sabato 22 febbraio 2014

Viața Sfântului Cuvios Talasie

Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace


Viața Sfântului Cuvios Atanasie


Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia 22 Februarie




Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia

Viața Sfântului Cuvios Limneu

Sinaxar 22 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Sinaxar 22 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.