martedì 15 aprile 2014

Sinaxar 15 Aprilie


În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli, din cei şaptezeci, Aristarh, Pud şi Trofim.
Aceştia au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind şi răupătimind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui; iar după moartea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Acestea le-a lăsat scrise în limba latinească fericitul Dorotei, mergând la Roma.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei.
Acest sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vârstă. Văzând că păgânătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi are pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cel fără de suflet, el intrând în mijlocul lor, şi îndemna să părăseasră deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, cel cinstit de crestini ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea şi de viaţă dătător. Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit, că insuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfântul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebându-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate zicea că este creştin. Şi nevrând nici de formă să dea cinstire idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decât ceea ce vrea sufletul, de care trupul este ocârmuit. De accea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţitelor muceniţe Vasilisa şi Anastasia.

Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi bogate, uceniţe fiind ale sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. După sfârşitul cărora, adunând noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropându-le, au fost pârâte la Neron împăratul, care le-a pus întâi la închisoare. Apoi fiind scoase, şi spunând ele că rămân întru mărturisirea lui Hristos, au fost spânzurate, şi li s-au tăiat sânii şi mâinile şi picioarele şi limbile şi la sfârşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.


Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Nessun commento:

Posta un commento