Iată viața sa păstrată în paginile Patericului Peșterilor de la Kiev:
Tinerețea și marea milostenie
Sfântul Erasm a trăit în secolul al XII-lea și a fost monah în faimoasa mănăstire a Peșterilor din Kiev. Înainte de a îmbrăca haina monahală, dar și în primii ani de călugărie, Erasm moștenise o avere considerabilă. Însă, spre deosebire de alți oameni care își păstrau avuțiile, el a ales o cale a dăruirii totale.
Erasm a cheltuit întreaga sa avere pentru înfrumusețarea bisericii lui Dumnezeu. A poleit cu aur și argint multe icoane, a cumpărat vase sfinte și a împodobit locașul de cult, urmând exemplul celor care iubesc „podoaba casei Domnului”. Toți frații din mănăstire îl lăudau și îl cinsteau pentru dărnicia lui.
Ispita, deznădejdea și căderea
După ce a cheltuit ultimul bănuț și a rămas complet sărac, în sufletul lui Erasm s-a furișat o ispită cumplită, semnată de diavol. Văzând că acum este sărac și că frații au început să îl trateze ca pe un monah de rând, uitând treptat de marile lui donații, Erasm a căzut în capcana mândriei rănite și a regretului.
A început să își spună în sine:
„Am greșit. Mai bine împărțeam banii săracilor, decât să-i dau pe toți pentru înfrumusețarea bisericii. Acum nu mai am nimic și nimănui nu-i mai pasă de mine.”
Această gândire l-a dus într-o deznădejde adâncă. A început să ducă o viață neglijentă, plină de lenevire duhovnicească, nepăsându-i de mântuirea sa. Trăia în mănăstire, dar cu mintea și inima departe de Dumnezeu.
Boala și minunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Dumnezeu însă nu l-a părăsit pe cel ce Îi împodobise casa. Erasm s-a îmbolnăvit grav. A zăcut timp de șapte zile, fiind aproape mort: nu mai vedea, nu mai auzea și abia mai respira. În a opta zi, frații mănăstirii s-au adunat în jurul patului său, așteptând să-și dea sufletul.
În acel moment, s-a petrecut o minune. Erasm s-a ridicat brusc în pat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc, și a început să plângă în hohote. El le-a povestit fraților uimiți ce văzuse în acele momente de comă:
„Fraților și părinților, este adevărat că am fost un păcătos și nu m-am pocăit. Dar iată, mi s-au arătat Sfinții Antoniu și Teodosie (fondatorii mănăstirii) și mi-au spus: «Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru tine, și Domnul ți-a dăruit timp de pocăință».
Apoi, am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ținând în brațe Pruncul Iisus, înconjurată de mulțime de sfinți. Ea s-a uitat la mine și mi-a spus: «Erasm, pentru că ai împodobit biserica Mea cu icoane frumoase, și Eu voi împodobi cu slavă locașul tău din Împărăția Cerurilor. Scoală-te, pocăiește-te, primește schima cea mare, iar în a treia zi te voi lua la Mine».”
Pocăința și adormirea întru sfințenie
Auzind acestea, monahii au rămas încremeniți de uimire și de milostivirea lui Dumnezeu. Erasm, deși slăbit fizic, a primit imediat tunderea în schima mare (treapta cea mai înaltă și aspră a monahismului).
Timp de trei zile, el nu a încetat să se roage, să-și plângă păcatele din ultimii ani și să ceară iertare tuturor. În a treia zi, exact așa cum îi vestise Maica Domnului, Sfântul Erasm a adormit cu pace, cu un chip senin și luminos.
Moaștele sale sfinte se odihnesc și astăzi în Peșterile de Aproape (ale Sfântului Antoniu) din Lavra Kiev-Pecerska, fiind izvorâtoare de tămăduiri pentru cei ce se roagă lui cu credință.
Învățătura zilei
Viața Sfântului Erasm ne învață că Dumnezeu nu uită niciun bine pe care îl facem din inimă, chiar dacă noi, ca oameni, cădem uneori pe cale. Pocăința sinceră, chiar și în ultimele clipe ale vieții, are puterea de a deschide porțile Raiului.
Sfinte Cuvioase Erasm, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu