Despre Sfânta Cruce, simbolistica şi modul corect de săvârşire a Sfintei Cruci

• Despre Sfânta Cruce, 
• 
  
• simbolistica şi modul corect de săvârşire a Sfintei Cruci
• Despre Sfânta Tradiţie
• Ce este Liturghia?
• Ce inseamna ortodox si Ortodoxie?

---

Despre Sfânta Cruce, simbolistica şi modul corect de săvârşire a Sfintei Cruci Ce spune Biserica şi Sfânta Scriptură despre Sfânta Cruce? Sunt sigur, nimeni nu-şi imaginează ortodoxia fără de Sfânta Cruce a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ba mai mult ca atât, creştinismul nu s-ar putea identifica pe sine însuşi, fără de Crucea pe care a pătimit Domnul nostru. Însăşi Sfânta Scriptură, prin gura apostolului Pavel strigă: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1;18). Dintre cei care au urât Crucea, cât şi pe Cel răstignit pe ea, dea lungul istoriei au fost, sunt şi vor fi. Pentru noi, ortodocşii, semnul Sfintei Cruci este „Semnul Fiului Omului", despre care ne vorbeşte cartea Apocalipsei. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce?  Orice rugăciune, orice lucru, orice mişcare din viaţa noastră trebuie să se înceapă cu Sfânta Cruce. Suntem însă datori ca să ştim cum corect să ne însemnăm pe noi cu Crucea Domnului. Aşadar, semnul Sfintei Cruci îl facem când: • Ne trezim dimineaţa şi dorim să începem sfânta rugăciune; • Înainte şi după masă; • Înainte de a ieşi din casă; • La începerea şi la sfârşirea oricărui lucru; • Când trecem pe lângă o răstignire sau pe lângă o biserică; • Când ne simţim rău şi invocăm ajutorul lui Dumnezeu; • Când mărturisim, înaintea lui Dumnezeu şi a sectanţilor; • Când intrăm în biserică şi când ieşim, în timpul serviciului divin din biserică; • Seara înainte şi după rugăciunile de seară. Ce însemnăm cu Sfânta Cruce? Este foarte bine şi frumos când creştinii, din dragoste faţă de Dumnezeu, nu din fanatism înseamnă cu semnul Sfintei Cruci: • Bucatele care urmează să le mănânce; • Drumul, înainte de plecare; • Perna şi pereţii casei înainte de culcare şi desigur pe sine însuşi şi pe copiii săi; Ce cuvinte rostim când ne însemnăm cu Sfânta Cruce? Rugăciunea pe care poate să o rostească atunci când însemnează ceva cu semnul Sfintei Cruci este: „Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte Doamne cu puterea Cinstitei şi de Viaţă dătătoarei Crucii Tale, depărtând de la mine tot răul. Amin" sau pur şi simplu: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin". Poate să se întâmple ca cineva în jurul vostru să vă întrebe, nu care cumva te temi de vrăji? Să nu vă fie ruşine. Explicaţile că atunci când cineva dă ceva de pomană, iar cel ce primeşte săvârşeşte semnul Sfintei Cruci o face nu pentru că se teme de vrăji, ci pentru ca lucrul dat, să fie primit: „În numele Domnului", dar totodată şi pentru al curăţi de toată întinăciunea! Cum săvârşim Semnul Sfintei Cruci? De importanţă majoră este modul în care ne facem noi semnul Sfintei Cruci! Unii creştini, făcându-şi alehamite Cruce, nu fac decât să batjocorească Crucea Domnului, iar prin aceasta aduce bucurie diavolului. De asemeni, trebuie de ştiut că făcându-ne în bătaie de joc Semnul Sfintei Cruci, nu o folosim ca armă împotriva diavolului, dimpotrivă spre osândire. Ea, făcută în bătaie de joc nu ne poate mântui. Când ne însemnăm cu Semnul Sfintei Cruci, unim primele trei degete de la mâna dreaptă în una, iar cele două mici le strângem strâns în palme. Cele trei degete mari adunate în una, simbolizează Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Cele două degete strânse în palmă ne aduc aminte de cele două firi a Domnului nostru Iisus Hristos, adică, Dumnezeu adevărat şi om adevărat (vezi şi imaginea). După ce le-am strâns degetele, le ducem la frunte, apoi jos, la burtă (la buric), ridicăm mâna şi o ducem la dreapta, apoi la stânga, rostind: „În numele Tatălui (la frunte), şi al Fiului (la burtă), şi al Sfântului (la dreapta) Duh (la stânga). Amin" (vezi şi imaginea). Semnul Sfintei Cruci, făcut în modul dat ne aduce aminte totodată şi despre faptul că Hristos (la frunte) sa coborât din ceruri pe pământ, unde s-a răstignit, apoi sa coborât la iad (ducem mâna la burtă), sa înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui (ridicăm mâna la dreapta) şi iarăşi va să vină cu slavă să judece vii şi morţii (la stânga). La sfârşit zicem Amin (aşa să fie), pecetluind cuvintele noastre, şi mărturisind că suntem de acord cu această învăţătură. De ce purtăm Semnul Sfintei Cruci?  Fiecare creştin ortodox este dator să poarte Semnul Sfintei Cruci asupra sa. Troparul de la Taina Sfântului Maslu spune: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă, că se scutură şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea a călcat...". Obişnuiesc să spun creştinilor din parohia mea că un creştin fără de Cruce la gât este ca un soldat care a plecat la război fără de armă. Nu prea mari izbânde o să aibă pe câmpul de luptă. Eu zic că din prima va fi doborât. La noi, după cum spune Sfânta Scriptură lupta vine nu împotriva trupului ci împotriva duhurilor întunericului. Deci, cea mai potrivită armă pentru lupta noastră cu dracii rămâne cinstita Cruce pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos şi prin care a fost omorâtă moartea cea semeaţă. În altă parte se spunea că în vechime, robii erau însemnaţi cu anumite semne, aşa încât, atunci când venea stăpânul vedea că ăsta este a lui Gheorghe rob, celălalt a lui Ion, iar celălalt a lui Vasile. Tot aşa se va întâmpla şi la Înfricoşătoarea Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul nostru îi va vedea pe cei însemnaţi cu semnul Său, pe când pe cei ce nu vor purta semnul Fiului Omului, mă tem că vor fi alungaţi în focul cel mai dinafară unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Simbolistica. În tradiţia ortodoxă este cel mai des întâlnit semnul Crucii cu opt colţuri.  Aceasta este de obicei formată din patru braţe. Unul este vertical şi trei orizontale. Braţul vertical şi cel din mijloc, orizontal este Crucea propriu zisă. Braţul de sus, ne aduce aminte despre tabla pe care scria vina pentru care a fost răstignit: „Iisus Hristos Regele Iudeilor". Bara de jos, care vine înclinată (în stânga), conform tradiţiei creştine ortodoxe, este braţul pe care sau sprijinit picioarele Domnului nostru Iisus Hristos. Bara este înclinată în stânga aducându-ne aminte despre cei doi tâlhari, care au fost răstigniţi unul de-a dreapta şi celălalt de-a stânga Domnului. Unul dintre ei sa pocăit, cel din dreapta şi sa înălţat la cer (bara a arătat în sus), iar celălalt, pentru necredinţa lui a mers la iad (bara a arătat în jos). De obicei, sub majoritatea crucilor creştine ortodoxe se vede şi un craniu. Conform aceleiaşi tradiţii creştine, Mântuitorul a fost răstignit în locul în care a fost îngropat şi Adam. Atunci când a curs sângele Domnului răstignit pe Cruce, acesta sa prelins până pe căpăţâna lui Adam, astfel ştergând păcatul strămoşesc de pe întreg neamul omenesc, dar şi zdrobind moartea prin această supremă jertfă. Împotriva Sectanţilor. Deseori se va întâmpla să vă întâlniţi cu cei care se consideră „Martorii lui Iehova", care nu cred în Cruce, afirmând că Domnul a fost răstignit pe un stâlp. Vă vor întreba, dacă pe fiul Dvs., îl vor împuşca dintr-o armă, veţi purta-o pe aceasta la gât? Aici le răspundeţi, fără ezitare şi cu tărie în voce: „Da!" În acest sens, chiar nu demult am citit, dar sunt nenumărate cazuri când ostaşii au fost răniţi pe câmpul de luptă şi prin miracol, au rămas vii. Aceştia, agaţă glontele la gât şi îl poartă ca pe un talisman la gâtul său. Sau cazul unui alt ostaş, căruia un carnet, dacă nu mă înşală memoria, în Irak ia salvat viaţa de un glonte, carnetul rămânând găurit, dar primind asupra sa glontele. Ostaşul este acum nedesprţit de acel carnet. Îi aduce aminte ce la ajutat să rămână în viaţă. Cu cât mai mult noi, creştinii, pentru care sa răstignit Hristos, pentru care a fost adusă această supremă jertfă, oare nu merită de fiecare dată să ne aducem aminte cine şi în ce mod a pătimit pentru noi? Oare nu merită să păstrăm vie în memoria noastră această jertfă culminantă ce a avut loc pe Cruce? Trebuie fără de ezitare să le răspundem sectanţilor, folosind şi argumentele biblice, dar şi cele din Sfânta Tradiţie! Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfânt înviere a Ta o lăudăm şi o slăvim! Preot Iulian Raţă

Despre Sfânta Tradiţie 1.     Sfânta Tradiţie a Vechiului Testament este mai veche decât Sfânta Scriptură: ·        Că l-am ales, ca să înveţe pe fii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul aspura lui Avraam toate cîte i-a făgăduit (Facerea 18,19); ·        Atunci a grăit iară-şi Domnul cu Moise şi a zis: „Intră la Faraon, că i-am învîrtoşat inima lui şi a slugilor lui, ca să arăt între ei pe rînd aceste semne ale Mele; ca să istorisiţi în auzul fiilor voştri cîte am făcut în Egipt şi semnele Mele, pe care le-am arătat într-însul şi ca să cunoască toţi că Eu sunt Domnul!” (Ieşire 10, 1-2); ·        Prin credinţă Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 5). 2.     Şi după dare legii prin Moise, oamenii învăţau credinţa în Dumnezeu prin Sfînta Tradiţie: ·        Adu-ţi aminte de zilele de demult, cugetă la anii neamurilor trecute! Întreabă pe tată-l tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrîni şi-ţi vor spune... (Deuteronom, 32, 7); ·        Iar Ghedeon i-a zis: „Domnul meu, dacă Domnul e cu noi, pentru ce ne-au ajuns pe noi toate necazurile acestea? Şi unde sunt oare toate minunile Lui de care ne-au istorisit nouă părinţii noştri cînd spuneau: Din Egipt ne-a scos pe noi Domnul. Acum însă ne-a părăsit Domnul şi ne-a dat în mîinile Madianiţilor” (Judecători 6, 14); ·        Cîte am auzit şi am cunoscut şi cîte părinţii noştri ne-au învăţat. Nu sau ascuns de la fii lor, din neam în neam, vestind laudele Domnului şi puterile Lui, şi minunile pe care le-a făcut. Şi a ridicat mărturie în Iacob şi lege a pus în Israel. Cîte a poruncit părinţilor noştri ca să le arate  pe ele fiilor lor, ca să le cunoască neamul ce va să vină (Psalmul 77, 3-7); 3.     Şi  Sfînta Tradiţie a Testamentului Nou, este mai veche decît Sfînta Scriptură a acestuia. Hristos a învăţat numai verbal, Sfinţii Apostoli mai mult verbal decît în sris: ·        Şi mergînd propovăduiţi zicînd: S-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 10, 7); ·        Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20); ·        Deci şi multe alte minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta (Ioan 20,30); ·        Dar sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin (Ioan 21, 25); ·        Cărora S-a şi înfăţişata pe Sine, viu după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătîndu-li-Se, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1, 3); ·        Drept aceea, privegheaţi, aducîndu-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn cu lacrimi, pe fiecare dintre voi (Faptele Apostolilor 20, 31); ·        Multe voind a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hîrtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină (II Ioan 1, 12); ·        Pentru aceea am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni, în toată Biserica. (I Corinteni 4, 17); ·        Iar dacă îi este cuiva foame, să mănînce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osîndă. Celelalte le voi rîndui cînd voi veni. (I Corinteni 11, 34). 4.     Învăţătura lui Hristos şi a Apostolilor, atît scrisă cît şi nescrisă trebuie ştiută şi îndeplinită: ·        Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat (I Corinteni 11, 34); ·        Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20); ·        Deci ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămînă; de va rămîne în voi ceea ce aţi auzit de la început ve-ţi rămîne şi voi în Fiul şi în Tatăl. (I Ioan 2, 24); ·        O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtîndu-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei minciunoase (I Timotei 6, 20); ·        Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. (II Timotei 1, 13); ·        De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luînd voi cuvîntul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvînt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvînt a lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi (I Tesaloniceni 2, 13); ·        Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filipeni 4, 9); 5.     Sfînta Tradiţie are acelaşi merit ca şi Sfînta Scriptură: ·        Atunci Apostolii şi preoţii cu toată Biserica, au hotărît să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel  şi cu Barnaba: pe Iuda, cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi, scriind prin mîinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca  noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicînd că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea, Noi am hotărît, adunaţi într-un gînd, ca să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvîntul acelaşi lucru (Faptele Apostolilor 15, 22-27); ·        Şi citind-o sau bucurat pentru mîngîiere. Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mîngîiat prin multe cuvîntări pe fraţi şi i-au întărit(Faptele Apostolilor 15,31-32); ·         Deci ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămînă; de va rămîne în voi ceea ce aţi auzit de la început ve-ţi rămîne şi voi în Fiul şi în Tatăl. (I Ioan 2, 24); ·        Căci sfîrşitul legii este Hristosspre dreptate tot celui ce crede(Romani 10, 4); ·        Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. (II Tesaloniceni 2, 5-7 şi 15); 6.     Tradiţia era folosită verbal pentru oamenii cei drepţi care erau vrednici  şi pe alţii să-i înveţe: *     Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,  2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii. (II Timotei 2, 1-2); 7.           Rolul Tradiţiei: *     Pentru întărirea credinţei: V-am scris aceste puţine lucruri, prin Silvan, pe care îl socotesc frate credincios, ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi (I Petru 5,12), sau: Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt (Efeseni 3,3), sau Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi (Coloseni 1;26) *     Pentru încredinţarea în verredicitatea Sfintei Scripturi: Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit (II Tesalpniceni 2,2); *     Pentru dreapta tâlcuire a Sfintei Scripturi: Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui,  16. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. (II Petru 3 15-16); Preot Iulian Raţă

Ce este Liturghia? Este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul căreia se săvârşeşte - cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc - Jertfa fără de sânge întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină: „Iisus, luând pâinea şi binecuvântând a frânt şi a dat ucenicilor Săi, zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu". Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor, zicând:" Beţi dintru acesta toţi: acesta este sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-28).Scopul Sfintei Liturghii este Sfinţirea Darurilor şi Împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Sfântul Ioan din Kronştadt, menţionează: "Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa chiar însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cerească a lui Dumnezeu pe pământ. Hrăneşte mintea, cheamă lacrimi de umilinţă, de evlavie; adună pe toţi într-o singură unire frăţească, împreunează cerul cu pământul, oamenii cu îngerii. Oare de ce oamenii sînt atât de nepăsători faţă de Liturghie? De ce iubesc mai mult teatrul decât biserica? Din sărăcia judecăţii, din puţină credinţă şi din necredinţă şi mai ales din pricina patimilor acestei vieţi". Fiecare creştin ortodox e dator să pătrundă cu inima în profunzimea conţinutului Liturghiei. Din cît părţi este alcătuită Sfânta Liturghie? În două părţi mari: Proscomidia, care se săvârşeşte în taină: Liturghia propriu-zisă, ce se săvârşeşte în auzul credincioşilor. Ea se compune din: 1.     Liturghia catehumenilor 2.     Liturghia credincioşilor Ce este Proscomidia? Proscomidia provine de la cuvântul grecesc "proscomizo" ce înseamnă „a aduce, a pune înainte, a oferi". Ea e rânduiala pregătirii darurilor de pâine şi de vin, care alcătuiesc materia Sfintei Împărtăşanii. Cum se pomenesc vii şi morţii la Proscomidie? Preotul scoate cît o mică părticică pentru fiecare nume ce se pomeneşte, din prescurile aduse de creştini, zicând: Pomeneşte, Doamne (citeşte numele). Aceste părticele scoase sînt aşezate pe discos alături de părticelele scoase din cele cinci prescuri mari din care se va săvârşi Sfânta Euharistie. Cât de minunat este acest moment ne relatează Sfântul Ioan din Kronştadt: "Când aduceţi la altar prescuri pentru a se scoate din ele părticele pentru cei vii şi răposaţi, intraţi în comuniune cu Domnul, cu Maica Domnului, cu Ioan Botezătorul, cu proorocii, cu apostolii, mucenicii şi cu toţi sfinţii. Cât de mare este Jertfa lui Dumnezeu!" Ce simbolizează Proscomidia? Pe de o parte ea preînchipuie naşterea şi copilăria Mântuitorului , iar pe de alta , Patimile Lui. Liturghia Catehumenilor este alcătuită din următoarele părţi: 1. Binecuvântarea preotului: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh ,acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Credincioşii, binecuvântând împreună cu preotul pe Dumnezeu, vor fi binecuvântaţi ei înşişi de El. Cine vine în locaşul bisericii lui Dumnezeu este ca şi cum ar veni în Împărăţia Lui şi se cuvine să-i aducă Domnului pocăinţă pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu nu intră nimic întinat. 2. Ectenia mare. Este o rugăciune alcătuită din mai multe cereri pentru felurite trebuinţe sufleteşti şi trupeşti ale credincioşilor. La fiecare din aceste cereri credincioşii trebuie să răspundă: "Doamne miluieşte". 3. Antifoanele. Sânt trei imne care ne duc cu gândul la vremea când Mântuitorul era pe pământ, dar lumea încă nu-L cunoştea. Fericirile alcătuiesc antifonul din urmă, ele fac parte din Predica de pe munte, ţinută de Iisus Hristos oamenilor (Mt. 5, 3-12), şi închipuie începerea lucrării în lume a Domnului. Deschiderea uşilor împărăteşti la sfârşitul Antifonului al treilea arată că Mântuitorul iese din taina vieţii necunoscute de până acum şi Se arată lumii. 4. Vohodul mic sau ieşirea cu Sfânta Evanghelie, preînchipuie ieşirea Mântuitorului în lume spre propovăduirea Evangheliei; de aceea cântăm acum: "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos". În acest moment credincioşii îşi fac cu evlavie semnul Sfintei Cruci şi se închină. 5. Imnul Trisaghion: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi". Imnul acesta a fost preluat de la îngeri şi combinat cu cuvinte din psalmi. Căci "Sfânt", strigat de trei ori este cântarea îngerilor, iar "Dumnezeu Tare şi fără de moarte" este al fericitului prooroc David. Biserica a adăugat la ele cuvântul: "Miluieşte-ne pe noi". În acest timp uşile împărăteşti continuă să rămână deschise, căci cântarea credincioşilor se uneşte cu a preotului din altar şi întreaga biserică este unită cu îngerii care slăvesc şi ei pe Dumnezeu în jurul Jertfelnicului ceresc. 6. Citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii. Apostolul preînchipuie trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire. Preotul rosteşte: "Să luăm aminte", pentru a evidenţia că conţinutul celor ce se vor citi sînt de profunzime dumnezeiască şi hotărâtor pentru mântuire. În acest moment preotul aduce tămâie, care e simbolul rugăciunii curate de aceea în acest moment credincioşii trebuie să asculte cu evlavie cele citite. Citirea Sfintei Evanghelii simbolizează înseşi cuvintele lui Iisus, de aceea ni se cere să o ascultăm, stând drepţi cu cugetul şi cu cuvântul, căci ea ne descoperă adevărata înţelepciune, prin care ajungem la viaţa veşnică. Fericitul Augustin ne sfătuieşte: "Să ascultăm Sfânta Evanghelie ca şi cum Domnul ar fi înaintea noastră". Sfântul Ioan Gură de Aur , înainte de citirea Sfintei Evanghelii se ruga: "Doamne Iisuse Hristoase, deschide ochii inimii mele ca să pricep şi să fac voia Ta". 7. Ectenia întreită şi ectenia pentru catehumeni. Catehumenii sînt oamenii care n-au primit botezul, dar care se pregăteau să intre în creştinism. Ei aveau dreptul să asiste la liturghie până la cuvintele: "Cei chemaţi, ieşiţi!". Liturghia credincioşilor Partea a doua a Liturghiei se numeşte Liturghia credincioşilor deoarece în vechime aveau dreptul să participe doar creştinii ce erau botezaţi şi care nu se făcuseră vinovaţi de păcate grele. Ea e cea mai Sfântă parte a Liturghiei şi începe cu ectenia: "Câţi suntem credincioşi, iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm". Această concediere era însoţită odinioară de închiderea uşilor bisericilor. Şi astăzi diaconul proclamă ca o reminiscenţă: Uşile, uşile cu înţelepciune să luăm aminte!" Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon al Tesalonicului, susţin că exclamaţia: "Uşile" semnifică faptul că în faţa "înfricoşătoarei şi necuprinsei Taine", Uşile Istoriei se închid. Catehumenii au asistat la venirea Cuvântului în Istorie şi acum sînt concediaţi. Credincioşii sînt reţinuţi şi se pregătesc pentru prezentarea la Judecată Preotul rosteşte: "La Tine cădem şi pe tine Te rugăm, dă-ne nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea Sfântului Tău Jertfelnic, să ne împărtăşim cu Sfintele Tale Taine şi să ne învrednicim de Cereasca Ta Împărăţie: "Credinciosul trece astfel prin Judecată, îşi mărturiseşte credinţa rostind Crezul şi în momentul Împărtăşirii consumă "focul ce va să vină". Şi prin anticipare, învie şi trăieşte în mod real venirea Împărăţiei. Sfânta Liturghie a Credincioşilor Are loc în lume dar nu este din această lume şi de aceea adunarea credincioşilor are ceva în mod mistic "închis", Ei sînt sfinţiţi prin Taina Sfântului Botez şi a Mirungerii devenind membrii ai Preoţiei Împărăteşti şi sânt co-liturghisitori cu preotul. La originea căderii este "mâncarea fructului oprit", acest act a introdus în fiinţa omului un element strein de natura lui: răul, revolta, negaţia, suferinţa, moartea .Toate jertfele din Vechiul Testament nu erau decât "preînchipuiri" şi aşteptare a Unicei Jertfe Mântuitoare. Fiul lui Dumnezeu Se Jertfeşte pentru mântuirea lumii, este "Iubirea răstignită" care se dă hrană spre vindecare din moarte. Jertfa Fiului este o Jertfă adusă Tatălui pentru totdeauna: "Tu eşti Cel ce dăruieşti şi Te dăruieşti"-"Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate. Imnul Heruvic, afirmă că cei credincioşi sunt în mod mistic ,identificaţi cu heruvimii, sunt icoana lor vie în unanimitate, şi de aceea el cheamă la "lepădarea grijii lumeşti". Acum Biserica priveşte Taina cea Mare: Pe Împăratul intrând smerit în Ierusalim Să se jertfească pe Golgota şi spre înmormântare. Împăratul tuturor se jertfeşte, arătându-ne adevărata stăpânire pe care o câştigă prin aceasta peste suflete ca cel mai adevărat Împărat. Preotul cere după pilda tâlharului răstignit la dreapta lui Hristos, pomenirea tuturor celor ce cred în El în Împărăţia Sa: "Şi pe voi, pe toţi, dreptmăritorilor creştini să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Simbolul Credinţei. Crezul este o manifestare a sobornicităţii Bisericii în dreapta credinţă, întemeiată pe mărturisirea comună a dragostei lui dumnezeu faţă de noi şi a dragostei noastre faţă de El şi între noi. Prin mărturisirea comună a Crezului de către credincioşi, ei se pregătesc să primească pe acelaşi Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. În vremurile vechi, întreg poporul lua parte la salutarea liturgică pecetluită de "sărutarea păcii" ce anticipă cântarea simbolului de credinţă. Mila Păcii ( Anafora) Sosirea momentului pentru aducerea Sfintei Jertfe este semnalată de diacon printr-o frază rostită solemn: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte: Sfânta Jertfă cu pace a o aduce!" Această formulă are menirea să concentreze creştinii cu toată fiinţa asupra momentului celui mai sublim: "Să stăm frumos şi plini de cuviinţă, precum se cuvine oamenilor să stea înaintea lui Dumnezeu, cu teamă şi cu cutremur, adică stăpâniţi de o emoţie sfântă". Poporul răspunde: "Mila Păcii, jertfa laudei". După Nicolae Cabasila, "noi dăruim numai mila Celui care a zis: "Milă voiesc iar nu Jertfă". Preotul subliniază deja caracterul său treimic, dând binecuvântarea: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi"( 2 Cor. 13.13). Astfel scurtul dialog dintre preot şi credincioşi rezumă puternic întregul sens al Sfintei Euharistii, adică lucrarea de mulţumire adusă de credincioşi Sfintei Treimi. Cuvintele: "Sus să avem inimile, confirmă că Liturghia se săvârşeşte în cer nu pe pământ. Despre cer Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: "Eu contemplu pe Stăpânul Cerului, eu însumi devin cer. Chemarea "sus să avem inimile" este o avertizare ultimă şi solemnă. Să ne temem ca nu cumva să rămânem pe pământ, ne avertizează acelaşi Sfânt Părinte; noi putem, suntem liberi să rămânem jos în vale, să nu auzim, să nu vedem, să nu primim această înălţare cu adevărat grea. Dar cel care rămâne pe pământ nu are loc în această Euharistie Cerească şi atunci însăşi prezenţa la ea devine ca o osândire a noastră. Când corul, iar prin el fiecare dintre noi răspunde: "Avem către Domnul", noi am îndreptat inimile noastre sus, către Domnul, unde se săvârşeşte judecata asupra noastră. Dar acela care fie căzut, fie păcătos, n-a îndreptat inima sa către cer, care n-a măsurat niciodată cerul cu pământul, acela nu-şi poate îndrepta inima sus numai în acest moment. Auzind această ultimă chemare, ne vom întreba: "Este inima noastră îndreptată către Domnul, este în cer, este în Dumnezeu?" După cum nu este cu putinţă a cunoaşte pe Dumnezeu şi a nu-I mulţumi, tot aşa nu e posibil să-I mulţumeşti lui Dumnezeu fără a-L cunoaşte. Dacă întreaga viaţă a Bisericii este o mulţumire continuă, de binecuvântare , de laudă, dacă mulţumirea aceasta se înalţă şi din bucurie şi din tristeţe, din adâncul fericirii şi al nefericirii, din viaţă şi din moarte, aceasta e pentru că Biserica este întâlnire cu Dumnezeu care s-a înfăptuit în Hristos. Mântuirea este împlinită; după întunericul păcatului, al căderii şi al morţii, omul aduce din nou mulţumire curată, fără de păcat, liberă şi desăvârşită. Omul s-a întors la locul pe care i l-a pregătit Dumnezeu când a creat lumea. El se află pe locul înalt, înaintea prestolului lui Dumnezeu, stă în cer chiar în faţa lui Dumnezeu şi în mod liber în plinătatea iubirii şi a vederii uneşte în sine întreaga lume, întreaga făptură şi aduce mulţumiri. "Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care la-I trimis" (Ioan 17,3). În aceste cuvinte e cuprins întreg creştinismul: Omul e creat pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi-n cunoaşterea Lui este viaţa adevărată, viaţa veşnică. Cunoaşterea pur raţională a pierdut accesul la esenţa Celui pe care tinde să-L cunoască şi de aceea a încetat să fie întâlnire, comuniune, unitate. Rupt de Dumnezeu prin alegerea nebunească a vieţii în afara lui Dumnezeu, a unei vieţi egoiste în sine şi pentru sine, Adam a început să creadă cu aceea credinţă de care se spune că şi "dracii cred şi se cutremură". El însă a încetat să cunoască "pe Dumnezeu", şi viaţa lui a încetat să fie o întâlnire cu Dumnezeu, să comunice cu El. Şi totuşi după această întâlnire cu Dumnezeu cel Care este Viaţa vieţii, însetează sufletul şi nu poate fi altfel, căci această însetare există în adâncul ei ultim: "Însetat este sufletul meu, de Dumnezeu cel Viu", spune psalmistul (3.2). În sfârşit, mulţumirea fiind împlinirea libertăţii a acelei adevărate libertăţi, despre care Hristos a spus: "Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va face liberi" (In.8.32). Creştinii ar trebui să cunoască mai bine decât alţii, că de fapt în "lumea aceasta", înrobită păcatului şi morţii nimeni n-a fost în stare să definească esenţa libertăţii devenită idol, Noi cunoaştem despre libertate, dar nu cunoaştem libertatea. Pentru cel din închisoare, libertatea începe dincolo de pereţii celulei. Pentru cel ce trăieşte în libertate, ea constă în a depăşi o oarecare lipsă de libertate şi aşa la infinit...Totuşi oricâte "straturi de nelibertate" am înlătura, îndepărtând unul aflăm inevitabil sub el altul, în acest fel "lumea aceasta" cu logica ei şi cu categoriile ei nu este în stare să definească libertatea în esenţa ei. Aceasta e pentru că libertatea nu este ceva care există şi poate fi definită prin sine însăşi. Dumnezeu ne-a creat pe noi nu pentru o "libertate" abstractă, ci pentru Sine, ca noi cei aduşi din nonexistenţă să fim părtaşi la viaţă din belşug, care este numai de la El, prin El şi întru El. Cel născut din Dumnezeu acela Îi mulţumeşte, iar cel care mulţumeşte este liber. Libertatea aceasta ne-o dăruieşte nouă Biserica de fiecare dată în Sfânta Liturghie. Rugăciunea Anamnezei În noaptea în care a fost vândut Mântuitorul , luând pâinea a dat-o ucenicilor Săi, zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu care pentru voi şi pentru mulţi se frânge spre iertarea păcatelor, asemeni şi paharul: Beţi dintru acesta toţi acesta este Sângele Meu care se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt.28.20). Aceste cuvinte dezvoltă tema care se află în centul Sfintei Taine: prezenţa Domnului: "Eu sînt cu voi până la sfârşitul veacului". Amintirea Cinei de Taină este situată de asupra timpului şi a marginilor sale. Rugăciunea preotului cu ajutorul formelor gramaticale ale trecutului, vorbeşte despre evenimentele viitoare. "Amintindu-ne, aşadar de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de Cruce, de Înviere, de Înălţare la ceruri...de a doua şi slăvita Venire". Astfel Euharistia (Împărtăşania) este şi trăirea prezenţei lui Hristos: "El este acela care ne adună pe noi în Biserică, El ne deschide nouă mintea ca să înţelegem Cuvântul Lui; El este "Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce", şi în sfârşit El cu mulţumirea Sa dăruită nouă, ne înalţă la cer , ne descoperă accesul la Tatăl Său". Aceasta înseamnă că aducerea aminte şi-a atins scopul prin înălţarea Bisericii la cer şi transformându-se în mulţumire care este tocmai realitatea Împărăţiei, pentru ca atunci, în acea noapte, La Cina de Taină, Hristos a arătat-o şi a încredinţat-o urmaşilor Săi: "Şi Eu vă încredinţez vouă Împărăţie precum Mi-a încredinţat-o Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la Cina Mea în Împărăţia Mea" (Luca 22,29-30). Când ne apropiem de împărtăşire, ne rugăm: "Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu mă primeşte". Aceasta este identificarea dintre ceea ce se săvârşeşte astăzi cu ceea ce s-a săvârşit atunci, adică noi suntem prezenţi în aceeaşi Împărăţie, la aceeaşi Cină pe care a săvârşit-o în acea noapte Hristos cu cei "pe care i-a iubit până la sfârşit" (Ioan 13,1). Din iubire a creat Dumnezeu lumea, prin iubire n-a părăsit-o când a căzut în păcat, din iubire a trimis pe Fiul Său Unul - Născut, a trimis Iubirea Sa să Se jertfească. Şi iată acum la această Cină, El descoperă şi dăruieşte Iubirea ca fiind Împărăţia Sa, căci Împărăţia Sa este "rămânerea" în Iubire: "Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi în iubirea Mea"(Ioan 15,9 ). Epicleza Preotul rosteşte: "Ale Tale Dintru ale Tale Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate", aceasta este rugăciunea prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului prin invocarea Duhului Sfânt: "Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sînt puse înainte şi fă adică această pâine Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este în Potirul acesta , Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt". Euharistia (Împărtăşania) este Taina Unităţii Bisericii, la Liturghie noi ne rugăm: "Iar pe noi pe toţi care ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh". În ziua Cincizecimii a coborât asupra Bisericii Duhul Sfânt, şi cu El şi în el a coborât timpul cel nou: "Iată fac nouă toate" (Apocalipsa 21,5). Astfel, a fi într-un timp nou înseamnă a fi în Duhul Sfânt. În aceasta şi constă esenţa Liturghiei: ca să ne înălţăm în Duhul Sfânt şi întru El să transformăm timpul cel vechi în timp nou. Liturghia care se săvârşeşte pe pământ se săvârşeşte în cer, - dar ceea ce se săvârşeşte în cer deja există, deja s-a săvârşit şi ne este dat, căci Hristos S-a Întrupat, a murit pe cruce , S-a coborât în iad, a înviat din morţi, S-a înălţat la ceruri, Ne-a trimis Duhul Sfânt. În Liturghie, care ne este încredinţată nouă să o săvârşim "până ce El va veni", noi nu repetăm şi nu preînchipuim, ci ne înălţăm în acea Taină a mântuirii şi a vieţii celei noi, săvârşite odată, însă dăruită nouă "totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". În această Euharistie Cerească veşnică şi deasupra lumii, nu Hristos coboară la noi, ci noi ne înălţăm la El. Împărtăşirea credincioşilor Credincioşii se adună în faţa Uşilor Împărăteşti precum oarecând femeile mironosiţe la mormânt. Uşile se deschid larg în linişte, simbol al Arhanghelului Gavriil care a răsturnat piatra de pe mormânt Ţinând în mâini Sfântul Potir, preotul apare în faţa credincioşilor. Este arătarea lui Hristos cel Înviat, care vine să le dăruiască viaţa veşnică. Preotul rosteşte: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi". Apoi credincioşii care vor să se împărtăşească rostesc împreună cu preotul rugăciunea dinainte de împărtăşire: "Cred Doamne şi mărturisesc, că Tu eşti cu adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu Celui Viu...". Cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului se sfinţesc, se îndumnezeiesc, iar Nicolae Cabasila, menţionează: "Ţărâna care primeşte demnitatea împărătească nu mai este ţărână, ci se transformă în substanţa Împăratului Ceresc ". Mulţumirea finală După împărtăşirea credincioşilor preotul înalţă Sfântul Potir, zicând: "Binecuvântarea Domnului cu al Său har şi cu a S-a iubire de oameni să fie cu voi cu toţi...". Astfel, înălţarea Potirului cu valurile de tămâie care învăluie Sfintele Daruri, simbolizează Înălţarea lui Iisus la Ceruri. Urmează Rugăciunea Amvonului, pe care preotul o rosteşte în mijlocul Bisericii, şi care subliniază un ultim acord treimic: "Ţie slavă înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Misiunea lui Hristos de mântuire a neamului omenesc a luat sfârşit: "Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată Taina rânduielii părinteşti, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre". Concluzie: Apocalipsa ne spune că într-un anumit sens lumea a fost creată pentru a deveni Liturghie, cinstire, laudă. În timpul Liturghiei omul îşi orientează vederea nu asupra sa, ci asupra lui Dumnezeu şi a măririi Lui: "Poate, oare, prietenii Mirelui să se întristeze atâta timp cît Mirele este cu ei?" Aceşti prieteni, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, sînt creştinii, martori ai "negrăitelor şi necuprinselor Taine", atât de minunate, încât îngerii se cutremură, îşi acoperă ochii şi se minunează în faţa negrăitei Taine ai Iubirii răstignite. Fiecare credincios trăieşte în Sfânta Liturghie perfecţiunea Duhului care îl duce deja spre acel dincolo unde ne vom odihni şi vom vedea: vom vedea şi vom iubi: vom iubi şi vom lăuda pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

Ce inseamna ortodox si Ortodoxie? Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor. Ortodox este acela care are in sufletul sau dreapta credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui. Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si de traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Sai din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Invatatura aceasta este tinuta de Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, fara stirbiri si fara adaugiri omenesti, adica asa cum a descoperit-o Mantuitorul, cum au vestit-o Sfintii Apostoli, cum au talmacit-o Sfintii Parinti si cum au propovaduit-o slujitorii bisericesti din neam in neam, pana in zilele noastre.

DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE TELEVIZORUL

• DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE

• TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca
aparat, televizorul este o inventie a mintii omenesti - care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este
folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi si în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în
cea mai distructivă armă din lume - pentru suflet.
Televiziunea are o tendintă tot mai accelerată si mai accentuată de a nu mai îndeplini functia de divertisment,
informatie, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare
"religioasă", o influentă spirituală de netăgăduit. El a reusit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel - să
unească toată omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca să-i oprească de la rău,
Dumnezeu a împărtit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o singură limbă
huleste tot ceea ce este sfânt.
Televizorul alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului si îl înlocuieste cu toate pornirile
drăcesti. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singură patimă, ci toate patimile mari - so domia,
curvia, iubirea de aur si de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismuL setea de putere si de
slavă desartă, precum si pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui,
nepăsarea, curiozitatea nefolositoare si bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei
ultime patimi.
Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât
un bordel, dar televizorul are totusi o putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, pentru că în fiecare casă
introduce un bordel, în care intră cu usurintă toti (părinti si copii) si la orice oră.
Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simturi: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simturi,
vederea este cea prin care intră cele mai multe imagini si informatii. Personalitatea omului, prin facultăti ale ei
precum sunt: cunoasterea, întelegerea, memoria, imaginatia, este foarte dependentă de ceea ce primeste prin
acest simt. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a
televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar si auzului.
Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemiscătoare - par
moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, miscătoare: de aîci puterea lor.
Omul împătimit de televizor nu mai întelege că imaginile pe care acesta i le oferă le priveste nu la rece, ci
acestea intră în viata lui interioară, pe care o influentează, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te
însotesti, ca să-ti spun cine esti). În timp se produce o simbioză între om si televizor, o întovărăsire în care însă
primul este factorul pasiv, cel care primeste orice, fără nici un discernământ. Omul devine pur si simplu un
material care se lasă, fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarăsului său, care treptat îi devine chiar si
stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închină, îl ascultă, îi
slujeste, chiar dacă privitorul este crestin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu
care ai o legătură constientă. Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparatie între timpul pe care îl petrec
în fata micului ecran si timpul pe care îl petrec în fata icoanei în rugăciune, între interesul si emotia cu care
primesc îmagini cel mai adesea murdare, si formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nălucită de
imagini pătimase, demonice.
Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplifică la maxim răul în lume,
îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista si fără
televizor, dar nu avea forta si întinderea pe care le are în prezent.
"Sunt oare numai rele la televizor?"
2
Sunt si bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând
această "amestecare rea", ajung, oarecum, să le motiveze, să le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu
mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut si binele, si răul,
dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu
pentru că a ajutat pe unele femei să nască. Când pe aceeasi conductă (ecranul televizorului) curge apă de izvor
curată si mizeria dintrun grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simti: al apei sau al bălegarului?
Comparatia între televizor si această conductă pare dură, dar în privinta filmelor pornografice si a asa-numitelor
filme "sexy" este foarte elocventă si exprimă realitatea.
Omule care te uiti la televizor,
trebuie să stii că asimilezi tot ceea ce
vezi acolo si încet-încet vei ajunge
si să fii ceea ce asimilezi!
Dacă într-o revistă de patru pagini toate sunt pline de articole crestine, dar jos, pe ultima pagină, se dă un număr
de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticrestină. "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona"
(Matei 6, 24).
"La televizor sunt si lucruri bune, noi le despărtim de cele rele".
Ca să alegi trebuie un criteriu în functie de care să te orientezi în privmta binelui si a răului. Adultii (peste 40 de
ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simt. Dar dacă nu
sunt bine ancorati într-o viată religioasă, vor fi si ei foarte îngăduitori în privinta răului. Ce criteriu are însă
generatia tânără (sub 50 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu fllme erotice, de groază si de incredibilă
violentă? Personalitatea adolescentului se va forma pe această temelie spurcată si subredă. Răul si binele sunt
amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, pentru că n-a trăit niciodată
numai în bine. în lumea fizică, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie să te apropii de el. În lumea spirituală,
această lege este valabilă numai în cazul virtutilor. În ceea ce priveste păcatul, nu-l poti vedea decât dacă te
distantezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfintii îsi plâng păcatele si se mărturisesc păcătosi, iar
homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradă si cer drepturi.
Televizorul nu este un singur drac, ci iadul întreg. Când a apărut televizorul marele stat major al iadului l-a
primit ca pe cea mai plăcută surpriză din istorie. Nu se astepta ca însusi omul să-i procure inventia cea mai
potrivită spre a-i dezvolta si finaliza toate intentiile sale infernale.
Televizorul este periculos nu numai pentru că ne arată rele, ci si pentru că ne învată să facem foarte multe feluri
de rele, oferind chiar vaste posibilităti de "înaltă califîcare" în toate domeniile malefice.
Dintre toate relele televizorului, două sunt cele mai mari:
- desfrânarea
- calomnierea, judecarea si dispretuirea aproapelui, si prin aceasta distrugerea psihologică si sufletească a
oricărei persoane, ca si compromiterea oricărei idei, intentii sau institutii benefice.
Cum intră prin micul ecran desfrânarea în om?
Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment,
vointă) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face ratiunea să treacă încet prin etapele
următoare: la început respinge ceea ce a văzut, apoi acceptă imaginea si, în cele din urmă, o primeste căci
bariera, împotrivirea ratiunii a fost do borâtă de patimă.
3
Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morală de acolo, apoi este indiferentă, iar la urmă doreste să facă
întocmai ceea ce a văzut.
Vointa - nemaifîind condusă de ratiune si întărită de afectivitate, trece si ea de la împotrivire la căutarea
desfrânării. Această trecere se face în timp, dacă omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice.
Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la nivel subconstient. în subsolurile
fiintei, în subconstient, videoteca pornografică creează miscări care se ridică în constient si constrânge pe om să
facă unele lucruri cu o putere (
ică) pe care el nu o întelege de unde provine si căreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânăr care
mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabă cu cărti căuta romanele lui Sado veanu sau poeziile lui Eminescu,
astăzi caută manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea
unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezeste în el dorinte josnice. Această schimbare se datorează
acumulării pornografice din subconstientul său. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluită cu
"numărul fiarei" (Apoc. 15, 8).
Imaginatia este terenul în care aceste influente se văd cel mai clar. Filmele lucrează aici în două moduri: unii
tineri, văzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capătă complexe de inferioritate fată de sexul opus, se văd urâti,
incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în sine, tristi si recurg la "defulări"
sexuale (onanie si altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin
obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestări sexuale care depăsesc în perversitate Sodoma si
Gomora. Unii ca acestia, dacă se căsătoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari
probleme psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp. Dacă acestea ar fi cazuri
izolate, răul n-ar fi asa de mare. Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si
Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasă (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptură), s-au
extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la această pierzătoare extindere? Televizorul, "educatorul"
poporului nostru.
Iată că treptat imaginea de la televizor devine viată. Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea
realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de
pornografie) stiu si constientizează perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului că stiu este însusi rezultatul
obtinut. Deci care este scopul acestor filme? Să facă din fiecare cetătean al împărătiei lui Dumnezeu (crestin
botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacă va muri fără pocăintă si un
viitor osândit în iad.
Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte păcate?
Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufleteste atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai
repede si mai ireversibil, nimic nu-l scârbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta. Oare de
atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii să fie educati sexual prin televizor pentru a se
înmulti? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul
contrar: distrugerea omenirii. Se stie prea bine că desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este
cea mai intensă activitate sexuală, nu se naste nici un copil. Mamă smerită, grijulie si iubitoare, si amantă
senzuală, rafinată si perversă sunt două feluri de însusiri ale femeii, care se exclud.
Iată numai un exemplu - din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre a arăta modul în care rafinează
televizorul păcatul curviei. În urmă cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îsi
mărturiseau sentimentele, dar în privinta manifestărilor fizice totul se reducea la o privire caldă, la o strângere
de mână si (sau) la o îmbrătisare nevinovată. Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante"
si mai dese. încet, încet au apărut femeile semiîmbrăcate, dezbrăcate si scenele erotice din ce în ce mai
"curajoase" si mai variate. Astăzi există o adevărată artă si industrie a pornograflei (extrem de bănoasă). Răul
nu s-a oprit aici. După 1989 s-a îndesit la noi în tară folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reactie a fost
cea de scârbă. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niste aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai
4
apoi cenzura constiintei, treptat a fost doborâtă. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale
homosexuali, au apărut spectacole "vesele", de divertisment si interviuri cu ei. Care este mesajul acestor
făcături, care de care mai perfide si mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela că, de fapt si de drept
(?!) si ei sunt oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calităti deosebite - fiind invocate chiar nume de
personalităti artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci
alternative "cumsecade" la manifestările heterosexuale. Iată cum s-a escaladat astfel o altă culme îngrozitoare a
răului.
Ni se sugerează că ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmă), si astfel înaintarea în rău îsi continuă
actiunea îndobitocitoare, desi a ajuns deja foarte departe. Au început să apară (deocamdată sporadic) si secvente
cu aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale care, ca si sodomia, opreste 15 ani de la împărtăsirea cu
Sfintele Taine pe săvârsitorii lor. Si iată cum vedem împlinindu-se, sub ochii nostri, proorocia făcută de Sfântul
Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani în urmă: "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor
vedea pe cineva că nu înnebuneste, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este
asemenea lor".
Nimeni nu poate să ajungă într-o singură zi un mare păcătos. Diavolul stie lucrul acesta si actionează în
consecintă: dărâmă treptat toate puterile bune ale sufletului si ridică în locul lor templul său. "Împărătia lui
Dumnezeu este înlăuntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea si cel rău să îsi zidească întunecata sa
împărătie.
Legislatia, câtă vreme a rămas supusă legilor divine, a fost categorică în privinta acestui păcat: pedeapsa cu
moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexuală nu mai este pedepsită de lege.
Răul însă nu se opreste nici aici, pentru că mai sunt bariere care trebuie să cadă. Homosexualii vor să înfleze
copii (vă dati seama la ce va fi supus un copil care are părinti doi bărbati), vor să se căsătorească în biserică, vor
să fîe hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care să-i permită să ajungă
majoritate, pentru ca să poată atunci să impună noi legi, nelegiuite. în Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborât
foc din cer pentru că locuitorii acestor cetăti (bogate) nu numai că făceau acest păcat, ci îi fortau pe toti cei ce
veneau acolo să săvârsească si ei răutatea.
Cum se poate distruge o persoană nevinovată prin televizor
Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însă aceste emisiuni creează
atitudini ostile fată de persoana vizată. Chiar dacă după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o
emisiune care restabilieste adevărul, totusi sământa răului a fost aruncată. Omul acela, înconjurat de
neîncredere, suspiciune si dusmănie din partea celorlalti, începe să-si piardă echilibrul lăuntric chiar dacă este
nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzatiile de care nu se poate apăra si sentimentul neputintei îl dărâmă
lăuntric. Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin această metodă. Iată ce fortă au la
îndemână cei care conduc televiziunea în România si în lume.
Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si umilirea unei persoane? Cine dă
certiflcat de corectitudine oamenilor care lucrează în massmedia?
Desenele animate - nevinovate numai în aparentă, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează
viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de "actiune",
de război, la fîlme pornografice, "sexy", de extremă violentă si de groază. În afară de aceasta, desenele animate
de astăzi umblă tot mai vădit la modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume. În unele
desene animate, eroul principal, "demonică", este un personaj pus pe pozne si, chiar dacă are corniţe, este
prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic. Potrivit învătăturii crestine însă, demonul - chiar mic dacă este
("demonică") - nu este decât tot un lucrător viclean al răutătii si împreună colaborator cu fratii săi încornorati
mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.
5
Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se războiesc între ei si ucid cu aberantă cruzime, inoculează
copiilor setea de violentă. Imaginile desenelor animate care se miscă cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului,
îl fac si pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorinta de învătătură. Violenţa desenelor animate trece în
realitate. în Rusia sunt astăzi 100000 de copii asociati în grupări ucigase. La noi, în România, crimele
îngrozitoare săvârsite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline,
cercuri, triunghiuri si pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri
vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinti sunt ei însisi în gravă confuzie morală, iar celor care dau
pe post asemenea productii cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne
spre a se apăra la dreapta si înfricosata Judecată a lui Hristos?
Trei exemple spre a arăta cum trece imaginea micului ecran în realitate
1. În urmă cu câtiva ani a apărut la noi în tară o casetă video intitulată "Sirenele - satanismul în muzica rock".
Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, mărturiseste că filosofia de viată si-a format-o pe
când era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Războiul stelelor" si
altele) a tras concluzia că universul este condus de două forte impersonale, a binelui si a răului, care se află întrun
neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte
dintre putinii înselati care s-au întors la adevăr. Însă câti tineri, care în copilărie s-au "hrănit" cu "Războiul
stelelor", n-au murit fără să stie că Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia
decât mândria, iertarea decât răzbunarea!
2. Filmele stiintifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă credintă: aceea în existenta extraterestrilor.
Nimeni astăzi nu se mai îndoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose,
arată în cartea sa "Ortodoxia si religia vîitorului" că aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice
de natură demonică. Un fel de sedinte de spiritism în care pământenii intră în contact cu duhurile răutătii, pentru
care nu este nici o greutate să ia chipul "cetătenilor" unor alte civilizatii.
3. Există astăzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai multi în America) - oameni ce dorm în
cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti "vampiri" sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groază având
ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată, încât le-a deformat total imaginea asupra
realitătii propriei lor persoane. În loc să seconsidere si să trăiască precum oamenii, ei au ajuns să se considere si
să trăiască efectiv ca "vampiri".
Vrăjitoarele, al căror mestesug este osândit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei
Scripturi, astăzi îsi demonstrează abilitătile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclamă si îsi dau adresele. În
zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar
astrologia este nelipsită din programele TV, sub forma, de rătăcire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement
condamnate de Sfânta Scriptură si de scrierile Sfintilor Părinti. Dar iată ce ne spune în această privintă si Sfânta
Scriptură: "Bărbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vrăji să moară neapărat: cu pietre să fîe ucisi,
că sângele lor este asupra lor" (Levîtic 20, 27). "Iar partea celor necredinciosi... si fermecători... este în iezerul
care arde, cu foc si cu pucioasă" (Apocalipsa 20, 27).
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăti atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi dar
creduli, dacă n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si
vede câstigătorul unuia dintre ele. El nu stie că adevăratii câstigători sunt - matematic - cei ce organizează
jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi rămân cu iluziile spulberate.
Invazia publicitătii
În vinderea unui produs, pe piată, un rol important îl are reclama. Atunci când un fllm serial are succes la
public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, asa încât omul care iubeste un
6
film serial "înghite" fără să vrea pe lângă acesta si produsul căruia i se face reclamă. Ce este rău în aceasta?
Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de asa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieti,
care ne porunceste cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim .
O firmă americană care comercializa cafea si-a sporit cu mult vânzările în urma aparitiei la televiziune a unui
serial a cărui actiune se învârtea în jurul unei cesti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr si
o tânără, au o pasiune co mună: marca de cafea comercializată de acea firmă americană. Pe măsură ce
americanii îndrăgeau personajele acestui film le crestea si apetitul pentru cafeaua cu pricina.
Este uimitoare răbdarea prostească de care dau dovadă unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute,
înghit si 15 minute de publicitate.
Americanizarea. Majoritatea covârsitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viată
american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la
distantă, o înrobire a mentalitătii si a sensibilitâtii crestine a unui întreg popor. Chiar dacă cea mai mare parte a
americanilor sunt crestini neoprotestanti, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nîci un fel de nuantă crestină.
Sunt pur si simplu păgâne si anticrestine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele,
fiind suprasaturat de nerusinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic si rapid.
Stirile, care - chipurile - ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit si ele. Violentele, uciderile între
rude, morti terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spatiul lor. Oare ce fel de informatie poate fi
aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul si l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest
gen. Aceste "stiri" reprezentau înainte subiectul de discutie si de bârfă al babelor de pe la sate si al celor lipsiti
de orice orizont spiritual si intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audientă, de oameni scoliti
special pentru o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator",
"iarna aceasta va fi polară" etc.) terorizează, stresează pe bietii oameni care doresc să afle ultimele noutăti.
Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.
Ne cultivăm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând timpul în fata micului ecran, ci citind
cărti, tocindu-si coatele. Televizorul caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a
observat că interesul pentru carte dispare la copiii ce-si petrec timpul în fata televizorului.
Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect
negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a vietii omului are o valoare infinitâ. În timp omul câstigă sau pierde
vesnicia. Cumplite sunt, în inconstienta si iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am
omorât timpul cu...".
Copiii mei nu se uită la prostii. Asa zic si cred părintii care nu stiu ce programe vizionează copiii în absenta
lor, sau chiar în prezenta lor, atunci când "bătrânii" dorm. Unii copii si adolescenti tin telecomanda în mână si
filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.
Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în aer bunul simt, pudoarea, prin mesaje
pornografice, îndemnuri la violentă si anarhie si refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi
de radio si televiziune care de dimineata până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzică, prin care se
demonizează mai ales mintea tinerilor (viitorii adulti). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii", Părintele
Nicolae Steinhardt a numit-o muzica lui "bughi-mambo-rag"... Ca si filmele, si cântecele, fiind în cea mai mare
parte americane, produc o americanizare a poporului român si a lumii întregi. Tinerii si tinerele de pe stradă
arată prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.
Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate răul care
vine prin micul - asa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare si mai greu de evaluat. Însă fiind
de natură spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul si nici nu poate fi cântărit cu cântarul.
7
Care este pozitia crestină fată de televizor?
Crestinul care îsi trăieste cu seriozitate făgăduintele botezului ("Mă lepăd de satana si de toti slujitorii lui si de
toate lucrurile lui si de toată trufia lui si mă împreunez cu Hristos") va elimina cu desăvârsire din casa lui si din
viata lui acest lucru necrestinesc. Mai ales acolo unde sunt si copii, nu există altă solutie.
Asa cum spune un părinte de la Mânăstirea Frăsinei, Psaltirea si Ceaslovul sunt televizorul crestinului. Cei care
vor un adevărat "divertisment", îl pot afla curat, folositor si ziditor în "Rugăciuni de dimineată", si "de seară", în
"Paraclisul Maicii Domnului", în "Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos". Cei care vor mai mult decât aceste
"emisiuni" să deschidă Psaltirea între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaste "senzatii tari" duhovnicesti si vor avea
negresit trăiri ceresti, vor întelege si experimenta cât este de adevărat cuvântul celui supranumit "Alăuta
pocăintei", marele dascăl al lumii si ierarh, Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: "Dulce este somnul, dar mai
dulce este rugăciunea".
Încheiem delicatul si mult controversatul subiect cu o scurtă si aleasă rugăciune, nelipsită de pe buzele, din
mintile si inimile multor evlaviosi crestini dreptmăritori în toate împrejurările vietii de acum, vremelnice,
pământesti: 'Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale de oameni, Stăpâne, slavă bunătătii
Tale, Sfinte'. Amin.
Extrase din "TELEVIZORUL - O NOUA CETATE A SODOMEI" de Parintele Toma
x