Click pe icoană
Cuvînt la Întîmpinarea Domnului și despre jertfa Prea Curatei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu
După Nașterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile și împlinindu-se vremea curăției celei legiuite, Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maică plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, și venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului și să se curățească după naștere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu și prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi născut și să-L răscumpere cu prețul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche și cum se scrie despre aceea în legea curățirii, și anume: "Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperămîntul necurăției sale; de tot lucrul sfînt să nu se atingă și în biserică să nu intre, pînă ce se vor sfîrși cele patruzeci de zile ale curăției ei. Și cînd se vor împlini zilele curățirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot și un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot și altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul și se va curăți".
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintîi născut, astfel este scris: "Sfințește-Mi pe tot cel dintîi născut (parte bărbătească), care deschide pîntecele". Și iarăși: "Pe cel întîi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, cînd s-au cruțat cei întîi născuți ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întîi născuți în biserică, dîndu-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Și iarăși de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preț, care se numea argintul răscumpărării, și acela se da leviților care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Prețul hotărît al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfînt prețuia cam vreo trei lei.
Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curățească deși nu-i trebuia curățire, fiind neîntinată și Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat și a născut fără dureri și fără vătămarea curăției sale celei feciorești, aceea n-a avut nici un fel de necurăție obișnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăției, cum putea să se afle sub necurăție? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.
Nevătămată și curată a rămas Fecioara după nașterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă și prin cristal, ci mai curat îl strălucește, tot așa și Soarele dreptății, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obișnuite femeilor n-a întinat ușa nașterii celei firești, cea cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăția ei, sfințind-o prin trecerea Sa și luminînd-o cu dumnezeiasca lumină a harului.
Nu era nevoie de curățire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curățească, ea cea cu totul curată și fără prihană. Pe lîngă aceasta fiind și smerită, nu se mîndrea întru curăția Sa, ci, ca și cum ar fi fost necurată, a venit înaintea ușii bisericii Domnului, ca să stea și să ceară curățenie, neîngrețoșîndu-se de cei necurați și păcătoși. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogați, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătînd în toate smerenie și iubind sărăcia, iar de mîndria bogaților fugind. Din aurul cel adus de împărați puțin a luat și acela l-a împărțit la săraci și la scăpătați, păstrînd foarte puțin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărînd păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă și cu acelea a adus și pe Pruncul său cel întîi născut, cum se spune: "Au adus părinții pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pîntecele, sfînt Domnului se va chema. Deci, țiindu-L în mîinile Sale, și-a plecat genunchii și cu cinste-L înălța lui Dumnezeu, zicînd:
"Iată, o! Preaveșnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mîntuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pîntecelui meu cel întîi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfînt în mine S-a zămislit și negrăit din mine a ieșit, precum Tu Însuți știi. Iată Fiul meu întîi născut - și Care este al Tău mai întîi - cu Tine de o ființă și fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorît, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primește pe Cel întîi născut, cu Care ai făcut toate. Primește pe cuvîntul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pămîntul și ai adunat apele. Primește pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ție, ca pentru El și pentru Mine să rînduiești precum Îți este plăcut și pentru ca cu trupul și cu sîngele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".
Unele ca acestea zicînd, a pus pe iubitul ei Fiu în mîinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mîinile lui Dumnezeu. Și, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu prețul cel hotărît, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii și de robia vrăjmașului.
Se mai povestește încă, de Sfinții Părinți, că Sfîntul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a așezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curățire în biserică, nu în locul celor ce se curățau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbați nu se cădea să stea. Văzînd cărturarii și fariseii aceasta, au început a cîrti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredințîndu-i că acea maică și după naștere e fecioară curată. Iar ei necrezînd, sfîntul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, și în mîinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rînduiască toate, adică să facă astfel ca fecioara să nască și după naștere să rămîie iarăși fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".
În aceeași vreme cînd părinții au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dînsul, în biserică a venit, purtîndu-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, bătrînul, om drept și credincios, așteptînd mîngîierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că știa că acum se apropie Mesia cel așteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoșului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, pînă ce va veni așteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea și cele șaptezeci de săptămîni de cîte șapte ani ale lui Daniil, acum se sfîrșiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lîngă aceasta, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfînt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.
Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată și spre Pruncul cel ținut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurînd pe Maica și Pruncul ei și cunoscînd, cu duhul, că Acela este Mesia cel așteptat, s-a apropiat cu sîrguință și, primind în mîini cu bucurie negrăită și cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de căruntețe a dat mare mulțumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrșitului său, cu veselie cîntînd și zicînd: "Acum slobozește pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvîntul Tău, în pace. Eu n-am avut liniște în gîndurile mele, în toate zilele așteptîndu-Te și în toate zilele îngrijindu-mă, cînd vei veni. Acum, văzîndu-Te, pace am cîștigat și de grijă scăpînd, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducînd părinților mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoșului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia și celorlalți sfinți părinți și prooroci.
Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sînt mîhniți acum și către care degrabă mă slobozește, ca degrabă și ei, lepădînd mîhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozește-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulți ani, în sînul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mîntuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeiești cele neștiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, și pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicînd: "Am dat în Sion mîntuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif și Preacurata Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfîntul și dreptul bătrîn, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrîn. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieții și a morții și Care putea să-l slobozească îndată pe bătrîn spre altă viață sau să-l ție încă în cea de aici.
Deci, i-a binecuvîntat Simeon, lăudînd și mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu și, fericind pe Sfîntul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu proorocești ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea și scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfînta Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor și a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli și neștiutori. Pentru că va alege pe cei neînțelepți, ca să rușineze pe cei înțelepți ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreești a Legii celei Vechi și spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou și spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alții nu, ci că înșeală poporul. Și-L va pune pe El, după cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o țintă spre săgetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii și rănindu-L cu piroanele ca cu săgețile și cu sulița. În acea vreme, ție, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îți va trece sabia și vei suferi dureri în inimă, cînd vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri și cu mare tînguire".
Atunci era acolo și Ana proorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, care îmbătrînise în văduvie foarte mult, ca la optzeci și patru de ani și care numai șapte ani viețuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămînînd văduvă, tot restul vieții ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul și cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).
Auzind și văzînd aceasta, fariseii și cărturarii cîrteau în inimile lor, mîniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curățire. Iar asupra lui Simeon și a Anei se mîniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Și nu le-au tăcut acestea, nici chiar în fața lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute și grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.
Atunci Sfîntul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfîrșind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplîndu-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40).
Prăznuirea Întîmpinării Domnului s-a așezat în vremea împărăției lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deși se făcea în Biserică pomenire despre Întîmpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sînt și alte praznice mari. Și aceasta, pentru aceste pricini:
Pe vremea împărăției lui a fost molimă mare de moarte în Bizanț și în părțile de primprejur, trei luni, începînd din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început cîte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi cîte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogați și cinstiți erau neîngropate, pentru că murind slugile și robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpînii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omenești, și un înfricoșat cutremur de pămînt, încît toate casele cele mari, zidirile cele înalte și bisericile au căzut și mulțime de popor căzînd sub ziduri a pierit. Între aceștia era și Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzînd pe dînsul biserica, a murit. Încă și Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghițită de pămînt cu toți locuitorii ei. În acea înfricoșată moarte și pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuți lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întîmpinarea Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu.
Venind ziua Întîmpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, cînd a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea și cu ieșire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvîrșire și cutremurul pămîntului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire în veci. Amin.
După Nașterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile și împlinindu-se vremea curăției celei legiuite, Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maică plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, și venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului și să se curățească după naștere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu și prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi născut și să-L răscumpere cu prețul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche și cum se scrie despre aceea în legea curățirii, și anume: "Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperămîntul necurăției sale; de tot lucrul sfînt să nu se atingă și în biserică să nu intre, pînă ce se vor sfîrși cele patruzeci de zile ale curăției ei. Și cînd se vor împlini zilele curățirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot și un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot și altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul și se va curăți".
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintîi născut, astfel este scris: "Sfințește-Mi pe tot cel dintîi născut (parte bărbătească), care deschide pîntecele". Și iarăși: "Pe cel întîi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, cînd s-au cruțat cei întîi născuți ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întîi născuți în biserică, dîndu-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Și iarăși de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preț, care se numea argintul răscumpărării, și acela se da leviților care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Prețul hotărît al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfînt prețuia cam vreo trei lei.
Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curățească deși nu-i trebuia curățire, fiind neîntinată și Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat și a născut fără dureri și fără vătămarea curăției sale celei feciorești, aceea n-a avut nici un fel de necurăție obișnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăției, cum putea să se afle sub necurăție? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.
Nevătămată și curată a rămas Fecioara după nașterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă și prin cristal, ci mai curat îl strălucește, tot așa și Soarele dreptății, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obișnuite femeilor n-a întinat ușa nașterii celei firești, cea cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăția ei, sfințind-o prin trecerea Sa și luminînd-o cu dumnezeiasca lumină a harului.
Nu era nevoie de curățire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curățească, ea cea cu totul curată și fără prihană. Pe lîngă aceasta fiind și smerită, nu se mîndrea întru curăția Sa, ci, ca și cum ar fi fost necurată, a venit înaintea ușii bisericii Domnului, ca să stea și să ceară curățenie, neîngrețoșîndu-se de cei necurați și păcătoși. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogați, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătînd în toate smerenie și iubind sărăcia, iar de mîndria bogaților fugind. Din aurul cel adus de împărați puțin a luat și acela l-a împărțit la săraci și la scăpătați, păstrînd foarte puțin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărînd păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă și cu acelea a adus și pe Pruncul său cel întîi născut, cum se spune: "Au adus părinții pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pîntecele, sfînt Domnului se va chema. Deci, țiindu-L în mîinile Sale, și-a plecat genunchii și cu cinste-L înălța lui Dumnezeu, zicînd:
"Iată, o! Preaveșnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mîntuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pîntecelui meu cel întîi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfînt în mine S-a zămislit și negrăit din mine a ieșit, precum Tu Însuți știi. Iată Fiul meu întîi născut - și Care este al Tău mai întîi - cu Tine de o ființă și fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorît, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primește pe Cel întîi născut, cu Care ai făcut toate. Primește pe cuvîntul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pămîntul și ai adunat apele. Primește pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ție, ca pentru El și pentru Mine să rînduiești precum Îți este plăcut și pentru ca cu trupul și cu sîngele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".
Unele ca acestea zicînd, a pus pe iubitul ei Fiu în mîinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mîinile lui Dumnezeu. Și, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu prețul cel hotărît, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii și de robia vrăjmașului.
Se mai povestește încă, de Sfinții Părinți, că Sfîntul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a așezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curățire în biserică, nu în locul celor ce se curățau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbați nu se cădea să stea. Văzînd cărturarii și fariseii aceasta, au început a cîrti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredințîndu-i că acea maică și după naștere e fecioară curată. Iar ei necrezînd, sfîntul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, și în mîinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rînduiască toate, adică să facă astfel ca fecioara să nască și după naștere să rămîie iarăși fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".
În aceeași vreme cînd părinții au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dînsul, în biserică a venit, purtîndu-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, bătrînul, om drept și credincios, așteptînd mîngîierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că știa că acum se apropie Mesia cel așteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoșului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, pînă ce va veni așteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea și cele șaptezeci de săptămîni de cîte șapte ani ale lui Daniil, acum se sfîrșiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lîngă aceasta, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfînt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.
Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată și spre Pruncul cel ținut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurînd pe Maica și Pruncul ei și cunoscînd, cu duhul, că Acela este Mesia cel așteptat, s-a apropiat cu sîrguință și, primind în mîini cu bucurie negrăită și cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de căruntețe a dat mare mulțumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrșitului său, cu veselie cîntînd și zicînd: "Acum slobozește pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvîntul Tău, în pace. Eu n-am avut liniște în gîndurile mele, în toate zilele așteptîndu-Te și în toate zilele îngrijindu-mă, cînd vei veni. Acum, văzîndu-Te, pace am cîștigat și de grijă scăpînd, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducînd părinților mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoșului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia și celorlalți sfinți părinți și prooroci.
Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sînt mîhniți acum și către care degrabă mă slobozește, ca degrabă și ei, lepădînd mîhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozește-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulți ani, în sînul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mîntuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeiești cele neștiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, și pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicînd: "Am dat în Sion mîntuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif și Preacurata Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfîntul și dreptul bătrîn, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrîn. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieții și a morții și Care putea să-l slobozească îndată pe bătrîn spre altă viață sau să-l ție încă în cea de aici.
Deci, i-a binecuvîntat Simeon, lăudînd și mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu și, fericind pe Sfîntul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu proorocești ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea și scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfînta Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor și a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli și neștiutori. Pentru că va alege pe cei neînțelepți, ca să rușineze pe cei înțelepți ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreești a Legii celei Vechi și spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou și spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alții nu, ci că înșeală poporul. Și-L va pune pe El, după cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o țintă spre săgetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii și rănindu-L cu piroanele ca cu săgețile și cu sulița. În acea vreme, ție, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îți va trece sabia și vei suferi dureri în inimă, cînd vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri și cu mare tînguire".
Atunci era acolo și Ana proorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, care îmbătrînise în văduvie foarte mult, ca la optzeci și patru de ani și care numai șapte ani viețuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămînînd văduvă, tot restul vieții ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul și cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).
Auzind și văzînd aceasta, fariseii și cărturarii cîrteau în inimile lor, mîniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curățire. Iar asupra lui Simeon și a Anei se mîniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Și nu le-au tăcut acestea, nici chiar în fața lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute și grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.
Atunci Sfîntul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfîrșind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplîndu-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40).
Prăznuirea Întîmpinării Domnului s-a așezat în vremea împărăției lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deși se făcea în Biserică pomenire despre Întîmpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sînt și alte praznice mari. Și aceasta, pentru aceste pricini:
Pe vremea împărăției lui a fost molimă mare de moarte în Bizanț și în părțile de primprejur, trei luni, începînd din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început cîte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi cîte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogați și cinstiți erau neîngropate, pentru că murind slugile și robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpînii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omenești, și un înfricoșat cutremur de pămînt, încît toate casele cele mari, zidirile cele înalte și bisericile au căzut și mulțime de popor căzînd sub ziduri a pierit. Între aceștia era și Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzînd pe dînsul biserica, a murit. Încă și Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghițită de pămînt cu toți locuitorii ei. În acea înfricoșată moarte și pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuți lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întîmpinarea Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu.
Venind ziua Întîmpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, cînd a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea și cu ieșire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvîrșire și cutremurul pămîntului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire în veci. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento