sabato 3 gennaio 2015

Sfântul Mucenic Efrem cel Nou



Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

Rugăciune de mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfântul Efrem

Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou

Rugăciune pentru bolnavi, către Sfântul Efrem cel Nou

Rugăciunea soților care nu pot avea copii, către Sfântul Efrem cel Nou

Viața Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Viața Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou



Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou





Rugăciune de mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfântul Efrem


Sfinții Mucenici Tit și Gordian, propovăduitori și apărători ai credinței ortodoxe în Dacia

Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi Fericitul Episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis.
Sfinţii Mucenici Tit şi Gordian, episcopi ai Tomisului (secolul IV)
Aceşti doi episcopi tomitani erau, probabil, originari din Capadocia (Asia Mică), păstorind turma lui Hristos din Dacia Pontică (Dobrogea) în primele două decenii ale secolului IV, până la ultima şi marea persecuţie a lui Liciniu, din anii 320-323.
După moartea martirică a Episcopului Efrem, a urmat pe scaunul episcopal al Tomisului Episcopul Tit (Titus, Filius), care a propovăduit şi apărat credinţa ortodoxă în Dacia Pontică mai mult de zece ani, catehizând şi botezând nu puţini daco-romani şi mai ales „barbari”, goţi, huni şi besi, care locuiau pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi Fericitul Episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis. Un fragment de piatră funerară a fost descoperit recent la Constanţa (Tomis), despre care se crede că este a Episcopului Tit (Titus, Filius), pe care scrie: „Aici odihneşte martirul lui Hristos şi episcopul...”.
Urmându-i pe scaunul de la Tomis Episcopul Gordian, acesta a continuat cu şi mai multă râvnă şi curaj opera apostolică de convertire, catehizare şi botezare a daco-romanilor din Dacia Pontică şi Goţia (Dacia de la nordul Dunării). Auzind de aceasta, tiranul împărat Liciniu l-a aruncat în temniţă, iar în timpul sângeroaselor persecuţii de la Gurile Dunării, din anii 320-323, i s-a tăiat fericitul cap „într-o zi de 15 septembrie”, iar împreună cu el și altor cinci martiri ‒ Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian şi Valerian. Sinaxarele greceşti şi cărţile de slujbă româneşti îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Gordian la 13 septembrie, iar actele martirice din Martirologiul Roman (Acta Sanctorum) îl pomenesc împreună cu Macrobiu şi Valerian, la 15 septembrie, numindu-l pe Sfântul Gordian „episcop”.


Sinaxar 3 Ianuarie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.


Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte 'înger', pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte 'îngerul Domnului'.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


venerdì 2 gennaio 2015

Viața Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei



Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (1)


Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei


Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (2)


Sinaxar 2 Ianuarie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.


Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.


Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, "cea mai gravă ispită a călugărilor novice". Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost".

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: " Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici."

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: "O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne", după care ridică patrafirul spunând: "În vecii vecilor". Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit "Muntele Athos" şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine.

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:" Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere".

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori. Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: "Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri" (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: "Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău."

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: "Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!" El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!"

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: "Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine".

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă - Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita "Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov". Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?" Motovilov i-a răspuns: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele".

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa". Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. "Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni. Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa "plecare". În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: "Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi".

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
"În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc", spuse el cândva, "dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde".

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


martedì 30 dicembre 2014

Viața Sfântului Cuvios Zotic, hrănitorul de leproși




Viața Sfintei Mucenițe Anisia



Rugăciunea Sfintei Anisia


Acatistul Sfintei Muceniţe Anisia


Viața Sfintei Cuvioase Teodora din Cezareea



Sinaxar 30 Decembrie



Sinaxar 30 Decembrie



În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintei Muceniţe Anisia cea din Tesalonic.

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.


Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teodora cea din Cezareea.

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileter.

Lui Diocleţian care venise odată în Nicomidia i s-a vorbit despre un oarecare creştin cu numele Fileter. Împăratul a trimis îndată să-l aducă la el. Şi s-a minunat împăratul de înfăţişarea lui. Ca era sfântul mare de stat şi frumos la chip, iar părul capului şi al bărbii strălucea ca aurul. Aceasta l-a făcut pe împărat să-l numească zeu şi nu om, împăratul l-a întrebat; "Spune-mi, de unde eşti, care ţi-e numele şi meseria?". Sfântul i-a răspuns: "Sunt născut şi crescut în Nicomidia, fiu de prefect, de credinţă creştină, iar numele meu e Fileter".

