Sfântul Meletie a fost de loc din Armenia cea mare, născut din părinți creștini și de neam, deprins în toate învățăturile cele din afară și în sfintele dogme ale credinței creștinești. Apoi s-a desăvârșit în toate faptele cele bune, iar pentru viața lui îmbunătățită, pentru dragostea lui cea înfocată și curată pe care o avea către Dumnezeu și către aproapele, precum și pentru blândețea, nerăutatea și smerenia sa, era iubit de toți. De aceea a fost silit de cei dreptcredincioși a primi ca un vrednic, păstoria oilor celor cuvântătoare.
Mai întâi s-a făcut episcop al cetății Sevastia, care este în Armenia, apoi a fost mutat în Veria Siriei. După aceea a fost ales arhiepiscop la scaunul Antiohiei în acest chip: fiind depărtat din scaun Macedonie, rău-credinciosul eretic și mincinosul păstor al Bisericii Constantinopolului, iar Evdoxie, arhiepiscopul Antiohiei, fiind, asemenea, amăgit cu părerile ariene, a poftit scaunul Constantinopolului pentru bogății - deoarece în împărăția lui Constantie, fiul marelui Consantin, Biserica Constantinopolului avea multe bogății, mai multe decât Antiohia și altele. De aceea, Evdoxie, defăimând scaunul Antiohiei, a început a-l căuta pe al Constantinopolului. De acest lucru înștiințându-se antiohienii, s-au mâniat foarte pe arhiepiscopul lor Evdoxie, pentru defăimarea Bisericii sale și l-au izgonit, iar el s-a dus și a luat scaunul Constantinopolului.
Atunci antiohienii, adunând sobor, făceau alegere cu judecată de obște pe cine să pună pe scaun în locul lui Evdoxie. Atunci între dânșii erau mai mulți arieni, care puteau mult; iar ortodocșii puteau mai puțin și erau trecuți cu vederea, fiind numiți eustatieni, după numele Sfântului Evstatie care fusese mai înainte episcop al Antiohiei și care pătimise izgonire pentru bună credință. În acel sobor se purta prin gurile tuturor numele Sfântului Meletie și toți voiau să-l aibă arhiepiscop, dar mai ales arienii îl doreau pentru că îl socoteau că este de un cuget cu dânșii și nădăjduiau că va aduce la aceeași părere a lor și pe eustatieni și pe toată Antiohia o va învăța dogmele ariene.
Ei au întărit judecata alegerii de obște cu iscăliturile lor și au încredințat-o Sfântului Eusebie, episcopul Samosatelor, bărbatul cel dreptcredincios care a fost la soborul acela, și trimițând rugăminte la Sfântul Meletie, cu împărăteasca voie, l-a adus în Antiohia cu cinste și întimpinare de popor. Intrarea în cetate o descrie Teodorit, episcopul, astfel: marele Meletie, fiind chemat de împărat, și apropiindu-se de Antiohia, i-au ieșit în întâmpinare toți câți erau slujitori bisericești, precum și toată mulțimea cetățenilor. Erau până și evreu și pagini, care doreau să vadă pe slăvitul Meletie. Astfel a fost pus Sfântul Meletie pe scaunul arhiepiscopiei din Antiohia, ca un bărbat vrednic, înțelept și sfânt. Pentru care, Sfântul Epifanie, care a fost pe vremurile acelea, grăiește, fericindu-l cu laude și zicând așa: "Cu cinste mare a fost adus la noi bărbatul acela (Sfântul Meletie), despre a cărui slavă străbătuse vestea pretutindeni. Căci viața lui era statornică, cinstită iar obiceiurile alese; de aceea era iubit de popor, pentru viața sa neprihănită, care era povestită cu laude dumnezeiești de către toți".
