Acești sfinți erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte și mai de cinste lângă Sapor II (339-379), regele Persiei, și erau întăriți în dreapta credință. Dar fiind prinși, au fost bătuți și chinuiți. Dar începând regele sa hulească pe Hristos, sfinții l-au făcut mut și apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugăciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri și din multe ieșind nevătămați au pricinuit îmbrățișarea credinței în Hristos de către mulți, care pentru aceasta au fost ucisi.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfinților celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Eudoxie, Agapie și alți opt sfinți.
Aceștia erau ostași în Sevastia, pe vremea împăratului Lichiniu. Și fiind cercetați de căpetenia orașului Auxanie si de Marcel ducele și de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dați focului, în care și-au dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Marcian cel de la Cir.
Acest cuvios părinte Marcian era de loc din Cir. Și lasându-si patria și strălucirea neamului său, s-a dus în mijlocul pustiei și acolo, facându-si o chilioară atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de păr de capră. Iar hrana sa era în toată seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea încă si apa atât de puțină încât numai să trăiască. Și după ce a trecut câtva timp, a câștigat doi ucenici: pe Eusebie, care a și rămas moștenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngerească petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Căci și acești doi și-au făcut mici colibe și se linișteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodată sfeșnic, ci lumina dumnezeiasca îi strălucea lui în timpul nopții și-i arătă alcătuirea literelor, încât vedea și citea, căci avea cu sine și o mică Psaltire. Dar odată a ieșit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihaștrii cei împreuna cu sfântul că va pricinui moarte și stricăciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, și așa este cum paiele ce ramân în țarină după seceră sunt topite de foc, asemenea și balaurul acela degrab în mai multe bucăți s-a sfărâmat. Odată au venit la el Flavian episcopul Antiohiei și episcopul Cirului și alti episcopi și însemnați bărbați și cuvântători care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau să iasă afară din chilie, pentru folosul fraților. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe mulți din felurite eresuri la adevărata credință.
Odată, sora sfântului cea după trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreună și pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit să o vadă, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fără să primească de la ea vreun dar. Iar nepotul său cu stăruință îl ruga ca să primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: "Când ati venit către mine, câte mânăstiri și colibe pustnicești ați trecut? Si carora ați dat din darurile voastre?" Iar nepotul i-a răspuns că nimănui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: "Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ați adus. Căci pentru fireasca rudenie, și nu pentru dragostea și apropierea cea către Dumnezeu ați adus mie acestea". Minunatul acesta Marcian a stat către toți mare și vestit nu numai la cei de aproape cu locuința fiind dorit, ci și la cei mai de departe. Si fiindcă a aflat ca mulți se luptau și se certau că sa ia trupul său după moarte și își gătiseră și lăzi și sicrie, ca să-l pună pe el și zidiseră chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul său ucenic ca să ascundă dupa moarte trupul său în loc tainic, departe de chilia sa; și acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfinților celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Eudoxie, Agapie și alți opt sfinți.
Aceștia erau ostași în Sevastia, pe vremea împăratului Lichiniu. Și fiind cercetați de căpetenia orașului Auxanie si de Marcel ducele și de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dați focului, în care și-au dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Marcian cel de la Cir.
Acest cuvios părinte Marcian era de loc din Cir. Și lasându-si patria și strălucirea neamului său, s-a dus în mijlocul pustiei și acolo, facându-si o chilioară atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de păr de capră. Iar hrana sa era în toată seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea încă si apa atât de puțină încât numai să trăiască. Și după ce a trecut câtva timp, a câștigat doi ucenici: pe Eusebie, care a și rămas moștenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngerească petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Căci și acești doi și-au făcut mici colibe și se linișteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodată sfeșnic, ci lumina dumnezeiasca îi strălucea lui în timpul nopții și-i arătă alcătuirea literelor, încât vedea și citea, căci avea cu sine și o mică Psaltire. Dar odată a ieșit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihaștrii cei împreuna cu sfântul că va pricinui moarte și stricăciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, și așa este cum paiele ce ramân în țarină după seceră sunt topite de foc, asemenea și balaurul acela degrab în mai multe bucăți s-a sfărâmat. Odată au venit la el Flavian episcopul Antiohiei și episcopul Cirului și alti episcopi și însemnați bărbați și cuvântători care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau să iasă afară din chilie, pentru folosul fraților. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe mulți din felurite eresuri la adevărata credință.
Odată, sora sfântului cea după trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreună și pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit să o vadă, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fără să primească de la ea vreun dar. Iar nepotul său cu stăruință îl ruga ca să primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: "Când ati venit către mine, câte mânăstiri și colibe pustnicești ați trecut? Si carora ați dat din darurile voastre?" Iar nepotul i-a răspuns că nimănui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: "Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ați adus. Căci pentru fireasca rudenie, și nu pentru dragostea și apropierea cea către Dumnezeu ați adus mie acestea". Minunatul acesta Marcian a stat către toți mare și vestit nu numai la cei de aproape cu locuința fiind dorit, ci și la cei mai de departe. Si fiindcă a aflat ca mulți se luptau și se certau că sa ia trupul său după moarte și își gătiseră și lăzi și sicrie, ca să-l pună pe el și zidiseră chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul său ucenic ca să ascundă dupa moarte trupul său în loc tainic, departe de chilia sa; și acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento