RÂNDUIALA ÎNMORMÂNTĂRII LUMENILOR
Murind vreunul dintre creştini, îndată rudeniile cheamă pre
Preot, şi acesta, venind în casa unde zace trupul mortului, îşi pune
epitrahilul pre sine şi tămâie în cădelniţă, şi cădind trupul
mortului şi pre cei de faţă, începe:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, şi cântăreţii zic: Sfinte
Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru..., Preotul: Că a
Ta este Împărăţia..., apoi Troparele acestea, glasul al 4-lea:
Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte,
Mântuitorule, sufletul robului Tău, păzindu-l pre dânsul întru
viaţa cea fericită, care este la Tine, iubitorule de oameni.
Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi Sfinţii Tăi se
odihnesc, odihneşte şi sufletul robului Tău, că Însuţi eşti
iubitor de oameni.
Mărire…
Tu eşti Dumnezeu Carele Te-ai pogorât la iad şi ai
dezlegat durerile celor ferecaţi; Însuţi şi sufletul robului Tău
odihneşte-l.
Şi acum… a Născătoarei:
Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai născut pre
Dumnezeu fără de sămânţă, roagă-L să se mântuiască
sufletul robului tău.
Apoi ectenia:
Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,
rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru odihna sufletului adormitului
robului lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să se ierte lui toată
greşeala cea de voie şi fără de voie.
Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul lui unde drepţii
se odihnesc.
Mila lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi iertarea
păcatelor lui, la Hristos Împăratul cel nemuritor şi
Dumnezeul nostru să-i cerem.
Apoi rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Carele ai călcat
moartea şi pre diavolul ai surpat, şi ai dăruit viaţă lumii
Tale, Însuţi, Doamne, odihneşte sufletul răposatului robului
Tău (N) în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de repaos,
de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinarea; şi toată
greşeala ce a făcut el, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu
gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i, că
nu este om care să vieţuiască şi să nu greşească; că numai
Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în
veac, şi cuvântul Tău adevărul.
Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormitului robului
Tău (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm,
împreună şi Părintelui Tău celui fără început, şi
Preasfântului, bunului, şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Mărire…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de trei ori); Părinte
binecuvintează, şi Preotul face apolisul aşa:
Cela ce a înviat din morţi, Hristos Adevăratul Dumnezeul
nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale
Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale prea cuvioşilor şi
de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor
Sfinţilor, sufletul mutatului de la noi robului Tău (N) în corturile
drepţilor să-l aşeze, în sânurile lui Avraam să-l
odihnească, cu drepţii să-l numere, şi pre noi să ne
miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.
Şi de sunt gata toate ale înmormântării, Preotul iarăşi face
început:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi
pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Cântăreţii cântă: Sfinte Dumnezeule…, lin şi duios.
Deci ridicând trupul mortului, îl duc la Biserică, mergând
înainte Preoţii cu făclii, şi Diaconul cu cădelniţa, şi venind la
Biserică, pun trupul în pridvor, şi încep Psalmul 90:
Cela ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, sub
acoperământul Dumnezeului cerului va petrece. Zice-va
Domnului: Sprijinitorul meu eşti Tu, şi scăparea mea,
Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre dânsul. Că el te va
scăpa de cursa vânătorilor şi de cuvântul turburător. Cu
spatele sale va umbri ţie, şi sub aripile Lui vei nădăjdui; că
cu armă te va înconjura adevărul lui. Nu te vei teme de frica
de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în
întuneric, de întâmplare şi de demonul de amiază-zi. Cădeavor
despre latura ta o mie, şi de-a dreapta ta zece mii, dar de
tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi, şi
răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Că Tu, Doamne, nădejdea,
mea; în cel Preaînalt ţi-ai pus scăpare. Nu vor veni către tine
rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău; că Îngerilor săi
va porunci pentru tine, ca să te păzească în toate căile tale.
Pre mâini te vor ridica, ca să nu se înpiedice de piatră
piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei încăleca, şi vei călca
peste leu şi peste balaur. Că în Mine a nădăjduit şi-l voi
mântui pre dânsul, acoperi-l-voi pre el, că a cunoscut
numele Meu. Striga-va către mine şi-l voi auzi, cu dânsul
sunt în întristare; scoate-l-voi pre el şi-l voi mări. Cu lungime
de zile îl voi umple pre el, şi voi arăta lui mântuirea Mea.
Mărire…, Şi acum..., Aliluia (de trei ori), şi apoi zicem cu glasul
mare:
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Fericiţi cei fără prihană în cale; Aliluia. Şi cântă starea întâia a
Psalmului, pre glasul al 6-lea, Iar după fiecare stih se zice: Aliluia.
Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea
Domnului.
Fericiţi cei ce cercă mărturiile Lui, cu toată inima vor
căuta pre Dânsul.
Că nu cei ce lucrează fărădelege în căile Lui au umblat.
Tu ai poruncit poruncile Tale ca să le păzim foarte.
O de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc îndreptările
Tale.
Atunci nu mă voi ruşina, când voi căuta spre toate
poruncile Tale.
Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii, când mă voi
învăţa judecăţile dreptăţii Tale.
Îndreptările Tale voi păzi, nu mă părăsi până în sfârşit
Întru ce-şi va îndrepta tânărul calea sa? Când va păzi
cuvintele Tale.
Cu toată inima mea te-am căutat pre Tine, să nu mă
lepezi de la poruncile Tale.
Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu
greşesc Ţie.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.
În calea mărturiilor Tale m-am desfătat, mai mult decât
de toată avuţia.
Întru poruncile Tale mă voi deprinde, şi voi cunoaşte căile
Tale.
Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele
Tale.
Răsplăteşte servului Tău; viază-mă, şi voi păzi cuvintele
Tale.
Descoperă ochii mei, şi voi cunoaşte minunile din legea
Ta.
Nemernic sunt eu pre pământ, să nu ascunzi de la mine
cuvintele Tale.
Iubit-a sufletul meu ca să dorească de judecăţile Tale în
tot timpul.
Certat-ai pre cei mândri, blestemaţi cei ce se abat de la
poruncile Tale.
Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am
căutat.
Pentru că au şezut boierii şi asupra mea cleveteau, iar
robul Tău se învăţa întru îndreptările Tale.
Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, şi sfaturile mele
îndreptările Tale.
Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă după
cuvântul Tău.
Căile mele le-am mărturisit şi m-ai auzit; învaţă-mă
îndreptările Tale.
Calea îndreptărilor Tale fă să o înţeleg şi mă voi deprinde
întru minunile Tale.
Dormitat-a sufletul meu de trândăvie, întăreşte-mă întru
cuvintele Tale.
Calea nedreptăţii depărtează-o de la mine, şi cu legea Ta
mă miluieşte.
Calea adevărului am ales, şi judecăţile Tale n-am uitat.
Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, nu mă ruşina.
Pre calea poruncilor Tale am alergat, când ai desfătat
inima mea.
Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi
căuta pre dânsa totdeauna.
Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta, şi o voi păzi pre ea
cu toată inima mea.
Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am
voit.
Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie.
Întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciune; în calea Ta
mă viază.
Pune servului Tău cuvântul Tău întru frica Ta.
Şterge ruşinea mea, de care-mi pare rău, căci judecăţile
Tale sunt bune.
Iată am dorit de poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă
viază.
Şi să vie peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta după
cuvântul Tău.
Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc că am
nădăjduit în cuvintele Tale.
Şi să nu iei din gura mea cuvântul adevărului, până în
sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit.
Şi voi păzi legea Ta pururea în veac şi în veacul veacului.
Şi am umblat în largul meu, că poruncile Tale am căutat.
Şi am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi
nu m-am ruşinat.
Şi am cugetat la poruncile Tale, care le-am iubit foarte, şi
am ridicat mâinile mele spre poruncile Tale, care le-am
iubit, şi m-am deprins întru îndreptările Tale.
Aminteşte-ţi cuvintele Tale către servul Tău prin care mi
ai dat nădejde.
Aceasta m-a mângâiat în umilinţa mea, căci cuvântul Tău
m-a viat.
Cei mândri au făcut nelegiuire foarte, iar eu de la legea
Ta nu m-am abătut.
Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac,
Doamne, şi m-am mângâiat.
Mâhnire m-a cuprins de cei păcătoşi, care părăsesc
legea Ta.
Lăudate erau de mine îndreptările Tale, în locul
înstrăinării mele.
Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău Doamne, şi
am păzit legea Ta.
Aceasta s-a făcut mie, căci îndreptările Tale am căutat.
Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
Rugatu-m-am feţei Tale, cu toată inima mea; miluieşte-mă
după cuvântul Tău.
Cugetat-am la căile Tale, şi am întors picioarele mele la
mărturiile Tale.
Gătitu-m-am şi nu m-am turburat de a păzi poruncile Tale.
Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, şi legea
Ta n-am uitat.
În miezul nopţii m-am sculat, să mă mărturisesc Ţie, spre
judecăţile dreptăţii Tale.
Părtaş sunt eu tuturor celor ce se tem de Tine, şi celor
ce păzesc poruncile Tale.
De mila Ta, Doamne, este plin pământul, îndreptările Tale
mă învaţă.
Bunătate ai făcut cu servul Tău, Doamne, după cuvântul
Tău.
Bunătatea şi învăţătură şi cunoştinţă mă învaţă, că
poruncile Tale am crezut.
Mai înainte de a fi fost umilit, ei am păcătuit; dar acum
cuvântul Tău am păzit.
Bun eşti Tu, Doamne, şi cu bunătatea Ta învaţă-mă
îndreptările Tale.
Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea trufaşilor, iar eu cu
toată inima mea voi cerca poruncile Tale.
Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu la legea Ta am
cugetat.
Bine este mie că m-ai umilit, ca să învăţ îndreptările Tale.
Bună este mie legea gurii Tale, mai mult, de cât mii de
aur şi de argint.
Mărire… Şi acum...
După aceea ectenia:
Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne rugăm
pentru repaosul, şi celelalte. Apoi rugăciunea şi ecfonis, cum s-a
scris la începutul înmormântării, vezi pag. 144.
În urmă, începem a doua stare, glasul al 5-lea; şi după fiecare
stih zicem: Miluieşte pre servul Tău.
Mâinile Tale m-au făcut şi m-au plăsmuit, înţelepţeştemă
şi mă voi învăţa poruncile Tale.
Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că
întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale, şi
întru adevăr m-ai umilit.
Facă-se dar mila Ta robului Tău, ca să mă mângâie, după
cuvântul Tău către robul Tău.
Să vie mie îndurările Tale şi voi fi viu, că legea Ta
cugetarea mea este.
Ruşineze-se mândrii, că cu nedreptate au nelegiuit
asupra mea, iar eu mă voi deprinde întru poruncile Tale.
Să mă întoarcă pre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce
cunosc mărturiile Tale.
Fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să
nu mă ruşinez.
Sfârşit e sufletul meu după mântuirea de la Tine; întru
cuvintele Tale am nădăjduit.
Stinsu-s-au ochii mei pentru cuvântul Tău, zicând: Când
mă vei mângâia?
Că m-am făcut ca un foale în brumă, îndreptările Tale
nu le-am uitat.
Câte sunt zilele robului Tău? Când vei face mie judecată
despre cei ce mă gonesc?
Spusu-mi-au mie călcătorii de lege bârfele, dar nu sunt ca
legea Ta, Doamne.
Toate poruncile Tale sunt adevăr, fără dreptate m-au
prigonit, ajută-mi.
Puţin de nu m-au sfârşit pre mine pre pământ; iar eu n-am
părăsit poruncile Tale.
După mila Ta viază-mă, şi voi păzi mărturiile gurii Tale.
În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer; în neam şi
în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
Cu rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt supuse Ţie.
Că de nu ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aşi fi
pierit în umilinţa mea.
În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai
viat.
Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am
căutat.
Pre mine m-au aşteptat păcătoşii să mă piardă, mărturiile
Tale am cunoscut.
A toată săvârşirea am văzut marginea; desfătată este
porunca Ta foarte.
Cât am iubit legea Ta, Doamne! toată ziua gândirea mea
este.
Mai mult decât pre vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu
porunca Ta, că în veac a mea este.
Mai mult decât toţi cei ce mă învaţă am înţeles, că
mărturiile Tale gândirea mea este.
Mai mult decât cei bătrâni am priceput, căci poruncile
Tale am căutat.
De la toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să
păzesc cuvintele Tale.
De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus lege
mie.
Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult
de cât mierea, gurii mele.
Din poruncile Tale am cunoscut, pentru aceasta am urât
toată calea nedreptăţii.
Făclie picioarelor mele este legea Ta, şi lumină cărărilor
mele.
Juratu-m-am şi am pus ca să păzesc judecăţile dreptăţii
Tale.
Umilitu-m-am până în sfârşit, Doamne, viază-mă după
cuvântul Tău.
Cele de bună voie ale gurii mele le binevoieşte, Doamne,
şi judecăţile Tale mă învaţă.
Sufletul meu în mâinile Tale este pururea, şi legea Ta nam
uitat.
Pus-au păcătoşii cursă mie, şi de la poruncile Tale nu mam
rătăcit.
Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucuria inimii
mele sunt.
Plecat-am inima mea, ca să facă îndreptările Tale în
veac pentru răsplătire.
Pre călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.
Ajutorul şi sprijinitorul meu eşti Tu, întru cuvintele Tale
am nădăjduit.
Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerca
poruncile Dumnezeului meu.
Apără-mă după cuvântul Tău şi voi fi viu; nu mă ruşina
pre mine în aşteptarea mea.
Ajută-mi şi mă voi mântui, şi voi cugeta întru îndreptările
Tale pururea.
Defăimat-ai pre toţi cei ce se depărtează de la
îndreptările, Tale că cu nedrept este gândul lor.
Călcători de lege am socotit pre toţi păcătoşii
pământului, pentru aceasta am iubit mărturiile Tale.
Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele; că de judecăţile Tale
m-am temut.
Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pre mine celor
ce-mi fac strâmbătate.
Primeşte întru bunătate pre robul Tău, ca să nu mă
calomnieze cei mândri.
Ochii mei s-au stins după mântuirea Ta şi după cuvântul
dreptăţii Tale.
Fă cu robul Tău după mila Ta, şi îndreptările Tale învaţămă.
Robul Tău sunt eu, înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte
mărturiile Tale.
Timpul este a face, Doamne, stricat-au legea Ta.
Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult de cât
aurul şi topazul.
Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat;
toată calea nedreaptă am urât.
Minunate sunt mărturiile Tale; pentru aceasta le-au cercat
pre ele sufletul meu.
Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pre
prunci.
Gura mea am deschis şi am suspinat, că de poruncile
Tale am dorit.
Mărire…, Şi acum…, apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului
să ne rugăm. Încă ne rugăm pentru repaosul..., şi apoi rugăciunea
şi ecfonisul, cum s-a scris la începutul înmormântării, vezi pag.
144. Apoi începem a treia stare, glasul al 3-lea, şi zicem la fiecare
stih: Aliluia.
Caută spre mine şi mă miluieşte după judecata celor ce
iubesc numele Tău.
Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău şi să nu mă
stăpânească toată fărădelegea.
Mântuieşte-mă de defăimarea oamenilor şi voi păzi
poruncile Tale.
Faţa Ta arată-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările
Tale.
Izvoare de apă au curs din ochii mei, pentru că n-am păzit
legea Ta.
Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
Poruncit-ai dreptate a fi mărturiile Tale şi adevăr foarte.
Topitu-m-a râvnirea pentru Tine, că au uitat cuvintele Tale
vrăjmaşii mei.
Lămurit este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pre
el.
Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu leam
uitat.
Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevăr.
Necazuri şi nevoi m-au aflat, poruncile Tale sunt
cugetarea mea.
Dreptate sunt mărturiile Tale în veac, înţelepţeşte-mă şi
voi fi viu.
Strigat-am din toată inima mea, auzi-mă, Doamne,
îndreptările Tale voi căuta.
Strigat-am Ţie, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.
Apucat-am mai înainte şi am strigat; întru cuvintele Tale
am nădăjduit.
Mânecat-au ochii mei dis de dimineaţă, ca să cuget la
cuvintele Tale.
Glasul meu auzi-l, Doamne; după mare mila Ta, după
judecata Ta mă viază.
Apropiatu-s-au cei ce mă goneau cu nelegiuire şi de la
legea Ta s-au depărtat.
Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate căile Tale sunt adevăr.
De la început am cunoscut din mărturiile Tale, că în veac
le-ai întemeiat pre ele.
Vezi umilinţa mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.
Judecă judecata mea şi mă mântuieşte, pentru cuvântul
Tău viază-mă.
Departe este de la păcătoşi, mântuirea, că îndreptările
Tale n-au căutat.
Îndurările Tale multe sunt, Doamne, după judecata Ta mă
viază.
Mulţi sunt cei ce mă gonesc şi mă necăjesc, dar de la
mărturiile Tale nu m-am abătut.
Văzut-am pre cei neînţelegători şi mă topeam, că
cuvintele Tale nu le-au păzit.
Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne, întru mila Ta
viază-mă.
Începătorul cuvintelor Tale este adevărul şi în veac toate
judecăţile dreptăţii Tale.
Boerii m-au gonit în zadar, dar de cuvintele Tale s-a
înfricoşat inima mea.
Bucura-mă-voi eu de cuvintele Tale mai mult de cât cela
ce află dobânzi multe.
Nedreptatea am urât şi m-am scârbit, dar legea Ta am
iubit.