Atât era de iubit și atâta evlavie avea poporul pentru dânsul, încât se povestește despre el că la început, după ce a intrat în cetate, l-au primit antiohienii cu atâta evlavie și credință, încât fiecare dintre dânșii numea pe copii după numele sfântului, socotind că prin numirea aceea îl are pe însuși sfântul în casa sa. Maicile, lăsând pe părinți, pe moși, pe strămoși, puneau numele copiilor lor după al fericitului Meletie, căci biruia evlavia. Copiii născuți, nu numai din dragostea cea firească ci și din așezământul acela, erau iubiți de părinții lor, pentru că chiar numele lui era podoaba rudeniei și întemeierea păcii, iar cei ce se numeau ca dânsul, aveau mare mângâiere. Precum cineva ar fi șezut în întuneric și aprindea acum mai multe făclii în casa sa, tot astfel, cu adevărat, numirea aceea, intrând ca o lumină în cetate, prin numele fericitului Meletie, dădea strălucire tuturor, mărind evlavia către sfânt. Căci, necontenit pomenindu-se numele lui, aveau și pe sfânt în suflet, izgonitor a toată patima dobitocească și a gândului celui rău. Atât de mult se simțea acest lucru, încât pretutindeni, pe uliți, în târg, prin țarini și în alte locuri răsuna numele acesta. Dar nu numai cu numele sfântului s-a făcut aceasta, ci încă și cu închipuirea trupului. Căci ceea ce s-a făcut cu numele, tot așa s-a făcut și cu icoana lui, pentru că pe pecețile inelelor, scrisorilor, pe pahare, pe pereții camerelor, pretutindeni, mulți au închipuit acea icoană a sfântului că nu numai să audă sfânta lui numire, dar și pretutindeni să vadă închipuirea icoanei sale și să aibă îndoită mângâierea pentru amintirea lui. Atât era de cinstit numele lui înaintea antiohienilor și atâta elavie aveau ei către dânsul, pentru fapta bună și mare, precum și pentru smerenia și blândețea lui.
Sfântul Meletie, ocupând scaunul Antiohiei, mai întâi învăță pe popor viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, netezind în inimile lor calea cea îndărătnică, spre dreapta credință. Căci sfântul aștepta, că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile cele rele, smulgând spinii și ciulinii din holdele inimilor, să semene în ele mai cu înlesnire semințele dreptei credințe. Atunci și pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim în Antiohia, l-a hirotonisit diacon. Sfântul Ioan Gură de Aur, care pe acea vreme era încă copil, învățând carte și ieșind în întâmpinarea Sfântului Meletie, împreună cu vârstnicii săi și cu tot poporul, a primit Sfântul Botez de la dânsul, iar mai pe urmă a scris despre el și cuvânt de laudă.
După luarea scaunului Antiohiei, la 30 de zile, sfântul a fost izgonit din biserică de către ereticii care vrășmășeau asupra adevărului; pentru că tot poporul, dorind să știe cu încredințare de care mărturisire se ține arhiepiscopul lor cel nou și cu aceasta supărându-l mult, Sfântul Meletie a făcut în biserică propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu către popor, preamărind credința cea întărită în Niceea, la întâiul Sinod ecumenic a toată lumea. Apoi a mărturisit că "Fiul este de o ființă cu Tatăl" și făcător a toată făptura. Astfel învățând sfântul pe popor, cu mare glas, iar arhidiaconul Antiohiei fiind amăgit cu eresul lui Arie, apropiindu-se de episcopul său, i-a astupat gura cu mâna, ca să nu mărturisească, nici să învețe credința cea dreaptă. Sfântul, având gura astupată cu palma arhidiaconului, a întins mâna către popor și prin degetele mâinii a mărturisit Sfânta Treime, mai bine decât cu gura, căci a arătat mai întâi trei degete, închipuind cele trei fețe dumnezeiești. Apoi, strângându-le, a arătat numai un deget, închipuind o singură dumnezeire.
Arhidiaconul, văzând aceea, a lăsat gura sfântului și i-a apucat mâna, oprind-o de la o închipuire ca aceea a Sfintei Treimi. Iar sfântul, având gura slobodă și dreapta fiindu-i ținută, binecuvânta Treimea într-o unime și unimea în Treime și sfătuia poporul care asculta că să se țină de mărturisirea cea întărită de Sinodul de la Niceea. Și îi încredința că cel ce leapădă dogmele Sinodului din Niceea, acela cu adevărat este rătăcit cu totul. Arhidiaconul, astupând iarăși gura arhiepiscopului, nu-l lăsa să închipuie nici prin degete Treimea; iar arhiereul, smucindu-se, învăța poporul, când cu gura, când cu degetele.
Atunci, cei dreptcredincioși, care de eretici se numeau eustatieni, s-au veselit cu bucurie negrăită, văzând pe un arhiereu ca acela, dreptcredincios, stând pe scaunul apostolesc și, de bucurie strigau, ajutând păstorului lor în dreapta credință. Arienii s-au mâniat, s-au mâhnit și au izgonit din biserică pe arhiereul lui Dumnezeu și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic Savelian. Apoi au îndemnat pe împăratul Constantie să-l izgonească pe Meletie la surghiunie, în patria lui, Armenia. Și, când era să-l izgonească din cetate arienii, - căci cu cuviință este și aceasta a nu o trece cu vederea, pentru folosul ascultătorilor -, șezând ighemonul în caretă, iar pe sfânt punându-l lângă dânsul, a trecut prin mijlocul cetății, ca să-l scoată din cetate și să-l ducă la surghiun. Creștinii, nesuferind despărțirea de sfânt, azvârleau asupra ighemonului pietre din toate părțile, voind mai bine să se lipsească de viața aceasta, decât să se despartă de sfânt. Dar ce a făcut fericitul Meletie? Văzând azvârliturile pietrelor asupre ighemonului, a acoperit cu hainele sale capul voievodului, rușinând pe vrăjmași, iar pe ucenicii săi îi învăța să se arate răbdători față de rele și cu nepomenire de rău către cei ce ne fac nedreptate. În locul lui, în Antiohia au ales pe oarecare Evzoie, apărător al dogmelor lui Arie, care era în rânduiala diaconiei.
Sfântul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzând tulburarea făcută de eretici în Biserica Antiohiei și nevinovată chinuire a Sfântului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost jale. Deci, sculându-se, a ieșit din Antiohia, nespunând nimănui și s-a dus în cetatea sa. Atunci și-au adus aminte arienii, că alegerea cea de obște a Sfântului Meletie a fost întărită de mâinile tuturor și se temeau, că nu cumva, prin aceea, să fie mustrați cândva la sobor, căci singuri într-un glas alegându-l episcop, îndată l-au și izgonit. De aceea, au rugat pe împăratul ce era atunci în Antiohia să trimită după Evsevie, ca să facă acea judecată ce i se încredințase lui. Împăratul îndată a trimis în urma Sfântului Evsevie, cu cai de olac. Ajungând trimișii pe episcopul Evsevie și spunându-i împărăteasca poruncă, episcopul a răspuns: "Judecata cea de obște ce mi s-a încredințat o voi face, numai când toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna la un loc".
Întorcându-se trimișii la împărat, s-a mâniat împăratul foarte și a trimis a doua oară, scriind cu asprime și poruncind de nu va voi să facă aceea judecată, să i se taie mâna dreaptă. Dar aceasta a scris-o, ca să înfricoșeze pe sfântul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă lucrul acesta. Ajungând iarăși trimisul împărătesc pe Sfântul Evsevie, dându-i împărăteasca scrisoare cea aspră, el a citit-o îndată și a întins amândouă mâinile spre tăiere, zicând: "Nu numai dreapta, ci și stânga tăiați-o, iar judecata prin care se mustră răutatea și fărădelegea ariană n-o voi face". Deci s-a întors trimisul iarăși în deșert. Împăratul, auzind un răspuns că acesta, s-a mirat foarte de bărbăția și de statornicia lui cea tare și mai pe urmă îl lăuda înaintea tuturor.
După izgonirea Sfântului Meletie din scaunul său, s-au despărțit cu totul credincioșii de arieni, căci, luând ei o biserică din afara cetății, la locul ce se numea Pălea, acolo își săvârșeau slujbele, având preot pe unul Paulin. După câțiva ani a murit Constantie, împăratul, și după dânsul a venit Iulian Paravatul. Acesta, la începutul împărăției sale, fățărnicindu-se că este dreptcredincios, pe toți episcopii care au fost izgoniți i-a lăsat liberi, poruncindu-le să se întoarcă în scaunele lor.
Atunci și Sfântul Meletie s-a întors din surghiun în Antiohia, dar a găsit Biserica dreptcredincioșilor despărțită în două - pentru că o parte, mai înainte de venirea lui, alegând la episcopie pe Paulin, preotul cel pomenit mai sus, s-au despărțit de cei ce așteptau întoarcerea lui Meletie. Aceia se numeau paulieni, iar ceilalți meletieni, mai ales cei ce se întorseseră de la eresul lui Arie la dreapta credință, prin învățătura Sfântului Meletie. Pe care paulienii nu-i primeau întru împărtășirea lor din două pricini: întâi că erau botezați de arieni iar al doilea că Sfântul Meletie era ales de arieni, la arhiepiscopia Antiohiei. Cu toate că amândouă părțile acelea păstrau credința cea adevărată, totuși, pentru niște pricini ca acestea se despărțiseră. Venind sfântul, se îngrijea pentru pacea bisericească, adică cum ar putea iarăși să unească turma cea despărțită. Însă episcopia lui Paulin nu o lepăda, ci o cinstea, fiind acela blând și cu inima smerită și singur povățuia turma cea nouă, de la arieni, la dreapta credință.
După ce, însă, nelegiuitul Iulian s-a întărit în împărăție, s-a lepădat pe față de Hristos și s-a închinat idolilor. Atunci sfântul iarăși a fost izgonit din Antiohia, pentru că în acea vreme s-a ridicat prigonire asupra creștinilor prin toată lumea și mai ales în Antiohia. Căci acel nelegiuit împărat, cu puterea sa ostășească mergând în Persia, a venit și în Antiohia. Aici aducea multe jertfe idolului Apolon, care era în locul ce se numea Dafne, înaintea cetății Antiohiei, unde erau puse și moaștele Sfântului mucenic Vavila, cu cei trei prunci. Deci, întreba împăratul pe necuratul zeu Apolon, care dădea răspunsul la oameni: "Birui-voi pe perși?" Însă idolul nu-i răspundea nimic. Pentru că, de când se adusese în acel loc moaștele Sfântului Vavila, a fugit diavolul de acolo și tăcea idolul cel ce grăia multe mai înainte, căci diavolul răspundea printr-însul.
Mâhnindu-se împăratul de tăcerea zeului, s-a înștiințat de la slujitorii cei de acolo că din cauza moaștelor lui Vavila a amuțit Apolon și îndată a poruncit împăratul galileenilor - astfel numindu-i pe creștini - ca să ia de acolo moaștele acelea. După luarea lor, a căzut foc din cer peste capiștea lui Apolon și a ars cu idol cu tot. De acest lucru umilindu-se necurații slujitori, de rușine și de jale, au adus năpasta asupra creștinilor, zicând împăratului că galileenii, din ură, au aprins, noaptea, capiștea lui Apolon. Deci împăratul, umplându-se de mânie, a poruncit să le facă rău creștinilor și a fost izgonit din cetate Sfântul arhiepiscop Meletie, iar alții, fugind, se ascundeau. Atunci și cei doi sfinți presviteri din Antiohia, Evghenie și Macarie, au fost chinuiți, precum și Sfântul Artemie.
Dar, pierind cu sunet urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian și după el venind la împărăție dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos Iovian, Antiohia iarăși a avut păstor pe Sfântul Meletie, învățătorul credinței. Iar împăratul Iovian îl cinstea și-l iubea foarte mult pe sfânt; de aceea sfântul era foarte temut de arieni. Atunci, unii din episcopii lor s-au învoit, deși cu fățărnicie, la dreapta mărturisire, numai și numai ca să fie plăcuți împăratului și lui Meletie, arhiepiscopul Antiohiei. În acea vreme s-a făcut sinodul local în Antiohia de către Sfântul Meletie și Evsevie al Samosatelor, la care arienii au mărturisit cuvântul că Fiul este de o ființă cu Tatăl, precum și credința cea întărită la sinodul de-a toată lumea în Niceea, însă tot cu fățărnicie, căci, murind degrab împăratul Iovian, iar după el venind Valens, ereticii iarăși s-au întors la a lor credință, amăgind și pe împărat, prin soția sa Domnica.
Atunci iarăși Biserica celor dreptcredincioși se persecuta și păstorii ei se izgoneau. Căci petrecând acel rău credincios împărat Valens în Antiohia nu puțină vreme și întărind eresul arian, a izgonit pe preasfințitul arhiepiscop Meletie, fiind îndemnat de arieni și a fost sfântul în izgonire până la pieirea lui Valens.
