Viața Sfântului Mucenic Artemon

În timpul împărăției lui Dioclețian a fost mare prigoană împotriva creștinilor; de vreme ce au fost trimiși muncitori prin toate cetățile și țările stăpânirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor și să silească pe creștini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască și să-i ucidă. Deci, a mers în părțile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârșea porunca împăratului.

Dar mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflând că se apropia comitul, a luat pe Sfântul Artemon presbiterul și pe oarecare din creștini și s-a dus noaptea în capiștea Artemidei și au sfărmat pe toți idolii ce au fost acolo și i-au ars cu foc. Apoi întorcându-se la biserica creștină, care era la cinci stadii de cetate, își săvârșeau obișnuitele rugăciuni și-i întărea pe credincioși, zicându-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creștini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele și nici un fel de moarte oricât de cumplită”.

Iar după ce a intrat în cetate comitul Patrichie, a adus mai întâi o jertfă în capiștea lui Apolon și a făcut în acea zi cercetare. Apoi îngrozirile împărătești le-a pus înainte și s-au îndeletnicit cinci zile în cercetări și în vânătoare. După aceea a intrat în capiștea Artemidei, vrând să săvârșească necurata jertfă și negăsind pe idoli, întreba unde sunt. Iar oarecare din elini i-au spus că episcopul Sisinie cu preotul său Artemon și cu alți creștini au sfărâmat pe Artemida și pe ceilalți idoli ce au fost acolo.

Deci, întrebând comitul unde este episcopul și creștinii, i-a răspuns că s-au adunat în biserica lor. Atunci comitul îndată încălecând pe cal, s-a dus cu ostași înarmați spre biserica creștină, ca să verse sângele celor credincioși, iar pe Sisinie și pe Artemon să-i taie bucăți. După ce s-a apropiat el de biserică, când era ca de o stadie, deodată l-a cuprins niște friguri mari, încât a căzut și foc peste măsură l-a cuprins, încât pe năsălie l-au dus la o casă ce se afla acolo.

După ce a înnoptat, ostașii au stat cu lumânări pe lângă comi-tul cel bolnav, așteptându-i moartea, iar comitul a zis către casnicii săi: „Creștinii m-au blestemat și Dumnezeul lor mă muncește”. Zis-au lui casnicii: „Puternicii zei și luminata zeiță Artemida, te vor face pe tine sănătos”. Bolind el greu și simțind că moare, a zis către ostași: „Duceți-vă în biserica creștină și spuneți episcopului Sisinie, că așa zice comitul Patrichie: „Mare este Dumnezeul creștinilor”. Deci, roagă-te către dânsul pentru mine, ca să mă scol din această boală grea și-ți voi face chipul tău din aur și în mijlocul cetății îl voi pune”.

Ducându-se ostașii, au spus episcopului cuvintele comitului, iar episcopul i-a răspuns: „Aurul tău cu tine să fie! Dar de crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, te vei izbăvi de boala ta”. Și iarăși a trimis comitul, zicând: „Cred în Dumnezeul tău, numai să mă tămăduiesc!”. Deci, episcopul a făcut pentru dânsul rugăciune și îndată comitul s-a sculat sănătos, neavând nicidecum boală trupească. După câteva zile comitul Patrichie s-a dus în cetatea Cezareei din Palestina, fiind departe de Laodiceia cam la trei stadii și a întâmpinat pe Sfântul Artemon venind de la vânat. Pentru că, cu cuvântul lui Hristos, vâna fiare sălbatice și îl urmau doi cerbi și șase asine sălbatice pe care le ducea preotul la episcop, fiindcă avea episcopul o grădină frumoasă de pomi și într-însa voia să aibă și fiare sălbatice.

Deci, poruncind comitul să stea, a întrebat pe robul lui Dumnezeu Artemon, cum a vânat fiarele acelea. Iar el a răspuns: „Cu cuvântul Hristosului meu am vânat acestea!”. Și i-a zis comitul: „Bătrânule, mi se pare că ești creștin”. Sfântul a răspuns: „Din tinerețe sunt creștin”. Atunci legându-l cu două lanțuri, l-a dat pe el la doi ostași, poruncind să-l ducă pe Artemon după dânsul, în cetatea Cezareei. Iar sfântul, fiind legat și întorcându-se către fiarele ce-i urmau lui, le-a zis: „Mergeți la Sisinie episcopul”. Iar ele s-au dus și au stat lângă ușile ogrăzii bisericii și episcopul a întrebat pe portar: „De unde au venit aceste animale?”. Atunci cu porunca lui Dumnezeu, un cerb luând glas omenesc, a zis: „Robul lui Dumnezeu, Artemon este prins de către răucredinciosul comit și l-au dus legat în Cezareea, iar pe noi ne-a trimis la tine”.

Episcopul s-a spăimântat de grăirea cerbului și suspinând greu de prinderea lui Artemon, a chemat pe diaconul Filie și i-a zis: „O minune nouă s-a făcut, că iată din aceste fiare pe care le vezi, un cerb a grăit cu glas omenesc, spunând, că robul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necuratul comit și l-a dus în Cezareea legat. Și m-a cuprins spaimă de vorbirea omenească a cerbului și jale grea pentru prinderea lui Artemon. Deci, ia câteva prescuri și du-te în Cezareea cu o slugă, ca să afli dacă sunt adevărate cele grăite de cerb”. Diaconul, luând prescurile și o slugă, rugându-se, s-a dus.

Sosind în Cezareea, a aflat pe Sfântul Artemon șezând în temniță și închinându-se lui, a zis: „Robule al lui Dumnezeu Cel de sus și păstor al oilor cuvântătoare, cum ne-ai lăsat și ai căzut în mâinile tiranului, căci noi n-am știut? Ci una din fiarele sălbatice a vestit episcopului despre tine, vorbind omenește; de aceea m-a trimis episcopul aici, să văd dacă sunt adevărate cele grăite, pentru că greu se mâhnește pentru tine”. Sfântul Artemon a răspuns: „Filie, slujitor al Domnului, dacă te duci, vestește stăpânului meu, sfântului episcop, că sunt prins la cazne pentru Hristos și șed în temniță. Deci, să se roage pentru mine ca să pot birui izvodirile cele viclene ale călăului urât de Hristos și să mă învrednicesc a fi părtaș cu Domnul meu, Iisus Hristos”. Apoi și-au dat sărutare unul altuia și s-au despărțit; diaconul s-a întors la locul său, iar Artemon a rămas în lanțuri.

Venind diaconul la episcop și spunându-i cuvintele lui Artemon, episcopul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei și pe cei trei tineri i-ai scos din cuptorul cel înfocat a lui Nabucodonosor, izbăvește și pe robul tău Artemon de vrăjmașul Patrichie și fă ca să biruiască toate scornirile de muncă ale acestuia și îl numără în ceata sfinților mucenici”.

Într-una din zile comitul Patrichie, făcând cercetare în cetatea Cezareei, a poruncit să aducă înaintea sa pe Sfântul Artemon, presbiterul Laodichiei și a zis către dânsul: „Bătrânule, spune-ne cum te numești!”. El a răspuns: „Mă numesc Artemon, rob al lui Hristos Dumnezeul meu”. Comitul zise: „Tu ești cel care ai sfărâmat chipul cel cioplit al marii zeițe?”. Sfântul răspunse: „Eu sunt”. Comitul zise: „Spune-mi, bătrânule, cum ai asuprit puterea ei, cum n-ai cruțat chipul acela și cum nu te-ai temut de răsplătirea ei? Iată ea fiind blândă te-a lăsat să trăiești încă”. Sfântul Artemon răspunse: „Și pe tine te voi asupri, rugându-mă Dumnezeului meu, și-ți voi birui tirania ta! Iar pe idolul cel mort și mut cum n-aș fi putut să-l asupresc?”. Comitul zise: „Eu, auzind de numele tău, că te numești Artemon, socoteam că ești rob al zeiței Artemida și mi se pare că, chiar aceea te-a lăsat să trăiești, pentru că ești de un nume cu dânsa”. Sfântul răspunse: „Preanecuratule păgân, fiu al diavolului, întunecatule cu mintea, dacă voiești să auzi de numele meu, înțelege că eu, fiind încă în pântecele maicii mele, mi s-a dăruit acest nume de la Dumnezeu”. Comitul a zis: „Cinstește-ți bătrânețile, cruță-ți căruntețile și jertfește marelui Asclipios, zeul acestei cetăți”. Sfântul răspunse: „Șaisprezece ani am fost citeț, citind cărțile în biserica Dumnezeului meu; douăzeci și opt de ani am fost diacon, citind Sfânta Evanghelie și treizeci și trei de ani am împlinit în preoție, învățând pe oameni și povățuindu-i la calea mântuirii cu ajutorul lui Hristos. Iar acum îmi poruncești să fiu asemenea ție și să jertfesc diavolului ce este în idolul cel nesimțitor? Iată, vreau să văd pe zeul tău și să-i cunosc puterea”. Comitul zise: „Mare slavă și putere are marele zeu Asclipios! Iar dacă cineva nu aduce tămâie cu rugăminte înaintea capiștei lui, nu poate să intre înăuntru; căci erau niște balauri petrecători în capiștea lui Asclipios și slujitorii le aduceau mâncăruri dulci odată pe an”. Sfântul zise: „Să mergem în capiștea lui Asclipios și dacă nu mă va lăsa să intru înăuntru, atunci îi voi aduce tămâie!”.

