Luna iunie în 6 zile: Cu Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Visarion (sec.V)
Marele întru Părinți, Visarion, s-a născut și a crescut în Egipt și a trăit în anii Sinodului al IV-lea, a toată lumea, din Calcedon (450-451). A iubit din tinerețe pe Hristos și a câștigat în inima sa lumina darului lui Dumnezeu. Deci, râvnind să se păzească de toată întinăciunea păcatului, a mers să cerceteze Sfintele locuri ale Ierusalimului și, aici, a cunoscut pe Sfântul Gherasim de la Iordan, cel căruia îi slujea un leu. A cunoscut de asemenea, și pe alți Sfinți Părinți, precum pe Sfântul Eftimie cel Mare și Sfântul Sava, care străluceau pe vremea aceea în Biserică, prin faptele lor bune, primind de la ei învățături folositoare.
Întorcându-se la locurile sale, și-a ales îndrumător duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Peusiotul și petrecea, îndemnat de acesta, la viața cea aspră. După buna sfătuire a acestuia, Sfântul Visarion și-a împărțit săracilor toată averea, ce-i rămăsese de la părinți și, primind de bună voie sfintele nevoințe, s-a făcut monah. Era cu totul cuprins de dragostea lui Dumnezeu, privind, cu ochii minții, neîncetat spre El, urmând celor fără de trupuri și petrecând pururea în nevoințe și în rugăciuni, în liniștea pustiei.
Drept aceea, s-a învrednicit de mari daruri. I s-a dat, mai ales, darul facerii de minuni și al rugăciunii cu lacrimi, pe care le folosea, spre binele celor ce veneau la dânsul cu credință, precum mărturisea ucenicul său, Dula. Și așa, toți anii vieții sale închinându-i lui Hristos, la adânci bătrâneți s-a mutat la Domnul.
Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Nou, egumenul mănăstirii Dalmation (sec. IX)
Fericitul Ilarion a trăit pe vremea împăraților Nichifor Patriciul, Stavrichie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul și Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, trăgându-se cu neamul din Capadochia și având părinți cu numele Petru și Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, că el dă pâine la masa împărătească. Deci, după ce a crescut Cuviosul, a fost dat la școală, ca să învețe Sfintele Scripturi. Iar, când s-a făcut ca douăzeci de ani, a lăsat pe tată și pe mamă, casa și bogăția și toată lumea, după cuvântul Evangheliei, și s-a făcut monah, în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat și, acolo, a luat marea și îngereasca rânduială, adică s-a făcut schimnic.
Deci, având ascultare, smerenie și liniște, a slujit în grădina mănăstirii zece ani, și, după ce și-a curățit sufletul de toată patima și s-a luminat cu bunătățile, ca soarele, atunci, cu darul cel dumnezeiesc, s-a făcut făcător de minuni, că, a izgonit un duh necurat, care bântuia un tânăr. Deci, pentru aceata, egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot chiar fără să vrea el. Iar, după moartea egumenului aceluia, trecând câțiva ani, Sfântul a plecat din mănăstire și a trecut la locul numit Opsichiul, și, de acolo, a mers la mănăstirea Cataronilor. Deci, înștiințându-se de aceasta, monahii mănăstirii sale, au dat de veste Sfântului Nichifor, ce era atunci patriarh, iar acesta, la rândul său, a vestit pe împăratul Nichifor Patriciu, îndemnându-l să trimită ca să aducă înapoi pe Cuviosul. Drept aceea, Cuviosul, ascultând de îndemnurile împăratului și ale patriarhului, s-a întors și a fost făcut egumen și arhimandrit, cu hotărârea sinodului, după cum era acolo obiceiul. Deci, a petrecut Cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos, ca ucenic al dascălului său, Sfântul Grigorie Decapolitul.
Iar, când s-a făcut împărat Leon Armeanul, la anul 813 și a lepădat închinăciunea la Sfintele icoane, atunci, și Cuviosul Ilarion a fost adus la împărat și, fiind ademenit de acesta, cu oarecare făgăduințe și îngroziri, ca să nu ne închine Sfintelor icoane, Sfântul l-a mustrat pe el, numindu-l păgân și ca un nou Iulian, lepădat de credință.
