TĂMÂIE ŞI EXIL

GHERASIM PUTNEANUL CONSTANTIN HREHOR

TĂMÂIE ŞI EXIL

dialoguri despre pribegia fraţilor
Aparuta la editura GEEA,
Botosani, 2003
APOLOGETICUM
2004
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
2
Coperta: Constantin HREHOR
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GHERASIM PUTNEANUL, episcop al Sucevei şi Rădăuţilor
Tămâie [i exil: dialoguri despre pribegia fraţilor / Gherasim Putneanul,
Constantin Hrehor. - Botoşani: Geea. 2003
Bibliografie
Index.
ISBN 973-8233-28-3
I. Hrehor, Constantin
821.153.1-34
Editor: Elena CONDREI
Tehnoredactare computerizată:
Mihaela BĂLĂUCĂ
Tipar: GEEA, Botoşani. Tel. 0745/631485
Comanda nr.: 10.02.03
Apărut: Aprilie, 2003
I.S.B.N.: 973-8233-28-3
T\mâie [i exil
3
ZICERE
O carte, mai mult necesară decât importantă ori interesantă, "Tămâie
şi exil", întrutotul datorată monahului integru, neschimbat în triplele -i
voturi de "porfira şi visonul" înălţării arhiereşti, Gherasim Putneanul, de
data aceasta nu mă găseşte potrivit pentru a o prefaţa. Căci, nici post
îndelungat nu am ţinut vreodată, nici somnul nu m-a năruit în pioase
rugăciuni, nici grăunţele metaniilor - răsucindu-se lent pe mâinile costelive
ale monahilor trăitori, văzute când eram copil mirat - nu le-am perindat
vreodată pe sloboadele încheieturi...
A vorbi despre monahism, potrivnic, e lesne; a fi în focul şi pe jarul
acestei tagme, nu-i uşor, şi de făptuit şi de gândit acolo nu-i pentru oricine.
Decât multă vorbire, mai bine multă tăcere. De mai bine de jumătate din
zilele mele, sunt convins că mai multe-s de tăcut decât de vorbit.
Fără mamă, fără tată, fără fraţi ori surori, fără iubită, uneori fără
patrie şi limbă, monahul nu se aşează sub o stea care l-a ales, ci sub o stea
pe care o alege. Minunaţi oameni sunt sfinţii, unii analfabeţi, fără piedica
bibliotecilor, surâzători, proşti, precum copiii în inocenţa lor, evoluând
spre...nebunie pentru Logosul - Fiu, clowni pentru lume şi sfeşnice pentru
Dumnezeu!
Nu-i locul aici să spun când misterioasă, fascinantă mi-a părut
călugăria, nici când enigma acestei lumi inedi te am socotit că-i un pumn de
sclipitoare cenuşă, departe de mistica aleşilor vânt adunând la morişca
poveştilor...
Monahismul, prefigurat de singurătatea adamică, a omului aflat între
contraste, a omului care se vindecă de dileme în pustiu, în claustrare,
înseamnă în tot ce are bun asceză lucrătoare şi contemplaţie, îmbunătăţire,
cale înapoi în curţile împărăţiei.
Rigorile de ieri nu se potrivesc întru totul cu epoca noastr ă; dar
Dumnezeul euharistie este omniprezent, dincolo de timp şi spaţiu şi,
...înnoirile, nefireşti în lumina canoanelor, fireşti devin în istoria care nu-i
altceva decât o sumă de prefaceri.
Clasicii fideli vremii lor, nu vor deveni niciodat ă moderni ori
postmoderni, având o rezistenţă în mentalitate, peste care, volens-nolens,
Timpul jefuitor şi judecător tot va trece. Desigur, dincolo de orice prefaceri
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
4
monahismul, care nu are alt timp în calcul decât veşnicia, nu ar trebui să
renunţe la modelele primare, perene, la simplitatea şi curăţenia ancestrală.
Ce-i nou se înghite de ceva mai nou, asta-i regula modelor! Precum
Evangheliile sunt perene, aşa trebuie să fie şi învăţăturile nevoitorilor sfinţi
Părinţi, ziditoare, pururi prezente în osârdia de dinafară şi din l\untru.
Cine nu a trecut noaptea îmbrăcat în haină străină, cine nu a cântărit
scump cornul de pâine primit de la milostivi în poart ă, ori paharul cu apă
răcoritoare tăind seceta drumului, poate vorbi ce vrea şi cum vrea despre
"proştii" din mănăstiri, despre neputinţele, imperfecţiunile şi alegerea lor...
nelumească; despre bocancii lor plini de duhoarea drumului lung, despre
ascultarea înaintea altora mai idioţi decât ei, despre păcatele lor arse pe
pirostriile smereniei cernite, grăiesc rândurile din această carte. Cred că mai
trebuia câtva răgaz, această tipăritură încă mai putea fi îmbogăţită cu
drame. Sigur, celor aici în grabă adunate, se vor adăuga pagini pertinente,
mâine, poimâine.
S-ar fi cuvenit ca dialogul care face substanţa acestei lucrări să nu
mă aibă pe mine într-un capăt, după cum şi prefaţa să fie semnată de un alt
nume, de un ierarh, profesor ori monah, de ştiutori, implicaţi în momentul
evocat. Contribuţia mea ţine de... rostire, de gramatică, de zdroabă la
ctitorire întru Bucuria în care toţi murim şi înviem.
Constantin Hrehor
Grăniceşti, 4 februarie 2003
T\mâie [i exil
5
"Tămâie şi exil" - convorbiri
Constantin Hrehor: S-au bucurat de succes "mărturisirile" Dvs.
cuprinse în volumele "Mierea din drumul pelinului", ed. Geea, 2000 şi
"Iarba din roata amurgului", ed. Geea 2001, lăudate de condeie critice, bine
primite în lumea teologală şi de către ostenitorii în "Duh şi adevăr",
credincioşii noştri "cei mici". Tirajul repede epuizat indică interesul
cititorilor pentru literatura sfătoasă, pitorească, sapienţială, evocatoare...
Ştiu că arhiva memoriei Dvs. ascunde încă tulburătoare momente,
tangente la biografia personală ori chiar făcând parte din biografie. Acestea,
fireşte, nu trebuie îngropate deodată cu fragilul vas de lut ci, revelate în alte
pagini. Mi-aţi vorbit despre o sugestie pe care a ţi primit-o de la un confrate
slujitor, pe care se zideşte de fapt cartea de faţă.
Dacă o inscripţie, întâmplător găsită, poate pune în lumină o istorie,
nu-i greu de închipuit că, o sugestie argumentată înţelept, poate fi suport
pentru o carte. Motivaţi sugestia care va alătura deja pomenitelor titluri, o
nouă lucrare, semnificativ numindu-se "Tămâie şi exil"...
Gherasim Putneanul: ~ntrebările sunt binevenite. Deschid
perspective. Drept e că un nume, o cifră devin puncte de plecare pentru
studiu. Voi propune două exemple: primul - biserica veche de la mănăstirea
Râmeţ; în timpul restaurării, s-a găsit un nume pe un petec de frescă -
Ghelasie, ceea ce i-a făcut pe istorici să deschidă "şantierul" cercetărilor, să
se aplece peste cronici. Adevărul a fost stabilit: Ghelasie a fost egumenul
mănăstirii iar mai târziu, arhiepiscop în Transilvania în a doua jum ătate a
sec. al XIV-lea; a fost atestat anul 1377; `n 1992 Ghelasie a fost canonizat
de către Sinodul B.O.R. (v. Drumuri spre mânăstiri de Mihai Vlasie, pg.
151). Al doilea exemplu, mai vechi decât primul, desigur, e anul Naşterii
Mântuitorului Hristos, reper după care se numără anii în lumea întreagă
până astăzi, deschizând aşa-numita «era noastră». Nimic mai evident că o
inscripţie, o cifră, un număr deschid drumuri în istorie, în ştiinţă, în cultură!
Ce m-a determinat să gândesc şi să scriu cu modestie lucrarea
"Tămâie şi exil", de unde sugestia pentru această carte? Tot un segment de
istorie: perioada tristă, consemnată în secolul şi mileniul trecut, când
regimul comunist a dispus izgonirea din mănăstiri a vieţuitorilor consacraţi
vieţii monastice, transformând lăcaşurile de închinare în instituţii cu
destinaţie profană, fără nici o legătură cu credinţa, cum erau sediile C.A.P.-
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
6
urilor, azilele, şcolile copiilor cu deficienţe diferite ori cu altă utilizare.
Sugestia a venit dinspre unul dintre monahii îmbun ătăţiţi, şi el un izgonit
din mănăstire, de la părintele Petroniu Tănase, egumenul Schitului
Prodromul din Athos. După lectura "convorbirilor" din cele două cărţi
amintite, părintele Petroniu mi-a scris astfel:
"Vă mulţumesc din toată inima pentru părinteştile binecuvântări şi
pentru darurile cu care ne-aţi bucurat de sfintele sărbători: revistele
eparhiale, tot mai frumoase, cărţile părintelui Serapion şi îndeosebi pentru
volumul doi al ostenelilor P.S.Voastre. M-am dus în primul rând la
"Catapeteasma cu părinţi" şi m-am bucurat mult revăzând mulţime de fraţi,
cei mai mulţi intraţi deja întru bucuria Domnului.
Cred că Vă gândiţi, şi bine aţi face, să adăugaţi în volum, la
consemnarea amintirilor, şi perioada anilor cu evenimentele monahiceşti, la
care aţi luat parte din plin, privind... izgonirea monahilor din mănăstiri...
S-a scris mulţime de cărţi despre cei arestaţi, despre lagăre, închisori... şi
nimic despre scoaterea călugărilor din mănăstiri, despre ce s-a întâmplat cu
cei izgoniţi, cu bunurile mănăstireşti etc. Fireşte, tăcerea asupra acestui
capitol îşi are tâlcul ei. Veţi avea un merit deosebit, împlinind acest gol în
istoria monahismului românesc, pe care, f\ră laudă, îl reprezentaţi."
(Scrisoare de Sfintele Sărbători, dec. 2001).
~n scrisoarea reprodusă, nu este numai o sugestie, ci şi o trimitere la
un adevăr pe care trebuie să-l cunoască toată lumea, căci a fost o tragedie
de neînchipuit: călugări şi călugăriţe, scoşi din mănăstiri la vârsta de 50-55
de ani, deja rupţi de lume, de casă, şi de tot ce a fost mirenesc, erau obligaţi
să devină civili din nou. Mă simt obligat de conştiinţă să arăt celor de astăzi
şi de mâine ce a fost în stare să facă regimul de tristă amintire cu
mănăstirile şi slujitorii ei. Numai Dumnezeu ştie prin câte au trecut bieţii
vieţuitori din acea vreme! Nici celor rămaşi în mănăstire, bătrâni ori
infirmi, şi mai puţin cu studii teologice, nu le-a fost uşor. Am fost martor la
toate acele necazuri şi numai Pronia cerească ne-a ajutat să ducem mai
departe viaţa monahală...
Au trecut mai bine de 12 ani de la evenimentul istoric din decembrie
1989 şi lucrurile nu-s îndreptate, chiar dacă acum avem libertatea deplină.
Din cauza acelui decret 410 din anul pribegiei 1959, când au fost sco şi
monahii din mănăstire, astăzi ducem lipsă de duhovnici; după acel edict
timp de trei-patru decenii nu s-a mai primit în mănăstiri personal. De abia
după decembrie 1989 s-a mai primit tineret şi s-au mai reînfiinţat
mănăstiri şi schituri, dar personal mai în vârstă, cu experienţă, nu mai este
şi de aceea se întâmplă atâta dute-vino în mănăstiri fiindcă nu mai are cine
să-i sfătuiască pe tinerii de astăzi.
Constantin Hrehor: Cărţile anterior citate au `n substanţa lor, în bună
parte, aspecte de viaţă monahală - personaje, personalităţi, existenţă,
T\mâie [i exil
7
monahism viu. Lucrarea prezentă, aş zice, tangenţială mărturisirilor
cuprinse în celelalte amintite, prin evocările şi reflecţiile P.S. Voastre se
înscrie şi mai mult între ediţiile - document...
Gherasim Putneanul: ~n cele două cărţi, am căutat, pe cât a fost
posibil, să spun numai ceea ce am văzut şi trăit, fără să apelez la vreo
bibliografie, întrebările mi-au înlesnit s\ răspund mai mult din memorie şi
nu din cărţi; evenimentele evocate le-am cunoscut, pe unele dintre ele
le-am trăit, pe altele, văzându-le, le-am comentat. Din scrisorile primite sau
recenziile cărţilor, am observat că "istoriile" au fost interesante pentru cei
mai mulţi. Sigur că tot ce am spus, am spus din viaţa monahală, - în care
am intrat din tinereţe - până astăzi, dar pe sărite. Nu am făcut o prezentare a
problemelor în ordine cronologică. Chiar şi acum primesc telefoane şi
scrisori prin care mi se cer cărţile, atât în ţară, cât şi în străinătate. Din
nefericire, trebuie să le răspund că nu mai am exemplare rămase. Ca să scot
o a doua ediţie, nu mai pot. Dacă cineva va dori acest lucru, e liber să o
facă. Ceea ce am scris, e de natură bisericească, monahală, şi mai puţin
pentru înţelegerea laicilor. Soarta a fost ca să trăiesc într-o perioadă de
prefaceri sociale, când se trecea de la un sistem de viaţă la altul, în
copilărie, şi chiar câţiva ani după, am trăit alte vremuri, îndeosebi înainte
de al doilea război mondial. Atunci era altă lume, erau alte concepţii de
viaţă, era mai multă linişte, oamenii se respectau mai mult, nu se întâmplau
atâtea nelegiuiri, divorţuri, crime etc.
Natura altfel se comporta, pământul îşi dădea la vreme roadele
aşteptate. Nici vorbă de cataclismele care se întâmplă astăzi: ruperi de nori,
viituri, taifune de aşa proporţii care în câteva clipe distrug case, copaci,
oraşe, vieţi omeneşti... Şi mentalitatea oamenilor s-a schimbat. Răul a
intervenit în societate, nerespectul unul fa ţă de altul, şi câte alte anomalii,
între care nici portul nu mai este cel românesc. Chiar şi în mănăstiri,
vieţuitorii de astăzi nu mai sunt precum cei de altădată. N-au răbdare,
doresc comfort, unii au maşini. Cu telefoane mobile îi vezi echipaţi aproape
pe toţi... Stau adeseori şi meditez asupra acestor lucruri şi mă întreb oare
numai ei sunt vinovaţi? Noi, cei de vârsta a treia, ce trebuie să facem ca ei
să ia pildă ziditoare de la noi?
Spun asta, gândindu-mă că noi, cei vechi am avut mai mult noroc,
exemple vii şi în mănăstiri, şi în lume. Dar tinerii de astăzi s-au trezit în
viaţă cu multe neajunsuri mai ales din punct de vedere moral, încerc s ă las
în scris, cât de cât, mărturii de cum a fost cândva; numai că tineretul de
astăzi nu-şi bate capul cu cititul, din cauza televizorului şi a discotecilor
zgomotoase, pierzătoare...
Am observat la unii, - ba chiar şi la mine -, părerea că toată lumea
ştie ce ştim noi, şi-n acest caz, mă încearcă gândul că ar fi mai bine să nu
mai scriu nimic negru pe alb. Mulţi sunt curioşi să audă veşti, întâmplări,
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
8
dar după ce le-au auzit nu le mai dau importanţă şi poate că n-ar fi cazul să
fie consemnate, reţinute...
Personal, mă bucur când am ocazia să citesc Jurnalul cuiva. Pot
spune că acest gen este literatura mea preferată. Mă opresc la Gala
Galaction şi Rebreanu: personaje, localităţi, războaie, intrigi, plimbări,
petreceri, necazuri, bucurii etc. Câte nu se întâmplă în viaţa unui om! Ori,
jurnalul e tocmai pentru acestea.
~n Jurnalul lui Gala Galaction, scris prin jurul anului 1900, îl găsesc
pe autor foarte revoltat din cauza mănăstirilor; dacă ar fi fost după el, le-ar
fi dat foc la toate. Prin 1952 însă, acelaşi om de condei şi teologie nota
după aproape o jumătate de veac, că de s-ar întâmpla să se aprindă vreo
mănăstire, ar fi primul pompier care ar stinge-o. Ce se vede aici? Că omul
este schimbător ca vremea, când cald, când rece, când sub soare, când sub
nor. Mi s-a întâmplat şi mie aşa când am fost trimis dintr-o parte într-alta:
de la Neamţ la Putna, de la Putna la Arad, de la Arad la Iaşi, de la Iaşi la
Neamţ, de la Buzău la Rădăuţi.
Sigur că am fost mâhnit, fiindcă fără să fiu consultat am fost trimis
să fac ascultare, şi, din această cauză, am cârtit. Când am fost trimis de la
Neamţ la Putna, l-am osândit pe părintele stareţ Dionisie Velea, că din
cauza lui mi se întâmpla asta. Când am fost trimis de la Arad la Buzău,
i-am învinuit pe ierarhii Mitropoliei Banatului. Până la urmă însă am
constatat că am greşit înaintea lui Dumnezeu şi a celor pe care i-am scos
ţapi ispăşitori. Aşa-i omul, se grăbeşte, n-are răbdare, dar ceea ce este şi
mai rău este că nu le ia pe toate ca fiind încercări de la Dumnezeu şi caută
să le rezolve singur, cu încăpăţânare... Numai după Revoluţie am înţeles
că vrerea lui Dumnezeu a fost să fiu la Buzău, mai aproape de Patriarhul
Bisericii noastre, să iau atitudine fermă ca să vină să-şi reia ascultarea
rânduită de Dumnezeu.
Constantin Hrehor: Şi totuşi, din perspectiva unui consacrat şi
trăitor în universul monastic, mai mult din interiorul fiin ţei decât din jilţul
arhieresc, cum definiţi "chipul îngeresc", vieţuirea în acest segment cu totul
special?
Gherasim Putneanul: Mai întâi să arătăm ce este monahismul şi cum
a apărut. Fără a greşi, monahismul este recomandat de Mântuitorul Hristos,
dar nu impus. Să ne amintim când: un "învăţător de lege" s-a dus la
Mântuitorul şi L-a întrebat care este porunca cea mai mare a Legii.
Mântuitorul i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău...". Se vede aşadar că
mântuirea se dobândeşte dacă iubirea noastră faţă de Dumnezeu e deplină.
Dar Domnul alătură de această trăire şi iubirea faţă de semeni, adăugând:
"în aceste două porunci se cuprinde toată legea şi proorocii" (Matei 22, 36-
40).
T\mâie [i exil
9
Tot Evanghelia după Matei istoriseşte cum un tânăr, prezentat la
Mântuitorul, fără gând ispititor, îl întreabă: "Ce bine să fac, să am viaţa
veşnică? ..." "De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile... să nu ucizi, să nu
săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb", îi răspunde
Domnul. "Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai
lipseşte?", continuă tânărul mirat. Iisus i-a răspuns: "Dacă voieşti să fii
desăvârşit, du-te şi vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în
cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 16-21).
Ce vedem aici? Cei ce doresc să fie desăvârşiţi, trebuie să lase
familia, averea şi să se dăruiască numai slujirii lui Hristos. Nu este poruncă,
ci sfat! Prin renunţarea la tot ce-i pământesc, te dăruieşti slujirii lui Hristos.
Unii s-au retras fără a fi în obşte, pustnici, în sihăstrii, în păduri, unde nu
făceau altceva decât se rugau, potrivit cuvântului Sf. Apostol Pavel:
"neîncetat vă rugaţi".
Mântuitorul Hristos, de asemenea subliniază că în lume sunt fameni
născuţi, făcuţi de oameni, şi fameni pentru Dumnezeu; primii sunt cei
mutilaţi, ca famenii de la curţile împărăteşti de altădată, cei dintr-a doua
categorie sunt născuţi aşa, iar ultimii sunt cei ce vor să slujească lui
Dumnezeu toată viaţa, deci consacraţi monahismului.
Ca să ne dăm seama mai bine despre monahismul de astăzi, mai întâi
să ne uităm cum era trăirea creştinilor în primele veacuri. Toţi creştinii
aduceau averea lor "la picioarele Apostolilor" de unde se împărţea în mod
egal tuturor. Cei care căutau să mintă, cum au fost Anania şi Safira, erau
pedepsiţi de Dumnezeu. Altfel trăiau creştinii la început şi altfel trăiesc în
zilele noastre.
Se înţelege că şi monahismul din acea vreme era cu totul altfel decât
cel de astăzi. Primele oaze duhovniceşti apar în părţile Iordanului. Prima
obşte a fost înfiinţată de Sf. Cuv. Teodosie. Ucenicii lui, între care şi
Sf. Cuvios Pahomie, au extins-o. Despre leagănul monahismului, ca
mărturie, avem "Patericul Egiptean" în care s-au înscris toate învăţăturile
părinţilor trăitori din acea vreme, începând cu Avva Antonie. Despre
monahism, ca forţă a vieţii duhovniceşti, în vremurile noastre a apărut
colecţia "Comorile Pustiei", alcătuită la iniţiativa unor monahi români de la
Sf. Munte Athos, cu binecuvântarea Î.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului,
coordonată de Ignatie Monahul.
Cei care au avut bucuria să participe la tunderea unui monah, au avut
ocazia să vadă ceremonialul prin care noul monah face făgăduinţa că-şi va
împlini voturile cu "ajutorul lui Dumnezeu". Fiecare monah în clipa intrării
în monahism trăieşte clipe de nedescris, lepădându-se de cele lumeşti. Cele
câteva zile în care rămâne îmbrăcat în toată veşmântaţia primită în biserică,
îl fac pe monah să uite de tot ce-i lumesc şi ce minunat e să respiri cu
adevărat ca "înger în trup". Sfântul Serafim de Sarov era duhovnicul unor
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
10
mănăstiri de maici şi la o tundere în monahism a spus: "dacă pui aripi la o
fecioară-maică ai un înger; iar dacă iei aripile de la un înger ai o fecioară".
Asocia îngerii cu călugăriţele, ceea ce în sfinţenie, e adevărat.
Sigur că mulţi îşi pun întrebarea, ce se va întâmpla în viitor cu
creştinismul şi cu monahismul? Ca să răspund mă voi folosi de un episod
din istoria biblică veche: Când proorocul Ilie, retras în pustiu, alungat d e
furia Izabelei a fost întrebat de către înger ce face, el, profetul, spune că a
rămas credincios lui Dumnezeu, neamestecându-se cu închinătorii lui Baal.
~ngerul îl încredinţează că Dumnezeu a pus la o parte şapte mii de oameni
care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal. Şi astăzi, Dumnezeu alege trăitori
pe care noi nu-i cunoaştem. Sigur.
Egumenul Schitului Prodromul, Părintele Petroniu Tănase, referinduse
la ce este monahismul, spune: "Monahismul este vechi ca şi Biserica şi
are acelaşi întemeietor - pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Având ca ideal urmarea dumnezeiescului său întemeietor, sărăcia Celui ce
a sărăcit pentru noi (2 Corinteni 8, 9) ascultarea des ăvârşită de Tatăl ceresc
(Filipeni 2, 8) şi sfinţenia vieţii au devenit legile sale de căpetenie, cele trei
Sfinte Făgăduinţe.
Odată cu creşterea Bisericii, monahismul a devenit o institu ţie
permanentă şi necesară Bisericii, pe care a slujit-o cu atâta devotament şi
pricepere, încât i s-a încredinţat însăşi cârma Bisericii pe care a condus-o
mai bine decât oricine.
Monahismul românesc se poate mândri cu vechimea şi cu
reprezentanţii săi: Ioan Casian, Gherman, Dionisie cel Smerit şi cu alţi
monahi îmbunătăţiţi ori ierarhi, care de-a lungul veacurilor au fost candelă
nestinsă de rugăciune către Dumnezeu, pildă de sfinţenie şi sprijin
duhovnicesc pentru popor, în vremuri de restrişte.
De aceea, stăpânirea atee de tristă amintire, din veacul nostru,
declarând război lui Dumnezeu şi Bisericii Lui, a avut ca ţintă principală
monahismul, i-au confiscat bunurile materiale, i-au golit mănăstirile de
monahi, pe care i-au arestat şi izgonit, împiedicând totodată pe doritorii de
viaţă duhovnicească să intre în mănăstire" (Colecţia "Comorile Pustiei" –
„Sensul desăvârşirii în monahism", pag. 5).
Spuneam undeva că ierarhul este tot supus rânduielilor monahale,
numai că, lui i se cere şi mai mult - mântuirea credincioşilor care i s-au
încredinţat. El nu trebuie să uite niciodată cuvântul Mântuitorului Hristos
care a spus: "cui i s-a dat mult, mult i se va cere", ceea ce arată că deloc nu
este uşor să stai într-un jilţ arhieresc.
Constantin Hrehor: Dorul, niciodată complet exprimat într-o
formulă estetică, existând ca o combustie enigmatică în făptura cugetătoare,
stă desigur şi la originea alegerii "drumului slavei" monastice. Dacă dor se
cheamă ceea ce-i determină pe unii din lume să iasă din "normalitatea"
T\mâie [i exil
11
comună, cum se explică declanşarea acestor tensiuni / energii care conduc
la un alt modus vivendi?
Gherasim Putneanul: Spunem, mai în glumă mai în serios, că
poeţii, artiştii, călugării nu sunt ca ceilalţi oameni; aceştia au ceva în plus
sau în minus, ceva deosebit care-i desparte de lume. Dacă vom analiza
profund aceste categorii de oameni, vom constata că aşa e. Poeţii sunt ca
proorocii de odinioară care spuneau lucruri ce aveau să se întâmple, nu de
la ei, ci sub inspiraţia Duhului Sfânt. Poeţii crează poezii, tot sub puterea
inspiraţiei. Cei care scriu bine se aseamănă adevăraţilor prooroci, iar cei ce
scriu rău se aseamănă proorocilor mincinoşi de care nu ducem lipsă astăzi.
Artiştii, arhitecţii, pictorii, sculptorii, cineaştii etc. crează lucruri ce
ne minunează pe noi ceilalţi, oamenii de rând. Rămâi înmărmurit în faţa
unor tablouri, statui, catedrale sau palate. Artiştii sunt oameni cu totul
aparte, parcă veniţi din altă lume. Aşa este şi cu călugării, oameni în toată
firea, care în loc să rămână în societate, se retrag şi trăiesc după alte
concepţii de viaţă, făcând ascultare, preferând sărăcia şi mai ales curăţenia
trupească şi sufletească. Am zice, uşor lăsându-ne în voia gândului, că se
abat de la rânduielile lăsate de Dumnezeu. Oare să fie o greşeală că unii vin
la mănăstire? Nu. Cei care aleg această viaţă îşi arată virtutea voinţei de a
petrece cu totul deosebit, în înfrânare, renunţând la drepturile firii. Ce
spune Sf. Apostol Pavel? "Aş dori ca toţi să fie ca mine, adică necăsătorit,
dar cei ce nu pot să intre în viaţa obişnuită, să se căsătorească". Apostolul
Pavel spune "că este nebun pentru Hristos", cunoscând rostul lumii
acesteia, însuşindu-şi deplin chemarea pe care i-a făcut-o Hristos pe calea
Damascului. Dacă până atunci Sf. Ap. Pavel era un duşman de moarte al
creştinilor, din momentul în care a fost chemat, a devenit cel mai mare
apărător al creştinilor, mergând până la sacrificiul vieţii sale. Nu i-a fost
uşor să înceapă lupta cu sine, după cum şi mărturiseşte în Epistola către
Romani (7, 25), spunând: "O, ticălos om sunt eu că nu fac binele pe care-l
doresc ci păcatul care este în mine". Acest fel de viaţă nu este uşor, ci,
dimpotrivă, greu, luptă necontenită cu lumea, cu diavolul, cu trupul. După
multe exerciţii de voinţă, Sf. Ap. Pavel spune mai târziu: "nu mai trăiesc eu
în mine, ci Hristos". Aşa trebuie să se întâmple şi în viaţa monahală, trebuie
să te lupţi din răsputeri ca la sfârşitul vieţii să zici ca marele Pavel: "nu mai
trăiesc eu, ci Hristos în mine". Monahii îl urmează pe Sf. Apostol Pavel de
dragul lui Hristos...
Constantin Hrehor: Să intrăm în partea istorică a tematicii...
Gherasim Putneanul: ~nceputul l-am făcut, am văzut că nu toţi
încap în acest cuvânt: "fameni pentru Hristos", ci numai cei cărora le este
dat. (Matei 19, 11). ~n ţările româneşti, monahismul apare deodată cu ţara,
chiar dacă la început nu era organizat în mănăstiri ca astăzi. De la început,
monahismul "era conceput ca un corp divino-uman care să completeze, cu
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
12
ajutorul harului dumnezeiesc, uriaşa ceată a îngerilor căzuţi. De aceea,
monahii sunt numiţi şi "îngeri în trup" având ca temei al vieţii lor blândeţea
şi smerenia inimii - aceste virtuţi dumnezeieşti izvorâte din însăşi inima
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne îndeamnă zicând: "învăţaţi-vă de
la mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor
voastre” (Matei 11, 29). Mănăstirile de pretutindeni sunt locuri bine -
cuvântate, unde oamenii fac asemenea legăminte cu Dumnezeu.
"Cu slujbele lor de zi şi noapte, cu viaţa lor cumpătată şi adeseori
aspră, cu metanii, cu post şi suspinuri, cu munca lor manuală şi intelectuală,
îmbinând munca practică de întreţinere a mănăstirii cu truda particulară de
preschimbare a omului vechi în omul cel nou, cu lecturi şi meditaţii din
Sfintele Scripturi şi din Sfinţii Părinţi - mângâiaţi şi întăriţi de harul lui
Dumnezeu prin Sfintele Taine", vieţuitorii devin modele iar "mănăstirile
devin, astfel, un fel de laboratoare duhovniceşti de modelare a oamenilor
trupeşti şi de schimbare a lor în oameni duhovniceşti". ("Sensul desăvârşirii
în monahism" - Comorile Pustiei, pag. 9).
Din cele subliniate pe scurt, se înţelege, cred, ce este monahismul
ortodox în general. Nu ne permite timpul şi spaţiul să facem o prezentare a
monahismului românesc în toată desfăşurarea sa. Ne vom opri doar la
situaţia mănăstirilor din ţară după al doilea război mondial. Intrăm astfel în
substanţa cărţii "Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-
1989", vol. I, din care voi cita.
~n toată ţara, prin 1950, după ce au revenit inventarele la mănăstirile
din Moldova evacuate din cauza războiului, o situaţie - referat al D.G.S.P.
se prezenta astfel:
„1. ~n toată ţara se află 206 aşezări monahale ortodoxe cu un total de
5504 vieţuitori călugări, călugăriţe, fraţi şi surori.
După felul acestor aşezări în cifre şi procente se prezintă astfel:
- 79 mănăstiri de monahi (38,64%) cu 967 monahi şi 362 fraţi
(23,88%);
- 70 de schituri de monahi (34,33%) cu 270 monahi şi 95 fraţi
(6,57%).
- 46 mănăstiri de monahii (22,33%) cu 2300 monahii şi 1339 surori
(65,39%);
- 11 schituri de monahii (5,34%) cu 120 monahii şi 111 surori
(4,15%).
Deci în total 149 aşezări monahale de călugări, ceea ce faţă de
numărul total de 206 dă un procent de 72,97% cu 1614 vieţuitori (30,45%)
şi 57 aşezări monahale de maici (27,67%) cu 3870 vieţuitoare (69,54%).
T\mâie [i exil
13
2. Felul de viaţă în mănăstirile şi schiturile ortodoxe este cea de
obşte, sau cea de sine (ideoritmic\) şi aceasta din urmă se practică mai ales
la cele de maici din Moldova şi Muntenia. După situaţia generală avem:
- 76 mănăstiri de călugări cu viaţă de obşte, adică 51,00%
- 3 mănăstiri de călugări cu viaţă ideoritmic\, adică 2,01%
- 36 mănăstiri de călugăriţe cu viaţă ideoritmic\, adică 61,40%
- 11 mănăstiri de călugăriţe cu viaţă de obşte, adică 19,30%
- 67 schituri de călugări cu viaţă idioritmică, adică 43,62%
- 3 schituri de călugări cu viaţă de obşte, adică 2,01%
- 7 schituri de călugăriţe cu viaţă de obşte, adică 12,28%
- 4 schituri de călugăriţe cu viaţă idioritmică, adică 7,02%
Deci, în total avem 161 de mănăstiri şi schituri de călugări şi
călugăriţe cu viaţă de obşte (78,15%) şi 45 de mănăstiri şi schituri de
călugări şi călugăriţe cu viaţă idioritmică (21,85%)...
3. Ca avere, mănăstirile şi schiturile ortodoxe din întreaga ţară
posedă:
a) Terenuri agricole, în suprafaţă totală de circa 18.400 ha, din care:
- arabil, circa 2300 ha - fâneaţă, circa 3102 ha
- livezi, circa 280 ha
- vie, circa 136 ha
- grădini, circa 152 ha
- productive, circa 10.747 ha. Din care, M-rea Neamţ, 9.155 ha.
- bălţi, stuf, circa 500 ha
- neproductive, circa 1171 ha.
Mănăstirile şi schiturile ortodoxe din ţară, în număr de 99, au fost
înzestrate prin legea nr. 113/1942 cu modificările din legea nr.851/1944, cu
21.500 ha pădure, având ca scop prevederile art.3 din sus-menţionata lege
şi anume: "Venitul realizat să servească la restaurarea clădirilor şi
monumentelor istorice, înfiinţarea şi întreţinerea diferitelor şcoli, tipografii,
aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitară existente sau care
se vor înfiinţa, potrivit normelor din Statutul pentru
Organizarea Bisericii Ortodoxe...
~ncepând cu exerciţiul financiar 1947/48, veniturile au fost sistate şi
tot ce s-a realizat în acel an prin desfiinţarea C.A.P.S. - ului a trecut la
Ministerul de Finanţe...deoarece legea de înzestrare nu a fost abrogată.
a) Ca inventar viu, mănăstirile şi schiturile ortodoxe din ţară deţin:
- 199 cabaline,
- 745 bovine,
- 3578 ovine din care 952 numai la mănăstirile Neamţ şi Secu
cu schiturile lor,
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
14
- 405 porcine,
- 1945 păsări,
- 887 stupi albine socotite ca stupină cel puţin 10 stupi.
Mănăstirile şi schiturile mai mari, cu posibilităţi mai bune şi cu
gospodării îngrijite, posedă din toate animalele mai sus.
~n afară de aceasta, mănăstirile mai posedă diferite instalaţii:
- 2 tipografii (m-rile Neamţ şi Cernica) l maşină cu aburi
(m-rea Neamţ)
- 7 motoare de energie electrică cu explozii 14 mori ţărăneşti
- 9 gatere sau fierăstraie pentru lemne 28 cazane ţuică
- 29 teascuri de vin
- 13 uscătorii de prune
- l clositoare
- 10 maşini de cusut
- 4 maşini tors din care l cu 10 fuse la m-rea Vasiova
- 2 scărmănâtoare de lână, mici
b) Subvenţii acordate de Stat.
Ministerul Cultelor acordă mănăstirilor şi schiturilor ortodoxe din
ţară următoarele sume:
- salarii: 19.590.168 pentru 875 salariaţi, preoţi, diaconi, canonarhi şi
servitori;
- nutriment: 478.750 pentru 3550 persoane prevăzute în acest scop;
subvenţii: 664.250 lei ce s-au prevăzut în buget ca sumă globală.
Total lei: 26.733.168 - sumă ce s-a prevăzut în bugetul Ministerului
Cultelor şi care urmează a se acorda personalului din aşezări monahale.
c) în mănăstiri se află următoarele ateliere industriale:
- 28 ateliere de ţesătorie, cu 75 războaie simple şi cu bici şi 6
războaie mecanice, având ca maestre în această materie 11
persoane - monahii calificate.
- 25 ateliere de covoare cu 65 războaie speciale şi cu 13
maestre calificate.
- 9 ateliere de tricotaj cu 34 maşini de tricotaj şi cu 4 maestre
calificate.
- l atelier de pictură şi artă decorativă la mănăstirea Văratec,
cu l maestră călugăriţă, la care se mai adaugă încă 5 pictori
calificaţi ce se află în alte mănăstiri unde au atelierele lor
proprii.
~n total 63 ateliere cu 34 maestre calificate.
Atelierele de mai sus sunt la mănăstirile de maici, unde pe lângă
maestrele calificate, lucrează şi celălalt personal monahal specializat, încă
necalificat. Menţionez că aproape tot personalul monahal feminin se ocupă
T\mâie [i exil
15
de lucrul casnic, ţesut covoare, tricotaj, atât în ateliere dup ă posibilităţi, dar
mai ales individual, la mănăstirile cu [...]
~n mănăstirile de călugări sunt ateliere mai mici, ce sunt utilizate
pentru nevoile gospodăriei de obşte.
Centralizate, aceste ateliere arată următoarea situaţie:
- 6 ateliere de fierărie cu 2 maiştri calificaţi
- 20 ateliere de lemnărie cu 2 maiştri calificaţi
- l atelier de rotărie cu l maistru calificat
- 5 ateliere de ologărie cu l maistru calificat
- 2 tipografii (Neamţ şi Cernica) cu l maistru calificat
- 4 ateliere de sculptură
- l atelier de cruciuliţe la M-rea Neamţ Ceea ce în total dau 39
ateliere cu 7 maeştri calificaţi.
Şi la aceste ateliere lucrează pe lângă maeştri calificaţi, şi lucrători
necalificaţi, dintre monahii sau fraţii ce sunt daţi pentru aceste ascultări".
(Biserica Ortodoxa Română sub regimul comunist 1945-1958, Vol. I, pag.
242-244).
Am căutat să prezint situaţia monahismului din punct de vedere
administrativ, după cum a fost prezentat de organele de securitate din acea
vreme (1950) când se urmărea insistent să se ştie despre activitatea
personalului monahal din mănăstiri în vederea luării măsurilor de
desfiinţare, în continuare voi prezenta situaţia prezentată de o "Notă
informativă a D.R.S.P. - Bacău privind organizarea vieţii monahale la
schitul (mănăstirea) Slatina":
"Mănăstirea are o nouă orânduire din septembrie 1949, când
părintele Cleopa a venit cu 28 călugări din Sihăstria Neamţ. După această
orânduire se conduc actualmente mănăstirile: Sihla, Sihăstria, Rarău şi
Râşca.
PRAVILA
- Deşteptarea la 5
- De la 6-8, acatiste (2) la care participă tot soborul.
- De la 8-10, Liturghia care se face numai de către preotul de rând şi
cântăreţ, iar obştea la ascultare.
- Ascultătorii au trecut la lucru, 8-11.
- La 11 e masa.
- Timp liber, 11-13.
- De la 13-18, ascultare.
- De la 16-17, vecernie cu preot de rând.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
16
- La 18, cina.
- La 8 (20), stingerea, prin bătaie de clopot de 7, ori închiderea
candelelor (camerelor).
- La 11, Mezonoptica şi Utrenia care ţine până la 2.
- Odihna, de la 2-5.
~n timpul cât nu sunt slujbe, biserica nu tace. Se cite şte în
permanenţă Psaltirea, de către călugării de rând.
Cei care citesc noaptea nu mai merg la Utrenie.
Duminică seara, marţea seara şi la sărbători mici se fac privegheri până la
ora l.
La praznicul împărătesc se fac privegheri toată noaptea, ieşindu-se
din biserică abia la ora 12 - a doua zi.
Panahida, în fiecare zi.
Maslu, în fiecare zi.
POSTURILE
Luni, miercuri, vineri, o singură masă pe zi, cu mâncare fără grăsime
(untdelemn), la ora 15.
~n ultima vineri din fiecare lună se mănâncă după apusul soarelui,
"post negru".
~n zilele celelalte se mănâncă de două ori pe zi, mâncare fără carne şi
grăsime.
~n Postul mare se posteşte prima săptămână complet. Se opreşte chiar
apa. Dacă cineva nu mai poate răbda cere blagoslovenie (de a mânca).
Chiar apa peste tot anul nu se bea decât cu blagoslovenie.
Nu se face absolut nimic decât cu blagoslovenie, nici măcar focul, care se
face numai cu foc din candelă.
~n celelalte săptămâni ale postului se mănâncă o dată în zi, ori la
prânz, ori după apusul soarelui, la aprecierea stareţului.
Celelalte posturi se ţin la fel. La fiecare post se ţin 3 zile post negru,
fără apă, se strânge stomacul cu un brâu. Dacă cineva nu rezistă, mănâncă.
DISCIPLINA
Călugării n-au nimic al lor. Hainele sunt de obşte. Nimeni nu are
bani. Cei care au bani îi dau la stăreţie.
N-au mâncare la chilie.
Nici mirenii n-au voie să aducă nicidecum carne în mănăstire.
Nu se ţin găini, porci.
Nu se mănâncă decât lapte.
Nu s-a întâmplat nici o indisciplină
Nu se păstrează nici un contact cu nimeni.
T\mâie [i exil
17
Mănăstirea are un corp de chilii, n-are voie nimeni să intre acolo.
Vinerea se face molitfă de mănăstire, fiecare călugăr se mărturiseşte
săptămânal şi se împărtăşeşte lunar.
O dată pe lună se face mărturisire obştească, cu post de o zi şi două,
după care se mărturiseşte şi se împărtăşeşte" (Idem, pag. 245-247).
Precizăm că după al doilea război, ca o binecuvântare a lui
Dumnezeu, a fost rânduit ca patriarh Iustinian Marina. Datorită grijii şi
responsabilităţii părinteşti, patriarhul a reuşit ca să organizeze atât de bine
monahismul încât regimul comunist a trebuit să dispună de diverse
mijloace josnice ca să compromită monahismul, aducându-i acuzaţii de
imoralitate, inventând diversiuni politice, argumentând puieril că
monahismul este periculos pentru regim. ~n acest sens, securi ştii au făcut
note informative, blamând pe cei mai buni monahi, aducându -le acuzaţia că
sunt legionari sau partizani ai unor ideologii destab ilizatoare.
Departamentul Cultelor din acea vreme a propus:
"1. Să se oprească înfiinţarea de noi mănăstiri şi schituri.
2. Să se reducă treptat numărul actual al mănăstirilor şi schiturilor,
prin concentrarea călugărilor, în cadrul acelora care oferă condiţii
corespunzătoare... Unele mănăstiri ar putea fi administrate ca muzee, lăsate
în grija a 2-3 călugări.
3. Să se îngusteze baza economică a mănăstirilor - prin reducerea
volumului de comenzi în cooperativele din mănăstiri şi prin lichidarea
comenzilor unităţilor de Stat care dau de lucru...
4. Să se examineze situaţia unor categorii de vieţuitori ai mănăstirilor
şi să se treacă la excluderea celor necorespunzători, fiind folosite fie
criteriile canonice...
5. Admisibilitatea în mănăstiri trebuie restrânsă prin aplicarea
condiţiilor din regulament, introducând această condiţie... Să se elimine
dispoziţia art. 11 din regulamentul respectiv, potrivit căreia, stareţii pot
primi pentru încercare pe oricine vrea să fie călugăr. Acest drept să fie
rezervat numai episcopilor.
6. Să nu fie sfinţiţi sau preoţi în mănăstiri decât acei călugări care
îndeplinesc condiţiile de studii cerute preoţilor de mir.
7. Să se sprijine plasarea în câmpul muncii a acelor călugări care
doresc să iasă din mănăstiri.
8. Comitetele executive ale Sfaturilor Populare, şcolile, căminele
culturale să se ocupe de toate cazurile de plecări ale minorilor la
mănăstiri, analizând cauzele (orfani, copii prea mulţi la părinţi, lipsă de
orientare etc.), luând măsuri de îndrumare a lor în vederea plasării şi
calificării într-o meserie.
9. Să se desfăşoare o muncă de sănătoasă îndrumare şi orientare a
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
18
călugărilor şi călugăriţelor prin reorganizarea programului cursurilor
şcolilor monahale.
10. Să se interzică vagabondajul călugărilor, restrângându-se
ieşirea călugărilor din mănăstiri" (Ibidem, pag. 318).
Din nota Departamentului Cultelor de mai sus, se în ţelege clar că se
punea la cale, prin diferite mijloace, desfiinţarea monahismului sau cel
puţin reducerea personalului şi îngrădirea celor ce doreau să intre în
monahism, între diferite acuzaţii la adresa B.O.R., aceea de aderenţă la
legionarism a avut consecinţe diabolice, nefaste.
N-a trecut mult timp şi Ministerul de Interne a şi propus o serie de
măsuri în vederea aplicării în practică a următoarelor:
- "Elementele legionare şi elementele care au avut funcţii în aparatul
de Stat burghezo-moşieresc, care sunt călugări în mănăstiri, la episcopi,
mitropoliţi şi Patriarhie, să fie scoşi din monahism, să li se interzică portul
hainelor călugăreşti şi să nu li se mai permită întoarcerea în mănăstiri.
Desfiinţarea Seminariilor monahale şi interzicerea frecventării de
către călugări şi călugăriţe a Institutului Teologic.
- Pe viitor intrarea în monahism să se facă numai cu avizul
împuterniciţilor regionali pentru culte.
- Interzicerea cu desăvârşire ca pe viitor să se mai înfiinţeze
mănăstiri şi schituri şi închiderea mănăstirilor şi schiturilor ce au fost
înfiinţate după 23 august 1944, urmând ca acestora să li se dea destinaţia
anterioară, adică de biserici deservite de un preot de mir.
- Numărul actual de mănăstiri fiind prea mare, să fie redus la
jumătate, urmând să fie desfiinţate 50% din ele, cuprinzând în numărul
acesta în special pe cele care sunt în comune şi cele care s-au înfiinţat după
23 august 1944, urmând ca locaşul bisericii să fie deservit de un preot de
mir pentru slujbă. Clădirile acestora să fie destinate pentru case de naştere,
spitale, cluburi, case de odihnă şi şcoli.
- Terenurile, inventarul agricol şi utilajele acestora să fie predate
C.A.S.-urilor din jurul acestor mănăstiri.
