Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a prea slăvit. Că, aceasta, Nemuritorule, ca o puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cei ce pururea staţi înaintea Luminii Celei Neînserate, mucenicilor, risipind întunericul necunoştinţei mele, daţi-mi lumină mie, care doresc să laud cu cântări prăznuirea voastră.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind pătimitorilor cu credinţă numai cele ce petrec în veşnicie, aţi defăimat toate cele văzute şi cu gând întărit luminat aţi alergat către chinuri şi către bătăi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Săvârşind nevoinţa muceniciei cea după lege, cinstiţilor, aţi avut în ajutor pe Domnul Care vă uşura pe voi de dureri şi vă făcea bărbaţi împotriva tiranilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce ca un Dumnezeu ai zidit puterile cele nevăzute numai cu voirea, pe tine, Fecioară, te-a avut ca o pricină din nou zidirii noastre. Ci roagă-L pe Dânsul, Preacurată, ca să mântuiască lumea.
Cântarea a 3-a. Irmos: Însuţi Cel ce ştii...
Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind să vezi pe Hristos, Antonina frumoasă fecioară, ai râvnit patimii Lui celei dumnezeieşti, căci ai suferit pălmuiri asemenea ca El, dând împotrivă palmă obrajilor celor întunecoşi al demonilor celor fără de trup, prealăudată.
Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tărie ai stat împotriva vrăjmaşului celui ce cu gând potrivnic poruncea ca să fii bătută, preacinstită şi te-a osândit să şezi în temniţă tu, ceea ce erai păzită de sfinţii îngeri, cu poruncile Ziditorului tău, mireasă a lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin rugăciunile tale se pogorau din înălţime tunete şi fulgere şi s-a văzut lumină mare, mireasă a lui Dumnezeu şi glas dumnezeiesc luminat s-a făcut, îmbărbătându-te şi cu haină cuvântătoare întărindu-te, Antonina preacinstită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născând pe Dumnezeu, te-ai arătat după naştere Fecioară şi acum cetele fecioarelor, cinstesc dumnezeiescul tău chip, Preacurată, cu care dimpreună, cere-ne nouă iertare, milă şi desăvârşită scăpare de nevoi.
Irmosul:
Însuţi Cel Ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită, a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Munte umbrit cu harul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, Ce avea să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
În toată lumea se vesteşte chinuirea şi luptele voastre, marilor mucenici ai lui Hristos, prin care cu harul aţi biruit puterile cele amare ale vrăjmaşului şi v-aţi arătat biruitori împotriva lui.
Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întins-a cursele împotriva ta vicleanul, dar cu tărie bărbătească şi cu podoabă ai făcut poruncile lui netrebnice şi cu totul l-ai surpat la pământ, cinstită, fiind acoperită cu dumnezeiască mână, ceea ce eşti înţelepţită de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelegere şi pricepere ţi-a dăruit ţie Hristos şi te-a izbăvit din mâna necredincioşilor, curată fără prihană şi neîntinată, trimiţându-ţi pe Sfinţitul Alexandru, ca pe un dumnezeiesc arhanghel dintru înălţime, o, Antonina!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe Una ce te-a avut pe tine Putere şi Întărire, Antonina a răbdat cele cu anevoie şi de întristare şi a surpat pe tiranul şi 1-a călcat sub picioarele cele frumoase, prin harul Cuvântului Celui Ce a strălucit din pântecele tău, Prealăudată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai strălucit cu crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Stih: Sfinte Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind întins pe lemn şi tăiat, Sfinte Mucenice Alexandre şi fiind înconjurat de dureri iuţi, ţi-ai întins ochii sufletului către Dumnezeu, Cel Ce poate să mântuiască, prealăudate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind ucişi mucenicii întru goliciunea trupurilor, au primit podoaba nestricăciunii şi au moştenit slavă nemuritoare în loc de necinste vremelnică. Pentru aceea pururea sunt fericiţi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Surpă pe demonii, cei ce pururea dau război cu mine şi de sfatul lor nelucrător, Preacurată, fereşte-mă nevătămat de nădejdea lor, ca pururea să te fericesc pe tine, Pruncă.
Cântarea a 6-a. Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeieşte săvârşind nevoinţele cele vitejeşti şi pline de minuni, aţi biruit mulţimile etiopienilor celor înţelegători, mucenici ai Domnului şi acum vă veseliţi împreună cu cetele cele fără de trup.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-vă, mucenicilor, cu lumina cea dumnezeiască, prin frumuseţea curăţiei, v-aţi asemănat slujitorilor celor fără de trup, slujind Dătătorului de bine v-aţi mutat către Dânsul, purtătorilor de cununi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind împreună în temniţă, strălucindu-vă vouă lumina şi pogorându-vi-se glas de la Dumnezeu, Care a pus în sufletele voastre îndrăzneală, v-aţi bucurat, prealăudaţilor, purtători de cununi, mari mucenici.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mi s-a omorât sufletul din pricina călcărilor de porunci; cercetează-mă şi mă înviază Ceea ce ai născut pe Viaţa Hristos, pe Care prealăudaţii mari mucenici L-au mărturisit Dumnezeu al tuturor, Fecioară Maică.
Irmosul:
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este mântuitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Pomenirea cea vrednică de laudă a mucenicilor a strălucit, pe care credincioşii o săvârşim şi o lăudăm cu credinţă, întru cunoştinţă strigând: Tu eşti, Hristoase, întărirea mucenicilor.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor înţelegător te cunoaştem credincioşii, că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînălţat şi pe mine tot omul în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu minunată cuviinţă lipsindu-se de mâinile pe care le ridicau către Dumnezeu Ziditorul tuturor, se bucurau mucenicii, primind putere din cer şi strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-vă, mucenicilor, cu răbdarea chinurilor celor nesuferite, cu adevărat v-aţi arătat podoabă de aur preafrumoasă, zicând: Dumnezeul părinţilor noştri cel lăudat şi preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind spânzuraţi pe lemn şi fiind spintecaţi cumplit, vitejeşte nu simţeaţi cu adevărat durerile chinurilor, primind ajutor de sus şi strigând: Dumnezeul părinţilor noştri cel lăudat şi preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Precum cuptorul caldeilor nu a ars pe cei trei tineri, aşa şi Focul Dumnezeirii a păzit pântecele tău nears, Preacurată. Pentru aceasta strig către tine: arde-mi materia cea amară a patimilor mele, ca să te slăvesc pe tine, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Israel..
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Doimea cea preaînţeleaptă, înaintea celor fără de lege ca nişte ritori a grăit de Întruparea Cuvântului, Care S-a arătat pe pământ mai presus de cuget pentru noi şi răbdând ispită de chinuri, acum se numără împreună cu cetele mucenicilor întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte jertfe sfinţite fiind fripţi cu făclii, mucenicilor, v-aţi întins ochiul către Dumnezeu, Cel Ce poate să vă mântuiască pe voi, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Fiind legaţi înţelepţilor mucenici şi unşi cu smoală, aţi fost aruncaţi împreună în groapă arsă, dumnezeieşte strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neispitită de bărbat ai născut pe Dumnezeu, Fecioară Preacurată, asemănându-Se nouă. Pe Care pururea roagă-L să mântuiască, pe cei ce strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să primiţi în ceruri cunună neveştejită şi cămară luminoasă şi avuţie nerăpită, mucenici ai lui Hristos, aţi fost aruncaţi în cuptor şi în groapă, săvârşindu-vă într-însa cu fericire, vrednicilor de laudă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte prinoase întregi v-aţi adus împăratului tuturor, mucenici ai lui Hristos, săvârşindu-vă prin foc şi v-aţi împreunat cu adunarea cea luminoasă a oştilor celor de sus, cu care împreună pururea vă cinstim pe voi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Jertfă vie cu adevărat v-aţi adus trupul şi sufletul lui Hristos, Cel Ce S-a jertfit pentru voi ca o Oaie şi vă bucuraţi în corturile celor întâi-născuţi, marilor mucenici Alexandre, cugetătorule de Dumnezeu şi Antonina, vrednică de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Acum să-mi răsară lumina mie, celui ce zac întru întunericul lenevirii, risipind norii ce-mi orbesc cugetul, făcând pururea pace adâncă în sufletul meu, Ceea ce eşti Preacurată, ca să te slăvesc pe tine Cea cu totul fără prihană.
Irmosul:
Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Doimea cea minunată a cinstiţilor purtători de chinuri, răbdând cu tărie înfocarea chinurilor, stă înaintea Treimii cu mărire, rugându-se ca să dea prin Duhul har şi milă şi curăţire de greşeli, celor ce cinstesc mărită pomenirea ei.
Iar de va fi Post:
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Nădejdea creştinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui pe Care L-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, dimpreună cu Puterile cele de sus, ca să ne dea nouă iertare de greşeli şi îndreptare vieţii, celor ce te slăvim pe tine pururea cu credinţă şi cu dragoste.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Mieluşeaua cea Neîntinată, văzând pe Mielul şi Păstorul Mort Răstignit pe lemn, plângând a zis, ca o Maică strigând: Cum voi suferi plecăciunea Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule preabunule?
Nessun commento:
Posta un commento