Acești doisprezece Sfinți Mucenici au pătimit pentru Hristos în Cezareea Palestinei, pe vremea împărăției lui Maximilian – Galeriu (305-311).
Cel dintâi cu rânduiala era Sfântul Pamfil, care era de neam din Beirut, bărbat vestit și preot al cetății. Acesta învățase multă carte, și, părăsind averea și casa părintească, s-a făcut ucenic lui Pieriu, care urma lui Origen, la marea școală din Alexandria. Acest Pamfil a înființat în Cezareea Paleslinei o mare bibliotecă, de peste trei mii de cărți, pe care a dăruit-o bisericii de acolo. A întemeiat, tot acolo, și o școală, în care se învăța duhovniceasca filosofie a Sfintei Scripturi, pe care a copiato de mai multe ori și pe care a răspândito în dar. Vestit învățat fiind, era totodată împodobit și cu viața îmbunătățită. Și, așezându-se în Cezareea, măcar că se bucura de multă prețuire între oameni, el și-a împărțit averea la săraci și trăia în fapte bune, în smerenie și în înfrânare, propovăduind Evanghelia și aducând pe mulți la dreapta credință.
Faima credinței și înțelepciunii sale ajungând pretutindeni, și-a atras mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care-l închise și-l chinui în temniță, vreme de doi ani, iar după moartea lui Urban, prigonirea continuă sub dregătorul Firmilian. Și în temniță unde se afla Sfântul Pamfil se mai găseau închiși și alți creștini vrednici de laudă: Valent, diaconul din Ierusalim, bătrân înțelept și ascuțit la minte, care știa pe de rost Sfânta Scriptură și, Pavel din Ianina Palestinei, cel Fierbinte cu duhul, care suferise, mai înainte arderea focului pentru credință. Toți trei, îndurând chinurile, nu încetau a mărturisi pe Hristos.
Deci, au trecut, în vremea aceea, prin Cezareea, cinci tineri din Egipt, în drum spre țara lor. Și, mărturisind ei că sunt creștini, îndată au fost aruncați în aceeași temniță și au fost puși la chinuri, cu Sfinții Pamfil, Valent și Pavel. Nici unul din ei nu s-a clintit de la dreapta credință. Iar numele lor erau: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil.
Și fiind osândiți la moarte și popor mult adunându-se la vestea osândirii lor s-au ridicat glasuri din popor care strigau împotriva prigonitorilor. Deci, au fost prinși atunci: Porfirie, un tânăr de 18 ani, care fusese slujitor Sfântului Pamfil, Seleucus, care avusese înaltă dregătorie în oaste și, sclavul Teodul, chiar dintre casnicii dregătorului. Și au fost uciși, la porunca dregătorului Firmilian, cu înfricoșătoare moarte: unii, arși de vii, alții, junghiați și răstigniți, iar alții, prin tăierea capului.
Iar un oarecare Iulian, care încă nu se botezase, dar râvnea să se numere cu creștinii, om în trecere prin Cezareea și căutând o unealtă, fiind prins pe înserate că săruta trupurile Sfinților omorâți, a fost osândit să fie ucis și el, prin ardere de viu, împlinind astfel ceata celor doisprezece.
Și așa, cei doisprezece Prooroci și Apostoli, au stat cu Proorocii și cu Apostolii, înaintea lui Hristos Domnul, în cereasca împărăție, încununați cu cununile biruinței. Dumnezeului nostru slavă!
Nessun commento:
Posta un commento