martedì 30 giugno 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ



Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, glasul 1:

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Cântarea 1.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne credincioşii, să cinstim cu laude şi cu cântări după datorie pe Sfântul Ghelasie, făcătorul de minuni ca pe o podoabă a mănăstirii şi a laturii Râmeţului şi povăţuitor al călugărilor.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul curăţindu-te pe tine însuţi prin înfrânare Preafericite, te-ai arătat locaş lui Dumnezeu şi împreună locuitor cu îngerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În Mănăstirea Râmeţ ai vieţuit şi bună rânduială de slujbe dumnezeieşti ai aşezat pentru toată vremea. Aici prin osteneli de zi şi noapte te-ai făcut mare luminător al călugărilor, pentru care te cinstim cu evlavie Părinte Ierarhe Ghelasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, Ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de toate, pe tine te lăudăm.

Cântarea a 3-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aţintindu-ţi ochii sufletului către Dumnezeu, pe Dânsul L-ai iubit, părinte şi urând cele pământeşti, viaţă îngerească ai vieţuit în trup şi celei cereşti te-ai făcut părtaş.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai suferit să vezi în mănăstirea ta lucruri potrivnice vieţii călugăreşti, aşezând bună rânduială în toate. De aceea ai mustrat cu asprime pe cei ce nu păstrau rânduială vieţii de obşte pe care ai împodobit-o cu virtuţi, Sfinte Ierarhe Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ghelasie, cu sfinţenie ai păstrat rânduială călugărească şi nu ai îngăduit nimănui să săvârşească fapte necuviincioase în mănăstirea ta, pedepsind pe cei ce călcau porunca ta, vrednicule de laudă ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un trandafir din Rai, plin de bună mireasmă, te-a aflat pe tine Cel Curat şi s-a sălăşluit în pântecele tău, umplând pe credincios de bună mireasmă duhovnicească.

Cântarea a 4-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind în casa lui Dumnezeu, ai odrăslit buna rodire a faptelor bune şi zburdălnicia trupului ai veştejit cu viaţă sihăstrească.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul dragostei lui Hristos, ai ars spinii patimilor şi pe tine te-ai arătat lăcaş al Duhului Sfânt, vrednicule de pomenire, Părinte Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeia cea paralizată fiind dusă prin multe mănăstiri ca să dobândească izbăvire, te-ai arătat ei în vis şi ai povăţuit-o să meargă la Râmeţ unde va fi tămăduită. Şi aflând ea acea vatră de trăire călugărească, a găsit alinare sufletului şi putere trupului dosădit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mantie de porfiră tainică s-a ţesut Dumnezeului tuturor din Preacuratele tale sângiuiri Născătoare de Dumnezeu, cu care împodobindu-Se, ne-ai împreunat pe noi cu Dumnezeu Tatăl.

Cântarea a 5-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Femeia cea bolnavă adusă la Mănăstirea Râmeţ, plângea şi se ruga: Sfinte Gheiasie ajută-mă, mă scapă şi mă mântuieste.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La îndemn lăuntric stareţul mănăstirii purtând în mâini trei capete de vieţuitori scoase din vâltoarea apei şi oprite în chip minunat pe fereastra bisericii, le-a apropiat pe toate de bolnavă, iar la atingerea de capul Sfântului Gheiasie, femeia a fost scuturată ca de friguri, lăsând-o ca moartă. Şi îndată trezindu-se ca din somn greu, s-a făcut sănătoasă, slăvind puterea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeia vindecată mărturisea cum a scăpat de un chin aşa de mare şi cum i s-a arătat ei în chip minunat Sfântul Gheiasie, spunându-i că el este ocrotitor al Mănăstirii Râmeţ.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Emanuel Stăpânul tuturor născându-l fără stricăciune, ai rămas Fecioară şi după naştere, pe care roagă-L să ne ocrotească sub Sfânt Acoperământul tău.

Cântarea a 6-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ghelasie, adormirea ta s-a făcut în chip minunat, căci mergând la Hopagi te-au întâmpinat călugării foarte însetaţi, neavând apă să bea. Dar tu făcând semnul Sfintei Cruci pe pământ, îndată a izvorât apă, încât toţi s-au spăimântat, slăvind pe Dumnezeu de puterea cu care te-a învrednicit.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrând să te smereşti, părinte şi să nu fi lăudat pentru o faptă ca aceasta, rugându-te lui Dumnezeu ai mers pe asin spre mănăstire, însă pe drum ai adormit şi cunoscând tainic vestea morţii celei sfinte, clopotele celor şapte biserici de primprejur au sunat singure, iar la sosirea ta la mănăstire, în faţa bisericii ca o mărturie peste timp săpată în piatră a rămas urma asinului tău Părinte Ierarhe Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adormirea ta o au slăvit ostile îngereşti şi ale sfinţilor şi toţi creştinii din satele aflate în jurul mănăstirii aduceau închinăciune lui Dumnezeu Cel Care ştie să înalţe pe cei smeriţi. Pentru aceasta roagă-te Sfinte Ierarhe pentru toţi cei care te cinstim pe tine cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut pe Hristos Cel prin cuvânt Întrupat, rugămu-ne Fecioară, izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

CONDAC, glas 4.

Mărturisitor al credinţei ortodoxe şi bun apărător al Bisericii lui Hristos, Prea Fericite Părinte Ghelasie, purtătorule de biruinţă ocroteşte cu rugăciunile tale pe binecredincioşii care îţi cântă pururea: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, Părintele nostru.

Cântarea a 7-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râu de lacrimi ai vărsat, rugându-te lui Dumnezeu pentru toată lumea şi nevoindu-te cu mare asprime ţi-ai petrecut viaţa în post şi rugăciune, bine călăuzind spre mântuire turma ţie încredinţată. Pentru aceasta slăvim pe Dumnezeu care ţi-a dat această putere.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui o povăţuieşti la împărăţia cea de sus, Sfinte Ierarhe Ghelasie, iar nouă celor ce suntem împresuraţi de multe necazuri şi ispite ne dai mână de ajutor, ca neîncetat să te slăvim pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ghelasie, multe minuni ai săvârşit în viaţă şi după trecerea ta în locaşurile cele de sus nimeni nu le poate lăuda, cum se cuvine; căci auzind de tine Elisabeta din părţile Banatului, venind la mănăstire să-ţi aducă închinăciune şi rugă fierbinte nu s-aînvrednicit de mila ta până ce mâna ei dreaptă nu s-a umplut de un miros greu nemaiputând să-şi facă Sfânta Cruce. Atunci cu mare plângere şi-a mărturisit păcatul ce-l gândise, rugându-te pe tine Sfinte s-o ierţi, după multe lacrimi şi rugăciuni, s-a izbăvit vindecându-se.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce ai făcut pe Fecioara Cer şi dintr-însa ai strălucit ca soarele, bine eşti cuvântat în veci Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua înfrânării ai stins de tot cuptorul patimilor, Părintele nostru Ghelasie, cu bună credinţă strigând: popoare preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-a auzit de minunile tale, Sfinte Ghelasie, în toate părţile şi creştinii de pretutindenea vin cu mare evlavie şi după credinţa lor le împlineşti cererile făcute cu multă stăruinţă.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Un eretic din Cacova Aiudului, fiind paralizat se purta în cârje. Auzind de vindecările ce se fac la Râmeţ, a cerut să fie adus la mănăstire. Aici rugându-se Sfântului să-l ajute, a făgăduit lepădarea de credinţa eretică şi trecerea la ortodoxie. Şi prin lucrarea lui Dumnezeu mare minune s-a săvârşit căci atingându-se de capul tău îndată s-a simţit sănătos cu trupul şi aruncând cârjele a mers pe picioarele lui acasă, trecând cu toată familia sa la credinţa ortodoxă.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu mare bucurie, Sfinte, te lăudăm pe tine, că te avem ca pe o comoară de mare preţ în această mănăstire, pe care o binecuvintezi cu multe daruri, pentru care Îl slăvim pe Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Râu pururea Curgător ne izvorăşti nouă celor ce alergăm cu credinţă la tine, Preacurată şi cei care ne împărtăşim de har din destul, lăudăm naşterea ta şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător mare, Părinte, te-ai arătat că nu suferi să vezi nedreptatea şi urâciunea de patimi în locul sfânt al mănăstirii. Pe cei cuprinşi de gânduri necredincioase îi îndepărtezi de la acest locaş sfânt, ca pe unii ce nu răspund chemării la viaţa călugărească.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătruns de sfinţenia vieţii şi în sărăcie trăind Părinte, toţi credincioşii de pe aceste meleaguri se mirau de dosădirea cu nevoinţe aspre a trupului tău şi cu multă evlavie şi smerenie ascultau poveţele tale Sfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Părinte Ierarhe Ghelasie, de la sfântul tău sicriu izvorăşte bună mireasmă care poartă duhul sfinţeniei tale în sufletele vieţuitoarelor. Şi închinându-ţi-se ţie, dau slavă lui Dumnezeu, Cel Care te-a încununat cu alese virtuţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată Fecioară, Poarta Cuvântului, Maica Dumnezeului nostru roagă-te să ne mântuim noi şi tot neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii.

SEDELNA, glas 1. Podobie: Mormântul Tău...

Urând desfătările acestei lumi şi iubind din suflet numai pe Hristos, vrednicule de cinstire, Sfinte Ghelasie, ai socotit pustiul ca pe o cetate bună de locuit. Deci petrecându-ţi timpul în cugetări sfinte de folos obştii, te-ai arătat înger, vieţuind în trup, pentru care te cinstim cu evlavie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţile fecioriei tale...,

Părăsind avuţia cea pământească şi slava cea trecătoare, ai dobândit, Părinte Ghelasie, avuţia cea cerească şi nepieritoare. Pentru aceasta strigăm către tine: pomeneşte-ne şi pe noi ca unul care ai îndrăzneală către Dumnezeu, Părinte Ierarhe Ghelasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Vie Nelucrată Fecioară, ai odrăslit Strugurele cel Prea Frumos care izvorăşte nouă Vinul mântuirii şi veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, ţie, ca pe o Pricinuitoare a tuturor bunătăţilor, pururea îţi strigăm: Bucurate cea Plină de dar, Domnul este cu tine.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţile fecioriei tale...,

Curata şi cea Neispitită de nuntă, Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort şi Răstignit pe Cruce ca o Maică plângând striga: Ce Ţi-a răsplătit adunarea iudeilor cea fără de lege, care s-a bucurat de binefacerile Tale, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea dumnezeiască.



Nessun commento:

Posta un commento