Din minunile Maicii Domnului petrecute în zilele noastre

„Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evr. 13, 8). Dumnezeu și toate cele cerești nu se află sub stăpânirea timpului, ci stăpânesc timpul, și lucrează cu aceeași putere în orice timp și loc. Minunile Maicii Domnului in zilele noastre sunt la fel de numeroase ca și în trecut, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dăruind toate cele de folos celor ce aleargă cu credință și cu dragoste la Sfânt Acoperământul ei. (Triadikon)

Minune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultatoare”

Dimitrios Dimitrakopoulos din Farsala ne istorisește o minune recentă a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”, așa cum a trăit-o el însuși, spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”

Pe 9 septembrie 2014, sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare” din Sfânta Mănăstire Dohiariou se afla la metocul sfintei mănăstiri din Sochos (regiunea administrativă Tesalonic).

Eu adunam roșii în satul Paliopirgos, lângă Trikala. Plouase mult și adunatul roșiilor se făcea cu greutate.

Un producător local cu o foarte bună producție de roșii mi-a arătat terenul său de unde trebuia să-i strâng roșiile.

În acel moment, vremea era închisă și ploua, fiind cu neputință să-mi fac treaba.

Atunci eu i-am spus omului că voi merge la Sochos să mă închin la sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”. (n. red.: între Paliopirgos și Sochos sunt aproape 300 de km.)

El a scos din buzunar 20 de euro și m-a rugat să aprind și pentru el o lumânare, pentru ca Maica Domnului să îl ajute să adune recolta de roșii.

I-am spus că o voi ruga pe Maica Domnului, să nu îi fie teamă.

Acestea s-au petrecut pe la 11 dimineața.

Astfel, am plecat, parcă zburând, plin de bucurie la gândul întâlnirii cu Împărăteasa mea de aur, adăpostul meu cel de necuprins cu mintea, nădejdea mea cerească, și am ajuns la metoc când în biserică toți cei prezenți cântau Paraclisul Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”.

Cuprins fiind cu totul de bucurie, am început să cânt și eu cu putere, din adâncul sufletului meu, cu dragoste și smerenie, îndreptând către Maica Domnului multe rugăciuni, una dintre ele fiind cea pentru producătorul de roșii.

Când Paraclisul a luat sfârșit, l-am văzut pe Părintele Grigorie, duhovnicul meu, și pe ceilalți părinți, și, în timp ce vorbeam cu ei, mi-a sunat telefonul: era producătorul din Trikala, care mi-a spus că, ceva mai devreme, chiar în momentele când noi cântam Paraclisul, vremea dintr-o dată s-a înrăutățit și mai mult, iar el a mers pe câmp să vadă ce se întâmplă.

Și, ce a văzut atunci? În timp ce peste tot în jur era un potop de nedescris, pe ogorul său ploaia se oprise!

Acest eveniment minunat, petrecut în mod vădit prin puterea Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, a continuat timp de câteva zile în acele locuri, atât timp cât oamenii au avut nevoie să-și adune roșiile de pe câmp.

Am auzit mai apoi că în acel sat a fost adusă o copie a icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, urmând ca în fiecare an, de 1 octombrie, icoana să fie prăznuită de întreaga obște a creștinilor din acel ținut.

Icoana Maicii Domnului „Prousiotissa” si germanul ce voia sa arda biserica manastirii

Icoana Maicii Domnului „Prousiotissa”

Pe culmile împădurite ale Evritaniei de sud-vest, între amețitoarele stânci cenușii pline de măreție ce o înconjoară, se poate vedea Sfânta Mănăstire Prousou.

Aceasta este o mănăstire stavropighială și de tradiție, clădirile sale pe trei niveluri având o măreție deosebită.

Între aceste clădiri se află o peșteră săpată în stâncă ce adăpostește biserica veche a mănăstirii. În această biserică se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se cheamă „Prousiotissa”.

Tradiția spune că această icoană se găsea înainte într-o biserică din Prousa (Asia Mică). În 829 d.Hr., în timpul perioadei iconomahiei, o anumită căpetenie a luat icoana pentru a o aduce în Grecia, cu gândul de a o feri de mânia luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

Când a ajuns însă în Kallipoli, acela a pierdut icoana. Cu toate acestea, icoana a ajuns în chip minunat în locul în care se găsește și astăzi, adică în Sfânta Mănăstire Prousou.

Vestea acestei întâmplări minunate s-a răspândit de îndată, și astfel a ajuns la urechile căpeteniei care mai înainte o pierduse. Acesta a alergat acolo într-un suflet, a recunoscut icoana, și s-a călugărit în acea mănăstire. Astăzi este considerat primul ctitor al Mănăstirii Prousou.

În istoricul mănăstirii este consemnat faptul că mănăstirea a fost distrusă de multe ori în timpul turcocrației.

Ultima oară mănăstirea a fost distrusă în 1944 de către germani.

După transformarea clădirilor în ruine, un ofițer german voia să ardă și biserica mănăstirii, care rămăsese în picioare.

A încercat să o ardă de multe ori, însă de fiecare dată fără nici un rezultat.

În timp ce stătea în afara bisericii și dădea ordine, a fost pedepsit în chip pilduitor de mâna Maicii Domnului.

O putere nevăzută l-a aruncat cu mânie pe lespezile de piatră ce acopereau curtea interioară a mănăstirii. Căderea ofițerului a fost violentă și dureroasă, acesta nemaiputând să se ridice de jos.

Soldații l-au ridicat pe brațe și l-au pus pe spatele unui animal de povară, pentru a-l duce mai apoi în Agrinio.

Astfel, biserica a rămas nevătămată de furia ofițerului necredincios.

Doua lacrimi indurerate si raspunsul Maicii Domnului

Lecția de retorică și catehetică se apropia de sfârșit. Întrebările studenților din primul an al Facultății de Theologie „Sfântul Athanasie Athonitul” din cadrul Universității Orthodoxe din Congo începură să se facă auzite:

– Cum trebuie să ne apropiem de oameni?

– Cum îl putem ajuta pe preotul din parohia noastră?

– Preotul nostru slujește într-o eparhie mare și are în grijă multe sate, multe biserici; unele dintre ele sunt din piatră, iar altele din chirpici?

– Noi nu avem preot. Avem însă o biserică frumoasă, și cineva care ne catehizează. Ne strângem acolo și cântăm. Câteodată vine și un preot; e posibil să ajungă și acum de Sfintele Paști.

– Cu toții vorbeau despre greutățile pe care le întâmpinau în orașele și satele lor.

Discuția se întețise, însă Haralambie din Bandundu era trist și îngândurat privindu-i pe colegii săi.

La un moment dat, el nu putu să-și mai țină în frâu supărarea: două lacrimi apărură pe chipul său, mâhnirea din suflet ieșind la iveală.

– Noi nu avem biserică nici în orașul nostru, nici în apropierea lui.

Lacrimile începură să-i cadă pe bancă. Pentru câteva clipe se așternu tăcerea. Pentru a ieși din impas,  am încercat să curm acea tăcere în care căzuserăm cu toții:

– Să vedem ce putem să facem, Haralambie, să vii după oră în biroul meu.

Nu am apucat să termin, și telefonul începu să sune. Mi-am dat seama că apelul era de departe.

„Poate o fi ceva urgent”, mi-am spus eu. Mi-am cerut iertare de la studenți și am răspuns:

– Bonjour… Comment ça va?

– Cine, cine? Atunci mi-am dat seama că la telefon era vocea cunoscută a unui frate de la biroul Frăției Misionare pentru Exterior din Tesalonic.

– Preasfințite, Maica Domnului vă trimite în dar o biserică ce va fi afierosită Bunei Vestiri. Imediat trebuie să vă apucați de lucru.

Mă pierdusem cu totul. Mă uitam când la Haralambie, când la telefonul din mâna mea. Mă încurcam în cuvinte:

– Voi vedea, am răspuns. Acum sunt în clasă, chiar despre așa ceva vorbeam cu studenții.

Maica Domnului răspunsese lacrimilor lui Haralambie!

Imediat l-am căutat pe responsabilul cu misiunea din regiunea Bandundu, domnul Theodor Fumuaza, decanul Facultății de Pedagogie din Kinshasa și prorector al universității noastre ortodoxe, originar de-acolo de unde se trage și Haralambie.

– Theodore, Preasfânta noastră îți trimite o biserică închinată Bunei Vestiri, aveți teren?

– Da, două hectare, suficient pentru o biserică. Avem și trei studenți la facultatea noastră de teologie, pregătiți pentru a începe această lucrare.

– Atunci ne apucăm de treabă! Maica Domnului a deschis un nou centru misionar în Bandundu, Congo! Preasfânta a văzut mâhnirea lui Haralambie și a răspuns de îndată lacrimilor lui.

O minune cutremuratoare a Maicii Domnului de la Malevi

Icoana Maicii Domnului de la Malevi

Undeva în Peloponez, la poalele muntelui Parnonas, se află una dintre cele mai importante mănăstiri ale Greciei, și anume Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Malevi, care este cunoscută pentru icoana  făcătoare de minuni și izvorâtoare de mir a Adormirii Maicii Domnului.

După sfânta tradiție, această icoană a fost zugrăvită de însuși Apostolul Luca.

Multe sunt minunile lucrate de Maica Domnului prin această icoană, una din ele petrecându-se chiar in zilele noastre.

În continuare, o lăsăm pe maica Agnia să ne povestească această minune:

„În anul 2007 a venit la mănăstirea noastră un băiat în vârstă de 15 ani, care pe atunci se afla la un pas de moarte.

Era din Cipru, și din primii ani ai vieții sale se tot lupta cu cancerul.

Tatăl său murise, iar mama sa încerca să se țină tare atât pentru Andrei, băiatul său bolnav, cât și pentru cel mic, Vasilie.

Andrei suferise douăzeci și trei de intervenții chirurgicale, toate fără nici un rezultat.

Starea sa înrăutățindu-se, medicii spitalului din Athena i-au spus mamei lui că trebuie să mai fie operat o dată. Nu știau însă dacă va supraviețui operației, copilul fiind deja paralizat.

Cu o zi înainte de a pleca la Athena, mama lui Andrei a avut un vis în care Maica Domnului îi spunea: «Nu te neliniști. Sunt Maica Domnului. Vino acasă la mine în Malevi, și Andrei se va face bine.»

Îndată după ce s-a trezit, femeia a întrebat-o pe mama sa dacă a auzit despre Maica Domnului din Malevi, pentru ea că nu știa despre ce este vorba.

Cele două femei au întrebat pe altcineva, și astfel au aflat că Malevi se află în Grecia, mai exact în regiunea Kinouria.

Astfel, mama și-a luat copilul și a venit imediat la mănăstire.”

După cum ne-au relatat maica Agnia și oamenii din satul de lângă mănăstire, monahiile și taximetristul au ajutat-o pe mama lui Andrei să-l pună pe acesta în scaunul cu rotile, și apoi l-au dus în biserică pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Îndată ce a sărutat icoana, minunea s-a produs.

Așa cum ne-a povestit el însuși, dintr-o dată a simțit că o putere neobișnuită îi străbate trupul și un glas îi răsună în inimă: „Ridică-te și mergi!”.

El a strigat atunci: „Lăsați-mă să merg singur!”

Mama sa și toți cei ce se aflau lângă el au înghețat. Au început cu toții să plângă. Andrei s-a ridicat, a făcut câțiva pași și a început să alerge.

Maica Agnia ne-a mai spus: „Sunt de patruzeci de ani în mănăstire, și mărturisesc că în acel moment am simțit prezența Maicii Domnului atât de intens… m-am cutremurat. Andrei a plecat pe picioare, și ne-a lăsat aici scaunul său cu rotile, pentru că, așa cum ne-a zis, nu mai avea nevoie de el.”

Medicilor care l-au cercetat după ce s-a întors de la Malevi nu le venea să-și creadă ochilor văzând că Andrei încă trăiește și merge pe picioarele sale.

Analizele arată că și astăzi cancerul este prezent în trupul lui Andrei, dar Andrei este bine.

De atunci, Andrei și mama sa vizitează mănăstirea în fiecare an pentru a-i mulțumi Maicii Domnului.

În loc de încheiere:

După cum am văzut în rândurile de mai sus, minunile Maicii Domnului in zilele noastre nu sunt nicidecum excepții, ele venind să mângâie și să întărească sufletele căutătoare de Dumnezeu, fiind mărturii ale vieții veșnice în lumea aceasta, semne lucrătoare și tămăduitoare ale milei lui Dumnezeu revărsate din belșug asupra oamenilor.

Acatistul Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necajiti

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov Mare facator de minuni 2 IANUARIE

Acatistul

Sfantului Serafim de SarovMare facator de minuni

2 IANUARIE

Condacele si Icoasele

CONDACUL 1

Facatorule de minuni si preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutatorule si rugatorule al nostru, Sfinte Parinte Serafime, marind pe Domnul cel ce te-a preaslavit pe tine, cantare de lauda iti aducem tie. Tu dar, ca cel ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile slobozeste-ne pe noi, cei care strigam catre tine: Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

ICOSUL 1

Creatorul ingerilor te-a ales pe tine de la inceput ca sa preaslavesti prin viata ta cea minunata Numele Sfintei Treimi, caci te-ai aratat cu adevarat inger pe pamant si serafim in trup si, ca o raza prealuminata a vesnicului soare al dreptatii, viata ta a stralucit. Iar noi vazand nevointele tale cele prealaudate, cu evlavie si cu bucurie tie cantam acestea:

Bucura-te, dreptarul credintei si al evlaviei,
Bucura-te, chipul blandetei si al smereniei,
Bucura-te, marirea cea preaslavita a dreptilor,
Bucura-te, mangaierea cea lina a mahnitilor,
Bucura-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucura-te, ajutorarea preaminunata a traitorilor in lume,
Bucura-te, slava si apararea tarii Rusesti,
Bucura-te, impodobirea sfanta a pamantului Tambovului,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

CONDACUL al 2-lea

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viata călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine si, ca pe un dar desăvârsit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea ingustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârsitul vietii, arătându-ti dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toti cu umilinta să-i cântăm: Aliluia!

ICOSUL al 2-lea

Cuget ceresc ti s-a dăruit tie, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tineretile tale, necontenit năzuind la cele ceresti, ai lăsat casa părintească pentru impărătia lui Dumnezeu si adevărul ei. Pentru aceasta primeste de la noi laudele acestea:

Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orasului Kursk,
Bucură-te, al părintilor celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai mostenit virtutile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai invătat de la dânsa evlavia si rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicesti, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfintenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părinteasca o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusetile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 3-lea

Din tineretile tale puterea celui Preainalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din inăltimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, insăsi Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ti vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neincetat cântându-I: Aliluia!

ICOSUL al 3-lea

Având stăruinta către lucrarea vietii călugăresti celei asemenea ingerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te inchina Cuviosilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, căci cu credintă venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc si, acolo sălăsluindu-te, ai sfârsit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilintă iti cântăm:

Bucură-te, cel ce de lumeasca desertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârsit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiesti,
Bucură-te, cel ce mintea si inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai intărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 4-lea

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea ingustă si indurerată a nevointei călugăresti purtând jugul vietii pustnicesti al zăvorârii, al tăcerii si al privegherii de multe nopti si astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere in putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat in locasurile de sus unde cu ingerii ii cânti lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 4-lea

Auzind si văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obstea toată s-a mirat de tine si, venind, lua invătătură din cuvintele si din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat intru Sfintii Săi. Iar noi cu credintă si cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ti asa:

Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce inăltimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostasule al lui Hristos, cel cu bună biruintă,
Bucură-te, bun si credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, inainte stătătorule cel neinfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 5-lea

Lumină dumnezeiască a strălucit in casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind si pe patul mortii zăcând, insăsi Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfintii Apostoli Petru si Ioan si a zis: "Acesta este din neamul meu!"- si s-a atins de capul tău. Indată dar, făcându-te sănătos, cu multumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

ICOSUL al 5-lea

Văzând pizmasul neamului omenesc viata ta cea curată si sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimitând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu insă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai indurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toti iti cântăm tie:

Bucură-te, căci cu blândetea si smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutătii l-ai biruit,
Bucură-te, al curătiei sufletesti si trupesti sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit si inainte văzător,
Bucură-te, povătuitorule al monahilor cel minunat si de Dumnezeu inteleptit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă si bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă si lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 6-lea

Pustia Sarovului propovăduieste nevointele si ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desisurile si pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, si Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe si preaslăvite fapte ai săvârsit, indemnând pe credinciosi să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăti: Aliluia!

ICOSUL al 6-lea

Răsărit-a intru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârsind, te-ai invrednicit a-L vedea pe Hristos in Biserică, cu puterile cele netrupesti venind. Iar noi, de această bunăvointă a lui Dumnezeu minunându-ne, iti cântăm tie acestea:

Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea intreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcas impodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos impreună cu ingerii, cu ochii trupesti L-ai văzut,
Bucură-te, că incă in trupul cel putrezitor fiind, dulceata Raiului mai inainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vietii ai fost indestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 7-lea

Voind iubitorul de oamneni, Dumnezeu să arate intru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele si cuvintele tale pe toti ii aduci la evlavia si la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminati si cu pâinea invătăturii tale fiind indestulati, pe tine cu sârguintă te mărim si lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine ii cântăm: Aliluia!

ICOSUL al 7-lea

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri indepărtate au alergat la tine credinciosii in necazuri si suferinte fiind, iar tu pe cei apăsati de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta in tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicesti te slăveau pe tine asa:

Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv si blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător si plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputintelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, in nevoi si impresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai inainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, inainte văzătorule si mustrătorule al gresealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 8-lea

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, impovărat de ani, slăbit si obosit fiind, o mie de zile si o mie de nopti pe piatră in rugăciune ai petrecut. Cine este dar indreptătit să vestească suferintele si luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ti mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel inchipuit biruindu-l si Domnului cântându-I: Aliluia!

ICOSUL al 8-lea

"Intru totul esti dorire, intru totul dulceată, preadulce Iisuse!" - Asa strigai in rugăciune, Părinte, in linistea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei intunecati cu desertăciunile si in păcate toată viata petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim si tie iti cântăm asa:

Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc si te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătosi la indreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut si preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat inflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgetile vrăjmasului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, in pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce incălzesti si luminezi cu daruri duhovnicesti,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 9-lea

Toată firea ingerească s-a mirat de această deosebită vedere când Staretului in zăvorâre aflat, impărăteasa Cerului si a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie si să nu-i oprească pe oamenii credinciosi să vină la el, ci pe toti să-i invete a cânta lui Hristos: Aliluia!

ICOSUL al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci implinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine in slujire te-ai predat, iar celor nepriceputi ai fost sfesnic bun, celor intristati mângâietor, celor rătăciti blând povătuitor, celor bolnavi lecuitor si tămăduitor. Pentru aceasta tie iti cântăm asa:

Bucură-te, că din lume in pustie te-ai sălăsluit ca să agonisesti virtuti,
Bucură-te, că din pustie in mânăstire te-ai intors ca sământa virtutilor să o semeni,
Bucură-te, cel ce esti luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce esti plin de blândete si smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce imbărbătare si intărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie si comoară ii numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile impărătiei Ceresti te-ai invrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 10-lea

La sfârsitul mântuitoarelor nevointe ajungând, preacuvioase, in rugăciune plecându-ti genunchii, sufletul tău cel sfânt in mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfintii ingeri l-au inăltat sus, la Tronul Atoatetiitorului, ca impreună să te infătisezi intru slava cea neinserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfintii: Aliluia!

ICOSUL al 10-lea

Zid tuturor sfintilor si mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ti s-a arătat inaintea sfârsitului tău vestindu-ti că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, iti cântăm asa:

Bucură-te, că pe impărăteasa Cerului si a Pământului la fată ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele ceresti,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfintirea vietii tale ai arătat,
Bucură-te, că in rugăciune inaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârsitul tău fără durere, prevestirea ta mai inainte o ai implinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atoatetiitorului ai fost incununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului impreună cu toti sfintii ai mostenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 11-lea

Cântare neincetată Preasfintei Treimi inăltând preacuvioase, prin intreaga ta viată mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciti spre povătuire, celor bolnavi cu trupul si cu sufletul spre tămăduire, iar noi, multumindu-I lui Dumnezeu pentru multimea cea nemăsurată a milelor Lui, neincetat ii cântăm: Aliluia!

ICOSUL al 11-lea

Făclie dătătoare de lumină in timpul vietii fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, si după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reversi de la cinstitele tale moaste râuri de minuni celor ce cu credintă si cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce esti fierbinte rugător pentru toată lumea si făcător de minuni, tie-ti cântăm acestea:

Bucură-te, cel ce cu multimea minunilor de Dumnezeu esti preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea intreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmasule cel credincios si drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi si neputinciosi lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 12-lea

Cunoscând harul si indrăzneala ta cea mare inaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredintă si dezbinare, de nevoi si necazuri, ca să cântăm impreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

ICOSUL al 12-lea

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor si apărător, si cu dragoste iti cântăm tie acestea:

Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut si ingrădire a crestinătătii,
Bucură-te, călăuza ce-i indreaptă pe toti către ceruri,
Bucură-te, apărătorul si ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârsit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe multi bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolesti le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândetea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

CONDACUL al 13-lea

O, preaminunate sfinte si mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primeste această sărmană rugăciune a noastră ce se inaltă spre lauda ta si stând acum inaintea Tronului impăratului impăratilor, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toti ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecătii, cu bucurie cântându-I: Aliluia!

Acest condac se citeste de trei ori cu trei metanii mari, apoi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugăciunea intâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toti cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, in zilele vietii tale nimeni de la tine sărman n-a iesit ci tuturor plăcută le-a fost vederea fetei tale si glasul cel cu bună intâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea si darul tămăduirilor, darul inainte vederii si darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu imbelsugare in tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământesti la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi si nu este cu putintă a număra minunile tale care s-au inmultit ca stelele cerului căci iată, in toate marginile pământului te arăti oamenilor credinciosi si le dăruiesti tămăduiri. Pentru aceasta si noi strigăm tie: O, preabunule si blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu indrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, inaltă pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să intărească poporul nostru binecredincios si să ne dăruiască nouă cele de trebuintă in viata aceasta si toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi in păcat si să ne invete pocăinta cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm in impărătia Cerurilor unde tu acum strălucesti in slava neapusă, si să cântăm cu toti Sfintii, lăudând Treimea cea de Viată dătătoare, in veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriti si neputinciosi, impovărati cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor si mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate si ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să tinem cu tărie credinta ortodoxă, cu sârguintă să-I aducem lui Dumnezeu pocăinta pentru păcatele noastre in evlavie crestinească, cu harul bine să sporim si să fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credintă si cu dragoste ne rugăm tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfârsitului nostru ajută-ne si apără-ne cu rugăciunile tale de săgetile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne invrednicim amosteni fericirea lăcasurilor Raiului. Căci in tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire si adună-ne la lumina cea neinserată a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim si să cântăm impreună cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, in vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfântului Serafim (glasul al 4-lea)

Din tinerete L-ai indrăgit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflăcărare să ii slujesti, prin rugăciune neintreruptă in pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilintă dobândind iubirea lui Dumnezeu si arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm tie: Mântuieste-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul Sfântului Serafim (glasul al 2-lea)

Frumusetea lumii si cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălăsluit in Mânăstirea Sarovului si acolo, ingereste vietuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta si Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, imbogătindu-te cu darul tămăduirilor si al minunilor. Drept aceea iti cântăm tie: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.
 

PRIMUL CREŞTIN DACO-ROMAN

Episcopia Dunării de Jos a primit în custodie relicvele celui mai vechi creştin străromân cunoscut în ţară, Innocens (secolul al III-lea), oseminte care se vor aşeza în Capela Palatului episcopal, viitorul muzeu religios al Dunării de Jos. Cercetările arheologice de la Tirighina-Bărboşi, în imediata apropiere a oraşului Galaţi, întreprinse între anii 1976-1979 de către specialişti ai Muzeului Judeţean de Istorie Galaţi, în colaborare cu cei de la Institutul de Istorie şi Arheologie "A. D. Xenopol" din Iaşi, au descoperit noi şi interesante mărturii arheologice referitoare la continuitatea şi romanitatea populaţiei autohtone geto-dacice şi daco-romane din sudul roman al Moldovei, dar şi la certificarea creştinismului în această regiune a Dunării de Jos încă din secolul al III-lea d.Hr. Cercetările arheologice desfăşurate în cadrul ringului de piatră de la Tirighina-Bărboşi au scos la lumină şaisprezece morminte romane, cel mai valoros dintre acestea fiind, fără îndoială, mormântul paleocreştin numărul 7, atât în ceea ce priveşte bogatul său inventar, cât şi ritul de înhumare. Scheletul este bine conservat, în poziţie lungit, culcat pe spate, având craniul orientat la VNV şi picioarele la ESE. Mâna stângă, uşor îndoită din cot, are palma situată pe bazin, iar cea dreaptă, în unghi obtuz, are palma aşezată pe abdomen, după ritul creştin. Capul aşezat cu faţa în sus are privirea îndreptată către E.

Inventarul mormântului este deosebit de bogat şi variat. Se compune din trei monede romane, de bronz, relativ bine conservate, din timpul împăratului Claudius al II-lea Goticul, care a domnit în perioada 268-270. Prima monedă a fost descoperită între dinţii defunctului, o alta în regiunea gâtului şi cea de-a treia pe humerusul stâng. Cel mai important element descoperit în acest mormânt este o fibulă de aur cu greutatea de 21 g, având capetele în formă de bulb de ceapă, uşor proeminente. Suprafaţa exterioară a fibulei este gravată cu o suită de forme geometrice rectangulare, în care sunt orânduite simetric câte patru sau două puncte. Pe cantul arcului portagrafei se află incizată o inscripţie cu litere latine "INNOCENS", inscripţie ce reprezintă numele acestui străromân creştin. La prima vedere, fibula de aur de la Tirighina-Bărboşi pare a se încadra tipologic în repertoriul fibulelor romane, datate în literatura de specialitate în secolul al IV-lea d.Hr., având relative analogii cu multe exemplare cunoscute în străinătate şi la noi în ţară. După toate cercetările întreprinse de arheologi şi istorici, fibula de aur a fost datată la sfârşitul secolului al III-lea d.Hr., mai ales că aceasta figurează în acelaşi context arheologic cu cele trei monede romane de bronz din timpul împăratului Claudius al II-lea Goticul, adică puţin înainte de retragerea aureliană. Faţă de cele cunoscute până acum în literatura de specialitate, specialiştii au afirmat că respectiva fibulă din aur poartă, atât sub aspect tipologic, dar şi ornamental, amprenta sigură a unei piese unicat, de mare valoare documentar-ştiinţifică, descoperită în zona limitrofă a graniţei Imperiului Roman, la nordul Dunării de Jos, în sudul roman al Moldovei.

Inventarul mormântului este completat de o cutie cilindrică de plumb, folosită cel mai probabil pentru produse cosmetice, două catarame de bronz semicirculare, o căţuie geto-dacică, un opaiţ roman şi trei amfore romane, în poziţie aproape verticală. Datorită bogăţiei obiectelor găsite şi a ritului său funerar cu caracter mixt daco-roman, mormântul numărul 7 întruchipează în primul rând o adevărată sinteză de cultură materială a civilizaţiei daco-romane, sinteză ce stă la temelia procesului de romanizare şi formare a poporului român. În al doilea rând, dacă se analizează şi faptul că acest străromân pe nume INNOCENS este înmormântat după ritul creştin, concluzia la care se ajunge este aceea că avem de-a face cu prezenţa unui mormânt paleocreştin, datat la sfârşitul secolului al III-lea d.Hr., singurul de acest fel descoperit până acum, atât în sudul roman al Moldovei, cât şi pe întreg teritoriul ţării noastre. În sprijinul acestei afirmaţii pledează şi faptul că, în contextul arheologic al aceleiaşi aşezări civile de la Tirighina-Bărboşi, s-au descoperit şi anumite obiecte paleocreştine, datate tot în secolul al III-lea. Este vorba de prezenţa unei cruciuliţe ajurate, în formă de medalion, din sidef, de mici proporţii, cu orificiu pentru purtat la gât, precum şi o hrismă pictată pe gâtul unei amfore romane tot din secolul al III-lea d.Hr. De altfel, însăşi inscripţia INNOCENS, gravată cu litere latine pe cantul aurit al fibulei romane de aur de la Bărboşi, pledează pentru apariţia primului nume de esenţă creştină, nume ce figurează în listele primelor atestări de nume creştine din Imperiul Roman de la sfârşitul secolului al III-lea.

În lumina celor relatate privind atributele documentar-ştiinţifice şi arheologice ale mormântului daco-roman paleocreştin de la Bărboşi, se poate afirma cu certitudine că atât poporul, cât şi limba română s-au format odată cu apariţia creştinismului pe teritoriul patriei noastre, cu alte cuvinte, poporul român s-a născut creştin dintru începuturi, cu aproape două milenii în urmă.

NOI, ROMÂNII, STRĂMOŞI AI TUTUROR POPOARELOR LATINE!

M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să- şi întrebe profesorii de istorie şi de limbă română:—   Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani ? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare: —  Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei ? Şi dacă profesorul va răspunde : numai 164 de ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:—   Soldaţii „romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ?
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi „romani” vorbeau orice limbă numai latina nu ! Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Raeti din părtile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii şi mai ales ... vestita „legiune iudaică” din Judeea !!( C.C.Giurescu, Istoria Românilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare: —  Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi „romani” care nici ei nu o vorbeau ?
Cand toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie măndre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de „adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-roman: „soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul „roman”...
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometrii depărtare ca să fie „fecundate” de soldaţii „romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi „curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât „copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine dacico-gete, la care masculii autohtoni priveau cu „mândrie”, aşteptând apariţia „sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele...
La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetusa lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fară haine pe ei? Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă... de fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din „doi bărbaţi cu... braţe tari” !
Astfel de declaraţii „istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu ! „Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întilnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceeaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că, cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune şi el: „să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fraticide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau „latina vulgară”, este „un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

„Când sub Traian romanii au cucerit pe daci
La Sarmisegetusa n-au trebuit tălmaci,
afirmă Densuşanu şi asta totul schimbă,
Deci, dacii şi romanii vorbeau aceiaşi limbă !”

Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că „prima femeie” a apărut în sud-estul Africii. Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică.
Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaîiul Carpato-Dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii nostri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere.
Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în cartea „The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul Romîniei de azi, să nu fim mîndri?
Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani. Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam...
Când am scris „Epopeea Poporului Carpato-Dunărean” , şi volumele „Noi nu suntem urmaşii Romei”, „În căutarea istoriei pierdute” şi „Călătorie în Dacia - ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, „The History of Civilization” , „The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publica şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii: şi minune mare, spaţiul Carpato-Dunărean este cel vizat!
Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tărtăria , când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaşiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, „A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţioneză !
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre „Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, „latina vulgară”, cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga ( deci ca scrierea în limba ebraică) şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericele vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba „latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca „Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în faţa ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri. O cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, Domnul professor doctor în istorie Augustin Deac: „de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba daco-română, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor ?”
Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi „românii adevăraţi”, vajnicii urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ti dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...
Faptul că NOI, Romănii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutăm contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare ...

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ŞI PARASTASE

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ŞI PARASTASE

Din învătăturile părintelui Cleopa
Editie îngrijită de Preot Nicolae STATE-BURLUŞI
Râmnicu Vâlcea - 2005
Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?
Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.
Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.
Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.
Şi preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.
Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost.
Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: "Tinere, de ce plângi?" Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.
Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: "Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta".
Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:
- Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.
Atunci a vorbit tânărul acela:
- Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!
Si atunci s-a speriat preotul:
- Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?
- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!
- Dar de ce?
- Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.
Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: "Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta", fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.
- Dar unde eşti tu?
- Eu sunt în iad!
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, "cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta". De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.
Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:
- Cum te cheamă, frate?
- Ioan mă cheamă.
- Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?
- O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.
- Dar cu ce?
- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.
Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: "Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.
Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:
- Ce ai, tată, că eşti mâhnit?
Ştii, omul se cunoaşte.
- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.
- Cine?
- Eu.
- N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.
- Cum va vrea Dumnezeu.
- El a vrut să slujească; să se ostenească el.
Şi atunci s-a minunat.
- Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.
- Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.
Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Si s-au minunat oamenii în satul acela: "Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă".
Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: "Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!" Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: "Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică si face panahidă si toate". Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.
Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: "Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine".
Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: "Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc". El făcuse jumătate din slujbe. "Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!"
Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. "Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii", a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. "Ia uite, domnule, ce putere la el!"
Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: "Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâţia de ani face zi de zi!" - cum a făcut stareţu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.
Şi a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:
- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:
- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!
Si atunci vulturul a început a vorbi:
- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.
Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:
- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.
Şi le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. "Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine ... ". Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.
Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.
*
Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul l054 Franţa era ortodoxă, şi Italia; toate ţările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărţit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut.
Franţa fiind ortodoxă, un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.
Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.
Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:
- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?
- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.
Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.
Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:
- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
- Eu nu ştiu farmece.
- Ei, nu ştii farmece!
Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
- Măi, mare fermecător!
- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.
- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?
- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.
- Dar atunci ce-o să se întâmple?
- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.
- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!
- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.
- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!
Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.
- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.
La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”
Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.
Şi atunci aceia s-au întrebat:
- Ce s-a întâmplat, măi?
- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.
- Şi pe unde?
- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.
Acela a spus:
- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!
Şi preotul când l-a văzut i-a zis:
- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.
Şi atunci cel scăpat i-a zis:
- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.
Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.
*
S-a mai întâmplat încă şi o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareţ bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Şi de multe ori îi spunea bătrânul: "Ascultă, fiule, ai să te munceşti veşnic". Şi s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător şi l-a văzut bătrânul în iad. Si i-a spus: "Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător si rău si te-am amărât. Şi după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veşmânt îmbrăcat ca soarele şi i-a zis: "Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am uşurat şi m-am mântuit".
*
Pomenirea morţilor o făceau creştinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morţi. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morţi, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposaţi. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.
Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creştin a avut război cu perşii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perşii au avut război, pentru că sunt în graniţă.
Şi a fost mare luptă. Două împărăţii puternice. Şi atunci perşii, deşi nu i-au biruit pe greci, au luat mulţime de prizonieri şi au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să ţină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulţi prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meşteşug să lege bine tunelul, aşa cum se leagă acum.
Bieţii greci credincioşi lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânşii. Si când au ajuns la o distanţă oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toţi. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf şi dedesubt a rămas un loc liber. Şi acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulţi, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt şi nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric şi rece. Şi se gândea el: "Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăştia?" Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar aşa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morţi acolo pe toţi.
Şi se gândea el: "Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig şi de urât". Şi a început să se roage straşnic.
Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarăşii lui de arme, femeia l-a întrebat:
- Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?
El zise:
- Bărbatul tău a fost prins de perşi împreună cu alţii şi am auzit că i-au pus să sape un tunel şi a căzut tunelul peste ei şi au murit toţi. Atunci a murit şi al dumitale.
Femeia credincioasă ştia rânduiala care se făcea cu parastasele (ştiţi în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? "Să-i port eu parastasele, dacă a murit, şi pe urmă îi voi face eu şi praznic la 40 de zile!" Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).
Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate aşa cum se slujeşte la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toţi creştinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică şi întru frângerea pâinii”.
Şi ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin şi câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Aşa era tradiţia. Preotul scotea la Liturghie şi o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.
El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu ştiu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: "Doamne, vreau să mă rog Ţie, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poţi să mă scoţi si de aici, sau dacă nu, mor, şi să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde". Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric şi beznă de munte şi ştia că va muri.
Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu ştia pe unde, şi avea în mână o sticluţă de vin, nişte lumânări aprinse şi o prescură.
El era aproape leşinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.
- Scoală, frate, şi ia şi mănâncă prescura asta şi bea vinul ăsta, că numai bine ai şi lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.
Şi el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.
- Doamne, Tu eşti Mântuitorul Hristos?
- Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieţii tale, şi acestea ţi le-a trimis soţia ta astăzi la biserică şi Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă eşti în viată, să ţi le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primeşti lumina cea veşnică; dar fiindcă eşti în viaţă Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întăreşti cu hrana aceasta.
El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Şi acela a spus:
- Uite, te rog, ia şi te întăreşte, că dacă nu, mori.
El a prins curaj şi a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, şi aşa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul si numai bine a avut si lumânări. Şi atunci a spus îngerul:
- Eu îţi voi aduce în fiecare zi, dacă soţia ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.
Şi se gândea el în mintea lui: "Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Ştiu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?"
Şi nu l-a mai văzut. Şi acuma el aştepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăşi îngerul, şi-i aduce iarăşi aşa. I-a adus 20 de zile.
La 20 de zile, soţia lui, grăbită săraca acasă, că avea şi copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Şi ducând vaca dimineaţa, cireada plecase din sat, şi ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind şi-a zis: "Las' că oi duce mâine, că azi nu mai am timp". Şi în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul şi lumânările.
Şi el a început a plânge, zicând: "Vai de mine, mi se pare că soţia mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul şi lumânările. De acum voi muri iar de foame!"
Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Şi a doua zi a venit îngerul Domnului şi i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin şi două prescuri. Şi i-a zis:
- Soţia ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, şi n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două şi eu ţi le-am adus pe amândouă. Şi s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Şi a făcut rugăciunea şi a mâncat. Şi nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.
Şi se gândea el: "Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă şi îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porţi de grijă, cu ce să-ţi răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ţi mulţumi?" Şi acum se gândea el: "Hai că soţia săraca până la 40 de zile o să-mi aducă aşa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!" Aşa se gândea el, că nu ştia ce are să se întâmple la 40 de zile.
Şi se plângea din adâncul inimii şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară aşa de repede, ci să mai trăiască. Şi zice: "Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă şi ai dat în gând soţiei mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta şi mă scoate de aici, că Tu le poţi pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele".
Deci femeia a continuat aşa, şi în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soţia lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului şi l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.
Şi când s-a trezit, a văzut şi a cunoscut satul, dar n-a ştiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soţia era dusă la biserică. Şi când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. "Vai de mine, cine este acela?" De la poartă i-au slăbit
picioarele de emoţie, de frică. "Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi şi tocmai acum a venit şi el".
Şi când a văzut-o şi el, a început a plânge. Ea zicea:
- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că eşti mort şi ţi-am făcut 40 de panahizi.
Iar el a zis:
- Cu adevărat, mare milă ţi-ai făcut cu mine! Vino în casă.
Şi s-au adunat toţi vecinii şi ziceau:
- A venit vecinul de care se zicea că e mort.
Şi-l întrebau:
- Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit şi că a căzut muntele pe voi?
- Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel şi tunelul a căzut peste noi şi ne-a acoperit acolo şi au murit toţi. Şi le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluţă de vin şi câteva lumânări. Şi a întrebat-o pe soţie:
- Aşa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:
- N-am uitat, ci n-am avut timp.
- Dar a doua zi ai dus două.
- Da, două.
- Două am primit şi eu acolo şi toate lumânările.
Şi s-au minunat toţi foarte.
- Cum, cine le aducea sub munte?
- Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.
Aşa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot aşa în rai.
Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaş la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Şi i-a povestit acela toate de la capăt, şi i-a scris istoria aceasta ca să ştie toţi puterea parastaselor care se fac pentru morţi, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine şi vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului şi sufletului lui.
Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi şi lumea a început şi mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morţi.
*
La Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre.
Amin.