martedì 30 giugno 2015
Sinaxar 30 Iunie
În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.
lunedì 29 giugno 2015
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Petru și Pavel
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Nu este asemenea Ţie, Preaslăvite Doamne, căci cu mână tare ai mântuit pe poporul pe care l-ai câştigat, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe mai-marele între Apostoli astăzi, ca pe cel întâi-chemat al lui Hristos, cu cântări de Dumnezeu insuflate după vrednicie să-l lăudăm.

Cel Ce este mai înainte de veci, mai înainte de tine cunoscându-te, te-a rânduit, Preafericite Apostole Petru, ca pe un mai mare al Bisericii şi întâi pe scaun şezător.

Dumnezeu a zis că nu trup, nici sânge, ci Tatăl ţie ţi-a insuflat să numeşti pe Hristos Fiul Cel Adevărat al Dumnezeului Celui Preaînalt, Apostole.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Muntele cel Sfânt, Carul cel mai presus de gând, pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioară cu adevărat după naştere, să o lăudăm.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Pe tine, fericite şi vistierie prea tare a Împărăţiei, gura lui Hristos Dumnezeu Cea Preadulce te-a arătat. Pentru aceasta te lăudăm, Sfinte Apostole Petru.

Pe piatra Ortodoxiei tale a întărit Stăpânul Iisus Biserica neclintită, întru care, Sfinte Apostole Petru, pe tine te mărim.

Cât este mai presus decât îngerii, Sfântul Apostol Petru în trup, că acestuia Hristos Dumnezeu i-a zis că va fi, întru luminată venirea Lui, judecător şi împreună şezător.

Ceea ce nu ştii de nuntă, care pe Dumnezeu Întrupat L-ai născut, întăreşte-mă pe mine, cel ce mă clatin din pricina asuprelilor patimilor, că nu este Ajutătoare afară de tine, Preacurată.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Acesta este Dumnezeul nostru, Care din Fecioară, S-a întrupat şi firea omenească o a îndumnezeit, pe Care lăudându-L strigăm: Slavă, puterii Tale, Doamne.

De oameni vânător dumnezeiesc, precum s-a făgăduit, Hristos pe tine te-a făcut, ţie întâi încredintâdu-ti turmele Bisericii Sale.

Dătătorul de viaţă Iisus, Cel Ce este rugat de tine, Care ţi-a dat ţie puterile Sale a lega şi a dezlega, Apostole Petru, să-mi fie Milostiv.

Roagă-te cu deadinsul, Sfinte Apostole Petru, ca să se deschidă Împărăţia lui Hristos, celor ce cinstesc dumnezeiască pomenirea ta, cu credinţă neîndoită.

Doamnă cu totul Lăudată, de Dumnezeu Născătoare, gândurile mele cu rugăciunile tale curăţindu-le, arată-mă bine roditor, Maica Dumnezeului tuturor.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Ce1 Ce ne-ai câştigat pe noi popor ales, cu sângele Tău, Doamne, pacea Ta dă-ne-o nouă, păzind într-un gând turma Ta.

Cel ce din dragoste a luat îndrăznire către Dumnezeu, după vrednicie este minunat, vânătorul şi cel neînvăţat, făcând minuni preaslăvite cu harul.

Nu aur, nici argint pentru Tine, Hristoase, dumnezeiescul Tău Apostol, ci virtutea câştigând, s-a îmbogăţit cu puterea minunilor.

Îndreptatu-s-au gleznele şi paşii şchiopilor, cu cuvântul tău cel lucrător, că prin dumnezeiescul Duh, s-au săvârşit preaslăvite lucruri.

Întrupatu-S-a Dumnezeu după Ipostas, Curată, din tine cu trupul unindu-Se, rămânând Nemicşorat Cel fără de trup, după dumnezeiasca fiinţă.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
În chit trei zile fiind Iona Hristoase, mai înainte Te-a însemnat pe Tine Cel fără de moarte, cum că aveai să fii mort de bunăvoie trei zile în pântecele pământului.

