Tropar
la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmosul:
Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos, Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În groapa cea cumplită a păcatelor fiind ţinut, ridică-mă, cu voia Ta cea nemuritoare şi cu mâna Ta cea mult milostivă, făcându-mă viu, ca un Îndurat şi Mult Milostiv.

Desăvârşirile cele cuprinzătoare ale faptelor bune împătrit dobândindu-le şi urcându-te pe ele întocmai ca pe un car, Sfinte Ierarhe Nichifor, ai ajuns de la faptă la locul de unde ai început a privi spre cele Dumnezeieşti.

Dobândind viaţa cea nestricăcioasă, ai băut din potirul cel dumnezeiesc, cuvioase, băutura cea plină de chibzuinţă, pentru aceasta te-ai şi făcut vas al înţelepciunii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izgonit ai fost de pe scaun, din mărire şi de la turma ta, de mâna cea silnică a fiarelor celor stricătoare de suflet ale eresului, cuvioase, iar acum ai venit din nou la turma ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul Tatălui, prin cuvânt L-ai zămislit şi mai presus de cuvânt L-ai născut şi după naştere, mai presus de fire şi de cuvânt, iarăşi ai rămas Fecioară, ca şi mai înainte de naştere.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica ta o sădeşte întru inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cu arma Crucii împlătoşându-te şi zugrăvind Icoana Mântuitorului, te închini ei cu dreaptă credinţă, aşezămintelor celor părinteşti urmând.

Turma ta dorindu-te pe tine, păstorul ei, pe care o chemai la tine pe nume şi alungai lupii cu toiagul credinţei, la tine aleargă acum, înţelepte.

Precum odinioară Israel purta cu sine trupul Dumnezeiescului înţelept Iosif, tot aşa acum Biserica lui Hristos cinsteşte racla moaştelor tale.

Biserică şi sfânt locaş al Cuvântului fiind, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, fii şi mie curăţire de greşelile mele, Preasfântă Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 4-a
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Chivot de sfinţenie s-a făcut racla ta, din care scoatem izvor de tămăduiri, noi cei ce te cinstim pe tine.

Ereziile le-ai alungat şi staulul turmei l-ai întărit, înconjurându-l cu învăţături Dumnezeieşti.

După datorie cinstim racla cea de mir a moaştelor tale, fericite, ca una ce izvorăşte credincioşilor viaţă.

Ca pe un Rai Înţelegător, te mărim pe tine, Fecioară, care ai avut în pântece pe Hristos, Lemnul vieţii.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine, pe alt dumnezeu nu cunoaştem.

Vrăjmaşii sunt ruşinaţi acum, iar învăţătorii ereziilor împreună cu ei înnebunesc, văzând racla ta, cugetătorule de Dumnezeu, cinstită cu credinţă de împărat şi de toată turma ta.

Racla ta cea sfântă îndepărtează duhurile cele rele ale demonilor, ca un bici înfricoşător şi aduce de la Dumnezeu biruinţa Slavei împotriva lor, Sfinte Ierarhe Nichifor.

Topirea conştiinţei tale, înfierbântată fiind de focul Duhului, te-a arătat pe tine ca pe un aur strălucitor, dovedind neadevărul învăţăturilor eretice.

Înfrumuseţată fiind, cinstită, prin venirea asupra ta a Duhului Celui Cinstit, pe Dumnezeu Îl hrăneşti la sânul tău şi-L ţii în braţe pe Cel Ce cuprinde toată făptura în mâinile Sale.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Pentru credinţă patimi ai suferit; pentru cinstita predanie a părinţilor surghiun ai răbdat, iar prin acestea ai dobândit preacinstită mărire.

Credinţa şi împotrivirea ta hotărâtă au clătinat nebuniile tiranilor şi s-au făcut stâlp de foc al Cinstitei Biserici, fericite.

Ca pe nişte mărgăritare şi pietre luminoase şi preastrălucitoare, purtând Biserica racla şi ţărâna ta, înţelepte, se împodobeşte cu ele ca şi cu o cunună bine lucrată.

Limbile pământenilor şi ale îngerilor cinstesc Chipul cel Negrăit al naşterii tale, mărindu-te pe tine ca pe Una ce eşti mai presus decât toate făpturile.

