Sfătuire Duhovnicească asupra celui de pe urmă veac

Sfătuire Duhovnicească

asupra celui de pe urmă veac

www.mirem.ro

SFĂTUIRE

DUHOVNICEASCĂ

în nouăsprezece capete

asupra celui de pe urmă

veac

X

Ieromonah Martirie Păduraru

© Society of Orthodox Studies

SPOUDON

Thessalonica - Greece

2005

Printed in Romania

„Caracterul lumesc al societăţii a fost lăsat să-şi pună amprenta asupra

misiunii ortodoxe, care dacă ar fi lăsată în direcţia aceasta, ar fi devenit,

pur şi simplu, o formă de protestantism de rit răsăritean -, adică ar fi

păstrat cîteva aspecte exterioare ortodoxiei, dar în esenţa ei nu ar fi fost

practic cu nimic

diferită de protestantismul lumesc devenit religie.”

(Cuv. Serafim Rose)

Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde,

a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mîntuire este din ce în

ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos

Dumnezeu-Omul. Acest Adevăr, omul modern, „omul nou” nu

îl mai primeşte, îl reinterpretează după criterii umanistraţionaliste,

căutîndu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii,

ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea

lui decăzută.

Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Părintele

Serafim Rose spune că „omul modern [a creat] un nou

dumnezeu, un dumnezeu modelat cît mai fidel după tiparul

noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una

dintre intenţiile primordiale ale gîndirii moderne a fost

aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu”. Aşadar

5

oamenii şi-au schimbat nu doar gîndirea despre Dumnezeu, ei

au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi,

născînd un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de

Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de

creştini.

Acest „dumnezeu” nu reproşează făpturii încălcarea

Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă,

nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeşte împotriva

adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca

jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile

necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare.

Nu indispune, nu supără, nu deranjează. Nu cere şi nu impune

un singur Domn şi Dumnezeu, un singur crez, un singur botez,

o singură învăţătură de credinţă, o singură Biserică, un singur

adevăr - viaţa şi moartea pentru Hristos. Acest „dumnezeu

liberal” care îngăduie şi pune totul mai presus de vieţuirea în

dreapta credinţă şi de mîntuire, executînd conştiincios ceea ce

cere democraţia şi societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor şi

al Mucenicilor - Hristos Cel Răstignit şi Înviat - Adevărul veşnic.

Este vicleana marionetă care, supunîndu-se orgoliului

îndreptăţirii şi revendicărilor, reformelor, inovaţiilor şi tuturor

capriciilor şi răzvrătirilor „drepturilor omului” – supune şi

manipulează el însuşi prin aceasta pe cei ce au lepădat povara

Crucii, străduindu-se să ofere omenirii chipul veşniciei şi al

desăvîrşirii în ţinutul blestemat al neodihnei acestei lumi

pămînteşti.

Iată cum locul Celui hulit şi batjocorit, lepădat şi alungat

dintre oameni pentru preamarea Sa iubire întru dreptate este

luat astăzi în conştiinţa societăţii de stăpînul veacului şi al

întunericului, de cel ce neizbutind odată să fie „dumnezeu” se

strecoară astăzi blînd, duios şi compătimitor în sufletele ateilor

„religioşi”, apostaţilor „creştini” şi nihiliştilor „ortodocşi” care

cred în mincinoasele făgăduinţe numite: pace, dragoste,

6

libertate, toleranţă, reconciliere, linişte, bucurie, fericire,

dezvoltare, confort, progres, cultură, artă etc.

Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc,

anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile

Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele,

canoanele, rînduielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de antidumnezeu

i se închină astăzi omenirea, în numele lui se

organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mîntuirea

creştinii şi doresc pacea păgînii. El va dărui unitatea tuturor

„religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii

Bisericii, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos,

evreii şi toate popoarele. Această „entitate” lipsită de identitate

teologică şi neîntemeiere dogmatică, ce împrumută cameleonic

numele tuturor dumnezeilor popoarelor păgîne dar şi al

adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce în ce mai

prezentă în întreaga lume, făcîndu-se simţită pînă şi în gîndirea

majorităţii ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, atinşi de

duhul lumesc al acestor vremuri. Ascunsă îndărătul numelui

Iisus Hristos însă în duhul acestei „divinităţi” (pentru

participanţii creştini) se organizează astăzi conferinţe,

seminarii inter-religioase şi se săvîrşesc rugăciuni şi slujbe

„comune” în care participanţi sunt nu doar creştinii, ci toţi cei

ce „cred” şi au o „religie”: evrei, budişti, hinduşi, musulmani,

iar dintre creştinii eretici: protestanţi şi neoprotestanţi, catolici,

greco-catolici, monofiziţi şi monoteliţi - fapte fără precedent în

istoria Bisericii!

Iată că la astfel de adunări nelegiuite sunt prezente şi

Bisericile Ortodoxe locale, care prin declaraţii îndrăzneţe şi

surprinzătoare aduc complimente necredincioşilor, încheie cu

rătăciţii apostaţi înţelegeri potrivnice Dumnezeieştilor Dogme,

Cinstitelor Canoane şi Sfintelor Soboare Ortodoxe. Pe temeiul

unei astfel de împăciuiri antihristice se organizează anual

excursii, tabere şi pelerinaje patronate de: centrele de turism

bisericeşti, laice or aparţinînd cultelor, confesiunilor şi religiilor

7

„surori”, itinerarii ce includ vizitarea aşezămintelor şi lăcaşurilor

neortodoxe precum: temple, moschei, sinagogi, „biserici”,

domenii, „catedrale”, case de rugăciuni, centre umanitare etc.;

se aduc elogii culturilor, tradiţiilor şi spiritualităţilor eretice şi

păgîne în publicaţii bisericeşti; se publică teze şi tratate ce

acomodează Ortodoxia după noile direcţii teologice elaborate

în cadrul întrunirilor ecumeniste; se creează noi criterii de

canonizare alcătuindu-se noi sinaxare, se reconsideră

necesitatea acriviei după noi principii minimalizînd importanţa

şi durata posturilor, se temeluiesc noi sărbători şi hramuri; se

aduc inovaţii umaniste în iconografie; se cenzurează texte şi se

revizuiesc rînduieli din cărţile de slujbă: Liturghier, Molitfelnic,

Ceaslov, Minee etc.; se difuzează emisiuni „spirituale” ce au ca

scop mediatizarea „noii conştiinţe religioase”, ecumenizînd

masele neştiutoare; se stabilesc premii şi burse de studiu în

ţările protestante şi catolice pentru tinerii teologi ortodocşi.

Acestea şi multe altele sunt păcatele ecumenismului, acesta

este marele păcat al noii ortodoxii eretice – „biserica ortodoxă

ecumenistă”. De aceste păcate au fugit în trecut adevăraţii

creştini, împotriva lor au grăit şi au mărturisit Sfinţii Mucenici,

împotriva lor au vieţuit Cuvioşii, cu aceştia au avut de luptat

Sfinţii, împotriva lor se cuvine să vieţuiască şi să grăiască

adevăraţii creştini de astăzi.

Iată aducem de faţă graiurile Sfintelor Scripturi şi ale

Sfinţilor Părinţi, graiuri nicicînd învechite ori îmbătrînite, graiuri

prin care Biserica, precum odinioară la fel şi acum este datoare

să închidă gurile ereticilor dinlăuntrul şi dinafara ei. Astfel în

această lucrare sunt prezentate după învăţăturile Sfintei

Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi felurite rătăciri istorice şi

contemporane numite religii şi credinţe, precum şi

otrăvitoarele erezii creştine numite „culte şi confesiuni”.

Sunt combătute de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe

ritualurile, cinstirile şi toate obiceiurile păgîne şi „ecumeniste”

ce se pretind cinstitoare de Dumnezeu; sunt arătate ca lipsite

8

de adevăr toate învăţăturile lor; sunt vădite ca locaşuri ale

falşilor dumnezei bisericile, moscheele, templele, sinagogile şi

casele lor de rugăciuni; sunt arătate ca netrebnice toate

adunările şi slujbele lor; sunt date anatemei şi afurisite toate

binefacerile acestora.

Creştinii ortodocşi vor afla aici adevărul despre falsa şi

adevărata iubire, pace, reconciliere, toleranţă, comuniune;

despre aşa-zisele tradiţii, doctrine, patrimonii şi valori

„comune”; despre cine este adevăratul Dumnezeu şi care sunt

locaşurile unde este cinstit după dreapta credinţă şi bunacuviinţă;

despre ce ne „uneşte” şi ce ne desparte pe noi

ortodocşii de toţi ceilalţi oameni religioşi ori nu; despre ce şi cît

avem dreptul să păstrăm ori să cedăm din credinţa Sfinţilor

noştri; datorită căror motive primim ori refuzăm a fi în

comuniune cu credincioşii altor religii.

Între cititorii acestei broşuri, unii mai scrupuloşi, contrariaţi

de cele arătate, probabil că vor condamna atitudinea noastră

„răuvoitoare”, chiar exclusivistă, acuzîndu-ne de intenţii de

„dezbinare, schismă ori diversiune” împotriva unităţii Bisericii.

Acestora le amintim că unimea şi unitatea Bisericii constă în

păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor dreptei credinţe

ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi iubitori

de Hristos, iar nu în spectrul aglomerării pan-religioase

însufleţite de duhul reformelor globalist-nivelatoare.

Dezbinaţi de Biserică sunt toţi cei ce cugetă „osebit de

Sfinţii Bisericii”, cei ce înlocuiesc dreptatea şi adevărul cu

„comuniunea şi unitatea”, cei ce sacrifică „reconcilierii”

dogmele şi canoanele, punînd „binele comun” mai presus de

jertfirea pentru dreapta credinţă.

Aceştia sunt arhitecţii ecumenişti ai „valorilor comune” în

care zeii şi dumnezeii îşi dau mîna spre făurirea „noii conştiinţe

religioase” ce se îngrijeşte ca în viitor omul să se izbăvească

de „păcatul nefericirii”, pricinuit de „fatalismul” vieţuirii în

dreapta Credinţă Ortodoxă.

9

Marea adunare a falsului „dumnezeu” cere jertfe - iar

acestea nu sunt doar „fiii pierzării”, ereticii, păgînii, evreii, ci în

primul rînd ortodocşii creştini părtaşi gîndirii liberale, invitaţi să

piară dîndu-şi sufletul pentru balaurul antihristic camuflat în

„binele public” şi „fericirea comună”.

p. Martirie

10

ARĂTARE

în nouăsprezece capete

a faptelor prin care ierarhii, preoţii, călugării, teologii şi toţi

creştinii acestui veac îşi pot păstra ori pierde dreapta

credinţă ortodoxă, cu mărturii din Sfînta Scriptură şi din

învăţăturile Sfinţilor Părinţi, privitoare la rău-credincioşi,

evrei şi păgîni

I.

Temeiurile Bisericii pentru care un adevărat

creştin ortodox nu se poate însoţi, nu se poate

uni, nu se poate ruga cu cei de alte credinţe

precum catolici [1], greco-catolici [2], armeni [3],

protestanţi [4], anglicani, baptişti, iehovişti,

mormoni [5], musulmani [6], evrei [7], budişti,

hinduişti, yogini, bahai şi vrăjitori ai diferitelor

tradiţii păgîne [8] şi alţii.

Unde este locul creştinilor şi mai ales al slujitorilor Bisericii?

Nu în locaşuri eretice, nici în capişti păgîneşti, ci după cuvîntul

proorocului David (940 î.H.): „Ales-am a fi lepădat în Casa

Dumnezeului meu mai vîrtos decît a locui în locaşurile

păcătoşilor” (Psalmul 83:11) şi „Una am cerut de la Domnul,

acesta voi căuta: ca să locuiesc în Casa Domnului […] ca să

văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea Sfîntă a

Lui.” (Psalmul 26:7)

Neamurilor păgîne şi eretice care vieţuiesc în afara Bisericii

lui Hristos, Sfîntul Prooroc David (1010-940 î.H.) le spune:

„Binecuvîntaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi auzit faceţi

glasul laudei Lui.” (Psalmul 65,7)

Iar Mîntuitorul către cîrmuitorii Bisericii Ortodoxe privitor la

neamuri, spune: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu11

le în numele Tatălui, a Fiului şi Sfîntului Duh, învăţîndu-i pe ei

să păzească toate cîte am poruncit vouă.” (Matei 28,19)

Dumnezeu, prin Proorocul Moisi (+1569 î.H.), ne îndeamnă

la dezbinarea de ereticii, păgînii şi ortodocşii ecumenişti, care

ne ademenesc cu panteista integrare ecumenică, în vederea

unirii religiilor: „Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să nu faci

rău!” (Ieşire 23:2)

Proorocul Ieremia (veacul al VI-lea î.H.), vorbind de „cei

mulţi”, ne arată soarta lor, prevenindu-ne: „Iată, vine furtuna

Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste

capetele necredincioşilor.” (Ieremia 23:19)

Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961), vorbind despre

dreapta credinţă, care se află în cei puţini la număr, ne spune:

„Noi, credincioşii [ortodocşi] nu sîntem prea mulţi. Mîntuitorul

i-a numit pe ucenicii Săi turmă mică (Luca 12:32). Şi acum

sîntem turmă mică, şi acum sîntem puţini, dar avem totuşi

stăpînirea de a fi fii ai lui Dumnezeu, căci Îl iubim din toată

inima pe Domnul nostru Iisus Hristos.” (La porţile Postului

Mare)

Bine-ştiind că fără smerenia lui Hristos nimeni nu are parte

de mîntuire, Sfîntul Ioan Scărarul (+602) ne spune: „Virtutea

smereniei nu se află în oamenii aparţinînd feluritelor religii, ci

numai în cei drept-credincioşi.” (Scara raiului)

Sfîntul Apostol Pavel (+64), dorind ca ucenicii săi în Hristos,

creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor

culte şi confesiuni, ne îndeamnă şi el: „Nu vă înjugaţi la jug

străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu

fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce

învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un

credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). […] Ei

mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl

tăgăduiesc (Tit 1:16). […] De omul eretic, după întîia şi a doua

mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi

a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11).

12

[…] Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!”

(1 Corinteni 15:33)

Aceştia sînt atît cei ce vieţuiesc în păcate, smintind pe cei

din preajmă, cît şi ortodocşii ecumenişti, călcători ai

canoanelor Sfinţilor Părinţi şi dogmelor Bisericii, de care

creştinii vremii noastre, străini de învăţăturile sfinţilor, nu se

smintesc, neştiind de fapt că sînt datori să se smintească şi să

nu urmeze astfel de călăuze. Aşadar, creştinii care nu sînt

deranjaţi de aceste fapte, care sînt incomparabil mai grave

decît păcatele morale, dovedesc că mişcările ecumeniste ale

secolului XX şi XXI, precum şi întreaga mass-media

bisericească şi laică, şi-au făcut treaba cu prisosinţă, săvîrşind

asupra lor ceea ce se numeşte „spălarea creierului” sau

„reeducare”.

Ce sînt pentru Sfinţii Apostoli, credincioşii păgîni [9] şi

eretici [10] care slujesc şi stau astăzi la mese şi întruniri cu

mai marii Bisericii? Ce au fost pentru Sfinţii Părinţi şi ce trebuie

să fie şi pentru noi, ne spune Sfîntul Apostol Iuda (+80):

„Aceştia sînt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre

obşteşti […], nori fără apă purtaţi de vînturi, pomi tomnatici

fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi, valuri sălbatice

ale mării, care-şi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora

întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.1 Dar şi

Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia,

zicînd: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de Sfinţi ai Lui, ca

să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi

nelegiuiţii de toate nelegiuirile lor în care au făcut fărădelege,

şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători

de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. […] Aceştia sînt cei ce

1 Cuvînt pentru cei ce se întreabă despre mîntuirea ereticilor şi a păgînilor. Ştim că în afara

Bisericii Ortodoxe nici o credinţă nu mîntuieşte. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi. Arătat este

faptul acesta şi în îndreptarele de spovedanie amintite la urmă [16].

13

fac dezbinări (oameni) fireşti, care nu au pe Duhul.2 Dar voi,

iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă întru a voastră prea-sfîntă

credinţă, rugîndu-vă în Duhul Sfînt. […] Pe unii, şovăitori,

mustraţi-i; pe alţii, smulgîndu-i din foc, mîntuiţi-i; de alţii însă,

fie-vă milă cu frică, urînd şi cămaşa de pe trupul lor.” (Iuda

1:12-15,19-20,22-23)

Tuturor ortodocşilor ecumenişti care încuviinţează şi

propovăduiesc erezia ecumenistă în Biserică, minţindu-i

totodată pe ortodocşii creştini, cît şi pe cei voiesc să vină la

dreapta-credinţă, Sfîntul Apostol Pavel (+64) le zice: „Nu fiţi

piatră de poticnire3 nici Iudeilor, nici Elinilor, nici Bisericii lui

Dumnezeu!” (1 Corinteni 10:32)

Iar nouă, Sfîntul Apostol Petru (+64), pentru a nu luneca

atît în rătăcirea ecumenismului „ortodox”, cît şi neortodox, iată

ce ne spune: „Deci voi, iubiţilor, […] păziţi-vă ca nu cumva,

lăsîndu-vă tîrîţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din

întărirea voastră.” (2 Petru 3:17)

Despre cei fără de lege, Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii

(+1961), atătîndu-ne motivele pentru care nu trebuie să ne

unim cu ei, adaugă: „Uitaţi-vă cum trăiesc ereticii, evreii,

musulmanii! Oricît de greu ne-ar veni să le spunem asta, ei nu

vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu! Nu o vor moşteni, fiindcă

Împărăţia lui Dumnezeu este închisă pentru cei care nu-L

mărturisesc Hristos drept Dumnezeu adevărat, pentru cei ce în

viaţa lor nu s-au împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Lui, nu s-au

hrănit cu seva vieţii duhovniceşti4. […]

Noi, creştinii ortodocşi, cinstim adînc Crucea lui Hristos şi o

2 Să ia aminte cei care, gîndind că toţi oamenii sînt fiii aceluiaşi Dumnezeu cred totodată că

toţi sînt şi drept-credincioşi şi plăcuţi lui Dumnezeu, precum cei ce se numesc creştini.

3 Toţi sîntem piatră de poticnire cînd, în loc să-i mustrăm pe eretici pentru rătăcirile lor, nu

le spunem că trebuie să vină la credinţa cea adevărată, ci îi îndemnăm să rămînă în

credinţele lor, minţindu-i că sînt bune.

4 Cuvînt împotriva celor ce cred în mîntuirea tuturor oamenilor, indiferent de credinţa pe

care o au. Să ia aminte toţi cei ce cred şi afirmă că toţi oamenii cinstesc pe acelaşi

Dumnezeu şi că toţi în general au aceeaşi credinţă.

14

purtăm pe piept toată viaţa. Nu poartă cruce evreii,

musulmanii şi toţi rău-credincioşii. În rînd cu aceştia se pun

toţi ereticii. Ei nu cinstesc sărbătorile noastre ortodoxe. […]

Noi, toţi creştinii ortodocşi, o fericim pe Preasfînta Fecioară

Maria, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar cu durere

trebuie să o spunem: Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, protestanţi,

sectari şi alţi eretici, nu iau parte la această lăudare a ei de

către lumea ortodoxă. […] Şi chiar ne osîndesc aceştia pentru

faptul că-i înălţăm rugăciuni.”

Iar despre vina evreilor, adaugă: „Cumplită fărădelege au

săvîrşit Iudeii din vechime răstignindu-L pe Împăratul şi

Domnul lor! […] Spre ruşinea poporului nostru, s-au găsit

oameni care, uitînd tot trecutul lor […] uitîndu-şi credinţa

ortodoxă, au început să mărturisească credinţa evreiască. […]

Ereticii nu ascultă de slujitorii Bisericii [de cei cu adevărat

ortodocşi, n. n .] şi astfel de leapădă de Domnul Iisus Hristos

şi de Tatăl ceresc Care L-a trimis. Lepădîndu-se de adevărul

dumnezeiesc, ereticii au călcat poruncile lui Dumnezeu şi au

lepădat Tainele Bisericii. […] S-au ridicat eretici care […]

învaţă mincinos despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus

Hristos şi mulţi au urmat păgînătăţii lor, mulţi au pierit cu

moarte veşnică. […] Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice

rînduielile Soboarelor a toată lumea, poruncile Sfinţilor

Apostoli, învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ei supun unei

nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, întreaga Biblie, tot

Noul Testament, alegînd din Sfînta Scriptură doar locurile care

le gîdilă iubirea de sine şi trufia, respingînd tot ce le contrazice

părerile preconcepute. Din păcate, şi în Biserica noastră

[Ortodoxă] a pătruns înrîurirea acestor erezii şi secte

protestante.” (La porţile Postului Mare)

Atitudinea pe care ierarhii, preoţii şi teologii ortodocşi s-ar

cuveni să o aibă faţă de eretici, păgîni şi evrei o arată Părintele

Serghei Cetverikov, care aminteşte: „Cînd oameni de felurite

confesiuni neortodoxe veneau adesea pentru sfat la Bătrînul

15

[Ambrozie de la Optina], le spunea despre cele ale lor cu

dragoste, arătîndu-le totdeauna greşelile confesiunii lor, avînd

bucuria de a-i aduce la Biserica Ortodoxă.” (Viaţa Cuviosului

Ambrozie de la Optina)

Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu

schismaticii şi ereticii: Canoanele Apostolice 10,11,45,47,65;

Canoanele de la Soborul din Laodiceea 6,9,32-34; Canonul 9 al

Sfîntului Ierarh Timotei al Alexandriei (vezi tîlcuirea Părintelui

Alexie Lenski, Ortodoxia şi umanismul religios)

Canonul 10 al aceloraşi Sfinţi Apostoli iată ce adaugă privind

rugăciunile comune: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu

cel afurisit [scos din comuniune], acela să se afurisească!”

(Pidalionul de la M-rea Neamţu, 1844). Cele de mai sus sînt

întărite şi în Canonul 33 al celui de al Cincilea Sobor Local din

Laodiceea5 din anul 343.

Împotriva Canoanelor Sfinţilor Părinţi, unii ierarhi şi teologi

grăiesc şi făptuiesc cele împotrivă. Astfel revista Formula AS

(an 14, nr.611, april. 2004, p.3) relatează faptul că IPS Nicolae

Corneanu Mitropolitul Banatului „a fost văzut la o sinagogă

alături de eminenţa sa Ernest Neuman – rabinul şef al

comunităţii evreieşti, dar şi la bisericile neoprotestante, grecocatolice

şi romano-catolice”. Faptul că unii dintre ierarhii şi

teologii BOR leagă prietenie, se roagă, slujesc alături de cei ce

nu cred în Iisus Hristos, nu-L cinstesc, nu I se închină, este

adeverit de însăşi mărturia numitului ierarh: „Pe rabinul şef al

Timişoarei, Ernest Neuman, l-am întîlnit pe drumul acesta al

unor strădanii comune de a uşura viaţa fiecărei religii. […] Deşi

conceptul de ecumenism se referă la confesiunile şi bisericile

creştine, noi am inclus în acest curent şi religia mozaică a

comunităţii evreieşti.” Ce legătură „ortodoxă” poate fi între un

mitropolit şi un rabin, care sunt dezideratele Bisericii şi care

sunt cele ale cultului mozaic pentru a se întîlni în „strădanii

5 Vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934 (p.106,153).

16

comune”? Probabil aceeaşi legătură care este şi între evrei şi

statul român, slujitor al intereselor evreieşti, după cum arată

Porunca iubirii (nr. 3, 2004, p.82).

Ştiind că adunările comune sînt pricinuitoare de necredinţă,

Sfîntul Chiril al Ierusalimului (+386) sfătuieşte pe creştinul

ortodox: „Fugi de orice rătăcire eretică [pentru că] lepădarea

de credinţă se petrece în timpul nostru mai mult ca oricînd

[căci] oamenii au lepădat dreapta credinţă. […] [Pentru

aceasta] tu, ascultătorule, închină-te numai acelui Împărat [lui

Hristos, nu lui Budha, Mahomed etc.].” (Cateheze)

Ştim că astăzi mai mult ca oricînd, mulţi dintre creştini şi în

general intelectualii, datorită conceptelor liberale în cele

despre credinţă, mînaţi de confuziile teologice, văd în Domnul

nostru Iisus Hristos nu pe Cel Unul din Sfînta Treime, adică

Dumnezeu Fiul, ci doar un om evoluat pe o altă treaptă a

cunoaşterii, deopotrivă cu cei numiţi în lumea păgînă înţelepţi,

iluminaţi, mistici, guru, avatari, profeţi etc., ba mai rău,

socotindu-l a fi dumnezeul rătăcirilor lor, ori unul dintre zeităţi.

Nimeni dintre aceştia nu a fost Dumnezeu, ci mai rău, aceştia

sunt căpetenii ale îndrăcirii şi înşelării, şi pentru aceasta nu

numai că nu este îngăduit ca Hristos Dumnezeu să fie asociat

cu vieţuirea şi „înţelepciunea” lor, ci este chiar păcat osîndit de

Sfinţii Părinţi sub numele de hulă, dînd anatemei pe cei ce

gîndesc astfel despre Hristos, alungîndu-i din Biserică prin

hotărîrile Soboarelor a Toată Lumea. Cei ce gîndesc în chip

eretic despre Hristos Dumnezeu, deşi se pretind a fi ortodocşi,

dovedesc că despărţindu-se de învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt

eretici şi apostaţi. Pentru aceasta datori sunt să se lepede de

această apostazie, căindu-se şi mărturisindu-se în faţa

duhovnicului.

În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II

(p.154,155) Arhim. Ioanichie Bălan dă lămuriri clare pentru cei

ce nu ştiu care sînt păcatele de credinţă ale ereticilor şi

păgînilor, dar se întreabă de ce aceştia nu au şanse de

17

mîntuire precum avem noi, ortodocşii: „Ereticii au la bază

minciuna, adică înlocuirea şi schimbarea adevărului de credinţă

cu învăţături mincinoase inventate de diavol. […] De aceea

ereticii se numesc hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, căci

răstălmăcesc Biblia şi prin învăţături mincinoase şi daruri

amăgesc pe mulţi creştini ortodocşi, trăgîndu-i în adunările lor.

Ereticii nu au ca scop mîntuirea oamenilor ci dezbinarea şi

distrugerea lor […] semănînd vrajbă, dezbinare şi ură între

membrii familiilor, între creştinii de aceeaşi credinţă. […]

Ereticii hulesc împotriva Duhului Sfînt căci necinstesc Crucea,

Biserica, icoanele, pe sfinţi şi mai ales pe Maica Domnului

rugătoarea lumii.”

Creştinii ortodocşi sunt opriţi de hotărîrile soborniceşti ale

Sfinţilor Părinţi a se ruga ori a sluji cu ereticii, păgînii, evreii.

Un astfel de fapt se numeşte păcat, cuvenită fiind pentru

acesta pocăinţa şi mărturisirea lui. Părintele Arhimandrit

Ioanichie Bălan vorbind despre tinerii creştini ortodocşi şi

despre faptele bune pe care aceştia sunt datori să le

săvîrşească arată că aceştia nu trebuie să meargă la „adunările

ereticilor la care este hulită Maica Domnului, Sfînta Cruce,

icoanele şi Biserica întemeiată de Hristos”. [16]

Mulţi oameni gîndesc astăzi că, pentru a ne mîntui, trebuie

să fim „religioşi”. Pentru unii ca aceştia e totuna dacă omul

este creştin ori păgîn. Pentru alţii e destul ca omul să fie

creştin, neavînd importanţă dacă creştinul e ortodox, catolic ori

baptist. Tuturor acestora, Cuviosul Serafim Rose (+1982) le

atrage atenţia:

„De curînd, părintele Dimitrie Dudko spunea […] că a venit

la el cineva care pretindea că este creştin. Cînd au început însă

să stea de vorbă, şi-a dat seama că respectivul nu era ortodox

şi l-a întrebat: De ce confesiune eşti dumneata? A, asta nu

contează, sîntem cu toţii creştini! Cel mai important este să fim

creştini! Ba nu, ba nu – a zis părintele. Trebuie să fim mai

precişi. De exemplu, dacă dumneata eşti baptist iar eu sînt

18

ortodox, eu cred în Trupul şi Sîngele Domnului, iar dumneata

nu crezi.6 Trebuie să ştim precis, pentru că sînt multe

diferenţe! Este bună atitudinea aceasta: eu te respect pe tine

şi nu vreau să impietez asupra credinţei tale, dar, chiar şi aşa,

există o cale adevărată a credinţei şi multe căi care se abat de

la adevăr. Eu vreau să mă ţin de adevăr!” (Profeţii şi mărturii

creştine pentru vremea de acum)

Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat

de împărat şi de dregători să fie „conciliant” cu rău-credincioşii

păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: „Eu mă supun

legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale

oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu.7 De aceea, şi Sfînta

Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca

aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul)

Păstorilor Bisericii, care participă la dialoguri ecumeniste,

lăudînd pe păgîni şi eretici, iată ce le spune Cuviosul Paisie

Aghioritul (+1994): „Ceea ce se impune fiecărui ortodox este

să pună neliniştea cea bună şi în heterodocşi, adică să-i facă

să înţeleagă că se află în înşelare, ca să nu se odihnească în

chip mincinos în gîndul lor şi să se lipsească şi în această viaţă

de binecuvîntările bogate ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se

lipsească de binecuvîntări încă mai multe şi veşnice ale lui

Dumnezeu.” (Epistole. Calea către cer)

„Neliniştea cea bună” au pierdut-o de multe veacuri

ortodocşii, întîi prin oficializarea credinţei ortodoxe, apoi prin

ceea ce se numeşte modernizare şi confort. De asemenea,

această nelinişte s-a pierdut şi datorită grijilor familiale şi

sociale, aşadar lumeşti, care-i împiedică pe creştinii de astăzi

6 Iată o nouă lămurire pentru cei care nu pricep de ce pe cei ce aparţin „cultelor”,

„confesiunilor” şi „religiilor” îi numim eretici, necredincioşi şi rău-credincioşi şi de ce ne

depărtăm şi nu ne unim cu aceştia, chiar dacă sînt „credincioşi”, „religioşi”, „mistici”.

7 Aici înţelegem două lucruri: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi

ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu

propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se nu puţini creştini ortodocşi ai vremii

noastre.

19

a-şi vedea căderile duhovniceşti, făcîndu-i să nu aibă suficient

timp pentru a se lupta cu ele. Neliniştea cea bună este trezirea

din păcate şi începutul vieţuirii în Hristos, trezire fără de care

nimeni nu-şi poate vedea păcatele şi nu poate porni pe calea

mîntuirii.

Prin ascultarea de păstorii Bisericii Ortodoxe ce au aderat la

Mişcarea Ecumenică, creştinii se depărtează de singura şi

adevărata cale a mîntuirii, căzînd în aceeşi rătăcire

duhovnicească în care vieţuia omenirea înainte de venirea lui

Hristos Dumnezeu pe pămînt.

Privitor la întoarcerea lumii la vechile religii şi la vechii lor

dumnezei, iată ce zice Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407): „Căci

fiecare din noi rătăcim pe propria cale, lăsînd calea cea

dreaptă şi ne facem ca în vremea din început, cînd nu veniseşi

la noi, Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia

lui David care spune: Şi s-au amestecat cu neamurile şi au

învăţat lucrurile lor. (Psalmul 105,34)8 Pentru aceasta sîntem

smeriţi în tot pămîntul pentru păcatele noastre şi au sosit la

noi sfîrşiturile veacurilor, precum este scris: Şi păstorii sînt lupi

şi oile zdrobite, şi foame la uşi, nu foame de pîine şi sete de

apă, ci foame de a auzi cuvîntul lui Dumnezeu.”9 (Amos 8:11)

Iar despre adunările comune, Sfîntul Ierarh adaugă:

„Ascultaţi toţi cei ce mîncaţi împreună cu ereticii, lepădare

dureroasă: vrăjmaşi ai lui Dumnezeu sînteţi. Căci nici cel ce

este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al

împăratului, ci nici de viaţă nu se învredniceşte, ci piere

împreună cu vrăjmaşii şi mai rele rabdă. […] [Apostolul] Iacov

[+44] a zis: Cel ce pare să fie prieten al lor se pune vrăjmaş al

8 Nu spre acestea tind şi ne îndeamnă „ortodocşii” acum?

9 Astăzi, în biserici, pretutindeni răsună cuvîntul omului, lăsîndu-i pe cei drept-credincioşi

flămînzi de cuvîntul lui Dumnezeu: se vorbeşte de „valorile umanităţii”, de „cultură”,

„bunăstare”, „progres”, de „ştiinţă”, „civilizaţie”, de „viaţă nouă”, de „obligaţii sociale”, de

tot ce pune în valoare cele omeneşti; dar nu se vorbeşte despre cele ce omeneşte deranjează,

însă, duhovniceşte, folosesc spre mîntuire, precum: pocăinţă, nevoinţă, dreaptă-credinţă,

moarte, înfricoşata judecată, iad, chinuri veşnice.

20

lui Dumnezeu. (Iacov 4,4) […] Spune Ioan [Evanghelistul]: De

vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură cu voi, să nu-l

primiţi în casă şi nu-i spuneţi „Bună ziua” (bucură-te). Căci cel

ce-i spune „Bună ziua” se face părtaş la faptele lui cele rele. (2

Ioan 7:11) […] Ioan ne sfătuieşte acestea, Ioan fiul tunetului

cel iubit mai presus decît toţi sfinţii care a întărit Biserica de la

margine pînă la alta a lumii şi a închis gurile ereticilor cu

teologia. […] [Apostolul] Iuda [fratele] lui Iacov a zis: Căci sau

strecurat [în Biserică] unii oameni care au fost arătaţi

dinainte spre această judecată, necinstitori care schimbă harul

Dumnezeului nostru întru neobrăzare şi care tăgăduiesc pe

Singurul Stăpîn şi Domn al nostru, pe Iisus Hristos. (Iuda 4) Şi

iarăşi spune: La vremea din urmă vor fi [în Biserică]

batjocoritori care vor umbla după poftele lor necuviincioase.

Aceştia sînt cei ce se păstoresc fără teamă pe ei înşişi, nori

fără de apă purtaţi de vînturi, stele rătăcitoare cărora bezna

întunericului li se păstrează în veac. (Iacov 1:12) […]

[Apostolul] Pavel (+64) zice: Ştiu că după plecarea mea vor

intra între voi lupi grei care nu vor cruţa turma. (Faptele

Apostolilor 20,29) Vezi că pretutindeni cuvîntătorii de

Dumnezeu glăsuiesc împreună cu Învăţătorul despre cei fără

de Dumnezeu eretici, numindu-i cîini şi lupi? După cum zice

Pavel în altă parte: Luaţi seama la cîini, luaţi seama la

lucrătorii cei răi, luaţi seama la tăierea împrejur [adică la evrei]

[…] Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după

prima şi a doua sfătuire. […] Şi iarăşi: Oamenii eretici vor

propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi şi în altă

parte: la cei spurcaţi şi necredincioşi nu e nimic curat. (Tit

1:15) Ascultaţi iarăşi cei ce faceţi agape cu ei! Cum veţi fugi de

mînia care vine asupra voastră, cei ce vă mînjiţi cu aceştia prin

mîncare şi băuturi? […] Sau nu auziţi pe Fericitul Pavel

strigînd: […] Ieşiţi din mijlocul lor şi de ce este necurat să nu

vă atingeţi! Prin urmare vă primim rău sau în deşert ne

ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sîrguiesc

21

să asculte cuvîntul şi să-l plinească, nu vom ascunde graiurile

lui Pavel, ci iarăşi grăiesc: Ascultaţi! Nu vă înjugaţi la jug străin

cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul?

[…][Apostolul] Ioan a zis: Vădiţi sînt fiii diavolului. […] Căci şi

în evanghelie cele asemenea a zis către ei [Mîntuitorul]: Voi

sînteţi din tatăl vostru diavolul. […] Unde sînt cei cu gură

obraznică ce spun: Nu se grăieşte acestea în dumnezeieştile

scripturi. […] Zice Domnul către cei fără de grijă: Vă rătăciţi

neînţelegînd Scripturile. (Matei 22,29) Căci cu adevărat aceştia

rătăcesc.” (Cuvînt despre proorocii mincinoşi şi despre

învăţătorii mincinoşi şi despre cei fără de Dumnezeu eretici şi

despre semnele sfîrşitului acestui veac, PG 59, p.553-568)

Celor care, mînaţi de compasiune, gîndesc în chip eretic că

mîntuirea e la fel de sigură în orice credinţă şi religie, ca şi în

Ortodoxie, Părintele Damaschin Grigoriatul le relatează

povestirea tînărului zairez Tambue, care zice: „M-am născut în

Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi de

religie catolică. Am frecventat casa de rugăciune şi am urmat

sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mîntuire încă din

primii ani ai vieţii. Atunci cînd am împlinit 20 de ani, influenţat

de propovăduirea penticostalilor, am intrat în comunitatea

acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicîndu-mă cu

multă rîvnă acestora. Credeam că am găsit adevărata Biserică

şi mă gîndeam că ar fi bine să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a

mîntuirii. Celor mai în vîrstă decît mine le făcea mare plăcere

să vadă ce rîvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă,

propunîndu-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi.

La puţin timp după aceeam mă aştepta o treaptă mai înaltă.

Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă

destul de întinsă. […] M-am dedicat propovăduirii cuvîntului lui

Dumnezeu, făcînd acest lucru nu numai cu simplă rîvnă, ci ca

un fanatic. […] N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi

autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul

din Lubumbashi, rupîndu-l de catolicism şi aducîndu-l la

22

penticostali, precum şi pe alţi diverşi oameni. Într-o zi, pe cînd

citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam

anumite sarcini, învăţături şi porunci pe care Hristos le dăduse

Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi umaşilor

acestora puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Sub chipul

pîinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi

Sîngele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe cei

nou-veniţi la credinţă etc. Toate acestea au ridicat multe

semne de întrebare în inima mea. […] M-am neliniştit şi am

început să mă întreb: Poate că religia pe care o urmez

greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii! Mi-am zis că pînă în

momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări

care mă tulburau atît de mult încît nu mă lăsau să dorm, n-am

să mai propovăduiesc nimănui. Am încetat să mai merg la

casele de rugăciune, în schimb mă rugam astfel: Dumnezeul

meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pămînt o singură Biserică

adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica Apostolică

şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva

tîlcui cuvintele Tale: Porţile iadului nu o vor putea birui! (Matei

16:18) În acest caz, Biserica Ta există şi este una singură!