Precum de demult, Hristoase, pe Apostolul Petru, cel ce a umblat cu picioarele pe apă, cu dreapta Ta l-ai mântuit şi pe mine cel cufundat în viforul ispitelor celor cumplite, mă mântuieşte ca un Îndurat.

Lăsat-ai, Sfinte Apostole Petru, cele ce nu sunt şi la cele ce sunt ai ajuns, ca un neguţător oarecare! Şi cu adevărat ai dobândit pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ.

Pe cei ce se nevoiau fără pricepere a ispiti pe Duhul cel Preasfânt, Apostole Petru, i-ai omorât; pe Care tu întâi Dumnezeu L-ai numit, lămurit arătându-L a fi Dumnezeu, preafericite.

Pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce este mai presus decât toată fiinţa, întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, cu buzele şi cu sufletul te vestim.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori, căpetenia ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor şi odihnei Tale. Căci chinurile acelora şi moartea ai primit mai vârtos decât toată roadă, însuţi Cel Ce ştii cele din inimă.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cuvinte Cel fără de început, Care ai fost întru început împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Fiule Unule-Născut, bine eşti Cuvântat şi Preaînălţat, Dumnezeul părinţilor noştri.

După dumnezeiasca rânduială a milostivirii lui Hristos învăţându-te a urma, te-ai eliberatmai înainte de patimă, Apostole Petru, a cădea în viforul lepădării.

Ţie, celui întâi chemat şi foarte iubit, ca celui între Apostoli cu bună slavă întâi pe scaun şezător, Hristos S-a arătat întâi după ce a înviat din mormânt.

Lepădarea ta cea de trei ori, cea mai înainte de patimă vindecând-o Stăpânul, cu întrebarea de trei ori cea de Dumnezeu grăită, Sfinte Apostole Petru, a întărit dragostea ta.

Mai întâi pe tine te-a pus, Apostole Petru, mărturisitor iubirii celei spre Hristos, Cuvântul Cel Ce ştie toate ca un Dumnezeu. Pentru aceasta şi turma Sa cea iubită ţie ţi-a încredinţat.

Preasfântă Fecioară, Maica Mântuitorului Hristos, Mărirea tuturor cetelor cereşti şi Bucuria Sfinţilor Apostoli, împreună cu ei, roagă-te Fiului tău, ca să ne mântuiască pe noi, robii tăi.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Cel Ce toate le porţi cu puterea Ta cea negrăită, Hristoase, pe cuvioşii Tăi tineri, în văpaie i-ai rourat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Mâinile îţi vor întinde şi pe Cruce te vor încinge, Stăpânul mai înainte zicând, Sfinte Apostole Petru, ţi-a poruncit ţie, să-I urmezi Lui, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cu cuvântul Darului, pe Enea cel slăbănog cumplit şi pe Tavita cea moartă, minuni făcând, o ai înviat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Hristoase, Cel ce ai arătat Apostolului Petru a fi păgânii curăţiţi cu raza Duhului, curăţeşte-mi şi mie gândurile, celui ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Preasfântă Fecioară care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, întunericul sufletului meu, cu rugăciunile tale gonindu-1, luminează-mă pe mine cel ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe tine Mireasa cea Preaslăvită şi Născătoarea de Dumnezeu cea Preasfântă, care ai născut pe Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute, cu cântări te slăvim.

Darul tău cel preaînalt se măreşte după vrednicie, că umbra ta, Sfinte Apostole Petru, alungă patimile neputincioşilor. Pentru aceasta pe tine te mărim.

Pe Simon vrăjitorul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, cel ce s-a ridicat cu năluciri spre înălţimea cerului, surpându-l cu dumnezeiască putere, negrăit Apostolul Petru se fericeşte.

Dezlegare de greşeli cu rugăciunile tale şi luminare inimii şi veselia duhului dă celor ce laudă pomenirea ta, Apostole.