După Valens a venit împărat drept credinciosul Grațian. Atunci ortodocșii arhierei au fost eliberați de la surghiunie, prin împărătească poruncă și fără de opreală și-au luat scaunele.
Sfântul Meletie s-a întors iarăși în Antiohia, la scaunul său, a treia oară, iar între credincioși se făcea dezbinare, pentru cei doi arhierei, Paulin și Meletie, unii ținându-se de cel dintâi, iar alții de celălalt, înstrăinându-se unul de altul. Sfântul însă punea multă sârguință ca desăvârșit să facă pace între dânșii. În acea vreme, drept credinciosul și de Hristos iubitorul împărat Grațian a dat împărătească poruncă în toată stăpânirea sa, să se ia biserica de la arieni și să se întoarcă dreptcredincioșilor. Cu acea împărătească poruncă a venit în Antiohia un boier, anume Sapor.
Atunci, Sfântul Meletie a grăit episcopului Paulin, fiind de față acel boier: "Deoarece și mie mi-a încredințat Domnul grija pentru oile acestea și tu ți-ai separat o parte dintr-însele, deși oile nu se deosebesc între ele, având dreapta credință, deci, să unim turma, O! prietene, și să depărtăm gâlceava pentru întâietate. De aici încolo vom paște împreună oile cele cuvântătoare, purtând grijă de obște pentru dânsele. Iar dacă scaunul naște gâlceava între noi, mă voi sârgui s-o pierd, pentru că voi pune pe prestol dumnezeiasca Evanghelie și voi face ca amândoi să ședem de părțile Evangheliei. De voi sfârși eu mai întâi viața vremelnică, vei paște turma tu, singur, prietene. Iar de se va întâmpla sfârșitul tău mai întâi, eu singur, după puterea mea, voi avea grijă de oi".
Acestea cu dragoste le-a spus înainte Sfântul Meletie, cel mai blând dintre toți. Dar Paulin nu s-a învoit la aceasta. De aceea boierul Sapor a înștiințat pe împărat și, prin poruncă de la dânsul, a luat Biserica Ortodoxă precum și celelalte biserici de la arieni și le-a dat Prea sfințitului Meletie. Paulin a rămas păstor numai pe acele oi, pe care de la început le-a deosebit pentru el.
Luând Sfântul Meletie scaunul său, la care a fost ales de la început cu bunăvoirea tuturor, a cârmuit bine păstoria sa, în pace și în liniște, până la fericitul său sfârșit, neputând mai mult arienii să se ridice și să facă rău Bisericii lui Hristos și păstorilor celor buni ai ei. Mai ales Sfântului Meletie care, prin dreapta credință și prin sfânta sa viață, strălucea ca soarele, luminând Biserica și întunericul eresurilor izgonindu-l. Prin a lui povățuire și învățătură și prin chipul vieții celei neprihănite, mulți din Antiohia au sporit în fapte bune și în credință și s-au făcut desăvârșiți luminători ai Bisericii.
Unul ca acesta era Flavian, care, după Meletie, a luat scaunul lui. Apoi Acachie, care a fost mai pe urmă episcop în Varia, Teodor al Tarsului și Elpidie, economul lui Meletie, dar în urmă episcop în Laodicea. Și, mai ales, Sfântul Ioan, care s-a numit apoi Gură de Aur, fiind pus de dânsul în rânduiala diaconiei și Vasile, prietenul lui, nu cel din Cezareia, ci altul cu același nume și mai tânăr de ani, născut în Antiohia, de o vârstă cu Sfântul Ioan. Aceștia și mulți alții, povățuindu-se prin Sfântul Meletie, împodobeau Biserica lui Hristos și o luminau, fiecare la locul lui, fiind că o făclie în sfeșnic.
În zilele acestui sfânt Meletie, în părțile Siriei, în care se află și Antiohia, a început nevoința și Sfântul Simeon, care mai pe urmă s-a suit pe stâlp. Dar mai întâi s-a urcat pe un deal înalt și s-a ferecat cu un lanț de fier, precum se scrie în viața lui. Auzind de dânsul, Sfântul Meletie s-a dus la el și, văzându-l ferecat, i-a zis: "Poate omul și fără obezi să se stăpânească pe sine și nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia și înțelegerea". Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit și, scoțând obezile, s-a legat cu voia sa liberă, ca de bună voie să fie legat pentru Iisus Hristos.
Nu cu mulți ani mai înainte de sfârșitul fericitului Meletie, a împărățit drept credinciosul Teodosie, care mai înainte era la împăratul Grațian, voievod cinstit și vestit pentru vitejia sa, biruind de multe ori cu slavă oștile barbare. Acela, mai înainte de luarea împărăției, a văzut odată în vedenie pe arhiepiscopul Antiohiei, pe acest sfânt Meletie, pe care nu-l văzuse niciodată la arătare, ci numai auzise de dânsul. Teodosie l-a văzut stând aproape de el, punând pe dânsul hlamidă și coroană împărătească. Deșteptându-se, a spus această vedenie unuia dintre casnicii săi și se mira ce va să fie aceasta. Dar nu după multe zile s-a împlinit acea vedenie, căci, Grațian împăratul, văzând că îi este cu neputință să cârmuiască Răsăritul și Apusul, pentru depărtare și pentru multele năvăliri barbare de pretutindeni, l-a ales părtaș la împărăție pe voievodul Teodosie, ca pe un bărbat bun, viteaz și dreptcredincios. Și, încredințându-i lui tot Răsăritul, pe care mai înainte îl stăpânea Valens, împăratul, el s-a dus la Apus. Teodosie, luând împărăția Răsăritului și biruindu-i pe goții ce năvăleau asupra Traciei, a venit la Constantinopol și dorea să vadă pe Sfântul Meletie, pe care îl văzuse în vedenie încoronându-l la împărăție.
În acea vreme prin conglăsuirea sfinților părinți cei mari și după învoirea dreptcredincioșilor împărați Grațian și Teodosie, a început a se aduna al doilea sobor a toată lumea, în Constantinopol; și erau chemți la sinodul acela episcopii din toată lumea, prin scrisori împărătești. Deci a venit și Preasfințitul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și a poruncit împăratul boierului și casnicilor săi ca nimeni să nu-i arate pe Sfântul Meletie, pentru că voia că singur să-l cunoască, din vedenia în care îi văzuse fața, și să știe mai cu încredințare cine este Meletie, bunul și blândul arhiereu, care în vis l-a încoronat la împărăție. Intrând episcopi mulți în palatul împărătesc, iar împăratul privind către dânșii, îndată a văzut și a recunoscut pe Sfântul Meletie, apoi lăsând pe toți la o parte, a alergat la dânsul, ca un fiu preaiubit, să-l vadă și, sărutându-i mâinile, pieptul, capul, spunea înaintea tuturor că l-a văzut în vedenie, punând pe dânsul împărăteasca coroană și porfiră, apoi făcea sfântului cinste mare, mai mult decât celorlalți arhierei.
În acel sinod, Sfântul Meletie a mulțumit pe toți prin semne ca acestea: neînțelegând arienii Sfânta Treime și dreapta credință, răzvrătiseră lumea prin păgâneasca lor învățătură. Atunci, sculându-se Meletie, dumnezeiescul bărbat, le-a arătat oamenilor care cereau învățătură de la dânsul trei degete, în chipul celor trei fețe ale Sfintei Treimi. Apoi, două degete împreunându-le și pe unul îndoindu-l, a binecuvântat pe popor și a ieșit de la dânsul foc ca fulgerul, apoi vrednicul de laudă a strigat: "Că trei ipostasuri înțelegem, însă numai despre o ființă vorbim". Astfel, pe toți minunându-i, a rușinat pe eretici, iar pe cei dreptcredincioși i-a întărit în credința cea dreaptă. Apoi a întărit chiar în sobor pe Sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, în scaunul patriarhiei Constantinopolului.
După puține zile, neisprăvindu-se încă soborul, Meletie, îmbolnăvindu-se, a adormit întru Domnul, pricinuind multă plângere împăratului, arhiereilor și la tot poporul dreptcredincios, care îl îngropară cu cinste. Mai pe urmă l-au dus în Antiohia, așezându-l aproape de Sfințitul mucenic Vavila, pentru apărarea cetății și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh este slăvit în veci. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento