New Age (Noua Era)

Imediat dupa schimbarile din 1989 si-au facut aparitia în tara noastra mesageri ai diferitelor secte si miscari paracrestine, care au înflorit în “lumea libera”.

New Age (Noua Era)

Una din miscarile cele mai amenintatoare pentru crestinism, foarte putin cunoscuta la noi, este New Age. În mare masura miscarea este influentata de ideile Societatii Teozofice, întemeiata în 1875, la New York, de rusoaica Helena Petrovna Blavatsky. New Age încorporeaza deja mii de organizatii din lume, având ca prim plan construirea unei “noi ordini a lumii” ce urmareste în final controlul asupra lumii.
Miscarea a declarat intentiile de faurire a “noii ordini a lumii” în 1975, activând în ascuns pâna atunci. Amintim câteva din principiile “Noii Ere”: stabilirea unui sistem economic mondial unic; o taxa universala; o autoritate mondiala care sa controleze proviziile de hrana ale lumii; datoria de a subordona viata personala unui directorat universal; arianismul, adica suprematia rasei Vestului; avortul, însamântarea artificiala, limitarea si controlarea numarului de copii; purificarea - actiune de exterminare a celor ce nu vor accepta ideile miscarii, etc.
New Age câstiga, mai ales în Apus, tot mai multi simpatizanti si adepti prin afisarea de activitati pacifiste, ecologiste, urmarirea unei alimentatii sanatoase si conditii fizice perfecte, prin practici oculte, în mare parte de provenienta orientala, ca: meditatia transcedentala, yoga, terapii de relaxare, hipnoza, vindecare psihica, vedenii s.a. Drogurile sunt considerate ca “unelte de transformare”. Urmareste o “noua ordine” a lumii, care va sta sub semnul zodiei Varsatorului, ordine ce vizeaza o totala rasturnare a valorilor lumii actuale, prin tendinte de relativizare a adevarului, a identitatilor, de împacare a contrariilor, de sincretism, etc. În aceasta lume întelesurile notiunilor de bine si de rau vor fi descompuse si pierdute, iar Lucifer stapân.
Miscarea vrea sa înlocuiasca Dumnezeul Bibliei prin zeitati pagâne reînviate, promoveaza credinta în O.Z.N.-uri si în fiinte extraterestre. Actul religios central al Miscarii New Age este “initierea”, actul de consacrare lui Lucifer care este “Conducatorul Omenirii”.
Foloseste ca simboluri zvastica, numarul 666, curcubeul s.a. Între mijloacele de raspândire si acomodare cu ideile sale amintim: muzica (mari concerte în aer liber cu “staruri” ale muzicii moderne), casete audio, video, literatura si filme, în special de fictiune (E.T., Razboiul Stelelor s.a.), jocuri pe calculator si jocuri de societate, etc.
Ideile Miscarii New Age sustin erezii si rataciri ca: Martorii lui Iehova, Mormonii, Moon, Bahai, Yoga s.a., organizatii internationale ca: O.N.U., U.N.E.S.C.O., Consiliul International al Bisericilor, Comisia Trilaterala, Francmasoneria, Green Peace, Miscarea Feminista, etc.
New Age este un curent care tinde sa integreze toate miscarile spiritualiste si religiile existente astazi în lume, de la satanism la yoga si de la reînvierea miturilor pagâne la credinta în OZN-uri. Conceptii contradictorii îsi gasesc locul în aceasta paradigma deoarece ideea centrala este ca toate formeaza un întreg în interiorul caruia fiecare religie sau secta îsi are locul ei. Aceasta idee este falsa, întrucât Adevarul absolut nu poate fi compus si contradictoriu, el este Unic si Personal în Iisus Hristos.
Miscarea îsi croieste porti de intrare si în România, în special în cercuri din marile centre universitare. Dar iata câteva exemple de componente ale New Age-ului:

1. Biserica unificarii

Numele complet al acestei secte este “Asociatia Sfântului Duh pentru Unificarea Crestinatatii Mondiale”. A fost înfiintata de coreeanul Sun Myung Moon. Secta a luat proportii începând cu 1971, an în care Moon se stabileste în America. Acesta pretinde ca a avut o viziune si ca a fost însarcinat de Dumnezeu sa continue lucrarea Mântuitorului Hristos pe care Acesta n-a mai putut-o îndeplini pentru ca a fost rastignit. Moon se socoteste pe sine ca al doilea Mesia sau al treilea Adam, care va duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu de unificare a omenirii. Prin nasterea lui si mai ales prin constituirea “familiei adevaratilor parinti”, pe care a format-o el prin casatoria cu o tânara de 18 ani, zic ei ca s-a intrat în Noua Era, în Epoca de Aur, a regenerarii neamului omenesc.
“Domnul” si “mesia” acestei epoci este Moon. Secta promoveaza cultul lui Moon, numindu-l “parinte”, asa cum îl numesc si pe Dumnezeu. Mai spun ca Biblia nu este completa, ea trebuie întregita cu cartea lui Moon, “Principiile Divine”.
Secta numara aproximativ doua milioane de adepti, cu totii pusi în slujba neconditionata a “parintelui” lor si a “familiei adevarate”.
De mentionat ca Moon, ajungând a fi detinatorul unor averi fabuloase, proprietarul unor mari întreprinderi, desfasoara o activitate mascata, prin intermediul unor organisme internationale create de el, care aparent nu au nimic de-a face nici cu Biserica, nici cu credinta, ca de exemplu: Congresul international pentru Unitatea Oamenilor de Stiinta (ICUS), Academia Profesorilor pentru Pacea Mondiala (PWPA), Congresul Mondial al Mijloacelor de informare în masa (WMC), Fundatia Internationala pentru Ajutor si Prietenie (IRFF). Numarul acestor organizatii depaseste în toata lumea cifra de 100. Sunt atât de ascunsi, încât reusesc sa aduca la congresele acestor organizatii chiar teologi ortodocsi, dupa marturia unui specialist grec. Nu-i de mirare deci, ca în ultimul timp “teologi” ai Bisericii Unificarii au conferentiat în doua rânduri, dupa 1990, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Aceasta secta ne poate da masura ratacirilor, a blasfemiilor care se aduc lui Dumnezeu de oameni ce pretind a fi crestini si încearca sa “încrestineze” si pe altii.

2. Mormonii

Mormonii organizati într-o asa-zisa “Biserica lui Iisus Hristos a Sfintilor ultimelor zile”, au aparut în America, în anul 1830. Întemeietorul sectei este Joseph Smith Jr. Acesta ar fi fost beneficiarul unor “descoperiri”, dupa cum urmeaza: în anul 1820 i se arata ca toate confesiunile crestine, toate sectele pe care el le cunoscuse - Presbiteriana, Metodista, Baptista - sunt gresite si nu trebuie sa urmeze nici una. În 1823 i se arata un personaj ca un înger, numit Moroni, care declara în “vedenia” respectiva ca este fiul lui Mormon (de la care se va trage ulterior numele sectei), sustinând ca Mormon ar fi fost un profet aparut pe continentul american în secolul IV d. Hr. Acesta avea sa-i dea o însarcinare din partea lui “Dumnezeu”. Apoi i-ar fi vorbit de o carte, scrisa pe placi de aur, cuprinzând istoria fostilor locuitori ai continentului american, dar si “Evanghelia vesnica” în întregime, dupa cum ar fi fost predata de Mântuitorul vechilor locuitori. Lui Smith i se îngaduie sa intre în posesia cartii abia peste 4 ani, deci în 1827, când începe traducerea ei, fara sa fi cunoscut limba în care aceasta era scrisa - zicând ca era un amestec de egipteana, chaldeeana, asiriana si araba, fara ca o alta persoana în afara de Joseph Smith sa o fi vazut vreodata. Dupa ce Smith a tradus cartea, îngerul care îi aparuse în vedenie a venit si a luat acele placi de la el, asa ca acum nu mai exista nici o marturie autentica a provenientei textului la care ei fac referinta permanent (Cartea lui Mormon).
Apoi pretind ca în 1829 ar fi venit trei din apostoli si l-ar fi hirotonit pe J. Smith, care la rândul lui îl hirotoneste pe Oliver Cowdery, astfel cei doi devenind primii membri ai viitoarei secte. În 1844, Joseph Smith este ucis, succesorul lui fiind Brigham Young. Acesta se instaleaza împreuna cu adeptii sai în Salt Lake Valley, Utah, în Vest, într-un tinut salbatic, care a devenit actualmente centrul international al mormonilor cu capitala la Salt Lake City.
La moartea lui B. Young numarul mormonilor ajunsese la 150.000 , la sfârsitul secolului trecut (1898) erau 254.000 , iar astazi sunt peste 4 milioane de mormoni în toata lumea. (Concise Guide…, p. 86).
Mormonii se folosesc de 4 carti: Biblia, al carui text dupa parerea lor a fost atât de poluat si pervertit de-a lungul secolelor, încât cu greutate mai poti afla un verset în forma lui originara; de aceea ei se sprijina mai mult pe celelalte carti “sacre”, Cartea lui Mormon, pe care o socotesc a fi “Cuvântul lui Dumnezeu”, Învatatura si testamente, care contine 138 de revelatii, toate fundamentând învataturi specifice ale mormonilor si Margaritar de mare pret. Seful sectei este considerat si profet si presedinte.
Doctrina mormonilor este un amestec de elemente crestine, budiste, iudaice, gnostice, teosofice, etc., încât cu greu ar putea cineva sa-i mai socoteasca crestini, desi folosesc principalele puncte de doctrina ale crestinilor, toate însa rastalmacite. Mormonii sunt de fapt politeisti si sincretisti. Ei cred în mai multi dumnezei. Dupa credinta lor, Dumnezeu Însusi a fost la început om, un om ca toti ceilalti, care a devenit Dumnezeu asa cum vor deveni si alti oameni. Mântuirea este conditionata de credinta în Iisus ca Hristos, în Joseph ca profet, în Brigham ca succesor al acestuia. În cele din urma cel care da “pasaport” pentru împaratia lui Dumnezeu este Jopseph Smith, zicând ca: “Nici un barbat si nici o femeie nu va intra în împaratia cereasca a lui Dumnezeu fara consimtamântul lui Joseph Smith”.
Mormonii sunt o secta apocaliptica.
Adeptii lor se cred sfinti pamânteni si se cred chemati sa salveze întreaga umanitate.
Cerceteaza registrele din primarii, oficii de stare civila, parohii, declarând ca vor sa-i “boteze” si pe cei morti, pentru a beneficia si cei morti de apartenenta la secta lor, si astfel de viata vesnica.
Sunt selectati de preferinta în rândul tinerilor, în special studenti.
Duc o viata austera, nu beau, nu fumeaza, dar accepta poligamia.
Dau 10% din tot ceea ce câstiga comunitatii, pentru o asa-zisa “pensie a eternitatii”. Toate fondurile se aduna în SUA, de unde sunt distribuite unde cred ei. Au un deosebit zel misionar, activând în ultimii ani cu preferinta în Europa de Est. Sunt prezenti si în România, având centrul în Bucuresti. Misionarii, care sunt baieti si fete între 19-26 de ani, pot fi recunoscuti prin ecusonul pe care îl poarta la piept.

3. Baha’i

Dupa 1989 si-a intensificat prozelitismul la noi “noua religie”, Baha’i. Întemeietorul si marele profet al acesteia este Baha’u'llah, nascut în Teheran, capitala Iranului. Acesta - zic ei - fusese profetit de Bab, care ar fi fost un fel de premergator a lui Baha’u'llah. Noua religie este caracterizata de cel mai puternic sincretism religios al istoriei. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este socotit a fi doar un profet între ceilalti. Marii profeti si întemeietori de religii sunt socotiti de bahai ca mesageri ai aceluiasi Dumnezeu, pentru diferite epoci istorice: “Din epoca în epoca, câte un mare Revelator al lui Dumnezeu - un Krishna, un Zoroastru, un Moise, un Iisus, un Mahomed - apare în Orient, ca un soare spiritual, pentru a lumina inimile întunecate ale oamenilor si a le trezi sufletele adormite”.
Bahaii afirma ca adevarurile etice si relatiile sociale, pastrate de la vechile religii sunt perimate azi, de aceea este nevoie de a asculta si a face parte din noua religie. “Marele educator” s-a stins din viata în 1892, dupa o lunga perioada de întemnitare, în urma unui atac de febra, încredintându-l prin testament pe fiul sau, Abdu’l-Baha, ca reprezentant si interpret al tuturor învataturilor si scrierilor sale.
“Noua religie”, bahai, are astazi un virulent caracter prozelitist în întreaga lume.

4. Yoga

Yoga nu este o simpla gimnastica nevinovata, cum vrea sa se înteleaga la prima vedere, ci o practica pagâna, vrajitoreasca, prin care se invoca în mod constient sau inconstient fortele malefice (dracii), prin acele mantre din limba sanscrita pe care mintea nu le întelege (Mantra = vers vedic cu valoare magica, adica vrajitoresc).
Yoghinii cred în zei si se închina lor (nu cred în Dumnezeul crestinilor).
Pentru ei omul este o manifestare a unei zeitati, nu o creatie a lui Dumnezeu ca persoana.
La ei notiunile de bine si de rau sunt relative si iluzorii.
Mai zic ca destinul (karma) fiecaruia trebuie “ispasit” într-un numar (ciclu) oarecare de vieti. Apoi printr-o depersonalizare completa si prin “meditatie si asceza” omul trebuie sa-si realizeze singur transcendenta, ei afirmând ca totul sta în puterea omului si ca resursele necesare se gasesc în sine).
Tot sistemul yoga se bazeaza pe demonica idee a identitatii dintre om si Dumnezeu (în sensul ca sufletul si Dumnezeu sunt de aceeasi natura). La aceasta falsa identitate trebuie sa ajunga yoghinul - bolnav de mândrie, în starile lui de asa-zisa meditatie spirituala.

4.1. “Yoga crestina”

Yoga hindusa este cunoscuta în Vest de mai multe decenii, ea dând nastere, mai ales în America, nenumaratelor secte si mai ales nenumaratelor forme de terapii, care nu-si afirma nici un continut religios.
Esentiala în yoga nu este atât disciplina în sine, cât meditatia la care trebuie sa se ajunga. Trebuie însa sa se stie ca cel care nu urmareste decât aspectul fizic al practicii Yoga, se predispune deja catre anumite atitudini spirituale si chiar experiente, de care nici macar nu este constient.
Prin anii 50, un calugar francez benedictin si-a notat experientele încercate, pe când se straduia sa faca din Yoga o practica crestina .
Bineînteles ca aceasta idee de yoga “crestina”, este idee pagâna, caci scopul acestei practici este de a folosi tehnica yoga sub numele de “meditatie crestina”, pentru a obtine efecte de relaxare, multumire si pasivitate mentala, care sa favorizeze receptarea fara impedimente a ideilor si experientelor cu finalitate demonica.
De asemenea ei cred ca exercitiile pe care le practica ar produce un efect de un calm exceptional, în timp ce starea euforica pe care o produce yoga, o numesc stare de sanatate, care le-ar îngadui sa faca mai mult bine, în planul fizic si spiritual.
Înselaciunea este asa de mare, încât calugarul catolic ce practica yoga scria ca: “Persoana relaxata este gata sa vibreze la atingerea Duhului Sfânt si sa primeasca cu bucurie ceea ce Dumnezeu, binevoieste sa o lase sa simta”, crezând ca aceasta “cuprindere” este cea mai înalta forma a contemplarii crestine. Si astfel credea ca “în fiecare zi exercitiile si întreaga disciplina Yoga faciliteaza curgerea în minte a harului lui Hristos”, totodata zicând ca “foamea de Dumnezeu creste în permanenta, la fel si setea de dreptate si dorinta arzatoare de a fi crestin în adevaratul sens al cuvântului”.
Oricine întelege natura înselaciunii diavolesti sau a falsei experiente duhovnicesti. Potrivit Sfântului Ignatie Brancianinov, exista doua forme principale de înselaciune diavoleasca. Prima si cea mai spectaculoasa dintre ele apare atunci când cineva se lupta sa dobândeasca un înalt nivel spiritual si sa se învredniceasca chiar de viziuni, fara sa se fi curatit de patimi, bazându-se exclusiv pe întelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi daruieste “viziuni” pe masura.
Exista însa si o forma de înselaciune diavoleasca mai obisnuita si mai putin spectaculoasa, care nu ofera victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate “sentimente religioase”. Aceasta se întâmpla, dupa cum scrie episcopul Ignatie, “atunci când inima doreste si se straduieste sa obtina bucuria cugetarilor sfinte si dumnezeiesti, nefiind înca pregatita pentru ele”. Cel care nu are o inima înfrânta, cel care se bazeaza pe faptele sale si pe vrednicia sa, cel care nu se tine strâns de învatatura Bisericii Ortodoxe, ci urmeaza unei alte “traditii”, pe baza careia îsi formeaza propria conceptie de viata, acela este stapânit de înselaciune diavoleasca.
În descrierea acestei mostre de “Yoga crestina” se identifica tocmai trasaturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rataceste, fie în directia religiilor pagâne, fie în cea a experientelor “crestine” sectare.
În amândoua aceste directii avem de-a face cu aceeasi “deschidere” si cu aceeasi dorinta de a fi “cuprins” sau “apucat” de un “duh”; aceeasi cautare, nu de Dumnezeu, ci de “consolari spirituale”, aceeasi auto-intoxicare care este luata drept “stare de gratie”; aceeasi usurinta de necrezut cu care oricine devine deodata “contemplativ” si “mistic”; aceleasi “revelatii mistice” si stari pseudo-spirituale.
Orice persoana, cât de putin avizata asupra trairii duhovnicesti ortodoxe, vede ca acest biet “yoghin crestin” este victima unor demoni mai marunti, care îi pândesc pe cautatorii de “experiente spirituale”. El a cazut prada propriilor sale “închipuiri religioase”, produse de o minte bolnava si de o inima total nepregatita pentru purtarea unui razboi nevazut contra înselaciunilor dracesti.
Iar în ultimele decenii, “meditatii yoga” pe teme biblice se practica într-un numar important de manastiri romano-catolice.
Nici o ramura din yoga nu are nimic comun cu practicile crestine, desi se vehiculeaza o legatura între rugaciunea lui Iisus si asa-numita “yoga crestina”, ci dimpotriva, sunt împotriva crestinismului, împotriva poruncilor lui Dumnezeu; cum este si cazul practicii Tantra-Yoga (desfrâu în comun), care este practicata din nefericire si în tara noastra de un numar de tineri, sub conducerea “spirituala” - ca sa nu zicem demonica - a lui Gregorian Bivolaru si care practic a distrus mii de tineri naivi si creduli.
“Sunt unii oameni care numesc comuniune mistica placerea trupeasca savârsita în comun… Partasii la desfrânare, fratii destrabalarii, falsifica cuvintele lui Dumnezeu! …Acesti oameni, de trei ori ticalosi, îmbraca în cuvinte sfinte comuniunea trupeasca si afrodisiaca si cred ca ea îi urca în împaratia lui Dumnezeu…” .

5. “Zen-ul crestin”

Multi crestini occidentali, având acelasi sentiment de adânca nemultumire fata de “crestinismul” occidental, în general, si dorinta de a-l îmbogati cu dimensiunea unei contemplatii pierdute, au apelat la practica zen.
Tehnica zen-ului japonez este foarte asemanatoare cu yoga indiana - din care de fapt si deriva -, desi este cu mult mai simpla. Este vorba tot de o postura corporala (dar lipseste varietatea posturilor fizice din yoga), de o tehnica a respiratiei, de repetarea unei formule “sacre” dupa dorinta, precum si alte mici detalii caracteristice zen-ului.
Scopul este însa identic cu cel din yoga: Parasirea gândirii rationale si atingerea unei stari de liniste si de meditatie calma.
Ei considera ca chiar si cei începatori în “meditatia zen” au posibilitatea sa atinga “senzatii de comuniune”, si sa aiba sentimentul unei “prezente supranaturale”, împreuna cu savoarea unei “taceri mistice”; la fel, sustin ca prin zen, starea de contemplatie, care le era rezervata doar câtorva “mistici” initiati, este “largita”, astfel încât “cu totii au viziuni si ajung la “satori” (iluminare)”.
Autorul cartii “Christian Zen “, un preot catolic irlandez, vorbeste de o înnoire a crestinismului, afirmând ca aceste experiente pot fi dobândite de oricine, fie el crestin sau necrestin. Si cu adevarat, la o Conventie pe temele meditatiei Zen, care a avut loc lânga Kyoto, autorul spune ca: “Lucrul surprinzator a fost absenta desavârsita a unei credinte comune, care sa-i uneasca pe cei prezenti. Pe nimeni nu interesa câtusi de putin ce credea sau ce nu credea celalalt si nimeni nu a pomenit nici macar o singura data numele lui Dumnezeu”.
Experientele de “iluminare” avute de cei ce practica “zen”-ul sunt esential aceleasi cu experientele “cosmice” întâlnite în samanism si în multe alte religii pagâne. Autorul cartii citate chiar a fost surprins sa constate ca experientele Zen sunt foarte asemanatoare cu cele penticostale, ceea ce l-a determinat sa primeasca “Botezul Duhului” la una din “întâlnirile harismatice”. Apoi recomanda penticostalilor, pentru a-si “elibera potentialul uman de iluminare psihica”, sa practice meditatia zazen.
Modul si motivele pentru care Ortodoxia respinge aceste practici sunt aceleasi ca si în cazul yogai asa-zis crestine. Deosebirea între “Zenul crestin” si “Yoga crestina” este ca primul este mai popular si nu atât de ezoteric ca cea de-a doua. Iar persoanele capabile sa afirme ca experientele agnostic - pagâne, de tip Zen, pot constitui “baza unei reînnoiri mistice crestine”, sunt cu totul straine de adevarata si marea traditie patristica ortodoxa, care presupune o credinta arzatoare, convingeri adevarate si lupta intensa ascetica.
Ignoranta acestui autor devine cu deosebire periculoasa atunci când ea se salasluieste în cineva chemat sa instruiasca pe altii si care, la cursurile sale, recomanda studentilor sai sa experieze “misticismul sezând în pozitie zazen, timp de patruzeci de minute în fiecare seara”.
Toate acestea se întâmpla pentru ca traim vremuri când proorocul mincinos se afla si în persoana câte unui ins, poate bine intentionat, dar ignorant, care, cu convingerea ca lupta pentru fericirea aproapelui, nu face altceva decât sa-l împinga la dezastru psihic si spiritual.

6. Meditatia transcendentala

Tehnica de meditatie orientala cunoscuta sub numele de “Meditatie Transcendentala ” (pe scurt MT), a fost adusa în America de un yoghin indian, pe nume Maharishi Mahesh Yogi, începând sa capete un puternic avânt mai ales dupa 1961. Amintim ca si grupul de muzica “Beatles” s-a contaminat cu MT, sporindu-i astfel mult publicitatea.
În 1975 miscarea a atins apogeul, cu aproape 40.000 de cursanti în fiecare luna si cu peste 600.000 de simpatizanti. În toti acesti ani ea s-a folosit intens în cadrul armatei, în învatamântul de stat, în închisori, spitale, anumite grupuri religioase, si chiar în interiorul unor parohii ale Arhiepiscopiei grecesti din America, fiind considerata o forma neutra de “terapie mentala”, compatibila cu orice practica sau credinta religioasa.
Cursurile MT sunt numite “cursuri despre cum sa fii fericit fara sa încerci cu adevarat”. Maharishi însusi le numeste tehnici care sunt foarte usoare, fiind aspru criticat de alti yoghini hindusi pe motivul ca vulgarizeaza vechea traditie indiana Yoga si ca pune la îndemâna maselor, pentru bani, practici ezoterice milenare.
În scopurile, premisele si rezultatele sale, MT nu difera semnificativ de “Yoga crestina” sau de “Zen-ul crestin”, ci difera doar printr-o simplificare extrema a tehnicilor si a întregii sale filosofii, prin usurinta cu care se ajunge la rezultatele dorite.
Ca si ele, ei zic ca “MT nu necesita nici un fel de convingeri, capacitate de întelegere sau coduri morale si nici macar sa fii de acord cu filosofia sau ideile sale”, zicând si ca “ea este pur si simplu o tehnica, care se bazeaza pe tendinta naturala a mintii de a cauta fericirea si placerea… În timpul meditatiei transcendentale mintea cursantului trebuie sa urmareasca exact lucrul care i se pare mai firesc si mai placut în acel moment” si totodata punând accent pe faptul ca este esential ca la început persoana sa nu-si foloseasca deloc capacitatea de gândire intelectuala.
Tehnica conceputa de Maharishi este aceeasi în toate centrele MT din lume: Dupa doua cursuri introductive, persoana plateste taxa si apoi merge la “initiere”. În “camera de initiere”, dupa ceremonie (care este în limba hindusa), i se cere sa se închine de mai multe ori portretului guru-lui lui Maharishi.
Traducerea ceremoniei nu este niciodata dezvaluita celor ce se initiaza; ea este cunoscuta doar de învatatori si de cei care sunt ei însisi initiatori.
Aceasta ceremonie nu este nimic altceva decât traditionalul ritual hindus de închinare la zei (puja), în care se includ guru-ul zeificat al lui Maharishi si întregul sir de “maestri” prin care el însusi si-a primit initierea.
Si iata cum este introdus agnosticul modern, de cele mai multe ori pe nesimtite, în sfera practicilor hinduiste; el este condus spre a executa un gest la care stramosii sai crestini nu ar fi consimtit niciodata, preferând sa fie mai curând ucisi în cele mai sângeroase torturi. Acest gest se numeste închinare la idoli. În plan spiritual, explicatia succesului spectaculos al meditatiei transcendentale consta în “simpla” comitere a acestui pacat capital si nu neaparat în respectarea tehnicii psihice în sine.
Odata initiat, practicantul MT mediteaza zilnic un anumit timp, lasându-si mintea sa se desfasoare liber si repetând “mantra” cât mai des considera el necesar; experientele care apar sunt supuse frecvent controlului maestrului.
Hindusii având pretentia ca MT nu înlocuieste alte religii, ci “le întareste” pe cele care exista deja, indiferent de credinta practicantilor, multi pseudo-crestini s-au lasat înselati de aceasta practica demonica, gândind ca MT le adânceste propria religie si le îmbunatateste cu noi întelesuri.
MT este o faza a interesului pentru ocultism, din societatea umana în a doua parte a secolului XX. Iar rezultatele acestui interes sunt si ele graitoare. Desi în reclamele si publicatiile lor se arata mereu instructori si practicanti zâmbind cu gura pâna la urechi si plesnind de sanatate, s-au dat publicitatii multe cazuri de instructori si discipoli MT, care au fost loviti de maladiile obisnuite ale celor care se ocupa cu practici oculte: boli mintale si nervoase, sinucideri, tentative de crima, posedari de natura demonica.
În 1978, Curtea Federala a Statelor Unite a luat pâna la urma hotarârea ca MT este într-adevar de natura religioasa si deci predarea ei în scoli este interzisa  (textul complet al deciziei federale în cazul Malnak contra Maharishi Mahesh Yogy ). Aceasta decizie va limita fara îndoiala si mai mult influenta “MT” în care multi vor continua poate sa vada o forma de meditatie compatibila cu crestinismul; atitudine care, din pacate, exista si constituie si ea un trist semn al vremilor.

7.”Noua spiritualitate” fata în fata cu Crestinismul

Prezenta cultelor orientale s-ar putea exemplifica la nesfârsit; în fiecare an apar culte noi sau variante noi ale altora vechi. Însa ce se remarca în plus, este ca pe lânga cultele specific religioase, se manifesta prezenta din ce în ce mai intensa, în ultimele decenii mai ales, a asa-numitelor culte de constiinta (culte care se pretind nereligioase).
Aceste grupuri de “terapie mentala” includ organizatii, precum “Erhard Seminars Training”, “Rolfing”, “Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva), “Lifespring” (Izvorul Vietii), si înca multe alte forme de “seminarii” (întâlniri) si “bioraspuns” , care ofera o “descatusare a tensiunilor” si o “captare a potentialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon “stiintific” de secol XX, mai mult sau mai putin plauzibil. De asemenea, se mentioneaza si alte miscari de “constiinta”, care sunt mai putin la moda astazi, de la “Stiinta crestina” si “Stiinta mintala”, pâna la “Scientologie”.
Toate aceste miscari sunt incompatibile cu Crestinismul. Crestinii ortodocsi nu trebuie sa aiba absolut nimic de-a face cu ele.
Si iata de ce suntem atât de categorici:
1. Aceste miscari nu au nici o fundamentare în traditia si practica crestina, ci sunt pur si simplu fructul religiilor pagâne orientale sau al practicilor spiritiste moderne, mai mult sau mai putin diluate, si prezentate adesea ca fiind “lipsite de continut religios”.
Nu numai ca învatatura lor este gresita si în totala discordanta cu doctrina crestina despre viata duhovniceasca, dar prin experientele lor religios-pagâne si prin experimentele lor psihiste ele pun în pericol sanatatea mintala a celor care le devin victime, ducând la dezastru psihic si la pierderea sufletului pentru totdeauna, stiind ca fara Hristos si fara Biserica, nu este mântuire.
2. Mai precis, experientele de “tacere spirituala” pe care le ofera diferitele tipuri de meditatie, fie cele asa-zis lipsite de continut religios (precum meditatia transcendentala, unele forme de Yoga si Zen si cultele seculariste), fie cele cu continut religios pagân (precum Hare Krishna, “Divine Light Mission”, “Organizatia celor 3H” etc.), conduc în întregime într-o zona spirituala “cosmica” unde partea cea mai profunda a personalitatii umane intra în contact cu fiinte spirituale reale.
Aceste fiinte, pentru omul aflat în starea de dupa caderea din Rai, nu sunt altceva decât demonii sau spiritele cazute, care se afla în cea mai mare apropiere fata de om .
3. Partea cea mai periculoasa a acestor “initieri” consta în aceea ca ele scapa controlului constient al vointei omului; astfel, odata “initiat” în aceste “culte de constiinta”, este adesea cu neputinta sa te mai opui participarii la experiente psihice nedorite.
Rezulta ca “noua constiinta religioasa” este un dusman al Crestinismului cu mult mai puternic si mai periculos decât au fost vechile erezii din trecut. Deoarece atunci când se pune accentul pe experienta în detrimentul doctrinei, atunci însasi învatatura, dupa care putem distinge si identifica binele de rau, cade sau devine inoperanta, iar duhurile necurate au cale libera de atac, datorita pasivitatii si “deschiderii” pe care le exalta toate aceste noi culte; ele nu fac altceva decât sa transforme persoana umana în unealta pasiva a manifestarilor demonice.
Faptul acesta este demonstrat de numeroasele studii care s-au facut asupra acestor “culte de constiinta”. Ele dau în vileag evolutia progresiva a acestor experiente, care la început sunt “bune” sau “neutre”, pentru a deveni în final ciudate, terifiante si în ultima instanta indubitabil demonice. Chiar latura strict fizica a unor discipline psihice, precum Yoga, este periculoasa pentru ca aceasta deriva din ea si predispune la atitudini si experimente psihice care sunt de fapt scopul initial si permanent al practicii Yoga.
Puterea de seductie a “noii constiinte religioase” este atât de mare încât ea se poate înstapâni chiar si asupra acelora care afirma cu tarie ca sunt crestini. Nu este vorba aici doar despre cei care se complac în sincretismele sau combinatiile artificiale dintre crestinism si cultele orientale la care ne-am referit mai sus, ci, mai grav, este vorba si despre cei care se considera pe ei însisi niste crestini înflacarati. Profunda ignorare a autenticei trairi crestine din zilele noastre creeaza conditiile proliferarii unei false “spiritualitati” crestine, a carei natura este strâns înrudita cu “noua constiinta religioasa”.
Parintii Bisericii Ortodoxe au stabilit ca: Cei ce practica yoga, zen, bioenergie, radiestezie sau altceva asemanator acestora (care accepta reîncarnarea, destinul, soarta sau predestinatia), sa se supuna canoanelor pentru vrajitori, pâna la îndreptare.

Enciclica (458-459) lui Ghenadie Patriarhul Constantinopolului

Enciclica (458-459) lui Ghenadie Patriarhul Constantinopolului si
a Sinodului celui împreună cu dânsul, către toŃi preacuviosii
mitropoliŃi si către Papa Romei
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
Eniclica
(458-459)
OSÂNDA
SIMONIEI
Domnul si Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a încredinţat
sfinţilor săi ucenici propovăduirea Evangheliei şi i-a trimis pe ei învăţători
oamenilor în toată lumea, le-a poruncit în chip hotărât ca darul ce l-au primit
de la El, şi ei în dar să-l dea oamenilor, necâştigând pentru el aramă, sau
argint, sau aur, sau în general o altă avere materială sau pământească. Fiindcă
răsplata harurilor cereşti şi duhovniceşti nu sunt cele pământeşti şi pieritoare.
Porunca aceasta a dat-o nu numai acelora, ci, prin ei, şi nouă, pe care ne-a
învrednicit a intra în treapta şi locul lor. Şi trebuie ca, precum atunci aceia, aşa
şi noi acum să o păstrăm şi să o observăm riguros şi să nu născocim prin
sofisme nebunii, nici să ne aruncăm în hazard primejdios, „în dar", zice, „aţi
luat, în dar daţi. Să nu câştigaţi nici argint la cingătorile voastre" (Mt. 10, 8).
Simplu şi lămurit este cuvântul acestei porunci, neavând nimic îndoielnic, nici
imposibil de îndeplinit, nici având trebuinţă de tălmăcire sofisticească. De la
mine aţi primit demnitatea preoţiei, zice; dacă Mi-aţi dat pentru aceasta ceva,
ori mic, ori mare, şi dacă aceasta s-a vândut din partea mea, vindeţi-o şi voi
altora, iar dacă aţi primit-o în dar, daţi-o şi voi în dar. Ce este mai lămurit
decât porunca aceasta? Şi ce este mai de folos celor ce i se supun? Cu
adevărat vai celor ce înţeleg să câştige darul lui Dumnezeu ori să-l dea pentru
bani; căci, după cele spuse de Sf. Petru, unii ca aceştia dau prilej pentru venin
de amărăciune şi pentru împreunare cu nedreptatea, cuprinşi fiind de lăcomia
lor de argint; drept aceea, de acord cu această lege a Domnului, şi canonul dat
în această privinţă al cuvioşilor şi fericiţilor Părinţi de la Sfântul şi marele Sinod
ecumenic adunat la Calcedon, ne spune nouă lămurit astfel prin aceste
cuvinte: „Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar face obiect
de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni pe bani episcop, sau
horepiscop, sau presbiter, sau diacon, sau pe altcineva dintre cei ce se numără
în cler, ori ar promova pentru bani econom, sau eedic, sau paramonar, sau pe
oricare din canon pentru mârşav câştig, şi dacă se dovedeşte că a făcut
aceasta, să se primejduiască pentru treapta sa; şi cel hirotonit să nu aibă nici
un folos din hirotonia sau promovarea aceea din negoţ; ci să fie străin de
demnitatea sau de funcţia pe care a dobândit-o pentru bani. Iar dacă cineva a
fost mijlocitor în astfel de afaceri urâte şi ilegale, daca ar fi cleric, să cadă din
treapta sa; iar dacă este laic sau monah, să se anatematizeze".
Preabune şi foarte drept cinstitoare sunt poruncile canonului Sfinţilor Părinţi,
care resping şi anulează tot atacul satanic şi toată apucătura diabolică
îndreptată împotriva darului duhovnicesc; căci cu nici un chip nu admite ca
promovarea hirotoniei să se facă sau să se primească pentru bani, nici de cel
ce o săvârşeşte, nici de cel ce primeşte promovarea hirotoniei. Dar nu permite
a se da bani pentru hirotonie, nici mai înainte de timpul hirotoniei, nici după
timpul hirotoniei, nici in însuşi timpul hirotoniei; deoarece cu desăvârşire a
oprit mituirea pentru acest lucru. Totuşi, fiindcă acum, deşi acestea sunt oprite
lămurit, s-au vădit unii din Biserica galatenilor care dispreţuiesc şi calcă din
cauza lăcomiei ruşinoase şi a iubirii de argint aceste porunci mântuitoare şi
umane, am socotit şi noi că este bine a le reînnoi iarăşi pe acestea împreună
cu Sfântul Sinod ce se ţine întru această cetate împărătească, pentru ca fără de
29 ap.; 2 sin, IV
ec; 22, 23 Trul.;
4, 5, 15, 19 sin.
VII ec; 12 Laod.;
2 Sard.; 90
Vasile cel Mare;
Epist. lui Tarasie
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
nici o născocire şi fără de nici un pretext, şi fără de nici un sofism, să tăiem cu
desăvârşire acest obicei nelegiuit şi urât care nu ştiu cum a intrat în
preasfintele biserici, pentru ca într-adevăr fără de cârciumărire şi curată
făcându-se glăsuirea de către arhiereii cei ce hirotonesc, să vină de sus harul
Duhului Sfânt; deoarece acum, făcând ei pentru bani promovarea şi lucrând
fără curăţenie cu mâna, nu ştiu dacă vine asupra celui ce se prohiriseşte
potrivit glasului Evangheliei, ci mai vârtos de nu se restrânge harul Duhului
Sfânt. Deci să ştii, din toate părţile, preacinstitorule de Dumnezeu, că oricine
va fi vădit de una ca aceasta, ori episcop, ori horepiscop, ori periodeuţ, ori
presbiter, ori diacon, ori altul oricare din canon, ori laic, prin hotărârea
comună a arhiereilor şi cu vot obştesc se va osândi, după cum şi canonul
Sfinţilor Părinţi de mai înainte zice: că trebuie ca harul să fie har şi cu nici un
chip să nu mijlocească argintul in privinţa Iui. Aşadar, să fie şi lepădat şi străin
de orice demnitate ieraticească şi slujba şi supus blestemului anatemei atât
cel ce crede că-l va câştiga pe acesta cu bani, cât şi cel ce făgăduieşte a-1 da
acesta pe bani, ori cleric, ori mirean de ar fi, ori de s-ar dovedi, ori de nu s-ar
dovedi că a făcut aceasta; căci nu se pot cândva împăca întreolaltă cele
incompatibile, nici mamona să consimtă cu Dumnezeu sau ca cei ce slujesc
aceluia să slujească lui Dumnezeu; şi aceasta este hotărârea netăgăduită a
Domnului: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona" (Mat. 6, 24). Punândune
cu tărie încrederea în aceasta şi supunându-ne acestora, împreuna cu cel ce
le-a spus acestea, am hotărât împotriva celor ce comit astfel de nelegiuiri.
Deci şi sfinţia ta să se îngrijească, procedându-se cu toată prevederea ca
acestea prin scrisori să se dispună lămurit, atât de Dumnezeu preaiubitorilor
episcopi şi periodeuţilor celor supuşi ţie, cât şi tuturor celorlalţi; pentru ca toţi
creştinii, într-un duh şi într-un suflet adunându-ne strâns laolaltă împotriva
vrăjmaşului comun, să putem tăia cu ajutorul lui Dumnezeu rădăcinii lăcomiei
de bani sădită de acela între noi, împreună cu toate ramurile răutăţilor vi.
Salutăm întreaga comunitate de fraţi întru Hristos de la tine. Fiind sănătos

întru Domnul, roagă-te pentru noi, de Dumnezeu preaiubitorule frate.

— A doua venire a Domnului,sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 1 / 9 —