CONDAC, glasul 1
Podobie: Ceata îngerească...
Ceata patriarhilor, cu laude şi cu cântări, cinsteşte sfinţită pomenirea ta, Sfinte Părinte Nichifor. Că la pristăvirea ta a primit sufletul tău, mărite. Pentru aceasta, Cinstita Biserică, mărindu-te pe tine, laudă pe Hristos Împăratul, pe Cel Ce Singur este Iubitor de oameni.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Cei trei tineri ai Tăi au călcat porunca cea potrivnică lui Dumnezeu de a se închina chipului de aur, din câmpul Deiera şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Cu dumnezeiască putere nestricate se păzesc veşmintele de îngropare şi cu dumnezeiască voinţă oasele tale, Sfinte Ierarhe Nichifor, care nu şi-au desfăcut alcătuirea, risipesc toată gândirea cea rea a duhurilor celor necurate: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Împreună aleargă păstorii şi poporul cel binecredincios şi supunându-şi grumajii lor sub racla ta, ca şi sub un Chivot Preasfânt, cu mărire o înconjoară şi cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Dumnezeiescul locaş al ucenicilor Cuvântului să primească cu cinste pe cel deopotrivă cu Apostolii, pe împreună sălăşluitorul cu mucenicii, temeiul ierarhilor şi împreună trăitorul cu cuvioşii: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Văzând Moise rugul cel nears, aprins cu foc, în Sinai, Maică Preacurată, a închipuit de mai înainte pântecele tău. Căci, zămislind Focul Cel Dumnezeiesc, nu te-ai ars, ci, ai născut pe Ziditorul lumii, Dumnezeu şi Om.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Pe Dumnezeu, Care S-a coborât în cuptorul cel cu foc, la tinerii evrei şi văpaia în răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

La limanul vieţii ai ajuns, părinte, din multele furtuni ale lumii, cu Suflarea Duhului; şi povara cea bună ai izbăvit-o cu picior neudat; iar acum te veseleşti de liniştea cea de acolo.

Văzând credincioşii mormântul şi înăuntrul lui mort preasfinţit, primit în loc de nou jertfelnic, întru care se săvârşesc cu credinţă arderi de tot lui Dumnezeu, au strigat: pe Făcătorul de minuni, Dumnezeu, să-L preaînălţăm.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Turma se bucură cu veselie, ceata cea strălucită a călugărilor prăznuieşte şi porfira cea binecredincioasă a împăraţilor şi toată adunarea celor puternici, la cinstită aducerea moaştelor tale.

Cu cuvântul zămislind fără de sămânţă în pântecele tău pe Cuvântul, Cel Care a alcătuit toate cu cuvântul, Născătoare de Dumnezeu, Curată Fecioară, L-ai născut mai presus de cuvânt. Pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a
Irmosul:
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam cel rău căzut în stricăciune, din pricina mâncării şi Care S-a Întrupat din Sfânta Fecioară pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

De prăznuirea ta şi de ostenelile tale, părinte, mulţimea îngerilor veselindu-se, cu mulţumită slăveşte pe Preasfântul Dumnezeu, cerând de sus pacea pentru noi, cei ce cinstim cu credinţă preacinstitele moaştele tale.

Harul moaştelor tale să fie nouă ca o cinstită doctorie întru neputinţe; şi solirea ta, prealăudate, izbăvitoare tuturor şi cale şi povăţuire către Dumnezeu,celor ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc pe tine, fericite.

Cu toate armele cele biruitoare, Împărate al tuturor, împlătoşând cu mâna Ta pe credincioşii împăraţi, i-ai întărit asupra barbarilor. Şi Biserica Ta, ca pe o temelie de neclintit a credincioşilor, o păzeşte dreptcredincioasă, cu rugăciunile cuviosului Tău.

Avându-te pe tine ocrotitoare tare, nădejde şi zid, ancoră şi acoperământ neclintit, reazem nebiruit, liman neînviforat şi singură scăpare, prin tine cu toţii ne mântuim, Prealăudată şi Preacurată.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Cu biruinţe ai încununat Biserica şi ai îndepărtat înşelăciunea relei credinţe, Sfinte Ierarhe Nichifor, numele tău arătându-ţi şi fapta. Iar acum sfinţeşti până şi marginile lumii, cu aducerea sfintelor tale moaşte, părinte cuvioase; roagă pe Hristos, Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Nemăsurată bogăţia milei tale şi puterea cea nebiruită a tăriei tale primind-o în minte, de obidă fiind cuprins şi cu totul nedumerit, cu lacrimi, din adâncul inimii, la Acoperământul tău alergând, strig către tine: Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, ajută-mi, ceea ce singură eşti lumii folositoare.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Toiag de putere Crucea Fiului tău dobândind, Născătoare de Dumnezeu, printr-însa năvălirile celui potrivnic le îndepărtăm noi, cei ce cu dragoste neîncetat te mărim pe tine.

Nessun commento:
Posta un commento