Viața Sfinţilor doctori Cosma şi Damian

Sfinții Cosma și Damian erau frați, de neam din Asia, având tată păgân și mamă creștină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, având vreme liberă și fără piedici și a slujit cu sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, când zicea că văduva cea adevărată și singură nădăjduiește spre Dumnezeu și petrece în rugăciuni și în cereri, ziua și noaptea.
Deci, precum viețuia Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, așa îi învăța și pe iubiții săi fii, Cosma și Damian, căci i-a hrănit cu bună învățătură, în credința creștinească și cu dulceața dumnezeieștii Scripturi, povățuindu-i spre toată faptă bună. Iar ei, venind în vârstă desăvârșită, petrecând în legea Domnului și deprinzându-se în viața cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune. Pentru aceasta au și luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor și trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputințele și izgonind duhurile cele viclene.

Dar ajutau nu numai oamenilor, ci și dobitoacelor și nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogățească cu aur și cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tămăduiau neputințele pentru slavă numelui Domnului lor, Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără plată și fără să aștepte mulțumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar ați luat, în dar să dați. Pentru aceea au fost numiți de cei credincioși, doctori fără plată sau fără de arginți. Astfel, petrecându-se viața lor cu bună credință, în pace s-au sfârșit. Și nu numai în viața lor, ci și după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserică cu pomenirea cea de peste an, ca niște calzi folositori și doctori, apărători ai sufletelor și trupurilor noastre.
Iar despre viața lor cea bună și despre tămăduirea cea fără de plată, există o astfel de povestire: O femeie oarecare, cu numele Paladia, zăcând pe patul durerii de mulți ani și neavând nici un ajutor de la doctori, a auzit de acești sfinți că tămăduiesc toate bolile, și a trimis la dânșii cu rugăminte ca să vină la ea, căci era aproape de moarte. Sfinții, ascultând rugămintea, au mers în casa ei și îndată femeia, după credința sa, a dobândit tămăduire, prin venirea la dânsa a Sfinților doctori și s-a făcut sănătoasă, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit robilor Săi un dar al tămăduirii ca acesta. Fiind mulțumită de acea milă a doctorilor, a vrut să-i răsplătească cu daruri. Dar aceștia n-au vrut să ia, că niciodată nu luaseră nimic de la nimeni, fiindcă nu vindeau darul pe care îl aveau de la Dumnezeu.
Deci, femeia a cugetat că măcar pe unul dintr-înșii să-l silească prin rugăminte, să primească de la dânsa cât de puțină răsplată; și, luând trei ouă, a venit în taină la Sfântul Damian, rugându-l să ia de la dânsa acele ouă în numele Sfintei Treimi. Iar Damian, auzind de numele lui Dumnezeu în Treime, a luat de la femeie acel mic dar, pentru jurământul ei cel mare, prin care l-a rugat.
Sfântul Cosma, înștiințându-se de aceasta, s-a mâhnit foarte mult. Apoi, sosind mutarea din viață a Sfântului Cosma, acesta a poruncit, aproape de ieșirea sufletului din trup, să nu fie pus Damian lângă dânsul, când se va sfârși, pentru că a călcat porunca Domnului și a luat plată de la femeie pentru tămăduire. Deci, odihnindu-se în Domnul, Sfântul Cosma, după câtăva vreme a venit și ceasul sfârșitului lui Damian, mutându-se din viața aceasta vremelnică la cea veșnică. Iar oamenii chibzuiau unde să-l îngroape, că știau porunca Sfântului Cosma și nu îndrăzneau să pună pe Damian lângă fratele său. Și fiind ei în nepricepere, a alergat îndată acolo o cămilă, care fusese mai înainte îndrăcită, și pe care o tămăduiseră sfinții. Aceea a grăit cu glas omenesc că, fără îndoială, să-l pună pe Damian aproape de Cosma, de vreme ce nu pentru plată a luat de la femeie acele trei ouă, ci pentru numele lui Dumnezeu. Și așa cinstitele lor moaște au fost puse împreună, la locul numit Firaman.

