Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, șezând mulți saracini și vorbind în biserica aceea, unul dintre dânșii a luat un arc și o săgeată și, încordând arcul, a săgetat în acel chip și a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului și îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu.

Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos de la păgânul împărat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod. Vremea sfârșitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună și zi se cinstește aducerea cinstitelor lui moaște din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui. Pentru că așa i-a zis el lui Uar, slugii sale, care a privit la pătimirea sa și a scris-o pe aceea: „Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpânirea strămoșilor mei”. Deci cel ce va voi să știe toate cele despre acest sfânt, să citească pătimirea lui cea scrisă pe larg și pusă în ziua de opt februarie. Iar noi să pomenim aici o minune care s-a făcut de icoana lui și pentru care Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin ne încredințează. Acea minune a fost astfel:

Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pași, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Și când au luat saracinii locul acela în stăpânirea lor și au început a locui acolo, mulți dintre dânșii au intrat în biserica mucenicului și au întinat-o cu toate necurățiile, pentru că au băgat în ea dobitoacele lor, femeile și copiii și făceau acolo multe păcate trupești spurcate și urâte. Și acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, șezând mulți saracini și vorbind în biserica aceea, unul dintre dânșii a luat un arc și o săgeată și, încordând arcul, a săgetat în acel chip și a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului și îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Și văzând saracinii această minune, s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci locuiau în ea și își săvârșeau necurățiile după obiceiul lor cel spurcat. Și erau cei ce locuiau acolo douăzeci de saracini, fiecare având femeile și copiii lor; și în puține zile toți au pierit cu moarte amară, fiind loviți fără de veste. Iar cei ce locuiau afară din biserică, toți au rămas sănătoși în acea vreme. Și spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoană, că a văzut-o el însuși și era pe ea semnul sângelui ce cursese din rană.

Această minune a fost spre înfricoșarea saracinilor necredin­cioși, iar nouă credincioșilor spre învățătură, ca să știm că suntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni și lucrează minunat darul Dumnezeului nostru.