Eshatologia Ortodoxa

Eshatologia Ortodoxa 

Serghei Bulgakov

"Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina". Acesta este ultimul articol din Simbolul Credintei si aceasta este credinta tuturor crestinilor.
Viata prezenta este drumul care poate duce la "viata veacului ce va sa vina", cand "imparatia harului" se va transforma in "imparatie a gloriei". 
"Chipul acestei lumi trece" (I Cor 7, 31), tinzand catre sfarsitul ei. Intreaga perceptie crestina a lumii este determinata de acest eshatologism; el nu priveaza aceasta viata de valoarea ei, ci ii imprumuta o justificare noua si suprema. 
Crestinismul primitiv este plin de sentimentul sfarsitului apropiat si inevitabil. "Iata, vin indata! Amin! Vino, Doamne Iisuse!" (Apoc. 22, 20). Aceste cuvinte de foc rasunau ca o muzica cereasca in inimile primilor crestini si le ridicau pe un plan "supra-pamantesc", ca sa spunem astfel. Asteptarea unui sfarsit imediat, tensiunea plina de bucurie, s-au pierdut in decursul timpului. Acest sentiment a fost inlocuit prin acela ca viata noastra se termina repede prin moarte si ca o rasplata vine dupa moarte: in Orient si in Occident, eshatologismul a devenit mai sever si mai sumbru.
In acelasi timp s-a dezvoltat (mai ales in cadrul Ortodoxiei), o venerare speciala a mortii; trupul mort este ingropat cu veneratie, ca samanta invierii ce va sa vina, iar ritualul inmormantarii este considerat de anumiti scriitori vechi, ca fiind o taina.
Rugaciunea pentru morti, pomenirea lor periodica, stabileste o legatura intre noi si lumea cealalta; orice trup mort se numeste in limba liturgica "moaste", pentru ca este capabil sa fie glorificat.
Separarea sufletului de trup este un fel de taina, in care se implineste in acelasi timp judecata lui Dumnezeu asupra lui Adam cel cazut; fiinta omeneasca se descompune prin separarea anti-naturala a sufletului si a trupului; sufletul se naste din nou in lumea spirituala. Sufletul despartit de trup devine constient de spiritualitatea lui si se regaseste in lumea netrupestilor duhuri - luminoase sau intunecoase.
In aceasta noua stare, sufletul trebuie sa ia pozitie singur in legatura cu lumea cea noua. In alti termeni, starea de suflet trebuie sa se manifeste asa cum este si sa devina evidenta sufletului insusi.
Destinele sufletului sunt descrise prin diferite imagini in literatura bisericeasaca, dar doctrina ortodoxa vorbeste despre ele cu o inteleapta incertitudine; este un mister ce nu poate fi patruns decat prin experienta vie a Bisericii. Exista totusi o axioma a constiintei bisericesti: lumea mortilor si lumea celor vii sunt deosebite, dar zidul care le separa nu este de nepatruns pentru iubire si rugaciune. De aceea, rugaciunea pentru morti, fie in timpul jertfei euharistice, fie in afara de liturghie, ocupa un loc important in Ortodoxie.
Noi credem cu tarie in puterea acestor rugaciuni; ele pot ameliora starea sufletelor pacatosilor si sa le elibereze din locul de pustiire. Desigur, aceasta actiune a rugaciunii presupune nu numai o mijlocire pe langa Creator, ci si o actiune directa asupra sufletului, o trezire a puterilor sufletului, susceptibila sa-l faca demn de iertare.
Biserica ortodoxa distinge doua stari in lumea de dincolo de mormant; de o parte, fericirea raiului; de alta parte, suferintele din care omul poate sa se elibereze, prin rugaciunile Bisericii si gratie unei schimbari interioare in sufletul insusi. Posibilitatea anumitor suferinte, din care nici o scapare nu mai este cu putinta, nu este exclusa in sine.
Credinta ortodoxa nu recunoaste un purgatoriu, ca loc sau ca stare speciala. Nu exista destule fundamente biblice pentru a admite existenta unui loc de acest fel. 
Biserica nu judeca destinul celor ce nu-i apartin, ori s-au separat de ea; ea ii lasa in mila dumnezeiasca. Dumnezeu a voit ca destinele de dincolo de mormant ale celor ce n-au cunoscut pe Hristos si n-au intrat in Biserica Sa, sa ne ramana necunoscute.
O anumita speranta ne este data de invatatura bisericii despre coborarea si predicarea lui Hristos in iad, adresata intregii umanitati pre-crestine. S-a spus doar ca "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". (Tim. 2, 4). Totusi nu exista pana in prezent definitii ale bisericii despre destinele necrestinilor. 
Doctrina ortodoxa privitoare la Judecata de Apoi, decurge din Scriptura; cea din urma deosebire intre oi si capre, moartea si iadul, condamnarea, muncile vesnice, de o parte; imparatia cerurilor, fericirea vesnica, contemplarea Domnului, de alta parte, - iata capatul drumului terestru al umanitatii.
Orice judecata presupune nu numai posibilitatea condamnarii, dar si pe cea a iertarii. Orice om care-si marturiseste pacatele, stie intotdeauna ca el a meritat sa fie osandit de Dumnezeu: "De Te vei uita la faradelegi, Doamne, cine va suferi?" (Ps. 129, 3). Dar nadejdea in milostivirea divina subzista mereu, pentru ca Dumnezeu este Cel ce ne-a creat. "Al Tau sunt, mantuieste-ma" (Ps. 118, 94).
La Judecata de Apoi, cand Mantuitorul insusi, bland si smerit cu inima, va fi Judecator al Adevarului, in ce va consta deci milostivirea?
Ortodoxia raspunde la aceasta intrebare si prin mijlocirea iconografiei. Pe icoanele Judecatii, se reprezinta la dreapta Fiului, Fecioara Prea Curata, care ii cere milostivire, in numele iubirii sale materne, pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu si Maica intregului neam omenesc.
Totodata, Maica Domnului, "Pneumatofora", este si intermediara vie a Duhului Sfant si, prin ea, Sfantul Duh participa la Judecata de Apoi.
Nu este un om care sa fie fara pacat si care, chiar printre oi, sa nu fie o capra, intr-un fel oarecare. Dar Duhul mangaietor poate vindeca si restaura creatura acoperita de rani; omul poate primi deci har prin milostivirea dumnezeiasca. 
Nici un rigorism nu ne poate lua nadejdea, pe care ne-o dau cuvintele triumfatoare ale Sf. Pavel: "Ca Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i mantuiasca. O, adancul bogatiei, al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!..." (Rom. 11, 32,33).
Despre Sfintele Taine 
Dupa cum bine stim, scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea intru Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta trebuie insa sa dobandim harul Duhului Sfant, iar tainele au un rol foarte important in acest proces. Dupa cum afirma Bulgakov, "Ele sunt acte sfinte, in care, sub un simbol vizibil, se impartaseste un dar determinat, invizibil, al Sfantului Duh". (S. Bulgakov - Ortodoxia, Paris 1933). 
Pentru a evita orice confuzie, trebuie sa precizam inca de la inceput urmatoarele:
1. Tainele nu sunt singura cale de dobandire a Sfantului Duh.
2. Viata de har se implineste pentru fiecare membru al Bisericii, in mod diferit, pe cai misterioase, iar venirea Sfantului Duh nu tine de cunostinta omeneasca. 
Se poate afirma insa ca in Sfintele Taine se gaseste totusi o cunostinta si o forma determinata a venirii Sfantului Duh. 
Faptul ca se vorbeste adesea despre "Cele Sapte Taine" (botezul, mirungerea, pocainta, cuminecatura, preotia, cununia si maslul), ne-ar putea face sa credem ca exista numai sapte taine. 
In realitate exista mult mai multe taine, cum ar fi: sfintirea bisericilor, a apei, a icoanelor, a painii, etc., dar dintre toate se remarca primele sapte pe care le-am enumerat mai sus. 
Este de asemenea necesar sa stim ca Botezul si Euharistia, sunt taine instituite de insusi Mantuitorul nostru, si de aceea sunt considerate ca fiind cele mai importante si se numesc Taine Evanghelice. 
Cine poate savarsi tainele?
In conformitate cu principiului "sacerdotiului universal", prin care se afirma ca atat clerul cat si laicii sunt preoti, taina Botezului poate fi administrata si de un laic, in lipsa unui preot hirotonit.
In zilele noastre, Euharistia este savarsita de preotii hirotoniti, dar se stie ca in cadrul crestinismului popular, care pe teritoriul Romaniei a durat cel putin pana in secolul XIV, daca nu si mai tarziu, laicii alegeau dintre ei insisi tot pe un laic, care devenea preot si savarsea Euharistia si celelalte indatoriri sacerdotale (vezi N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti). 
Celelalte taine insa, au fost introduse mult mai tarziu, de catre ierarhia bisericeasca.
Abia in secolul XII, catolicismul a dogmatizat "Cele Sapte Taine", iar Ortodoxia a facut acelasi lucru ceva mai tarziu; in consecinta, toate celelalte taine se savarsesc numai de preotii hirotoniti.
Ar fi incorect sa intelegem ca numai Botezul si Euharistia sunt taine bazate pe Sfanta Scriptura; celelalte taine sunt de asemenea intemeiate pe cuvintele Scripturii si in mod direct sau indirect, pe cuvintele Mantuitorului, dar ele n-au fost stabilite de Biserica decat putin cate putin, iar unele dintre ele (casatoria, hirotonia, maslul) nu se administreaza in mod obligatoriu tuturor membrilor Bisericii. 
Se poate spune ca ansamblul tainelor sfinteste viata omului si ii confera posibilitatea de a dobandi harul in plenitudine.
Intrucat fiecare taina detine o putere proprie, vom descrie succint pe fiecare dintre ele. 
1. Botezul reprezinta o nastere spirituala. Imbracandu-se in Hristos, omul natural moare si un nou om se naste.
Este castigarea puterii mantuitoare a operei de rascumparare a lui Hristos.
Forma botezului este o intreita scufundare in numele Sfintei Treimi. Orice botez crestin conferit in numele Sfintei Treimi este valabil si aceasta nu numai in limitele Ortodoxiei, ci si in afara ei.
Ca regula generala, aceia care au fost botezati o data, nu sunt rebotezati (afara de vreo exceptie motivata special). 
2. Taina Mirului este administrata in Biserica Ortodoxa imediat dupa botez.
Desi aceasta taina se savarseste de catre preot, mirul trebuie sa fie sfintit de catre o adunare de episcopi, si de aceea se spune ca mirungerea este o taina episcopala.
Ea suplineste taina punerii mainilor de catre apostoli asupra celor botezati, prin care se confera crestinului laic, harul "Preotiei Imparatesti" despre care vorbeste Sf. Petru. 
3. Pocainta este aplicarea puterii "de a lega si a dezlega" pacatele, data de Hristos apostolilor.
Ortodocsii isi marturisesc pacatele unui savarsitor autorizat (episcop sau preot), care are rolul de a reimpaca pe om cu Dumnezeu. 
4. Euharistia, sau Cina Domnului, este primirea painii ceresti, prin impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, dupa indemnul Mantuitorului insusi. Ortodoxia crede ca painea si vinul sunt schimbate in Trupul si Singele lui Hristos, si respinge doctrina catolica a "transubstantiunii", in care se distinge o substanta ce se schimba si "accidente", care nu se schimba.
Sfintirea sfintelor daruri se savarseste de-a lungul intregii liturghii, a carei parte principala consta in cuvintele de instituire ale Mantuitorului, urmata de invocarea Sfantului Duh si de binecuvantarea elementelor (epiclesis). Atat clerul cat si laicii se impartasesc cu amandoua formele.
Euharistia are puterea jertfei de pe Golgota si reprezinta participarea credinciosilor la aceasta jertfa. Ea se ofera "pentru toti si pentru toate", pentru vii si pentru morti. 
5. Hirotonia (punerea mainilor) este taina prin care se confera darurile ierarhice de catre episcop, asupra subiectului, care devine apoi preot, sau diacon.
Episcopii sunt la randul lor hirotoniti de cel putin doi episcopi, dar este necesar ca ei sa aiba binecuvantarea tuturor celorlalti episcopi.
Laicii participa la aceasta taina prin vointa, cuvant si rugaciune.
Harul transmis prin aceasta taina este de nesters si nu se repeta (clericii nedemni pot fi insa revocati).
Se vede deci ca exista trei trepte ierarhice: episcopatul, presbiteratul si diaconatul.
Dupa cum se stie, in trecut femeile puteau fi hirotonite diacon, dar incepand din secolul IV, dupa surghiunirea Sfintei Diaconese Olimpia, numarul femeilor hirotonite a scazut treptat si se pare ca a disparut total in secolul XIII. 
6. Casatoria este sfintirea uniunii naturale a barbatului si a femeii, in vederea unei vieti crestine comune si a procrearii. Casatoria se implineste "in Hristos si in Biserica" si pune baza unei mici biserici domestice, care este familia. 
7.Maslul (ungerea bolnavilor) este taina insanatosirii intregii naturi omenesti, a sufletului si a trupului. Ungerea poate sa savarsasca fie intoarcerea la sanatate, fie cresterea puterii necesare unei morti crestine. Rezulta ca aceasta taina poate avea doua aspecte: unul indreptat spre vindecare, altul inspre eliberarea de boala, prin moarte. 
In afara acestor taine, viata de har a Bisericii cuprinde multe alte acte de sfintire, care poseda putere sacramentala; se poate spune ca toate actele serviciului divin sunt de acest fel. Prin ele, prin materiile pamantesti si sub forme diverse, harul Sfantului Duh se revarsa fara incetare peste lume si ne pregateste pe noi pentru transfigurarea viitoare.


Mistica Ortodoxa 
Prin "mistica" se intelege in general, o experienta interioara, care permite contactul cu elementul divin. Bulgakov afirma ca experienta mistica este posibila numai atunci cand omul poseda o capacitate speciala de conceptie supra-rationala si suprasensibila.
Experienta mistica are un caracter obiectiv; ea presupune iesirea din sine si un contact sau o intalnire spirituala.
Astfel, Sf. Pavel, pe drumul Damascului, nu a fost obiectul unei iluzii, care n-ar fi avut pentru el decat un inteles subiectiv, ci el a avut o viziune reala a lui Hristos, care a ramas nevazut insotitorilor lui Pavel (ei au auzit doar glasul Lui).
Se poate spune ca intreaga viata a Ortodoxiei este legata de viziuni ceresti; ea este legata de viziunea altor lumi, si fara aceasta viziune, Ortodoxia nu exista (vezi "Le ciel sur la terre" - S. Bulgakov).
Cultul divin este alcatuit nu numai din pomenirea unor evenimente biblice, ci si din realitatea acestora. Credinciosul, pe masura cresterii sale spirituale, participa la viata Mantuitorului, apostolilor, Fecioarei si a sfintilor, fiind astfel in legatura cu o lume ce nu se descopera ochilor lumesti.
Se poate deci vorbi despre un realism mistic, care serveste drept fundament intregii credinte ortodoxe; fara acest realism, Ortodoxia nu si-ar ajunge scopul de a fi actualizarea eterna a tainei Intruparii.
Intre toate tainele si slujbele sacramentale, sfanta euharistie poseda o valoare esentiala. Comuniunea cu sangele si trupul Mantuitorului, este izvorul rugaciunii, meditatiei, precum si al viziunii euharistice a lui Hristos.
Mistica ortodoxa a comuniunii este lipsita de orice senzualitate si are un caracter sobru. Adorarea sfintelor daruri in afara comuniunii, este straina Ortodoxiei, ca si cultul inimii lui Iisus, a Fecioarei, al celor cinci rani, etc.
Imaginile cuprinse in sfintele scripturi, in rugaciunile bisericii si in icoane, sunt acelea care ne ajuta sa patrundem in evenimentele biblice, iar nu imaginatia omeneasca, ce poate fi subiectiva si chiar senzuala. Mistica ortodoxa este fara imagini si nu trebuie sa ne duca la reprezentarea lui Dumnezeu prin mijloacele noastre omenesti, atata timp cat El insusi nu genereaza imagini in noi. Din aceast motiv, Ortodoxia considera ca Numele Lui Dumnezeu este cel mai important element al rugaciunii.
De aceea, rugaciunea inimii (isihasta), care se repeta de sute de ori de catre calugari, este atat de importanta in viata monahala.
Textul acestei rugaciuni este scurt si totodata simplu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si este de fapt rugaciunea vamesului din evanghelie.
Puterea acestei rugaciuni nu rezida in continutul ei ci in "dulcele nume al lui Iisus", dupa cum marturisesc isihastii; nu numai ca Dumnezeu este invocat prin acest nume, ci El este chiar prezent prin invocare.
Trebuie aratat insa ca aceasta rugaciune a starnit aprinse discutii teologice cu catolicismul si chiar in randurile Ortodoxiei; desi chiar Sf. Grigore Palama a fost unul dintre cei mai aprigi aparatori ai isihasmului, cu toate acestea biserica nu a adoptat nici o dogma cu privire la rugaciunea inimii. 
Trebuie mentionat ca exista un mare numar de scrieri ortodoxe mistice, dintre care cea mai cunoscuta este Philokalia, precum si scrierile ascetice ale lui Efrem Sirul, Isaac Sirul, Ioan Climax si altii. 
Intelegem deci ca experientele mistice se dobandesc prin rugaciune, care nu este numai o convorbire a credinciosului cu Dumnezeu, ci un mod prin care se poate ajunge la dobandirea Sfantului Duh.
De-a lungul timpului, au existat un mare numar de relatari, despre sfinti si asceti care in timpul rugaciunii deveneau dintr-o data atat de luminosi si radiau atata caldura, incat ucenicii lor de-abia se puteau uita la ei. 
Se poate afirma ca Ortodoxia are o inclinatie mai puternica spre contemplatie decat catolicismul si protestantismul.
De asemenea se poate spune ca Ortodoxia are viziunea frumusetii spirituale ideale; este un ideal religios si estetic totodata, ideal situat dincolo de bine si de rau ca entitati distincte; este faclia care lumineaza drumul pelerinilor pe acest pamant.
Acest ideal ne cheama dincolo de limitele vietii noastre, ne cheama spre transfigurare. 
Acest articol se bazeaza pe scrierile lui Serghei Bulgakov despre mistica ortodoxa