venerdì 17 luglio 2015

Canon de rugăciune către Sfinții Țari Mucenici Romanov: Nicolae și Alexandra și fiii lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei



Cântarea 1
Glasul al 6-lea: Irmos: Pe Cel Ce a acoperit...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

O, purtătorule de cunună, Nicolae, dimpreună cu mulțimea mucenicilor, cu Țarina, cu pruncii și cu slugile, dinaintea Cerescului Tron al lui Hristos aflându-vă, trimiteți nouă de sus luminare, ca strălucind în întunericul împietritelor noastre inimi, să putem slăvi cu bucurie cinstita voastră pomenire!

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Acum s-a împlinit prorocia Starețului din Sarov, căci Dumnezeu a proslăvit pe cel care pe Stareț îl proslăvise oarecând, Biserica Rusiei proslăvind pe Țarul ei cel multpătimitor. Pentru care ne și rugăm, dimpreună cu Sfântul Serafim, ca harul Duhului Sfânt să-l dobândim asemenea.

Slavă...,

Inima împăratului este în mâna Domnului, zice Domnul. Iară tu, robul lui Dumnezeu, cel uns, ai zis: „Nu numai viața mea, ci soarta întreg pământului rusesc, în mâna Domnului se află.”

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Tu ești puterea noastră, tu lauda și veselia noastră, nebiruită Mijlocitoare, Doamnă și Apărătoare a pământului rusesc. O Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te dimpreună cu Sfinții Țari Mucenici Mult-pătimitori și cu toți Noii Mucenici, să se mântuiască sufletele robilor tăi.

Cântarea a 3-a
Irmosul: Pe Tine, Cel Ce pe ape...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Văzându-ți țara sfâșiată și pângărită de cei fără-deDumnezeu, o, Cuvioase Țarule, cu amar ai plâns din adâncul inimii, ca Ieremia - Proorocul oarecând, cu amar suspinând și rugându-te pentru norodul ce păcătuise: „Atotmilostive Doamne, să nu părăsești pe cei care m-au părăsit!”

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Pe pământ ai flămânzit și ai însetat după neprihănirea cea dumnezeiască, pentru care ți-ai și dat cu smerenie viața, Nicolae, Dreptule. Iar acum, de preaplinul Cereștii Împărății desfătat fiind, în locașurile ei veșnic te-ai sălășluit.

Slavă...,

Vindecări și minuni revărsați din Ceruri, Sfinților Țari Mucenici Mult-pătimitori, peste norodul care cu credință către voi aleargă. Pentru aceasta, cu rugăciunile voastre, și durerea noastră în bucurie preschimbați-o!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe tine te știm liman și acoperământ ceresc, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu. Mântuiește-ne și ne apără cu ajutorul tău, tu una Cea de toți cântată!

Sedealna
glasul al 4-lea:

Când mulți din frații noștri au lepădat pe Dumnezeu și poruncile Lui, ridicându-se împotriva Domnului și-a unsului său, aprinsu-s-a mânia lui Dumnezeu asupra pământului rusesc. Dragostea multora răcindu-se, frate pe frate a ucis, iară poporul rus împrăștiat a fost pe fața pământului întreg. Bisericile neau fost pângărite, foametea ne-a pustiit, străinii ne-au cotropit și urâți am ajuns între neamuri. Iar acum, pricepând acestea, din nimi înfrânte strigăm cu pocăință: Iartă-ne și ne miluiește, Dumnezeule, după mare mila Ta; fărădelegea noastră o șterge și revarsă asupra țării rusești, pentru mijlocirile Sfinților Tăi Mucenici Mult-pătimitori, iertare de păcate, pace și mare milă (de două ori).

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

O, Maica Luminii cea plină de dar, roagă pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca iarăși să așeze pământul nostru pravoslavnic, în pace și în belșug să-l țină, și de războiul cel dintre noi să îl păzească, Sfânta Sa Biserică întărindu-o și de necredință, dezbinare și învățătura cea greșită păzindu-o pe dânsa!

Cântarea a 4-a
Irmos: Deșertarea Ta cea Dumnezeiască...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu sărăcia duhului te-ai îmbogățit, Sfinte Nicolae, iar Domnul vrednic te-a făcut nu doar de împărăția pământească, ci și de cea cerească.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cuprins ai fost de întristare, purtătorule de cunună, Nicolae, văzând orbirea norodului care de împăratul cel Ceresc s-a lepădat, precum și de cel pământesc.

Slavă...,

Cu bărbăție punându-ți nădejdea întreagă în Dumnezeu, încă din zorii domniei tale, și multele suferințe răbdându-le ca un alt Iov, răsplată ai dobândit însutită în Ceruri, unde acum te desfătezi, Sfinte Tarule Mucenice!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Deschide-ne nouă porțile milostivirii celei iubitoare, Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să fim izbăviți noi de tot necazul și durerea, și neîncetat să îți cântăm unele ca acestea, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Cântarea a 5-a
Irmos: Văzând lumina cea neapusă...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Făcător de pace te-ai arătat, Sfinte Țarule Nicolae, pacea lumii întregi căutându-o, mii de oameni mântuind și apărând în patria ta și pretutindeni. Pentru aceasta, fiu al lui Dumnezeu teai chemat, după cuvântul Domnului.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Surghiun ați îndurat, ocară și prigoană, și tot cuvântul rău împotriva voastră s-a grăit, Sfinților Mucenici Multpătimitori. Bucurați-vă, dar, și vă veseliți foarte, că multă plată ați aflat în Ceruri.

Slavă...,

Slujitorii tainei fărădelegii, cunună de spini împletind, pe fruntea ta au așezat-o, cap împărătesc, Mucenice Nicolae. Pierit-au, însă, faptele lor în veac.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

În noroiul păcatelor căzuți zăcând și furtuna fărădelegilor înecându-ne, către tine strigăm, Doamnă, noi, robii tăi, căci pe Mântuitorul nostru ai născut cu trup. Caută, deci, spre noi, și ne izbăvește de patimile cele stricătoare de suflet.

Cântarea a 6-a
Irmos: Prins a fost, dar nu s-a ținut...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Păzitor întreg neamului celui drept-slăvitor te-ai arătat, Nicolae, Alesule al lui Dumnezeu, și îndrăzneț apărător al slavilor, ajutându-i în necazuri după cum fratele pe frate ajută.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

O, fiule credincios al Sfintei Biserici, râvnitor te-ai arătat al proslăvirii sfinților și ziditor de biserici, căci cu podoabă ai înfrumusețat sfintele mănăstiri, și cu binefaceri ai miluit Țara Sfântă și Muntele cel Sfânt al Athonului, ca un păzitor al luminii celei drept-măritoare și al cinului celui călugăresc.

Slavă...,

Prin viețuirea și lucrarea voastră, faptele dragostei săvârșind din destul, pilde v-ați făcut creștinilor, Sfinților Mucenici împărătești, de Dumnezeu încununați, Țarule Nicolae și Țarină Alexandra, căci pe Hristos Dumnezeul nostru, Piatra de temelie a Bisericii, în capul unghiului L-ați așezat.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

La tine alergăm, împărăteasă Doamnă, a credincioșilor Apărătoare și în tine punem nădejdea mântuirii noastre. O, Preasfântă Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, nu trece cu vederea rugăciunea noastră.

Condac
glasul al 8-lea:

Voi, care ați fost aleși de Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care din neamul țarilor Rusiei coborâți, Drept-credincioșilor Mucenici, care ați pătimit cu sufletul și cu trupul moartea cea pentru Hristos, și cu cereștile cununi v-ați încununat; către voi ca și către niște păzitori ai noștri plini de har, cu dragoste strigăm, cântare de mulțumire aducând: Bucurați-vă, Mult-pătimitorilor, împărăteștilor Mucenici, mijlocitori fierbinți ai Sfintei Rusii dinaintea lui Dumnezeu!

Icos

Strălucirea slavei și a cuvioșiei comoară, dimpreună cu purpura și coroana cea de mult preț purtându-le, cu milostivire și cu dreptate v-ați împodobit, credința, nădejdea și dragostea cele către Dumnezeu până la moarte vădindu-le. Către voi ca și către niște păzitori ai noștri plini de har, cu dragoste strigăm, cântare de mulțumire aducând: Bucurați-vă, Multpătimitorilor, împărăteștilor Mucenici, mijlocitori fierbinți ai Sfintei Rusii dinaintea lui Dumnezeu!

Cântarea a 7-a
Irmos: Negrăită minune! Cel Ce a...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca niște părinți iubitori de fii ați cercetat pe ostașii cei răniți, și ca de cei născuți din voi v-ați îngrijit, Sfinților Țari Mucenici, cu dragoste mângâindu-i și cu lacrimi înrourându-le mormintele.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Pildă v-ați făcut de virtuoasă viețuire în Sfânta Taină a Cununiei, în cuvioșie crescânduvă pruncii, Sfinte Țarule Nicolae și Țarină Alexandra, ca pe o cerească grădină tocmindu-vă casa. Pentru aceasta vă bucurați acum în Ceruri, cu pruncii voștri dimpreună!

Slavă...,

În culmea slavei omenești aflându-te, Sfinte Nicolae, și ca pe un nimic socotindu-o, slava cea cerească o ai râvnit-o mai mult, pentru care s-a și nevoit sufletul tău până la moarte.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, înviază mintea noastră cea de multe patimi omorâtă și întărește-ne ca să lucrăm cele plăcute lui Dumnezeu, ca astfel să ne învrednicim să te mărim pe tine, Apărătoarea neamului celui creștinesc.

Cântarea a 8-a
Irmos: Spăimântează-te, înfricoșându-te, cerule...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Sfinții lui Dumnezeu vestindu-vă mai dinainte sfârșitul cel mucenicesc, precum Agav, proorocul, lui Pavel oarecând, nici voi, Sfinților Mucenici și Mult-pătimitori împărătești nu v-ați spăimântat, neabătându-vă la dreapta ori la stânga de pe cale, ci cu bărbăție înaintând, ați privit pururea la Hristos, Cel Ce credința voastră o a desăvârșit.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

În vremea pătimirii voastre, Sfinților Mucenici, nu v-ați lepădat de Calea Adevărului și a Vieții, de Hristos Dumnezeul nostru, ci nespăimântându-vă de cei ce cu ură luptau împotriva Lui, răbdând până la capăt, ați urmat căii celei împărătești, dobândind viața cea de veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Vai nouă, care am călcat legământul părinților noștri, necredincioși arătându-ne neamului împărătesc rânduit să stăpânească peste noi cu binecuvântarea Sfintei Biserici. Că iată, astfel ne-am abătut de la calea lui Dumnezeu. Iartă-ne, Doamne, de toate cele câte am făcut și milostivește-Te spre noi, pentru rugăciunile Sfinților Mucenicilor Tăi Multpătimitori!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe tine singură te știm Apărătoare, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Roagă-te, dar, neîncetat pentru noi, ca să dobândim pocăința și îndreptarea, că tu ești nădejdea și limanul sufletelor noastre.

Cântarea a 9-a
Irmos: Nu te tângui, Maică...

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Să învieze Sfânta Rusie, Doamne, cu rugăciunile Sfinților Tăi Mucenici, Țarii cei Mult-pătimitori și ale tuturor Noilor Mucenici și să se risipească degrabă vrăjmașii ei, și să piară de la fața ei toți cei ce o urăsc pe dânsa, de acum și până în veac.

Stih: Sfinților Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Țarul și Suveranul nostru toată nădejdea în Domnul și-a pus. Pentru aceea și noi, asemenea, să ne rugăm Dumnezeului nostru cu nădejde, ca prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfântului Mucenic Nicolae, să adeverească Domnul pământul cel rusesc întru dreapta credință și să mântuiască sufletele noastre.

Slavă...,

Primiți puțina noastră rugăciune, Sfinților Mucenici Mult-pătimitori, ca pe o slăvită cântare după vrednicie, precum a primit Hristos, oarecând, cei doi bani ai văduvei. Să nu ne treceți cu vederea pe noi, cei netrebnici și de patimi luptați, umili cinstitori și închinători ai voștri.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Sub împărătescul tău Acoperământ se mântuiesc robii tăi, Preacurată, de orice rău fiind păziți. Că pe tine singură te-am aflat ajutor în nevoi, în întristări, în mângâiere și în lupte, pricină de biruință.


Nessun commento:

Posta un commento