Luminează-mă, ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei! N-am

încetat, zi şi noapte, să îndeplinesc această singură lucrare,

rugăciunea către Dumnezeu, pentru a-mi descoperi Biserica

Sa. Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo

confirmare de vreun fel. Gîndurile necredinţei m-au

împresurat. Norii deznădejdii m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în

bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întîrziat să-mi

descopere ceea ce doream. Într-o noapte, am văzut în somn o

persoană pe care nu o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un

veşmînt european, o sutană neagră, purtată de cineva cu

barbă albă. Privirea îi era paşnică şi duioasă, ochii îi erau plini

de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit

în swahili. […] Mi-a spus cuvînt cu cuvînt următoarele: Sînt

Sfîntul Nicolae! Dacă vrei să te mîntuieşti urmează-mi Biserica!

23

După ce m-a binecuvîntat, a dispărut numaidecît. M-am sculat

într-o stare de uimire şi m-am întrebat cine ar putea fi acest

preot alb care ştie swahili şi care biserică era Biserica lui? Cine

ar putea să mă ducă la această Biserică? Am ieşit afară şi am

început să mă întreb cărei Biserici îi aparţine Sfîntul Nicolae.

După cîteva zile de căutări fără rost, Dumnezeu l-a trimis pe

solul Său: o femeie creştin ortodoxă din parohia Sfîntul

Gheorge din Kolwezi, care auzise de căutările mele. […] M-a

dus la părintele Iacov, care locuia acolo, iar părintele Iacov ma

adus aici, la Misiune.”

„Iată cît de chinuitoare a fost calea prin care acest tînăr şi-a

aflat pacea în sînul adevăratei Biserici. […] La o lună de la

întîlnirea noastră, tînărul a venit să mă vadă din nou, ca să-mi

spună cum sporea pe această nouă cale a vieţii lui, zicîndu-mi:

Părinte, nu am nici o îndoială că acum am aflat de adevărata şi

vechea Biserică a lui Hristos. S-a botezat cu numele Nicolae.”

(Cuviosul Cosma Athonitul, apostol în Zair)

24

II.

Pentru ce un ortodox nu trebuie să intre, să se

roage sau să se închine în „bisericile cultelor”,

care nu sînt Biserică, precum: „bisericile”

romano-catolice, greco-catolice, anglicane

(schismă catolică), armene şi protestante de

toate felurile. Nu intraţi în case de rugăciune,

„centre spirituale”, sinagogi, moschei, temple

masonice, şi alte „instituţii religioase” (capişti

drăceşti),10 nici nu primiţi a intra în locaşurile

ortodoxe pe nebotezaţii eretici, păgîni, evrei.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric

sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage,

să fie caterisit şi să se afurisească!”

Dacă cei ce săvîrşesc astăzi astfel de încălcări ale celor

legiuite nu sînt caterisiţi, aceasta se datorează faptului că

majoritatea păstorilor Bisericii sînt ecumenişti, iar puţinii

pravoslavnici se află nevolnici, fără putere şi lipsiţi de curajul

mărturisirii. Nimeni deci nu se va găsi astăzi în Biserică să

aplice Canonul de mai sus.

Ba chiar Vestitorul ortodoxiei (anul XVI nr.333-334, 1 mai

2004, p.16) aduce la cunoştinţa creştinilor ortodocşi faptul că

PF Anastasios Yannoulatos al Albaniei a acordat sprijin

financiar restaurării unei moschei. Părintele Arhimandrit

Ioanichie Bălan arată că o astfel de donaţie se numeşte păcat

10 Acestea nu sînt „biserici”! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică,

este nevoie să păstreze întreagă, neschimbată, „neînnoită”, toată învăţătura de credinţă aşa

cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele şapte Sinoade

Ecumenice (= „a toată lumea”), nu „ecumeniste”. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfînt, neau

lăsat, pecetluită cu sîngele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură,

adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită, după despărţirea de ereticii romanocatolici,

„Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă. Pentru aceasta cuvioşii Părinţi

sfătuiesc pe creştini ca între păcatele de care trebuie să se spovedească să fie şi acesta:

intrarea în locaşurile eretice şi păgîne.

25

şi pentru aceasta în Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei

Împărtăşanii (Iaşi, 2002, p.120), îndeamnă pe creştini să se

căiască şi să se mărturisească. Vezi şi Părintele Arhimandrit

Nectarie Antonopoulos în Spovedania-calea învierii sufleteşti

(Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004, p.101).

Privitor la erezia potrivit căreia (şi) cultele şi confesiunile

sînt „biserici”, şi nu numai cei bine-credincioşi, Dumnezeu, prin

Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.), grăieşte: „Nu vă

încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: Aceasta este Biserica

Domnului, Biserica Domnului, Biserica Domnului!” (Ieremia

7:4) „Cum sînt coteţele pline de păsări, aşa sînt casele lor pline

de înşelare.” (Ieremia 5:27)

Arhimandritul Ambrozie Pogodin, în amintirile sale despre

Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici (+1966), adaugă: „Vlădica Ioan

şi-a exprimat dorinţa de a vizita catedrala Westminster

(Londra). […] După ce şi-a petrecut puţin timp acolo, vlădica a

plecat spunînd: Aici nu este har deloc! Este adevărat că puteai

găsi acolo rămăşiţele unor figuri celebre din Anglia, ale

întemeietorilor politici ai ţării, ale scriitorilor, cărturarilor, dar

nu ale sfinţilor.” (Noi minuni ale Sfîntului Ioan de San

Francisco)

Despre lăcaşurile cultelor, confesiunilor şi religiilor, precum

şi despre „preoţii” lor, Sfîntul Maxim Grecul (+1555)

mărturiseşte:

„Dacă ticăloşii diavoli sînt urîţi de Dumnezeu şi luptători

împotriva lui Dumnezeu, atunci şi templul lor este întinat şi

primejdios, iar slujitorii lor nu sînt preoţi şi nici sfinţi, ci

necredincioşi, şi ticăloşi şi luptători împotriva lui Dumnezeu.”

(Tîlcuiri şi sfaturi)

Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd păcatul creştinilor care

participă la rugăciunile comune cu cei ce se află în rătăcire,

adaugă: „Căci, dacă cineva te-ar vedea pe tine, care ai

cunoştinţă, şezînd la masă în templul idolilor, oare conştiinţa

lui, slab fiind el, nu se va întări să mănînce din cele jerfite

26

idolilor? Şi va pieri întru cunoştinţa ta cel slab, fratele tău,

pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor

şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos!” (1

Corinteni 8:10-12) „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi – zice

Domnul – şi de ce este necurat să nu vă atingeţi!” (2 Corinteni

6:17)

Unde se află Biserica lui Hristos şi cine sînt cei fără de

Biserică ne spune Cuviosul Serafim Rose (+1982): „Cultele

protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui

Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei.” (Ortodoxia şi

religia viitorului)

La cele de mai sus, Protoiereul Theodoros Zisis, profesor la

Facultatea de Teologie din Tessalonic, adaugă: „Biserica toată

se găseşte pe sfîntul disc al Proscomidiei. Cîţi nu sînt pomeniţi

acolo se află în afara Bisericii, eretici şi schismatici.” (Graiuri

ortodoxe II)

Cine sînt cei pomeniţi prin părticele la Sfînta Proscomidie ne

spune Părintele Cleopa (+1998): „Părticica n-o poţi scoate

decît pentru un nume ortodox.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa,

VII)

Vorbindu-ne despre cei ce nu au şi nu sînt în Biserică,

Sfîntul Ciprian al Cartaginei (+304) ne avertizează: „Ereticii

niciodată nu se vor întoarce la Biserică, dacă îi întărim în

convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine.” (Ortodoxia şi

umanismul religios)

Amintindu-şi de zbuciumul ce-l mistuise căutînd adevărata

credinţă în Hristos, Cuviosul Serafim Rose (+1982) povesteşte:

„Ani de zile am fost mulţumit că studiile mele se aflau

deasupra tuturor tradiţiilor, rămînînd într-o oarecare măsură

credincios acestora. Cînd am vizitat o biserică ortodoxă, am

făcut-o numai pentru a vedea o altă tradiţie. În orice caz, cînd

am intrat prima oară într-o biserică ortodoxă (o biserică rusă

din San Francisco), mi s-a întîmplat ceva ce nu mai simţisem în

nici un templu budist sau oriental. Ceva îmi spunea că mă

27

aflam acasă, că toate căutările mele luaseră sfîrşit. Nu ştiam

prea bine ce voia să însemne acest lucru, pentru că slujba îmi

era străină şi se desfăşura într-o limbă necunoscută. Am

început să mă duc mai des la slujbele ortodoxe, învăţînd

treptat limba şi rînduielile… Odată cu dăruirea mea Ortodoxiei,

un nou gînd mi-a pătruns în conştiinţă: că adevărul nu este o

idee abstractă, găsită şi cunoscută cu ajutorul minţii, ci este

ceva personal, poate chiar o persoană, pe care sufletul o

întîlneşte şi o iubeşte. Astfel L-am întîlnit eu pe Hristos.”

(Nihilismul, o filosofie luciferică)

Sfinţii Părinţi nu îngăduie ereticilor, păgînilor, evreilor,

apostaţilor să intre în locaşurile ortodoxe nici în casele lor; nici

creştinilor ortodocşi, indiferent în ce treaptă s-ar afla (arhiereu,

preot, monah) a-i primi pe unii ca aceştia dacă nu s-au lepădat

de credinţele lor eretice şi nu s-au botezat. Pentru aceasta

Sfinţii Părinţi întruniţi în al Cincilea Sobor Local de la Laodiceea

(343) întăresc în Canonul 6 cele mai sus arătate (Canoanele

Bisericii Ortodoxe). De asemenea Protos. Nicodim Măndiţă în

Îndreptar pentru spovedanie (Ed.Agapis, 2002, p.16) arată

creştinilor care au primit în casele lor pe eretici că acest fapt

este păcat şi trebuie spovedit. Acelaşi lucru îl arată şi Arhim.

Ioanichie Bălan în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II

(p.155,183). În contrast cu poruncile Părinţilor de mai sus, IPS

Serafim Joantă al Germaniei militînd pentru intrarea în

locaşurile ortodoxe a celor nebotezaţi, ne spune: „Biserica

aceasta este deschisă tuturor celor care vin aici să-l întîlnească

pe Hristos şi să trăiască momente de intimitate cu El. Şi nu

puţini sunt neortodocşii care se roagă împreună cu noi

duminica sau la rugăciunea săptămînală pentru unitatea

creştină pe care o facem în fiecare vineri seara.” (Biserica

Ortodoxă Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi

tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003, p.77) Mai mult decît atît, IPS

Nicolae Corneanu Miropolitul Banatului, învăpăiat de o rîvnă

apostată, arată: „Mărturisesc că [cedarea bisericilor ortodoxe

28

cultului greco-catolic] a fost o uşurare deoarece am asistat

după 1948 la modul cum a fost desfiinţată biserica grecocatolică.

[…] Din primul moment am căutat să-i ajut să se

refacă; le-am retrocedat în primul rînd Catedrala episcopală de

la Lugoj […] Am retrocedat peste tot unde s-au reconstituit

comunităţile respective.” (Formula AS, an 14, nr.611, aprilie

2004, p.3). Privitor la drepturile constituţionale ale cultelor de

a-şi ridica locaşuri, revista Porunca iubirii (nr.4, 2004, p.78)

atrage atenţia asupra faptului că în Bucureşti în apropierea

unui cimitir ortodox se află în construcţie un templu satanist.

Iată o nouă dovadă a faptului că alături de celelalte state

europene şi statul român luptă împotriva lui Hristos, căci ce

altceva poate însemna dreptul acordat tuturor cultelor de a-şi

exercita nelimitat activităţile lor. Pentru a înţelege mai bine

cum unele state ori comunităţi politice (Europa, America, ONU,

NATO) luptă împotriva lui Hristos, a Bisericii, a Ortodoxiei, vezi

în revista de mai sus (p.84-88 şi 91,92). Privitor la

propovăduirea urii faţă de Hristos şi de ucenicii Lui creştini

ortodocşi, prin intermediul instituţiilor statului, vezi SCARA

(treapta 3, an II, feb.1998 p.53-55) şi Porunca iubirii (nr. 3,

2004, p.88-90).

Deşi unii din întîistătătorii BOR au fost obedienţi regimului

comunist, făcînd compromisuri personale care au alterat chipul

Bisericii în faţa opiniei publice, Biserica nu este vinovată pentru

păcatele lor şi pentru aceasta nici nu este întinată de vreun

păcat. Nefăcînd distincţia între păcatele respectivilor

întîistătători şi neprihănirea Bisericii, mass-media

contemporană calomniază însăşi Biserica lui Hristos făcîndu-se

vinovată de promovarea duhului apostaziei în popor. Privitor la

acestea vezi cartea Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii

Ortodoxe Române sub regimul comunist de Emma Nicolson

(Ed.Compania, 2001). Acuze justificate la adresa mass-mediei

învrăjbită împotriva lui Hristos şi învrăjbitore a poporului

ortodox împotriva Bisericii, prezintă articolul Ortodoxia – un

29

complex? de Pr.Constantin Necula în rev. Thimotheos (an XI,

nr.4, 2004, p.3).

Mai nou, România liberă (8 nov.2003, p.12) sub titlul

George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov au

fost pictaţi în „Biserica Înfrăţirii Confesionale” (sic!) dezvăluie

cititorilor cîteva mostre din nuanţele antihristice ale ortodoxiei

ecumeniste: o biserică închinată ereziilor numite „confesiuni”;

fresce în care laolaltă cu sfinţii şi mucenicii sunt pictaţi şefi de

stat, căpetenii eretice (papa, ierarhul greco-catolic Inochentie

Micu-Klein) alături de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe (PF Teoctist

şi PS Andrei Andreicuţ), cărturari umanişti şi masoni

(G.Coşbuc, L.Blaga şi O.Goga) – hula „ortodoxă” e încununată

e amplasarea alături de „biserică” a unui „monument al

înfrăţirii etnice” încadrat de şase catarge pe care flutură

drapelul României alături de cele ale Comuniunii Europene şi

NATO. Ce au în comun aceste simptome ecumenist-antihristice

cu dogmele şi canoanele Sfinţilor Părinţi, cu predania şi

rînduielile ortodoxe? Cum vor răspunde la Înfricoşata Judecată

parohul Alexandru Coman din loc. Petreşti-Alba, chiriarhul

locului PS Andrei Andreicuţ care a binecuvîntat şi sfinţit

proiectul, Patriarhul Teoctist care a premiat „minunea”

acordînd preotului paroh Crucea patriarhală şi de ce nu, însuşi

meşterul acestei blasfemii, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj.

Noi nu ştim şi nici nu dorim să aflăm. Tributară aceleiaşi

teologii ecumeniste este şi una din frescele interioare ale

Bisericii Mitropolitane din Nurnberg, frescă ce înfăţişează

respectivul oraş umbrit de un arbore împodobit simbolic cu

chipuri de sfinţi autentici dar şi cu eretici cu aureolă aparţinînd

cultelor catolice şi protestante.

30

III.

Învăţătura Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi

despre participarea la slujbele ortodoxe

(liturghie, botez, cununie, înmormîntare,

parastas, hram) a popilor papistaşi (catolici şi

greco-catolici), a pastorilor, a rabinilor sau altor

necredincioşi.11 Depărtaţi-vă de toate cele ale lor.

Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd că cei ce s-au despărţit

de Biserica Apostolică nu pot primi ceva din cele ce sînt ale

Bisericii, ne atenţionează: „Avem altar de la care nu au dreptul

să mănînce cei ce slujesc Cortului.” (Evrei 13:10) „Pentru că

[…] propovăduirea cuvîntului nu le-a fost lor de folos, nefiind

unit cu credinţa la cei care l-au auzit.” (Evrei 4-2). „Scoateţi

afară dintre voi pe cel rău!” (1 Corinteni 5:13)

Sfinţii Părinţi nu îngăduie creştinilor ortodocşi nici măcar

participarea la sărbătorile ereticilor, păgînilor, iudeilor iar

participarea la mincinoasele taine (botez, cununie,

înmormîntare, comemorări) ale ereticilor este păcat. Aşa ne

învaţă Sfinţii Părinţi, aşa credem, aşa mărturisim. Creştinii

ortodocşi care au participat la astfel de „taine” sunt datori să

spovedească aceste păcate, fiindcă s-au făcut vinovaţi prin

această atitudine de îndoială în credinţă [16]. Elogii aduse

obiceiurilor păgîneşti întîlnim deseori astăzi în atitudinea presei

contemporane. O critică la adresa acestor elogii şi a

obiceiurilor păgîneşti aflăm în articolul „Muzicile sacre ale

olimpiadei culturale” – manifestaţie culturală sau prevestitoare

a pan-religiei? în Glasul monahilor (an.II, nr.8, aug.2004, p.8).

Astfel Sfinţii Părinţi întruniţi la Primul Sobor Local din

Ancira (314) canonisesc aspru în Canonul 7 cele mai sus

arătate (Canoanele Bisericii Ortodoxe), precum şi şederea la

11 Vezi Canonul 6 al Soborului al V-lea de la Laodiceea (343) în Canoanele Bisericii

Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934.

31

mese cu păgînii şi ereticii (vezi p.122,123 şi 247). Arhim.

Ioanichie Bălan în cartea Călăuză ortodoxă în familie şi

societate II (p.155) arată că „creştinii ortodocşi să nu stea

niciodată la masă şi în casă cu eretici de orice fel, ca să nu fie

amăgiţi de aceştia şi opriţi [de Sfinţii Părinţi] de la cele sfinte.”

Soboarele Bisericii în care Sfinţii Părinţi au grăit şi au

blestemat pe eretici (adică pe cei ce îşi spun creştini dar nu

sunt în biserică, nu sunt ortodocşi, precum şi pe evrei şi pe

păgîni) sunt:

Soborul I a Toată Lumea ţinut la Niceea în anul 325,

alcătuit din 318 Sfinţi Părinţi, care au condamnat pe ereticul

Arie - preot în Alexandria Egiptului, Theonas de Marmarica,

Secundus de Ptolemaida, Teognes din Niceea, condamnînd

totodată şi scrierile lui Pavel Episcop de Samosata şi Acaciu de

Caesarea împreună cu schismaticii Novat şi Meletie. Ulterior

acestui sinod împotriva Bisericii, s-au mai ridicat şi alţi eretici

precum: diaconul Aetius, episcopul Eunomie al Cizicului, Vasile

al Ancirei şi alţi părtaşi ai ereziilor acestora.

Soborul II a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în

anul 381, la care s-au strîns toţi Întîi-Stătătorii Bisericilor, unde

cei 150 Sfinţi Părinţi au alungat din Biserică şi anatemizat pe

cei 36 de episcopi împreună-judecători care s-au dovedit a fi

eretici pnevmatomahi, adică hulitori împotriva Duhului Sfînt.

Propovăduitorii cei mai înverşunaţi ai acestei anatemizate

erezii au fost episcopul Macedonie al Constantinopolului,

Maratoniu al Nicomidiei, Apolinarie al Laodiceei, precum şi

Eudoxie şi Sabelie.

Soborul III a Toată Lumea ţinut la Efes în anul 431 în

care 198 de Sfinţi Părinţi au condamnat nestorianismul, adică

negarea că cele două firi – dumnezeiască şi omenească – nu

s-ar fi putut uni în Hristos, hulind că Hristos luînd trup

omenesc prin naşterea din Fecioara, a pierdut firea

dumnezeiască, numind-o astfel pe Maica Domnului

„născătoare de om”. Părtaşi acestei erezii au fost: Teodor de

32

Mopsuestia, Diodor de Tars, Dorotei al Marciopolei, preotul

Atanasie Singhelul, Andrei de Samosata, Euteriu de Tyana,

mitropolitul Barsuma din Persia şi cei dimpreună cu dînşii.

Soborul IV a Toată Lumea ţinut la Calcedon la anul

451, în care 630 de Sfinţi Părinţi au condamnat monofizitismul,

erezia conform căreia firea omenească a fost înghiţită de firea

dumnezeiască a Mîntuitorului, hulă prin care înţelegem că

Hristos nu a suferit ca om pe cruce şi ca atare nu a izbăvit

neamul omenesc de păcat. Susţinătorul acestei erezii a fost

arhimandritul Eutihie de Constantinopol, urmat mai tîrziu de:

Patriarhul Dioscor al Alexandriei, Timotei Elur patriarh al

Alexandriei, Petru Gnafeus (Fullo) patriarh al Antiohiei, Petru

Mong patriarh al Alexandriei şi Acaciu patriarh al

Constantinopolului. Continuatori ai acestora vor fi episcopul

Sever al Antiohiei, Iulian din Halicarnas, Antim patriarh al

Constantinopolului, episcopul Petru al Apameei, Iacob

Tzantzalos, patriarhul Ioan de Efes, patriarhul Petru al IV-lea,

patriarhul Veniamin, Iacob din Sarug, Filoxen de Mabug,

patriarhul Timotei al III-lea, episcopul Teodor de Bostra,

patriarhul Sergiu din Pella (aceştia sunt strămoşi şi întemeietori

ai actualelor Biserici coptă, melchită şi siro-iacobită din părţile

Africii, Egiptului, Etiopiei, Siriei, Indiei, Persiei, Arabiei şi ale

Asiei Mici. Şi katolikosul Babgen din Ecimiadzin şi Sever al

Antiohiei (strămoşi şi întemeietori ai bisericii armene).

Ieromonahul Babai din Nisibe la Soborul al III-lea urmat de

katolikosul Nerses supranumit „lumina Orientului” (strămoşi şi

întemeietori ai Bisericii nestoriene-naţionale adică persane).

Soborul V a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în

anul 553, în care 163 de Sfinţi Părinţi au condamnat

origenismul, erezie potrivit căreia sufletele au existat

dintotdeauna (preexistenţă); mîntuirea şi celor ce la

înfricoşătoarea judecată se vor osîndi la iadul cel veşnic.

Exponenţi ai acestei erezii sunt Orighen, Didim Orbul,

33

patriarhul Teofil al Alexandriei, Evagrie Ponticul şi scriitorul

latin Rufinus.

Soborul VI a Toată Lumea ţinut la Constantinopol în

anii 680-681 în care 174 de Sfinţi Părinţi au condamnat

monotelismul ce afirma că Hristos nu are voinţă omenească ci

doar voinţă dumnezeiască. Înaintea întrunirii acestui sinod,

această erezie a fost vădită de monahul Sofronie ajuns mai

tîrziu patriarh al Ierusalimului şi de Sfîntul Maxim Mărturisitorul

(580-662) în vremea împăratului Heraclie al Bizanţului, care a

susţinut pe ereticii Sergiu patriarhul Constantinopolului,

episcopul Teodor al Faranului, Cirus al Alexandriei, Macedonius

al Antiohiei, patriarhul Macarie al Antiohiei, patriarhul Paul al

II-lea Pyrrus şi Petru ai Constantinopolului şi papa Honorius al

Romei.

Soborul VII a Toată Lumea ţinut la Niceea în anul 787

în care 497 de Sfinţi Părinţi (367 episcopi şi 130 arhimandriţi,

stareţi şi călugări) au condamnat iconoclasmul adică erezia

conform căreia icoanele sunt idoli, nu trebuiesc cinstite, nu

trebuiesc a fi aşezate în Biserici ci trebuiesc distruse.

Reprezentanţii iconoclasmului sunt: împăratul Leon al III-lea

Isaurul (714-741), împăratul Constantin al V-lea Copronim,

Anastasie Patriarhul Constantinopolului, Teodosie al Efesului,

Constantin patriarhul Constantinopolului, Nichita patriarhul

Constantinopolului. Amintim că odată cu ereticii amintiţi au

mai fost anatemizaţi şi 338 de episcopi participanţi la acest

sinod. Ulterior acestui sobor din Niceea, împotriva icoanelor se

mai ridică împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) şi

împăratul Teofil al Bizanţului (829-842).

Deşi ereziile au fost dovedite şi anatemizate, ereticii au

continuat a se naşte în decursul vremii pînă astăzi: Anselm de

Canterbury (+1109); Toma d’Aquino (+1274); Valaam de

Calabria, Grigorie Akindin, Nichifor Gregoras combătuţi şi

anatemizaţi de Sfîntul Patriarh Grigorie Palamas; patriarhul

Sotirie al Antiohiei (1156-1157); Fericitul Augustin; John Wicliff

34

(+1384); Jan Hus (+1415); nestorianul caldeu Ebert Jesu

(+1418); Girolamo Savonarola (+1498); Thomas Morus

(+1535); Luther (+1546); Ioan Honterus (+1549); Simon

Mennon (+1559); Calvin (+1564); John Knox (+1572); Zwingli

(+1531); John Smith (+1612); Kiril Lucaris (1620-1638)

condamnat de Sinodul din Constantinopol la 24 sepembrie

1638; Descartes (+1650); episcopul unit Athanasie Anghel –

anatemizat de Patriarhul Ecumenic Calinic al II-lea al

Constantinopolului în şedinţa sinodala din data de 5 august

1701; Locke (+1704); John Clarke (sec.XVII); Jonathan

Edwards (sec.XVIII); Joseph Smith (+1844); micuţa

Bernadette (+1858); C.G.Jungn. (+1875); Helena P.Blavatski

(+1891); William Miller (+1894); Eduard Irving (sec.XIX);

Charles Russel (+1916); A.J.Tomlinson (sec.XX); David

Spangler; Hellene Hasdell; Teilhard de Chardin (+1955);

Rudolf Steiner (+1925); John Oscar Smith (+1976); Sartre

(+1980); Nietzsche (+1900); precum şi ocultişti contemporani

printre care: Serghei Lazarev, Vasile Andru, Gregorian

Bivolaru, I. Ţugui, Pavel Coruţ, Nina Kulaghina; Dan Ritter;

Nicolae Berdiaev; maica Verginica întemeietoarea sectei de la

Pucioasa.

În trecut, ereticii nu erau primiţi şi nici lăudaţi în biserici, ci

împotriva lor se adunau duhovniceşti soboare care îi izgoneau

ca pe nişte înşelători şi pierzători ai dreptei credinţe. Privitor la

aceasta, Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) spune: „Ascultaţi

dreptslăvitorilor şi nu vă adunaţi [cu ereticii]. Ascultaţi

păstorilor şi înfricoşaţi-vă şi nu tăceţi ci propovăduiţi cuvîntul;

nu daţi loc diavolului, nu daţi uşă lupilor. Urmaţi fericitului

Apostol Petru cum în Roma pentru Simon cel de trei ori

blestemat, care hulea şi spunea că el este puterea lui

Dumnezeu, nici un ceas nu a tăcut sau s-a întors, ci luîndu-l l-a

arătat a fi prooroc mincinos, tîlhar şi duşman al lui Dumnezeu,

aruncîndu-l l-a dat pierzării. Asemenea şi pe fiul acestuia, mai

degrabă al diavolului, Montan cel spurcat şi necurat şi fără de

35

Dumnezeu, cu mare osîrdie mustrîndu-l Apostolul […]

dovedindu-l şi duşman al lui Dumnezeu [că este] […] i-a închis

gura şi a astupat spurcata lui gură în numele lui Hristos,

nerăbdînd îndelung nici dînd înapoi de la hula acestuia. […]

Unde este Marchion, unde Valens, unde Manes, unde Vasilide,

unde Nero, unde Iulian [Apostatul], unde Arie, unde Nestorie,

unde toţi cei ce au stat împotriva adevărului despre care strigă

Biserica.12 Înconjuratu-m-au cîini mulţi, n-au pierit toţi? Căci

au fost risipiţi pentru hula lor şi au fost goniţi ca nişte lupi, căci

au luptat pe luptătorii împotrivă şi pe războinicii înăscuţi şi cei

cu adevărat păstori, pe fericiţii bărbaţi care erau odinioară în

fruntea Bisericilor. […] Aşa faceţi şi voi păstorilor şi nu vă

faceţi părtaşi faptelor necurate ale întunericului ci mai degrabă

şi mustraţi-le după cum şi Apostolii şi David […] au dus

împotriva lor multă trudă şi multe lupte mustrînd şi certînd,

dîndu-i pe faţă şi mijlocind la Dumnezeu împotriva lor şi

spunînd: Pînă cînd Doamne, pînă cînd păcătoşii vor rîde?

Risipeşte-i cu puterea Ta! Dă-le lor Doamne după faptele lor,

că nu au înţeles întru faptele Tale, Doamne. Doamne în

Cetatea Ta chipul lor îl vei batjocori. […] Şi ce face iubitorul de

oameni, Dumnezeu? Voind să înveţe ca cei vor fi mai mari ai

Bisericii, aşa să gonească pe eretici, a făcut un bici din frînghii

şi intrînd pe toţi a scos din templu şi i-a impins şi i-a gonit

spunînd: Casa Mea de rugăciune este, dar voi aţi făcut-o

peşteră de tîlhari. Ascultaţi întîi-stătători ai Bisericilor! Căci

vouă [Hristos] v-a arătat binele ca să urmaţi pe urmele Lui,

luînd aminte pretutindeni cu de-amănuntul, gonind lupii şi

păzind turma. Apoi scoţînd afară pe toţi, adică pe cei ce

cugetau cele potrivnice, dinainte zicînd sfîrşitul, pustiirea şi

dispariţia lor. […] Iată vi le lasă Casa voastră pustie.” (Cuvînt

12 Pentru cei ce se întreabă cum, de cînd, de unde au apărut în lume atîtea „culte”,

„confesiuni” şi „religii” (creştine şi necreştine), iată răspunsul: de la aceşti eretici şi de la

alţii asemenea lor, nepomeniţi aici. Privitor la căpeteniile de erezii din care se trag toate

cultele, confesiunile şi “Bisericile” de astăzi, vezi [1-9].

36

despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi

despre cei fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele

sfîrşitului acestui veac, PG 59, p.553-568)

37

IV.

De ce nu trebuie să intrăm în biserici ortodoxe

unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns

învăţături antiortodoxe, ecumeniste, ce se opun

învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, adică: unirea

tututor credinţelor (cu credinţa ortodoxă, însă

păstrînd învăţăturile lor rătăcite), dînd de înţeles

că toate credinţele sînt mîntuitoare, că toate au

acelaşi „dumnezeu”13, că toate sînt la fel, osebiri

fiind doar în ritualuri14; tîlcuiri care dau înţelesuri

mincinoase despre pacea universală, erezie şi

eretici, păgînism şi păgîni, apostazie şi apostaţi,

ateism şi atei, hulă şi hulitori, înşelare şi

înşelători. Despre alianţele cu ereticii şi păgînii

(catolici, uniţi, protestanţi, musulmani, evrei şi

ceilalţi).

Privitor la astfel de biserici, înnoite prin învăţăturile

mincinoase, Dumnezeu prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI

î.H.) ne mustră: „Însă, întocmai cum femeia necredincioasă

13 O astfel de afirmaţie ilustrează confuzia duhovnicească a majorităţii creştinilor ortodocşi

contemporani, confuzie pe care Sfinţii Părinţi o numesc hulă împotriva adevărului, păcat

împotriva căruia Sfinţii Părinţi au alcătuit soboare şi au dat anateme, alungîndu-i din

Biserică pe astfel de creştini dovediţi eretici. Părinţii Bisericii arată că acest păcat trebuie

spovedit.

14 Astfel de erezii hulitoare de Dumnezeu sînt sprijinite astăzi de foarte mulţi ortodocşi din

popor, de intelectuali, şi politicieni cuprinşi de apatia pacifismului dulceag, străin

credincioşilor de altădată, însă foarte drag ortodocşilor „integrişti” de astăzi. În fruntea

acestei pleiade de ortodocşi antihristici se află, bineînţeles, foarte mulţi ierarhi, preoţi şi

teologi, ctitori ai noului Babilon numit ecumenism. Vezi afirmaţiile Î.P.S. Nicolae Corneanu

din Formula As, an XIV, nr. 611, aprilie 2004; ale Î.P.S. Ioachim Giosanu, Episcop al

Romanului, din Cronica Romanului, an IV, nr. 9, septembrie 2004 (p.18), şi în aceeaşi

revistă, an IV, nr. 4, mai 2004 (p.3-4); ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al II-a al

Constantinopolului şi ale Mitropolitului George Khodre, Mitropolitul Byblosului, în

Catacombele ortodoxiei, nr. 16-17, iulie-august 2000; ale Arhiepiscopului Ioan Kukuzis,

reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului în America, în Catacombele ortodoxiei, nr.

12-13, martie-aprilie 2000; ale Mitropolitului Damaschin al Elveţiei şi ale Preafericitului

Anastasios Iannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei şi a toată Albania, în Vestitorul Ortodoxiei,

31 decembrie 2003.

38

înşeală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israil, v-aţi purtat cu

înşelăciune faţă de Mine – zice Domnul.” (Ieremia 3:20) „Ce

cauţi, iubitul meu popor, în Biserica mea, cînd în aceasta se

săvîrşesc atîtea netrebnicii? Jertfele nu-ţi vor ajuta!” (Ieremia

12:15) „Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din

pădure, ridicîndu-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urîto.

Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă

pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte

păsări de pradă.15 Strîngeţi-vă şi vă duceţi, toate fiarele

cîmpului, duceţi-vă şi o mîncaţi! Mulţime de păstori16 au călcat

via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea, partea Mea

cea iubită au făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o, şi

ea, în pustiirea sa, plînge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită,

pentru că pe nici un om nu-l doare de aceasta.” (Ieremia 12:8-

11)

Dacă astfel de biserici, în care este lăudat ecumenismul, se

vor înmulţi, ce vom face? Nu vom mai merge la biserică?

Răspunsul îl vor afla cercetînd vieţile şi scrierile sfinţilor,

ascultînd glasul conştiinţei şi întrebîndu-şi proprii duhovnici (cu

condiţia ca aceştia să nu fie îmbolnăviţi de ecumenism).

Povestind despre slujba comună săvîrşită în biserica Sfintei

Sofia din Constantinopol de către clericii ortodocşi şi pater-ii

latini pe data de 12 decembrie 1452, istoricul Ivan Ostrumov

aminteşte că mulţi dintre cei prezenţi la slujbă nu au vrut nici

măcar să ia anafură de la „preoţii” slujitori (Sinodul de la

Ferarra-Florenţa); creştinilor ortodocşi aflaţi în confuzie

duhovnicească ce nu pregetă să laude credinţa şi învăţăturile

ereticilor, Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru

spovedanie (Ed.Agapis, 2001p.16,18), le descoperă că o

asemenea cugetare este potrivnică învăţăturilor de credinţă ale

Bisericii, numărînd-o între păcatele ce trebuiesc spovedite.

15 „Cultele”, „confesiunile”, „religiile” şi toate „credinţele” ce ne amăgesc cu momeala

„unităţii”.

16 Mai-marii Bisericii, împreună cu mai-marii tuturor ereziilor creştine şi ne-creştine.

39

Despre aceste biserici, Sfîntul Lavrentie al Cernigovului

(+1950) zice „că vor fi într-o bunăstare imensă17 [...], dar în

ele va fi toată adunarea satanică18.” (Viaţa, învăţăturile şi

minunile Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Iar Cuvioasa

Macaria (+1993), arată şi ea că, devenind ecumeniste,

lăcaşurile ortodoxe actuale „vor continua să se numească

biserici19, dar înăuntru va fi cine ştie ce, vreo născocire20 de-a

lor.” (Cuvioasa Macaria, mîngîietoarea celor suferinzi)

Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) în dumnezeiasca

descoperire privind căderea multor Biserici ortodoxe în erezie,

mărturiseşte: „[Îngerul lui Dumnezeu] mi-a arătat apoi spre un

nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzînd, care începură

să cadă la pămînt unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi,

căzînd la pămînt, se stingeau prefăcîndu-se în praf şi în

cenuşă. Şi am întrebat: Ce înseamnă aceste sfeşnice

căzătoare? Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului... [a

spus Îngerul].” (Taina fărădelegii)

„[Astăzi,] din nefericire, se găsesc mulţi impostori lipsiţi de

har, ce amăgesc poporul neştiutor şi credul, netemîndu-se de

Atotvăzătorul, Cel ce pedepseşte nu doar în veacul care va să

fie, ci şi în viaţa de acum, pe hulitorii Duhului Sfînt.” (Despre

tulburările lumii de astăzi)

Îngrijorîndu-se şi deplîngînd ceea ce astăzi se numeşte

ortodoxie, Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne previne:

17 Bunăstare asigurată deja de momeala subvenţiilor de Stat, a salarizării episcopilor,

preoţilor şi călugărilor, a drepturilor civile, juridice, constituţionale, priorităţi prin care

Biserica e moleşită şi îndatorată stăpînirii, stăpînire care, uzurpînd locul lui Hristos-

Dumnezeu, o îngrădeşte prin acordarea statului de „instituţie a Statului” masonic antihristic.

18 Ierarhi, preoţi şi teologi iubitori şi propovăduitori ai duhului ecumenist în Biserică.

19 Precum unii episcopi şi preoţi, care, fiind ecumenişti, deci lipsiţi de convingeri ortodoxe,

continuă totuşi să se numească „ortodocşi” şi „episcopi”, resprectiv „preoţi”. Ne întrebăm

deci cum se vor numi în viitor creştinii ortodocşi care nu vor adera la ceea ce în trecutul

îndepărtat se numea închinare la mai mulţi dumnezei (politeism), apoi New-Age, acum

ecumenism, iar în viitor avînd cine ştie ce numire, probabil „schismatici”, „rascolnici”,

„stilişti”, „eretici” şi de ce nu … „terorişti”.

20 Prin „născocire”, Cuvioasa Macaria se referă la ecumenism, dar nu-i spune pe nume,

fiindcă nu cunoştea acest termen.

40

„Ortodoxia de astăzi, cu preoţii, teologii şi credincioşii ei, a

devenit lumească. Lipsa de vlagă a ortodoxiei, aşa cum se

exprimă şi se trăieşte ea în general, este fără îndoială produsul

ipocriziei şi lipsei de seriozitate din viaţa contemporană.” (Mai

aproape de Dumnezeu)

Sfîntul Iustin Popovici (+1979), arătînd cum atît „prietenii”

cît şi neprietenii lui Hristos se ostenesc împotriva Bisericii, unii

prin mijloace aparent ortodoxe, iar ceilalţi printr-o luptă făţişă,

arată îngrijorîndu-ne: „Treptat, Biserica se distruge din interior

şi din afară! Ideologic şi ca aşezămînt, sînt folosite toate

mijloacele, cunoscute şi necunoscute, făţişe şi tainice, subţiri şi

grosolane, de salon şi tiranice, cinice şi fariseice, aparţinînd lui

Diocleţian şi lui Pilat, lui Nero, şi lui Iuda. Şi toate acestea,

topite cu iscusinţă într-o soluţie siropoasă, în fapt, otrava

otrăvurilor, avînd doar un gust dulceag.” (Biserica şi Statul)

Diocleţian a fost unul dintre cei mai crunţi prigonitori ai

Bisericii. Acesta a prigonit făţiş pe creştini, dînd împotriva lor

edicte împărăteşti. Pilat s-a lepădat diplomatic de Hristos,

spălîndu-se pe mîini. Împăratul Nero a dat foc Romei, spunînd

apoi poporului că vinovaţi pentru aceasta sînt creştinii. Iar

Iuda, după cum se ştie, s-a lepădat de Hristos prin trădare.

Pilat şi Iuda sînt cele mai reprezentative pilde istorice privind

vinovăţia ierarhilor, preoţilor şi teologilor ortodocşi, ce

preschimbă ortodoxia lui Hristos în „ortodoxia” Antihristului,

fiindcă unul s-a lepădat de Mîntuitorul „negustoreşte”, iar altul

a evitat să se „complice” spălîndu-se pe mîini de

responsabilitatea personală.

V.

Unde se arată de ce ortodocşii nu trebuie a se

spovedi la duhovnici ecumenişti care participă la

întruniri, conferinţe şi slujbe ecumeniste,

duhovnici care schimbă învăţăturile ortodoxe ale

Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii, tîlcuindu-le pe

41

placul ereticilor! Sub nici un chip nu căutaţi

sfaturi la preoţi, călugări, profesori şi teologi

ecumenişti!

Căpeteniilor ortodoxiei ecumeniste, care cu multă răbdare

ademenesc pe ortodocşii creştini la necredinţă, li se potriveşte

cuvîntul Proorocului David (940 î.H.): „Muiatu-s-au cuvintele

lor mai mult decît untdelemnul, dar ele sînt săgeţi.” (Psalmul

54,24)

Canonul 1 al Soborului Sfinţilor Părinţi de la Cartagina (anul

256) arată că „la eretici, unde nu este biserică, este cu

neputinţă a se cîştiga iertarea păcatelor. […] Căci cum se va

ruga pentru cel botezat [în credinţa ortodoxă] cel ce nu este

preot [adică slujitorul eretic] şi totodată este păcătos? Cînd

zice scriptura că: Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de

este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta

îl ascultă (Ioan 9,31). Prin sfînta Biserică înţelegem că se dă

iertarea păcatelor şi cine poate da lucrul pe care el însuşi nu-l

are? Sau cum poate lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă

Duhul Sfînt de la sine”. (Pidalionul, Bucureşti 1992, p.314)

Schimbarea învăţăturilor ortodoxe înseamnă cugetare şi

grăire împotriva dreptei credinţe, fapt arătat ca păcat de Sfinţii

Părinţi. Astfel Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie în Îndreptarul

de spovedanie (p.9) îi îndeamnă să-şi mărturisească în faţa

duhovnicului vina de a-i fi smintit pe creştini, lucrînd împotriva

Sfinţilor Părinţi şi păgubind Biserica prin învăţăturile lor.

Nimeni dintre creştini nu va cădea în rătăcirile acestora,

dacă vor cerceta sfaturile primite comparîndu-le cu vieţile şi

scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii sfătuitori neînşelaţi

din întreaga suflare ortodoxă. Creştinilor care cred că tot ceea

ce gîndeşte, vorbeşte ori sfătuieşte orice ierarh, preot, monah,

teolog al Bisericii este „bun”, este după dreapta credinţă

ortodoxă, este mîntuitor, le amintim că majoritatea ereticilor

daţi anatemei de Sfinţii Părinţi întruniţi în cele şapte Soboare a

42

Toată Lumea şi în cele unsprezece Soboare Locale erau fie

ierarhi ori preoţi, fie călugări ori teologi ai Bisericii, aşadar întîistătători

ai Ortodoxiei şi întîi-păstori ai norodului creştin. Dacă

de-a lungul istoriei, prin mulţi dintre aceşti întîi-stătători

Hristos s-a proslăvit întru ale Sale, iată că prin alţii aşezaţi în

aceeaşi cinstire, Biserica a fost deseori urgisită. [17]

Mărturie a rătăcirilor şi hulelor teologice promovate de

păstori ortodocşi în Biserică, precum şi vădire a înverşunării

împotriva Sfinţilor Părinţi stă cartea Căile ortodoxiei

contemporane de IPS Lazăr Puhalo21 (Ed.Eikon, Cluj-Napoca,

2003). În sprijinul constatării că anarhia duhovnicească şi

rătăcirea teologică a înveninat minţile unora dintre ierarhii şi

teologii BOR, otrăvindu-le sufletul, vine şi cuvîntul „ortodox”

rostit de IPS Nicolae Corneanu al Banatului, care justifică

necesitatea „istorică” a ereziilor: „Greco-catolicii au fost

consideraţi pe nedrept ca unii care au atentat la unitatea

poporului român. A fost o percepţie greşită, deoarece crearea

Bisericii Greco-Catolice a fost o necesitate de ordin istoric

pentru români.[…] Eu am văzut în legătura dintre cele două

Biserici mari ale românilor [Biserica Ortodoxă şi cultul nebiserică

greco-catolic] o necesitate şi din punct de vedere

bisericesc, dar şi o necesitate istorică.” (Formula AS, anul 14,

nr.611, april.2004, p.3).

Despre cît de otrăvitori sînt astăzi unii „fraţi în Hristos”

pentru creştinii ortodocşi ce vor să se mîntuiască, şi cum

trebuie să ne purtăm faţă de astfel de „creştini”, iată ce ne

învaţă Sfîntul Apostol Pavel (+64): „Fraţilor, vă poruncim în

numele Domnului nostru Iisus Hristos să vă feriţi de orice frate

ce nu umblă […] după predania pe care a-ţi primit-o de la

21 Privitor la înşelările acestui ierarh, vezi articolul O carte deosebit de periculoasă publicat

în Glasul Monahilor anul II, nr.1, ian.2004, p.8

43

noi.”22 (2 Tesaloniceni 3:6) „Sînt unii care vă tulbură şi voiesc

să schimbe evanghelia [buna vestire] a lui Hristos. […] Precum

v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă

propovăduieşte cineva altceva decît aţi primit, să fie

anatema!23 Căci, acum, caut bunăvoinţa oamenilor, sau pe a

lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea

oamenilor, nu aş mai fi rob al lui Hristos!” (Galateni 1:7, 9, 10)

„Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în

învăţătură neschimbare, cuvînt sănătos şi fără prihană, pentru

ca cel potrivnic24 să se ruşineze.” (1 Tit 7:8)

Privitor la ortodocşii făţarnici strecuraţi de vrăjmaşii Bisericii

printre noi ortodocşii, avînd însă prin ceea ce zic şi făptuiesc,

cugete străine învăţăturii şi vieţuirii în dreapta credinţă, iată ce

ne spune Dumnezeu, prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI

î.H.): „Că se află necredincioşi prin poporul Meu, care pîndesc

ca prinzătorii de păsări, se ascund la pămînt, pun curse şi

prind oameni. […] Proorocii proorocesc minciuni, preoţii înşală

ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta. Dar la urmă, ce veţi

face?” (Ieremia 5:26, 31) „Pentru că păstorii şi-au ieşit din

minte şi n-au căutat pe Domnul, şi de aceea s-au şi purtat ei

nebuneşte, şi toată turma s-a risipit.” (Ieremia 10:21) „Aceştia

[…] umblă cu minciuni, ca nimeni să nu se întoarcă de la

necredinţa sa!”25 (Ieremia 23:14)

Vinovat de amploarea adunărilor şi de răspîndirea

22 Dacă ar fi să dăm ascultare acestui cuvînt, ar trebui să ne ferim de marea majoritate a

fraţilor noştri ortodocşi, fiindcă rar întîlneşti în popor predania Sfinţilor Apostoli, adică

vieţuirea după cele poruncite nouă, creştinilor.

23 Cine mai crede şi mai propovăduieşte astăzi ceea ce am primit, aşadar cine nu e astăzi

anatema? Dar cine se mai înfricoşează astăzi de anateme? Nimeni, nici măcar păstorii

Bisericii.

24 Adică ereticul, păgînul, evreul. Cum să se mai ruşineze unii ca aceştia de erorile,

amăgirile şi învăţăturile lor mincinoase, cînd mai marii noştri le caută bunăvoinţa, rugînduse

împreună cu ei şi lăudîndu-i în adunări şi în biserici?

25 Cine îşi va schimba năravurile, cînd tu, minţindu-l, îi spui că ceea ce face el e bine? Greu

vor răspunde la Înfricoşătoarea Judecată mai marii Bisericii pentru unul ca acesta, căzînd

sub cuvîntul: „Vai celui ce spune binelui rău, şi răului bine!”

44

învăţăturilor ecumeniste este şi poporul ortodox, nu doar

păstorii Bisericii. Dacă poporul ar trăi creştineşte, după

învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi, nu ar fi cu

putinţă să fie înşelat de mai-marii Bisericii în cele ce ţin de

faptele şi învăţăturile dreptei credinţe. Dorind să trăiască în

patimile lor, asemenea popoarelor păgîne, urînd şi dispreţuind

pe păstorii duhovniceşti (care, pentru că ţin poruncile

Evangheliei, sînt numiţi „aspri” şi „neînţelegători”) „creştinii” de

azi cad aşadar lesne în mîinile celor care vieţuiesc asemenea

lor şi îi încîntă cu o duhovnicie lumească. Iubirea de sine,

părerea de sine şi trîndăvia în cele duhovniceşti, comună

multora dintre păstorii Bisericii, dar şi poporului, fac ca acesta

din urmă să primească cu plăcere şi cu bucurie noile învăţături

ce se aduc acum în Biserică.

Tot despre aceştia grăieşte la rîndul său şi Sfîntul Apostol

Petru (+64): „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după

cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura

eresuri pierzătoare” (2 Petru 2:12) - adică învăţături

mincinoase aduse, iată, nu de cei din afară ci de cei „dintre

noi”, aşadar ortodocşi.

Despre ierarhii, preoţii şi teologii necredincioşi în cele lăsate

nouă de Sfinţii Bisericii, despre aceşti schimbători şi înnoitori ai

rînduielilor Ortodoxiei pravoslavnice, Sfîntul Nil Athonitul

(+1692) ne spune: „Tot locul şi oraşul se vor lipsi de păstori

temători de Dumnezeu şi de proiestoşi credincioşi […]

Bisericile lui Dumnezeu se vor lipsi de arhierei, de duhovnici şi

de preoţi evlavioşi, precum de pe acum au început a se lipsi.”

(Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum)

Despre aceştia, Cuviosul Filotei Zervakos (+1980), ne

spune: „Aceştia nu sînt Biserica lui Dumnezeu, ci a lui satan.”

(Viaţa şi învăţăturile Cuviosului Părinte Filotei Zervakos)

Chipul vorbitorului neîmpărţit între poruncile lui Hristos şi

voile oamenilor, neamestecat cu capriciile umanist-antihristice

ale acestei lumi, ni-l arată Sfîntul Ierarh Grigorie de Nazianz

45

(+391) care zice: „Că nu sînt ca cei mulţi ca să pot falsifica

cuvîntul adevărului (2 Corinteni 2:17) şi să amestec vinul cu

apă (Isaia 1:22), adică învăţătura care veseleşte

[duhovniceşte] inima omului (Psalmul 103,16) cu învăţătura

cea multă, ieftină, josnică, fără putere şi în zadar răspîndită

spre a cîştiga ceva din vînzarea vreunor astfel de învăţături

falsificate! Nu sînt ca cei mulţi ca să vorbesc celor ce vin la

mine, unora una, altora alta, spre a fi pe placul tuturora, să fiu

un ventriloc şi un grăitor în deşert, care-mi cultiv plăcerile

proprii cu învăţături scoase din pămînt şi apuse în pămînt, ca

să fiu lăudat cît mai mult de mulţime! Că mai cu seamă atunci

am să mă păgubesc pe mine însumi şi am să mă pierd! Pentru

că am să vărs sîngele nevinovat al unor suflete nevinovate,

suflete ce mi se vor cere din mîinile mele.” (Despre preoţie)

Datoria păstorilor ortodocşi faţă de creştini este să le spună

cele despre dreapta credinţă, lămurindu-i că singura credinţă

dreaptă şi apostolică este cea lăsată nouă de Sfinţii Părinţi ai

Bisericii. Numai rămînerea în învăţăturile acestei credinţe poate

fi mîntuitoare în Hristos. Datoria acestor păstori este de a

arăta ereticilor, păgînilor şi evreilor, că se află în rătăcire, că

nu cunosc şi nu au pe adevăratul Dumnezeu în credinţele lor,

că nu ştiu cui se roagă şi aduc jertfe; că învăţăturile lor de

credinţă - nefiind cele ale Sfintei Scripturi, avînd dogme

demonice - sînt eretice şi nu pot duce la (singurul) Hristos

Dumnezeu Cel în Treime închinat, adică nu-i pot călăuzi pe

credincioşii lor către mîntuire. Datoria păstorilor Bisericii nu

este de a îngădui, ci de a opri pe credincioşi chiar silindu-i să

înceteze orice alianţă, adunare, amestecare, unire cu păgînii şi

ereticii. Pentru aceasta Cucernicul Părinte Dumitru Stăniloae

arată: „Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă

cînd vedeau o erezie, cînd vedeau că este atacat adevărul lui

Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi.” (Ekklesia)

Cei ce nu procedează astfel, fac parte dintre cei despre care

Cuviosul Serafim Rose (+1982) zice: „Mulţi dintre cei care se

46

consideră creştini nu-şi dau seama de diferenţa radicală şi

ireductibilă dintre creştinism şi toate celelalte religii păgîne [şi

creştine]. Şi chiar cei care-şi dau seama de această diferenţă,

nu au înţelepciunea duhovnicească de a deosebi între

feluritele experienţe spirituale, înţelepciune despre care se

vorbeşte în scrierile ortodoxe ale părinţilor şi în vieţile sfinţilor,

numită acolo dreaptă socoteală, pe care Biserica Ortodoxă a

avut-o şi o are de 2000 de ani. În absenţa acestei conştiinţe şi

acestei înţelepciuni, prezenţa din ce în ce mai deasă a religiilor

orientale în mijlocul maselor occidentale şi de asemenea esteuropene

seamănă confuzie în minţile multora ce-şi zic creştini

[episcopi, preoţi, teologi etc.]. […] Nu negăm că o deşteptare

ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, cînd mulţi

creştini ortodocşi au pierdut duhul adevăratului creştinism, iar

trăirea vie şi curat creştinească se vede într-adevăr mult prea

rar.”

În continuare Cuviosul Părinte zugrăveşte chipul „noului

creştinism” purtător de duh antihristic: „Pentru mulţi ortodoxia

a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizaţie

bisericească şi de îndeplinire corectă a unui ritualism exterior.

Este într-adevăr nevoie de o deşteptare duhovnicească

a Ortodoxiei, dar ea nu poate apărea din rîndurile

ortodocşilor ecumenişti. Aceştia în acord cu activiştii

harismatici din rîndurile protestanţilor sau romano-catolicilor se

găsesc în armonie deplină cu duhul vremii. Ei nu se adapă de

la izvoarele vii ale vieţuirii ortodoxe a Sfinţilor Părinţi, ci […] se

identifică cu cel mai important curent al creştinismului apostat

şi sincretist de astăzi, de factură ecumenistă.” (Ortodoxia şi

religia viitorului)

Sfîntul Ierarh Averchie Tauşev (+1976), fost egumen şi

rector al seminarului teologic din Jordanville, S.U.A., dezamăgit

fiind de mai marii ecumenişti înstăpîniţi astăzi peste Biserica

Ortodoxă a lui Hristos, ne îndeamnă la adîncă trezvie, fiindcă

acum mai mult ca oricînd: „Păstorii Bisericii au rămas cu o

47

înţelegere slabă a creştinismului, întunecată, confuză. O falsă

înţelegere, după buche, distrugînd viaţa duhovnicească în

lumea creştină, distrugînd creştinismul, care este faptă, nu

buche. Trist este să vezi cui au fost încredinţate şi pe ce mîini

au căzut oile lui Hristos, cui a fost încredinţată păstorirea şi

mîntuirea lor. Apar lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, recunoscuţi

după faptele şi roadele lor. Încotro s-o apucăm dacă cei cărora

le sînt încredinţate sufletele oamenilor nu le călăuzesc spre

mîntuire, ci spre pierzanie veşnică! […] E necesară o prudenţă

deosebită […] ca să nu confundăm lupul cu păstorul şi să ne

încredem cu uşurinţă în acela care poate să ne ducă sufletul la

pierzare, călăuzindu-l pe un drum greşit. […] Vremurile

noastre sînt vremurile desăvîrşitei sărăciri de îndrumători

duhovniceşti, de aceea este cu neputinţă de a mai găsi stareţi

adevăraţi cum au fost cei din vechime. În legătură cu aceasta,

Sfîntul Ierarh Ignatie [Briancianinov] îşi aminteşte cît de mult a

suferit de pe urma deselor întîlniri cu aşa-zişii îndrumători

duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de sine, şi

cîte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.”

(Marea apostazie)

Cuvînt potrivit îndeosebi creştinilor uşuratici, care, împinşi

de rîvna fără pricepere, cad în drăceasca înşelare de a-şi lua

drept cîrmă în gîndirea şi vieţuirea duhovnicească pe preot, iar

nu pe sfinţi. Acest fapt se întîmplă din două pricini. Întîi,

pentru că preotul este un om moral (dacă este!),

impresionîndu-l pe creştin pînă într-atît încît nu mai ia seama

la cît de ortodox ori nu gîndeşte acel preot. Apoi, datorită

faptului că astăzi creştinul e leneş în citirea Vieţilor şi a

scrierilor Sfinţilor Părinţi, nu mai are o cunoaştere a învăţăturii

ortodoxe, după care să poată afla cît de ortodox este

sfătuitorul. Prin aceste cuvinte, nu dorim să îndepărtăm pe

creştini de Biserică şi de preoţi, ci doar îi îndemnăm să

cîntărească tot ce primesc, văd şi aud în ortodoxia de astăzi

după o singură măsură: măsura Sfinţilor Părinţi, de care este

48

datoare să asculte întreaga suflare creştină, în frunte cu

arhiereii şi preoţii. Cine face altfel va cădea în erezia numită

ecumenism, neavînd parte cu sfinţii cei iubitori de Hristos.

Aşadar, să urmăm în cele duhovniceşti nu pe orice preot, ci pe

păstorul care urmează el însuşi, cu fapta şi cu cuvîntul sfaturile

şi vieţuirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, după cuvintele Sfîntului

Ierarh Ignatie Briancianinov.

Arătînd încotro bat vînturile înţelepciunii antihristice

aducătoare de duh nou în pravoslavnica ortodoxie şi cine sînt

păpuşarii bîlciului ecumenist Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne

spune: „Teologii noii şcoli, nerăbdători să se conformeze

modei intelectuale, să citeze din cea mai recentă literatură

protestantă şi romano-catolică, să adopte superficialul lumii

contemporane, şi în special cel al lumii academice, au fost pe

bună dreptate numiţi teologi la o ţigară. Cu aceeaşi

îndreptăţire i-am putea numi teologi la un pahar cu vin sau

susţinători ai teologiei cu stomacul plin sau ai spiritualităţii

confortabile. Mesajul lor nu are nici o putere, pentru că ei sînt

în întregime din lumea aceasta, adresîndu-se oamenilor

lumeşti într-o atmosferă lumească. Din tot acest mesaj nu va

rezulta nici o virtute ortodoxă, ci numai vorbărie prostească,

fraze pompoase şi goale.” (Mai aproape de Dumnezeu)

Iar Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960), întristat de

vieţuirea lor searbădă, precum şi de înfăţişarea

neduhovniceacă, ba chiar papistaş-muieratică a unor astfel de

clerici „slujitori” ai lui Hristos, adaugă: „De multa grăsime şi

nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea şi au năpîrlit,

căzîndu-le părul, şi barba şi mustaţa [adică, s-au tuns şi s-au

bărbierit], făcîndu-se ca femeile. De aceea, Sfintele Canoane

ale Sfinţilor ei le calcă în picioare, dar predică sus şi tare că

sînt ortodocşi.” În continuare arătînd cum prin blîndeţea

păstorilor faţă de nelegiuiţi, ba chiar prin împrietenirea cu ei,

aceştia se fac vrăjmaşi ai lui Hristos, păstrînd însă chipul

bunei-cuviinţe şi părutei evlavii, Cuviosul adaugă: „Dar astăzi

49

ce ne este dat să vedem în lumea creştinilor noştri: cutare

frate sau cutare preot […] laudă dogmele cele fără de

Dumnezeu ale ateilor, ba fac şi tovărăşie cu dînşii şi nimeni nu

se fereşte de unul ca acesta şi nici nu i se dă pedeapsa

cuvenită. Unii se mai feresc puţin de cei înşelaţi, alţii însă se

sfiesc temîndu-se de răzbunare. […] Ca să fie protejaţi de

guvernarea ateilor, păstorii cei duhovniceşti ascund astăzi

toiagul mustrării şi pleacă steagul credinţei în faţa stăpînirii

lumeşti. Ba unii laudă pe stăpînitori şi le fac paradă (te-deumuri).

Se tem păstorii să nu jignească pe fiarele cele

cuvîntătoare. […] Nu-i atît de primejdioasă ispita care vine de

la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai

la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot uşor să

vatăme pe creştini. Primejdia vine de la fraţii cei mincinoşi care

sînt duşmani ascunşi cu atît mai primejdioşi cu cît ei cred că

sînt fraţi buni.26 Predică şi ei ortodoxia, dar oarecum schimbată

şi prefăcută, după placul lumii acesteia şi stăpînitorului acestei

lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se

strice şi, în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă.

Ei aduc tulburare în rîndurile creştinilor. Aceştia sînt ispita cea

mare a neamului celui de pe urmă. Despre ea a proorocit

Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: Mulţi vor veni în numele

Meu şi pe mulţi vor înşela (Matei 24:5). Vorbesc şi fraţii

mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de

curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută

obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi

simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie

atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte

cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea

cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se

numeşte om.” (Hrană duhovnicească)

Amintind despre păstorii cei de demult ai Bisericii Ortodoxe,

26 Adică par a fi la fel de ortodocşi ca şi adevăraţii ortodocşi.

50

păstori care prin rîvna spre păstrarea dreptei credinţe şi-au

agonisit sfinţenia, cît şi despre ce sînt astăzi păstorii Bisericii,

Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) ne spune: „Însă multă

deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia

erau războinici, aceştia - fugari; aceia binecredincioşi cărţilor şi

dogmelor, aceştia - hainelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte

năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi,

urmînd Păstorului cel bun. O fericiţi bărbaţi ale căror nume sînt

în cartea vieţii, de care s-au înfricoşat demonii, şi s-au

cutremurat ereticii şi au închis gura celor ce grăiesc nedreptăţi!

[…] Zic şi eu cu lacrimi: unde este corul acela fericit al

episcopilor şi învăţătorilor care au strălucit ca luminători în

lume, ţinîndu-se de cuvîntul vieţii? […] Unde este Evodie, buna

mireasmă a Bisericii şi urmaşul şi următorul Sfinţilor Apostoli?

Unde este Ignatie, casnicul lui Dumnezeu? Unde Dionisie,

pasărea cerului? Unde, Ipolit cel preadulce şi bineînţelegător?

Unde Vasile cel Mare, ce trebuie socotit deopotrivă cu ultimul

dintre Apostoli? Unde-i Atanasie cel sfînt şi nesătul de virtuţi?

Unde e Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul de neînvins al lui

Hristos, unde Efrem cel de mult preţ, mîngîierea celor

deznădăjduiţi, povăţuitorul tinerilor, călăuzirea de mînă a celor

ce se pocăiesc, sabia împotriva ereticilor, primitorul Duhului,

vasul virtuţilor? Ai văzut cît de mare e deosebirea şi cîtă

osebire între bărbaţii aceia fericiţi şi sfinţi şi cei de acum? […]

Aceia erau puternici şi în cuvînt şi în faptă, iar aceştia în bunuri

şi agoniseli şi în cai, şi măgari, şi în moşii, şi turme şi brutării şi

mese strălucite. La ei mult e cuvîntul despre acestea

[chiverniseli] în fiecare zi şi noapte, iar cuvînt despre turma

cea cuvîntătoare, nici unul, pentru care fapt vor da răspuns în

ziua judecăţii. […] Apoi se apropie [de popor] nu ca cei săraci,

ci purtînd haine strălucite, agonisind pungă groasă şi gîturi ca

de tauri îngrăşaţi, trăgînd la sine mulţimea ucenicilor, dar mai

degrabă a bucătarilor. […] Apoi, dacă unul din ereticii cei fără

de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este

51

nicăieri nici unul care să răspundă împotrivă războinic. Toţi se

fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari. […] O adînc al ruşinii!

O, prăpastie a răutăţii! O, amărăciune a iubirii de arginţi! O

pîntece nesăţios! […] Desfătîndu-vă, îmbătîndu-vă, vreţi să

biruiţi ereziile? […] Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai

pămîntului şi toate popoarele, […] căci vreau să vă îndestulez

pe voi din Sfintele Scripturi, că nu toţi cei ce se numesc

creştini sînt creştini, ci numai se amăgesc chemîndu-se cu

numele de creştini, cu chemare goală! Cu cuvîntul sînt mulţi

creştini, dar cu purtarea puţini şi rari; cu înfăţişarea sînt ca şi

creştini şi ca ucenici ai lui Hristos, dar cu făptuirea trădători;

cu cuvîntul sînt binecredincioşi şi milostivi, dar cu purtarea

necredincioşi şi nemilostivi; cu chemarea sînt creştini, dar cu

faptele păgîni, după cum a zis dinainte Proorocul David: S-au

amestecat între neamuri şi au învăţat faptele lor. […] Cum se

vor afla creştini cei ce săvîrşesc acestea? Dar cu cîtă

îndrăzneală cutează să se numească pe ei înşişi creştini! […]

Cel ce se numeşte creştin, de calcă legămintele şi făgăduinţele

şi leapădă cuvîntul Evangheliei şi săvîrşeşte cele păgîneşti, nu-i

foloseşte nimic să se numească el singur creştin, după cum s-a

arătat mai înainte. […] Dar cum cutează să se apropie de

dumnezeieştile Taine, cei ce sînt mai răi decît elinii? […]

[Înţeleptul] Solomon spune: Cei necredincioşi făţărnicesc buna

credinţă. Şi iarăşi spune: Fiule, să nu te amăgească bărbaţii

necredincioşi, nici să mergi pe cale cu ei. (Proverbe 1:10) Iar

Isaia Proorocul, dar mai degrabă Domnul spune prin Prooroc:

Fii am născut şi i-am înălţat, dar ei m-au lepădat. Şi iarăşi: Nu

este bucurie pentru cei necredincioşi, zice Domnul.” (Isaia 1:2)

Jeluind rătăcirea duhovnicească în care vieţuiesc dar ne trag

şi pe noi aceşti păstori „ortodocşi”, Cuviosul Părinte Cleopa

(+1998), cu adîncă mîhnire adaugă: „Vai de noi şi de noi! Am

ajuns mai rău decît butucii cei nesimţitori, mai răi decît păgînii,

că numai numele de creştin îl mai purtăm. Am ajuns cum a

proorocit Pavel (+64), marele luminător al lumii: În vremea

52

aceea [creştinii] vor avea numai chipul bunei-credinţe, dar

puterea ei o vor tăgădui.” (Îndrumări creştineşti pentru

vremelnicie şi veşnicie)

Creştinilor nedumeriţi de faptul că uneori şi astăzi, dar mai

cu seamă în viitor, dezbinarea pentru dreapta-credinţă va pune

stăpînire pe ierarhii, preoţii şi creştinii Bisericii, ce se vor

împărţi în pravoslavnici, adică iubitori şi următori ai

învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, şi înnoitori adică următori ai

teologilor ortodocşi ecumenişti, reeducaţi de teologia

occidentală şi protestantă, acestora Sfîntul Ierarh Chiril al

Ierusalimului (+386) le spune: „Să nu te tulburi dacă vei auzi

că merg pînă la vărsarea sîngelui episcopi împotriva

episcopilor, preoţi împotriva preoţilor. Lucrul acesta a fost scris

mai dinainte. Aşadar precum păgînii odinioară, datorită rîvnei

ce o arătau în prigonirea Bisericii, nu cruţau pre creştini, la fel

şi în vremea cea de pe urmă, care nu e departe, bună parte

din stăpînirea bisericească şi dintre creştini, iubitori de păgîni şi

eretici, se vor ridica asupra fraţilor lor, dîndu-i în temniţe şi la

chinuri.” Referindu-se la aceştia, Sfîntul Ierarh adaugă: „Mai

înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum este

însă plină Biserica de eretici ascunşi.”27 (Cateheze)

Nici Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (+1950), proorocind

despre rătăcirile ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, nu se

sfieşte să arate cum vor sluji cu rîvnă la propovăduirea

învăţăturilor străine ortodoxiei: „Preoţimea nu va lucra la

sufletul credinciosului, ci numai la cărămizile lui Faraon.”

(Viaţa, învăţăturile şi minunile Sfîntului Lavrentie al

Cernigovului) Adică vor sluji cu rîvnă la propovăduirea

învăţăturilor ecumeniste, străine Bisericii, însă folositoare la

închinarea din templul lui Antihrist.

Soarta preoţilor slujitori lui Faraon-Antihrist este descoperită

27 Despre ereticii ascunşi, atît creştinii vremii noastre cît şi ei înşişi (ereticii), nu ştiu şi nu

cred despre sine că sînt eretici.

53

în vedenia Sfîntului Ioan de Kronstadt (+1908): „Şi am văzut o

masă mare de oameni gonită din urmă de nişte draci urîcioşi,

care îi băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe

Stareţ: Aceştia cine sînt? Stareţul a răspuns: Aceştia sînt cei ce

s-au lepădat de sfînta credinţă şi de Biserica apostolească şi

sobornicească şi au schimbat credinţa. Erau acolo preoţi,

monahi, monahii şi mireni...” (Taina fărădelegii)

Spre ruşinarea păstorilor Bisericii, care cruţîndu-se pe ei

înşişi de osteneala mărturisirii adevărului faţă de păgîni şi

eretici, nu cruţă însă dreapta Credinţă Ortodoxă, nici pe

creştini de păcatul apostaziei, Sfîntul Ierarh Nicolae

Velimirovici (+1956) ne istoriseşte cum unul dintre sfinţii din

vechime - cuviosul Serapion - fiind atît de rîvnitor spre a-i

aduce la Hristos pe păgîni şi eretici „nici pe sine nu s-a cruţat

cîtuşi de puţin cînd a fost vorba să-i întărească pe oameni în

dreapta credinţă ortodoxă. Astfel s-a dat pe sine să fie vîndut

ca rob unui eretic maniheu, numai să-l lecuiască de erezie.

Altădată s-a dat să fie vîndut ca rob unui păgîn numai ca să-l

boteze în credinţa creştinească. Aşadar Biserica lui Dumnezeu

nu a fost nicicînd lipsită de rîvnitori aprinşi.” (Răspunsuri la

întrebări ale lumii de astăzi, II)

Amintind despre doi tineri anglicani din Uganda ce căutau

dreapta credinţă apostolică şi ce fel de convingeri avea

arhiereul sfătuitor, Cuviosul Serafim Rose (+1982) povesteşte:

„Mai întîi au găsit pe cineva care se numea pe sine ortodox,

dar era un şarlatan care le-a arătat ceea ce el numea taine.

[…] Le-a părut rău că s-au lăsat înşelaţi şi au schimbat gîndul

şi au început din nou să caute. Primul episcop pe care l-au

întîlnit nu era unul prea bun şi le-a spus: A, nu vă mai osteniţi,

toate religiile sînt la fel. Întoarceţi-vă la anglicani.” (Mai

aproape de Dumnezeu)

Privitor la aceeaşi categorie de ortodocşi, precum ierarhul

de mai sus, iată ce ne povesteşte şi Cuviosul Filotei Zervacos

(+1980): „Cînd i-am întrebat pe intelectualii otomani de ce

54

otomanii şi îndeosebi intelectualii şi savanţii care au studiat

mult şi au cercetat Evanghelia, nu îmbrăţişează creştinismul,

pe cînd dintre indieni, chinezi, japonezi, mulţi trec la

creştinism, mi-au răspuns: Noi intelectualii, cîţi am citit

Evanghelia, recunoaştem că aceasta este mai dreaptă decît

Coranul şi mulţi dintre noi ne-am gîndit să trecem la

creştinism, dar una din cauzele pentru care nu trecem sînteţi

voi […] care-L huliţi pe Hristos Dumnezeul vostru.”

Hule împotriva lui Hristos sunt nu doar cunoscutele

blasfemii lesne de sesizat ci şi concepţiile teologice personale

străine de adevărurile Sfinţilor Părinţi lăsate Bisericii. Pentru

aceasta Cuviosul Paisie Aghioritul adaugă: „Nimeni – nici

Paisie, nici duhovnicul, nici episcopul, nici patriarhul – nu pot

avea părerea lor personală şi în baza acestora să ceară

supunere de la poporul lui Dumnezeu. Mai curînd ar trebui ca

aceştia toţi să-şi supună părerea lor voinţei lui Dumnezeu care

se face cunoscută prin mijlocirea cunoaşterii Evangheliei. Numi

impun eu ideile mele personale ci tuturor celor care mă

întreabă le descopăr cu smerenie judecata Bisericii. […] Iată

de ce una din cele mai grele încercări survine atunci cînd iubiţii

noştri arhipăstori nu sprijină lupta noastră şi pornesc pe un

drum greşit, silindu-ne şi pe noi să procedăm în acelaşi mod.

La această ispită se cuvine să răspundem prin cuvintele

apostolului atunci cînd sinedriul le-a interzis [apostolilor] să

propovăduiască Numele lui Hristos: «Trebuie să ascultăm mai

mult pe Dumnezeu decît pe oameni.» (Cu durere şi dragoste

pentru omul contemporan)

Dovadă că şi teologul şi preotul şi episcopul şi patriarhul pot

păcătui în cele ale credinţei, dacă neglijează cuvintele Sfinţilor

şi rînduielile Bisericii impunîndu-şi părerile lor personale, stă şi

această relatare: „Cînd turcii mahomedani s-au apropiat

ameninţînd Constantinopolulul […] Sinodul Bisericii Ortodoxe

Greceşti s-a adresat catolicilor, căutînd sprijin la ei şi învoinduse

să-l pomenească pe papă. Doar unul dintre arhierei a

55

refuzat să iscălească – episcopul Marcu al Efesului – iar Duhul

Sfînt a fost cu el, nu cu sinodul. La urmă patriarhul cu toţi

episcopii s-au alăturat lui, înlăturîndu-şi greşeala.” (Slujba,

viaţa şi acatistul Sfinţilor Ierarhi Fotie Constantinopolitanul,

Grigorie Palama şi Marcu al Efesului)

56

VI.

Cuvînt despre osebirea cărţilor28 în care

„teologii ortodocşi” ori cei aparţinînd cultelor

şi confesiunilor, înnoiesc Ortodoxia şi

secularizează adevărata vieţuire după scrierile

lăsate nouă de Sfinţii Părinţi prin învăţături

străine, adevărate apologii ale gîndirii

ecumeniste. Nu cumpăraţi şi nu citiţi

asemenea cărţi, precum:

Ortodoxie şi catolicism de Preot Prof.dr. Dumitru Popescu;

Biserică, societate, lume de Î.P.S. Dr. Damaschinos

Papandreou, Mitropolitul Elveţiei; Moştenirea creştină a

Europei de Cardinal Joseph Ratzinger; Ortodoxia şi problemele

lumii contemporane de Anastasios Ianulatos, Arhiepiscop al

Tiranei şi a toată Albania; Dincolo de ecumenism de Vladimir

Zelinski; După absolut, viitorul dialogic al reflexiei religioase de

Leonard Swidler; Patriarhul Bartolomeu I - Adevăr şi Libertate

şi Taize, un sens al vieţii de Olivier Clement, Ed. Anastasia,

1998; Teologia ortodoxă în România contemporană de Preot

Prof. Ioan Bria; Sectologie sau apărarea dreptei credinţe de

Diacon Prof. P.I. David; Misiune şi dialog de Preot Prof. Mihai

Himcinski; Duhul Sfînt şi unitarea Bisericii de Arhimandrit Dr.

Andrei Scrima; Prozelitismul, piedică în calea unităţii creştine,

în trecut şi astăzi de Preot Viorel Georgescu; Ecumenismul,

religia veacului XXI de Romeo Corbu; Reconcilierea, dar al lui

Hristos şi început de viaţă nouă, ***, Ed. Trinitas, Iaşi;

Reconcilierea în Hristos şi consecinţele spirituale pentru

renaşterea omului şi a societăţii, ***, Ed.Trinitas, Iaşi;

Rugăciune pentru unitatea creştinilor de Consiliul Pontifical

pentru Promovarea Unităţii creştinilor; Un singur Dumnezeu?

de Preot Dan Sandu; În dragoste şi adevăr – dialogul teologic

28 În Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Iaşi, 2002, Părintele Arhimandrit

Ioanichie Bălan învaţă că între păcatele pe care trebuie să le mărturisească creştinii este şi

acesta: „Citirea cărţilor rele despre Dumnezeu”.

57

oficial ortodoxo-catolic Rodos-Balamand de Preot Prof. Irimie

Marga; Manual de misiologie ortodoxă de Pr. Gheorghe

Petraru; Bisericile Răsăritului şi Apusului de-a lungul istoriei

bisericeşti de Ernst Cristoph Suttner; Taina iubirii de Paul

Evdochimov; Noul creştinism de Claude-Henri, conte de Saint-

Simon; Un veac ce încă nu s-a încheiat de Preot Vasile Nichita;

Viaţa în Hristos de Preot Alexandru Men etc.

De asemenea, broşuri, ziare şi reviste precum sînt:

Vestitorul Ortodoxiei (ziarul Patriarhiei Române); Candela

Moldovei (revista Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei); Teologie şi

viaţă (tot a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei); Deisis

(Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa

Centrală); Lumea credinţei (magazin ilustrat); Argeşul Ortodox

(Episcopia Argeşului şi Muscelului); Credinţa Străbună

(Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei); Călăuza

Ortodoxă (Episcopia Dunării de Jos); Glasul adevărului

(Episcopia Buzăului şi Vrancei); Lacrima (Episcopia Buzăului);

Lacrimi (Mănăstirea Robaia-Argeş); Credinţa neamului

(Mănăstirea Bistriţa), Vestea Bună (parohia ortodoxă

Răducăneni); Gazeta creştină (Protopopiatul Botoşani); Lumină

lină (New York); Buletinul Episcopiei (Episcopia Română din

Ungaria) etc.

