar cuteza, a se socoti mai îndurător
decât Sfinţii Părinţi? Şi de unde poate avea această
autoritate? Întrucât dar pre aceştia îi defăimă şi lucrează afară de
canoane şi deciziile lor, lucrul său nu poate fi de nici un folos şi
este fără valoare, ca abătut de la norma Sfintelor canoane. Deci
toate să le faceţi după canoane şi deciziile Părinţilor, de voiţi a
moşteni în voi darul lor şi iertarea păcatelor, care o dăm noi, să
fie adevărată şi credincioasă; iar de se va face într-alt chip, atunci
iertarea sau hotărârea ce facem rămâne cu îndoială.
Motivele însă care pot îndemna pre duhovnic a ierta păcatele,
ori a face oarecare uşurări peste canoanele Sfinţilor Părinţi, sunt
acestea:
Când cineva vine către dânsul şi se arată cu căinţă călduroasă
şi plină de umilinţă pentru păcatele sale, cu adevărată mărturisire
a greşalelor sale, cu adâncă şi duioasă înfrângere a sufletului său,
cu adevărată părăsire a faptelor lui celor rele, şi cu inimă curată şi
îndepărtare de dânsele, încă şi cu nefăţarnică silinţă către faptele
cele bune, însoţite de înfrânare şi milostenie. Că acestea sunt
lucruri bune, le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Deci pre unul ca
aceasta să-l primeşti şi cu dragoste să-l alinezi, şi-i poţi face încă
şi ceva uşurare din canoane spre folosul lui; iar într-alt chip nu.
Să ştii încă şi aceasta, o duhovnice, că tot scopul Bisericii este
de a îndemna şi a atrage pre toţi către Dumnezeu cu dragostea învăţăturii
celei bune, fără a lăsa pre nimeni întristat; că Dumnezeu
caută căinţă de la noi toţi, pentru ca pre toţi să ne mântuiască şi
nimeni să nu piară. La mărturisire să iei seama, duhovnice, ca să
judeci cazul după priceperea şi înţelegerea ce are fiecare; iar nu
într-alt chip. Că de vei lua aminte, vei afla copii de 12 ani, care pot
să aibă minte mai multă decât bărbatul de 50 ani, şi iarăşi vei afla
om de 25 ori 30 de ani, care poate să aibă minte sau pricepere
mai puţină decât un copil de 15 ani. Ia seama dar, că Dumnezeu
nu judecă după vârstă, ci după mintea şi priceperea fiecăruia din
noi, cum mai sus am zis.
Asemenea poruncim vouă, duhovnicilor, de oarece mulţi dintre
oameni, când se îmbolnăvesc, nu cheamă îndată pre duhovnic, ci
numai când ar fi aproape de moarte; încât aflându-se în cea din
urmă slăbiciune, mergând duhovnicul, pre cei mai mulţi îi află
fără grai, şi aşa rămânând nemărturisiţi pier sufleteşte şi
trupeşte. De aceea, căutaţi a avea îngrijire de aceasta, şi când se
îmbolnăveşte vreunul din poporenii voştri, să nu aşteptaţi, nici săl
lăsaţi până la cea din urmă slăbiciune, spre a i se lega limba, ci
să vă siliţi de cu timp a-l îndrepta sufleteşte după învăţătura
sfintei noastre Biserici, întărindu-l în credinţă, şi aducându-i
aminte de nădejdea ce avem, să-l mărturisiţi, să-l îndreptaţi şi aşa
să-l împărtăşiţi cu Sfintele Taine, învăţându-l a avea în mintea sa
nădejdea vieţii de veci. Iar de nu va vrea cineva să asculte de
îndemnarea voastră, pre unul ca acela, ca pre un necredincios, la
Biserică să nu-l înmormântaţi. Asemenea, la Sfintele sărbători, în
posturi, şi mai ales în postul cel mare, după cum este ştiut, mulţi
din poporeni nu merg la Sfânta Biserică, ba unii dintr-înşii petrec
tot postul cel mare fără nici o îngrijire de mântuirea sufletului lor,
şi tocmai aproape de Paşti, când nu numai nu pot a se folosi, dar
nici au auzit măcar bine canonul ce li se dă de duhovnic, atunci
vin, şi ca nişte furi de cele Sfinte, se fac a se mărturisi şi ei,
rătăciţii, amăgindu-se cu nădejdi mincinoase, ca cum ar fi curăţiţi
de păcate, cu cutezare obraznică se apropie de cele Sfinte, şi aşa
întinaţi se cuminecă cu Sfintele Taine.
Să învăţaţi dar pre unii ca aceştia, ca în toate posturile, şi
sărbătorile, şi mai ales în Postul cel Mare, în săptămâna cea dintâi
şi peste tot postul să meargă la Biserică, precum se cuvine
creştinilor, şi să aibă grijă ca toţi să-şi mărturisească păcatele
până la săptămâna din urmă a Sfintelor patimi, curăţindu-se prin
pocăinţă, şi gătindu-se de la mic până la mare, ca din timp să-şi
plinească canonul cel dat de părintele lor duhovnicesc, şi nimeni
să nu rămână nemărturisit până la această săptămână; căci
atunci se cuvine ca toţi să fie pregătiţi, şi nu tocmai atunci să se
facă pregătirea, fiind acest lucru foarte necuviincios şi afară de
rânduiala sfintei noastre Biserici. Iar oricine nu va asculta, pre
acela să-l arătaţi bisericii, ori să-l lăsaţi cu totul neîmpărtăşit cu
Sfintele Taine, până când nu se va întoarce şi-şi va recunoaşte
păcatul său.
CE SE CITEŞTE DUPĂ PATRUZECI DE ZILE FEMEII CE A NĂSCUT
CE SE CITEŞTE DUPĂ PATRUZECI DE ZILE
FEMEII CE A NĂSCUT
După plinirea a 40 de zile, iarăşi se aduce pruncul la biserică,
pentru ca să se înbisericească, şi se aduce de maica sa, fiind
curăţită acum şi spălată, de faţă fiind şi naşul, ce la primit din
botez. Iar Preotul face început, zicând: Binecuvântat este
Dumnezeul nostru… Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime…
Tatăl nostru… Că a Ta este Împărăţia...
Apoi Troparul zilei, sau al Sfântului, ce se va întâmpla de rând,
iar de vei vrea, zi cele de mai sus ale Întâmpinării.
După aceasta: Mărire… Şi acum…
Doamne pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, şi ale
Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-o nouă, şi ne
miluieşte pre noi, ca un îndurat.
Iar mama plecându-şi capul împreună cu pruncul face Preotul
semnul crucii pre el; apoi atingându-se de capul lui, zice rugăciunea
aceasta:
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Tatăl Domnului
nostru Iisus Hristos, care cu cuvântul Tău toată firea cea
cuvântătoare şi cea necuvântătoare o ai creat, şi toate din
nefiinţă în fiinţă le-ai adus, Ţie ne rugăm, şi pre Tine te
chemăm, pre roaba Ta (N), ce o ai mântuit cu voia Ta,
curăţeşte-o de tot păcatul şi de toată spurcăciunea, ca,
venind la biserica Ta cea Sfântă, să se învrednicească fără
osândire a se împărtăşi cu Sfintele Tale Taine.
Se cade a şti că de va fi murit pruncul, se citeşte rugăciunea
numai până aici, apoi se zice ecfonisul acesta:
Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire
înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi
în vecii vecilor, Amin.
Iar de trăieşte pruncul, atingându-te de capul lui, citeşti şi
aceasta până la sfârşit:
Şi pre acest prunc, născut dintr-însa, binecuvintează-l,
creşte-l, sfinţeşte-l, înţelepţeşte-l fă-l întreg la minte şi bine
priceput; că Tu l-ai produs pre aceasta, şi i-ai arătat lui
aceasta lumină simţită, ca să se învrednicească şi de lumina
cea înţelegătoare, la timpul, ce ai hotărât, şi să se numere
cu turma Ta cea Sfântă, prin Unul-Născut Fiul Tău, cu Carele
binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul şi de-viaţăfăcătorul
Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Preotul: Pace tuturor. Capetele noastre Domnului să le plecăm
Rugăciunea pentru maica pruncului:
Doamne Dumnezeul nostru, Carele ai venit în lume
pentru mântuirea neamului omenesc vino şi la roaba Ta
aceasta (N), şi o învredniceşte pre ea pentru rugăciunile
cinstitei preoţii, a se adăposti în Sfânta sobornicească
Biserica Ta, şi a afla intrare în Biserica măririi Tale; şi o
învredniceşte pre dânsa a se cumineca cu cinstitul Trup, şi
Sânge al Hristosului Tău. Spală-o pre dânsa de întinăciunea
trupului, şi de necurăţia sufletului, după plinirea acestor
patruzeci de zile; ca învrednicindu-se a intra în Biserica Ta
cea Sfântă, să preamărească împreună cu noi prea Sfânt
numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Şi de va fi murit pruncul, fă aici apolisul; iar de este viu,
urmează toate pre rând, până în sfârşit.
Rugăciunea aceasta spre prunc
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Carele în a patruzecea zi
prunc Te-ai adus în templul legii de Maria, cea neispitită de
nuntă, Sfânta Ta Mamă, şi ai fost ţinut în braţele dreptului
Simeon; Însuţi Stăpâne Atotputernice, şi pre acest prunc, ce
s-a adus spre a se înfăţişa Ţie făcătorului tuturor,
binecuvintează-l şi spre tot lucrul bun şi bine plăcut Ţie
creşte-l, depărtând de la dânsul toată puterea protivnică cu
însemnarea crucii Tale; că tu Doamne eşti Cela ce păzeşti
pruncii, ca învrednicindu-se Sfântului Botez să dobândească
partea aleşilor Împărăţiei Tale, fiind păzit cu noi, prin darul
Sfintei, de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi. Că Ţie se cuvine
toată mărirea, cinstea şi închinăciunea împreună cu
Părintele Tău Cel fără început, şi cu Preasfântul şi bunul şi
de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii
vecilor, Amin.
Preotul: Pace tuturor. Capetele voastre Domnului să le plecaţi
Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Carele prin profetul
Tău, marele glăsuitor Isaia ai prevestit nouă întruparea din
Fecioară a Unuia-Născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru,
Carele în zilele cele de apoi cu bună voirea Ta şi cu
conlucrarea Sfântului Duh, pentru mântuirea noastră a
muritorilor, a primit cu îndurarea cea nemăsurată, a se face
prunc dintr-însa şi după cele scrise în legea Ta cea Sfântă, a
voit a se aduce în templu după plinirea zilelor curăţeniei,
fiind adevărat legiuitor, şi în braţele dreptului Simeon a
primit a fi ţinut; preînchipuirea acestei taine la profetul mai
sus zis arătat am cunoscut-o prin cărbunele din cleşte; a
căreia urmare o avem şi noi credincioşii în legea harului.
Însuţi şi acum Doamne, Cela ce păzeşti pruncii,
binecuvintează pre pruncul aceasta şi pre părinţii şi naşii
lui, şi-l învredniceşte pre dânsul la timpul cuvenit şi
renaşterii celei din apă şi din Duh; numără-l pre dânsul cu
turma Ta cea Sfântă a oilor celor cuvântătoare, care se
numesc cu numele Hristosului Tău. Că tu eşti Cela ce petreci
întru cei de sus, şi priveşti spre cei umiliţi, şi Ţie mărire
înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi
în vecii vecilor, Amin.
Apoi luând Preotul pruncul, face cu dânsul semnul crucii
înaintea uşilor Bisericii, zicând:
Îmbisericească-se robul lui Dumnezeu (N) în numele
Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în
vecii vecilor, Amin.
După aceea îl introduce în Biserică zicând:
Intra-voi în casa Ta, închinamă-voi spre Biserica cea
Sfântă a Ta.
Şi venind în mijlocul Bisericii zice iarăşi aceasta:
Îmbisericească-se robul lui Dumnezeu (N)
Apoi adaugă:
În mijlocul Bisericii Te voi lăuda.
După aceia îl aduce înaintea uşilor altarului zicând:
Îmbisericească-se robul lui Dumnezeu (N)
Şi de va fi parte bărbătească îl introduce în Sfântul altar,şi îl
atinge de cele patru laturi ale sfintei Mese, iar de va fi parte
femeiască numai până la uşile altarului zicând:
Acum slobozeşte pre robul Tău Stăpâne, după cuvântul
Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pre care ai
gătit înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre
descoperirea neamurilor, şi mărire poporului Tău Israil.
După aceea pune pruncul dinaintea uşilor altarului, iar naşul
sau mama pruncului închinându-se de trei ori îl ia şi iese, iar
Preotul face apolisul aşa:
Cela ce a voit a se ţine în braţele dreptului Simeon,
pentru a noastră mântuire, Hristos adevăratul Dumnezeul
nostru, pentru rugăciunile Preacuratei sale maici, şi ale
tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască ca un
bun şi de oameni iubitor.
RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ PRE SCURT
RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ PRE SCURT
Cade-se a şti, că de va fi pruncul slab, cât să fie în primejdie de
moarte, şi nu este nădejde că va trăi până se va plini toată
rânduiala botezului, cum s-a scris mai sus; la o aşa întâmplare,
Preote, lasă rânduiala cea lungă şi fă cum aici te povăţuieşte, şi
începe aşa:
Binecuvântată este Împărăţia, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi:
Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a
Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, făcătorule a toată
făptura văzută şi nevăzută; Cela ce ai făcut cerul şi
pământul, marea şi toate cele dintr-însele; Cela ce ai adunat
apele la un loc, ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu
înfricoşat şi prea mărit numele Tău; Cela ce ai ridicat apele
mării mai presus de cer; Tu ai întemeiat pământul pre ape,
Tu ai întărit cu puterea Ta marea, Tu ai strivit capetele
balaurilor în ape, Tu înfricoşat eşti şi cine va sta Ţie
împrotivă? Caută Doamne spre făptura Ta aceasta şi spre
apa aceasta, şi dă ei dar de răscumpărare, binecuvântarea
Iordanului, fă-o pre dânsa izvor de nestricăciune, dar de
sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor
pieire, de puterile cele protivnice neatinsă, plină de puterea
Îngerească, ca să fugă de la dânsa pizmaşii făpturii Tale; că
am chemat, Doamne, numele Tău Cel minunat, şi mărit şi
înfricoşat celor protivnici.
Şi îndată toarnă untdelemn în apă; apoi botează zicând:
Botează-se robul lui Dumnezeu (N), şi celelalte.
Apoi îmbrăcându-l îl unge cu Sfântul mir, zicând:
Pecetea darului, şi celelalte.
Şi după acestea ocoleşte cu dânsul analogul cântând:
Câţi în Hristos v-aţi botezat.
Şi se face apolisul.
Cade-se a şti încă, că de, va fi pruncul slab, precum mai sus s-a
zis, şi nu se va întâmpla Preot; atunci ca să nu moară pruncul
nebotezat, oricare bărbat, iar în lipsă, însăşi moaşa sau oricare
altă femeie, luând apă, să-l boteze zicând:
Botează-se robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui, şi
al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Iar de va trăi pruncul după acest botez, trebuie a fi adus la
Preot, ca să-i plinească şi miruirea, şi celelalte.
RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ
RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ
Intrând Preotul în Biserică, se îmbracă în veşminte albe, îşi
pune mânecuţele; şi aprinzând lumânările şi trei la colimvitră, ia
cădelniţa şi vine la colimvitră tămâind împrejur; apoi dând
cădelniţa, se închină.
Diaconul zice: Binecuvintează stăpâne
Iară Preotul făcând semnul sfintei cruci cu Sfânta Evanghelie
deasupra colimvitrei zice cu glasul sonor:
Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Corul: Amin
Diaconul: Cu pace Domnului să ne rugăm
Corul: Doamne miluieşte
Pentru pacea de sus, şi pentru mântuirea sufletelor
noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, şi pentru bunăstarea
sfintelor lui Dumnezeu biserici, şi pentru unirea tuturor,
Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântă Biserica aceasta, şi pentru cei ce intră întrînsa
cu credinţă, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu,
Domnului să ne rugăm.
Pentru Arhiepiscopul nostru (N), şi pentru cinstita preoţie,
şi în Hristos Diaconie, şi pentru tot clerul şi poporul,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu
lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să trimită ei darul izbăvirii şi binecuvântarea
Iordanului, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să vină spre apa aceasta lucrarea cea
curăţitoare a Treimii, Celei mai pre sus de fire, Domnului să
ne rugăm.
Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei şi a
bunei credinţe prin venirea Sfântului Duh, Domnului să ne
rugăm.
Pentru ca să se arate apa aceasta apărătoare de toată
vătămarea vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, Domnului să
ne rugăm.
Pentru ca vrednic să fie Împărăţiei celei nestricăcioase
acesta ce se botează într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru acesta ce vine acum la Sfânta luminare, şi pentru
mântuirea lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se arate el fiu luminii, şi moştenitor
veşnicelor bunătăţi, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se facă el împreună sădit, şi părtaş morţii şi
învierii lui Hristos Dumnezeul nostru, Domnului să ne
rugăm.
Pentru că să-şi păzească el haina botezului şi logodirea
Duhului neîntinată şi neprihănită, în ziua cea înfricoşată a
lui Hristos Dumnezeul nostru, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se facă lui apa aceasta baie de renaştere,
spre iertarea păcatelor, şi spre îmbrăcăminte de
nestricăciune, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să audă Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii
noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se mântuiască el şi noi de toată supărarea,
urgia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre noi
Dumnezeule cu harul Tău.
Pre Preasfânta Curata, preabinecuvântata, mărita
Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea
Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenindu-o.
Pre noi înşine şi unul pre altul, şi toată viaţa noastră lui
Hristos Dumnezeu să o dăm.
Şi zicând Diaconul acestea, Preotul citeşte rugăciunea aceasta
în taină
Îndurate şi milostive Dumnezeule, Cela ce cerci inimile şi
rărunchii, şi ascunsurile oamenilor singur le ştii; că nu este
lucru nearătat înaintea Ta, ci toate sunt goale, şi descoperite
înaintea ochilor Tăi; Carele ştii ale mele, nu te scârbi de
mine, nici îţi întoarce faţa Ta de la mine, ci treci păcatele
mele în ora aceasta, Cela ce treci cu vederea păcatele
oamenilor spre pocăire, şi mă spală de necurăţia trupului şi
de întinăciunea sufletului, şi mă sfinţeşte întreg, deplin, cu
puterea Ta cea nevăzută, şi cu dreapta cea duhovnicească;
ca nu vestind altora mântuire, şi dându-o cu credinţa cea
năzuitoare la nespusa Ta iubire de oameni, însumi să mă
aflu nevrednic, ca un rob păcatului; nu Stăpâne, Cela ce
singur eşti bun şi iubitor de oameni, să nu mă întorc
înfruntat şi umilit; ci trimite mie putere de sus, şi mă întăreşte
spre săvârşirea acestei mari şi cereşti taine; şi
formează pre Hristosul Tău în cela ce are a se renaşte prin
mine păcătosul; şi-l zideşte pre temelia Apostolilor şi a
Profeţilor Tăi, şi să nu-l surpi, ci sădeşte-l sădire a adevărului
în Sfânta sobornicească şi Apostolească Biserica Ta, şi să
nu-l smulgi; ca sporind el în buna credinţă, să se mărească
printr-însul prea Sfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Nu trebuie a se zice tare nici Amin de la sfârşitul rugăciunii.
Apoi citeşte rugăciunea aceasta cu glasul mare:
Mare eşti Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici
un cuvânt nu va ajunge spre lauda minunilor Tale! (de trei
ori): Că Tu de bună voie toate producându-le din nefiinţă în
fiinţă, cu puterea Ta ţii făptura, şi cu pronia Ta guvernezi
lumea. Că Tu din patru stihii ai întocmit făptura, cu patru
anotimpuri ai încununat ciclul anului. De Tine se cutremură
toate puterile înţelegătoare; pre Tine te laudă soarele; pre
Tine te măreşte luna; Ţie se cuceresc stelele; pre Tine te
ascultă lumina; de Tine se înfricoşează adâncurile, Ţie
servesc izvoarele; Tu ai întins cerul ca un cort; Tu ai întărit
pământul pre ape; Tu ai ţărmurit marea cu nisip; Tu spre
suflare ai revărsat aerul. Puterile Îngerilor Ţie servesc, şi
cetele Arhanghelilor Ţie se închină. Heruvimii cei cu ochi
mulţi, şi Serafimii cei cu câte şase aripi împrejur stând şi
zburând de frica măririi Tale celei neapropiate, se acoperă.
Că Tu Dumnezeu fiind nedescris, neînceput şi negrăit, venitai
pre pământ, chip de serv luând, întru asemănare
omenească făcându-Te; că n-ai suferit, Stăpâne, pentru
îndurările milei Tale, a vedea neamul omenesc tiranisit de
diavolul, ci ai venit şi ne-ai mântuit pre noi; mărturisim
harul, vestim mila, nu tăinuim binefacerea Ta. Naşterile firii
noastre le-ai slobozit, pântecele Fecioarei l-ai Sfinţit cu
naşterea Ta; toată făptura Te laudă pre Tine Cela ce Te-ai
arătat. Că Tu, Dumnezeul nostru, pre pământ Te-ai arătat şi
cu oamenii ai petrecut. Tu şi curgerile Iordanului le-ai
Sfinţit, din cer trimiţând Duhul Tău cel Sfânt, şi capetele
balaurilor ce se încuibaseră acolo le-ai strivit.
Aici afundând Preotul mâna în apă, face semnul crucii, zicând:
Tu Însuţi dar Iubitorule de oameni, Împărate, vino şi
acum prin venirea Sfântului Tău Duh, şi sfinţeşte apa
aceasta, (de trei ori).
Şi-i dă ei har de răscumpărare, binecuvântarea
Iordanului; fă-o pre dânsa izvor de nestricăciune, dar de
Sfinţire, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor
pierire, de puterile protivnice neatinsă, plină de puterea
Îngerească; să fugă de la dânsa pizmaşii făpturii Tale; că am
chemat numele Tău, Doamne Cel minunat şi mărit şi
înfricoşat celor protivnici.
Şi făcând semnul crucii, suflă apa de trei ori şi se roagă zicând:
Să se zdrobească sub semnul chipului crucii Tale toate,
puterile cele protivnice (de trei ori).
Să se depărteze de la noi toate nălucirile cele din aer şi
nevăzute, şi să nu se ascundă în apa aceasta demon
întunecos, rugămu-ne Ţie Doamne, nici să se pogoare la cela
ce se botează duh viclean, ce aduce întunecare gândirilor şi
turburare minţii. Ci tu Stăpâne a toate, arată apa aceasta
apă de răscumpărare, apă de Sfinţire, de curăţire trupului şi
sufletului, dezlegare legăturilor, iertare păcatelor, luminare
sufletelor, baie de renaştere, înnoire duhului, har de înfiere,
îmbrăcăminte de nestricăciune, izvor de viaţă; că tu ai zis,
Doamne: spălaţi-vă şi vă curăţiţi; ştergeţi vicleniile din
sufletele voastre. Tu ne-ai dăruit nouă renaşterea cea de sus,
prin apă şi prin duh. Arată-te, Doamne, spre apa aceasta, şi
dă celui ce se botează într-însa prefacere: a se lepăda de
omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii, şi a se
îmbrăca în cel nou, înnoit după chipul Creatorului său; ca
fiind împreună sădit prin botez cu asemănarea morţii Tale,
să fie părtaş şi învierii; şi păzind darul Sfântului Tău Duh, şi
crescând depozitul harului, să ia răsplata chemării celei de
sus, şi să fie numărat cu cei întâi născuţi înscrişi în ceruri,
întru Tine Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos. Că Ţie
se cuvine mărirea, puterea, cinstea şi închinăciunea,
împreună şi Părintelui Tău Celui fără început, şi
Preasfântului bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum
şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Preotul: Pace tuturor
Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi
Şi suflă în vasul cu untdelemn de trei ori, şi binecuvintează de
trei ori untuldelemn în vasul ţinut de Diacon, care zice: Domnului
să ne rugăm. Iar Preotul zice rugăciunea aceasta:
Stăpâne Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Carele,
celor ce erau cu Noe în corabie, le-ai trimis porumbiţa având
în gură ramura de măslin, semnul împăcării, şi al mântuirii
din potop, şi ai preînchipuit prin acelea taina harului; şi ai
dăruit fructul măslinului spre plinirea Sfintelor Tale Taine;
Carele pre cei de sub lege prin el i-ai umplut de Duh Sfânt, şi
pre cei de sub har îi îndeplineşti; Însuţi binecuvintează şi
untul de lemnul aceasta cu puterea, cu lucrarea, cu venirea
Sfântului Tău Duh; ca să fie această ungere de
nestricăciune, armă de dreptate, reînnoire sufletului şi
trupului, izgonire a toată lucrarea diavolească, spre scăpare
de toate răutăţile celor ce se ung cu credinţă, sau vor gusta
dintr-însul spre mărirea Ta, şi Unuia-Născut Fiului Tău, şi a
Preasfântului, bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor.
Corul: Amin
Diaconul zice: Să luăm aminte
Iar Preotul cu poporul de faţă cântă împreună de trei ori:
Aliluia; făcând trei cruci cu untul de lemn în apă. După aceea zice:
Binecuvântat este Dumnezeu Cela ce luminează şi
sfinţeşte pre tot omul ce vine în lume, acum şi pururea şi în
vecii vecilor.
Corul: Amin
Şi se aduce cela ce are a se boteza; iar Preotul ia untul de
lemn şi face chipul crucii pre frunte, pre piept şi pre spate; întâi la
frunte zicând:
Se unge robul lui Dumnezeu (N) cu untul de lemn al bucuriei,
în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.
Şi ungându-l la piept şi la spate, zice:
Spre vindecarea sufletului şi a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credinţei.
La picioare: Ca să umble în urmele Tale.
La mâini: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit.
Şi după ce-i va unge tot corpul, îl botează Preotul ţinându-l
drept spre răsărit, şi zicând:
Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui,
Amin, şi al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin.
La fiecare numire afundându-l şi scoţându-l din apă. Iar după
botez îşi spală Preotul mâinile, cântând împreună cu poporul
Psalmul 31.
Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile, şi cărora s-au
acoperit păcatele. Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti
Domnul păcatul, nici este în gura lui viclenire. Că am tăcut,
îmbătrânit-au oasele mele strigând eu toată ziua. Că ziua şi
noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta, întorsu-m-am
spre chinuire, că s-a înfipt mie ghimpul. Fărădelegea mea
am cunoscut, şi păcatul meu n-am acoperit, zis-am
mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, şi tu ai
iertat păgânătatea inimii mele. Pentru aceasta se va ruga Ţie
tot cuviosul, în timp potrivit, în revărsări însă de ape multe,
către dânsul nu se vor apropia. Tu eşti scăparea mea de
supărarea ce mă cuprinde bucuria mea scapă-mă de cela ce
m-a înconjurat. Înţelepţite-voi şi te voi îndrepta în calea
aceasta în care vei merge. Aţinti-voi spre Tine ochii mei. Nu
fiţi ca un cal şi ca asinul, la care nu este pricepere; cu
zăbală, şi cu frâu vei strânge fălcile celor ce nu se apropie de
Tine. Multe sunt bătăile păcătosului, iară pre cela ce
nădăjduieşte în Domnul mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în
Domnul, şi vă bucuraţi drepţilor, şi cântaţi toţi cei drepţi cu
inima.
Acest psalm se zice de trei ori, şi îmbrăcându-l cu veşmintele
zice:
Se îmbracă servul lui Dumnezeu (N) în haina dreptăţii, în
numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
Şi se cântă Troparul glasul al 8-lea:
Dă-mi mie veşmânt luminat Cela ce te îmbraci cu lumina
ca cu o haină, mult milostive Hristoase Dumnezeul nostru.
După ce-l va îmbrăca, Preotul se roagă zicând rugăciunea
aceasta:
Domnului să ne rugăm
Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule Atotţiitorule,
Izvorul bunătăţilor, Soarele dreptăţii, Carele, celor din
întuneric le-ai strălucit lumina mântuirii, prin arătarea
Unuia-Născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, şi ne-a
dăruit nouă nevrednicilor fericita curăţire în Sfântul Botez,
şi dumnezeiască Sfinţire în ungerea cea de viaţă făcătoare;
Carele şi acum ai binevoit a renaşte pre servul Tău acest
nou, luminat prin apă şi prin duh, şi i-ai dăruit iertarea
păcatelor celor de voie şi fără de voie; Însuţi Stăpâne
Îndurate, împăratul tuturor, dăruieşte-i lui şi pecetea darului
Sfântului şi atotputernicului şi închinatului Tău Duh, şi
cuminecarea Sfântului Trup şi a Scumpului Sânge al
Hristosului Tău. Păzeşte-l pre dânsul întru sfinţenia Ta.
Întăreşte-l în Credinţa Ortodoxă, scapă-l de cel rău şi de
toate măiestriile lui, şi păstrează sufletul lui întru frica Ta
cea mântuitoare, în curăţie şi în dreptate; ca în tot lucrul şi
cuvântul bine plăcând Ţie, să se facă fiu şi moştean cereştii
Tale Împărăţii.
Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu Carele miluieşti
şi mântuieşti şi Ţie mărire înălţăm Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Şi după rugăciune unge pre cel botezat cu Sfântul Mir, făcând
chipul Crucii la frunte, la ochi, la nări, la gură, şi la amândouă
urechile, la piept la mâini, şi la picioare zicând:
Pecetea darului Sfântului Duh, Amin.
Apoi Preotul cu naşul şi cu pruncul ocolesc analogul de trei ori,
cântând:
Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat,
Aliluia.
Prochimen glasul al 3-lea:
Domnul este luminarea mea, şi Mântuitorul meu de cine mă voi
teme?
stih: Domnul este sprijinitorul vieţii mele, de cine mă voi
înfricoşa?
APOSTOLUL
Din cartea cea către Romani a Sfântului Apostol Pavel citire: 6;
3-11
Fraţilor, câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui
ne-am botezat. Ne-am înmormântat împreună cu El prin
botez întru moarte; că precum Hristos s-a sculat din morţi
prin mărirea Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să
umblăm. Că de suntem împreună altoiţi după asemănarea
morţii Lui apoi şi învierii Lui vom fi părtaşi. Aceasta ştiind că
omul nostru cel vechi împreună cu Dânsul s-a răstignit, ca
trupul păcatului să se strice, pentru a nu mai servi noi
păcatului. Căci Cela ce a murit, s-a îndreptat de păcat. Iară
de am murit cu Hristos, credem că vom şi învia cu dânsul.
Ştiind că Hristos, Carele s-a sculat din morţi, nu va mai muri;
că moartea pre el nu-l mai stăpâneşte. Căci Cela ce a murit
păcatului odată a murit; iar Cela ce viază, lui Dumnezeu
viază. Aşa şi voi socotiţi-vă morţi a fi păcatului, şi vii lui
Dumnezeu, întru Iisus Hristos Domnul nostru.
Preotul: Pace ţie cititorule
Corul: Şi duhului tău. Aliluia (de trei ori)
EVANGHELIA
Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire: 28; 16-20
În timpul acela, cei unsprezece ucenici au mers în
Galileea, în muntele unde le-a poruncit lor Iisus. Şi văzându-
L pre El s-au închinat Lui, iar unii s-au îndoit. Şi apropiinduse
Iisus le-a grăit lor, zicând: Datu-Mi-sa toată puterea în cer
şi pre pământ. Deci mergând învăţaţi toate neamurile,
botezându-i pre ei în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte am
poruncit vouă; şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârşitul veacului, Amin.
Apoi ectenia şi apolisul
Cade-se a şti că datina veche aşa a fost, şi este şi acum pre la
unele locuri: după ce citea Evanghelia îndată făcea apolis deplin,
şi ieşeau cu pruncul din Biserică; iar a opta zi după botez, iarăşi
aduceau pruncul la Biserică, şi-i citea rugăciunile spălării cum
arată: mai jos rânduiala. Acum însă pre la mai multe locuri se face
aşa: după citirea Apostolului şi a Evangheliei, nu zic ecteniile, nici
fac apolis, ci îndată zic: Domnului să ne rugăm, şi citeşte
rugăciunile de rând şi cele ale spălării de a opta zi, şi cele de
tunderea părului, nefăcând alt început. După aceia, terminând
toate, cum arată mai jos învăţătura pentru aceste rugăciuni, zice
ecteniile şi face apolis deplin. Voi însă veţi face cum veţi crede că
este mai bine, şi cum vă este datina locului.
RUGĂCIUNILE SPĂLĂRII
În a opta zi iar aduc pruncul la Biserică spre a-l spăla şi Preotul
îl desfaşă, zicând rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
Cela ce ai dăruit robului Tău răscumpărare de păcate prin
Sfântul Botez, şi i-ai dat lui viaţa renaşterii; Însuţi, Stăpâne
Doamne, binevoieşte să strălucească pururea în inima lui
lumina feţei Tale; păstrează pavăza credinţei nevătămată de
duşmani, păzeşte în el neîntinată şi nespurcată haina
nestricăciunii, cu care s-a îmbrăcat; păstrând într-însul, cu
harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească, şi fii
milostiv acestuia şi nouă după mulţimea îndurărilor Tale. Că
s-a binecuvântat şi s-a preamărit prea cinstitul şi de mare
cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh
acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Carele prin baie dai
celor botezaţi strălucire cerească; Cela ce ai renăscut pre
robul Tău acest nou luminat prin apă şi prin duh, şi i-ai
dăruit lui iertarea păcatelor celor de voie şi celor fără de
voie; pune peste dânsul mâna Ta cea puternică, şi-l păzeşte
pre el cu puterea bunătăţii Tale, apară-i arvuna nefurată, şi-l
învredniceşte pre el de viaţa cea veşnică, şi spre bună
plăcerea Ta. Că tu eşti Sfinţirea noastră, şi Ţie mărire
înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi
în vecii vecilor, Amin.
Preotul: Pace tuturor
Corul: Şi duhului tău
Diaconul: Capetele noastre Domnului să le plecăm
Corul: Ţie Doamne
iar Preotul citeşte această rugăciune în taină:
Cela ce s-a îmbrăcat întru Tine, Hristoase Dumnezeul
nostru, Ţie împreună cu noi şi-a plecat capul său, pre carele
păzeşte-l să rămână ostaş neînvins împrotiva celor ce în
deşert aduc duşmănie asupra lui şi asupra noastră; şi cu
cununa Ta cea nestricăcioasă arată-ne pre toţi învingători
până la sfârşit.
Apoi zice cu glasul:
Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui, şi Ţie mărire
înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început, şi
Preasfântului, bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum
şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi Preotul dezleagă brâul sau faşa pruncului, şi unind
capetele lor, le udă cu apă curată, şi stropeşte pruncul zicând:
Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, Sfinţitu-te-ai, spălatu-teai,
în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.
Apoi luând buretele udat cu apă şterge faţa, capul, pieptul şi
celelalte membre ale pruncului, zicând:
Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, Sfinţitu-te-ai,
spălatu-te-ai, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, Amin.
RUGĂCIUNEA LA TUNDEREA PĂRULUI
Domnului să ne rugăm
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Carele cu chipul
Tău ai cinstit pre om, alcătuindu-l din suflet cuvântător şi
din trup încuviinţat, ca trupul să servească sufletului celui
cuvântător, şi punându-i capul deasupra, ai aşezat într-însul
mai multe simţiri, ce nu se împiedică una pre alta, şi ai
acoperit capul cu peri, spre a nu se vătăma de schimbările
aerului, şi ai întocmit toate membrele lui spre trebuinţă, ca
prin toate să-Ţi mulţumească Ţie Meşterului celui prea bun.
Însuţi, Stăpâne, Cela ce, prin vasul cel ales al Tău, Apostolul
Pavel, ne-ai poruncit nouă, ca toate să le facem spre mărirea
Ta, pre robul Tău aceasta (N), carele a venit să facă
începătură a-şi tunde părul capului său, binecuvintează-l pre
dânsul împreună şi pre naşul lui, şi le dă lor să cugete toate
în legea Ta, şi să facă cele bine plăcute Ţie. Că milostiv şi
iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire înălţăm,
Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Preotul: Pace tuturor. Capetele voastre Domnului să le plecaţi
Şi Preotul zice rugăciunea aceasta:
Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce din plinirea botezului,
prin bunătatea Ta ai Sfinţit pre cei ce cred întru Tine,
binecuvintează pre pruncul aceasta, şi să se pogoare peste
capul lui binecuvântarea Ta. Şi precum ai binecuvântat prin
profetul Samuil pre împăratul David, binecuvintează şi capul
robului Tău (N) prin mâna mea a păcătosului, luminându-l cu
Duhul Tău Cel Sfânt; ca sporind cu creşterea şi cu
cărunteţile bătrâneţilor, să-Ţi înalţe Ţie mărire, şi să vadă
cele bune ale Ierusalimului în toate zilele vieţii sale. Că Ţie
se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh acum şi pururea, şi în vecii vecilor,
Amin.
Apoi îl tunde Preotul cruciş zicând:
Tunde-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Şi punând părul în colimvitră zice:
Miluieşte-ne pre noi Dumnezeule după mare mila Ta,
rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru robul Tău (N) acest nou botezat,
pentru sănătatea şi mântuirea lui.
Încă ne rugăm pentru robul Tău (aici pomeneşte pre naş),
care au primit pre pruncul aceasta, pentru sănătatea şi
mântuirea lor.
Că Îndurat şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie
mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi: Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră,
mărire Ţie. Mărire…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de trei
ori). Binecuvintează, şi apolisul.
Cela ce în Iordan de la Ioan a voit a se boteza pentru
mântuirea noastră, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile preacuratei maicii sale, cu puterea
cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, şi pentru ale tuturor
Sfinţilor, să ne miluiască, şi să ne mântuiască pre noi ca un
bun şi de oameni iubitor.
Şi îndată să împărtăşeşti pre cel botezat cu Sfintele Taine, căci
întâmplându-se a se săvârşi din viaţă neîmpărtăşit, greşeşti de
moarte.
RUGĂCIUNE LA FACEREA CATEHUMENULUI SAU A CELUI CHEMAT LA BOTEZ
RUGĂCIUNE LA FACEREA CATEHUMENULUI
SAU A CELUI CHEMAT LA BOTEZ
Cela ce voieşte a se face catehumen, de va fi bărbat, să vie la
Biserică iar de va fi prunc, să-l aducă cei ce vor a-i fi naşi, şi să
stea cu dânsul înaintea uşilor bisericii; iar Preotul, stând în uşa
bisericii, descinge de brâu sau de faşă pre cela ce are a se lumina.
Apoi după ce-l va dezbrăca de haine, îl întoarce cu faţa spre
răsărit descins, cu capul gol, desculţ, numai în cămaşă, ţinându-şi
mâinile în jos; iar de va fi prunc, cela ce are a se boteza, să-l ţină
naşa sau naşul, care trebuie să fie ortodox! După aceea Preotul
suflă de trei ori, în chipul crucii asupra lui şi-l însemnează de trei
ori la frunte, gură şi la piept, zicând la fiecare însemnare: Mâinile
Tale m-au făcut şi m-au zidit. Apoi punând mâna pre capul lui,
zice rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
În numele Tău Doamne, Dumnezeul adevărului, şi al
Unuia-Născut Fiului Tău, şi al Sfântului Tău Duh, pun mâna
mea pre robul Tău (N), carele s-a învrednicit a scăpa către
numele Tău cel Sfânt, şi a fi scutit sub acoperământul
aripilor Tale; depărtează de la dânsul înşelăciunea cea
veche, şi-l umple pre el de credinţa, de nădejdea şi de
dragostea spre Tine, ca să cunoască, că Tu eşti unul
Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu, şi Unul-Născut Fiul Tău,
Domnul nostru Iisus Hristos, şi Duhul Tău cel Sfânt; dă-i lui
să umble în toate poruncile Tale şi să păzească cele plăcute
Ţie; că de va face acestea omul, viu va fi într-însele; înscrie-l
în cartea vieţii Tale, şi-l împreună cu turma moştenirii Tale;
mărească-se într-însul numele Tău cel Sfânt, şi al iubitului
Tău Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos, şi al Duhului Tău
cel făcător de viaţă ; să fie ochii Tăi de-a pururea căutând
spre dânsul cu milă, şi urechile Tale să asculte glasul
rugăciunii lui; veseleşte-l în lucrurile mâinilor lui, şi în tot
neamul lui; ca să se mărturisească Ţie, închinându-se şi
mărind numele Tău cel mare şi preaînalt, şi să te laude
pururea în toate zilele vieţii lui. Că pre Tine Te laudă toate
puterile cereşti, şi a Ta este mărirea a Tatălui şi a Fiului, şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul, Carele a venit în
lume, şi a petrecut între oameni, ca să surpe tirania ta, şi să
mântuiască pre oameni; Cela ce pre lemn a învins puterile
cele protivnice, soarele întunecându-se, şi pământul
clătindu-se, mormintele deschizându-se, şi trupurile Sfinţilor
sculându-se; Carele a stricat cu moartea pre moarte, şi a
surpat pre Cela ce avea puterea morţii, adică pre tine,
diavole. Jură-te cu Dumnezeu, Carele a arătat lemnul vieţii,
şi a rânduit Heruvim şi armă de foc, ce se învârtea de-l
păzea. Cutremură-te şi pleacă; că cu Acela te conjur, Carele
a umblat, ca pre uscat pre luciul mării, şi a certat furia
vânturilor; de a Căruia privire seacă adâncurile, iar
ameninţarea Lui topeşte munţii. Acela şi acum îţi
porunceşte prin noi: Înfricoşează-te, ieşi şi te depărtează de
la făptura aceasta, şi să nu te întorci, nici să te ascunzi întrînsa,
să nu o întâlneşti, nici să lucrezi asupră-i, nici noaptea
sau ziua, nici în vre-o oră, ori în amiază-zi; ci pleacă în
tartarul tău, până în ziua cea mare, gătită pentru judecată.
Spăimântează-te de Dumnezeu Cela ce şade pre Heruvimi, şi
priveşte peste adâncuri, de Carele tremură Îngerii,
arhanghelii, scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile,
puterile, Heruvimii, cei cu ochi mulţi şi serafimii, cei cu câte
şase aripi; de Carele se cutremură cerul şi pământul, marea
şi toate câte sunt într-însele. Ieşi şi te depărtează de la acest
însemnat de curând ales ostaş al lui Hristos, Dumnezeul
nostru; că cu Acela te conjur, Carele umblă pre aripile
vânturilor, şi face pre Îngerii Săi duhuri şi pre servitorii Săi
pară de foc. Ieşi şi te depărtează de la făptura aceasta, cu
toată puterea ta şi cu toţi Îngerii tăi. Că s-a preamărit
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Dumnezeul cel Sfânt, cel înfricoşat şi prea mărit, Cela ce
este în toate lucrurile şi în puterea Sa neajuns şi neurmat,
Carele mai înainte ţi-a rânduit ţie diavole pedeapsa muncii
de veci, acum prin noi servii Lui porunceşte ţie, şi la
întreagă puterea cea conlucrătoare cu tine, să te depărtezi
de la noul însemnat cu numele Domnului nostru Iisus
Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru. Conjuru-te dar a tot
viclene, şi necurate, spurcate şi urâte, duhule străine, cu
puterea lui Iisus Hristos, Carele are toată puterea în cer şi
pre pământ, Cela ce a zis demonului celui mut şi surd: ieşi
din om şi de acum să nu mai intri într-însul. Du-te, cunoaşteţi
puterea ta cea deşartă, care nici peste porci n-a avut vre-o
tărie. Adu-ţi aminte de Cela ce ţi-a poruncit după cererea ta
să intri în turma porcilor. Cutremură-te de Dumnezeu, cu a
Căruia poruncă pământul pre ape s-a întărit; de Cela ce a
zidit cerul şi a pus munţilor hotar şi văilor măsură, de Cela
ce a pus nisipul hotar mării şi în apă mare cărare tare; de
Cela ce se atinge de munţi şi fumegă; de Cela ce se îmbracă
cu lumina ca şi cu o haină; de Cela ce a întins cerul, ca o
piele, de Cela ce a acoperit cu ape cele mai de deasupra ale
lui; de Cela ce a întemeiat pământul pre tăria lui, şi nu se va
clăti în veacul veacului; de Cela ce cheamă apa mării şi o revarsă
peste faţa a tot pământul; ieşi şi te depărtează de la
acesta, ce se găteşte către Sfânta Luminare, te jur cu patima
cea mântuitoare, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu
nepreţuitul Lui Trup şi Sânge, şi cu venirea Lui cea
înfricoşată; că va veni şi nu va întârzia, să judece tot
pământul, şi pre tine şi pre toată puterea cea conlucrătoare
cu tine, spre a te munci în gheena focului, aruncându-te în
întunericul cel mai din afară, unde viermele nu doarme, şi
focul nu se stinge. Că puterea este a lui Hristos Dumnezeul
nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea
şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cela ce vindeci
toată neputinţa şi toată boala, caută spre robul Tău aceasta
(N), cearcă-l şi-l cercetează, şi alungă de la dânsul toate
lucrările diavolului. Ceartă duhurile cele necurate şi le
depărtează, şi curăţeşte făptura mâinilor Tale, şi lucrând cu
grabnică lucrarea Ta, striveşte pre satana în curând sub
picioarele lui, şi-i dă biruinţă asupra lui şi asupra duhurilor
lui celor necurate; ca dobândind de la Tine milă, să se
învrednicească Tainelor Tale celor nemuritoare şi cereşti, şi
Ţie mărire să înalţe Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum
şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Domnului să ne rugăm
Cela ce eşti Stăpân Doamne, Carele ai făcut pre om după
chipul şi asemănarea Ta, şi i-ai dat lui puterea vieţii de veci,
şi nu l-ai trecut cu vederea după ce a căzut în păcat, ci ai
iconomisit prin înomenirea Hristosului Tău mântuire lumii;
Însuţi şi pre făptura Ta aceasta, ce o ai răscumpărat din
robia vrăjmaşului, primeşte-o întru Împărăţia Ta cea
cerească, deschide-i ochii minţii, ca să strălucească în el
lumina Evangheliei Tale. Însoţeşte-i viaţa lui de Înger
luminat, care să-l scape de toată bântuirea protivnicului, de
întâmpinarea vicleanului, de demonul cel de amiază-zi şi de
năluciri rele.
Şi suflă Preotul de trei ori asupra lui, în chipul Crucii şi-l
însemnează de trei ori la frunte, la gură, şi la piept, zicând:
Goneşte de la dânsul pre tot vicleanul şi necuratul duh, ce
se ascunde şi se încuibează în inima lui: (aceasta se zice de
trei ori) duhul înşelăciunii, duhul vicleniei, duhul slujirii
idoleşti şi a toată lăcomia, duhul minciunii şi a toată
necurăţenia, ce se lucrează după învăţătura diavolului, şi-l fă
pre dânsul oaie cuvântătoare a turmei celei sfinte a
Hristosului Tău, membru cinstit Bisericii Tale, fiu şi
moştenitor al Împărăţiei Tale; ca, după poruncile Tale
vieţuind, păzind pecetea nestricată şi păstrând veştmântul
neîntinat, să dobândească fericirea Sfinţilor întru Împărăţia
Ta.
Cu harul şi cu îndurarea şi cu iubirea de oameni a Unuia-
Născut Fiului Tău, cu Carele împreună eşti binecuvântat cu
Preasfântul şi Bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi
pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi, cela ce are a se boteza fiind descins şi desculţ, Preotul îl
întoarce spre apus, şi de este om în vârstă, îşi ridică mâinile în
sus, iară Preotul îl întreabă de trei ori;
Întrebare: Te lepezi de satana? Şi de toate lucrurile lui? Şi
de toţi îngerii lui? Şi de toată închinarea lui? Şi de toată
servirea lui?
Şi răspunde catehumenul la fiecare întrebare, mă lepăd; Iar de
va fi prunc, sau de altă limbă, atunci în locul lui răspunde naşul
zicând:
Răspuns: Mă lepăd (de trei ori).
Apoi iarăşi întreabă Preotul pre catehumen: Te-ai lepădat de
satana?
Iar catehumenul, sau naşul zice: M-am lepădat.
Şi după ce-l va fi întrebat de trei ori, îi zice Preotul să zică: şi
suflă şi-l scuipă pre el.
Şi făcându-se acestea, îl întoarce Preotul spre răsărit ţinându-şi
catehumenul mâinile în jos. Iar Preotul îi zice de trei ori:
Te împreunezi cu Hristos?
Catehumenul sau naşul răspunde: Mă împreunez, (de trei
ori).
Apoi iarăşi Preotul îi zice: Te-ai împreunat cu Hristos?
Şi răspunde: M-am împreunat.
Şi Preotul zice: Şi crezi lui?
Şi răspunde: Cred Lui, ca Împăratului şi Dumnezeu.
Şi îndată să zică:
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi
într-unul Domnul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-
Născut, Carele din Tatăl, S-a născut mai înainte de toţi vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi oamenii şi pentru
a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, şi S-a întrupat de
la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a
răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat şi a pătimit, şi s-a
înmormântat. Şi a înviat a treia zi după scripturi. Şi S-a suit
la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu
mărire, să judece viii şi morţii, a Căruia, Împărăţie nu va
avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-făcătorul,
Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi mărit Carele a grăit prin Profeţi. Întru
una, Sfântă, sobornicească şi Apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aştept
învierea morţilor şi viaţa veacului, ce va să fie, Amin.
După sfârşirea Simbolului, Preotul întreabă de trei ori:
Te-ai împreunat cu Hristos?
Şi răspunzând la fiecare catehumenul, ori naşul: M-am
împreunat.
Deci întrebându-se de trei ori şi zicându-se Simbolul Credinţei
(de trei ori);
Preotul iarăşi întreabă de trei ori: Te-ai împreunat cu
Hristos?
Şi răspunde: M-am împreunat
Apoi Preotul zice: Şi te închini lui?
Şi se închină zicând:
Închinu-mă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei
de o fiinţă şi nedespărţită.
Apoi Preotul zice:
Binecuvântat este Dumnezeu, Carele voieşte, ca toţi
oamenii să se mântuiască, şi la cunoştinţa adevărului să
vină acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi rugăciunea:
Domnului să ne rugăm
Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pre robul
Tău (N) către luminarea Ta cea Sfântă, şi-l învredniceşte pre
dânsul acestui dar mare al Sfântului Tău Botez; dezbracă-l
pre el de învechitură, şi-l reînnoieşte în viaţa cea veşnică şi-l
umple de puterea Sfântului Duh, spre împreunarea
Hristosului Tău; ca să nu mai fie de acum fiu trupului, ci fiu
al Împărăţiei Tale. Cu bunăvoinţa şi cu harul Unuia-Născut
Fiul Tău, cu Carele binecuvântat eşti, cu Preasfântul, Bunul,
şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor, Amin.
CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI PENTRU SFÂNTUL BOTEZ
CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI
şi ale SFINŢILOR PĂRINŢI, pentru SFÂNTUL BOTEZ
Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli zice:
Oricare Episcop sau Preot va boteza a doua oară pre cela
ce are botez adevărat, sau nu va boteza pre cel botezat de
eretici, care nu botează în numele Sfintei Treimi, să se
caterisească (să i se ia darul), ca unul ce-şi bate joc de
Crucea şi de moartea Domnului, nefăcând deosebire între
Preoţi şi popii mincinoşi.
Asemenea porunceşte şi Canonul 48 al Sinodului de la
Cartagina:
Canonul 49 al Sfinţilor Apostoli, porunceşte a boteza în
Tatăl, şi în Fiul, şi în Sfântul Duh, după cuvântul Domnului,
iară nu în trei fără început, sau în trei Fii sau în trei
Mângâietori; că unul este fără început, Tatăl, pentru că n-are
începătură; şi unul este Fiul, pentru naşterea cea negrăită; şi
unul mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru purcederea din Cel
nenăscut. Iară cei ce nu fac aşa, fie Episcopi, fie preoţi, să se
caterisească.
Iar Canonul 50 al Sfinţilor Apostoli zice:
Episcopul sau Preotul, carele nu va face trei afundări ale
tainei într-un botez, rostind la fiecare afundare câte un
nume al Sfintei Treimi, ci va afunda pruncul numai odată
spre închipuirea morţii Domnului, cum făceau ereticii
eunomieni, să se caterisească. Că Domnul n-a zis, să
botezaţi în moartea Mea, ci mergând învăţaţi toate
neamurile, botezându-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh.
Canonul al 7-lea al Sinodului al II-lea ecumenic:
Legiuieşte cum trebuie a primi la ortodoxie pre cei ce se
întorc dintre eretici. Aşa împărţindu-i în două, a rânduit pre
unii numai a-i unge cu Sfântul Mir, iară pre alţii a-i boteza
din nou. Deci: arianii, macedonianii, savatianii, novaţianii,
ce se zic şi cathari, aristerii, tetradiţii şi apolinariştii, ca unii
ce se botează asemenea cu noi, nu se cade a fi rebotezaţi, ci
după lepădarea (anatematizarea) în scris de erezia lor, se
porunceşte a-i unge cu Mir Sfânt la frunte, la ochi, la nări, la
gură şi la urechi, şi însemnându-i, trebuie a zice: Pecetea
darului Sfântului Duh, Amin. Iar eunomienii, ce se botează
cu o singură afundare, montaniştii, zişi şi frigi, şi savelianii,
ce învaţă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt o singură
persoană, precum şi cei asemenea acestora, venind la
Biserica Ortodoxă, trebuie a fi botezaţi din nou, ca nişte
adevăraţi păgâni; căci, sau de loc nu s-au botezat, sau s-au
botezat, însă nu după regulile Bisericii Ortodoxe. Şi Părinţii
Bisericeşti îi consideră, ca pre nişte neluminaţi în credinţa
creştină. De aceia în ziua întâia îi primim între creştini, a
doua zi îi facem catehumeni, adică îi învăţăm legea, a treia
zi îi punem să jure, adică să se lepede de eresurile lor, şi
după ce le suflăm de trei ori în faţă şi în urechi, atunci îi
învăţăm articolele credinţei, şi-i punem să umble mult timp
la Biserică spre a asculta Sfânta Scriptură; şi numai aşa,
convingându-ne de credinţa lor, îi botezăm.
Canonul 48 al Sinodului din Laodiceea zice:
Se cuvine, ca cei botezaţi să se ungă şi cu cereasca
Ungere (Sfântul mir); că aceasta fiind Sfinţit prin rugăciuni şi
chemarea Sfântului Duh, sfinţeşte şi pre cei ce se ung cu el,
şi-i face părtaşi cereştii Împărăţii a lui Hristos, dacă nu-l vor
şterge de la dânşii prin viaţă pângărită şi fapte rele.
Canonul 6 al Sinodului din Neocezareea zice:
Femeile îngrecate, de vor vrea a se boteza, să nu fie
oprite de la botez, dar să se boteze în urmă şi pruncul, ce se
va naşte dintr-însele; căci pruncul nu comunică din botezul
maicii sale, ca unul, ce mai înainte de naştere încă n-a
primit voinţa binelui şi a răului, şi nici se poate şti ce
dispoziţie ar avea. De aceea trebuie a-l lumina prin botez.
Canonul 6 al lui Timotei Alexandrinul zice:
Femeia catehumenă (încă nebotezată) de se va întâmpla
să aibă la lună în ziua, în care voieşte a se boteza, să nu se
boteze ci să se amâne pre altă zi.
Canonul 1 tot al aceluiaşi zice:
Pruncul sau bărbatul catehumen încă de va merge fără
viclenie, când se face Liturghie, şi se va cumineca cu
dumnezeieştile daruri, fără să ştie Preotul, că este
catehumen, unul ca aceasta îndată să se boteze; că de
Domnul s-a chemat.
Canonul 4 al Sfântului Chiril zice:
Unii dintre catehumeni, deşi sunt îndepărtaţi şi amânaţi,
suferind pedeapsă pentru păcate, de se va întâmpla să fie
aproape de moarte, să se boteze, ca nu, ieşind din cele
lumeşti, să fie neîmpărtăşiţi cu harul luminării.
Canonul 2 al lui Timotei Alexandrinul zice:
Omul catehumen încă, de se îndrăceşte, până nu se va
curăţi de diavolul cel necurat, să nu fie botezat; că nu este
cuviincios, ca cela ce s-a dat pre sine spre locuire diavolului,
prin aplecarea la fapte rele, să primească în sine lumina
Sfântului Duh, mai înainte de ar fi scăpat deplin de spiritul
cel rău şi întunecat. Iar de i-ar sosi moartea, atunci trebuie
a-l boteza, spre a nu ieşi din viaţă lipsit şi neîmpărtăşit de
harul dumnezeiesc.
Canonul 4 al aceluiaşi zice:
Dacă catehumenul nu s-ar supăra de demon, ci din cauză
de boală rea şi ar ieşi din minţi şi din fire, cât nici să poată
grăi, deoarece de bună voie făcându-se catehumen a arătat
dorinţă a îmbrăţişa credinţa, fără nici o îndoire, să se
boteze.
Canonul 122 (116) al Sinodului din Cartagina zice:
Harul dat nouă prin botez, ne aduce nu numai iertarea de
păcate, ci şi putere de a nu mai păcătui, de nu, de voie prin
lenevire, ne vom deda iarăşi păcatelor. Iar pre cei ce n-ar
cugeta aşa, acest canon îi dă anatemei (vede-se şi canoanele
123-127).
RUGĂCIUNEA CÂND FEMEIA PIERDE PRUNCUL
RUGĂCIUNEA CÂND FEMEIA PIERDE PRUNCUL
Preotul face început zicând:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…,
Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este Împărăţia…
Apoi Troparul zilei şi această rugăciune:
Domnului să ne rugăm
Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, care Te-ai născut
din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara
Maria, şi în iesle, ca un prunc, Te-ai pus; Însuţi pre roaba Ta
aceasta (N), care prin păcate astăzi a căzut în ucidere, cu
voie sau fără de voie, şi a lepădat pre cel zămislit într-însa,
miluieşte-o după mare mila Ta, şi iartă ei păcatele cele de
voie, şi cele fără de voie; şi o fereşte de toate uneltirile
diavolului, şi curăţeşte-i întinăciunea, vindecă-i durerile,
sănătate, şi bună virtute trupului şi sufletului dăruieşte-i,
Iubitorule de oameni, şi cu Înger luminat păzeşte-o de toată
năvălirea nevăzuţilor demoni; aşa Doamne, scapă-o de
neputinţă şi de slăbiciune, şi o curăţeşte de toată
spurcăciunea trupului, şi de tot felul de dureri ale
pântecelui, ce vin asupra ei; şi prin mila Ta cea multă,
scoală-o pre ea, întărindu-i umilitul ei trup, şi o ridică din
patul, în care zace; că în păcate şi în nelegiuiri ne-am
născut, şi toţi suntem necuraţi înaintea Ta Doamne, şi cu
frică strigăm şi grăim : caută din cer şi vezi neputinţa
noastră a celor osândiţi, şi iartă pre roaba Ta aceasta (N),
care a căzut în păcate de ucidere, cu voie sau fără de voie şi
a lepădat pre cel zămislit într-însa, şi pre toţi câţi s-au aflat
şi s-au atins de dânsa iartă-i după mare mila Ta, şi ca un
Dumnezeu bun şi de oameni iubitor, miluieşte-i şi-i iartă; că
Tu singur ai putere a ierta păcatele şi fărădelegile, pentru
rugăciunile Preacuratei Tale Maici şi ale tuturor Sfinţilor.
Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea,
împreună cu Părintele, şi cu Preasfântul Tău Duh, acum şi
pururea, şi în vecilor, Amin.
Apoi apolisul obişnuit.
RUGĂCIUNEA LA ÎNSEMNAREA PRUNCULUI
RUGĂCIUNEA LA ÎNSEMNAREA PRUNCULUI
când i se şi pune numele a opta zi, după, naşterea lui
Se cade a şti, că a opta zi după naştere, se aduce de moaşă
pruncul la Biserică, şi stă înaintea uşilor Bisericii, iar Preotul face
început zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte
Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi după Tatăl nostru…, Că a
Ta este Împărăţia...
Apoi Troparul zilei sau al Sfântului al căruia este hramul şi
Preotul însemnează fruntea, gura, şi pieptul pruncului,
binecuvântându-l cu mâna, apoi zice rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pre Tine Te
chemăm; să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău
aceasta (aici îi pune numele) şi să se însemneze crucea
Unuia-Născut Fiului Tău, în inima şi în cugetele lui, ca să
fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana amăgire a
vrăjmaşului, şi să urmeze poruncilor Tale; şi dă, Doamne, ca
numele Tău cel Sfânt, să rămână netăgăduit într-însul când
se va uni în timpul cuvenit cu Biserica Ta, cea Sfântă,
făcându-se desăvârşit prin înfricoşatele Taine ale Hristosului
Tău; ca după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea
nestricată, să câştige fericirea celor aleşi întru Împărăţia Ta;
cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău,
cu care binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul, şi deviaţă-
făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,
Amin.
Apoi luând Preotul pruncul în mâini, stă înaintea uşilor Bisericii
sau înaintea icoanei Maicii Domnului şi face chipul Crucii, zicând:
Troparul, glasul I-iu
Bucură-te cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu,
Fecioară, că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii Hristos,
Dumnezeul nostru, luminând pre cei din întuneric.
Veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cela ce ai primit în braţe pre
Mântuitorul sufletelor noastre, Cela ce ne-a dăruit nouă
când i se şi pune numele a opta zi, după, naşterea lui
Se cade a şti, că a opta zi după naştere, se aduce de moaşă
pruncul la Biserică, şi stă înaintea uşilor Bisericii, iar Preotul face
început zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte
Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi după Tatăl nostru…, Că a
Ta este Împărăţia...
Apoi Troparul zilei sau al Sfântului al căruia este hramul şi
Preotul însemnează fruntea, gura, şi pieptul pruncului,
binecuvântându-l cu mâna, apoi zice rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pre Tine Te
chemăm; să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău
aceasta (aici îi pune numele) şi să se însemneze crucea
Unuia-Născut Fiului Tău, în inima şi în cugetele lui, ca să
fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana amăgire a
vrăjmaşului, şi să urmeze poruncilor Tale; şi dă, Doamne, ca
numele Tău cel Sfânt, să rămână netăgăduit într-însul când
se va uni în timpul cuvenit cu Biserica Ta, cea Sfântă,
făcându-se desăvârşit prin înfricoşatele Taine ale Hristosului
Tău; ca după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea
nestricată, să câştige fericirea celor aleşi întru Împărăţia Ta;
cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău,
cu care binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul, şi deviaţă-
făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,
Amin.
Apoi luând Preotul pruncul în mâini, stă înaintea uşilor Bisericii
sau înaintea icoanei Maicii Domnului şi face chipul Crucii, zicând:
Troparul, glasul I-iu
Bucură-te cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu,
Fecioară, că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii Hristos,
Dumnezeul nostru, luminând pre cei din întuneric.
Veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cela ce ai primit în braţe
pre Mântuitorul sufletelor noastre, Cela ce ne-a dăruit nouă
şi învierea.
Condac, glasul I-iu
Cela ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu naşterea Ta, şi ai
binecuvântat mâinile lui Simeon, precum se cădea,
întâmpinând şi acum mântuieşte-ne pre noi, Hristoase
Dumnezeule, împacă lumea în războaie, şi întăreşte pre
poporul nostru, pre care L-ai iubit, Unule Iubitorule de
oameni.
Apoi se face ştiutul apolis.
Cade-se a şti, că, de se va întâmpla, ca pruncul născut să fie
slab, aşa că nu suge, ci trage de moarte, nu trebuie a aştepta, cum
zic unii a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza, ci în ora în care s-a
născut, spălându-l, îndată să-l şi boteze, spre a nu muri
neluminat; căci dacă femeile îngreuiate de cinci luni, de se va
întâmpla din vreo lovitură să-l piardă, cad după legi şi canoane
sub osânda de ucidere, cu cât mai vârtos trebuie a se păzi de
crimă, ca cel născut să nu moară nebotezat.
şi învierea.
Condac, glasul I-iu
Cela ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu naşterea Ta, şi ai
binecuvântat mâinile lui Simeon, precum se cădea,
întâmpinând şi acum mântuieşte-ne pre noi, Hristoase
Dumnezeule, împacă lumea în războaie, şi întăreşte pre
poporul nostru, pre care L-ai iubit, Unule Iubitorule de
oameni.
Apoi se face ştiutul apolis.
Cade-se a şti, că, de se va întâmpla, ca pruncul născut să fie
slab, aşa că nu suge, ci trage de moarte, nu trebuie a aştepta, cum
zic unii a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza, ci în ora în care s-a
născut, spălându-l, îndată să-l şi boteze, spre a nu muri
neluminat; căci dacă femeile îngreuiate de cinci luni, de se va
întâmpla din vreo lovitură să-l piardă, cad după legi şi canoane
sub osânda de ucidere, cu cât mai vârtos trebuie a se păzi de
crimă, ca cel născut să nu moară nebotezat.
domenica 4 novembre 2018
Sfinţenie şi infailibilitate
Sfinţenie şi infailibilitate
Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai - fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest -, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi.
Ce este sfinţenia? Este asemănarea cu Dumnezeu pe care a pierdut-o Adam şi au regăsit-o toţi cei ce s-au întors la El şi şi-au trăit viaţa în El. Sfîntul este cel asemenea Domnului, asemănîndu-se Lui cu toată fiinţa lui, cu sufletul şi cu trupul. Pare cam străin să vorbeşti despre aşa ceva în vremea în care moda a înlocuit Modelul, păcatele au devenit virtuţi, iar oamenii s-au asemănat dracilor şi i-au întrecut în răutate, dar tocmai pentru aceea este nevoie de mărturii că Dumnezeu este viu încă în lumea în care trăim, prin cei ce Îi urmează.
«Cugetul omului cu de-adinsul zace în cele rele şi viclene din tinereţe», şi ştim asta de la Însuşi Dumnezeu (Facere 8:21). Sfîntul Apostol ne limpezeşte o dată mai mult zicînd: «Ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Că a voi se află la mine, iar a face binele nu aflu. Că nu fac binele care voiesc, ci răul care nu îl voiesc, acela îl fac. Iar de fac aceasta care nu voiesc eu, iată nu fac eu aceasta, ci păcatul care locuieşte întru mine. Aflu drept aceea legea, mie celui ce voiesc să fac binele, că ce este rău la mine se află. Că împreună mă veselesc cu Legea lui Dumnezeu după omul cel din lăuntru; dar văd altă lege întru mădularele mele, oştindu-se împotriva legii minţii mele, şi dîndu-mă pe mine rob legii păcatului, care este întru mădularele mele.» (Romani 7:18-23).
Ce vom pune împotrivă păcatului şi păcătoşeniei? Sfinţenia. Cum recunoaştem pe omul cel sfînt? Ne învaţă tot un sfînt, Simeon Noul Teolog.
"Celor ce erau râvnitori şi purtau de grijă de mântuirea lor şi începeau de la ei înşişi cele ce privesc mântuirea, celor care, pe cât le era cu putinţă, căutau pe Dumnezeu şi lucrau binele, acestora Dumnezeu le-a descoperit şi atunci şi le descoperă şi acum Apostoli, Proroci, Drepţi şi Sfinţi, le-a făcut cunoscuţi iar ei i-au primit, i-au cinstit ca pe nişte învăţători ai bunei credinţe, ca pe nişte mijlocitori ai lui Dumnezeu. De aceea au păzit şi cuvintele lor ca pe nişte legi dumnezeieşti şi au primit şi ei plata pe care le-a dat-o acelora, şi chiar şi acum, dacă se găsesc unii ca aceia, vor primi plată ca şi aceia.
Dar pe cei ce dispreţuiesc pe ceilalţi şi se socotesc pe ei înşişi înţelepţi şi se află în negrijă şi nepăsare şi nu cheamă pe Dumnezeu ca sutaşul Cornelie şi cei asemenea lui, cu toată râvna, cu milostenie, cu post şi cu rugăciune, mai ales acum când aproape toţi suntem învăţaţi din copilărie de către proroci, şi apostoli voia lui Dumnezeu şi cele de folos nouă, pe unii ca aceştia, spun, Dumnezeu îi lasă să se găsească în rătăcirile în care au căzut ei singuri, care, întunecaţi fiind de întunericul patimilor, poftelor, şi voilor lor şi umblând întru ele ca într-o noapte adâncă, îşi găsesc şi asemenea învăţători. Şi pe drept cuvânt, căci stăpânitorul întunericului are întotdeauna şi slujitorii şi ucenicii lui care umblă în întuneric, pe care unii ca aceia îi găsesc şi-i primesc cu bucurie ca pe unii de un gând cu ei şi sunt învăţaţi de aceştia aceleaşi lucruri pe care şi le-au ales mai înainte şi au preferat să le facă ei înşişi spre pierzania lor. Căci cine nu ştie că dintru început diavolul a ridicat împotriva prorocilor - proroci mincinoşi, împotriva apostolilor - apostoli mincinoşi, împotriva învăţătorilor sfinţi - sfinţi mincinoşi şi învăţători mincinoşi, şi se luptă în diverse moduri să-i înşele pe cei nepăsători cu cuvinte mincinoase şi să-i arunce în prăpastia pierzaniei? Pe aceştia i-a descoperit Apostolul zicând: «Vă rog, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi depărtaţi-vă de la ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşală inimile celui fără de răutate» [Rm 16, 17-18]. Deci cei ce vor să fugă de unii ca aceştia cum sfătuieşte Apostolul, trebuie să se separe de faptele întunericului, căci întrucât vor să fie robi acestora şi să umble în întuneric, nu pot să fugă de asemenea învăţători, nici să vină la lumina adevăraţilor învăţători.
Tu deci, copilul meu duhovnicesc în Domnul, auzind dumnezeiasca Scriptură care spune: «Vai celor înţelepţi pentru ei înşişi şi ştiutori înaintea lor» [Is. 5, 21], ia seama cu frică şi cutremur la cele spuse. Căci cuvântul acesta este despre mântuirea sufletească, şi dacă vrei să-ţi agoniseşti un bărbat duhovnicesc şi sfânt şi un învăţător adevărat, nu socoti că ai putea să-l recunoşti tu însuţi după ştiinţa ta, fiindcă acest lucru e cu neputinţă, dacă nu te lupţi înainte de toate celelalte, precum spuneam, cu fapte bune, cu milostenie, cu post, cu rugăciune şi cu cerere necontenită, ca Dumnezeu să-ţi fie împreună-lucrător şi Ajutor spre aceasta.
Şi dacă te-ai învrednicit să-l găseşti cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, atunci arată-i cea mai mare purtare de grijă şi râvnă, multă smerenie, multă evlavie, cinste covârşitoare, credinţă curată şi neşovăielnică. De ce? Ca să nu-ţi câştigi osândă şi pedeapsă în loc de răsplată, fiindcă despre unii ca aceştia a spus Mântuitorul nostru şi Dumnezeu: «Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine vă nesocoteşte pe Mine Mă nesocoteşte» [Mt 10, 40; Le 10, 16]. Se cade, aşadar, fraţilor, să-i primim pe unii ca aceştia ca pe Hristos însuşi, pentru că toate cele făcute lor vin la însuşi Stăpânul Hristos şi Dumnezeul nostru, iar El şi le face ale Sale şi le socoteşte ca şi cum le-ar pătimi El Însuşi; precum, iarăşi, cele ce se fac învăţătorilor mincinoşi vin la antihrist, şi cei care-i primesc, îl primesc pe acesta şi pe însuşi diavolul.
Şi să nu pretexteze unii că nu-i cunosc zicând: "De unde aş putea să-i cunosc pe unii ca aceştia? Şi eu sunt om şi nimeni nu cunoaşte gândurile altui om decât duhul care locuieşte în el." Nimeni să nu ia acest cuvânt drept un pretext întemeiat. Căci dacă ar fi cu neputinţă să fie recunoscut, n-ar mai fi poruncit Domnul: «Feriţi-vă de proroci mincinoşi», adică de învăţători mincinoşi «care vin la voi în blana de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte!» [Mt 7, 15-16]. Deci, dacă Stăpânul Hristos spune adevărul, cum şi spune, ne este cu putinţă să-i recunoaştem după cele ce le fac şi le spun.
Roadele Adevărului
Să spunem mai întâi care sunt roadele adevărului, ale Duhului Sfânt, iar apoi ni se vor arăta şi roadele celui potrivnic şi rău, şi din aceste roade veţi cunoaşte foarte bine cum sunt vădiţi cei adevăraţi, drepţi şi sfinţi şi aceia care nu sunt aşa şi făţarnici; şi eu nu spun nimic de la mine, ci din cuvintele Mântuitorului şi ale Sfinţilor Lui Apostoli cu care voi încerca să încredinţez şi iubirea voastră. Ascultă deci ce spune Domnul nostru Iisus Hristos: «Fericiţi cei săraci cu duhul. Fericiţi cei ce plâng. Fericiţi cei blânzi» [Mt 5, 3-5]. şi iarăşi: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, rugaţi-vă pentru cei ce vă vătăma şi prigonesc» [Mt 5, 44]. «Cuvânt deşert să nu iasă din gura voastră. Amin, zic vouă, pentru orice cuvânt deşert oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii» [Mt 12, 36]. Şi iarăşi: «Dacă nu vă întoarceţi şi vă faceţi ca nişte prunci, nu veţi intra în împărăţia cerurilor» [Mt 18, 3]. Şi în altă parte spune: «în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii» [In 13, 35]. Şi iarăşi: «Cum puteţi crede, când primiţi slavă de la oameni, şi slava de la Stăpânul Dumnezeu n-o căutaţi? » [In 5, 44]. Căci «oricine se înalţă pe sine însuşi va fi smerit, şi cine se smereşte pe sine însuşi va fi înălţat» [Mt 23, 12]. Şi nu spune că va fi înălţat în slava lumească, ci se subînţelege că va fi înălţat tainic întru schimbare duhovnicească. Acestea Domnul şi Stăpânul nostru Hristos le strigă în chip vădit în fiecare zi.
Ascultă-l însă şi pe Apostolul Pavel care spune: «Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, mărinimia, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» [Ga 5, 22-23]; şi iarăşi: «Dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, [...] toate le suferă, toate le rabdă; dragostea nu cade niciodată» [7 Co 13, 4-5.7]. Ascultă-l şi pe Ioan Teologul care spune: «Copilaşilor, nu iubiţi lumea nici cele din lume» [In 2, 15]. Căci iubirea lumii e vrăjmaşă faţă de Dumnezeu. Astfel încât, fraţii mei, cine iubeşte lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu [lac 4, 4]. Cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni n-are parte de împărăţia Domnului nostru şi Dumnezeu [7 In 3, 15; cf. 7 Co 6, 9-10]. |n aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului, după iubire şi după ură [cf. l In 3, 10]. Căci cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe cei făcuţi de El, adică pe fraţii săi. Iar cine urăşte pe vreunul din fraţii săi, acestea e născut din diavolul, şi iubirea lui Dumnezeu nu este în el [7 In 3, 8; 4, 20-21]. Deci cei ce au discernământ, ştiu în acest mod cine sunt fiii lui Dumnezeu şi cine sunt fiii diavolului. Iar roadele Preasfântului şi bunului Duh sunt cele pe care le-am spus mai sus. Se cade, aşadar, să vădim şi roadele duhului celui rău, ca să le recunoaşteţi şi să distingeţi, cum spuneam, lumina de întuneric, dulcele de amar şi binele de rău.
Roadele celui rău
Luaţi aminte deci la Stăpânul şi Dumnezeul nostru iarăşi Care zice: «Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune» [Mt 7, 17]; şi iarăşi: "Omul bun din comoara lui bună scoate afară cele bune, pe când omul rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele" [Mt 12, 35]; şi iarăşi: "Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor" [Mt 5, 19]; şi ce spune, iarăşi, despre cărturari şi farisei? "Leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici măcar cu degetul. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni, căci îşi lăţesc filacteriile şi măresc ciucurii de la poalele veşmintelor şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi în sinagogi şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi!" [Mt 23, 4-7]. Aşadar, când vezi pe cineva care face ceva din toate acestea şi caută cu trudă slava omenească, şi calcă poruncile lui Dumnezeu ca să placă oamenilor, să ştii că e un rătăcit şi nu spune adevărul. Fiindcă zice Apostolul: "Câtă vreme între voi este pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti?" [7 Co3,3]. "Iar omul trupesc şi sufletesc nu cuprinde, nu primeşte cele ale Duhului, căci pentru el sunt nebunie» (1 Cor. 2:14). Dar cine nu cuprinde cele ale Duhului, e vădit că nu are în el nici pe Duhul; şi cine n-are în el Duhul Sfînt, acela nu este al lui Hristos, precum întăreşte Pavel zicînd: «Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui» (Romani 8:9)"
* * *
Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai – fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest –, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi. Am arătat pînă aici care sînt roadele Adevărului, ale Sfîntului Duh, şi roadele celui rău, pentru a şti să-i deosebim pe cei ai lui Hristos de vrăjmaşii Săi.
Împărţind un pic lucrurile, recunoaştem pe cel sfînt după viaţa sa şi după învăţătura sa. Vieţile Sfinţilor ne sînt cea mai bună pildă de împlinire a Evangheliei, de urmare a lui Hristos. În ele vom găsi chipul în care sfinţii au înţeles să-i urmeze Domnului, să pună în lucrare poruncile Sale. Pe lîngă Vieţile Sfinţilor, sfinţii ne-au lăsat de multe ori şi scrieri, un ocean de scrieri. Pînă aproape de vremile noastre creştinii ortodocşi au numit Sfintele Scripturi nu numai Noul şi Vechiul Testament, ci şi toate scrierile/scripturile sfinţilor. De ce? Pentru că din toate izvorăşte sfinţenia, din toate acestea izvorăşte Duhul Domnului, Duhul Celui Sfînt.
Pentru aceea, ca să înţelegem cum se cuvine sfinţenia, se cuvine să înţelegem că omul se face o icoană a înţelepciunii atunci cînd mărturiseşte pe Dumnezeu atît cu viaţa, cît şi cu învăţătura sa. Ce este al omului şi ce este al Domnului în săvîrşirea sfinţeniei? ”Puterea Mea se desăvîrşeşte întru neputinţă”, i-a vestit Domnul Apostolului neamurilor (2 Corinteni 12:9). Şi neputinţa omenească se găseşte la fiecare dintre sfinţii care au petrecut pe pămînt pînă azi. Mai presus de sfinţi s-a ridicat Maica Domnului, pe care Cel întrupat dintru ea, Hristos Mîntuitorul lumii, a învrednicit-o a se ridica mai presus decît firea îngerilor şi decît tot neamul omenesc, căci Maica Domnului nu a greşit şi nu a păcătuit nici măcar cu gîndul. Neputinţa omenească se regăseşte însă la fiecare din sfinţi, atît în viaţa, cît şi în învăţătura sa. „Desăvîrşirea pămîntească este o desăvîrşire nedesăvîrşită”. Dacă s-ar fi scris toate cîte au făcut sfinţii pe pămînt şi toate cele pe care le-au rostit, cu adevărat, încurcată ar fi fost înţelegerea sfinţeniei. De ce? Pentru că am fi văzut neputinţe pretutindeni şi însăşi neputinţa minţii noastre nu ne-ar mai fi lăsat să vedem lucrarea dumnezeiască a lui Hristos cu fiecare din ei, ci ar fi lăsat loc diavolului să ne arate mai vîrtos neputinţele şi scăderile lor.
Şi tocmai pentru a înţelege că numai Hristos a fost fără de greşeală, că numai Dumnezeu nu poate greşi, vom aduce aici cîteva pilde de alunecări şi scăderi.
Şi sfinţii greşesc
Astfel, îl avem pe Sfîntul Apostol Petru, pe care Sfîntul Pavel l-a mustrat înaintea tuturor pentru făţărnicia de a se osebi de cei care din netăierea împrejur au primit Botezul. Îl avem pe Sfîntul Grigorie de Nissa (numit de Sfinţii Părinţi ai celui de-al patrulea Sinod Ecumenic „Părintele Părinţilor”), care a scris că muncile celor păcătoşi vor avea sfîrşit. Îl avem pe Sîntul Ioan Gură de Aur, care a spus despre Maica Domnului că bolea de slavă deşartă cînd ea şi fraţii Lui L-au chemat afară, fiind mulţime multă. Îl avem pe Avva Serapion, care s-a întristat tare aflînd că Dumnezeirea nu are mîini, picioare, nas şi urechi, ci doar enipostasul Fiului a luat acest chip, şi a început să plîngă: „Vai mie, nenorocitul! Mi L-au luat pe Domnul meu, iar pe Cel pe care-L am acum nu-L văd, şi nu ştiu nici pe cine rog, nici pe cine chem” . Îl avem pe Sfîntul Simeon Stîlpnicul, care a primit cu aceeaşi deschidere atît pe ortodocşii, cît şi pe monofiziţii din vremea sa. Îl avem pe Sfîntul Ioanichie cel Mare, care după o viaţă petrecută în aspre nevoinţe, venind prigoana împotriva icoanelor, nu doar că nu a mărturisit învăţătura ortodoxă, dar a şi propovăduit împotriva ei pînă în ziua în care un alt om cu viaţă sfîntă i-a luminat ochii minţii. Îl avem în zilele noastre şi pe Părintele Cleopa, care în tinereţe s-a alăturat cu ştiinţa sa măsurilor de forţă ale statului ateu care îi prigonea pe „stilişti” (simpli mireni, preoţi şi călugări care apărau Predania Bisericii împotriva modei), iar mai apoi, la bătrîneţe, cunoscînd greutatea şi păgînătatea rătăcirii ecumeniste, nu a mustrat-o cu toată tăria în faţa celor ce şi-au lăsat minţile robite de ea, ci doar rareori, cînd era întrebat de cei apropiaţi o făcea. De asemenea, şi Părintele Dumitru Stăniloae a avut cîteva abateri de la adevărul Ortodoxiei (cum ar fi împărtăşirea de harul sfinţitor şi de lumina Dumnezeirii nu numai a ortodocşilor, dar şi a ereticilor; sau vorbirea despre Hristos ca Învăţător, Arhiereu şi Împărat, preluată nu de la Sfinţii Părinţi, ci din învăţăturile ereticului Luther). Mulţi învăţători şi dascăli ai Bisericii lui Hristos nu şi-au cîştigat locul între sfinţi nu atît pentru viaţa pe care au dus-o, ci mai ales pentru aceste depărtări de la adevăr; astfel, Fericiţii Augustin, episcopul Ipponiei, Theodorit, episcopul Kirului, Theofilact, arhiepiscopul Ohridei şi alţi mulţi, pentru abaterile de la Ortodoxie nu au fost proslăviţi de Biserică, chiar dacă scrierile lor rămîn pentru veşnicie, în cea mai mare parte a lor, un dreptar al Bisericii. Cugetul Bisericii a osîndit chiar prin blestemul veşnic, prin anatema, pe cei care, deşi şi-au petrecut viaţa în mari nevoinţe, s-au rătăcit de la adevăr crezîndu-şi minţii lor şi amestecînd învăţătura Bisericii cu minciunile păgîne (precum au păţit nevoitorii egipteni Evagrie din Pont şi Didim cel Orb).
Toate aceste pilde nu ştirbesc cîtuşi de puţin din măreţia Sfinţilor Bisericii, ci vin să dea mărturie pentru cuvîntul Sfîntului Isaac: „Desăvîrşirea pămîntească este o desăvîrşire nedesăvîrşită”, mai ales că de multe ori greşelile făcute au fost greşeli ce au venit din neputinţa minţii de a strînge neîncetat cu chingile fricii de Dumnezeu cuvintele pe care le rostim ori le scriem. Pentru aceea se şi întreba Sfîntul Vasilie cel Mare: „Cine este omul care să grăiască multe şi să nu greşească?” O altă pricină a scăderilor sfinţilor a fost dorinţa de a îndrepta pe alţii; ea i-a făcut pe mulţi să rătăcească, depărtîndu-se de lumina Adevărului. Neştiinţa şi uitarea, doi uriaşi vrăjmaşi ai mîntuirii noastre, au fost iarăşi pricină a rătăcirii. De multe ori, după cuvîntul Sfîntului Varsanufie cel Mare, mulţi din învăţătorii Bisericii s-au avîntat pe un ocean pe care nu aveau puterea de a-l străbate fără vătămare. Şi totuşi, mila lui Dumnezeu este împreună cu omul care Îl caută pe El şi îl îndeamnă pururea să înseteze după Adevăr. Dar iconomia dumnezeiască nu rînduieşte a se da daruri ale Duhului Sfînt celor care nu au fost botezaţi ortodox şi care nu mărturisesc drept credinţa în Hristos. Şi chiar atunci cînd din neştiinţă ortodocşii se rătăcesc, nici atunci nu-i lasă singuri, ci le trimite pe cineva să le lumineze ochii minţii.
O erezie: infailibilitatea
Minunată este pilda bătrînului care Liturghisea întotdeauna împreună cu Sfinţii Îngeri pe care îi vedea şi cu care putea chiar să vorbească, dar care din neştiinţă luase rînduiala Proscomidiei de la eretici. Acestuia un diacon i-a spus că Biserica nu primeşte slujba eretică. Atunci, bătrînul, tulburîndu-se, i-a întrebat pe Îngeri: „Diaconul îmi grăieşte mie în acest chip. E adevărat ce spune?” „Ascultă de el, căci are dreptate”, i-au răspuns Îngerii. „Dar pentru ce nu mi-aţi spus voi mie aceasta?”, a întrebat bătrînul. „Aşa a rînduit Dumnezeu”, au spus ei, „ca om pe om să se îndrepte”.
Ferestrele omului către lumea văzută şi către cea gîndită sînt simţurile sufleteşti (mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea) şi simţurile trupeşti (văzul, auzul, gustul, mirosul, pipăitul). Prin toate acestea pătrunde în suflet înşelarea. Prin dumnezeiasca Iconomie, Predania Bisericii a învistierit în învăţăturile sale dogmele cele mîntuitoare, aşa încît cei ce vor să se mîntuiască să primească prin credinţă din vistieria Predaniei învăţătura descoperită nevoitorilor ce au dobîndit de sus cunoştinţa. Numai această cunoştinţă a Adevărului (harul) împreunată Sfintelor Taine ale lui Hristos Adevărul dăruieşte omului Viaţa cea adevărată, Viaţa cea neînşelată.
Omul de azi, ajungînd la vîrful rătăcirii şi înşelării întregii istorii a omenirii, a început să fie părtaş, în nesimţirea lui, uneia din cele mai mari înşelări şi rătăciri a neamului omenesc, erezia infailibilităţii. Ce susţine ea? Că un om (la început papa de la Roma, iar mai apoi din ce în ce mai mult fiecare din noi) nu poate greşi. Ce este această erezie? Vîrful trufiei neamului omenesc, vîrful îndrăcirii minţii noastre. Şi întrucît pe verhovnicul lumii eretice contemporane, papa, lumea îl numeşte „Sfîntul Părinte”, hrănindu-i neîncetat trufia minţii, de aici începem şi noi să ne raportăm la Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos precum ereticii apuseni la actualul papă. Şi adăugînd la rătăcirea minţii noastre un cuvînt al Sfintei Predanii, că orice cuvînt al Sfinţilor Părinţi are putere canonică, sîntem gata să ascultăm fără dreaptă măsură orice ni s-ar zice de către vreun cleric. Şi de aici repede cădem în rătăcirea de a ne lăsa, noi, orbii, călăuziţi de orbi.
Dar nu despre aceasta să vorbim, ci despre părinţii cei îmbunătăţiţi ai vremii noastre, faţă de care facem greşeala de a-i socoti infailibili. Acest cuget satanic ne depărtează de Hristos cu toată dragostea ce ne-ar purta-o ei înaintea lui Dumnezeu. Suntem datori să le urmăm cuvintele şi sfaturile cu toată fiinţa atîta vreme cît ele nu se depărtează de Predania Bisericii; dar pentru asta suntem şi noi datori să cunoaştem această Predanie. Neştiinţa nu este o faptă bună, ci un păcat. Cu adevărat, pentru ascultarea noastră plină de dragoste, de multe ori Dumnezeu îndreptează greşelile celor ce ne povăţuiesc, dar nu se mai întîmplă aceeaşi atunci cînd ei se îndepărtează de la învăţătura Bisericii. Căci atunci ne lăsăm şi pe noi rătăciţi şi suntem de două ori vinovaţi: întîi pentru că ne-am călcat conştiinţa în picioare cînd ne striga să cugetăm cu cugetul Bisericii, nu cu al nostru, nici cu al povăţuitorului nostru, şi al doilea pentru că nu i-am spus adevărul, în frica Domnului, celui ce ne abătea de la Adevăr. Este greu să găseşti într-un om şi bătrîneţea înţelepciunii pe care Sfinţii au dobîndit-o în zeci de ani de nevoinţe, şi tinereţea duhului, care să-L plieze pe Hristos (aşa cum El Însuşi vrea!) vremii în care trăim, prin Care să dobîndim răspunsuri adevărate, care să ne apere curăţenia duhului şi a trupului de răutatea care veşnic se umflă şi se întăreşte; tinereţea duhului ni-L dăruieşte pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care niciodată nu dă vreunei boli alt medicament decît cel ce i se cuvine. Erezia infailibilităţii ne îndeamnă să nu-I mai urmăm Domnului Iisus Hristos Mîntuitorul lumii, ci celui pe care mintea noastră îl proclamă „Sfîntul Părinte”. Amar, amar, şi iarăşi vai!, celor ce şi-au proclamat astfel de „Sfinţi Părinţi” mai ales din cei ce confundă astăzi Biserica lui Hristos cu partidul unic la putere, căci s-au făcut de bună voie vase ale pierzaniei. „Mi-e prieten Platon”, spunea un înţelept din vechime, „dar mai prieten adevărul”.
Ce spune „omul infailibil” despre omul sfînt? „Întotdeauna eu am fost aşa ca el, şi chiar mai mult decît atît”. Ce spune sfîntul despre „omul infailibil”? „Dintre păcătoşi, cel dintîi sunt eu”.
Monahul FILOTHEU
Iscriviti a:
Post (Atom)