De şapte ori în zi te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii
Tale.
Pace este multă celor ce iubesc legea Ta şi nu este lor
piedică.
Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am
iubit.
Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.
Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile
mele înaintea Ta sunt, Doamne.
Apropie-se rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, după
cuvântul Tău mă înţelepţeşte.
Vie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, după cuvântul
Tău mă mântuieşte.
Răspunde-vor buzele mele laudă, când mă vei învăţa
îndreptările Tale.
Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile
Tale sunt dreptate.
Fie mâna Ta ca să mă mântuiască, că poruncile Tale am
ales.
Dorit-am de mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea
mea este.
Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale
vor ajuta mie.
Rătăcit-am ca o oaie pierdută, caută spre robul Tău, că
poruncile Tale n-am uitat.
Şi îndată cântă acestea pre glasul al 5-lea:
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Ceata Sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului; să aflu şi
eu calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; recheamămă,
Mântuitorule, şi mă mântuieşte.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Cei ce pre Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi aţi fost
junghiaţi, ca nişte miei, fiind mutaţi la viaţa cea ne
îmbătrânită, şi pururea veşnică Sfinţilor; aceluia cu deadinsul,
Mucenicilor, vă rugaţi, să ne dăruiască nouă
dezlegarea datoriilor.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Cei ce aţi umblat pre calea cea strâmtă şi cu chinuri, toţi
care în viaţă Crucea, ca un jug, aţi luat şi mie aţi urmat cu
credinţă, veniţi de luaţi darurile care am gătit vouă, şi
cununile cereşti.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar de şi port
rănile păcatelor; miluieşte făptura Ta, Stăpâne, şi o
curăţeşte cu îndurarea Ta, şi moştenirea cea dorită
dăruieşte-mi, făcându-mă iarăşi cetăţean raiului.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Cela ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai plăsmuit şi cu chipul
Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea
poruncii iarăşi m-ai întors în pământ, din carele am fost luat;
la Cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi
iarăşi împodobindu-mă.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale
Odihneşte, Dumnezeule, pre robul Tău şi-l aşează în rai,
unde cetele Sfinţilor, Doamne, şi drepţii, ca luminătorii,
strălucesc; pre adormitul robul Tău repausează-l, trecându-i
toate greşalele.
Mărire...
Pre o Dumnezeire întreit strălucitoare cu cucernicie să o
lăudăm strigând: Sfânt eşti, Părinte fără de început, Fiule cel
împreună fără de început, şi Duhule cel dumnezeiesc,
luminează-ne pre noi, care cu credinţă slujim Ţie, şi ne
scoate din focul cel veşnic.
Şi acum… a Născătoarei:
Bucură-te, Curată ceea ce ai născut pre Dumnezeu cu trup
spre mântuirea tuturor, că neamul omenesc a aflat mântuire
prin tine, şi noi să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu,
curată şi binecuvântată.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire Ţie Dumnezeule, (de trei ori); apoi
Diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne
rugăm pentru repaosul, şi celelalte, cum s-au scris la început; şi
după ecfonis, cântăm troparul, glasul al 5-lea:
Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pre robul Tău,
şi-l aşează pre dânsul în curţile Tale, precum este scris,
trecând ca un bun greşalele lui, cele de voie şi cele fără de
voie, şi toate cele întru neştiinţă şi întru ştiinţă, Iubitorule
de oameni.
Mărire…
Şi toate cele întru neştiinţă şi întru ştiinţă, iubitorule de
oameni.
Şi acum… a Născătoarei:
Cela ce ai răsărit lumii din Fecioară, Hristoase
Dumnezeule, şi printr-însa fii luminii ne-ai arătat, miluieştene
pre noi.
Apoi Psalmul al 50-lea pag. 78 şi canonul al cărui acrostihul la
Greci este: Cânt cântarea a şasea a celor răposaţi. A lui Teofan.
CANONUL
Cântarea 1-a, glasul al 6-lea
Irmos: Ca pre uscat umblând Israil cu urmele
În cămările cereşti vitejii Mucenici pururea Te roagă,
Hristoase pre credinciosul ce L-ai mutat de pre pământ,
învredniceşte-l a câştiga bunătăţile cele veşnice.
Cela ce ai înfrumuseţat toate, pre mine omul, făptură
amestecată, între umilinţă şi între mărire, m-ai plăsmuit.
Pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneştel.
Mărire…
Cetăţean şi lucrător raiului din început m-ai rânduit; dar
călcând porunca Ta m-ai alungat. Pentru aceasta,
Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneşte-l.
Şi acum…
Cela ce din coastă a plăsmuit de la început pre Eva,
strămoaşa noastră, din prea curatul tău pântece s-a
îmbrăcat cu trup, prin care, Curată, tăria morţii a surpat.
Cântarea 3-a, Irmos:
Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu,
Carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai
întărit pre piatra mărturisirii Tale.
După lege s-au luptat Mucenicii Tăi, Dătătorule de viaţă,
şi cu cunună de biruinţă înfrumuseţându-se, cu de-adinsul
mijlocesc, celui ce în credinţă s-a strămutat, mântuire
veşnică.
Învăţatu-m-ai întâi cu multe minuni şi semne pre mine
rătăcitul, iar mai în urmă Însuţi umilindu-te, ca un Îndurat,
căutându-mă, m-ai aflat şi m-ai mântuit.
Mărire…
Pre cela ce a trecut la Tine din nestatornică stricăciunea
celor trecătoare, în locaşurile cele veşnice, învredniceşte-l,
Bunule, cu bucurie a vieţui, îndreptându-l prin credinţă şi
prin har.
Şi acum…
Nimeni nu este fără prihană, precum tu, preacurată Maica
lui Dumnezeu; că tu singură ai zămislit în pântece pre
adevăratul Dumnezeu cel veşnic, Carele a stricat puterea
morţii.
Iar Diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm; şi
celelalte; şi după Ecfonis: Catismala, glasul al 6-lea:
Cu adevărat deşertăciune sunt toate, şi viaţa aceasta este
umbră şi vis; că în deşert se turbură tot pământeanul,
precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în
mormânt ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi
săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pre robul
Tău acesta mutat de la noi repausează-l ca un Iubitor de
oameni.
Mărire… Şi acum… a Născătoarei:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în timpul vieţii mele
nu mă părăsi pre mine; ajutorului omenesc nu mă
încredinţa, ci singură mă apără şi miluieşte.
Cântarea a 4-a
Irmos: Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul...
Arătând cunoştinţă de o înţelepciune mai mare şi de o
bunătate covârşitoare în privirea darurilor, Stăpâne, cetele
Mucenicilor le-ai numărat împreună cu Îngerii.
Pre aceasta ce s-au mutat la Tine, Hristoase,
învredniceşte-l a dobândi mărirea Ta cea negrăită, unde este
locaşul celor ce se veselesc şi glasul curatei bucurii.
Mărire…
Pre cel mutat de pre pământ, care laudă puterea Ta cea
Dumnezeiască, primeşte-l, făcându-l fiu luminii, şi curăţeştel
de ceaţa păcatului, mult îndurate.
Şi acum… a Născătoarei:
Vas prea curat, templu cu totul neprihănit, chivot
Preasfânt, loc fecioresc de sfinţenie, pre tine, frumuseţea lui
Iacov, te-a ales Stăpânul.
Cântarea 5-a
Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea Ta...
Ca o jertfă Sfinţită, şi ca o pârgă a firii omeneşti
aducându-se Mucenicii lui Dumnezeu celui mărit, nouă
pururea ne mijlocesc mântuire.
Vieţii cereşti şi împărţirii darurilor învredniceşte,
Doamne, pre credinciosul robul Tău cel adormit, dându-i şi
dezlegare de păcate.
Mărire…
Cela ce singur din fire eşti făcător de viaţă şi adâncul cel
neurmărit al bunătăţii cu adevărat, pre aceasta ce s-a
săvârşit învredniceşte-l împărăţiei Tale, îndurate, Unule
nemuritorule.
Şi acum… a Născătoarei:
Tărie şi cântare şi mântuire s-a făcut celor pierduţi, Cela
ce s-a născut din tine, Stăpâna lumii, Carele a izbăvit de
porţile iadului pre cei ce cu credinţă te fericesc pre tine.
Cântarea 6-a, Irmos:
Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la
limanul Tău cel lin alergând, strig Ţie; Scoate din stricăciune
viaţa mea, mult-Îndurate.
Pre cruce fiind răstignit ai adunat la Tine cetele
Mucenicilor, care au urmat patimii Tale, Bunule; pentru
aceasta ne rugăm Ţie: pre acesta ce s-a mutat acum la Tine
odihneşte-l.
Când vei veni întru mărirea Ta cea nespusă, să judeci
înfricoşat toată lumea, binevoieşte, Răscumpărătorule, să Te
întâmpine vesel pre nori credinciosul robul Tău, pre Carele lai
luat de pre pământ.
