domenica 7 settembre 2014
sabato 6 settembre 2014
Sinaxar 6 Septembrie
În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.
venerdì 5 settembre 2014
giovedì 4 settembre 2014
Sinaxar 5 Septembrie
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.
Sinaxar 4 Septembrie
În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.
mercoledì 3 settembre 2014
martedì 2 settembre 2014
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Mamant
Troparul
Sfântului Mucenic Mamant, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon, cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind apa şi despărţind marea; iar cel ce fugea pedestru l-a mântuit pe Israel, cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având acum sălăşluirea ta în ceruri, ca unul ce te-ai arătat preaales mucenic şi fiind plin de strălucirea cea cu Trei Lumini, prealăudate, învredniceşte de Dumnezeiască Lumină pe cei ce cinstesc pe pământ, cinstita şi purtătoarea de lumină ziua săvârşirii tale. Cuvântul cel ce a ştiut mai înainte bunul neam şi tot cugetul tău, Sfinte Mamant, din scutece te-a umplut de înţelepciune şi te-a împodobit cu multe feluri de bunătăţi, mucenice, purtătorule de chinuri, prealăudate.

Părinţii tăi, pentru credinţă suferind prigoană şi închisoare până la moarte, toate le-au răbdat pentru Dumnezeieştile porunci; şi te-au odrăslit pe tine, stricătorul mulţimii zeilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preamărite lucruri s-au grăit în neamurile neamurilor de spre tine, Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu Cuvântul şi ai rămas Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceea, toţi te cinstim pe tine, Ceea ce, după Dumnezeu, eşti Folositoare nouă.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte în dragoste; că Tu eşti Marginea doririlor şi întărirea credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.

Ca pe o stea luminoasă a pus Hristos la înălţimea Bisericii pe pătimitorul său Sfântul Mamant, luminând toată lumea cu luminările străduirilor şi a minunilor sale.

Suindu-te în muntele cunoştinţei celei adevărate şi luminându-ţi-se cugetul prin curăţia sufletului, mucenice, firea cea necuvântătoare spre laudă cuvântătoare, cu Dumnezeieşti porunci ai îndemnat-o.

N-au putut să se apropie de tine cei fără de lege, care căutau să te prindă; ci însuţi de bunăvoia ta, urmând Stăpânului, ai mers spre patimi, încă tânăr şi frumos şi împodobit la faţă fiind.

Cel Ce a întins cerul ca pe un cort şi ţine toate marginile lumii, din fire Dumnezeu fiind, Preacurată, a fost cuprins în braţele tale trupeşti şi te-a arătat pe tine Întărire tuturor credincioşilor.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Tu, Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi ai cercetat sărăcia noastră. Pentru aceas ta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

De bunăvoie ai alergat către mucenicie cu vitejie bărbătească, având ajutor pe Hristos, Cel Ce ţi-a întărit neputinţa cu putere Dumnezeiască şi te-a făcut mărturisitor al patimilor Lui şi părtaş luminii celei de sus.

Fiara sălbatică, ce călătorea împreună cu tine, ca un ajutor de la Dumnezeu orânduit, se supunea ţie, celui ce, pentru Dumnezeiasca dragoste, ai supus patimile cele necuvântătoare şi te-ai arătat frumos, cu preaînţeleaptă socoteală, biruind dobitocia vrăjmaşului.

Tu ai stat înaintea întrebărilor celor de judecată, glăsuind pe faţă Întruparea Cuvântului şi veştejind trufia necredinţei, pe toţi ai învăţat fără încetare să cânte: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Prin naşterea ta din zămislirea cea mai presus de fire, s-a dezlegat vina durerilor şi firea pământenilor s-a izbăvit de osânda blestemului, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană. Prin tine s-au deschis cele de sus nouă celor de jos şi îngerii dănţuiesc împreună cu oamenii.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de a faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Sfântul Mamant cel mărit, nicidecum nu se îngrijea de chinurile trupului, ci socotea ca o lepădare a grăsimii celei stricăcioase rănile, iar zdruncinările ca o dezbrăcare de hainele osândirii. Pentru aceea, a primit podoaba nestricăciunii.

Împunse fiindu-ţi coastele, laudă de mulţumită cântai Ziditorului tău, preafericite; şi ai auzit glas din cer, întărindu-ţi mai mult cugetul către Dumnezeu şi uşurându-ţi greutatea ostenelilor.

Fiind în temniţă, ţi s-a trimis prin chip de porumbel hrană cerească, pătimitorule, fericite, ca unuia ce prin multa chinuire ai trecut hotarele stricăciunii.

Prin Dumnezeiasca Întrupare cea din tine, Fecioară, Pricină te-ai făcut împăcării noastre către Stăpânul tuturor, căci ai născut pe Cel Ce mai înainte de soare S-a născut din Tatăl, Care a unit firea omenească cu cea Dumnezeirea şi a înălţat-o la Scaunul Măririi.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă dintru adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

De râvna cea către Dumnezeu înfierbântându-te, preasfinţite, nicidecum nu te-ai înspăimântat de focul care ardea, răcorindu-te cu ploaie Dumnezeiască din cer, pătimitorule preaviteaz.

Cel Ce a prefăcut cuptorul în rouă celor trei tineri, de faţă te-a răpit pe tine din văpaie, cugetătorule de Dumnezeu fericite şi luminat mai tare decât focul te-a făcut.

Arătatu-te-ai foarte tare, suferind mari nevoinţe, cel ce eşti pătimitor minunat între mucenici. Pentru aceasta, Mântuitorul te-a învrednicit de răsplătiri foarte mari.

Prin Dumnezeiască naşterea ta, Preacurată, ne-am făcut părtaşi Firii Celei Dumnezeieşti şi în Hristos am câştigat moştenire cerească, împreună cu cetele îngerilor, noi, cei ce te lăudăm pe tine.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Cu toiagul care ţi s-a dat de la Dumnezeu, sfinte, păstoreşte poporul tău la păşune aducătoare de viaţă. Iar fiarele cele nevăzute şi sălbatice sfărâmă-le sub picioarele celor ce te laudă pe tine. Că toţi, cei ce suntem în primejdii, te avem pe tine, Sfinte Mamant, părtinitor fierbinte.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucurie, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Binecu vântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Ca o cămară de mire ţi s-a făcut ţie cuptorul focului, că, în multe zile fiind în el închis, nu te-ai vătămat. Pentru aceea, către Ziditorul tău ai strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Îngeri într-ajutor şi împreună dănţuitori şi părtaşi cântărilor celor negrăite ai avut, mucenice, în mijlocul văpăii; cu care împreună strigai Stăpânului tuturor: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Ca un mire cu adevărat foarte frumos, din cămară ca un trandafir neveştejit, a ieşit Fericitul Mamant din cuptorul focului, pe cei fără de minte arzându-i, iar pe credincioşi luminându-i să strige: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Iată acum se împlineşte graiul cel mai dinainte al grăitorului de Dumnezeu, Fecioară. Că ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul şi ai născut pe Dătătorul de viaţă, Căruia toţi îi strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
De şapte ori chinuitorul caldeilor a ars nebuneşte cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de-o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Ca şi Daniel, gurile fiarelor le-ai astupat, fericite, cu chemarea numelui Stăpânului. Pe şarpele cel veninos l-ai omorât şi pe eretici i-ai ruşinat; şi ca un biruitor locuieşti cu bucurie în ceruri, cântând: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Când cei fărădelege, slujitori ai idolilor de piatră, fiind orbiţi la suflet, te împroşcau cu pietre pe tine, fericite, tu, îndreptându-ţi ochiul sufletului tău cel viteaz şi nebiruit către Hristos, Piatra Cea Nesfărâmată, cu osârdie cântai: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Dătătorul de nevoinţă, întinzându-ţi cunună de sus ca unui biruitor şi ca unuia ce ai săvârşit lupta cea bună, preafericite, te strigă pe tine ca să-ţi faci către El călătoria cea cinstită şi dulce, tu, cel ce cânţi cu osârdie: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Mai presus de fire ai zămislit în pântece pe Cel din Tatăl fără de maică, rămânând Fecioară şi după naştere, Preacurată; că naşterea lui Dumnezeu înnoieste firile întru tine şi se biruiesc hotarele firii. Pentru aceea, ca pe Singura care ai născut pe Dumnezeu, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te cântăm în veci.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Înspăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Jertfitu-ţi-ai sufletul pentru Mântuitorul, prealăudate şi către Dânsul cu osârdie ai alergat fiind luminat cu frumuseţile sfinţitelor tale străduiri şi cu luptele cele minunate, mărite ostaşule, luminătorule al lumii şi podoaba Bisericii.

Unitu-te-ai cu îngerii, având vieţuire îngerească pe pământ şi cu dânşii cânţi laudă de bucurie, cântarea cea sfântă a Treimii, Sfinte Mamant, Prealăudate, cel ce eşti plin de mărire neschimbată, cu Dumnezeieştile Împărtăşiri.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, pomeneşte, preafericite, pe cei ce săvârşesc cu bucurie această Dumnezeiască prăznuire a ta şi cinstită şi sfântă a ta străduire cu credinţă curată şi ne fereşte pe noi, mucenice, de valuri şi de primejdii şi de supărări.

Cine a auzit vreodată pe pământ de Maică Născătoare de Fiu, Neispitită de bărbat şi ca Cel Ce S-a născut să fie Dumnezeu fără de început şi de O Fiinţă cu Tatăl Cel mai dinainte fără de început, iar din Maică să fie născut mai presus de fire. O, minune străină! O, Dumnezeiască Împărtăşire, prin care noi ne-am împărtăşit cu Dumnezeu!
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Fiind fiu cinstit al dreptei credinţe, te-ai arătat risipitor al necredinţei, cu puterea Duhului, Sfinte Mamant, Prealăudate. Că în privelişte ai înfruntat înşelăciunea idolilor şi cu bună îndrăznire ai propovăduit lauda Preasfintei Treimi. Pentru aceasta, fiind dat fiarelor, pe balaurul, fiara cea începătoare de răutate, ai omorât-o, pătimitorule. Pentru aceea, strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Însăţi Preacurată Maică Fecioară, cu curăţia întrecând pe îngeri. Curăţeşte-mă dar cu rugăciunile tale, cu apele cele Dumnezeieşti, pe mine care mai mult decât toţi m-am spurcat cu păcatele trupului, dându-mi, Preacurată, mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Mieluşeaua Cea Neispitită de nuntă, Fecioara Maica Cuvântului cea fără prihană, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a odrăslit din pântecele ei fără de dureri, ca o Maică tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din patimi necinstite?

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului
Troparul
Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ioan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Celui ce a aruncat în mare...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lui Hristos, Celui Ce a făcut să răsară în lume pe înţeleptul ierarh care a strălucit în dogmele dreptei credinţe, să-I cântăm, că S-a preamărit în veci.

Pe cel ce a strălucit în lume cu lumina dreptei credinţe şi a gonit negura necredinţei, pe Marele Ioan să-l lăudăm credincioşii ca pe un ierarh.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unul ce stai înaintea Împăratului Celui Neapropiat, roagă-te împreună cu îngerii, Fericite Ioan, Sfinţite Propovăduitorule, să se dea iertare celor ce săvârşesc pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Singura care ai zămislit în pântece pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, fără început şi mai presus de cuvânt, L-ai născut cu trup, Prealăudată roagă-te neîncetat să ne mântuim noi de primejdii.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cu cuvântul...

Prin înfrânare şi prin rugăciune neîncetată ai intrat, părinte, în cetatea cea aleasă a bunătăţii, purtătorule de Dumnezeu, unde te îndulceşti de pârâul desfătării.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Cuvioase Ierarhe Ioan, Preaînţelepte, roagă-te să se mântuiască cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Ca un învăţător al dogmelor dreptei credinţe şi ca un îndreptător adevărat de cuvinte, înţelepte, ai primit cunună de biruinţă împotriva eresurilor, cuvioase.

Ca pe un Cer şi Scaun al lui Dumnezeu, toţi te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, căci din tine a răsărit Iisus Hristos, Cel Ce este Adevărul.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit cu cuvântul cerurile şi pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întăreşte-mă către cântarea slăvirii Tale, Doamne.
Cântarea a 4-a. Irmos: Tăinuit văzând proorocul...

Pe înţeleptul ierarh în cântări toţi să-l lăudăm, zicând: purtătorule de Dumnezeu, roagă-te neîncetat Domnului să ne mântuim.

Ca un săditor al dogmelor credinţei şi înţelept ierarh avându-te pe tine, preafericite părinte, cu cântări şi cu laude te mărim.

Ierarhe al Domnului, cel ce eşti începător celor hrăniţi în credinţă, cu laude şi cu cântări mărim sfântă şi cinstită pomenirea ta.

Mireasă Neispitită de nuntă, care fără de sămânţă ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, roagă-te Lui neîncetat să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 5-a. Irmos: Din noaptea necunoştinţei...

Ca un păstor te-ai uns cu mirul credinţei, de Dumnezeu înţelepţite; pentru aceea, ca pe un ierarh, cu toţii te lăudăm, cuvioase.

Ca unul ce eşti următor Apostolilor, cugetătorule de Dumnezeu, de-a pururea pomenite, cu osteneli şi cu privegheri ai stat mai mare poporului cel dreptcredincios al Bisericii.

Asemănându-te râvnitorului Ilie şi lui Moise, văzătorului de Dumnezeu, Ierarhe Ioan, ai ruşinat pe mai marii eresurilor, părinte.

Ca pe o Împărăteasă şi ca pe Singura care a născut pe Împăratul tuturor, veniţi toţi împreună cu îngerii să cinstim pe cea Binecuvântată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai izbăvit...

Cu Dumnezeieşti dogme împodobind mărirea Bisericii, Fericite Ioan, ai gonit toate eresurile.

Strălucit-ai cu frumuseţea dogmelor tale ca un luminător al dreptei credinţe, fiind învăţător a toată lumea, purtătorule de Dumnezeu şi prin cuvântul lui Dumnezeu ai întunecat eresurile.

De cuvânt şi de limbă slujindu-te în loc de cuţit, cuvioase, ai tăiat toate învăţăturile cele nedrepte; şi în faţa tuturor ai mărit pe Preasfânta Treime.

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară şi ai luminat lumea, Hristoase Dumnezeule, Te rog izbăveşte-mă şi pe mine de greşelile mele, ca un Iubitor de oameni şi îndreptează viaţa mea.
Irmosul:
Precum ai izbăvit pe proorocul din adâncul cel mai de dedesubt, Hristoase Dumnezeule, Te rog, izbăveşte-mă şi pe mine de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni şi îndreptează viaţa mea.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai întemeiat pământul....

Cel Ce ai arătat pe pământ luminător pe binecredinciosul şi înţeleptul ierarh, binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cel Ce ai făcut pe Marele Ioan păstor adevărat al turmei Tale; Binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Zburdările trupului biruindu-le, părinte, strigai lui Hristos: Binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară pentru noi şi ai mântuit lumea de vrăjmaşi; Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Domnul, Cel Ce S-a mărit...

Asemănându-te lui Moise, de trei ori fericite şi în nor primind legea cea de înţeles a darului, ierarhe, strigi: lăudaţi pe Hristos în veci.

Păstorindu-ţi poporul, ierarhe, ai nimicit rătăcirea Egiptului şi fugind din Babilonul patimilor, ai aflat locaş Sionul cel de sus, întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca unul ce eşti uns cu mirul preoţiei, Sfinte Ierarhe Ioan, grăitorule de cele sfinte, slujeşti cele Dumnezeieşti celor ce sunt întăriţi în cuvântul şi în lucrarea dreptei credinţe, preasfinţite. Pentru aceea, lauzi pe Treimea Cea de o Fiinţă, întru toţi vecii.

Pe Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei şi întru dânsa a înnoit pe Adam cel vechi, în chip minunat şi mai presus de cuvânt, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul, întru toţi vecii.
Pe Domnul, Cel Ce S-a preamărit în Muntele cel Sfânt şi în rug prin foc a arătat lui Moise Taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...

Înţelepte Ioan, cel ce prin nepătimire şi prin credinţă, prin dragoste şi prin nădejde ne-ai arătat nouă cuvinte de viaţă veşnică, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Ca unul ce ai păstorit poporul cinstitei Biserici cu toiagul Sfântului Duh şi ai gonit eresurile cele vrăjmaşe lui Dumnezeu, ierarhe, cu toţii te lăudăm.

Ca pe a unui luminător şi ierarh al Bisericii, cu cântări şi cu laude cinstim fără încetare racla moaştelor tale, Fericite Părinte Ioan.

Bucură-te, Râul nestricăciunii cel de-a pururea Viu; Bucură-te, Norul Soarelui Cel cu totul Luminos; Bucură-te, Căruţă a toată Dumnezeirea; Bucură-te, Sicriul Sfinţeniei.
Irmosul:
Naşterea pururea Fecioarei, ce s-a arătat mai înainte, dătătorul de Lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Vas dumnezeiesc al înfrânării, avere nerăpită a dreptei credinţe te-ai arătat, Fericite Ioan, luminându-ţi viaţa cu nepătimirea şi revărsându-ţi milostenia către cei lipsiţi, cuvioase părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

lunedì 1 settembre 2014
Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului
Troparul
Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:
A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.

Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.

Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.

Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.

Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.

Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.

Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.

Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.

Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.

Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruieşte robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor şi încununat cu binecuvântări.

Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune şi paşnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.

Pe pământ ai venit Cel Ce eşti împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiţi iertare şi orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce eşti mai presus de vremi.

Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.

Viaţă bineplăcută Ţie a începe, cu începerea anului ne învredniceşte pe noi, Stăpâne.

Părtaşi legii Tale şi plini de zile duhovniceşti arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.

Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăveşte-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Cel Ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel Ce zilele şi nopţile, timpurile şi anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe cei binecredincioşi, ţara aceasta şi pe poporul tău, Mult Îndurate.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărăţeşte cu Împărăţie fără de sfârşit, noi, cei binecredincioşi, cu bună credinţă cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Cel Ce eşti mai înaintea veacurilor şi în veci Domn, pe cei ce-Ţi cântă Ţie, Hristoase, Izvorul bunătăţilor, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinţilor, Cel Ce eşti binecuvântat.

Ca nişte robi Ţie, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuieşti de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ţi cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu şi cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-Lşi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ţie cinstita Biserică, cântând: Lăudaţi şi Preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Pe Ziditorul, Cel Ce din nefiinţă toate le-a zidit cu înţelepciune negrăită şi poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chiverniseşte şi vremurile preface spre trebuinţa oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudaţi-L şi Preaînălţaţi-L în veci.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor şi în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi izbăvitoarea tuturor.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, Înţelepciunea Cea Adevărată şi Ipostatică, Care împreună ţii şi chiverniseşti toate cu înţelepciune şi această vreme de acum o tocmeşte robilor tăi în aşezare lină.

Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul şi lumina, marea, apele şi toate izvoarele, soarele şi luna, întunericul şi stelele, focul şi oamenii şi dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.

Unule, Cel Ce eşti mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor şi Care împărăteşti, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moştenirii Tale.

Mântuitorule a toate şi Atotţiitorule, Ziditorule al făpturii şi Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, pace lumii Tale dăruieşte, păzind Biserica întotdeauna neclintită.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Ca la Stăpânul a toate şi Dătătorul bunătăţilor, la Tine cădem cu credinţă, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule şi pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie pururea, învredniceşte ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi şi Te măresc cu credinţă pe Tine.

giovedì 28 agosto 2014
venerdì 15 agosto 2014
giovedì 8 maggio 2014
lunedì 5 maggio 2014
venerdì 2 maggio 2014
sabato 26 aprile 2014
martedì 22 aprile 2014
lunedì 21 aprile 2014
domenica 20 aprile 2014
Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca
Tradiţia spune că această icoană este aceea care se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim şi pe care Cuvioasa Maria Egipteanca a aşezat-o martoră în faţa lui Hristos, când a mers să se închine la Lemnul Sfintei Cruci, pentru că, din cauza păcatelor ei, o putere nevăzută o oprea să intre în Biserică. Dar, imediat ce a pus-o martoră pe Maica Domnului „Eghiptissa”, făgăduindu-I lui Hristos că, dacă va putea să se închine, va înceta să mai păcătuiască şi va începe o nouă viaţă, curată şi cinstită, a reuşit să intre şi să se închine Sfintei Cruci.
După aceasta, şi-a dus la îndeplinire promisiunea plecând în pustiul Iordanului şi trăind plăcut lui Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii sale pământeşti a ajuns în ceata sfintelor. După tradiţie, icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a ajuns în Sfântul Munte adusă de monahi ce s-au retras aici din cauza năvălirilor persane din Ţara Sfântă.
Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca se află astăzi în Peșteresa Sfântului Atanasie Athonitul din apropierea Schitului Românesc Prodromu.
Aici se săvârşesc liturghii, numai de câteva ori pe an. În seara de vineri spre sâmbătă din Săptămâna a V-a din Postul Mare, se cântă întreg „Imnul Acatist” al Maicii Domnului, făcându-se în continuare Priveghere de toată noaptea, cu Dumnezeiasca Liturghie, şi sfârşind cu masa. Acesta este hramul Peşterii.
sabato 19 aprile 2014
venerdì 18 aprile 2014
mercoledì 16 aprile 2014
martedì 15 aprile 2014
lunedì 14 aprile 2014
domenica 13 aprile 2014
sabato 12 aprile 2014
Sinaxar 13 Aprilie
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Artemon.
Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.
Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.
Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.
După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.
Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.
Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: "Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui."
Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.
Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat." Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica." Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.
În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.
Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.
Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.
La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.
Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).
Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.
În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu. Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi. Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 12 Aprilie
Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.
venerdì 11 aprile 2014
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (1)
Troparul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, glasul 1
De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni! Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
Cântarea 1
glasul al 4-lea
Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu întărire dumnezeiască împărtăşit fiind, Părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din tinereţe, Preafericite, te-ai aprins de dragostea lui Hristos; şi alergând ca un cerb însetat, ai ajuns la izvorul vieţii celei veşnice şi netulburate.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat pe cele pământeşti cu cele cereşti, ca un preaînţelept. Pentru aceasta vas preaales al Preasfintei Treimi te-ai arătat, Părinte Preasfinţite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru noi, cei ce cu credinţă alergăm la acoperământul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Câştigându-te pe tine obştea Mănăstirii Cernica, fiind ca pe un adevărat trimis de Dumnezeu, ai luminat-o cu chipul vieţuirii tale, Părinte Preaînţelepte. Pentru aceasta, toţi monahii te cinstesc, căci la plinirea voii lui Dumnezeu i-ai povăţuit pe ei.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Păstorul Cel Mare al oilor urmând, turma ta bine ai păstorit-o şi la păşunea cea duhovnicească ai scos-o, Preafericite; pentru aceasta, pururea se cinsteşte sfântă pomenirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să lăudăm toţi, după cuviinţă, cu Sfântul Ierarh Calinic, pe Preacinstita şi Preasfânta Treime, cântând cu un glas lui Histos Dumnezeu: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiul tău, Fecioară, vrând să taie toată neascultarea strămoşului Adam, a luat din pântecele tău asupra Sa toată firea noastră ca să o mântuiască.
Cântarea a 4-a
Irmos: Cel Ce şade întru Slavă...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Raza Sfântului Duh întru tine sălăşluindu-se, preacuvioase, blând, smerit şi cu totul fără de răutate te-ai arătat; mângâierea celor scârbiţi, bogăţia celor lipsiţi, izbăvirea celor robiţi şi tuturor îndreptare.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un credincios slujitor al Domnului, spre lauda Lui te-ai nevoit în viaţa aceasta trecătoare, Preafericite Părinte Calinic! Că lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păzit şi ai luat de la Dumnezeu cununa cea neveştejită.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-ţi trupul şi sufletul, te-ai învrednicit de treapta arhieriei, cuvioase părinte, şi locaş Treimii te-ai făcut şi vas ales al darurilor Duhului Sfânt strigând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce nu ştii de nuntă, Stăpână, prin rugăciunile tale fiind curăţit de greşeli, cu mulţumită, pe tine toţi te fericim.
Cântarea a 5-a
Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ostenelile şi nevoinţele tale cine le va spune, Părinte Sfinte? Că şi chip te-ai făcut tuturor, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea; şi obştea Mănăstirii Cernica ai povăţuit-o cu înţelepciune la viaţa cea îngerească.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ce cântări de laudă vom încununa iubirea ta de neavuţie că urând adunarea de bogăţii, cu milostenia ţi-ai agonisit în cer vistieria cea neîmpuţinată a iubirii de săraci.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trei ipostasuri fără de început ai slăvit, ierarhe, de acelaşi scaun, singure stăpânitoare, ale unei dumnezeiri nedespărţite, prin care dintru nefiinţă întru fiinţă am fost aduşi; ca împreună cu îngerii să strigăm: sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Împărăteasă, avându-te turn de tărie, miluieşte Preacurată, Maica lui Dumnezeu, ţara aceasta, de toată reaua întâmplare şi în pace păzeşte-o, nevătămată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săltat-au cu bucurie şi s-au veselit laturile Olteniei că te-au câştigat pe tine întâi stătător al turmei. Căci ca un bun păstor cu blândeţe şi cu dragoste ai păstorit oile cele cuvântătoare, Preafericite Ierarhe Calinic.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbogăţindu-te cu dumnezeiescul dar al cunoaşterii tainelor, la înălţimea suişurilor Scripturii te-ai ridicat, de Dumnezeu înţelepţite, prin care te-ai făcut păstor al Bisericii, la staulul cel ceresc aducând-o pe dânsa.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laud şi cinstesc, cu Ierarhul Calinic, Treimea cea nedespărţită după Fire, dar deosebită după Ipostasuri: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Care pe toate le stăpâneşte şi le păzeşte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întru tine, Fecioară, ne lăudăm, întru tine nădăjduim şi pe tine te rugăm să izbăveşti pe robii tăi din toate primejdiile, cu rugăciunile tale cele de Maică.
CONDAC
glasul al 8-lea
Podobie: Apărătoare Doamnă...
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi; şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi strigăm: Bucură-te, Părinte, de Dumnezeu însufleţite!
Cântarea a 7-a
Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu învăţătura cuvintelor tale celor preaînţelepte, trâmbiţă a Duhului Sfânt te-ai făcut, Preafericite Părinte, îndemnându-ne a striga: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Oltenia întreagă se bucură după dreptate, că între păstorii ei ai strălucit ca un luceafăr, Părinte. Şi luminându-se cu învăţăturile tale, acum strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Treime Sfântă, pe Tine Te lăudăm, împreună cu Ierarhul Calinic. Unime Întreit Strălucitoare, Ceea ce eşti de o Fiinţă: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte! Întru care fiind botezaţi, strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară, care pe Hristos, Dătătorul de viaţă, L-ai născut, adu-ţi aminte de noi în ceasul sfârşitului şi roagă pe Fiul tău să se milostivească spre cei ce te lăudăm.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostivirea ta către săraci a răsplătit-o Hristos cu bogate daruri, cu vrednicia arhieriei şi cu darul facerii de minuni împodobindu-te. Pentru aceasta strigăm: Pruncilor, binecuvântaţi pe Domnul! Preoţi, lăudaţi-L! Popoare, preaînălţaţi-L în veci!
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o lumină mare a strălucit viaţa ta, Preafericite! Şi dulceaţa învăţăturilor tale şi pilda vieţuirii tale minunate bucură inimile credincioşilor, care strigă: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părinte şi Fiule şi Duhule Cel dumnezeiesc, Lumina cea întreit sfântă a Firii Celei una şi nedespărţite, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic pe cântăreţii tăi păzeşte-i; şi izbăveşte ţara aceasta şi pe cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însa, de toată reaua întâmplare, ca să Te laude pe Tine în veci!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejdea mea tu eşti, Preacurată ! Deci, pe mine, cel ce scap la a ta milostivire şi ocrotire, izbăveşte-mă, ca să pot striga: Popoare, preaînălţaţi pe cea plină de dar şi o preamăriţi întru toţi vecii!
Cântarea a 9-a
Irmos: Tot neamul pământesc...
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Călătoria cea bună pe pământ ai săvârşit şi credinţa ai păzit, Preasfinte Părinte Calinic. Pentru aceasta în ceruri s-a gătit ţie cununa dreptăţii, unde pururea te veseleşti împreună cu toţi Sfinţii, cu care te lăudăm şi te fericim.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primeşte, Preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici, precum bine primiţi au fost cei doi bănuţi ai văduvei; şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să ne închinăm toţi credincioşii dumnezeirii celei una întru Fiinţă şi întreită în Ipostasuri, întocmai puternică şi împreună cinstită. Pe Care lăudând-o, să o slăvim întru toţi vecii!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe ţara aceasta, care te cinsteşte pe tine, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-o de primejdii şi de stricăciune şi fereşte-o de năvălirile duşmanilor, Stăpână Preasfântă.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Înţelepciunea cea de sus învăţând şi bogăţia faptelor bune agonisind, pe credincioşi i-ai luminat, Preasfinţite, veselind inimile dreptmăritorilor creştini cu cuvintele tale şi taberele demonilor sfărâmându-le. Drept aceea, răsplătirea ostenelilor tale ai luat, după vrednicie, primind cununa darului celui de sus, Părintele nostru Calinic. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, ceea ce eşti una Preacurată Maică, întrecând în curăţie pe îngeri. Deci, pe mine, cel întinat cu păcate trupeşti curăţeşte-mă cu apele cele dumnezeieşti ale rugăciunilor tale, Preacurată; şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască.
Sinaxar 11 Aprilie
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.
giovedì 10 aprile 2014
Sinaxar 10 Aprilie
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi alţi treizeci şi şase, care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi ai lui Teodor.
Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul. Văzând aceşti patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos, aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor, care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce, însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea sfintei proorociţe Olda.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iacov preotul şi Aza diaconul.
Aceşti sfinţi au fost pe vremile lui Sapor împăratul persienesc; Iacov era din satul numit Farnata, iar Aza din satul ce se numia Vitniora. Fiind prinşi şi înfăţişaţi la Ahoshargan întâiul vrăjitor, şi în privelişte mărturisind pe Hristos, le-au turnat pe nări muştar cu oţet; apoi au fost bătuţi, şi fiind spânzuraţi sus, goi şi fără de acoperământ, îngheţau de răceala nopţii. Apoi mai în urmă fiind pogorâţi, şi neplecându-se a jertfi soarelui şi focului, din porunca stăpânitorului li s-au tăiat capetele; şi aşa purtătorii de cununi s-au suit în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1363 şi care prin sabie s-a săvârşit.

mercoledì 9 aprile 2014
lunedì 7 aprile 2014
domenica 6 aprile 2014
sabato 5 aprile 2014
venerdì 4 aprile 2014
Sinaxar 4 Aprilie
În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.
Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: "Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind". Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.
Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.
Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.
În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.
Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.
Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.
Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.
La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.
La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.
Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.
Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.
Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.
Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.
Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.
Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.
Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.
Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Iscriviti a:
Post (Atom)