Și s-a mâniat împăratul pentru cuvintele acestea și, îngrozindu-l pe el, că are să-i dea nesuferite chinuri, l-a pus în temniță. După o vreme, aducându-l iar, de față, la cercetare, și nimic sporind, l-a dat patriarhului, cel de un gând cu împăratul, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul, după izgonirea, pentru dreapta credință, a fericitului Nichifor. Acest Teodot, mincinos patriarh a făcut Cuviosului Ilarion, același lucru, ca și împăratul, închizandu-l într-o temniță întunecoasă și chinuindu-l multe zile, cu foamea și cu setea. Deci, înștiințându-se monahii și ucenicii săi, aceștia au mers la împărat, zicând: „Dă-ne împărate, pe păstorul nostru, iar noi îți făgăduim că ne vom supune voinței tale.” Iar împăratul, bucurându-se, le-a dat îndată pe părintele lor. Deci, fiind dus Sfântul în mănăstire, acesta a petrecut câtăva vreme, primind puțină odihnă, după atâtea patimi și foame. Dar a fost întors spre pătimiri, că împăratul, văzându-se batjocorit de călugări, care nu și-au împlinit făgăduința lor, a trimis pe ostașii săi, ca să pedepsească pe monahi, iar pe Sfânt să-l închidă în temnița aceea șase luni, primind multe necazuri și ocări, de la egumenul acelei mănăstiri. Deci, a fost dus, iarăși, la Constantinopol, din poruncă împărătească. Însă, pătimitorul lui Hristos, Harion, neascultând porunca împăratului, a fost închis în altă mănăstire, care se numea, Ciclovia, unde a fost ținut doi ani și șase luni, într-o temniță murdară. De acolo l-au scos pe Sfânt și, primind multe bătăi, a fost surghiunit în cetatea Protilia.
Într-această vreme, rău credinciosul împărat Leon, care a pierdut pe mulți, a pierit cumplit, că a fost tăiat cu săbiile, în biserică, de ostașii săi, chiar în locul unde a fost batjocorită și întinată sfânta icoană a lui Hristos, lepădându-și, astfel, spurcatul suflet. Deci, luând scaunul împărăției, Mihail Travlu, acesta a poruncit să elibereze din legături și din temnițe pe toți cei dreptcredincioși. Atunci, fiind eliberat și Sfântul Ilarion, acesta nu s-a întors în mănăstirea sa, scaunele bisericești fiind încă ținute de învățătorii mincinoși, ci a petrecut la o oarecare bătrână credincioasă, care i-a dat un loc liniștit pe moșia sa, făcându-i o chilie și slujindu-i lui, timp de șapte ani.
Iar, pe când împărățea fiul lui Travlu, luptătorul împotriva icoanelor, Teofil, la anul 829, acesta a dat poruncă, să fie prinși toți cei care mărturisiseră credința lor în Sfintele icoane, și a început a-i sili pe ei să lepede cinstirea icoanelor, punându-i în temniță.
Atunci, a fost cercetat Sfântul Ilarion, ca să se vadă, dacă se va supune poruncii împărătești. Însă, fiindcă Sfântul l-a mustrat pe Teofil ca pe un păgân și înșelător, a luat o sută șaptesprezece toiege pe spate și, după aceea, a fost izgonit în insula Afusia, aproape de insula Alona, ce se afla sub cârmuirea arhiepiscopului Priconisului. Deci, acolo, Sfântul, săpând într-o piatră, și-a făcut o chilie mică și îngustă, iar prin rugăciune a scos și apă și a petrecut acolo opt ani. Iar, după ce s-a săvârșit Teofil, soția lui Teodora împărăteasa, a adunat în Sinod în anul 843, la Constantinopol, pe toți mărturisitorii și cuvioșii părinti, ce se aflau în izgoniri și au întărit Ortodoxia, înălțând și cinstind Sfintele icoane. Atunci, și Cuviosul Ilarion a fost eliberat din surghiun și s-a întors la mănăstirea sa, a Dalmațiului. Deci, viețuind acolo trei ani de zile și strălucind cu faptele bune și minunile sale, s-a dus către Domnul, fiind de șaptezeci de ani.
Întorcându-se la locurile sale, și-a ales îndrumător duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Peusiotul și petrecea, îndemnat de acesta, la viața cea aspră. După buna sfătuire a acestuia, Sfântul Visarion și-a împărțit săracilor toată averea, ce-i rămăsese de la părinți și, primind de bună voie sfintele nevoințe, s-a făcut monah. Era cu totul cuprins de dragostea lui Dumnezeu, privind, cu ochii minții, neîncetat spre El, urmând celor fără de trupuri și petrecând pururea în nevoințe și în rugăciuni, în liniștea pustiei.
Drept aceea, s-a învrednicit de mari daruri. I s-a dat, mai ales, darul facerii de minuni și al rugăciunii cu lacrimi, pe care le folosea, spre binele celor ce veneau la dânsul cu credință, precum mărturisea ucenicul său, Dula. Și așa, toți anii vieții sale închinându-i lui Hristos, la adânci bătrâneți s-a mutat la Domnul.
Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Nou, egumenul mănăstirii Dalmation (sec. IX)
Fericitul Ilarion a trăit pe vremea împăraților Nichifor Patriciul, Stavrichie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul și Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, trăgându-se cu neamul din Capadochia și având părinți cu numele Petru și Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, că el dă pâine la masa împărătească. Deci, după ce a crescut Cuviosul, a fost dat la școală, ca să învețe Sfintele Scripturi. Iar, când s-a făcut ca douăzeci de ani, a lăsat pe tată și pe mamă, casa și bogăția și toată lumea, după cuvântul Evangheliei, și s-a făcut monah, în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat și, acolo, a luat marea și îngereasca rânduială, adică s-a făcut schimnic.
Deci, având ascultare, smerenie și liniște, a slujit în grădina mănăstirii zece ani, și, după ce și-a curățit sufletul de toată patima și s-a luminat cu bunătățile, ca soarele, atunci, cu darul cel dumnezeiesc, s-a făcut făcător de minuni, că, a izgonit un duh necurat, care bântuia un tânăr. Deci, pentru aceata, egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot chiar fără să vrea el. Iar, după moartea egumenului aceluia, trecând câțiva ani, Sfântul a plecat din mănăstire și a trecut la locul numit Opsichiul, și, de acolo, a mers la mănăstirea Cataronilor. Deci, înștiințându-se de aceasta, monahii mănăstirii sale, au dat de veste Sfântului Nichifor, ce era atunci patriarh, iar acesta, la rândul său, a vestit pe împăratul Nichifor Patriciu, îndemnându-l să trimită ca să aducă înapoi pe Cuviosul. Drept aceea, Cuviosul, ascultând de îndemnurile împăratului și ale patriarhului, s-a întors și a fost făcut egumen și arhimandrit, cu hotărârea sinodului, după cum era acolo obiceiul. Deci, a petrecut Cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos, ca ucenic al dascălului său, Sfântul Grigorie Decapolitul.
Iar, când s-a făcut împărat Leon Armeanul, la anul 813 și a lepădat închinăciunea la Sfintele icoane, atunci, și Cuviosul Ilarion a fost adus la împărat și, fiind ademenit de acesta, cu oarecare făgăduințe și îngroziri, ca să nu ne închine Sfintelor icoane, Sfântul l-a mustrat pe el, numindu-l păgân și ca un nou Iulian, lepădat de credință.
Și s-a mâniat împăratul pentru cuvintele acestea și, îngrozindu-l pe el, că are să-i dea nesuferite chinuri, l-a pus în temniță. După o vreme, aducându-l iar, de față, la cercetare, și nimic sporind, l-a dat patriarhului, cel de un gând cu împăratul, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul, după izgonirea, pentru dreapta credință, a fericitului Nichifor. Acest Teodot, mincinos patriarh a făcut Cuviosului Ilarion, același lucru, ca și împăratul, închizandu-l într-o temniță întunecoasă și chinuindu-l multe zile, cu foamea și cu setea. Deci, înștiințându-se monahii și ucenicii săi, aceștia au mers la împărat, zicând: „Dă-ne împărate, pe păstorul nostru, iar noi îți făgăduim că ne vom supune voinței tale.” Iar împăratul, bucurându-se, le-a dat îndată pe părintele lor. Deci, fiind dus Sfântul în mănăstire, acesta a petrecut câtăva vreme, primind puțină odihnă, după atâtea patimi și foame. Dar a fost întors spre pătimiri, că împăratul, văzându-se batjocorit de călugări, care nu și-au împlinit făgăduința lor, a trimis pe ostașii săi, ca să pedepsească pe monahi, iar pe Sfânt să-l închidă în temnița aceea șase luni, primind multe necazuri și ocări, de la egumenul acelei mănăstiri. Deci, a fost dus, iarăși, la Constantinopol, din poruncă împărătească. Însă, pătimitorul lui Hristos, Harion, neascultând porunca împăratului, a fost închis în altă mănăstire, care se numea, Ciclovia, unde a fost ținut doi ani și șase luni, într-o temniță murdară. De acolo l-au scos pe Sfânt și, primind multe bătăi, a fost surghiunit în cetatea Protilia.
Într-această vreme, rău credinciosul împărat Leon, care a pierdut pe mulți, a pierit cumplit, că a fost tăiat cu săbiile, în biserică, de ostașii săi, chiar în locul unde a fost batjocorită și întinată sfânta icoană a lui Hristos, lepădându-și, astfel, spurcatul suflet. Deci, luând scaunul împărăției, Mihail Travlu, acesta a poruncit să elibereze din legături și din temnițe pe toți cei dreptcredincioși. Atunci, fiind eliberat și Sfântul Ilarion, acesta nu s-a întors în mănăstirea sa, scaunele bisericești fiind încă ținute de învățătorii mincinoși, ci a petrecut la o oarecare bătrână credincioasă, care i-a dat un loc liniștit pe moșia sa, făcându-i o chilie și slujindu-i lui, timp de șapte ani.
Iar, pe când împărățea fiul lui Travlu, luptătorul împotriva icoanelor, Teofil, la anul 829, acesta a dat poruncă, să fie prinși toți cei care mărturisiseră credința lor în Sfintele icoane, și a început a-i sili pe ei să lepede cinstirea icoanelor, punându-i în temniță.
Atunci, a fost cercetat Sfântul Ilarion, ca să se vadă, dacă se va supune poruncii împărătești. Însă, fiindcă Sfântul l-a mustrat pe Teofil ca pe un păgân și înșelător, a luat o sută șaptesprezece toiege pe spate și, după aceea, a fost izgonit în insula Afusia, aproape de insula Alona, ce se afla sub cârmuirea arhiepiscopului Priconisului. Deci, acolo, Sfântul, săpând într-o piatră, și-a făcut o chilie mică și îngustă, iar prin rugăciune a scos și apă și a petrecut acolo opt ani. Iar, după ce s-a săvârșit Teofil, soția lui Teodora împărăteasa, a adunat în Sinod în anul 843, la Constantinopol, pe toți mărturisitorii și cuvioșii părinti, ce se aflau în izgoniri și au întărit Ortodoxia, înălțând și cinstind Sfintele icoane. Atunci, și Cuviosul Ilarion a fost eliberat din surghiun și s-a întors la mănăstirea sa, a Dalmațiului. Deci, viețuind acolo trei ani de zile și strălucind cu faptele bune și minunile sale, s-a dus către Domnul, fiind de șaptezeci de ani.
În această zi, cuvânt despre cum se cade să stăm în biserică
Veniti de ascultati, fiilor si iubitilor mei frati, si eu va voi spune voua ca în biserica lui Dumnezeu venind, trebuie, cu mare paza si cu frica lui Dumnezeu, sa ascultam cântarea în vremea Sfântei Liturghii si sa nu vorbim despre cele lumesti în biserica lui Dumnezeu. Ca, tot asa, si înaintea împaratului celui pamântesc, supusii stau cu frica, sa nu le gaseasca lor împaratul vreo pricina. Si atâta sârguinta au pentru împaratul cel pamântesc, ca, înaintea lui, nu îndraznesc sa. priveasca nici macar frate spre frate. Iar de ar privi apoi, îndata, împarateasca mânie îl si pedepseste. Deci, pe cât ni se cade noua, iubiti frati, stând în biserica, înaintea lui Dumnezeu, sa nu vorbim unul cu altul, nicidecum, ci doar sa avem mintea si inima la cele de sus, luând parte la cântare si la rugaciune. Sa nu faci strâmbatate bisericii, vorbind, certându-te, rîzând si dormitând, parându-ti-se ca nu gresesti, ci, mai bine, asculta si ia aminte ce graiesti si toata grija sa o lepezi în acea vreme, ca unul care vrei sa primesti pe împaratul tuturor, ca Împarat al împaratilor este. Deci, cei ce voim sa ne mântuim, trebuie sa fim cu mintea curata în ceasul rugaciunii si sa nu gândim la desertaciuni, neîntelegând înselarile si mestesugurile diavolului. Oare, nu cunoastem noi, cu câta dreptate aduce Dumnezeu mânia Sa si pedepseste pe cei ce gresesc? Si asupra celor ce nu asculta porunca pastorului? Ca cei nesupusi, care nu asculta de preoti, mare pacat fac. Ca ei zic: „Nu stim a cânta.” Va întreb, pentru ce nu stiti? Veti zice: „Nu întelegem cele ce se citesc în biserica.” Voiti, oare, sa va spun voua, de ce nu întelegeti? Pentru ca veniti rar la biserica, iar, în ceasul slujbei, voi stati afara, glumiti si râdeti. Si asa va adunati laolalta, nu ca sa va faceti mai buni, ci, mai rai, cum spune Sfântul Pavel; pentru aceasta nu întelegeti cele ce se fac în biserica.
Caci, daca venim la biserica, sa aducem jertfa lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, a celor vii si a celor morti, sa-I multumim pentru binefacerile primite, ca sa înnoiasca Domnul în noi harul Sfântului Duh, prin împartasirea cu Hristos, si sa ne întareasca pe calea mântuirii, Dumnezeului nostru, slava!
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni
Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Veniti de ascultati, fiilor si iubitilor mei frati, si eu va voi spune voua ca în biserica lui Dumnezeu venind, trebuie, cu mare paza si cu frica lui Dumnezeu, sa ascultam cântarea în vremea Sfântei Liturghii si sa nu vorbim despre cele lumesti în biserica lui Dumnezeu. Ca, tot asa, si înaintea împaratului celui pamântesc, supusii stau cu frica, sa nu le gaseasca lor împaratul vreo pricina. Si atâta sârguinta au pentru împaratul cel pamântesc, ca, înaintea lui, nu îndraznesc sa. priveasca nici macar frate spre frate. Iar de ar privi apoi, îndata, împarateasca mânie îl si pedepseste. Deci, pe cât ni se cade noua, iubiti frati, stând în biserica, înaintea lui Dumnezeu, sa nu vorbim unul cu altul, nicidecum, ci doar sa avem mintea si inima la cele de sus, luând parte la cântare si la rugaciune. Sa nu faci strâmbatate bisericii, vorbind, certându-te, rîzând si dormitând, parându-ti-se ca nu gresesti, ci, mai bine, asculta si ia aminte ce graiesti si toata grija sa o lepezi în acea vreme, ca unul care vrei sa primesti pe împaratul tuturor, ca Împarat al împaratilor este. Deci, cei ce voim sa ne mântuim, trebuie sa fim cu mintea curata în ceasul rugaciunii si sa nu gândim la desertaciuni, neîntelegând înselarile si mestesugurile diavolului. Oare, nu cunoastem noi, cu câta dreptate aduce Dumnezeu mânia Sa si pedepseste pe cei ce gresesc? Si asupra celor ce nu asculta porunca pastorului? Ca cei nesupusi, care nu asculta de preoti, mare pacat fac. Ca ei zic: „Nu stim a cânta.” Va întreb, pentru ce nu stiti? Veti zice: „Nu întelegem cele ce se citesc în biserica.” Voiti, oare, sa va spun voua, de ce nu întelegeti? Pentru ca veniti rar la biserica, iar, în ceasul slujbei, voi stati afara, glumiti si râdeti. Si asa va adunati laolalta, nu ca sa va faceti mai buni, ci, mai rai, cum spune Sfântul Pavel; pentru aceasta nu întelegeti cele ce se fac în biserica.
Caci, daca venim la biserica, sa aducem jertfa lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, a celor vii si a celor morti, sa-I multumim pentru binefacerile primite, ca sa înnoiasca Domnul în noi harul Sfântului Duh, prin împartasirea cu Hristos, si sa ne întareasca pe calea mântuirii, Dumnezeului nostru, slava!
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni
Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento