giovedì 16 ottobre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul


Troparul Sfântului Mucenic Longhin Sutaşul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-L Israel cel de demult, prin mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind strălucit cu Dumnezeieştile vărsări de lumină şi dimpreună cu Cetele îngerilor stând înaintea lui Hristos Dumnezeu, mărite, luminează pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea prealuminată.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic nu te-a despărţit de unirea cu Dumnezeu, muceni­ce, fiind despărţit de dulceaţa cea trupească prin credinţă şi îndulcindu-te curat întru iubi­rea cea desăvârşită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slujind cu gând curat lui Dum­nezeu Cel Viu, Sfinte Longhin, Preaînţelepte, nicidecum n-ai dat închinăciune la idolii cei morţi, fericite. Drept aceea, fiind omo­rât, ai ajuns către Viaţa Cea fără de sfârşit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul Tatălui, cu cu­vântul L-ai zămislit în pânte­cele tău, ca să dezlege pe oa­meni din necuvântare pentru a Sa bunătate, Maică Fecioară Preacurată, Binecuvântată, cu totul fără de prihană.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Cel Adevărat, Care păti­mea pentru noi, ai crezut, Sfinte Mucenice Lon­ghin, într-Însul, cu tot sufletul.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul tău ca un pământ plin de umezeală, luând sămân­ţă cuvântătoare, a odrăslit spic al Dumnezeieştii drepte credin­ţe, înţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Puterea Crucii trecând noianul chinurilor, ai ajuns la Limanurile cele line, mărite, veselindu-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiindu-mi sufletul bolnav pentru înmulţirea patimilor, vindecă-l, Maica lui Dumnezeu Preacurată, şi-l îndreptează că­tre mântuire.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Bise­rica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întă­rirea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ţi cugetul întărit în credinţă, fericite, ai stricat în­tărirea înşelăciunii cea slabă, Sfinte Mucenice Longhin şi strigai: Slavă Pu­terii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând pe Domnul Măririi Cel fără pătimire, înălţat şi pironit pe Lemn, L-ai mărturisit Fiu al lui Dumnezeu, prealăudate, pătimind de a Sa voie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând pe moarte veştejindu-se cu moartea Celui fără de pa­timă, te-ai grăbit, Sfinte Longhin, să mori pentru El şi să trăieşti după moarte dimpreună cu cei ce s-au chinuit cu bună laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de cuvânt ai năs­cut, Preacurată, pe Cuvântul, Cel Ce S-a făcut Om, unindu-se după Ipostas în pântecele tău şi îndoit S-a arătat, cu voirile şi cu lucrările.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te înstrăinat de tot pământul cu adevărat, te-ai în­frumuseţat cu rănile răbdă­torilor de chinuri, Sfinte Longhin şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind îngrădit cu Puterea Crucii, ai putut să biruieşti nebunia tiranilor cea neputin­cioasă, Mucenice Longhin, purtătorule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărind, Sfinte Longhin, inima ta pe temeiul cel neclătinat, ai ră­mas nemişcat de valurile ispitelor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu, care Singură a năs­cut pe Dumnezeu fără de ispită bărbătească, noi, cei ce ne-am mântuit printr-Însa şi cu dra­goste să o fericim.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând că s-au clătinat munţii şi pământul în ziua patimii, te-ai clătinat şi tu din starea necredinţei şi te-ai întărit, Sfinte Mucenice Longhin, în credinţa Celui Ce pătimea.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoştinţă adevărată, desă­vârşit şi înţeleaptă ai luat, vă­zând că se schimbă făptura şi te-ai primenit către Cunoştinţa Cea Dumnezeiască, Sfinte Mucenice Longhin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răbdat-ai cumplit chinuire, veselindu-te şi ţi-ai plecat gru­mazul sub sabie, cu gând neîn­doit, Sfinte Longhin, tăind prin cre­dinţă capetele vrăjmaşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Usucă şi dezrădăcinează cu­getele cele spinoase ale minţii, din inima mea, Ceea ce eşti fără de prihană şi o arată roditoare cu mijlocirea ta, Fecioară Prea­curată.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de lau­dă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Veselindu-se, s-a bucurat Bi­serica astăzi, întru cinstită po­menirea răbdătorului de patimi, a Sfântului Mucenic Longhin, cântând: Tu eşti Puterea mea, Hristoase şi Întărirea.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimind pentru Lege, mu­cenice, cu gând vitejesc al su­fletului, ai ruşinat toate sfatu­rile celor fărădelege şi după dreptate, te-ai încununat cân­tând: Binecuvântat eşti în Bise­rica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul har a venit peste moaştele tale, risipeşte toată durerea, celor ce se apro­pie de tine cu bună credinţă, fe­ricite şi te propovăduiesc măr­turisitor nebiruit al adevărului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu ţi-a fost milă de trupul tău cel muritor, Sfinte Mucenice Longhin, pentru Hristos; n-ai vrut să jert­feşti demonilor, ci te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu fără prihană, cu bucurie tăindu-te prin sabie, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca într-o Curată S-a Sălăşluit întru tine Cuvântul Cel Preacurat, Fecioară, voind să cureţe prin tine spurcăciunile oamenilor; că Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adormind mai înainte miş­cările trupului, cu prive­gherile cele către Domnul, mă­rite, ai adormit cu somnul cel preadulce, pururea pomenite, omorându-te pentru Hristos, Care a izvorât morţilor viaţă, prin Dumnezeiasca adormire pe Lemnul Crucii.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzut-ai, preafericite, pe Dumnezeu Cel Ce S-a făcut Om pentru milostivire, împuns fiind cu suliţa în coastă şi izvorând sânge şi apă, te-ai rănit de dragostea Lui cea dulce, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stins-ai focul cel idolesc, cu curge­rile sângiurilor tale, Sfinte Mucenice Longhin preaînţelepte şi ai ars pe cei cio­pliţi şi capiştile cele netemeini­ce, aprinzându-ţi-se sufletul cu Dumnezeiască râvnă şi cântând: lăudaţi, toate lucrurile Dom­nului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Luminându-ţi-se ochii inimii cu Strălucirile Cele Dumneze­ieşti, ale Celui Ce a întunecat lu­mina soarelui, ai părăsit negu­ra relei credinţe, Sfinte Mucenice Longhin şi te-ai arătat ca o stea care luminează pe toţi cei ce cântă: lăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu limba şi cu su­fletul te propovăduiesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu şi te rog, Preacurată, luminează ini­ma mea cu lumina ta şi mă iz­băveşte de întunericul cel cumplit, pe mine cel ce cânt: lău­daţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi au stins puterea focului, cu vârtutea încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea mea şi Lauda este Cuvântul, Cel Ce Şi-a în­tins mâinile pe Cruce, ai strigat mucenice către cei fărădelege şi închipuind Patima Lui cea Preafericită, rabd moarte de bună voie.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un împodobitor răbdător de patimi, umplându-te de har, te-ai arătat cu totul preafru­mos; şi stai înaintea Cuvântu­lui Celui Frumos, luând răsplătirea multelor tale dureri.

Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, Sfinte Longhin, cel ce te-ai arătat ca un soare luminos şi neapus şi cu razele tămădui­rilor ai luminat toată lumea şi ai risipit negura necunoştinţei, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicatu-te-ai către Locaşuri­le cele veşnice şi te-ai numărat împreună cu cetele tuturor sfinţilor mucenici; cu care îm­preună adu-ţi aminte, Sfinte Muceni­ce Longhin, de noi, cei ce prăznuim pomenirea ta cu dreaptă credinţă, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Luminii Celei Neînse­rate te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, prin care cei din în­tuneric şi din umbra morţii au văzut Lumina. Drept aceea lumi­nează-mi simţirile inimii mele, Preacurată.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, cea din capul unghiului, din tine Mun­tele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Văzut-ai pe Mântuitorul răs­tignit şi luminându-te cu Ra­zele Lui, ai fugit de întunericul cel preaadânc al necunoştinţei şi te-ai îndreptat către Dumnezeiasca Cunoştinţă, crezând că Cel Ce Se vede, este Dumnezeu. Pentru aceasta şi chinuindu-te te-ai numărat cu cetele muceni­cilor, veselindu-te, Sfinte Mucenice Longhin, Preafericite. Cu care împreună roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu cel smerit, Fecioară, care ca o corabie necârmuită se îneacă în furtuna supărărilor şi arătându-se în­sărcinat de povara păcatelor şi primejduindu-se a cădea în fundul iadului, apucă înainte, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunea ta cea fierbinte şi-l mântuieşte, dându-i limanul cel lin; ca să strig cu credinţă către tine: roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul, robul tău.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul,Mieluşeaua,văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcri­mând şi cu amar a strigat: lu­mea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule Doamne. Adâncul milei şi Izvorul Cel Ne­deşertat, milostiveşte-te şi dă­ruieşte iertare de greşeli, celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.



Nessun commento:

Posta un commento