Viața Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

A fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici basarabeni din perioada interbelică.

Iată biografia detaliată a Sfântului Preot Mucenic Alexandru Baltaga, originile, parcursul său spiritual, activitatea pedagogică și recunoașterea sa istorică și duhovnicească:

Origini și Familie:
​S-a născut la 14 aprilie 1861 în comuna Lozova, județul Lăpușna, într-o familie cu adânci tradiții bisericești.
​Tatăl său, preotul Ștefan Baltaga, a slujit la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul natal, iar mama sa, s-a numit Elena.

​Educație și Primii Ani de Activitate:
​După școala primară din satul natal, a urmat curursurile Seminarului Teologic din Chișinău (între 1874 și 1883).
​Între 1883 și 1885 a activat ca pedagog la Școala Duhovnicească de băieți din Chișinău.
​A fost hirotonit diacon în 1886, iar ulterior preot pentru parohia Călărași-sat (la Biserica „Alexandr Nevski”), unde a desfășurat o prodigioasă activitate pastorală și edilitară. Pe lângă pastorație, a fost timp de mulți ani și profesor de religie și conducător al școlilor primare bisericești din Călărași.

​Activitatea Publică, Națională și Misiunea Bisericească:
​A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești în Basarabia. Scriitorul Gala Galaction l-a numit cu recunoștință drept un adevărat „patriarh al preoțimii basarabene”.
​A condus ca președinte douăsprezece congrese școlare și eparhiale (având un rol cheie în viața bisericească între 1903 și 1925).
​În momentele de răscruce ale istoriei, în 1917, a devenit singurul reprezentant al Bisericii ales în Sfatul Țării. Din această postură istorică, la 27 martie 1918, a votat cu curaj unirea provinciei Basarabia cu România-mamă.
​A fost numit membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare și delegat la Congresul general național bisericesc. Pentru meritele sale deosebite, a fost distins cu numeroase ordine și ranguri bisericești (devenind iconom mitrofor și protoiereu onorific).

​Arestarea, Deportarea și

 Mucenicia:

​Immediat după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, deși restul familiei s-a refugiat peste Prut, părintele Alexandru a ales să rămână cu păstoriții săi.
​A fost arestat rapid de NKVD. În timpul anchetelor dure, a dat dovadă de o demnitate imensă, refuzând să se lepede de convingerile sale morale, naționale și religioase. A recunoscut deschis că respingea revoluția bolșevică și că a militat pentru dreptul românilor basarabeni de a-și folosi limba maternă în cult.
​A fost condamnat la ani grei de temniță sub acuzații politice înscenate („activitate contrarevoluționară” și „ajutor dat burgheziei mondiale”) și deportat în lagărul de la Kazan (Tatarstan).
​Epuizat de vârstă și de condițiile crunte din detenție, a trecut la cele veșnice la scurt timp după deportare, în ziua de 7 august 1941, primind astfel cununa muceniciei pentru credință și neam.