giovedì 29 gennaio 2015

Viața Sfântului Afraat Persanul



Sfântul Afraat a fost nu doar primul scriitor ortodox sirian, ci și primul creștin care a scris o operă duhovnicească sub stăpânirea perșilor sassanizi. A realizat o reală misiune creștină, fără a fi episcop sau egumen al vreunei mănăstiri.
Afraate sau Aphraate, supranumit și „Înțeleptul persan” este cunoscut ca fiind primul părinte bisericesc siriac. Născut la granița Siriei cu Irakul de astăzi, între 260 și 275, Sfântul Afraat a fost nu doar primul scriitor ortodox sirian, ci și primul creștin care a scris o operă duhovnicească sub stăpânirea perșilor sassanizi. A realizat o reală misiune creștină, fără a fi episcop sau egumen al vreunei mănăstiri.

Opera sa cuprinde 23 de Omilii rânduite în ordine alfabetică și o omilie cu titlul „Despre ciorchine”. Legat de viața sa, avem informații chiar din Omilia a II-a, unde afirmă: „laud pe Dumnezeu, Care din eroarea idolilor m-a scos”. Pe baza acestor informații, aflăm că mai înainte de a deveni creștin a fost păgân. Devenind creștin el, îmbrățișează Evanghelia și se dedică slujirii lui Hristos, ducând o viață ascetică. Moare ca martir creștin – prin tăiere de sabie – în jurul anului 345, pe când rege al Persiei era Sapor.


Nessun commento:

Posta un commento