Sfântul Nou Mucenic Avacum (Habacuc) s-a născut în Bosnia, în 1794 și, a fost numit Lepoje de către părinții săi. Tatăl lui Lepoje a murit câne el era încă un băiat tânăr, așa că mama sa l-a dus la Mănăstirea Mostanica, unde era duhovnic unchiul său.
A crescut în mănăstire, iar mai târziu a devenit călugăr, primind numele de Avacum.
Când avea 18 ani, monahul Avacum a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Iosif (Sakabenta).
În anul 1809, călugării au luat parte la o revoltă fără succes împotriva turcilor, și au trebuit să fugă pentru viața lor. Ei s-au stabilit la Mănăstirea Buna Vestire din Trnava ( lângă Čačak), unde era egumen Sfântul Paisie.
După înăbușirea revoltei organizată de Karageorge în 1813, turcii au început un regim de teroare împotriva sârbilor. Zona a fost cuprinsă imediat de boală, din cauza că mulți oameni erau lăsați neîngopați. Oamenii au încercat o altă răscoală sub Hadj-Prodan Gligorijevic, în care și călugării din Trnava s-au implicat. Răscoala a avut loc de praznicul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), dar și aceasta a fost înăbușită de turci. Cu această ocazie au fost capturați mulți oameni, iar unii dintre ei au fost executați pe loc, ca avertisment pentru ceilalți.
Unii din prizonieri (printre care Sfântul Paisie și Sfântul Avacum) au fost trimiși lui Suleiman Pașa la Belgrad. În celula închisorii, Sfântul Avacum cânta Cu noi este Dumnezeu (din slujba Pavecerniței), în timp ce Sfântul Paisie se ruga. Turcii s-au oferit să-i elibereze pe cei care vor trece la Islam. Unii dintre prizonieri au acceptat aceasta, dar majoritatea au refuzat să se lepede de Hristos și au fost condamnați la moarte.
Turcii au încercat să-l convngă pe Avacum să accepte credința lor, dar el nici nu i-a băgat în seamă. Fostul său duhovnic, Ghenadie, a acceptat oferta turcilor, și i-a cerut lui Avacum să-i urmeze exemplul. Curajosul diacon a declarat că el a fost un soldat al lui Hristos și că preferă să moară decât să se lepede de Hristos.
Sfântul a fost condamnat la moarte pe țeapă, și chiar a fost obligat să-și care țeapa până la locul de execuție. Mama lui îl sfătuia să accepte Islamul ca să-și salveze viața. Văzând aceasta, sfântul i-a mulțumit mamei sale pentru că i-a dat viață, dar nu și pentru acest sfat rău.
La locul execuției, turcii i-au lăsat mai mult timp de gândire, pentru a lua în considerare tinerețea sa și să nu moară înainte de vreme. Avacum a râs și a zis: „Oare nu chiar și turcii mor în cele din urmă?”
Ei au răspuns: „Normal că mor!”
„Ei bine, atunci” a spus el „cu cât mai repede voi muri, mai puține păcate voi avea.”
Văzând turcii curajul și statornicia sa în credință, au decis să nu-l mai tragă în țeapă. L-au ucis repede, înjunghiindu-l în inimă cu o sabie, pe 27 ianuarie 1815.
A crescut în mănăstire, iar mai târziu a devenit călugăr, primind numele de Avacum.
Când avea 18 ani, monahul Avacum a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Iosif (Sakabenta).
În anul 1809, călugării au luat parte la o revoltă fără succes împotriva turcilor, și au trebuit să fugă pentru viața lor. Ei s-au stabilit la Mănăstirea Buna Vestire din Trnava ( lângă Čačak), unde era egumen Sfântul Paisie.
După înăbușirea revoltei organizată de Karageorge în 1813, turcii au început un regim de teroare împotriva sârbilor. Zona a fost cuprinsă imediat de boală, din cauza că mulți oameni erau lăsați neîngopați. Oamenii au încercat o altă răscoală sub Hadj-Prodan Gligorijevic, în care și călugării din Trnava s-au implicat. Răscoala a avut loc de praznicul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), dar și aceasta a fost înăbușită de turci. Cu această ocazie au fost capturați mulți oameni, iar unii dintre ei au fost executați pe loc, ca avertisment pentru ceilalți.
Unii din prizonieri (printre care Sfântul Paisie și Sfântul Avacum) au fost trimiși lui Suleiman Pașa la Belgrad. În celula închisorii, Sfântul Avacum cânta Cu noi este Dumnezeu (din slujba Pavecerniței), în timp ce Sfântul Paisie se ruga. Turcii s-au oferit să-i elibereze pe cei care vor trece la Islam. Unii dintre prizonieri au acceptat aceasta, dar majoritatea au refuzat să se lepede de Hristos și au fost condamnați la moarte.
Turcii au încercat să-l convngă pe Avacum să accepte credința lor, dar el nici nu i-a băgat în seamă. Fostul său duhovnic, Ghenadie, a acceptat oferta turcilor, și i-a cerut lui Avacum să-i urmeze exemplul. Curajosul diacon a declarat că el a fost un soldat al lui Hristos și că preferă să moară decât să se lepede de Hristos.
Sfântul a fost condamnat la moarte pe țeapă, și chiar a fost obligat să-și care țeapa până la locul de execuție. Mama lui îl sfătuia să accepte Islamul ca să-și salveze viața. Văzând aceasta, sfântul i-a mulțumit mamei sale pentru că i-a dat viață, dar nu și pentru acest sfat rău.
La locul execuției, turcii i-au lăsat mai mult timp de gândire, pentru a lua în considerare tinerețea sa și să nu moară înainte de vreme. Avacum a râs și a zis: „Oare nu chiar și turcii mor în cele din urmă?”
Ei au răspuns: „Normal că mor!”
„Ei bine, atunci” a spus el „cu cât mai repede voi muri, mai puține păcate voi avea.”
Văzând turcii curajul și statornicia sa în credință, au decis să nu-l mai tragă în țeapă. L-au ucis repede, înjunghiindu-l în inimă cu o sabie, pe 27 ianuarie 1815.
Nessun commento:
Posta un commento