domenica 7 settembre 2014

Sinaxar 7 septembrie

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.


Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Viața Cuviosului Daniil Katunakiotul



Sfinții Mucenici Eudoxie, Zinon și Macarie



Rugăciune către Sfântul Arhanghel Rafail

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil



Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sozont

Troparul 
Sfântului Mucenic Sozont, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Sozont, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te acum, preamărite, Făcătorului de bine, Domnului, să ne mântuiască de toate supărările şi primejdiile şi nevoile cei ce cinstesc astăzi cinstită pomenirea ta, Mucenice Sozont.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stea cu totul luminată te-a arătat Hristos la înălţimea Bisericii, cu adevărat, mucenice, ca să luminezi toată lumea cu strălucirile nevoinţelor tale, prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu săgeţile răbdării săgetând pe vrăjmaşii Domnului şi cu sabia bărbăţiei tăind oştile lor, ai luat cunună de biruinţă, Sfinte Mucenice Sozont.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de sămânţă ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, din Dumnezeiescul Duh, cu voia Tatălui şi ai născut cu Trup pe Cel din Tatăl, fără de maică şi pentru noi din tine fără de tată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curgerile sângiurilor tale, în chip de râuri curgând pentru Hristos, au stins focul necredinţei, pururea pomenite mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu răbdare ai suferit iuţimea chinuitor, ca un turn de nesfărâmat, mărite, stricând îngrădirea rătăcirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca David pe Goliat, ai surpat pe vrăjmaşul gândului, împreună cu oastea lui cu praştia credinţei, întru tot mărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu te-ai făcut Pricinuitoare de bunătăţile cele mai presus de fire pentru cei de pe pământ, Maica lui Dumnezeu; pentru aceea, cântăm ţie: Bucură-te!

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biseri ca Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Văzându-Te Biserica...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfierbântându-te de dragostea lui Dumnezeu, Preafericite, cu cuvintele tale ai ars toată rătăcirea cea de uscăciune a celor fără de Dumnezeu şi bucurându-te, cântai: Mărire puterii Tale, Doamne,

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind Biserică a Domnului cu sfinţenie lucrată, ai năvălit la capiştea celor fără de Dumnezeu şi închinăciunile lor cu vitejie le-ai sfărâmat, mucenice, biruitorule prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Casă de doctorie a toată boala s-a arătat sfânta ta biserică celor ce cu credinţă năzuiesc şi cinstesc într-însa vitejiile tale, Mucenice Sozont, biruitorule minunate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere iarăşi te-ai arătat Fecioară. Pentru aceea, cu glasuri neîncetate, prin credinţă fără de îndoială, cântăm: Bucură-te, Stăpână.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, mucenice, fiind luminat cu Lumina Treimii, ai micşorat negura necredinţei celei cu mulţi zei, arătându-te luminător pururea luminând toate.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, arătându-te trandafir bine înflorit şi cu roşeala sângiurilor tale înfrumuseţat, ai umplut lumea de mirosul cel bun al minunilor tale, Fericite Mucenice Sozont.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, fiind strugure gândit al viei lui Hristos, ai izvorât vinul cel de bună umilinţă al muceniciei pentru cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Armă Nesfărâmată pe tine te punem înainte împotriva vrăjmaşilor; pe tine te avem Întărire şi Nădejde a mântuirii noastre, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind a te jertfi pentru dragostea lui Dumnezeu, ca o jertfă fără prihană ai fost primit la masa Lui. Pentru aceea, cu bună credinţă te cinstim, prealăudate.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plutind neudat pe luciul rătăcirii, ai ajuns la limanul Împărăţiei celei de sus, dobândind liniştea cea veşnică, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu unghii de fier sfărâma coastele tale fără de milă chinuitorul, iar tu cu mărire ţi-ai dat în mâinile lui Dumnezeu duhul, preafericite, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Minune mai nouă decât toate minunile! Că, zămislindu-Se în pântece Fecioresc fără de ispită de bărbat, Cel Ce cuprinde toate, nu S-a strâmtorat cu cuprinderea.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Pe adevăratul şi de Dumnezeu purtătorul mucenic şi nevoitorul cel iscusit al dreptei credinţe, adunându-ne astăzi, cu mare glas să-l lăudăm, pe Sfântul Sozont tăinuitorul darului, pe dătătorul de tămăduiri cel bogat. Că se roagă lui Dumnezeu pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În cuptorul chinurilor celor cu dureri fiind aruncat, mucenice, ai primit de la Dumnezeu rouă de răbdare şi cu mulţumire, strigai: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având suflet mai luminat decât aurul, nu ai voit, mucenice, să jertfeşti zeului cel făcut de aur şi fără de suflet; iar pe tine te-ai adus lui Dumnezeu jertfă cu bun miros.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păstorul Cel Mare pe tine cu adevărat păstor oilor Sale, mucenice, ca pe un miel fără de prihană te-a aşezat la turma Sa cea nerătăcită, arătându-te pe tine nevătămat de lupii cei înţelegători, prealăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Sfinţitule şi Dumnezeiesc Locaş al Celui Preaînalt, Născătoare de Dumnezeu; că prin tine s-a dat bucuria celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână fără prihană.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând, înţelepte, mâna idolului cel făcut de aur, ai dat-o săracilor, nevoindu-te a-ţi câştiga ţie avuţia cea cu adevărat necheltuită a muceniciei, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu trupul luptându-te împreună cu Cel fără de trup, cu ajutorul lui Hristos l-ai surpat pe el. Pentru aceea, ţi s-a dat, mărite, dar de săvârşire a minunilor de la Dumnezeu; către Care, bucurându-te, strigai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Deschizând gura ta ai um plut-o de Duh, Sfinte Mucenice Sozont, Prealăudate; iar gurile vrăjmaşilor, care huleau pe Cel Ce i-a zidit, le-ai umplut de toată ruşinea şi bucurându-te, strigai lui Hristos: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu în toate neamurile, Fecioară Preacurată, te-ai arătat Maică lui Dumnezeu; tu te-ai făcut Locaş Dumnezeirii, Preacurată, nearzându-te cu Focul Luminii Celei Neapropiate. Pentru aceea, te binecuvântăm toţi, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor, cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Piatră Aleasă te-ai arătat lui Hristos Cel din capul unghiului, mucenice, risipind îngrădirea rătăcirii, iar inimile credincioşilor le-ai întărit.

Stih: Sfinte Mucenice Sozont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râu de viaţă câştigându-te acum Biserica lui Hristos pe tine, mucenice, cu râurile sângiurilor nevoinţelor tale se adapă ca şi cu nişte ape dulci şi cu bună cuviinţa minunilor tale totdeauna se înfrumuseţează.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflat-ai răsplătire nevoinţelor şi chinurilor tale, cugetătorule de Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor, întru care adu-ţi aminte, Prealăudate Sozont şi de cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea sfântă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezleagă lanţurile greşelilor mele, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut Izvorul Milostivirii; şi umple-mi, de Dumnezeu Dăruită, inima de bunătate, ca după vrednicie să te măresc pe tine.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite; pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Mântuindu-te prin credinţă, Sfinte Mucenice Sozont mult nevoitorule, te-ai făcut liman de mântuire pentru cei înviforaţi, cu rânduiala de mai înainte a lui Hristos Dumnezeu. Că izvorăşti râuri de tămăduiri pentru cei ce doresc şi potoleşti totdeauna aprinderea bolilor. Pentru aceasta, Dumnezeiască pomenirea ta cu credinţă o cinstim.



Viața Sfântului Cuvios Amfilohie de la Pângărați



Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti


Acatistul Sfântului Arhanghel Mihail

Troparul, 
glasul al 4-lea

Mai-mare voievodule al oștilor cerești, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale și cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupești. Păzește-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul și strigăm: Mântuiește-ne pe noi din nevoi, ca un mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.

Condac 1:

Alesule Voievod al Puterilor cerești și apărător al neamului omenesc, această cântare de mulțumire aducem ție noi, cei izbăviți prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai înaintea Scaunului Împăratului Slavei, slobozește-ne pe noi din toate nevoile, ca lăudându-te să strigăm ție, cu credință și cu dragoste: Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Icos 1:

Cu limbi îngerești s-ar cădea să te lăudăm, Mihaile, după cuviință datorată întâi-stătătorului cetelor îngerești cu chip de foc; dar până când vom deprinde, înțelepțiți de tine, grăirea celor netrupești, auzi din guri mulțumitoare - deși omenești - unele ca acestea:
Bucură-te, stea străluminătoare a lumii cerești;
Bucură-te, făclie cu strălucire de aur a adevărului și a dreptății;
Bucură-te, care primești razele luminii de taină;
Bucură-te, voievodule al îngerilor celor fără de număr;
Bucură-te, în care se descoperă cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;
Bucură-te, prin care saltă soboarele făpturilor netrupești;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 2:

Întrevăzând cu ochii credinței mărirea frumuseții tale duhovnicești și puterea dreptei tale purtătoare de fulgere, Arhanghele al lui Dumnezeu, ne umplem de uimire, de bucurie și de mulțumire către Atoatefăcătorul, ca unii ce suntem pământești și îmbrăcați în trup, strigând cu toate Puterile cerești: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere curată și nerobită patimilor cere pentru noi, preaminunate Mihaile, alesule al cetelor îngerești, ca noi, înălțându-ne cu gândul de la cele pământești la cele cerești, să-ți cântăm ție cântare de laudă precum aceasta:
Bucură-te, că vezi îndeaproape negrăita frumusețe și buna întocmire dumnezeiască;
Bucură-te, preacredinciosule tăinuitor al preabunelor sfaturi ale Preasfintei Treimi;
Bucură-te, de care se minunează cu dragoste oștirile cerești;
Bucură-te, pe care cu credință îl măresc pământenii;
Bucură-te, de care se tem puterile iadului;
Bucură-te, fulger duhovnicesc aducător de bucurie;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 3:

Arătând în tine puterea nebiruită a râvnei pentru slava dumnezeiască ai stat în fruntea cetelor îngerești, Mihaile, împotriva celui ce suflă răutatea, preatrufașului luceafăr de dimineață, pe care, văzându-l aruncat împreună cu cei de aproape ai săi din înălțimea cerului întru cele mai de jos ale pământului, oștirile cerești, în chip preaslăvit călăuzite de tine în luptă, înaintea Scaunului dumnezeirii au strigat cu veselie și cu o singură gură: Aliluia!

Icos 3:

Pe tine, Arhanghele Mihaile, tot neamul creștinesc te are mare apărător și mare ajutător în războaiele cu cei po­trivnici; dorind pentru aceasta a ne învrednici de preaminunatul tău ajutor, în ziua prăznuirii tale îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, prin care satana a fost aruncat ca un fulger din Cer;
Bucură-te, prin care neamul omenesc, fiind păzit, se înalță;
Bucură-te, prealuminată podoabă a prealuminatei lumi de Sus;
Bucură-te, preaslăvită ocrotire a lumii de jos;
Bucură-te, care niciodată nu ai fost biruit de puterile răului;
Bucură-te, cel întărit pe veci în adevăr și dreptate, împreună cu toți îngerii lui Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 4:

Izbăvește-ne de viforul ispitelor și al nevoilor, cel ce ești între îngeri întâi-stătător, pe noi care săvârșim cu dragoste și bucurie praznicul tău prealuminat, că tu ești în nevoi mare ajutător și în ceasul morții aperi și ocrotești de duhurile rele pe toți cei care strigă împreună cu tine Stăpânului și Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 4:

Văzând îndrăznirea ta asupra cetelor diavolești, toate ierarhiile îngerești s-au avântat cu bucurie, urmându-te în luptă pentru numele și slava Stăpânului lor, strigând: „Cine este ca Dumnezeu?”. Iar noi, cunoscând pe satana biruit sub picioarele tale, strigăm ție, ca unui biruitor:
Bucură-te, prin care pacea și liniștea în Cer s-au sălășluit;
Bucură-te, prin care duhurile răutății au fost aruncate în iad;
Bucură-te, care călăuzești oștirile cerești și puterile lumii nevăzute pentru nimicirea răului;
Bucură-te, care îmblânzești în chip nevăzut mania și zbuciumul stihiilor lumii;
Bucură-te, împreună-luptător cu cei ce se luptă cu duhurile răutății;
Bucură-te, tare ajutător al celor ce slăbănogesc în ispitele și necazurile veacului acesta;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 5:

Izvor de Dumnezeu dăruit cu minuni preamărite te-ai arătat în biserica ta din Hone; căci nu numai balaurul cel mare și înfricoșat care petrecea în locul acela a fost nimicit cu puterea ta, ci și ape au izvorât, tămăduind toată neputința trupească, pentru ca toți să strige cu credință Stăpânului îngerilor, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia !

Icos 5:

Auzindu-te și cunoscându-te pe tine, preaminunate Mihaile, ca pe un mare luminător, strălucind în mijlocul cetelor îngerești, la tine alergăm, după Dumnezeu și Maica Domnului, rugându-te cu prisos de nădejde să ne ajuți cu puterea ta pe toți cei ce-ți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai călăuzit și ocrotit în pustie poporul ales de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule mijlocitor al Legii date în Sinai prin mâna lui Moise;
Bucură-te, la care judecătorii și căpeteniile lui Israel au aflat putere și acoperământ;
Bucură-te, prin care prorocii și arhiereii iudeilor au primit darul cunoștintei de la Dumnezeu Atotcunoscătorul;
Bucură-te, cel ce ai întrarmat cu tainică înțelepciune pe legiuitorii cei temători de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai pus judecată și dreptate în inima celor ce fac binele;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 6:

Când te-a văzut Manoe pe tine, înainte-vestitorul judecăților dumnezeiești, s-a umplut de mirare și frică, socotind ca pentru aceasta nu va mai trăi; ci învățat fiind de femeia sa despre rostul cel bun al arătării și blândețea cuvintelor tale, bucurându-se pentru fiul său Samson, care avea să se nască după cuvântul tău, mulțumind a strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-ai întru slavă, Mihaile, în chip preaminunat, când ai stătut în chip omenesc înaintea lui Iisus al lui Navi, gră­ind: „Scoate încălțămintea din picioarele tale, că eu sunt Arhistrategul Puterilor Domnului”. Minunându-ne de o astfel de arătare a ta, cu dragoste strigăm ție:
Bucură-te, neadormitule păzitor al capetelor de Dumnezeu încoronate;
Bucură-te, că degrabă umilești pe cei ce se împotrivesc stăpânirilor drepte, ca pe unii ce se împotrivesc poruncii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că smerești răzvrătirile noroadelor;
Bucură-te, că rușinezi în chip nevăzut obiceiurile cele răucredincioase;
Bucură-te, că tu luminezi în ceasul grelelor frământări pe cei ce se îndoiesc;
Bucură-te, că pe cei încercați îi scapi din ispite păgubitoare;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 7:

Voind Stăpânul tuturor să arate că trecerea vieții omenești nu este întâmplătoare, ci pururea este ținută în mâna Sa, te-a dăruit apărător și ocrotitor împăraților pământului, ca să gătești neamurile pentru veșnica împărăție a lui Dumnezeu; pentru aceasta, toți care cunosc înalta ta slujire spre mântuirea oamenilor, cu mulțumire strigă lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 7:

Făcătorul tuturor minunilor și Stăpânul a toate prin tine Minune nouă ne-a arătat pe pământ, Arhistrategule, când ai mântuit în chip minunat de potopirea apelor râului biserica înalțată întru cinstirea numelui tău în Colose, poruncind șuvoaielor să se reverse în sânurile pământului. Și văzând aceasta, fericitul Arhip, cu fiii săi duhovnicești, mulțumind, a strigat ție:
Bucură-te, îngrădire nestricată a sfintelor biserici ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, zid neclintit împotriva vrăjmașilor credinței creștinești;
Bucură-te, la a cărui porunca se pleacă stihiile;
Bucură-te, prin care se nimicesc cugetele rele;
Bucură-te, cel ce aduci credincioșilor bucurie de la Scaunul Atotțiitorului;
Bucură-te, cel ce-i aduci pe necredincioși pe calea dreptății și adevărului;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 8:

Minunea străină a puterii tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, a cunoscut-o asupra sa Avacum atunci când, potrivit chemării lui Dumnezeu, l-ai răpit și l-ai dus degrabă din Iudeea in Babilon, ca să-l hrănească pe Daniil, care era întemnițat în groapa leilor; drept pentru care, minunându-se de preamărita lucrare a puterii tale, a strigat cu credință: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești întru cei de sus, Mihaile, stând înaintea Scaunului împăratului Slavei, iar de cei de jos nu te depărtezi, luptând pururea cu vrăjmașii mântuirii oamenilor; drept care toți cei ce vor să ajungă în dorita împărăție cerească îți strigă ție într-un glas:
Bucură-te, începătorul întreit-sfintei cântări îngerești;
Bucură-te, cel ce ești pururea gata să stai înainte, apărând neamurile omenești;
Bucură-te, că ai pierdut în chip străin pe faraonul cel prea trufaș și pe necredincioșii egipteni;
Bucură-te, că ai călăuzit în chip prea-slăvit în pustie pe iudeii cei credincioși;
Bucură-te, că i-ai acoperit pe ei cu norul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, prin care s-a stins văpaia cuptorului celui din Babilon;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 9:

Toți monahii Sfântului Munte Athos au venit cutremurați de bucurie, văzând cum ai mântuit pe tânărul cel temător de Dumnezeu, pe care necredincioșii iubitori de avuții, cuprinși de nebunie, îl aruncaseră legat de o piatra în adâncurile mării; pentru aceasta, mănăstirea care l-a primit pe acela, împodobindu-se cu numele tău, cu mulțumire strigă către Domnul: Aliluia!

Icos 9:

Graiurile ritoricești și cugetele întelepților nu pot a spune puterea ta, Mihaile, cum ai omorât într-o singură noapte o sută optzeci și cinci dintre ostașii împăratului asirian Senaherim, ca să se învețe a nu mai huli numele Domnului; iar noi, cinstind sfânta ta râvnă pentru slava Dumnezeului celui Adevărat, cu veselie îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, nebiruitule Voievod al oștirilor dreptmăritoare;
Bucură-te, spaima și umilirea oștirilor răucredincioase;
Bucură-te, că sădești dreapta credință a cinstirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că dezrădăcinezi eresurile și schismele pierzătoare de suflet;
Bucură-te, că de multe ori ai întărit pe câmpul de luptă pe binecredincioșii Macabei;
Bucură-te, că ai pierdut chiar în templu pe Iliodor, necredincioasa căpetenie a lui Antioh;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 10:

Ajutor tare fii celor ce vor să se mântuiască, Arhistrategule al lui Dumnezeu, izbăvindu-ne și păzindu-ne de necazuri și de nevoi, încă și de oamenii răi și de păcatele noastre, ca noi, înaintând în credința, nădejdea și dragostea către Hristos, cu bucurie pentru ocrotirea ta preaminunată mulțumind, să strigăm Stăpânului îngerilor și al oamenilor: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor credincioși, Arhistrategule al lui Dumnezeu, și stâlp tare în luptele cu vrăjmașii văzuți și nevăzuți; pentru aceasta, izbăviți fiind prin tine din cursele diavolilor, cu inima și gura mulțumitoare îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, nebiruitule luptător împotriva vrăjmașilor credinței și a celor ce se împotrivesc Sfintei Biserici;
Bucură-te, neobositule împreună-luptător cu înaintevestitorii Evangheliei;
Bucură-te, ca pe cei ce stau întru întunericul necredinței îi luminezi cu lumina credinței în Hristos;
Bucură-te, că povătuiești pe calea adevărului și a pocăinței pe cei înnebuniți de înțelepciunea cea mincinoasă;
Bucură-te, înfricoșatule mustrător al celor ce iau numele lui Dumnezeu în deșert;
Bucură-te, purtătorule de fulgere, pedepsitor al celor ce nebunește batjocoresc tainele sfintei credințe;
Bucură-te Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 11:

Toată cântarea de lauda se biruiește de mulțimea minunilor tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, că săvârșite sunt de tine nu doar în Ceruri și pe pământ, ci și în beznele celor mai de dedesubt, unde ai legat pe șarpele cel din adâncuri cu legăturile puterii Domnului, ca toți cei izbăviți de răutatea lui să binecuvânteze pe Stăpânul Cerurilor și al pământului, strigând: Aliluia!

Icos 11:

Slujitor minunat al adevărului și curăției cinstirii lui Dumnezeu te-ai arătat, Arhistrategule, când, mai înainte văzând meșteșugurile duhului întunericului, l-ai oprit cu numele lui Dumnezeu, ca să nu îndrăznească a scoate la iveala trupul ascuns al răposatului povățuitor al lui Israel, Moise, ca să nu fie cinstit ca Dumnezeu de fiii lui Israel cei robiți simțurilor; pentru aceasta, cinstind acum praznicul tău cel frumos luminat, mulțumind strigăm ție:
Bucură-te, că ai păzit între iudei curăția cunoașterii lui Dumnezeu, în zilele Vechiului Legământ;
Bucură-te, că ai dezrădăcinat de multe ori neghinele rătăcirii în zilele Harului adus de Hristos;
Bucură-te, că ai pierdut oracolele și idolii neamurilor;
Bucură-te, că întărești pe creștinii nevoitori și purtători de chinuri;
Bucură-te, că umpli cu puterea harului dumnezeiesc pe cei neputincioși cu duhul;
Bucură-te, că îmbraci cu armele credinței pe cei slăbanogiți cu trupul;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 12:

Har din ceruri cere de la Dumnezeu, Mihaile, pentru noi, cei ce cântăm întru lauda preacinstitului tău nume, ca umbriți fiind de ocrotirea ta, să trăim în toată evlavia și curăția, până ce, dezlegați fiind prin moarte din legăturile trupului, să ne învrednicim să stăm dinaintea Scaunului de foc al împărătului Slavei și să strigăm cu cetele îngerești: Aliluia!

Icos 12:

Cântând feluritele tale minuni, Mihaile, lucrate spre mântuirea noastră, Îl rugăm pe Domnul și Stăpânul tuturor ca duhul râvnei pentru Slava lui Dumnezeu, care este întru tine, să nu se împuțineze vreodată în noi, cei ce strigăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce la vremea potrivită așezi în chip preaminunat la locuri de cinste pe robii credincioși ai lui Dum­nezeu;
Bucură-te, cel ce arunci în chip nevăzut din înalțimea puterii și slavei pe cei nerușinați și nevrednici;
Bucură-te, care vei aduna pe cei aleși din cele patru colțuri ale pământului;
Bucură-te, prin care, la porunca lui Dumnezeu, cei păcătoși vor fi predați focului veșnic;
Bucură-te, prin care satana cu îngerii lui vor fi ferecați pe veci în iad;
Bucură-te, prin care drepții se sălășluiesc în chip preaslăvit în locașurile Tatălui Ceresc;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 13:

O, preaminunatule întâi-stătător al arhanghelilor și al îngerilor, primește, pentru preaminunata ta slujire spre mântuirea neamului omenesc, glasul de laudă și de mulțumire pe care îl înălțăm spre tine, și, ca unul ce ești plin de puterea lui Dumnezeu, acoperă-ne cu aripile tale cele nematerialnice de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm pururea Domnului, Celui ce te-a proslăvit și S-a proslăvit prin tine: Aliluia!

Acest condac se repetă de 3 ori, apoi se zic din nou Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Cu limbi îngerești s-ar cădea să te lăudăm, Mihaile, după cuviință datorată întâi-stătătorului cetelor îngerești cu chip de foc; dar până când vom deprinde, înțelepțiți de tine, grăirea celor netrupești, auzi din guri mulțumitoare - deși omenești - unele ca acestea:
Bucură-te, stea străluminătoare a lumii cerești;
Bucură-te, făclie cu strălucire de aur a adevărului și a dreptății;
Bucură-te, care primești razele luminii de taină;
Bucură-te, voievodule al îngerilor celor fără de număr;
Bucură-te, în care se descoperă cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;
Bucură-te, prin care saltă soboarele făpturilor netrupești;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 1:

Alesule Voievod al Puterilor cerești și apărător al neamului omenesc, această cântare de mulțumire aducem ție noi, cei izbăviți prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai înaintea Scaunului Împăratului Slavei, slobozește-ne pe noi din toate nevoile, ca lăudându-te să strigăm ție, cu credință și cu dragoste: Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălașurile preaslăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilință să strigăm: slavă Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin!






Icoana Maicii Domnului Arapet (din Arabia)




Viața Sfintei Cuvioase Casiana Imnografa



Viața Sfântului Mucenic Sozont



Viața Sfântului Cuvios Simeon de la Pângărați



sabato 6 settembre 2014

Sinaxar 6 Septembrie


În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.


giovedì 4 settembre 2014

Viața Sfintei Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip



Sinaxar 5 Septembrie


În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei

Viața Sfântului Proroc Moise



Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Moise


Rugul aprins ,,O minunată preînchipuire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu"


Sinaxar 4 Septembrie

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.


Viața Sfântului Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei

Rugul aprins ,,O minunată preînchipuire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu"



IMN ACATIST LA RUGUL APRINS AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

Facere a lui Daniil ieroschimonahul (Sandu Tudor)


mercoledì 3 settembre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei


Viața Sfântului Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei



Viața Sfântului Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara



Sinaxar 3 Septembrie

Viaţa Sfântului Cuvios Teoctist



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teoctist


Viața Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara



Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Viața Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina



Icoana Maicii Domnului din Pisidia




martedì 2 settembre 2014

Sinaxar 2 Septembrie


În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).


Viața Sfântului Mucenic Mamânt



Viața Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului



Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Mamant

Troparul 
Sfântului Mucenic Mamant, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faraon, cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind apa şi despărţind marea; iar cel ce fugea pedestru l-a mântuit pe Israel, cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având acum sălăşluirea ta în ceruri, ca unul ce te-ai arătat preaales mucenic şi fiind plin de strălucirea cea cu Trei Lumini, prealăudate, învredniceşte de Dumnezeiască Lumină pe cei ce cinstesc pe pământ, cinstita şi purtătoarea de lumină ziua săvârşirii tale. Cuvântul cel ce a ştiut mai înainte bunul neam şi tot cugetul tău, Sfinte Mamant, din scutece te-a umplut de înţelepciune şi te-a împodobit cu multe feluri de bunătăţi, mucenice, purtătorule de chinuri, prealăudate.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părinţii tăi, pentru credinţă suferind prigoană şi închisoare până la moarte, toate le-au răbdat pentru Dumnezeieştile porunci; şi te-au odrăslit pe tine, stricătorul mulţimii zeilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preamărite lucruri s-au grăit în neamurile neamurilor de spre tine, Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu Cuvântul şi ai rămas Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceea, toţi te cinstim pe tine, Ceea ce, după Dumnezeu, eşti Folositoare nouă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte în dragoste; că Tu eşti Marginea doririlor şi întărirea credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o stea luminoasă a pus Hristos la înălţimea Bisericii pe pătimitorul său Sfântul Mamant, luminând toată lumea cu luminările străduirilor şi a minunilor sale.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te în muntele cunoştinţei celei adevărate şi luminându-ţi-se cugetul prin curăţia sufletului, mucenice, firea cea necuvântătoare spre laudă cuvântătoare, cu Dumnezeieşti porunci ai îndemnat-o.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-au putut să se apropie de tine cei fără de lege, care căutau să te prindă; ci însuţi de bunăvoia ta, urmând Stăpânului, ai mers spre patimi, încă tânăr şi frumos şi împodobit la faţă fiind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a întins cerul ca pe un cort şi ţine toate marginile lumii, din fire Dumnezeu fiind, Preacurată, a fost cuprins în braţele tale trupeşti şi te-a arătat pe tine Întărire tuturor credincioşilor.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Tu, Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi ai cercetat sărăcia noastră. Pentru aceas ta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De bunăvoie ai alergat către mucenicie cu vitejie bărbătească, având ajutor pe Hristos, Cel Ce ţi-a întărit neputinţa cu putere Dumnezeiască şi te-a făcut mărturisitor al patimilor Lui şi părtaş luminii celei de sus.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiara sălbatică, ce călătorea împreună cu tine, ca un ajutor de la Dumnezeu orânduit, se supunea ţie, celui ce, pentru Dumnezeiasca dragoste, ai supus patimile cele necuvântătoare şi te-ai arătat frumos, cu preaînţeleaptă socoteală, biruind dobitocia vrăjmaşului.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai stat înaintea întrebărilor celor de judecată, glăsuind pe faţă Întruparea Cuvântului şi veştejind trufia necredinţei, pe toţi ai învăţat fără încetare să cânte: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin naşterea ta din zămislirea cea mai presus de fire, s-a dezlegat vina durerilor şi firea pământenilor s-a izbăvit de osânda blestemului, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană. Prin tine s-au deschis cele de sus nouă celor de jos şi îngerii dănţuiesc împreună cu oamenii.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de a faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Mamant cel mărit, nicidecum nu se îngrijea de chinurile trupului, ci socotea ca o lepădare a grăsimii celei stricăcioase rănile, iar zdruncinările ca o dezbrăcare de hainele osândirii. Pentru aceea, a primit podoaba nestricăciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împunse fiindu-ţi coastele, laudă de mulţumită cântai Ziditorului tău, preafericite; şi ai auzit glas din cer, întărindu-ţi mai mult cugetul către Dumnezeu şi uşurându-ţi greutatea ostenelilor.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind în temniţă, ţi s-a trimis prin chip de porumbel hrană cerească, pătimitorule, fericite, ca unuia ce prin multa chinuire ai trecut hotarele stricăciunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin Dumnezeiasca Întrupare cea din tine, Fecioară, Pricină te-ai făcut împăcării noastre către Stăpânul tuturor, căci ai născut pe Cel Ce mai înainte de soare S-a născut din Tatăl, Care a unit firea omenească cu cea Dumnezeirea şi a înălţat-o la Scaunul Măririi.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă dintru adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De râvna cea către Dumnezeu înfierbântându-te, preasfinţite, nicidecum nu te-ai înspăimântat de focul care ardea, răcorindu-te cu ploaie Dumnezeiască din cer, pătimitorule preaviteaz.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a prefăcut cuptorul în rouă celor trei tineri, de faţă te-a răpit pe tine din văpaie, cugetătorule de Dumnezeu fericite şi luminat mai tare decât focul te-a făcut.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai foarte tare, suferind mari nevoinţe, cel ce eşti pătimitor minunat între mucenici. Pentru aceasta, Mântuitorul te-a învrednicit de răsplătiri foarte mari.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin Dumnezeiască naşterea ta, Preacurată, ne-am făcut părtaşi Firii Celei Dumnezeieşti şi în Hristos am câştigat moştenire cerească, împreună cu cetele îngerilor, noi, cei ce te lăudăm pe tine.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Cu toiagul care ţi s-a dat de la Dumnezeu, sfinte, păstoreşte poporul tău la păşune aducătoare de viaţă. Iar fiarele cele nevăzute şi sălbatice sfărâmă-le sub picioarele celor ce te laudă pe tine. Că toţi, cei ce suntem în primejdii, te avem pe tine, Sfinte Mamant, părtinitor fierbinte.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucurie, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Binecu vântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o cămară de mire ţi s-a făcut ţie cuptorul focului, că, în multe zile fiind în el închis, nu te-ai vătămat. Pentru aceea, către Ziditorul tău ai strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngeri într-ajutor şi împreună dănţuitori şi părtaşi cântărilor celor negrăite ai avut, mucenice, în mijlocul văpăii; cu care împreună strigai Stăpânului tuturor: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un mire cu adevărat foarte frumos, din cămară ca un trandafir neveştejit, a ieşit Fericitul Mamant din cuptorul focului, pe cei fără de minte arzându-i, iar pe credincioşi luminându-i să strige: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată acum se împlineşte graiul cel mai dinainte al grăitorului de Dumnezeu, Fecioară. Că ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul şi ai născut pe Dătătorul de viaţă, Căruia toţi îi strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

De şapte ori chinuitorul caldeilor a ars nebuneşte cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de-o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi Daniel, gurile fiarelor le-ai astupat, fericite, cu chemarea numelui Stăpânului. Pe şarpele cel veninos l-ai omorât şi pe eretici i-ai ruşinat; şi ca un biruitor locuieşti cu bucurie în ceruri, cântând: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când cei fărădelege, slujitori ai idolilor de piatră, fiind orbiţi la suflet, te împroşcau cu pietre pe tine, fericite, tu, îndreptându-ţi ochiul sufletului tău cel viteaz şi nebiruit către Hristos, Piatra Cea Nesfărâmată, cu osârdie cântai: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorul de nevoinţă, întinzându-ţi cunună de sus ca unui biruitor şi ca unuia ce ai săvârşit lupta cea bună, preafericite, te strigă pe tine ca să-ţi faci către El călătoria cea cinstită şi dulce, tu, cel ce cânţi cu osârdie: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai presus de fire ai zămislit în pântece pe Cel din Tatăl fără de maică, rămânând Fecioară şi după naştere, Preacurată; că naşterea lui Dumnezeu înnoieste firile întru tine şi se biruiesc hotarele firii. Pentru aceea, ca pe Singura care ai născut pe Dumnezeu, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te cântăm în veci.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Înspăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfitu-ţi-ai sufletul pentru Mântuitorul, prealăudate şi către Dânsul cu osârdie ai alergat fiind luminat cu frumuseţile sfinţitelor tale străduiri şi cu luptele cele minunate, mărite ostaşule, luminătorule al lumii şi podoaba Bisericii.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unitu-te-ai cu îngerii, având vieţuire îngerească pe pământ şi cu dânşii cânţi laudă de bucurie, cântarea cea sfântă a Treimii, Sfinte Mamant, Prealăudate, cel ce eşti plin de mărire neschimbată, cu Dumnezeieştile Împărtăşiri.

Stih: Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, pomeneşte, preafericite, pe cei ce săvârşesc cu bucurie această Dumnezeiască prăznuire a ta şi cinstită şi sfântă a ta străduire cu credinţă curată şi ne fereşte pe noi, mucenice, de valuri şi de primejdii şi de supărări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cine a auzit vreodată pe pământ de Maică Născătoare de Fiu, Neispitită de bărbat şi ca Cel Ce S-a născut să fie Dumnezeu fără de început şi de O Fiinţă cu Tatăl Cel mai dinainte fără de început, iar din Maică să fie născut mai presus de fire. O, minune străină! O, Dumnezeiască Împărtăşire, prin care noi ne-am împărtăşit cu Dumnezeu!

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Fiind fiu cinstit al dreptei credinţe, te-ai arătat risipitor al necredinţei, cu puterea Duhului, Sfinte Mamant, Prealăudate. Că în privelişte ai înfruntat înşelăciunea idolilor şi cu bună îndrăznire ai propovăduit lauda Preasfintei Treimi. Pentru aceasta, fiind dat fiarelor, pe balaurul, fiara cea începătoare de răutate, ai omorât-o, pătimitorule. Pentru aceea, strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Însăţi Preacurată Maică Fecioară, cu curăţia întrecând pe îngeri. Curăţeşte-mă dar cu rugăciunile tale, cu apele cele Dumnezeieşti, pe mine care mai mult decât toţi m-am spurcat cu păcatele trupului, dându-mi, Preacurată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cea Neispitită de nuntă, Fecioara Maica Cuvântului cea fără prihană, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a odrăslit din pântecele ei fără de dureri, ca o Maică tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din patimi necinstite?



Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Troparul 
Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ioan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Celui ce a aruncat în mare...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lui Hristos, Celui Ce a făcut să răsară în lume pe înţeleptul ierarh care a strălucit în dogmele dreptei credinţe, să-I cântăm, că S-a preamărit în veci.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce a strălucit în lume cu lumina dreptei credinţe şi a gonit negura necredinţei, pe Marele Ioan să-l lăudăm credincioşii ca pe un ierarh.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce stai înaintea Împăratului Celui Neapropiat, roagă-te împreună cu îngerii, Fericite Ioan, Sfinţite Propovăduitorule, să se dea iertare celor ce săvârşesc pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Singura care ai zămislit în pântece pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, fără început şi mai presus de cuvânt, L-ai născut cu trup, Prealăudată roagă-te neîncetat să ne mântuim noi de primejdii.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cu cuvântul...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin înfrânare şi prin rugăciune neîncetată ai intrat, părinte, în cetatea cea aleasă a bunătăţii, purtătorule de Dumnezeu, unde te îndulceşti de pârâul desfătării.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Cuvioase Ierarhe Ioan, Preaînţelepte, roagă-te să se mântuiască cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un învăţător al dogmelor dreptei credinţe şi ca un îndreptător adevărat de cuvinte, înţelepte, ai primit cunună de biruinţă împotriva eresurilor, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Cer şi Scaun al lui Dumnezeu, toţi te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, căci din tine a răsărit Iisus Hristos, Cel Ce este Adevărul.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit cu cuvântul cerurile şi pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întăreşte-mă către cântarea slăvirii Tale, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tăinuit văzând proorocul...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înţeleptul ierarh în cântări toţi să-l lăudăm, zicând: purtătorule de Dumnezeu, roagă-te neîncetat Domnului să ne mântuim.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un săditor al dogmelor credinţei şi înţelept ierarh avându-te pe tine, preafericite părinte, cu cântări şi cu laude te mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ierarhe al Domnului, cel ce eşti începător celor hrăniţi în credinţă, cu laude şi cu cântări mărim sfântă şi cinstită pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă Neispitită de nuntă, care fără de sămânţă ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, roagă-te Lui neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 5-a. Irmos: Din noaptea necunoştinţei...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un păstor te-ai uns cu mirul credinţei, de Dumnezeu înţelepţite; pentru aceea, ca pe un ierarh, cu toţii te lăudăm, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce eşti următor Apostolilor, cugetătorule de Dumnezeu, de-a pururea pomenite, cu osteneli şi cu privegheri ai stat mai mare poporului cel dreptcredincios al Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Asemănându-te râvnitorului Ilie şi lui Moise, văzătorului de Dumnezeu, Ierarhe Ioan, ai ruşinat pe mai marii eresurilor, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Împărăteasă şi ca pe Singura care a născut pe Împăratul tuturor, veniţi toţi împreună cu îngerii să cinstim pe cea Binecuvântată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai izbăvit...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieşti dogme împodobind mărirea Bisericii, Fericite Ioan, ai gonit toate eresurile.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai cu frumuseţea dogmelor tale ca un luminător al dreptei credinţe, fiind învăţător a toată lumea, purtătorule de Dumnezeu şi prin cuvântul lui Dumnezeu ai întunecat eresurile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De cuvânt şi de limbă slujindu-te în loc de cuţit, cuvioase, ai tăiat toate învăţăturile cele nedrepte; şi în faţa tuturor ai mărit pe Preasfânta Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară şi ai luminat lumea, Hristoase Dumnezeule, Te rog izbăveşte-mă şi pe mine de greşelile mele, ca un Iubitor de oameni şi îndreptează viaţa mea.

Irmosul:

Precum ai izbăvit pe proorocul din adâncul cel mai de dedesubt, Hristoase Dumnezeule, Te rog, izbăveşte-mă şi pe mine de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni şi îndreptează viaţa mea.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai întemeiat pământul....

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai arătat pe pământ luminător pe binecredinciosul şi înţeleptul ierarh, binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai făcut pe Marele Ioan păstor adevărat al turmei Tale; Binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zburdările trupului biruindu-le, părinte, strigai lui Hristos: Binecuvântat eşti în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară pentru noi şi ai mântuit lumea de vrăjmaşi; Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Domnul, Cel Ce S-a mărit...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-te lui Moise, de trei ori fericite şi în nor primind legea cea de înţeles a darului, ierarhe, strigi: lăudaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păstorindu-ţi poporul, ierarhe, ai nimicit rătăcirea Egiptului şi fugind din Babilonul patimilor, ai aflat locaş Sionul cel de sus, întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca unul ce eşti uns cu mirul preoţiei, Sfinte Ierarhe Ioan, grăitorule de cele sfinte, slujeşti cele Dumnezeieşti celor ce sunt întăriţi în cuvântul şi în lucrarea dreptei credinţe, preasfinţite. Pentru aceea, lauzi pe Treimea Cea de o Fiinţă, întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei şi întru dânsa a înnoit pe Adam cel vechi, în chip minunat şi mai presus de cuvânt, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul, întru toţi vecii.

Pe Domnul, Cel Ce S-a preamărit în Muntele cel Sfânt şi în rug prin foc a arătat lui Moise Taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepte Ioan, cel ce prin nepătimire şi prin credinţă, prin dragoste şi prin nădejde ne-ai arătat nouă cuvinte de viaţă veşnică, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai păstorit poporul cinstitei Biserici cu toiagul Sfântului Duh şi ai gonit eresurile cele vrăjmaşe lui Dumnezeu, ierarhe, cu toţii te lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe a unui luminător şi ierarh al Bisericii, cu cântări şi cu laude cinstim fără încetare racla moaştelor tale, Fericite Părinte Ioan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Râul nestricăciunii cel de-a pururea Viu; Bucură-te, Norul Soarelui Cel cu totul Luminos; Bucură-te, Căruţă a toată Dumnezeirea; Bucură-te, Sicriul Sfinţeniei.

Irmosul:

Naşterea pururea Fecioarei, ce s-a arătat mai înainte, dătătorul de Lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Vas dumnezeiesc al înfrânării, avere nerăpită a dreptei credinţe te-ai arătat, Fericite Ioan, luminându-ţi viaţa cu nepătimirea şi revărsându-ţi milostenia către cei lipsiţi, cuvioase părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Însăţi Preacurată Maică Fecioară, cu curăţia întrecând pe îngeri. Curăţeşte-mă dar cu rugăciunile tale, cu apele cele Dumnezeieşti, pe mine care mai mult decât toţi m-am spurcat cu păcatele trupului, dându-mi, Preacurată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cea Neispitită de nuntă, Fecioara Maica Cuvântului cea fără prihană, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a odrăslit din pântecele ei fără de dureri, ca o Maică tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din patimi necinstite?

lunedì 1 settembre 2014

Icoana Maicii Domnului din Kaluga



Viața Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul


Sfântul Dionisie Exiguul, „inventatorul” erei creștine



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul

Începutul Indictionului, adică Anul Nou Bisericesc




Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”


Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului

Troparul 
Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:

A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruieşte robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor şi încununat cu binecuvântări.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune şi paşnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe pământ ai venit Cel Ce eşti împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiţi iertare şi orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce eşti mai presus de vremi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Viaţă bineplăcută Ţie a începe, cu începerea anului ne învredniceşte pe noi, Stăpâne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Părtaşi legii Tale şi plini de zile duhovniceşti arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăveşte-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Cel Ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel Ce zilele şi nopţile, timpurile şi anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe cei binecredincioşi, ţara aceasta şi pe poporul tău, Mult Îndurate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărăţeşte cu Împărăţie fără de sfârşit, noi, cei binecredincioşi, cu bună credinţă cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti mai înaintea veacurilor şi în veci Domn, pe cei ce-Ţi cântă Ţie, Hristoase, Izvorul bunătăţilor, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinţilor, Cel Ce eşti binecuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte robi Ţie, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuieşti de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ţi cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu şi cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-Lşi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ţie cinstita Biserică, cântând: Lăudaţi şi Preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Ziditorul, Cel Ce din nefiinţă toate le-a zidit cu înţelepciune negrăită şi poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chiverniseşte şi vremurile preface spre trebuinţa oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudaţi-L şi Preaînălţaţi-L în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor şi în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi izbăvitoarea tuturor.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, Înţelepciunea Cea Adevărată şi Ipostatică, Care împreună ţii şi chiverniseşti toate cu înţelepciune şi această vreme de acum o tocmeşte robilor tăi în aşezare lină.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul şi lumina, marea, apele şi toate izvoarele, soarele şi luna, întunericul şi stelele, focul şi oamenii şi dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Unule, Cel Ce eşti mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor şi Care împărăteşti, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moştenirii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mântuitorule a toate şi Atotţiitorule, Ziditorule al făpturii şi Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, pace lumii Tale dăruieşte, păzind Biserica întotdeauna neclintită.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Ca la Stăpânul a toate şi Dătătorul bunătăţilor, la Tine cădem cu credinţă, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule şi pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie pururea, învredniceşte ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi şi Te măresc cu credinţă pe Tine.



Rugăciune la începutul anului bisericesc


Canon de rugăciune către Sfintele 40 de Muceniţe din Adrianopol

Sinaxar 1 Septembrie

În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.


domenica 20 aprile 2014

Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist”



„Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!”



Sinaxar 20 Aprilie


În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.

Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca


Această icoană este aceea care se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim şi pe care Cuvioasa Maria Egipteanca a aşezat-o martoră în faţa lui Hristos, când a mers să se închine la Lemnul Sfintei Cruci, pentru că, din cauza păcatelor ei, o putere nevăzută o oprea să intre în Biserică.
Tradiţia spune că această icoană este aceea care se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim şi pe care Cuvioasa Maria Egipteanca a aşezat-o martoră în faţa lui Hristos, când a mers să se închine la Lemnul Sfintei Cruci, pentru că, din cauza păcatelor ei, o putere nevăzută o oprea să intre în Biserică. Dar, imediat ce a pus-o martoră pe Maica Domnului „Eghiptissa”, făgăduindu-I lui Hristos că, dacă va putea să se închine, va înceta să mai păcătuiască şi va începe o nouă viaţă, curată şi cinstită, a reuşit să intre şi să se închine Sfintei Cruci.
După aceasta, şi-a dus la îndeplinire promisiunea plecând în pustiul Iordanului şi trăind plăcut lui Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii sale pământeşti a ajuns în ceata sfintelor. După tradiţie, icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a ajuns în Sfântul Munte adusă de monahi ce s-au retras aici din cauza năvălirilor persane din Ţara Sfântă.
Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca se află astăzi în Peșteresa Sfântului Atanasie Athonitul din apropierea Schitului Românesc Prodromu.
Aici se săvârşesc liturghii, numai de câteva ori pe an. În seara de vineri spre sâmbătă din Săptămâna a V-a din Postul Mare, se cântă întreg „Imnul Acatist” al Maicii Domnului, făcându-se în continuare Priveghere de toată noaptea, cu Dumnezeiasca Liturghie, şi sfârşind cu masa. Acesta este hramul Peşterii.