Troparul Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviv, glasul al 4-lea:
Ocrotitorii şi apărătorii Edesei, cei ce săvârşiţi minuni mari în lume, cei ce pe tânără aţi dat-o iarăşi în braţele maicii sale şi pe călcătorul de lege got l-aţi arătat osândit cu dreaptă judecată, cereţi pentru noi neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei în Hristos, Gurie, Samon şi Aviv, cinstind pomenirea voastră cu cântări de laudă, vă lăudăm ca pe apărătorii şi mijlocitorii celor obijduiţi. Deci voi, având îndrăzneală către Domnul, scăpaţi-ne din toata nevoia şi din necazuri, căci cu credinţă şi dragoste vă cântăm: Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Icosul 1
Îngeri în trup, asemeni la număr cu Sfânta Treime, de dragoste sfântă arzând, idolii i-aţi nimicit, credinţa în Hristos aţi întărit, pe Sfânta Treime aţi proslăvit, iar noi, lăudând nevoinţele voastre vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă, ai bunei cuviinţe străluciţi luminători;
Bucuraţi-vă, ai superstiţiilor păgâneşti aspri mustrători;
Bucuraţi-vă, întărirea adevăratei credinţe;
Bucuraţi-vă, stâlpii Bisericii sfinte;
Bucuraţi-vă, nădejdea şi apărarea celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, frica şi ruşinarea celor necredincioşi;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 2-lea
Văzând necredinţa locuitorilor Edesei, Sfinţii Gurie şi Samon s-au retras în pustie, ferindu-se de stăpânitorul veacului acestuia şi de toate ispitirile lui, şi sârguincios slujeau lui Dumnezeu, zi şi noapte cântându-I: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Minte înţeleaptă având Sfinţii Mucenici, s-au ostenit spre slava lui Dumnezeu, superstiţiile păgâneşti mustrându-le, iar pe cei ce căutau adevărul, pe calea cea bună îndreptându-i; pe mulţi necredincioşi i-aţi întors la Dumnezeul Cel adevărat, de aceea vă zicem acestea:
Bucuraţi-vă, servitorii adevăratei cinstiri de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că aţi dezrădăcinat slujirea celui rău;
Bucuraţi-vă, că întunericul necredinţei l-aţi mustrat;
Bucuraţi-vă, că înşelăciunea idolească aţi surpat;
Bucuraţi-vă, minunaţi mărturisitori ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, făclii ale credinţei ortodoxe;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 3-lea
Înzestraţi cu putere de sus, Mucenicii nu s-au speriat de prigonitorii dreptei credinţe, porunca lui Antonie păgânul au dispreţuit-o, preaslăvind credinţa în Hristos, şi, deşi întemniţaţi fiind, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având credinţa în Hristos mai tare ca diamantul şi cu puterea ei înarmându-vă, bărbăteşte aţi suferit, Sfinţilor Mucenici, lanţuri, închisoare şi chiar moartea. De aceea, lăudându-va curajul, vă fericim aşa:
Bucuraţi-vă, ai credinţei ortodoxe mărturisitori;
Bucuraţi-vă, ai Împărăţiei cerurilor moştenitori;
Bucuraţi-vă, a Sfinţilor Mucenici laudă;
Bucuraţi-vă, a răbdătorilor de chinuri slavă;
Bucuraţi-vă, a Sfintei Biserici întărire;
Bucuraţi-vă, a neamului creştinesc împodobire;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 4-lea
Vifor de gânduri îndoielnice cuprinzându-l, păgânul împărat Liciniu a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creştinilor, iar tu, Aviv, plin de curaj, nu te-ai temut, ci cu credinţă tare ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind împăratul Liciniu despre nevoinţele tale, Mucenice Aviv, şi mărturisirea credinţei, s-a umplut de mânie şi a poruncit să fii chinuit până la moarte, ca potrivnic împăratului. Tu însă, auzind despre aceasta, de bunăvoie ai mers la chinuri şi cu bucurie ai suferit frigerea cu foc, de aceea, mirându-ne de bărbăţia ta, te lăudăm astfel:
Bucură-te, luptătorul credinţei neînfricoşat;
Bucură-te, al lui Hristos ostaş adevărat;
Bucură-te, că ai fost spânzurat pe pom, pentru Cel răstignit pe Cruce;
Bucură-te, cel jupuit cu căngi de fier până la sânge;
Bucură-te, că celor necăjiţi le dai mângâiere;
Bucură-te, ajutătorul celor ce rabdă în tăcere;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 5-lea
Asemenea cu stelele de pe tăria cerului sunteţi, Sfinţilor Mucenici, cu lumina vieţii voastre creştineşti aţi izgonit întunericul necredinţei păgâneşti şi pe mulţi i-aţi îndreptat spre adevăr. De aceea, cu evlavie, cinstindu-vă pomenirea, cu mulţumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând locuitorii oraşului Edesa multele minuni care veneau de la moaştele Sfinţilor Mucenici Gurie, Samon şi Aviv, cetăţenii Edesei s-au bucurat mult şi din toată inima au slăvit pe Domnul, iar noi, serbând pomenirea voastră, Sfinţilor Mucenici, cu umilinţă vă lăudăm astfel:
Bucuraţi-vă, apărătorii celor pe nedrept prigoniţi;
Bucuraţi-vă, robilor lui Hristos, prieteni nedespărţiţi;
Bucuraţi-vă, că pe cei în lanţuri şi temniţă îi păziţi;
Bucuraţi-vă, că pe prigonitori îi înţelepţiţi;
Bucuraţi-vă, a celor ce plâng dulce mângâiere;
Bucuraţi-vă, de moarte năprasnică izbăvire;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 6-lea
De sus aţi primit harul ca să ajutaţi celor ce sunt încercaţi, înţelepţilor şi atotlăudaţilor Mucenici, căci pe fetiţa aceea de la moarte aţi scăpat-o. Voi sunteţi slava Edesei şi bucuria lumii, de aceea noi cântăm Domnului: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Din robia vrăjmaşului izbăveşte-ne, Doamne Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au pătimit, ca să lăudăm ajutorul lor, nefiind robiţi de patimi trupeşti şi sufleteşti. Precum aţi izbăvit pe Eufimia din groapa în care a aruncat-o gotul, bărbatul ei, ca să vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă, că pe femeia nevinovată de la moarte aţi scăpat-o;
Bucuraţi-vă, că tirania călăilor astfel aţi călcat-o;
Bucuraţi-vă, că fapta răului soţ aţi mustrat;
Bucuraţi-vă, că şi pe acesta să creadă l-aţi învăţat;
Bucuraţi-vă, că pentru dânsa aţi cerut îndurare;
Bucuraţi-vă, străjeri vajnici ai celor ce vă fac serbare;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 7-lea
Vrând iubitorul de oameni Dumnezeu să arate milă poporului Său, a păstrat moaştele Sfinţilor Mucenici întregi şi făcătoare de minuni, de la care credincioşii primesc râuri de vindecare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Ştiindu-vă pe voi mijlocitori şi făcători de minuni, locuitorii oraşului Edesa au construit o biserică în cinstea voastră, în care au pus sfintele voastre moaşte, ca toţi cei ce suferă să capete ajutorare; iar noi, având aceeaşi nădejde tare în ajutorul vostru, vă aducem cântările acestea:
Bucuraţi-vă, că de neputinţe trupeşti şi sufleteşti ne vindecaţi;
Bucuraţi-vă, că pe demoni, în numele Domnului, îi alungaţi;
Bucuraţi-vă, ai harului evanghelic binevestitori;
Bucuraţi-vă, ai darului dumnezeiesc cinstiţi purtători;
Bucuraţi-vă, că pentru Domnul multe chinuri aţi pătimit;
Bucuraţi-vă, că întru sfinţii Lui minunat aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 8-lea
Straniu şi de temut pentru necredincioşi este să audă despre minunile ce se fac la moaştele voastre: neputincioşii se lecuiesc, patimile se vindecă şi cei răi se îmblânzesc. Noi, având nădejde în ajutorul vostru, cu credinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Plini de toate virtuţile, pentru care aţi şi fost cinstiţi cu slava lui Dumnezeu, Sfinţilor Mucenici, luaţi aminte la rugăciunile credincioşilor, care vă cinstesc pomenirea şi de la care auziţi acestea:
Bucuraţi-vă, cei săraci cu duhul, că a voastră este Împărăţia cerurilor;
Bucuraţi-vă, că aţi plâns, iar acum gustaţi mângâiere;
Bucuraţi-vă, cei blânzi, că pământul drept moştenire veţi căpăta;
Bucuraţi-vă, cei flămânzi şi setoşi de dreptate, că vă veţi sătura;
Bucuraţi-vă, cei milostivi, că sunteţi deja miluiţi;
Bucuraţi-vă, cei curaţi cu inima, că pe Dumnezeu Îl priviţi;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărător!
Condacul al 9-lea
Toate năpastele ce cădeau asupra cetăţii Edesei le-aţi întors, Sfinţilor Mucenici, deci şi acum nu ne părăsiţi pe noi, umilii şi păcătoşii, ci ne întăriţi întru dreapta credinţă şi în unirea duhului, ca toţi, cu o gură şi cu o inimă, să strigăm Domnului Celui ce v-a proslăvit: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei binevorbitori îi vedem ca pe nişte peşti fără de glas, Sfinţilor Mucenici, că nu se pricep cum în pustie cu duhul aţi trăit, iar între oameni cu multe nevoinţe aţi strălucit. Noi, bucurându-ne că avem aşa povăţuitori şi rugători, vă lăudăm, zicându-vă:
Bucuraţi-vă, ai Scripturilor sfinte chimvale răsunătoare;
Bucuraţi-vă, că pentru noi în cer ne sunteţi ajutoare;
Bucuraţi-vă, ai iudeilor şi elinilor luminători;
Bucuraţi-vă, ai lui Hristos Cel înviat binevestitori;
Bucuraţi-vă, ai blândeţii şi înfrânării învăţători;
Bucuraţi-vă, ai minciunii şi furtului mustrători;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuiţi pe cetăţenii Edesei de lupul cel închipuit, vrăjmaşul diavol, i-aţi sfătuit în tot chipul să rămână statornici în credinţă, să nu se înfricoşeze de ameninţările vrăjmaşului, ci şi în năpaste şi necazuri să mulţumească lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid puternic şi adăpost sigur sunteţi, Sfinţilor Mucenici, celor ce recurg la ajutorul vostru; de aceea cu inimă smerită vă cântăm:
Bucuraţi-vă, cei ce sunteţi bucuria tuturor necăjiţilor;
Bucuraţi-vă, adăpostul şi eliberarea tuturor asupriţilor;
Bucuraţi-vă, a văduvelor şi orfanilor ocrotire;
Bucuraţi-vă, de erezii şi dezbinări a noastră îngrădire;
Bucuraţi-vă, că şi păgânii de viaţa voastră se uimesc;
Bucuraţi-vă, că de numele vostru creştinii se veselesc;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 11-lea
Cântare de mulţumire aducând Domnului şi pentru noi, vă rugăm, Sfinţilor Mucenici, să nu ne părăsiţi pentru păcatele noastre, ci să cereţi îndurare de la Domnul, tuturor celor ce Îi cântă din toată inima: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lăudând pe cei trei mucenici luminaţi, credincioşilor, să ne ferim de certuri şi dezbinări, de discordii şi separări în Biserica Ortodoxă şi să păstrăm unirea duhului întru legătura păcii şi din adâncul inimii să cântăm aşa:
Bucuraţi-vă, trâmbiţe răsunătoare ale bunei vestiri;
Bucuraţi-vă, lire duioase ale vestitei mântuiri;
Bucuraţi-vă, ai dreptăţii tari şi buni apărători;
Bucuraţi-vă, ai nedreptăţii neclintiţi distrugători;
Bucuraţi-vă, că soţilor credincioşi bine şi pace le dăruiţi;
Bucuraţi-vă, că pe soţii cei laşi şi cruzi îi pedepsiţi;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 12-lea
Ştiind că sunteţi dăruiţi de Dumnezeu, serbându-vă amintirea, Sfinţilor Mucenici, recurgem la ajutorul vostru cel grabnic şi cu chipurile voastre ca şi cu un zid ne îngrădim; de aceea vă lăudăm, Sfinţilor Mucenici, iar lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudând viaţa voastră minunată şi sfârşitul vostru mucenicesc, vă rugăm, răbdătorilor de chinuri Gurie, Samon şi Aviv, fiţi-ne buni ajutători, binecuvântaţi-ne cu pace şi dragoste, daţi-ne credinţă tare, viaţă curată şi frică de Dumnezeu, ca, păstrând liniştea sufletească, să cântăm cu bucurie:
Bucuraţi-vă, liniştea şi bucuria celor în necaz răbdători;
Bucuraţi-vă, frica şi mirarea celor răi şi asupritori;
Bucuraţi-vă, că pe femeia nevinovată de la moarte aţi scăpat;
Bucuraţi-vă, că pe crudul ei soţ aspru l-aţi condamnat;
Bucuraţi-vă, că numele voastre au mulţi cinstitori;
Bucuraţi-vă, ai familiei creştine patroni şi apărători;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul al 13-lea
O, Sfinţilor Mucenici Gurie, Samon şi Aviv, primiţi această cântare de laudă şi rugăciunile noastre sârguincioase, mijlociţi pentru noi la Dumnezeu să ne ferească de toată răutatea, vrăjmăşia, dezbinarea şi de toată boala şi nenorocirea, ca, cinstindu-vă cu dragoste, pururea să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngeri în trup, asemeni la număr cu Sfânta Treime…, Condacul 1: Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei…,
Icosul 1
Îngeri în trup, asemeni la număr cu Sfânta Treime, de dragoste sfântă arzând, idolii i-aţi nimicit, credinţa în Hristos aţi întărit, pe Sfânta Treime aţi proslăvit, iar noi, lăudând nevoinţele voastre vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă, ai bunei cuviinţe străluciţi luminători;
Bucuraţi-vă, ai superstiţiilor păgâneşti aspri mustrători;
Bucuraţi-vă, întărirea adevăratei credinţe;
Bucuraţi-vă, stâlpii Bisericii sfinte;
Bucuraţi-vă, nădejdea şi apărarea celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, frica şi ruşinarea celor necredincioşi;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
Condacul 1
Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei în Hristos, Gurie, Samon şi Aviv, cinstind pomenirea voastră cu cântări de laudă, vă lăudăm ca pe apărătorii şi mijlocitorii celor obijduiţi. Deci voi, având îndrăzneală către Domnul, scăpaţi-ne din toata nevoia şi din necazuri, căci cu credinţă şi dragoste vă cântăm: Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!
şi această
Rugăciune către Sfinţii Mucenici Gurie, Samon şi Aviv
O, Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori ai lui Hristos Gurie, Samon şi Aviv, mijlocitori şi rugători pentru noi înaintea lui Dumnezeu, privindu-vă chipul, întru smerenia inimilor noastre, vă rugăm, auziţi-ne rugăciunile noastre, ale nevrednicilor şi păcătoşilor robi, care suntem în necazuri, întristări şi năpaste, şi trecând cu vederea greşelile noastre cele fără de număr, arătaţi-ne îndurarea voastră, ridicaţi-ne din adâncul păcatelor, luminaţi-ne mintea, îmblânziţi inimile ticăloase şi rele, depărtaţi dintre noi zavistia, vrăjmăşia şi dezbinarea şi luminaţi-ne cu pace, dragoste şi frică de Dumnezeu. Rugaţi-vă Domnului ca să acopere păcatele noastre cu îndurările Sale. Să ocrotească Sfânta Sa Biserică de necredinţă, erezii şi dezbinări. Ţării noastre să-i dăruiască pace, belşug şi zile bune, ţarinilor noastre rodire bogată, soţilor dragoste şi înţelegere, copiilor ascultare şi supunere, celor asupriţi răbdare, iar asupritorilor frică de Dumnezeu; celor necăjiţi, mângâiere, celor binedispuşi, înfrânare. Pe noi pe toţi să ne acopere cu mâna Sa atotputernică şi să ne izbăvească de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de năvălirea altor neamuri, de războiul cel dintre noi şi de moarte năprasnică. Sfinţii Săi îngeri să ne înconjoare şi să ne păzească de tot răul aici, iar după trecerea noastră din viaţă, să ne ajute să trecem cu bine vămile văzduhului şi, neosândiţi, să ajungem în faţa tronului Domnului slavei, unde cetele îngereşti, împreună cu toţi sfinţii, pururea slăvesc Preasfântul şi de mare cuviinţă numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face otpustul.
avem juramant legamant text masoretic,semn foc zodiacal al meu,balanta moneda tiganeasca cartulii peceti sf botez, cuvant sunet litografie sf Isus Hristos eu tot pomelnicul comun si fiecare trecut prezent viitor etern vesnic.
RispondiEliminaQuesto commento è stato eliminato da un amministratore del blog.
RispondiElimina