Mărire…
Izvor de viaţă eşti, Stăpâne, Carele cu bărbăţie
Dumnezeiască dezlegi pre cei ferecaţi; pre robul Tău aceasta
ce cu credinţă a venit la Tine, aşează-l în desfătarea raiului.
Şi acum… a Născătoarei:
În pământ ne-am întors călcând porunca lui Dumnezeu
cea Sfântă, iar prin tine, Fecioară, la cer de pre pământ neam
înălţat, scuturând stricăciunea morţii.
Apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Şi
rugăciunea: Dumnezeul duhurilor, şi după ecfonis:
Condac glasul-al 8-lea:
Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului
robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin,
ci viaţă fără de sfârşit.
Icos:
Tu singur eşti nemuritor, Cela ce ai făcut şi ai plăsmuit
pre om; iar pământenii din pământ suntem plăsmuiţi şi în
acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cela ce mai
plăsmuit şi mi-ai zis: că pământ eşti şi în pământ vei merge;
unde toţi muritorii mergem, făcând la mormânt cântarea cea
de plângere: Aliluia. (de trei ori)
Şi iarăşi cântă; Cu Sfinţii odihneşte Hristoase...
Cântarea 7-a
Irmos: Revărsător de rouă cuptorul…
Mucenicii fiind dezlegaţi cu sângele Tău de călcarea
poruncii celei dintâi, şi stropindu-se cu sângele lor, arătat au
închipuit junghierea Ta; binecuvântat eşti Dumnezeul
părinţilor noştri.
Pre moartea cea semeaţă o ai omorât, Cuvinte
Începătorule de viaţă, primeşte deci acum şi pre acesta ce în
credinţă a adormit, căci cântă şi zice Ţie Hristoase:
binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Mărire…
Cela ce m-ai însufleţit pre mine omul cu suflarea cea
dumnezeiască, Doamne Atotputernice, pre acesta mutat
învredniceşte-l, Stăpâne, Împărăţiei Tale, spre a-ţi cânta Ţie,
Mântuitorule: binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum… a Născătoarei:
Mai pre sus de toată făptura te-ai făcut, preanevinovată,
zămislind pre Dumnezeu, Carele a sfărâmat porţile morţii şi
a frânt încuietorile. Pentru aceasta, Curată, pre tine cu
cântări te mărim credincioşii, ca pre Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 8-a
Irmos: Din văpaie rouă ai izvorât tinerilor...
Tărie arătând vitejilor, cu cununi de învingere v-aţi
înfrumuseţat, Mucenici ai lui Hristos, purtători de lupte,
strigând: Pre Tine Te preaînălţăm Hristoase, în veci.
Pre credincioşii ce în sfinţenie au părăsit viaţa şi s-au
mutat la Tine, Stăpânul, primeşte-i cu blândeţe, odihnindu-i
ca un Îndurat, pre cei care Te preaînalţă întru toţi vecii.
Mărire…
Binevoieşte acum, Mântuitorule, ca toţi cei mai înainte
adormiţi să se sălăşluiască în pământul celor blânzi,
îndreptând prin credinţa către Tine şi prin har pre cei care te
preaînalţă întru toţi vecii.
Şi acum… a Născătoarei:
Preafericită, te fericim toţi pre tine, care ai născut pre
Cuvântul Cela cu adevărat fericit, Carele pentru noi s-a
întrupat, şi pentru aceasta Îl preaînălţăm în toţi vecii.
Cântarea a 9-a Irmos:
Pre Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor,
spre Carele nu cutează a privi oştile Îngereşti; iar prin tine,
Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pre
Carele mărindu-L cu oştile cereşti, pre tine te fericim.
Nădejdea a întărit cetele Mucenicilor, şi spre dragostea Ta
cu căldură i-a întraripat, preînchipuind acestora repausul cel
cu adevărat neînvăluit al bunurilor viitoare, de care
învredniceşte, Bunule, şi pre credinciosul ce s-a strămutat
de aicea.
Strălucirea cea luminoasă şi dumnezeiască, binevoieşte,
Hristoase, să o dobândească acesta ce cu credinţă s-a mutat,
dăruindu-i repaus, ca un singur Îndurat, în sânurile lui
Avraam, şi învrednicindu-l fericirii celei veşnice.
Mărire…
Cela ce eşti din fire bun şi milos, voitor de milă şi adâncul
îndurării, pre cel ce l-ai mutat din locul aceasta al răutăţii şi
din umbra morţii, Mântuitorule, aşează-l unde străluceşte
lumina Ta.
Şi acum… a Născătoarei:
Cort Sfânt te cunoaştem pre tine, Curată, chivot şi tabla
legii harului, că prin tine s-a dăruit iertarea celor îndreptaţi
cu sângele Celui ce s-a întrupat din pântecele tău, cea cu
totul nevinovată.
Apoi: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm: şi celelalte. Şi
după Ecfonis, cântăm stihirile idiomele ale lui Ioan Damaschin,
glasul I-iu:
Care desfătare lumească rămâne neîmpărtăşită de
întristare? Care mărire stă pre pământ neschimbată? Toate
sunt decât umbra mai neputincioase, toate decât visurile
mai înşelătoare; o clipire, şi pre toate acestea moartea le
apucă. Ci în lumina feţei Tale, Hristoase şi întru îndulcirea
frumuseţii Tale, pre cela ce ai ales odihneşte-l, ca un Iubitor
de oameni.
Glasul al 2-lea:
Ce luptă are sufletul despărţindu-se de trup! Vai, cât
lăcrimează atunci, şi nu este cine să-l miluiască pre dânsul!
Către Îngeri ridicându-şi ochii, în deşert se roagă; către
oameni mâinile întinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru
aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre,
strămutatului să-i cerem repaos de la Hristos, şi sufletelor
noastre mare milă.
Glasul al 3-lea:
Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti, câte nu rămân
după moarte; nu rămâne averea, nu ne însoţeşte mărirea; că
venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta lui
Hristos celui nemuritor să strigăm: Pre acesta ce s-a mutat
de la noi repausează-l, unde este locaşul tuturor celor ce se
veselesc.
Glasul al 4-lea:
Unde este dezmierdăciunea cea lumească? Unde este
nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde
este mulţimea slugilor şi zgomotul? Toate sunt ţărână, toate
cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui
nemuritor: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte
pre acesta ce s-a mutat de la noi, repausându-l întru fericirea
cea neîmbătrânită.
Glasul: al 5-lea:
Adusu-mi-am aminte de prorocul ce strigă: Eu sunt
pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în mormânturi, şi am
văzut oase goale şi am zis: Oare cine este împăratul sau
ostaşul, sau bogatul, sau săracul, sau dreptul sau păcătosul?
Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pre robul Tău.
Glasul al 6-lea:
Început de fiinţare a fost mie porunca Ta cea
plăsmuitoare; că voind din cea nevăzută şi din cea văzută sămi
alcătuieşti fire vie, din pământ trupul mi-ai zidit şi mi-ai
dat suflet cu insuflarea Ta cea Dumnezeiască şi făcătoare de
viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, pre robul Tău în latura celor
vii şi în corturile drepţilor odihneşte-l.
Glasul al 7-lea:
După chip şi după asemănarea Ta plăsmuind din început
pre om, l-ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale;
iar din pizma diavolului fiind amăgit s-a împărtăşit mâncării,
călcător poruncilor Tale făcându-se. Pentru aceasta iarăşi în
pământ din carele s-a luat l-ai osândit să se întoarcă,
Doamne, şi să-şi ceară odihnă.
Glasul al 8-lea:
Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte, şi văd în
mormânturi zăcând frumuseţea noastră cea zidită după
chipul lui Dumnezeu, grozavă dispreţuită şi fără chip. O
minune! Ce taină este aceasta, ce s-a făcut cu noi? Cum neam
dat stricăciunii? Cum ne-am înjugat cu moartea? Cu
adevărat, după porunca lui Dumnezeu, precum este scris, a
Celui ce dă adormitului odihnă.
Apoi Fericirile, glasul al 6-lea:
Întru Împărăţia Ta când vei veni pomeneşte-ne pre noi.
Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia
Cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor
sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pre tâlharul întâi l-ai făcut, Hristoase, cetăţean raiului, că
a strigat Ţie pre Cruce: pomeneşte-mă! Pocăinţei aceluia
învredniceşte-mă şi pre mine nevrednicul.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre
Dumnezeu.
Cela ce stăpâneşti viaţa şi moartea în locaşurile Sfinţilor
repausează pre acesta ce l-ai mutat din acestea trecătoare,
şi mă pomeneşte, când vei veni întru Împărăţia Ta.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chema.
Cela ce stăpâneşti sufletele şi trupurile, în a căruia mână
este suflarea noastră, mângâierea celor întristaţi, odihneşte
în latura drepţilor pre aceasta ce l-ai mutat.
Fericiţi cei asupriţi pentru dreptate, că acelora este
Împărăţia Cerurilor.
Hristos să te odihnească în latura celor vii şi uşile raiului
să-ţi deschidă, şi cetăţean Împărăţiei să te arate, şi iertare
să-ţi dăruiască de cele ce ai greşit în viaţă, iubitorule de
Hristos.
Fericiţi veţi fi, când vă vor defăima şi vă vor prigoni, şi vor
zice tot cuvântul rău, minţind împrotiva voastră pentru
mine.
Să mergem şi să vedem în mormânturi, că oase goale este
omul, mâncare viermilor şi putoare, şi să cunoaştem ce este
avuţia, frumuseţea, tăria şi mărirea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în
ceruri.
Să auzim ce strigă Atotţiitorul: Vai, de cei ce cearcă să
vadă ziua cea înfricoşată a Domnului! Că aceea este
întuneric; că cu foc va să lămurească toate.
Mărire…
Tatălui mă închin, Celui ce a născut prin naştere şi
purcedere fără început; pre Fiul măresc Cela ce s-a născut; şi
cânt pre Duhul Sfânt, Carele străluceşte împreună cu Tatăl şi
cu Fiul.
Şi acum… a Născătoarei:
Cum izvorăşti lapte din ţâţele tale, Fecioară? Cum
hrăneşti pre Hrănitorul făpturii? Aşa cum ştie Cela ce a
izvorât apă din piatră, pâraie de ape poporului celui însetat,
precum este scris.
Apoi prochimen, glasul al 6-lea:
Fericită este calea întru care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit
ţie loc de odihnă
stih: Către Tine Doamne voi striga.
Din cartea cea către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
citire: 4: 13-17
Fraţilor, nu voiesc să nu ştiţi voi pentru cei ce au adormit,
ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi ce n-au nădejde. Pentru că
de credem că Iisus a murit şi a înviat, aşa şi Dumnezeu, pre
cei adormiţi întru Iisus aduce-i-va împreună cu El. Că
aceasta grăim vouă cu cuvântul Domnului, că noi cei vii,
care vom fi rămaşi la venirea Domnului, nu vom întrece pre
cei adormiţi; că Însuşi Domnul întru poruncă, prin glasul
arhanghelului şi prin trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogori
din cer, şi cei morţi în Hristos vor învia întâi. După aceea noi
cei vii care vom fi rămaşi, împreună cu dânşii vom fi răpiţi în
nori, întru întâmpinarea Domnului în aer, şi aşa pururea cu
Domnul vom fi.
Aliluia, glasul al 6-lea:
Fericit este pre care l-ai ales şi l-ai primit Doamne
Evanghelia de la Ioan: 5: 24-30
Zis-a Domnul către iudeii care venise la Dânsul: Amin,
Amin zic vouă, că cela ce aude cuvintele Mele şi crede celui
ce M-a trimis pre Mine, are viaţă veşnică, şi la judecată nu va
veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă. Amin, Amin zic vouă,
că vine ora şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului
lui Dumnezeu, şi care vor auzi vor învia. Că precum Tatăl are
viaţă în sine, aşa a dat şi Fiului să aibă viaţă în sine, şi
stăpânire i-a dat Lui şi judecată să facă. Pentru că Fiu al
Omului este, nu vă miraţi de aceasta; că vine ora, în care toţi
cei din mormânturi vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei ce au
făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele
rele întru învierea judecăţii. Nu pot Eu să fac de la mine
nimic; precum aud judec, şi judecata Mea este dreaptă; că
nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu Celui ce M-a trimis.
Apoi Diaconul: Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare
mila Ta..., Încă ne rugăm pentru odihna sufletului robului lui
Dumnezeu, şi celelalte după ştiinţă. Şi după terminarea acestora,
zice Arhiereul, sau Proestosul de va fi rugăciunea: Dumnezeul
duhurilor şi a tot trupul, cu glasul tare venind aproape de trup,
împreună cu dânsul şi ceilalţi Preoţi.
Se cade a şti, că până când Diaconul zice Ecteniile, fiecare din
Preoţi citeşte la rândul său în taină rugăciunea de mai sus,
aproape de trup.
Apoi rugăciunile, acestea, care se citesc de Arhiereu; iar nefiind
Arhiereu se zic şi de Preot.
Diaconul: Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta
cea negrăită ai făcut pre om din ţărână, şi l-ai închipuit întru
podoabă, şi frumuseţe. Şi l-ai înfrumuseţat ca pre o cinstită
şi cerească agonisită, spre cuvântare de mărire, şi buna
cuviinţă a măririi şi a Împărăţiei Tale, ca să-l aduci pre el
după chip şi asemănare: iar călcând porunca învăţăturii
Tale, şi împărtăşit fiind chipului, şi nepăzindu-l, şi pentru
aceasta ca să nu fie fără de moarte răutatea, cu iubire de
oameni ai poruncit împreunării şi amestecării aceştia, şi
negrăitei Tale legăturii aceştia, ca un Dumnezeu al părinţilor
noştri, prin vrerea Ta cea Dumnezeiască să se taie şi să se
risipească, iar sufletul să se mute acolo, de unde şi pre a fi a
luat până la obşteasca înviere, şi trupul să se risipească
întru acelea dintru care este şi alcătuit. Pentru aceasta ne
rugăm Ţie Părintelui celui fără de început, şi Unuia-Născut
Fiului Tău, şi Preasfântului, şi Celui de o fiinţă, şi făcătorului
de viaţă Duhului Tău, să nu treci zidirea Ta să fie înghiţită de
piericiune. Ci trupul adică să se risipească în pământ dintru
carele este şi alcătuit, iar sufletul să se aşeze în ceata
drepţilor. Aşa Doamne Dumnezeul nostru să biruiască mila
Ta cea nemăsurată, şi iubirea de oameni cea ne asemănată:
Şi de a căzut robul Tău acesta sub blestemul tatălui său, sau
al maicii sale, sau sub blestemul său, sau pre vreunul din
preoţi a amărât, şi de la dânsul a luat legătură nedezlegată:
sau în grea afurisanie de la Arhiereu a căzut, şi prin
nebăgarea de seamă, şi prin lene n-a dobândit iertăciune,
iartă-l pre acesta prin mine păcătosul şi nevrednicul servul
Tău: şi trupul lui adecă îl dezleagă în pământ dintru carele a
fost alcătuit; iar sufletul lui îl aşează în corturile Sfinţilor.
Aşa Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ai dat această
putere verhovnicului Petru, şi celorlalţi Sfinţi, şi
dumnezeieşti Apostoli ai Tăi, ca să dea iertare păcatelor, şi
ai zis: Ori câte veţi lega, şi veţi dezlega, să fie legate, şi
dezlegate. Şi printr-înşii şi nouă păcătoşilor ne-ai dăruit
această putere: Dezleagă pre adormitul robul Tău (N) de
păcatul cel sufletesc, şi trupesc: Şi să fie iertat şi în veacul
cel de acum, şi în cela ce va să vie: Pentru rugăciunile
Preacuratei, şi pururea Fecioarei Maria, şi ale tuturor
Sfinţilor Tăi, Amin.
Altă rugăciune asemenea:
Domnului să rugăm
Stăpâne mult-Milostive Doamne Iisuse Hristoase
Dumnezeul nostru, Carele pre verhovnicul ucenicilor, şi
Apostolilor Tăi Petru ai zidit Biserica Ta, şi i-ai dat lui cheile
Împărăţiei Cerurilor: Şi cu darul Tău ai voit a se da lui, şi
celorlalţi Apostoli toată puterea, ca să fie legate şi în cer,
câte de dânşii s-au legat, aşijderea să fie şi dezlegate în cer,
câte de dânşii pre pământ s-au dezlegat. Cela ce ne-ai
învrednicit şi pre noi smeriţii, şi nevrednicii, prin iubirea Ta
de oameni cea negrăită a fi următori puterii celei date lor, ca
şi noi aşijderea să legăm, şi să dezlegăm cele ce se întâmplă
întru poporul Tău: Însuţi Preabunule Împărate! Prin mine
smeritul şi nevrednicul servul Tău iartă robului Tău (N) ori ce
a greşit întru aceasta viaţă ca un om: şi-i lasă lui câte cu
cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul a greşit, dezlegându-i
şi legătura care este pusă asupra lui, ori în ce chip ar fi; cu
care însuşi de sine din răpire, sau din altă pricină oare care
s-a legat pre sine: sau de la Arhiereu, sau de la alt cineva,
prin pizma, şi prin împreună lucrarea vicleanului a suferit o
alunecare ca aceasta. Binevoieşte ca un singur bun, şi mult-
Milostiv, sufletul lui adică să se aşeze cu Sfinţii care din veac
bine ţi-au plăcut Ţie, iar trupul să se dea firii celei zidite de
Tine: Că bine eşti cuvântat, şi preamărit în veci, Amin.
Şi ecfonis, de Arhiereu, sau întâiul Preot: Că Tu eşti învierea,
viaţa... În urmă, se face sărutarea.
Apoi cântăm aceste prosomii, glasul al 2-lea:
Când de pre lemn...
Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pre
urmă, mulţumind lui Dumnezeu; că acesta a ieşit din
rudenia sa şi de mormânt se apropie, ne mai grijindu-se de
cele deşarte şi de trupul cel mult pătimitor; unde sunt acum
rudele şi prietenii? că iată ne despărţim; căruia să-i facă
repaus, Domnului să ne rugăm.
Ce despărţire, o fraţilor? ce tânguire, ce plângere în ora
de acum? Deci veniţi să sărutăm pre cela ce puţin mai
înainte a fost cu noi, că se dă mormântului, cu piatra se
acoperă, în întuneric se aşează, cu morţii se îngroapă; de
toate rudeniile şi prietenii acum se desparte; căruia să-i facă
odihnă, Domnului să ne rugăm.
Acum toată pompa cea vicleană a deşertăciunii vieţii se
desface; pentru că sufletul lipsind din trup, lutul s-a negrit,
vasul s-a stricat; fără glasul, fără simţire, este mort,
nemişcat; pre carele petrecându-l la mormânt, să ne rugăm
Domnului să-i dea odihnă în veci.
Ce este viaţa noastră? Floare şi fum şi rouă de dimineaţă,
cu adevărat. Deci veniţi la mormânt să vedem aievea, unde
este frumuseţea trupului, şi unde sunt tinereţile? Unde ochii
şi figura trupului? Toate s-au veştejit ca iarba, toate s-au
stins; veniţi să cădem la Hristos cu lacrimi.
Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este
despărţirea sufletului; iad şi pierzare este viaţa acestor
trecătoare, umbră fără fiinţă, vis înşelător, ce se arată ca o
nălucă, chin al vieţii pământeşti. Să fugim departe de tot
păcatul lumesc, ca să moştenim cele cereşti.
Văzând mortul zăcând, toţi să ne gândim la momentul cel
din urmă; că acesta trece ca fumul de pre pământ, ca floarea
a înflorit, ca iarba s-a tăiat; cu pânză se înfăşoară, cu
pământ se acoperă; pre carele lăsându-l acoperit, lui Hristos
să ne rugăm, ca să-i dea odihnă în veci.
Veniţi cei ce ne tragem din Adam, să vedem aruncat în
pământ pre cel după chipul nostru, carele, pierzându-şi
toată frumuseţea, stă în mormânt topit, putrejune viermilor
de întuneric stricat, cu pământ învelit; pre carele lăsându-l
acoperit, lui Hristos să ne rugăm, ca să-i dea odihnă în veci.
Când sufletul va să fie răpit din trup, cu putere de Îngeri
înfricoşaţi, uită toate rudeniile şi cunoscuţii şi cele ale
trupului celui mult pătimaş, şi se îngrijeşte numai de cele ce
vor să fie şi cugetă numai cum va sta la viitoarea judecată.
Veniţi dar ca, rugând pre Judecătorul, toţi să cerem de la
Domnul, să-i ierte cele ce a lucrat.
Veniţi fraţilor, la mormânt să vedem cenuşa şi pulberea
din care suntem plăsmuiţi. Unde mergem acuma şi ce am
ajuns? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul sau
cine slobodul? Au nu sunt toţi cenuşă? Frumuseţea feţei s-a
topit şi toată floarea tinereţilor a veştejit-o moartea.
Adevărat toate dulceţile şi cele preamărite ale vieţii sunt
deşertăciune şi stricăciune, că toţi vom muri: împăraţii şi
boierii, judecătorii şi principii, bogaţii şi săracii, şi toată
firea omenească; că cei ce odinioară erau în viaţă, acum
sunt aruncaţi în morminte; pentru care să ne rugăm
Domnului spre a-i repausa.
Toate organele trupului acum netrebnice se văd, cele
puţin mai înainte mişcătoare toate sunt nelucrătoare,
moarte, nesimţitoare; că ochii au apus, picioarele s-au legat,
mâinile au încetat şi auzul cu dânsele, limba în tăcere s-a
îngrădit mormântului se predau; cu adevărat deşertăciune
sunt toate cele omeneşti.
Mântuieşte pre cei ce nădăjduiesc în tine, Maica Soarelui
Celui neapus, Născătoare de Dumnezeu şi cere de la Cel
Preabun, rugămu-ne, ca cu rugăciunile Tale să repauseze
pre cela ce s-a mutat acum, unde repausează sufletele
drepţilor, şi moştenitor bunătăţilor celor dumnezeieşti
arată-l în curţile drepţilor, spre pomenire veşnică, ceea ce
eşti cu totul nevinovată.
Mărire… glasul al 6-lea:
Văzându-mă zăcând fără glasul şi fără suflare, plângeţi
toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudeniile şi
cunoscuţii! Că ieri vorbeam cu voi şi fără veste mi-a venit
înfricoşata oră a morţii. Ci veniţi toţi cei ce mă iubiţi şi mă
sărutaţi cu sărutarea cea mai de pre urmă; că de acum nu
voi mai umbla cu voi, nici voi mai vorbi! Că la Judecătorul
mă duc, unde nu este părtinire: că sluga şi stăpânul
împreună vor sta, împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul
întru asemenea cinste; că fiecare din faptele sale, sau se va
mări, sau se va ruşina. Ci vă rog pre toţi şi mă cuceresc
vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru
mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele la locul cel de
pedeapsă, ci să mă aşeze, unde este lumina vieţii.
Şi acum… a Născătoarei:
Cu rugăciunile celeia ce te-a născut, Hristoase, şi cu ale
Înaintemergătorului Tău, cu ale a Apostolilor, Prorocilor,
Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, şi cu ale tuturor Sfinţilor,
repausează pre robul Tău cel adormit.
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…,
Că a Ta este Împărăţia…, şi Troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi
celelalte. Diaconul: Ectenia şi rugăciunea de către Preot:
Dumnezeul duhurilor…, iară după Ecfonis: Mărire…, Şi acum…, şi
apolisul aceasta.
Cela ce a înviat din morţi Hristos Adevăratul Dumnezeul
nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu ale
Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, cu ale preacuvioşilor
şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, şi cu ale tuturor
Sfinţilor, sufletul robului său (N), ce s-a mutat de la noi,
în corturile drepţilor să-l aşeze, în sânurile lui Avraam să-l
odihnească, cu drepţii să-l numere; şi pre noi să ne
miluiască ca un bun şi de oameni iubitor.
Apoi zicem: Veşnica pomenire ţie, vrednice de fericire şi
pururea pomenite frate al nostru, (de trei ori). Şi aşa ridicând
trupul, îl ducem la mormânt cântând: Sfinte Dumnezeule…, şi
celelalte. După ce se pune trupul în mormânt, Preotul luând
pământ cu lopata, aruncă cruciş deasupra trupului, zicând: Al
Domnului este pământul şi plinirea lui lumea şi toţi cei ce
locuiesc într-însa.
După aceia varsă peste trup candela, sau cenuşă din cădelniţă,
sau vinul zis paus; şi aşa acoperă după datină mormântul, zicând
încă troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi celelalte; şi apolis:
Mărire lui Dumnezeu, Carele aşa bine a iconomisit.
NB. Această rânduială, precum s-a înşirat mai sus, se cântă şi la
femei şi la copil al ortodocşilor ce sunt cu vârsta mai mari de
şapte ani, schimbându-se la rugăciuni numai numele, şi alta
nimic.
RÂNDUIALA
înmormântării pruncilor
Făcând Preotul ştiutul început, zicem Psalmul 90: Cela ce
locuieşte în ajutorul celui Preaînalt…, caută la pag. 144. Apoi;
Aliluia, pre glasul al 8-lea şi stihurile:
Fericit este pre care l-ai ales şi l-ai primit, Doamne.
stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam.
Apoi troparele: Cela ce cu adâncul înţelepciunii…, Mărire…,
sfârşitul troparului, Şi acum…, a Născătoarei: Pre tine zid şi liman
te avem…, caută înainte la Parastas. Şi psalmul 50, Miluieşte-mă
Dumnezeule…, pag 78, şi îndată canonul aceasta:
Cântarea I-a glasul al 8-lea
Irmos. Apa trecându-o ca pre uscat...
stih: Doamne, odihneşte pre pruncul aceasta
Cuvinte a lui Dumnezeu, Carele ai sărăcit cu trupul şi ai
binevoit a Te face prunc fără schimbare, Te rugăm: aşează în
sânurile lui Avraam pre pruncul ce l-ai luat.
Prunc Te-ai arătat, Cela ce eşti înainte de toţi vecii, şi
pruncilor, ca un bun, le-ai făgăduit Împărăţia Cerurilor; cu
care numără şi pre pruncul aceasta.
Mărire…
Pre nevinovatul prunc ce l-ai luat, Hristoase Mântuitorule,
mai înainte de cunoaşterea dulceţilor pământeşti,
învredniceşte-l veşnicelor bunătăţi, ca un iubitor de oameni,
Şi acum… a Născătoarei:
Ceea ce negrăit ai născut înţelepciunea şi Cuvântul
Tatălui, vindecă cumplita rană a sufletului meu şi durerea
inimii o linişteşte.
Cântarea a 3-a Irmos
Doamne, Carele ai făcut cele deasupra sferei cereşti şi ai
zidit Biserica, Tu mă întăreşte în dragostea Ta, că Tu eşti
marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule
de oameni.
Cuvântule prea depline, arătându-te prunc deplin, pre
acest prunc nedeplin în vârsta, l-ai mutat la Tine; pre carele
repausează-l cu drepţii care bine au plăcut Ţie, Unule
Iubitorule de oameni.
Pre pruncul acesta nestricat, ce s-a răpit negustând din
dulceţile lumeşti, Te rugăm, Îndurate, bunătăţilor celor mai
pre sus de lume arată-l părtaş, pentru că l-ai mutat cu
Dumnezeiască porunca Ta.
Mărire…
Cămărilor cereşti, repausului celui luminos şi cetei celei
preasfinţite a Sfinţilor, Doamne, părtaş fă pre curatul
pruncul acesta, pre carele ai binevoit, Mântuitorule, a-l
muta.
Şi acum… a Născătoarei:
Lipsit de toate, alerg sub singur acoperământul Tău,
Preacurată Stăpână, ajută-mi; că multă bogăţie de păcate
am strâns, şi sunt cu totul plin de sărăcia bunătăţilor.
Apoi Irmosul. După aceasta Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne
pre noi Dumnezeule… şi celelalte; şi Ecfonis.
Apoi Catismala, glasul al 6-lea:
Cu adevărat deşertăciune sunt, toate şi viaţa aceasta este
umbră şi vis; că în deşert se turbură tot pământeanul,
precum a zis Scriptura: Când dobândim lumea, atunci în
mormânt ne sălăşluim, unde împreună sunt împărăţii şi
săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pre robul
Tău acesta mutat de la noi odihneşte-l, ca un Iubitor de
oameni.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale...
Să nu plângem pre prunci, ci mai vârtos pre noi înşine,
care păcătuim de-a pururea, să ne tânguim, ca să scăpăm de
gheena.
Lipsit-ai, Stăpâne, pre pruncul aceasta de desfătările
pământeşti, ci ca un Judecător drept învredniceşte-l pre
dânsul de bunătăţile cele cereşti.
Mărire…
Cetăţean raiului te va arăta, adevărat fericite pruncule,
Cela ce te-a luat de pre pământ, şi cu cetele Sfinţilor te va
împreuna.
Şi acum… a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu cu totul curată, te cunoaşte
pre tine noi toţi cei luminaţi; că ai născut pre Soarele
dreptăţii, pururea Fecioară.
Cântarea 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta...
Cu judecata Ta cea dreaptă mai înainte de a creşte
deplin, ai secerat ca pre o iarbă verde pre pruncul aceasta,
ce l-ai mutat, Doamne; ci luându-l pre aceasta, Cuvinte,
resădeşte-l în muntele cel dumnezeiesc al veşnicelor
bunătăţi.
Ca pre o vlăstare tânără sabia morţii venind te-a tăiat pre
tine cela ce n-ai luat cunoştinţă de dulceţile lumeşti, o
fericite! Ci iată Hristos deschide ţie porţile cereşti,
numărându-te între aleşii săi, ca un Îndurat.
Mărire…
Nu mă plângeţi pre mine, că n-am făcut nimic vrednic de
plâns; ci mai vârtos pre voi cei ce păcătuiţi, pururea
plângeţi-vă, rudelor şi prietinilor, strigă pruncul cel mort, ca
să nu luaţi hotărârea pedepsei.
Şi acum… a Născătoarei:
Eu însumi mă deznădăjduiesc, când privesc la mulţimea
faptelor mele; iar când iau aminte la tine, ceea ce mai pre
sus de minte ai născut pre Domnul, Maica lui Dumnezeu, mă
liniştesc cu nădejdea: că pre tine singură solitoare te-am
câştigat.
Cântarea 6-a Irmos
Rugăciunea mea voi revărsa către Domnul, şi Lui voi
spune întristările mele, că s-a umplut sufletul meu de
răutăţi, şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog:
Dumnezeule, din pierzare scoate-mă.
Ca un prunc în iesle Te-ai pus şi Te-ai dat în braţele
bătrânului, Tu cela ce plăsmuieşti pruncii în pântece, şi mai
înainte de a ajunge la creştere deplină pre aceasta l-ai mutat
la viaţă; pentru aceasta cu mulţumită pre Tine te mărim.
Zis-ai Apostolilor, Cuvinte: Lăsaţi pruncii să vină la Mine;
că Împărăţia Mea este pentru cei nevinovaţi ca dânşii. Deci
pre pruncul acesta mutat la Tine, învredniceşte-l luminii
Tale.
Mărire…
Lipsit-ai pre pruncul aceasta de bunătăţile cele
pământeşti, ca să-l arăţi părtaş bunurilor cereşti, carele încă
n-a călcat porunca Ta cea Dumnezeiască; mărim adâncul cel
nemăsurat al judecăţilor Tale, Bunule.
Şi acum… a Născătoarei:
Pre tine te avem zid de scăpare, şi sufletelor deplină
mântuire, şi liniştire în supărări, Fecioară, şi de lumina ta
pururea ne bucurăm pentru care, Stăpână, şi acum de
chinuri şi de nevoi ne mântuieşte.
Apoi: Irmosul, şi Ectenia: Iară şi iară… şi Ecfonis: în urmare,
Condac, glasul al 8-lea:
Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului
robului Tău, unde nu este durere, nici întristare nici suspin,
ci viaţă fără de sfârşit.
Icos:
Tu însuţi eşti nemuritor, Cela ce ai făcut şi ai plăsmuit pre
om; iar pământenii din pământ suntem plăsmuiţi, şi în
acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cela ce m-ai
plăsmuit şi mi-ai zis: Că pământ eşti şi în pământ vei merge,
unde toţi muritorii mergem, făcând la mormânt cântare de
plângere: Aliluia.
Apoi şi aceste Icoase:
Nu este nimic mai cu jale pentru o mamă, nici mai
întristător pentru un părinte, decât când îşi petrec pruncii
de aici la mormânt; că măruntaiele lor se turbură, şi mare
durere simte inima lor pentru prunci, mai vârtos când
vorbesc plăcut, aducându-şi aminte de cuvintele lor, cu cântare:
Aliluia.
De multe ori înaintea mormântului, mamele îşi bat
pieptul şi zic: O fiul meu şi copilul meu cel prea dulce! nu
auzi ce zice mama Ta? Iată şi pântecele ce te-a purtat;
pentru ce nu vorbeşti, cum vorbeai cu noi? Ci taci aşa, fără a
vorbi cu noi: Aliluia.
Dumnezeule, Dumnezeule, Carele m-ai chemat,
mângâiere fii acum casei mele; că plângere mare s-a
întâmplat lor; căci toţi la mine caută avându-mă unic născut;
ci Însuţi, Cela ce Te-ai născut din pântecele Fecioarei,
linişteşte măruntaiele maicii mele şi răcoreşte inima tatălui
meu, de la care auzi: Aliluia.
Cântarea 7-a
Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...
Scrie în cartea celor mântuiţi, ca un Iubitor de oameni,
Îndurate, pre pruncul Tău, ca cu bucurie să strige puterii
măririi Tale: binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
Cu raza feţei Tale, Cuvinte, luminează pre pruncul acesta,
carele cu credinţă s-a mutat acum la Tine în vârstă crudă şi-ţi
cântă Ţie: Doamne Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Mărire…
Început de întristări s-a arătat acum despărţirea ta celor
ce te iubesc; ţie însă adevărata cauză de bucurie şi de
veselie, că moşteneşti, pruncule, viaţa de veci.
Şi acum… a Născătoarei:
Vezi întristarea mea, Fecioară, pre care mi-a adus-o
mulţimea răutăţilor mele; dară mai înainte de plecarea de
aici, dă-mi uşurare cu rugăciunile tale cele de Mamă, ca
Dumnezeu să-mi fie Îndurat.
Cântarea a 8-a
Irmos:Cuptorul haldeilor înşeptit...
În sânurile lui Avraam în locaşuri de repaos, unde este
bucuria celor ce pururea sărbătoresc, în locuri de liniştire,
unde este apa cea vie, te va aşeza Hristos, Cela ce pentru noi
prunc s-a făcut, căci strigi lui neîncetat: Preoţi cântaţi,
popoare preaînălţaţi-l întru toţi vecii.
Cauză de întristare şi de lacrimi s-a făcut nouă în adevăr
despărţirea ta cea pururea neuitată; că mai înainte de
gustarea desfătărilor din viaţa aceasta ai lăsat pământul şi
braţele părinţilor, dar te-a primit pre tine sânul lui Avraam,
ca pre un prunc neîmpărtăşit de nici o întinăciune.
Mărire…
Ce mă plângeţi pre mine, strigă nevăzut pruncul ce stă
adormit, că nu sunt de plâns; căci bucuria tuturor drepţilor
s-a rânduit pruncilor, care n-au făcut lucruri vrednice de
lacrimi; şi care cântă lui Hristos: Preoţi, lăudaţi, popoare
prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Şi acum… a Născătoarei:
Scoală-te în ajutorul meu, Născătoare de Dumnezeu; ia
aminte la rugăciunea mea şi mă scapă de osândirea cea
cumplită, de cercetarea cea aspră, de întuneric şi de foc, de
scrâşnirea dinţilor, de asupririle demonilor şi de toată
nevoia, nădejdea celor deznădăjduiţi şi viaţa celor pierduţi.
Cântarea a 9-a Irmos:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului
s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi
pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile; pentru
aceasta Născătoare de Dumnezeu, mai marii cetelor
Îngereşti şi omeneşti pre tine te fericesc.
Hristoase, Cela ce Te-ai făcut prunc fără de schimbare şi
crucea ai primit de voie şi ai căutat la durerile de mamă ale
celeia ce Te-a născut pre Tine, uşurează întristarea şi
durerea cea cumplită a credincioşilor părinţi ai acestui
prunc adormit, ca să mărim puterea Ta.
Trimis-ai din înălţime, Împărate al tuturor, şi ai luat pre
fericitul prunc aceasta, Stăpâne, ca pre o pasăre curată în
cuiburile cereşti, mântuind sufletul lui de cursele cele
felurite, şi unindu-l cu duhurile drepţilor, spre a se desfăta în
Împărăţia Ta.
Mărire…
Pruncilor celor ce nimic nu făcuseră, Cuvinte al lui
Dumnezeu, le-ai dat locuinţele cerurilor, că aşa ai binevoit,
Bunule; cu aceia numără şi pre făptura Ta: pre pruncul ce
acum a venit la Tine, Însuţi uşurând durerea părinţilor, ca un
atotândurat şi de oameni iubitor.
Şi acum… a Născătoarei:
Cu ochiul inimii pururea privesc la tine, preanevinovată,
care ai rugăciune de mamă către Cela ce s-a născut din tine;
pre tine te rog, Preacurată, adoarme patimile sufletului meu
şi spre dimineaţa pocăinţei mă deşteaptă, Fecioară, şi cu lumina
ta mă luminează.
Apoi Exapostilarul:
Acum m-am odihnit şi am aflat uşurare multă, că m-am
mutat din stricăciune şi m-am dus la viaţă, Doamne, mărire
Ţie.
Cu stihurile acestea:
Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori
stihul 1-iu: Că duh a trecut într-însul şi nu va fi
stihul al 2-lea: Şi adevărul Domnului rămâne în veac
Iar după fiecare stih se zice Exapostilarul: apoi Mărire…, Şi
acum…, a Născătoarei:
Acum am ales pre Fecioara Maica lui Dumnezeu, că s-a
născut dintr-însa Hristos răscumpărătorul tuturor, Doamne,
mărire Ţie.
Şi îndată zice Preotul cu glas mare:
Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi între Sfinţi odihneşti şi
Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor.
Corul: Amin. Şi cântă: Sfinte Dumnezeule…, apoi Diaconul: Să
luăm aminte. Preotul: Pace tuturor.
Prochimen, glasul al 6-lea:
Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete.
stih: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a
făcut ţie.
Citire din Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:
15;39-45
Fraţilor, nu tot trupul este acelaşi trup, ci altul este trupul
oamenilor şi altul trupul dobitoacelor, altul al peştilor şi
altul al păsărilor. Şi sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti;
însă alta este mărirea celor cereşti şi alta a celor
pământeşti. Alta este mărirea soarelui şi alta mărirea lunii şi
alta mărirea stelelor; că stea de stea se deosebeşte în
mărire. Aşa şi învierea morţilor: Seamănă-se întru
stricăciune, scula-se-va întru nestricăciune; seamănă-se
întru nemărire, scula-se-va întru mărire; seamănă-se întru
neputinţă, scula-se-va întru putere. Se seamănă trup
sufletesc, se va scula trup duhovnicesc. Este trup sufletesc,
este şi trup duhovnicesc. Aşa şi scris este; făcutu-s-a omul
cel dintâi Adam în suflet viu, iar Adam cel din urmă în duh
de viaţă făcător.
Preotul: Pace Ţie…, cititorul: Aliluia. Fericit este pre care l-ai
ales şi l-ai primit, Doamne.
stih: Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui…
Evanghelia de la Ioan: 6;35-39
Zis-a Domnul către iudeii care venise la Dânsul: Eu sunt
pâinea vieţii, cela ce vine la Mine nu va flămânzi şi cela ce
crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am zis vouă: că Maţi
şi văzut şi nu credeţi. Tot ce dă Mie Tatăl, la Mine va veni,
şi pre cela ce vine la Mine nu-l voi da afară. Că M-am pogorât
din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia celui ce M-a trimis pre
Mine. Iar aceasta este voia Tatălui, care M-a trimis: ca tot ce
Mi-a dat să nu pierd, ci să-l înviez pre el în ziua cea de apoi.
După aceea rugăciunea aceasta:
Doamne, cela ce păzeşti pruncii în viaţa de acum şi în cea
viitoare, pentru nevinovăţia şi simplitatea minţii lor,
umplând sânurile lui Avraam şi aşezându-i în locuri
luminoase, în care petrec sufletele drepţilor; primeşte în
pace şi sufletul pruncului (N), că Tu ai zis: Ca a unora ca
acestora este Împărăţia Cerurilor.
Că a Ta este Împărăţia, puterea şi mărirea, împreună cu
Părintele cel fără început, şi cu Preasfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi se face sărutare, şi cântăreţii cântă stihurile aceste, glasul
al 8-lea,
Prosomia: O prea mărită minune...
O! cine nu va plânge, fiul meu, mutarea Ta cea cu
tânguire din viaţa aceasta? Căci prunc fraged din braţele
maicii acum ca o pasăre degrab ai zburat şi la Creatorul
tuturor ai alergat; o fiule! Cine nu va plânge văzând faţa ta
cea veselă veştejită, care mai înainte era ca un trandafir
frumos?
O, cine nu va suspina, fiul meu, şi cu plângere nu va
striga pentru bună cuviinţa ta cea multă şi frumuseţea vieţii
tale celei curate? Că precum corabia ce n-are urmă, aşa
curând ai apus de la ochi. Veniţi prietenii mei, rudele şi
vecinii împreună cu mine să sărutăm pre acesta,
petrecându-l la mormânt.
Moartea este pruncilor liniştire, că s-au arătat
neîmpărtăşiţi de relele lumeşti şi la repaus au ajuns şi la
bucuria cerească; în sânurile lui Avraam se bucură şi cu
cetele dumnezeieşti ale Sfinţilor prunci acum se veselesc şi
cu credinţă dănţuiesc, că s-au mutat curaţi de stricăciunea
cea iubitoare de păcat.
Mărire… glasul al 6-lea:
Durere a fost lui Adam gustarea din pom de demult în
Edem, când şi-a vărsat şarpele veninul; că printr-însul a
intrat moartea, care mănâncă pre tot neamul omenesc; dar
venind Stăpânul a înfrânt pre şarpe, şi repaus nouă ne-a
dăruit. Deci către Dânsul să strigăm: Iartă-ne, Mântuitorule,
şi pre care i-ai luat cu Sfinţii îi repausează.
Şi acum… a Născătoarei:
Prefacerea celor întristaţi, uşurarea celor neputincioşi
fiind Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mântuieşte cetatea
şi poporul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi,
singură apărătoare credincioşilor.
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…,
şi troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi celelalte, apoi rugăciunea:
Dumnezeul duhurilor…, şi cele ştiute ale înmormântării; şi apolis.
NB. Deşi nu se află scris până la ce vârstă să se cânte această
înmormântare a pruncilor, noi însă credem a fi de cuviinţă, a se
cânta până la vârsta de şapte ani a pruncului; şi după datina locului.