Deşi în respectivele ziare şi reviste putem întîlni informaţii

„interesante” şi „utile”, totuşi - datorită orientării ecumeniste,

atee deci şi promovării duhului lumesc în Ortodoxie - ele sînt

foarte dăunătoare ortodocşilor doritori de mîntuire. Semnatarii

acestora laudă iniţiativele lumeşti ale Bisericii, ba chiar cu totul

neortodoxe, precum sfinţiri de teatre29, monumente, muzee,

săli de sport30 şi alte edificii slăvitoare ale păcătosului om;

29 Despre teatre, vezi la Părintele Cleopa - Predici la duminicile de peste an (p.183-185);

Hristoitia de Sfîntul Nicodim Aghioritul şi la Sfîntul Ioan Gură de Aur în Puţul şi adunare

de grîu, Ed.Anastasia, Bucureşti, 2000 şi în Cuvinte alese, Ed.Reîntregirea, Alba Iulia, 2002

(p.53).

30 Despre sport, vezi în Hristoitia de Sfîntul Nicodim Aghioritul şi la Sfîntul Ioan Gură de

Aur - Predici. Sportul îşi are originea în vechile întreceri păgîne în timpul cărora mulţi

58

încuviinţează preocupări lumeşti precum: participări la

mitinguri, prietenii, înfrăţiri şi programe sociale ce nu au nimic

comun cu vieţuirea în Hristos, activităţi culturale străine de

vieţuirea duhovnicească, inovaţii canonice şi dogmatice cu

totul antiortodoxe ce aduc în Biserica Ortodoxă un suflu nou

catolico-protestant; hotărîri şi decrete prin care ierarhia BOR

secularizează31 vieţuirea preoţilor, monahilor şi a creştinilor

Bisericii, după standarde şi principii socio-politice, aşadar cu

totul pămînteşti. Nu în ultimul rînd paginile acestor publicaţii

popularizează în lumea ortodoxă felurite conferinţe, întruniri şi

dialoguri comune unde Hristos, Adevărul, este trădat de

păstorii Bisericii, care unindu-se cu necredincioşii cultelor şi

confesiunilor rătăcite, rătăcesc ei înşişi pe creştinii de rînd.

Aşadar înţelepciunea ce răzbate din astfel de publicaţii nu este

ortodoxă şi nici mîntuitoare, fiindcă e străină de duhul

Evangheliei şi al lui Hristos, de duhul Sfinţilor Părinţi şi de

participanţi îşi pierdeau viaţa. În primele veacuri după Hristos, pe stadioane, în circuri, în

arene, păgînii obişnuiau a da pe creştini fiarelor, pentru desfătarea spectatorilor. Nu în

ultimul rînd, sportul se face vinovat de educarea omenirii spre vieţuirea trupească,

deprinzînd pe practicanţi cu grija faţă de trup, cu păcate precum îmbuibarea, mîndria,

părerea de sine, trufia performanţelor şi a cîştigului, dispreţuirea celui neputincios etc.,

obişnuindu-i pe aceştia cu vieţuirea deşartă, străină de duhul creştinesc. Dacă în trecut

Sfinţii Părinţi au hotărît ca drept-credincioşii creştini să nu practice cele trupeşti, nici să

participe la evenimente dedicate trupului, iată că astăzi, nu numai popoarele creştine, ci

însăşi Biserica „încreştinează” sportul, dedicîndu-i prăznuiri, numite „campionate”,

„olimpiade”, aducîndu-i chiar elogii. Vezi despre aceasta Candela Moldovei nr.7-9, iulieseptembrie

2004 (p.57); Vestea Bună nr. 41, august 2004 (p.8) şi aceeaşi revistă nr. 42,

septembrie 2004 (p.8). Mai adăugăm, în treacăt, că sportul este unul dintre cele mai

puternice instrumente ale globalizării masonice şi deci ale ecumenismului.

31 Privitor la mijloacele secularizării prin care B.O.R. organizează, coordonează şi

supraveghează vieţuirea monahilor, vezi: Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale

şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor; Diagrama monahală (situaţia

prezentă şi perspective de viitor privind fiecare mănăstire din cuprinsul Arhiepiscopiei

Iaşilor), un adevărat rechizitoriu poliţienesc; circulara trimisă tuturor mănăstirilor privind

intrarea novicilor în mănăstiri. Vezi şi articolul Legitimaţie de călugăr din Jurnalul Naţional

din 21 ianuarie 2003, în care P.S. Ioachim al Romanului somează pe monahi să se lase

îndosariaţi. Faptul a fost criticat în revista Credinţa Ortodoxă, ceea ce l-a determinat pe

numitul ierarh să interzică editarea acesteia. Vezi şi atitudinea dispreţuitoare a acestuia faţă

de creştinii şi monahii din valea Comăneştiului, pe forumul sitului www.sihastru.org precum

şi informaţiile de pe situl www.sihastru.org/mirem.

59

scrierile lor. Despre duhul şi învăţăturilor noilor „înţelepţi” ai

Bisericii, iată ce ne spune Dumnezeu prin gura Sfîntului

Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.): „Iar poporul Meu nu cunoaşte

hotărîrea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: Sîntem înţelepţi şi

avem legea Domnului? Căci, iată, pana cea mincinoasă a

cărturarilor a prefăcut-o în minciună.” (Ieremia 8:8)

Sfîntul Apostol Iacov (+44) - arătînd ce duh inspiră pe

aceşti cărturari, de unde purced învăţăturile ierarhilor, preoţilor

şi teologilor ecumenişti - ne previne: „Înţelepciunea aceasta nu

vine de sus, ci este pămîntească, trupească, drăcească.”

(Iacov 3:15)

Sfîntul Luca al Crimeii (+1961) privitor la această

înţelepciune, grăieşte: „Noi creştinii să nu ne mîndrim cu

înţelepciunea pămîntească.”32 (La porţile Postului Mare)

„Înţelepciunea pămîntească” a luat de mult timp locul

înţelepciunii duhovniceşti, încă de la înfiinţarea statului unitar

modern (1859). Datorită organizării tuturor instituţiilor

moderne pe principii umaniste, impuse de francmasonii

„patrioţi”, învăţămîntul s-a despărţit întru totul de Biserică,

îndeosebi prin reformele înfăptuite în vremea lui Cuza şi a lui

Carol I. Astfel, cultura seculară, duhul pămîntesc, s-a înstăpînit

peste neamul românesc, aducîndu-l pînă la apostazia

contemporană. [13]

Grăind deopotrivă cu toţi sfinţii Bisericii, Sfîntul Maxim

Grecul (+1555) ne învaţă cum să deosebim falsele învăţături

de cele cu adevărat ortodoxe, care sînt criteriile după care

32 Privitor la educaţia copiilor, tributară aceleiaşi înţelepciuni pămînteşti a şcolii, lipsite de

repere duhovniceşti şi teologice vezi şi lecţiile de curvie din Programul Naţional al materiei

„Educaţie pentru sănătate”, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub directa

îndrumare a Excelenţei Sale Domnului Ex-Prim-Ministru Adrian Năstase; Cartea pentru

copii şi Cartea pentru părinţi de psiholog Ana Munteanu, cărţi de educaţie sexuală pentru

copiii de grădiniţă. Despre acestea, vezi şi Înaintemergătorii Antihristitului de Danion

Vasile, Ed. Cartea Ortodoxă, 2004 (p.17-19); precum şi articolul Lecţii de sex la grădiniţă

de Laura Cătuneanu în Jurnalul Naţional, miercuri 24 noiembrie 2004; Studii istorice

româneşti, vol. I, nr. 5, 1995 (p.3-9) şi vol. II, nr. 1, 1996 (p. 60); Credinţa ortodoxă, an VI,

nr. 2, februarie 2002 (p.20).

60

putem pricepe dacă cele ce citim sînt „bune” sau „rele”,

arătîndu-ne de ce nu trebuie să citim ceea ce e otrăvitor

vieţuirii în dreapta credinţă şi ce trebuie să facem cu astfel de

publicaţii cum sînt cele ce popularizează noua ortodoxie -

ortodoxia ecumenistă: „Dumnezeiescul Mîngîietor ne-a învăţat

limpede să nu ne lăsăm atraşi de valul oricărei învăţături, ci cu

mare grijă şi cu trezvia minţii, să cercăm duhurile, adică să

vedem dacă acele cărţi, alcătuite de unii oameni, sînt întradevăr

de la Dumnezeu […], să vedem dacă se potrivesc în

toate cu Sfînta Scriptură cea adevărată […] şi cu dogmele

teologice adevărate ale Sfinţilor şi Învăţătorilor. […] Iar dacă

acele cărţi nu se potrivesc în toate cu Scripturile insuflate de

Dumnezeu, atunci trebuie să le lepădăm şi să nu ne uităm în

ele, deoarece sînt hulitoare şi ticăloase şi ne despart de

Dumnezeu. […] Căci, prin cuvintele lor făţarnice şi bune la

arătare, pe care le alătură la cuvintele lor dăunătoare

sufletelor, ademenesc sufletele oamenilor simpli şi, în chip

tainic, îi atrag împreună cu ei în prăpastia pierzării.” (Tîlcuiri şi

sfaturi)

Deopotrivă cu Sfîntul Maxim, grăieşte şi Sfîntul Ierarh Chiril

al Ierusalimului (+386), care proorocind despre păstorii

ecumenişti ai Bisericii, numiţi ortodocşi, arată: „Altă învăţătură

afară de aceasta [ortodoxă primită de la Sfinţii Părinţi] să nu

primiţi nici chiar dacă noi care vă învăţăm acum, ne-am

schimba şi am grăi învăţături contrare acestora.” (Cateheze)

Osebirea dintre scrierile cu adevărat ortodoxe lăsate nouă

de Sfinţii Părinţi şi publicaţiile ortodoxe cu învăţături străine

Bisericii, strecurate astăzi printre noi, o vădeşte Cuviosul

Serafim Rose (+1982), care zice: „Trebuie să recunoaştem

cinstit un adevăr dureros, dar necesar: o persoană care citeşte

cu seriozitate pe Sfinţii Părinţi şi care se luptă după puterile

sale [...] să ducă o viaţă ortodoxă duhovnicească [...] trebuie

în mod conştient să se nevoiască, să ducă o altfel de

61

vieţuire decît cea arătată în aproape toate cărţile33 şi

periodicele ortodoxe de astăzi.” (Mai aproape de Dumnezeu)

Despre miasma răspîndită de manualele învăţăturii

ecumeniste şi despre foloasele pe care acestea le aduc

creştinilor şi lui Dumnezeu, iată ce ne spune Sfîntul Ioan de

Kronstadt (+1908) potrivit cu descoperirea ce i s-a arătat: „Şi,

iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi, şi printre ele se tîrau

nişte viermi ce răspîndeau o duhoare insuportabilă. L-am

întrebat pe Stareţ ce fel de cărţi erau acelea: „Cărţi ateiste,

hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toţi creştinii prin

învăţături străine.”34 (Taina fărădelegii)

Astăzi foarte mulţi oameni sînt amăgiţi cu numele lui

Hristos. Mulţi eretici pretutindeni flutură numele lui Hristos în

felurite emisiuni, conferinţe, seminarii etc. învăţînd învăţături

străine Evangheliei şi Sfinţilor Părinţi. În acelaşi fel procedează

şi păstorii ecumenişti spre a amăgi simplitatea creştinilor

neînvăţaţi în cele ale dreptei credinţe. Despre învăţăturile care

întrebuinţînd numele lui Hristos ne aduc pieirea, Cuviosul

Varsanufie de la Optina (+1913) arată: „Azi e foarte uşor să

cazi de la Hristos şi să ajungi în ghearele stăpînitorului

întunericului. Mergi pe stradă şi într-o vitrină vezi expusă o

carte care se pare că vorbeşte despre dumnezeirea lui Hristos.

33 Aici, Cuviosul nu se referă la toate cărţile ortodoxe ce se publică astăzi, ci doar la marea

parte din cele ale căror autori sînt înţelepţii vremii noastre. Marele păcat al acestora e faptul

că nu îngrijorează pe creştini faţă de duhul vremii, nu spun adevărul şi nici nu au o atitudine

critică şi realistă faţă de compromisul în care este tîrîtă Biserica. Aceste scrieri nu învaţă,

nici nu îndeamnă pe credincioşi să lupte cu „binele” lumesc şi cu toată desfătarea

contemporană, ci, dimpotrivă, încuviinţează căile lumeşti ale omenirii, laudă mincinoasa

vieţuire a ortodocşilor creştini de astăzi, nu deranjează în nici un fel societatea

contemporană. Datorită promovării acestei stări de lucruri de către presa bisericească, mulţi

oameni, îndeosebi intelectuali, se ţin departe de Biserică. Cine are îndoieli faţă de duhul ce

răzbate din presa bisericească poate compara învăţăturile oricărui ziar sau revistă cu

învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

34 Vezi: Cultura civică, democraţie, drepturile omului, toleranţă de Doina Ştefănescu, Elena

Nedelcu, Mihaela Miroiu, Vasile Morar, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1995; Convenţia cu

privire la drepturile copilului, UNICEF; Manual de religie pentru clasa a IX-a, Ed.

Didactică şi Pedagogică şi altele.

62

Atunci gîndul îţi spune: Hai, cumpăr-o şi citeşte-o! E bine ca

omul să nu dea importanţă unui astfel de gînd, ci să cugete:

Cine mi-a adus acest gînd? Cine altul decît diavolul, de vreme

ce cartea are ca scop să defaime învăţătura Bisericii? Un altul

a mers, a cumpărat-o, a citit-o şi a trecut de partea cealaltă: sa

lepădat de Hristos.”35 (Profeţii şi mărturii creştine pentru

vremea de acum) [15]

Sfîntul Ierarh Ignatie Briancianinov (+1867) voind a ne păzi

de moartea învăţăturilor fals-ortodoxe, ne previne şi ne

îndeamnă: „S-au înmulţit fără seamăn cărţile ce conţin false

cunoştinţe36, s-au împuţinat cu totul ucenicii sfîntului adevăr.

[...] Să nu-i îngăduim minţii o altă lectură privitoare la cele

duhovniceşti decît din cărţile scrise de scriitorii duhovniceşti ai

adevăratei Biserici Ortodoxe, despre care însăşi Biserica a

adeverit că ei sînt unelte ale Duhului Sfînt.” (Taina fărădelegii)

„E cu mult mai sigur să ne conducem după Sfînta Scriptură şi

scrierile Sfinţilor Părinţi.” (Marea apostazie)

Despre ce şi cum ar trebui să scrie ierarhii, preoţii şi teologii

ortodocşi în ziarele, revistele şi cărţile Bisericii, ne arată

Părintele Serghiei Cetverikov, mărturisind: „Fiind un apărător

înflăcărat al Ortodoxiei, părintele Ambrozie [de la Optina] a

scris cîteva articole şi scrisori cu dovezi amănunţite şi scurte

împotriva ereziilor luterane şi papiste.” (Viaţa Cuviosului

Părinte Ambrozie de la Optina)

Urmînd Cuviosului Ambrozie, Cuviosul Părinte Cleopa

(+1998) s-a îngrijit a vădi cu aceeaşi rîvnă rătăcirile şi

eresurile contemporane. Astfel Părintele mărturiseşte: „Eu am

scris o carte despre credinţa ortodoxă care s-a tipărit în două

35 De asemenea, vezi cărţile scrise de yogin-ul „creştin” Ghelasie Gheorghe (ieromonah!),

ori de bioenergeticieni, radiestezişti şi alţi ocultişti, precum Lazarev, Vasile Andru, Ioan

Ţugui, Mihai Dogaru, Mario Vasilescu, etc. Aceştia nu îndeamnă direct la lepădare de

Hristos, ci oferă lumii noi viziuni asupra Ortodoxiei, potrivnice Sfinţilor Părinţi.

36 Precum: Biblia ilustrată, Evanghelii apocrife (după Toma, eseniană etc.) traduse de

Cristian Bădiliţă, Ed.Polirom, Iaşi, 1999, Cartea apocrifă a lui Enoh, Brăul Maicii

Dimnului, Epistolia, Talismanul, Medicina Isihastă, Apocalipsa decodificată etc.

63

ediţii unde am pus pe Martorii lui Iehova şi toate ereziile.” (Ne

vorbeşte Părintele Cleopa, VII) Iar păstorilor Bisericii şi tuturor

creştinilor care în loc să apere dreapta credinţă de toate

ereziile cultelor şi confesiunilor, aceştia fac apologia

ecumenismului, (apărîndu-l de anatemele Sfinţilor Părinţi),

Bătrînul le spune: „Se cade aşadar oricărui preot ortodox şi

oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un

bun ostaş al Bisericii lui Hristos cu toată evlavia şi cu mînie

bărbătească şi tare să apere prin cuvînt şi prin scris adevărul

dreptei noastre credinţe.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IV)

Celor ce prin scrierile lor dau putere ereticilor şi curaj

păgînilor, Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur (+407) le zice: „Vai

vouă, călăuze oarbe, neînvăţaţi şi neîntăriţi! Arătoşi nu cu

hainele şi nu cu cărţile, care aţi lăsat cuvîntul lui Dumnezeu şi

slujiţi pîntecelui; iar către noi: Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi au

răstălmăcit dumnezeieştile scripturi: dar tu vezi să nu crezi lor

[...] Ai pe mulţi credincioşi, iubitule, deşi nu pe pămînt ci în

cer, cu care sîrguieşte să fii întotdeauna în înţelegere. Ai acolo

sărbătorile îngerilor, ai pe partriarhi, pe prooroci, pe apostoli,

pe evanghelişti, ai pe mucenici, pe cuvioşii mărturisitori şi pe

cei ce au strălucit în viaţa monahală, mulţime multă ale căror

nume sînt în cartea vieţii. Pe aceştia doreşte-i, pe aceştia

urmează-i, pomenirea acestora să o ai în inima ta ziua şi

noaptea, totdeauna ţinînd în mîinile tale cărţile acestora.

Citeşte-le ca să ai mult folos. Fă-te negustor al cuvîntului

dreptăţii, ca să poţi mustra pe cei ce le spun împotrivă, şi să

cerţi pe cei ce spun basme şi să aduci la tăcere pe eretici şi pe

cei ce cad să-i povăţuieşti şi să-i întorci.” (Cuvînt despre

proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre cei

fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului acestui

veac, PG 59)

Sfîntul Maxim Grecul (+1555) - arătîndu-ne cum putem

pricepe dacă cele citite sînt după Dumnezeu, adică ortodoxe,

sau într-atît de falsificate, încît, deşi sînt eretice, par a fi

64

ortodoxe – ne învaţă: „Începutul cuvintelor Tale este adevărul

şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale (Psalmul 118:60) şi

Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc,

curăţit de pămînt, curăţit de şapte ori (Psalmul 11:6). Prin

aceasta Dumnezeiescul Mîngîietor ne-a învăţat limpede să nu

ne lăsăm atraşi de valul oricărei învăţături, ci cu mare grijă şi

cu trezvia minţii, să cercăm duhurile să vedem dacă acele cărţi

alcătuite de unii oameni sînt într-adevăr de la Dumnezeu, după

cuvintele dumnezeiescului Apostol şi Evanghelist Ioan, adică să

vedem dacă se potrivesc în toate cu Sfînta Scriptură cea

adevărată, proorocească şi apostolească, scrisă de Sfîntul Duh,

şi cu dogmele teologice adevărate ale sfinţilor şi învăţătorilor

inspiraţi de Dumnezeu, care au strălucit pretutindeni pe

pămînt. Iar dacă acele cărţi nu se potrivesc în toate cu

scripturile insuflate de Dumnezeu, atunci trebuie să le lepădăm

şi să nu ne uităm în ele deoarece sînt hulitoare şi ticăloase şi

ne despart de Dumnezeu. [...] Că toţi ereticii cu cuget rău au

obiceiul de a amesteca în scrierile lor şi unele dogme corecte,

ca prin acest mijloc să dea autenticitate şi să facă uşor primit

de către ortodoşi scrierile alcătuite de ei. [...] Şi pe bună

dreptate sînt numiţi aceştia de către Mîntuitorul nostru, lupi

răpitori, căci prin cuvintele lor făţarnice şi bune la suprafaţă,

pe care le alătură la cuvintele lor dăunătoare sufletelor,

ademenesc sufletele oamenilor simpli şi în chip tainic îi atrag

împreună cu ei, în prăpastia pierzării. [...] Iar cît de rău este să

adăugăm ceva la credinţa ortodoxă propovăduită nouă, sau să

scoatem ceva din ea, cred că ştiţi şi voi singuri. Să vă păziţi

aşadar curaţi de toată această neghină a ereziei, ca să puteţi şi

voi să spuneţi cu îndrăzneală: Oare nu pe cei ce Te urăsc pe

Tine Doamne, am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit?

Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani.

(Psalmul 138:21-22).” (Tîlcuiri şi sfaturi)

Îngrijorat de faptul că o creştină citeşte doar publicaţii ce o

tulbură, călăuzindu-o spre rătăcitoarele hăţişuri ale erudiţiei

65

neduhovniceşti, fără a cerceta însă Sfintele Scripturi37, nici

vieţile şi scrierile sfinţilor38, Sfîntul Ierarh Nicolae Velimirovici

(+1956) îi spune acesteia: „Vai, fiică, citeşte Noul Testament.

Vai, sîrbilor [românilor], vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi a

pămîntului prin necunoaşterea credinţei voastre. Lăsaţi

deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi pînă ce veţi învăţa

mai întîi ceea ce e mai important şi mai mîntuitor. Mai întîi vine

cunoaşterea credinţei şi după aceea toate celelalte învăţături.”

(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, I) [15]

37 Atenţie la „bibliile” şi „evangheliile” pe care le citim! Ştim că mulţi creştini ortodocşi au

în casă scripturi eretice, adică nebinecuvîntate de Sinodul B.O.R. - atenţie, căci în viitor nici

acestea nu vor mai urma traducerile Sfinţilor Părinţi, nemaifiind deci ortodoxe!

38 Privitor la acestea, recomandăm cititorilor ortodocşi o deosebită prudenţă! Căci, datorită

rătăcirilor duhovniceşti în care vieţuim astăzi, mulţi vrăjitori, „iniţiaţi”, „ocultişti”, „guru” ai

lumii păgîne, cît şi „mistici creştini”, unii aparţinînd chiar ortodoxiei sînt declaraţi „sfinţi”,

„nevoitori”, „sihaştri”, „părinţi”, „purtători de Dumnezeu”, „văzători cu duhul” etc., tot felul

de înşelaţi cărora le sînt publicate memorii, biografii, vieţi, experienţe şi sfaturi, cărţi de

rugăciuni etc.

66

VII.

Unde se arată ortodocşilor primejdiile ce-i pasc

prin participarea la „cursuri de iniţiere” în

„doctrine creştine”39, „spirituale”, „gnostice”,

„mistice”, „umaniste” etc. Nu mergeţi la cursuri

de iniţiere în gîndirea, istoria şi cultura

musulmană, mozaică, hindusă, taoistă etc., nici

la cursuri ce popularizează „spiritualitatea”

orientală sau africană, cultura şi civilizaţia

aztecă, mayaşă, incaşă, a pieilor roşii ori a

păgînilor europeni, precum: daci, celţi, elini,

romani etc.

Fiind creştini sîntem datori să ne ferim atît cugetarea cît şi

vieţuirea departe de orice tradiţii şi obiceiuri străine

învăţăturilor Sfintei Evanghelii, potrivnice vieţuirii Sfinţilor

Părinţi următori ai lui Hristos. Culturile şi civilizaţiile vechi şi

străvechi nu pot şi nu trebuie să fie modele de înţelepciune şi

vieţuire pentru creştinii hotărîţi să se desprindă de tot ce e

pămîntesc, spre a dobîndi mîntuirea. În sprijinul acestor

învăţături, Cel ce grăia cîndva evreilor prin Sfîntul Prooroc

Moisi (+1569 î.H.), ni se adresează şi nouă celor de astăzi: „De

datinile pămîntului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi,

nici de datinile pămîntului Hanaanului, în care am să vă duc,

să nu vă ţineţi, şi nici să umblaţi după obiceiurile lor!” (Levitic

18:3) „Că toate urîciunile […] le-au făcut oamenii pămîntului

acestuia […], şi s-a întinat pămîntul. […] Deci păziţi poruncile

Mele, şi să nu umblaţi după obiceiurile urîte40 după care au

39 Privitor la aspiraţiile antihristice ale seminariilor ce se desfăşoară în medii universitare

teologice româneşti, vezi articolul „Eonul dogmatic”, duşmanul dinlăuntru al creştinismului

ortodox de Preot dr.Dan Bădulescu, în Credinţa Ortodoxă, anul VII, nr.5, mai 2003 (p.1,17).

40 Vezi „obiceiurile şi tradiţiile” strămoşeşti ale poporului român, pe care le lăudăm în massmedia,

în spectacole, serbări şcolare, cenacluri, conferinţe etc., contribuind în acest chip la

afirmarea păgînismului autohton în cultura new-age a noii Europe.

67

umblat cei dinaintea voastră!”41 (Levitic 18:27, 30)

Cursurile, documentarele şi orice fel de prezentări în massmedia

pe aceste teme fac pe creştini să se îndoiască de

adevărul propriei credinţe, să manifeste „înţelegere şi

prietenie” faţă de erezii, să gîndească fals cele ortodoxe,

ajungînd străini de învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor

Părinţi. Seminariile ce propun creştinilor astfel de teme

popularizează în fapt gîndirea sincretist-păgînă, urmărind

instaurarea unei noi spiritualităţi în lume, creatoare a omului

nou, pregătit pentru o nouă viaţă, într-o nouă societate a

viitorului noii ere, scîrbită de „despotismul” Bisericii, „bigotism

şi superstiţii” creştine, după aprecierile masonice ale multor

creştini antihristici. Împotriva „culturilor”, „civilizaţiilor” şi

„spiritualităţilor” popoarelor păgîne au luptat toţi Sfinţii

Mucenici, dărîmîndu-le idolii şi capiştile; împotriva acestora

mărturisesc vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, împreună cu

dogmele, canoanele şi rînduielile Sfintelor Soboare ale Bisericii.

Şi tot împotriva lor au dat edicte unii din împăraţii binecredincioşi

ai Bizanţului. Pentru aceasta, atît cîrmuitorii

Bisericii, cît şi stăpînitorii lumeşti, sînt datori să ia atitudine

împotriva popularizării păgînismului prin mijlocirea tuturor

instituţiilor publice. Despre păgînismul acestor civilizaţii, vezi

[8]

Mustrînd pe cei ce iau aminte la felurite eresuri, Sfîntul

Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) adaugă: „Iată, vă încredeţi în

cuvinte mincinoase, care nu vă vor aduce folos.” (Ieremia

7:8)

Într-adevăr, nu ne va aduce nici un folos nouă, creştinilor

ortodocşi, noile momeli sociale şi religioase de astăzi. Căci,

oare cu ce ne îmbie păgîna şi eretica Europă dacă nu cu

„culturile” şi „credinţele” ei, numite în Sfintele Scripturi,

41 După aceste porunci, rostite şi de alţi Sfinţi Prooroci în cărţile vechiului Testament, vor fi

judecaţi toţi cei ce se fac vinovaţi de popularizarea între creştini a obiceiurilor, faptelor şi

învăţăturilor vechilor civilizaţii şi îndeosebi activiştii ecumenişti.

68

„obiceiuri”, „datini”, „urîciuni blestemate de Dumnezeu”.

Observăm că astăzi poporul român jinduieşte după o astfel de

vieţuire văzută între neamurile eretice ale Eurepei şi credem că

prin aceasta îşi pregăteşte mari şi multe nenorociri, îngăduite

de Dumnezeu spre îndreptarea lui.

Sfîntul Apostol Pavel (+64) arătînd că deprinderea de a

cerceta obiceiurile „etniilor” e păgubitoare pentru creştini,

sfătuieşte: „Să porunceşti unora să nu înveţe, […] nici să ia

aminte la basme şi la nesfîrşite înşelări de neamuri.” (1 Timotei

1:3,4) Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri,

[…] fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi deşarte.” (Tit 3:9) „Nu

vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri!”

(Evrei 13:9)42

Pînă la Hristos Dumnezeu poposit printre oameni, lumea

politeistă trăia în adînc întuneric duhovnicesc, rătăcind în

credinţe mincinoase, jertfind idolilor, aşteptînd mîntuirea de la

zeii-demoni. Au pierit acele civilizaţii pentru a nu se lăţi istoric

şi geografic închinarea la zei şi idoli, amăgirea duhovnicească;

s-au surpat acele vestite cetăţi pîngărite de capişti şi de

jertfelnice în care se hulea adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul

creştinilor. Pentru aceasta, Cuviosul Părinte Cleopa (+1998)

zice: „Erau atîtea popoare pe pămînt care nu-L ştiau pe

Dumnezeu şi care se închinau la mii de zei. Fiecare avea

dumnezeul lui şi pentru fiecare păcat îşi crea un dumnezeu

după plăcerea lui43. Întreaga omenire era la o mare răspîntie,

la o mare răscruce. Şi a venit Mîntuitorul ca să arate că este

un singur drum şi un singur Dumnezeu care a făcut lumea şi

cele din ea.” Celor ce se trufesc cu marile iscusinţe ale

civilizaţiei, neluînd seama că toate civilizaţiile socotite cîndva

de nezdruncinat sînt astăzi doar triste ruine, Cuviosul Părinte

42 Cum să-i îndemnăm pe copiii noştri să nu primească astfel de învăţături, de vreme ce

acestea se predau în şcoală; învăţături după care ne conducem noi înşine, crezînd în ele; şi

cînd doar prin acestea viitoarele generaţii vor avea un loc în societate?

43 Vezi afirmaţia: „Toţi ne închinăm la acelaşi dumnezeu.”

69

Cleopa le grăieşte întrebîndu-i: „Unde sînt împărăţiile? Unde

sînt faraonii Egiptului? Unde sînt sultanii turcilor? Unde sînt

craii Germaniei? Unde sînt împăraţii de care se cutremura

lumea? Unde sînt cetăţile, unde sînt oraşele? Unde-i oraşul

Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au

dărîmat de cutremur? […] Praf, pămînt şi pulbere s-au făcut.

Aşa e dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi şi de noi dacă

cheltuim vremea în zadar. […] Du-te şi vezi-i în gheenă cum îi

muncesc dracii. Du-te şi întreabă-i acolo: Cu ce v-aţi ales din

viaţa aceasta? Unde a rămas stăpînirea, unde ştiinţa, unde

puterea popoarelor? I-a luat moartea după dreptate44 şi îi ţine

în legături pînă în ziua judecăţii de apoi. […] Nimic nu rămîne

veşnic pe pămînt.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IX)

Vădind deşarta înţelepciune trupească a cărturarilor acestui

veac, preocupaţi de civilizaţiile căzute şi idolatre din care a

rămas doar amintirea, însă împietriţi faţă de vieţuirea creştină

după Hristos şi după sfinţii săi, Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur

(+407) adaugă: „Fă socoteala tuturor neamurilor: sirieni,

cilicieni, capadocieni, bitinieni, locuitori din preajma Pontului

Euxin, din Tracia, din Macedonia, din întreaga Eladă, cei din

insule, din Italia şi cei din afara lumii cunoscută nouă, cei de

pe insulele britanice, sarmaţii, hinduşii, locuitorii din părţile

Persiei şi toate celelalte neamuri şi triburi cărora nici că le

cunoaştem măcar numele. La ce bun să se vorbească despre

cer, pămînt, despre mare şi despre natura oamenilor? Să ne

înălţăm prin cuvîntul nostru deasupra cerurilor şi să ne

îndreptăm către îngeri. Cunoaşteţi că fie şi numai unul dintre

îngeri este deopotrivă cinstit cu întreaga zidire văzută, ba încă

44 Vezi afirmaţia: „… darul sfînt al vieţii”. Dacă toţi sfinţii cugetau că viaţa aceasta e fum,

abur, minciună, umbră vis, deşertăciune, îndemnîndu-i pe creştini să nu cugete la viaţă, ci la

moarte, pentru a nu păcătui – ce putem înţelege despre cei ce slăvesc viaţa, mediatizînd-o

astăzi în fel şi chip, pînă şi în Biserică? Înţelegem că fac din viaţa trecătoare un scop în sine,

scop de care atîrnă în vremea noastră o nouă înţelegere a ortodoxiei, din care, în viitorul

apropiat îşi va trage seva noua ortodoxiei antihristică (legat de acest cult al „vieţii”, vezi

obsesia îngrijirii sănătăţii).

70

o şi întrece cu mult.” (Despre necunoaşterea lui Dumnezeu)

Străduinţa de veacuri a Europei este ca, prin popularizarea

culturii şi tradiţiilor popoarelor, creştinii să se despartă pe

neobservate de Hristos. Datorită alunecării din ce în ce mai

mult în cele omeneşti, încet-încet se naşte o nouă conştiinţă

religioasă în Biserică. Această conştiinţă politeist-antihristică

comună tuturor religiilor, culturilor şi civilizaţiilor de odinioară,

dar şi ortodoxiei ecumeniste a zilelor noastre, Sfîntul Iustin

Popovici (+1979) o comentează spunînd: „Cultura fără

sfinţenie, luminarea fără sfinţirea în Duhul Sfînt, acestea le-a

inventat Europa în idolatria ei umanistă. [...] Fără sfinţenie, nu

există cultură şi educaţie; fără sfinţi, nu există pedagogi şi

învăţători! […] Omenirea se întoarce la vampirismul modului

de gîndire păgînesc, a cunoştinţei păgîneşti, a modului de viaţă

păgînesc. […] Ce înseamnă asta? Aceasta este pur şi simplu

idolatrie, politeism păgînesc, […] fetişism. […] Şi astfel se

trece viaţa însăşi în neiertate slujiri idoleşti, potrivnice lui

Dumnezeu (1 Petru 4:3).” (Biserica şi Statul)

Adresîndu-se istoricilor, arheologilor, cărturarilor şi celor ce

prin mijlocirea mass-mediei fac apologia civilizaţiilor păgîne şi

deplîng dispariţia culturilor lor şi a gloriei trecătoare, Sfîntul

Nicolae Velimirovici (+1956) le grăieşte: „Vă pare rău după

vechea împărăţie romană şi de aceea învinuiţi credinţa creştină

de pieirea ei? Aşa au făcut toţi istoricii necredincioşi. […] Dacă

n-ar fi pierit împărăţia romană, ar fi pierit creştinismul. Ori

Cezarul ori Hristos. Iar dacă ar fi pierit creştinismul, ar fi rămas

idolatria, ar fi rămas minciuna, ar fi rămas nemilosul duh al

Romei păgîne. Iar duhul este întotdeauna lucrul principal,

duhul unui om sau al unui popor sau al unei religii sau al unei

culturi. […] Iar duhul Împărăţiei Romane era duh tiranic,

neomenesc şi făţarnic. […] Vă pare rău după cultura romană,

iar prin cultură înţelegeţi frumoasele statui de marmură care

împodobeau străzile şi pieţile Romei. Dar nu vă pare rău de

milioanele de fiinţe omeneşti care erau tîrîte din toate colţurile

71

lumii şi mînate în lanţuri printre statuile acelea, pînă la istovire

şi murirea de foame? Aici este deosebirea fundamentală dintre

scara de valori romană şi cea creştină. Romanii păgîni puneau

pe stat şi pe cultură mai mult preţ decît pe fiinţele omeneşti

vii, iar creştinismul a pus şi pune pe sufletul omenesc mai mult

preţ decît pe stat şi pe cultură şi pe întreaga lume. […] De

altfel priviţi la duhul roman vampiric care există astăzi în […]

statele europene şi bucuraţi-vă dacă vă puteţi bucura de

tiranie, foc, sabie, sînge, ateism, deşertăciune şi amoralism.”

(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, I)

Înţelegînd că pieirea vechilor culturi şi civilizaţii păgîne, cu

obiceiurile, legile şi credinţele lor rătăcite, era necesară fiindcă

a adus omenirii nu pagubă, ci înţelepciune duhovnicească -

căci, surpîndu-se zeii şi idolii-draci ai acelor neamuri a

împărăţit peste oameni Hristos Dumnezeu, Adevărul şi Viaţa -

Sfîntul Ierarh se întreabă: „Unde este împărăţia romană afară

decît pe hîrtie, iar credinţa lui Hristos s-a răspîndit în toată

lumea? […] Împărăţia lui Hristos se propovăduieşte şi se

întinde pe acea jumătate a globului pămîntesc de care Roma

nici nu visa că există.” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de

astăzi, II)

De asemenea, de Dumnezeu luminatul Ierarh nu pregetă să

vădească miezul ascuns al preocupărilor culturii privind

popularizarea istoriei diferitelor civilizaţii, adăugînd că: „Sensul

culturii şi civilizaţiei este pentru ei respect faţă de zidire, adică

faţă de materia vizibilă, şi închinare [idolatrizare] la aceasta,

iar nu închinare la Ziditor: dumnezei muritori şi natură

zeificată! […] Acesta este momentul de vîrf al egalizării

oamenilor, începînd cu vechea idolatrie a Romei şi pînă la Asia

zilelor noastre.” (Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos)

Sfîntul Ignatie Briancianinov (+1867) ne avertizează: „A

sporit respectul faţă de virtuţile fireşti, la îndemîna şi a Iudeilor

şi a păgînilor; a crescut consideraţia faţă de virtuţile de-a

dreptul păgîneşti, potrivnice firii înseşi, socotite pînă acum un

72

rău. [...] Să ne îngrădim cugetul prin smerenie, să nu-l lăsăm

să se îndrepte cu grăbire şi lipsă de grijă către acumularea de

cunoştinţe de tot felul, oricît de ademenitoare ar părea ele prin

noutatea şi importanţa titlurilor lor.” (Taina fărădelegii)

Despre virtuţile neamurilor păgîne mediatizate astăzi cu

ajutorul feluritelor studii şi prezentări enciclopedice, iată ce ne

spune Sfîntul Ierarh Luca al Crimeii (+1961): „Se cuvine să

băgăm de seamă că lucrurile pe care ne-a învăţat El [Hristos

Dumnezeu] dragostea, milostivirea, blîndeţea, smerenia, erau

adînc străine de inimile păgînilor. Aceştia nu cinsteau blîndeţea

ci trufia; ei socoteau că a da milostenie săracilor este o

slăbiciune de neiertat. În vieţuirea lor era folosită sclavia; […]

ei nu-i puneau pe sclavi în rîndurile oamenilor ci se purtau cu

ei ca şi cum ar fi fost vite. Ciudat şi nebuneşte ar fi sunat în

urechile lor cuvintele dragoste, blîndeţe, smerenie şi

milostivire, dar ele au răsunat în întreaga lume prin

dumnezeiasca propovăduire a Domnului Iisus Hristos. […]

Egiptenii se închinau taurului Apis, se închinau prosteşte

maimuţelor, crocodililor, jivinelor de tot felul. Se închinau

soarelui şi lunii, făcîndu-le asemănări, adică imagini pictate şi

cioplite. Acestor asemănări ale dumnezeilor pe care îi

născociseră Baal, Astarte, Zeus, Apolo, Hermes şi ceilalţi, ei se

închinau ca unor dumnezei adevăraţi.45 [Porunca a doua din

legea lui Moise] interzice cinsitea lucrurilor neînsufleţite în locul

Dumnezeului Celui Adevărat, după obiceiul vechilor asirobabilonieni,

egipteni, greci, romani şi celelalte neamuri păgîne.

[La înfricoşata judecată] îl vor vedea toate popoarele pe Cel în

Care nu au crezut [pe Iisus Hristos]. […] Îl vor vedea

necredincioşii şi se vor cutremura!” (La porţile Postului Mare)

45 Vezi iarăşi afirmaţia: „Toţi cinstim acelaşi «dumnezeu». Toţi oamenii se roagă lui

«dumnezeu», fiecare în felul lui.” În revista Deisis editată de Mitropolia Ortodoxă Română

pentru Germania şi Europa Centrală (p.95), se arată clar conform principiilor ecumeniste, că

Hristos cel propovăduit de Apostoli este proslăvit în fiecare om, confesiune, religie,

„Biserică” etc. iar nu numai în Ortodoxie.

73

VIII.

Cum se cuvine creştinului ortodox a nu da

crezare celor care (chiar episcopi, preoţi,

călugări ori teologi ortodocşi) îi numesc „sfinţi”

pe renumiţii înşelaţi romano-catolici, cum sînt:

Toma de Aquino, Francisc de Assisi, Anton de

Padova, Tereza de Avilla, Ioan al Crucii, Toma

de Kempis, Ignaţiu de Loyola, Fericitul Ieremia

Valahul, Maica Tereza, Tereza Neumann, Padre

Pio etc. Nu cumpăraţi, nu primiţi, nu păstraţi

„icoane” ale acestora, nu cumpăraţi, nu primiţi,

nu păstraţi publicaţii cu acatiste şi rugăciuni

dedicate acestor rătăciţi, publicaţii ce le

popularizează învăţăturile mincinoase,

antiortodoxe. Nu vă rugaţi şi nu vă închinaţi lor

în nici un chip: aceştia nu sînt sfinţi, pentru că

nu au cunoscut şi nu au trăit în dreaptacredinţă;

nu sînt nici măcar creştini, pentru că,

neavînd Biserică, nu au nici Botez. Aşadar, sînt

eretici şi căpetenii de eretici. Nu faceţi

pelerinaje în locuri în care au trăit, s-au rugat,

au murit şi sînt îngropaţi aceştia.46

Biserica Ortodoxă prin hotărîrile Sfinţilor Părinţi ai lui

Hristos, nu recunoaşte nici sfinţi nici sfinţenie în afara celor ce

vieţuiesc în dreapta credinţă ortodoxă. Sfinţenia fără dreapta

credinţă nu e decît găselniţă ecumenistă prin care

necredincioşii rătăciţi de la adevăr, înşelaţi în felurite chipuri de

apariţii, vedenii, contemplaţii, extaze, etc. îndărătul cărora se

află diavolii, cred că au dobîndit harul Sfîntului Duh şi de aici şi

46 Privitor la acestea, vezi Canonul 9 şi 34 al Soborului al Cincilea de la Laodiceea (343), în

Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934. Alte amănunte la p.159 şi

241.

74

sfinţenia. Despre astfel de înşelaţi Dumnezeu prin gura

Sfîntului Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) ne spune: „Aşa zice

Domnul Savaot: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor care vă

proorocesc, că vă înşală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi

nimic din cele ale Domnului. […] N-am trimis Eu pe proorocii

aceştia, ci au alergat ei singuri. Eu nu le-am spus, ci au

proorocit de la ei. […] Pînă cînd proorocii aceştia vor spune

minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor? […] Deoarece Eu –

zice Domnul – sînt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba

lor dar zic: El a spus!” (Ieremia 23:16,21,26,31).

Fosta Biserică Ortodoxă (adică drept-credincioasă, cîndva)

din Apus, pînă în anul 1054, a fost dătătoare de sfinţi. Mai

apoi, lepădîndu-se de dreapta credinţă („ortodoxia”) şi căzînd

în catolicism (= universalism, imperialism, extindere

numerică), a pierdut harul Sfîntului Duh, fără de care nimeni

nu primeşte nici adevăr, nici sfinţenie. Mulţi dintre aceşti

„sfinţi” au fost înşelaţi de apariţia pe trupul lor a semnelor

rănilor lui Hristos, numite „stigmate”. Despre sfinţi şi sfinţenie,

vezi revista Rost (anul II, nr. 17, 2004, p.44,45).

După învăţăturile Bisericii, cultele, confesiunile, „Bisericile”,

religiile, credinţele nu au sfinţi. Pentru aceasta Sfinţii Părinţi

întruniţi la al Cincilea Sobor Local din Laodiceea (343) în

Canonul 9 şi 34 hotărăsc tuturor creştinilor ortodocşi să nu

cinstească în nici un fel pe ereticii şi păgînii numiţi de

credincioşii lor „sfinţi şi mărturisitori”, să nu ridice nici să le

cinstească locaşurile ridicate în numele lor, neîngăduind

binecredincioşilor nici participarea la pelerinajele ce au ca scop

vizitarea cimitirelor şi mormintelor acestora spre cinstire

(Canoanele Bisericii Ortodoxe, p.87,107). Asemenea, Protos.

Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (p.35)

socoteşte între păcate şi îndeamnă pe creştini să

mărturisească la spovedanie jelirea morţilor păgîni.

Referindu-se la „sfinţii” eretici pe care nu numai rătăciţii

aparţinînd „bisericilor surori” îi serbează în felurite chipuri, ci

75

chiar şi mulţi rătăciţi ortodocşi, deopotrivă înşelaţi cu numiţii

eretici, Sfîntul Apostol Pavel (+64) ne opreşte să-i slăvim:

„Pentru că unii ca aceştia sînt apostoli mincinoşi, lucrători

vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de

mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.

Nu este lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai

dreptăţii.” (2 Corinteni 11:13, 14)

Dovedind statornicie în cercetarea învăţăturilor Sfinţilor

Părinţi ai Bisericii şi totodată cuget ortodox faţă de scrierile

celor rău-cinstitori de Dumnezeu, Sfîntul Marcu al Efesului

(+1444) îi învaţă pe creştini ca, atunci cînd vor întîlni eretici

care să-i îndemne a primi învăţături împotriva dreptei credinţe

ortodoxe, aceştia să grăiască astfel: „Învăţăturile dascălilor

apuseni47 nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind

că sînt înşelătoare.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva

ereziei numite ecumenism)

După cum bine se ştie, pater-ii catolici au efectuat în vara

anului 2004 un pelerinaj propagandistic cu limba neputrezită a

zisului „sfînt” Anton Padova, numită „sfinte moaşte”, amăgind

spre închinare pe preoţii şi creştinii ortodocşi lipsiţi de dreaptăsocoteală.

Este bine a şti că nu numai sfinţenia, ci şi unele

păcate date anatemei de către Sfinţii Părinţi, printre care

hulirea dreptei-credinţe, aduc neputrezirea parţială ori deplină

a trupului. Dacă Î.P.S. Daniel al Moldovei adoarme conştiinţele

ortodocşilor prin aducerea unor adevărate sfinte moaşte (ale

Sfîntului Apostol Andrei, ale Sfîntului Mucenic Gheorghe, ale

Sfîntului Ioan Casian) la fiecare hram al Cuvioasei Parascheva,

iată cum papistaşii îl întrec, ademenind pe ortodocşi cu

făcături. Unde sînt cei ce ne apără „constituţional” de

47 Dascăli apuseni sînt şi actualii teologi occidentali, urmaşi ai celor pe care-i pomeneşte

Sfîntul Ierarh Marcu. Aceştia la rîndul lor sînt cei ce au dăscălit pe mulţi dintre actualii

ierarhi, preoţi şi teologi ecumenişti ai Bisericii Ortodoxe, datorită cărora a fost importat din

Apus duhul noii conştiinţe religioase. De asemenea dascăli apuseni pot fi numiţi astăzi înşişi

teologii noii ortodoxii.

76

prozelitism? Întrecînd chiar măsura apostaţilor despre care

ştim că nu au cerut vreodată creştinilor ortodocşi să cinstească

pe eretici, IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului

decretează: „Toţi [greco-catolicii întemniţaţi] au murit în

închisori devenind martiri, în memoria cărora ar trebui să ne

plecăm frunţile.” (Formula AS, anul 14, nr.611, april.2004, p.3)

Proorocind cele ce tainic se ticluiesc îndărătul Mişcării

Ecumeniste, ticluiri de care, iată, creştinii ortodocşi nu au

cunoştinţă, numitul ierarh face o sumbră dezvăluire (op.cit.,

p.3): „Va veni o vreme în care şi românii îl vor recunoaşte pe

papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii

creştinismului.” Nici nu poate fi altfel avînd în vedere zelul pe

care îl depun astăzi ierarhii Bisericii privitor la întrunirile

ortodocşilor cu catolicii şi nu numai, recunoaşterea unui

conducător universal fiind în chip logic şi necesar încununarea

a toate eforturile ecumeniste.

Celor încîntaţi de oarecare „minuni şi semne miraculoase”

săvîrşite de diverşi „mistici” căzuţi în diavolească rătăcire,

Sfîntul Ignatie Briancianinov (+1867) le spune: „O mare parte

dintre nevoitorii bisericii apusene (romano-catolică n. n.),

socotiţi în sînul acesteia ca foarte mari sfinţi (aceasta după

căderea ei de la Biserica Răsăriteană), s-au rugat şi au ajuns la

vedenii, bineînţeles mincinoase, [...] cuprinşi fiind de înşelare,

din pricina neobişnuitei lor înfierbîntări trupeşti şi pătimaşe.

Aceşti păruţi sfinţi se aflau în cea mai cumplită înşelare

drăcească. [...] Într-o asemenea stare se afla Ignaţiu de

Loyola, întemeietorul ordinului Iezuiţilor.” (Despre înşelare)

Iar Cuviosul Serafim Rose (+1982) vădind duhul sub a cărui

înrîurire se „sfinţesc” papistaşii, lămureşte: „Francisc din Asissi,

conform învăţăturilor ortodoxe, este o pildă de monah care a

căzut în rătăcire duhovnicească şi în înşelare, fiind slăvit ca

sfînt numai pentru pricina că Apusul căzuse deja în apostazie,

pierzînd criteriile ortodoxe ale vieţii duhovniceşti.” (Mai

aproape de Dumnezeu)

77

Pentru a ne feri de păruţii sfinţi, Cuviosul Părinte Cleopa

(+1998) ne ajută să pricepem cine-i ajută în minunile cu care

uimesc pe cei neiscusiţi în dreapta credinţă: „Luaţi aminte! Să

nu credeţi în proorocii mincinoşi că fac minuni cu puterea

satanei şi pe cei slabi în credinţă o să-i înşele. Ei lucrează cu

satana, iar noi sîntem cu Hristos.” (Ne vorbeşte Părintele

Cleopa, VII)

Sfîntul Paisie de la Neamţ (+1794) voind a-i lămuri pe

creştinii-ortodocşi cele despre sfinţenie, ne învaţă cum putem

deosebi închipuita sfinţenie cea de la draci dobîndită, de

lucrarea harului ce poposeşte în cei ce neabătîndu-se de la

adevărul dreptei credinţe, primesc înnoirea prin harul Sfîntului

Duh: „Sfinţenia adevăraţilor bărbaţi sfinţi nu se cunoaşte

propriu-zis după minuni căci şi păgînii şi ereticii pot face

minuni cu ajutorul diavolului,48 ci după adevărata credinţă

ortodoxă, după felul în care păzesc cu grijă dumnezeieştile

dogme, urmează toate canoanele apostolice şi soborniceşti şi

predaniile Bisericii Ortodoxe, şi după vieţuirea cea fără de

prihană, urmînd toate poruncile Evangheliei şi ale Sfinţilor

Părinţi.”49 (Ortodoxia şi umanismul religios)

Citirea învăţăturilor cuprinse în cărţile acestora pentru

adevăraţii creştini înseamnă păcat arătat în îndreptarele de

spovedanie. Privitor la rătăcirile numite „învăţături” ale

înţelepţilor şi ale tuturor căpeteniilor papistaşe şi cum le-au

stat împotrivă Sfinţii Bisericii. [1,2] Între faptele bune pe care

tinerii ortodocşi trebuie să le săvîrşească, Arhim. Ioanichie

Bălan în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.163)

48 Vezi şi „minunile” din revistele: Formula As, Magazinul, Paranormal, Revista

fenomenelor paranormale, Lumea Misterelor, Revista misterelor, Elixirul etc. Vezi şi

feluritele „vindecări” din lumea catolică, protestantă şi păgînă. Vezi şi apariţiile

„miraculoase” de la Lourdes, Fatima, Medjigore, sau de la Pucioasa-Noul Ierusalim.

49 Să ia aminte la aceste criterii acei ortodocşi cu vederi largi, care, zăpăciţi fiind de vicleana

reeducare ce se cheamă ştiinţă şi cultură şi dobîndind strîmba cunoaştere despre cele ce sînt

în lume, numesc „sfinţi” pe acei guru, iluminaţi, magicieni, fachiri, vrăjitori, vraci,

tămăduitori etc., din pricina faptelor drăceşti pe care le interpretează ca fiind „minuni”.

78

arată şi pe aceasta: „Să nu citească reviste şi cărţi

neortodoxe”. Iar tuturor creştinilor le spune şi aceasta (p.155):

„Să nu primească nici să aducă în casele lor cărţi eretice de

orice fel, ca să nu fie cineva atras la erezii, spre veşnica

osîndă”.

Atît celor ce se află în îndoială cît şi nevolnicilor ortodocşi ce

trădînd Biserica fraternizează cu cei daţi anatemei, Protoiereul

profesor Teodor Zisis din Tesalonic le spune: „Pe eretici, nu-i

cinstim, ci-i condamnăm!” (Graiuri ortodoxe I)

79

IX.

Pricinile pentru care un ortodox nu poate

participa la procesiuni ecumeniste şi alianţe cu

vădit duh antihristic, precum: „săptămîni de

rugăciune”, „înfrăţiri”, marşuri ale „păcii”,

„libertăţii”, „prieteniei”, la tabere, conferinţe şi la

alte adunări [11] ecumeniste, organizate astăzi de

ierarhi şi preoţi ecumenişti ortodocşi sau eretici,

aflaţi în slujba mişcării ecumenice.[12]

În ultimii ani, în Sfintele Posturi şi sărbători, creştinii

ortodocşi sînt chemaţi de către mai marii Bisericii să ia parte

cu popii şi credincioşii catolici şi greco-catolici la diferite

întruniri şi festivităţi religioase ori civice, spre o mai strînsă

convieţuire între cultele şi confesiunile eretice şi Biserica lui

Hristos, punîndu-se astfel temelia viitoarei colectivizări

antihristice a noului babilon - ecumenismul. Ce sînt aceste

adunări înaintea lui Dumnezeu şi cît sînt de înţelepţi cei ce le

organizează ne spune Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.):

„S-au făcut de ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse.

Iată, au lepădat cuvîntul Domnului, şi atunci unde este

înţelepciunea lor?” (Ieremia 8:9)

Neavînd de fel criterii dogmatice, nici canonice, adunările

ecumeniste sînt cu adevărat curse pentru creştinii ortodocşi.

Neavînd nici o lege clară, ci doar programe, nimeni dintre

simpli creştini nu ştie nici cine le-a înfiinţat, nici cine le e

adevăratul stăpîn. Practic, aceste adunări sînt în afara vreunei

stăpîniri duhovniceşti ori bisericeşti. Neavînd nici cele mai vagi

criterii ortodoxe, după care au vieţuit cîndva Sfinţii Părinţi,

adunările ecumeniste sînt curse pentru creştinii ortodocşi

datorită faptului că scopurile lor, fiind pămînteşti, lumeşti, nu

sînt veşnice şi mîntuitoare, căci fac din creştinii ce vieţuiesc

pentru Hristos, creştini ce vieţuiesc pentru lume, creştini ai lui

Antihrist. Faptul că Mişcarea Ecumenică este iniţiată şi

80

patronată de masonerie ca mişcare împotriva ortodoxiei este

adeverit şi de bună parte dintre oamenii de seamă ai Bisericii,

cum ar fi: Părintele Stăniloae, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul,

Cuviosul Filotei Zervacos, Cuviosul Serafim Rose, Cuviosul

Paisie Aghioritul, Cuviosul Iustin Popovici, Arhiepiscopul

Averchie Tauşev, Episcopul Nicolae Velimirovici, Cucernicul

Părinte Dimitrie Gagastatis, Profesorul Teodor Zisis, Părintele

Gheorghe Calciu, Mihai Urzică.

Pe doritorii de întruniri cu gloate păgîne şi apostate, care nu

bănuiesc ce duh le însufleţeşte, Sfîntul Apostol şi Evanghelist

Ioan (+100) îi avertizează: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui

duh, ci cercaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi

prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4:1)

Cît sînt de creştineşti şi totodată folositoare Bisericii sînt

aceste adunări ecumeniste, aflăm de la Sfîntul Iustin Popovici

(+1979): „Această alianţă a clericilor şi după natura ei şi

conform activităţii sale, nu aparţine de Biserică, deoarece, prin

însăşi existenţa sa, lucrează împotriva Bisericii, batjocoreşte

Biserica. Întrucît această alianţă lucrează samavolnic în numele

Bisericii, în cazul acesta ea funcţionează ca un cal troian vîrît în

curtea Bisericii.” (Biserica şi Statul)

Iar Cucernicul Părinte Dimitrie Gagastathis (+1975) surprins

de îndrăzneala păstorilor şi păstoriţilor de a participa la

întruniri cu cei afurisiţi de Sfinţii Părinţi, adaugă: „Aş vrea să

ştiu în ce cred acei clerici şi eretici [alţii decît papistaşii înşişi]

care colaborează cu Papa.” (Amintirile unui sfînt)

Pentru a şantaja pe vieţuitorii Sfîntului Munte Athos, forurile

europene au sponsorizat repararea drumurilor şi a mănăstirilor

athonite; pentru ca apoi, sprijinindu-se pe acest fapt, invocînd

drepturile omului şi egalitatea sexelor, să ceară ceea ce nu a

îndrăznit nimeni pînă acum, dar Sfiinţii au proorocit: intrarea

femeilor în Sfîntul Munte şi hirotonirea femeilor, pretenţii ce

contravin atît monahismului tradiţional athonit cît şi normelor

legislativ-canonice după care se conduc în Muntele Athos

81

obştile mănăstirilor (vezi revista Rost, anul II, nr. 16, 2004 p.

44).

Din sfera preocupărilor seculare ale Bisericii face parte şi

proiectul privind construirea „catedralei neamului”. Neamul nu

este persoană, şi în consecinţă nu se poate sfinţi, pentru a

putea fi aşezat în rînd cu Sfinţii şi cu cele sfinte, ori pentru a i

se închina hram şi biserică. Fugind de rătăcirea globalizării, să

nu alunecăm în aceea a îndumnezeirii naţiei. Privitor la

Catedrala Mîntuirii Neamului vezi SCARA (treapta 3, an II,

feb.1998, p.19-32). Angajarea Bisericii în sprijinul unor

proiecte antihristice este ilustrată şi de revista Porunca iubirii

(nr. 3, 2004, p.80), precum şi de revista Creştinismul neamului

românesc (Ed.Agaton, Făgăraş, 2004, p.89) în care aflăm cum

mitropoliţi şi episcopi ai Bisericii au mers pînă acolo încît au

binecuvîntat o traducere necanonică a bibliei.

Tot proiect masonic este şi circuitul electoral al unui preot,

„Eminenţa Sa (sic!), Aurel Rădulescu, Părinte Juris (sic!), Vicar

general (sic!) şi Lider spiritual (sic!) al Bisericii Ortodoxe

Române din America, de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice a

Constantinopolului şi lider al partidului Renaşterea România,

rezultat din fuzionarea cu Partidul Pensionarilor” (vezi cartea

sa de vizită, în care, alături de reformele antihristice promise

poporului român, se găseşte icoana Sfîntului Mare Mucenic

Gheorghe). Cal troian în Biserică sînt şi apariţiile pe canalele

T.V. ale unor preoţi ortodocşi purtînd discuţii cu vrăjitori,

dispute pierdute ruşinos, spre smintirea creştinilor.

Urmînd întregului sobor de sfinţi ai Bisericii, care nu numai

că nu au participat ci chiar s-au împotrivit oricăror forme de

adunare şi unire cu cei de alte credinţe, Cuviosul Gherman al

II-lea (+1240), Patriarh al Constantinopolului, îndeamnă

poporul ca, de va fi nevoie, să se despartă atît de păstorii cît şi

de bisericile unde se hulesc învăţăturile, dogmele şi canoanele

sfinţilor lui Hristos: „Să fugiţi alergînd departe de preoţii

82

[ortodocşi] care s-au pus în slujba catolicilor50 [şi a altor

eretici] [...] Este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri, la

casele voastre, decît să participaţi la adunările comune

împreună cu latino-cugetătorii.” (Graiuri ortodoxe II)

Cine se află în spatele slujbelor şi rugăciunilor comune şi ale

altor întruniri ecumeniste, şi căror interese dau ascultare

ierarhii, preoţii şi teologii ortodocşi ecumenişti, ne spune un alt

iubitor de adevăr şi apărător al dreptei credinţe, Cuviosul

Filotei Zervakos (+1980): „Din nefericire, conducerea şi

stăpînirile Statului şi ale Bisericii sînt guvernate de mai marele

întunericului şi de masonerie [13]. Vai, vai, unde am ajuns! Cei

mai mulţi dintre conducători sînt sub stăpînirea celui rău! [...]

Dar, şi în aceste zile în care toţi s-au abătut de la credinţă,

Domnul Iisus Hristos n-a părăsit Biserica Sa. (Viaţa şi

învăţăturile)

Este ştiut îndeobşte în mediile bisericeşti că o bună parte

din ierarhii, preoţii şi teologii B.O.R. sînt francmasoni, aşadar

potrivnici ai lui Hristos şi ai Bisericii. Semnul vădit al

apartenenţei la masonerie este slugărnicia pe care o arată faţă

de reformele religios-ecumeniste şi cele privind planurile

sociale ale Europei. Despre acestea vezi articolul

Francmasonerie şi ortodoxie în SCARA (treapta 3, an II,

feb.1998, p.306-310) şi Porunca iubirii (nr. 3, 2004, p.29-

49).[13] Nu este de mirare că unii dintre mai-marii Bisericii fac

parte din masonerie, cînd această organizaţie ocultă este

legalizată şi protejată de statul român, ba chiar elogiată de

fostul preşedinte al unui popor ortodox.

Aşadar noi, creştinii de rînd, să nu ne împuţinăm cu duhul

cînd vedem că în cele din afară, în legiuirile ei, Biserica pare

50 Dacă ar fi să dăm ascultare acestui îndemn, atît de îndreptăţit astăzi, multe biserici ar

trebui să rămînă goale. Poate astfel s-ar mai înţelepţi şi mai-marii Bisericii. Să ia aminte

cucernicii şi cuvioşii ispitiţi de erezia ecumenistă, căci vor da seamă în faţa lui Dumnezeu de

dezbinarea ce va fi între ortodocşii ascultători de Sfinţii Părinţi şi ortodocşii supuşi duhului

ecumenist.

83

biruită de cel rău, ci să stăm alături de cei ce vor fi prigoniţi

pentru dreapta-credinţă sub felurite învinuiri civile şi

bisericeşti, cunoscînd din înseşi pătimirile lor calea adevăratei

ortodoxii: calea cea strîmtă şi cu chinuri, de care a pomenit

Însuşi Hristos, cale pe care astăzi calcă din ce în ce mai puţini

păstori şi creştini. În viitor, această cale, unită cu dreaptacredinţă,

va fi singurul semn al adevăratei ortodoxii şi al

dragostei nemincinoase de Hristos.

84

X.

Cuvînt de învăţătură ortodocşilor de a nu adera,

înscrie sau participa la activităţi organizate de

diferite „centre”, „alianţe”, „asociaţii”, „ligi”,

„societăţi”, instituţii cu caracter ecumenist, ce au

ca scop oficial „caritatea”, „pacea”, „unitatea”,

„cultura”, „spiritualitatea”, „religiile”,

„societatea” etc. (multe sînt organizate de

B.O.R.), precum:

Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom):

Centrul Internaţional Ecumenic; centrele Ecumeniste ale

Mitropoliilor, cum sînt, în eparhia Moldovei şi Bucovinei:

ASCOR Iaşi51, Institulul Ecumenic „Sfîntul Nicolae”; Institutul

Cultural-Misionar TRINITAS-Golia; Centrul Cultural-Pastoral

„Sfîntul Daniil Sihastrul” – Durău; Centrul social-cultural

„Sfîntul Paisie de la Neamţ”52; Centrul social-cultural „Sfîntul

Ilie”-Miclăuşeni; Sectorul de asistenţă socială „Diaconia”;

Centrul de cercetare şi prognoză social-pastorală; Societatea

Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR); Asociaţia

Femeilor Ortodoxe din România, Fundaţia „Solidaritate şi

Speranţă”; Fundaţia Sfînta Virginia – Cetatea Noul Ierusalim

(tabăra de la Pucioasa-Glodeni); Centrul de Practică Isihastă;

51 Se ştie că ideologic, logistic şi financiar ASCOR-ul este întreţinut în bună parte de

filantropia ereticilor ce aparţin cultelor, confesiunilor şi Bisericilor ecumeniste, în spatele

cărora se află politica intereselor unor organisme masonice internaţionale. Astfel, indirect

ASCOR-ul se prezintă ca fiind „capul de pod” al acestor organizaţii în BOR. Deşi mulţi

membri ASCOR sînt sinceri rîvnitori în cele bisericeşti, activitatea acestor centre este axată

pe rezolvarea aspectelor trupeşti ale vieţii şi foarte puţin pe cele duhovniceşti, vădind ţeluri

şi obiective îndeobşte protestante şi ecumeniste. Cine se îndoieşte de aceasta să ia aminte la

activităţile desfăşurate de ASCOR pînă în prezent.

52 Astăzi, mai mult ca oricînd, prin mijlocirea filantropiei instituţionalizate şi a centrelor

ecumeniste în mănăstiri, monahismul este aservit intereselor sociale, prioritare vieţuirii

duhovniceşti în Biserică. Cărui duh slujesc proiestoşii reformatori de astăzi aflăm din

vedenia unuia dintre ucenicii Cuviosului Paisie Velicicovski care a proorocit despre

vremurile noastre. Vezi la Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul, în Hrană duhovnicească, p. 269-

273. Tot acolo, vezi capitolul Ispita creştinilor cu adevărat ortodocşi, pp. 273-275, şi

proorocia Sfîntului Moisi Arapul, p.275-277.

85

Fundaţia „Samarineanul Milostiv; Asociaţia pentru Pacea

Religiilor din România (APAR); Centrul de Studii şi Vacanţe

Spirituale „Domeniul Vieţii Lungi” – Vulcana-Băi; Secţia

Română a Conferinţei Mondiale a Religiilor pentru Pace; Noua

reprezentare a lumii – XXI Eonul dogmatic; Iniţiativa Religiile

Unite – România; Academia Internaţională pentru Studiul

Istoriei Culturii şi Religiilor, Centrul de Cercetări şi Studii

Religioase; Departamentul de Doctrină şi Mass-Media

„Armonia”; Centrul Interconfesional de Sănătate „Provita

Medicală”; Alianţa pentru Renaştere Spirituală (ARS); Mişcarea

de Integrare Spirituală în Absolut (MISA); Grupul Naţional

Yoga pentru Restaurare Umană (GNYRU).

Peste tot în lume, dar mai ales în ţările ortodoxe, iau

amploare în ultimii ani, din ce în ce mai multe organizaţii

ecumeniste ce urmăresc unitatea şi unirea religiilor, integrarea

lor în diferite programe sociale, slujind intereselor pămînteşti

ale omenirii, precum: asigurarea sănătăţii celor suferinzi,

bunăstare în ţările sărace, progres economic în ţările slab

dezvoltate, pace în lume, reforme cultural-educative,

organizaţii pentru care aceste obiective sînt mai presus de

vieţuirea în dreapta credinţă şi de mîntuirea în Hristos. Astfel

caritatea ia locul sfintelor dogme şi canoane, „binele” e mai

căutat decît adevărul, sănătatea trupească e mai de preţ decît

lucrarea duhovnicească iar pacea terestră e mai rîvnită decît

jertfirea pentru Împărăţia Cerurilor. Fericirea celor mulţi

înlătură aşadar datoria de a pătimi pentru mîntuire şi de a te

jertfi pentru Hristos.

Acestea sînt principalele centre responsabile de

popularizarea în rîndul ierarhilor, preoţilor şi a întregului popor

a toată rătăcirea şi amăgirea politeistă (cinstitoare de mai

mulţi dumnezei), oblăduită de otrăvitoarea Mişcare Ecumenică.

Aceasta este marea adunare a satanei, care în viitor va aduce

în Biserică prigoniri, întemniţări şi multă vărsare de sînge,

86

datorită cărora în calendar se vor adăuga noi sfinţi mucenici,

mărturisitori ai dreptei credinţe.

Privitor la trupeştile ţeluri antihristice patronate şi susţinute

de instituţii precum cele amintite, Cuviosul Serafim Rose

(+1982) ne spune: „Groapa în care cad cei mai superficiali

dintre cei interesaţi de teologia sau gîndirea ortodoxă se

găseşte în special în adunările ecumenice şi în tot felul de

conferinţe. […] Atitudinea produsă de asemenea instituţii

ecumenice este cea a diletantismului frivol. […] Se poate

vedea o licărire a acestei atitudinii în comentariul unui student

ortodox de la Institutul Ecumenic sponsorizat de Consiliul

Mondial al Bisericilor (CMB) din Elveţia.” El notează că „cele

mai interesante discuţii […] n-au avut loc în timpul sesiunii

plenare, ci mai degrabă atunci cînd stăteau în faţa şemineului

la un pahar de vin. […] Pentru a ne apropia de Sfinţii Părinţi,

trebuie să ieşim din această atmosferă lumească. […] O

persoană care trăieşte în atmosfera conferinţelor şi institutelor

ortodoxe de astăzi nu poate considera că […] se află în mediul

adevăratului duh ortodox. […] Duhul lumii academice, plin de

lumesc, autosatisfăcut, în care au loc aproape toate

conferinţele din institutele ecumeniste, […] toate acestea au

un duh sufocant, artificial, care nu poate prilejui o adîncă trăire

duhovniceastă trebuincioasă creştinilor ortodocşi.” (Mai

aproape de Dumnezeu)

Sfîntul Teodosie de la Pecerska (+1073), prevenindu-ne de

primejdia ce ne pîndeşte pe noi ortodocşii atunci cînd

participăm la felurite adunări „religioase”, alături de cei ce

cugetă strîmb cele ortodoxe, ne îndeamnă: „Păzeşte-te, fiule,

de cei cu credinţă strîmbă şi de toate discuţiile lor, căci şi

pămîntul nostru s-a umplut de ei! […] Aşadar, fiule, fereşte-te

de aceştia şi întotdeauna apără-ţi credinţa ta! Nu te înfrăţi cu

ei, ci fugi de ei, şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune!”

(Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite

ecumenism)

87

XI.

Cuvînt spre luare-aminte a ortodocşilor de a nu

organiza sau participa la excursii, tabere şi

pelerinaje (Taize, Assisi, San Egidio, Grota

Feratta, Gratz, Vatican, Lourdes, Fatima,

Medjugore etc.) organizate de centre ortodoxe

misionar ecumeniste, ori de ereticii catolici şi

protestanţi, ce includ vizitarea unor aşezăminte şi

obiective ecumeniste aparţinînd „cultelor”,

„confesiunilor”, „bisericilor” neortodoxe:

catedrale, domuri, case de rugăciuni, centre

umanitare, comunităţi ecumeniste, cum ar fi:

Congregaţia Misionarilor Verbiţi din Traian,

Comuniune şi libertate, Emanuel, Surorile lui

Foucould l’Arche, L’Abbe Pierre.

Astăzi mulţi ortodocşi necredincioşi, neiscusiţi în învăţăturile

Sfinţilor Părinţi, creştini călcători ai sfintelor canoane şi

dispreţuitori ai predaniei Bisericii, obişnuiesc să privească

cultele şi confesiunile eretice drept părţi ale aceluiaşi adevăr.

Pe temeiul acestor erezii, oficiile de turism laice şi bisericeşti,

în dorinţa de a crea legături economice şi „religioase” cu cei

aflaţi în afara Bisericii, organizează excursii, tabere, pelerinaje

în diferite centre, aşezăminte şi alte instituţii „spirituale”,

ducîndu-i astfel pe creştini în rătăcire. Acestor înşelaţi care-l

caută pe Dumnezeu şi cele ale Lui, acolo unde dreapta

credinţă lipseşte cu desăvîrşire, iată ce le grăieşte Dumnezeu

prin gura Sfîntului Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.): „Preoţii nau

zis: Unde este Domnul? Învăţătorii Legii nu M-au cunoscut,

păstorii au lepădat53 credinţa […] şi s-au dus după cei ce nu-i

53 Între păcatele de care creştinii ortodocşi trebuie să se căiască şi sunt datori să se

mărturisească la duhovnic, se află şi acesta: „lepădarea de dreapta credinţă ortodoxă”.

88

pot ajuta. De aceea, la judecată, voi grăi împotriva voastră –

zice Domnul – şi împotriva nepoţilor voştri voi cere osîndă.”

(Ieremia 2:8, 9)

Din atitudinea Sfîntului Ierarh Marcu al Efesului (+1444)

faţă de eretici, noi creştinii de astăzi lesne înţelegem care

trebuie să fie şi atitudinea noastră atît faţă de organizatori, cît

şi faţă de împătimiţii de înfrăţire întru înşelare, prin intermediul

controversatelor excursii: „Am rupt toate legăturile cu latinii

[romano-catolicii], tocmai fiindcă sînt eretici.” (Sinodul de la

Ferarra-Florenţa)

Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) la rîndu-i îndeamnă pe cei

binecredincioşi: „Să nu te amăgească pe tine - o ascultătorule!

– adunările ereticilor.” (Graiuri ortodoxe II)

89

XII.

Unde se arată care sunt importantele

activităţi ecumeniste de la noi din ţară, de

care trebuie să ne ferim:

„Olimpiada naţională de religie54”, „Congresul internaţional

şi interconfesional al călugărilor55”, „Conferinţa internaţională

despre reconciliere şi viaţă monahală”, „Darul sfînt al vieţii şi

cobaterea păcatelor împotriva acesteia” etc.; nu vă înscrieţi

la cursuri şi seminarii ecumeniste (chiar dacă se

pretind „ortodoxe”), pe teme precum: „Mişcarea

ecumenică şi dialogul interconfesional”, „Istoria relaţiilor

internaţionale şi a diplomaţiei confesionale şi religioase”, „Noul

Testament”, „Istoria biblică a Vechiului Testament”, „Istoria

literaturii creştine”, „Istoria limbii şi literaturii române vechi”,

„Istoria creştinismului în spaţiul românesc”, „Literatura religiilor

românilor”, „Literatură religioasă a secolului XX”, „Arta sacră

creştină”, „Liturghie şi imnografie creştină”, „Doctrine ortodoxe

şi catolice”, „Doctrine creştine protestante”, „Doctrine

religioase necreştine”, „Viaţa spirituală şi mass-media”, „Istoria

culturii şi civilizaţiei antice”, „Istoria civilizaţiei europene”,

„Istoria literaturii europene”, „Istoria comparată a religiilor",

„Religie şi ştiinţă”, „Morala creştină şi etica socială”, „Sociologia

religiilor”, „Drept religios comparat”, „Statul şi raporturile lui

comunităţile creştine”, „Limbi clasice: ebraică, latină, greacă”,

„Limbi moderne: engleză, franceză”, „Biblioteconomie şi istoria

cărţii”.

Nici nu participaţi la dezbateri asupra unor teme

precum: „Darul sacru al vieţii”, „Drepturile omului”, „Terra –

54 Vezi în Candela Moldovei, an VIII, nr. 5, mai 1999, p. 10-11. Din tradiţia Bisericii ştim că

Biserica nu este „teatru de instrucţie”, nici stadion al vreunor întreceri „duhovniceşti”

publice, în urma cărora să se acorde de vreun juriu „premii” pentru „merite duhovniceşti”

ortodocşilor „performeri”.

55 Vezi în Candela Moldovei, an XIII, nr. 7-9, iulie-septembrie 204.

90

pămînt al păcii” etc.

Rostul practic al acestor învăţături promovate în cursuri şi

seminarii este doar unul: satisfacerea orgoliului cunoaşterii,

hrănirea părerii de sine şi a trufiei, sprijinită de erudiţia

bisericească. Psihoza studierii, analizării şi catalogării ştiinţifice

a faptelor ce ţin de vieţuirea creştină, vădeşte mentalitatea

specific protestantă ce domină astăzi ierarhia şi teologia

Bisericii Ortodoxe. Scopul tăinuit al acestor preocupări este

abandonarea învăţăturilor ortodoxe ale Sfinţilor Bisericii,

liberalizarea gîndirii şi vieţuirii ortodoxe, obosirea minţii

ortodoxe cu balast cultural, dăunător mîntuirii.

După cum se observă, bună parte din temele de mai sus se

arată ca fiind întru totul ortodoxe, deloc smintitoare, dar

îndărătul aparenţelor se ţese ceea ce puţini creştini ştiu: toate

aceste cursuri şi seminarii au rolul de a spăla creierul tinerilor

ortodocşi, al viitorilor teologi, preoţi şi ierarhi, de toate

învăţăturilor ortodoxe, înlocuindu-le cu învăţături noi,

ecumeniste. Aceste schimburi de informaţii se fac prin

reinterpretarea în manieră protestant-papistaşă a celor

descoperite de Sfîntul Duh în Scripturi, precum şi printr-o nouă

tîlcuire a unor învăţături din Biserică, precum: Sfînta Treime,

ortodoxia, Sfintele Scripturi, posturile, sărbătorile etc., nu după

Sfinţii Părinţi, ci după criterii raţionaliste, scolastice,

antiortodoxe. Astfel, creştinii viitorului, sub îndrumarea noilor

promoţii de ierarhi, teologi şi preoţi reeducaţi în duhul teologiei

moderne, se vor ruga altfel, se vor închina altfel, păstrînd

rînduielile Bisericii şi crezînd în dogmele şi canoanele ei altfel

decît noi, cei de astăzi, decît sfinţii ortodoxiei şi decît înaintaşii

noştri, continuînd să se numească „ortodocşi”. Aceasta va fi

înşelarea de pe urmă a ortodocşilor apostaţi, înainte de

venirea „ortodoxului” Antihrist.

Atît celor ce organizează cît şi celor ce frecventează astfel

de cursuri, li se potriveşte cuvîntul Sfîntului Apostol Petru

91

(+64): „Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi, din

pricina lor, calea adevărului va fi hulită.” (2 Petru 2:12)

Vînarea înălţimilor duhovniceşti prin mijlocirea sofismelor

teologice alcătuite din graiuri străine urechilor poporului,

graiuri întrebuinţate astăzi în vorbirea bisericească, să fie

departe de noi! Pentru aceasta şi zice Sfîntul Apostol Pavel

(+64): „Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea

mea, ca să învăţ şi pe alţii, decît zeci de mii de cuvinte într-o

limbă străină.” (1 Corinteni 14:19)

În numele lui Hristos se rostesc astăzi multe neadevăruri. În

numele Bisericii poporul este hrănit cu învăţături ce desfătează

auzul celor iubitori de slavă şi linguşire. În numele Ortodoxiei,

ierarhii, preoţii, călugării şi teologii ecumenişti înlocuiesc în

Biserică învăţăturile Sfinţilor Părinţi cu învăţăturile prelaţilor

catolici, ale pastorilor protestanţi şi ale teologilor occidentali,

numite în chip mincinos „ortodoxe”. Privitor la acestea, Sfîntul

Ignatie Briancianinov (+1867) ne îndeamnă: „Să ne păzim

mintea de încercarea falselor învăţături ascunse sub masca şi

cu numele de „învăţături creştineşti!” (Taina fărădelegii)

Privitor la cursurile teologice ale ortodoxiei contemporane şi

la întortocheatele discursuri străine duhului ortodox al Bisericii,

grăitoare sînt observaţiile Sfîntului Ioan Gură de Aur (+407):

„Cînd vei vedea amăgitori în cuvinte, adu-ţi aminte de

proorocul care spune: Vai celor ce scriu răutate. […] Cînd vei

vedea Sfînta Scriptură spurcată de cei ce par că sînt creştini

[…], cînd vei vedea noroade alergînd la grăitorii de basme […]

nu te tulbura nici să nu cazi […] ci lăcrimînd adu-ţi aminte de

Apostolul care spune: În vremurile de apoi vor apostazia unii

de la credinţă, luînd aminte la duhurile amăgirii şi la

învăţăturile necuraţilor diavoli. Şi iarăşi spune: Va fi o vreme

cînd nu vor mai răbda învăţătura sănătoasă ci îşi vor îngrămădi

învăţături după poftele lor, gîdilîndu-şi auzul, şi-şi vor întoarce

auzul de la adevăr şi vor fugi după basme.” În continuare

Sfîntul Ierarh ne îndeamnă să nu schimbăm cu nici un chip

92

învăţătura Sfinţilor Părinţi prin aducerea noilor graiuri în

Biserică, ci să urmăm vechilor învăţături duhovniceşti:

„Aduceţi-vă aminte de mine totdeauna, fraţilor şi ţineţi

predaniile pe care le-aţi primit de la fericiţii bărbaţi, de la

prooroci şi apostoli şi de la Stăpînul tuturor.” (Cuvînt despre

proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre cei

fără de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului acestui

veac, PG 59)

Împotriva acestei porunci lăsată nouă de Sf. Apostol Pavel şi

de toţi Sfinţii Bisericii, se ridică IPS Serafim Joantă, arătînd:

„Statele şi popoarele ne-au primit în sînul lor nu ca să ne

constituim în ghetouri etnice sau confesionale, ci pentru ca să

ne integrăm în societatea în care trăim.” (Biserica Ortodoxă

Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi tradiţiei

creştine, 8-14 mai 2003, p.75)

Pentru creştinii neavizaţi, sintagma de „ghetou etnic sau

confesional„ maschează vieţuirea după faptele şi învăţăturile,

predaniile şi rînduielile Sfinţilor Părinţi, iar termenul „integrare”

desemnează părăsirea celor arătate mai sus. Nădăjduind în

Europa, iar nu în statornicia în învăţăturile, rînduielile şi

predania Sfinţilor Părinţi, IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul

Banatului ne îndeamnă şi el la rîndu-i să nu mai fim atît de

ortodocşi, adică „izolaţi”: „Putem nădăjdui că dorinţa noastră

de a aparţine Europei va fi mai puternică decît tentaţia

izolării.” (Formula AS, an14, nr.611, april. 2004, p.3).

De ce oare un ierarh ortodox se simte dator să aparţină

unei lumi care demult timp a părăsit cele bisericeşti, îl neagă

pe Hristos, elaborînd chiar legi împotriva vieţuirii creştineşti.

De ce acesta numeşte dorinţa sfinţiei sale, „dorinţa noastră”,

fiincă noi credem că nu toţi creştinii doresc cele lumeşti,

fiindcă nici sfinţii, nici apostolii, nici Hristos Însuşi nu au dorit

ceva din cele lumeşti. O astfel de dorinţă noi o numim dorinţă

antihristică.

Ce condiţii sînt necesare atît ortodocşilor cît şi ereticilor care

93

se întrunesc pentru „unitatea ecumenistă”, ce omit conştient şi

unii şi alţii, pretinzînd însă că în numele adevărului se adună,

ne spune Cuviosul Serafim Rose (+1982): „La asemenea

întîlniri ecumenice, una dintre regulile de politeţe despre care

heterodocşii (ereticii) nu au cunoştinţă este că prima condiţie

pentru studierea Sfinţilor Părinţi este aceea de a avea aceeaşi

credinţă cu a Părinţilor Ortodoxiei.” (Mai aproape de

Dumnezeu)

Vinovaţi de sfidarea acestei reguli se fac întîi cei ce în chip

mincinos se numesc ortodocşi, adică teologii, preoţii şi ierarhii

ecumenişti ai Bisericii, iubitori de eretici şi erezii; iar mai apoi,

înşişi rău-credincioşii şi necredincioşii amăgiţi de ortodocşii

larg-credincioşi, poli-închinători şi strîmb-vieţuitori.

Să ia aminte ierarhii, preoţii şi teologii ecumenişti ai Bisericii

Ortodoxe la cuvintele Cucernicului Părinte Dimitrie Gagastathis

(+1975): „Cînd prelaţii altor Biserici [decît cea ortodoxă] au

venit în Trikala56, la început m-am dus doar să-i văd, dar apoi

mi-am zis: Părinte Dimitrie, pleacă imediat de aici şi nici măcar

nu privi înapoi! Nu trebuie să-i acceptăm. Urmez acest

principiu de mulţi ani. A fost cam nepoliticos din partea mea,

dar e mai bine să te pui bine cu Dumnezeu decît cu oamenii.

[…] Am fost încercuiţi de masonerie şi mulţi luptă împotriva

Bisericii noastre, dar cred că încercările lor sînt zadarnice.”

(Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum)

Celor încîntaţi de vasta cultură lumească şi religioasă a

odraslelor, creştinilor entuziasmaţi că din familiile lor se ridică

preoţi şi teologi responsabili de educaţia ortodoxă a viitorilor

slujitori ai Bisericii, Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) le zice:

„Luaţi aminte la hrana (intelectuală) a tineretului lumesc, ba

chiar şi a celui ce studiază teologia! […] Priviţi ce citeşte, ce

înghite el cu mintea, cu memoria, cu inima! […] Acum, ia

vedeţi, din atare hrană, ce rîgîit a ieşit, ce a devenit tineretul

56 Oraş în nordul Greciei.

94

nostru, ce duh a adunat în sine! Duhul tăgăduirii a tot ce e

dumnezeiesc. […] Trebuie date tineretului lecturi bune. […]

Trebuie ca el să fie educat în duhul Bisericii de altădată.”

(Despre tulburările lumii de astăzi)

Această hrană de mult nu mai este ortodoxă, din chiar

vremea lui Cuza, de cînd învăţămîntul bisericesc a fost înlocuit

în şcoli de învăţămîntul laic, adică ateu, ale cărei roade le

vedem astăzi la părinţii noştri, la noi şi la noile generaţii. Cît

despre învăţămîntul teologic, ce să mai spunem? Adevărate

şcoli de atei „ortodocşi”! – din care lipseşte instruirea în vieţile

şi scrierile Sfinţilor Părinţi, prin înlocuirea lor cu studii elaborate

de teologi catolici şi protestanţi, prin care viitorilor preoţi atei li

se strecoară în suflet noi moduri de înţelegere a Ortodoxiei.

Grăitoare în această privinţă sînt atît manualele de religie (de

ce de „religie”, iar nu de „credinţă ortodoxă”?) cît şi pregătirea

duhovnicească şi vieţuirea morală a multor profesori de religie

(şi nu numai a lor) şi preoţi profesori de teologie.

Despre decăderea teologiei ortodoxe în seminariile şi

facultăţile BOR, cucernicul părinte Dumitru Stăniloae

mărturiseşte: „De pe la 1869 de cînd s-au întemeiat facultăţile

de teologie, teologia noastră a fost foarte influenţată de

teologia scolastică catolică. Am luat manualele [de teologie] de

acolo şi am cam uitat de terminologia noastră [ortodoxă, după

Sfinţii Părinţi] care este terminologia filocalică, veche, a

Părinţilor.” (Ekklesia)57

Astăzi vieţuirea duhovnicească între cîrmuitorii Bisericii este

rar de aflat. Dacă în trecut Biserica a strălucit în lume prin

mulţimea sfinţilor mucenici şi a cuvioşilor ce sihăstreau în

pustie, acum iată din tot ce era odinioară virtute şi faptă, am

rămas, noi creştinii, doar cu studii, documente şi cronici despre

cele creştineşti; cu predici şi conferinţe în care sînt enunţate cu

precizie cele mai subtile amănunte ale ortodoxiei. Ce lipseşte

57 M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug. 2000, p.23.

95

însă doctoranzilor şi academicienilor teoreticieni ai Ortodoxiei,

aflăm de la Cuviosul Părinte Iustin Popovici (+1979): „De la

învăţătorii şi pedagogii noştri, poporul nostru aşteaptă în

primul rînd sfinţenia.” (Biserica şi Statul)

Aceşti dascăli au pierdut de mult frîiele dreptei credinţe,

aflîndu-se ei înşişi otrăviţi de diferite teorii ştiinţifice şi culturale

anti-evanghelice şi anti-ortodoxe. Aceste călăuze întru

apostazie trăiesc în afara gîndirii şi vieţuirii ortodoxe, hrăninduse

intelectual şi sufleteşte nu din învăţătura Sfinţilor Părinţi, ci

din cultura antropolatră a Europei, cultură ce a abandonat pe

Hristos la marginea societăţii, punînd în locul lui omul şi toate

slăbiciunile omeneşti. A se vedea cărţile lui Ignatie

Briancianinov, Ioan de Kronstadt, Iustin Popovici, Nicolae

Velimirovici, Averchie Tauşev, Serafim Rose şi Ioan Iacob

Hozevitul.

96

XIII.

Despre cum un ortodox nu trebuie să creadă în

nici un fel de emisiuni58 cultural-religioase (chiar

„ortodoxe”, în care vorbitorii sînt episcopi, preoţi

şi teologi ortodocşi), precum: Viaţa spirituală,

Lumină din lumină, Viaţa cultelor, Micul

samarinean etc., prezentate de posturi TV (Pax)

sau radio (Trinitas, Renaşterea, Vocea

Evangheliei, Radio Vatican etc.) [14]

Unul dintre cele mai mari păcate ale radio-televiziunii şi cu

atît mai mult al posturilor şi programelor "creştine" e faptul că

acestea deprind pe creştini cu împrăştierea minţii şi nepăzirea

gîndurilor de lucrurile şi sensurile acestei lumi, împătimindu-i

spre acestea şi slăbindu-le trezvia atenţiei. Alt păcat la fel de

grav e faptul că imaginile TV stimulează păcatul imaginaţiei,

adică reprezentarea în minte a feluritelor chipuri ale acestei

lumi, chipuri ce sînt adevărate, reale doar în afara minţii,

înăuntru însă fiind alcătuiri teoretice, iluzorii, mincinoase.

Aceste emisiuni, ce prezintă „tradiţii spirituale” şi „ceremonii

religioase”, propovăduiesc învăţătura pluralist-babilonică, adică

marea erezie ecumenistă care susţine că toate religiile cinstesc

acelaşi „dumnezeu”, fiecare după înţelegerea ei, şi că prin

urmare toate sînt „bune”.

Cîndva Biserica era povăţuită de prooroci şi de sfinţi. Astăzi

locul acelora l-au luat teologii noii ortodoxii care nu zăbovesc a

grăi poporului prin mijlocirea mass-mediei, răstălmăcind

învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Puţini au fost în trecut

cei care iubeau şi grăiau adevărul, chiar cu preţul vieţii. Puţini

sînt şi astăzi cei ce se străduiesc să-l păzească. Ferindu-se a

58 Privitor la stăpînirea simţurilor şi îndeosebi a imaginaţiei (care este simţul lăuntric), vezi

scrierile Sfinţilor Părinţi: Patericul egiptean, Limonariul, Lavsaiconul, Proloagele,

Filocaliile, Războiul nevăzut, Paza celor cinci simţuri, Experienţe ascetice (4 volume),

Despre vise şi vedenii, şi vei înţelege care sînt păcatele mass-mediei.

97

urma vieţuirea unora ca aceştia, Sfîntul Apostol Pavel (+64)

mărturiseşte: „Căci nu sîntem ca cei mulţi, care strică cuvîntul

lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 2:17)

Duhul lumesc este trăsătura caracteristică a ortodoxiei

contemporane. Pentru aceasta şi grăirea preoţilor şi teologilor

ortodocşi invitaţi în cadrul emisiunilor radio-TV, zise „creştine

şi spirituale”, este adesea lipsită de termeni duhovniceşti, ba

chiar sterilă şi lipsită de vlagă, viciată de o teologie scolasticpapistaşă,

tributară aceluiaşi duh lumesc. Astfel purtaţi de

duhul lumii şi purtători ei înşişi ai acestui duh, nu pot să nu

placă lumii şi să nu fie slăviţi de ea. Conform vieţuirii şi

instruirii de care sînt stăpîniţi, ei odihnesc în sine lumea în

general şi îndeosebi ortodoxia lumească. Pentru aceasta sînt

foarte iubiţi de lume, căci lumea se regăseşte în ei. Pentru

aceea şi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan (+100) grăieşte:

„Aceia sînt din lume, de aceea grăiesc ca din lume, şi lumea îi

ascultă.” (1 Ioan 4:5)

Creştinii atei de astăzi, promotori ai noii ortodoxii, se

străduiesc să-şi ducă crucea fără prea multă osteneală,

întrebuinţînd pentru aceasta felurite accesorii lumeşti. Astfel

vechea credinţă conform căreia cele bisericeşti în Biserică

trebuiesc căutate, este înlocuită de noua credinţă după care

acestea trebuiesc „vizionate şi audiate” de la distanţă. Astfel

noul creştinism oferă acum credincioşilor mîntuirea la

domiciliu, prin vizionare şi nu prin participare la dumnezeieştile

slujbe. Celor ce vor să se împărtăşească prin vedere din tainele

credinţei, taine care sînt mai presus de orice simţire, şi pentru

aceasta doar credincioşii au o parte din ele, Sfîntul Apostol

Pavel (+64) le zice: „Căci umblăm prin credinţă, nu prin

vedere!” (2 Corinteni 5:7) „Neprivind noi la cele ce se văd, ci la

cele care nu se văd, fiindcă cele ce se văd sînt trecătoare, iar

cele ce nu se văd sînt veşnice.” (2 Corinteni 4:18)

Este de trebuinţă creştinului acum mai mult ca oricînd să-şi

limpezească vieţuirea de tot ce este lumesc. Pentru aceasta

98

credinciosul ortodox trebuie să ocolească şi ceea ce la prima

vedere pare creştinesc, însă la o privire mai atentă, după

ochiul Sfinţilor Părinţi, se dovedeşte a fi înşelare. Între iluziile

ortodoxe contemporane sînt şi o bună parte din cunoscutele

dialoguri şi interviuri religioase prezentate în mass-media.

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan în cartea Călăuză

ortodoxă în familie şi societate II (p.155) îndeamnă pe creştinii

ortodocşi ca din pricina slabei lor cunoaşteri şi vieţuiri

duhovniceşti „să nu poarte discuţii religioase din Biblie şi de

orice fel cu ereticii, ca să nu fie corupţi de aceştia şi să cadă

prin îndoială din dreapta credinţă.” Îndreptăţită este această

temere cînd vedem cum astăzi datorită vieţuirii

neduhovniceşti, în „dialogurile comune” pînă şi preoţii şi

arhiererii pun la îndoială adevărurile Bisericii încredinţate lor de

Sfinţii Părinţi, aducînd multă sminteală atît între creştini şi între

eretici (pe ultimii, lăsîndu-i în rătăcirile lor, ba chiar

îndreptăţindu-le pe acestea).

Privitor la acestea Cuviosul Serafim Rose (+1982)

mărturiseşte: „[Creştinul] care se luptă după puterile sale […]

să ducă o viaţă ortodoxă duhovnicească trebuie să se afle în

afara mersului lumii59, trebuie să fie străin de duhul îndoielnic

al mişcărilor şi discuţiilor „religioase” contemporane.”60 (Mai

aproape de Dumnezeu)

Iar în altă parte spune: „Lumea caută să ne strecoare anticreştinismul

prin mijlocirea şcolilor, televiziunii […] şi al tuturor

celorlalte influenţe care ne sînt vîrîte pe gît. […] Televizorul

trebuie să fie strict controlat şi verificat unde nu există destul

curaj pentru a-l arunca pe fereastră, […] [fiindcă] a ajuns

59 Aici este arătat indirect caracterul otrăvitor al mass-mediei. Într-adevăr, pentru a ajunge la

pacea minţii şi la liniştea sufletului este nevoie să fim izbăviţi de toată informarea lumească

purtătoare de false „adevăruri”, înţelegeri mincinoase, informare ce pătrunde în suflet,

poluînd firea prin toate simţurile. A se vedea terfelirea Bisericii şi a slujitorilor ei prin

trădarea adevărului de către unii preoţi, presă şi televiziune în cazul părintelui Daniel

Corogeanu de la Mănăstirea Tanacu - Vaslui.

60 Vezi emisiunile şi publicaţiile cu orientare ecumenistă.

99

unealta numărul unu de răspîndire a atitudinilor şi ideilor anticreştine.”

(Pentru o viziune ortodoxă asupra lumii)

Potrivit discuţiilor religioase difuzate frecvent prin mijloacele

de informaţie contemporane, este şi cuvîntul Sfîntului Ierarh

Chiril al Ierusalimului (+386), care adaugă: „Oamenii s-au

lepădat de adevăr şi neadevărul le încîntă urechile [şi ochii].

Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu

plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se

îndepărtează.” (Cateheze)

Între cei vinovaţi de aducerea în sînul Bisericii a schimbărilor

numite inovaţii, se numără şi promotorii duhovniciei tributare

progreselor tehnice, „duhovnicie” anti-tradiţională, antiduhovnicească,

anti-bisericească, străină de libertatea proprie

vieţuirii în duh. Privitor la aceştia, Cuviosul Filotei Zervakos

(+1980) ne îndeamnă: „Să ne rugăm lui Dumnezeu să

lumineze pe inovatorii şi dispreţuitorii tradiţiilor apostolice, să

le dea gînd de pocăinţă să mărturisească cum că au păcătuit,

să ceară iertare, mai întîi de la Dumnezeu, apoi de la toţi

creştinii ortodocşi pe care i-au scandalizat.” (Viaţa şi

învăţăturile)

100

XIV.

Cuvînt de învăţătură unde se arată de ce Biserica

nu primeşte botezul altor credinţe precum:

catolicism, greco-catolicism sau vreunul din

cultele protestante.61 Nu vă botezaţi copii, nu vă

cununaţi fiii şi fiicele, nici nu-i înmormîntaţi pe

cei ai voştri în credinţele eretice numite mai sus.

Nu vă faceţi naşi (de botez ori de cununie) celor

botezaţi ori cununaţi în credinţa catolică, şi nici în

cea protestantă, nici nu primiţi a avea/a fi

botezaţi ori cununaţi de naşi eretici ori păgîni.

Între păcatele de care se fac vinovaţi prin participare sau

prin îngăduinţă unii preoţi ortodocşi este şi păcatul săvîrşirii

Tainei Cununiei în vederea „unirii” creştinului ortodox cu cel de

altă credinţă. De un astfel de păcat se fac vinovaţi nu doar cei

ce se căsătoresc cu eretici ci şi cei ce cunună pe cei astfel

„căsătoriţi”, ori cei ce acceptă a avea naşi pe cei de altă

credinţă. Toţi aceştia sunt datori să mărturisească aceasta la

spovedanie.

Demn de reţinut e faptul că Părinţii de mai sus nu îngăduie

ca ortodocşii creştini să se căsătorească nici măcar cu catolici,

a cununa o astfel de căsătorie ori a avea naş catolic. Privitor la

căsătoriile mixte, vezi Canonul 10 şi 31 al Soborului al V-lea de

la Laodiceea (343) şi Canonul 21 al Soborului al 8-lea de la

Cartagina, în Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de

comentarii (Tipografia diocezană, Arad, 1934). Vezi cartea Din

învăţătura Sfinţilor Părinţi (Editura Bizantină, Bucureşti, p.188-

189) şi Scrisori baptismale de Sfîntul Ciprian al Cartaginei

(Pagini Patristice, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, p.91-107,

639-651). Potrivnic celor arătate mai sus, IPS Serafim Joantă

61 Privitor la argumentele prin care de-a lungul istoriei papistaşii au „convins” pe ortodocşi

să se boteze în credinţa papei, vezi [1].

101

al Germaniei elogiază încălcarea canoanelor Bisericii privitoare

la căsătorie, arătînd: „Credincioşii mitropoliei noastre, în

proporţie de 80% sunt căsătoriţi cu etnici germani, evanghelici

sau catolici.” (Biserica Ortodoxă Română. Pentru o Europă

unită în spiritul credinţei şi tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003,

p.76)

În afara botezului ortodox, a cununiei ortodoxe şi a

înmormîntării ortodoxe, nu există alt botez în Hristos, altă

cununie în Hristos, altă înmormîntare în Hristos: unul este

botezul, una cununia, una moartea şi rînduiala înmormîtării.

Privitor la botezul ereticilor papistaşi „botezaţi” în chip

mincinos în numele Sfintei Treimi, vezi cele arătate în

Canoanele 46,47,50,68 Apostolice din Pidalionul de la Neamţ,

p.60,61, 62-67. Aceştia, rău-credincioşii le numesc precum noi

le numim, însă nu au precum noi le avem moştenite din

predania Bisericii celei una. În practica slujitorilor mai puţin

ortodocşi de astăzi s-a îndătinat ca ortodocşii adormiţi să fie

înmormîntaţi în aceleaşi cimitire în care sunt îngropaţi ereticii.

Această practică nu este canonică, nu face parte din Biserică,

ba chiar este oprită de Sfinţii Părinţi a toată lumea. Pentru

aceasta Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru

spovedanie (p.114) arată că între păcatele de care atît preotul

cît şi familia celui răposat sunt responsabili, este şi necanonica

„înmormîntare”. Pe aceştia îi îndeamnă ca mergînd la

duhovnic să-şi spovedească păcatul. Iar Arhim. Ioanichie Bălan

în Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.168) arată clar

că în cimitirul creştinilor ortodocşi nu se pot îngropa păgînii,

ereticii, sectanţii, copii şi oamenii nebotezaţi, ateii, apostaţii

etc.

Lămuriri privitoare la condiţiile obligatorii pentru săvîrşirea

după dreapta-credinţă a botezului şi cununiei vezi în Pidalion,

Neamţ, 1844; Îndreptarea legii, Ed. Pelerinul Român; Pravila

bisericească de Nicodim Sachelarie; Canoanele Bisericii

Ortodoxe, însoţite de comentarii, Tipografia diocezană, Arad,

102

1934; Călăuză în credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie,

Episcopia Romanului; Ne vorbeşte părintele Cleopa, Episcopia

Romanului şi Huşilor; Catehism ortodox – credinţa Sfinţilor de

Nicolae Velimirovici; Vieţile Sfinţilor, Proloagele şi altele. Acest

păcat totuna cu apostazia este înfierat de Sfinţii Părinţi ai

Bisericii în Soboarele Ortodoxiei şi cei ce l-au săvîrşit au fost

daţi anatemei de către aceştia. Lepădarea de botezul ortodox

este primul păcat care desparte pe om de Hristos, de Biserică

şi de Sfinţii Părinţi şi pentru aceasta dator este creştinul să

plîngă, să se pocăiască şi să se mărturisească primind a se

întoarce prin cuvîntul duhovnicului la dreapta credinţă. Astfel

nu este îngăduit creştinilor nu doar a se lepăda de botez, ci

nici măcar a participa la botezul rău-credincioşilor. Cele de mai

sus sunt adeverite şi de Canonul 14 Apostolic, Canonul 4 al

Soborului IV a Toată Lumea şi Canonul 72 al Soborului Local

de la Trulan (692).

Datorită confuziei duhovniceşti în care vieţuiesc astăzi

creştinii ortodocşi, pretutindeni încălcîndu-se rînduielile

bisericeşti, credincioşii nu mai deosebesc învăţăturile dreptei

credinţe ortodoxe de învăţăturile eretice. Astfel creştinii

ortodocşi păcătuiesc grav botezîndu-şi pruncii, făcîndu-se naşi

ori participînd prin simpla prezenţă la respectivele ne-botezuri.

De asemenea sub osîndirea Sfintelor Canoane ale Bisericii, cad

şi cei ce cunună ori se cunună în nebisericile creştine care

lipsite fiind de Taine nu au şi nu pot oferi nici Taina botezului.

Către astfel de creştini rău-credincioşi, Dumnezeu prin Sfîntul

Prooroc Moisi (+1569 î.H.) grăieşte: „O lege să fie, şi pentru

băştinaş, şi pentru străinul care se va aşeza la voi!” (Ieşire

12:42)

Întru cele mai de sus să ia aminte guvernanţii responsabili

de elaborarea şi promulgarea legii privind libertatea cultelor,

adică libertatea ereticilor de a converti pe ortodocşi la

rătăcitele credinţe, precum şi posibilitatea „legală” ca fiii

Bisericii să devină apostaţi. Să ia aminte şi mai-marii Bisericii,

103

împreună cu toţi creştinii susţinători ai „toleranţei religioase”!62

Iar Înţeleptul Solomon întăreşte: „Depărtaţi-vă de apă

străină şi din fîntînă străină să nu beţi.” (Pilde 5:15,16) Celor

spurcaţi de „apa străină”, acelaşi Dumnezeu, de data aceasta

prin gura proorocului Iezechiel, le arată: „Şi vă voi stropi pe

voi cu apă curată şi vă voi curăţi pe voi. Şi vă voi da inimă

nouă şi duh nou vă voi da vouă.” Pe aceştia care aleargă la

botezul rău-credincioşilor, Proorocul îi întreabă: „Cum dar

poate curăţi şi sfinţi apă cel ce este el însuşi necurat şi la care

Duh Sfînt nu este?” (Iezechiel 36,25) Încredinţare că botezul

necuraţilor eretici întinează sufletul celui neştiutor, ne este

nouă cuvîntul Sfîntului Prooroc Moise (+1569 î.H.) care zice:

„Şi toate cele de care se va atinge cel necurat, necurate vor

fi.” (Numeri 19,22)

Către cei ce aleargă la încreştinări străine Bisericii, Sfîntul

Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) adaugă: „Schimbatu-şi-a oare

vreun popor dumnezeii săi, deşi aceştia nu sînt dumnezei?

Poporul Meu însă şi-a schimbat slava cu ceea ce nu-l poate

ajuta!” (Ieremia 2:11)

În Pidalion (Bucureşti, 1992, p.124-125) Arhimandritul

Zosima Tîrîlă şi Icononomul Stavrofor Haralambie Popescu

tîlcuind Canoanele Sfinţilor Părinţi privitoare la botezul

ereticilor, arată: „«După practica Bisericii [ortodoxe] greceşti

trebuie botezaţi şi romano-catolicii dacă trec la Biserica

Ortodoxă» (Canoanele Bisericii Ortodoxe de Dr.Nicodim Milaş)

[…] Biserica grecească se bazează pe o decizie a Soborului

mitropolitan din Constantinopol la anul 1756 din vremea

Patriarhului Chiril al V-lea în care se spune că botezul [trebuie]

să se facă prin trei afundări şi trei scoateri şi la fiecare

afundare [trebuie] să se rostească un nume din [dumnezeirea]

Sfintei Treimi şi apoi să se ungă odată cu Sfîntul [şi Marele]

62 Vezi şi referinţele: Iustinian cel Mare, sfînt şi împărat, de Asterios Gerostergios; Istoria

Bisericească de Fericitul Teodorit al Chirului, Ed. IBMBOR, Bucureşti; Îndreptarea legii,

Ed. Pelerinul român

104

Mir. Apoi mai consideră pe romano-catolici tot după botez că

[botezul lor] seamănă cu al eunomienilor fiindcă au schimbat

simbolul niceeo-constantinopolitan [crezul].

Eunomienii – eretici ce se numeau astfel după întîistătătorul

lor Eunomie episcop al Cizicului, trăitor în sec. IV -,

au fost anatemizaţi la Soborul II a Toată Lumea de la

Constantinopol, anul 381, de către cei 150 de Sfinţi Părinţi.

Printre multele erezii, aceştia învăţau că botezul trebuie

săvîrşit printr-o singură afundare. Despre eunomieni, Canonul

7 al Soborului II a Toată Lumea hotărăşte a fi primiţi în

Biserică precum păgînii elini, adică prin săvîrşirea întregului

botez asupra acestora (Pidalion, Bucureşti, 1992, p.124).

În Pidalion [cel de la Neamţ, 1844] se spune: Botezul

latinilor este simplă turnare [şi pentru aceasta] noi nu zicem

că-i rebotezăm, ci [că] îi botezăm [fiindcă] latinii sunt

nebotezaţi deoarece ei nu fac trei afundări la „botez” precum

s-a predanisit de la începutul Bisericii Ortodoxe de Sfinţii

Apostoli. Trebuie să se ţină seama mai ales la această alegere

dacă botezul este valabil sau nu şi de autorul care-l

administrează. […] Dacă botezul este administrat într-o

societate creştină [cult, confesiune, „Biserică”] în afară de

Biserica ortodoxă, se va observa osebirea între adevăraţii

preoţi [adică ortodocşi] şi falşii preoţi [ce aparţin] acelei

confesiuni [şi faptul că ultimii] […] învaţă greşit atît împotriva

chestiunilor de credinţă [învăţături dogmatice] cît şi în privinţa

disciplinei bisericeşti [adică Sfintele Canoane].”

Potrivnic celor arătate mai sus, în revista Deisis a Mitropoliei

Germaniei (nr.7-8, an 1998-1999, p.11,13), IPS Serafim întruna

din cuvîntări menţionează că şi cei din afara Bisericii, adică

ereticii, sunt botezaţi cu botezul dreptei credinţe. Mai mult,

Mitropolitul îndeamnă indirect pe eretici să nu se facă

ortodocşi, ci să rămînă în continuare eretici prin acest cuvînt:

„Într-o societate liberă, fiecare persoană îşi poate păstra şi

afirma identitatea proprie.” (op.cit., p.75) Această atitudine

105

neortodoxă este îndreptăţită de faptul că peste cîteva pagini

(p.15) adevărul dogmelor şi canoanelor hotărîte de Sfinţii

Părinţi va fi încălcat în chip vădit. După IPS Nicolae Corneanul

Mitropolitul Banatului, toate bisericile sunt „biserică”, ereticii

nu sunt eretici, sectele nu sunt secte, iar apostaţi nu există:

„Nu e uşor să susţii relaţii bune […] cu America, patria aşaziselor

secte – un cuvînt care-mi repugnă – fiindcă baptiştii,

spre exemplu, sunt o mare Biserică a Americii, şi nu pot fi

numiţi sectari.” (Formula AS, anul 14, nr.611, april.2004, p.3).

Şi astăzi ca şi în trecut, mulţi dintre preoţii ortodocşi din

Ardeal, Maramureş, Banat, avînd ca model botezul papistaş,

încălcînd Canoanele Sfinţilor Părinţi botează pe creştinii

ortodocşi nu prin întreita afundare ci prin stropirea pruncului

pe creştet, ori prin turnarea apei cu un vas. În alte regiuni ale

ţării, unii dintre preoţi afundă pruncul în apă pînă la brîu iar cu

mîna făcută căuş udă creştetul pruncului cu apă din cristelniţă.

Aceste practici sunt personale, necanonice şi în afara Predaniei

cunoscute în istoria Bisericii. Pentru aceasta, de-a lungul vieţii,

aceşti creştini vor fi deseori bolnavi, ori mai rău, vor fi tulburaţi

de duhuri necurate. Pe cei ce săvîrşesc astfel de „botezuri”,

Sfinţii Părinţi îi osîndesc cu caterisirea. Dar nu numai pe

aceştia Sfinţii Părinţi îi condamnă, ci şi pe aceia dintre preoţii

care în ziua de 7 ianuarie a fiecărui an săvîrşesc ceea ce se

numeşte „botezul copiilor avortaţi”, practică necanonică,

neduhovnicească, ba mai rău, superstiţie şi amăgire

negustorească a creştinilor nedeprinşi cu cele duhovniceşti.

Celor cu strîmbă înţelegere în cele bisericeşti, Cuviosul

Părinte Cleopa (+1998) le arată care sînt urmările mincinosului

botez: „Care trece la catolici trebuie să primească botezul

papistaş. Se face catolic, dar îşi pierde sufletul.” (Ne vorbeşte

Părintele Cleopa, IX) „Dacă cineva se leapădă de botezul

creştin-ortodox, este un apostat, adică un lepădat de

Dumnezeu şi nu are iertare în veci, iar la judecată va fi

pedepsit mai greu decît un păgîn care nu a ştiut de Hristos.”

106

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, V)

Dar şi Sfîntul Ambrozie al Milanului (+397) vădeşte tuturor

minciuna: „Botezul celor rău-cinstitori de Dumnezeu nu

sfinţeşte.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei

numite ecumenism).

Iar Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809), arătînd clar cine sînt

cei nebotezaţi şi ce trebuie să facă preotul ortodox privitor la

cei ce vin la dreapta credinţă, adaugă: „Latinii [romanocatolicii

şi greco-catolicii] sînt eretici şi nu au nici botez, nici

preoţie! Şi, dacă vreun preot nu botează pe cei ce vin la

ortodoxie [dintre latini şi, fireşte, şi dintre protestanţi], se

afuriseşte.” (Ortodoxia şi umanismul religios)

Iată că şi Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli înfricoşează cu

aspră osîndă pe mai marii Bisericii care lunecînd în eretică

înţelegere, numesc „taine” cele ce nu sînt taine: „Episcopul sau

preotul care primeşte botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să

se caterisească!” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei

numite ecumenism). Iar despre cununia în Hristos şi despre

faptul că aceasta are loc cu adevărat doar în credinţa

ortodoxă, ne spune Cuviosul Părinte Cleopa (+1998): „Nu

toată nunta dintre oameni şi nu la toate confesiunile religioase

nunta este Taină. Aşa la catolici, la protestanţi, la anglicani şi

la alte multe confesiuni şi popoare, nunta nu are putere de

Taină. Este numai un simbol la dînşii, un act de prietenie şi o

dovadă oarecare între soţ şi soţie. Dar niciunde nu are nunta

putere harică de Taină şi nu este atît de cinstită ca în Biserica

dreptmăritoare de Răsărit.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII)

„Cît priveşte căsătoria unui creştin ortodox cu o femeie

eretică, nu se poate deoarece nu se poate împreuna lupul cu

oaia. […]

Cînd vei vedea că a luat un ortodox pe o catolică sau o

protestantă sau o evreică sau o turcoaică, astea se cheamă

căsătorii mixte. […] Dacă bărbatul este ortodox, ea trebuie să

devină ortodoxă. Dacă nu vrea să treacă de partea bărbatului,

107

atunci să se despartă. Nu merg după tine că eşti catolică, dacă

nu te faci ortodoxă.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IV)

„Dacă unul [dintre soţi] a căzut din dreapta-credinţă

[ortodoxă] şi s-a făcut adventist, baptist, iehovist, sau orice

altă erezie, celălalt îl poate lăsa.” (Ne vorbeşte Părintele

Cleopa, VI)

Că cele arătate nu se împotrivesc învăţăturilor şi canoanelor

hotărîte de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aflăm şi din mărturia

Sfîntului Nicodim Aghioritul (+1809):

„Canonul 14 al Soborului al IV-lea şi Canoanele 10 şi 31 ale

celui de la Laodiceea, precum şi canonul 29 al Soborului de la

Cartagina, îi opresc pe credincioşi să se căsătorească cu

ereticii. Iar canonul 72 al Soborului al VI-a desface şi socoteşte

fără tărie căsătoria dintre un drept-credincios creştin sau o

creştină, cu ereticii.” (Din învăţătura Sfinţilor Părinţi)

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan asemeni Cuvioşilor

Părinţi de mai sus arată şi el: „Căsătorie nelegitimă este

căsătoria mixtă între ortodocşi şi tineri de altă credinţă. Un

tînăr sau o tînără ortodoxă se poate căsători cu soţie (soţ) de

altă religie creştină numai dacă acea soţie (acel soţ) primeşte

Botezul şi Mirungerea ortodoxă, adică dacă renunţă la religia

sa şi declară public că primeşte religia ortodoxă. Mai întîi

trebuie să i se facă Botezul şi Mirungerea ortodoxă după ce a

fost catehizat, şi apoi Cununia religioasă în Biserică. Altfel nu

se poate săvîrşi o asemenea căsătorie care este deplin

necanonică.” (Călăuză ortodoxă în familie şi societate II)

Părintele se referă aici la: catolici, greco-catolici, anglicani,

armeni, lipoveni, luterani, reformaţi şi alţi eretici. Iar despre

păgîni Părintele adaugă: „Fără aceste condiţii [cele arătate] nu

se pot căsători tineri ortodocşi cu tineri păgîni, adică

necreştini.” Acestea se potrivesc şi evreilor. „Cei ce se

căsătoresc cu tineri păgîni sau eretici, care refuză botezul

ortodox, nu pot fi niciodată cununaţi şi trăiesc în desfrînare

sau concubinaj spre a lor osîndă. Aceştia nu pot da slujbe la

108

Biserică, nu pot fi nici spovediţi, nici înmormîntaţi cu preot la

cimitir, nici uniţi cu Hristos pînă nu primesc Botezul ortodox.”

Ortodocşilor celor deja „cununaţi” cu cei de alte credinţe,

Părintele le zice: „Mai întîi soţul ortodox să caute să

convertească la ortodoxie pe cel ce este de altă credinţă şi

apoi să se cunune religios. Dacă nu reuşeşte să se despartă

prin divorţ ca să înceteze păcatul. Dacă nici aceasta nu vor,

atunci să înceteze trăirea conjugală între ei, în nădejdea că

pînă la urmă [întîi] se vor boteza şi [apoi] cununa la

Biserică.”(Călăuză ortodoxă în familie şi societate II)

Despre naşii fără botez ortodox ori cununie ortodoxă,

Cuviosul Părinte Cleopa (+1998) ne avertizează că „nu pot fi

naşi la botez şi la cununie creştinii de altă religie: catolici,

protestanţi, sectanţi etc.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, V) „Ci

pentru botez să vă alegeţi oameni creştini ortodocşi. La fel şi

pentru cununie.”63 (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII)

Şi tot despre naşi, Sfîntul Nicodim Aghioritul adaugă:

„Naşii se cade a fi drept-slăvitori [ortodocşi], după Simeon

al Tesalonicului, capitolul 280. Pentru aceasta, şi Valsamon (în

răspunsul numărul 32) înfricoşat opreşte a se face naşi ai

copiilor celor drept-slăvitori ereticii latini, ori armeni, ori

nestorieni şi alţii de acest fel. Cei ce îşi vor îngădui a face una

ca aceasta se cuvine a fi opriţi de la împărtăşire, ca unii ce sau

făcut împreună-părtaşi cu neîmpărtăşiţii eretici.” (Pidalionul

de la M-rea Neamţu, cap. 8, p. 621)

Asemeni Părinţilor de mai sus, Părintele Arhimandrit

Ioanichie Bălan arată iarăşi că „mirii, părinţii şi naşii trebuie să

fie toţi ortodocşi, iar nu de altă religie: catolici, sectanţi sau

atei, că nu vor avea linişte şi înţelegere în căsnicie şi nu vor

putea fi cununaţi la Biserică pînă nu se fac ortodocşi.” Iar

despre nuntă, Părintele adaugă că aceasta trebuie să se facă

63 Astăzi, după cum bine ştim, mulţi dintre preoţii ortodocşi încalcă aceste precizări,

săvîrşind botezuri şi cununii la care naşii sînt fie eretici (catolici, greco-catolici), fie păgîni

(turci, arabi etc.).

109

„după rînduiala canonică ortodoxă.” (Călăuză ortodoxă în

familie şi societate II)

XV.

Spre luarea-aminte a ortodocşilor ce s-au

spovedit sau împărtăşt la vreunul din pater-ii

(popii) catolici sau greco-catolici, sau la luterani,

calvini, reformaţi.

Precum aflăm din cele de mai sus, ereticii fiind în afara

Bisericii nu au Sfinte Taine, deşi aceştia susţin contrariul

minţindu-i pe creştinii neştiutori. Neavînd Sfinte Taine,

spovedania nu are puterea dezlegării şi iertării păcatelor, deci

nu este adevărată spovedanie, iar „împărtăşania” nefiind cu

adevărat Trupul şi Sîngele lui Hristos, nu este împărtăşanie.

Astfel creştinii ortodocşi care se spovedesc şi se împărtăşesc în

lăcaşurile neortodoxe şi la preoţi neortodocşi, rămîn

nespovediţi şi nedezlegaţi, aflîndu-se totodată osîndiţi de

Biserică, vinovaţi de încălcarea celor legiuite de Sfinţii Părinţi.

Pentru aceasta să ascultăm cuvîntul Părintelui Cleopa (+1998):

„Că nu la tot omul şi la tot ereticul a dat Hristos putere să lege

şi să dezlege păcatele lumii, sau să boteze sau să facă minuni

sau să scoată draci, sau să facă alte semne. […] Deci numai

prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica

are putere prin preoţii şi arhiereii săi să lege şi să dezlege

păcatele lumii.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VI) Iar Sfîntul

Ambrozie al Mediolanului (+397) adaugă: „Erezia nu poate da

iertare ca una care nu are preoţi de la Dumnezeu.” (Despre

pocăinţă)

Ştim că în temniţele comuniste au fost situaţii cînd preoţii şi

creştinii ortodocşi au solicitat astfel de servicii din partea

ereticilor catolici şi greco-catolici, precum şi invers. Pentru

aceasta, unii dintre foştii deţinuţi politici ezită să spună că

respectivii sînt eretici şi că nu au aceste Taine. Nu sîntem în

110

măsură să judecăm greşelile duhovniceşti făcute în astfel de

împrejurări, însă a crede şi a face la fel în stare de libertate nu

este canonic şi nici nu are justificare în cele hotărîte de Sfinţii

Bisericii. Să nu confundăm bunătatea omenească cu dogmele

Bisericii, şi nici pătimirea pentru „credinţă” cu mucenicia

pentru dreapta-credinţă. Nu putem şi nici nu avem dreptul să

fim mai milostivi decît Dumnezeu şi Sfinţii Săi, chiar dacă,

trupeşte, avem datoria să ajutăm pe tot omul, indiferent de

credinţa sa; însă duhovniceşte sîntem obligaţi să cunoaştem că

aceştia vieţuiesc în erezii. Numai astfel dovedim că urmăm

Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Despre „tainele” ereticilor şi ale

păgînilor, vezi Canonul 38 al Soborului al V-lea de la Laodiceea

(343), Canoanele Bisericii Ortodoxe (Tipografia diocezană,

Arad, 1934), precum şi Din învăţătura Sfinţilor Părinţi (Editura

Bizantină, Bucureşti, p.134,135).

„Tainele” ereticilor nu sunt taine şi pentru aceasta nici

„împărtăşania” lor nu este cu adevărat trupul şi sîngele lui

Hristos. Datori suntem a ne păzi şi de a nu ne împărtăşi din

acestea, după cum hotărăsc Sfinţii Părinţi, arătînd lămurit că a

proceda astfel este păcat. Acest păcat trebuie mărturisit la

Sfînta Taină a Spovedaniei. Privitor la acestea vezi nota 8. În

cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.155)

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată că ereticii pentru

că „s-au rupt de Biserică şi de Hristos izvorul vieţii, nu au nici

preoţie, nici sfintele taine şi deci nici harul mîntuirii. Ei nu pot

da ceea ce nu au.”

Iar Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809) întreabă pe cei ce

cred că sînt taine şi în afara Bisericii:

„Căci cum este cu putinţă ca cel ce nu este botezat după

drept-slăvitoarea credinţă [ortodoxă] a primi venirea, darul şi

hirotonia Sfîntului Duh?” (Pidalionul de la M-rea Neamţu,

cap.8, p.131)

Sfîntul Ioan Damaschin (+739) ne avertizează: „Să ne

păzim cu toate puterile noastre şi să nu primim împărtăşanie

111

de la eretici, nici să le-o dăm acestora, ca să nu ne facem

părtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi osîndiţi împreună

cu ei.” (Mărturisirile Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite

ecumenism)

Iar Sfîntul Teodor Studitul (+826), arătînd moartea ce o

aduce creştinului ortodox o astfel de împărtăşanie, adaugă: „A

primi împărtăşanie de la un eretic sau de la unul care o strică

dinaintea unui dumnezeu străin te apropie de diavolul! […]

Atunci cînd dumnezeiasca pîine a ortodocşilor este împărtăşită,

credincioşii devin un trup; în acelaşi chip, împărtăşania eretică

împlineşte acelaşi lucru, în cazul celor ce se împărtăşesc din

ea, făcîndu-i pe aceştia un trup care este împotriva lui Hristos!

Mai mult, împărtăşania de la eretici nu este simplă pîine, ci

otravă care vatămă trupul, întunecînd şi înnegrind sufletul.”

(Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos)

Confirmînd cele de mai sus, Cuviosul Serafim Rose (+1982)

lămureşte: „Romano-catolicismul şi alte cîteva secte consideră

că au taine, dar eu vă spun că adevăratele Sfinte Taine, în

sensul în care le-a întemeiat Hristos, sînt de găsit doar în

Biserica Ortodoxă. Cît despre cei care, folosind denumirea de

taină, încearcă să profite cum pot de ea, este o chestiune între

sufletul lor şi Dumnezeu, şi orice va voi Dumnezeu să-i facă

acelui om este treaba Lui.”64 (Descoperirea lui Dumnezeu în

inima omului)

Iar Mitropolitul Ierotei Vlahul grăind adevărul, întăreşte:

„Papistaşii nu au preoţie, nici Taine! […] Clericii Vaticanului nu

sînt urmaşi ai Apostolilor. […] Şi, pentru că în afara Bisericii nu

există Taine, pentru aceasta, clericii papistaşi şi însuşi Papa,

pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie.” (Mărturisirile Sfinţilor

Părinţi împotriva ereziei numite ecumenism)

64 Privitor la înţelegerea eretică pe care catolicii, luteranii, calvinii şi neoprotestanţii o au

despre Sfînta Împărtăşanie, vezi Ekkelsia 9/12, M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic

Chişinău, mai-aug.2000, p.24 şi articolul Sectarii tăgăduiesc caracterul de taină al Sfintei

Împărtăşanii de Arhim.Prof. Vasile Prescure, în Vestitorul Ortodoxiei, ian.2002 (p.11).

112

De asemenea Cuviosul Părinte Iustin Popovici (+1979), întrun

cuget cu toţi sfinţii Bisericii, mărturiseşte: „În acord cu

întreaga predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu recunoaşte

existenţa altor Taine în afara sa, iar ereticii nu pot primi

Sfintele Taine pînă ce nu se întorc de la Bisericile lor eretice,

adică de la falsele Biserici, prin pocăinţă, la Biserica Ortodoxă a

lui Hristos. […] Prin urmare, putem să vorbim despre Taine

doar în contextul acestei Taine atotcuprinzătoare care este

Biserica. Aceasta deoarece Biserica Ortodoxă, ca trup al lui

Hristos, este izvorul şi temelia Tainelor, şi nu invers.” (Credinţa

ortodoxă şi viaţa în Hristos)

Împreună cu toţi Sfinţii Bisericii, Sfîntul Marcu al Efesului stă

viu în faţa noastră, arătînd cu sfinţitul său deget pe papistaşi:

„Fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei!” (Glasul

monahilor, an 2, nr. 9, 2004)

Privitor la „harul” şi „puterea” dumnezeiască a preoţilor

catolici, iată ce ne povesteşte Părintele Damaschin Grigoriatul:

„Părintele Iosif din Lubumbashi-Zair mi-a istorisit un eveniment

tragic, ieşit din comun, întîmplat în Kenshasa, capitala ţării

Kongo […] la o biserică romano-catolică. […] În acea vreme el,

părinţii, surorile şi fraţii erau cu toţii romano-catolici. Cel

responsabil cu această biserică era un preot care venise din

Belgia pentru a lucra în cîmpul misionar din Zair. […] Pe partea

străzii unde se afla biserica sa, un vraci şi-a stabilit cartierul

său general. În fiecare seară, chiar în timpul cînd preotul

romano-catolic îşi ţinea slujbele, vrăjitorul suna din bongo-ul

său [tobă] adunînd oamenii în jurul său şi-şi săvîrşea

ceremoniile magice. […] Preotul a fost silit într-o zi să se ducă

personal la adunările demonice. Întrucîtva mînios şi enervat, el

a înşfăcat idolii de lemn pentru a-i arunca la gunoi. Dar ce

nenorocire groaznică s-a abătut asupra lui: unul din idolii mai

mari s-a lipit de palma sa şi nu voia să se dezlipească cu nici

un chip. Preotul a tras de el cu disperare dar degeaba. Furia sa

ajunsese la culme. Atunci vrăjitorul i-a spus: Dacă mă laşi să113

mi fac treaba, atunci nici unul dintre obiectele mele nu-ţi va

face rău. Preotul catolic i-a promis că nu se va mai băga

niciodată în treaba vrăjitorului. Astfel, la porunca vrăjitorului,

idolul s-a îndepărtat de mîinile sale. De ruşine şi supărare,

preotul a plecat pentru totdeauna în Belgia, ţara sa de baştină,

cu primul zbor disponibil.”

Celor aflaţi încă în îndoială, ce nu pot deosebi paterii şi

pastorii de adevăraţii preoţi ai lui Hristos, acelaşi părinte le

aduce şi o mărturie din lumea cerească, nu doar pămîntească:

„Într-o dimineaţă de mai din 1994, un zairez de vîrstă mijlocie

a venit la Misiunea noastră. L-am primit cum se cuvine, iar el

mi-a spus problema lui. Părea tulburat şi speriat, zicîndu-mi

următoarele: Părinte, sînt un muncitor de la Jecamine. M-am

simţit foarte rău. Deoarece doctorii nu au putut să mă ajute, iam

cerut lui Dumnezeu să aibă milă de mine. L-am întrebat

cărei Biserici îi aparţine. Sînt romano-catolic - mi-a răspuns.

Într-o noapte am văzut în vis mai mulţi preoţi ca şi tine purtînd

veşminte strălucitoare şi săvîrşind liturghia într-o biserică ca a

voastră. Unul dintre preoţi s-a apropiat de mine şi mi-a zis:

Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea, dar pentru mîntuirea ta

trebuie să te uneşti cu Biserica noastră, căci este singura

Biserică adevărată. Pe tine nu te cunosc şi nici numele Bisericii

voastre, dar m-am apropiat de voi deoarece am văzut în visul

meu preoţi ca tine, cu bărbi, sutane şi veşminte strălucitoare.

Am întrebat alţi oameni care mi-au spus că numai preoţii

ortodocşi au bărbi şi asemenea haine şi mi-au mai spus unde

să găsesc biserica voastră.” (Cuviosul Cozma Athonitul, apostol

în Zair)

114

XVI.

Este păcat pentru un ortodox a primi „aghiasmă”,

„anafură”, „pască”, „prescuri” sau „mir”,

„icoane”, crucifixuri, rozarii, bucăţi de veşmînt ori

vată de la „moaşte”65 etc. „sfinţite” în capiştile

catolice şi greco-catolice numite „biserici”! Nu

plătiţi parastase, pomelnice, acatiste, „liturghii”

şi alte slujbe ce se „celebrează” în locaşurile

catolice ori greco-catolice! Nu-i pomeniţi pe

eretici în pomelnice şi în slujbele Bisericii66!

Adevăratele slujbe creştineşti se săvîrşesc în Biserica

Ortodoxă. În afara acesteia, alte manifestări asemnănătoare

sînt doar imitaţii, pe care, noi, ortodocşii, le numim

„ceremonii”, „adunări” sau slujirii ale satanei, în nici un caz

slujbe.

În Biserică se pomenesc doar cei ce au credinţa Bisericii.

Pomenirea unei persoane are rolul, între altele, de a aminti

celorlalţi creştini rîvna, evlavia, credincioşia şi dreapta-credinţă

a aceleia, spre a fi înveşnicită în memoria obştească a Bisericii,

precum au rămas pînă astăzi în sinaxare şi martirologii Sfinţii

Părinţi. Se pomenesc de asemenea şi credincioşii de rînd, nu

pentru virtuţile lor, ci pentru izbăvirea de păcate, pentru

întărirea în dreapta credinţă şi pentru mîntuirea lor.

În sprijinul celor de mai sus vin şi Sfinţii Părinţi întruniţi în al

Cincilea Sobor de la Laodiceea (343), care hotărăsc în

Canoanele 32 şi 37 tuturor creştinilor „să nu primească daruri

de la eretici” (vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe, p.37).

65 Legat de aşa-zisele „sfinte moaşte” ale unor întîistătători ai cultului catolic de după 1054,

vezi articolul Limba lui Anton de Padova în România de Ierom.Eftimie Mitra în Credinţa

ortodoxă, an.VIII, nr.5, mai 2004.

66 Pentru aceştia, Biserica face pogorămînt, pomenindu-i canonic doar o singură dată pe an,

în Sîmbăta lui Lazăr, cînd se pomenesc toţi cei adormiţi de la Adam pînă astăzi. Aceştia, atît

vii, cît şi morţi, pot fi pomeniţi nominal de către creştinii ortodocşi doar în rugăciunile

particulare.

115

Potrivnic hotărîrilor Sfinţilor Părinţi, IPS Serafim Joantă al

Germaniei îşi exprimă bucuria sponsorizării Mitropoliei

Ortodoxe din Nurnberg de către eretici, sugerînd astfel şi

creştinilor de rînd că este bine a zidi biserici cu banii

necredincioşilor: „De fapt această biserică este rezultatul unui

efort ecumenic. Aproape un sfert din costurile care s-au

investit aici au venit din partea fraţilor noştri evanghelici şi

catolici. Pentru aceasta mă simt dator să mulţumesc «iarăşi şi

iarăşi» ca în ectenie, celor două Biserici surori.” (Biserica

Ortodoxă Română. Pentru o Europă unită în spiritul credinţei şi

tradiţiei creştine, 8-14 mai 2003, p.76). Legat de cele de mai

sus vezi fondurile de „întrajutorare” alocate de cultele şi

confesiunile occidentale organizaţilor BOR (Diaconia,

Providenţa etc.) spre înfiinţarea structurilor ecumenistfilantropice

în Biserică.

Iar despre trecerea pe care o au înaintea lui Dumnezeu

necredincioşii, să ascultăm pe Sfîntul Proroc David, zicînd:

„Certat-ai neamurile, şi a pierit necredinciosul! Numele lui l-ai

stins în veac şi în veacul veacului” (Psalm 9:5); şi: „Să piară de

pe pămînt pomenirea lor” (Psalm 108:14); încă şi: „Pierit-a

pomenirea cu sunet” (Psalm 9:6).

Cuviosul Părinte Cleopa în Îndreptarul de spovedanie (p.46)

învaţă pe creştini ca atunci cînd se spovedesc, între celelalte

păcate săvîrşite să enumere şi primirea darurilor şi ajutoarelor

de la eretici. În Îndreptarul de spovedanie (p.12) semnat de

Ierodiaconul Visarion Iugulescu aflăm că între păcatele de care

duhovnicii sunt datori să-i întrebe pe cei ce îi spovedesc, se

enumeră şi acesta: „primirea vreunei binecuvîntări de la

eretici”. Iar Protos. Ioachim Pîrvulescu în Sfînta Taină a

Spovedaniei pe înţelesul tuturor-ghid de spovedanie cu poveţe

şi învăţături (p.93) - arată că atunci cînd ne spovedim trebuie

să mărturisim şi acest păcat: „primirea de daruri, cadouri etc.

de la rău-credincioşii eretici”. De asemenea şi Cuviosul

Arhimandrit Nectarie Antonopoulos în Spovedania, cartea

116

învierii sufleteşti, (p.102) arată acelaşi lucru pentru creştinii ce

se vor spovedi. Deopotrivă cu părinţii pomeniţi, Părintele

Arhimandrit Ioanichie Bălan în Rînduiala Sfintei Spovedanii şi a

Sfintei Împărtăşanii arată că „primirea darurilor de la eretici

este păcat” (p.20,27,33,35,120); la fel şi Protos. Nicodim

Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (p.16,17,18).

Cele arătate mai sus sunt întărite de Sfinţii Părinţi în

Canoanele 32, 37 şi 39 al Soborului al Cincilea Local din

Laodiceea (343) – vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe

(p.106,109,110). Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată în

Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.163) că între

faptele bune pe care tinerii creştini ortodocşi trebuie să le

săvîrşească este şi aceasta: „Să nu primească daruri de la

eretici”; iar la pag.155 arată lămurit: „să nu primească

niciodată ajutoare, haine, îmbrăcăminte, bani de la eretici, ca

să nu-şi piardă sufletul şi mîntuirea”. Iar mai departe arată

(p.149): „Potrivit canoanelor Bisericii, creştinii nu au voie să

cumpere pîine, vin şi orice alte alimente de la atei, de la

păgîni, de la eretici şi de la alte neamuri străine de Hristos, nici

să stea la masă cu ei şi cu hulitorii de Dumnezeu. Ci să

cumpere cele de nevoie vieţii numai de la creştini.”

În Biserică, sfinţenia e pricinuită de harul Sfîntului Duh. Fără

har nu există sfinţenie. Sfinţenia se păstrează doar în

sobornicitatea trăitoare, în adevărul evangheliei lui Hristos.

Singura sobornicitate în Hristos este Biserica, unde aflăm

aşadar singura sfinţenie, sfinţenia adevărată. Aceasta sfinţeşte

în Biserică totul - aşadar aghiasma, anafura şi mirul etc.

Canonul 1 al Sinodului de la Cartagina (256) precizează:

„Este nevoie ca cel ce se botează să se ungă cu Sfîntul Mir ca

astfel să se facă părtaş lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn

ereticul nu poate [ca] cel ce n-are jertfelnic şi nici Biserică. Nu

se poate dar cu nici un chip a fi Sfînt Mir la eretici. Căci lămurit

ne este nouă că nu se poate nicidecum a se sfinţi la aceia

untdelemn spre ungere. Pentru că suntem datori a şti şi a nu

117

ne fi necunoscut ce este scris: Untul de lemn al păcătosului să

nu ungă capul meu (Psalmul 140,6), care lucru demult cu

adevărat l-a vestit Duhul Sfînt prin psalmi. Ca nu cumva

îmbătîndu-se vreunul [de învăţături eretice] şi rătăcind de la

calea cea dreaptă să se ungă [cu „mirul” lor] de către ereticii

vrăjmaşi ai lui Hristos.” (Pidalionul, Bucureşti, 1992, p.314)

Iată cum canonul de mai sus arată că ereticii nu au şi nu

sînt Biserică, neavînd nici sfinţenia Mirului sfinţit prin pogorîrea

harului Sfîntului Duh, dar nici ceva din cele sfinţite, pe care

unii ortodocşi rău-credincioşi le caută sau le primesc de la cei

ce se numesc culte şi confesiuni. De asemenea cei ce plătesc

slujbe pentru a fi pomeniţi laolaltă cu necredincioşii eretici,

păcătuiesc înaintea lui Hristos astfel: întîi cred că pot fi ajutaţi

şi mîntuiţi acolo unde nu este nici ajutor, nici mîntuire; apoi

arată că nu au şi nu vieţuiesc în dreapta credinţă. Un alt păcat

este faptul că procedînd astfel, ei dispreţuiesc canoanele

Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, încurajînd totodată pe eretici să se

creadă creştini. Aşadar creştinii ce aleargă la capişti numite

biserici pentru a plăti rugăciuni şi slujbe, nu numai că nu se

vor folosi duhovniceşte, dar se vor şi păgubi.

În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.153)

Arhim. Ioanichie Bălan arată că „nici o sectă [cult, confesiune,

Biserică] neoprotestantă nu are harul mînturii pentru că

sectanţii [ereticii] s-au lepădat de Biserică, de dreapta credinţă

apostolică şi de cele Şapte Sfinte Taine. De aceea cei amăgiţi

de secte nu se pot mîntui pînă nu vin din nou în sînul Bisericii

Ortodoxe cu pocăinţă şi ascultare.” Iar mai departe (p.155)

Părintele arată că „ereziile creştine de orice fel nu pot mîntui

pe nimeni, nici pe ei înşişi, căci s-au rupt de Biserică şi de

Hristos”.

Sfinţii Părinţi de Duh purtători ne-au poruncit nouă

creştinilor prin Sfintele Canoane ale Bisericii să nu îndrăznim ai

pomeni pe cei rău-credincioşi împreună cu cei ce se ostenesc

spre vieţuirea şi păstrarea neştirbită a dreptei credinţe

118

ortodoxe, pentru a nu fi socotiţi vrăjmaşi ai Bisericii lui Hristos

şi ai sfinţilor Lui. Astfel în virtutea acestor hotărîri, Cuviosul

Paisie Aghioritul (+1994) precizează: „Nume de catolici, de

martori ai lui Iehova67 etc. nu e bine să pomeneşti la

proscomidie. Pentru aceştia nu se pot scoate miride

[părticele], şi nici parastase nu se pot face.” (Graiuri ortodoxe

I)

La fel de îndeamnă şi Cuviosul Părinte Cleopa (+1998): „Pe

pomelnic nu se pot trece niciodată ereticii, căci ei s-au rupt

definitiv de Biserica lui Hristos. Pe aceştia în veac nu-i poţi

trece în pomelnic.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, VII) Şi:

„Iată pe cine nu putem pune la liturghie: întîi ereticii că fac

păcat împotriva Duhului Sfînt, cum arată Sfîntul Efrem Sirul

(+379) […] iar la Psaltire numai sinucigaşii şi ereticii nu se pot

pune.” (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, IX) „Dintre cei vii nu se

pot pomeni la Sfînta Liturghie păgînii, necredincioşii, apostaţii,

ereticii, cei nebotezaţi, cei care au păcate împotriva Duhului

Sfînt şi cei care se împotrivesc adevărului cu ştiinţă şi voinţă.

[…] Dintre cei morţi nu pot fi pomeniţi la Biserică cei ce au

murit în necredinţă, în eres, în sectă.” (Ne vorbeşte Părintele

Cleopa, IV) „Ci acest ajutor îl pot primi doar cei care au

adormit în dreapta credinţă şi în nădejdea învierii spre o viaţă

veşnică alături de Hristos.” (Vademecum creştin-ortodox)

În cartea Călăuză ortodoxă în familie şi societate II (p.153),

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan arată şi el cum: „cei care

lasă Biserica şi mor în adunare eretică, nu se pot mîntui nici nu

mai au iertare, căci au greşit împotriva Duhului Sfînt. Aceştia

nu pot fi pomeniţi niciodată la slujbele Bisericii.”

67 Deşi Cuviosul Paisie nominalizează doar două categorii de eretici, aceasta nu înseamnă că

ereticii aparţinînd altor culte şi confesiuni se pot pomeni.

119

XVII.

De de un creştin ortodox nu poate ţine posturile

şi sărbătorile ereticilor, papistaşilor sau ale

păgînilor68

A te aduna laolaltă cu necredincioşii spre a participa la

sărbătorile lor, înseamnă a încuviinţa rătăcirile lor, făcîndu-te

părtaş cu erezia şi apostazia acestora de la Biserica lui Hristos.

A cinsti cele ce Sfinţii şi Biserica nu cinstesc şi nici îngăduie

dreapta credinţă să cinstim, se numeşte trădare şi lepădare a

sfintelor rînduieli bisericeşti moştenite de la purtătorii de duh

Părinţi ai Bisericii lui Hristos. A ţine sărbători în afara Bisericii,

adică altele decît cele rînduite de Biserică, înseamnă a te

bucura împreună cu ereticii de cele ce dumnezeieştii Părinţi sau

întristat, le-au blestemat şi le-au dat anateme. Pentru

aceasta, creştinii ortodocşi nu trebuie să ţină astfel de

sărbători, chiar dacă sînt numite în cultele ce le venerează în

acelaşi fel precum Biserica le numeşte: Paşte, Înviere, Postul

Maicii Domnului, al Crăciunului.

Ştim că astăzi între creştinii ortodocşi există şi acea rînduială

papistaşă de a „posti” nouă zile de marţi în cinstea răucredinciosului

Anton de Padova. Spre răspîndirea rătăcirii,

poporul este amăgit cu felurite broşuri precum cea numită

Postul Sfîntului Anton de Padova (novenia de marţi). Nicăieri în

tradiţia Bisericii, Sfinţii Părinţi nu au practicat şi nici nu au lăsat

creştinilor astfel de posturi şi pentru aceasta creştinii amăgiţi

se păgubesc făcîndu-se slujitori rînduielilor necanonice,

nebisericeşti şi eretice. Este bine ca aceşti creştini iubitori ai

rîvnei întru neştiinţă şi fără dreaptă socoteală, atunci cînd vor

merge la duhovnic să spovedească şi acest păcat (chiar dacă

mulţi dintre duhovnicii de astăzi vor trata în chip uşuratec un

68 Privitor la participarea ori la ţinerea unor astfel de sărbători, vezi Canoanele 29, 37, 38, 39

ale Soborului al V-lea de la Laodiceea (343) şi Canonul 7 al Întîiului Sobor Local de la

Ancira (314) în Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia diocezană, Arad, 1934.

120

astfel de păcat).

Unor astfel de credincioşi se adresează Sfîntul Prooroc

Ieremia (veacul VI î.H.) cînd zice: „Aşa zice Domnul: Nu

deprindeţi datinile neamurilor, că datinile neamurilor sînt

deşertăciune.” (Ieremia 10:2, 3)

Faptul că postirea şi în general toată fapta bună săvîrşită în

afara Bisericii este în afara lui Hristos şi deci nu aduce mîntuire

sufletului, îl adevereşte cuvîntul Părintelui Cleopa (+1998):

„Sfîntul Efrem Sirul (+379) zice: Cînd mintea a părăsit scopul

blagocestiei, adică a dreptei credinţe, toate faptele bune nu

mai folosesc. Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii

postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru

Hristos. Nu primeşte Dumnezeu nici o faptă bună69 dacă nu se

face după dreptarul Ortodoxiei.” (Ne vorbeşte Părintele

Cleopa, VI)

69 Să ia aminte creştinii ortodocşi care impresionaţi de „faptele bune” ale păgînilor şi

ereticilor, trec cu vederea peste învăţăturile lor otrăvitoare şi peste celelalte deosebiri de

credinţă prin care ereticii şi păgînii nu-l au pe Hristos.

121

XVIII.

Pentru mîntuirea sufletului, se cuvine ca

ortodocşii creştini să ştie că:

X Nu poate exista Biserică cu adevărat Ortodoxă fără

învăţături ortodoxe - rezumate în Crezul (Simbolul

Credinţei) Bisericii noastre, pe care îl rostesc toţi

credincioşii în fiece duminică – în afara cărora nu poate

exista nici mîntuire!

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu învăţături noi,

episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti „corectează”

Ortodoxia şi pe Însuşi Hristos-Dumnezeu.

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu învăţături noi,

episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti ne dau de înţeles că

strămoşii au avut în Biserică învăţături strîmbe, mincinoase,

datorită cărora am putea înţelege că nici nu s-au mîntuit.

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe cu noua învăţătură

ecumenistă, episcopii, preoţii şi teologii ecumenişti ne dau

de înţeles că Sfinţii care au trăit, au pătimit şi au murit

pentru aceste învăţături, nu au fost cu adevărat sfinţi, ci

mari înşelaţi şi înşelători de creştini, şi nici nu s-au mîntuit.

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica va rămîne o

simplă adunare fără har, adevăr şi sfinţenie (precum

catolicismul, cultele protestante şi toate religiile păgîne),

păstrînd însă aparenţe de Biserică şi numindu-se în chip

mincinos „biserică”.

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica, pierzînd

harul Sfîntului Duh, nu va mai da lumii mari nevoitori în

Hristos, trăitori în sfinţenie, ajungînd aşadar o adunare de

oameni cuminţi, harnici, pricepuţi, culţi, educaţi, iubiţi şi

iubitori de oameni, ba chiar atei serioşi, instruiţi şi

destoinici, lăudaţi de societate pentru integritatea lor

morală, profesională, socială (adică „creştinii” lui Antihrist).

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica va rămîne

122

fără Sfinte Taine, iar cele ce se vor săvîrşi atunci în

Biserică, deşi la vedere vor fi „ortodoxe”, vor fi doar

ceremonii, fără pogorîrea adevărată a Sfîntului Duh (ca la

catolici şi protestanţi) ori „ritualuri sacre”, asemeni oricărui

ritual păgîn. Cum spune Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908):

„Dacă se va pierde credinţa ortodoxă, atunci nu va mai

exista nici Biserică, nici dumnezeiasca împărtăşanie.”

(Spicul viu)

Astfel, deşi la vedere se vor săvîrşi după tipic (cel puţin o

vreme), totuşi acestea nu vor fi cu adevărat Sfinte Taine,

cum sînt acum, fiindcă nu vor fi sfinţite de Sfîntul Duh din

pricina ereziilor ce vor fi în Biserică. Astfel, creştinii vor

rămîne, fără însă a şti, lipsiţi de Sfîntul Botez, Sfînta

Mirungere Sfînta Cununie, Sfînta Spovedanie, Sfîntul Maslu,

Sfînta Împărtăşanie, fiindcă cei ce săvîrşesc aceste Taine,

preoţii, vor rămîne la rîndul lor fără harul preoţiei, numinduse

totuşi „preoţi”. Creştinii Bisericii schimbate a noilor

vremuri se vor lipsi de ceea ce creştinii au astăzi în Biserică,

însă nu preţuiesc şi nu păzesc cu osîrdie: cele şapte Taine

ale Sfintei Biserici. Iată încotro duce neglijarea sfintelor

dogme şi dezinteresul faţă de sfintele canoane: la Biserică

fără har, la „taine” fără sfinţenie şi, de aici, la lipsirea de

mîntuire. Pentru aprofundare a se vedea bibliografia de la

nota [11].

X Despre toate aceste schimbări, Cuvioasa Macaria (+1993)

ne spune: „Se pregătesc schimbări [prin învăţături

ecumeniste] ale Credinţei. Cînd aceasta o să se întîmple,

Sfinţii vor pleca [din Biserică] şi nu se vor mai ruga pentru

Rusia70” iar Sfîntul Maxim Grecul (+1555) adaugă: „A

înlocui sau a schimba ceva, cît de puţin, în învăţăturile

credinţei este o mare crimă şi pierdere a vieţii veşnice.”

(Ortodoxia şi umanismul religios)

70 Cuvintele se potrivesc şi poporului român, trăitor în aceeaşi credinţă, n.n.

123

X Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, a luat fiinţă

catolicismul, cultele protestante şi neo-protestante, precum

şi toate celelalte secte şi erezii creştine.

Vorbind de cei ce prin lepădarea rînduielilor apostolice şi

prin dispreţuirea Sfinţilor Părinţi trădează pe Hristos, singurul

cap şi temelie a Bisericii celei Una, temeluind cu a lor

omenească minte şi înţelepciune, încă o dată în istorie noi

biserici, Sfîntul Apostol Petru (+64) ne spune: „Căci mai bine

era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decît, după ce

au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfîntă dată lor. Cu

ei s-a împlinit adevărul din pildă: Cîinele se întoarce la

vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.” (2 Petru

2:21,22)

Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan (+100) vădeşte şi el

adevărul despre cei ce au plecat din Biserica Ortodoxă

apostolică, arătîndu-ne cine au fost, cine sînt şi de ce au ieşit

din Biserică: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri! Căci,

de ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi! Ci, ca să se arate

că nu sînt de-ai noştri, de aceea au ieşit!” (1 Ioan 2:19)

Iar Sfîntul Apostol Pavel (+64) ne învaţă cum şi de ce

trebuie să ocolim pe cei arătaţi, zicînd: „Şi vă îndemn, fraţilor,

să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva

învăţăturii pe care aţi primit-o! Depărtaţi-vă de ei, căci unii ca

aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pîntecelui

lor! Şi, prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile

celor fără de răutate.” (Romani 16:17, 18)

Sfîntul Gură de Aur (+ 407) voind a-i lămuri pe ierarhii,

preoţii, teologii şi toţi ortodocşii ecumenişti din popor, cele

despre Biserică şi biserici, le spune: „Biserica adevărată a lui

Hristos este una singură, din care, în diferite timpuri s-au

despărţit diverse adunări eretice şi grupări schismatice.”

(Ortodoxia şi umanismul religios)

Dar şi Cuviosul Serafim Rose (+1982), silindu-se a arăta

care dintre „Biserici” este totuşi adevărata şi unica Biserică a

124

lui Hristos, şi totodată unde se află într-adevăr harul Sfîntului

Duh şi de ce celelalte „biserici” creştine nu îl au, adaugă:

„Biserica lui Hristos este cea care oferă oamenilor harul. Or, în

Apus, cînd Roma s-a rupt de această Biserică, harul s-a pierdut

de fapt (poate că unii l-au mai aflat ocazional, ici-colo, dar

pentru întreaga lor Biserică harul a fost tăiat). Romanocatolicismul

modern este o încercare de a înlocui harul pierdut

cu geniul omenesc.” (Descoperirea lui Dumnezeu în inima

omului)

Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) ne spune şi el cum şi de

ce „bisericile” celorlalte credinţe „creştine” sînt ne-Biserici:

„Catolicii au inventat un nou cap, papa, înjosind unicul şi

adevăratul cap al Bisericii, pe Hristos. Luteranii au căzut şi au

rămas fără cap, anglicanii la fel. Ei biserică nu au!” (Marea

apostazie) „Catolicii, luteranii şi reformaţii au apostaziat de la

Biserica lui Hristos. Ei nu sînt de un cuget cu noi.” (Spicul viu)

Iar despre guvernul religios al papei, Mitropolitul Ierotei

Vlahul mărturiseşte: „Vaticanul nu este Biserică, ci un sistem

politico-economic situat în afara Bisericii.” (Mărturisirile

Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei numite ecumenism)

Privitor la dascălii, învăţătorii şi Bisericile mincinoase, să

asculte ortodocşii creştini cuvîntul Sfîntului Ierarh Luca al

Crimeii (+1961) care zice: „Încă din vremurile apostolice au

apărut o mulţime de dascăli mincinoşi al căror număr a tot

crescut (pînă astăzi) odată cu scurgerea veacurilor. S-au

ridicat eretici care au strîmbat Sfînta Credinţă Ortodoxă. […]

Încă de atunci din vremurile apostolice au început despărţirile

de Biserica lui Hristos, iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus

cu gura Sa că Biserica trebuie să fie Una: Şi va fi o turmă şi un

păstor (Ioan 10:16). Şi în rugăciunea Sa arhierească, el a

strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum tu Părinte

întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una

(Ioan 17:10,21). Domnul a învăţat că Biserica trebuie să fie

una, El fiindu-i cap şi păstor - iar toţi dascălii mincinoşi şi

125

ereticii cu putinţă, au năzuit totdeauna ca nişte lupi răpitori, să

se deosebească de Hristos şi să răpească o parte a turmei Lui,

însetînd de stăpînire şi de cinstire din partea lumii. […] Nu e

păcat mai greu decît schismele şi sfîşierile. Aşa spuneau toţi

marii ierarhi. Iată cuvintele Sfinţitului Mucenic Ciprian (+304):

Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strînsa legătură cu

Biserica, nu se spală nici măcar cu sîngele lor, chiar dacă

aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui

lui Hristos; vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică

nu se curăţă nici măcar prin sînge. Iar alt Sfinţit Mucenic,

Ignatie Teoforul (+107), a zis aşa: Nu vă amăgiţi fraţilor, cine

urmează făcătorilor de schisme, acela nu va moşteni împărăţia

lui Dumnezeu.” (La porţile Postului Mare)

Dar iată şi o minunată povesire istorisită de Cuviosul Părinte

Serafim Rose (+1982): „În anii 1920, doi seminarişti din

Uganda studiind într-un seminar anglican au început să

observe că învăţătura care li se dădea nu era aceeaşi cu a

Părinţilor din vechime. În căutarea lor după Biserica adevărată

a primelor veacuri (aşa o numeau ei) s-au dus să o studieze

într-un seminar romano-catolic şi au văzut din nou că

învăţătura care o primeau era diferită de cea a Părinţilor

Bisericii71. Au început să se întrebe: Dacă adevărul poate fi

schimbat în felul acesta, atunci unde este adevărul lui Hristos?

Apoi au auzit de credinţa ortodoxă şi au încercat pe toate căile

să o găsească. […] În cele din urmă au găsit un episcop

ortodox care i-a învăţat ce trebuiau să înveţe şi au devenit

ortodocşi. (Mai aproape de Dumnezeu)

71 Despre cum ascund şi schimbă papistaşii învăţăturile ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi,

cinstite de ei înşişi pînă la o vreme, vezi mărturiile fostului călugăr franciscan convertit la

ortodoxie, iar mai tîrziu episcop de Nazianz, Pavel de Ballester (ucis în 22 ianuarie 1984, în

Mexico City), în Glasul monahilor, an 2, nr. 9, 2004.

126

XIX.

Toate cuvintele Sfinţilor Părinţi de mai sus

sunt păstrătoare întru adevăr ale predaniilor

apostolice – învăţături fără de care Biserica

nu ar fi existat, învăţături prin care creştinii

şi-au legitimat dreapta credinţă pînă astăzi,

fără de care noi înşine nu ne-am fi putut numi

creştini, îndatorîndu-ne pentru aceasta să

păzim cu aceeaşi îndîrjire ceea ce ei înşişi cu

sîngele lor au păzit şi au pecetluit.

Numai rămînînd în cele ale dreptei credinţe suntem urmaşi

ai creştinilor apostolici, numai jertfindu-ne pentru acestea

suntem plinitori ei Evangheliei, numai vieţuind întru aceste

porunci suntem cu adevărat ucenici ai lui Hristos.

Pentru aceasta datori suntem a lua aminte, că oricine –

patriarhi, episcopi, preoţi, călugări, teologi, credincioşi de rînd

– va nesocoti, va defăima ori va făptui ceva împotriva celor

arătate se va face vinovat înaintea lui Hristos-Dumnezeu şi a

Sfinţilor Părinţi de păcat împotriva Dreptei Credinţe Ortodoxe.

Cugetînd la cele arătate în aceste pagini, veţi pricepe dacă

dumneavoastră, cei ai dumneavoastră şi proprii duhovnici vă

aflaţi în rătăcire faţă de învăţăturile Sfinţilor Apostoli şi ale

Sfinţilor Părinţi ce cuprind dreapta Credinţă Ortodoxă a Bisericii

lui Hristos, luînd aminte la cuvintele Sfîntului Ierarh Ignatie

Briancianinov: „Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din

lume, fără ca gloata agitată şi supusă patimilor să

observe, lăsîndu-o pradă propriei căderi.” (Marea

apostazie)

„Credinţa creştină acum o prigonesc aprig şi nemilos

cei care îl cunosc prea-bine pe Hristos şi sfînta

învăţătură propovăduită de El” - încheie Sfîntul Ierarh

Averchie Tauşev şi adaugă – „Această orbire

duhovnicească a majorităţii oamenilor de astăzi ce se

127

numesc creştini (e îngrozitor, dar trebuie să o spunem:

printre ei aflîndu-se nu puţini clerici!), cît şi celelalte

sminteli, înmulţindu-se zi de zi, împiedică tot mai mult

vieţuirea după Dumnezeu.” (Marea apostazie)

128

NOTE BIBLIOGRAFICE

[1] Despre catolicism, vezi: Pidalionul de la Mănăstirea Neamţu,

tîlcuit de Sfîntul Nicodim Aghioritul, 1844; Primatul papal şi mitul

suveranităţii infailibile de Călugărul Vasile, Sfînta Mănăstire

Bîrsana, 1999; Relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici de la

cruciada a patra pînă la controversa isihastă de Arhiepiscop

Chrisostomos, Ed.Vremea, Bucureşti, 2001; Introducere în istoria

bisericească universală de Preot Emanuel Băbuş, Ed. Sofia, 2003

(p.191-213; 281-287); Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu

Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.201);

Biserica şi viermii neadormiţi sau cum lucrează în lume „taina

fărădelegii” de Mihai Urzică, Ed.Anastasia, Bucureşti, 1998 (p.134-

151;193); Sinodul de la Ferarra-Florenţa de Ivan Ostrumov, Ed.

Scara, Bucureşti, 2002; Biserica ortodoxă şi ecumenismul de Sfîntul

Iustin Popovici; Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică de

Vladimir Guette; Noul catehism catolic contra Sfinţilor Părinţi de

Preasfinţitul Fotios, Arhimandritul Filaret şi Părintele Patric; Despre

înşelare de Sfîntul Ignatie Briancianinov, Ed.Schitul Lacu; Cuvîntul

Sfinţilor Părinţi despre eresul catolicesc de Monahul Conon; Spicul

viu de Sfîntul Ioan de Kronstadt, Ed. Sofia, 2002; Adevăr şi

minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed.Buna Vestire, Galaţi, 2003

(p.134,267,351,393); Dumnezeieştile dogme ale credinţei,

Ed.Pelerinul Român, Oradea, 2001 (p.184,234-341); Călăuză în

credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului,

2004 (p.21); Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.14, M-rea Sihăstria,

2004 (p.62-65); Ortodoxie şi romano-catolicism de Dan Zamfirescu,

Ed.Roza Vînturilor, Bucureşti, 1992; Slujba, viaţa şi acatistul

Sfinţilor Ierarhi Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu al

Efesului trad. de Monahul Conon, Ed.Spoudon, 2004; Istoria

creştinătăţii de la Hristos pînă la Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004,

(p.263); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade,

vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.92-121, 190-232); Marele

atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-romanilor,

Pr.Dumitru Bălaşa, Liga Română de Misiune Creştină, Cluj Napoca,

1999; Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava, Viaţa şi acatistul

Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea de Ieromonah Visarion Ionuţ

129

Tuderici, Ed. Docuprint, Bacău; Uniatismul din Transilvania,

încercare de dezmembrare a poporului român de Preot Profesor

Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1973; Vieţile Sfinţilor Preoţi

Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Viaţa

Sfîntului Iosif de la Partoş, Viaţa Sfîntului Petru Aleutinul, în Glasul

monahilor, an 2, nr. 9, septembrie 2004; Mucenicia Sfinţilor

Călugări Athoniţi de la anul 1274, în Hrană Duhovnicească;

Secesiunea Ardealului de Zeno Millea, Ed. Carpatica, 2002.

[2] Despre greco-catolici, vezi: Teologia luptătoare de Mitropolit

Irineu Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994

(p.214); Introducere în istoria bisericească universală de Preot

Emanuel Băbuş, Ed.Sofia, 2003 (p.257-273); Viaţa şi acatistul

Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea de Ieromonah Visarion

Tuderici, Ed.Docuprint, Bacău, 2004; Uniatismul din Transilvania,

încercare de dezmembrare a poporului român de Preot Profesor

Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1973; Texte nedorite, Ed.Coral

Sanivet, Bucureşti, 2002 (p.124-125); Călăuză în credinţa ortodoxă

de Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului (p.33).

[3] Despre armeni, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim

Grecul, Ed.Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.123); Dumnezeieştile

dogme ale credinţei de Sfîntul Atanasie de Paros, Ed. Pelerinul

Român, Oradea, 2001 (p.137,139); Texte nedorite, Ed. Coral Sanivet,

Bucureşti, 2002 (p.115-125); Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.14,

M-rea Sihăstria, 2004 (p.57-62).

[4] Despre protestanţi, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim

Grecul, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.373); Dumnezeieştile

dogme ale credinţei, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2001 (p. 180);

Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu Mihălcescu, Ed. Episcopiei

Romanului şi Huşilor, 1994 (p.205); Introducere în istoria

bisericească universală de Preot Emanuel Băbuş, Ed. Sofia, 2003

(p.244-257;287-290); Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la

Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004 (p.320-328); Istoria credinţelor şi

ideilor religioase de Mircea Eliade, vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti,

1991 (p.232-274); Enciclopedia doctrinelor mistice de Marie

Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord, Timişoara, 2000.

[5] Despre sectanţi, vezi: Călăuză creştină în sectologie de Diacon

I.P. David, Episcopia Argeşului, 1994; Biserica, sectele şi fraţii

130

mincinoşi de Preot Simeon Adrian, Ed. Pelerinul, Iaşi,1997; Călăuza

cunoaşterii şi combaterii sectelor de Arhimandrit Mina Prodan, Ed.

Buna Vestire, 1995; Minuni şi false minuni de Mihail Urzică, Ed.

Ileana, 2004; Ereticii şi rătăcirile lor doctrinare, de Preot Ilarion

Felea; Călăuză în credinţa ortodoxă de Arhimandrit Cleopa Ilie,

Episcopia Romanului.

[6] Despre islam, vezi: Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim

Grecul, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003 (p.53-123); Ortodoxie şi

romano-catolicism de Dan Zamfirescu, Ed. Roza Vînturilor,

Bucureşti, 1992 (p.49-68); Mărturisitori ai lui Hristos – vieţile noilor

mucenici ortodocşi din vremea stăpînirii turceşti (1437-1850) de

Mihail Vaporis, Ed.Sofia, 2002; Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou de la

Suceava (+1332); Viaţa Sfîntului Ioan Valahul (+1662); Viaţa

Sfîntului Ioan Rusu (+1730); Vieţile Sfinţilor Mucenici Brîncoveni;

Istoria religiilor de Preot Conf. Dr. Alexandru Stan şi Prof. Remus

Rus, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. (IBMBOR),

Bucureşti, 1991 (p.287-300); Teologia luptătoare, Ed. Episcopiei

Romanului şi Huşilor, 1994 (p.194) şi Istoria religiunilor lumii, Ed.

Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti (p.336-364) de Mitropolit

Irineu Mihălcescu; Contribuţii la studiul istoriei bisericeşti

universale de Preot conf.dr. George Remete, Ed.Reîntregirea, Alba

Iulia, 2001 (p.221-226); Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la

Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004, (p.167-171); Bizanţ şi islam în

Evul Mediu, Pr.dr. Emanoil Băbuş, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003;

Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade, vol.III,

Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.61-92, 121-161); Enciclopedia

doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord,

Timişoara, 2000.

[7] Despre evrei, vezi: Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB) nr. 38,

Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991

(p.98,99); PSB nr. 39, Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed IBMBOR,

Bucureşti, 1992; PSB nr. 15, Sfîntul Atanasie cel Mare, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.128-135); PSB nr. 13, Istoria

bisericească de Evsevie de Cezareea, Ed. IBMBOR, Bucureşti,

1987; Istoria religiilor de Preot Conf. Dr. Alexandru Stan şi Prof.

Remus Rus, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991 (p.307-321); Studiul

istoriei Bisericii Universale de Preot Conf. Dr. G. Remete, Ed.

131

Reîntregirea, Alba Iulia, 2001 (p.36,58,60,64, 65); Istoria

creştinismului de Preot N. Chifăr, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999

(p.10,11,14,102); Biserica şi statul de Preot Lect. Dr. Adrian Gabor,

Ed. Sofia, Bucureşti, 2003 (p.15-32); Viaţa şi învăţăturile Cuviosului

Sfinţit Mucenic Cosma Etolianul, Ed. Deisis, 2002 (p.141-144);

Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed. Buna Vestire,

Galaţi, 2003 (p.19-33); Călăuză către viaţa duhovnicească de Sfîntul

Teofan Zăvorîtul, Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004 (p.130-131);

Introducere în istoria bisericească universală de Preot Emanuel

Băbuş, Ed. Sofia, 2003 (p.9-13,26); Teologia luptătoare, Ed.

Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.194) şi Istoria religiunilor

lumii, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti (p.309-336,

410-419) de Dr. Irineu Mihălcescu; Studii de istorie bisericească

universală şi patristică de Gheorghe, G. Stănescu, Ed.

Arhidiocezană, Cluj-Napoca, 1998 (p.23-45); Studii istorice

româneşti, nr. 5, vol. II, 1996 (p.44-50); Credinţa şi viaţa Bisericii

primare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002 (p.61, 62); Studii istorice

româneşti, vol. II, nr. 1, 1996 (p.6,31,32,37-47,48-55,57); Studii

istorice româneşti, vol. II, nr. 5, 1996 (p.2-19); Studii istorice

româneşti, vol. I, nr. 1, 1995 (p.19,23,24,32-36); Credinţa Ortodoxă

anul VII, nr.5, mai 2003 (p.16); Controversa Sionului, de Douglas

Reed; Povara a trei milenii de religie iudaică, Rasismul statului

Israel, de Israel Shahak; Protocoalele înţelepţilor Sionului;

Înfruntarea jidovilor de Monahul Neofit; Evreul după Talmud de

Auguste Rohling, Ed.Samizdat; Miturile fondatoare ale politicii

israeliene, Războinicii lui Israel, Procesul sionismului izraelian, de

Roger Garaudy; Khazarii, de Arthur Koestler; Antichităţi iudaice,

Istoria războiului împotriva romanilor de Josef Flavius, Editura

Hasefer; Holocaustul în România de Ion Coja; Industria

holocaustului de Norman G.Finkelstein, Ed.Antet; SCARA, treapta 3,

an II, feb.1998 (p.62-71); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de

Mircea Eliade, vol.III, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 (p.161-190);

Enciclopedia doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.I,

Ed. Amracord, Timişoara, 2000 (p.179-226); De la Nero la Stalin.

Anticreştinismul comunist de Teodor M.Popescu, în Puncte

Cardinale nr.6/162, iunie 2004 (p.8-9) şi nr.7/163, iulie 2004 (p.11);

132

Studii istorice româneşti, vol.II, nr.1, 1996 (p.45-51,53-55); Ard

malurile Nistrului de Constantin V.Gheorghiu, Ed.Geea, 1993.

[8] Despre păgînii antici şi contemporani, vezi: P.S.B. nr. 3,

Apologeţi de limbă latină, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981 (p.353-

398); Istoria şi filosofia religiilor popoarelor antice de Pr.Nicolae

Achimescu, Junimea, Iaşi, 1998; Istoria religiilor de Preot Conf. Dr.

Alexandru Stan şi Prof. Remus Rus, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991;

Studiul istoriei Bisericii Universale de Preot Conf. Dr. G. Remete,

Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001 (p.32;64-83); Biserica şi statul de

Preot Lect. Dr. Adrian Gabor, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003 (p.10-15);

Introducere în istoria bisericească universală de Preot Emanuel

Băbuş, Ed.Sofia, 2003 (p.38-55); Istoria creştinismului de Preot N.

Chifăr, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999 (p.8-10); Istoria religiunilor

lumii, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, de Dr.Irineu

Mihălcescu; Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu Mihălcescu,

Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.10-22;146-158;177-

194); Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991; Enciclopedia doctrinelor mistice

de Marie Madelaine Davy, vol.I (p.41-148), vol.III şi IV, Ed.

Amracord, Timişoara, 2000; Civilizaţia asiro-babiloniană şi

Civilizaţia Egiptului antic (1981) de Constantin Daniel, Ed. Sport

Turism, Bucureşti; Gîndirea feniciană în texte, Ed. Sport-Turism;

Gîndirea egipteană în texte, Ed. Sport-Turism; Gîndirea indiană în

texte, Ed. Sport-Turism; Filosofia arabă în texte, Filosofia persană

în texte, Filosofia ebraică în texte; Scripta aramaica, Ed. Ştiinţifică

şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; Rolul filosofiei orientale în

formarea concepţiei europene moderne de Idel Segall.

[9] Despre păgînism, vezi şi: P.S.B. nr. 15, Sfîntul Atanasie cel

Mare, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.30-86,143-154); Vieţile

Sfinţilor, Proloagele, Patericul, Limonariul, Lavsaicon; Actele

martirice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997; Zece cărţi împotriva lui

Iulian Apostatul de Sfîntul Chiril al Alexandriei, Ed. Anastasia,

2000; Adevăr şi minciună de Sfîntul Maxim Grecul, Ed. Buna

Vestire, Galaţi, 2003; Jurnalul convertirii de Pavel Crainic, Ed.

Sofia, Bucureşti, 2002; Despre reîncarnare şi invazia extraterestră,

Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului, Dărîmarea

idolilor de Vasile Danion, Ed. Buna Vestire, Galaţi, 2003;

133

Creştinismul şi yoga de Părintele Filaret; Din învăţătura Sfinţilor

Părinţi, Editura Bizantină, Bucureşti, Maestrul oriental şi duhovnicul

creştin, Pr. Emil Jurcan, Alba-Iulia, 2002; Ekklesia, M-rea Noul

Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug.2000 (p.3-12).

Vezi şi articolul Credinţă şi statornicie ortodoxă în trecutul

românesc de Preot prof.dr. Gheorghe I. Drăgulin (p.108-120) şi

articolul Rolul Brîncovenilor în istoria bisericii românilor făgărăşeni

de Ist. Constantin Băjenaru (p.123-128) în Creştinismul-sufletul

neamului românesc, Ed.Agaton, Făgăraş, 2004; Ekklesia, M-rea

Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12 mai-aug.2000

(p.35-37, 38-42).

[10] Despre eretici, vezi: Hotărîrile Sfintelor Sinoade Ecumenice,

Editura Sfîntul Nectarie, Bucureşti, 2003; P.S.B. nr.15, Sfîntul

Atanasie cel Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987 (p.157-403); PSB

nr.16, Sfîntul Atanasie cel Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988;

PSB nr.3, Apologeţi de limbă latină, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981

(p.138-176); Mic dicţionar al ereziilor evului patristic de Conf.dr.

Sergiu Tofan, Ed. Partener, Galaţi, 2003; Istoria bisericească de

Fericitul Teodorit al Chirului, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995;

Contra ereziilor de Sfîntul Irineu de Lugdunum; Sfîntul Maxim

Mărturisitorul şi tovarăşii săi întru martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004;

Dialog împotriva luciferienilor de Sfîntul Ieronim, Ed. Paideia;

Hrană duhovnicească de Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul, Ed.Lumină

din Lumină, 2004; Despre tulburările lumii de astăzi de Sfîntul Ioan

de Kronstadt; Sfinţii Părinţi şi problematica teologică de Georgios

Martzelos, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2000; Oameni şi demoni de

Părintele Rodion, Mănăstirea Slătioara, 1997; Istoria creştinismului

de Preot N. Chifăr, vol.I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999 (p.101-124);

Introducere în istoria bisericească universală, Ed. Sofia, 2003 (p.97-

127;141-171;213-220); Studii de istorie bisericească universală şi

patristică de Gheorghe, G. Stănescu, Ed. Arhidiocezană, Cluj-

Napoca, 1998 (p.49-59); Biserica şi viermii neadormiţi sau cum

lucrează în lume „taina fărădelegii” de Mihai Urzică, Ed.Anastasia,

1998; revista Catacombele ortodoxiei, Iustinian cel Mare, sfînt şi

împărat de Asterios Gerostergios, Ed.Sofia, 2004; Îndreptarea legii,

Ed. Pelerinul român; Canoanele Bisericii Ortodoxe, Tipografia

diocezană, Arad, 1934; Istoria creştinătăţii de la Hristos pînă la

134

Reformă, Ed.Sofia,Bucureşti, 2004 (p.76-92,143-175); Enciclopedia

doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.I (p.247-281) şi

vol.II, Ed. Amracord, Timişoara, 2000; Noile mişcări religioase,

Pr.Nicolae Achimescu, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2004; Vieţile

Sfinţilor, Proloagele şi altele.

[11] Astfel de întîlniri frăţeşti între aceşti eretici şi ierarhii, preoţii şi

teologii ortodocşi ecumenişti sînt prezentate laudativ în periodicele

episcopiilor şi parohiilor B.O.R.

Cercetînd vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, precum şi predania

Bisericii, aflăm că de-a lungul istoriei, cu astfel de eretici şi păgîni nu

s-a rugat nici un Prooroc, nici un Apostol, Mucenic ori cuvios

călugăr, ci aceştia s-au rugat pentru rău-credincioşi spre a părăsi

rătăcirea în care trăiau, către care ne atrag şi pe noi astăzi, prin

mişcarea ce se cheamă ecumenistă. Astfel, orice adevărat creştin

ortodox pricepe lesne de ce nu putem şi nu trebuie să fim de acord,

nici să dăm ascultare acelor ierarhi, preoţi, teologi ori simpli creştini

ecumenişti care ne îndeamnă să participăm la felurilte adunări

ecumeniste, astăzi foarte la modă. Întîi să ascultăm de sfinţi şi mai

apoi de mai-marii Bisericii, doar dacă nu se împotrivesc celor

poruncite de Sfinţii Părinţi.

Despre ecumenism, vezi: Biserica ortodoxă şi ecumenismul de

Sfîntul Iustin Popovici; Ortodoxia şi ecumenismul de Arhimandriţii

Serghie Jazadjev şi Serafim Alexiev; Ortodoxia şi religia viitorului

de Cuviosul Serafim Rose, Tipografia centrală „Cartea Moldovei”,

Chişinău, 1995; Nihilismul, o filozofie luciferică de Cuviosul Serafim

Rose, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004; Pentru o viziune ortodoxă asupra

lumii de Cuviosul Serafim Rose, Ed.Eikon, Cluj, 2003; Ortodoxia şi

umanismul religios de Monahul Conon, Ed.Spoudon, Tesalonic,

2004; Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Editura Scara, 1999;

Graiuri ortodoxe I şi II de Monahul Conon, Marea apostazie de

Cuviosul Arhiepiscop Averkie Jordanvillsky; Teze ecleziologice de

Kiprian, Mitropolit de Uropos şi Fili; Taina fărădelegii şi Călăuză în

credinţa ortodoxă de Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia

Romanului şi Huşilor (p.86-93); Texte nedorite, Ed.Coral Sanivet

(p.180-186); Împărăţia răului: New Age de Preot Dan Bădulescu,

Ed.Christiana, 2001; New Age de Bruno Wurtz; Noile mişcări

religioase, Pr.Nicolae Achimescu, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2004;

135

Tinerii vremurilor de pe urmă de Monah Andrew Vermouth, Editura

Sofia, 2002; Dărîmarea idolilor de Vasile Danion; Ecumenismul

încotro… de Ieromonah Agapit Popovici; Ecumenismul suma tuturor

ereziilor de Fabian Seiche în Credinţa ortodoxă, ian.2003 (p.15);

Biserica Ortodoxă şi ecumenismul azi de Cristian Ivănuţă în revista

Rost nr.13 (p.32); Mărturiile Sfinţior Părinţi împtriva ereziei numită

ecumenism de Monahul Conon, 2003; Catacombele ortodoxiei în

Scara, treapta a VII-a (p.61-73); Vademecum creştin ortodox,

Ed.Sofia, 2003; Credinţa ortodoxă, ianuarie 2003 (p.15);

Creştinismul-sufletul neamului românesc, Ed.Agaton, Făgăraş, 2004

(p.177,222) Ecumenismul de Pr. Alexie Lenski şi Monahismul şi

ecumenismul în biserică de Iustin Pop (p.11), Credinţa ortodoxă

an.8, nr.6, iunie 2004, p.1,10; Otrava sincretismului ecumenist de

Arhim. Gheorghios Capsanis în Credinţa ortodoxă an.8, nr.9,

sept.2004; Ecumenismul (II) de Pr.Alexie Lenski şi Monahismul şi

ecumenismul în biserică (II) de Iustin Pop în Credinţa ortodoxă,

an.8, nr.7, iul.2004; Ecumenismul (III) – păgubirea adevărului de

credinţă de Pr. Alexie Lenski în Credinţa ortodoxă, an.8, nr.8,

aug.2004.

[12] Astfel de manifestări au adus în Biserică ceea ce se numeşte

„duhul secularizării”. Vezi şi referinţele: Secularismul, un cal

troian în Biserică de Mitropolit Hieroteos Vlahos, Ed. Egumeniţa,

2004; Despre înaintemergătorii Antihristului de Danion Vasile, Ed.

Cartea ortodoxă, 2004 (p.85); Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în

ţările Uniunii Europene de Preot Patriciu şi Dorin Vlaicu, Ed. Cluj-

Napoca, 1998; Credinţa ortodoxă, an VI, nr. 2, februarie 2002 (p.3)

Biserica şi instituţia sau cîte ceva despre un cal troian în revista

SCARA, decembrie 2001; Cronica ortodoxă de Dan Ciachir, Editura

Timpul, Iaşi, 1994; Nu vă însemnaţi cu vicleana pecetluire de

ieroschimonah Dorotei Melinte; Ortodoxia şi umanismul religios de

Monahul Conon, Ed.Spoudon, Tesalonic, 2004; Minunile şi vedeniile

Sfîntului părintelui nostru Nil Izvorîtorul de Mir. Vezi şi articolul De

Crăciun-scrisoare din SUA în Glasul monahilor anul II, nr.1,

ian.2004 (p.19). Împotriva duhurilor acestor vremuri vezi şi articolele

Cum cleveteşte şarpele apostazei… (p.12) şi Epoca noastră de

apostazie (p.16) din Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.1, ian. 2004;

articolul Spiritul apostatic în scrierile lui Ion Creangă în rev.

136

Ekklesia, M-rea Noul Neamţ şi Seminarul Teologic Chişinău, 9/12

mai-aug.2000 (p.48-50); Porunca iubirii nr. 4, 2004, (p.75-79,80).

Vezi cele ce au proorocit Sfinţii Părinţi despre Biserică şi despre

creştinii acestor vremuri, precum şi îngrijorarea multora dintre Sfinţii

şi Cuvioşii veacului XX.

[13] Despre masonerie, vezi: Istoria franc-masoneriei 1926-1960 de

Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Ed. Tempus, Bucureşti,

1992; Societăţi secrete şi discrete de Emilian M. Dobrescu,

Ed.Nemira, 2001; Franc-masoneria, rituri şi iniţieri de Charles W.

Leadbeter, Ed. Herald, Bucureşti; Cum să devii francmason, Ed.

Lucman, Bucureşti, 1999; Istoria riturilor egiptene ale

francmasoneriei de Gerard Galtier, Ed. Scripta, Bucureşti, 1997;

Masoneria şi Revoluţia Franceză de Gian Pio Mattogno, Ed.

Anastasia, 1998; Românii în franc-masoneria universală de D. A.

Lăzărescu, Mare Suveran al Marelui Consiliu de Gradul 33 şi ultim

pentru România al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Ed. Centrul

Naţional de Studii franc-masonice, Bucureşti, 1997; Istoria francmasoneriei

române de Paul Ştefănescu, Ed. Miracol, 1999; Ordinul

masonic român de Horia Nestorescu-Bălceşti, Casa de editură şi

presă Şansa SRL, Bucureşti; Teologia luptătoare de Mitropolit Irineu

Mihălcescu, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994 (p.164);

SCARA, treapta 2, an I, iun.1997 (p.165-177); Enciclopedia

doctrinelor mistice de Marie Madelaine Davy, vol.II, Ed. Amracord,

Timişoara, 2000, Misterele francmasoneriei de Paul Ştefănescu, Ed.

Vestala, Bucureşti, 2004; Istoria Francmasoneriei române de Paul

Ştefănescu, Ed.Miracol, Bucureşti, 1999; Simboluri masonice de

Emilian Dobrescu şi Victor Simionescu, Ed.Carte de buzunar,

Bucureşti; Feriţi-vă de vicleana pecetluire de Ieroschimonah Dorotei

Melinte (p.30); Porunca iubirii nr. 3, 2004 (p.29); Porunca iubirii nr.

4, 2004, (p.31-52); Credinţa Ortodoxă anul VII, nr.5, mai 2003

(p.15); Francmasoneria sau duhul anticreştin şi antinaţional (I) de

Pr.Dan Bădulescu în Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.8, aug. 2004

(p.1,14); Francmasoneria sau duhul anticreştin şi antinaţional (II)

de Pr.Dan Bădulescu în Credinţa Ortodoxă anul VIII, nr.9, sept.

2004 (p.14). A se vedea şi Raport adresat Majestăţii sale Regelui

asupra Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor de Spiru

Haret, Bucureşti, 1903; Şcoală şi caracter de Vasile P. Nicolau,

137

Ed.Cultura Românească, Bucureşti, 1938; Organizarea instituţiilor

moderne ale Statului Român (1856-1866) de Grigore Chiriţă, Ed.

Academiei Române, Bucureşti, 1999.

[14] Despre televizor, vezi: Copilul în lumea televizorului şi

computerului, Schitul Românesc Lacu, Sfîntul Munte Athos, 1999;

Pentru o viziune ortodoxă asupra lumii de Cuviosul Serafim Rose,

Ed. Eikon (p.61-62); Creştinul ortodox în lumea televizorului şi a

internetului de Ierodiacon Cleopa, Ed. Panaghia; Manipularea

opiniei publice prin televiziune de Corina Crişan şi Lucian Danciu,

Ed. Dacia, Cluj, 2000; Biserica faţă în faţă cu legile şi fărădelegile

presei de Radu Căjvăneanu; Mass-media – comunicare, manipulare

prin informaţie, James Lull; Credinţa ortodoxă anul VI, nr. 2 (60),

februarie 2002 (p.1,17); ziarul Străjerul ortodox nr.6, 2004 (p.3);

SCARA, treapta 1, an I, april.1997 (p.112-114).

[15] Despre New Age: Astăzi, înşelarea duhovnicească este deseori

camuflată în termeni aparent ortodocşi, precum: „Dumnezeu” –

Cuvîntul lui Dumnezeu pentru astăzi, Ed. United Christian

Broadcasters, Rănile Domnului de Ioan Suciu, Ed. Pan-Arcadia,

Bucureşti; Parapsihologia, o cale a raţiunii către Dumnezeu? de

Traian D. Stănciulescu, Ed. Timpuri, Deva, 1990; Tezaurul

promisiunilor lui Dumnezeu de C. H. Spurgeon, Ed. Lumina lumii;

„Isus” - Viaţa lui Isus de Ernest Renan; „Iisus” - Acatistierul ortodox

al Domnului Iisus Christos de Constantin Dogaru, Ed. Europolis,

Constanţa; „Cristos” - De la magie neagră la Christos de Doreen

Irvine, Ed. Ariel, Timişoara, 1995; „Hristos” – Hristos, trupul lumii

şi al veşniciei de Ierom. Ghelasie Gheorghe, Ed.Conphys, Rîmnicu-

Vîlcea, 2000; Urmarea lui Hristos de Toma de Kempis; Viaţa în

Hristos şi Fiul Omului de Alexandru Men, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,

1998; Calea către Hristos de Ellen G. White, Ed. Păzitorul

adevărului şi Parabolele Domnului Hristos, Casa de editură Cuvîntul

Evangheliei, Bucureşti, 1993; „Mîntuitor(ul)”, „Fecioara Maria” -

Cele şapte vineri în cinstea Preasfintei Fecioare îndurerate, Casa de

editură Unitas a călugărilor bazilieni; „Maica Domnului” ori:

„credinţă”, „creştin(ism)” – Esoterismul creştin de Rudolf Steiner,

Ed.Univers enciclopedic, Cluj Napoca; Creştinismul părinţilor noştri

de P. Blaj, Casa de editură „Viaţă şi sănătate”, Bucureşti, 1995;

Perspectiva creştină de Julian Marias, Ed. Anastasia, Bucureşti,

138

2003; „spiritual(itate)”, „duhovnic(ie)”, „Biserică”, „religie” –

Introducere în fenomenologia religiei de J. Martin Velasco, Ed.

Polirom, Iaşi, 1997; Sensul religios de Luigi Giussani,

Ed.Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2000; Convertirea

religioasă de Emanuel Godo, Ed. Anastasia, 2002; „evanghelie” –

Evanghelia după Toma de Angela Marinescu, Ed.Anastasia, 1997;

Evanghelia după Ioan de Rudolf Steiner, Ed.Arhietip, Bucureşti,

1996; Evanghelia pentru vremuri ca acestea de Petru Popovici,

Ed.Stephanus, Bucureşti, 1993; Marea evanghelie a lui Ioan trad. de

Gregorian Bivolaru, Ed.Shambala; Evanghelia după Ioan – calea lui

Dumnezeu pentru România, editată de Biserica Baptistă;

„convertire”, „viaţă” – Conexiuni ascunse – o ştiinţă pentru

susţinerea vieţii de Fritjof Capra, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2004; Viaţă

din abundenţă de E.Stanley Jones, Ed.Cartea creştină, Oradea, 1996;

Pendulul vieţii de Hedi Fried, Ed.Vremea XXI, Bucureşti, 2004;

„iubire/ dragoste” – Darul iubirii de Kahlil Gibran, Ed.Herald,

Bucureşti, 2004; Divina iubire de Paramahansa Yogananda, Ed.

RAM, 2001; „înţelepciune”- Manual de înţelepciune pentru oamenii

de rînd de Joseph Maria Bochenski, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2003;

„desăvîrşire” – Calea spre desăvîrşire de Alina Simina, Ed.Solteris,

Piatra Neamţ, 2003; „unitate”, „toleranţă”, „comunitate”,

„conciliere”, „reconciliere” şi altele.

Vezi şi Baha-u-llah şi era nouă de J.E. Esslemond, Fundaţia Baha-i,

CETIB, Cluj-Napoca, 1993; Milarepa, marele yogin tibetan şi India

secretă de Paul Brunton; Yoga tibetană şi doctrinele secrete, Ed.

Sofia, Arad, 1993; Puterile gîndului de Omraam Mikhael Aivanhov,

Ed. Prosveta etc.

Astăzi, termeni precum: „adevăr” – Momentul adevărului de

Fritjof Capra, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2004; Adevăruri revelate de

Tania Cuţov, Ed.Arhietip, Bucureşti, 1997; „rugăciune”-

Rugăciunea tineretului de Alexandru Todea, Casa de editură

creştină, Cluj, 1999; „psalm” – Zece psalmi cu puteri vindecătoare

de Vasile Andru, Ed.Group, 1999; „acatist” – Acatistier-Sinaxar-

Sfinţii români, vol.I şi II, Ed. Conphys, Rîmnicu-Vîlcea, 2000;

„Acatistul” harului înfăptuitorului, „Acatistul” Tatălui ceresc,

„Acatistul” Sfîntului şi Marelui Prooroc Ilie Tezviteanul,

„Acatistul” Sfîntului Ioan, „Acatistul” vindecărilor trupeşti şi

139

sufleteşti; „minune” - Făcătorul de minuni, Ed. Signata, Timiş;;

„isihast” - Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Isihast -

trăirea mistică a liturghiei, Ed. Arhetip, Bucureşti, 1991;

„sfînt/fericit” - Viaţa Fericitului Ieremia Valahul, Arhiepiscopia

Romano-catolică, Bucureşti, 1988, M.C. Tereza: Viaţa sfîntului

Anton de Padova, Ed. Helicon, Timiş; „sfinţenie” - Profesor ortodox

(sic!) Constantin Dogaru: Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi

sfînt tratat de medicină; „mucenic(ie)”, „teolog(ie)”, „ortodox(ie)” -

Căile ortodoxiei contemporane de IPS Lazăr Puhalo, Ed.Eikon, Cluj-

Napoca, 2003; „preot”, „credincios” – Credinţa adevărată de Iosif

Ţon, Ed.Societatea Misionară Română, 1988; „dumnezeire”,

„îndumnezeire” – Mesaj divin - îndumnezeirea fiinţei de Felicia

Munteanu, Ed.Crist, Bucureşti; „apocalipsă” – Şapte ani

apocaliptici de Ion Ţugui, Ed.Carte românească, 1992; Apocalipsa

decodificată de Vasile Constantinescu, Ed.Saeculum, Bucureşti,

2002; „înviere” etc. pot amăgi foarte uşor spre învăţături străine pe

creştinii ortodocşi neîntăriţi în cercetarea scripturilor, a scrierilor şi

vieţilor sfinţilor.

[16] Despre păcate a se cerceta Îndreptarul de spovedanie de

Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed.Eikon, Cluj-Napoca 2003

(p.11); Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan în Rînduiala Sfintei

Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Iaşi, 2002 (p.20,27,33,35);

Protos. Ioachim Pîrvulescu în Sfînta Taină a Spovedaniei pe înţelesul

tuturor, M-rea Lainici, Gorj, 1998 (p.99); Îndreptar pentru

spovedanie de Protos. Nicodim Măndiţă, Ed.Agapis, 2001 (p.17);

Ierodiaconul Visarion Iugulescu în Îndreptar de spovedanie

(p.12,21); Părintele Arhimandrit Nectarie Antonopoulos în

Spovedania-calea învierii sufleteşti, Ed.Egumeniţa, Galaţi, 2004

(p.102); Preot dr.Eugen Jurca în Chestionar de spovedanie,

Ed.Marineasa, Timişoara, 2002 (p.7-8); Carte de mărturisire după

Sfîntul Muntele Athos, Ed.Bacovia, Bacău, 1996 (p.26,39); Călăuză

ortodoxă în familie şi societate II (p.163), Părintele Arhimandrit

Ioanichie Bălan

[17] Privitor la ademenirea Bisericii către interesele pămînteşti,

vezi: 1848 în Principatele Române de S. Albini Ed. Albatros,

Bucureşti 1998(p.100,101); Sofronie Vîrnav de Florin Tuscanu, Ed.

Sfîntul Mina, Iaşi, 2002. Adăugăm la aceasta şi Cronica inedită a lui

140

Andronic Duhovnicul sau Despre pătimirea Mănăstirii Neamţ de pe

urma generaţiei paşoptiste, revista Scara, treapta a şaptea, pp. 75-79,

de asemenea, Viaţa şi scrierile Sfîntului Nil Athonitul, manuscris

Schit Colciu-Athos. Vezi şi cronicile româneşti despre decăderea

clerului şi a stăpînilor Bisericii: Biserica din regat, 1908-1918, de

Codin Cernăianu, Bucureşti, 1920; Tragedia neamului românesc, C.

Nicolau-Stroieşti; În apărarea mea, de Mitropolitul Gurie, Bucureşti,

1937; Organizarea instituţiilor moderne ale statului român, 1856-

1866, de Grigorie Chiriţă, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1999,

pagina 145-161; Exilul Maicii Domnului şi Liturghia schimbată de

Pr. Iulian Gavriluţă, în rev. Permanenţe, anul VII, nr.11-12, novdec.

2004 (p.10-11). Vezi şi articolul Pseudocreştinii şi rătăcirile de

acum de Cuviosul Serafim Rose, în Profeţii şi mărturii creştine din

vremea de acum, Ed.Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004 (p.179-

183).