Odinioară, un bărbat oarecare din acele locuri, în vremea secerișului, a ieșit să-și secere holda și, slăbit de arșița soarelui, a mers sub un stejar să se odihnească și, culcându-se, a adormit greu. Ținând gura deschisă, venind un șarpe, i-a intrat în gură și în pântece. Apoi, deșteptându-se omul, nu știa ce i se întâmplase și, mergând în țarină, a secerat până seara, apoi a venit la casa sa și, după cină, s-a culcat. În timp ce se odihnea, șarpele a început a mușca cele dinlăuntrul lui. Iar el strigă de durere și, deșteptându-se toți și alergând la dânsul, îl pipăiau și nu pricepeau de unde vine acea durere. Iar el a strigat cu glas mare, zicând: „Sfinților doctori, Cosma și Damian, ajutați-mă!”. Și îndată ce au sosit sfinții, l-au adormit, încât șarpele să iasă pe aceeași cale pe unde a intrat. Dormind omul iarăși cu gura deschisă, prin rugăciunile Sfinților Cosma și Damian, cu puterea lui Dumnezeu au scos șarpele din om și, ieșind acesta din gura lui, toți cei care se aflau acolo s-au înspăimântat de acea minune înfricoșătoare. Apoi, ieșind șarpele, îndată s-a deșteptat omul acela și s-a făcut sănătos desăvârșit, cu ajutorul sfinților celor fără de arginți.
În același loc era un alt bărbat, pe nume Malh, ce locuia aproape de biserica Sfinților doctori Cosma și Damian, care era în Firaman. Vrând el să plece la drum lung, a dus-o pe femeia sa la biserică și i-a zis: „Iată, eu mă duc departe, iar pe tine te las în seama Sfinților Cosma și Damian, spre pază; șezi în casa ta, până când îți voi trimite semn de la mine, pe care îl vei cunoaște că este al meu și, când vă voi Dumnezeu, îți voi trimite semnul acela și te voi lua la mine”. Malh, încredințând sfinților pe femeia sa, a plecat la drum.
Trecând câteva zile, diavolul a luat chipul unui om cunoscut și, venind la femeia lui Malh, i-a arătat un semn ca acela despre care zisese bărbatul ei. Diavolul arătându-i semnul, îi poruncea să meargă la bărbatul ei, zicând: „pe mine m-a trimis bărbatul tău ca să te duc la dânsul”. Iar femeia a zis: „Semnul acesta îl cunosc, dar nu voi merge, că sunt încredințată Sfinților fără de arginți, Cosma și Damian; iar dacă voiești să merg cu tine la bărbatul meu, vino împreună cu mine în biserica sfinților și jură-te mie, înaintea altarului, că nu-mi vei face nici un rău pe drum”. Iar diavolul a făgăduit așa; și, mergând cu dânsa în biserică, înaintea altarului, s-a jurat, zicând: „Așa mă jur pe puterea lui Cosma și Damian, că nu-ți voi face nici un rău pe drum, ci te voi duce la bărbatul tău”.
Femeia, auzind jurământul, a crezut diavolului celui mincinos, care se arătase în chip de om cunoscut și a pornit cu dânsul la drum. Iar înșelătorul, luând-o pe ea, a dus-o în loc pustiu și neumblat voind să-i facă rău și s-o omoare. Dar ea, văzându-se în cea mai de pe urmă nevoie, și-a ridicat ochii la cer și a strigăt din inimă către Dumnezeu, zicând: „Dumnezeule, ajută-mi cu rugăciunile Sfinților Cosma și Damian și grăbește de mă izbăvește din mâinile acestui ucigaș”. Și îndată s-au arătat grabnicii ajutători, Sfinții cei fără de arginți, Cosma și Damian, strigând asupra diavolului. Iar el, văzându-i pe dânșii, a lăsat femeia și a fugit și, alergând la o râpă înaltă, a căzut în prăpastie și a pierit.
Sfinții, luând pe femeie, au dus-o la casa ei. Și a zis femeia, închinându-se lor: „Mulțumesc vouă, stăpânii mei, că m-ați izbăvit de groaznica pierzare; deci, rogu-vă, spuneți-mi cine sunteți, ca să știu cui să dau mulțumire până la sfârșitul vieții mele”. Iar ei au zis către dânsa: „Noi suntem Cosma și Damian, robii lui Hristos, cărora te-a încredințat bărbatul tău, când a plecat la drum; și pentru aceea ne-am sârguit a grăbi spre ajutorul tău și te-am izbăvit pe tine de diavol, cu darul lui Dumnezeu”.
Atunci femeia, auzind aceasta, a căzut la pământ de frică și de bucurie, iar ei s-au făcut nevăzuți. Apoi femeia striga, lăudând și mulțumind lui Dumnezeu și slugilor lui, Sfinților Cosma și Damian. Și, cu lacrimi alergând la biserică, a căzut înaintea icoanei sfinților, spunând tuturor ceea ce se făcuse, cum și-a făcut Domnul milă de dânsa, cu rugăciunile plăcuților Săi. Și grăia în rugăciune cuvintele acestea: „Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Care ai stins cuptorul cel cu foc celor trei tineri și Care ai ajutat roabei tale Tecla, în priveliște, Îți mulțumesc că și pe mine, păcătoasa, m-ai izbăvit de lanțurile diavolului, prin plăcuții Tăi, Cosma și Damian. Mă închin Ție, Care faci minuni mari și preaslăvite și Te măresc pe Tine, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în veci. Amin”.