mercoledì 24 giugno 2015

Sinaxar 24 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.


Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de "Apostol al daco-romanilor".

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Nessun commento:

Posta un commento