- Interzicerea intrării elementelor tinere în m ănăstiri, fixându-se
limita de vârstă de la 50 de ani în sus".
(Semnează) 6 oct. 1958
Ministerul Afacerilor Interne
General colonel Alexandru Drăghici1
1 Biserica Ortodox\ Român\ sub regimul comunist, 1945 – 1989, vol. I, p. 331.
T\mâie [i exil
19
Pentru cititorii noştri, mai puţin cunoscători ai vieţii monahale,
doresc să spun că monahismul românesc, în timpul regimului totalitar a fost
dur persecutat pentru că, monahismul a păstrat limba, credinţa şi tradiţia
românească din moşi strămoşi.
Din mănăstiri au ieşit primele şcoli, călugării au fost cei dintâi
dascăli. Poporul a cinstit Biserica, mănăstirile, aici venea şi-şi găsea alinare
în necazuri şi încercări...
Constantin Hrehor: Ar trebui să precizaţi mai în detaliu contextul
social - politic; de ce această furibundă explozie de răutate, având chipul şi
asemănarea persecuţiilor romane de până la Constantin cel Mare, faţă de o
lume modestă, care şi-a acceptat umilinţa prin cele trei voturi definitorii,
retrasă în meditaţie şi lucrare a virtuţilor, nepreocupată de violenţă,
nepericuloasă în cele din urmă?
Gherasim Putneanul: Mântuitorul a spus că: "unde este cetatea mai
tare, acolo bate vrăjmaşul mai mult războiul". Nu-i de mirare de cele
întâmplate acum, fiindcă în cele trei secole - primele - de creştinism mult
sânge s-a vărsat din cauza prigonitorilor păgâni care îi forţau pe creştini să
cinstească pe zei, să le aducă jertfă. Diavolul lucra. Şi acest aspect îl vedem
în timpul de care vorbim. S-a întrecut pe sine să asuprească pe cei ce şi-au
închinat toată viaţa lui Dumnezeu. Acest regim de amară amintire a dorit
să-L înlocuiască pe Dumnezeu cu omul politic. Câtă minte au avut, atât au
făcut. Dacă citeşti "Biblia hazlie" ce au scos-o ateii, îţi dai seama cât de
reduşi erau la minte. Pagini pline de întrebări fără logică, fără discernământ
cu privire la existenţa lumii.
Se cunoaştea în genere aportul monahismului, şi de aceea cei cu mari
răspunderi au căutat să-i anihileze activitatea, fără scrupule apelând, spre a
ieşi în evidenţă cât mai mult, la metode şi torturări meschine.
Primele acuzaţii asupra vieţuitorilor din mănăstiri au fost de ordin
politic, cele mai "strategice" pentru ca să se ajungă la scopul propus. Dăm
mai jos din referatele Securităţii: "Din materialele informative şi de anchetă
pe care le deţin organele M.A.I. rezultă că încă după primul război mondial
mănăstirile au constituit puternice focare de activitate legionar ă, o serie de
elemente dintre călugări participând activ în organizaţii legionare sprijinind
şi propagând ideile acestora. Legionarii au găsit întotdeauna sprijin moral şi
material în cadrul mănăstirilor, s-au folosit de acestea pentru atragerea de
noi membri şi pentru educarea lor în spirit legionar. Astfel, mănăstirea
Cernica... este cunoscută ca cel mai puternic centru legionar din mănăstiri...
Activitatea legionară organizată s-a desfăşurat şi în alte mănăstiri ca:
Neamţ, unde au activat trei cuiburi legionare... După 23 august 1944 - şi în
special după reforma agrară -, puterea economică a mănăstirilor a scăzut
considerabil. Cu toate acestea, majoritatea mănăstirilor continuă să aibă
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
20
averi mari, care constituie sursa principală de existenţă a călugărilor şi
călugăriţelor... Totalul general al terenurilor pe care le poseda mănăstirile
ortodoxe din R.P.R. se ridică la aproximativ 6700 ha, dintre care 2200 ha
teren arabil, 2300 ha fâneţe, 170 ha de vii, 220 ha livezi, 140 ha grădini,
700 ha păduri, 500 ha bălţi, 525 ha neproductive. Acest tablou general se
poate concretiza prin următoarele exemple: Mănăstirea Neamţ, unde sunt
140 călugări, posedă...263,75 ha pământ, 25 boi, 11 cai, 15 vaci, 47 porci,
278 oi, 35 stupi de albine, un atelier de fier ărie, un atelier de cismărie, unul
de croitorie şi unul de rotărie; Mănăstirea Agapia, unde sunt 408 călugăriţe,
posedă 116 ha pământ, 30 boi, 8 vaci, 150 de oi, 10 stupi, 5 ateliere
croitorie, tricotaje, ţesătorie, covoare şi rotărie; Mănăstirea Vorona, care are
20 de călugări, posedă 52 ha pământ, 4 ha vie, 6 boi, l semănătoare, 4 cai, 4
vaci.
Asemenea exemple mai sunt la mănăstirile Bistriţa, Horezu,
Sărăcineşti, Stânişoara, Turnu, Tismana, Clocociov, Ţigăneşti, Pasărea şi
altele.
Mănăstirile ortodoxe sunt dotate cu următoarele instalaţii industriale:
17 mănăstiri au mori ţărăneşti, 7 mănăstiri au motoare şi dinamuri pentru
produs energie electrică, 10 mănăstiri au gatere, 30 mănăstiri au 40 teascuri
de vin, 25 mănăstiri au 23 cazane pentru fabricat ţuică, 20 mănăstiri au
uscătorii de prune, în 23 mănăstiri se găsesc ateliere de ţesătorie cu
următorul utilaj: 98 războaie de ţesut sistematice, 363 războaie ţărăneşti şi
28 maşini auxiliare, 30 mănăstiri au ateliere de covoare cu 143 de războaie
şi 39 maşini auxiliare, 6 mănăstiri au ateliere de tricotaje cu 73 maşini de
tricotaj, maşini de tors şi maşini de cusut, 13 mănăstiri au câte un atelier de
fierărie, 25 mănăstiri au ateliere de tâmplărie, 3 mănăstiri au ateliere de
dogărie, în mănăstirea Neamţ este un atelier de rotărie şi un atelier de
tipografie, 7 mănăstiri au ateliere de croitorie, 5 mănăstiri au ateliere de
pictură, 4 mănăstiri au ateliere de cismărie, 3 mănăstiri au atelier de
sculptură, iar mănăstirea Antim are un atelier de ceramică şi argintărie, în
mănăstirile mari sunt organizate 18 cooperative de produc ţie
meşteşugărească, cu 12 secţii în alte mănăstiri mai mici".2
Constantin Hrehor: Documentaţia arată o informaţie extraordinară,
ceea ce presupune o reţea bine pusă la punct. Din care, din păcate nu puteau
lipsi turnătorii, pândarii, poate unii dintre ei chiar cu faţă evlavioasă...
Reţeaua, e bine ştiut, avea în vizor tot ce se întâmplă. Şi în protoierii, în
parohii şi chiar sus de tot...
Gherasim Putneanul: Desigur, slugarnicii regimului erau infiltraţi
peste tot, aveau o activitate intensă. Acuzaţiile de misticism, obscurantism,
de incitare la ordinea statului ş.a. au umplut închisorile comuniste. Şi nu
2 Ibidem , pp. 321-322.
T\mâie [i exil
21
puţini clerici şi creştini buni au suferit şi au murit ca martiri în iadul roşu...
Am ţinut să redau toate aceste date consemnate de Securitate pentru ca să
se ştie că vieţuitorii mănăstirilor au activat corect, nu cum spun unii că în
mănăstiri se trăieşte fără grijă şi fără muncă. Din contră, mănăstirile au fost
modele de cultură, de disciplină şi sfinţenie.
Regimul ateu a căutat să stăvilească aceste activităţi şi a trecut la
ofensivă imediat, făcând propuneri ferme: "Naţionalizarea şi cedarea unor
terenuri ale mănăstirilor ar fi trebuit să aibă ca urmare scăderea numărului
călugărilor. Conducerea Bisericii Ortodoxe însă a reuşit să obţină o bază
materială nouă (cooperativele meşteşugăreşti din mănăstiri, utilizarea
călugărilor şi călugăriţelor la atelierele bisericeşti etc.). Nici Ministerul
Cultelor nu a folosit prilejul ivit pentru a determina Biserica să restrângă
numărul călugărilor. Baza economică nou creată a devenit ea însăşi
stimulent de creştere a numărului călugărilor... Folosind acest fenomen,
conducerea actuală a B.O.R. în loc să-i facă faţă cu prudenţă, l-a acceptat,
făcând din problema organizării vieţii monahale una din preocupările cele
mai de seamă. Această acţiune este "iniţiată şi condusă de Patriarh" (revista
B.O.R., 1953, pag. 458) care de altfel ţine să sublinieze deseori că "Biserica
noastră are cele mai mari mănăstiri din lumea Bisericii creştine" (revista
B.O.R., 1953, pag. 967). ~n concepţia Patriarhului, mănăstirile trebuie să fie
"ca un far care luminează în mijlocul mării drumul corăbiilor" (Iustinian,
"Pilde şi îndemnuri", pag. 97). El pune accentul pe "organizarea unei vie ţi
duhovniceşti temeinice" în mănăstiri şi pe "rolul de misionari" al
călugărilor şi călugăriţelor (Idem, pag. 97).
Seminariile monahale au ca scop pregătirea unei "elite călugăreşti" şi
organizarea lor (înscrisă şi în Statutul Bisericii), face parte dintr-un plan
care tinde să redea mănăstirilor "rolul şi rostul lor de odinioară", (revista
B.O.R., 1951, pag. 394-395).3 Aşa este pârât Patriarhul Iustinian
Comitetului Central, ca unul ce nu se supune regimului. Şi încă un adaos:
"Patriarhul a acordat şi acordă o atenţie deosebită cultivării intense a unui
spirit mistic între călugării şi călugăriţele din ţara noastră, prin seminariile
monahale şi institutele teologice".
Dacă până la instalarea actualului Patriarh seminariile monahale erau
frecventate de circa 90 călugări şi călugăriţe, iar institutele teologice de
numai 3-4 călugări, după aceea, situaţia s-a schimbat radical, ea
prezentându-se în momentul de faţă astfel:
- La Seminarul monahal Agapia frecventează 53 de călugăriţe;
- La Seminarul monahal Horezu frecventează 70 de călugăriţe;
- La Şcoala de cântăreţi bisericeşti Neamţ frecventează 20 de
călugări. Aceasta înseamnă că numărul călugărilor şi călugări]elor care
3 Ibidem , p. 322.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
22
frecventează şcolile monahale sau similare lor, este de 143, deci o dat ă şi
jumătate faţă de numărul existent în perioada 1941-1948... Pentru a atrage
noi elemente în mănăstiri, călugării folosesc fel de fel de metode, în primul
rând, conducerea mănăstirilor (stareţii) - în marea lor majoritate - elemente
legionare...La unele mănăstiri sunt călugări care se ocupă special cu
recrutarea de noi elemente umblând prin satele unde sunt cunoscu ţi, făcând
propagandă mistică şi îndemnând pe credincioşi să ia calea mănăstirii...Ca
urmare a acestei situaţii, după 23 august 1944 numărul aderenţilor la
călugărie a crescut, s-au înfiinţat şi reînfiinţat mănăstiri... Astfel, în anul
1920 existau 2300 călugări şi călugăriţe, în anul 1938 existau 154 mănăstiri
cu 4100 călugări şi călugăriţe, în 1944 numărul era aproximativ acelaşi, în
1944 au fost 178 mănăstiri cu 5300 călugări şi călugăriţe, iar în momentul
de faţă sunt 191 de mănăstiri cu 6400 călugări şi călugărite...numărul
călugărilor a crescut cu 1800, iar după 23 august 1944 în timp de numai 14
ani (1944-1958), numărul lor a crescut cu 2300".4
~n Darea de seamă a Securităţii se vede cum s-au ales unii dintre
călugării cu pregătire teologică care ocupau diferite slujiri în Biserică la
diferite centre eparhiale şi în conducerea mănăstirilor. Dacă unii din cei
vizaţi n-au făcut politică, atunci li se punea pe seamă că au ajutat pe
partizani, primindu-i în casă sau ducându-le hrană acolo unde erau ascunşi.
Dintre cei vizaţi iată câteva nume: "Anania Valeriu Bartolomeu (arestat),
conducătorul rebeliunii studenţeşti organizate la Cluj în 1946, Hurducaşu
Natalia, conducătoarea cetăţuilor din Turda, Vasilache Vasile Solon -
chestor în Poliţia legionară, Vasilache Aneta (soţia lui) - conducătoarea
cetăţuilor din Galaţi, Marieta Iordache, conducătoare de cetăţui, Bălănescu
Iov, Munteanu Cecilia, Papacioc Anghel (arestat) şi alţii, foşti poliţişti ca:
Arsenie Dumitru, Daschievici Vasile, Garaderică Vasile, Litaniuc Vasile,
Duma Iosif, ori foşti ofiţeri: Dorobanţu Nicolae, Coroianu Nicolae,
Georgescu Iustin, Teodorescu Alexandru, zis Sandu Tudor, care a fost
director al ziarului fascist "Credinţa"... Elementele legionare din mănăstiri,
de la Episcopii, Mitropolii şi Patriarhie sunt iniţiatorii şi organizatorii
acestei activităţi contrarevoluţionare care îmbracă forme diverse... astfel
sprijină pe fugarii constituiţi în bande contrarevoluţionare şi înlesnesc
legătura cu elementele din afara mănăstirilor. Mănăstirea Sâmbăta... în anii
1945-1948, este folosită ca loc de întâlnire a legionarilor...Andrei Decebal
Cornel, Braga Roman, Sultana Petre, Calmuschi Mircea, Calmuschi Ion şi
alţii... Fostul stareţ al schitului Boureni... (Bodoaşcă Vartolomeu) a găzduit
în 1950-1951... pe soţii Hriş care făceau parte din organizaţia subversivă
"Frontul Patriei" şi pe conducătorul acesteia, fugarul Mahu Constantin... în
legătură cu această activitate subversivă, legionarul Braga Roman declara:
4 Ibidem , p. 323.
T\mâie [i exil
23
"~n perioada 1946-1948 activând în organizaţia legionară subversivă din
cadrul Institutului Teologic din Bucureşti am fost educat să lupt împotriva
comunismului, iar această educaţie mi-a fost intensificată şi în perioada
1948-1953 cât am fost deţinut, prin discuţiile ce le-am purtat cu diferiţi
legionari din penitenciarele respective. Astfel, în anul 1953 fiind pus în
libertate din ura mea faţă de regim m-am hotărât să mă călugăresc,
considerând că şi astfel voi putea desfăşura activitatea duşmănoasă...am
participat la meditaţiile ţinute în anul 1957 vara, de către stareţul Sandu
Tudor la schitul Rarău... în cadrul adunărilor noastre clandestine Sandu
Tudor, Mironescu Alexandru, Roman Braga, Arsenie Papacioc şi Antonie
Plămădeală au abordat probleme cu caracter legionar, s-a arătat că în
situaţia de azi... legionarii trebuie să treacă în număr cât mai mare în cadrul
Bisericii... Materialele obţinute din anchetarea grupului legionar... în frunte
cu Sandu Tudor dovedesc că legionarii activează în cadrul mănăstirilor...
reuşind să atragă... elemente din rândul tineretului studios... Anania Valeriu
Bartolomeu, fost bibliotecar al Patriarhiei...desfăşoară (activităţi) în cadrul
grupului subversiv condus de Sandu Tudor, a mai desf ăşurat activitate
contrarevoluţionară... Anania Valeriu zis Bartolomeu, împreună cu
călugării legionari Nicolae Veniamin şi Bica Teodor şi cu ştirea
Mitropolitului Firmilian Marin, în mănăstirile Polovraci şi Tismana...au
ascuns în anul 1948 pe legionarul Atanasiu Ştefan zis Panică şi pe fostul
poliţist legionar Făgeţeanu Adrian care erau urmăriţi de organele de Stat. ~n
mănăstirea Polovragi aceştia au ascuns...actele personale ale legionarului
fugar Vasilachi... La mănăstirea Viforâta...a iniţiat şi organizat un grup
duşmănos compus din călugăriţe cărora le-a făcut pregătire legionară şi le-a
dat instrucţiuni să activeze subversiv...Fiind la Patriarhie... împreună cu
Benedict Ghiuş au sprijinit moraliceşte şi materialiceşte o serie de
legionari, printre care şi pe legionarul Radu Gyr după ce a ieşit din
închisoare"5.
După ce s-a prezentat referatul cu diferite motive din punct de vedere
politic, au urmat propunerile care trebuiau puse în practic ă motivându-se că
aceşti zişi legionari prezintă un pericol pentru regimul comunist.
Propunerile le-am consemnat într-o pagină anterioară.
Constantin Hrehor: Şi furia barbară, iconoclastă s-a declanşat,
stigmatizând încă o dată Biserica lui Hristos, însângerând cămaşa
învăţătorului cu fiecare ordin de evacuare a mănăstirilor şi îndepărtare a
"fraţilor mai mici", care în drumul spre vetrele lor, ori în neagră pribegie
deveneau "fericiţi prigoniţi pentru dreptate" (Matei 5, 10)...
Gherasim Putneanul: După cum am spus, propunerile diabolice
s-au şi aplicat la puţină vreme.
5 Ibidem , pp. 325-328.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
24
Securitatea a început a urmări din scurt activitatea B.O.R.; a început
cu patriarhul Iustinian: "~n cursul lunii noiembrie a.c. Patriarhul Iustinian
Marina a dat dispoziţiuni de a se crea un Muzeu şi o Bibliotecă centrală a
Patriarhiei Române în Capitală, care să devină publice, încercând a dobândi
un nou local pentru dezvoltarea învăţământului teologic, în imobilul
mănăstirii Antim, unde a funcţionat administraţia patriarhală a dat dispoziţii
să se creeze Biblioteca centrală a Patriarhiei care să devină publică.
Gruparea Arhiepiscopiei Bucureştilor cu Administraţia Patriarhală, la
un loc şi cu Patriarhul Iustinian Marina, a fost determinată de următoarele
considerente:
a) Pe de o parte ca urmare a unei ambiţii personale de a nu ceda
unele spaţii disponibile de care dispune B.O.R., Statului nostru, pentru
satisfacerea nevoilor actuale ale învăţământului public.
b) ... o acţiune provocatoare de a se crea un Muzeu şi o Bibliotecă
bisericească publică în centrul Capitalei.
Actualul local al Institutului Teologic din Bucure şti a servit în trecut
ca local al unei şcoli normale de învăţământ.
~ntrucât se părea că el este prea mare numai pentru adăpostirea
Institutului, a fost adus în acelaşi local şi Seminarul Teologic, care
funcţionase până în 1957 în localul existent la Curtea de Argeş.
Recent, în scopul de a dobândi un nou local pentru Seminarul
Teologic din Bucureşti a cerut să i se pună la dispoziţie localul de la fosta
mănăstire Radu Vodă din capitală, ameninţând că dacă nu i se va satisface
această cerere, se va adresa Justiţiei, în acest scop a şi dat dispoziţii
avocatului Arhiepiscopiei să pregătească acţiunea juridică necesară... Un
astfel de muzeu şi bibliotecă teologică publică nu a existat niciodată şi nici
nu este indicat să se creeze acum, dimpotrivă, deschiderea unei astfel de
biblioteci ar însemna chiar o provocare... Faţă de situaţia de mai sus arătată,
şi ţinând cont şi de acţiunile provocatoare ale Patriarhului de a crea un
Muzeu şi o bibliotecă bisericească publică în centrul Capitalei, cum şi
aceea de a obţine noi localuri pentru înviorare şi dezvoltarea învăţământului
teologic, în loc de restrângerea lui,
PROPUNEM:
a) Să nu fie redat B.O.R. fostul local din str. Radu Vodă, nr.24,
pentru folosirea lui în scopul extinderii înv ăţământului teologic.
b) Institutul Teologic din Bucureşti din str. Sfânta Ecaterina nr. 2 să
fie mutat în spaţiul rămas liber de la Mănăstirea Antim, suficient pentru a
adăposti aceste instituţii.
c) ~n cadrul mănăstirii Plumbuita din Bucureşti unde au mai rămas
câţiva călugări şi foarte puţine instituţii pentru nişte ateliere în lichidare, să
fie mutat Seminarul Teologic ce funcţionează în localul Institutului
T\mâie [i exil
25
Teologic, existând un spaţiu suficient pentru acest seminar. De altfel, în
acest local a mai funcţionat în 1948-1950 o Şcoală de cântăreţi şi apoi un
Seminar monahal...
Menţionăm că s-au făcut calcule de către Departamentul Cultelor
pentru aprecierea capacităţii locative de la mănăstirile Antim şi Plumbuita
şi aceste calcule arată posibilitatea adăpostirii în respectivele clădiri în
condiţii corespunzătoare a Institutului Teologic şi a Seminarului.
Prin eliberarea clădirii în care funcţionează Institutul Teologic în
prezent ca o necesitate reală invocată de Sfatul Popular al Capitalei, aceasta
ar putea fi folosită pentru satisfacerea nevoilor actuale ale învăţământului
public.
Totodată, relief\m faptul că, printr-o singură măsură deplin
justificată de nevoile Bisericii prin adâpostirea a două instituţii bisericeşti
ar duce la închiderea a două mănăstiri propriu-zise: Antim şi Plumbuita...
Or, în împrejurările date închiderea mănăstirilor Antim şi Plumbuita ar
însemna o replică indirectă la acţiunea provocatoare de sporire a numărului
de mănăstiri în Capitală iniţiată acum câţiva ani de Patriarh.
d) întrucât este necesară în prezent restrângerea şi a activităţii
atelierelor mănăstireşti... socotim că prilejul oferit de chestiunea locală
pentru şcolile teologice poate fi folosită şi pentru închiderea atelierelor
adăpostite în prezent de Schitul Maicilor... Prin aceste măsuri simultane
s-ar închide totodată o a treia mănăstire din Capitală, prin prilejul oferit de
împrejurările favorabile şi convorbirile din punct de vedere politic,
determinate chiar din iniţiativa organizării bisericeşti"6
Ministrul Afacerilor Interne,
Gen. Col. Alexandru Drăghici
Din referatele făcute de Departamentul Cultelor şi ale Ministerului
de Interne se vede clar ce se punea la cale în privinţa desfiinţării
mănăstirilor. O rezoluţie a acestui minister indica: "Desfiinţarea schiturilor
Viforâta [i Rarău"7.
Tot acum s-a dispus întocmirea unor tabele "conform sarcinilor
trasate de tov. Ministru Pintilie la Conferinţa de la Bucureşti" care cuprinde
rubricile:
1. Numărul curent;
2. Numele şi Prenumele;
3. Datele de stare civilă - locul şi data naşterii, numele părinţilor,
căsătorit, copii etc.;
4. Parohia la care funcţionează;
5. Funcţia în cadrul cultului;
6 Ibidem , p. 339.
7 Ibidem , p. 343.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
26
6. Domiciliul - comuna, judeţul, strada, numărul;
7. Starea materială;
8. Originea socială;
9. Apartenenţa politică - în trecut şi prezent;
10. Manifestările şi acţiunile ostile - concret;
11. Observaţii;
Dată fiind importanţa lucrării, veţi depune o deosebită atenţie în
executarea ei. Nu se admite nici o depăşire a termenului fixat".8
Lt. Colonel de securitate,
N.V. Pandelea
Paralel cu aceste tabele prevăzute pentru preoţii de mir, s-au făcut
trei feluri de liste pentru personalul monahal. Listele au fost puse în
practică înainte de decretul 410 din septembrie 1959.
Prima listă a fost pusă în acţiune înainte de Paşti, în 1959. Cei mai
buni intelectuali ai monahismului au fost trecu ţi pe listă. Eram la M-rea
Neamţ şi-mi amintesc cum au fost anunţaţi fraţii Vasilache, Victor Ojog,
Teofil Boghian, Dionisie Udiştean, Antonie Plămădeală, Petroniu Tănase
etc, din Mitropolia Moldovei, înscrişi pe prima listă, şi din toate eparhiile
B.O.R câte v-or mai fi fost!
Pentru ceilalţi monahi şi monahii, s-a pregătit Decretul 410/1959
publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale a R.P.R., nr. 28 /
19 XI 1959. Iată cuprinsul:
"Art. l - Decretul nr. 177 din 4 august 1948, pentru regimul general
al cultelor religioase se modifică după cum urmează:
După art. l se introduce art. 7 având următorul cuprins:
Art. 7 - Monahismul poate funcţiona numai în mănăstiri autorizate
ale cultelor legal recunoscute. Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se
dă de către Departamentul Cultelor.
Absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la
orice vârstă dacă au satisfăcut serviciul militar.
Alte persoane pot fi admise în monahism numai dacă au împlinit
vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani femeile, dacă renunţă la salariu
sau la pensie de la stat, dacă nu sunt căsătorite şi dacă nu au obligaţii deja
stabilite pe baza Codului familiei.
~n cazurile când exercitarea cultului o reclamă, Departamentul
Cultelor va putea autoriza pe unii monahi să ocupe funcţii bisericeşti şi să
primească salariul cuvenit.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi mănăstirilor şi monahilor
existenţi".
8 Ibidem , p. 344.
T\mâie [i exil
27
Este prea bine ştiut că cei mai mulţi monahi şi monahii erau până la
vârstele de 50 şi 55 de ani. Diabolicul decret a fost în aşa fel întocmit încât
cei mai mulţi vieţuitori să părăsească mănăstirile. S-a avut în vedere
desfiinţarea Seminariilor monahale, ca elevii şi elevele să plece acasă.
~n acea vreme, circulau în rândurile monahilor şi monahiilor reguli
de viaţă monahicească, precum:
1. A iubi pe Dumnezeu cu toată inima, ca pe Tatăl şi a te teme de El.
2. A mărturisi această iubire prin îndeplinirea tuturor poruncilor Lui.
3. A face bine întru toate aproapelui pentru Dumnezeu.
4. A te lepăda de sine-ţi prin tăierea voii tale şi supunerea ei voinţei
lui Dumnezeu şi a celor mai mari.
5. A dezrădăcina răul atât din sine-ţi cât şi din alţii.
6. A sădi evlavia evanghelică atât în sine-ţi cât şi în alţii prin
ascultarea şi citirea cu osârdie a cuvântului lui Dumnezeu şi prin pocăinţă
până la lacrimi, cu cucernicie în vederea împărtăşirii cu Sfintele Taine.
Iată ce se cuvine monahului a face în chilie:
1. A iubi, în chilia sa, singurătatea în linişte tăcută şi de folos îndeletnicire.
2. A avea pe Dumnezeu pururea înaintea ochilor, cugetând că El toate le
vede şi toate le ştie.
3. A întrezări ispitele vrăjmaşului diavol şi a le sta împotrivă cu rugăciunea
fără lenevire.
4. A face rugăciune cu umilinţă şi cu lacrimi până la încălzirea sufletului.
5. A se îndeletnici cu citirea cărţilor bune şi cu tot lucrul cel de folos.
6. A suspina după fericirea veşnică
7. A se antrena în rugăciune şi facerea canonului călugăresc.
Şi cum se cuvine monahului a se purta în afară de chilie:
1. Cu toată stăruinţa a-şi păzi şi îngrădi simţurile, mai ales vederea şi auzul.
2. A nu da nici o atenţie lucrurilor deşarte şi noutăţilor nefolositoare.
3. Degrabă după săvârşirea (isprăvirea) celor trebuincioase, a se întoarce în
chilie.
4. A păzi între toate cinstirea monahicească şi buna cuviinţă.
5. ~n caz de vorbire cu alţii, a discuta numai despre lucruri duhovniceşti.
6. A nu cerceta (critica) greşelile aproapelui.
Şi ce se cuvine monahului a păzi în rugăciune:
1. Mai întâi a-şi pregăti mintea, închipuindu-şi întru sine mărirea lui
Dumnezeu şi nimicnicia omului.
2. A izgoni apoi din inimă toate cugetele lumeşti şi trupeşti.
3. A se aşeza pe sine în faţa lui Dumnezeu cu adâncă smerenie şi cu
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
28
cucernicie.
4. A sta neclintit în stare de rugăciune
5. A se ruga cu duhul şi cu adevărul, adică cu smerenie, cu zdrobire de
inimă, cu înţelegere şi atenţie.
6. A se păzi de împrăştierea gândurilor
7. A suspina pentru greşelile sale şi nevrednicia sa.
Dar şi ce se cuvine monahului a păzi la trapeză:
1. A păzi cu stăruinţă tăcerea.
2. A nu alege loc de şedere mai sus.
3. A mânca şi a bea cu înfrânare.
4. A se păzi să nu cârtească asupra mâncării, aducându-şi aminte de fierea
şi de oţetul dat Domnului, Celui pentru noi răstignit.
5. A asculta cu luare aminte citirea folositoare de suflet şi prin aceasta mai
ales a sătura sufletul de hrana duhovnicească.
Apoi ce se cuvine monahului a face în timpul dimineţii:
1. A se scula fără întârziere, la vremea hotărâtă.
2. Degrabă după aceea a se înfăţişa lui Dumnezeu, spre a sluji Lui cu
rugăciune şi plecarea genunchilor (canonul călugăresc).
3. A-i mulţumi pentru paza din timpul nopţii (rugăciunile dimineţii).
4. ~nceputurile zilei, sau primele gânduri `ndreptate către Dumnezeu.
5. A socoti despre scopurile cele bune, spre trecerea zilei cu pl ăcerea lui
Dumnezeu.
6. A cere cu osârdie, pentru împlinirea lor, ajutor şi har de la Dumnezeu.
Ce se cuvine monahului a face mergând spre somn?
1. A-şi închipui în mintea sa, că somnul şi aşternutul nu sunt altceva decât
moartea şi mormântul.
2. A cerceta conştiinţa şi de-a făcut în zi ceva viclean, a aduce pocăinţă cu
hotărâre de îndreptare.
3. A se ruga cu osârdie pentru a se învrednici să petreacă noaptea f\ră de
păcat şi fără bântuială.
4. După aceea, lui Dumnezeu şi îngerului păzitor încredinţându-se a se
deda somnului.
5. A se păzi în aşternut de gândurile cele rele şi de uneltirile vrăjmaşului.
6. De câte ori se va întâmpla să se trezească, cu suspin şi rugăciune la
Dumnezeu să alerge.
7. Peste măsură, în aşternut, să nu zăbovească.
Ce se cuvine monahului a păzi la mărturisire?
1. Mai întâi, stăruitor a cerceta conştiinţa.
T\mâie [i exil
29
2. Cu durere apoi să se tânguiască pentru greşelile sale.
3. A mărturisi deplin şi sincer păcatele.
4. A hotărâ îndreptarea vieţii, cugetând a se feri pe viitor şi de cele mai
mici greşeli.
5. A primi cu bucurie epitimia (canonul) de la duhovnic sau singur, cu
sufletul lui, a-şi pune asupră-şi canon pentru păcate (dar cu blagoslovenia
duhovnicului).
Ce trebuie să ţină seama la cercetarea conştiinţei?
1. Călcarea făgăduinţelor date la botez, cu lepădarea de toate lucrurile
diavoleşti.
2. Călcarea făgăduinţelor date la călugărie despre curăţie, înfrânare,
ascultare, sărăcie şi răbdare în tot necazul şi îmbulzeala.
3. Abaterea de la buna cuviinţă călugărească, aducând sminteală pentru
alţii.
4. Neprimirea cutrelor viclene şi poftelor celor rele - neîncetat năvălitoare.
5. Neîmpărt\şirea gândului în timpul doxologiei dumnezeie şti (lipsa de
atenţie).
6. ~ndrăzneala limbii prin cârtire, grăirea de rău şi osândire.
7. Nesupunerea la poruncile stareţului şi neîngrijorarea de datorie
(ascultare).
Ce se cuvine călugărului să facă înainte - Sf. Liturghie - şi în timpul
Liturghiei dacă este ieromonah
1. Mai întâi a curaţi conştiinţa pentru pocăinţă.
2. A se păzi apoi cu înfrânare şi rugăciune pentru vrednica lucrare a celor
sfinte.
3. A se apropia de sfânta slujbă cu zdrobire de inimă şi cuget smerit.
4. A aduce jertfa cea fără de sânge cu evlavia cuvenită, pentru sine şi pentru
popor.
5. A se împărtăşi cu frică şi cu credinţă, aducându-şi aminte de cuvintele
mai înainte rostite: "Sfintele Sfinţilor".
6. A pleca cu mulţumire de la sfânta slujire (a Sf. Liturghii).
Ce se cuvine ieromonahului a face după Liturghie?
1. A mulţumi lui Dumnezeu pentru liturghisire, ca pentru cea mai mare
binefacere primită de la El.
2. A cugeta cu lăuntrică osârdie ca să slujească lui Dumnezeu totdeauna.
3. A suspina după fericirea veşnică.
4. A se păzi stăruitor de tot lucrul şi cuvântul stricător de suflete, cum şi de
toate pornirile păcătoase.
5. A stărui ca mai departe să vieţuiască fără de prihană şi să slujească
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
30
marelui Dumnezeu, Făcătorul de bine al său.
Toate aceste reguli de viaţă călugărească erau învăţate la Seminare şi
în mănăstiri de tinerii începători. Era o armonie de nedescris, o pace
sufletească intensă atât în mănăstiri cât şi în seminariile de monahi şi
monahii, cum nu mai e astăzi.
Pentru a exemplifica, concret, voi prezenta câteva versuri închinate
de o fiică duhovnicească duhovnicului ei:
La Slatina în mănăstire
Bat clopotele peste an,
E marea zi de sărbătoare
A sfântului Emilian
Măicuţele, cu glasuri blânde
Măreţe imnuri înălţăm,
Pentru al nostru bun părinte
Cu duioşie ne rugăm.
Apleac\-ţi, Doamne- a Ta privire
Şi peste al nostru bun păstor,
Şi cu a Ta milostivire
Fă-i sufletul nemuritor...
La Seminar, maicile eleve trăiau clipe de neuitat exprimându-le prin
diferite însemnări pe cărţi ori caiete, inscripţii care astăzi au valoare
sentimentală, emoţionantă.
Nu pentru valoarea literară, ci pentru sinceritate şi puritate inserez un
astfel de text:
Prea Cuvioasă Maică Directoare,
Este greu momentul pe care noi îl trăim acum, momentul despărţirii
formale de şcoală dar nu a despărţirii sufleteşti.
Nu există nimic mai fericit în viaţa de şcoală decât legătura
sufletească dintre ucenici şi dascălul său. ~n clipele acestea se răscolesc
fapte, atitudini, idealuri şi realizări.
Depanând firul celor 5 ani de şcoală v-am găsit întotdeauna lângă noi
în biserică, în clase, la atelier, la câmp. Idealul P.C. Voastre a fost să ne
formaţi atât oameni de cultură cât şi oameni morali cu stăpânire de sine.
Prin învăţăturile practice date, aţi căutat să fim călugăriţe adevărate,
conştiente de numele pe care îl purtăm; ne-aţi învăţat să fim serioase în
vorbire şi-n purtare, serioase în ţinută, în îmbrăcăminte. Ne-aţi învăţat că
T\mâie [i exil
31
ştiinţa mântuirii se câştigă nu prin nelucrare ci prin sârguinţă şi osteneală.
Ne-aţi îndemnat să armonizăm învăţătura cu purtarea noastră. Nu arareori
ne spuneaţi "ţineţi minte ce vă spun: Dacă nu veţi avea o purtare frumoasă,
zadarnică vă este învăţătura pe care o primiţi în şcoală". Ne-aţi povăţuit la
munca perseverentă, nu atât prin cuvinte cât mai mult prin exemplul
propriu. Pe lângă acestea aţi căutat să ne daţi deosebite prilejuri de bucurii
duhovniceşti.
O serbare frumoasă, participarea noastră la şedinţe cu soborul, o
primire oficială sau vizite făcute împreună la Sihla, la Agapia Veche sau
Văratec au lăsat în sufletele noastre bucurii şi amintiri neşterse. Dar repet,
în orice moment, cu orice ocazie, aţi căutat să ne zidiţi sufleteşte, să ne
formaţi călugăriţe cu deplină legitimaţie în faţa celor iscoditori. "Fiţi
demne, fiţi cinstite!", acestea le-am auzit adeseori. Nu întotdeauna am
înţeles dorinţa P.C.Voastre. Mărturisim că n-am putut întotdeauna
corespunde dorinţelor P.C. Voastre. Viaţa de fiecare zi, cu necazurile ei
mărunte şi cu înclinările noastre, ne-a tras nu arareori în jos. Lucru ce l-aţi
constatat şi Prea Cuvioşia Voastră la fiecare pas. ~n privinţa aceasta, ne daţi
voie să zicem şi noi ca Sf. Ap. Pavel, de voit, voim binele dar nu-l lucrăm
"căci nu facem binele pe care-l voim, ci răul pe care nu-l voim".
Vă rugăm cu smerenie să ne iertaţi şi totodată să fiţi încredinţată că
munca Prea Cuv. Voastre nu va fi zadarnică.
Ceea ce aţi semănat a început să încolţească şi va rodi treptat.
~ncă vă rugăm să aveţi în vedere cuvintele Sf. Ap. Pavel, "cel ce
seamănă, întru nădejde să semene, ca să ia roadă timpurie sau târzie".
De aceea, dacă noi nu v-am arătat destulă înţelegere, să nu credeţi că
am f\cut-o din rea voinţă ci mai degrabă să ţineţi seama că am fost copii în
cugetări şi fiecare cu specificul ei de privire a lucrurilor, unele dintre noi
mai greu ne-am putut acomoda mediului de viaţă în Seminar.
Regretăm mult că n-am dat de la început curs dorinţelor C. Voastre şi
scopului Seminarului în genere. Vedem că zilele au trecut repede, lăsândune
doar parfumul cărţilor şi nectarul sfaturilor duhovniceşti.
Timpul de 5 ani petrecuţi sub ocrotirea C. Voastre a săpat în sufletele
noastre vii amintiri, care vor reflecta lumina în calea vieţii noastre.
~n mijlocul nostru aţi fost oricând; v-am iubit şi vă iubim deşi iubirea
noastră a fost până acum încă ascunsă sub haina timidităţii noastre.
Astăzi ne-am luat îndrăzneala să vă mărturisim, noi, desluşit
dragostea noastră, recunoştinţa noastră, mulţumirile noastre. Aţi fost pentru
noi o adevărată mamă duhovnicească care mustră cu iubire, povăţuieşte cu
blândeţe şi dă copiilor medicamentul spiritual când este nevoie.
Rămâneţi pentru noi, nu albina sicilian\ de altădată a lui Clement
Alexandrinul, ci albina duhovnicească care aţi adunat nectarul duhovniciei
şi din care ne-aţi împărtăşit şi nouă hrană sufletească.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
32
Dumnezeu vă va răsplăti osteneala şi sârguinţa C. Voastre. ~n plus,
veţi avea şi mulţumirea sufletească pentru că aţi lucrat pentru ridicarea
altora.
Noi vă admirăm seriozitatea C. Voastre, demnitatea şi spiritul de
jertfă pentru toţi. Cuvintele noastre sunt slabe ca să exprimăm mulţumirile
cuvenite şi cel mai mare act de mulţumire ce-l putem face în acest moment
este rugăciunea noastră din inimă prin care rugăm pe Dumnezeu să vă
dăruiască bucuria mântuirii şi să vă întărească cu darul Său şi să vă dea
îndoite puteri de muncă, pace şi sănătate, ani mulţi fericiţi!"
S-ar putea obiecta că nu-şi găseşte nici un rost un asemenea cuvânt
aici. Accentul aici se pune pe viaţa duhovnicească. O absolventă obişnuită
se gândeşte la o facultate şi la o familie, pe când o maică absolventă se
gândeşte la o viaţă duhovnicească, cât mai mult să placă lui Dumnezeu. Sf.
Ap. Pavel chiar spune, când dă sfaturi pentru tineri în legătură cu căsătoria:
"femeia măritată caută să fie plăcută bărbatului, pe când fecioara
(călugăriţa) caută cu totul să placă lui Hristos". De aceea, monahii şi
monahiile care au urmat seminariile au altă concepţie de viaţă decât
mirenii.
Am căutat să redau acest cuvânt de despărţire de profesori, fiindcă
m-am regăsit aici şi eu. Am absolvit Seminarul teologic superior la Neamţ,
unde am avut profesori distinşi, dascăli, ierarhi şi părinţi trăitori cu
adevărat, veşnic vrednici de pomenire: arhim. Benedict Ghiuş, arhim.
Nicodim Sachelarie, arhim. Sofian Boghiu, protos. Petroniu Tănase, arhim.
Ghenadie Niţoiu, fratele Andrei Scrima ş.a.
Aceleaşi bucurii le-am avut şi eu cu prilejul unor excursii făcute în
timpul Seminarului la mănăstirile Agapia, Râşca, Durău-Ceahlău. Ultima, a
fost cea mai interesantă, pe Ceahlău, cu părinţii profesori în frunte cu P.S.
Episcop Pavel Şarpe, îmi amintesc că am plecat spre Ceahlău seara; la
răsăritul soarelui eram pe vârful muntelui, privind răsăritul, moment ce nu
poate fi uitat niciodată, îmi amintesc de asemeni de excursia făcută cu
părinţii Petroniu Tănase şi Arsenie Papacioc pe muntele de la Sihla, la râpa
lui Coroi. Dar câte n-ar fi de spus în legătură cu viaţa de elev? Rămân toate
acestea în urmă, şi pe măsură ce anii trec, se uită, şi aşa ne despărţim în
cele din urmă de tot ce ne-am legat aici în viaţă. Ne mai bucurăm doar când
găsim înscrise anumite momente din viaţa noastră sau a celor apropiaţi
nouă. Am la îndemână o astfel de însemnare făcută de o vieţuitoare ce a
primit tunderea în monahism la vârsta de 22 de ani, înainte de dec retul 410
/ 1959, intitulată "Un moment din viaţa mea":
"~n seara zilei de 18 august, când luna lumina ca un glob de aur pe
bolta albastră a cerului, atât era de frumos, încât totul era vrăjit de lună.
T\mâie [i exil
33
~n acest minunat timp, Dumnezeu, care este stăpân peste tot
Universul, se coboară cu pacea Lui sfântă şi în simpla mea mănăstire
Războieni, unde eu mi-am aplecat pentru prima dată genunchii fragezi ai
copilăriei mele şi viaţa I-am dat-o lui Iisus pe care-L iubeam atât de mult.
După 6 ani de ascultare în mănăstire, am luat din mâinile lui Hristos
chipul îngeresc, eu fiind în etate de 22 de ani şi elevă la Seminarul Teologic
din M-rea Agapia, în anul IV - 1956. Acest act a fost atât de impresionant
pentru mine încât şi măduva din oase s-a cutremurat în faţa naşului meu,
Prea Cuv. Părinte Exarh Partenie Buşcucel, care în acest timp preînchipuia
pe Iisus Hristos...
Astfel a fost călugăria mea, învrednicindu-mă Dumnezeu ca maica
pe care am iubit-o eu, de când am început a cunoaşte lumea, să mă ia sub
mantia sfinţiei ei, împreună cu sora mea de călugărie, Silvestra.
O! câtă fericire să fii mireasa unui Mire veşnic, a unui Mire spiritual,
această fericire cu nimic nu se poate compara aici pe pământ, nu se poate
pipăi, ea este numai în inima care înţelege ce este bucuria călugărilor şi
dulceaţa preoţilor.
O! câtă fericire am gustat în noaptea de după călugărie; citeam în
natură ca într-o carte mare, având lumânare luna şi stelele, vedeam atâta
înţelepciune şi atâta bunătate în Dumnezeu! Mă vedeam pe mine însămi; ce
sunt? Pământ şi altceva nimic mai mult. Pentru toate acestea nu sunt
vrednică să ridic ochii trupului la înălţimea cerului, dar atât voi spune din
inimă cu nevrednicele buze: Doamne, ajută-mi să îndeplinesc tot ce am
făgăduit în faţa lui Hristos şi lasă-mă, Iisuse, să stau la picioarele Tale toată
viaţa mea. Doamne, de acum înainte să mă ajuţi să fiu alt om, ca haina
călugăriei, albă, să nu o murdăresc. Doamne Iisuse, dă-mi lacrimi ca în
fiecare zi din viaţa mea să-}i spăl picioarele Tale însângerate de păcatele
mele, că proorocul David spune: "în păcate m-am născut şi în păcate am
crescut". Doamne, dă-mi înger să mă păzească şi să mă scoale la rugăciune,
că fără ajutorul Tău sunt ca un copil care de abia se învaţă a merge şi cade
tot în acelaşi loc, că Tu Doamne ai spus: "fără de Mine nu puteţi face
nimic".
Am scris aceste rânduri ca nu cumva să uit în învălmăşeala acestei
vieţi de jugul lui Hristos pe care l-am luat.
Monahia Evelina Tănase
(18 august 1956) Sf. Mănăstire Războieni"
Sensul acestei scrisori va fi înţeles mai târziu când se va ajunge la
tânguirea monahilor şi a monahiilor, exprimată liric.
~n consemnările maicii Evelina mai găsim extrase cuvinte de folos de
la Sfinţii Părinţi, ca acestea: "Ce cum deobşte se cuvine fiecărui monah a
păzi?
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
34
1. Mintea - de gânduri viclene.
2. Inima - de poftele rele şi de înălţata trufie.
3. Vederea - de înşelăciunile lumeşti.
4. Auzul - de vorbe deşarte, gura de a râde şi mai cu seamă de a
vorbi cele de ocară (de a cleveti) asupra aproapelui.
5. Limba - de osândire şi cârtire.
6. Pântecele - de bucate alese şi de prisosinţa băuturi lor (a se feri).
7. A se păzi cu totul pe sine de trândăvire şi de convorbire, mai ales
cu feţe femeieşti (şi invers).
8. Peste toate acestea, a păzi desăvârşită smerenie înaintea lui
Dumnezeu, blândeţe, lepădarea de agonisire sau sărăcia de bună voie,
trezirea minţii şi curăţia trupului, nerăutatea, pacea şi iubirea de fraţi."
Mai găsim şi alte învăţături pe care nu-mi permite spaţiul să le scriu,
ci doar capitolele - care sunt îndatoririle monahului îndeobşte către fraţi?
- Care sunt îndatoririle monahilor către stareţ (stareţă)?
- Care sunt pentru monah mijloacele, spre împlinirea făgăduinţelor
date înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii?
- Care sunt tămăduirile împotriva păcatelor şi mijloacele de îngrădire
pentru a nu cădea în ele?
- Despre ce se cuvine monahului neîncetat a-şi aduce aminte ca să
nu-şi primejduiască viaţa duhovnicească ?
- Ce se cuvine monahului a face ca să câştige linişte şi pace
sufletească?
- Care sunt mijloacele pentru monah spre câştigarea sfinţeniei, după
măsura neputinţelor omeneşti?
- Care sunt mijloacele şi semnele pentru atingerea desăvârşirii
monahiceşti?"
La toate aceste întrebări sunt arătate şi răspunsurile cuvenite.
Constantin Hrehor: Sigur, fenomenul care poate ocupa un loc
separat în istoria Bisericii Ortodoxe Româneşti - aproape ignorat, din nu
ştiu ce motive - sigur înscrie în calendarul momentului numeroase victime,
în vedere avem întregul cuprins al ţării; aici, pe parcursul acestui dialog,
P.S. Voastră Vă referiţi la anumite vetre de spiritualitate...
Gherasim Putneanul: Fenomenul de care este vorba în discuţia
noastră este, cum am mai accentuat, izgonirea monahilor şi desfiinţarea
mănăstirilor. Observaţiile mele pun în evidenţă faptul că regimul comunist
a uzat de studii serioase pentru a ajunge a pune în practic ă satanicul său
plan. Mai întâi s-a căutat compromiterea unor persoane, care au fost expuse
unor acuzaţii politice, iar dacă nu se reuşea astfel, se inventau pricini de
imoralitate sau că monahii ar fi bigoţi. Forţele Securităţii s-au infiltrat în
toate mănăstirile din ţară şi în felul acesta au putut cunoaşte ce se petrece în
T\mâie [i exil
35
mănăstiri şi, unde se constata că monahii îşi văd de treabă, aceştia erau
socotiţi mistici şi periculoşi pentru ţară. Aşa s-au pregătit mai întâi listele şi
apoi decretul 410, formulat astfel: "prin completarea Decretului nr. 177 din
4 august 1948, pentru regimul general al cultelor religioase.
"Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republici Populare Române
decretează:
Art. l - Decretul nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al
Cultelor religioase se modifică dup\ cum urmează:
După art. 7 se introduce art. 7 având următorul cuprins:
Art. 7 - Monahismul poate funcţiona numai în mănăstiri autorizate
ale cultelor legal recunoscute. Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se
dă de către Departamentul Cultelor.
Absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la
orice vârstă dacă au satisfacu serviciul militar. Alte persoane pot fi admise
îi monahism numai dacă au împlinit vârsta de 55 de an bărbaţii şi de 50 de
ani, femeile, dacă renunţă la salariul sau la pensia de la stat, dacă nu sunt
căsătorite şi dacă nu au obligaţii deja stabilite pe baza Codului Familiei.
~n cazurile când exercitarea cultului o reclamă, Departamentul
Cultelor va putea autoriza pe unii monahi să ocupe funcţii bisericeşti şi să
primească salariul cuvenit.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi mănăstirilor sau monahilor
existenţi."
Câtă perfidie la legiuitorii ce au formulat acest decret! Toate
mănăstirile funcţionau legal, cum s-a putut spune că pot funcţiona numai
dacă au autorizaţie de la Departamentul Cultelor? Nu îndrăzneau cârmacii
să spună că se desfiinţează unele mănăstiri, chiar din cele importante ca
Putna, Vorona ori Bistriţa din Moldova, sau Bogdana din Eparhia
Romanului. ~n ceea ce priveşte personalul monahal, iarăşi viclenie: acele
condiţii de intrare în monahism, acceptate, vizau de fapt alungarea,
scoaterea din mănăstiri a personalului monahal; călugării până la vârsta de
55 de ani şi călugăriţele până la vârsta de 50 de ani, daţi afară. Orice om cu
mintea sănătoasă poate să gândească, ce puteau să facă aceşti oameni la
vârsta de 55 de ani şi respectiv 50 de ani, când ei au terminat cu familia, cu
starea materială etc.? A mai fost oarecând un decret, în timpul lui
Alexandru Ioan Cuza, dar acesta a oprit intrarea în mănăstiri, nu a hotărât şi
scoaterea din mănăstiri...
Când se credea că monahismul a atins cele mai înalte cote de viaţă
duhovnicească, mai ales în seminariile monahale, unde se pregăteau tinerii,
tocmai atunci a apărut dezastrul ce a declanşat râuri de lacrimi în întreaga
ţară, fapt concretizat în sute de poezii, în care îşi vărsau durerea, suspinul şi
plânsul neîncetat după mănăstirile părăsite mulţi vieţuitori sublimaţi de
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
36
anonimat. Iată o poezie ce numără 95 de strofe intitulată:
Suspinul unei Sihăstrii
"De ce eşti tristă Sihăstrie,
De ce eşti tristă şi pustie,
De ce plâng clopotele tale
Aşa de triste şi cu jale?
De ce plâng codrii-n depărtare,
De ce sunt munţii-n întristare,
Şi brazii de ce plâng mereu
Suind spre cer, spre Dumnezeu?...
O! nu mă întreba, străine,
De ce plâng toate pentru mine.
Să-ţi povestească fiii mei,
De ce plâng jalnic eu cu ei!
Că am avut atâţia fii,
Ce i-am crescut de mici copii,
Şi ca o mamă i-am iubit,
Şi lui Hristos i-am dăruit.
Când au venit din lumea mare
Eu i-am iubit pe fiecare,
Pe cei flămânzi i-am pus la masă,
Pe cei străini i-am dus în casă...
Se vede din cuvinte durerea sufletească care i-a cuprins pe cei care
trebuiau să părăsească mănăstirea, cât şi a celor rămaşi, bătrâni,
neputincioşi, fără sprijin...
...Eu plâng şi nu mă pot opri
Şi simt că ne vom despărţi
Şi ştiu că lumea-i tare rea
Şi mulţi în tină vor cădea,
De aceea sunt nemângâiată,
Că nu ne-om mai vedea vreodată,
Voi veţi muri în pribegie
Iar eu voi rămânea pustie...
T\mâie [i exil
37
Autorul acestor strofe a trăit din plin starea nefericită şi şi-a găsit
mângâiere doar în a spune tot ce simte în sufletul său, în confesiunea
rimată. ~n amărăciunea în care se găsea, nu a disperat, a înţeles că vin
încercări de la Dumnezeu, şi că trebuie să te supui destinului.
Iar dacă Domnul vrea aşa,
O, Tată, fie voia Ta!
Căci altă cale-n viaţă nu-i
Decât să facem voia Lui.
Sub sfântul Tău jertfelnic,
Mă plec acum smerit,
Sub care, o, Stăpâne,
Cândva m-am răstignit.
Cu gândul la Dumnezeu, cei prigoniţi şi hăituiţi s-au despărţit de
mănăstire, cu speranţa că nu vor fi uitaţi de fraţii lor:
Rămâneţi surori iubite
Cu pacea Domnului Iisus,
Şi bucuraţi-vă-ntru Domnul
Mergând spre patria de sus.
Sigur, cu durerea în suflet, cei mai mulţi au plecat acasă, potrivit
declaraţiei pe care au semnat-o forţat; aşa au dispus cei de la Putere care au
avut grijă ca fraţii...exilaţi să fie urmăriţi îndeaproape de organele de
ordine. Şi-n această stare, tot prin poezie este declamată durerea:
Flămând şi ostenit de drum,
Mă-ntorc acum din gară
Primeşte-m\, o, maică acum,
Te-aştept la uşă afară.
Deschide-mi uşa cea de sus,
Ce este încuiată,
Căci tot pe-acolo doar m-am dus
~n lume altădată.
O, mamă, eu sunt fiul tău,
De ce te uiţi mirată?
Ori socoteşti că e semn rău
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
38
Că mă mai vezi odată.
Cu asemenea tânguiri, amintind prozodia coşbuciană, bieţii călugări
au trebuit să se acomodeze situaţiei create. A fost mai mult decât greu:
după câţiva ani buni petrecuţi în mănăstire sau în schituri retrase, în munţi
şi pustie, din nou să revii în lumea zgomotoasă, nu e ca şi cum ai schimba o
haină. Dar şi aceasta s-a rezolvat prin rugăciune şi...mesaj liric:
Când mi-amintesc de fraţii mei,
Şi de iubita mea pustie,
~ncep să plâng de dorul ei,
Să plâng de atâta pribegie,
Când merg pe drumuri singurel,
Şi nimeni, nimeni nu mă ştie,
Când bate vântul, plâng cu el
Suspin în pribegie...
Unii dintre vieţuitori şi-au găsit cât de cât mângâierea prin păduri,
lucrând după nevoie, ca sâ-şi câştige pâinea cea de toate zilele, tăind
copaci, fasonând lemnul care lua drumul oraşelor sau la diferite instituţii,
căci pe atunci nu erau prea multe termocentrale, ci se foloseau sobe cu
lemne, iar cei ce trăiau în pădure, în taină, vorbeau cu pădurea:
O, codrule, iubitul meu,
Tu, singur ca şi mine,
~nvaţă-mă să plâng mereu,
Şi să suspin cu tine.
Nu mă-ntreba de ce suspin,
Când cad la rugăciune,
Nu mă-ntreba de unde vin,
Căci azi nu pot a-ţi spune...
Nu spune încă nimănui
De lacrimile mele,
Şi nici de ruga mea să spui
Din nopţi şi zile rele...
Alţii n-au avut unde să-şi plece capul şi au plecat printre străini, şi,
neştiuţi de nimeni, au căutat să muncească, nădăjduind că vor reveni în
mănăstire când vor împlini anii ceruţi de decret, dar, speriaţi că n-or mai
T\mâie [i exil
39
vedea mănăstirile, şi-i va prinde sfârşitul vieţii, ca un testament, au lăsat
dorinţa lor în acest mesaj:
Privesc în sus şi-aştept şi eu
O zi mai luminată,
Să ia sfârşit exilul meu,
Să plec de-aici odată...
Să nu mai plâng printre străini,
Cu-atâta amar şi jale,
Să plec de-aici la locul meu,
Căci nu mai am răbdare...
Şi viaţa mea din ce în ce
Apune şi se duce
Şi văd mereu în faţa mea
Mormântul şi o cruce.
Cele mai grele momente pe care le-au trăit cei izgoniţi din mănăstiri
erau sărbătorile, Praznicile împărăteşti, Pa[tile, Crăciunul ş.a.. Ca şi în
închisori.
Şi acuma când încep să scriu
E noaptea sfântă a învierii,
Dar sunt singur şi pustiu
Şi mă apasă o grea durere...
Ca să mă rog cu voi şi eu,
~n noaptea aceasta de înviere,
Să cânt cu voi lui Dumnezeu,
Dac-aş avea şi eu putere.
Indiferent unde se găsea, fiecare izgonit, suferea în nostalgie după
mănăstirile în care a trăit, gândindu-se la cei de acasă:
Tăcut privesc la geamul meu,
Albastrul cer, în zări,
Căci numai el, mereu, mereu,
Mă cheamă-n depărtări...
Cum gândul se înalţă sus,
Spre tronul cel ceresc,
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
40
Cum plâng de dorul lui Iisus,
Pe care îl iubesc...
Listele cu cei sortiţi exilului, depărtaţi de arderea tămâiei, au apărut,
cum am spus, înainte de Paşti, în 1959.
Eram la M-rea Neamţ, în ascultarea de egumen. Cu 2-3 săptămâni
înaintea Sf. ~nvieri a Domnului, s-au înfăţişat la mănăstire mai mulţi
delegaţi de la Mitropolia Moldovei - Iaşi, cu durere în suflet mărturisind
rostul venirii lor; s-a adus o listă prin care se arăta că trebuie să părăsească
mănăstirea cât mai urgent. Pe listă erau arhim. Teofil Boghian, monahul
Hariton din Neamţ, iar din Secu, protosul Visarion şi încă cineva. A mai
fost comunicată, ceva mai târziu şi a doua listă, în toamna anului 1959,
când a apărut decretul 410, când s-au întocmit liste cu toţi cei ce n-aveau 55
de ani, fără studii teologice etc. După un instructaj făcut de către
inspectorul de culte, fiecare trebuia să semneze o declaraţie că pleacă de
bună voie acasă. Se hotărâse ca fiecărui vieţuitor să i se dea 500 de Iei. La
fel şi în mănăstirile de maici, s-au făcut liste cu toate vieţuitoarele care
n-aveau 50 de ani, fără studii teologice, impunându-li-se să părăsească
mănăstirea, spunându-li-se unde se vor duce fiecare.
Multă jale a mai fost, poate ca niciodată!
Din M-rea Neamţ, tabelul număra 65 de părinţi. Din M-rea Agapia,
circa 300, conform unei scrisori primite recent de la o mănăstire prin care
se evidenţiază situaţia de atunci:
"~nainte de promulgarea decretului, de la Securitate veneau presiuni
pentru trimiterea acasă a elevelor claselor 1-4 (exista o şcoală primară unde
preda maica Tatiana Radovici); erau eleve, rude de-ale maicilor, ce urmau
să rămână în mănăstire, venite de mici. Autorităţile pretextau că era un
lucru smintitor, lumea putea crede că sunt copiii maicilor.
Apoi s-a ordonat plecarea a două maici (Alexandra Raţă - secretară,
şi Elisabeta Cegră, bănuită de legionarism).
~n continuare, primarul din sat, care era informat, făcea aluzii la câte
maici vor mai rămâne în mănăstire... Totuşi, după ce au fost nevoite să
plece circa 300 de maici şi surori... stareţa le-a cerut, pe bună dreptate, să
semneze o declaraţie în care menţionau că pleacă, nu de bună voie, ci din
ordinul autorităţilor. Au primit câte 500 de lei, preţul unui palton, şi au
plecat plângând. Unele nu aveau unde să-şi plece capul. Nu mai aveau
nimic dintr-ale lor. Nu voiau să plece în lume, unde părăsiseră totul. S-au
aciuat unele în apropiere, la atelierele de ţesătorie. Veneau pe furiş noaptea
să mai plângă cu maicile lor bătrâne, să le ajute, să primească sfat. Apoi
cele care nu au avut unde sălăşlui, negăsind nimic, au venit îndărăt şi au
T\mâie [i exil
41
trecut printr-o comisie medicală; medicii au avut milă de acestea şi le-au
mai "menajat", accentuând gravitatea unor boli. Unele erau cu adevărat
bolnave de plămâni etc. Cei de la Securitate n-au fost mulţumiţi; s-au făcut
reproşuri, au fost trimişi alţi medici care au zis că în viaţa lor n-au văzut
asemenea diagnostice... S-au făcut abuzuri.
Nu s-a ţinut cont nici că absolventele, cu şcoală monahală, aveau
dreptul să rămână. Le-au trimis în...exil şi pe ele. Maicilor stareţe Eustochia
Ciucan şi Nazaria Niţă li s-a îngăduit să vină pe rând, pe ascuns (au stat şi
în coteţe de găini, magazii ascunse, zăvorâte) la rostul lor. Cele mai multe
monahii şi-au păstrat demnitatea cu cinste, cu suspinuri, în umilin ţe de tot
felul. Părintele Cleopa le sfătuia pe toate să moară în mănăstire, să nu
rămână pribege în lume, căci este păcat, cu orice preţ să se întoarcă de unde
au fost izgonite.
Vreo 200 au rămas, bătrâne, lipsite de ajutor, unele bolnave, iar peste
300 au fost izgonite, dar mila Domnului le-a acoperit şi le-a adus înapoi".
(Scrisoare, M-rea Agapia, nr. 622 / 2002).
Tot dintr-o scrisoare de la M-rea Agapia, în legătură cu Seminarul
din această mănăstire, citez:
"Seminarul s-a desfiinţat în toamna anului 1959; sau mai corect spus,
şi-a încetat activitatea, deoarece după revoluţie, în 1990, şi-a redeschis
cursurile f\ră a se mai face forme de deschidere a cursurilor seminariale.
Atunci a fost mare zbucium, mare tragedie în M-rea Agapia. Nu
numai că s-a închis Seminarul şi noi, tinere profesoare pe vremea aceea,
ne-am trezit de două ori lovite, fără serviciu şi fără mănăstire... Maica
Veronica a fost scoasă din stăreţie şi înlocuită cu maica Eustochia... ~ntre
timp, maicile tinere au început să plece fiind somate de autorităţile
legislative de atunci...
Majoritatea maicilor s-au întors în mănăstire, unele înainte de
revoluţie şi cele mai multe după.
Dintre colege, maica Anastasia Romanschi, aici la Agapia. La
Văratec, maicile Tatiana Tincu şi Olimpiada Isailă. La Govora, maica
Iustiniana Văleanu şi la Techirghiol, maica Semfora" (Scrisoare din M-rea
Agapia, din 2 aprilie 2002, Gabriela).
Din Agapia Veche, consemnez o altă scrisoare a unei alte maici care
a fost izgonită, conform aceluiaşi decret 410/1959:
"Sunt o simplă monahie...M-am călugărit în anul 1958, iar în 1960 a
venit decretul. Cine poate spune în cuvinte durerea, necazul pe car e le-am
suferit atunci! Am plecat cu două zile înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri.
Pe toate drumurile erau numai maici şi călugări.
Străbătând drumul pribegiei, maicile noastre cântau "La Râul
Vavilonului". Am plecat împreună cu maica Haritina Miron, cu care
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
42
locuiam în chilie, şi care mă întărea mult, spunând că aşa e voia lui
Dumnezeu să plecăm, însă nu va dura mult şi ne vom întoarce iarăşi la
cuiburile noastre. Deci, am mers la mama acasă, la Răuceşti. Mama era
paralizată. Aici în casă mai locuia o soră de-a mea care avea trei copii. Aici
ne-am sălăşluit şi noi căci altă şansă nu era. Aveam grijă de mama şi mai
ajutam la treabă. Multe umiliri am avut de suferit şi aici, chiar dacă eram
lângă ai mei, căci după cuvântul Domnului "nici un prooroc nu este
cinstit în patria lui". Foarte greu ne era, inima noastră era sfâşiată de durere,
sufletul nostru tânjea după viaţa din mănăstire, piepturile noastre
deveniseră scorbură uscată de atâta suferinţă. Poli]ia nu ne dădea pace,
căutându-ne şi noaptea la domiciliu. Noi însă făceam abstracţie de
aceasta şi căutam ameliorare suferinţei, plecam noaptea spre
mănăstire ca să nu ne vadă cineva când intrăm pe poartă. Aşa am umblat cu
maica Haritina trei ani de zile, când la mănăstire, când acasă.
~n acest timp, Mănăstirea noastră Agapia Veche, era ocupată de
maicile pensionare de la Mănăstirea Agafton, printre care se număra şi
maica Augustina, sora Prea Sfinţitului Partenie Ciopron. Aceste maici
pensionare de la Mănăstirea Agafton voiau să schimbe denumirea
mănăstirii noastre, numind-o astfel: "Noul Agafton". Pentru aceasta au
făcut cerere la Mitropolie pentru aprobare. Pentru acest lucru noi ne -am
scârbit foarte mult, şi adunându-ne laolaltă (eram mai multe maici care nu
ne depărtam de mănăstire, ci stăteam în preajmă) am căzut la rugăciune,
respectiv la Psaltire, şi Dumnezeu a făcut de am văzut minunea cu ochii,
îndată a venit ordin de la Mitropolie ca pensionarele de la M. Agafton să
părăsească M. Agapia Veche în 24 de ore şi să se prezinte la M. Slatina.
Aşa că, toate pensionarele plecând la M. Slatina, la noi au rămas doar
câteva care nu erau pensionare, însă trecuseră de 50 de ani. Cele care eram
prin apropiere veneam şi mai ajutam atât la Biserică cât şi la ascultările
necesare. ~n această situaţie fiind, cele de haina noastră, ne mustrau pentru
o bucăţică de mămăligă cu ceapă şi adesea ni se spunea: «Aţi venit la aerul
nostru?»
După cei trei ani de pribegie am primit ordin să revenim în
mănăstire". (Scrisoare din 15 aprilie 2002, monahia Polixenia)
Acum, o "corespondenţă" dinspre Sihăstria acelui timp:
"Subsemnatul Ieromonah Daniil Dumache, născut în anul 1928, luna
august, ziua 15, declar următoarele: în comuna Arsura - Huşi, jud. Vaslui,
am făcut 5 clase primare între anii 1937-1941; am fost înscris la şcoala de
cântăreţi din Huşi între anii 1942-1943, unde nu am făcut decât un an. ~n
anul 1946 am fost la M-rea Agapia, între l şi 15 august; din cauza unor
maici din sat nu am fost primit la M-rea Sihăstria şi am plecat acasă, la
Huşi. ~n anul 1950, la 8 august, am plecat de acas ă la M-rea Sihăstria unde
T\mâie [i exil
43
m-a primit Cuv. Pr. Stareţ Protosinghel Ioil Gheorghiu. Am stat în
mănăstire până în anul 1951, când am fost luat la armată, în construcţie,
unde am stat până în anul 1954, când, întors la M-rea Sihăstria, am fost
numit paraclisier şi cântăreţ la Schitul Sf. Mina - Tg. Neamţ, până în anul
1959; conform decretului 410 am fost scos afară din mănăstire. Am fost
trimis acasă la părinţi. Am lucrat la colectiv în perioada 1960-1963. ~n anul
1960 am fost chemat mereu la Securitate la Huşi, că am fost ucenic al
părintelui Cleopa şi că nu mănânc carne. M-au chemat la Securitate la Huşi
în ziua de 14.09.1960, fiind vineri. M-au bătut de m-au umplut de sânge ca
să mănânc carne. Am venit acasă, în anul 1961 am mers la M-rea Sihăstria
ca să mă mărturisesc şi, în com. Vânători, miliţianul Ghe. Băisan mi-a luat
buletinul şi l-a oprit la miliţie. La M-rea Sihăstria am stat două săptămâni,
de la 15.04.1960 până la Duminica Tomei.
Am venit la Vânători. Miliţianul Ghe. Băisan m-a oprit la Miliţia
Vânători, a chemat un frizer şi m-a bărbierit. A trebuit să-mi scot buletinul
în civil şi m-am dus acasă la părinţi, la Huşi. ~n anul 1963, august, 10, am
venit iar la M-rea Sihăstria, şi am stat până la 15.12.1963. Atunci P. Stareţ
Caliopie a vrut să mă primească, dar din cauza Părintelui Victorin Oanele,
fiind econom, nu m-a primit uşor; venind nişte fete de la Vatra Dornei,
fiind ucenice de-ale lui Paisie Olaru, mi-au spus dacă vreau să merg în
com. Crucea, la Schitul Rarău, ca să-l înlocuiesc pe părintele Casian
Frunză, în calitate de cântăreţ la Crucea. M-am dus la Vatra Dornei, şi am
stat la Crucea până în anul 1965, luna lui August, 15, când m-am dus la
M-rea Sf. Ioan de la Suceava, chemat de către Părintele Vitalie Iordache şi
de către Nestor Vornicescu, atunci fiind stareţ. Am stat până în anul 1972.
~n anul 1965 a venit ca stareţ Eftimie Luca. Am stat cu el până în anul
1972, când a fost ales Episcop al Romanului şi Huşilor. Atunci m-a luat la
Roman. Am stat la Roman până în anul 1979, când m-au transferat la Huşi.
La Huşi am stat până în anul 1999, când am ieşit la pensie. De la 17
ianuarie 1999 am venit la M-rea Sihăstria. Am stat la M-rea Sihăstria până
în anul 2002, luna februarie. De la 5 februarie 2002 am fost transferat, la
cerere, la M-rea Agafton, unde sunt şi în prezent.
Aceasta este declaraţia mea,
Ieromonah, Daniil Dumache"
Şi din această declaraţie se vede cât de nemilos a fost veacul, prin
câte au trecut cei care au fost sortiţi să părăsească mănăstirile.
Ca şi din poeziile anexe, se vede zbuciumul sufletesc, nostalgia dup ă
viaţa călugărească, frica de a sfârşi în "pământ străin", ca poporul evreu dus
în robie, cântând: "La râul Babilonului, acolo am stat şi am plâns...", f\ră
mângâiere...
Să mai vedem. ~n M-rea Văratec, din catastifele cancelariei rezultă:
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
44
"Personal existent în anul 1959: total 453 maici, din care au plecat
47. Personal existent în anul 1960: total 323 maici, din care au plecat 114
maici şi în a doua serie 23 maici.
La sfârşitul anului 1960, a mai rămas un număr de 186 de maici"
(Scrisoare de la M-rea Văratec din 2 aprilie 2002).
Tot din M-rea Văratec s-a primit o scrisoare de la fosta stareţă,
stavrofora Onufria Nechifor, cu diferite date ce privesc vieţuitoarele din
mănăstirea Văratec la acea dată.
~n tabel sunt trecute 323 persoane, iar la rubrica "Observa ţii" scrie la
cele plecate "plecată", dar chiar şi aici nu sunt toate cele plecate, au mai
fost şi alte liste. Sunt multe pe care eu le ştiu c-au fost scoase şi nu sunt în
acest tabel". (Scrisoare din 23 aprilie 2002)
~n tabelul respectiv se găsesc plecate 112 maici, rămânând în
mănăstire 211 maici bătrâne şi suferinde. Redăm o parte din textul scrisorii:
"~mi amintesc că atunci, în acea perioadă a venit din partea
Mitropoliei Pr. vicar Nonea, care a adunat maicile şi a dat citire la Decret şi
la dispoziţiile primite, punându-le în vedere ca până la 50 de ani toate să
părăsească mănăstirea, sfătuind maicile şi surorile să se supună, că altfel
pun în pericol mănăstirea să fie desfiinţată.
Vă puteţi închipui câte lacrimi s-au vărsat? Cele tinere trebuiau să
plece, iar cele în vârstă rămâneau fără ajutor!
Au plecat care pe unde au putut: unele la rude, unele la diferite
familii pentru a îngriji vreun bolnav sau a cre şte copii, altele s-au încadrat
în diverse alte activităţi, scăpând din când în când să mai audă slujbele, să
mai vadă ce fac maicile bătrâne.
Măicuţa mea, Agapia, avea atunci 48 de ani şi a trebuit să plece; şi-a
luat Ceaslovul şi Psaltirea în traistă şi a plecat la sora ei. Acolo, Dumnezeu
ştie câte lacrimi a vărsat! Eu aveam 20 de ani şi am mai rămas pe motiv că
aveam seminar. Au mai rămas cele cu Seminar şi Teologie, un timp, dar a
venit dispoziţie să plecăm şi noi.
Maica egumenă de atunci, Nazaria, Dumnezeu s-o ierte, ne-a protejat
pe mine şi pe maica Zenaida, ne-a trimis la via mănăstirii, ca să nu fim
văzute aici. Aceasta, datorită rugăciunilor Pr. Ambrozie, care mi-a spus că
a făcut 80 de acatiste pentru mine ca să nu mă alunge din mănăstire -
Dumnezeu să-l ierte! ...
După aceea, prin voinţa lui Dumnezeu şi a unor oameni - cu frică de
Dumnezeu - care au pus cuvânt la autorităţile în drept, s-a format o comisie
medicală care venea la maici anual, însoţită de un delegat din partea
Departamentului Cultelor, de obicei, de către Dl. Vasilescu. ~n urma
controlului medical, câteva persoane exceptate, cu diferite diagnostice,
T\mâie [i exil
45
aveau şansa să se mai întoarcă în mănăstire. Aşa am fost şi eu primită, şi
măicuţa s-a întors după un an şi alte maici care au fost aprobate.
Şi, aşa, pe rând s-au întors mai multe care nu s-au încurcat în viaţa
civilă. Unele care au fost încadrate au rămas ca să-şi facă ani de vechime.
Aşa a fost voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.
~n urma acestor condiţii, cei care aveau talent au compus versuri.
Circulau pe la mănăstiri diferite poezii urzite de călugări şi de maici. La noi
era maica Iuliana Ivan, ea a decedat şi nu ştiu ce s-a făcut cu manuscrisele
ei. Am găsit doar o poezie, "M-rea Văratec". (v. Scrisoarea din 29 ianuarie
2002, monahia Onufria).
~n M-rea Secu, după datele statistice, la data de 13 august 1959 erau
40 de vieţuitori. Conform decretului 410, au plecat 23 de părinţi şi au rămas
în mănăstire 17 vieţuitori.
Mulţi poate dintre cititori vor întreba de ce s-a ajuns ca unele
persoane să fie atât de ataşate de monahism ca să nu poată găsi mulţumirea
sufletească şi-n lume; vom răspunde că: "Viaţa monahală este darul de
mare preţ lăsat de Dumnezeu Sfintei Sale Biserici şi, ca fiecare dar, el
trebuie păstrat cu scumpătate".
Pentru Sf. Athanasie şi Sf. Ciprian monahismul e ca o parte
integrantă în ceata ucenicilor Mântuitorului Hristos. Dragostea fa ţă de
Mântuitorul constituie raţiunea de a fi a călugărului... Viaţa călugărească,
prin ea însăşi este o forţă duhovnicească care determină îndreptarea
gândurilor către Dumnezeu. Acest mod de vieţuire, puţin obişnuită în lume,
nu se poate duce f\ră ajutorul lui Dumnezeu...Mănăstirea este aşezământul
de rugăciune, de învăţământ şi de muncă cu un număr mai mare de călugări
sau călugăriţe". („Monahismul în Biserică şi Societate" , de arhiepiscopul
Adrian Hriţcu - Cronica Romanului, nr.8 / 2002, pag.4).
Fără a exagera, decretul 410, pentru monahism, a fost mai devastator
decât un război. Drept dovadă, aflăm dintr-o mărturisire a unei maici,
evacuată din M-rea Râşca:
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
46
Dureri înăbuşite pentru o cauză dreaptă
Motto: "Rătăcit-am ca o oaie pierdută;
Caută pe robul Tău, că poruncile
Tale mi le-am uitat" (Psalm 118)
"Doamne Dumnezeul meu, Cel ce eşti singur bun şi de oameni
iubitor, singur bun şi blând, singur adevărat şi drept, singur îndurat şi
milostiv, să vină puterea Ta peste mine, netrebnicul robul Tău şi să mă
întărească cu bunăvestirea dumnezeieştii învăţături!" (Catisma a 12-a)
Cu aceste prea luminoase şi prea folositoare cuvinte de învăţătură
creştină din Cartea nemuritoare a Psalmilor, îndrăznesc să-mi rememorez,
atât cât îmi stă în putinţă, câteva momente mai însemnate din viaţa mea de
călugări]ă, jertfă vie adusă Domnului, în două regimuri de supravieţuire
creştinească.
Mă numesc Hoidragă Aglaia şi sunt născută în anul 1928 în satul
Borzeşti - comuna Plopenii Mici din judeţul Botoşani. Părinţii mei se
numeau Toader şi Ecaterina, ţărani agricultori şi buni creştini, în familia
noastră au fost şase copii: 5 fete şi un băiat, rămânând orfani de părinţi la
vârste aproape fragede. Şcoala primară am făcut-o în satul natal împreună
cu fraţii mei.
La vârsta de 12 ani, începând cu anul 1940, împreună cu sora mea
mai mare, Maria, am fost date sub ascultare la Mănăstirea Agapia, una
dintre cele mai cunoscute aşezări monahale din Moldova. Aici am primit
numele de călugărie Antonia, iar sora mea numele de Epraxia. Am fost date
sub ascultare la maica Cleomida Popa, până în anul 1946.
~ntr-o vacanţă de câteva zile am revenit la casa părintească. Aici am
fost prădaţi, împreună cu mai multe familii din sat de o ceată de tâlhari care
ne-a luat întreaga agoniseală de pe lângă casă. Mi-amintesc cu mare tristeţe
de acele timpuri vitrege când întreaga Moldovă era bântuită de secetă.
Trebuia, în mod normal, să ne întoarcem la M-rea Agapia, dar n-am mai
putut-o face, rămânând la o mănăstire mai apropiată de satul nostru, la
Mănăstirea Guranda.
Din ordinul mitropolitului Iaşului, Irineu Mihălcescu, s-au mobilizat
detaşamente de tineri care trebuiau să facă cursuri speciale sanitare pentru
ajutorarea răniţilor frontului. Atunci m-am despărţit cu greu de sora mea,
monahia Epraxia care trebuia să urmeze aceste cursuri de caritate, fiind
obligată. ~n această situaţie am rămas singură, deoarece, sora Epraxia a fost
nevoită să colinde multe localităţi din ţară.
~n anul 1949, din ordinul Mitropoliei Ia şului, am fost transferate la
T\mâie [i exil
47
Sf. Mănăstire Râşca, din comuna Râşca, judeţul Suceava. Mănăstirea Râşca
se transforma astfel dintr-o mănăstire de călugări, până atunci, într-una de
maici. Mănăstirea Râşca, ctitorie a domnitorului Petru Rareş, ne-a primit cu
braţele deschise. Am aflat bucuroasă că aici erau adăpostite mormintele
episcopului Macarie şi cel al mamei lui Alexandru Lăpuşneanu -Anastasia.
Atunci am mai aflat că aici a fost închis marele om politic, mare istoric şi
orator, Mihail Kogălniceanu, din porunca domnitorului Mihail Sturza...
Aici la M-rea Raşca am avut prilejul să cunosc pe cei mai apreciaţi
preoţi şi teologi ai vremii, pe părintele Cleopa Ilie şi pe preotul teolog
Antonie Plămădeală care a fost şi profesor la şcoala monahală, îi purtăm
mult respect şi multă recunoştinţă pentru că prin înţelepciunea şi raţiunea
sa, de teolog apreciat, a contribuit mult la luminarea şi înţelepţirea noastră
de slujitori credincioşi ai Sf. Biserici Ortodoxe Româneşti.
Mănăstirea avea în proprietatea ei 109 hectare de pământ, pe care îi
administra în folosul obştei lăcaşului. Cele peste 80 de măicuţe făceau
ascultare la grădină, în livadă, în atelierele cu diferite meserii. Mănăstirea
de maici devenise în vremea aceea un adevărat furnicar unde nimeni nu
stătea degeaba. Mi-amintesc cu drag de minunatele covoare şi carpete
ţesute cu măiestrie de către harnicele măicuţe; de atelierul de tricotaje, de
cel de croitorie şi de multe altele unde munca era îmbinată cu rugăciunea,
iar rugăciunea se înălţa la Dumnezeu pentru liniştea şi prosperitatea
mănăstirii. Erau realizate aici produse multe, bune şi de calitate superioară
încât se putea face faţă chiar şi marilor dări către stat. ~n 1952-53 în timpul
cotelor s-au pus mari dări chiar şi mănăstirilor. Am predat la timp şi în
toată integralitatea impusă toate cotele care nu erau deloc puţine. Aici am
vieţuit cu multă demnitate îmbrăcând haina de maică cu multă curăţenie
trupească şi sufletească ştiind că, numai aşa se respectă jurământul depus,
de slujire neabătută a vrerilor dumnezeieşti. Era opţiunea noastră liberă.
Cei 10 ani petrecuţi aici au fost încununaţi de bucurie şi de multe
binecuvântări duhovniceşti ştiindu-ne într-o adevărată armonie cu părintele
Pangratie, duhovnicul de atunci al mănăstirii. Cu mici excepţii, majoritatea
măicuţelor şi-au păstrat demnitatea, jurământul, chemarea şi credinţa
statornică în Dumnezeu. Mănăstirea Râşca a acelor ani şi-a păstrat mult
timp prestigiul şi onoarea în faţa satului. Sătenii veneau la acea mănăstire
cu multă evlavie, cu multă credinţă şi respect.
Mi-amintesc cu nostalgie că, aici, în minunata mănăstire Râşca, se
oficia cu bucurie nespusă Taina Sfintei Cununii pentru cele mai mari
personalităţi ale vremii, atât din împrejurimi, dar mai ales a celor venite din
oraşul Fălticeni.
A rămas în memoria mea, înceţoşată de lacrimi şi încărcată de ani,
imaginea acelui loc, preafrumos şi pitoresc de la poalele muntelui, colină şi
basm încărcat cu ghiocei şi Floarea Paştelui, unde la ~nvierea Domnului
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
48
brazii şopteau între ei, iar eroii treziţi de miresme sfinte, îşi scoteau
capetele lor albe din veşnice morminte... Superbe clipe de pace monahală!
Liniştea noastră de-atunci era adesea tulburată de miliţianul comunei, un
oarecare Mahu, care puţin mai alb ca diavolul, de multe ori ne ameninţa cu
plecarea noastră, cu multiplele reclamaţii care se aglomerau, alimentate de
multe cozi de topor care se dădeau prietene ale măicuţelor, care au săpat la
temelia bunelor convieţuiri din mănăstire. Diavolul n-a suportat pacea
mănăstirii.
Eram în plin avânt de prefaceri comuniste, după modelul primului
stat comunist din lume. Biserica noastră creştin-ortodoxă devenea tot mai
incomodă pentru conducătorii comunişti. Decretul din 1959, dat de regimul
comunist a fost cea mai mare lovitură care a zdruncinat viaţa noastră
creştinească şi monahală în special. Potrivit acestui act anticreştinesc, au
fost izgoniţi din mănăstiri mulţi slujitori ai Domnului care cu greu şi-au
găsit liniştea. Mulţi dintre ei au fost exilaţi, duşi la munci grele sau
decimaţi şi îngropaţi în gropi comune. Aceşti credincioşi slujitori ai lui
Hristos au ajuns de râsul lumii, fără adăpost, fără servicii, flămânzi,
dezbrăcaţi şi f\ră milă persecutaţi şi urmăriţi. Amintirea lor a rămas vie în
paginile cărţilor.
Izgoniţi din mănăstiri, fără nici un drept de apel, a trebuit ca fiecare
să-şi caute un loc de serviciu necalificat, un loc de muncă cinstit care să nu
pună în pericol tocmai ceea ce era mai scump pentru noi, acurateţea şi
continuitatea jurământului către Hristos. Scoase cu brutalitate din
mănăstire, un număr de peste 30 de măicuţe, am ajuns să locuim în cea mai
insalubră casă din Fălticeni, o fostă cârciumă a unuia Ţuţuianu, unde viaţa
nu putea fi concepută fără aşternut, fără căldură, fără haine, fără hrană, fără
strictul necesar cerut de limitele unei supravieţuiri fireşti.
Aici am dormit câte 13 persoane într-o încăpere unde nu ne puteam
trage sufletul de miros şi mizerie; aici ne-am continuat multele şi
înlăcrimatele noastre rugăciuni către cer. Aici, din zori şi până în seară
lacrimile noastre se împleteau cu durerea, disperarea şi amărăciunea. Ne
rugam şi plângeam, plângeam şi ne rugam. Multe dintre noi, de disperare,
căutam un motiv de a ajunge la puşcărie pentru a avea deasupra capului un
acoperiş, iar pe masă o felie de pâine... O, vai nouă, în ce stare am ajuns!
Multe dintre noi ne-am găsit loc de muncă în cele mai umile locuri.
Am fost angajate în Filatura oraşului la cea mai grea muncă pentru femei,
la secţia de tors, unde multe dintre noi s-au îmbolnăvit deoarece lucram
câte 8-10 ore cu picioarele în apă. Aceste multiple dureri fizice determinate
de specificul muncii se amestecau într-un mod neaşteptat cu suferinţele
sufletelor noastre, deoarece eram urmărite pas cu pas şi la serviciu şi în
timpul liber, să se afle ce preocupări deosebite avem noi pentru a ni se
aplica la timp pedeapsa cuvenită.
T\mâie [i exil
49
Eram suspectate că ne făceam cruce în fabrică la începutul
serviciului, că facem rugăciuni în diferite locuri. Am fost obligate să
muncim şi duminica şi în sărbători pentru a fi ţinute în mână. Eram oile
negre ale fabricii...
7 ani la rând, măicuţele erau planificate să facă serviciul la fabrică
chiar în noaptea învierii Domnului, iar ca să-şi bată joc şi mai concret de
viaţa noastră de creştine afierosite lui Hristos, în Vinerea mare ne obligau
să bem lapte. Mi-amintesc cu groază când, obligându-ne să bem laptele, de
frică l-am turnat în cismă pentru că în alte locuri mă prindeau mai uşor.
Desigur nu toate am rezistat. Omul, cât ar fi el de tare, este de multe ori -
copleşit de durere şi cade, din disperare. ~ngrozită peste măsură că ne vor
pedepsi şi în alte moduri, mă gândeam serios la ultima mea scăpare, aceea a
jertfei supreme - a sinuciderii prin mijloace extreme care ar fi putut pune la
adăpost partea sfântă din noi, sufletul nostru pe care nu-l voiam spurcat
pentru nimic în lume.
Aşa îmi amintesc cum la seminariile noastre primeam instruc ţiuni
precise cum să ne scăpăm sufletele noastre în cazuri extreme; când nu
puţini dintre confraţii noştri se aruncau în ape, în fântâni sau în alte situa ţii
pentru a nu da satisfacţie comuniştilor, sataniştilor să întineze partea sacră a
vieţii noastre. Mi-amintesc că, una din suratele noastre, fiind forţată să bea
laptele în Vinerea mare, l-a ameninţat pe comunistul - slugoi că i-l va da
între ochi şi chiar aşa a şi făcut. Astfel de atrocităţi se ţineau lanţ pentru a
ne intimida şi diminua credinţa noastră de mirese credincioase ale lui
Hristos.
Mi-amintesc cu groază cum m-am aşezat f\ră teamă în faţa maşinii
cu delegaţii de la raion care veneau special pentru noi. La plecarea din
mănăstire am făcut multe lucruri care azi nu se mai văd cu ochi buni. Am
dat foc la nişte cărţi însemnate, am luat o icoană făcătoare de minuni din
Sf. Altar. Şi poate am fi făcut şi alte fapte necugetate dacă Maica Domnului
nu ne-ar fi ajutat cu mila ei neştiută. Aşa se face că maica Epraxia visează
într-o noapte pe Maica Domnului care îi porunceşte să pună la loc, în Sf.
Altar acea icoană făcătoare de minuni pe care o luase, bineînţeles ca ajutor
în pribegia care deja îşi arăta colţii ei ascuţiţi.
Am continuat viaţa de muncitoare necalificate, într-o secţie a
adevăratei sinucideri; m-am îmbolnăvit cumplit având nevoie în această
perioadă de numai 8 intervenţii chirurgicale. Din această cauză am fost
pensionată pe caz de boală.
Am chinuit mult, locuind în diferite locuri câte trei în camere, dar
făcând economii după puteri, am ajuns, în sfârşit, împreună cu sora mea,
maica Epraxia, să cumpărăm o casă pe strada Dragoslav, unde locuiesc şi în
prezent.
Bunul Dumnezeu nu ne-a lăsat fără ajutorul şi mângâierea Sa.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
50
Nostalgia mănăstirii părăsite ne-a însoţit mereu şi în tot locul, îmi
mângâiam sufletul scriind cu durere:
De ce eşti, Sfântă mănăstire
Aşa de tristă şi pustie?
De ce-ţi plâng clopotele tale
Aşa duios, aşa cu jale?
Am convieţuit câţiva ani bunişori, aici în oraşul Fălticeni împreună
cu sora mea. Am simţit nevoia să ajutăm multă lume înlăcrimată care ne-a
cerut ajutorul în diferite şi grele probleme, echilibrând pe cei vii, dar şi
purtând de grijă răposaţilor. Sărim în ajutorul multor locaşuri sfinte din:
zonă, cu servicii la Sf. Altar, cu cele necesare Proscomidiei.
Dăm sfaturi prieteneşti şi creştineşti aşa cum ne pricepem mai bine
fără a ne pierde prietenii noştri, nici pe cei vechi, nici pe cei noi. Casa
noastră este şi rămâne, cât o vrea Domnul, loc binecuvântat de popas al
marilor noştri preoţi şi duhovnici ai locului.
~mpreună cu sora mea, maica Epraxia, am îmbogăţit viaţa noastră
monahală cu fapte creştineşti pe măsură. Am înfiat doi copii: Elena şi
Lăcrămioara; am ajutat ca nişte bunici credincioşi pe mulţi nepoţi în lupta
lor cu şcoala. Iată numele câtorva dintre ei: Ioan-Florentin, Nicolae,
Constantin, Ioan, Paula, pe Pr. Adrian, Doru, Bogdan şi pe alţii. Suntem
mulţumite în faţa lui Dumnezeu că, în disperarea prin care am trecut, am
găsit remediul, mângâierea şi echilibrul în tot ce am întreprins cu
Binecuvântarea Domnului.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru grija Sa nespusă.
~nchei aceste multe şi-nlâcrimate rânduri cu patru şi amare «Viersuri
de demult, la plecarea din mănăstire»:
"Rămâi cu bine, Sfânt Altar,
Lăcaş de închinare,
~n care am primit în dar
De-a pururea iertare"
(Monahia Antonia Hoidrag, Fălticeni).
Şi acestea:
Călătoare rândunele,
Trec în zbor spre casa, mea ,
Şi gândind cu dor la ele
Mă cuprinde jale grea.
T\mâie [i exil
51
Când spre casele iubite
Veţi abate lin din zbor
Şi-ţi vedea că-s năruite
De comunişti cotropitori.
Iar măicuţe plângătoare
Vor ieşi duioase-n prag,
Rândunele călătoare
Unde-i tineretul drag?
Să nu spuneţi că pe mine
~n robie m-aţi văzut,
Şi legată-n lanţuri grele
Eu mă plimb necunoscut.
Eu mă plimb prin umbră mută
Cu privirea către cer,
Căci nici cerul nu m-ajută
Când călugăriţe pier,
~mplinindu-mi ascultarea
Şi talantul ne-ngropând,
Mi-am făcut călătoria
Dând în lume altor rând. (Pribegie )
Şi:
Plângeţi azi îndurerate
Voi fecioare din Sion
Astăzi sunteţi aruncate
~n străinul Babilon.
Cât aţi fost voi de iubite
Colo-n muntele cel Sfânt
Azi de toţi sunteţi hulite
Fără nici un crezământ.
Vă-mbrăcaţi numa-n podoabe
Ca miresele cereşti,
Azi sunteţi ca nişte roabe
~n veşminte sărăceşti.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
52
Ieri cu Mirele la cină
Zilnic toate petreceaţi,
Azi în ţara cea străină
Cu contrarii vă cinaţi.
Astăzi casa e pustie
Şi Sionul e închis,
S-a dus dulcea veselie
S-au stins toate ca un vis.
Peste suflete cernite
S-a lăsat zăbavnic greu,
Lacrimi curg nestingherite
Bocete s-aud mereu.
A muţit şi cântăreaţa
Ţarinii dumnezeieşti,
Cel ce ne-ndulcea ospăţul
Cu vorbiri apostoleşti.
Căci aleasa-ntre alese
E-ngropată la-nchisoare,
Pusă în zăvoare dese
Jertfa stă pentru popoare.
Tace sfânta alăută
Care slujba vă-ndulcea,
Gura dragostei e mută
Ce pe mire îl vestea.
Plângeţi, plângeţi, o! fecioare,
Plânsul neamului întreg
Pribegia cât vă doare,
Doar puţini o înţeleg.
Să păziţi mereu nestinsă
Candelă spre-ntâmpinare
Ca să fie-n veci neatinsă
Sfânta Flacără-n chemare.
Va veni al vostru Mire
Cu lumina-ncununat,
T\mâie [i exil
53
Cu cereasca Lui oştire
Ca un Mare împărat.
El va izbăvi Sionul
De străinii care-l ţin,
Va învinge Vavilonul
Şi de domnul cel străin.
Peste Sfânta din cetate
Slava iar va străluci,
Iar voi înfrumuseţate
Lui mirese iar veţi fi.
Mâna Lui de daruri plină
Vă va încununa frumos
Cu argint şi cu lumină
Ca mirese-a lui Hristos. (Fecioarele Sionului )
Din aceeaşi sfântă M-re Râşca citez un alt text despre acest loc
prezentând situaţia mănăstirii din acea vreme, personalul mănăstirii, starea
materială şi felul cum s-a desfăşurat viaţa după aplicarea decretului 410.
"Mănăstirea Râşca, în viaţa de obşte cu un personal de 84 de maici şi
surori, cu doi preoţi duhovnici: părintele Pangratie Drăguţu şi părintele
Nazarie Chirilă şi maica stareţă stavroforă Nimfodora Baltag, adusă din
Mănăstirea Agafton de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Partenie Buşcu,
fiind atunci exarhul mănăstirilor. Mănăstirea Râ[ca era sub conducerea
Mănăstirii Slatina când Părintele Cleopa era stareţul acestei mănăstiri.
Mănăstirea Râ[ca avea 109 hectare pământ arabil, fâna] şi două iazuri cu
peşte, unul în faţa mănăstirii şi unul la pădure şi două hectare de vie la
Cotnari. La gospodărie aveam două perechi de boi, doi cai şi zece vaci,
porci şi păsări până la o sută. Consiliul mănăstirii era compus din amândoi
părinţii, Maica Stareţă Nimfodora Baltag, maica Epistimia Bejan, casieră,
maica Tecla Afloarei, secretară, maica Evlampia Bădilă, economă mare,
maica Antima Cociorbă, eclesiarhă mare, maica Tomaida Negrea, cu
primirea oaspeţilor, şi Teofana Scîntei, şefa atelierului de covoare. ~n anul
1959 a venit Părintele Porcescu de la Iaşi, părintele Costache Cercel de la
Fîntîna Mare şi domnul Galan care era împuternicit atunci şi ne-a spus:
"conform decretului nr... trebuie să părăsiţi mănăstirea de bună voie,
mergând fiecare de unde aţi venit, la colectiv". Trei luni de zile am stat fără
să ne supunem acestui ordin, dar venea miliţia şi ne spunea să dăm
declaraţie unde plecăm; după Sfintele Paşti am ieşit cu multe lacrimi
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
54
vărsate până atunci. Am intrat în filatura de in şi cânepă din Fălticeni ca
muncitoare la maşini, vreo 20 de maici, în rest, maica Nimfodora s -a dus la
Agapia Veche, Părintele Pangratie Drăguţ a intrat paznic la pădure, unde
l-au controlat să vadă ce avere i-a rămas de la mănăstire. El i-a dus în
camera unde stătea şi le-a arătat Ceaslovul, Psaltirea şi câteva icoane şi le-a
spus: dacă vreţi să le luaţi, vi le dau; nu, părinte, nu avem ce face cu ele.
Mai târziu, s-a dus la Mănăstirea Vorona, duhovnic al mănăstirii. Acolo a
murit. Părintele Nazarie Chiril\ s-a dus la Mănăstirea Neamţ, schitul
Ovidenia, unde a avut o moarte tragică: hoţii i-au dat foc după ce a venit de
la slujbă, spre 2 februarie, când a simţit paza de la muzeul lui Sadoveanu.
I-a rămas capul cât pumnul şi acuma îi ardea ficatul, nu mai ştiu în ce an,
rămăşiţele le-au pus în sicriu şi l-au înmormântat la Mănăstirea Neamţ. Noi
am intrat în filatură cu uniforma călugărească, în afară de scofie, trei luni
de zile, cu dulame lungi, baticuri negre pe cap; că nu aveam haine civile;
dar a venit o inspecţie de la Bucureşti şi i-a zis directorului: "maici ai, turn
ai, îţi mai trebuie o cruce deasupra şi mănăstirea este gata". Dar directorul a
spus: "dacă aş avea o sută de maici, aş lucra cu jumătate de filatură, ele la
nunţi nu se duc, la cumătrii şi petreceri nu se duc, sunt foarte corecte la
locul de muncă, sunt foarte mulţumit de ele". Şi nouă ne-a spus să ne
schimbăm uniforma că până la urmă, ăştia de la Bucureşti, mă fac stareţ, şi
în felul acesta am îmbrăcat haine civile...
Am lucrat în filatură 24 de ani, pe trei schimburi, şi am ieşit la
pensie. Trebuia să mai fac un an dar nu am putut că eram bolnavă cu
stomacul, aveam ulcer. Odată cu ieşirea noastră din mănăstire, s-a desfiinţat
şi gospodăria. Patru boi cu tot atelajul au fost daţi la Mănăstirea Văratec,
vacile şi caii au fost date la alte mănăstiri care au mai rămas. Maica
Nimfodora Baltag şi cu două surori ale ei, Valentina Baltag şi Agafia
Baltag au murit toate trei la Mănăstirea Slatina. Maica Epraxia Hoidrag a
murit şi este îngropată la noi, la Buciumeni. Maica Tomaida Negrea şi
Adriana Nastasoi au murit la Mănăstirea Predeal şi sunt înmormântate la
Sâmbăta de Sus. Maica Varvara Ilişescu a murit în Mălini şi acolo este
îngropată. A mai rămas sora ei, Miropia Ilişescu. Maica Antima Cociorbă a
murit la Agapia Veche, maica Barb\lat\ Evghenia este pensionară şi stă în
Iaşi, maica Velasia Hanganu, îngropată aici la Oprişeni şi multe care au
murit pe la casele părinţilor nu le mai ştim, care şi unde şi-au luat sfârşitul.
Maica Antonia Hoidrag este la casa ei, face prescuri şi colive pentru tot
oraşul, dar duminica şi în sărbători vine la mănăstire, la slujbă. Maica
Leonida Moceanu este îngropată la Târgu Neamţ, maica Iventia Popescu
este îngropată la Oneaga, la familia ei. Noi mulţumim Bunului Dumnezeu
că am ajuns; să ne ajute Maica Domnului să ne găsească sfârşitul aici, în
mănăstirea în care am făgăduit la călugărie...
Legat de Mănăstirea Râ[ca, vă mai spun că s-a făcut acolo şcoală
T\mâie [i exil
55
monahală timp de doi ani de zile, profesor era Prea Cuviosul Părinte
Antonie Plămădeală, şi ca administrator al Mănăstirii Râ[ca ne-a fost de
mare ajutor. Mănăstirea Slatina avea preoţi cu studii superioare
duhovniceşti; nu pot s\-l uit pe Prea Cuviosul Părinte Arsenic Papacioc;
datorită Prea Cuvioşiei Sale şi staturilor lui duhovniceşti sunt în mănăstire.
Au fost duhovnici de aur: Părintele Cleopa, Părintele Paisie pustnicul, care
nu se pot uita niciodată. Părintele Antonie Plămădeală a făcut şi doi ani de
închisoare, în timpul acela greu. După asta, a făcut doctoratul şi când mai
avea trei luni până să-l termine, l-au scos afară, cu decretul. A intrat ca
muncitor la o fabrică de mase plastice. Trei luni de zile a măturat deşeurile
de la maşini, dar după asta, văzând directorul că are studii superioare, l-a
pus la birou, îmi amintesc, când am dat examenul şcolii monahale, au
participat: ~nalt Prea Sfinţitul Sebastian, pe care l-am avut la toate
călugăriile care s-au făcut la Râ[ca, Prea Cuviosul Părinte Arsenie
Papacioc, maica Veronica Constantinescu, pe atunci stareţă la Mănăstirea
Agapia, şi directoarea Seminarului de maici din Agapia, pe Prea Cuviosul
Părinte Victor Ojog, profesor de muzică la Mănăstirea Neamţ, şi pe mulţi
alţii, care au sprijinit monahismul nostru. Mulţi au murit. Azi îi mai avem
pe ~nalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, pe Prea
Cuviosul Arsenie Papacioc, în prezent duhovnic la mănăstirea de maici
Sfânta Maria din Techirghiol. Ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Măicuţei
Domnului să scăpăm de timpuri grele ca atunci, să avem pace şi linişte în
ţara noastră. Amin". (Monahia Tecla Afloarei)
Ca să sintetizăm situaţia mănăstirilor şi schiturilor desfiinţate
conform decretului 410/1959, aici, în Eparhia Iaşului, putem să numărăm
pe degete ce mănăstiri au rămas active, cărora li s-a dat autorizaţie de
funcţionare: M-rea Neamţ, M-rea Secu, M-rea Cetăţuia, de călugări, iar de
maici, M-rea Agapia, M-rea Văratec, M-rea Suceviţa şi Moldoviţa. M-rea
Sihăstria a devenit azil pentru călugării bătrâni, iar M-rea Slatina, azil
pentru călugăriţele bătrâne, în aceste două mănăstiri au fost aduşi călugării
şi călugăriţele bătrâne, unde cele mai multe persoane au şi răposat fără a-şi
mai vedea mănăstirea de metanie.
~n Episcopia Romanului n-a mai fost nici o mănăstire autorizată, ci
toate au fost desfiinţate. Cele care au fost monumente istorice, ca: Putna,
Dragomirna, Sf. ~oan cel Nou, Suceava etc, au rămas cu un personal redus
pentru pază şi întreţinere.
Nu cunosc exact situaţia din Muntenia, dar şi în Eparhia Bucureştilor
n-au rămas decât M-rea Cernica, M-rile Căldăruşani şi Sinaia, de călugări,
iar de maici, M-rea Pasărea şi M-rea Ţigăneşti. Unele au devenit azile de
bătrâni, cum au fost: M-rea Dealul, pentru călugări, Viforâta, pentru maici.
~n Mitropolia Ardealului a rămas numai M-rea Sâmbăta de Sus, pentru
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
56
călugări, iar pentru călugăriţe, niciuna. ~n Mitropolia Olteniei, de asemenea,
au mai rămas pentru călugări mănăstirea Lainici, iar pentru călugăriţe,
mănăstirile Polovragi şi Tismana.
~n Mitropolia Banatului n-au rămas, decât ca tolerate, mănăstirile
Izvorul Miron şi Timişeni.
Iar la Arhiepiscopii şi Episcopii, după cum urmează:
Episcopia Râmnicului: pentru călugări, mănăstirile Cozia şi Frăsinei,
iar pentru călugăriţe, M-rea Horezu.
Episcopia Buzăului: pentru călugări, M-rea Ciolanu, pentru
călugăriţe, mănăstirile Răteşti şi Sihastru, pentru maici bătrâne.
Episcopia Romanului: n-a rămas nici o mănăstire cu drept de
funcţionare, ci doar ca monument istoric, M-rea Bogdana, care în cele din
urmă s-a transformat în mănăstire de maici.
Pe meleagurile Dobrogei funcţiona M-rea Cocoş, pentru călugări, iar
pentru călugăriţe, Celic-Dere. M-rea Saon era o anexă a Arhiepiscopiei.
Arhiepiscopia Clujului: a fost o singură mănăstire, de călugări,
Rohia, care datorită stareţului din acea vreme, Justinian Chira, s-a putut
dezvolta, devenind una din mănăstirile de seamă ale Ardealului.
Episcopia Oradiei: exista ca tolerată M-rea Izbuc, de călugări,
reînnoită de stareţul Orest Tretenia, cu binecuvântarea episcopului de vie
memorie Vasile Coman.
~n mare, cam aşa s-a procedat cu mănăstirile din ţara noastră.
Faptul că s-a publicat în revista Porunca vremii, nr. 1-2 / 2002,
articolul "Mărturii inedite privitoare la aplicarea decretului 410 / 1959", de
către un tânăr absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, d-nul
Răzvan Surcel, voi căuta să citez din mărturiile câtorva persoane
menţionate în acest articol şi în cartea de faţă:
"Originala ctitorie a lui Constantin Brâncoveanul, mănăstirea Horezu
a fost şi ea trecută sub lovitura necruţătoare a Decretului 410 / 1959.
Despre această problemă am reuşit să vorbesc cu maica proestareţă, care a
fost stareţă în acele timpuri şi cu monahia Eftimia Ciungara, care venise de
la mănăstirea Bistriţa.
Răzvan: Cine era stareţă la Bistriţa în acea vreme?
Maica Eftimia: Era maica Olga Gologan, ajutată de sora ei Teodosia
Gologan. Mănăstirea a întemeiat-o Epiharia Moisescu. Ea a fost la început
stareţă la Horezu şi avea mare trecere la Guvern, în timpul ei s-a făcut
obştea, fiindcă aici la Horezu, maicile erau de sine, fiecare avea casa ei. Şi
ea a obligat maicile să facă o obşte, şi unele care nu au vrut au plecat. Era
învăţată bine maica; are cărţi scrise de muzică care şi acum se folosesc, de
exemplu la praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Fiindcă se înmulţiseră copiii orfani, maica Epiharia a deschis un
orfelinat la Bistriţa, era după primul război mondial şi erau aduşi nu numai
T\mâie [i exil
57
orfani ci şi alţii găsiţi la poarta mănăstirii. Deci a făcut două orfelinate şi la
Horezu şi la Bistriţa. La Bistriţa era şcoală şi avea profesori dintre maici, pe
când la Horezu veneau din sat. La un moment dat, la Bistriţa erau aproape
1000 de persoane. Din fetele orfane au ieşit intelectuale care au fost trimise
pe la facultăţi. După Epiharia a venit stareţa Olga Gologan iar sora ei,
Teodosia, era secretară. Ultima stareţă a fost maica Evghenia Racoviţă,
profesoară de germană, crescută acolo.
Dacă s-au desfiinţat şcolile, toate maicile au intrat în Cooperativ ă. Şi
atunci, patriarhul Iustinian a fost de bună înţelegere cu statul, n-a stat să se
certe cu ei, a desfiinţat şcolile de la Bistriţa dar a făcut seminar pentru
maici la Plumbuita. Patriarhul a luat personalul didactic de la Bistri ţa şi l-a
dus la Seminarul de la Plumbuita.
R.: Care a fost motivul desfiinţării mănăstirii Bistriţa?
M.E.: Motivul a fost că vroiau să facă acolo şcoală pentru copiii
bolnavi mintal, fiindcă maicile nu produc pentru Stat. Le-a dat afară cu
forţa de acolo. Şi la Horezu, după 1959 s-a desfiinţat Seminarul monahal.
Eu eram în anul al IV-lea la teologie şi a venit ordin care spunea că n-au
voie să mai înveţe călugării şi călugăriţele.
Decretul i-a scos pe călugări şi călugăriţe din mănăstiri ca să meargă
să lucreze în fabrici, că aicea nu produc. Aveau o diplomaţie diavolească,
că i-a luat cu frumuşelul. A venit inspectorul de la Piteşti şi a zis aşa:
"Toate maicile să facă o cerere: unde se duc, la cine se duc..." Asta a fost o
şmecherie extraordinară ca să nu se facă tulburare. Apoi le zicea: "Dacă
umbli acuma brambura şi nu ieşi, nu te mai primeşte nimeni - în vederea
obţinerii unui loc de muncă." Şi ele de frică au ieşit. Veneau cu maşinile şi
ne încărcau. Iar pe unele le-a dus la Sibiu, la Braşov.
La mănăstirea Horezu au mai rămas vreo 9-10, fiindcă şi-au dat
seama că mai era nevoie de ele pentru întreţinerea mănăstirii. Eu veneam
de la Bucureşti şi ştiam că aşa era Decretul: toate pleacă sub 50 de ani,
afară de cele cu pregătire duhovnicească. Cu pregătire duhovnicească erau
cele cu şcoala monahală, cu seminarul, cu teologia, însă, la Bistriţa le-a dat
pe toate afară. Şi ele, de frică plângeau şi plecau. Le dădea câte 500 de lei
şi un rând de haine.
Fosta stareţă a mănăstirii Horezu mi-a relatat că şi ea a fost obligată
de către autorităţi să scoată în jur de 40 de maici din mănăstire. Pentru o
parte a intervenit, motivând că e necesar să nu rămână mănăstirea pustie,
tocmai când s-a deschis şantier de restaurare. "Veneau liste, primeam
telefoane, şi de la episcopie veneau presiuni, că la Prea Sfinţitul îi era frică
de ei: «Duceţi-vă, ca să mă scap de ei!»
R.: După '59 comuniştii mai veneau să interogheze sau să
controleze?
Maica proestareţa: Păi, veneau, dar ei nu erau oameni răi, erau tot ai
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
58
noştri. Şi dacă veneau, vroiau să se informeze cine a venit şi ce urmăreşte.
La masă când veneau străinii, discutam banalităţi pentru că atunci când ne
întrebau despre ce s-ar fi discutat, le ziceam: "Aaa! Eu am condus discuţiile
- fleacuri."
~n fiecare lună trebuia să prezentăm raportul: cine a venit, câţi străini,
ce s-a vorbit etc.
R.: S-au atins comuniştii de patrimoniul mănăstirii?
M. pr.: Nu, nu s-au legat. Sora lui Ceauşescu şi-a făcut un covor
aicea. A lucrat Domnul şi nu i-a lăsat să vină. Dacă venea cucoana cine ştie
ce făcea.
~n fiecare an făceam cursuri de ghizi şi veneau cei mai buni profesori
de la Academie. S-au ţinut la Cozia, Sinaia, Bucureşti, Techirghiol.
Securiştii erau periculoşi. Veneau aici şi spuneau: "Maică, ce tot spui
la ăştia poveşti? - Nu-s poveşti, eu le citesc de pe pereţi." Noi aveam
cursuri de ghizi care erau în aşa fel concepute încât protejau poporul,
cultura, neamul şi sfinţii despre care nu puteai vorbi atunci. Veneau ca
fiarele împotrivă şi plecau blânzi. Veneau miniştrii cu cucoanele lor şi
făceau pomelnic f\ră să vadă soţiile lor şi ele făceau pomelnic fără să vadă
soţii lor. Erau credincioşi dar se fereau şi de umbra lor.
R.: Primii ani după Decret au fost mai grei pentru viaţa mănăstirii?
M. pr.: Primii 5 ani după Decret au fost mai grei. Nici pâine nu ne
dădea voie să luăm. Noi, ca să luăm pâine de la Horezu, ne sculam la
miezul nopţii şi mergeam cu calul.
R.: Aţi avut viaţă liturgică, aici în mănăstire, după Decret?
M. pr.: Da, am avut preot, viaţă liturgică, tot timpul. Trebuia să ne
purtăm cu multă diplomaţie cu Securitatea. Nu trebuia să te iei în gură cu
ei, aveau şi ei superiorii lor. Toţi străinii care veneau, erau urmăriţi prin
noi, fiindcă ne avertizaseră că străinii îşi găsesc locuri ascunse în mănăstire
şi îşi schimbau acte între ei, documente.
R.: ~nainte de Decret câte vieţuitoare avea mănăstirea Horezu?
M. pr.: Erau aproximativ 120, cu tot cu seminaristele. Ne-au scos din
ordinul Episcopiei, şi Episcopia din ordinul Statului."
Despre M-rea Cozia, citez din acelaşi autor:
"Părintele stareţ Gamaliil îşi aminteşte perfect ziua de 9 martie 1960,
când Episcopia Râmnicului a chemat pe toţi stareţii din eparhie pentru a fi
instruiţi în aplicarea Decretului 410 / 1959. De faţă erau Prea Sfinţitul Iosif,
inspectorul cultelor Bărbulescu, ce s-a dovedit radical în aplicarea
prevederilor Decretului şi toţi stareţii din întreaga eparhie a Râmnicului.
Fiecare stareţ a fost obligat să facă o statistică a vieţuitorilor din mănăstirile
şi schiturile pe care le conduceau şi să comunice numărul disponibilizaţilor.
~n cazul mănăstirii Cozia, în acea vreme au fost 30 de vieţuitori, iar după
T\mâie [i exil
59
Decret trebuiau să rămână 4.
Văzând situaţia critică şi dureroasă în care era pusă mănăstirea
Cozia, părintele stareţ Gamaliil care era stareţ şi atunci, a înaintat P.S. Iosif
o cerere prin care îşi dădea demisia în cazul în care nu vor fi respectate
condiţiile pe care le-a formulat în cerere, spre exemplu: solicita un număr
de 8 călugări fiind nevoie de ei atât pentru viaţa liturgică cât şi pentru
întreţinerea mănăstirii. Respectiva cerere a fost aprobată în mod tacit de
către Episcopie. Părintele stareţ Gamaliil mai păstrează încă acea cerere de
demisionare pe care am citit-o şi eu.
De asemenea, comuniştii au confiscat toate pământurile şi averea
mănăstirii.
Pe diverse motive, stareţul mănăstirii Cozia a fost chemat la
Bucureşti şi anchetat de Securitate. De altfel, mănăstirea primea deseori
inspecţiile Securităţii care controla numărul de călugări şi starea lor de
spirit.
După restaurarea frescei interioare, tovarăşa academician Ceauşescu
a dat dispoziţie ca să nu se mai oficieze slujbe în biserica mănăstirii pentru
a nu se degrada fresca proaspăt restaurată. Aşadar, monahii au fost nevoiţi
o perioadă de timp să oficieze sfintele slujbe în bolniţa mănăstirii unde se
afla o pictură murală mult mai valoroasă! Au fost cazuri când mai oficiau
sfintele slujbe în biserica mănăstirii, dar când treceau tovarăşii sau
oficialităţi de la Bucureşti, erau înştiinţaţi dinainte ca nu cumva să încalce
ordinul tovarăşei.
Părintele Gamaliil consideră că, de nu era sprijinul Occidentului,
mănăstirea Cozia urma să fie desfiinţată.
Părintele stareţ îşi aduce aminte că P.S. Iosif a fost o persoană
fricoasă, temătoare, care şi-a lăsat fără sprijin călugării într-o perioadă când
aveau mai mare nevoie de sprijinul său. După cum mărturisea părintele,
într-o şedinţă, P.S. Iosif s-a ridicat făcând următoarea afirmaţie: "Şi fără
monahism merge înainte Biserica". Sau a mai fost un alt episod în care un
părinte vizat să părăsească obştea mănăstirii Turnu s-a ascuns în cuptorul
de uscat prune din care a refuzat să mai iasă. Drept urmare, P.S. Iosif le-ar
fi zis celorlalţi călugări: "Dacă nu-l puteţi da afară, atunci ieşiţi voi din
mănăstire!"
Despre acelaşi subiect, cu maica stareţă a Mănăstirii Bistriţa de
Vâlcea, Mihaela Tamaş, şi monahia Maftidia, "cea mai bătrână maică din
obştea mănăstirii":
"~nainte de Decret, maica Mihaela fusese monahie la schitul
~nălţarea Domnului din eparhia Romanului. Acolo erau 20 de vie ţuitoare.
Decretul a zdrobit viaţa monahală a acestui schit în vremea toamnei,
aducând după sine şi desfiinţarea sa. Maicile, când prindeau de veste că vin
oamenii Securităţii, fugeau şi se ascundeau prin pădure. Dar acest obicei nu
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
60
l-au putut continua până la infinit. Fiind nevoite să-şi câştige existenţa în
societate, au intrat ca muncitoare necalificate prin fabrici. Conform
mărturiei maicii Mihaela, în primii 5 ani după Decret fostele maici ale
schitului au fost urmărite pas cu pas de către Securitate.
După Decretul 410/1959, în eparhia Romanului, din totalul de
mănăstiri şi schituri de care dispunea, a rămas o mănăstire de maici,
Sihastru, unde au fost aduse stareţele de la schiturile şi mănăstirile
desfiinţate din această eparhie şi un schit de călugări, Nichifor, doar aceste
două aşezări monahale au rămas în picioare după tăvălugul Decretului.
Reuşind să scape de hărţuiala Securităţii, maica Mihaela a plecat la
mănăstirea Suceviţa. Aici situaţia nu era atât de precară ca şi în alte părţi,
fiindcă stareţa acestei mănăstiri, maica Xantipia avea un frate în
conducerea Securităţii din Iaşi, şi drept urmare mănăstirea Suceviţa se
bucura de un regim de toleranţă din partea autorităţilor.
Maica Mihaela îşi aminteşte că de câte ori venea Ceauşescu în vizită
la mănăstirea Suceviţa, din fericire rar, mănăstirea era împânzită de
securişti. Toate bucatele ce urmau să fie servite preşedintelui şi
oficialităţilor erau testate ca nu cumva să fie otrăvite.
Răzvan: Comuniştii au desfiinţat mănăstirea Bistriţa, sau au lăsat aici
câteva vieţuitoare?
Maica Mihaela: Au adus aici o şcoală profesională specială
de copii înapoiaţi mintal şi pe maici le-au scos afară.
R.: Pe toate?
M.M.: Nu. Numai două au oprit pentru îngrijirea bisericii şi copiii au
locuit în toată mănăstirea; iar pentru cele două maici au lăsat aici două
camere şi una pentru preot, încolo tot ne-au luat.
R.: Şi atunci din ce trăiaţi?
M.M.: Aveam aicea în faţă o grădină de zarzavat pe care nici asta
n-au vrut să ne-o lase. Şi au locuit -copiii - până s-a stricat tot, de nu se mai
putea locui. Pe urmă i-au scos afară şi le-au făcut un internat -funcţionabil
până în ziua de astăzi - tot pe locul mănăstirii.
R.: Cam câte maici aţi fost înainte de Decret?
M.M.: Păi am fost până la 2-300. Aici a fost grădiniţă de copii,
şcoală primară, liceu teoretic şi industrial. Veneau eleve din toată ţara să
facă liceul aici, aşa că eram până la 800 de suflete de toate.
R.: Pe ce motiv au desfiinţat mănăstirea? O bănuia că ţine legătura cu
partizanii?
M.M.: Nu ştiu. Maica stareţă a noastră zicea aşa: "Pleacă ai noştri,
vin ai noştri". Era foarte miloasă. Când au scos maicile de aici, maica
stareţă Evghenia Racoviţă s-a dus la mănăstirea Govora şi acolo şi-a
terminat viaţa. Aici au rămas două maici: una nu mai este, şi eu. Sfântul
Grigore ne-a ajutat în toate.
T\mâie [i exil
61
R.: Maicilor scoase le dădea o sumă de bani?
M.M.: Nu le dădea nimic. Nici salariu nu le dădea. Aici a fost
mănăstire de călugări la început, până în 1916. Şi stareţa a fost directoare la
Bucureşti, la Leagănul Sfânta Ecaterina. Avea două nepoate la şcoala
normală de acolo. De acolo, împreună cu nepoatele astea două au venit aici.
Şi s-a unit Leagănul Sfânta Ecaterina cu orfelinatul de la Palatul Ghica şi
au venit toţi copiii aici. Eram în locul ăsta vreo 24 de copii şi pe urmă, când
s-a auzit că se face orfelinat aici, a început să aducă lumea copiii săraci.
Apoi Primăria capitalei trimitea copiii pe care-i găsea pe străzi, abandonaţi.
Eu de atunci sunt aici, din 1916. Se primeau copii numai de la trei ani în
sus, că nu avea cine să-i crească dacă erau mai mici.
La noi se făcea cor. Eram atâtea sute. Venea lumea de la Bucureşti să
asculte corul maicilor de la Bistriţa; ziceau: "corul Bistriţei întrece corul
patriarhal!". Venea şi regina Maria cu Mihăiţă. Era o sărbătoare, atunci, la
Bistriţa. Maica stareţă a compus şi un cântec pentru primirea reginei:
"Regină înaltă, stea slăvită
Ce ne apari zâmbind voios
Ca steaua albă răsărită
Pe cer când s-a născut Hristos.
Bine-ai venit, bine-ai venit
De fericire-ţi facă parte Cel de sus
Cum nouă scumpă a ta sosire
Azi fericirea ne-a adus
R.: Pe maici le-a scos după prevederile Decretului 410?
M.M.: Aşa se auzea, dar au scos şi de la 70 de ani. La noi nu au fost
aşa maici în vârstă. Vă închipuiţi, dacă am fost crescute aici de la 3-4 ani...
Şi eu sunt aicea de la 4 ani şi jumătate.
R.: Maicile au fost scoase treptat sau toate odată?
M.M.: Nu toate odată, veneau liste. Zicea că scoate până la 50 de ani
şi eu aveam 51 de ani. Erau unele care mai spionau pe colo, pe colo şi
spuneau la Securitate. Tot se auzea ce făceam aici. Aveau ei oamenii lor.
Nu ştiu dacă erau maici.
R.: Pe dumneavoastră şi pe cealaltă maică v-au oprit în mănăstire pe
anumite considerente?,
M.M.: Noi aveam în grijă biserica mare şi bolniţa.
R.: Patriarhul Iustinian, care era prieten cu maica stareţă, nu a putut
interveni în favoarea mănăstirii?
M.M.: Nu, nimeni nu a putut face ceva, n-au putut interveni. Ei au
scos tot ce au vrut.
R.: După desfiinţare mai avea mănăstirea preot?
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
62
M.M.: Ne-a lăsat preotul paroh care avea însă încă trei biserici:
Schitul Păpuşa, la Păr şi Pietreni. Nici preot nu aveam. Acesta venea la trei
săptămâni şi făcea slujbă. Nici clopotele nu ne-au dat voie să le tragem nu
ştiu câţi ani. Cineva din sat a făcut o cerere la episcopie şi atunci ne-a dat
voie. Era foarte strict la început".
Continuăm cu următoarele convorbiri cu părintele ieromonah Pavel
Ioniţă "ultimul martor din obştea acestei mănăstiri (Mănăstirea Bodrog)
care a suferit prigoana comunistă."
Răzvan: Părinte, v-aş ruga să-mi istorisiţi câte ceva despre Decretul
410 / 1959, cum s-a aplicat aici la mănăstirea Bodrog?
Părintele Pavel: ~nainte, la mănăstire era bună rânduială în toate,
însă, de la o vreme vedeam din partea conducerii o răceală faţă de
rânduielile pe care le cerea credinţa. Vedeam aici, în mănăstirea noastră» că
venea adesea Miliţia şi Securitatea. Erau atunci la noi vreo 3 fraţi care erau
mai noi. Odată a venit un ordin de la Episcopie, prin care se solicita studii
teologice. Cei trei aveau clasele primare, ştiau să scrie şi să citească.
R.: Cam prin ce an s-a întâmplat aceasta?
P.P.: Prin 1958. Şi atunci i-au dat afară, trei deodată. Ne-a pus pe
gânduri faptul acesta. Printre noi mai era unul mai bătrân, părintele Iov,
care făcuse de două ori puşcărie pe motiv că fusese legionar. Legionarii nu
aduceau un rău, ci erau oameni care aveau credinţă, voiau să facă un bine.
Fostul regim l-a căutat pe acest om şi l-a găsit aici, la Bodrog. Pe motivul
acesta, mănăstirea a fost luată la o atenţie deosebită din partea Securităţii,
crezând că acest părinte cine ştie ce politică anticomunistă făcuse cu noi.
Ori acest om îşi vedea de treabă şi nu ne dădea nouă sfaturi politice. S-a
pus problema să fie schimbat de la această mănăstire. Eu, cel puţin eram cu
el, îi ţineam partea. ~n 1959, aproape de Paşti, într-o noapte, au venit aici la
mănăstire armata cu reflectoare şi l-au ridicat pe părintele Iov. Au
percheziţionat cu de-amănuntul toată mănăstirea să vadă dacă nu sunt arme
ascunse. Nu s-a aflat nimic. La poarta mănăstirii era un camion cu prelată
în care l-au suit pe părintele Iov şi mai erau acolo şi alţii printre care şi
monahia Patricia de la Gai, fosta stareţă. După ce au plecat am găsit uşile
de la biserica mănăstirii larg deschise, uşile Altarului deschise, au intrat pe
uşile Altarului profanându-l prin nesăbuinţa lor, neţinând seama de
sfinţenia Bisericii. Când s-au dus, noi am rămas plângând. Eram aproape de
Sfintele Paşti. Să nu aibă nimeni parte de aşa sărbători triste cum am avut
noi!
După aceea şi eu, prin faptul că mai înainte eram cu el, la vreo lună,
a venit consilierul episcopiei, pe la ora l (13), când eram noi la mas ă, unul
Vancu şi cu Macovei. Au venit şi m-au chemat de la masă. Consilierul:
Vancu se uită la mine şi zice: "- Părinte Ioaniţă, scurt pe doi, dumneata
T\mâie [i exil
63
trebuie să părăseşti mănăstirea". " - Eu ? Cum să părăsesc mănăstirea? Că
eu am venit la mănăstire pentru ca aici să-mi fie viaţa, aici să-mi fie masa,
aici să-mi fie şi mormântul." Mi s-a înegrit în faţa ochilor. Ei m-au observat
cum tremuram plângând. S-au sculat şi m-au lăsat pe bancă. Am plâns cum
nu ştiu să mai fi plâns vreodată. Ei au crezut că mă voi bucura că mă scot
din mănăstire. Mi-au dat ordin ca a doua zi de dimineaţă să fiu la episcopie,
dar ras. Eu nu m-am ras. M-am dus aşa la episcopie. Când m-am dus la
episcopie, împuternicitul de atunci, unul Câmpeanu, m-a ţinut acolo vreo
două ore. După vreo două ore a ieşit afară şi m-a văzut că-s neras. S-a uitat
la mine şi mi-a zis: "Ei, du-te înapoi şi stai acolo". Eu eram atunci în postul
de econom al mănăstirii şi n-avea cine să conducă treburile ei. Pe acest
motiv mi-au dat drumul.
Părintele Ioasaf Murzenco, preot al acestei mănăstiri, s-a retras la o
parohie şi Mamima stareţul s-a retras la o biserică de mir ca paroh. Ei au
simţit ceva. Am rămas eu calul de bătaie aici în mănăstire. Mai era bătrânul
Isaia de vreo 60 de ani şi mai câţiva. Toţi eram dezorientaţi. Preot nu
aveam la Altar. Nu era cine să ne facă slujbele. Era un preot bătrân în Arad
şi el mai venea şi ne făcea slujbe la biserică.
Trăia pe atunci Prea Sfinţitul Andrei Magieru - el s-o ţinut dar n-o
putut să fie atât de tare să le ţină piept ci şi el a trebuit să se plece în faţa
lor. A căzut pe pat de boală care l-a ţinut un an de zile şi nu se mai putea
cere audienţă la el. A venit veste că Prea Sfinţitul Andrei Magierul a murit.
Eu şi monahul Damaschin care era cioban la oi şi surd, am hotărât să
mergem la episcopie să citim Psaltirea la capul Prea Sfinţitului, însă
consilierul nu ne-a aprobat: "Staţi liniştiţi acasă". Atuncea am citit-o toată
noaptea în mănăstire.
După o lună de zile a venit acela care m-a dat afară, preotul Macovei.
Eu eram econom şi magaziner, şi vine şi-mi cere cheile de la magazie.
Preotul era pregătit cu ceară, hârtie, ştampilă, să meargă la uşile magaziilor
şi să pecetluiască uşile. A sigilat chiliile goale, iar nouă ne-a pus în vedere
ca până seara să părăsim mănăstirea. Eu i-am cerut răgaz de câteva zile
până îmi găsesc un loc unde să merg. Atunci părintele Macovei s-a întors şi
a zis (era în faţa bisericii): "Să nu care cumva să-mi daţi prilej să anunţ
Miliţia. Aici se va desfiinţa! Va lua măsuri Statul! Va face ce va găsi el de
cuviinţă!", adică mănăstirea se va desfiinţa şi fără să mai zică nimic a
plecat. Eu am rămas cu lacrimi pe faţă. Reverenda şi rasa mi-au fost oprite
în mănăstire că nu era voie să ieşim cu ele. Când m-am ras, nu mi-a trebuit
apă căci mi-au curs lacrimile. La plecare ne-a dat vreo 1500 de lei, sumă
stabilită în funcţie de bugetul episcopiei.
Am plecat atunci în Moldova, la mănăstirea Sihăstria, unde am stat
un an şi nouă luni. Părintele Cleopa nu era atunci acolo, era ascuns la nişte
credincioşi. Mănăstirea nu se mai numea Sfânta Mănăstire Sihăstria ci
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
64
azilul de bătrâni Sihăstria. Aşa că am stat pe acolo şi stareţul Caliope mi-a
zis: "Nu poţi sta la mănăstire că nu avem voie să ţinem pe aicea. Ci mergi
în pădure şi te angajează ca muncitor şi atunci avem pe aici o casă în care
îţi dăm o cameră". Trebuia să lucrez la pădure cel puţin 17 zile lucrătoare
pe lună, fiindcă altminteri nu eram ţinut nici acolo. Eu am lucrat nu pentru
bani ci pentru a sta lângă mănăstire.
Mănăstirea era locuită numai de bătrâni, vreo 60, care aveau aprobat
un bucătar mai tânăr. Erau dintre bătrâni persoane care se puneau de acord
cu regimul. Am simţit că sunt urmărit şi am fost nevoit să plec.
Apoi m-am întors la Bodrog şi părintele bătrân de aici mi-a zis să
stau prin apropiere fiindcă era nevoie de mine acolo. Unul dintre călugării
bătrâni fusese dus la azilul din Arad. La Bodrog mai era monahul
Damaschin cu câteva oi şi încă un olog.
Avea grijă atunci de mănăstire Sfânta Episcopie. Comuniştii au
confiscat tot avutul mănăstirii, pământ, grădini, grajduri, vite. Toate erau la
colectiv. Mănăstirea avea numai biserica şi cele două clădiri cu chilii. Eu
atunci nu stăteam în mănăstire ci prin sat, pe la oameni. Am obţinut
aprobare de a lucra la mănăstire cu condiţia de a nu sta acolo. Atunci era
episcop înaltul Nicolae.
Când a venit Prea Fericitul Teoctist ca episcop la Arad, avea nevoie
de un om de credinţă şi atunci, părintele consilier Ioan Nădăban m-a
recomandat pe mine. La l ianuarie 1963 am fost integrat în personalul
episcopiei... Abia în 1983 am fost transferat la mănăstirea Bodrog şi
hirotonit ca preot.
Că scris este: "Fără ştirea lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă" şi eu
m-am consolat cu gândul acesta. Cei care ne-au scos afară erau convinşi că
Biserica lui Hristos în frunte cu mănăstirile se vor termina. Acel om care
ne-a dat afară, preot fiind, a strigat către noi care mai eram acolo: "Ieşiţi
afară toţi! Putorilor! Ce staţi ca nişte trântori în acest loc!?" El a fost
convins că aceşti comunişti vor termina cu Biserica, mai ales că fratele
acestui preot era căpitan de Securitate în oraşul Iaşi. Să ne întrebăm,
Doamne fereşte, ce preot a fost acela?
Constantin Hrehor: Cutremurătoare realitate! Sunt convins că încă
mii de pagini aşteaptă să fie acoperite cu negre mărturii de acest fel...
Paralel cu această lucrare - care nu-i altceva decât o contribuţie modestă, cu
valoare istorică, aducând în prim plan un moment tragic din via ţa Bisericii
româneşti, pe nedrept şi nemotivat ocolit încă -, spre tipar îndrept o lucrare
cu multe puncte tangente, "Muntele mărturisitor". Acest op are în vedere o
epocă peste care nu s-au prea aplecat istoricii, sau despre care, deşi s-au
scris câteva cuprinzătoare cărţi - e de văzut mai ales seria "Biblioteca
Sighet", încă are imense faţete nevalorificate. Rezistenţa armată din munţii
T\mâie [i exil
65
Bucovinei, începând cu primul nucleu, până la capturarea ultimului
temerar, în 1957, dar şi aspecte ale fenomenului şi din alte zone ale ţării,
înscrie între personaje şi chipuri de slujitori ai Bisericii, acuzaţi, vânduţi,
condamnaţi, închişi, martirizaţi de acelaşi regim ateu care a declanşat
prigoana şi...exilul din 1959...
Gherasim Putneanul: E foarte bine că amintiţi contribuţia Bisericii,
că puneţi în relief figuri de slujitori, de prigoni ţi şi martiri. Se va înţelege
astfel şi mai bine că Rezistenţa nu a fost o aventură a unor inşi "sihăstriţi"
în munţi...
Ca să mai rămânem în evocare, nu de amintirile mele voi uza ci, îmi
permit să citez mai departe din interviul amintit. Iată o convorbire cu
monahia Patricia Cod\u de la Mitropolia Banatului:
"Răzvan: Maică, v-aş ruga s\-mi povestiţi despre evenimentele ce au
însoţit aplicarea Decretului 410/1959.
Maica Patricia: Decretul a scos tot tineretul din mănăstiri. La
mănăstirea Viforâta s-a făcut casă sanatorială pentru maicile pensionare,
dacă voiau să primească pensie, dacă nu, stăteau la mănăstirile lor fără
pensie şi nu aveau cu ce să trăiască, în mănăstiri au rămas cele bolnave şi
cele peste 50 de ani.
R.: Ce s-a întâmplat la mănăstirea Gai?
M.P.: Nu ştiu, că eu atunci am fost arestată. Atâta ştiu că s-a
desfiinţat mănăstirea, le-a expediat pe maici şi au făcut acolo o crescătorie
de pui.
R.: De ce v-au arestat?
M.P.: Pentru activitate religioasă, crimă de uneltire împotriva ordinii
publice. Pe oficialităţile de atunci ale Aradului le-a deranjat progresul
mănăstirii Gai. Secretara de la primărie mi-a spus că într-o şedinţă s-a pus
în discuţie mănăstirea Gai, care umbreşte activitatea colectivelor pentru că
vin elevi de la şcoli şi văd ordinea şi frumuseţea de la mănăstire şi văd
mizeria şi dezordinea de la colective. Asta i-a deranjat întâi, în al doilea
rând, pe secretarul de partid, care era unul Baba, un analfabet care nu se
ocupa decât de desfrâu şi de chefuri, asta i-a fost activitatea, l-a deranjat
faptul că nu se poate face colectivizare, dând vina pe mănăstire. S-a ridicat
în timpul unei şedinţe şi a zis profesorilor adunaţi acolo: "Am auzit că vă
duceţi la Gai! O aranjez eu pe stareţa aia!"
~mputernicitul Câmpeanu, pe care l-am rugat să dea o declaraţie în
legătură cu activitatea mea, că nu am făcut absolut nimic fără aprobarea
Episcopiei şi a lui, a zis că nu poate să o dea. După ce m-a arestat, mi-a
spus că am fost condamnată fără nici un motiv.
M-au ţinut 5 luni şi 5 zile în Securitate, ca să-mi găsească motiv de a
mă aresta. Atunci au găsit că prin 1940 şi ceva, când s-au desfiinţat toate
asociaţiile ("Rugul aprins", "Oastea Domnului"), mi -au găsit o scrisoare de
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
66
la nişte credincioase de pe lângă Brad, în care scriau: "Maică Stareţă,
ne-am adunat toate de la Oastea Domnului şi ne-am gândit să adunăm nişte
poame ca să le trimitem la mănăstire". Asta au găsit-o şi au spus că am
făcut parte din Oastea Domnului.
A[m] avut la mănăstire o maică de la Mâsca, a cărei familie
credincioasă mă tot ruga să mă duc la Mâsca, fiindcă sunt acolo femei
bătrâne care nu pot veni la Arad şi ele n-au văzut o maică ortodoxă
niciodată. Ştiam că nu-i bine să merg acolo şi tot am amânat, în cele din
urmă, am făcut o cerere la episcopie pentru a merge acolo, care mi-a fost
aprobată. Şi m-am dus împreună cu 2 maici. După Sfânta Liturghie ne-au
chemat oamenii la ei în vizită. Şi atunci a zis - Securitatea - că am cântat
cântece de la Oastea Domnului, am participat la adunările ei şi că am fost
membră a sa.
La anchetă una spuneam şi alta se consemna. Ne punea să semnăm
declaraţiile. Nu trebuia să semnez, dar am crezut că mă achită, după felul în
care au decurs lucrurile şi când colo, am fost condamnată la 15 ani muncă
silnică.
R.: Şi câţi ani aţi făcut?
M.P.: 5 ani 3 luni şi 19 zile.
R.: Şi unde v-au dus?
M.P.: La Jilava, Miercurea Ciuc, Arad, Timişoara şi Oradea. Şi când
am ieşit, P.S. Teoctist a renovat mănăstirea şi a rânduit să se poată face
slujbă acolo, duminica şi-n sărbători.
R.: Ce s-a întâmplat cu lucrurile din mănăstire?
M.P.: De la Episcopie, preoţii Vancu şi Oros au distrus şi au furat
lucrurile.
Apoi maica Patricia mi-a povestit şi despre părintele Macovei, cel
care, cu brutalitate a alungat călugării mănăstirii Bodrog.
M.P.: Macovei era preot în Gai. De la început a fost contrariat
fiindcă a vrut să fie administratorul mănăstirii şi eu am spus că nu am
nevoie de administrator, eu pot să conduc mănăstirea şi fără administrator.
Atunci a ameninţat credincioasele că dacă mai vin la vecernii la mănăstire,
le dă afară din biserică. Dar ele tot au venit. El ne-a reclamat fiindcă a
văzut că pun pomelnice pentru cei închişi. Şi când au venit să mă aresteze,
prima dată au intrat în Altar şi au pus mâna pe pomelnice.
R.: Când a fost reînfiinţată mănăstirea Gai?
M.P.: La l mai 1955 s-a reînfiinţat mănăstirea. ~nainte Episcopia avea
200 ha de pământ în jurul mănăstirii pe care le-a dat în arendă la
Penitenciar ca să le lucreze. Aşadar, în clădirile mănăstirii au stat deţinuţii,
care au distrus până şi podelele fiindcă tăiau lemne pe ele.
T\mâie [i exil
67
R.: Cum de s-a reînfiinţat mănăstirea Gai într-o perioadă când
Biserica era prigonită?
M.P.: A apărut un decret în 1955, prin care tuturor monumentelor
istorice trebuia să li se redea frumuseţea şi valoarea lor. Pe baza acestui
decret s-a reînfiinţat mănăstirea Gai. P.S. Andrei m-a chemat de la
mănăstirea Ţigăneşti, - acolo eram -, să vin la Arad, la Gai. Am înfiinţat la
mănăstire ateliere de ţesătorie, croitorie, tricotaje. Vara lucram la grădinărit
iar iarna în ateliere.
R.: Cine a fost inspectorul cultelor la Arad?
M.P.: La Arad era Câmpeanu, era învăţător şi greco-catolic.
R.: Ce puteţi spune despre atitudinea P.S. Andrei?
M.P.: P.S. Andrei a fost socotit reacţionar de către comunişti, însă,
părintele Oroş, care de 2 ori a trecut la greco-catolici şi înapoi şi cu Vancu,
fost greco-catolic, dirijau Episcopia.
R.: Când aţi ieşit din închisoare, aţi venit la Timişoara?
M.P.: Nu. ~n familie, că nu m-a primit nimeni. Tot timpul eram
suspectată să nu mă duc la mănăstire. Şi veneau deseori de la Securitate ca
să mă întrebe ce gândesc, ce fac.
R.: Aţi reuşit să vă angajaţi undeva?
M.P.: Am fost la Episcopie şi mi-au zis că nu au post pentru
pregătirea mea, ca licenţiată. Dar până la urmă am lucrat la atelierul de
lumânări câtăva vreme. Apoi am fost 5 ani contabilă.
După ce am venit de la închisoare, am stat 6 săptămâni în spital, că
nu aveam putere să umblu.
~n 1975 m-a chemat înaltul Nicolae care mă cunoştea de la
Bucureşti, de la Facultatea de Teologie, să vin la Mitropolie. Şi am venit
după un an, după ce înaltul Nicolae a dat garanţii pentru mine.
R.: Dar ce s-a întâmplat cu maicile de la mănăstirea Gai, după ce
aceasta a fost desfiinţată?
M.P.: O parte din ele au plecat la părinţi, altele au rămas în Arad şi
s-au angajat. A rămas în mănăstire numai o maică bătrână, bolnavă de
plămâni, care făcea prescuri la biserica din sat. Asta-i tot ce ştiu".
Şi o concluzie, din aceeaşi tematică:
"Iată, în încheiere, o întâmplare adevărată ce s-a petrecut la Sibiu şi
pe care maica Patricia mi-a povestit-o:
"La Sibiu a fost o profesoară de religie, - încă se mai preda religia în
şcoli, - care le-a vorbit elevilor despre dovezile existenţei lui Dumnezeu la
lecţia la care era asistată de un inspector. Inspectorul avea pălăria pusă pe
catedră. La finalul lecţiei, inspectorul a vrut să arate că ceea ce a spus
profesoara este fals. Şi a zis: "Copii, vedeţi cuierul?" "îl vedem". "Există
cuierul?" "Există". "Ce dovezi avem că există?" "Că-l vedem". Şi prin
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
68
întrebări de genul ăsta a vrut să scoată în evidenţă că numai ceea ce cade
sub simţuri există. "Vedem pe Dumnezeu? Nu-L vedem. ~n concluzie, nu
există! "Asta a fost concluzia. Şi atunci profesoara a intervenit: "Copii,
vedeţi pălăria domnului inspector pe catedră?" "Vedem". "Există pălăria?"
"Există". "Ce dovezi avem că există?" "O vedem". "Vedeţi mintea
domnului inspector sub pălărie?" "Nu". "Există?"; Nu!" Pe chestia asta era
să fie dată afară din învăţământ, însă ~naltul Bălan a intervenit pentru ea".
(Din Porunca Iubirii, nr. 1-2/2002, pag. 66-76)
Constantin Hrehor: Momentului istoric pe care nu gratuit îl numim
"roşia captivitate babilonică", care înscrie arestări, torturi, condamnări,
ucideri de slujitori ai Bisericii, dărâmări de lăcaşuri durate pentru închinare,
exil şi denigrare - toate făcând parte din "arestarea istoriei", cum spun
astăzi specialiştii, i se consacră lucrări temeinice în ultima vreme, e drept,
dar încă multe... feţe înalte, sfinte, duplicitare rămân nevăzute...
Gherasim Putneanul: Istoriei nu i se poate închide gura. Chiar
dacă îi tac limbiţele o vreme, nu-i tac pentru totdeauna. Să nu creadă
nimeni că cineva, undeva, nu stă şi consemnează tot ce se întâmplă. Unii
din cei consemnaţi, nu se vor putea apăra, căci nu vor fi printre cei vii; unii,
după consemnarea evenimentelor, vor deveni pasivi, indiferen ţi ori ipocriţi.
Dar cronicile tot vor vorbi. E cazul Jurnalelor - câte lucruri nebănuite nu-s
în acestea!
Sigur, istoria va spune ce trebuie spus, cu amănunte, fără a putea fi
mituită, coruptă. ~n ceea ce vorbim vreau doar să spun că, regimului
comunist nu-i era deajuns exilul vieţuitorilor din pacea mănăstirilor, de la
slujba tămâii, nici desfiinţarea mănăstirilor, ci şi înstrăinarea de destinaţia
firească a lăcaşurilor. Cum am mai spus, unii dintre slujitori au fost închi şi
sub acuzaţia că uneltesc împotriva statului, că au relaţii cu partizanii din
munţi ori că agrează legionarismul. Unii s-au predat, alţii au fost vânduţi şi
vânaţi de uneltele Fiarei roşii, alţii s-au mutat cu slujirea, după pilda
pustnicilor, în locuri neştiute ori s-au tăinuit în ascunzători, cum au fost
arhim. Ilie Cleopa şi arhim. Arsenie Papacioc.
Avem ca exemplu în această privinţă ci, pe părintele Ilarion Argatu;
acesta a stat tăinuit timp de 15 ani în casă (ascunzătoare); numai după ce
s-a mai liniştit situaţia politică a ieşit şi s-a predat autorităţilor, prin 1964,
când Sithu U Thant vizitându-ne ţara a atras atenţia mai marilor ţării să
termine cu asemenea practici barbare. Numai atunci închisorile au fost
deschise şi eliberaţi deţinuţii politici, câţi au mai rămas în viaţă.
Monahismul a dat nenumărate vieţi de călugări şi călugăriţe, drept jertfă în
acele odioase vremuri. E de reţinut: arhim. Haralambie Vasilache, stareţul
schitului Boureni, Vartolomeu Bodoaşcă, stareţul schitului Rarău, Tudor
Daniil, maica Mihaela de la Vladimireşti etc.; pe aceşti i-am cunoscut
T\mâie [i exil
69
personal, dar câţi or mai fi din ţară, nume Dumnezeu îi mai ştie.
Mănăstirile din care au fost scoşi vieţuitorii a fost lăsate în paragină,
încât unele s-au distrus cu totul, cum au fost schiturile: Durau, Sih ăstria
Voronei, Boureni, Piatra Tăiturii, Graşi etc, schituri pe care eu le ştiu, da
câte au mai fost în ţară? N-au avut altă soartă nici mănăstirile Bodrog,
Vorona, Agafton, Gorovei ş.a.
~mi amintesc cum, la M-rea Vorona venini directorul Th. Vasilescu
de la Departamentul Cultelor Bucureşti, când a văzut că în chilii erau
animale şi c\ incinta era devastată, a dispus ca în 24 ore primarul s\ scoată
animalele din chilii şi să se redea mănăstirea îndărăt Bisericii, numind-o
stareţă pe maica Agafia Aniţ\ fostă vieţuitoare în M-rea Agafton. Astfel,
într-un timp record s-a făcut rânduială, ordine.
Prin anii 1955-1959, organele bisericeşti de atunci, la ordinul
Mitropoliei de la Iaşi, au creat dou\ azile pentru monahii şi monahiile în
vârstă. Primul a fost la Mănăstirea Sihăstria, la care s-au adunat 60-65 de
călugări bătrâni din mănăstirile din nordul Moldovei, iar al doilea la
mănăstirea Slatina - pentru monahii - unde s-au adunat 35-40 de maici.
Aceste azile au durat între l5 şi 20 de ani. Mănăstirea Sihăstria, fiind o
mănăstire bine organizată, a reuşit întotdeauna să asigure bătrânilor o viaţă
duhovnicească liniştită.
Până prin anii 1975-1980, bătrânii s-au mutat la Domnul, iar azilele
au dispărut. Pentru că aici a fost azil de bătrâni, în timpul decretului din
1959 mănăstirea nu a fost desfiinţată, doar tinerii - în număr de aproximativ
40 au fost obligaţi să plece. Mănăstirea nu a primit nici un ajutor material
pentru călugării bătrâni şi bolnavi aduşi la azil." (Scrisoare din 18 oct.
2002)
Pe cât îmi amintesc, şi în Arhiepiscopia Bucureştilor s-au destinat
două mănăstiri pentru bătrâni: M-rea Dealul pentru călugări şi M-rea
Viforâta pentru maici.
Este greu să descrii atmosfera din acea vreme. Cititorii mai tineri,
greu pot să înţeleagă ce a fost cu jumătate de secol în urmă, care a fost
situaţia în viaţa monahală, şi cu câte sacrificii s-a menţinut tradiţia
mănăstirească, slujba celor şapte Laude, ţinându-se seama de numărul
restrâns, îmbătrânit, rămas în mănăstire.
Mănăstirile, schiturile, desfiinţate, după câţiva ani au devenit unele
ruine, altele C.A.P.-uri, magazii, ori depozite ca unele biserici din Cernăuţi
şi Basarabia.
~n Moldova, a fost mare noroc, că mitropolitul Iustin, cu autoritatea
ce a avut-o, a reuşit să se impună organelor de stat, să deschidă şantiere de
restaurare în mai toate mănăstirile din Moldova, începând cu Neamţul,
continuând cu Moldoviţa, Suceviţa, Dragomirna, Slatina, Râ[ca, Secu,
Cetăţuia etc.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
70
Am fost martor la toate aceste realizări, deschideri de şantiere de
restaurare. Trebuie să fim drepţi, şi să spunem că în regimul trecut s-a făcut
şi ceva bun: restaurarea mănăstirilor. Nu a fost deloc uşor să restaurezi
mănăstiri ca: Neamţul, Suceviţa, Dragomirna sau Putna. Mitropolitul Iustin
era permanent pe şantiere, observând calitatea restaurărilor. Unii arhitecţi
au căutat să desfiinţeze câteva paraclise din mănăstiri dar mitropolitul nu
le-a permis.
Aşa, la Neamţ, în afară de cele două biserici din incintă, mai sunt
păstrate încă două paraclise: "Adormirea Maicii Domnului", pe latura
incintei de nord, şi "Buna Vestire", sub încăperea camerei unde sunt
clopotele. Şi la Putna, în partea de nord a chiliilor cu etaj, se afl ă Paraclisul
"Sf. Apostoli Petru şi Pavel"; multă muncă de lămurire a dus mitropolitul
Iustin ca să nu le desfiinţeze. Aceeaşi soartă au avut-o şi mănăstirile Secu şi
Bistriţa, paraclisele au fost restaurate şi se pot folosi pentru slujbă.
Constantin Hrehor: Şi totuşi, în acea situaţie critică ierarhia
superioară, din care "listele roşii" nu reţin prea multe nume, unde a fost,
cum, prin ce strategii s-a opus ostilităţilor?
Gherasim Putneanul: Dacă am raporta procentajul la sută, aş putea să
spun că ierarhia superioară a suferit mai mult. Să ne gândim la desfiinţarea
atâtor eparhii. Titularii au fost umiliţi, trimişi în mănăstiri sau în cel mai
bun caz, profesori la Seminarul de la Neamţ; aici, eu, pe cinci ierarhi, i-am
avut profesori: pe Partenie Ciopron, Emilian Antal, Atanasie Dincă, Eugen
Laiu şi Pavel Şarpe. Ce să mai zicem de episcopul Policarp Moruşca al
Americii sau de episcopul Nicolae al Oradiei, ori despre urmaşul său,
Valerian Zaharia, despre mitropolitul Vasile al Banatului, sau Visarion
Puiu, condamnat la moarte?
Vedem deci că n-au fost scutiţi nici ierarhii de umilinţă, iar din punct
de vedere material au dus o viaţă plină de lipsuri, de-ţi era milă de soarta
lor. Dacă aceştia băteau în strună comuniştilor, n-ar fi avut această soartă.
Dar a vrut Bunul Dumnezeu să fie la cârma Bisericii `n acele zile acel
patriarh providenţial, Justinian Marina, care a vâslit cu mult curaj prin
valurile vremii şi a reuşit ca Biserica să supravieţuiască, chiar în condiţii
optime, păstrând şcolile teologice şi bisericile parohiale deschise.
S-a văzut din referatele Securităţii ce se punea la cale pentru
compromiterea unor ierarhi mai zeloşi, îmi amintesc cum ierarhii din acea
vreme erau obligaţi de regim să nu sfinţească biserici în timpul campaniei
agricole, şi ca slujbele să se facă în biserică şi nu afară, indiferent câtă lume
participă, îmi amintesc că prin 1970 s-a resfinţit biserica "Sfinţii împăraţi
Constantin şi Elena" - Gura Humorului, de către mitropolitul Iustin; din
cauză că era prea mare îmbulzeală, mitropolitul a avut un şoc, s-a
îmbolnăvit, şi n-a mai putut să slujească. A trebuit să preiau eu conducerea
soborului de preoţi ca să terminăm cu bine Sf. Liturghie. Ierarhii din acea
T\mâie [i exil
71
vreme trebuiau să se supună dispoziţiilor Departamentului Cultelor, că
altfel erau consemnaţi şi umiliţi de inspectorii teritoriali. N-au putut ierarhii
să numească în posturi, fie clericale, fie civile, oameni ce meritau, ci dintre
aceia supuşi regimului existent. Fiecare ierarh era urmărit pas cu pas de
către activiştii de partid. Doi dintre ierarhii şi cei mai de seamă, Dr.
Antonie Plămădeală şi scriitorul Bartolomeu Anania, au fost închişi, umiliţi
ca oamenii de rând.
Constantin Hrehor: Fără multă gramatică şi fără riguroase legi ale
prozodiei, mărturiile epice şi în versuri culese de pioşi îndrăgostiţi de
literatură simplă, ori puse la dispoziţie de supravieţuitori ai izgoanei de
după criminalul Decret, pun la îndemâna cititorului nu numai dovada
virtuţilor poetice ale Neamului, subliniate de clasicii noştri preţuitori de
cultură populară, ci şi mărturii sensibile pe care cronicarii - istorici ori
teologi nu au cutezat să le înscrie... E în această literatură asemănătoare cu
textele antologate în "Doina prizonierului" (v. ediţia I. Pânzar, 2002,
Suceava) un... folclor călugăresc?
Gherasim Putneanul: Cu privire la poeziile care au apărut în acea
vreme de restrişte pentru monahism, ce pot să spun decât că erau singura
formă de exprimare a suferinţei, a nostalgiei după viaţa monahală trăită în
mănăstire. Au apărut multe poezii, dar fără autori, căci Securitatea urmărea
cu multă tenacitate orice notiţă, însemnare, poezie. Unul dintre autori era şi
părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria Neamţului. L-am rugat să-mi
trimită câteva date în legătură cu versurile apărute atunci, şi mi-a răspuns:
"Cu oarecare greutate am adunat o sumă de versuri cu conţinut religios -
monahal compuse de mine prin anii 1960-1965. Versurile le-am compus în
mod anonim, nu le-am semnat din motive de siguranţă, însă ele au circulat
mai mult sau mai puţin în toată ţara. O parte din aceste versuri au căzut şi
în mâinile organelor de Securitate, care însă nu au putut descoperi autorul.
Cele mai multe dintre aceste versuri sau poezii au circ ulat în special în
Moldova, vatra cea mai mare a monahismului românesc. Aceste versuri au
fost considerate în unele părţi drept doine duhovniceşti".
Constantin Hrehor: Sub versuri simple, extrem de transparente,
colcăie trăiri profunde, sentimente... Ce au scris, ori ce ar fi scris cei care au
trăit experienţa "exilului", din nou întorşi la "tămâia" Bisericii de unde au
fost alungaţi? Cunoaşteţi jurnale, confesiuni, literatură de după încheierea
"lucrării" Decretului 410 şi intrarea în drepturi a altui... edict, eliberator?
Gherasim Putneanul: ~n legătură cu poeziile spontane, ce exprimă
starea sufletească, îmi amintesc că, oarecine, cu ani în urmă spunea că
Eminescu, dacă ar fi avut o viaţă de huzur, n-ar fi fost inspirat să scrie
atâtea poezii care redau viaţa sub aspectul ei dramatic. Să luăm ca exemplu
doar "Doina", în care se găsesc atâtea răscoliri sufleteşti, de la bocet la
blestem. Personal, am ajuns la concluzia că numai când eşti amărât sau prea
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
72
bine dispus, poţi scrie poezii. Când a avut loc aniversarea a 500 de ani de la
zidirea M-rii Putna (1966), Geo Bogza însoţit de vreo douăzeci de studenţi,
şi câţiva scriitori, la sfârşitul mesei, după ce cinstise câteva pahare de tărie,
care mai de care, s-au apucat, "inspiraţi" pe şerveţele de masă să scrie
poezii. Şi o fostă cântăreaţă populară, căreia i se zicea "Firuţa", căreia
părintele Paisie Olaru, duhovnicul, i-a spus că trebuie să se lase de cântat şi
de alte păcate, începând să scrie versuri, astfel ilustra realitatea de la noi:
Coboară Doamne pe pământ
Şi vezi Stalin ce a făcut
C-a făcut omul neom
Şi pe calic l-a făcut domn.
Câte stele sunt pe cer
Pân', la ziuă toate pier,
Numai una cocoţată
Stă pe fabrică-aninată
A făcut din capră vacă
Pe ţigancă deputată,
I-a dat cârjă şi palton
Şi o plimbă prin raion.
Cam aşa s-a întâmplat şi cu poeţii-călugări sau călugăriţe, cu cei daţi
afară din mănăstiri. Cei ce-au avut talent cât de cât, au scris fel de fel de
poezii în care şi-au vărsat amarul.
Am căutat să iau legătura cu unii ce mai sunt în viaţă, dar n-am reuşit
decât să adun poeziile ce au circulat printre monahi, aducându-le alinare.
Fiindcă este vorba de zeci de poezii, am găsit potrivit ca să le prezint la
sfârşitul cărţii.
Dacă ar fi fost căutate cu 10-15 ani în urmă, se mai găseau însemnări
interesante, dar din nefericire, cei mai mulţi autori au trecut la Domnul. Cu
mare greu am putut să găsesc câte ceva, pe ici, pe colo, doar câteva scrisori
la maici, după cum am arătat. Cei ce vor citi scrisorile, vor înţelege starea
vieţuitorilor pribegi, împrăştiaţi în toată ţara.
Cât am fost la Putna stareţ, am reuşit să recuperez pe câţiva
vieţuitori, cum au fost: ieromonahul Damaschin, ierodiaconul Teofilact,
fraţii Teodor Pavlo, Grigore Halciuc, pe care i-am călugărit cu uşile
închise, ierom. Serapion şi Zaharia, părintele Macarie şi pe alţii pe care nu-i
mai ţin minte; în prezent doar doi mai sunt în via ţă: arhim. Grigore Halciuc,
stareţ la M-rea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, şi părintele Teofilact Ciobâcă,
la M-rea Putna, casierul şi cronicarul Putnei de azi.
T\mâie [i exil
73
Tot din vremea exilului monahicesc, în viaţă mai este părintele
arhimandrit Ciprian, stareţul M-rii Bistriţa -Neamţ, care a editat o revistă
după 1989.
Dintre maici, mai sunt: maica Teofana Scântei, stareţa M-rii
Vorona, în Botoşani iar în Eparhia noastră, maica Evelina, stareţa M-rii
Slatina.
~n părţile sudice sunt maicile: Lucia, stareţa M-rii Pasărea, Semfora,
stareţă la M-rea Sf. Maria de la Techirghiol - Constanţa, şi maica Eufrasia,
stareţa M-rii Dealul. Vor mai fi fiind şi alţii, pe la alte mănăstiri din alte
eparhii, pe care nu-i cunosc.
Constantin Hrehor: Am cunoscut şi eu o fiinţă deosebit de harnică în
drumul spinos al desăvârşirii, cu mulţi ani de vieţuire candidă în mănăstire,
pe maica Vitalia de la Suceviţa, zugrăvi]ă de icoane în manieră deloc
bizantină... Am copilărit în chilia ei şi am deprins de la ea tehnica picturii
în ulei; prima mea "operă" a fost o icoană pe lemn reprezentându-l pe
proorocul Ilie. Acolo am citit cărţi vechi, cu literă slavonă. Sora sa de
chilie, maica Isidora mă iubea mult, vorbea cu accent rusesc, se bucura
când părinţii îi trimiteau prin mine vreo legăturică cu ceva din agoniseala
casei. Maica Vitalia, deşi mai marii i-au construit o imagine de personaj
controversat, din aceeaşi cuvioasă invidie care e foarte bine cultivată şi în...
ciupercăriile mănăstirilor, era o mare rugătoare. Era căutată de evlavia
credincioşilor din multe locuri. Până într-o zi când - eu însumi intrigat am
citit - i s-a aplicat pe uşă un avertisment: "Nu mai pot citi!". Putea şi citi şi
scrie, dar cineva, frăţeşte, i-a închis astfel drumul, îndepărtându-i pe
nevoiaşii flămânzi de rugăciune...
Maica Vitalia, originară dintr-un sat din teritoriul ocupat, mi-a
încredinţat mie un număr de fotografii şi un Jurnal - un caiet voluminos
scris de mână. Un jurnal rescris de câteva ori, plin de emoţionante
mărturisiri care evidenţiază o memorie bună şi un suflet încercat. Iată,
aşadar, pe lângă numele amintite de Dvs., un nume de monahie - scriitoare
ale cărei confesiuni pe care le voi tipări cândva (?) intră în ceea ce propune
cartea pe care o duraţi.
Acum Vă întâmpin cu o nouă întrebare: ~n vremea noastră, mai ales
în ultimul deceniu - nu ştiu dacă chiar după legea vaselor comunicante, visa-
vis de credinţă, s-au înmulţit mănăstirile, schiturile şi... sihăstriile, dar şi
scaunele cu ierarhi. Au acestea vocaţia celor de demult, a obştilor începute
de Nicodim ori Paisie, ori ţinute pe verticală de celebrii noştri
contemporani Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Benedict Ghiuş, Sofian
Boghiu, Ilie Cleopa, Iachint Unciuleac ori Petroniu Tănase? E şi calitate în
aceste multe zidiri ori numai trupuri bune la numărătoare?
Gherasim Putneanul: Este ştiut că atunci când interzici cuiva să facă
ceva, atunci face. După trei decenii de restricţii, de a nu se mai primi în
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
74
mănăstiri tineret, după revoluţia din decembrie 1989, care a descătuşat
libertatea în ţara noastră, ca o replică la ceea ce a fost, s-au reînfiinţat şi
înfiinţat mănăstiri şi schituri cam forţat; cele mai multe dintre acestea au
fost construite la cerinţi credincioşilor care au dorit să fie ctitori de
mănăstiri şi schituri, unii dăruindu-şi odraslele cinului monahal. Dup\ cum
s-a mai spus şi altădată, tinerii care au venit în mănăstiri ca vieţuitori,
neavând părinţi mai vârstnici, s-ai format ca... orfanii deşi au fost doritori
să fie sub ascultarea unor părinţi îmbunătăţiţi. Aşa se explică cum `n
Sihăstria, Neamţ, a ajuns tineret, chiar cu studii superioare, ca s\-l asculte
pe părintele Cleopa, şi mai nou pe părintele Ioanichie Bălan. La M-rea
Putna, în timpul când eram stareţ acolo, numărul vieţuitorilor n-a trecut de
15, iar acum sunt peste 80 de vieţuitori, şi mulţi dintre ei cu studii
superioare. La Putna, părintele Iachint, cât a fost stareţ, prin modelul său de
trăire duhovnicească, a reuşit să crească fii duhovniceşti, care ei înşişi au
devenit stareţi, duhovnici. Dar astăzi sunt prea puţini duhovnici ca să facă
faţă avalanşei de tineri care caută să îmbrăţişeze viaţa de mănăstire.
Din păcate, unii dintre ei nu înţeleg cuvântul Mântuitorului: "mulţi
sunt chemaţi dar puţini aleşi", şi din această cauză, monahismul suferă
unele compromisuri, regretate de toţi. Biserica însă este o instituţie divină,
văzută prin membrii ei, pe care Hristos nu va lăsa-o expusă neputinţelor
fiilor ei. Este o vorbă în popor: nu există pădure fără uscături. Sigur, ne
mâhneşte comportarea unora dintre cei grăbiţi a intra în mănăstire, la
călugărie şi hirotonie. S-au înmulţit peregrinările de la o mănăstire la alta,
plimbările multe în ţară şi străinătate, cu maşinile proprii, telefoanele etc.
Cât priveşte situaţia scaunelor cu ierarhi, să nu ne fie de mirare,
raportate la numărul de credincioşi din ţara noastră, nu sunt prea multe la
22 de milioane de locuitori. Dacă ne întoarcem cu mai bine de jumătate de
veac în urmă, pe când era România Mare, prin 1925-1939, la numai 16
milioane de locuitori, erau multe eparhii cu titulari şi episcopi-vicari, numai
că atunci se puneau alte probleme...
Sigur că am fost întrebat adeseori despre noii ierarhi, prea puţin
cunoscuţi în ţară, cum de au fost recrutaţi aşa de tineri, neîndeplinind vârsta
canonică de 40 de ani. Am răspuns clar că este nevoie de aceste prezenţe
acum, mai mult ca altădată, întrucât în ţara noastră au început a năvăli fel
de fel de pastori, evanghelişti etc., fapt ce nu se întâmpla cu 5-6 decenii în
urmă. Dacă vom compara ţara noastră cu Grecia, ţară ortodoxă, vom
constata că numai în Atena sunt şase eparhii; sunt oraşe şi sate care nu au
credincioşi în eparhie cât avem noi în unele protopopiate. Cerin ţele sunt
multe şi de-abia fac faţă ierarhii existenţi, încă mai sunt parohii în care
ierarhul nu a ajuns în vizită canonică, iar să slujească acolo nici atât.
Generaţia de preoţi şi credincioşi între 50-60 de ani n-are cum să ştie cum a
fost înainte de al doilea război mondial, din cauza regimului care a reuşit să
T\mâie [i exil
75
desfiinţeze unele eparhii. ~n prezent, avem şi câteva eparhii peste hotare cu
câţiva ierarhi, lucru ce nu era înainte, fiindcă românii stăteau în ţara lor şi
nu împânzeau lumea ca acum, (cu excepţia celor din Ardeal şi Bucovina,
care prin sec. XIX au început a pleca în America, fiindcă ambele provincii
româneşti erau sub st\pânire străină, de altă religie decât cea ortodoxă).
Dacă e să vorbim de obştile mănăstireşti din prezent, sigur că se vede
o stagnare din punct de vedere duhovnicesc, încât şi îmbrăcămintea diferă,
înainte nu vedeai un călugăr plecând de la mănăstire prin sate sau oraşe
numai în dulamă sau vestă, ca acum, ci era îmbrăcat cu rasă. ~ncă am
apucat vremea când monahii aveau pentru drum un fel de rase până la
genunchi, şi numai aşa plecau din mănăstire. Chiar părintele Cleopa într-o
carte spunea că acel călugăr care pleacă din mănăstire neluându-şi rasa, să
facă o mie de metanii. La fel şi călugăriţele mai tinere, sumar îmbrăcate, tot
cu vestă şi cu o geantă atârnată pe umăr, merg la oraş sau în altă parte. Dar
de ce să ne mirăm, când vedem laici îmbrăcaţi cu fel de fel de haine, unele
peticite anume, ca să fie la modă! ~ntr-un cuvânt, asta-i starea de lucruri în
prezent.
Dacă duhovnicii cu experienţă s-au împuţinat, avem acum în schimb
cărţi din abundenţă, cu vieţile marilor călugări trăitori din toate ţările
ortodoxe, încă mai sunt câteva mănăstiri chiar şi în Eparhia noastră unde la
trapeză se citeşte cuvânt de învăţătură şi cele şapte Laude se săvârşesc cu
regularitate, la timpul indicat de rânduielile tipiconale. Dar la încheiere,
peste toate aceste întâmplări din lumea monahală şi laică, îmi amintesc că
am citit undeva cum un frate, întrebându-l pe un bătrân ce se va întâmpla,
cum vor fi călugării în vremea de apoi, bătrânul îi dădu răspuns: "călugării
vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii". Să mulţumim lui Dumnezeu că
trăim în acest veac, şi nu chiar în vremurile de apoi!
Constantin Hrehor: Se zice că monahism nostru este conservator, o
oază de... anacronism pe valurile acestui veac grăbit, tot mai îndepărtat de
contemplaţie, de filocalie şi sfinţenie, tot mai înstrăinat de asceza cărţii şi
mistica fericitelor căutări, ce viitor poate avea când lumea e atât de însetat ă
de...Apocalips?
Gherasim Putneanul: Trăim cu toţii o viaţă pe care aproape n-o
înţelegem şi îndeosebi noi, cei de vârsta amurgului. Spun aceasta fiindc ă
noi am apucat sau ne-am trezit în alt veac, atât la propriu cât şi la figurat.
~ncercăm să-i înţelegem pe cei de astăzi ca şi pe cei din trecut. Facem
comparaţii între unii şi alţii şi nu reuşim să stabilim cauzele acestor
transformări. Ne naştem acum ca şi cei din trecut, doar cu deosebirea că în
trecut ne năşteam fiecare la casele noastre, moaşele fiind femeile vârstnice.
Murim la fel ca şi cei de atunci, numai că acum sunt multe alte cauze.
Mâncăm acum ca şi atunci, numai că acum alimentele nu mai au gustul de
altădată, fiindcă îngrăşămintele chimice le-au pervertit. ~n trecut, mergeam
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
76
zeci de km pe jos, unde aveam nevoie, pe când acum stăm ore întregi ca să
plecăm cu maşina. Atunci îmbrăcămintea se f\cea în casă şi semănau
oamenii unul cu altul, când se întâlneau la lucru sau în zi de s ărbătoare. Ori
acum nu mai seamănă unul cu altul. Doar armata şi clerul monahal a mai
rămas în uniformă. Şi dacă lucrurile stau aşa, este de înţeles că şi concepţia
de viaţă a oamenilor, fie chiar şi-n lumea monahală, să fie alta. Spuneam
mai sus că între vieţuitorii mănăstirilor nu se mai păstrează unitatea de
gând, de viaţă în ascultare, de comportare în societate. Asistăm neputincioşi
la tot ce se întâmplă astăzi, şi când citim viaţa, obiceiurile celor din trecut
ne mirăm şi ne scandalizăm, că nu suntem în stare să le urmăm pilda.
~nainte se citeau cărţi, romane, acum prea puţin se citeşte, că sunt
înlocuite de televizor şi alte minunăţii tehnice de azi. Nu ştiu dacă se mai
potriveşte spusa lui J. J. Rousseau: "înapoi la natură"; doar un cataclism să
se întâmple (Doamne fereşte!) ca s-o luăm de la început. Ce-a rămas
neschimbat? Cartea Cărţilor — Biblia, şi învăţătura sfinţilor filocaliei, dar
şi acestea zac în rafturi. Eu am apucat trei feluri de trai: înainte de al doilea
război mondial, în timpul comunismului şi după revoluţie; în timpul
comunismului se sistase tipărirea cărţilor religioase, iar cele existente de pe
vremuri se vindeau pe sub tejghea ca nu cumva să fie vânzătorul prins de
oamenii legii. Acum, în fiecare mănăstire sau parohie se găsesc de toate,
încă şi din ţările vecine, ortodoxe. Mă rog, cărţi sunt, dar cititori? ~ntrebarea
este firească, bine ştiindu-se că cei mai mulţi din vieţuitorii noştri nu prea
stau pe la mănăstiri. Şi nici pentru carte nu arată interes.
Alta era disciplina în vechime, îmi aduc aminte cum noi, ca stare ţi,
nu puteam să plecăm de la mănăstire în alte oraşe, chiar cu treburi, f\ră
binecuvântarea ierarhului. De se întâmpla aşa ceva, eram traşi la
răspundere. De concediu, nici nu putea fi vorba; monahii n-au concediu,
fiindcă mănăstirea este casa lor. Puteai doar cu aprobare să mergi la un
tratament balnear, şi aceasta se îngăduia ca să poţi rezista slujirilor pentru
care erai numit.
Ca să se mai păstreze din tradiţia trăirilor duhovniceşti noroc am avut
de părinţi ca arhim. Cleopa, Sofian, Paisie Olaru ori Visarion Coman de la
Clocociov, care au adunat în jurul lor pe cei care au dorit viaţă
duhovnicească. Mai sunt în viaţă părinţii Arsenie Papacioc, Ioanichie
Bălan, Iustin Pârvu, şi alţi câţiva, care încă mai ţin candela credinţei
aprinsă, fiind vrednice modele de urmat. Faptul că Biserica este a lui
Hristos, avem nădejdea că se va îngriji de ea. Cum a răspuns Avraam lui
Isaac, când acesta l-a întrebat: "tată, lemne sunt, foc la fel, dar unde-i
jertfa?". "Dumnezeu se va îngriji de jertfa Sa". Cred că acesta-i răspunsul.
Constantin Hrehor: Ca monah cu experienţa liturghiei zilnice şi a
Patericului ziditor, dar şi ca ierarh izvoditor de carte şi de sfat bun, ce
credeţi că lăsaţi durabil celor apropiaţi din lumea prin care aţi trecut şi cum
T\mâie [i exil
77
s-ar putea înnoi vechiul nostru monahism?
Gherasim Putneanul: Chiar din prima zi când am sosit ca frate în
mănăstire, prima mea grijă a fost să particip la pravila mănăstirii, şi în
special la Sf. Liturghie. Ca frate începător, tânăr, cu putere de muncă, în
mănăstire eşti rânduit la munci gospodăreşti, agricole.
M-rea Neamţ pe acea vreme avea câteva sute de ha, mai mult p ăsune
şi fâna], care trebuiau lucrate. Cu toate aceste obligaţii, când puteam, în
timpul meu liber, căutam să particip la biserică, cel puţin la Utrenia, care se
făcea la miezul nopţii. Noi, cei tineri, care eram la truda câmpului, nu
aveam obligaţia să participăm la slujbele de peste săptămână, ci numai în
duminici şi sărbători. Chiar după un an de zile a trebuit să stăm în timpul
iernii în pădure să tăiem brazi pentru a construi schitul Icoana. Plecam în
pădure luni şi veneam sâmbăta, în pădure mâncăm, lucram şi ne rugam la
lumina lumânărilor sau a felinarului. Toţi cei 4-5 vieţuitori eram convinşi
că lucrăm, că facem ascultare pentru Dumnezeu. Vara începeam cu prăşitul
şi imediat treceam la cosit, până după ~nălţarea Sf. Cruci, la 14 septembrie.
Cei ce erau la conducerea mănăstirii au observat dorinţa mea de a fi la
biserică şi mi-au dat în biserică slujba de paraclisier, apoi de cântăreţ şi
diacon, în această ascultare m-a prins Seminarul Monahal Superior. Şi, ca
elev, mi s-a încredinţat, pe lângă obligaţiile şcolăreşti, să fiu şi eclesiarh la
paraclisul Seminarului. Nu era uşor să fii la curent cu lecţiile, dar
Dumnezeu mi-a ajutat să pot duce mai departe ascultarea ce mi s-a dat de
către conducerea Seminarului; în programul şcolii, în fiecare zi se săvârşea
Sf. Liturghie, la care elevii erau rânduiţi să participe cu rândul.
La Institutul Teologic din Bucureşti, în acel timp, unde preoţii făceau
şi reciclările, unde erau şi cazaţi, cei care doreau să participe la Sf.
Liturghie, erau liberi să o facă, până la intrarea în sălile de curs. ~n cei patru
ani am avut posibilitatea de a asista la Sf. Liturghie săvârşită de numeroşi
preoţi care ţineau predica rânduită şi cateheza. Este nevoie de ordine, de un
program zilnic de chilie, ca să ai mulţumire sufletească; trebuie să-i ajuţi şi
pe alţii să trăiască duhovniceşte.
~n mănăstire, dacă nu simţi bucuria revărsării darului lui Dumnezeu
şi chemarea Lui, viaţa este un haos. Monahul dacă nu face cele ale locului,
împlinindu-şi obligaţiile ce-i revin, din clipa în care a fost tuns în
monahism, nu are pace, mereu se gândeşte la schimbarea mănăstirii,
cârteşte şi devine străin de haina ce-o poartă.
Soarta monahismului în deceniile de tristă amintire, am simţit-o, am
trăit-o pe viu. Executarea decretului 410 m-a prins în mănăstirea Neamţ, în
ascultarea de egumen şi profesor la Seminar. Am asistat şi eu neputincios la
plecarea monahilor care se încadrau în decret.
De la catedră am fost scos pe motiv că tinerii de la magisteriu - cum
era atunci - nu aveau locuri în şcoli. Astfel, noi, monahii le-am cedat
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
78
catedrele. A demisionat colegul de an, ierod. Sebastian Bucur, am
demisionat şi eu, lăsând catedra d-lui Mircea Păcurariu, istoricul şi
profesorul academician de astăzi.
După cum am spus, am fost martor al acelei triste perioade când toţi
vieţuitorii tineri au fost scoşi din mănăstire. Lipsa de personal se simţea în
toate eparhiile şi, din această cauză, a trebuit să fiu trimis la Putna ca stareţ,
mai mult la ziduri decât la obşte; am găsit acolo doar cinci vieţuitori, şi
dintre aceştia doar doi erau buni de lucru: părintele Iachint Unciuleac şi
Vitalie Iordache.
~n timpul cât am stăreţit, n-am putut să mă bucur de o obşte mai
mare, decât până la 14-15 persoane. Cu toate greutăţile din acea vreme,
graţie fostului mitropolit Iustin, s-a reuşit ca şapte dintre ei să urmeze
Seminarul Teologic, iar patru chiar urmau Teologia. ~n timpul cât erau la
cursuri, personal slujeam zi de zi, iar la strană răspundeau nişte părinţi în
vârstă, şi aşa, an cu an, am reuşit să ducem greul, în această perioadă s-a
făcut şi restaurarea mănăstirii.
După un deceniu şi jumătate am fost trimis în vestul ţării, ca
arhiereu-vicar. Când am plecat, lăsasem în urmă o obşte compusă din
câţiva părinţi şi mă frământam cu gândul ce se va întâmpla după plecarea
mea. Norocul a fost că părintele Iachint, ce m-a urmat la stăreţie, a căutat să
păstreze rânduiala lăsată, şi serviciile religioase şi rosturile gospodăreşti.
Când după 15 ani am revenit ca episcop-vicar, am găsit obştea Putnei
sporită cu un efectiv de peste 30 de persoane, iar acum, după zece ani, s-a
ajuns la peste 70-80 de vieţuitori; unii, cu studii superioare, au fost trimi şi
ca stareţi ori preoţi slujitori în alte mănăstiri şi schituri, îngrijorarea mea de
acum un sfert de veac, în legătură cu ce se va întâmpla după plecarea mea
de la Putna, s-a transformat în satisfacţie, obştea s-a mărit, programul
slujbelor s-a respectat întocmai, s-au deschis ateliere de pictură, croitorie,
sculptură etc. ~n prezent, din obştea lăsată, mai este arhid. Teofilact
Ciobâcă. Cine merge la Putna şi asistă la o slujbă, rămâne impresionat de
cântările de la strană, fapt ce în vremea mea nu se putea realiza, din lipsă de
oameni.
Actualmente, monahismul nostru trece printr-o schimbare,
acomodare de viaţă monahală. Lumea, credincioşii, cercetează cu evlavie
mănăstirile. Programul monahilor e încărcat, chiar istovitor pentru unii
dintre noii veniţi în mănăstire. Sunt acum la îndemână cărţi duhovniceşti,
numai să fie atracţie pentru lectură. Reînnoirea monahismului se face
ascultând de glasul sfinţilor părinţi, trăind în nevoinţă şi dragoste de
Dumnezeu.
Constantin Hrehor: Aţi trăit bucuria tipăririi câtorva cărţi. După
tipărirea lor s-au dat pe faţă admiratorii şi detractorii (unii îmi reproşau că
nu numai întrebările îmi aparţin, ci şi răspunsurile, ca şi cum eu aş fi fost
T\mâie [i exil
79
tuns în monahism acum... 100 de ani, întreprinderea fiind mali ţios
subliniată ca "furt intelectual"; cineva a răspuns frumos provocării astfel:
"nicidecum, ci e donaţie intelectuală"). Ce trăire încercaţi acum după ce
"cronica izgonirilor" Vă poartă semnătura, împlinită ca o datorie faţă de
confraţii Crucii şi ~nvierii?
Gherasim Putneanul: Este firesc să se întâmple aşa, unii dintre
cititori să aprecieze ce am scris, iar alţii să găsească prilejul de a critica,
potrivit cu starea lor sufletească. Spunea Topârceanu cândva: " dacă cineva
scoate o carte proastă, nimeni n-o citeşte, decât prietenii, ca să aibă ce
critica; dacă scrii o carte bună o citesc toţi în afară de prieteni", în cazul de
faţă, ce pot să zic, mă găsesc şi eu pe la mijloc...
Am mai spus că niciodată nu m-am gândit să scriu ceva, dar anumite
împrejurări m-au îndemnat să-mi aştern amintirile şi mărturisirile. Drept
spun, n-am reuşit destul să mă cunosc pe mine însumi, şi dacă am fost
chemat la diferite ascultări, aprecierea asupra acestora am lăsat-o celor care
m-au chemat. Am mai spus şi altădată, că întotdeauna am apreciat pe alţii
mai mult decât pe mine. Şi nu-i aici falsă modestie.
Când sunt rânduit să reprezint Arhiepiscopia, îmi reproşez că nu-s la
înălţimea aşteptărilor şi nicidecum nu-mi găsesc automulţumirea.
Apreciez cu toată dragostea cuvântul, osteneala care au depus-o cei
rânduiţi să vorbească sau să scrie cărţi. Darurile împărţite de Dumnezeu
sunt diferite şi nu putem noi să catalogăm pe unul sau pe altul după puţinul
din noi.
Am răspuns la întrebări fiind conştient că s-au pus cu scop educativ
şi nu cu viclenie. Că unii au spus că prea mult m-am îndepărtat de misiunea
mea la vârsta pe care o am, şi scriu diferite banalităţi, lucruri ce nu duc la o
meditaţie duhovnicească, cum s-ar cuveni. S-ar putea să aibă dreptate; dar
nu m-am gândit să scriu mai mult şi mai bine decât sfinţii părinţi, care
ne-au lăsat învăţături filocalice, aşa că am cumpănit lucrurile şi am zis, că
nu-i rău să rămână pentru posteritate ceva din cele pe care le-am trăit cu
toţii în vremurile de odinioară.
Dacă în prezent sunt amintit de unii şi de alţii în mod pozitiv sau
negativ, aceasta se datoreşte în întregime celui ce m-a "interogat", ocazie
care m-a scos oarecum din anonimat... Spune Mântuitorul: "pentru cel
curat, toate sunt curate", rămâne ca fiecare să aprecieze cum va dori cele
împlinite. Eu atât ştiu, că am depus osteneală, nu puţină, ca să răspund
întrebărilor, să se înţeleagă cum a fost altădată în societate şi în viaţa
monahală.
A fost bine sau mai puţin bine ce am scris, nu eu apreciez, ci cititorii.
Ceea ce pot să afirm este că sunt solicitat să-mi trimit cărţile, la diferite
adrese dar, din nefericire, s-au epuizat toate. Unii din ţară şi chiar de peste
hotare mi-au scris sau telefonat, spunându-mi impresiile lor despre ce am
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
80
reuşit să scriu; atât pot să spun, că sunt dator lui Dumnezeu că mi-a dat zile,
şi celor ce s-au ostenit împreună cu mine în lucrare, sau fără mine, în
lectură.
Constantin Hrehor: Dar pe masa de lucru, îndrăznim să Vă
întrebăm, ce mai se urzeşte pentru tipar?
Gherasim Putneanul: ~nainte ca lucrarea de faţă să ia contur, având o
obligaţie morală să răspund unor întrebări ale preoţilor, să precizez din
punct de vedere tipiconal anumite abateri, din cauza unor inova ţii introduse
în cărţile de cult, tipărite după 23 august 1944, (lipsea comisia de ierarhi
care avea misiunea de a vedea textul înainte de a se tipări), am trecut peste
toate cărţile de cult şi am arătat cum trebuie să se tipărească corect. Am
intitulat cartea, ce m-am silit să apară în anul trecut (2002): Precizări
tipiconale. O carte ce va fi înţeleasă de clerici, mai puţin de către mireni,
fiind vorba de specialitatea sau de tehnica sluj belor ce se desfăşoară în
Biserica Ortodoxă Română. Nu am consemnat până acum semnale pozitive
sau negative din partea clerului, căruia îi este adresată cartea.
Constantin Hrehor: Trebuia să Vă întreb la început, mai la începutul
"pelinului" şi al "mierii", până a face ocolul "roţii" din "amurg", cum
lucraţi, cum scrieţi?
Gherasim Putneanul: Monahul este ca şi soldatul: ce i se ordonă ori
porunceşte, trebuie să facă. Permanent trebuie să fie cu urechea la mai
marii săi. Fiind situaţia aşa, prima grijă mi-a fost să îndeplinesc ascultările
repartizate: mai întâi slujbele (cele 7 Laude şi Sf. Liturghie); oriunde am
fost, la mănăstire sau la Centrul Eparhial, fie că slujeam la Sf. Altar, fie că
eram la strană, urmăream desfăşurarea slujbelor şi îndrumam pe noii preoţi
hirotoniţi în practica liturgică. Apoi vin orele de audienţă la Vicariat, apoi
deplasările la parohii sau şantiere, oficierea unor servicii religioase...
Iar în timpul liber, dacă am fost solicitat de cineva să scriu ceva din
domeniul bisericesc, am răspuns, socotind că este o obligaţie morală, şi aşa
m-am trezit după 1989 că trebuie să susţin cu cuvânt duhovnicesc rubrica
"Viaţa creştină" din cotidianul "Opinia Buzăului", apărut în 1990, sub
conducerea redactorului Ştefan Corneliu, şi să-mi trimit articolele pe la
diferite publicaţii laice ori bisericeşti. Prin grija părintelui D-tru Valenciuc,
acestea au fost adunate şi s-au tipărit sub titlurile: "~n duhul Evlaviei
Ortodoxe" şi "Cuvinte şi tâlcuiri arhiereşti". Vrând, nevrând, a trebuit
să-mi fac timp să, dau răspunsurile cuvenite la întrebările puse. Ultima
carte scrisă, "Precizări tipiconale", a ieşit dintr-o... "ameninţare" din partea
I.P.S. Arhiepiscop Pimen, care mi-a spus că voi răspunde înaintea lui
Dumnezeu dacă nu voi scrie ceea ce ştiu în legătură cu "practica liturgică",
învăţată în mănăstire, apoi la Seminar şi Teologie, considerând că cei mai
mulţi părinţi au trecut la Domnul, iar cei prezenţi în mănăstiri sunt tineri şi
au nevoie să cunoască cât de cât din pravila bisericii, din viaţa monahală.
T\mâie [i exil
81
De câte ori sunt obligat să scriu ceva, mă simt neputincios. Cartea ce
se vrea terminată, cea de faţă, e o "comandă" a părintelui Petroniu Tănase.
A trebuit să iau informaţii mai întâi de la cei care mai sunt în viaţă dintre
cei ce-au fost scoşi din mănăstiri. Cei mai mulţi au trecut din lumea
aceasta. Am apelat la stareţi şi stareţe să scoată din arhive tabelele cu
vieţuitorii care au părăsit mănăstirile. Am primit informaţii de la
mănăstirile: Neamţ, Văratec, Agapia, Secu, Putna, şi cam atât. Cele mai
multe persoane au fost din mănăstirile mari, Agapia, Văratec, Neamţ. Cu
această ocazie, mulţumesc tuturor celor care au binevoit să-mi răspundă, fie
cu privire la personal, fie cu privire la mănăstirile din care au fost trimişi
acasă monahii şi monahiile. Aceleaşi mulţumiri să le primească şi cei ce
mi-au trimis poeziile scrise de diferiţi autori necunoscuţi.
Constantin Hrehor: Chiar şi dacă nu cade bine pe tâmpla unora
sintagma "cronicar", până la urmă chiar asta sunteţi - un mărturisitor care
îşi asumă rostirile (Is. Sh. 2, 1) care nu-şi refuză "cuvântul în vreme de
mântuire" (4, 25)...
Gherasim Putneanul: Nu prea pricep eu epitetele acestea: "cronicar",
"rapsod". Am citit cronicarii vechi, Ureche, Simion Dascălu, Miron Costin,
Ion Neculce, şi pe alţii, iar ca "rapsod", cunoscut mie în Bucovina îmi este
Teofil (Teodot) Dumbrăveanu, autor de balade; ultima, elogiind voievozi
moldoveni, va apărea cât de curând, în a doua ediţie, căci prima a fost în
limba germană, prin 1932. Nădăjduim ca în 2004, cu prilejul comemorării
a 500 de ani de la strămutarea marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la
cele veşnice, întru bucuria Domnului, cel canonizat, devenind rug ător
pentru noi toţi, proslăvit pentru faptele sale de vitejie şi de ctitorirea atâtor
şi atâtor mănăstiri şi biserici, că va fi lăudat şi prin tipăritura rapsodului
Teodot - Teofil Dumbrăveanu.
"Cronicile" mele tipărite în ultimii ani din sec. XX ilustrează mai
bine de un secol de viată, oameni, locuri şi întâmplări. Meritul stă în
întrebări, că răspunsurile vin de la sine, având în vedere că tot ce s-a spus,
s-a spus nu din imaginaţie, ci din întâmplări adevărate ale acelor vremuri.
Pentru unii, atât întrebările cât şi răspunsurile, nu prezintă nici un interes.
Pe unii i-a deranjat unele lucruri sensibile, vizând suferinţa, dar adevărul
rămâne adevăr, dincolo de supărarea oricui. Zis-a proorocul că "dreptul de
auz rău nu se va teme", se vor lămuri şi aceştia, că n-am căutat să
învinovăţesc pe cineva, ci am căutat să lămuresc, gândindu-mă la zisele:
"Vai de cel ce zice răului bine şi binelui rău". Tot ce se spune sau se scrie
fără intenţie rea nu-i făcut să supere. Omul este supus greşelilor, voite şi
nevoite.
Constantin Hrehor: "Biruit-a gândul", zic precum cronicarul, ştiind
bine că Adevărul e osia "bucuriei depline" (I. 15, 11) şi că, dincolo de orice
scriere, alte scrieri se vor ivi, căci, "scrisul de cărţi este nesfârşit"
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
82
(Ecl. 12, 12)...
Gherasim Putneanul: Este adevărat că după publicarea unei cărţi,
ai o mare satisfacţie, deşi şi aceasta este trecătoare. Adevărata satisfacţie e
doar atunci când ceea ce ai scris este de folos semenului tău. Dar nu trebuie
să-ţi închipui că ai făcut mai mult decât altul.
Mântuitorul spune: "când cineva te va lăuda că ai făcut ceva, trebuie
să răspunzi: n-am făcut decât ce eram dator să fac". Să ne amintim de
parabola cu talanţii. Numai cel care a primit un talant, în loc să-l
înmulţească, l-a îngropat. Când a venit stăpânul şi a cerut socoteală, primii
doi au fost lăudaţi, iar ultimul a fost dojenit, că n-a fost în stare să-l
înmulţească, şi i l-a luat şi l-a dat celui ce mai avea zece. Mântuitorul a zis:
"celui ce are i se va mai da, iar celui ce nu are, i se va lua şi ce i se pare că
are". Cam aşa se întâmplă şi acum: o carte încheiată îţi aprinde gândul
pentru una nouă. Câte manuscrise n-au rămas în sertare, câte găsite de
cineva cu tragere de inimă şi pricepere, au ajuns să fie tipărite, câte pentru
totdeauna au soarta anonimatului!
Dincolo de-această carte, ce pot să spun? ~n prezent am un Jurnal, în
care săptămânal încerc să scriu câte o pagină, în care nu spun prea multe
lucruri, decât ceea ce am reuşit să fac, cum este vremea... Dar după ce voi
trece la cele veşnice, de va voi cineva să-l publice îl va putea tipări...
Jurnalul despre care vorbesc începe cu anul 1986. Intenţionam să-l
încep din 1966, dar n-am reuşit; cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am început din
1986, pe când eram arhiereu-vicar la Episcopia Buzăului. Am consemnat
câteva lucruri din timpul Revoluţiei din 1989, şi câte ceva despre situaţia
Bisericii Ortodoxe Române din acele momente grele. Am nominalizat
oameni, întâmplări. Dar aşa cum este obiceiul, Jurnalul va apărea după ce
autorul va fi trecut dincolo de hotarul lumii de aici.
Constantin Hrehor: Nu-i obligatoriu... obiceiul de a lăsa Jurnalul în
grija unui editor. Vă puteţi bucura de lectura lui şi de... injuriile celor
încondeiaţi acolo. Adevărurile pe care le-aţi consemnat, oricum nu se pot
schimba...
T\mâie [i exil
83
EPILOG
Mă rog, ca încheiere la această, carte, mai mult complicată decât
densă, scrisă după cele trăite în acele vremuri, sprijinită pe informaţii
primite verbal sau în scris mă simt obligat de conştiinţă să mulţumesc, mai
întâi, marelui Dumnezeu, pentru că am reuşit să ajung la sfârşitul unei
munci de mai bine de un an, de când am început o întreagă corespondenţă
cu diferite persoane care mi-au furnizat informaţii în legătură cu decretul
410/1959, formulat cu multă viclenie şi fără scrupule, şi aplicat cu multă
asprime de cei insensibili la credinţă şi omenie. Cititorii, contemporani ai
acelor vremuri îşi vor aminti de tot ce a fost, iar cei de astăzi vor vedea ce
s-a întâmplat şi sub aspect bisericesc atunci când poporul român f ăcea parte
din lagărul sovietic.
Mulţumesc pentru materialele prezentate de d-nul prof. Radu
Ciuceanu în "Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945-
1958", vol. I, referatele Securităţii în care se pregătea elaborarea Decretului
410 / 1959 şi nu numai.
Mulţumiri d-nului ministru Laurenţiu Tănase, secretar de stat pentru
Culte, care a binevoit a-mi trimite copii după Decretul 410, apoi părinţilor
arhim. Ioanichie Bălan şi Timotei Aioanei, care s-au străduit a aduna o
parte din poeziile ce-au fost scrise în acea vreme, circulând printre monahii
exilaţi; apoi multă consideraţie părintelui prof. arhid. Ioan Ivan, cel care
mi-a trimis copii după tabelele cu părinţii încadraţi în respectivul decret;
părintelui stareţ Vichentie de la M-rea Secu, P.C. maici stareţe Onufria şi
Eusofina de la M-rea Văratec, maicii stareţe Evelina de la M-rea Slatina,
maicii stareţe Olimpiada de la M-rea Agapia şi maicilor Paraschiva
Ursache, Polixenia, Gabriela Măriuţ, tot din această mănăstire, părintelui
Teofilact de la M-rea Puma, maicilor Tecla şi Antonia, foste vieţuitoare în
M-rea Râ[ca, maicii Anatolia Dodiţă, fosta stareţă a M-rii Măgura şi tuturor
celor care m-au ajutat în realizarea acestei cărţi; maicii Sabina Costache,
care s-a ostenit în munca de tehnoredactare, nu numai la această carte, ci şi
la ultimele trei, apărute în anii 2000, 2001 şi 2002.
Aceleaşi mulţumiri şi redacţiei Editurii GEEA -Botoşani, doamnei
Elena Condrei şi colaboratorilor domniei sale. De asemenea, P.C. Pr. Dr.
Ioan Dură, pentru exemplarul "Monahismul în anii 1948-1989"; Asociaţiei
pentru monahism, Editura Agaton, pentru "Porunca iubirii", vol. 1 -2/2002.
~n finalul cărţii consider utilă această secvenţă "epică", tehnică, în
vecinătatea micro-antologiei lirice - cele două adăugiri reflectându-se una
în alta.
G.P.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
84
ANEXE
Cu vieţuitorii unor mănăstiri ce-au fost daţi afară,
conform decretului 410 /1959
Arhiepiscopia Iaşilor
MĂNĂSTIREA PUTNA
Nr. 88
1960, Luna Mai, Ziua 14
Către,
MĂNĂSTIREA PUTNA
~n conformitate cu ordinul primit de la tov. Impt. Regional, Vă
rugăm a ne trimite cel târziu până luni 16 mai a.c. următoarele tabele:
1. - Tabel de vieţuitorii care au plecat din mănăstire după apariţia
decretului nr. 410/1959 şi unde domiciliază în prezent.
2. - Tabel de vieţuitorii care nu se încadrează în prevederile
decretului şi au fost îngăduiţi să rămână provizoriu în mănăstire.
3. - Tabel de vieţuitorii care se încadrează în prevederile decretului
nr. 410 şi rămân în mănăstire.
4. - O situaţie a terenurilor cedate Sfaturilor Populare.
PROTOPOP, Secretar,
Ss/indescifrabil Ss/indescifrabil
Nr. 58
1960, mai 14
Către,
PROTOPOPIATUL RĂDĂUŢI,
La adresa Dvs., fără număr şi dată, potrivit ordinului tov.
împuternicit Regional, alăturat vă înaintăm următoarele:
1. TABEL de vieţuitorii care au plecat din Mănăstire, după Decret.
2. TABEL de vieţuitorii care nu se încadrează în prevederile
Decretului, şi au fost îngăduiţi provizoriu.
T\mâie [i exil
85
3. TABEL de vieţuitorii care se încadrează în Decret şi rămân în
mănăstire.
4. SITUAŢIA terenurilor redate Sfaturilor Populare.
Stareţul Sfintei Mănăstiri Putna Secretar,
Ss/indescifrabil Ss / indescifrabil
T A B E L Nr. l
De foştii vieţuitori în Mănăstirea Putna, care au plecat după Decret.
1. Părintele Marcu Băncilă, la Bucureşti, în familie.
2. Părintele Gherontie Ionescu, la Botoşani, în familie.
3. Părintele Sebastian Stan, în comuna Hămăneşti, rai. Paşcani, în familie.
4. Fratele Toma Sava, comuna Poduri, rai. Moineşti, în familie.
5. Fratele Niculae Iordan, com. Brăneşti, rai. Brăneşti, în familie.
6. Fratele Traian Tincu, comuna Oşoi, rai. Iaşi, în familie.
7. Fratele Alexandru Rădăcină, în comuna Putna, salariat la Sanatoriu.
Am indicat localităţile unde au plecat, în prezent nu ştim dacă toţi au
rămas în localităţile indicate. Se confirmă de noi exactitatea,
Stareţul Sf. Mănăstiri Putna Secretar,
Ierom. Ss / indescifrabil Ss / indescifrabil
TABEL Nr. II
De vieţuitorii care nu se încadrează în prevederile
Decretului şi au fost îngăduiţi să rămână provizoriu în
mănăstire.
Numele şi prenumele / Starea / Ascultarea / Vârsta / Observaţii
1. Calinic Lupu/ Protos. / Slujitor / 49 ani / în Putna
2. Ioan Ionescu / Monah / Secretar / 47 ani / în Putna infirm de picior
3. Guţan Ioachim / Ierodiacon / Slujitor / 46 de ani / la Pojorâta
4. Doroftei Cucoş / Ieromonah / Egumen / 41 de ani / la Piatra Tăieturii
5. Dosoftei Alului / Ieromonah / Metocar / 37 de ani / la Pojorâta
6. Serafim Ghizdavet / Monah / îngrijitor / 37 de ani / la Orata
7. Serapion Zaharia / Ieromonah / Eclesiarh / 32 de ani / în Putna
8. Serafim G\lbează / Monah / îngrijitor / 29 de ani / în Putna
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
86
9. Ilie Lungoci / Rasofor / Bucătar / 27 de ani / în Putna
10. Arsenie Moraru / Ieromon. / îngrijitor / 54 de ani / Piatra Tăieturii
11. Achepsima Lazăr / Ierom. / îngrijitor / 54 de ani / Pojorâta
STAREŢUL Secretar,
SF. MĂNĂSTIRI PUTNA
TABEL Nr. III
De vieţuitorii care se încadrează în prevederile Decretului Nr. 410 şi rămân
în mănăstire.
1. Pimen Zainea / Stareţ / Ierom. / 31 de ani / în Putna
2. Miron Rotaru / Slujitor / Ierom. / 68 de ani / în Putna
3. Serapion Blaga / Casier / Ierom. / 66 de ani / în Putna
4. Iachint Unciuleac / Muzeograf/ Ierom. / 36 de ani / în Putna
5. Hermaliuc Pavel / îngrijitor / Monah / 58 de ani / la Piatra Tăiet.
Se confirmă de noi exactitatea,
STAREŢUL Secretar,
SF. MĂNĂSTIRI PUTNA
Ierom. Ss / indescifrabil Ss/ indescifrabil
Nr. 77
1960, mai 3
Către,
PROTOPOPIATUL RAIONAL RĂDĂUŢI
La cererea Dvs. verbală, dăm mai jos tabelul de foşti vieţuitori în
Mănăstirea Putna, care au plecat după Decret.
TABELUL DE PĂRINŢI ŞI FRAŢI
PLECAŢI DIN MĂNĂSTIRE
1. Părintele Marcu Dăncilă, la Bucureşti, în familie.
2. Părintele Gherontie Ionescu, la Botoşani, în familie.
3. Părintele Sebastian Stan, comuna Hămăneşti, rai. Paşcani, în familie.
4. Fratele Toma Sava, comuna Poduri, rai. Moineşti, în familie.
T\mâie [i exil
87
5. Fratele Niculae Iordan, comuna Brăneşti, rai. Brăneşti, în familie.
6. Fratele Traian Tincu, comuna Osoi, raion Iaşi, în familie.
7. Fratele Alexandru Rădăcină, comuna Putna, salariat la Sanatoriu.
Vă rugăm să primiţi respectuoasele noastre salutări.
Stareţul Sf. Mănăstiri Putna Secretar,
Ierom. Ss/indescifrabil Ss/ indescifrabil
TABELUL CU PĂRINŢII DIN MĂNĂSTIREA
SFÂNTUL IOAN CEL NOU DIN SUCEAVA
Daţi afară cu decretul 410/1959
Nr. crt / Nurnele şi prenumele / Gradul de cler
1. Antohi Paisie / protosinghel
2. Glicherie Bara / protosinghel
3. Negruţi Mitrofan / ieromonah
4. Teodosie (?) / ierodiacon
5. Ciobâcă Teofilact / ierodiacon
6. Coşofreţ Navgratie / monah
Aceştia au fost pe care i-am cunoscut personal ieşiţi o dată cu mine
pe 11 mai 1959, în prezent, toţi decedaţi.
Mănăstirea Putna, 14 februarie 2002
Ierod. Ciobâcă Teofilact
Din Dosarul matricol al M-rii Neamţ,
Monahii trimişi cu Decretul 410 din 1959-1960
1. Anatolie Pânzaru 9. David Dumitraşcu
2. Alexa Zofotă 10. Daniil Radu
3. Atanasie Cercel 11. Dionisie Marciuc
4. Arsenie Dumitrache 12. Dosoftei Mihalcea
5. Casian Armăsaru 13. Borşa Dometian
6. Cristofor Ursu 14. David Cojocaru
7. Clement Croitoru 15. Emilian Merlescu
8. Casian Gafencu 16. Elisei Slănină
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
88
17. Filaret Dutcovici 42. Nicanor Ababei
18. Ghervasie Murariu 43. Nicodim Apostol
19. Ghervasie Gheorghe 44. Nicodim Popa
20. Gherontie Brustureanu 45. Nil Mărculescu
21. Ghenadie Crudu 46. Pahomie Ciornea
22. Ghenadie Roşca 47. Policarp Agavrilescu
23. Glicherie Iacoboaia 48. Petroniu T\nase
24. Haralambie Vasilache 49. Paisie Dosoftei
25. Inochentie Moisiu 50. Petroniu Bulbucescu
26. Ilarie Ungureanu 51. Stelian Lăzărică
27. Isidor Cora 52. Sofronie Şarampoi
28. Isidor Arhire 53. Sebastian Iftimie
29. Iosif Gabor 54. Silvan D\scălescu
30. Irinarh Meleştean 55. Teofil Boghian
31. Irineu Luca 56. Trifon Gavril
32. Ioanichie Andone 57. Tarasie Murgoci
33. Iosif cel Mare 58. Victor Ojog
34. Ioil Ababei 59. Visarion Chirilă
35. Inochentie Roşu 60. Veniamin Prahuza
36. Ioan Metodie Cojocaru 61. Vladimir Muscă
37. Melchisedec Dumitriu 62. Vasile Vasilache
38. Misail Apante 63. Vlasie Gălbează
39. Narcis Munteanu 64. Victorin Moraru
40. Neofit Lazărică 65. Valentin Hăv\rneanu
41. Nifon Corduneanu
Un dosar nr. 7, care avea "se zice" notele scrise cu care trebuiau să
părăsească mănăstirea, mi s-a spus că nu are decât coperta.
~n condica matricolă sunt specificări telegrafice:
1. "plecat din mănăstire" - decret 410 - 1959, 1960, 1961, sau cu ordinul
mitropoliei.
2. revenit în mănăstire după un timp mai scurt sau mai lung
3. transferat ca civil la: tipografie sau seminar
4. unii, reveniţi în preajma decesului şi înmormântaţi în mănăstire.
Date în legătură cu locul de naştere, anul naşterii, călugăriei, naşi,
hirotoniţi etc., nu le-am scos. La unii s-a trecut: "s-au căsătorit".
T\mâie [i exil
89
Situaţia călugărilor care au plecat din Mănăstirea SECU
cu Decretul nr.410/1959
Protosinghel Sofronie Ungureanu
- născut la data de 04.05.1917
- tuns în monahism la data de 05.09.1943
- hirotonit în ierodiacon la data de 12.12.1943 hir otonit ieromonah la data
de 16.02.1944
- hirotesit protosinghel la data de 1946 plecat din m ănăstire în anul 1959
- revenit în Mănăstirea SECU (schivnic)
- decedat la data de 21.05. 1990 înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Secu
Protosinghel Visarion Ifrim
- născut în anul 1904
- retras din monahism la data de 01 .05.1959
- a plecat din parohie; nu s-a mai întors.
Ieroschimonah Pahomie Atofanei
- născut în anul 1912
- la data de 29.08.1930 intră ca frate în obştea Mănăstirii SECU
- în anul 1931 luat acasă forţat de părinţi
- în perioada 1934 - 1935 satisface stagiul militar la Roman - infanterie
- în anul 1937 vine definitiv la Mănăstirea SECU
- are ascultarea de stupar
- în anul 1945 este hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Neamţ de P.S.
Valeriu Moglan
- în anul 1945 este hirotonit ieromonah la Mănăstirea SECU de P.S.
Valeriu Moglan
- pleacă în anul 1959
- în perioada 1959 - 1961 lucrează la colectiv în satul natal
- ajută mama la gospodărie; tatăl decedat pe front
- în perioada 1961 - 1963 este angajat ca salahor la construcţia căii ferate de
la Fabrica de Ciment Bicaz şi ca salahor zidar la Şantierul de construcţii
locuinţe din Bicaz
- în fiecare Duminică a cântat la strana bisericii din Bicaz
- nu a slujit Sfânta Liturghie niciodată în perioada 1959- 1963
- a fost permanent îmbrăcat civil în această perioadă
- a revenit în Mănăstirea SECU în 1963 ca muncitor civil la grădină - stareţ
era Protos. Gherontie Ştefan
- în 1964 îmbracă din nou haina monahală
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
90
- începând din 1965 slujeşte din nou Sfânta Liturghie
- rămâne în Mănăstirea SECU până astăzi
Ieromonah Dionisie Vătămaniuc
- plecat în 1959
- nu s-a mai întors
Ieromonah Serafim Oancă
- născut în 1929, în loc. Corod, jud. Galaţi
- în anul 1948 intră ca frate în obştea Mănăstirii SECU
- în anul 1951 este tuns monah - stareţ Ghedeon Coşofreţ
- în anul 1952 este hirotonit ierodiacon de P.S. Teofil Herineanu - Episcop
al Romanului
- în anul 1952 este hirotonit ieromonah de Î.P.S. Grigorie al Novgorodului
şi Leningradului la Mănăstirea Neamţ (la slujbă a participat şi Î.P.S.
Sebastian Rusan - Moldova)
- în anul 1952 este numit administrator la Seminarul Teologic de la
Mănăstirea Neamţ
- în anul 1952 intră elev la seminar
- în perioada 1953 - 1959 este trimis misionar pentru combaterea st iliştilor
în mai multe localităţi:
- egumen Schit Dumbrăvele
- egumen Schit Tarcău, Bisericani, Boroaia
- Fântânele – Roman, Pleşeşti - Fălticeni
- Brădăţel - Bucovina
- Sat Bogata - comuna Baia
- în anul 1959 primeşte ordinul de excludere din monahism cf. Decretului
410/1959
- Pleacă în satul Vasile Roaită - comuna Umbrăreşti -judeţul Galaţi
- La data de 13.11.1960 se căsătoreşte cu soţia Olimpia
- Are 3 (copii); 5 (cinci) nepoţi
- Nu a mai slujit Sfânta Liturghie
- A lucrat ca agricultor, legumicultor, apicultor
- A lucrat la GOSTAT viticol
- A lucrat la Fabrica de Conserve Tecuci ca zilier
După 42 de ani de căsnicie, la data de 05.02.2002 revine în obştea
Mănăstirii SECU unde se află şi în prezent
- Acasă în satul natal rămâne soţia Olimpia (bolnavă de inimă)
Ierodiacon Ghedeon Scutaru
- născut la data de 29.10.1908
- plecat în anul 1959
T\mâie [i exil
91
- revenit în Mănăstirea SECU în 1977
- decedat la data de 24.05.1985; înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Ierodiacon losif cel Mare
- născut la data de 01 .09.1913
- tuns monah la data de 06.12.1940
- plecat în anul 1959
- revenit în Mănăstirea Neamţ
Ierodiacon Gherasim Ceapă
- născut la data de 21.03.1920
- tuns în monahism în anul 1951
- hirotonit ierodiacon în anul 1951
- plecat în anul 1959
- revenit în Mănăstirea SECU în anul 1963
- decedat la data de 24.11.1999
- înmormântat în Cimitirul Mănăstirii SECU
Ierodiacon Emil Havrici
- intră ca frate în obştea Mănăstirii SECU în anul 1931
- tuns în monahism la data de 30.07.1939
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
Monah Vladimir Isăilă
- plecat în anul 1959
- revenit în Mănăstirea SECU în anul 1963
- decedat la data de 18.04.1989
- înmormântat în Cimitirul Mănăstirii SECU
Monah Emilian Găină
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors (s-a căsătorit)
Monah Zosima Areanu
- născut la data de 21.06.1907
- tuns monah la data de 06.12.1931
- plecat în anul 1959
- angajat la Episcopia Roman
- decedat în februarie 1973
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
92
Monah Casian Rusu
- născut la data de 28.12.1921
- intră ca frate în obştea Mănăstirii SECU în anul 1950
- este tuns în monahism în anul 1951
- plecat în anul 1959 angajat la Episcopia Roman s-a căsătorit
- a revenit în Mănăstirea SECU în anul 1991
- a decedat în ianuarie 2002
- înmormântat la Cimitirul Mănăstirii SECU
Monah Antonie Gugeanu
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
Monah Teodosie Dobreanu
- plecat în anul 1959
- revenit în Mănăstirea SECU
- a decedat la data de 29.07.1996
- înmormântat în Cimitirul Mănăstirii SECU
Monah Sofronie Măzăreanu
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors (s-a căsătorit)
Monah Valerian Humă
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors (s-a însurat)
Monah Nicodim Costache
- plecat în anul 1959
- revenit la Mănăstirea SECU în anul 1963
- plecat la Mănăstirea Sihăstria
Frate Vasile Spătaru
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
Frate Petru Vulpe
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
Frate Constantin Popa
T\mâie [i exil
93
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
Frate Mircea Lazăr
- născut la data de 02.09.1934
- plecat în anul 1959
- nu s-a mai întors
La data de 13 august 1959 în Mănăstirea SECU erau 40 de vieţuitori
dintre care 31 de monahi şi 9 fraţi.
La data de 15 septembrie 1959 în Mănăstirea SECU erau 37 de
vieţuitori din care:
- 16 vieţuitori aveau vârsta sub 50 de ani
- 8 vieţuitori aveau vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani
- 13 vieţuitori aveau vârsta peste 60 de ani
Stareţ la acea dată era Ieromonah Longhin Pop. Menţionăm că prin
adresa nr. 23688 / 31.12.1959,
Mitropolia Iaşi aprobă acordarea sumei de 500 de lei şi a unei
cantităţi de alimente necesare pentru drum fiecărui călugăr sau frate care
pleacă la viaţa civilă.
Tabel nominal
Cu maicile şi surorile din Mănăstirea Văratec,
care au fost scoase din mănăstire în urma
decretului 410 din anul 1959
1. Acojocăriţei (Maria) Mitrodora (n\sc. 1924)
2. Aerinei (Parascheva) Parascheva (n\sc. 1929)
3. Andrei (Ileana) Calinica (n\sc. 1921)
4. Andrei (Adela) Tecla (n\sc. 1925)
5. Andronic (Elisabeta) Serafima (n. 1912)
6. Andone (Ghizela) Adriana (n. 1925)
7. Ardeleanu (Ecaterina) Evghenia (n. 1916)
8. Avraam (Maria) Cecilia (n. 1930)
9. Achiroaie (Maria) (n. 1920)
10. Achiţoaie (Safta) (n. 1917)
11. Airinei (Floarea) (n. 1930)
12. Andrişoaie Eufrosina (n. 1926)
13. Apintei (Elena) (n. 1932)
14. Asavei (Maria) (n. 1925)
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
94
15. Baciu (Domnica) Pangratia (n. 1912)
16. Baciu (Elena) Olimpiada (n. 1912)
17. Barcan (Milania) Mihaela (n. 1926)
18. Bardan (Ioana) Agafia (n. 1916)
19. Bălţătescu (Profira) Claudia (n. 1928)
20. Blaga (Livia) Patricia (n. 1923)
21. Bobric (Frăsina) Fevronia (n. 1923)
22. Boiciuc (Domnica) Epraxia (n. 1914)
23. Bostan (Alexandrina) Epifania (n. 1926)
24. Braga (Versavia) Benedicta (n. 1926)
25. Bunduc (Maria) Cipriana (n. 1924)
26. Buleu (Ana) Apolinaria (n. 1925)
27. Cazan (Maria) Maria (n. 1919)
28. Câmpeanu (Artemiza) Adriana (n. 1930)
29. Ciofoaia (Elena) Cecilia (n. 1923)
30. Ciucanu (Maria) Pelaghia (n. 1912)
31. Ciucanu (Floarea) Calipso (n. 1930)
32. Ciocan (Liberia) (n. 1920)
33. Cozma (Maria) Laurenţa (n. 1914)
34. Creţu (Maria) Veronica (n. 1931)
35. Cernescu (Virginia) (n. 1935)
36. Cojocaru (Aristiţa) (n. 1930)
37. Creţu (Ileana) (n. 1921)
38. Damian (Maria) Maura (n. 1920)
39. Diaconiţa (Ioana) Iovenalia (n. 1922)
40. Dima (Anica) Olimpiada (n. 1914)
41. Dogariu (Ileana) Evghenia (n. 1914)
42. Drăg\nescu (Lucreţia) Cleopatra (n. 1924)
43. Dumitrescu (Valeria) Vasilisa (n. 1921)
44. Dima (Profira) (n. 1916)
45. Dadoi (Ruxandra) (n. 1926)
46. Drăgănescu (Teodora) (n. 1931)
47. Fărcăşanu (Rozalia) (n. 1924)
48. Gâda (Safta) Zenaida (n. 1912)
49. Grigore (Maria) Manasia (n, 1921)
50. Grosu (Elisabeta) Singlitichia (n. 1912)
51. Guriţă (Ileana) Epraxia (n. 1923)
52. Grosu (Catinca) (n. 1931)
53. Hizanu (Catinca) Agafia (n. 1921)
54. Ifrim (Ruxandra) Achilina (n. 1912)
55. Ionaşc (Maria) Magdalena (n. 1925)
56. Irion (Elza) Filonela (n. 1926)
T\mâie [i exil
95
57. Irimia (Ana) Ştefania (n. 1921)
58. Isache (Profira) Pamfilia (n. 1921)
59. Isailă (Dora) Onisifora (n. 1928)
60. Iftimia (Anica) (n. 1924)
61. Lenciuc (Ana) Olimpiada (n. 1891)
62. Leuştean (Elena) Manolea (n. 1929)
63. Lipovanu (Catinca) Tatiana (n. 1915)
64. Lupu (Aurica) Agripina (n. 1915)
65. Maganu (Varvara) Teodosia (n. 1923)
66. Melinte (Anica) Sebastiana (n. 1930)
67. Mircea (Maria) Macrina (n. 1922)
68. Moise (Safta) (n. 1912)
69. Munteanu (Elena) Suzana (n. 1919)
70. Moisa (Elena) Haritina (n. 1922)
71. Muşat (Paraschiva) (n. 1915) ..
72. Nistor (Paraschiva) Parmenina (n. 1912)
73. Niţa (Aglaia) Tecla (n. 1914)
74. Nichita Sofia (n. 1929)
75. Niţoaie Elisaveta (n. 1923)
76. Olariu (Maria) Tatiana (n. 1915)
77. Oprea (Elisaveta) Evghenia (n. 1926)
78. Olaru (Catinca) (n. 1932)
79. Onofrei (Tasia) (n. 1928)
80. Păcuraru (Lisaveta) Elisabeta (n. 1916)
81. Păduraru (Maria) Evghenia (n. 1916)
82. Păduraru (Elena) Mihaela (n. 1926)
83. Pintei (Maria) Sofia (n. 1915)
84. Poenariu (Alexandrina) Aglaida (n. 1931)
85. Popa (Casandra) Calinica (n. 1894)
86. Popa (Maria) Epraxia (n. 1919)
87. Popa (Maria) Tecla (n. 1924)
88. Popa (Ana) Nimfodora (n. 1926)
89. Popescu (Constanţa) Taisia (n. 1918)
90. Preotu Ilie (Agripina) Atanasia (n. 1919)
91. Pricop (Mina) Tavefta (n. 1920)
92. Prodan (Ruxanda) Rahila (n. 1891)
93. Puşcaşu (Taisia) Anufria (n. 1924)
94. Paşcu (Maria) (n. 1928)
95. Păduraru (Elena) (n. 1928)
96. Popa (Maria) (n. 1933)
97. Purcel (Anica) (n. 1926)
98. Rotaru (Elena) Aglaida (n. 1922)
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
96
99. Sandu (Veta) Heruvima (n. 1931)
100. Sandu (Elena) (n. 1921)
101. Scutariu (Maria) Luchia (n. 1922)
102. Todirică (Virginia) Xenia (n. 1913)
103. Tofan (Ana) Agata (n. 1923)
104. Toma (Elena) Nana (n. 1923)
105. Tudosă (Ileana) Evghenia (n. 1915)
106. Tudosă (Safta) Marta (n. 1920)
107. Udişteanu (Paraschiva) (n. 1921)
108. Ursei (Nataliţa) (n. 1931)
109. Vasiliu (Aglaia) Ana (n. 1891)
110. Vâga (Maria) Galinia (n. 1922)
111. Vâlcu (Ioana) Cornelia (n. 1916)
112. Vrăjitoru (Lucreţia) Cipriana (n. 1927)
Prezenta listă este întocmită la data de 10 februarie 1960, conform
tabelului nominal cu personalul mănăstirii, din 10 februarie 1960.
Tabel de personalul
Schitului Măgura - Ocnii din anul 1951 - 1960
desfiinţat cu decretul 410 din anul 1958 - 1960
Nr. crt./Numele şi prenumele/Vârsta/Intr. în m-re/maică - soră/Ieşită/Locul
naşterii
1. Mustaţă Vasilica / 18 ani / 1951 / soră / 1960 / Cuca-Galaţi
2. Moraru Onoria / 32 ani / 1951 / rasoforă / 1960 / Cârja-Vaslui
3. Andronache Aurica / 18 ani / 1953 / soră / 1960 / Căiuţi-Bac\u
4. Andronache Margareta / 18 ani / 1953 / soră / 1960 / C\iuţi-Bacău
5. Aron Ecaterina /16 ani / 1953 / soră / 1960 / Dofteana-Bacău
6. Bâzgan Anica /18 ani /1953 / soră / 1960 / Sascut-Bacău
7. Apostol Parascheva / 18 ani / 1953 / soră / 1960 / Sascut-Bacău
8. Bălan Elena / 19 ani / 1953 / soră / 1960 / Căiuţi-Bacău
9. Bălan Ţinea / 20 ani /1953 / soră / 1960 / Căiuţi-Bacău
10. Dascălu Lucica /14 ani / 1954 / soră / 1958 / Poduri-Bacău
11. Ghihaniş Elena /14 ani / 1954 / soră / 1958 / Brătila-Bacău
12. Iordache Ana / 22 ani /1952 / soră /1960 / Hârja-Bacău
13. Georgescu Virginia / 36 ani /1955 / soră / 1960 / Alexandria
14. Lazăr Eufrosina / 23 ani / 1953 / soră / 1960 / M-rea Caşin
15. Lupaşcu Marioara / 14 ani / 1954 / soră / 1958 / Viişoara
16. Nichitoaia Elena / 24 ani / 1954 / soră / 1960 / Văratec
T\mâie [i exil
97
17. Nichitoaia Maria / 22 ani /1955 / soră / 1960 / Văratec
18. Oprea Magdalena / 25 ani / 1955 / soră / 1960 / M-rea Caşin
19. Puluc Aglaia / 14 ani / 1954 / soră / 1958 / Viişoara
20. Simion Ecaterina / 22 ani / 1954 / soră / 1960 / Căiuţi-Bacău
21. Tamaş Iuliana / 22 ani / 1954 / soră / 1960 / Gherla
22. Stanciu Floarea / 14 ani /1954 / soră / 1958 / Brătila-Bacău
23. Zaharia Cornelia / 23 ani / 1953 / soră / 1960 / Bistriţa-Năsăud.
Acesta este soborul Schitului Măgura-Ocnii înfiinţat la l aprilie 1951
când am fost transferate de Prea Sfinţitul Teofil Herineanul de la M-rea
Adam, jud. Vaslui, având ca stareţă pe maica Natalia Croitoru, casieră şi
contabilă Anatolia Dodiţă, arhondară Olimpiada Popa, economă, monahia
Agripina Anghel, ajutoare de economă Paisia Moşolea, bucătăreasă Antuza
Lupu şi grădinăreasa Onoria Moraru.
Prea Sfinţia Voastră, nu ştiu dacă este de vreun folos ceea ce am
făcut eu aici, aş fi vrut să fac ceva care să vă folosească, dar eu nu ştiu, că
nu am avut nici un ghid.
A Prea Sfinţiei Voastre smerită ascultătoare şi cu smerite metanii, Vă
sărut mâna,
16 febr. 2002 Monahia,
M-rea Măgura-Ocnii, Anatolia Dodiţă
Târgu-Ocna
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
98
I-a pag. 1-4
SUSPINUL UNEI SIHĂSTRII
1
De ce eşti tristă Sihăstrie?
De ce eşti tristă şi pustie?
De ce plâng clopotele tale
Aşa de triste şi cu jale?
2
De ce plâng codrii-n depărtare?
De ce sunt munţii-n întristare?
Şi brazii de ce plâng mereu
Cătând spre cer, spre
Dumnezeu?
3
Se varsă apele la vale,
Şi-n urma lor i-atâta jale!
O! Spune-mi, sfântă Sihăstrie
De ce ai inima pustie?...
4
O! nu mă întreba, străine,
De ce plâng toate pentru mine,
Să-ţi povestească fiii mei,
De ce plâng jalnic eu, cu ei!
5
Că am avut atâţia fii,
Ce i-am crescut de mici copii,
Şi ca o mamă i-am iubit,
Şi lui Hristos i-am dăruit.
6
Când au venit din lumea mare
Eu i-am iubit pe fiecare,
Pe cei flămânzi i-am pus la masă,
Pe cei străini i-am dus în casă.
7
T\mâie [i exil
99
Pe cei scârbiţi i-am alinat,
Pe cei ce plâng i-am mângâiat,
Pe cei orfani i-am întărit,
Şi pe bătrâni i-am odihnit...
8
Şi le-am vorbit de Dumnezeu
Şi zi şi noapte, tot mereu,
Ca dorul după veşnicie
Neîncetat în ei să fie...
9
A se ruga i-am învăţat,
Şi-a priveghea i-am îndemnat,
De ascultări eu le-am vorbit,
Şi de mormânt le-am amintit,
10
De-aceea astăzi ei mă cheamă
Şi-mi spun cu toţii, scumpă mamă,
Că i-am iubit cu dor pe cei
Ce prin Hristos sunt fiii mei.
11
Şi-acuma plâng nemângâiat,
Căci a venit aşa deodată
O zi de tristă pribegie,
De-aceea plâng şi sunt pustie...
12
Aşa voieşte Dumnezeu
Ca să rămân pustie eu,
Să-mi plece fiii toţi în lume,
Să nu-i mai văd, să-i strig pe nume.
13
Să nu mai cânte împreună,
Când în Biserică s-adună,
Să nu-i mai văd cum se silesc
La ascultări, şi cum slujesc...
14
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
100
Să nu-i mai văd cum toţi în şoapte
Se roagă-n zi şi-n miez de noapte,
Să nu-i mai văd cum se hrănesc
Din Trupul Fiului Ceresc...
15
Să nu-i mai văd pe munţi urcând
Şi nici la masă cete stând...
Să plece toţi în pribegie
Iar eu de-acuma sunt pustie...
16
Deci cum să nu mă tânguiesc
Cum să nu plâng şi să jelesc.
Căci au în faţă-o încercare
Şi nu ştiu de-or avea răbdare...
17
O! plângeţi fiilor cu mine
Căci ceasul despărţirii vine
Şi-mi este milă pentru voi
Că nu ne-am mai vedea apoi...
18
O! plângeţi fiilor mereu,
Ca să rugăm pe Dumnezeu
Să-ndepărteze-a Sa mânie
Ca peste noi să nu mai vie.
19
Iar dacă Domnul vrea aşa,
O! «Tată», fie voia Ta!
Căci altă cale-n viaţă nu-i
Decât să facem voia Lui,
20
Eu plâng, şi nu mă pot opri,
Şi simt că ne vom despărţi.
Şi ştiu că lumea-i tare rea
Şi mulţi în tină vor cădea,
T\mâie [i exil
101
21
De-aceea sunt nemângâiată
Că nu ne-om mai vedea vreodată.
Voi veţi muri în pribegie
Iar eu voi rămânea pustie,
22
Şi dacă lumea va uita
C-aţi fost copiii mei cândva
Voi toţi să nu luaţi în seamă
Căci numai eu v-am rămas mamă.
23
Deci, ascultaţi-mă acum
Când sunteţi gata toţi de drum,
Să nu uitaţi îndemnul meu
Copii! «Iubiţi pe Dumnezeu».
24
~n El s-aveţi credinţă tare,
~n încercări s-aveţi răbdare,
Şi bucuraţi-vă nespus
Căci pătimiţi pentru Iisus.
25
Când lumea-ntreagă vă urăşte,
Să nu uitaţi că Domnul «vă iubeşte»,
Iisus Hristos Cel răstignit
Ce lumea-ntreagă-a mântuit
26
Când deznădejdea vă cuprinde,
Când lumea curse vă întinde,
Voi, dragii mei, să nu slăbiţi
Ci sus spre cer voi să priviţi.
27
Acolo-i Patria iubită,
Acolo-i Slava negrăită,
Acolo Sfinţii prăznuiesc
Şi îngerii slavoslovesc.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
102
28
Acolo-n zarea cea albastră,
Acolo sus e casa noastră,
Acolo voi privind mereu
Nu veţi uita pe Dumnezeu.
29
Şi-acuma plâng privind devale
Cum voi plecaţi plângând pe cale,
Cum vă-nsemnaţi cu Sfânta Cruce
Spre-a vă putea în lume duce.
30
Voi părul capului vi-l tundeţi
Şi faţa-n palme v-o ascundeţi.
Mă uit cum vă luaţi iertare
Şi cea din urmă sărutare.
31
Cum ochii voştri-n lacrimi joacă
Când cu fuior se bate-n toacă,
Cum clopotele jalnic sună
Şi totul plânge de răsună...
32
Din prag privind mă uit la voi
Cum voi plecaţi doi câte doi,
Până vă pierd în depărtare
~n lunga şi albastra zare.
33
Mă uit cum porţile-mi rămân
Deschise, fără de stăpân,
Cum peste ziduri ierburi cresc,
Cum toate-ncet se năruiesc.
34
Eu sunt bătrână şi pustie,
Dar voia Domnului să fie,
Voi să nu plângeţi pentru mine,
Ci plângeţi pentru voi mai bine...
T\mâie [i exil
103
35
Şi de-a fi târziu sau mai devreme
Ca Domnul iarăşi să vă cheme,
Veniţi iubiţii mei cu drag,
Că vă aştept pe toţi în prag.
36
Veniţi să vă mai văd odată,
Aceeaşi turmă adunată,
Vom plânge-atunci de bucurie,
De dorul după veşnicie.
37
Iar de veţi muri departe-n lume
Şi vor uita al vostru nume,
Să ştiţi, eu nu vă voi uita,
Şi pentru toţi mă voi ruga.
38
Gustaţi de-acum acest pahar,
Oricât ar fi el de amar,
Şi-n toate să aveţi răbdare
Că-n cer v-aşteaptă plată mare.
39
Aşa voieşte Dumnezeu,
Bătrână Sihăstrie,
Să pătimesc şi eu şi ei,
Iar tu să fii pustie.
40
Aşa voieşte Duhul Sfânt,
Să merg la suferinţă
Să pătimesc pe acest pământ
Să mor pentru credinţă.
41
Aşa voieşte Tatăl meu,
Să merg în pribegie,
Să-mi plâng păcatele mereu
Iar tu să fii pustie.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
104
42
Rămâi cu bine, sfântă mamă,
De-acum ne despărţim
Iisus Hristos pe toţi ne cheamă
Ca s\-L mărturisim.
43
Rămâi cu bine, sfânt altar,
Locaş de închinare,
~n care am primit în dar
De-a pururea iertare.
44
Rămâi cu bine, sfântă casă
Ce ne-ai adăpostit
Rămâi cu bine, turmă aleasă
Pe care te-am iubit.
45
O cruce îmi stă în zări
Pe care au dus-o sfinţii
Pe care-o simte fiecare
E crucea suferinţei.
46
Pe aceea am s-o duc şi eu
Acum cu dragoste fierbinte
Şi ajutându-mi Dumnezeu
Voi merge înainte.
47
Rămâi cu bine, mama mea,
Rămâi acum cu bine,
Eu plec, dar tu nu mă uita
~n sfintele suspine.
48
Să fiu departe izgonit,
Să rabd în lume multe
Să fiu străin şi părăsit
Şi toţi să mă asculte.
T\mâie [i exil
105
49
Să fiu ocara tuturor
Şi să colind pământul
Să n-am odihnă până mor
Ca să-mi găsesc mormântul.
50
Aşa voieşte Duhul Sfânt
Să sufăr pentru Domnul
Mereu, pân'oi intra-n mormânt
Şi noaptea să-mi aline plânsul.
51
Şi-ţi las, iubita mea chilie
Deschisă uşa ta
Mă duc departe în pribegie
Să mor pe Golgota.
52
Iubiţii mei, să nu uitaţi
Pe cei din pribegie
Şi pentru toţi să vă rugaţi
Ce sunt asemeni mie
53
Ce multe curse-n lume sunt
~n calea vieţii mele
Şi până voi intra-n mormânt
Mă voi lupta cu ele.
54
Şi nu ştiu dacă voi putea
Să-mi ţin făgăduinţa
Mă tem că-n luptă voi cădea
Şi-oi pierde biruinţa.
55
Rămâi cu bine, mama mea,
Rămâi, rămâi cu bine,
Eu poate nu te-oi mai vedea
De-acum, nici tu pe mine.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
106
56
~mi iau bagajul şi mă duc
Dar nu ştiu unde în lume
Pe care cale să apuc
Că sunt străin şi fără nume.
57
Şi aşa stau pe gânduri dus
~n poarta mănăstirii
Şi-mi pun nădejdea în Iisus
Părintele iubirii
58
Iisuse, fii de-acum cu noi
Şi-n viaţă ne păzeşte.
Căci am rămas flămânzi şi goi
Şi lumea ne urăşte
59
Rămâi de-acum cu bine,
Iisus la el ne cheamă
Voi plânge o viaţă după tine,
Adio, bună mamă.
60
Iisus Hristos să vă-ntărească
Cu Duhul Sfânt să vă umbrească,
Şi îngeri păzitori s-aveţi
~n calea zbuciumatei vieţi.
61
Ca ceea ce sunt mama voastră
Voi plânge mult iubirea noastră,
Şi suspinând în glasul meu
Vor fremăta şi munţi şi văi...
T\mâie [i exil
107
I-b pag 1-6
Rugăciune II
Rugăciune de laudă şi cerere
l
Cu ochii grei de lacrămi
Părinte cad la Tine
Ascultă-mă Stăpâne
Ascultă-mă pe mine.
2
Sub sfântul Tău jertfelnic
Mă plec acum smerit
Sub care o, Stăpâne!
Cândva m-am răstignit.
3
Şi în lumini de candeli
Cu inima'ntristată
Lui vărs acum durerea
Ascultă-mă deci, Tată.
4
Tu singur ştii în lume
Câţi ani te-am căutat
Şi-abia cu multă trudă
Aicea Te-am aflat.
5
Tu singur ştii Părinte
Cum m-am jertfit pe mine
Şi cum am vrut în toate
Să Te imit pe Tine.
6
Să ştii că-n mănăstire
Cu mine am adus
O inimă aprinsă
De dorul Tău Iisus.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
108
7
Tu singur ştii Stăpâne
Cum te-am slujit mereu
Cu rugi şi lacrămi multe
Ca unui Dumnezeu.
8
Tu ştii că numai Ţie
Ţi-am dat al meu suspin
Şi n-am plâns niciodată
La Dumnezeu strein.
9
Tu ştii cu câtă râvnă
Şi câte bucurii.
Am stat aici Părinte.
Tu tată, singur ştii.
10
Când privegheau părinţii
~n rugăciuni de noapte
Cu ei şi eu Stăpâne
Te lăudam în şoapte.
11
Şi când cântau cu toţii
Cântări Lui Dumnezeu
Cu dânşii dimpreună.
Te lăudam şi eu.
12
Când toţi mergeau pe munte
La Sfintele-asculţări.
Cântam cu ei adesea.
Dumnezeieşti cântări.
13
Şi când trecea la Domnul
Vre-unul dintre ei
Plângeam la rugăciune
Pentru părinţii mei.
T\mâie [i exil
109
14
Când clopotele toate
Sunau la sărbători
Cu ele dimpreună
Plângeam adeseori.
15
Când străbăteam vreodată
Potecile pădurii
Te întâlneam Stăpâne
~n liniştea naturii.
16
Când vântul singuratic
Te lăuda mereu
Cu dânsul dimpreună
Te lăudam şi eu.
17
Când suspina a jale
Pădurea-n depărtare
Te lăudam cu dânsa
Privind departe în zare.
18
Când apele în murmur
Te lăudau uşor,
Cu ele o, Stăpâne!
Plângeam încetişor.
19
Când mulţi bătrâni de vreme
Vedeam la asfinţit
Plângeam cu ei Stăpâne,
Plângeam al meu sfârşit.
20
Când Te slăveau pe Tine
Frumoase păsărele
~n zorii dimineţii
Te lăudam cu ele.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
110
21
Când mi-aruncam privirea
Spre-a soarelui apus
Un dor de veşnicie
Mă cuprindea nespus
22
Şi plini de multă pace
Şi de singurătate
Plângeam smerit în sine-mi
Prea multele-mi păcate.
23
Când toamna frunza-n codri
De vremi se scutura
Eu începeam, Stăpâne
Să cad la mila Ta.
24
Şi când plecau departe
Spre alte zări cocori
Fiind strein pe lume
Plângeam adeseori.
25
Când auzeam suspinul
De mare-nfuriată
~mi aduceam aminte
De dreapta-Ţi judecată.
26
Când rătăceam pe pajişti
~n zi de sărbătoare
Te întâlneam Stăpâne
~n fiecare floare.
27
Şi plin de mulţumire
Te căutam mereu
Că-n orişice zidire
Vedem pe Dumnezeu.
T\mâie [i exil
111
28
Dar mai cu osebire
Te-am întâlnit Părinte
La Sfânta Liturghie
~n faţa Mesei Sfinte.
29
Sub Sfântul Tău Jertfelnic
Aicea mi-am vărsat
Amarul vieţii mele
Şi mult m-am uşurat.
30
Sub Sfântul Tău Jertfelnic
Aici Părinte-am plâns
Necazurile mele
Ce-n mine s-au tot strâns.
31
Sub Sfântul Tău Jertfelnic
Aici Te-am întâlnit
Şi glasul Tău Iisuse
Aicea mi-a vorbit.
32
Sub colţul Sfintei Mese
De dorul Tău Iisus
Am plâns întotdeauna
Şi nimănui n-am spus.
33
Aici la Sfânta Cină
Părinte m-ai hrănit
Cu Trupul Tău prea dulce
De-aceea Te-am iubit
34
Aicea o, Iisuse!
M-ai uşurat de toate
De scârbe şi necazuri
De lacrimi şi păcate.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
112
35
Aici uitând de lume
Vorbeam numai cu Tine
Căci dorul Tău, Iisuse
Se odihnea în mine.
36
Ascultă-mi deci acuma
Durerea mea, Părinte
Şi uşurează-mi scârba
Ca şi mai înainte.
37
Căci iată plin de lacrimi
Mă plec din nou smerit
Sub Sfântul Tău Jertfelnic
Cu suflet chinuit.
38
Şi în lumini de candeli
Alerg la mila Ta
Ascultă-mă, Părinte
Mă rog, nu mă lăsa
39
Tu singur numai Doamne
Ştii durerile mele
Şi scârba şi necazul
Şi aceste lacrimi grele.
40
Deci fă cu mine milă
O, Bunule Stăpân!
Şi-aici în Mănăstire
Ajută-mi să rămân.
41
Mai lasă-mă-n pustie
Şi ţi-oi sluji mereu
Cu multă bucurie
Ca unui Dumnezeu.
T\mâie [i exil
113
42
Şi de voieşti, Stăpâne
A nu mă despărţi
De-aceste locuri Sfinte
Şi-n veci Te voi slăvi.
43
Deci nu mă duce-n lume
Să cad în mâna ei
Ci lasă-mă Iisuse
Lângă părinţii mei.
....
De ziua Sf. 40 de Mucenici
1960 anul suferinţei şi al plângerii.
II pag. 17-65
Sosit-au ceasul despărţirii
l
Sosit-au ceasul despărţirii
Sosit-au ceasul să plecăm
Şi nu ştiu când vom mai ajunge
De-acum ca să ne mai vedem.
2
Rămâneţi surori iubite
Cu pacea Domnului Iisus
Şi bucuraţi-vă întru Domnul
Mergând spre patria de sus.
3
Vă-ntind mâna cu iubire
Zicând toate cu glas duios
Rămâneţi surorilor cu pace
Rămâneţi cu Domnul Hristos
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
114
4
Pe pământ şi sus în ceruri
Nu e nume mai frumos
Nu e nume altul dulce
Ca numele lui Hristos
5
Că nimica nu e-n lume
Mai de preţ şi mai frumos
Ca un om ce poate spune
Sunt copil al lui Hristos.
6
Oricât de grea e despărţirea
Ce parcă tot am sta mereu
Ca să mai plângem împreună
Şi să slăvim pe Dumnezeu.
7
Nu daţi înapoi o clipă
Ca lupta grea voi să luptaţi
~n curând veni-va Domnul
~n slujba Lui să vă aflaţi.
8
Ajută-ne o Doamne Sfinte
Spre a ne putea vedea
Acolo-n Sfânta-mpărăţie
~n veci cântând mărirea Ta.
T\mâie [i exil
115
Rugăciunea despărţirii
l
O, Doamne-aceste lacrămi grele
Ori nu au fost primite ele,
Să ducă rugăciunea mea
Acolo sus, la mila Ta.
2
Sau ne'ncetatele suspinuri
Sau ale gândurilor chinuri
Iisuse, n-au ajuns la Tine...
Ca să mă ierţi acum pe mine?
3
Sau plânsul meu cel cu durere
O! Doamne, n-a avut putere,
Ca până-n cer să fi pătruns
Că mă simt tare părăsit.
4
Căci iată ceasul despărţirii
De locul sfânt al mănăstirii
Acum, Iisuse, a sosit
Şi mă simt tare părăsit.
5
Stăpânul meu, Stăpânul meu,
Şi zi şi noapte-am plâns mereu
~n casa Ta să fi rămas
O zi măcar, măcar un ceas.
6
Dar Tu ai vrut Iisuse anume
Să fim trimişi cu toţii-n lume
Să simtă toţi pe fruntea lor
Durerea grea a spinilor
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
116
7
O! Doamne cum de mai lăsat
Să plec în loc îndepărtat?
Să fiu de-acuma despărţit
De tot ce-n viaţă am iubit.
8
Stăpâne, cum voi mai cânta
Şi cine îmi va asculta
Cântările Sionului
La râul Vavilonului.
9
Sau cine-n Sfânta Mănăstire
Te va slăvi de-acum pe Tine
Şi cine Doamne, va cădi
Altarul Tău în orice zi?
10
O, spune-mi Bunule Stăpâne!
~n urmă cine va rămâne
Ca dorul meu cu el să-l strângă
Şi pentru mine să mai plângă.
11
Şi-aceste lacrimi ale mele
Să le adune-acum pe ele
Ca să le-aducă numai Ţie
Aici, departe în pustie.
12
O, spune-mi Bunule Iisus
Pe care te-am iubit nespus
O, cine mă va pomeni
La rugăciune-n orice zi?
13
Sau cine Doamne-n miez de noapte
~ţi va cânta un psalm în şoapte
Sau cine va mai suspina măcar
~n faţa Sfântului Altar
T\mâie [i exil
117
14
Căci iată, Tată plec de-acum
De tot de-aici... şi nu ştiu cum
Că strig şi nu mă pot opri
O, Doamne, nu mă părăsi.
15
Pe poarta pe care am venit,
Aicea când m-am despărţit
De-acestă lume rea şi mare,
C-o haină veche în spinare.
16
Pe-aceeaşi poartă azi mă duc,
Şi nu ştiu unde să apuc
~n urma mea un biet bătrân
~mi spune ca să mai rămân.
17
Iar jos la poarta mănăstirii
~mi spune-n clipa despărţirii
De voi muri iubitul meu
Te jur acum pe Dumnezeu
18
Să-mi vii şi tu la-nmormântare
Ca să-mi aprinzi o lumânare
Iar eu copile-n urma ta
~n ruga mea nu te-oi uita.
19
O, cum să nu mă tânguiesc
Când toţi acum se risipesc
Când văd cum plânge-acest bătrân
Iisuse, cum să nu suspin.
20
Căci pe ceaslovul rupt în foi,
El doar va plânge pentru noi.
Şi-n rugăciunea lui fierbinte,
Mai mult va plânge ca-nainte.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
118
21
Stăpânul meu, de-acuma plec
Şi-n timp ce anii noştri trec
Să nu-ndelungi acestea vremi
Şi-aicea iarăşi să ne chemi...
22
Tu pune în spinarea mea
Să duc această cruce grea
Pe frunte spinii Tăi să-i pui
Căci altă cale, Doamne, nu-i.
23
~n plamă bate-mi două cuie
Şi sus pe crucea Ta mă suie
Şi între cei ce Te hulesc
Ajută-mi să mă răstignesc.
24
Şi-n lume Doamne, dă-mi putere
Să beau al ei oţet şi fiere
Că sus, pe crucea suferinţei,
Să iau cununa biruinţei!
25
Să-i rabd mereu ocările
Şi să-i primesc scuipările
Şi râsul cel necuvios
Să-l rabd pentru Iisus Hristos.
26
Şi când vei fi cuprins de sete
Iar lumea Doamne, în burete
Oţet pe buze îmi va da
Iisuse, atunci nu mă lăsa.
27
Să nu o laşi să-mi pună ea
Otrava ei pe rana mea
Nici să-mi apese spinii mei
Pe fruntea mea cu mâna ei!
T\mâie [i exil
119
28
Când voiu slăbi pe crucea mea
Şi a răbda n-oi mai putea
Strigând, spre Tine voi privi
O, Doamne nu mă părăsi.
29
Iar Tu din cer să mă priveşti
Şi duhul meu să-l întăreşti
Să fii cu mine lângă cruce
Ca-n toată vremea să pot duce
30
La urmă când durerile,
~mi vor slăbi puterile
La cer privind voi zice-aşa
Iisuse, săvârşitu-s-a.
31
Iar Tu Iisuse, duhul meu
Primeşte-l sus la Dumnezeu
Acolo-n veci te voi privi
Şi ne-ncetat Te voi slăvi.
32
Şi, Doamne, după ce-oi muri
Şi toţi ai mei m-or părăsi
Când lumea trupul îmi va duce
Ca să-l îngroape lângă cruce,
33
Iisuse, Tu nu mă lăsa
Să mă-ngroape-n tina sa.
Căci nu voiesc ca-n mâna ei
Să mi se stingă ochii mei.
34
Nădejdea să mi-o jefuiască,
Averea să mi-o cheltuiască.
~ntru păcate-n dezmierdări
Departe Doamne-n alte ţări.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
120
35
Iisuse care Te-am iubit
Şi atâta vreme Ţi-am slujit
Mă rog Stăpâne, nu mă lăsa
Să-mi piardă lumea viaţa mea.
36
Cu pofte-amare să mă-nşele
Şi să mă-nece întru ele
Nici osteneala tinereţii
S-o pierd în vremea bătrâneţii
37
Tu, Doamne, care ştii să ierţi
Şi care cu măsură cerţi
O! nu uita că întru mine
Te port de-atâţia ani pe Tine.
38
Şi dacă-acuma mă iubeşti
Şi vrei ca să mă mântuieşti
Prin scârbe lacrimi şi necaz
Să-mi întăreşti al meu grumaz
39
Şa nu-mi plece genunchii mei
~n lume întru pofta ei.
Că tot ce-am strâns la tinereţe
Să pierd, prin ea la bătrâneţe.
40
O! Doamne lumea n-o lăsa
Ca să-mi închidă gura mea
Prin râsul ei necuvios
Să uit că sunt al lui Hristos.
41
Nici să mă ruşinez cumva
De spinii Tăi, de Crucea Ta
Ajută-mi ca să Te slăvesc
Oriunde-n lume cât trăiesc.
T\mâie [i exil
121
42
Căci vreau Iisuse, ca să cânt
Oricât voi fi pe-acest pământ
Cântările Sionului
~n lumea Vavilonului.
43
Şi-acolo, Doamne-n, Vavilon
Departe fiind de Sion
Ca legământ că mă iubeşti
Tu ochii s\-mi împodobeşti.
44
Cu lacrimi de mărgăritar
Ca să nu sufăr în zadar,
Şi lacrimile-n drumul lor,
S-or face Doamne un izvor.
45
Iar din izvor apoi pârâu
Va curge înspre-al lumii râu
Pârâul scump Sionului
~n râul Vavilonului.
46
Nu mă lăsa ca-n mâna ei
Să-mi închidă ochii mei
Nici gura Doamne, să-mi oprească
Nici inima să-mi jefuiască.
47
Căci eu din alăuta mea,
Şi-n lume Doamne-Ţi, voi cânta
Cântările Sionului
La râul Vavilonului.
48
Deci dă-mi de-acum, Stăpânul meu,
Mereu să plâng, să cânt mereu.
Departe-n lume de Sion
Să fiu robit în Vavilon.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
122
49
Şi-aceste unde de cântări
S-or pierde până-n depărtări
Şi munţii când le-or auzi
~n locul nostru Te-or slăvi.
50
Iar codrii când le-or asculta
Plângând şi ei le-or repeta.
Cântările Sionului
La râul Vavilonului.
51
Şi râul în tăcerea sa
Smerit şi el îţi va cânta
Iar vântul jalnic în suspin
~ţi va răspunde, Doamne amin.
52
Stăpâne, Doamne, plec de-acum
Căci un bătrân m-aşteaptă-n drum
Mai jos la poarta mănăstirii
Acum în clipa despărţirii.
53
Cu ochii lui topiţi de vreme,
~ncearcă parcă să mă cheme.
Căci pe obrazul lui uscat,
O lacrimă i-a picurat.
54
Tu, Doamne, să-l păzeşti pe el,
Când va rămâne singurel,
Să-i dai odihnă sus la Tine
Ca să se roage pentru mine.
55
Şi-acest locaş ce l-am iubit
Şi-n care, Doamne, Ţi-am slujit
Cu mila Ta să îl păzeşti
Ca-n el mai mult să te slăveşti.
T\mâie [i exil
123
56
Păzeşte, Doamne, lumea toată
~n linişte netulburată
Şi-auzi pe cei nemângâiaţi
Ce plâng şi nu sunt ascultaţi.
57
Păzeşte-mi, Doamne, fraţii mei
Şi-i întăreşte şi pe ei
Să rabde până la sfârşit
Aşa cum ţi-au făgăduit.
58
~n rugăciunea lor fierbinte
Mai mult vor plânge ca-nainte.
Iar lacrimile lor prea grele
S-or întâlni cu ale mele.
59
Şi voi cânta în pribegie
De dorul Sfânt după pustie
Cântările Sionului
La râul VaviIonului.
60
Şi-aceste lacrimi şi cântări
S-or pierde în albastre zări
Şi s-or auzi până-n Sion
~n faţa veşnicului Tron.
61
Acolo unde cântă Sfinţii
Cântarea Sfântă-a biruinţii
Acolo unde lacrimi nu-s
Nici răsărit şi nici apus.
62
Pe drum voi întreba mereu
Să-mi spună unde-i satul meu.
Şi de-or trăi părinţii mei
Voi rămânea un timp la ei.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
124
63
Şi voi munci la ei în sat
Aşa cum Tu m-ai învăţat
Cântând acelaşi cântec Sfânt
Pe brazda vechiului pământ
64
Iar dacă-n viaţă n-or mai fi
Eu mai departe voi porni
Şi voi umbla din gară-n gară
Şi-n timp de iarnă şi de vară.
65
Şi voi munci mereu prin lume
Strein sărac şi fără nume.
Şi-oi plânge ori prin ce oraş
De dorul acestui Sfânt Lăcaş.
66
Şi orice om voi întâlni
Cu dânsul m-oi împrieteni
Pe cei scârbiţi voi mângâia
Pe cei bolnavi voi alina.
67
Cu cei flămânzi voi flămânzi
Cu cei săraci sărac voi fi
Cu cei streini voi fi strein
Cu fiecare-am să suspin.
68
Cu toţi în lume am să plâng
Şi lacrimi multe am să strâng
Căci tot mereu voi suspina
De dorul după casa Ta.
69
~n toate, Doamne, dă-mi răbdare
Că-n Tine am nădejde mare.
Să rabd la toţi ocările
Să le primesc scuipările.
T\mâie [i exil
125
70
Când oamenii nu m-or primi
La Tine iarăşi voi veni
Când oamenii m-or insulta
Spre Tine, Doamne, voi striga.
71
La marginea de sat voi sta
Şi-apoi de jale voi cânta
Cântările Sionului
~n casa Vavilonului
72
De n-o fi cine să m-asculte
Voi plânge iar cu lacrimi multe.
Şi lacrimile-n drumul lor.
S-or face, Doamne, un izvor.
73
Şi în această pribegie
Voi zice-n toate, Slavă Ţie,
Şi-mi vor răspunde toţi mereu
Slăvit să fie Dumnezeu.
74
~ţi mulţumesc acum de toate
Că iei iertare de păcate.
Mi-ai dat şi-atâtea bucurii
Pe care singur Tu le ştii.
75
~ţi mulţumesc Stăpâna Mea
Că m-ai primit în casa Ta.
De-acum cu Sfântul Omofor
Mi-ajută-n lume ca să mor.
76
Iar voi, o Sfinţilor, mereu
Ce vă rugaţi Lui Dumnezeu
Păziţi în lume paşii mei
Ca să nu cad în mâna ei.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
126
77
Mă simt Iisuse, mulţumit
C-atâta vreme ţi-am slujit
Şi-n toate simt că au folos
Căci port în lume pre Hristos.
78
Sub Sfânta masă pe pământ
~ţi las acum ca legământ
O lacrimă din ochii mei
Ce-a curs din focul dragostei.
79
Iar numele străin al meu
Ţi-l scriu cu-atâtea lacrimi eu.
Pe-al Sfintei Mese postament
{i-l las aici ca testament.
80
Şi-n faţa Sfanţului Altar
~ţi las, Stăpânul Meu, în dar
Această inimă a mea
Ce-L poartă pe Hristos în ea.
81
Eu plec de-acum în drumul meu
Ci, Tu, fii cu mine mereu
Cu mine-n lunga pribegie
Departe-n lumea cea pustie.
82
La urmă va muri plângând
Acest bătrân cu mine-n gând
Avându-şi capul sprijinit
Pe-al său ceaslov îmbătrânit.
83
Şi azi şi mâine după o vreme
Când glasul Tău o să mă cheme
Primeşte-mi Doamne, duhul meu
La Tine-n cer să-ţi cânt mereu.
T\mâie [i exil
127
84
Acolo unde lacrimi nu-s
Nici răsărit şi nici apus
Acolo-n cer să-ţi cânt şi eu
Măririle lui Dumnezeu.
85
Acolo unde-s fraţii mei
Cuprinşi de focul dragostei
Te preamăresc Părinte Sfânt
Cu dânşii, Doamne, dă-mi să-}i cânt.
86
Să cânt în veci, să cânt cu Sfinţii
Cântarea nouă a biruinţii
Cântarea Sfântului Sion
Departe-n veci de Vavilon
87
Iar trupul meu de pe pământ
Ascunde-l Doamne-ntr-un mormânt
Sub stratul umed de ţărână
Necunoscut să îmi rămână.
88
Ca nici un om să nu-l cunoască
O, Doamne, fă pe el să crească
Să-mi crească iarbă pe mormânt
Iar eu în el să fiu pământ.
89
Iar de voieşti să-mi dai măcar
Atunci la moartea mea un dar
O! du-mă iarăşi la pustie
Ca nimenea să nu mă ştie.
90
Aicea cu bătrânul meu
Departe voi dormi mereu
Nici în vreun sat, nici în oraş
Ci lâng-acest Sfinţit lăcaş.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
128
91
Apoi, Iisuse, de voieşti
~ncă un dar să-mi dăruieşti
Ca nimenea să mă cunoască
Şi crucea fa s\-mi putrezească.
92
Să uite toţi c-am fost în lume
Pribeag călugăr f\ră nume
Să uite toţi c-am fost cândva
O slugă aici în Casa Ta.
93
La cap să-mi crească brad frumos
Şi el să-mi cânte-n veci duios.
Cântările Sionului
La râul Vavilonului.
94
Şi-aceste tainice cântări
S-or pierde-n depărtări
Şi munţii când le-or auzi
~n locul meu te vor slăvi.
95
Iar codrii când le-or asculta
~n locul meu îţi vor cânta
Iar vântul tainic în suspin
Le va răspunde-n veci, amin.
T\mâie [i exil
129
Rugăciunea întâia
Căutarea Lui Dumnezeu
l
Ajută-mi, Bunule Stăpân!
~n casa Ta să mai rămân
Căci ştii Tu cât m-am ostenit
Şi abia aici Te-am întâlnit
2
Părinte, deci nu mă lăsa
Să plec acum din casa Ta
Căci toată viaţa Te-am căutat
Şi-abia aicea Te-am aflat.
3
~n dorul meu de Dumnezeu
Te-am căutat mereu, mereu
Dar lumea toat-am colindat
Şi-n sânul ei nu te-am aflat.
4
Te-am căutat umblând prin sate
Şi prin oraşe depărtate
Dar Tu acolo nu erai
Că-n lume nu mai încăpeai.
5
Şi-n dorul meu de Dumnezeu
Plângând Te căutam mereu
Căci duhul meu dorea odihnă
Şi negăsind-o n-aveam tihnă.
6
Te-am căutat în avuţii
~n haine bune-n bogăţii
Şi-n şcoli înalte te-am cătat
Şi Doamne, nu Te-am mai aflat.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
130
7
Şi-am plâns atunci, am plâns cu-amar
Te-am cătat, dar în zadar
Căci lumea nu Te încăpea
Şi dorul Tău mă chinuia...
8
Şi-n satu-n care m-am născut
Te-am căutat şi am bătut
La multe uşi şi porţi într-una
Dar nu mi s-a deschis nici una.
9
Şi-atunci flămând şi însetat
O lume, Doamne am întrebat
Cum aş putea să te găsesc
~n veacu-acesta pământesc.
10
Şi ori pe câţi am întâlnit
De Tine, Doamne le-am vorbit
Dar ei nici unul nu mi-a spus
Cum aş găsi eu pe Iisus.
11
Şi ostenit am plâns din greu
Şi zi şi noapte tot mereu
Dar nimeni nu m-a înţeles
De ce plângeam aşa de des...
12
Am început din nou să merg
Pe la răscruci de drum s-alerg
Că poate cineva ar şti
~n care loc te-aş întâlni
13
Şi stam adesea până-n zori
Şi întrebam pe călători
Sau seara până mai târziu
Dar toţi spuneau că nu te ştiu.
T\mâie [i exil
131
14
~i întrebam de-au întâlnit
Un prunc în iesle adormit
Ce s-a născut în Betleem
Să scoată lumea din blestem
15
~i întrebam de au văzut
Un om desculţ ce a trecut
Urcându-se către Iudeia
Cu ucenicii din Galileea.
16
Dar toţi, Iisuse, îmi spuneau
Şi cu blestem mă-ncredinţau
Că n-au văzut în drumul lor
Un om ca Tine călător.
17
Atuncea iar îi întrebam
De n-au văzut la Siloam
Un om ce dă la toţi vedere
Şi celor slabi le dă putere
18
Iar ei din nou mi se jurau
Că n-au văzut şi-apoi plecau.
Iar eu străinul mă miram
Şi ostenit de drum plângeam.
19
Pe alţii iarăş îi opream
Şi-n dorul meu îi întrebam
Cumva de nu au întâlnit
Un Om pe cale ostenit...
20
Ce-a poposit la o fântână
Să deie apă cu-a sa mână
Femeii celei din Sihar
Ce a luat iertare-n dar.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
132
21
Sau poate l-au văzut cumva
Schimbându-se-ntru slava Sa
Pe vârful muntelui Tabor
Sau undeva printre popor...
22
Ori poate L-ar fi cunoscut
Mergând pe mări ca pe pământ
~n zori de zi în a patra strajă
Sau aruncând în ape mreajă.
23
Iar lumea toată îmi spunea
Că n-a văzut aşa ceva
Şi toate-s numai o nălucă
Şi începeau ca să se ducă...
24
Iar eu nu mă mai dumiream
Şi căutându-Te plângeam
Povara multelor păcate
Şi-această grea singurătate.
25
Şi stam aşa în drumul meu
Cătând spre alte căi mereu.
Iar trecătorii mă-ntrebau
De ce sunt trist şi mă râdeau...
26
Iar eu plângând le răspundeam
Şi umilit îi întrebam
De n-au văzut cumva prin lume
Un om strein, Iisus pe nume.
27
Ce dă iertare orişicui
Şi stă cu ucenicii Lui,
La cea mai de pe urmă cină.
Şi pentru cei ce-L vând, suspină..
T\mâie [i exil
133
28
Sau cum se roagă pentru ei
Că de-or rămâne singurei
Să nu se deznădăjduiască
Ci veste bună să vestească...
29
Dar pe câţi am întâlnit
De Tine unul n-a vorbit
Şi ostenit, plângeam cu jale
De-atâta trudă şi de cale...
30
Plângeam de-a lumii necredinţă
Plângeam de-a mea necunoştinţă.
Şi pe unde mă duceam
De Tine, Doamne, întrebam.
31
Căci întrebam mereu prin sate
Şi prin oraşe-ndepărtate
De n-au văzut în vreo grădină
Pe Domnul milei cum suspină
32
Ce are faţa-nsângerată
Şi poartă-n El durerea toată
Durerea neamului întreg
Ai cărui fii nu-L înţeleg.
33
Apoi din nou am întrebat
De-au auzit ei de Pilat
Ce a judecat pe Iisus
Şi spini pe fruntea Lui a pus.
34
Dar oamenii se lepădau
Căci de Iisus se ruşinau
Şi le-am spus iară de Pilat
De ştiu ei cum L-a condemnat...
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
134
35
Cum toţi în faţă L-au scuipat
Şi multe lovituri I-au dat.
Cum toţi L-au osândit la moarte
Ca singur crucea să şi-o poarte.
36
Iar lumea Doamne îmi spunea
Că n-au văzut aşa ceva
Şi-am plâns o, Bunule Păstor,
Am plâns de necredinţa lor.
37
Şi-am întrebat pe trecători
De n-au văzut adeseori
O cruce înfiptă sus, pe munte
Şi-un om pe ea cu spini pe frutne.
38
I-am întrebat de-au auzit
De Iisus cel răstignit
Ce-i spânzurat în patru cuie
Ca sus, la cer pe om să-l suie.
39
Ce în mormânt pecetluit
L-au îngropat şi L-au păzit
Şi apoi din groapă a-nviat
Şi sus la Cer S-a înălţat.
40
Dar oamenii, Stăpânul meu
Mi s-au jurat pe Dumnezeu
Că n-au văzut în lume stând
Un om pe Cruce sângerând...
41
Şi-am plâns atunci ca un strein
Că-n nici un suflet de creştin
O, Doamne, nu Te-am întâlnit
Şi stăm flămând şi ostenit.
T\mâie [i exil
135
42
Doar unii îşi mai aminteau
Precum bătrânii le spuneau
Că a venit un om în lume
Ce îl chema Iisus pe nume.
43
Ce a răbdat bătăi şi munci
Şi răstignire... dar de-atunci
Prin lume nu L-au mai văzut
Şi a rămas necunoscut.
44
Şi-am plâns atunci, am plâns cu-amar
Căci Te-am căutat în zadar...
Că lumea nu Te mai ştia
Deşi murise-i pentru ea.
45
Şi tot umblam pe drumuri des
Flămând şi gol şi ne-nţeles
Că dorul meu de Dumnezeu
Mă chinuia mereu, mereu
46
~nlăcrimat priveam în zări
Te cătam în depărtări
Cu mâna streşină la frunte
Priveam departe către munte.
47
Mâhnit izvoarelor spuneam
Durerea care o aveam
Iar ele îmi şopteau mereu
Că nu-i departe Dumnezeu.
48
Tăcut, priveam adeseori
Spre Lună, Soare şi spre stele
Apoi cătam mai sus
Şi le-ntrebam aşa pe ele.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
136
49
O! nu cumva îmi sunteţi voi
Stăpânul meu? iar ele-apoi
Mă-ncredinţau mereu, mereu
Că nu-ţi suntem noi Dumnezeu.
50
Şi de voieşti să-L întâlneşti
~n tine numai să-L găseşti
~n tine cată-L deci acum
Iar nu în lume sau pe drum.
51
Şi-am plâns atunci de bucurie
Şi de-o nespusă veselie
Căci nu ştiam, Stăpânul meu,
Că-n mine-ncape Dumnezeu.
52
Şi parcă nu mă dumiream
De este aşa şi mă-ntrebam
Oriunde, Doamne, aş putea
Să mor şi eu pe crucea Ta.
53
Iar Tu, o, Bunule Păstor!
Mi-ai spus în glas de vânt uşor
Priveşte fiul meu iubit
Departe înspre asfinţit.
54
Acolo între munţi pe-o vale
Se-nalţâ-o mănăstire-n vale
Ci mergi bătând la poarta ei
Şi-ţi vor deschide fiii mei...
55
Acolo-n liniştea pădurii
Acolo-n tainele naturii
Acolo tu mă vei găsi
Şi-atunci mai multe vom vorbi...
T\mâie [i exil
137
56
Acolo-n tainicul amurg
Acolo unde ape curg
Acolo de vei rămânea
Neîncetat mă vei vedea.
57
Şi apele ce-n văi se strâng
Şi clopotele care plâng
Şi-ale prinţilor suspine
~ţi vor vorbi mereu de Mine...
58
Şi-am plâns atunci am plâns cu dor
Sărman, strein şi călător
Căci mult vroiam Stăpânul meu
Ca să slujesc Lui Dumnezeu...
59
Deci plin de multă bucurie
M-am pregătit de pribegie
Şi-ntr-o toamnă-am dispărut
Din satul care m-am născut.
60
Şi-aici la munţi am alergat
Precum Tu, Doamne, m-ai chemat
Unde zidurile-mi vorbesc
De slava Tatălui Ceresc.
61
Aici, Părinte, Te-am găsit
Şi aicea am îmbătrânit
~n rugăciuni şi în iubire
Sub zid de Sfântă Mănăstire.
62
Iisuse, deci nu mă lăsa
Să plec acum din Casa Ta
Ajută-mi, Bunule Păstor
Aici pe Crucea Ta să mor.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
138
Scrisoare
de Ziua învierii Domnului
l
Cu gândul meu neodihnit
Mă duc mereu departe-n zare
Spre voi părinţi ce v-am iubit
Că-mi este dor de fiecare.
2
Şi astfel mintea mi-o adun
Fiind cuprins de multe gânduri
Şi mâna pe creion o pun
Ca să vă scriu puţine rânduri.
3
O, ştiţi iubiţii mei părinţi
Cum am plecat din mănăstire
Şi câte lacrăme fierbinţi
Mi-au curs din ochi la despărţire
4
Şi vă-amintiţi când am plecat
Mâhnit pe poarta mănăstiri
Cum toţi am plâns şi ne-am iertat
Atunci în clipa despărţirii.
5
Şi cum m-aţi petrecut pe punţi
Cum m-aţi pierdut din ochi pe vale
Cum aţi rămas părinţi cărunţi
Cum eu m-am dus pe altă cale.
6
De-atunci am suferit mereu
Prin lumea plină de păcate
Şi ştie numai Dumnezeu
Cât am răbdat umblând prin sate.
T\mâie [i exil
139
7
Dar despre acestea mai târziu
Mai cu amănuntul vă voi scrie
Ci-acum încep ca să vă scriu
Puţin din trista-mi pribegie.
8
Iubiţii mei, stau într-un sat
Ce nu ştiu cum pe nume-l cheamă
Şi de când ştiţi că am plecat
Nu mi-am găsit nici fraţi, nici mamă.
9
Şi-acuma când încep să scriu
E noapte-a Sfântă a învierii
Dar eu sunt singur şi pustiu
Şi mă apasă o grea durere.
10
Şi tot mă rog şi plâng apoi
Privind afară pe fereastră
Când mă gândesc că nu-s cu voi
Departe-n munţi la casa noastră.
11
Ca să mă rog cu voi şi eu
~n noapte-aceasta de înviere
Să cânt cu voi Lui Dumnezeu
Dac-aş avea şi eu putere.
12
Dar las-acum să pătimesc
Eu am o mare bucurie
Când ştiu că-n locul meu slujesc
Părinţi departe de pustie.
13
De-aceea dragii mei părinţi
Cât mai sunteţi în mănăstire
~n rugăciunile fierbinţi
S-aveţi de mine pomenire
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
140
14
Pe voi în orice vreme rea
Vă am ca stâlpi de mângâiere
Căci voi sunteţi odihna mea
~n noapte-aceasta de înviere
15
S-aprinde-n mine duhul meu
Când îmi aduc din nou aminte
Cum toţi cântam lui Dumnezeu
Slujind Cerescului Părinte.
16
Când privegheam numa-n cântări
Şi le rosteam cu toţi în şoaptă
Şi-nconjuram cu lumânări
Biserica-n această noapte
17
Când clopotele-aşa duios
Vesteau în dangăt în depărtare
Că astăzi a-nviat Hristos
Iar noi ne-am izbăvit de moarte.
18
O, dragii mei părinţi şi fraţi,
Nu pot să scriu acum mai multe
Ci eu vă rog nu mă uitaţi
Că n-are cine să m-asculte
19
Şi când slujiţi lui Dumnezeu
Acolo în tăcerea voastră
Să ştiţi că undeva şi eu
Mă rog plângând la o fereastră.
20
Şi după slujbă când apoi
Vă duceţi toţi să staţi la masă
Atunci şi eu gândind la voi
Suspin departe într-o casă.
T\mâie [i exil
141
21
Sau când pe munte vă urcaţi
Ca nişte harnice albine
Hristos a înviat, cântaţi
Iubiţii mei şi pentru mine.
22
Dar iată că de când vă scriu
Şi mă gândesc la casa noastră
Aşa deodată, făr-să ştiu
Se face ziuă la fereastră.
23
Apoi şi soarele în zări
Acum în pragul primăverii
Şi-arată fruntea-n depărtări
Ca un simbol al învierii.
24
Eu ies afară lâng-un pom
Şi stau aşa privind în zare
Pe prispa casei unui om
Căci parcă nu mai am răbdare
25
Aş vrea să vin la voi pe jos
Căci nu mai pot după pustie
Să cânt acolo Lui Hristos
Să am puţină bucurie.
26
O, cât îmi este de urât
~n ziua asta de înviere
Şi cât mă simt de amărât
Şi n-am un pic de mângâiere.
27
Şi întrucât sunt întristat
Nici foame, nici sete nu mi-i
Ci stau pe prispă-ngândurat
Sătul de tulburarea lumii.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
142
28
Şi singur stând în drum privesc
Cum trec creştinii de la înviere
Cum merg încet şi cum vorbesc
Având în suflet mângâiere
29
Ci numai eu stau trist pe drum
Că nu-s cu voi ca altă dată
O, cât n-aş da să am acum
Tot ce-am iubit şi eu odată
30
Dar n-am găsit nici un creştin
S\-şi poată da puţină seamă
Ce chinuri ai să fii strein
Să n-ai nici fraţi să n-ai nici mamă.
31
Să fi slujit lui Dumnezeu
Cândva cu multă bucurie
Şi izgonit apoi mereu
Să laşi părinţi, să laşi pustie
32
Să mergi pe drumuri fără rost
Bătut mereu de-atâtea gânduri
Să n-ai pe lume adăpost
Să rabzi de foame-n multe rânduri.
33
Să nu ai cui te jelui
Şi nici un om să te-nţeleagă
Să n-aibă cine te iubi
De-ai tot umbla o lume-ntreagă
34
Să nu auzi pentru Hristos
Un om cu dragoste să-ţi spună
Să-ţi dea o pildă de folos
Să dea măcar o vorbă bună.
T\mâie [i exil
143
35
Să fii de-atâţia ochi privit
Dar nimeni-nimeni să te-asculte
Să fii de-atâtea guri vorbit
Să taci şi mulţi să te insulte.
36
Iubiţii mei, v-am întristat
Spunându-vă de-a mea durere
Dar azi e praznic luminat
E Sfânta zi a ~nvierii.
37
Acum e luna lui april
Când toate se trezesc la viaţă
Şi cel strein şi cel umil
Acum se veselesc la faţă.
38
Acum e totul mai frumos
Şi ceru-albastru şi pământul
Căci astăzi a înviat Hristos
Căci astăzi s-a golit mormântul.
39
Acuma toţi se veselesc
Şi multe guri încep să tacă
Acuma inimi se iubesc
Şi pentru Domnul mulţi se-mpacă.
40
Şi codrii toţi din jurul meu
Şi munţi şi paseri şi izvoare
Se veselesc acum mereu
Căci azi e zi de sărbătoare.
41
Dar numai eu stau lâng-un pom
Tot abătut şi dus pe gânduri
Pe prispa casei unui om
Precum săteam şi-n alte rânduri.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
144
42
Şi de departe dintr-un sat
Aceste versuri vă trimit
Primiţi «Hristos a înviat»
De la un fiu ce l-aţi iubit.
De ziua Sf. Paşti
18.VIII.1960
Mănăstirea Văratec
Mănăstire, mănăstire
De ce rămâi în părăsire
De ce clopotele tale
De-o vreme-ncoace sună-a jale
Mănăstire, mănăstire
Scump locaş de mântuire
Cum de-ţi laşi fiicele tale
~n suspin şi-n mare jale
Mănăstire, mănăstire
Cum rămâi pe mâini străine
Iar noi în lacrimi şi-n suspine
Pe rând ne despărţim de tine
De ce clopotele tale
Duc în undă-atâta jale
Şi toaca-n jurul tău când sună
Parcă vrea ceva să spună.
Mănăstire, mănăstire
Toate au o presimţire
Că-n curând fiicele tale
Vor pleca în lumea mare.
Ne-am adunat în jurul tău
La glasul lui Dumnezeu
Atâtea maici şi surori
Ca-n grădina cea cu flori
T\mâie [i exil
145
Bisericuţe, case sfinte
Cine-n tine o să mai cânte
Căci în curând fiicele tale
~ţi vor lăsa stranele goale.
Vor fi mândre sărbători
Iar tu rămâi fără surori
Nu-ţi vor mai cânta în cor
Nu vei mai auzi glasul lor.
Au venit la mănăstire
Chemate de tainic glas
Vină orice prigonire
Eu de tine nu mă las.
Doamne, dă-mi acum putere (răbdare)
Să nu ne deznădăjduim
Maica Ta-ţi cere îndurare
Ca să nu ne despărţim.
Doamne, priveşte din cerul sfânt
Cum curg lacrimi pe pământ
Cum în suspine şi-n durere
Ne rugăm la priveghere
Mănăstire plângi cu jale
Şi tu biserică din vale
Căci în curând fiicele tale
~ţi vor lăsa stranele goale.
Şi-n tine mândrule cafas
Nu se mai aude nici un glas
Nu mai cântă nici un cor
Ai rămas pustiu şi gol
Plângeţi străni şi analoage
Că nu-i nimeni să se roage
Nu mai cântă nici un cor
Şi nici o slujbă cu sobor
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
146
Oare-n ce carte mai scrie
Această tristă proroocie
Despre Tine mănăstire
Ca să rămâi în părăsire?
Căci s-aude glas strein
Ce aduce mult suspin
Şi strigă mereu fară-ncetare
Pregătiţi-vă de plecare!
Sfântă Maică din icoană
Tu ai ştiut de aşa prigoană
Şi Fiul Tău se dă la răstignire
Şi noi plecăm din mănăstire
Nu ne lăsa măicuţă, o maică
~n atâta jale
Şi tu Bisericuţă
Să plecăm pe cale
Şi tu Biserică frumoasă
Sfinţită lui Dumnezeu Mireasă
Care porţi hramul cu soborul
Lui Sfântul Ioan Botezătorul
Adună-ne-n sânul Tău
Să ne rugăm Lui Dumnezeu
Ca să treac-acest pahar
Ce ne este atât de amar.
Te rugăm, Sfinte Ioane
Şi voi sfinţi de pe icoane
Rugaţi pe Domnul cu credinţă
Să nu ne dea la suferinţă
Căci tu ai fost Botezător
Celui a toate Creator
Şi pentru noi chezaş te pui
Căci şi noi suntem zidirea Lui
~n tine nădejdea ne-am pus
Căci stai de-a stânga Lui Iisus
T\mâie [i exil
147
Iar de-a dreapta Maica Sa
Şi-l roagă a se îndura
Doamne noi, zidirea Ta,
~ndrăznim a te ruga
Precum şi David cânta
"Noi cei vii Te-om lăuda"
Căci ne-adunam adeseori
Un grup de maici şi de surori
~n Sfânta Ta Bisericuţă
~mpodobită aşa drăguţă
Şi ne rugam cu îngenunchiere
La slujbe şi la priveghere
Iar la Sfânta Liturghie
Aveam mare bucurie.
Dar a venit ca din senin
Un glas vitreg şi strein
Şi ne-a poruncit de rău
Să părăsim lăcaşul Tău.
Te rugăm, Sfinte Ioane!
Şi voi sfinţi de pe icoane
Nu ne lăsaţi în prigonire
Căci vreau să stau în mănăstire
Rugaţi-vă cu ne-ncetare
Să ne dea Domnul răbdare
Căci şi voi aţi fost prigoniţi
Chinuiţi şi amărâţi
Sfinte Ioane Botezător
Şi înainte Mergător
Celui ce după Tine au venit
Şi lumea toată a mântuit
Vină-ne în ajutor
Cu întregul tău sobor
Căci s-a ivit un alt Irod
Ce chinuieşte pe norod
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
148
Şi ne-a cuprins o mare jale
Şi pe noi roabele tale
Că au venit prea negri nori
Ca şi bruma peste flori
Peste maici peste surori
Căci mare jale şi durere
Chiar la Sfânta înviere
Ne vine-această prigonire
Să plecăm din mănăstire
Maică Sfântă, Prea Curată
Şi Tu ai fost îndurerată
Văzându-ţi Fiul chinuit
Şi pre cruce răstignit
O, Măicuţă Sfântă!
Te rugăm fierbinte
Să ne asculţi şi nouă
Mica rugăminte
Roagă-te Fiului Tău
Care S-a răstignit
Să ne dea iertare
De cele ce am greşit.
Să nu plecăm din mănăstire
Când Fiul Tău îi la răstignire
Ci f\ne-această mângâiere
Să-I cântăm la înviere
Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată
Te-am luat de mamă
Noi şi lumea toată
Nu ne lăsa Măicuţă
Să plecăm pe cale
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale
T\mâie [i exil
149
Maicilor de la Schimbare
Să plângem cu mare jale
Căci s-aude un glas din nor
Să plecăm de pe Tabor
Fie soră sau măicuţă
Sâ-şi părăsească a ei căsuţă
Fără nici o împotrivire
Să plecăm din mănăstire.
III pag. 1-16 şi 8-32
Reîntoarcere
Flămând şi ostenit de drum
Mă-ntorc acum din gară
Primeşte-mă, o maică acum,
Te-aştept la uşă afară
Deschide-mi uşa cea de sus
Ce este încuiată
Căci tot pe-acolo doar m-am dus
~n lume altă dată
Apoi te rog nu mă-ntreba
De ce mă-ntorc acasă
Nu plânge, nu te întrista
Nici m-aşeza la masă
O, mamă, eu sunt fiul tău
De ce te uiţi mirată
Ori socoteşti că e semn rău
Că mă mai vezi o dată
De sunt schimbat şi-mbătrânit
Te rog să nu ai teamă
~n toată lumea n-am găsit
O inimă de mamă
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
150
Nu-ţi aminteşti când am plecat
~n lume-ntâia oară?
Doar tu m-ai petrecut din sat
Spre tren la prima gară
De-atuncea, maică, am colindat
Umblând mereu prin multe gări
Şi-abia-ntr-o vreme am aflat
O viaţă nouă-n depărtări
Dar şi de acolo izgonit
Cu inima pustie
Iubită mamă, am pornit
Din nou la pribegie
Deschide-mi uşa la pridvor
~n casa bătrânească
Căci unde să trăiesc, să mor
Ce om să mă primească
Dar tu o, mamă, vei putea
Mai mult ca orişicine
Să-mi înţelegi durerea mea
Şi să suspini cu mine
Şi nu mai spune la vecini
Că m-am întors acasă
Din lumea mare din streini
Sau ce necaz m-apasă
Ci lasă-mă să stau retras
Ca să mă rog lui Dumnezeu
~n orice clipă-n orice ceas
Să plâng să cânt de dor mereu
Avere multă mamă n-am
Cinci cărţi şi-o cruce în desag
Şi-o haină veche, atâta am
Şi ca tovarăş, un toiag
Nu plânge mamă stând în prag
La geam sau în ogradă
T\mâie [i exil
151
Că n-am noroc că sunt pribeag
Ca nimeni să te vadă
Ori n-am slujit lui Dumnezeu
Cu-atâta bucurie
De ce să plângi să faci mereu
Durerea grea şi mie?
Eu port în mine pe Iisus
De oameni nu mi-i teamă
Deschide-mi uşa cea de sus
Ai inimă de mamă
~n casa-n care m-am născut
Aici de-acuma voi trăi
Aicea unde am crescut
Şi unde poate voi muri
De vei muri tu, mamă-ntâi
Cu grijă te voi îngropa
Ţi-oi pune-o pernă căpătâi
Şi-oi plânge mult sub crucea ta.
Iar de-oi muri 'nainte eu
~n negru mamă să te-mbraci
Şi căpătâi sub capul meu
Acestea cărţi să mi le faci
Şi să mă-gropi pe înserat
~n colţ de cimitir sub tei
Ca să mă uite toţi din sat
Căci am trăit cândva cu ei
O cruce mică-apoi să-mi pui
La capul meu şi fără nume
Şi mamă nimănui să spui
Că mor pentru Hristos în lume.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
152
Rugăciune de mărturisire
şi de lăsare în voia Lui Dumnezeu
1
Mărturisesc Părinte
C-am stat în mănăstire
Cu multă fără grijă
Cu multă nesimţire
2
N-am plâns întotdeauna
Nici n-am rugat mereu
Să am mai multă milă
La bunul Dumnezeu
3
Nu m-am gândit la moarte
Ca să suspin vreodată
Sau să mă tem Iisuse
De dreapta Judecată
4
Nu am avut Iisuse
Adânc de umilinţă
Nici te-am cătat adesea
Cu dar de pocăinţă
5
N-am plâns în miez de noapte
Nici n-am rugat cu dor
Ca să mă ierţi pe mine
O, Bunule Păstor
6
Ci eu în grija vieţii
Mereu mi-am risipit
Toţi anii tinereţii
Ce mi i-ai dăruit
T\mâie [i exil
153
7
Nu te-am cătat pe crucea
Pe care Tu stăteai
Cu mânile întinse
Şi unde m-aşteptai
8
Ci pe Tabor Iisuse
Voiam să te-ntâlnesc
Ca să petrec în tihnă
Şi Ţie să-ţi cinstesc
9
Nu te-am cătat în mine
Ci'n cele de afară
Nici am voit Iisuse
Să port a ta ocară
10
Nici Te-am cătat Iisuse
Pe drumul suferinţei
Cum Te-au cătat pe Tine
~n toată vremea sfinţii
11
Şi n-am ştiut o, Doamne!
Că-n mine, numa-n mine
Prin rugăciuni şi lacrimi
Te-aş fi găsit pe Tine
12
Nu Te-am cătat Iisuse
~n scârbe şi în spini
Aşa cum Tu pe mine
Mă cauţi şi suspini
13
Ci eu în toată viaţa
Umblam adeseaori
Ca f\ră de durere
Să te găsesc în flori
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
154
14
De-aceea plâng cu jale
Căci nu te-am mai găsit
Şi sunt strein prin lume
Şi toţi m-au izgonit
15
Amar, amar Iisuse
Căci eu m-am ruşinat
De haina Ta săracă
De Trupu-Ţi dezbrăcat
16
De faţa Ta smerită
De paşii Tăi desculţi
Cu care o, Stăpâne!
Cătai pe cei mai mulţi
17
Căci Tu în toate pildă
De mântuire-ai dat
De-aceea plâng Iisuse
Căci ţie n-am urmat
18
Şi eu cu haine scumpe
Şi cu-ncălţări prea bune
Mergeam râzând Iisuse
Mergeam la rugăciune
19
Apoi cu nerăbdare
Mă întorceam acasă
Şi Tu-mi băteai la poartă
Iar eu stăteam la masă
20
De-aceea o, Stăpâne!
Mă baţi pentru păcate
Şi mă trimiţi în lume
Că-n toate ai dreptate
T\mâie [i exil
155
21
Iar dacă-}i este milă
De mine cel strein
Primeşte-mi o, Iisuse!
Acest amar suspin
22
Şi fă să treacă Doamne
Acest adânc pahar
Ce-mi stă acum în faţă
Că-mi este prea amar
23
Dar fă cum ştii Stăpâne
Că-mi este de folos
Eu simt că port în mine
De-a pururi pe Hristos
24
Şi-ajută-mi ca-n tot locul
Mereu să te slăvesc
Căci tare vreau Iisuse
Ca să mă mântuiesc
25
Ascultă-mă Iisuse
Arată-mi voia Ta
Şi-n cursele satanii
Să cad nu mă lăsa
26
Adese-am plâns cu lacrimi
Şi Te-am rugat fierbinte
Să mă mai laşi o clipă
~n Casa Ta Părinte
27
Ca să mai plâng o vreme
Şi să mă pocăiesc
Să mă gătesc de moarte
Şi Ţie să-Ţi slujesc
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
156
28
Dar n-am putut Iisuse
Cu multele-mi păcate
Să Te întorc cu milă
Din Sfânta Ta dreptate
29
De aceea Doamne, Doamne
Mă las în voia Ta
De mă trimiţi în lume
Acolo voi pleca
30
De mă trimiţi la moarte
Acolo mă voi duce
Căci ştiu de-acum Iisuse
Că am de dus o cruce
31
De vrei ca-n lume singur
Să pătimesc o vreme
O, Doamne fii cu mine
Că duhul meu se teme
33
Mă tem, mă tem Iisuse
Mai mult mă tem de mine
Ca în vâltoarea lumii
Să nu Te pierd pe Tine
34
Mă tem ca nu vreodată
Să-mi uit făgăduinţa
Sau Doamne să nu fie
Să-mi pierd chiar şi credinţa
35
Mă tem oricum... Iisuse
Că lumea asta mare
Mă va-nşela pe mine
Oricât aş fi de tare
T\mâie [i exil
157
36
O, Doamne să nu fie
Să cad în mâna ei
Să mor aici mai bine
~ntre părinţii mei
37
Cu ochii plini de lacrimi
~ţi mai sărut odată
Icoana Ta Iisuse
Cu spini încununată
38
Ascultă-mă Iisuse
Ascultă-mă acum
Şi îndreptează-mi paşii
Căci plec de-acum la drum
39
Şi nu ştiu-n care parte
Stăpânul meu să plec
~n oameni n-am nădejde
Căci toţi pe-alături trec
40
Aicia o Iisuse
Am fost ca pe Tabor
De-acum mă duc în lume
Acolo poate mor
41
Cu mine n-am pe nimeni
Căci toţi m-au părăsit
Şi cunoscuţi şi rude
Cu toţi m-au izgonit
42
Te am numai pe Tine
O, Bunule Păstor
Cu Tine pe Golgota
Ajută-mi ca să mor
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
158
Ultimul popas la Mănăstirea Agapia veche
l
Din bisericuţa Sfântă
Ce ne-a fost adăpostire
Sfinţii toţi la noi privesc
Parcă c-o nedumerire
2
Că-n această Mănăstire
Unde-am vieţuit cu drag
Astăzi noi suntem cu toate
~n al despărţirii prag
3
Despărţire de nevoie
Negândind c-ar fi vreodată
Dar hotărâtor se cere
Stăpânirii ascultată
4
Toate-s spre folosul nostru
Şi-a sufletelor mântuire
Deci să nu ne întristăm
Pentru a noastră despărţire
5
Fiecare dintre noi
Unde-o fi să locuiască
Tot cu dragoste credinţa
Lui Dumnezeu să slujească
6
Ne curg lacrimi pe obraz
O! ce tristă-i despărţirea
Când gândeşti că în curând
Vei părăsi mănăstirea
T\mâie [i exil
159
7
Scumpă mamă Agapie veche
Cum te vom lăsa pustie
Plângeţi, maică, a tale fiice
Care pleacă-n pribegie
8
Plânge şi te tânguieşte
Că şi noi plângem cu tine
Că plecăm de la a ta faţă
Nemângâiate de nimeni
9
Mamă Sfântă-ndurerată
Noi vom pleca de la Tine
Dar vom păstra taina-ţi sfântă
Şi şoptirile-ţi divine
10
Vom păstra făgăduinţa
Ce-am depus când am venit
Şi când pentru prima dată
Sfântul prag ţi l-am păşit
11
Ca o mamă iubitoare
Ne ocroteai cu-al tău veşmânt
Ne spuneai atât de multe
Fără a zice un cuvânt
12
Mănăstire, Sfântă mamă
Ce-am trăit în tine o viaţă
Glasul tău nu mă mai cheamă
La ruga de dimineaţă
13
La altarul tău de-acuma
Aici n-o să mai slujim
Şi-n chiliile făcute
De aici n-o să mai fim
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
160
14
Clopotul de rugăciune
Pentru noi n-o mai suna
Dar oriunde ne vom duce
Tot cu drag ne vom ruga
15
De-ar fi ca să te mai vedem
Am mai trăi o viaţă
Dar cred că vom muri dorind
De-a te vedea în faţă
16
Ne-om aduce adesea aminte
Cum aici am vieţuit
Cum în zi şi-n miez de noapte
Noi pe Domnul l-am slăvit
17
Domnul Sfânt a căutat
Spre a noastră rugăciune
La puterea şi voinţa
A măicuţelor puţine
18
Domnul a voit acuma
Să ne-ncerce-n vrednicie
Ca să fim părtaşi cu sfinţii
~n a Sa împărăţie
19
Să păzim al său cuvânt
Şi să-l facem să-nflorească
S-adunăm ca şi albina
Mierea cea duhovnicească
20
Să fim Domnului slugi vrednice
Prin credinţă, râvnă, muncă
Şi-n ispite să fim puternice
Ca şi piatra cea din stâncă
T\mâie [i exil
161
21
Prin putere noi să fim
Ca o oglindă de sfinţire
Ca oricine ne-ar privi
Să-i aducă mulţumire
22
Iată ceasul că soseşte
Pentru Sfânta despărţire
Peste tot e numai jale
Peste tot numai mâhnire
23
Mănăstire, noi din tine
Vom pleca acum în grabă
Dar vom spune la oricine
Cât, ah! Cât ne-ai fost de dragă
24
~ţi lăsăm ca amintire
Doi părinţi bătrâni cucernici
Ce s-au dovedit pre sineşi
~ntru toate a fi vrednici
25
~n postiri şi privegheri
Sunt de toţi neîntrecuţi
~n sfaturi şi mângâieri
Iarăşi foarte pricepuţi
26
Unul dintre ei e pictor
Cu talent prea iscusit
E părintele Ghervasie
Ce-n toate-i chibzuit
27
El a muncit zi şi noapte
Cu credinţă-n viaţa sa
Ştiind că-n ceruri de la Domnul
Mare plată va lua
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
162
28
Ba împarte şi la alţii
Din talentul său bogat
Având totdeauna-n minte
Că Domnul sfânt i l-a dat
29
Iar părintele Iftime
Care veşnic [ade treaz
Cum ar fi un voievod
Când e ţara la necaz
30
El neîncetat se roagă
Pentru pacea-ntregii lumi
Pentru toţi şi pentru toate
Pentru răi şi pentru buni
31
Cei buni ca să strălucească
~n cereasca-mpărăţie
Cei răi să se pocăiască
Şi la adevăr să vie
32
Ceasul nostru de plecare
Iată-n fine se iveşte
Din cer milă şi-ndurare
Noi cerşim copilăreşte
33
Dumnezeu să ne trimită
Binecuvântare Sfântă
Să mergem cu uşurinţă
Pe această cale strâmtă
34
Primăvara-ncet soseşte
Brazii crengile-şi apleacă
Clopotele sună jalnic
Pentru cele ce azi pleacă
T\mâie [i exil
163
35
Se aşterne pace sfântă
Fiecare lăcrimează
Iară Dumnezeu din ceruri
Mai departe-aici veghează
Această poezie este compusă de maica Chirieachia din Mănăstirea
Agapia Veche. Data 25.03.1960 anul durerii şi al plângerii pentru plecarea
monahismului in pribegie.
Plâns de pribegie
Când mi-amintesc de fraţii mei
Şi de iubita mea pustie
~ncep să plâng de dorul ei
Să plâng de-atâta pribegie
Când merg pe drumuri singurel
Şi nimeni, nimeni nu mă ştie
Când bate vântul plâng cu el
Suspin de-atâta pribegie
Când trec prin sate fără rost
Sau stau rugându-mă în vie
~mi amintesc de tot ce-am fost
Şi plâng de-atâta pribegie
Când înfrunzesc bătrânii tei
Şi când cireşii sunt în floare
~mi amintesc de fraţii mei
Fiinţe veşnic călătoare
Şi far' să vreau încep să plâng
Apoi cu mâinile-amândouă
~n palme lacrimile-mi strâng
Ca două boabe mici de rouă
Când trece soarele spre-apus
Şi-n zări mai cântă-o ciocârlie
Rămân mereu pe gânduri dus
Şi-ncep să plâng de pribegie
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
164
Când păsări multe trec în zbor
Şi totuşi plin de veselie
Mă-ntâlnesc cu-acelaşi dor
Şi iarăşi plâng de pribegie
Acesta-i cântecul meu drag
Ce-l cânt în vremea suferinţei
De când pe lume sunt pribeag
De când mi-am părăsit părinţii
Acesta-i cântecul meu sfânt
Ce-l cânt mereu în orice vreme
Şi-l voi cânta pân-la mormânt
Când Domnul sus o să ne cheme
Acesta-i cântecul ales
Ce-l cânt mereu când trec pe luncă
Când stau pe deal când merg pe şes
Sau când mă duc şi eu la muncă
Acesta-i cântecul de dor
Ce-l cânt sub părul din ogradă
Când bate vântu-ncetişor
Când frunza-i verde dă să-i cadă
Acesta-i cântecul iubit
Ce-l cânt mereu cu multă jale
Când sunt străin când sunt mâhnit
Când sună-un bucium trist pe vale
Acesta-i cântecul uitat
Pe care nimeni nu-l mai ştie
Doar singur eu l-am învăţat
De când trăiesc în pribegie
Când plâng tălăncile la oi
Când este frig şi toamnă-afară
Când pleacă păsări de la noi
Sau când aştept un tren în gară
T\mâie [i exil
165
Căci plânsul singur mi-a rămas
Prieten scump de mângâiere
Ce-l port cu mine-n orice ceas
~n orice clipă de durere
Cu plânsul deci mă iau şi eu
De când trăiesc în pribegie
Prin plâns grăiesc cu Dumnezeu
Căci mult mi-i dor după pustie
Codrule iubitul meu
O, codrule iubitul meu
Tu singur ca şi mine
~nvaţă-mă să plâng mereu
Şi să suspin cu tine
Ascunde-mi trupul obosit
Şi dă-mi puţină tihnă
Că-n altă parte n-am găsit
Un loc să am odihnă
Nu mă-ntreba de ce suspin
Când cad la rugăciune
Nu mă-ntreba de unde vin
Căci azi nu pot a-ţi spune
Sub cetină de brad în stânci
Găteşte-mi astăzi casă
Şi-n linişte de nopţi adânci
Ca să mă rog mă lasă
Când frunze galbene de fag
S-ar rupe câte una
De-un dor strein ca un pribeag
Vom plânge-ntotdeauna
Când vânturi reci din depărtări
~ncet or să mă cheme
Atunci privind spre cer spre zări
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
166
Voi plânge multă vreme
Când brazii toţi încetişor
De vânturi or să sune
Atunci vom sta cuprinşi de dor
La Sfânta Rugăciune
Din sân o carte-o să deschid
Şi-n orice miez de noapte
Voi spune psalmii lui David
~n murmur lin de şoapte
Aşa-mi vor trece ani mereu
~n lacrimi şi-n suspine
Având nădejde-n Dumnezeu
Că este lângă mine.
Şi dacă, codrule iubit
Va fi să mor vreodată
Să nu mă spui că am trăit
Aici cu tine-odată
Nu spune încă nimănui
De lacrimile mele
Şi nici de ruga mea să spui
Din nopţi şi zile rele
Ci-ascunde-mi trupul obosit
De post şi de suspine
Şi-aici cu frunze-acoperit
Mereu să-l ai cu tine
Iar eu în faţa lui Hristos
Voi sta la judecată
Amar de omul păcătos
Ce n-a plâns niciodată.
T\mâie [i exil
167
Codrule prieten drag
Codrule îmbătrânit
Şi udat de ploi
Hai să plângem liniştit
Numai amândoi
Tu să-mi cânţi din frunze lin
~n amurg de seară
Iară eu să tot suspin
Ca odinioară
Tu să-mi cânţi mereu de dor
Legănat de vânt
Iară eu să plâng uşor
Cătră Domnul Sfânt
Tu să-mi cânţi cu glas duios
Cântec de pustie
Eu să plâng după Hristos
După veşnicie
Să-mi asculţi necazul meu
Care-l port cu mine
Şi de-oi pribeagi mereu
Să mă ţii cu tine
Casă fa-mi din două stânci
~nvelite-n crâng
Haină zările adânci
Ce cu mine plâng
Apă dă-mi de la izvor
Care-mi duce-n cale
Plânsul meu încetişor
Tot mereu devale
Căci el singur va purta
Lacrimile mele
Iar stăpânul îmi va da
Milă pentru ele
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
168
Codrule prieten drag
Singur singurel
Să nu uiţi pe cel pribeag
Ci să plângi cu el
Hai să plângem deci şi noi
Pentru Dumnezeu
Singuri numai amândoi
Să-l slăvim mereu
Nostalgie
Tăcut privesc la geamul meu
Spre albastrul Cer spre zări
Căci ele tot mereu, mereu
Mă cheamă-n depărtări
Afară vântul bate-ncet
Şi-adie a pustiu
Ah! cât n-aş da să fiu poet
Ca tot ce simt să scriu
Să scriu cum apele se strâng
Şi-ncet pe vale curg
Cum cântă codru sau cum plâng
Tălăncile-n amurg
Să scriu cum buciumul la stâni
Răsună-n nopţi târzii
Cum munţii plâng că sunt bătrâni
Şi au rămas pustii
Să scriu cum brazii-ncetişor
Se leagănă de vânt
Şi cum mereu prin glasul lor
Slăvesc pe Domnul Sfânt
T\mâie [i exil
169
Să scriu cum luna trece lin
Peste păduri de fag
Cum eu adeseori suspin
Căci am rămas pribeag
Să scriu cum clopotul uitat
Răsună peste văi
Cum plânge codru-ndepărtat
După iubiţii săi
Să scriu cum anii mei s-au dus
Precum nici n-ar fi fost
Cum tinereţea mi-a apus
Aproape fără rost
Cum port în mine un suspin
Un dor nemângâiat
Şi cum mă simt mereu strein
Pe-acest pământ uitat
Să scriu cum gândul meu tăcut
Se duce într-un sat
Acolo unde m-am născut
Şi-ntâi am suspinat
Să scriu cum ierburi astăzi cresc
Peste părinţii mei
Cum ei de mult se odihnesc
Sub frunzele de tei
Să scriu cum stau la geamul meu
Cum vânturile bat
Cum curg izvoarele mereu
Cum noaptea s-a lăsat
Cum gândul meu se-nalţă sus
Spre tronul cel ceresc
Cum plâng de dorul lui Iisus
Pe care îl iubesc.
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
170
Rămâi cu noi
Deşi prin lume rătăcim
Aşa fără de rost
Şi uneori ne tânguim
Că n-avem adăpost
Iisuse iar să ne-ntâlnim
Numai rămâi cu noi
Chiar dacă-adeseori umblăm
Prin târguri şi prin sate
Şi flămânzim şi însetăm
Noi încă tot nădăjduim
Că ne-om vedea-n Ierusalim
Numai rămâi cu noi
Chiar dacă toţi ne-am părăsit
Şi-aproape ne-au uitat
Şi dacă-n lume n-am găsit
Un frate-adevărat
Noi tot la Tine alergăm
Şi-n orice vreme Te rugăm
Să nu ne laşi pe noi
Şi dacă nu avem păstori
Să ne povăţuiască
Şi nici părinţi de multe ori
Măcar puţin să ne iubească
O, tu p\storule de oi
Ai milă Tu măcar de noi
Şi nu ne părăsi
Cei care-odată ne iubeau
O, nu ne mai iubesc
Cei care ieri ne lăudau
Azi toţi ne osândesc
Pe Tine numai Te-am găsit
Prieten bun nedespărţit
Rămâi, rămâi cu noi
Şi-acum nu-Ţi cerem nici averi
T\mâie [i exil
171
Nici zile-ndelungate
Ci numai pune-n noi puteri
Să le răbdăm pe toate
De-Ţi vei întinde mâna Ta
Durerea ni se va schimba
Numai să fii cu noi
Când vânturi multe bat din greu
Şi calea ni-i pustie
Iisuse, fii cu noi mereu
Oriunde-n pribegie
Noi te-om purta în noi cu dor
Ca pe-un Stăpân nemuritor
Numai rămâi cu noi
Sau când pe valuri înotăm
Spre zările albastre
Să nu ne laşi să ne-necăm
Nădejdea vieţii noastre
Ci marea cea înfuriată
Mai liniştete-o încă-odată
O, Bunule Iisus
~nvaţă-ne ca să iertăm
Pe cei ce ne-asupresc
Şi dă-ne dar ca să iertăm
Pe cei ce ne scârbesc
Căci ei ne-aduc prin suferinţă
Cununi Cereşti de biruinţă
Numai rămâi cu noi
Şi dacă astăzi rătăcim
Departe spre Emaus
Ajută-ne să te-ntâlnim
Căci nu avem repaus
Apropie-te nevăzut
Ca un drumeţ necunoscut
Şi mergi şi tu cu noi
Pe cale inima din noi
~ţi vom deschide Ţie
Iar tu ne vei schimba apoi
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
172
Durerea-n bucurie
Căci de-om privi spre Crucea Ta
Durerea noastră-o vom uita
Numai rămâi cu noi
Te aşteptăm să mergi cu noi
Căci am rămas orfani
Ni-i dor de Tine suntem goi
Nu ne lăsa sărmani
Să nu ne rătăcim pe căi
Căci toţi suntem copiii Tăi
Rămâi, rămâi cu noi
Şi la o vreme-ntr-un târziu
Când ne-om găti de moarte
Să nu ne laşi în loc pustiu
Şi să te duci departe
O, nu, să nu ne laşi streine
Să mergem singuri fără Tine
Rămâi rămâi cu noi
Opreşte-te cu noi de-acum
Când noaptea-ncet se lasă
Şi lângă margine de drum
Rămâi cu noi la masă
Apoi în liniştea-nserării
Ne frânge pâinea împăcării
Şi aşa să adormim
Rătăcind pe meleaguri streine
S-apleacă ziua-nspre amurg
Şi eu tot singurică
Stau într-o casă dintr-un târg
~n gânduri adâncită
Privesc în sus şi-a[tept şi eu
O zi mai luminată
Să ia sfârşit exilul meu
Să plec de-aici odată
T\mâie [i exil
173
Să am şi eu pe-acest pământ
O zi de bucurie
Să plec-napoi la Locul Sfânt
Ce-atât de scump e mie
Să nu mai plâng printre străini
Cu atât amar şi jale
Să plec de-aici la locul meu
Căci nu mai am răbdare
Şi viaţa mea din ce în ce
Apune şi se duce
Şi văd mereu în faţa mea
Mormântul şi o cruce
Puterile-mi slăbesc de tot
Căci dorul mă doboară
De tot ce-odată am avut
Şi-acum sunt ca o fiară
Lipsită sunt de ce-i mai scump
De Sfânta Liturghie
De jertfa Domnului Iisus
De cina veşniciei
~n viată mea pe care-o duc
Aicea-n Vavilon
Departe sunt de tot ce-i bun
Departe-s de Sion
Când de departe eu aud
Un clopot răsunând
Tresar şi-mi amintesc cu dor
De tainicul trecut
~n loc s-aud cântări cereşti
Cu melodie sfântă
Aud cântările lumeşti
Ce-n difuzor se cântă
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
174
Şi gândul meu îl pierd mereu
Prin valurile lumii
Uitând de jurământul dat
~n Casa Mamei Bune
Dar îmi revin din timp în timp
Ca dintr-un somn de noapte
Şi adunând gându'napoi
~mi amintesc de moarte
~n loc de sunetul duios
Al clopotelor care
Până departe se-auzeau
~n zi de sărbătoare
Aud tot zgomot de maşini
Ce trec mereu pe stradă
Motociclete şi copii
Ce ţipă şi s-alarmă
De dorul tău locaş iubit
Viaţa mi se curmă
Şi te-aş ruga să mă primeşti
Măcar de-acum în turmă
Să mai trăiesc o clipă eu
~n viaţa fericită
Mai lângă Tine Dumnezeu
Mai lângă Maica Sfântă
Primeşte-mă în Casa Ta
Cu lacrimi strig la Tine
Primeşte-mă nu mă lăsa
Pe mâinile străine
Greşit-am greu în faţa Ta
Mai mult ca orişicine
Părinte scump nu mă lăsa
Să mor pe mâini străine
T\mâie [i exil
175
Dă-mi iar inelul cel dintâi
Şi haina luminată
Ce le-am pierdut păcătuind
~n ţara-ndepărtată
Primeşte-mă la Cina Ta
La masa împărătească
Să nu mai rabd de foame eu
Cerşind din casă-n casă
Să fiu şi eu cu fiii Tăi
Pe care i-ai iubit
Primeşte-mă Părinte Sfânt
Sunt Fiul Rătăcit
Nevrednic sunt a mă numi
Copilul Tău Părinte
Primeşte-mă ca pe un rob
Te rog cu lacrimi sfinte
Nu m-alunga când strig şi bat
La uşa Ta Stăpâne
Deschide-i uşa unui rob
Ce-a rătăcit prin lume
Sunt istovit de greul ei
De marea ei povară
Mă tem c-aici mă voi sfârşi
~n lacrimile amare
~ntinde-mi braţul că mă-nec
~n ale lumii valuri
Şi dă-mi o clipă să respir
Pe ale Tale maluri
Să văd lumina ce-am pierdut
Prin multele-mi păcate
S-aud al Tău glas prea iubit
Iertare îţi sunt toate
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
176
De nu-mi îngădui pe pământ
~n casa Ta să fiu
Şi vrei să-mi fie al meu mormânt
Pe-acest pământ pustiu
Fă-mi parte-n Raiul cel Ceresc
Să fiu în veci de veci
Să-ţi cânt şi să te preamăresc
Mereu să-ţi mulţumesc
Să-ţi pot să-ţi cânt cu drag şi eu
~n Sfânta împărăţie
Slăvit să fie Domnul meu
De-acum până-n vecie
Dorul de căsuţa mea
Căsuţa mea iubită
~n care-am petrecut
Frumoşii ani din viaţa
Pe care i-am avut
Ce faci tu singurică
Streină şi pustie
Plecat-au toţi din tine
Plecatu-ţi-au copiii
Plecatu-ţi-a stăpâna
~n lumea cea de veci
Plecatu-ţi-au copiii
~n lume ca pribegi
Şi nimenea în tine
Acuma nu mai stă
Decât pustietatea
Şi haosul întreg
Te-am vizitat cu jale
Şi plâns-am cu amar
Pe cărările tale
T\mâie [i exil
177
Privind spre trotuar
Cu trotuarul tău
N-are urmă umblată
Cum buruiana nu-i
De nimeni curăţată
Stăteam gândind şi lacrimi
Din ochi-mi podideau
Când mi-amiteam de viaţă
Ce-n tine-o petreceam
Cum tristă stai cu jale
~n locul cel de sus
Cum toată fericirea
Din tine a apus
Cum ţi se-nalţă-n faţă
Măreaţă şi frumoasă
Biserica Preacuratei
A Domnului Casă
Şi inima în mine
Se arde ca-ntr-un foc
Cum rătăcesc prin lume
Şi nu mai am noroc
Cum stau pe unde pot
Şi cum plătesc chirie
Iar tu la loc frumos
Stai singură pustie
Şi viaţa mea prin lume
Se trece ca o floare
Şi în curând mormântul
V-a-nchide-a ei suflare
Căci dorul meu leac n-are
Şi nu-l pot potoli
Cât voi trăi prin lume
Şi cât voi rătăci
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
178
Cu lacrimi strig la tine
Ca fiul rătăcit
Primeşte-mă Părinte
Şi iartă-mi ce-am greşit
Primeşte-mă Stăpâne
Ca pe copilul tău
Şi fă să fiu cu tine
Pân' la sfârşitul meu
Şi cheamă-mă acasă
Că prin streini e greu
Ca-n pacea fericită
Să-mi dau sufletul meu
Şi fă-mi parte cu sfinţii
~n Raiul cel Ceresc
Ca-n veci şi eu cu dânşii
Să Te slavoslovesc
IV pag 74-88 şi l-4
Cea de pe urmă despărţire
l
De ce suspini nemângâiat
Iubitul meu părinte?
De ce eşti trist şi-ngândurat,
Şi plângi fără cuvinte?
2
De ce curg lacrimi pe obraz
Şi plângi în multe rânduri?
De ce nu-mi spui al tău necaz
Ci stai mereu pe gânduri?
3
De ce asculţi până târziu
Cum bate vânt afară?
Şi plângi cu el şi eşti pustiu
~n fiecare seară?
T\mâie [i exil
179
4
De ce te rogi de-atâtea ori
Părintelui Iubirii?
Şi stai şi-aştepţi adeseori
La poarta mănăstirii?
5
De ce ţi-ai scos bagaju-n drum
Şi vrei să pleci îndată?
De ce mă laşi şi pleci acum
~n cale-ndepărtată?
6
O maică, nu mă întreba
De ce suspin cu jale
De ce mă duc din casa ta
Departe-n lungă cale...
7
Aşa voieşte Dumnezeu
Bătrână Sihăstrie
Să pătimesc cu El şi eu
Iar tu să fii pustie?
8
Aşa voieşte Duhul Sfânt
Să merg la suferinţă
Să pătimesc pe-acest pământ
Să mor în umilinţă
9
Aşa voieşte tatăl meu
Să merg în pribegie
Să-mi plâng păcatele mereu
Iar tu să fii pustie
10
Rămâi cu bine Sfântă Mamă
De-acuma noi ne despărţim
Iisus Hristos pe toţi ne cheamă
Ca să-L mărturisim
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
180
11
Rămâi cu bine Sfântă Casă
Ce m-ai adăpostit
Rămâi cu bine turmă-aleasă
Pe care te-am iubit
12
Rămâi de-acum, rămâi cu bine
Iisus la El ne cheamă
Să sufăr multe pentru Sine
Rămâi cu bine mamă
13
O cruce grea îmi stă în zare
Care-au dus-o Sfinţii
Pe care-o simte fiecare
E crucea suferinţei
14
Pe-aceea am s-o duc şi eu
Cu dragoste fierbinte
Şi ajutându-mi Dumnezeu
Voi merge înainte
15
Rămâi cu bine maica mea
Rămâi de-acum cu bine
Eu plec dar tu nu mă uita
~n sfintele suspine
16
Aşa voieşte Dumnezeu
Să urc pe-acelaşi munte
Să pătimesc cu El şi eu
Să-i simt un spin în frunte
17
Să fiu departe izgonit
Să rabd în lume multe
Să fiu străin şi părăsit
Şi toţi să mă insulte
T\mâie [i exil
181
18
Să fiu ocara tuturor
Şi să colind pământul
Să n-am odihnă până mor
Nici să-mi găsesc mormântul
19
Aşa voieşte Duhul Sfânt
Să sufăr pentru Dânsul
Să n-am pe nimeni pe pământ
Ca să-mi aline plânsul
20
~ţi mulţumesc acum de toate
~n ceasul care plec
Căci nu ne-am mai cunoaşte poate
~n timp ce anii trec
21
Te las cu Domnul, maica mea
Rămâi de-acum cu bine
Căci poate nu te-oi mai vedea
Precum nici tu pe mine
22
Rămâi cu Domnul Sfânt Altar
Locaş de închinare
`n care am primit în dar
De-a pururea iertare
23
O plângeţi maică fiii tăi
Şi-i mai priveşte-o dată
Căci pleacă acum pe alte căi
~n lumea-ndepărtată
24
Şi dă-le maică acum la toţi
Iertarea de pe urmă
Căci nu ştiu dacă o să mai poţi
Să-ţi vezi această turmă
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
182
25
~ţi las iubita mea chilie
Deschisă uşa ta
Mă duc departe-n pribegie
Să mor pe Golgota
26
Vă las cu bine buni părinţi
Ce mă priviţi cu jale
Eu plec cu lacrimi fierbinţi
Departe-n lungă cale
27
Iubiţii mei să nu uitaţi
Pe cei din pribegie
Ci pentru toţi să vă rugaţi
Ce sunt asemeni mie
28
Căci multe curse-n lume sunt
~n calea vieţii mele
Şi până voi intra-n mormânt
Mă voi lupta cu ele
29
Şi nu ştiu dacă voi putea
Să-mi ţin făgăduinţa
Mă tem că-n luptă voi cădea
Şi-oi pierde biruinţa
30
Şi mă mai tem că voi muri
~n lumea asta mare
Şi nu ştiu de veţi auzi
Să-mi fiţi la-nmormântare
31
Rămâi cu bine maica mea
Rămâi de-acum cu bine
Căci poate nu te-oi mai vedea
Precum nici tu pe mine
T\mâie [i exil
183
32
Vă las de-acum părinţi iubiţi
Vă las de-acum cu bine
Eu plec dar voi nu mă uitaţi
Să plângeţi pentru mine
33
Vă las cu bine fraţilor
Care-aţi trăit cu mine
Mă duc departe ca să mor
Rămâneţi toţi cu bine
34
De mă-ţi vedea-n vreo gară stând
Sau în vreun sat departe
Nu vă smintiţi ci suspinând
Să-mi amintiţi de moarte
35
De mă-ţi vedea supărat
~n lumea asta mare
Voi să rugaţi pe Dumnezeu
Să-mi dea din nou răbdare
36
De-ţi auzi că am trecut
~n lumea de dincolo
Nu plângeţi că nu ne-am văzut
Ne vom vedea acolo
37
Şi dacă veţi putea cumva
Ca să-mi vedeţi mormântul
Să nu uitaţi dragostea mea
Ci vă ţineţi cuvântul
38
Şi să-mi mutaţi mormântul meu
~n jurul mănăstirii
Acolo voi dormi mereu
~n liniştea pustiei
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
184
39
Acolo doar ne-om întâlni
Când vom dormi-n morminte
Atunci de-abia ne-om odihni
Sub umbra crucii sfinte
40
~mi iau bagajul şi mă duc
La poarta mănăstirii
Şi-mi pun nădejdea în Iisus
Părintele iubirii
41
Aştept în drum şi cad apoi
Privind spre mănăstire
Şi plângem astfel amândoi
Această despărţire
42
De glasul nostru codrii goi
Se tânguiesc cu jale
Şi plânge vântul pentru noi
Şi râul de pe vale
43
Şi dacă Domnul va voi
Din nou ca să ne cheme
Atunci iar ne vom întâlni
Şi-oi plânge multă vreme
44
Iisuse fii de-acum cu noi
Şi-n viaţă ne păzeşte
Căci am rămas sărmani şi goi
Şi lumea ne urăşte
45
N-avem nici casă nici mormânt
Nici om să ne-nţeleagă
Suntem străini pe-acest pământ
~n lumea asta-ntreagă
T\mâie [i exil
185
46
Deci dă-ne înger păzitor
~n lunga pribegie
Şi fa-ne acest pahar uşor
Să-l bem cu bucurie
47
Adio sfântă mănăstire
Adio bune maici şi surori
Eu plâng a noastră despărţire
Vă rog frumos nu mă uitaţi
48
Rămâi de-acum rămâi cu bine
Iisus la El ne cheamă
Voi plânge-o viaţă după tine
Adio bună mamă
49
Adio sfântă mănăstire
Adio bune maici şi surori
Mă duc cu inima pustie
Blagosloviţi şi mă iertaţi...
Regretul în ultima clipă
a plecării din Sfântul Lăcaş
O scump cămin sosit-a ziua-n care
Sunt nevoită să te părăsesc
Te las aici cu toată mângâierea
Cu toate c-atâta te iubesc
Te las cu bine sfânt lăcaş în care
Primit-am atâtea bucurii
Te las cu bine Sfântă mângâiere
Dacă de-acum nu vrei să mă mai ţii
~n tine am primit viaţa sfântă
Şi am cunoscut pe Domnul Dumenzeu
~n tine mereu îngerii cântă
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
186
~n tine e veşnic Dumnezeu
Când soarta de necaz era lovită
Şi ultima speranţă o pierdeam
~n lumea asta Doamne zbuciumată
La nimeni alinare nu găseam
Şi de-alergam la Tine-n zori de ziuă
Şi seara în amurg dacă veneam
Tu îmi dădeai medicamentele dorite
Şi sănătoasă la chilie eu mergeam
Şi n-am venit vreodată eu la tine
Să mă întorc smerit şi ruşinat
Că sufletul scăldat mi-era în lumină
Şi-n mângâierea pe care tu mi-ai dat
De-acuma Doamne las viaţa sfântă
Ce a iubit-o atât sufletul meu
Şi plec în lumea plină de păcate
Să-mi plâng cu mult amar păcatul meu
Şi Doamne las şi maicile iubite
Ce au trecut prin zeci de ani de chin
Şi-acum de gerul vieţii-s doborâte
Neavând la bătrâneţe un sprijin
~şi sting făclia vieţii în durere
~n plâns şi-n lacrimi multe se topesc
Căci ultimele clipe sunt atât de grele
Şi moartea-n orice clipă şi-o doresc
Nu-i cine în necaz să le ajute
Şi-n zbuciumul lor veşnic sufletesc
Căci tineretul speranţa lor de mâine
S-a dus şi-n lumea mare pribegesc
S-au închinat tot două câte două
La Sfintele Icoane şi-au plecat
Cu lacrimile curgându-le şiroaie
Cu sufletul adânc îndurerat
T\mâie [i exil
187
Şi-n ultimul cuvânt al lor de-adio
La nemiloasa despărţire-au zis
Rămâneţi scumpe maicilor cu bine
Rămâneţi sub paza Domnului de sus
Vă mulţumim pentru frumoşii ani în care
I-am petrecut aici ca într-un rai
Vă mulţumim de toată osteneala
Căci iată noi plecăm de-aici şi vai
Ne-aşteaptă-n lume zile-amare
Şi lacrimile fără de sfârşit
Ne-aşteaptă suferinţa grea şi crudă
La care niciodată n-am gândit
Şi tinereţea noastră mult iubită
Se va topi ca şi o lumânare
Şi în puţine zile vom ajunge
Ca şi un mort ce-l duce la-ngropare
Căci orişice durere corporală
~şi mai găseşte leacul potrivit
Dar rana sufletească leac nu are
Cu dânsa intri în veşnicul mormânt
Noi vă lăsăm la umbra Casei Sfinte
Unde veghează-n continuu Dumnezeu
Noi vă lăsăm în seama Prea Curatei
Să vă păzească de orişicare rău
Şi-n rugile ce faceţi tremurânde
Cu slabele puteri ce mai aveţi
Să nu uitaţi de-a noastră vieţuire
Şi-n inimă vă rog să ne ţineţi
La slujbele divine unde mergeţi
în fiecare zi şi vă rugaţi
Rugaţi pe Domnul slavei cu iubire
Şi pentru cei ce-n lume-s aruncaţi
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
188
Căci multe sunt ispitele vieţii
Şi mrejele ei fără de hotar
Să nu cădem în negrele ei valuri
Să nu pierdem viaţa cea cu har
Vă vom păstra ca sfântă amintire
~nvăţăturile pe care mi le-aţi dat
Şi-am pomeni-n a noastră pribegie
Al fiecărui nume separat
~n tainicele nopţi ce vom petrece
~n care somnul nu va încăpea
Când sufletul va plânge de durere
Pentru Sf. Voastră şi noi ne vom ruga
O, Doamne te rugăm fierbinte
Să fii cu toate care am plecat
Să nu cădem în mrejele vieţii
Să nu cădem în marea de păcat
Cuvinte ale unui Sfânt Părinte
către clevetitori
Eu ca un om am greşit
Dar voi ca nişte diavoli m-aţi ponegrit
Domnul Dumnezeu îmi va ajuta
De păcate a mă curăţa
Dar voi tot negri veţi rămânea
Dacă nu vă veţi lepăda
De acest păcat odios
Ce v-a băgat rău în iad jos
T\mâie [i exil
189
Rugăminte
Iubite frate muritor
De vei vedea un călător
Umblând pe drumuri singurel
Desculţ, flămând şi însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-i un călugăr
De-i întâlni la o răscruce
Un om străin ce-ar vrea s-apuce
Departe, undeva în lume
De-l vezi mereu oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume
Că poate-i un călugăr
De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală-n mâna lui
Te rog acum să-i ieşi în drum
Şi un cuvânt mai bun să-i spui
Că poate-i un călugăr
Sau când e frig şi plouă-afară
De vei vedea c-aşteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca cu gura ta
De ce e trist şi-ngândurat
Că poate-i un călugăr
De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochii-n depărtare
Mereu tăcut şi abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare
Că poate-i un călugăr
Iubitul meu nu te-ndoi
Că-ndat\ tu vei întâlni
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades neînţeles
Să ştii iubitul meu
C-a fost în viaţa lui călugăr
C-acela care a trăit
Şi-n mănăstire-a-mbătrânit
Orice i-ai spune şi i-ai da
Gherasim Putneanul – Constantin Hrehor
190
Să nu socoti că o să poţi
Să-i schimbi cumva inima sa
Căci el e tot călugăr
De-i vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să ştie
De jale de îi vei cânta
El tot mereu oftând din greu
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugăr
Că-n dorul lui de Dumnezeu
Oriunde-ar fi el tot mereu
Va plânge singur fără tihnă
Şi nimeni nu va putea
~ntre străini să-i dea odihnă
Căci încă-i tot călugăr
Deci nu cată să-i mângâi plânsul
Ci să suspini şi tu cu dânsul
Căci el de-atâta pribegie
De toţi uitat şi-ngândurat
Va plânge mult după pustie
Căci el e tot călugăr
Culeasă de protos. Timotei Aioane
din Mitropolia Moldovei şi Sucevei
T\mâie [i exil
191
T\mâie [i exil
de
Gherasim Putneanul [i Constantin Hrehor
***************************************