sabato 6 dicembre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (1)


Canonul de rugăciune la Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei


Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (2)


Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei


Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut minunate semne cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel; că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Adâncul Înţelepciunii, Curată, trimite-mi picături de înţelepciune, Izvorule cel plin de har, ca să slăvesc cu cântări noianul harurilor tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine te laud, Prealăudată, pe care te laudă Cetele îngerilor, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel Prealăudat, pe Care toată făptura Îl laudă; că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul a doua oară peste ape şi ai întemeiat pământul pe ape, Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cerul Cel Preacurat, Locaşul Împăratului, Raiul cel cu adevărat Fermecător şi cu plăcut miros, Nădejdea creştinilor, Născătoarea de Dumnezeu să fie Lăudată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu cuvântul ai născut pe Cuvântul, Cel Ce cu cuvântul a adus la fiinţă toată firea cea cuvântătoare împreună cu cea necuvântătoare; Care a izbăvit pe oameni de necuvântare, Ceea ce eşti Preabinecuvântată.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, propovăduit-ai strigând: când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pricina morţii oamenilor a fost Eva cu povăţuirea şarpelui, Curată; iar tu, Fecioară, născând prin cuvânt pe Cuvântul, te-ai arătat solitoarea nemuririi şi a vieţii. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu duhul mai dinainte te-au văzut, Curată, proorocii: Munte, Poartă, Masă, Chivot Sfânt, Sfeşnic, Scaun al Vieţii, Năstrapă şi Pat, arătându-te pe tine, astfel, Maică a lui Dumnezeu întru închipuiri, a căror plinire o vedem.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Fă să răsară Lumina Cea Strălucitoare şi Cea Neapropiată nouă, celor ce mânecăm, la judecăţile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase, Dumnezeul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un Chivot Cinstit al Sfinţeniei şi ca un Scaun Sfânt în chip de foc şi ca un Palat Sfinţit ai încăput, Stăpână, pe Dumnezeu Atotţiitorul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maică Neispitită de bărbat, între fecioare şi iarăşi, tu Singură, în chip de negrăit, Fecioară între maici te-ai arătat, Preacurată; că ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce schimbă firea.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Proorocului Iona urmând, strig către Tine: slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ocrotitoarea credincioşilor şi Bucuria celor întristaţi, umple de veselie şi de bucurie pe robii tăi, cei ce se încred în ocrotirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cerul cel Înţelegător, Biserica cea Curată, Chivotul cel Sfânt, Raiul cel Preaplin de desfătare al lui Dumnezeu, întru care este Pomul vieţii, sunt lăudate de mine.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea, iar tinerii dănţuind, cântau: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Preaînalt te-a arătat pe tine Rai Însufleţit şi Cămară Curată, Îngrădită cu har, Porfiră şi Cer de aur.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întăreşte mintea mea cea răzvrătiră şi cugetul meu cel tulburat îl aşează pe piatră neclintită, cu Acoperământul tău, Maică Fecioară.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Acela de Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca pe Făcătorul şi Domnul lăudaţi-L preoţi, slăviţi-L tineri, binecuvântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Cămară Însufleţită şi ca o Mantie de porfiră Insuflată şi ca o Hlamidă cu roşu Vopsită a Împăratului tuturor, te-ai arătat, Fecioară şi ca o Porfiră din care totodată s-a vădit Trupul Cuvântului, Dumnezeu Omul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Zămislit-ai, Preacurată, pe Cel Ce ţine toată făptura cu mâna, pe Ziditorul şi Dumnezeu, Care în chip de negrăit şi de nespus S-a făcut Om pentru noi, precum suntem noi, nedespărţindu-Se de ceea ce era mai înainte.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Izvorul cel de Viaţă Primitor şi pururea Curgător, Sfeşnicul cel de Lumină Purtător şi cu totul de aur, Biserica cea Însufleţită, Cortul cel Preacurat, mai Desfătat decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din izvorul harului tău, adapă-mă pe mine cel aprins de văpaia necazurilor, care mă topesc cumplit, Izvorule Dătător de har, care ai născut Râul Cel Mare al Harurilor, din Care cel ce bea, nu va mai înseta niciodată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe o Cămară Împodobită de Mire, ca pe un Palat Însufleţit al Stăpânului, ca pe o Porfiră cu totul de aur, ca pe un Palat Desfătat al lui Hristos, pe tine, Stăpâna tuturor, rugându-te, ai milă şi mă miluieşte.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind în chip de negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine toate; şi în braţe ai purtat pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor, pe Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog, Preacurată Fecioară şi cu credinţă strig către tine, să fiu izbăvit de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână, Fecioară Curată, ajutorul tău dăruieşte-mi-l atunci, că poţi toate câte le voieşti.



Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni


Sinaxar 6 Decembrie

În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.


Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.