Sfântul Cuvios Toma, din începutul vieții sale în lume, a fost ostaș mare cu slava; pe de o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea.
Cuviosul Toma, din începutul vieții sale în lume, a fost ostaș mare cu slava; pe de o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul și viteaz în războaie, și de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei și a luat jugul cel ușor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei și smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălașurile monahicești, era povățuit spre săvârșirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuți ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârșită pustnicie și liniște, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui și Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povățuindu-l în adâncurile pustiei. De niște călăuzitori ca aceștia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde viețuia pentru Dumnezeu și se învrednicea de dumnezeiești descoperiri și vedenii.
Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmașii cei văzuți, tot așa și după lepădarea de lume, în viața cea pustnicească, surpa și izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca și cu o sabie ascuțită. Dar de vreme ce nu este cu putință a se ascunde cetatea deasupra muntelui și făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă și a strălucit cele pământești, prin sfințenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecați și liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni și darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, șchiopilor, buna umblare și chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viața sa a făcut multe minuni, ci și după mutarea sa către Dumnezeu se săvârșeau minuni la cinstitele lui moaște; pentru că de toate neputințele și bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau și se închinau cu credință, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amiin
Cuviosul Toma, din începutul vieții sale în lume, a fost ostaș mare cu slava; pe de o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul și viteaz în războaie, și de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei și a luat jugul cel ușor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei și smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălașurile monahicești, era povățuit spre săvârșirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuți ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârșită pustnicie și liniște, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui și Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povățuindu-l în adâncurile pustiei. De niște călăuzitori ca aceștia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde viețuia pentru Dumnezeu și se învrednicea de dumnezeiești descoperiri și vedenii.
Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmașii cei văzuți, tot așa și după lepădarea de lume, în viața cea pustnicească, surpa și izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca și cu o sabie ascuțită. Dar de vreme ce nu este cu putință a se ascunde cetatea deasupra muntelui și făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă și a strălucit cele pământești, prin sfințenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecați și liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni și darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, șchiopilor, buna umblare și chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viața sa a făcut multe minuni, ci și după mutarea sa către Dumnezeu se săvârșeau minuni la cinstitele lui moaște; pentru că de toate neputințele și bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau și se închinau cu credință, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amiin
Nessun commento:
Posta un commento