Mergând comitul și poporul cu sfântul, apropiindu-se de capiștea aceea, balaurii și mai ales necuratele duhuri dintr-înșii, nesuferind venirea mucenicului și puterea lui Hristos ce era într-însul, scoteau șuierături înfricoșate în capiște și tulburare, încât se clătina ca un copac de vânt, și văzând aceea popoarele și comitul, fugeau de frică. După aceea comitul a zis către sfânt: „Vezi cât de mare este puterea lui Asclipios, căci pe nimeni nu lasă să intre la dânsul fără tămâie?”. Sfântul zise: „Poruncește jertfitorului tău să-mi deschidă capiștea, căci eu voi intra”. Și a poruncit comitul să deschidă capiștea. Iar slujitorul care se numea Vitalie a zis către comit: „Mă rog prealuminatei stăpânirii tale, nu pot deschide fără tămâie și fără rugăminte; pentru că este mare îngrozirea zeului Asclipios”. Deci, luând slujitorul tămâia, a adus-o după obiceiul său și a deschis ușa cea încuiată, apoi a fugit îndată.

Atunci comitul, stând departe, a zis către sfânt: „Bătrânule, dacă poți să intri, intră”. Iar sfântul, apropiindu-se de ușă și făcând semnul Crucii, a intrat cu îndrăzneală și balaurii stăteau nemișcați. Sfântul s-a rugat către adevăratul Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeul meu, Cel ce prin robul Tău Daniil ai sfărmat pe idolul Baal din Babilon și ai ucis balaurul, tu și acum, Doamne, prin mine păcătosul, cu puterea Ta dumnezeiască ucide balaurii aceștia, ca să se preamărească numele Tău cel Sfânt”. Apoi îngrozind pe balauri ca să nu vatăme pe nimeni, le-a poruncit să-i urmeze și a ieșit cu dânșii afară. Iar poporul și comitul, văzând cum ieșiseră balaurii din capiștea lui Asclipios, s-au spăimântat și au început să fugă.

Sfântul a strigat în urma lor: „De ce fugiți? Nu vă temeți! Stați și vedeți cum, cu puterea Dumnezeului meu Cel adevărat, balaurii aceștia vor muri înaintea ochilor voștri!”. Și suflând asupra lor, îndată i-a lăsat morți, pentru că s-au risipit înaintea picioarelor lui, fiind loviți ca de un tunet. Atunci Sfântul Artemon a grăit către comit: „Vezi, Patrichie, pe zeii cei cinstiți de voi, cum au murit prin puterea lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos?”. Iar comitul și tot poporul s-au înspăimântat, văzând pe balauri uciși fără fier, între care era unul foarte mare, având cinci coți grosime, iar în lungime douăzeci și cinci de coți.

Văzând aceasta Vitalie slujitorul, și-a ridicat glasul și a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor și mare este puterea acestui bărbat! Căci prin suflarea gurii a ucis pe acești balauri”. Și, căzând la picioarele sfântului, grăia: „Robule al Dumnezeului Celui de sus, nu mă depărta de tine, ci mă rog ție, însemnează-mă cu puterea Dumnezeului tău, ca să fiu desăvârșit, oaie a turmei tale. Pentru că până acum am fost în înșelăciune, uitându-mă la idoli și la acești balauri, iar acum cunosc pe Dumnezeul cel adevărat!”. Iar păgânul comit, având ochii sufletești orbiți, deși vedea o minune ca aceea, însă n-a voit să cunoască adevărul prin puterea dumnezeiască, ci socotea că Artemon prin vrăji a ucis balaurii.

Nesuferind rușinea și umplându-se de mânie pentru a sa rușinare și pentru pierderea balaurilor, a poruncit ca iarăși să piardă pe sfântul mucenic și să-l supună la întrebare înaintea nedreptei sale judecăți. Și a zis cu mânie către sfântul: „Așa mă jur pe zeița cea mare Artemida și pe luminatul Apolon, că de nu vei spune cu ce putere ai ucis balaurii cei mari, în bucăți te voi sfărâma”. Răspuns-a mucenicul: „Cu puterea lui Hristos și cu ajutorul Sfântului Arhanghel Rafail, trimis de Dumnezeu, am ucis pe balaurii voștri”. Zis-a comitul: „Oare poate Cel răstignit de neamul jidovesc, să aibă o putere ca aceasta?”. Zis-a sfântul: „O, întunecatule cu răutatea, învechitule în răutăți și moștenitorule al iadului, ai auzit și încă auzi, că prin puterea Dumnezeului meu, au murit fiarele voastre”. Atunci comitul, umplându-se de mânie, a ars o tigaie unde a pus pe sfântul mucenic, încă și țepi de fier a ars și a poruncit ca să-l împungă și cu alte fiare ascuțite să-i taie mădularele trupului. Și zicea către dânsul: „Vezi, nesupusule bătrân, cum piere trupul tău în munci?”. Iar pătimitorul, căutând la cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, nu lăsa pe necuratul comit să râdă de mine robul Tău; căci știi, că pentru Tine pătimesc astfel. Ci dă-mi răbdare până în sfârșit, să se rușineze vrăjmașul meu. Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea robului Tău și ia în urechi ruga mea, Doamne Savaot. Pentru că Tu ai făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt minunate sub cer. Tu ești Domn al tuturor și nu este cel ce poate să se împotrivească Ție. Deci cu mila Ta mântuiește-mă, Doamne. Tu ai sfințit pe pruncul Tău, Abel, cel fără de răutate și junghiat fără vină. Tu ai îndreptat și la înălțime ai rânduit pe plăcutul Tău Enoh. Tu ai păzit în corabie pe Noe și ai înălțat pentru binecuvântare pe arhiereul Melchisedec. Pentru jertfă ai preamărit pe Avraam, ai înmulțit neamul lui Iacov prin nașterea de fii, ai scos din focul Sodomei pe Lot și ai fericit prin răbdare pe Iov. Cu al Tău ajutor Iosif a biruit patimile trupești, s-a preamărit Moise, robul Tău, asupra vrăjmașilor și toți cei îndreptați prin Tine, Te laudă pe Tine Dumnezeul Cel preamărit. Acum și eu, robul Tău, mă rog Ție, Doamne, miluiește-mă pe mine cu mila Ta și ajută-mă cu puterea Ta”.

Astfel rugându-se sfântul, iată cerbul care grăise în Laodiceia cu glas omenesc către episcop, a intrat în Cezareea și trecând prin mijlocul poporului în acea priveliște, a căzut înaintea sfântului mucenic Artemon și-i lingea picioarele cele sfințite. Apoi, stând înaintea comitului, prin dumnezeiasca poruncă pentru mustrarea și înfruntarea păgânilor, iarăși luând glas omenesc, a început a zice: „O, comitule, răucredinciosule, cunoaște că nimic nu este care să fie cu neputință la Dumnezeu și puternic este și celor necuvântătoare să le dea grai omenesc spre arătarea dumnezeieștii Sale puteri. Deci să știi că robul lui Dumnezeu, Artemon, degrab se va libera, iar tu de două păsări cerești vei fi răpit și vei fi aruncat într-o căldare clocotită, pentru că pe Dumnezeu, pe care L-ai mărturisit și ai crezut într-Însul, de Acela te-ai lepădat și pe omul cel drept, fără omenie îl muncești”.

Iar necuratul comit, fiind dat în vileag și mustrat de dobitocul cel sălbatic, dar socotind aceea vrajă, s-a mâniat foarte și a poruncit ostașilor să ucidă cerbul acela. Și unul din ostași, luând o suliță, s-a pornit să ucidă pe cerb; dar cerbul a sărit, iar sulița a lovit pe stolnicul comitului și l-a străpuns, iar cel însulițat, îndată în acel loc și-a dat sufletul. Acest lucru văzândul comitul, i-a fost jale de stolnicul său și, sculându-se de pe divan, s-a dus la casa sa, iar pe mucenic a poruncit să-l arunce iar în temniță.

A doua zi, a poruncit comitul să gătească o căldare mare, s-o umple cu smoală și s-o fiarbă, vrând ca să arunce într-însa pe mucenic cu capul în jos. Și făcându-se aceasta, slujitorii au mers să-i spună de fierberea căldării cu smoală; iar comitul, vrând cu ochii săi să vadă căldarea aceea, a încălecat pe cal și s-a dus spre căldare. Iar după ce s-a apropiat, s-au pogorât din cer doi îngeri ca doi vulturi și, apucând de pe cal pe comit, l-au aruncat în smoala care fierbea în căldare și s-a topit, încât nici oasele nu i-au mai rămas.

Atunci ostașii și tot poporul, văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul, fiind scos din căldare, a rămas singur la un loc, și stând, slăvea pe Dumnezeu. Deci, plecându-și genunchii, s-a rugat și a izvorât din locul acela izvor de apă. Apoi, venind Vitalie, slujitorul idolesc și alți mulți, au fost învățați și s-au botezat de sfântul. Iar în noaptea aceea, a venit un glas de sus, zicând către mucenic: „Ieși din cetatea aceasta și vino în Asia, în locul ce se numește Vuli, care este lângă mare. Acolo vei afla pe Alexandru și pe Pironia, maica aceluia, și vei curăți împreună cu dânșii pe mulți de diavoli și de felurite boli și mulți luminându-se prin tine, vor preamări pe Dumnezeu”.

A doua zi, s-au adunat la Sfântul Artemon toți cei nou-luminați prin botez. Iar el, luând pâinea dumnezeieștilor Taine, a frânt-o în bucăți și amestecând-o în paharul sfânt, le-a dat, zicând: „Această pâine este Trupul lui Hristos și acest vin este Sângele lui Hristos, cel vărsat pentru sufletele voastre! Deci, păziți-vă, fiilor, ca nici unul din voi să nu vă despărțiți de dragostea lui Hristos, ci stați neclintiți în credință; căci mie mi s-a poruncit să mă duc în Asia”.

Auzind episcopul Cezareei toate cele despre Sfântul Mucenic Artemon, că mulți au fost botezați de el și că învață pe popor cuvântul adevărului, a mers la dânsul cu credincioșii care erau cu el și sărutând pe sfânt și făcând rugăciune, au însemnat locul acela cu un semn, pe care a pătimit Sfântul Mucenic Artemon și după aceea a zidit pe el o biserică. Iar din mucenicii cei botezați, pe unii i-a sfințit preoți, pe alții diaconi, iar pe Vitalie l-a pus episcop; căruia i-a și încredințat părțile Palestinei. Iar Sfântul Mucenic Artemon, sărutând pe episcop și pe popor, a ieșit spre partea Asiei hotărâtă lui. Dar pe cale fiind răpit de înger, a fost dus la locul unde a fost trimis; acolo a făcut minuni mari cu puterea lui Dumnezeu, căci pe mulți i-a luminat și i-a adus la Dumnezeu.
După aceea prinzându-l cei necredincioși, i-au tăiat capul și astfel s-a dus la veșnicele locașuri, ca să ia cununa cinstitei slave de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.