Atunci împăratul l-a chemat alături de el şi-l linguşea. A început însă să rostească şi cuvinte de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul şi-a ridicat îndată privirile la cer şi a zis: "Să se îngrădească gura aceluia care spune hule împotriva Hristosului meu!".

Şi îndată s-a cutremurat pământul şi a tunat aşa de tare, că împăratul şi cei dimpreună cu el s-au spăimântat. Apoi a fost supus sfântul la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Ruşinat împăratul şi de frumuseţea lui şi de neamul lui, dar mai mult de minunile ce le-a făcut, l-a lăsat să meargă slobod unde va voi şi când va dori.

După Diocleţian, a împărăţit în Nicomidia Maximian. Dus înaintea lui şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat şi Făcător al lumii, sfântul a fost chinuit vreme îndelungată în chip cumplit. Dar sfântul îndura chinurile ca şi când altul ar fi fost chinuit. Când împăratul a văzut că nu-l poate birui deloc, l-a surghiunit în Priconison. Dus legat cu lanţuri, a făcut pe drum multe minuni: a izgonit demoni, a vindecat leproşi, a tămăduit orice boală, a doborât pe idolii de pe locurile lor înalte, numai cu cuvântul, şi i-a prefăcut în ţărână şi apă.

Ajuns legat în Niceea, s-a apropiat de un templu idolesc vestit şi îndată s-a prăbuşit templul din temelii. Pentru aceste minuni, mulţi au crezut în Hristos Au crezut şi au venit la Hristos şi căpetenia şi ostaşii cei împreună cu el.

Când a ajuns sfântul în părţile Sigrianei şi a săvârşit şi acolo multe minuni, locuitorii acelui loc i-au spus sfântului şi căpeteniei: "Este aici, aproape de noi, un om cu numele Eviot, un creştin, care a suferit pentru Hristos de la ighemon multe şi felurite chinuri. Dar el, ca un diamant, a rămas nevătămat şi face multe minuni".

Când Sfântul Fileter a auzit acestea, a voit să-l vadă. Pentru aceea îngerul Domnului s-a dus la fericitul Eviot şi i-a spus: "Ieşi puţin din chilia ta şi du-te în cutare loc, întru întâmpinarea lui Fileter, cel împreună cu tine mucenic".

Eviot a ieşit îndată şi s-a coborât din Muntele Sigrianei. Sfântul Fileter, îndrumat de un om din partea locului pe drumul ce ducea la Sfântul Eviot, s-a urcat în Muntele Sigrianei, împreună cu el era căpetenia şi cei şase ostaşi, care crezuseră şi se botezaseră şi voiau să fie cu el. Urcându-se ei în munte l-au văzut pe fericitul Eviot, coborându-se spre ei. Plin de mare bucurie s-au îmbrăţişat unii cu alţii şi s-au dus cu toţii la chilia Sfântului Eviot şi au rămas acolo. După şapte zile, fericitul Fileter a adormit somnul pe care îl dorea. S-a mutat la Hristos cel dorit, dându-şi în mâinile Lui sufletul. Fericitul Eviot i-a îngropat la chilia lui. Iar după unsprezece zile, căpetenia şi cei şase ostaşi au murit şi au fost înmormântaţi de fericitul Eviot alături de sfânt.

Viaţa Sfântului Eviot a fost scrisă mai sus în ziua de 18 a lunii acesteia (decembrie).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor care au crezut în Hristos prin Sfântul Fileter, căpetenia, şi cei şase ostaşi, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leon, arhimandritul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Anisia



domenica 28 dicembre 2014

Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia



Viața Sfântului și Dreptului Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria



Canon de rugăciune către Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia


Viața Sfântului Cuvios Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simono-Petra


Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria

Sinaxar 28 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia.

sabato 27 dicembre 2014

Viața Sfântului Cuvios Teodor



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul

Viața Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan




Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 5-lea. Irmos: Pe cal şi pe călăreţ...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi, Biserica lui Hristos, cu cântări să încununăm preamărit pe Sfântul Ştefan, întâiul mucenic; şi cu dumnezeiescul har al lui fiind încununaţi, cântare de biruinţă să cântăm.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând cugetul cel blând al Învăţătorului şi smerenia care din dragoste se arată înălţătoare, cu vrednicie a ajuns Sfântul Ştefan întâiul între diaconi şi purtătorul de grijă al văduvelor.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După vrednicie ai fost chemat ca ajutător al Apostolilor lui Hristos; şi ca un slujitor credincios, purtând numele de cunună, Preasfinţite Ştefan, ai trecut prin sânge acolo unde este Hristos.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Hristoase, pentru oameni îmbrăcându-Te în Om din Fecioara, ca un Prunc ai fost înfăşat. Iar întâiul Tău mucenic, cu aruncături de pietre fiind împresurat, de om s-a dezbrăcat.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un ostaş al lui Hristos, Sfântul Ştefan, luptându-se după Lege împotriva ucigătorilor Domnului şi îmbrăcat fiind cu Puterea Lui cea Nebiruită, a biruit toată împotrivirea cea plină de ocară a călcătorilor de lege.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De râvna dragostei lui Hristos aprinzându-se şi spre luptă dezbrăcându-se, plin fiind de credinţă şi de dumnezeiesc Duh, întâiul mucenic a adeverit tuturor propovăduirea pescarilor cea de Dumnezeu rânduită.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un propovăduitor al vieţii celei de taină cu adevărat şi dumnezeieşti, întâiul mucenic ca şi cum ar fi trecut cu vederea viaţa de faţă, a arătat cu fapta tuturor, lămurit, adevărul cel purtător de biruinţă, alegând mai bine moartea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În peşteră lumească, Stăpânul pentru noi a intrat, cu chip smerit; iar Sfântul Ştefan, începătorul mucenicilor, a ieşit din răutatea omenească, atins fiind de dragostea Stăpânului.

Cântarea a 4-a. Irmos: Dumnezeiasca deşertarea Ta...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pârâş, judecător, călău şi tatăl minciunii, s-a arătat ucigătorul de oameni, Preasfinţite Ştefan; ci, însuşi pe sine s-a doborât, cel ce a născocit curse împotriva ta.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele începător al nevoinţei, socotind ca nimic atacul vrăjmaşului, luptă cu bărbăţie, doborând cu îndemânare pe duşman.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel dintâi între mucenici, care ne-a netezit nouă calea către mucenicie, Sfântul Ştefan, purtătorul de cunună, dănţuieşte încununat cu cunună mucenicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-ai din Fecioară ca un Soare, Hristoase şi luminezi cu Lumina Ta pomenirea preamăritului întâi mucenic, care împreună a răsărit ca un Luceafăr.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-a ca un înger întâiul Tău mucenic, Hristoase, ajungând mai presus decât bolţile cereşti şi de Slava cea de nespus umplându-se, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită a fost îndrăzneala dumnezeieştii râvne a întâiului mucenic! Că s-a luptat vitejeşte, până la sânge, împotriva ucigaşilor de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu grindina cuvintelor celor ieşite din gura cea de Dumnezeu grăitoare, a surpat întâiul mucenic pe spurcaţii ucigători şi de aceştia, cu nenumărate aruncături de pietre, ca un biruitor s-a încununat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cel Ce a venit din Maica ce nu ştie de bărbat L-a văzut întâiul mucenic stând în ceruri, întru neschimbata dumnezeire şi slavă a Tatălui.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măritul începător al cetei de mucenici, Sfântul Ştefan, depăşind cu harul Legile firii, se luminează cu dumnezeiasca mărire.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Următor preaales al cinstitei tale patimi, Stăpâne Hristoase, fiind Sfântul Ştefan, răsplăteşte ucigaşilor săi cu grăire de bine.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepărtaşi la spurcata faptă de ucidere, păzeşte, Hristoase, pe cântăreţii tăi şi-i învredniceşte de moştenirea întâiului mucenic, ca un Milostiv.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de mântuire a toată lumea s-a făcut Stăpâne, Naşterea Ta şi mucenicilor temei de mărturisire vrednică de Dumnezeu.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Stăpânul nostru, ieri a venit la noi cu Trup, iar astăzi sluga Lui a ieşit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu Trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se şi sfârşeşte întâiul mucenic şi dumnezeiescul Ştefan.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dumnezeul părinţilor...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit fiind cu pietrele ca şi cu nişte flori de multe feluri şi frumoase, Preasfinţite Ştefan, pe tine însuţi te-ai adus lui Hristos, Dătătorului de viaţă, cântând: Binecuvântat eşti!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită era împotrivirea Apostolului Pavel, pe când prigonea mai înainte pe slujitorii lui Hristos, aşa este şi acum hotărârea cu care aduce neamurile la Hristos, în veci.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scrâşnind din dinţi, în chip cumplit, cei fărădelege ca nişte fiare au răpit şi au ucis pe Sfântul Ştefan, care dumnezeieşte cânta: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţat fiind în Duhul Sfânt, Preasfinţite Ştefan, în chip de negrăit ai văzut pe Fiul împreună cu Părintele, strigând Treimii: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie, Celui ce ai Răsărit din dumnezeiasca Fecioară cea curată, s-a adus Sfântul Ştefan, cunună însufleţită, ca unui Împărat, cântându-Ţi dumnezeieşte: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorului a toate...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi cu gândul, de mărirea Sfântului Ştefan fiind luminaţi, să cântăm lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-S-a ţie Hristos întru Slava Tatălui, vestindu-ţi lămurit răsplătirile cele pentru cumplitele nevoinţe; pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie, ca unui biruitor al înşelăciunii celei nebuneşti ţi s-a împletit cunună pentru cumplita nevoinţă, Preasfinţite Ştefan. Pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Naşterea Stăpânului şi pomenirea întâiului mucenic împletitu-s-a pentru noi ca o cunună; pentru aceasta lăudăm neîncetat pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine ceea ce în chip dumnezeiesc şi omenesc, mai presus de cuget, prin cuvânt, ai născut pe Domnul şi ai rămas Fecioară, toate lucrurile te binecuvintează şi te preaînalţă întru toţi vecii, Fecioară.

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaia dânţuieşte...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Covârşit-ai, întâiule Mucenic Ştefan, toată măsura laudelor şi în tot chipul porţi biruinţe cu nemincinos cuvânt; că toată mintea omenească nu este în stare să-ţi împletească ţie cunună vrednică de laude.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, fericitul tău glas, Preasfinţite Ştefan, care a grăit, strigând: Stăpâne, Hristoase, nu socoti fărădelegile ucigătorilor, ci, ca un Dumnezeu şi Făcător, primeşte duhul meu, ca pe o jertfă plăcut mirositoare.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preţul durerilor ai luat cunună de biruinţă din Dreapta Cea Atotputernică; şi acum stând, preafericite, înaintea Împăratului a toate, încununează cu mărire şi cu har pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de fiinţare vremelnică în Trup a luat din Fecioara Cel Ce este din Tatăl Fiu fără de ani. Pentru aceasta, ucis fiind acum Sfântul Ştefan, următorul lui Hristos, a moştenit începătura vieţii veşnice.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întâiule mucenic, înţelepte, cununa mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit, cu nevoinţele tale şi cu minunile ai luminat sufletele oamenilor, izbăveşte de toate nevoile pe cei ce te cinstesc pe tine, Prealăudate Mucenice Ştefan.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Câştigându-şi cu adevărat întâiul mucenic al lui Hristos Izvorul Duhului în inimă, în chip tainic, a mustrat semeţia iudeilor; şi le-a arătat pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce a odrăslit din sămânţa lui David, plin fiind, măritul, de plinirea înţelepciunii şi a harului. Ci, o, de trei ori fericite, miluieşte cu rugăciunile tale pe cei ce te cinstesc pe tine.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Minune uimitoare s-a făcut astăzi; că Mântuitorul nostru S-a arătat în peşteră trupeşte din Fecioara, pentru noi, precum Însuşi ştie; iar magii cu daruri ca unui Împărat s-au închinat şi păstorii cu îngerii L-au slavoslovit, cântându-I; cu care împreună şi noi strigăm către Dânsul; Slavă Celui Ce S-a Întrupat pentru noi!



Sinaxar 27 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.


venerdì 26 dicembre 2014

Sinaxar 26 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.


Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii”




Icoana Maicii Domnului „Betleemita”


Viața Sfântului Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor



Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei

Troparul Sfântului Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eftimie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...”


Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita


Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu



giovedì 25 dicembre 2014

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Domnului (Crăciunul) (1)


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Rugăciune către Domnului Nostru Iisus Hristos la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Nașterea Domnului Iisus Hristos


Rugăciune pentru copiii orfani


Viața Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului



Viața Sfântului Cuvios Nicodim de la TismanaViața



Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Domnului (Crăciunul) (2)


Rugăciune pentru copilul înfiat


Sinaxar 25 Decembrie


În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.