Pe Dumnezeu zămislind Fecioară, de Dumnezeu Născătoare te numeşti după vrednicie. Pentru aceasta credincioşii cu un glas slăvindu-te, cu cântări te mărim.

Sinaxar 29 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.
domenica 28 giugno 2015
Sinaxar 28 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Trihirussa) 12 iulie, 28 iunie și 26 noiembrie
Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini”, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” sau Icoana Maicii Domnului „Trihirussa”.
Conform tradiției, această icoană a Maicii Domnului era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin (4 decembrie), păstrată cu mare cinste în casa din Damasc.
În secolul al IX-lea, în timpul iconoclaștilor, Sfântul Ioan, ținea cuvântări și scria apologii pentru apărarea icoanelor. Din acest motiv, impăratul iconoclast, Leon III Isaurul (717-740), a uneltit astfel încât Califul Damascului să creadă că Sfântul Ioan comitea acte de trădare împotriva lui. Aflând Califul, umplându-se de mânie, l-a înlăturat din funcție și a poruncit să i se taie mâna dreaptă consilierului său Ioan, iar mai apoi să fie spânzurată în piața din mijlocul cetății.
După ce a fost împlinit ordinul Califului, Sfântul Ioan a fost condus la casa sa. Îndrăznind, el a cerut de la tiran mâna cea tăiată și, a primit-o. Spre seară, luând mâna tăiată a intrat în camera sa de rugăciune şi, căzând înaintea sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care avea în mâinile sale Pruncul, a lipit dreapta cea tăiată la locul ei. Apoi a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii ca să-l vindece. După rugăciune îndelungă, sfântul a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el, promițându-i vindecare rapidă.
După ce s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a constatat că mâna lui era nevătămată. Drept mulțumire, a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos, astfel încât dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână. Conform tradiției, după această minune Sfântul Ioan a scris un imn de mulțumire Maicii Domnului: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de har…” ce se cântă în loc de „Cuvine-se cu adevărat” în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
După aceasta, Ioan a împărţit săracilor toată averea sa, care era foarte mare şi a liberat pe toţi robii săi și, intrând în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit a dăruit icoana făcătoare de minuni Lavrei.
Icoana a fost păstrată în Lavra Sfântului Sava până în secolul al XIII-lea când Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei (14 ianuarie) a venit în pelerinaj, iar părinții mănăstirii i-au dăruit-o ca binecuvântare. Acesta a luat icoana în Serbia.
În timpul unei invazii a turcilor în Serbia, unii creștini au dorit să protejeze icoana, încredințând-o Maicii Domnului ca să o păstreze în siguranță. Ei au așezat icoana pe un măgar și l-au lăsat liber. După o vreme, măgarul ce purta icoana Maicii Domnului a oprit în fața Mănăstirii Hilandar (Sfântul Munte Athos). Bucurându-se, călugării au așezat icoana în katholikon - biserica principală a mănăstirii.
O minune săvârșită de icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” a avut loc în momentul în care, rămas vacantă funcția de egumen, monahii au început să se certe pentru a ocupa postul. În acel moment, icoana Maicii Domnului „Trihirussa” s-a deplasat singură din locul în care se afla și, s-a așezat în scaunul egumenului din biserică. De atunci, la Mănăstirea Hilandar este ales doar un vicar, iar călugării merg la Sfânta Icoană să ia binecuvântare pentru fiecare ascultare.
O copie a icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos se află la Mănăstirea Neamț. Această copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „cu trei mâini” a fost adusă în țară de Cuviosul Paisie de la Neamț.
sabato 27 giugno 2015
Sinaxar 27 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.
venerdì 26 giugno 2015
Sinaxar 26 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).
giovedì 25 giugno 2015
Sinaxar 25 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.
Canon de rugăciune la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (1)
Troparul Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, glasul al 8-lea:
Preaslăvit eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel Ce luminători pe pământ pe Părinţii noştri i-ai întemeiat şi printr-înşii la adevărata credinţă pe noi, pe toţi, ne-ai îndreptat, mult Îndurate, Slavă Ţie.
Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe surpătorii cei drepţi ai înşelăciunii, acum a-i lăuda gândind, Stăpâne, chemăm harul Tău cel de sus Atotputernic şi lucrarea Ta. Că Tu eşti cu adevărat Dreapta şi Puterea Tatălui.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintelor sfinţilor prooroci şi legile Evangheliilor urmând, înţelepţii Părinţi în chip luminat ne-au învăţat despre Dumnezeu Cel Nevăzut şi despre Cel văzut, de înşelăciune pe toţi izbăvindu-ne.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De sus ceata proorocească şi numărul dumnezeiesc al Apostolilor limpede ne-a învăţat despre un Dumnezeu în Trei Feţe şi Atotputernic. Pe Acela cinstiţii Părinţi luminat L-au descoperit nouă.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Legilor dumnezeieşti supunându-se, de Dumnezeu purtătorii Părinţi au învăţat ca pe Făcătorul tuturor, Cel Ce este Necunoscut după fiinţă, bine să-L cunoaştem numai din lucrările ce se văd.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce ai încăput în pântecele tău cu Dumnezeiască Lucrare Lumina cea Întreit Strălucitoare, Stăpână, luminează ca o bună inimile celor ce te laudă pe tine cu bună credinţă. Că tu eşti Lumină şi Slavă şi Izbăvire veşnică.
Cântarea a 3-a. Irmos: Unule, Cel Ce ştii...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Izvorul cel dintâi al bunătăţilor, darul Duhului ca nişte râuri pe voi din sine v-a izvorât, ca să opriţi înşelăciunea şi pe credincioşi să-i adăpaţi, slăviţilor, cu apele dreptei credinţe, după propovăduirea Proorocilor şi a Apostolilor.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Serghie şi pe Pir, căpeteniile cele rele ale eresului, pe Pavel şi pe Petru şi pe Teodor, vitejeşte împreună i-aţi surpat, înţelepţilor, cinstita Biserică întărind, măriţilor, cu învăţăturile Apostolilor şi ale Părinţilor.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrarea împreună fără de început a fi a Dumnezeirii Celei fără de început propovăduind-o luminat, de Dumnezeu purtătorii au învăţat că este zidită lucrarea Întrupării celei zidite, vestind că Fiul în două firi este un Singur Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cei ce dorim să vedem razele darului Duhului şi Dumnezeiasca Strălucire cea Neînserată, să alergăm la Izvorul Darului, la Maica Făcătorului. Că printr-însa se dăruiesc credincioşilor toate cele bune.
Cântarea a 4-a. Irmos: Munte umbros cu Darul...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetând la legile Duhului, aţi primit, înţelepţilor, mărturisirile părinteşti, ce s-au trimis la voi de la Roma şi adeverindu-le cu lumina Duhului, aţi întărit bine Biserica.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu laude să încununăm dumnezeiasca adunare a celor purtători de Dumnezeu, noi, credincioşii. Pentru că ne-au propovăduit nouă pe Cuvântul Cel Întrupat, Dumnezeu şi Om, cu lucrările şi cu voile deosebite.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Honoriu, cel ce prea mult se înălţa cu gândul de pe scaunul şi din stăpânia Romei celei vechi, oarecând bine l-aţi surpat, preaînţelepţilor şi l-aţi arătat pe el a fi cu totul nevrednic de stăpânire şi de scaun.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatic şi Lumina Cea Adevărată ai născut, Fecioară, te rog deschide-mi ochii sufletului meu şi strălucirii celei de acolo părtaş mă fă; că tu eşti Mijlocitoare către Dânsul şi Folositoare.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce ai luminat cu...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dătători de lege, de Dumnezeu purtătorilor, Hristos v-a arătat pe voi, care aţi povăţuit prea bine, ca Moise pe noul Israel şi pe Faraon vrăjmaşul în adâncul cel cumplit al pierzării, ca şi acela, l-aţi cufundat.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cât este de frumoasă şi de luminată adunarea Părinţilor, care, cunoscând pe Iisus, Unul prin Sine şi Împreunat ca Dumnezeu şi Om, propovăduieşte două lucrări ale Lui tuturor marginilor.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dar dumnezeiesc scrisorile de la Roma socotindu-le, peste acelea au întărit turnul dreptei credinţe înţelepţii dascăli, propovăduind că două sunt lucrările lui Hristos, aşa cum sunt şi firile.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinatu-s-au Pavel, Petru şi cu Teodor, împreună cu Pir şi Serghie şi Honoriu, cei ce făceau amestecarea celor două firi ale lui Hristos, cu amestecarea lucrării Lui.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată Luminarea tu eşti, Fecioară şi Strălucire şi Locaş Luminii Celei Neapuse fiind; pentru aceasta, rogu-mă, cu a ta lumină, Maica lui Dumnezeu, ochii sufletului meu luminează-i.
Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Străină şi nouă amestecare a firilor lui Hristos, cu adevărat adunarea cea rea a răspuns, două lucrări amestecând într-o singură lucrare, una şi străină. Prin care plinirea dreptcredincioşilor din sfinţitele curţi o au gonit.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Adunarea deşertăciunii, ca să scape de Nestorie cel cumplit, care nebuneşte mărturisea doi fii, a alunecat din prăpastie într-o altă prăpastie, hotărând în zadar tulburarea la voirile firilor; dar a fost biruită de Părinţii cei dumnezeieşti.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Cel Ce luminat L-au propovăduit mai înainte Părinţii Fiu de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, despre Acelaşi adunarea dumnezeieştilor învăţători, din dumnezeieştile lucrări, pe toţi a învăţat, adeverind fireasca lucrare a Lui, tot aşa şi voirea Lui.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Voirea ipostatică rău înţelegând-o, mai marii răzvrătirii au învăţat că împreună cu voile sunt şi feţele celor ce voiesc. Pe aceştia Părinţii, biruindu-i, au învăţat bine a fi întocmită cu firea lucrarea ei cea de o fiinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Uşă a Dumnezeieştii Raze şi Izvor al Luminii Celei Neapuse te-ai făcut, tu, Stăpână; că toată plinirea Dumnezeirii s-a sălăşluit în chip negrăit în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. A Cărui lucrare firească şi rază o dai celor ce au trebuinţă.
CONDAC, glasul al 8-lea.
Propovăduirea Apostolilor şi învăţăturile Părinţilor au întărit credinţa Bisericii; care, purtând haina adevărului cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei credinţe.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cuptor înţelegător...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Tine, Fiul lui Dumnezeu şi Om cunoscându-Te mai înainte cetele teologilor, Stăpâne, lumii Te-au propovăduit având două voiri şi două lucrări, Iubitorule de oameni, adeverind doimea amândurora firilor Tale.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Podoabă strălucită Bisericii v-aţi arătat; căci, bineprimind aşezămintele Apostolilor, pe toţi i-aţi învăţat cuvântul credinţei: să cunoască pe Domnul, Unul din Treime, Atotfăcător, Lucrător, Voitor şi Atotputernic.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lumină Nezidită şi Viaţă Nemuritoare cunoscând pe Dumnezeu, bine L-aţi propovăduit tuturor, mai presus decât cele ce sunt mai jos cu firea, deosebirile fireşti cele din fire cunoscându-le, împreună şi cele nedespărţite.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte fulgere ale Dumnezeieştii Lumini pe voi v-a trimis în lume Hristos, ca să ardeţi de tot pe lucrătorii înşelăciunii şi toată Biserica să o luminaţi, fericiţilor, slăvind pe Dumnezeu Cel Lăudat şi Atotputernic.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Strălucit-a Hristos, Lumina Cea Neînserată, din pântecele tău mai întâi ieşind şi lumea a mântuit, Cel Preaînălţat. Pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Născătoare, să lumineze ochii cei înţelegători ai inimii mele celei întunecate.
Cântarea a 8-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Israel...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca dintr-o îndemnare din dumnezeiasca învăţătură a Apostolilor şi a Proorocilor, Părinţii, pornindu-se, au propovăduit, zicând: Unul este Domnul tuturor, Hristos, într-un Ipostas şi îndoit cu firile şi cu lucrările.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca toată înşelăciunea cea fără de ruşine şi hulirea, Părinţii, izbutind cu totul să o dezrădăcineze de la Biserică, au vestit pe Domnul a avea lucrare şi voire după fiinţă Nezidită ca un Făcător şi zidită ca un Om.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul lui Dumnezeu ţinându-l în mâini ca o sabie, pe vrăjmaşii dreptei credinţe bine i-aţi tăiat, Părinţilor; lucrarea şi voirea Mântuitorului şi toate cele fireşti ale Lui îndoite a fi, cu un aşezământ le-aţi răspuns, aşijderea şi firile.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată eşti Frumoasă, toată Bună, toată Luminoasă, de Lumină Purtătoare şi de Dumnezeu Primitoare, cu totul Una şi Strălucită. Pentru aceasta, luminează-mi, Stăpână, ochii inimii mele, cea care miroase mireasma slavei tale şi este rănită cu dor după aceea.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Având pe Hristos în voi grăind cele dumnezeieşti de demult şi acum curat cu Cel Curat împreunându-vă, fericiţilor, aţi întărit Biserica Lui, pe care, cu osteneli şi cu sudori multe, cu adevărat o aţi aşezat.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pildă şi îndreptare v-aţi făcut la toată Biserica lui Dumnezeu, de trei ori fericiţilor, învăţând despre întruparea lui Hristos şi grăirea de Dumnezeul Unei Singure Dumnezeiri Nefăcute. Iar acum limba cea vătămătoare după proorocie o goniţi.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Toată grăirea împotrivă a relei credinţe după proorocie, Părinţilor, bine o aţi dezlegat. Şi după vrednicie grăind, aţi arătat deosebirea lucrării, Cea firească, a fi Nedespărţită, Nezidită, Atotlucrătoare şi Atotputernică.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Gură lui Dumnezeu făcându-vă, sfinţilor, L-aţi propovăduit pe Cel Ce din fire este Neapropiat a se fi împărtăşit numai prin singure lucrările şi strălucirile Lui. Pentru aceasta, pe voi, ca pe nişte făcători de bine, după vrednicie vă fericim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti mie şi Coroană de aur şi Dumnezeiască Săvârşire a cântării mele, Prealăudată, pe care întorcându-mă acum din izgonire, o am închinat Fiului tău, cinstită cântare de mulţumire aducând ţie, Ceea ce eşti Pricina bunătăţilor, Preacurată.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Luminătorii prealuminaţi ai adevărului lui Hristos luminat v-aţi arătat lumii, Preafericiţilor Părinţi, secând eresurile celor grăitori cu limbi hulitoare şi stingând amestecurile cele în chipul văpăii, ale celor rău slăvitori. Pentru aceasta, ca nişte ierarhi ai lui Hristos, rugaţi-vă să ne mântuiască pe noi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Degrab primeşte, Stăpână, rugăciunile noastre şi le du Fiului şi Dumnezeului tău. Doamnă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, dezleagă din primejdii pe cei ce aleargă la tine, potoleşte meşteşugirile împotrivă şi surpă îndrăznirile celor fără de Dumnezeu, care se întrarmează împotriva robilor tăi.
mercoledì 24 giugno 2015
Sinaxar 24 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.