A DOUA VENIRE A DOMNULUI, SFÂRȘITUL LUMII ȘI VENIREA LUI ANTIHRIST

De Sfântul Efrem Sirul
Text reprodus după anexele editoriale din vol. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea sfintei Evanghelii de la Matei, ed. Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 437-443
Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic, şi păcătos, şi plin de greşeli, să spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mântuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciunea şi pe credincioşii cei de pretutindeni i-a luminat, şi pe a noastră limbă o va lumina cu îndestulare spre folosul şi zidirea, şi a mea, a celui ce zic, şi a tuturor ascultătorilor. Şi voi grăi întru dureri şi voi spune întru suspine pentru sfârşitul lumii acesteia de acum şi pentru cel prea fără de ruşine şi cumplit balaur (Antihristul), cel ce va să tulbure pe toate cele de sub cer şi să bage teamă şi împuţinare de suflet şi cumplită necredinţă în inimile oamenilor şi să facă arătări şi semne şi înfricoşări, încât de ar putea, să amăgească şi pe cei aleşi, şi pe toţi să-i înşele cu mincinoase semne şi cu năluciri de arătări, care se vor face de către dânsul (Matei 24, 25).
După îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va lua stăpânire ca să înşele lumea, fiindcă s-a înmulţit păgânătatea lumii, şi pretutindeni, tot felul de lucrări rele se lucrează. Şi pentru aceasta, Preacuratul Stăpân va slobozi duhul înşelăciunii, ca să ispitească lumea pentru păgânătatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se depărta de Dumnezeu şi a-l iubi pe vicleanul (2 Tesaloniceni 2, 11).
Fraţilor, mare nevoinţă va fi în vremurile acelea - mai ales celor credincioşi -, când se vor săvârşi semne şi minuni cu multă stăpânire de însuşi balaurul, când se va arăta pe sine ca un dumnezeu, cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii, ca îngerii în văzduh înălţându-se înaintea tiranului (2 Tesaloniceni 2, 4). Că vor striga cu tărie, schimbându-şi chipurile, înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii. Atunci, fraţilor, oare cine se va afla îngrădit şi petrecând neclintit, având în sufletul său semnul Celui Unuia-Născut, Fiul Dumnezeului nostru, adică Sfânta Sa Cruce? Când va vedea necazul acela nemângâiat, făcut pretutindeni, peste tot sufletul care nu va avea de nicăieri mângâiere, iarăşi nici slăbire, pe pământ şi pe mare; când va vedea toată lumea tulburată şi va fugi fiecare să se ascundă în munţi, unii adică murind de foame, iar alţii ca ceara topindu-se de sete
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 2 / 9 —
cumplită şi nu va fi cine să-i miluiască pe ei; când va vedea toate feţele lăcrimând şi cu dorire întrebând dacă se mai află oare vreun cuvânt al lui Dumnezeu pe pământ. Şi nicăieri nu-l va auzi.
Cine, oare, va suferi zilele acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit, când va veni amestecarea popoarelor ce vor purcede de la marginile pământului pentru vederea tiranului şi mulţi închinându-se înaintea tiranului, strigând cu cutremur: “Tu eşti mântuitorul nostrul”? Marea se va tulbura şi pământul se va usca, cerurile nu vor ploua, tulpinile se vor veşteji şi toţi cei ce vor fi pe pământul Răsăritului, către Apus vor fugi de multă frică. Şi iarăşi cei ce vor fi la Apusul soarelui vor fugi către Răsărit; fugi-vor cu cutremur. Atunci, luând obraznicul stăpânire, va trimite draci în toate marginile pământului, ca să propovăduiască plini de îndrăznire: “Împărat mare S-a arătat cu slavă. Veniţi de îl vedeţi pe el”.
Cine, oare, va avea suflet de diamant, încât să sufere vitejeşte toate smintelile acelea? Cine, oare, Va fi acest om - precum am mai zis -, ca toţi Îngerii să-l fericească pe el? Că eu, fraţilor iubitori de Hristos şi desăvârşiţi, m-am înfricoşat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetând în mine necazul ce va fi oamenilor în vremurile acelea şi în ce fel se va arăta acest balaur pângărit şi aspru [amarnic] neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arăta Sfinţilor, celor ce vor putea birui nălucirile lui. Că atunci vor fi mulţi cei ce se vor afla bineplăcuţi lui Dumnezeu şi se vor putea mântui în munţi şi în dealuri şi în locuri pustii, cu multe rugăciuni şi plângeri nesuferite. Că Dumnezeu Cel Sfânt, văzându-i pe dânşii întru plângere nemângâiată şi întru credinţă curată, se va milostivi spre ei ca un Părinte iubitor de fii şi îi va păzi pe ei unde se vor ascunde. Că preapângăritul nu va înceta căutând pe Sfinţi şi pe pământ şi pe mare, socotind că va împărăţi de acum înainte pe pământ, şi pe toţi îi va supune. Şi va socoti ticălosul să stea împotrivă în ceasul acela înfricoşat când va veni Domnul din Ceruri, neştiind mişelul a sa neputinţă şi mândrie, pentru care a şi căzut. Cu toate acestea, va tulbura pământul şi va înfricoşa pe toate cu mincinoasele semne vrăjitoreşti; şi nu va fi în vremea aceea, când va veni balaurul, slăbire pe pământ, ci necaz mare, tulburare şi amestecare, morţi şi înfometaţi întru toate marginile pământului. Că Însuşi Domnul nostru, cu dumnezeiasca Sa gură a zis: “Că unele ca acestea nu s-au arătat din începutul zidirii” (Matei 24, 11).
Iar noi, păcătoşii, cu ce vom asemăna nevoia sa cea peste măsură de mare, încă şi netâlcuită, de vreme ce Dumnezeu aşa a numit-o pe dânsa? Însă să-şi pună fiecare mintea sa cu dinadinsul întru sfintele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului nostru, cum că pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire sfătuindu-ne pe noi şi zicând: ”Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră nici iarna, nici
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 3 / 9 —
sâmbăta” (Matei 24, 20). Şi iarăşi: “Privegheaţi totdeauna, adeseori rugându-vă ca să vă faceţi vrednici a scăpa de necaz şi a sta înaintea lui Dumnezeu, că vremea este aproape” (Luca 20, 36). Şi întru această răutate zacem toţi şi nu credem, dar să ne rugăm necontenit cu lacrimi şi cu rugăciuni, noaptea şi ziua, căzând la Dumnezeu, ca să ne mântuim noi, păcătoşii.
Dacă are cineva lacrimi şi umilinţă, să se roage Domnului, ca să ne izbăvim de necazul ce va fi pe pământ; ca să nu vadă nicidecum nici pe fiară, nici să audă înfricoşările ei, că vor fi pe alocuri foamete, cutremure şi morţi de multe feluri pe pământ. Viteaz suflet va avea cel care va putea să-şi ţină viaţa sa în mijlocul smintelilor. Că dacă puţin va slăbi omul în credinţă, lesne va fi înconjurat şi va fi robit de semnele balaurului celui rău şi viclean. Şi neiertat se va afla unul ca acesta la judecată, întrucât sieşi vânzător se va afla, ca unul ce a crezut de bunăvoie tiranului. De multe rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, iubiţilor, ca să se afle cineva dintre noi întărit întru ispite. Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei, cele ce se vor face, pentru că luptătoare fiind împotriva lui Dumnezeu, pe toţi va voi să-i piardă.
Luaţi aminte, fraţii mei iubitori de Hristos, ce a făcut israelitenilor în pustie când ieşeau din Egipt, cum i-a amăgit pe ei ticălosul şi preaspurcatul, ca să facă toţi acel păcat preacumplit, că a învăţat pe Valaam ca să dea lui Balac, împăratul madianiţilor, sfat rău, şi pe popor să-l amăgească spre curvie, ca deodată cu totul să-i piardă pe ei, după ce toţi vor curvi cu femeile, ca nişte dobitoace. Şi au pus femei cu ochi neruşinaţi şi mese pline de stropiri şi de jertfe înaintea porţilor, pe toţi trăgându-i spre moarte, ca acela care va vrea să curvească cu spurcatele acelea, mai înainte să aducă jertfa şi apoi să intre la dânsele. Că femeile nu luau plată de la popor, ci îi sileau pe toţi cei ce veneau la dânsele, să jertfească. Şi au pus înaintea boierilor pe fiicele boierilor; aşijderea şi bogaţilor, pe fiicele bogaţilor; iar pe cele mai multe dintre femei, de obşte, la tot poporul cel de jos, vrând pe toţi deodată să-i vâneze spre moarte, ca nici bogatul să nu se îngreţoşeze de cei săraci, nici boierii de fiica cea săracă a celui de jos (Numeri 25).
Văzut-ai lucrarea nedreptăţii şi vicleana meşteşugire, cum tuturor le-a săpat gropi spre moarte? Văzut-a cineva dintre voi, cândva, vreun lucru ca acesta fără de ruşine? Pe curvie a ţinut-o ca pe sabia cea cu două tăişuri, căci cu două morţi cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dânsele: şi ca să jertfească, şi să curvească. Căci în acest fel va face tiranul, ca toţi să poarte pecetea fiarei când va veni în vremea sa, la plinirea vremurilor; să amăgească cu semne pe toţi, şi apoi aşa să cumpere aceştia bucate şi tot felul de trebuinţe; şi să pună povăţuitori [cârmuitori] de popor, ca toţi să săvârşească porunca lui.
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 4 / 9 —
LUAŢI AMINTE, FRAŢII MEI, LA COVÂRŞIREA FIAREI ŞI MEŞTEŞUGIRILE VICLENIEI, CUM DE LA PÂNTECE ÎŞI ÎNCEPE LUCRAREA: CĂ DUPĂ CE SE VA STRÂMTORA CINEVA DE LIPSA DE BUCATE, SĂ FIE SILIT A PRIMI PECETEA ACELUIA, PĂGÂNESCUL CHIP, DAR NU PESTE TOATE MĂDULARELE TRUPULUI, CI PESTE MÂNA DREAPTĂ, AŞIJDEREA ŞI PE FRUNTE, CA SĂ NU AIBĂ STĂPÂNIRE OMUL A SE PECETLUI CU MÂNA DREAPTĂ CU SEMNUL SFINTEI CRUCI, IAR PE FRUNTE NICIDECUM A SE ÎNSEMNA CU SFÂNTUL NUME AL DOMNULUI, NICI CU PREASLĂVITA ŞI CINSTITA CRUCE A LUI HRISTOS ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU. CĂ ŞTIE TICĂLOSUL CĂ, DACĂ SE VA PECETLUI CINEVA CU CRUCEA DOMNULUI, SE RISIPEŞTE TOATĂ PUTEREA, LUI ŞI PENTRU ACEASTA PECETLUIEŞTE DREAPTA OMULUI, CĂ ACEASTA ESTE CEA CARE PECETLUIEŞTE TOATE MĂDULARELE NOASTRE. ASEMENEA ŞI FRUNTEA, CARE ESTE CA UN SFEŞNIC CE POARTĂ PE FAŢĂ FĂCLIA LUMINII, ADICĂ SEMNUL MÂNTUITORULUI NOSTRU.
Deci, fraţii mei, înfricoşată nevoinţă va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca până în ceasul morţii să nu se teamă, nici să stea în moleşire când va închipui balaurul puterea sa în locul Crucii Mântuitorului. Că în acest chip va face ca Numele Domnului şi Mântuitorului nostru nicidecum să nu se pomenească în vremurile acestuia. Şi aceasta o va face, fiindcă se teme şi se cutremură, neputinciosul, de Sfânta Putere a Mântuitorului nostru. Că de nu se va pecetlui cineva cu pecetea aceluia, nu se va robi de nălucirile lui şi nici Domnul nu Se va depărta de la unii ca aceştia, ci îi va lumina şi îi va trage către Sine.
Se cade să înţelegem noi, fraţilor, cu tot dinadinsul, că nălucirile vrăjmaşului sunt nemilostive şi fără de omenie. Iar Domnul nostru cu linişte va veni la noi, la toţi, ca să gonească de la noi meşteşugirile fiarei. Deci noi, ţinând neabătută credinţa lui Hristos, cu uşurinţă vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie şi se va depărta de la noi neputinciosul, neavând ce să ne facă.
Eu, preamicul, fraţilor, vă rog pe voi, iubitorilor de Hristos, să nu ne moleşim, ci mai vârtos să ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevoinţă este lângă uşi. Platoşa credinţei să o luăm toţi. Să scoatem cu dragoste din Izvorul cel dumnezeiesc nădejdile mântuirii sufletelor noastre - pe nezidita, zic, iubiţilor fraţi, Treimea cea de O fiinţă, Care este izvor ce izvorăşte viaţă. Dacă se va îngrădi cu acest fel de arme sufletul nostru, nu va fi călcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouă a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, nici să ne fie fuga iarna.
Deci, fiţi gata, ca nişte robi credincioşi, neprimind pe altul. Furul şi pierzătorul şi cel fără de omenie mai întâi va veni întru ale sale vremuri, ca să fure şi să junghie şi să piardă turma cea aleasă a lui Hristos, Adevăratul Păstor. Căci va lua asupra sa chipul Adevăratului Păstor, ca să înşele oile turmei. Însă cei ce vor cunoaşte arătat glasul cel sfânt al Adevăratului Păstor, îndată îl vor recunoaşte. Căci glasul pierzătorului nu se asea- mănă cu
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 5 / 9 —
cel al Adevăratului Păstor, fiindcă este rănitor [vătămător]. Glasul fiind plin de chipul furului, îndată se cunoaşte în ce fel este acesta.
Deci, să ne învăţăm, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pământ şarpele cel fără de ruşine, fiindcă Mântuitorul, vrând să mântuiască neamul omenesc, S-a născut din Fecioară şi prin chipul omului a amăgit pe vrăjmaşul cu Sfânta Putere a Dumnezeirii Lui. Şi blând şi smerit a fost pe pământ, ca pe noi să ne înalţe de la pământ la Cer. Căci cu încredinţare şi cu adevărat, Dumnezeu Cel Ce S-a zămislit, Acelaşi întrupându-Se, Acelaşi născându-Se din Sfânta Fecioară cu trupul nostru, a mântuit prin patima Crucii tot neamul omenesc, dând porunci. Şi iarăşi va să vină în ziua cea mai de pe urmă, să judece viii şi morţii şi să răsplătească tuturor după faptele lor, drepţilor şi necredincioşilor, ca un Drept Judecător. Aceasta cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din Cer Domnul cu slava Dumnezeirii, a socotit şi acesta să ia asupra sa chipul Venirii Lui şi să ne înşele pe noi.
Iar Domnul nostru va veni pe pământ pe nori luminoşi, ca un fulger înfricoşat (Matei 24, 27-28). Dar vrăjmaşul nu va veni aşa, că este viclean. Se va naşte, cu adevărat, dintr-o fecioară spurcată care va fi unealta lui. Şi nu el însuşi se va întrupa, ci cu acest fel de chip va veni preapângăritul, ca un fur, ca să înşele pe toţi: smerit, liniştit, urând cele nedrepte, dinspre idoli întorcându-se, evlavia mai cu seamă cinstindu-o, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, prea cu bună aşezare, blând către toţi, cinstind cu cuviinţă neamul iudeilor, fiindcă ei aşteaptă venirea aceluia. Şi, pe lângă toate aceste senme, va face arătări şi înfricoşări cu multă stăpânire. Se va făţărnici cu vicleşug, să placă tuturor, ca degrabă să fie iubit de către mulţi. Daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat.
Şi după ce multe noroade şi gloate vor vedea nişte fapte bune ca acestea şi puteri, toţi cu o socoteală se vor face şi cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: “Au, doară, se mai află vreun om bun şi drept ca acesta?” Şi, mai mult, poporul cel ucigaş al iudeilor îl va cinsti şi se va bucura de împărăţia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul şi templul evreiesc, va arăta lor că are purtare de grijă pentru dânşii.
Când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă popoarele i se vor face ajutătoare. Edom şi Moab, încă şi fiii lui Amon i se vor închina cu bucurie, ca unui adevărat împărat, şi ei se vor face cei dintâi apărători ai lui. Se va întări îndată împărăţia aceasta şi va bate cu mânie trei împăraţi mari. Apoi, se va înălţa inima lui şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punând înaintea celor din Sion veninul morţii. Tulburând lumea, va clinti marginile, va necăji toate, va pângări suflete. Căci nu se va mai arăta ca un cucernic, ci cu totul întru toate aspru, fără de omenie, iute, mânios, cumplit, nestatornic, înfricoşat, slut, urâcios,
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 6 / 9 —
greţos, sălbatic, pierzător, obraznic şi sârguindu-se - întru a sa nebunie - a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc.
Cu minciuni [înşelări] va înmulţi semne în mulţime. Şi stând înainte multe alte popoare şi lăudându-l pe el pentru năluciri, va striga cu glas mare, încât se va clinti şi locul întru care popoarele vor sta înaintea lui, şi le va grăi cu îndrăznire: “Cunoaşteţi toate popoarele puterea şi stăpânirea mea. Iată, înaintea voastră a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealaltă parte, ca acum să se mute de aici, de această parte de mare, prin cuvântul meu”. Şi va zice spurcatul: ”Ţie îţi poruncesc: Mută-te dincoace de mare!” Şi va alerga muntele în ochii privitorilor, însă nicidecum clătindu-se din temeliile Sa-le, căci cele ce Dumnezeu Cel Preaînalt dintru începutul zidirii le-a întărit şi le-a înălţat, asupra acestora preaspurcatul stăpânire nu are, ci va amăgi lumea cu năluciri vrăjitoreşti. Şi, iarăşi, altui munte ce va sta în adâncul mării celei mari, fiind ostrov foarte mare, îi va porunci să se ducă şi pe uscat să stea în ţărmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare mişcându-se. Iar balaurul îşi va întinde mâinile sale şi va aduna mulţime de târâtoare şi de păsări. Aşijderea va păşi pe deasupra adâncului şi ca pe uscat va umbla peste el şi le va năluci pe toate. Şi mulţi vor crede şi îl vor slăvi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iar ochii inimii celor ce vor avea pe Duinnezeu întru ei, se vor lumina şi cu de-amănuntul vor privi prin credinţă curată şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. După aceasta se va sui pe apa mării şi aşa va umbla pe apă ca pe uscat. Şi aşa, va năluci şi va înşela lumea şi mulţi vor crede lui şi îl vor slăvi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iar câţi vor avea frica lui Dumnezeu întru dânşii şi ochii inimii luminaţi, vor cunoaşte cu adevărat că nici muntele nu s-a mişcat din locul său, nici ostrovul nu S-a mutat din mare pe pământ.
Şi toate acestea întru numele său le va săvârşi Antihrist. Că nu va primi să numească pe curatul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci este luptător de Dumnezeu şi fiu al pierzării. Acestea aşa făcându-se şi popoarele închinându-Se lui şi ca pe un dumnezeu lăudându-l, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt din Ceruri, Îşi va întoarce faţa Sa dinspre el şi se vor face ciume cumplite, foamete necurmată, cutremure neîncetate, lipsuri şi strâmtorare pretutindeni, necaz mare, morţi necontenite, temere înfricoşată şi tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, râurile vor seca, iarba nu va mai odrăsli, verdeaţa nu va mai răsări, copacii din rădăcină Se vor usca şi nu vor mai rodi, peştii mării şi chiţii dintr-însa vor muri.
Şi, aşa, marea va trimite putoare pierzătoare şi sunet înfricoşat, încât vor slăbi şi vor muri oamenii de frică. Atunci va plânge cumplit tot sufletul şi va suspina; atunci toţi vor vedea necaz nemângâiat cuprinzându-i pe dânşii noaptea şi ziua, şi nicăieri nu vor afla să se sature de bucate, căci cârmuitori aspri de popoare se vor pune în tot locul. Şi dacă cineva
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 7 / 9 —
va aduce cu sine pecetea tiranului pe frunte sau pe mâna dreaptă, va cumpăra puţine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sânul maicii lor, va muri şi maica deasupra pruncului ei şi vor muri tatăl împreună cu femeia şi cu fiii în uliţe şi nu va fi cine să-i îngroape şi să-i strângă în morminte. Din mortăciunile cele multe ce vor fi aruncate în uliţe, se va face rea putoare pretutindeni, care va necăji pe toţi cei vii. Dimineaţa toţi vor zice cu durere şi cu suspinuri: “Când se va face seară, să dobândim odihnă?” Venind seara, iarăşi cu lacrimi prea amare vor grăi întru dânşii: “Oare când se va lumina, ca să scăpăm de necazul ce ne stă asupră?” Şi nu va fi unde să fugă sau să se ascundă, că se vor tulbura toate, marea şi uscatul. Pentru aceasta ne-a zis nouă Domnul: “Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).
În mare şi pe pământ vor fi rea putoare, foamete, cutremure; în mare - tulburare, pe pământ - tulburare; înfricoşări în mare, înfricoşări pe pământ. Aurul mult şi argintul şi hainele cele de mătase la nimic nu vor folosi cuiva întru necazul acela, ci toţi îi vor ferici pe morţii cei îngropaţi mai înainte de a veni necazul acela mare pe pământ. Că atunci va fi aruncat şi aurul şi argintul în uliţe şi nu va fi nimeni cine să-l ia, fiindcă vor fi urâte toate. Ci toţi se vor sârgui a fugi şi a se ascunde şi nicăieri nu va fi cu putinţă să se ascundă de necaz. Însă împreună cu foamea şi cu necazul şi cu frica se vor afla fiare şi târâtoare mâncătoare de trupuri, muşcându-i.
Dinlăuntru frică şi dinafară cutremur. Şi noaptea, şi ziua pe uliţe vor fi mortăciuni, în uliţe putoare, în case, putoare; în uliţe, foame şi sete - în case, foame şi sete; în uliţe, glas de plângere - în case, glas de plângere; în uliţe, gâlcevi - în case, gâlcevi; în uliţe, amar – în case, amar. Unul pe altul cu plângere îl va întâmpina: tatăl pe fiu şi fiul pe tată; mama pe fiică şi fiica pe mamă; prieteni pe prieteni în uliţe îmbrăţişându-se, vor leşina; şi fraţi cu fraţi îmbrăţişându-se, vor muri. Se va veşteji şi frumuseţea feţei a tot trupul şi se vor face feţele lor ca de mort. Va fi greţoasă şi urâtă chiar şi frumuseţea femeilor. Se va veşteji tot trupul şi pofta oamenilor.
Şi toţi cei ce s-au plecat cumplitei fiare şi au luat pecetea aceea, adică păgânescul chip al spurcăciunii, alergând către dânsul, vor zice lui cu durere: “Dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame, cumplit strâmtorându-ne, şi goneşte de la noi fiarele cele înveninate”. Şi, neavând, ticălosul va răspunde cu multă asprime, zicând: “De unde să vă dau eu vouă, o, oamenilor, să mâncaţi şi să beţi? Cerul nu voieşte să dea pământului ploaie şi pământul iarăşi, nicidecum nu a dat seminţe sau roade”.
Auzind acestea, popoarele vor plânge şi se vor tângui, neavând mângâiere din pricina necazului, ci necaz peste necaz le va fi lor în chip nemângâiat, căci de bunăvoie au crezut tiranului. Că acela, ticălosul, nu va putea nici luişi să-şi ajute; deci cum pe dânşii îi va milui?
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 8 / 9 —
În acele zile va fi nevoie [caznă] mare din necazul cel mult al balaurului, şi din frică, şi din cutremur, şi din vuietul mării, şi din foame, şi din sete, şi din muşcările fiarelor. Şi toţi cei ce vor lua pecetea lui Antihrist şi se vor închina lui ca Dumnezeului Celui Bun, nu vor avea nici o parte întru Împărăţia lui Hristos, ci împreună cu balaurul se vor arde în gheenă.
Fericit va fi acela ce se va arăta preasfânt şi preacredincios şi va avea inima lui fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frică va lepăda toate întrebările lui, defăimându-i şi muncile, şi nălucirile. Iar mai înainte de a se face acestea, Domnul - ca un Milostiv - va trimite pe Ilie Tezviteanul şi pe Enoh (Apocalipsa 13, 3-4), spre a se face cunoscută Dreapta Credinţă neamului omenesc şi a se propovădui tuturor cu îndrăznire cunoştinţa de Dumnezeu, ca nu de frică să creadă tiranului. Aceşti Prooroci vor striga şi vor zice: “Înşelător este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum sau să îl asculte pe luptătorul de Dumnezeu. Nimeni din voi să nu se înfricoşeze; că se va surpa acesta degrabă. Iată, Domnul Cel Sfânt vine din Cer să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui”.
Însă puţini vor fi atunci cei ce vor voi să asculte şi să creadă propovăduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul, ca să Îşi arate negrăita Sa iubire de oameni, că niciodată El nu voieşte moartea păcătosului, ci voieşte ca toţi să se mântuiască. Că nici în vremea aceea nu va lăsa neamul omenesc fără de propovăduire, ca toţi să fie fără de răspuns la Judecată.
Deci, mulţi din Sfinţi, câţi se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor vărsa râuri de lacrimi cu suspinuri către Dumnezeul Cel Sfânt, ca să se izbăvească de balaurul, şi cu mare sârguinţă vor fugi în pustietăţi şi în munţi, şi în peşteri cu frică se vor ascunde. Şi vor presăra pământ şi ţărână pe capetele lor, rugându-se ziua şi noaptea cu multă smerenie. Şi li se va dărui lor aceasta de la Dumnezeul Cel Sfânt şi îi va povăţui pe dânşii în locuri hotărâte şi se vor mântui, fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui Antihrist. Că celor ce au cunoştinţă, cu lesnire le va fi cunoscut venirea acestuia, iar celor ce-şi au mintea pururea întru lucruri ltuneşti şi iubesc cele pământeşti, nu le va fi lesne arătată aceasta. Că cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumeşti, măcar de ar şi auzi, nu crede şi urăşte cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfinţii primesc putere de a scăpa, că toată învăluirea şi grija vieţii acesteia au lepădat-o.
Atunci va plânge tot pământul. Marea şi aerul vor plânge, împreună şi dobitoacele cele sălbatice cu păsările cerului. Vor plânge munţii, şi dealurile, şi lemnele câmpului. Vor plânge încă şi luminătorii cerului cu stelele, pentru neamul omenesc, că toţi s-au abătut de la Dumnezeul Cel Sfânt, Ziditorul tuturor, şi au crezut înşelătorului, primind chipul spurcatului şi de Dumnezeu luptătorului, în locul făcătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului. Va plânge pământul şi marea, că de năprasnă cu totul va înceta glasul Psalmului şi al
— A doua venire a Domnului,
sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist —
— 9 / 9 —
rugăciunii din gura omului. Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu se va mai sluji Sfinţirea şi Prinosul.
Iar după ce se vor împlini trei vremi [ani] şi jumătate ale stăpânirii spurcatului şi ale faptelor lui şi după ce se vor împlini toate smintelile a tot pământul - după cum zice gura Domnului - , atunci va veni Mântuitorul nostru, ca un fulger strălucind din Cer, Cel Sfânt şi Preacurat şi Înfricoşat şi Preaslăvit, Dumnezeul nostru şi Împăratul şi Mirele Cel fără de moarte, pe nori cu slavă neasemănată, alergând înaintea slavei Lui rânduielile Îngerilor, ale Arhanghelilor, toţi fiind văpăi de foc şi râu plin de foc, cu înfricoşat vuiet. Heruvimii având ochii în jos şi Serafimii zburând şi feţele şi picioarele ascunzându-şi întru aripile lor cele de foc, strigând cu cutremur şi zicând unul către altul: “Întreit Sfânt, întreit Sfânt, întreit Sfânt Domnul!” şi glas de trâmbiţă, grăind cu frică: “Sculaţi-vă, cei ce dormiţi! Iată a venit Mirele!” Atunci Se vor deschide mormintele şi va auzi ţărâna putrezită acea mare şi înfricoşată Venire a Mântuitorului şi, ca într-o clipeală de ochi, se vor scula toate seminţiile şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui şi milioane de milioane, şi mii de mii de Îngeri şi de Arhangheli, şi nenumărate oşti se vor bucura cu bucurie mare.
Atunci Sfinţii şi Drepţii, şi toţi care nu vor fi luat pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura. Şi se va aduce tiranul legat de Îngeri împreună cu toţi dracii înaintea Divanului şi asemenea, cei ce au luat pecetea lui şi toţi păgânii şi păcătoşii se vor aduce legaţi.
Şi Împăratul va da asupra lor hotărârea cea amarnică a osândirii celei veşnice în focul cel nestins. Şi toţi cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, şi toţi cei din peşteri se vor bucura împreună cu Mirele cu bucurie negrăită, în cămara cea veşnică şi cerească, împreună cu toţi Sfinţii, întru netrecuţii veci ai vecilor.
Amin.

(cu nesimțire îmi adaug blog-ul aici, Pustnicul Digital, poate se folosește cineva)

DREAPTA CREDINŢĂ

                                                     DREAPTA CREDINŢĂ

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie. Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox. Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava. Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta. Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei. Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.


Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!
Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

---

Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt "grădina Raiului" dată nouă de Dumnezeu să "lucrăm în ea şi să o păzim" (Facere 2,15) cu sfinţenie.Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta - adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.Protestanţii zic "Sola Fide", mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică "Sola Fide", ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau "Sola Graţia", care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale... şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: "N-o lua lată, că rămâne negrăpată!"Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: "Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească". Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.Părintele Cleopa

FERITI-VA DE VICLEANA PECETLUIRE 1

FERITI-VA DE VICLEANA PECETLUIRE

Culegere de scrieri întocmită de către Ieroschim. Dorotei Melinte

2
Edited by Father Dorotei Melinte
© Spoudon Publishing
Thessalonika - Greece
2004
Printed in Romania
A5/40 pg /5000 ex.
Coperta I
Icoană reprezentînd înmulţurea celor
cinci pîini şi doi peşti de către
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, spre
încredinţarea şi întărirea ortodocşilor
creştini privitor la purtarea de grijă a
lui Dumnezeu faţă de Trupul Bisericii
celei vii.
www.mirem.ro
3
CUPRINS
X Cuvânt spre lăuntrică întărire.
Ieroschimonahul Dorotei Melinte
X Despre vedenii, duhuri şi minuni.
Sfîntul Ignatie Briancianinov
X Ortodoxia şi religia viitorului
Cuviosul Serafim Rose
X Cuvânt la sfârşitul lumii.
Sfîntul Efrem Sirul
X Despre pecetluire.
Cuviosul Paisie Aghioritul
X Legalizarea crucii monahale -
legitimaţii pentru rai.
Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul
X Proorociri despre sfârşit.
Avva Pamvo
X Într-adevăr, ne temem!
Ieromonahul Hristodul Aghioritul
X Despre înmulţirea fărădelegii.
Sfîntul Nil Athonitul
4
5
CUVÂNT SPRE LAUNTRICA INTARIRE

Ieroschimonahul Dorotei Melinte

În Patericul egiptean, scrie că Sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit
despre neamul cel de pe urmă. „A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Şi,
răspunzînd, unul dintre dînşii, Marele Avvă Ishirion a zis: Noi am
lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi, întrebînd, a zis: Cei de după
noi ce vor face oare? Şi a zis: Vor face numai pe jumătate din cît am
lucrat noi. Dar cei de după dînşii ce vor face? Şi a zis: Neamul acela nu
va putea face nimic, ci le va veni ispită, şi cei care se vor afla încercaţi
în vremea aceea vor fi mai mari decît noi şi decît părinţii noştri se vor
afla. Ce ispită înfricoşătoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că
nu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decît pustnicii cei mai
minunaţi?”
Noi, ca urmaşi ai lui Adam cel căzut suntem puşi să alegem din nou,
de data aceasta ca ultima şansă de mîntuire şi totodată ca ultima ispită:
robie sau luptă? În vremea Antihristului locul idolilor va fi luat de
stăpînire, care va cere supunere, îngăduinţă, toleranţă în schimbul unui
trai tihnit şi fără griji, iar cei ce vor respecta legile societăţii civile,
6
chiar dacă aparent nu vor aduce vreo atingere Ortodoxiei, vor fi
consideraţi părtaşi acestei stăpîniri. Tuturor li se vor acorda drepturi
egale, toate sectele şi "bisericuţele" în ecumenism vor avea deplina
libertate, dar dreptul la slujire vor avea doar cultele ce vor respecta
"noua ordine şi disciplină" a statului. Adevăraţii credincioşi din
împărăţia Antihristului vor vieţui în singurătate, departe de lume.
Martirii cei de pe urmă vor fi acuzaţi de răzvrătire împotriva umanităţii
de către orînduirea "democratică" de atunci.
Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit mai grozav acum, - scrie
Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (1913 – 1960) - cu apropierea venirii lui
Antihrist, încît ameninţă să-i piardă şi pe cei aleşi. Şi nu-i atît de
primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei,
de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care
nu pot uşor să vatăme pe Creştini. Pericolul vine de la fraţii cei
mincinoşi, care sînt duşmani ascunşi, cu atît mai primejdioşi, cu cît
cred că sînt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată
şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpînitorului acestei lumi.
Predica lor e ca o hrană care a început să se strice şi, în loc să
hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă. Ei aduc tulburare în
rîndurile Creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe
urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi:
„Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela” (Matei 24:5).
Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi prea-dulcea Ortodoxie, de
dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi
ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi
simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor! Cît e de uşor să fie atraşi de
ideile lor cele ,,filosofice” şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adînc
în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru
Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om”.
„Cursele, amăgirile şi viclenele meşteşugiri ale vrăjmaşului trebuie
băgate de seamă cu luare aminte spre toate părţile”, spune Preacuviosul
Macarie cel Mare, „căci precum Duhul Sfânt prin Pavel tuturor toate sa
făcut, ca pe toţi să îi dobândească (I Corinteni 9,22), aşa şi duhul cel
viclean se străduieşte prin răutate să fie tuturor toate, ca pe toţi să îi
7
tragă la pierzare”1. Şi Apostolul Petru (II Petru 2,1-4) continuă profetic:
"Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi
învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi,
tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor
grabnică pieire;
Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor,
calea adevărului va fi hulită; Şi din poftă de avere şi cu cuvinte
amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită,
nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu n-a
cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile
întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată."
Toate cuvintele Sfinţilor Părinţi cuprinse aici vor scoate la iveală
înşelarea folosită de draci prin folosirea de cele bune în rele pricini,
răstălmăcirea poruncilor şi schimbarea timpurilor rânduite, punerea
înţelegerii omeneşti mai presus de înţelepciunea dumnezeiască. Cu alte
cuvinte, conştiinţa noastră va fi pervertită în momentul păcatului şi
transformată în cunoaştere.
De multe ori înşeală răutatea, prefăcîndu-se în chipul faptei bune.
După cum a spus şi Sfîntul Dorotei: „Nici o răutate şi nici unul dintre
eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se
preface în chipul faptei bune. După cum şi Sfîntul Apostol zice că
însuşi diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numeşte Sfîntul
Vasile cel Mare pe ereticii care strică învăţăturile Domnului şi
amestecîndu-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservaţi,
să facă vătămare".2
Purcedem aşadar la grăirea despre vremurile ce ne şad dinainte,
rugându-i pe sfinţii înainte-văzători să ne împărtăşească şi nouă din ale
lor descoperiri dumnezeieşti de care s-au învrednicit încă de aici, de pe
pământ.
Oare de ce li s-au dat sfinţilor a grăi despre aceste lucruri? Pentru a
înfricoşa sau pentru a îndrepta? Pentru suflet amândouă sunt ziditoare,
de vreme ce dragostea lui Dumnezeu cheamă la viaţa întru Împărăţie
deopotrivă pe cei ce se tem de iad ca şi pe cei ce iubesc raiul. Dar
1 Cuvântul 7, cap. 7.
2 Sfîntul Chiril Patriarhul Ierusalimului, Catehismul, pg. 121.
8
lumea nu mai vrea să audă de moarte, de calamităţi şi războaie, lumea
vrea să fie "bine”, să fie "pace”. Şi nu le vor avea fără întoarcerea lor
la Hristos Împăratul păcii şi Dătătorul a tot binele. Ceea ce lumea
cheamă astăzi pace, iubire, libertate, sunt de fapt vorbele golite de Duh
cu care a fost îndobitocită, palavre şi măşti ce spoiesc întunericul cel
dinlăuntru şi dinafara omului apostat. Omenirea s-a săturat de jugul lui
Hristos, şi a ales despoţi s-o muncească la ridicarea de palate şi să-i
apere în lupte. "Vor numi răul bine şi binele rău, îşi vor alege
învăţători după patimile lor”. Lumii i s-a făcut lehamite de Cruce, şi
vrea acum “reînnoirea vieţii”. Şi Satan a dat din belşug fiecărui timp
reînnoirea sa, “emancipând" trecutul “secol al luminilor”, prin abolirea
credinţei şi declararea morţii lui Dumnezeu. Iar pentru noul veac ne
pregăteşte o nouă împărăţie.
Atunci când Satan a căzut din ceruri, a jurat război lui Dumnezeu
prin prigonirea făpturilor Sale. Vrăjmaşul a râvnit să-şi facă aici pe
pământ o împărăţie de robi ce să-i aducă slavă, un regat ce să-l arunce
cu putere în iad. Şi pentru a împlini acestea, aşa lucrează de perfid
şarpele, că aduce răul la închipuirea binelui şi păcatul la înfăţişarea
virtuţii. Vrăjmaşul neputând crea, imită, face lucrurile să pară ceea ce
nu sunt. La începuturi a voit a ridica din Babilon o biserică, dar mai pe
urmă când vremurile trebuiau pregătite pentru venirea Fiului
Întunericului, diavolul se osteneşte a face din Biserică un babilon.
"Mai înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă" - spune
Sfîntul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "acum însă este plină
Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi
neadevărul le încîntă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile?
Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului?
Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile
cele drepte, este ales răul mai mult decît binele." Aceasta este deci
lepădarea de credinţă după evanghelicele cuvinte: Oricine va mărturisi
pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea
Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu,
Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; nam
venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl
9
său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului
(vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât
pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai
mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi
nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl
va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă
primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine
primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume
de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în
nume de drept răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia
dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic,
adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. (Matei 10,32-42)
Sfîntul Ioan Maximovici (1896-1966) vorbind despre veacul nostru
spune: "El [Antihristul] va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va
îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu
condiţia recunoaşterii lui ca fiinţă supremă şi ca lumea să i se închine.
Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va
bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o
apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar
ca justificare vor arăta spre starea strălucită a Bisericii.
Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor.
Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate săşi
motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această
stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a
dulceţii compromisului şi a păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor
totul, numai ca ei „căzînd în faţa lui, să i se închine”.
Adevărul din Cartea Apocalipsei este că venirea Domnului Iisus
Hristos la sfârşitul lumii va bucura turma cea mică şi va înfricoşa pe
necredincioşi. Această venire a fost vestită prin gurile prooroceşti, dar
tot de atâtea ori ignorată de cei a căror viaţă era departe de vieţuirea
întru Hristos, de cei care speră să mai aibă timp pentru a se desfăta de
bogăţiile acestei lumi, agonisite cu preţ de suflet. Cum altfel ar putea
creştinii ortodocşi care alcătuiesc Trupul Bisericii, să nu dorească
revederea cea în chip desăvârşit a Aceluia cu care s-au cuminecat în tot
10
răstimpul vieţii? Cum ar putea sufletele ocărâte şi prigonite de lumea
aceasta, să nu-şi dorească cununia cu Mirele cel Ceresc?
Fără-ndoială, pentru ca cele de mai sus să se împlinească, trebuie ca
social, politic, economic lumea să fie adusă în stadiul “zero”, adică
infrastructura mondială fie de aşa natură încât totul să poată fi condus
de pe un singur tron. Aceasta înseamnă desfiinţarea graniţelor,
adormirea conştiinţei de neam şi ţară, amestecarea tradiţiilor,
uniformizarea financiară, şi unirea religioasă. O unitate în diversitate,
un sistem de integrare a tuturor în toate despre care Cartea Apocalipsei
spune: "Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi
pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe
mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată
cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele
fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are
pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi
numărul ei este şase sute şaizeci şi şase." Când va fi un singur stat, o
singură monedă şi o singură credinţă, atunci va veni Antihristul.
11
DESPRE VEDENII DUHURI SI MINUNI
Sfîntul Ignatie Briancianinov
Căderea este ascunsă în toate chipurile biruinţei; dorinţa de a plăcea
oamenilor, făţărnicia, slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile
virtuţii. Amăgirea, întunecata înşelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc.
Dragostea sufletească, adesea pătimaşă, se ascunde sub chipul iubirii
sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se dă drept desfătare
duhovnicească. Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte prin toate
mijloacele să-l ţină pe om închis în firea căzută: şi aceasta este de ajuns,
fără să fie nevoie de păcate grosolane, pentru a-1 face pe om străin de
Dumnezeu. Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplină izbândă,
precum pe bună dreptate socoteşte vânătorul, de trufaşa părere de sine a
creştinului care se mulţumeşte cu virtuţile firii căzute şi se dă pe mâna
amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos.
Ce este cugetarea trupească? Este un fel de a gândi cu privire la
Dumnezeu şi la tot ce este duhovnicesc luat de om din starea lui de
cădere, iar nu din Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşirea vrăjmăşiei faţă de
Dumnezeu şi a împotrivirii faţă de Dumnezeu, însuşire de care este
molipsită şi prea plină cugetarea trupească, se vădeşte cu deosebită
limpezime din cererea către Dumnezeu-Omul de a face minuni după
socotinţa înţelegerii (raţiunii) cu nume mincinos, cerere însoţită de
12
neluare-aminte la minunile, de lepădare şi osândire a minunilor pe care
le-a săvârşit Dumnezeu-Omul potrivit bunătăţii Sale cele negrăite. El
le-a săvârşit fiind puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu
(I Corinteni I, 24).
Înfricoşătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoaşteri
de Dumnezeu: ea primeşte lucrurile diavolului drept lucruri ale lui
Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când
creştinismul, cunoaşterea duhovnicească şi dreapta socotinţă se vor
împuţina cum nu se poate mai mult între oameni, se vor scula hristoşi
mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să
amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei XXIV, 24). Mai
ales Antihrist însuşi va izvorî minuni cu îmbelşugare, uimind şi
satisfăcând prin ele cugetarea trupească şi neştiinţa: el le va da semnul
din cer pe care acestea îl aşteaptă şi de care însetează. Venirea lui,
grăieşte Sfântul Apostol Pavel, se va săvârşi prin lucrarea satanei,
însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii şi
întru toată amăgirea nedreptăţii întru cei pieritori: pentru că dragostea
adevărului n-au primit, ca să se mântuiască (II Tesaloniceni II, 6, 10).
Neştiinţa şi cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuşi
de puţin să chibzuiască: le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii
duhului propriu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti şi
mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui
Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuinţă3.
Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, raţional,
nici un înţeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt
preapline de minciună, că sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă,
fără noimă, care se străduieşte să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o
stare de nedumerire şi uitare de sine, să-i amăgească, să-i înşele, să-i
atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deşarte, prosteşti.
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără
împotrivire şi cu entuziasm de către cei apostaziaţi de la creştinism, de
către vrăjmaşii adevărului, vrăjmaşii lui Dumnezeu: aceştia s-au
pregătit pe sine pentru primirea pe faţă, cu lucrul, a trimisului şi uneltei
3 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
13
satanei, a învăţăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat
dinainte în împărtăşire după duh cu satana. Este vrednic de adâncă
luare-aminte şi tânguire faptul că minunile şi lucrările lui Antihrist vor
pune în încurcătură pe înşişi aleşii lui Dumnezeu. Pricina puternicei
înrâuriri a lui Antihrist asupra oamenilor va sta în viclenia şi făţărnicia
lui satanică, prin care va ascunde cu iscusinţă cea mai cumplită răutate,
în neînfrânata şi neruşinata lui obrăznicie, în prea îmbelşugata
împreună-lucrare cu el a duhurilor căzute; în fine, în putinţa de a face
minuni, deşi mincinoase, însă uluitoare. Închipuirea omenească este
neputincioasă a-i zugrăvi un răufăcător cum va fi Antihrist; nu este
propriu inimii omeneşti, fie ea şi stricată (pervertită), să creadă că răul
poate atinge acea treaptă pe care o va atinge în Antihrist. E1 va trâmbiţa
despre sine precum au trâmbiţat înainte-mergătorii şi icoanele sale, se
va numi pe sine propovăduitor şi restaurator al adevăratei cunoaşteri de
Dumnezeu: cei care nu înţeleg creştinismul vor vedea în el
reprezentantul şi apărătorul religiei, se vor uni cu el. E1 va trâmbiţa
despre sine că este şi se va numi pe sine Mesia cel făgăduit: ieşind întru
întâmpinarea lui, fiii cugetării trupeşti vor striga osanale; văzându-i
slava, puterea, capacităţile geniale, dezvoltarea cât se poate de
cuprinzătoare după stihiile lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor face
ajutoare ale lui4. Antihrist se va arăta blând, milostiv, plin de dragoste,
împlinitor a toată virtutea: îl vor socoti astfel şi i se vor închina pe
temeiul preaînaltei sale virtuţi cei ce socot că dreptatea omului este
dreptatea căzută şi nu s-au lepădat de aceasta pentru Evanghelie5.
Antihrist va îmbia omenirea cu realizarea celei mai înalte bunăstări şi
prosperităţi pământeşti, va îmbia cu cinstire, bogăţie, măreţie, înlesniri
(comodităţi) şi plăceri trupeşti: căutătorii de cele pământeşti îl vor primi
pe Antihrist, îl vor numi stăpân al lor6. Antihrist va înfăţişa omenirii,
asemenea meşteşugitelor reprezentaţii de teatru, o privelişte de minuni
cu neputinţă de explicat de către ştiinţa vremii; el va înfricoşa prin
caracterul înspăimântător şi neobişnuit al minunilor sale, va satisface
prin ele curiozitatea nechibzuită şi neştiinţa grosolană, va satisface
4 Idem.
5 Preacuviosul Macarie cel Mare, Omilia XXXI, cap. 4
6 Tâlcuirea Sfântului Teofilact al Orhidei la Evanghelia după Ioan – V, 43
14
slava deşartă, va satisface superstiţia, va descumpăni ştiinţa omenească:
toţi oamenii ce se călăuzesc după lumina firii lor căzute, ce s-au
înstrăinat de călăuzirea după lumina lui Dumnezeu, vor fi atraşi sub
stăpânirea amăgitorului (Apocalipsa XIII, 8). Semnele lui Antihrist se
vor arăta cu precădere în văzduh7: acolo domneşte cu precădere satana
(Efeseni II, 2; VI, 12). Semnele vor lucra mai ales asupra văzului,
vrăjindu-1 şi înşelându-l8. Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu,
văzând duhovniceşte, întru descoperire, întâmplările care trebuie să
premeargă sfârşitului lumii, spune că Antihrist va săvârşi lucruri mari,
ca şi foc să facă se pogoare din cer pe pământ înaintea oamenilor
(Apocalipsa XIII, 13). Acest semn este arătat de Scriptură ca cel mai
înalt dintre semnele lui Antihrist, şi locul acestui semn va fi văzduhul:
el va alcătui o privelişte minunată şi înfricoşătoare. Semnele lui
Antihrist vor completa lucrările purtării lui viclean meşteşugite: ele vor
vâna spre urmarea lui pe cei mai mulţi dintre oameni. Potrivnicii lui
Antihrist vor fi socotiţi făcători de tulburare, vrăjmaşi ai binelui obştesc
şi ai rânduielii sociale, vor fi supuşi prigoanei pe faţă şi într-ascuns, vor
fi supuşi la cazne şi pedepse. Duhurile viclene, răspândite prin lume,
vor stârni în oameni o părere de obşte cât se poate de înaltă despre
Antihrist, un entuziasm general, o atracţie de nebiruit către el9. în multe
trăsături a zugrăvit scriptura greutatea celei din urmă prigoane asupra
creştinismului şi încrâncenarea prigonitorului. Drept trăsătură
hotărâtoare şi definitorie slujeşte numele care este dat de către Scriptură
acestui om cumplit: el este numit fiară (Apocalipsa XIII, 1), aşa cum
îngerul căzut este numit şarpe (Facere III, 1; Apocalipsa XII, 3). Amândouă
numirile zugrăvesc fără greş caracterul ambilor vrăjmaşi ai lui
Dumnezeu. Unul lucrează în chip mai ascuns, celălalt mai pe faţă; şi
fiara aceasta are asemănare cu toate fiarele (Apocalipsa XIII, 2 – şi
fiara pe care am văzut-o era asemenea pardosului, şi picioarele ei ca şi
7 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
8„A căuta spre cer (nevoitorul rugăciunii) foarte rar se cuvine, de frica duhurilor
viclene, care sunt în văzduh, drept care se şi numesc duhuri ale văzduhului, care
pricinuiesc multe şi felurite înşelări în văzduh”. Simeon Noul Teolog. Dobrotoliubie,
tom 1. Despre cel de-al treilea fel al luării-aminte.
9 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
15
ale ursului, şi gura ei ca gura leului). Pentru sfinţii lui Dumnezeu va
veni o încercare cumplită: viclenia, făţărnicia, minunile prigonitorului
se vor sili să-i amăgească şi să-i înşele; prigoanele şi strâmtorările
rafinate, calculate şi disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea
nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situaţie cât se poate de
grea; micul lor număr va părea nimicnic în faţa întregii omeniri, şi pe
seama părerii lor se va pune o deosebită neputinţă; dispreţul obştesc,
ura obştească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta
lor. Numai printr-o osebită împreună-lucrare a harului Dumnezeiesc,
sub călăuzirea lui, aleşii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi
vrăjmaşului lui Dumnezeu, vor putea mărturisi înaintea lui şi a tuturor
oamenilor pe Domnul Iisus.
Minunile lui Hristos au fost palpabile; ele au fost învederate şi
pentru cei mai simpli oameni; nimic în ele nu era enigmatic; oricine
putea să le cerceteze lesne; pentru îndoiala şi nedumerirea: „Minune a
fost asta, sau doar părere de minune ?” nu era loc. Morţii înviau, bolile
cu neputinţă de vindecat prin mijloace omeneşti se tămăduiau, leproşii
se curăţeau, cei orbi din naştere dobândeau vedere, muţii începeau să
vorbească; hrana se înmulţea într-o clipită pentru cei ce aveau trebuinţă
de ea; valurile mării şi vânturile se linişteau în faţa unui cuvânt de
poruncă, şi erau izbăviţi de moarte cei pe care furtuna îi ameninţa cu
moartea; mrejele pescarilor celor ce se osteniseră în zadar vreme
îndelungată cu prinsul peştilor se umpleau dintr-o dată de peşti, care
ascultau de glasul cel întru tăcere al Domnului lor. Minunile
Dumnezeu-Omului aveau o mulţime de martori, dintre care cea mai
mare parte fie că Îi erau vrăjmaşi, fie nu Îl băgau în seamă, fie căutau
de la El doar ajutor trupesc. Minunile erau de netăgăduit. Nici cei mai
înrăiţi vrăjmaşi ai Domnului nu le tăgăduiau, ci doar se străduiau să le
nimicească prin răstălmăcirile lor cele hulitoare şi prin toate celelalte
mijloace insuflate de viclenia şi răutatea lor (Matei X11, 24; Ioan IX,
24). În minunile Domnului nu era nici un pic de deşertăciune, nici un
pic de teatralitate; nici o minune nu a fost făcută de ochii lumii; toate
minunile erau acoperite cu acoperământul smereniei Dumnezeieşti. Ele
alcătuiesc un şir de binefaceri faţă de omenirea suferindă. Totodată, ele
au vădit în chip cu totul îndestulător stăpânirea Făcătorului asupra făp16
turii materiale şi asupra duhurilor zidite, au arătat şi dovedit vrednicia
lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa omenitatea, Care S-a arătat om
între oameni.
Semnele de la Dumnezeu au fost date spre a împreună lucra cu
cuvântul lui Dumnezeu. Semnele mărturiseau despre puterea şi
însemnătatea cuvântului (Luca IV, 36). Lucrătorul esenţial era
cuvântul. Nu e nevoie de semne acolo unde e primit cuvântul, fiindcă
acolo este înţeleasă valoarea cuvântului. Semnele sunt un pogorământ
faţă de neputinţa omenească.
Dumnezeu-Omul i-a fericit pe cei ce nu au văzut semne şi au crezut
(Ioan XX, 29). E1 şi-a arătat compătimirea faţă de cei care,
nemulţumindu-se cu cuvântul, aveau nevoie de minuni. De nu veţi
vedea semne şi minuni, nu veţi crede (Ioan IV, 48), i-a spus el
fruntaşului din Capernaum. Întocmai! Vrednici de compătimire sunt cei
ce părăsesc cuvântul, căutând încredinţare de la minuni. Această
căutare a lor dă în vileag o deosebită precumpănire a cugetării trupeşti,
o neştiinţă grosolană, o vieţuire adusă jertfă stricăciunii şi păcatului,
lipsa îndeletnicirii cu deprinderea legii lui Dumnezeu şi cu virtuţile cele
iubite de Dumnezeu, lipsa din suflet a capacităţii de împreună-simţire
cu Sfântul Duh, de simţire a prezenţei şi a lucrării Lui în cuvânt.
Semnele erau îndeobşte menite convingerii şi aducerii la credinţă a
oamenilor robişi simţurilor, prinşi de grijile lumii. Cei cufundaţi în
grijile lumeşti, ţintuiţi pururea cu sufletul de pământ şi de lucrurile
acestuia, au o capacitate mică de a preţui valoarea cuvântului.
Antihrist va veni la vremea sa, la vremea rânduită lui. Înaintea
venirii lui va merge lepădarea majorităţii oamenilor de credinţa
creştină. Prin lepădarea de Hristos, omenirea se va pregăti pentru
primirea lui Antihrist, îl va primi în duhul său. În însăşi întocmirea
duhului omenesc va apărea cererea, chemarea lui Antihrist, împreunăsimţirea
cu el, aşa cum în starea de boală grea apare setea de o băutură
ucigătoare. Poftirea va fi rostită! Va răsuna glasul chemător în
societatea omenească, care va arăta stăruitor că are trebuinţă de un
geniu al geniilor, care să ridice dezvoltarea şi propăşirea materială pe
cea mai înaltă treaptă, care să încetăţenească pe pământ o asemenea
bunăstare încât raiul şi cerul să devină de prisos pentru om. Antihrist va
17
fi urmarea logică, îndreptăţită şi firească a orientării morale şi
duhovniceşti a oamenilor.
Aplecarea spre trufie rămâne, precum bagă de seamă Preacuviosul
Macarie cel Mare, chiar şi în sufletele cele mai curăţite10. Tocmai
această aplecare slujeşte drept temei al pervertirii şi abaterii de la calea
dreaptă. Din pricina ei, darul tămăduirii şi celelalte daruri văzute sunt
foarte primejdioase pentru cei cărora le-au fost date, fiindcă se bucură
de o mare preţuire din partea oamenilor trupeşti şi robiţi simţurilor, sunt
proslăvite de către ei. Darurile nevăzute, harice, neasemuit mai înalte
decât cele văzute, cum ar fi darul călăuzirii sufletelor la mântuire şi al
tămăduirii lor de patimi, nu sunt înţelese şi băgate în seamă de către
lume: aceasta nu numai că nu îi proslăveşte pe slujitorii lui Dumnezeu
care au darurile acestea, ci îi şi prigoneşte, fiindcă ei lucrează împotriva
principiilor lumii, fiindcă ei pun în primejdie domnia stăpânitorului
acestei lumi11. Milostivul Dumnezeu dă oamenilor ceea ce le este cu
adevărat de trebuinţă şi de folos, chiar dacă ei nu înţeleg lucrul acesta şi
nu pun preţ pe el nu le dă ceea ce este oricum de puţin folos, iar adesea
poate fi foarte vătămător, deşi cugetarea trupească şi neştiinţa însetează
fără saţ de el şi îl caută. „Mulţi”, spune Sfântul Isaac Sirul, „au săvârşit
semne, au înviat morţi, s-au ostenit pentru întoarcerea celor rătăciţi au
făcut minuni mari, au adus pe alţii la cunoştinţa de Dumnezeu, iar după
aceea chiar ei, care dăduseră viaţă altora, au căzut în patimi spurcate şi
urâcioase, s-au omorât pe sine”12. Preacuviosul Macarie cel Mare
istoriseşte că un oarecare nevoitor care vieţuia împreună cu el primise
darul vindecărilor cu o asemenea îmbelşugare încât tămăduia bolnavii
prin singură punerea mâinilor însă, fiind proslăvit de oameni, s-a trufit
şi a căzut în adâncul păcatului13.
Cugetarea trupească socoate bolile ca fiind nenorociri, iar
vindecarea de ele îndeosebi cea minunată ca fiind cea mai mare fericire,
puţin păsându-i dacă vindecarea este însoţită de folos sufletesc sau
vătămare sufletească. Înţelegerea duhovnicească vede atât în bolile
10 Omilia a VII-a, cap. 4.
11 Sfântul Tihon de Zadonsk, Scrisoarea 103, punctul 4.
12 Cuvântul 56.
13 Omilia a XXVII-a, cap. 16.
18
trimise de Pronia lui Dumnezeu cât şi în vindecările dăruite de harul
Dumnezeiesc mila lui Dumnezeu faţă de om. Luminată cu lumina
cuvântului Dumnezeiesc, înţelegerea duhovnicească ne învaţă să ne
purtăm în amândouă împrejurările în chip plăcut lui Dumnezeu şi
mântuitor pentru suflet. Ea ne învaţă că e îngăduit să cerem de la
Dumnezeu vindecarea unei boli dacă avem hotărârea nestrămutată de a
întrebuinţa sănătatea şi puterile redobândite în slujba lui Dumnezeu,
nicidecum în slujba deşertăciunii şi păcatului. Alminteri, tămăduirea
minunată va sluji doar spre mai mare osândă, va atrage mai mare
pedeapsă vremelnică şi veşnică. Despre lucrul acesta a dat mărturie
Domnul. După ce l-a tămăduit pe slăbănog, E1 i-a zis: Iată, te-ai făcut
sănătos. De acum nu mai păcătui, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan
V, 14). Neputincios e omul, lesne plecat spre păcat. Dacă unii sfinţi,
care aveau darul haric al vindecărilor, care erau bogaţi în dreapta
socotinţă duhovnicească, s-au supus căderii în păcat şi au căzut, asta
înseamnă că oamenii trupeşti, care nu au o idee limpede cu privire la
lucrurile duhovniceşti, cu atât mai lesne pot întrebuinţa în chip rău
darul lui Dumnezeu. Şi mulţi l-au întrebuinţat în chip rău! După ce au
primit în chip minunat vindecare de boală, ei nu au luat aminte la
binefacerea Dumnezeiască şi la îndatorirea lor de a fi recunoscători
pentru binefacere, au început să ducă viaţă păcătoasă, au întors darul lui
Dumnezeu spre vătămarea lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut
mântuirea. Din această pricină, vindecări minunate ale bolilor trupeşti
au loc rareori, deşi cugetarea trupească le cinsteşte foarte mult şi le
doreşte foarte mult. Cereţi şi nu primiţi, spune Apostolul, fiindcă rău
cereţi, ca întru patimile voastre să cheltuiţi (Iacov IV, 3).
Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri
pe care Dumnezeu le trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită
milostivire Dumnezeiască: precum doctoriile amare bolnavilor, şi ele
dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de
nădejde ca vindecările minunate. Adeseori, foarte adeseori, boala este o
binefacere mai mare decât tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este
o binefacere atât de vitală încât îndepărtarea ei prin vindecare ar
însemna îndepărtarea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care
nu suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii
19
trupeşti. Săracul, bolnavul Lazăr, cel pomenit în Evanghelie, nu a fost
vindecat de boala sa cea grea, nu a fost izbăvit de sărăcie, s-a săvârşit în
acea stare în care s-a chinuit vreme îndelungată, însă pentru răbdarea sa
a fost suit de îngeri în sânul lui Avraam (Luca XVI, 22). Sfânta
Scriptură mărturiseşte pe toată întinderea sa că Dumnezeu trimite
feluritele necazuri, printre care şi bolile trupeşti, acelor oameni pe care
îi iubeşte (Evrei XII, 6 şi în continuare). Sfânta Scriptură spune cu tărie
că toţi sfinţii lui Dumnezeu, până la unul, şi-au săvârşit călătoria
pământească pe calea cea îngustă şi spinoasă, plină cu necazuri şi
lipsuri de tot felul (Evrei XII, 3). Întemeindu-se pe o astfel de concepţie
despre necazuri, adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu s-au purtat în ce
priveşte necazurile care se abăteau asupra lor cu cea mai mare
înţelepciune şi lepădare de sine. Ei întâmpinau necazul, oricare ar fi
fost el, ca pe un lucru de care erau vrednici14, crezând din tot sufletul că
necazul nu ar fi venit de nu l-ar fi îngăduit Dreptul Judecător şi
Atotbunul Dumnezeu potrivit trebuinţelor celui cu pricina. La venirea
necazului, primul lucru era conştiinţa că sunt vrednici de el. Ei căutau şi
aflau totdeauna în sine pricina necazului. După aceea, dacă vedeau că
necazul îi împiedică să placă lui Dumnezeu, se întorceau către
Dumnezeu cu rugăciune pentru izbăvirea de necazuri, lăsând împlinirea
sau neîmplinirea cererii la voia lui Dumnezeu, nesocotind nicidecum
drept corectă concepţia lor despre necaz. Aceasta nici nu putea fi
corectă: judecata unui om care este mărginit, fie el şi sfânt nu cuprinde
şi nu vede toate pricinile necazului aşa cum le cuprinde şi le vede
atoatevăzătorul ochi al lui Dumnezeu, Care îngăduie să vină necazuri
asupra robilor Săi, asupra celor iubiţi ai Săi. Sfântul Apostol Pavel de
trei ori s-a întors către Dumnezeu cu rugăciune ca îngerul satanei, care
îl împiedica pe Apostol în răspândirea creştinismului, să fie înlăturat.
Pavel nu a fost ascultat: judecata lui Dumnezeu în această privinţă era
alta decât cea a de Dumnezeu insuflatului Apostol (II Corinteni XII, 7-
10).
Atunci când trupu1 este sănătos, el e mai înclinat spre stârnirea
unor fapte vrăjmaşe lui Dumnezeu. Necazurile ne slujesc drept ajutor
14 Preacuviosul Marcu Ascetul, 226 de capete despre cei ce socot a se îndreptăţi din
fapte, cap. 6.
20
spre păzirea poruncilor lui Dumnezeu15. Sfinţii Părinţi, atunci când îi
atingeau boli şi alte necazuri, în primul rând se străduiau să arate
răbdare, atât cât depindea de ei: ei foloseau mustrarea de sine şi
osândirea de sine, silind prin ele inima să rabde16: ei îşi aduceau aminte
de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de muncile cele veşnice, de a
căror amintire slăbeşte însemnătatea şi simţirea necazurilor pământeşti
(Matei X, 28-31); ei îşi înălţau gândul la Pronia lui Dumnezeu, îşi
aminteau făgăduinţa Fiului lui Dumnezeu de a rămâne totdeauna
împreună cu următorii Săi şi de a-i păzi, prin aceasta îşi chemau inima
la seninătate şi bărbăţie (Matei XXVIII, 20); ei se sileau să dea slavă lui
Dumnezeu şi să Îi mulţumească pentru necaz, se sileau să îşi
conştientizeze păcătoşenia, care cere pedeapsă pedagogică şi învăţare
de minte din pricina dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, din pricina chiar a
bunătăţii lui Dumnezeu. Pe lângă propria osteneală după putinţă de a
dobândi răbdare, ei înmulţeau rugăciunile osârdnice către Dumnezeu
pentru dăruirea darului duhovnicesc răbdarea harică, care este
nedespărţită de un alt dar duhovnicesc smerenia harică, care împreună
cu cel dinainte slujeşte drept chezăşie nemincinoasă a mântuirii şi
fericirii veşnice.
Cei ce tăgăduiesc existenţa duhurilor tăgăduiesc totodată, negreşit,
şi creştinismul. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, spune
Sfânta Scriptură, ca să strice lucrurile diavolului, ca prin moarte să
surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (I Ioan III, 8;
Evrei II, 14). Dacă nu există duhuri căzute, înomenirea lui Dumnezeu
nu are nici pricină, nici scop.
Existenţa duhurilor rămâne un lucru obscur pentru cei care nu au
studiat creştinismu1 ori l-au studiat superficial, după literă, în vreme ce
Domnul Iisus Hristos a poruncit şi rânduit să fie învăţat creştinismu1
dimpreună cu propovăduirea lui şi prin păzirea poruncilor evanghelice
(Matei XXVIII, 19-20). Domnul a poruncit să fie învăţat creştinismu1
atât teoretic cât şi practic, a unit aceste două feluri de învăţare cu o
legătură de nerupt, a poruncit ca să urmeze neapărat cunoaşterii
teoretice şi cunoaşterea practică. Fără cea de-a doua, prima nu are nici
15 Preacuviosul Isaia Pustnicul, Cuvântul 27.
16 Preacuviosul Avvă Dorotei, Învăţătura a 7-a.
21
un preţ în ochii lui Dumnezeu! Fără cea de-a doua, prima nu ne poate
aduce nici un folos! (Matei VII, 21-23) Cea de-a doua slujeşte drept
dovadă a nefăţărniciei celei dintâi şi e încununată de adumbrirea harului
Dumnezeiesc (Ioan XIV, 21-24).
Tainele ce se descoperă creştinilor necărturari rămân foarte ades
ascunse bărbaţilor învăţaţi care se mulţumesc numai cu învăţarea
academică a Teologiei, ca şi cum aceasta ar fi una dintre ştiinţele
omeneşti17. Şi tocmai acest caracter a fost dat Teologiei în tot Apusul
eterodox, atât papist cât şi protestant. Din pricina neîndestulătoarei
cunoaşteri din cercare, în vremea noastră foarte anevoie ajungi să auzi
învăţătură corectă şi temeinică despre vederea duhurilor, învăţătură atât
de trebuincioasă fiecărui monah care doreşte a se îndeletnici cu
nevoinţa sufletească în tărâmul duhurilor, al duhurilor din care facem
parte prin sufletul nostru şi cu care va trebui să împărţim veşnica
fericire sau muncile cele veşnice (Matei XXII, 30; XXV, 41).
Duhurile răutăţii poartă război împotriva omului cu o asemenea
viclenie, că gândurile şi închipuirile aduse de ele sufletului se
înfăţişează ca şi cum ar fi născute din el însuşi, nu de la duhul rău cel
străin lui, care lucrează căutând totodată să se ascundă18. Pentru a ne
lupta cu vrăjmaşul, trebuie neapărat să îl vedem. Fără vederea
duhurilor, lupta cu ele nu îşi are loc: ea poate fi numai atragere a
noastră de către ele şi supunere de robi faţă de ele. După ce am chemat
în ajutorul sărăciei mele de minte harul lui Dumnezeu, voi începe prin a
vorbi despre vederea trupească a duhurilor, despre faptul că ea nu este
neapărat trebuincioasă şi despre primejdiile ei, pentru a continua cu
vederea duhovnicească a duhurilor, cu necesitatea şi folosul ei.
17„Cei ce s-au lepădat de lume, chiar dacă nu ştiu alfabetul, se fac preaînţelepţi, fiind
luminaţi cu lumina lui Dumnezeu mai vârtos decât cei care ştiu Scriptura toată, dar
caută a se proslăvi în această lume: fiindcă Sfânta Scriptură ni s-a dat de la Dumnezeu
pentru mântuirea noastră şi pentru proslăvirea numelui lui Dumnezeu; drept aceea,
trebuie s-o citim şi să cugetăm întru ea şi să luăm aminte la ea. Iar de citim şi sârguim
s-o ştim pentru a noastră proslăvire, ea nu numai că nu ne va fi spre folos, ci ne va fi
chiar spre vătămare”. Sfântul Tihon de Zadonsk, tom 15, scrisoarea 32.
18 Preacuviosul Macarie cel Mare, Cuvântul 7, cap. 31.
22
ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI

Cuviosul Serafim Rose
„Întreaga raţiune a Bisericii este aceea de a-L purta
pe Hristos în inimă. Poate că aceştia sînt ultimii cîţiva
ani în care mai putem continua să răspîndim
liber cuvîntul”
„Într-un asemenea veac - scrie Arhiepiscopul Averchie - pentru a fi
un adevărat Creştin ortodox, gata de a-şi păstra credinţa în Mîntuitorul
Hristos chiar şi în faţa morţii, este mult mai greu decît în primele secole
ale creştinismului.” Deşi de cele mai multe ori făţişă (în ţările aflate sub
ocîrmuire comunistă), prigonirea Creştinilor din zilele noastre este mult
mai bine disimulată. „Sub haina înşelătoare a unei împărăţii care arată
minunat şi îi duce pe mulţi în rătăcire, se arată, de fapt, o prigoană
ascunsă împotriva creştinismului... Această prigoană este mult mai
primejdioasă şi mai înfricoşătoare decît prigoana făţişă, căci ameninţă
cu adevărat să dea cu totul pierzării sufletele - ceea ce înseamnă moarte
duhovnicească”. Arhiepiscopul Averchie citează adeseori cuvintele
Sfîntului Teofan Zăvorîtul, despre vremurile din urmă: „Deşi numele de
Creştin va fi auzit pretutindenea şi peste tot vor fi biserici şi slujbe,
toate acestea nu vor fi decît părelnicie, căci într-acestea se va sălăşlui o
adevărată apostazie.” Pentru a arăta împlinirea acestor cuvinte în zilele
noastre, Arhiepiscopul Averchie scrie: „Este înfricoşător a spune, însă
lumea creştină ne înfăţişează azi o imagine întunecată,
înspăimîntătoare, a celei mai adînci decadenţe religioase şi morale.”
23
Ispita belşugului şi a confortului îndepărtează sufletul de la Dumnezeu,
,,slujitorii lui Antihrist se străduie mai mult decît orice să Îl scoată pe
Dumnezeu din viaţa oamenilor, astfel încît aceştia, mulţumiţi cu
belşugul lor material, să nu simtă în nici un fel nevoia de a se întoarce
la Dumnezeu, să nu-şi mai aducă aminte de El, ci să poată trăi ca şi
cum Acesta nu ar exista defel. Aşadar, întreaga rînduială a vieţii din
zilele noastre, în aşa-numitele „ţări libere”, unde nu este o prigoană
făţişă împotriva credinţei, unde fiecare are dreptul de a crede aşa cum
doreşte, este o primejdie şi mai mare pentru sufletul unui Creştin (decît
o prigoană la arătare), căci îl leagă cu desăvîrşire de pămînt şi-l face să
uite de Rai. Întreaga «cultură» contemporană, îndreptată numai către
cunoştinţe cu desăvîrşire lumeşti, şi vîrtejul nebunesc al vieţii legate de
această «cultură», îl ţin pe om într-o stare neîncetată de sterpiciune şi
de tulburare, care nu lasă nimănui putinţa de a-şi cerceta doar puţin mai
adînc sufletul, în acest fel stingîndu-se, încetul cu încetul, viaţa
duhovnicească.” Întreaga trăire din zilele noastre, la nivelul ei public,
este pregătire pentru venirea lui Antihrist: „Toate lucrurile care se
întîmplă în zilele noastre - la cel mai înalt nivel în religie, guvernămînt
şi în viaţa publică [...] nu sînt altceva decît o lucrare intensă a
slujitorilor lui Antihrist pentru pregătirea şi instaurarea împărăţiei sale”.
Iar această lucrare este înfăptuită tot atît de mult de către „Creştini”, ca
şi de către necreştini.
După înfăţişarea unui tablou atît de înflorător al zilelor noastre şi al
viitorului omenirii, Arhiepiscopul Averchie strigă cu glas mare către
toţi Creştinii Ortodocşi să se lupte din răsputeri împotriva duhului
acestei lumi, care zace în miasma răutăţii: ,,Toţi cei care în aceste zile
rîvnesc să nu-şi piardă credinţa în Mîntuitorul Hristos trebuie să se
păzească şi să stea împotriva oricărei doriri a lucrurilor materialnice şi
pămînteşti şi împotriva amăgirii ce vine prin bunurile lumeşti. Este
peste măsură de primejdios să se învoiască cineva cu orice dorinţă de aşi
face o carieră, de a-şi făuri un nume, de a dobîndi stăpînire şi trecere
înaintea oamenilor, de a-şi agonisi bogăţii, de a se înconjura de lux şi
confort.”
Celor care sînt osîrdnici şi luptători în a nu-şi pierde credinţa,
Arhiepiscopul Averchie le arată calea împărătească a mărturisirii:
24
,,Acum este vremea mărturisirii, a unei atitudini hotărîte, dacă este
nevoie, chiar a morţii pentru credinţa ortodoxă, care pretutindeni este o
ţintă a atacurilor făţişe sau dosnice, a asupririi, a prigoanei ce vine din
partea slujitorilor lui Antihrist.” Trebuie să fim adevăraţi Creştini şi să
nu ne plecăm în faţa duhului acestui veac, ci să facem din Biserică
temelia şi izvorul vieţii noastre. Calea pe care lumea ne-o aşterne în
faţă, în ciuda făgăduinţelor amăgitoare ale „progresului”, este o cale a
suferinţelor: ,,Mîntuitorul a spus limpede că ceea ce ne aşteaptă nu este
«progresul», ci năpaste şi cazne mult mai mari, ca urmare a înmulţirii
fărădelegii şi a răcirii dragostei; cînd El va veni, abia dacă va mai găsi
credinţă pe pămînt (Luca 18:8).”
Puterea unui adevărat Creştin, în vremurile pline de grozăvii care
vor veni, este aşteptarea celei de-a Doua Veniri a Mîntuitorului Hristos
– Parusia. Duhul aşteptării statornice a celei de-a Doua Veniri a
Domnului Hristos este adevăratul duh al vieţuirii creştineşti, care strigă
în rugăciune: „Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20). Iar
duhul potrivnic acestui chip de vieţuire este, fără de nici o îndoială,
duhul lui Antihrist, care se sîrguieşte prin orice mijloc să prăvălească
mintea Creştinilor de la gîndul Parusiei şi de la răsplătirile care vor
urma acesteia. Cei care se pleacă în faţa acestui duh se pun pe ei înşişi
în primejdia de a nu-l recunoaşte pe Antihrist cînd acesta va veni şi de a
fi vînaţi de acest cumplit vrăjmaş. Cu osebire acesta este cel mai
înspăimîntător lucru al lumii zilelor noastre, plină de toate înşelăciunile
şi amăgirile. Slujitorii lui Antihrist, aşa după cum Mîntuitorul ne-a spus
mai înainte, se vor sîrgui „ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei
aleşi” (Matei 24:24). Totuşi, gîndul la acestea nu trebuie să ne arunce în
deznădejde, ci, dimpotrivă, după cum însuşi Mîntuitorul zice: „Prindeţi
curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se
apropie” (Luca21:29).” [...]
Dar acum, în cel de-al XX-lea veac al erei creştine, au apărut
„înţelepţii” - „neocreştinii”, aşa după cum îşi spun unii dintre ei - care
nu doresc să audă despre cele spuse mai sus. Propovăduiesc un soi nou
de creştinism dulceag, sentimental şi trandafiriu, deşertat de toată
făptuirea şi lupta, o imaginară, atotcuprinzătoare dragoste pseudocreştină
şi îmbucurarea fără de nici o oprelişte din toate deliciile acestei
25
trecătoare vieţi pămînteşti. Ignoră cu desăvîrşire nenumăratele pilde din
Sfînta Scriptură, care lămurit şi cu tărie vorbesc despre lupta
duhovnicească, despre rîvna cu care sîntem îndatoraţi să-L urmăm pe
Mîntuitorul Hristos în a ne răstigni pentru lume, despre multele dureri
prin care trebuie să treacă Creştinul în această viaţă, începînd cu
cuvintele pe care însuşi Mîntuitorul Hristos le-a spus ucenicilor Săi la
Cina cea de Taină: „În lume necazuri veţi avea” (Ioan 16:33). Şi
aceasta se întîmplă deoarece, după cum Însuşi Domnul ne spune,
adevăraţii Creştini nu sînt din lume (Ioan 15:19), pe cînd „lumea
întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5:19). Din această pricină,
Creştinii nu trebuie să iubească această lume şi „cele ce sînt în lume” (I
Ioan 2:15); ,‚prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu şi ‚‚cine
va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov
4:4). Aceşti „înţelepţi” moderni nu reuşesc să vadă că dumnezeiescul
cuvînt nu făgăduieşte nicăieri în mod hotărît Creştinilor satisfacţii
duhovniceşti depline şi fericire paradisiacă în această viaţă; ci,
dimpotrivă, pune înainte faptul că viaţa pămîntească se va îndepărta tot
mai mult de la legea lui Dumnezeu, că în ceea ce priveşte morala, omul
va cădea tot mai jos (vezi 2 Timotei 3:1-5), că „toţi care voiesc să
trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi, iar oamenii răi şi
amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei
înşişi” (2 Timotei 3:12-13) şi că, în cele din urmă, „cerurile vor pieri cu
vuiet mare, stihiile, arzînd, se vor desface şi pămîntul şi lucrurile de pe
el se vor mistui” (2 Petru 3:10). Dar atunci se vor arăta „ceruri noi şi
pămînt nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13), un minunat
„nou Ierusalim, pogorîndu-se din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa
21:2), care i-a fost arătat lui Ioan, văzătorul tainelor, în timpul
descoperirii ce i s-a făcut.
Toate acestea nu sînt pe placul „neocreştinilor”. Ei vor deplinătatea
fericirii în această lume împovărată cu nenumăratele ei păcate şi
nelegiuiri şi aşteaptă cu nerăbdare această stare de fericire deplină. Şi
una dintre cele mai sigure căi de a o dobîndi li se pare a fi „mişcarea
ecumenică”, uniformizarea şi unirea tuturor oamenilor într-o singură
nouă Biserică, ce va cuprinde nu numai romano-catolici şi protestanţi,
ci şi Evrei, Musulmani şi păgîni, fiecare păstrîndu-şi propriile
26
convingeri şi greşeli. Această imaginară „dragoste creştină”, în numele
viitoarei stări de fericire a omului pe pămînt, nu poate decît să calce în
picioare Adevărul. Nimicirea acestui pămînt cu tot ceea ce zace pe el,
cu toate că este mai înainte spusă cu limpezime de Cuvîntul lui
Dumnezeu, este socotită de către ei a fi ceva atît de groaznic, încît nu
poate fi înfăţişat, ca şi cum nu ar fi la îndemîna atotputerniciei lui
Dumnezeu. Consimt în silă să admită nimicirea acestui pămînt (căci
cum ar putea cineva să nu primească un lucru proorocit în Sfînta
Scriptură?), dar cu condiţia să aibă loc într-un viitor foarte, foarte
îndepărtat, învăluit în ceaţă; nu secole, ci milioane de ani de acum
înainte. Care este pricina acestei credinţe a lor? S-ar putea spune: din
cauză că sînt slabi în credinţă sau le lipseşte cu desăvîrşire credinţa în
învierea din morţi şi în viaţa veacului ce va să vină. Pentru ei, totul este
în această viaţă pămîntească, iar cînd aceasta ajunge la sfîrşit, toate se
termină.
În cîteva puncte - mai ales în aşteptarea unei vieţi fericite în această
lume - un asemenea cadru al gîndirii se aseamănă îndeaproape cu larg
răspîndita erezie din primele secole ale creştinătăţii, numită hiliasm.
Aceasta este aşteptarea unei împărăţii de o mie de ani pe pămînt a lui
Hristos; aşadar manifestarea din zilele noastre a acestei erezii poate fi
calificată drept „neohiliasm”. Trebuie avut în vedere şi păstrat în minte
că hiliasmul a fost osîndit de cel de-al doilea Sinod Ecumenic, în anul
381. Aşadar, a crede din nou în hiliasm, acum în secolul XX, chiar şi
numai în parte, este de neiertat. Trecînd peste acestea, neohiliasmul este
mult mai rău decît vechea erezie hiliastă, prin aceea că fundamentele
sale, fără nici o tăgadă, se află în necredinţa în viaţa veacului ce va
veni, iar dorinţa pătimaşă de a dobîndi fericirea aici, pe pămînt,
întrebuinţează toate îmbunătăţirile şi izbînzile progresului material ale
vremurilor noastre. Această învăţătură mincinoasă îşi varsă răul înspăimîntător,
încercînd să „liniştească” şi să adoarmă trezvia duhovnicească
a credincioşilor şi să-i convingă că sfîrşitul lumii este departe (de
cumva va fi un sfîrşit) şi, aşadar, nu este neapărată trebuinţă de
priveghere şi rugăciune, lucruri pe care Mîntuitorul Hristos le cere
neîncetat de la cei care-I urmează (vezi Matei 26:41), de vreme ce totul
în lume devine tot mai bun şi mai bun, progresul „spiritual” ţinînd pasul
27
cu cel material. Iar fenomenele înfiorătoare pe care le putem vedea în
lume în zilele noastre, sînt vremelnice; toate s-au mai întîmplat înainte
şi toate în cele din urmă vor trece şi vor fi înlocuite de o nemaipomenită
înflorire a creştinismului în care, desigur, ecumeniştii vor ocupa cele
mai de cinste locuri. Aşadar, totul este peste măsură de frumos! Nu mai
trebuie să lucrăm asupra părţii noastre lăuntrice şi nu ni se mai cere nici
un fel de luptă duhovnicească; posturile pot fi desfiinţate. Totul va
deveni mai bun numai prin sine însuşi, pînă ce „împărăţia lui
Dumnezeu” este în cele din urmă instaurată întru toată fericirea şi
deplinătatea ei pămîntească!
Fraţilor! Nu se vede cu limpezime unde se află izvorul acestor
ademenitoare învăţături mincinoase, cine bîntuieşte cu toate aceste
gînduri minţile Creştinilor de azi, cu scopul vădit de a înfrînge întreaga
creştinătate? Ca de ciumă, ca de foc trebuie să ne temem de acest
„neohiliasm” care e atît de adînc potrivnic învăţăturii cuvîntului lui
Dumnezeu, învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi tuturor învăţăturilor vechi de
secole ale Sfintei noastre Biserici, prin care nenumăraţi drepţi s-au
mîntuit. Fără luptă duhovnicească nu este şi nu poate fi creştinism
adevărat! Aşadar, calea noastră nu se potriveşte cu nici una dintre
aceste mişcări moderne, fie ecumenismul, fie „neohiliasmul”.
Credinţa noastră este credinţa Sfinţilor nevoitori, credinţa
Apostolilor, credinţa Sfinţilor Părinţi, credinţa Ortodoxă care a ţinut
neclintită întreaga lume. Acestei credinţe şi numai acestei credinţe îi
vom fi următori în aceste zile covîrşite de răutate, în care trăim astăzi.
[...]
Este unul din marile semne ale vremurilor de pe urmă acesta: „... şi
spaime şi semne mari din cer vor fi” (Luca 21:11). Nu mai departe decît
acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa
Despre semne şi minuni: „... cu cîtă aviditate caută Creştinii noştri să
vadă minuni sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă
altceva la iveală decît înşelăciunea de sine, care se naşte din buna
părere de sineşi, din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet
punînd stăpînire pe el. Adevăraţii făcători de minuni aproape că au
dispărut, dar oamenii sînt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne
apropiem de timpurile cînd calea va fi larg deschisă pentru o mulţime
28
de minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocita
înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele.” Iată
în această carte şi cîteva rînduri pentru cercetătorii fenomenului
extraterestru: „Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică
acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul
văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela. Sfîntul Ioan Teologul, văzînd
în duh semnele ce au să fie înaintea sfîrşitului lumii, afirma că Antihrist
va face semne mari, încît şi foc să pogoare din cer, pe pămînt, înaintea
oamenilor (Apocalipsa 13:13). Sfînta Scriptură indică această minune
ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei
este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător. [...] Oamenii
nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de
noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sînt străine de
adevăr şi pline de minciună, de toata sălbăticia şi răutatea, că sînt
scamatorie goală, menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales
pentru a-i da pradă uitării, ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu
efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti. Toate înşelăciunile
diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele
devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de
simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în
ispită şi poate să lase asupra lui o influenţă rea.” [...]
Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimîntătoare de triumf
demonic, în care «umanoizi» siniştri („fiinţe extraterestre”, noile
întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpînire, prin
apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu sa
îndepărtat. Fenomenele extraterestre sînt pentru Creştinii ortodocşi un
semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărîre, trezvie şi băgare de
seamă pe calea mîntuirii, cunoscînd că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu
doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uimesc
privirea. [...]
[Vorbind despre penticostali, „vorbitorii în limbi”, numiţi şi
„harismatici”, Cuviosul Serafim Rose spunea:] Biserica Ortodoxă
leapădă cu desăvîrşire aceste practici şi „mişcări harismatice” sectare,
care sînt amăgiri diavoleşti din veacurile de pe urmă, ce înşeală în
diferite chipuri şi forme pe cei ce s-au rupt de Biserica lui Hristos
29
întemeiată de Duhul Sfînt. Căci cei ce nu ascultă de Biserică şi de
sfinţii Apostoli şi nu au cele şapte Taine şi Sfînta Cruce, nu pot avea
Duhul Sfînt, ci numai duhul diavolului. [...] Pentru Creştinii ortodocşi,
fenomenul contemporan al „vorbirii în limbi” este şi el un „semn”; dar
nu este semnul începutului Evangheliei mîntuirii pentru toate
popoarele, ci semn al sfîrşitului ei. [...] Mişcarea harismatică, produs al
unei lumi lipsite de Taine şi de har, al unei lumi ce însetează după
„semne”, fără a fi în stare „să deosebească duhurile” prin care se fac
aceste semne, este ea însăşi un semn al lumii apostaziale în continuare,
o mişcare a „intenţiilor” şi a „faptelor bune”, ce emană dintr-un
umanitarism anemic şi lipsit de substanţă. Ce se va întîmpla însă cu
acesta atunci cînd i se va alătura o mişcare care să aibă cu adevărat
„putere”? [...]
Deci, [...] pînă şi elita constituită din aceşti adevăraţi aleşi, această
„turmă mic㔂 va fi atacată şi ispitită de „marile semne şi minuni” ale
lui Antihrist. În schimb, marea masă a „Creştinilor” îl va accepta pe
Mesia cel mincinos - adică pe Antihrist, fără întrebări şi fără probleme,
pentru că „noul” său „creştinism” este întocmai ceea ce caută mulţimea.
[...]
Cu atît mai mult trebuie să lupte astfel Creştinii din ziua de azi,
care sînt înconjuraţi din toate părţile de un creştinism fals, care are
propriul său arsenal de experienţe ale „harului” şi „Duhului Sfînt”,
putînd cita pe de rost din Sfînta Scriptură şi din Sfinţii Părinţii, pentru
a-şi „întări” propriile erezii! Cu siguranţă, trăim vremurile de pe urmă,
cînd înşelăciunea este atît de subtilă, încît amăgeşte, de este cu putinţă,
şi pe cei aleşi (Matei 24:24). Falşii prooroci ai timpurilor noastre
anunţă cu glas din ce în ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului
Sfînt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce
se numeşte, în adevăratele profeţii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui
Antihrist. Această profeţie, tocmai acum în zilele noastre, începe să se
împlinească, cu forţa unei puteri diavoleşti. Întreaga atmosferă
spirituală contemporană se încarcă cu puterea experimentelor de iniţiere
satanică. şi aceasta pe măsură ce „taina nelegiuirii” intră în faza
penultimă, în care începe să posede sufletele oamenilor şi, într-adevăr,
nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor aleşi ai Bisericii lui Hristos,
30
de-i va fi cu putinţă. Împotriva acestei „experienţe religioase” de mare
forţă, Creştinii ortodocşi trebuie să se trezească şi să se înarmeze cu
adevărat, să devină pe deplin conştienţi de ceea ce înseamnă Ortodoxia
creştină şi în ce chip scopurile sale sînt total diferite de ale tuturor
celorlalte religii, fie ele „creştine” sau necreştine. Creştini ortodocşi,
păstraţi cu sfinţenie harul ce vi s-a dat! Nu îngăduiţi ca el să devină o
chestiune de obişnuinţă! Nu-l măsuraţi după măsura omenească şi nu vă
aşteptaţi ca el să pară logic sau pe înţelesul celor care nu sînt capabili să
pătrundă nimic din ceea ce depăşeşte omenescul sau celor care cred că
îl pot obţine altfel decît arată predania Sfintei Biserici a lui Hristos
dintotdeauna! Căci adevărata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu
adevărat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice, o minoritate din ce în
ce mai accentuată a celor dispreţuiţi şi cam „nebuni”, siliţi să trăiască în
mijlocul unei mase al cărei „revivalism” religios este inspirat de un cu
totul alt fel de duh.
Noi însă să ne mîngîiem cu cuvintele cele tari şi sigure ale
Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu te teme, turmă mică, pentru că
Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12:32). Fie ca
toţi Creştinii ortodocşi să se întărească pentru marea bătălie care îi
aşteaptă şi să nu uite niciodată că, în Hristos, victoria este deja a
noastră. Căci El ne-a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa
(Matei 16:18) şi că pentru cei aleşi El va scurta zilele urgiei şi strîmtorii
celei de pe urmă (Matei 24:22). Şi apoi, cu adevărat, „dacă Dumnezeu
este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8:31). Chiar în
mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: „Îndrăzniţi! Eu
am biruit lumea” (Ioan 16:33). Să trăim deci şi noi, aşa cum au făcut-o
toţi adevăraţii Creştini înaintea noastră, cu încredinţarea că toate cele ce
se văd au un sfîrşit şi că Mîntuitorul nostru va veni curînd, căci „Cel Ce
mărturiseşte acestea, zice: Da, vin curînd! Amin! Vino, Doamne
Iisuse!” (Apocalipsa 22:20). [...]
Cel mai însemnat cîştig pe care-l capeţi citind literatura ortodoxă
fundamentală este virtutea numită „discernămînt”. Atunci cînd avem în
faţa ochilor două fenomene care par să fie identice sau foarte
asemănătoare între ele, virtutea numită „discernămînt” ne ajută să
vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals. Altfel spus, care
31
are în el spiritul lui Hristos şi care ar putea avea spiritul Antihristului.
Prin însăşi natura lui, Antihristul, care urmează să fie ultimul mare
conducător al lumii şi ultimul mare adversar al lui Hristos, este
antihrist, iar aici „anti” nu înseamnă numai „împotrivă”, ci şi „sub
masca, în locul lui”. Antihristul, după cum afirmă toţi Sfinţii Părinţi
care au scris despre el, va fi cineva care-L va imita pe Hristos, adică va
căuta să înşele oamenii, prefăcîndu-se a fi Hristos revenit pe Pămînt.
De aceea, dacă ai o idee foarte vagă despre creştinism sau dacă citeşti
scripturile numai după propria ta concepţie (iar concepţia ţi-o culegi din
aer, dintr-un aer care, în prezent, nu este creştin, ci anticreştin), atunci
vei ajunge la concluzii foarte anticreştine. Cînd vei vedea chipul
Antihristului, te vei lăsa înşelat, crezînd că este vorba de Hristos. [...]
Deci reluăm prima idee. Urmărim semnele vremurilor pentru a-L
recunoaşte pe Hristos atunci cînd va veni, pentru că au fost mulţi falşi
Hristoşi şi vor veni încă şi mai mulţi, iar la sfîrşitul lumii va veni, în
cele din urmă, unul care va fi denumit Antihrist. Antihristul îi va uni pe
toţi cei care s-au lăsat înşelaţi crezînd că el este Hristos, iar printre
aceştia se vor număra toţi cei care au interpretat creştinismul după cum
au vrut ei. De multe ori vezi oameni care mărturisesc creştinismul şi ai
impresia că multe dintre ideile lor sînt corecte şi conforme cu Biblia,
dar, la o analiză mai atentă, îţi dai seama că greşesc flagrant. De curînd,
Părintele Dimitri Dudko spunea, în foaia pe care o publică, că a venit la
el cineva care pretindea că este Creştin. Cînd au început însă să stea de
vorbă, şi-a dat seama că respectivul nu era ortodox şi l-a întrebat: „De
ce confesiune eşti dumneata?” „A, asta nu contează, sîntem cu toţii
Creştini. Cel mai important este să fim Creştini” „Ba nu, ba nu - a zis el
- trebuie să fim mai precişi. De exemplu, dacă dumneata eşti baptist, iar
eu sînt ortodox, eu cred în Trupul şi Sîngele Domnului, iar dumneata
nu crezi. Trebuie să ştim precis, pentru că sînt multe diferenţe. Este
bună atitudinea aceasta. Eu te respect pe tine şi nu vreau să impietez
asupra credinţei tale, dar, chiar şi aşa, există o cale adevărată a credinţei
şi multe căi care se abat de la adevăr. Eu vreau să mă ţin de adevăr.”
La fel, vedem că mulţi oameni care nu sînt ortodocşi au, totuşi, multe
părţi bune, dar pînă la urmă tot greşesc în anumite privinţe. Sigur că
sarcina să judecăm nu ne revine nouă, ci lui Dumnezeu. Dar este
32
limpede ce se va întîmpla dacă toate aceste abateri prin care oamenii
greşesc astăzi vor fi proiectate în vremurile de pe urmă, dacă oamenii
vor gîndi la fel şi la venirea acelor vremuri de pe urmă. Greşelile
mărunte sînt cele care îi fac pe oameni să creadă cînd îl văd pe Antihrist
că acesta este Hristos. Sînt o mulţime de secte care cred că Hristos va
veni să domnească o mie de ani din Templul de la Ierusalim. De aceea,
cînd Evreii vor începe să reconstruiască Templul, aceste secte se vor
bucura, pentru că, pentru ele, acesta va fi semnul venirii lui Hristos.
Dimpotrivă, ştim că acesta este semnul venirii Antihristului, pentru că
Hristos nu va mai veni niciodată la Templu. Templul a fost distrus.
Hristos va veni numai la sfîrşitul lumii pentru a începe împărăţia
veşnică a cerurilor. Singurul care va veni la Templu va fi Antihristul.
Iată de ce o corectă înţelegere creştin-ortodoxă şi o pregătire care să
plece de la această înţelegere sînt absolut necesare. Cu cît ne apropiem
mai mult de vremurile de pe urmă, cu atît această înţelegere şi
pregătirea devin mai indispensabile. [...] Semnul acesta al Templului
este unul foarte puternic. Cînd vom vedea Templul reconstruit, vom
putea trage concluzia că a sosit momentul, pentru că acesta este, cu
siguranţă, unul dintre semnele de la sfîrşitul sfîrşitului. Deocamdată nu
s-a pus problema reconstruirii lui, dar circulă tot felul de zvonuri că
planurile ar fi deja făcute, că s-ar aduna piatra etc. Este clar că Evreii se
gîndesc la el. [...]
Un alt semn se referă la Antihristul care, atunci cînd va veni, va
deveni conducătorul lumii. Abia în epoca noastră a devenit o realitate
ideea că un singur om poate stăpîni întreaga lume. Toate imperiile
mondiale de pînă acum s-au întins numai pe o parte a Pămîntului şi,
pînă la apariţia comunicaţiilor moderne, ar fi fost imposibil ca un
singur om să conducă întreaga lume. Mai mult decît atît, odată cu larga
răspîndire a comunicaţiilor, cu descoperirea bombelor atomice şi a
armelor avansate, posibilitatea apariţiei unor suferinţe la scară globală
este mult mai mare decît în orice alt moment istoric. Este limpede că
viitorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii şi, probabil,
va provoca, încă din primele zile, distrugeri mai mari decît toate
celelalte războaie din istorie la un loc. Pe lîngă armele atomice, care ar
putea fi aruncate în luptă în cazul unui război generalizat, există diferite
33
arme bacteriologice, care pot răspîndi printre oameni molime, gaze
otrăvitoare şi tot felul de substanţe cumplite. [...]
34
CUVÂNT LA SFÂR{ITUL LUMII
Sfântul Efrem Sirul19
Eu, Efrem cel prea mic şi păcătos şi plin de greşeli, cum voi putea să
spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mântuitorul plin
de a Sa milostivire, pe cei neînţelepţi i-a învăţat înţelepciunea şi prin ei
pe credincioşii de pretutindeni i-a luminat; şi pe a noastră limbă cu
îndestulare o va lămuri spre folosul şi zidirea mea, a celui ce zic, şi a
tuturor ascultătorilor, şi voi grăi întru durere şi voi spune întru suspinuri
pentru sfârşitul lumii acesteia de acum, şi pentru cel fără de ruşine şi
cumplit balaur (adică Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, şi să
bage teama şi spaima şi cumplita necredinţă în inimile oamenilor
[...] Va face arătări, semne şi înfricoşări, încât, de ar putea să
amăgească şi pe cei aleşi. Şi se va sârgui ca pe toţi să-i înşele cu
mincinoasele semne, cu năluciri de arătări vrăjitoreşti şi cu
fermecătoriile care se vor face de el ...
Căci cu îngăduinţa lui Dumnezeu va lua stăpânire ca să înşele
lumea, fiindcă s-au înmulţit păgânătăţile oamenilor, şi pretutindeni se
lucrează tot felul de lucruri cumplite. Pentru aceasta Dumnezeu va
slobozi a fi ispitită lumea cu duhul înşelăciunii, pentru păgânătatea
19 Titlul complet al articolului este Cuvânt pentru a Doua Venire a Domnului nostru
Iisus Hristos, pentru venirea lui Antihrist şi pentru sfârşitul lumii, Tomul 2.
35
oamenilor. De vreme ce aşa au voit oamenii a se depărta de Dumnezeu
şi a iubi pe vicleanul. Mare nevoinţă va fi fraţilor în vremurile acelea,
mai ales celor credincioşi, când se vor săvârşi semne şi minuni de
însuşi balaurul cel cu multe stăpâniri; când se va arata ca un Dumnezeu,
cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii ca îngerii
înălţându-se înaintea tiranului. Şi va striga cu tărie schimbându-şi
chipul şi înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii.
Atunci fraţilor, oare cine va sta îngrădit şi neclintit petrecând?
Numai având în sufletul său semnul Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu,
adică sfânta Lui venire.
Şi în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, şi marea văzându-o
toată lumea tulburată, va fugi fiecare să se ascundă în munţi. Unii vor
muri de foame, alţii de sete se vor topi ca ceara. Şi nu va fi cine să-i
miluiască pe ei. Atunci vor vedea toate feţele lăcrimând şi cu durere
întrebând: “Nu cumva se află vreun grai al lui Dumnezeu pe pământ?”
- şi nu vor auzi de nicăieri răspuns.
Cine va suferi zilele acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit,
când vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile
pământului, pentru vederea tiranului. Mulţi se vor închina înaintea
spurcatului şi vor striga cu cutremur, încât şi locul se va clătina de
strigătele lor, zicând: Tu eşti mântuitorul nostru... Atunci marea se va
tulbura şi pământul se va usca; cerurile nu vor ploua şi sadurile se vor
usca. Şi toţi cei ce vor fi pe pământ, de la răsărit până la apus, vor fugi
cu multă frică. Şi iarăşi cei ce vor fi în părţile de apus vor fugi în răsărit
cu cutremur...
Luând atunci obraznicul stăpânirea, va trimite pe draci în toată
lumea, ca să propovăduiască cu îndrăzneală, că s-a arătat cu slavă:
“Veniţi de-l vedeţi pe el.” Cine oare va avea suflet de diamant, ca să
sufere vitejeşte toate smintelile acelea?
Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toţi dracii să-l fericească
pe el? Căci eu fraţilor, iubitor de Hristos, desăvârşit m-am înfricoşat
numai din pomenirea balaurului, cugetând întru sine necazul ce va să
fie asupra oamenilor în vremea aceea, şi în ce fel se va arăta acest
balaur pângărit asupra neamului omenesc. Însă sfinţilor mai cumplit se
va arăta. Că vor fi mulţi cei ce se vor arăta bineplăcuţi lui Dumnezeu,
36
care vor putea scăpa prin munţi şi dealuri şi locuri pustii, cu multe
rugăciuni şi plângeri nesuferite. Ca văzându-i Dumnezeu în aşa
plângere nemângâiată şi întru credinţă curată, se va milostivi spre
dânşii ca un Părinte milostiv, iubitor de fii, şi-i va păzi pe ei unde se vor
ascunde.
Că prea pângăritul nu va înceta să caute pe sfinţi pe pământ şi pe
mare, socotind ca stăpâneşte tot pământul. Şi pe toţi îi va supune, şi va
socoti că se poate împotrivi lui Dumnezeu din cer, neştiind ticălosul
neputinţa sa şi mândria pentru care a căzut.
Cu toate acestea va tulbura pământul, va înfricoşa cu semnele sale
vrăjitoreşti pe toţi. Şi în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, ci
necaz mare, tulburare, moarte şi foamete peste tot pământul Că însuşi
Domnul a zis: “Că unele ca acestea nu s-au făcut de la întemeierea
lumii”. Iar noi păcătoşii, cu ce vom asemăna acele nevoi peste măsură
de mari. Însă, să-şi pună fiecare în mintea sa cuvintele Mântuitorului,
cum că, pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea
prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea să-şi ţină viaţa atunci în
mijlocul smintelilor; că dacă puţin va slăbi credinţa sa, lesne va fi
înconjurat şi va fi robit de semnele balaurului celui rău şi viclean. Şi
neiertat se va afla unul ca acesta în ziua judecăţii, însuşi ca vânzător de
sine se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de bună voie. De multe
rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, fraţilor! Ca să fie cineva dintre
noi întărit întru ispite. Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei. Căci
luptător împotriva lui Dumnezeu fiind, va voi să le piardă pe toate.
Luaţi aminte, fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea ei de
la pântece începe.
Nu oricum, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte va fi pus semnul. Ca să
nu mai aibă stăpânire omul a se pecetlui cu mana dreaptă, cu semnul
Sfintei Cruci, şi nici pe frunte a se mai însemna cu numele sfânt al
Domului, nici cu preasfânta şi slăvita cruce a Domnului nostru Iisus
Hristos. Că ştie ticălosul că dacă se va pecetlui cineva cu crucea
Domnului, îi risipeşte toată puterea lui. Pentru aceasta pecetluieşte
dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele
noastre. Asemenea şi fruntea care este ca un sfeşnic ce poartă făclia
37
luminii. Deci fraţii mei, înfricoşată nevoinţă va fi tuturor oamenilor
celor iubitori de Hristos, şi până în ceasul morţii să nu se teamă, nici să
stea cu moleşire când balaurul va începe a pune pecetea sa, în locul
crucii Mântuitorului. Şi va face în aşa fel încât să nu se mai facă nici un
fel de pomenire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi aceasta o va face fiindcă se teme şi se cutremură de puterea
Mântuitorului nostru. Că de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu
va putea fi robit de nălucirile vicleanului, şi nici Dumnezeu nu-l va
părăsi, ci îl va lumina şi-l va atrage la Sine. Ni se cade, nouă fraţilor, a
înţelege nălucirile vicleanului, că nemilostiv şi fără de omenie este. Iar
Domnul nostru cu linişte va veni la noi, ca să gonească meşteşugirile
balaurului.
Deci noi ţinând neabătută şi curată credinţa în Hristos, lesne vom
birui puterea vrăjmaşului; şi se va depărta de la noi neputinciosul,
neavând ce să ne facă. Că eu, fraţilor, vă rog pe voi iubitorilor de
Hristos, să nu ne moleşim, ci mai ales puternici să ne facem cu puterea
Crucii. Cu toate acestea ni se cade nouă a ne ruga, ca să nu cădem în
ispită. Deci fiţi gata ca nişte credincioşi robi, neprimind pe altul. Că de
vreme ce furul şi pierzătorul şi cel fără de omenie, mai întâi va veni
întru ale sale vremuri, vrând să fure şi să junghie şi să piardă turma cea
aleasă a lui Hristos, adevăratul Păstor. Căci se va da pe sine drept
adevăratul Păstor, ca să înşele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din cer Domnul
cu slavă, a socotit aceasta ca să ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne
înşele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoşat pe
pământ. Dar vrăjmaşul nu va veni aşa. Se va naşte cu adevărat dintr-o
femeie spurcată, care va fi unealtă a lui. Deci nu se va întrupa diavolul,
ci în acest fel va veni ca să înşele pe toţi. Fiind smerit, liniştit, urând
cele nedrepte, spre iudei întorcându-se, bun, iubitor de săraci, peste
măsură de frumos, cu bună aşezare, lin către toţi, cinstind în mod
special pe evrei.20
Iar întru toate acestea se vor face semne, arătări şi înfricoşări cu
multă stăpânire, şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor, şi să
20 Căci ei aşteaptă şi pregătesc venirea lui.
38
fie iubit de mulţi. Şi daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se
va arăta, şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face
împărat. Şi după ce vor vedea multe popoare nişte fapte bune ca
acestea, toţi împreună cu o socoteală se vor face, şi cu bucurie mare îl
vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: “Au doară se mai
află vreun om ca acesta bun şi drept?” Şi mai mult poporul cel ucigaş
al evreilor îl vor cinsti şi se vor bucura de împărăţia lui. Pentru aceea şi
ca unul ce va cinsti mai mult locul şi templul, va arăta tuturor că are
grijă de ei. Şi când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă,
toate popoarele îi vor veni în ajutor: Edom şi iarăşi Moab, încă şi fiii lui
Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, şi ei se
vor face cei dintâi apărători ai lui.
Apoi împărăţia aceluia se va întări şi va bate cu mânie pe trei
împăraţi mari. Iar după aceasta se va înălţa inima lui, şi-şi va vărsa
amărăciunea lui, punând înainte, din Sion, veninul morţii, tulburând
lumea, va clătina marginile, va necăji toate, va pângări sufletele. Nu se
va arata ca un cucernic, ci în toate ca unul fără de omenie: mânios,
cumplit, nestatornic, înfricoşat, urât, urâcios, sălbatic, pierzător şi
silindu-se a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc, prin a sa
nebunie.
Şi stând mulţimea înaintea lui şi alte popoare multe, lăudându-l pe el
pentru năluciri, vor striga cu glas mare, încât se va clătina locul în care
popoarele vor sta înaintea lui. Şi le va grăi cu îndrăzneală: “Cunoaşte-ţi
toate popoarele puterea şi stăpânirea mea? Iată dar înaintea voastră a
tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealaltă parte ca să
vină aici la noi.” Şi va zice spurcatul, şi va alerga, adică muntele în
privirea tuturor, însă nicidecum din temeliile lui mutându-se. Căci cele
ce Dumnezeu Prea Înalt dintru începutul zidirii le-a întemeiat şi le-a
înălţat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stăpânire nu are, ci va amăgi
lumea cu năluciri vrăjitoreşti. Şi iarăşi altui munte ce va sta în adâncul
mării, ostrov foarte mare fiind, îi va porunci să se ducă pe uscat. Dar
ostrovul nu se va mişca nicidecum, ci nălucire va fi. Şi iarăşi îşi va
întinde mâinile lui, şi va aduna mulţime de târâtoare şi păsări.
Aşişderea încă va păşi pe deasupra adâncului, şi pe mare şi pe uscat va
umbla; însă toate acestea vor fi năluciri. Şi mulţi vor crede întru el şi-l
39
vor slăvi ca pe un dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevăratul
Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, şi cu de-amănuntul vor
privi prin credinţa curată şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. Acestea, toate
făcându-le, va înşela lumea şi mulţi vor crede lui, slăvindu-l ca pe un
dumnezeu tare. Iar câţi vor avea frica lui Dumnezeu în ei şi ochii
inimii luminaţi, vor cunoaşte că nici muntele nu s-a mutat din locul
său, nici ostrovul nu a ieşit din mare pe pământ. Şi toate acestea întru
numele său le va săvârşi Antihrist şi nu vor fi adevărate, precum am zis
mai sus. Căci cu farmece va săvârşi toate mincinoasele lui minuni,
fermecând vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Şi acestea aşa făcându-se, şi popoarele închinându-se lui, lăudându-l
ca pe un dumnezeu, din zi în zi se va mânia Cel Prea Înalt în ceruri şi
îşi va întoarce faţa Sa de la ei. Şi după aceea se vor face cumplite
semne: foamete neîntreruptă, cutremur neîncetat, morţi necontenite şi
temeri înfricoşate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai
rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări,
verdeaţa nu va fi, copacii din rădăcină se vor usca şi nu vor odrăsli.
Peştii şi chiţii mării în ea vor muri şi putoare pierzătoare va trimite
marea şi sunete înfricoşate, şi de huietul valurilor vor muri oamenii de
frică. Atunci va plânge şi va suspina cumplit tot sufletul, şi ziua şi
noaptea se vor chinui.
Nicăieri nu vor afla să se sature de mâncare, căci se vor pune peste
tot conducători tirani. Şi dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului
însemnată pe frunte şi pe mâna dreaptă, va cumpăra puţine din cele ce
se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sânul mamelor, vor muri şi
mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatăl cu fiii şi femeia pe drum,
şi nu va fi cine să-i îngroape sau să-i strângă în morminte.
Putoare rea va fi din cauza mulţimii mormintelor, şi a trupurilor ce
vor fi aruncate pe străzi şi pretutindeni, care mult vor necăji pe cei vii.
Dimineaţa toţi vor zice cu suspinuri şi cu durere: “Când se va face
seară ca să dobândim odihnă?” şi venind seara, iarăşi cu lacrimi prea
amare vor grăi între dânşii: “Oare când se va lumina, ca de necazul ce
ne stă deasupra să scăpăm?” Atunci se va veşteji frumuseţea feţei
tuturor, şi vor fi feţele lor ca de morţi, şi va fi urâtă frumuseţea
femeilor. Şi toţi cei ce s-au plecat cumplit fiarei şi au luat pecetea
40
aceluia, adică păgânescul chip al spurcatului, alergând către el, vor zice
cu durere: “Dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame,
şi goneşte de la noi fiarele cele veninoase.” Şi neavând ce răspunde
ticălosul, va zice cu multă asprime: “De unde să vă dau eu oamenilor
ca să mâncaţi şi să beţi? Că cerul nu voieşte să dea pământului ploaie,
şi pământul nicidecum n-a dat seceriş sau roadă.” Şi auzind acestea
mulţimile, vor plânge şi se vor tângui cu totul, neavând nici o
mângâiere. Necaz peste necaz va fi lor nemângâierea, căci de bună voie
au crezut tiranului. Şi ticălosul nu va putea nici lui să-şi ajute, şi cum ar
putea să-i miluiască pe ei? Întru acele zile vor fi nevoi mari din cauza
balaurului, de frică, şi de cutremurul cel mare şi huietul mării, de
foamete, de sete şi de muşcările fiarelor. Toţi cei ce vor lua pecetea lui
Antihrist şi se vor închina lui, nu vor avea nici o parte de Împărăţia lui
Hristos, ci dimpreună cu balaurul se vor arunca în iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat şi credincios, şi va avea în
inima lui credinţă fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frică vor
lepăda întrebările lui Antihrist, defăimând muncile şi nălucirile lui. Iar
mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul şi pe
Enoh, ca un milostiv ca să propovăduiască cu îndrăzneală cunoştinţa de
Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă lui Antihrist. Că vor striga şi vor
zice: “Înşelător este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum,
sau să-l asculte pe acest luptător de Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se
înfricoşeze, că degrab se va surpa. Iar Domnul cel sfânt vine din cer,
să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui.”
Însă puţini vor fi cei ce vor asculta şi vor crede propovăduirea
proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul ca să-şi arate negrăita Sa
iubire de oameni, că niciodată nu voieşte moartea păcătosului, ci
voieşte ca toţi să se mântuiască. Că nici în vremea aceea nu va lăsa
neamul omenesc fără de propovăduire, ca fără de răspuns să fie toţi la
Judecată. Deci mulţi din sfinţii care se vor afla atunci vor vărsa râuri de
lacrimi cu suspinuri către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să fie izbăviţi de
balaur, şi cu mare sârguinţă vor fugi în pustietăţi, în munţi şi în peşteri
şi cu frică se vor ascunde. Şi li se va dărui aceasta de la Dumnezeul Cel
Sfânt, şi-i va povăţui pe ei harul în locuri hotărâte şi se vor mântui,
fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui
41
Antihrist. Ca celor ce au cunoştinţă, cu lesnire le va fi cunoscută
venirea lui. Iar celor ce îşi au mintea permanent la lucruri lumeşti,
măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune.
Pentru aceasta sfinţii primesc putere de a scăpa, pentru că toată
învăluirea şi grijile vieţii acesteia le-au lepădat.
Atunci va plânge tot pământul. Marea şi aerul vor plânge împreună,
şi dobitoacele cele sălbatice cu păsările cerului. Vor plânge munţii şi
dealurile şi lemnele câmpului. Vor plânge şi luminătorii cerului
dimpreună cu stelele pentru neamul omenesc. Căci toţi s-au abătut de la
Dumnezeul Cel Sfânt şi ziditorul tuturor, şi au crezut înşelătorului,
primind pecetea spurcatului Antihrist, în locul făcătoarei de viaţă Cruci.
Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu vor
mai sluji sfinţirea şi prinosul! Iar după ce se vor împlini trei ani şi
jumătate ai stăpânirii spurcatului şi după ce se vor împlini toate
smintelile în tot pământul, după cum zice gura Domnului, atunci va
veni Domnul şi Mântuitorul nostru ca un fulger strălucind, din cerul cel
sfânt, cel preacurat şi înfricoşat şi preaslăvit. Dumnezeul nostru şi
Împăratul şi Mirele cel fără de moarte, pe nori cu slavă neasemănată,
alergând înaintea lui îngerii şi arhanghelii, toţi văpaie de foc ţinând.
Heruvimii având ochii în jos, şi Serafimii zburând şi feţele şi picioarele
ascunzându-le cu aripile, strigând cu frică unul către altul Sfânt, Sfânt,
Sfânt, Domnul Savaot. Şi glas de trâmbiţă grăind cu frică: “Sculaţi-vă
cei ce dormiţi, iată a venit Mirele.”
Atunci se vor deschide mormintele şi va auzi ţarina cea putrezită,
acea mare şi înfricoşată venire a Mântuitorului, şi într-o clipă se vor
scula toate seminţiile şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui. Şi
milioane şi mii de mii de îngeri şi de arhangheli şi nenumărate oştiri se
vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfinţii, drepţii şi toţi care nu vor lua
pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura foarte mult. Şi se va
aduce tiranul legat de îngeri cu dracii împreună înaintea divanului. Iar
cei ce vor fi luat pecetea lui şi toţi păgânii şi păcătoşii vor fi aduşi
legaţi. Şi va da Împăratul hotărârea asupra lor, aceea a osândei celei
veşnice în focul cel nestins. Amin!
42
DESPRE PECETLUIRE
Cuviosul Paisie Aghioritul21
- Părinte, peste cât timp se vor petrece aceste evenimente?
- Întârzie din pricina ta şi a mea, ca să dobândim o stare
duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că de se vor
întâmpla acum ne vom pierde amândoi. Nu se spune nicăieri în
învăţătura lui Hristos despre un anumit timp22. Însă Scriptura spune că
semnele vremurilor vor înştiinţa despre venirea lor23. Să fim
întotdeauna gata şi le vom vedea atunci când se va apropia timpul.
Atunci vom fi mai siguri. Timpul şi experienţa vor descoperi celor treji
- spune Sfântul Andrei al Cezareii.24
Mi-a căzut în mână o carte care avea pe copertă un 666 mare. Ei,
oameni lipsiţi de mărime de suflet! O fac ca să-l prezinte frumos pe
şase şi să obişnuiască lumea cu el. Astfel, încet – încet va veni şi
pecetluirea.
- Părinte, şi nasturii ce se cos la haine se vând prinşi pe nişte hârtii
care au numărul 666.
- Măi, şi diavolul ăsta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp.
Acum şi pe nasturi. Mulţi pun pe 666 ca firmă, ca să fie preferate
21 Fragmentul a fost publicat şi în cartea Trezvie duhovnicească, Schitul Lacu - Athos,
2000.
22 Matei 24,36; Marcu 13,32; Faptele Apostolilor 1,7; I Tesaloniceni 5,1;
23 Matei 24,29; Marcu 13,24; Luca 21,25;
24 Sfântul Andrei al Cezareii, Explicarea Apocalipsei Sfântului Ioan Evanghelistul,
cap. 38, p.106, 340C.
43
produsele lor. Unul îl sprijină pe altul. Adică 666 să ia de la 666. S-a
scris că atunci când va circula reclama cu şarpele ce îşi mănâncă coada,
asta va însemna că evreii vor stăpâni toată lumea. Acum şi-au pus
numărul şi pe unele bancnote. 666 a cuprins şi China şi India.
- Părinte, cum de ştiu şi totuşi pun acest număr?
- Sfântul Evanghelist Ioan ştia ce va face diavolul, precum şi
proorocii au prorocit că-L vor vinde pe Hristos pentru 30 de arginţi25,
că-L vor adăpa cu oţet26, că-I vor împărţi hainele27. Cu 2000 de ani în
urmă s-a scris în Apocalipsă că oamenii se vor pecetlui cu numărul 666.
Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de
om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase28. Acum, ca să supună
toată lumea, pun iarăşi acest număr de impozit vechi, care se leagă de
trecutul lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică
666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu
ştiau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează
să fie mamona. Evanghelia însă spune: sau Hristos sau mamona. “Nu
puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”29.
Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă
fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, pac!, îi găsesc. Aşa ştiu unde se află
fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân, îi omoară cu
raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au
pecetluit tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum
iarăşi a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi
obligatoriu şi, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. Câţi oameni nu
sunt deja pecetluiţi acolo cu raze laser, unii pe frunte şi alţii pe mână.
Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu numărul 666 nu va putea nici
vinde, nici cumpăra, sau să ia împrumut, să fie numit într-un post etc.
Îmi spune gândul că antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea
şi, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra, fie el roşu, fie
negru, fie alb, adică toţi. Va supraveghea astfel printr-un sistem
25 Zaharia 11,1-13;
26 Psalmul 68,22;
27 Psalmul 21,19;
28 Apocalipsa 13,18;
29 Matei 6,24;
44
economic care va controla economia mondială şi numai aceia care au
primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi
comerciale.
Dar ce vor păţi oamenii care se vor pecetlui!... Mi-a spus un
specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se
vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui şi vor fi atât de vătămaţi
încât îşi vor mânca limbile de durere30. Cei care nu se vor pecetlui vor
petrece mai bine decât ceilalţi pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu
s-au pecetluit. Acesta nu este puţin lucru!
- Părinte, când îi va ajuta? După aceste evenimente?
- Nu, chiar atunci.
- Părinte, dacă nu vor putea vinde şi cumpăra, cum vor putea
petrece mai bine?
- Să vezi, Dumnezeu ştie un mod, îl ştiu şi eu. Aşadar..., m-a
preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea... o telegramă.
Măi, măi, cum ne iconomiseşte Dumnezeu!
- Părinte, de ce pecetluirea se numeşte şi încrestare?
- Pentru că nu este la suprafaţă. Ce înseamnă “a încresta”? Nu
înseamnă a trage linii adânci, crestături? Pecetluirea va fi încrestare, pe
care o vor pune mai întâi pe toate produsele şi după aceea vor impune
să se facă şi cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi
ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire şi acum, mi-a
spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele31 de la
mână. Ei înaintează dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele
televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au şi un aparat care
urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puţin toţi cei ce vor avea
televizor vor privi la televizor, dar vor fi văzuţi şi ei. Adică vor urmări
şi vor fi urmăriţi. Li se va controla astfel prin computer toată viaţa lor;
ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul! La
Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-şi adăpostesc
computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt
aproape şase miliarde în toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o
răsucire de buton. Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de
30 Apocalipsa 16,10;
31 Stareţul se referea la imaginea palmei ce înlocuieşte cartela.
45
dictatura mondială. Noi, ortodocşii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem
pe antihrist şi, fireşte, nici dictatura. Ne aşteaptă evenimente, dar nu vor
dura mult. Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va
vătăma şi acum.
Noile buletine de identitate
- Părinte, a spus cineva: “Cum de folosiţi bancnota de 5.000 de
drahme care are pe ea nr. 666? Acelaşi lucru este şi cu buletinul”.
- Hârtia de 5.000 este ban – şi lira Angliei are pe ea pe regina
Elisabeta; asta nu vatămă. “Cele ale Cezarului, daţi Cezarului”32. Aici
însă este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban33.
Identitatea înseamnă ceea ce înseamnă şi cuvântul; adică cineva se
identifică cu cele pe care le declară. Ei pun pe diavolul şi să semnez că
îl primesc. Cum să fac asta?
- Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate cu pecetluirea?
- Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea
pecetluirii.
- Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine
de identitate.
- Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să
întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona
Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile.
Deoarece eu am scris clar în broşura “Semnele vremurilor”: Fiecare să
acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: “Ei, acestea
sunt o părere a unui călugăr, nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu miam
spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale
Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii
lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii, spun cele contrare
celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii, care le
aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă
într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem, le spun cu curaj. Vin
32 Matei 22,21; Marcu 12,17.
33 “Banul vine de la stat şi tot la stat se duce, însă buletinul poartă chipul şi semnătura
mea, îmi reprezintă identitatea” (n.n.)
46
şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, asta nu-i nimic! Într-o zi
mi-au pus o inscripţie pe uşă... Am crezut că a venit cineva, nu m-a
găsit şi a scris “lipseşte”, ca s-o vadă şi altcineva. Dar mă uit mai bine,
şi ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când
eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar
vom trece şi noi o furtună. Lumea s-a ridicat, trebuie să ne ridicăm şi
noi cu multă rugăciune.
Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl
exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie
corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de
vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cădere. În acelaşi
timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu.
Dacă Biserica ia o poziţie serioasă se va respecta libertatea
credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu
vrea, să-l păstreze pe cel vechi; atunci vor plăti numai câteva nuci tari
pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cea mai multă lume îşi va face
treaba sa. Cei ce vor voi să se folosească lumeşte vor avea noul buletin,
iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi-i vor
chinui.
Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de
identitate, nici la vedere, nici nevăzut, şi asta e ceva. Vom avea răbdare
şi se va vedea ce va fi. Şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666 este
ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune.
Până să circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui
Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui săşi
scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul
mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Dacă acum continuăm
protestele, aceia vor spune: “Iată, aceştia pricinuiesc tulburare. Deşi
nu s-a pus problema, ei strigă şi protestează”. Câinele, dacă e păzitor
bun, latră atunci când vine hoţul. Când pleacă, tace. Dacă însă continuă
să latre, atunci nu e păzitor bun.
- Părinte, au mai spus că, deoarece avem toleranţă religioasă, să
nu se mai treacă apartenenţa religioasă în noile buletine de identitate.
- Da, pe ei nu-i interesează, pe mine însă mă interesează, pentru că
este identitatea mea. Scrie de unde sunt şi ce sunt. Dacă nu va apărea
47
apartenenţa religioasă pe buletin, se vor ivi probleme. De pildă, va
merge cineva la biroul de căsătorii. Dacă buletinul spune ortodox –
indiferent de câte carate este – e în regulă. Dacă însă nu scrie
apartenenţa religioasă cum să i se dea certificat de căsătorie? Pentru
Biserică lucrul acesta va produce încurcătură34. Iar dacă se pune religia
de bună voie, asta va fi şi ca o mărturisire. Europa este Europa. Aici
este altceva.35
- Părinte, cum se va introduce pecetluirea?
- Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după
“îndosariere”, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili prin
diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe
frunte sau pe mână. Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune: “Vă veţi
mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa”. Va da cineva cartela la
magazin şi va cumpăra şi vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu
va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte
vor începe să facă reclamă “sistemului perfect”, pecetluirii cu raze
laser cu 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În
acelaşi timp la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia şi i-a
luat banii din bancă şi vor spune mereu: “Mai sigură este pecetluirea cu
raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie
numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ţi va putea lua
nici capul, nici mâna şi nici nu-ţi va vedea pecetea”. De aceea lasă
acum pe hoţi, pe făcătorii de rele să are. Au jefuit cincisprezece chilii
din jurul Kareii. Pe unul l-au omorât ca să-l prade. Astfel fiecare va afla
prilejul să prade şi să ia orice vrea. Să spunem că vrea să răpească un
ogor, va spune că era chipurile al bunicului său sau că l-a închiriat
cândva pentru păşunat, aşa că, hai, vezi dacă poţi să-i dai de capăt. Vor
spune după aceea cei competenţi: “Din păcate nu-i putem controla;
controlul se poate face numai la computer”, şi vor înainta spre
34 În Grecia certificatul de căsătorie îl dă numai Biserica Ortodoxă, care nu admite
căsătoria religioasă cu neortodocşi, oricare ar fi: catolici, protestanţi, iudei,
musulmani! (conf. Canonului 72 Sinodul VI Ecumenic).
35 Într-adevăr, părintele cu mult discernământ învaţă că atâta timp cât legile lumii se
împotrivesc credinţei neamului, ne putem opune a le primi şi pune în aplicare. (n.n.)
48
pecetluire. Vor căuta apoi la computer să vadă dacă eşti pecetluit, ca să
te servească sau nu.
Cei trei ani şi jumătate36 vor fi grei şi o vor plăti unii care nu vor fi
de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi
îi vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru
cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După
aceea vor spune: “Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit,
am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face
control”.
- Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?
- “Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că
vor fi... europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe
oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune:
“Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu.”
Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De
aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în
cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive
grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu
vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale.
Pentru că şi provizii de ar face nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele
nu ţin mult, şi se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei-trei ani
şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele37. Nu-şi vor da seama
când au trecut. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat.
- Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?
- Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună,
fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de
multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât
mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de
grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui satana-antihrist. După aceea
va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va
veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o
ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos Îşi va lăsa făptura Sa? Se
va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi,
36 Daniel 9,27; Apocalipsa 12,6 şi 13,5.
37 Matei 24,22; Marcu 13,20.
49
singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui antihrist. Oamenii se vor
întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească
pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui
Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua
Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru
că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va
da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă
îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare.
Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor
trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la
toată lumea38 şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea.
Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute
făptura Sa.
- Pecetluirea este totuna cu lepădarea?
- Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul spune clar în Apocalipsă despre
pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui? Din păcate auzi o grămadă de
neghiobii ale minţii de la unii “cunoscători” contemporani. Unul spune:
“Eu voi primi buletinul cu 666 şi voi pune o cruce”. Altul: “Eu voi
primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea...” Şi o grămadă
de asemenea prostii. Ei cred că se vor sfinţii în felul acesta, câtă vreme
acestea sunt înşelări. Un episcop mi-a spus: “Eu, lângă semnătură voi
face şi o cruce. Nu mă lepăd de Hristos, ci, simplu, mă slujesc
(folosesc). În regulă – îi spun – tu eşti episcop şi pui o cruce lângă
numele tău în virtutea calităţii ce o ai; altul este arhimandrit şi pune şi
el, datorită rangului ce-l are, o cruce. Lumea ce va face?” Lucrul
murdar nu se sfinţeşte. Apa curată primeşte harul şi se face aghiazmă.
Urina nu se face aghiazmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia
nu primeşte sfinţenie. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când
este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră cu
simbolul lui, nu se sfinţeşte deşi am pune şi o cruce. Avem puterea
Sfintei Cruci, a Lemnului Sfânt, a harului dumnezeiesc a lui Hristos,
numai atunci când păstrăm harul Sfântului Botez, prin care ne lepădăm
de satana, ne unim cu Hristos şi primim Pecetea Sfântă: “Pecetea
38 Matei 24,14; Marcu 13,10;
50
darului Sfântului Duh”. Vezi, unii ca aceştia merg înainte cu o logică...
Vor pune alături o cruce şi totul e în regulă. Şi deşi vedem că Sfântul
Apostol Petru s-a lepădat numai la exterior de Hristos, dar şi asta a fost
tot lepădare39, aceştia se leapădă de pecetea cea sfântă a lui Hristos ce li
s-a dat la Sfântul Botez, ca să primească pecetea lui antihrist, şi spun că
au înlăuntrul lor pe Hristos!
- Părinte, dar dacă cineva primeşte pecetea din neştiinţă?
- Aceasta se va putea întâmpla numai din nepăsare. Ce neştiinţă să
fie, atunci când lucrurile sunt atât de clare? Chiar dacă nu ar şti cineva,
trebuie să se intereseze şi să afle. Dacă spune că n-am ştiut şi pentru
asta am primit pecetea, Hristos ne va spune: “Făţarnicule, faţa cerului
ştiţi s-o judecaţi, iar semnele vremilor nu puteţi!”40. Chiar de s-ar
pecetlui cineva din neştiinţă, pierde harul dumnezeiesc şi primeşte
lucrarea diavolească. Vezi, copilaşul, la Sfântul Botez, atunci când
preotul îl afundă în apă41 primeşte pe Sfântul Duh, fără ca acela să-şi
dea seama de asta şi după aceea sălăşluieşte în el harul dumnezeiesc.
39 Matei 26, 69-75; Marcu 14,66-72; Luca 22,54-62; Ioan 18, 16-18; 25-27.
40 Matei 16,3
41 Conform Canonului 50 al Sfinţilor Apostoli, Botezul valid se face numai prin cele
trei afundări în apă.
51
LEGALIZAREA CRUCII MONAHALE -
LEGITIMA}II PENTRU RAI
Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul
În ziua de azi, se legalizează şi se impozitează totul: munţi şi văi,
păduri, vii şi livezi, grădini şi parcuri, râuri şi izvoare. Dacă nu sînt
trecute în dosare şi chitanţe, sînt ca şi cum n-ar fi.
Iată că, mai nou, acest principiu este aplicat şi monahilor.
Pentru ca nici ei, nici societatea să nu aibă îndoieli asupra propriei
existenţe, Sinodul BOR a adoptat o lege prin care înfiinţează nişte
tichete “monahale”, zise legitimaţii, legalizând în acest chip pe
călugări, pentru a nu vagabonda ilegal prin pustii, precum oarecând Ilie
Proorocul, ori Ioan Botezătorul. Este acordată libertatea doar monahilor
"pecetluiţi” de a circula, de a-şi vizita părinţii, rudele, prietenii, ori de a
se stabili într-o altă mănăstire, libertatea de a călători fără restricţii
comuniste.
Aşa au gândit stăpânii Bisericii: dacă în lume unii legalizează
incestul şi eutanasia, alţii - homosexualitatea şi pedofilia, şi câte alte
“necesităţi”, ei de ce n-ar “legaliza” monahismul? Chiar dacă nimeni
nu le-o cere - monahi, duhovnici, stareţi etc. - dumnealor totuşi o fac,
aşa, din oficiu. Ca să intrăm şi noi în rând cu oamenii, pentru a nu fi
confundaţi cu haiducii ori partizanii.
52
Precauţii utile, chiar necesare astăzi, când nu mila Domnului, ci
leafa Statului te ţine în mănăstire, leafă ce-ţi garantează confortul şi
bunăstarea pentru o bătrâneţe fericită. Iată că monahii întreţinuţi ai
guvernului îşi legalizează pustnicia, renunţând la libertatea în Hristos,
libertate riscantă pentru liniştea şi odihna lor.
L-au scos din mijlocul lor pe Hristosul goilor şi flămânzilor, al
curvelor şi proscrişilor, pentru a beneficia de privilegiile Annei şi
Caiafei. Dacă – începând cu Apostolii – creştinii se socoteau paria în
această lume, după cum Însuşi Hristos a fost socotit, astăzi călugării
aspiră la statutul de paria cu legitimaţie. Paria cu acte în regulă, pentru
a nu avea probleme, nu cu Hristos, ci cu lumea, pe care ei susţin că au
lăsat-o, luând crucea suferinţelor lui Hristos. Paria cu autorizaţie, pentru
a nu mai fi înjuraţi pe străzi cu epitete de genul: golan, vagabond, om
fără căpătâi, calomnii ce le afectează statutul de cetăţean cuminte şi
onorabil, dornic şi el de intrare în Europa. Paria ce-şi apără “mândria de
om”, având şi ei “personalitatea” şi “demnitatea” lor – nu a lui Hristos,
“vagabondul” smerit, predicator neautorizat, răspândind o credinţă la
fel de neautorizată, ilegală şi antisocială.
După legile monahale rămase din vechime, în tot ce săvârşea,
călugărul era binecuvântat de bătrânul său, bătrân cu viaţă
duhovnicească şi autoritate deplină. Cuvântul bătrânului, sfatul şi
hotărârea lui asupra unei situaţii erau de ajuns pentru mântuirea
ucenicului. Bătrânul nevoitor era pentru tânărul monah mai mult decât
duhovnic ori stareţ, căci sfinţenia şi discernământul lui arătau că în el
era Duhul lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă să citim în istoria
monahismului că unii monahi săvârşeau fapte bizare pentru cei din jur,
înţelegem că le făceau cu blagoslovenie de taină, împlinind un canon,
ştiut doar de ei şi de duhovnic. Aşa a fost dintotdeauna.
Astăzi însă, iată că autoritatea duhovnicului e pusă la îndoială şi
încălcată. Duhovnicul e privat de libertatea de a hotărî tainic între el şi
ucenic amănuntele mântuirii, printr-o inovaţie laică şi scolastică,
elaborată de ierarhii BOR: legitimaţia de călugăr. N-au fost consultaţi
pentru această decizie nici stareţii, nici duhovnicii, nici monahii. Pentru
şi peste toţi au hotărât abuziv şi umilitor ierarhii, dispreţuind orice
eventuale alte opinii.
53
În cartea numită Molitfelnic există o slujbă prin care laicul e trecut în
rândul monahilor: Rânduiala tunderii monahului. Această slujbă, fără
alte legitimaţii şi accesorii lumeşti, e singura formă valabilă şi necesară
pentru a deveni monah; e singurul mijloc legal/canonic ortodox, lăsat
nouă de Îngerul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Pahomie, cel ce
a primit sfânta rânduială a chipului călugăresc. Nu legitimaţii, nu
tichete şi cartele “călugăreşti”, ci schimbare în duh, prin duhovnicească
lucrare!
Obiectivul sfânt de altădată, Crucea lui Hristos, e schimbat cu o
nouă “cruce”, crucea falsă a suferinţei închinate prosperităţii umaniste,
doctrinelor şi ideologiilor nihiliste: “crucea” dracului filantrop, “iubitor
de oameni” – împotriva durerii şi răstignirii pe Crucea lui Hristos.
Demonică dedublare, “anti-crucea” a furat minţile ierarhilor noştri,
răstignind monahismul pe “crucea” progresului şi bunăstării, eficienţei
şi modernizării. “Cruce” de catifea netedă şi parfumată, legalizată şi
salarizată. Fără asperităţi şi impurităţi. Fără dureri, griji şi necazuri. Ca
să o poată duce pe umerii lor monahii cuminţi şi prosperi.
Cât despre adevăratul monahism al celor din urmă timpuri, vedenia
de la anul 1854 a Stareţului Ioasaf din Mănăstirea “Sfântul Sava” este
deosebit de grăitoare: “[...] mai mergând noi puţin, am văzut de
departe şi alţi oameni, şi aceştia tot cu haine călugăreşti îmbrăcaţi ca
şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât
soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi, dar erau
puţini la număr. Atunci am întrebat pe povăţuitorul meu zicând: “Sfinte
Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de au atâta slavă, strălucire şi
frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?”. Atunci el mi-a răspuns
zicând: “Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi
fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă
au râvnit faptele bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind
faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta
i-a proslăvit pe ei Dumnezeu.”
[...] În zilele acestea, se potriveşte cuvântul: “Cel ce mântuieşte,
mântuiască-şi sufletul său!” Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci
numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la Dânsa cu tot sufletul,
îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte
54
le poate, căci : “Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea
Stăpânului.”42
Iată că astăzi îngereasca descoperire a expirat, iar a te ruga, a posti, a
bate metanii, fără legitimaţie, constituie infracţiune. Plângi şi te căieşti
în zadar de păcatele tale, căci Dumnezeu aude şi iartă doar pe cei cu
legitimaţii. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, adio duhovnic şi
duhovnicie! - ne facem frizeri. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii,
cine-i în Rai?
42 În Hrană duhovnicească, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
55
PROOROCIRI DESPRE SFÂR{IT
Avva Pamvo43
Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca să vândă rucodelia sa. Şi
făcând 16 zile (după cum ne spunea nouă) noaptea dormea în tinda
bisericii Sfântului Apostol Marcu, şi văzând slujba bisericii s-a întors la
bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare.
Deci i-a zis lui bătrânul: “Te văd fiule tulburat. Nu cumva vreo ispită
ţi s-a întâmplat în cetate?” Răspuns-a fratele: “Cu adevărat Avvo, întru
lenevire cheltuim zilele noastre, în pustia aceasta şi nici canoane, nici
tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii
cum cântă şi m-am întristat că nu cântam şi noi canoanele şi troparele.”
I-a zis lui bătrânul: “Amar nouă fiule, că au ajuns zilele în care vor
lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh şi vor urma
cântărilor şi glasurilor, căci ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din
tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său
ca neputincioşii? Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să
stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în
pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi
să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduială cu meşteşug,
să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica
43 Patericul Egiptean, pg. 209 cuvântul 15.
56
lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspinuri, cu glas evlavios,
umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune.
Că iată îţi zic ţie fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile
Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor
Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte
elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va
depărta. Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: „Cei ce sunt în pustia
aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe
hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să
scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină.” Şi i-a
zis lui fratele: “Aşadar se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele
creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea?” Şi a zis
bătrânul: “În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi
necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul
împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni
nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori
la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri grabnici, gata
spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici
auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: “De-am fi fost şi noi în
zilele lor ne-am fi nevoit şi noi.” Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii
de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe
cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va
intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie,
întărâtări, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: “Ce va face cineva în
vremile şi anii aceia?” Şi a zis bătrânul: “Fiule în acele zile cel ce îşi
mântuieşte sufletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.”
57
~NTR- ADEV|R, NE TEMEM
Ieromonahul Hristodul Aghioritul44
Unii spun fără să se gândească prea mult: “Şi de ce ne temem?”
Amintim tuturor acestora care găsesc încontinuu pretexte pentru
păcatele lor că “începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Psalm
110, 10), care este însă o teamă dezinteresată, izvorând din străduinţa
unui suflet cucernic şi credincios, de a nu face ceva ce nu i-ar plăcea lui
Dumnezeu sau ceva care L-ar mâhni.
În ceea ce priveşte subiectul nostru, dacă ne temem, ne temem să nu-
L întristăm pe Sfântul Duh: “Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui
Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”
(Efeseni 4, 30), aşa cum spune îndemnul Apostolului nostru. Toţi cei
care protestează şi pun înainte piepturile lor arată că nu se tem de
nimeni şi merg împotriva sistemului mondial; lucru pe care ceilalţi nici
măcar nu-l pot înţelege, fiindcă se tem să nu piardă bunurile materiale
de care se bucură şi care, toate, provin direct de la cei care-şi impun
planurile lor antihriste.
Părintele Porfirie, întrebat fiind de către stareţul unei mănăstiri de ce
n-a spus ceva lumii despre acest subiect al cărţilor de identitate şi al
numărului 666, a dat următorul răspuns, în care e cuprins întregul
adevăr.
44 Fragmentul a fost publicat şi în cartea La apusul libertăţii sub acelaşi autor.
58
Iată cum explică părintele de ce unii desconsideră subiectul în cauză:
“Şi eu lupt pentru această problemă, dar în mod diferit. Am constatat
că mintea omului, iubind patimile, este întunecată şi nevăzătoare.
Aşadar, orice aş spune, pentru că mintea aceasta a omului e lipsită de
lumină şi nu vede, fiindcă e întunecată de patimi, cuvintele mele nu vor
ajuta cu nimic. De aceea, toate eforturile mele constau în a-l face pe
om să înţeleagă că din cauza patimilor sale e orb şi că de aceea e
firesc să nu vadă. Fac acest lucru pentru a-l îndemna pe om să-şi
cureţe sufletul ca să poată vedea şi singur toate câte se întâmplă în
zilele noastre”.
Aceasta este astăzi o constatare obişnuită. Vedem teologi, duhovnici
etc., care pe de o parte spun “este”, iar pe de alta spun “poate nu este”,
arătând astfel, fără să se ascundă, că ei înşişi sunt lipsiţi de vederea
duhovnicească şi că sunt purtaţi şi “duşi de valuri, purtaţi încoace şi
încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin
vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Prin această
purtare şi prin această conduită a lor, singurul lucru pe care-l reuşesc
este să se expună continuu pe ei înşişi şi să dovedească în mod real că
nu văd. Sfinţii noştri când spuneau “da” era “da” şi când spuneau “nu”
era “nu”. Adeverind acest lucru, Apostolul Pavel scrie: “Credincios
este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu” (II
Corinteni 1, 18). Astfel, ei înşişi, prin atitudinea lor, arată tuturor celor
care îi ascultă că dau atenţie cuvântului Evangheliei, după cum scrie
Părintele Paisie în cartea sa “Părinţi atoniţi şi întâmplări din Muntele
Athos”: “Dacă cumva cineva dintre noi, părinţii egumeni, este puţin
nevăzător duhovniceşte, să nu cerem supunere oarbă de la călugări, ca
să nu cădem cu toţii în prăpastie, aşa cum scrie: «Şi dacă orb pe orb va
călăuzi, amândoi vor cădea în groapă»” (Matei 15, 14). Părintele
Paisie, datorită sufletului său purificat şi minţii sale cu totul
străvăzătoare şi curate, a văzut toate câte se întâmplă, de aceea scrie:
“(...) în timp semnele apar foarte limpezi: “fiara” de la Bruxelles, cu
666, a sorbit aproape toate statele în computer. Cartea de identitate
sau introducerea peceţii, ce altceva arată?”.
Vedem cum toţi se ocupă numai şi numai de introducerea numărului
666 în viata noastră şi nu vorbesc deloc de lucrurile profeţite care deja
59
se împlinesc în zilele noastre şi care sunt legate direct de promovarea
acestui sistem economic mondial.
Supunerea noastră trebuie să dovedească discernământ. Pentru
că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea
persoanei umane şi niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va
trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveşte această temă
delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut neliniştea
unor fraţi ai noştri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun
episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu seamănă cu
tradiţia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu,
având în vedere că aceştia poartă un grad în ierarhia preoţească.
Trebuie să înţelegem foarte bine că toţi oamenii avem o calitate, pe
care bineînţeles o acceptăm de bunăvoie şi în libertate: suntem toţi robi
ai Domnului nostru Hristos: şi patriarhul, şi arhiepiscopul, şi episcopul,
şi diaconul, şi călugărul, şi mireanul, toţi suntem robi “îndatoraţi” a
asculta cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi uniţi alcătuim împreună cu
capul, care este Hristos, Trupul Bisericii. Aşadar, Dumnezeu a rânduit
să fim toţi împreună uniţi cu El. El să fie capul, iar noi toţi să fim
mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să
depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur
mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca
un mădular, despărţit de trup, să nu poată exista de unul singur; şi acest
lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea
desăvârşită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel
dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârşi de unul singur Taina
Sfintei Euharistii, ci e nevoie obligatoriu să fie de faţă cel puţin încă un
membru de rând al Bisericii; şi se arată generozitatea lui Dumnezeu,
faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de
celălalt şi să depindă unul de altul.
Apostolul Pavel arată foarte bine că suntem “trupul lui Hristos şi
mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).
Aşadar, toţi robii din ierarhia Bisericii de la gradul cel mai înalt,
al patriarhului, şi până la gradul cel mai mic, al mireanului, au o
singură datorie: să se supună şi să asculte în mod absolut de
cuvântul lui Dumnezeu. Singura diferenţă care există este aceea că
60
gradele superioare ale ierarhiei Bisericii şi-au asumat lucrarea de a
transmite cuvântul lui Dumnezeu spre gradele inferioare, şi acest lucru
pentru că Hristos Dumnezeu “nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al
păcii”, Care voieşte “ca toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială”
(I Corinteni 14,33,40).
Trebuie însă să înţelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o
ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligaţi să fie strâns legaţi şi uniţi
cu Capul, totuşi, pentru că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice
moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru şi folosi propria
lor judecată şi pot urma propria lor voinţă.
Aici începe problema, pentru că, în timp ce aparent sunt robi ai lui
Dumnezeu, de fapt servesc propria lor voinţă, făcând uz de propria lor
judecată.
Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie să facem în
acest caz:
Pe când Domnul Hristos se afla pe pământ împreună cu ucenicii şi cu
Apostolii Săi, la un moment dat i-a îndemnat să fie atenţi la învăţătura
fariseilor; şi aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce
sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: “Cărturarii şi fariseii au şezut în
scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţile;
dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3).
Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: “Cărturarii şi fariseii
au şezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face
cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care şezuse mai înainte proorocul
Moise şi din care învăţa poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant
al Lui îl luaseră acum cărturarii şi fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu
toate că scaunul şi l-au însuşit oameni plini de patimi, Hristos nu îi
îndeamnă totuşi pe ucenicii Săi şi nici poporul să plece de lângă acest
fel de învăţători şi nici nu-i îndeamnă să nu-i asculte, ci îi sfătuieşte în
felul următor: “Toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le”. Să
fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: “Cele ce vă spun să păziţi, să
păziţi!”. Vedem că Hristos Domnul nostru, pentru că ei se găsesc
ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă să ascultăm de ce
este al lor, adică de produsul propriei lor raţiuni şi gândiri, adică de
61
ceea ce izvorăşte din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca să-i
ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim.
Cuvântul “a păzi” se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus să
împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură, sau tot ceea ce a
fost legiuit de Părinţii Bisericii prin Sinoadele Ecumenice. Aşadar
aceştia au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi, prin urmare,
de a ne îndemna pe noi să-l păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu,
aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor
fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecinţele pe care le
aduce cu sine apostazia, această neascultare şi îndepărtare a lor de
cuvântul lui Dumnezeu.
Noi, fiindcă suntem datori să ascultăm numai poruncile Domnului
nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă să
păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori să-i ascultăm;
dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun
vouă să le faceţi, faceţi-le; adică toate câte vi le spun să le înfăptuiţi,
înfăptuiţi-le. Dimpotrivă, nu numai că nu trebuie să ascultăm de
părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru şi spune: “Chiar
dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta
pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).
Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la
capătul lumii, nu le-a dat poruncă să meargă şi să-i înveţe pe oameni
învăţături diferite, porunci omeneşti, cuvinte teologice frumoase şi
poveşti nemuritoare. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând:
“Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
Vedem, aşadar, că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe
credincioşi, pentru a se sălăşlui Dumnezeu însuşi în cei botezaţi, iar cea
de-a doua este de a-i îndemna pe credincioşi să păzească toate câte El a
dat poruncă să fie păzite.
Prin urmare, Sfinţii Apostoli şi apoi urmaşii lor, patriarhii, episcopii,
preoţii, teologii şi aşa mai departe, nu pot să-i înveţe pe oameni ceea ce
le spun propriile lor gânduri că e corect sau ceea ce ei înşişi cred că
trebuie să facem în fiecare situaţie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop,
62
duhovnic, preot, diacon, călugăr sau mirean, este obligat să transmită
cuvântul lui Dumnezeu, sfătuind anume să păzim poruncile Domnului
nostru: “Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus,
Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II
Corinteni 4, 5).
Aşa trebuie să avem o ascultare plină de discernământ, la care putem
ajunge numai prin umilinţă adevărată. De asemenea, trebuie ca toţi
robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin
iconomia lui Dumnezeu, să fie uniţi prin ascultare cu Capul Bisericii,
Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest
fapt aduce neorânduială în tot trupul, iar acest membru va da socoteală
pentru dezordinea pe care o va crea.
Terminând cuvântul Său, Domnul a spus: “Dar după faptele lor nu
faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3). Aici ne putem minuna de
măreţia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă să păzim tot ce ei
ne spun să păzim, nu însă să şi facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se,
ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată
că nu trebuie să-i judecăm, şi faptele lor viclene să nu devină cauză a
depărtării noastre de El; ne spune că trebuie să păzim cu credinţă ceea
ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei înşişi în esenţă nu-L slujesc, nici
nu-L iubesc, ci sunt nevoiţi de scaunul pe care sunt aşezaţi să se
prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui.
Deosebind acum voi înşivă adevărul, vedeţi ce veţi face, dacă:
1. Un episcop vă spune: “Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos
ne-a profeţit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va
impune să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte.
Lucrul acesta nu trebuie să-l acceptăm, pentru că vom fi osândiţi pe
veci şi, ca să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie să-l acceptăm nici pe
cartea de identitate, nici pe vreun card şi nici să votăm proiectul de lege
prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru că aşa
cum e scris «oricine te sileşte să mergi cu el o milă, mergi cu el
două»”.
2. Un alt episcop va susţine că: “Toate acestea sunt prostii. Nici un
număr 666 şi nici un semn exterior nu vă va vătăma. Nu vă ocupaţi de
63
asta, acceptaţi-l ca să vă faceţi treaba şi nu mai ascultaţi toţi fanaticii şi
pe toţi care văd pretutindeni numai demoni”.
Cred că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe
aceia care îl iubesc şi îi slujesc lui Dumnezeu şi care au grijă de propria
voastră mântuire, şi pe ceilalţi, interesaţi numai “să fie văzuţi de
oameni” (Matei 6, 5) şi care vă înşeală, voind să se arate buni faţă de
voi şi să-şi justifice atitudinea lor de apostaţi, de întoarcere de la
Hristos, urmând să-şi trăiască viata aşa cum le e lor mai bine, pentru a
se sluji pe ei înşişi şi nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din
urmă, să nu uităm spusele Sfântului Apostol Pavel: “Fiindcă aceştia
toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21).
În Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos
prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele
ale lui Dumnezeu, avem atâţia alţi episcopi şi preoţi buni care caută
sincer pe cele ale lui Hristos şi putem să-i ascultăm pe ei spunându-ne
ce trebuie să păzim. Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia aşa:
“Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele
sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după
dreapta credinţă... depărtează-te de unii ca aceştia” (I Timotei 6. 3, 5).
Creştinii, dându-şi seama că au început să apară unul câte unul
“semnele”, se găsesc, aşa cum ne găsim noi toţi, în situaţia dificilă în
care se găsea şi Pilat, care în timp ce avea în faţa lui întreg Adevărul, se
întreba: “Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Mulţi fraţi ai noştri sunt
neliniştiţi şi se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste
chestiuni şi în special cu subiectul buletinului de identitate electronic
(cu cip).
Într-o zi, un grup de patru tineri discutau despre cartea de identitate
şi fiecare avea câte o părere diferită. Aşadar, spuneau:
- Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu şi mi-a spus că nu trebuie să
primim cartea aceasta de identitate - a spus cel dintâi. Sigur, ca o
dovadă mi-a adus scrierile părintelui Paisie.
- Mie mi-a spus duhovnicul că sunt “ridicole” toate aceste lucruri şi
că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al
doilea.
64
- Duhovnicul meu mi-a spus că dacă primesc cartea de identitate şi
pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr.
- Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu şi mi-a spus că el nu se ocupă
cu Antihristul, ci cu Hristos şi m-a sfătuit să fac şi eu la fel, a completat
cel de al patrulea.
După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui
să asculte de duhovnicul lor, şi dacă da, atunci ce se întâmplă când
duhovnicii au păreri diferite şi, mai mult decât atât, cu totul contrarii
una faţă de cealaltă. Mai apoi m-au întrebat şi pe mine şi le-am spus că
fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna
noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunţa şi va conduce
lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi şi norii cei întunecaţi.
Unii fraţi ai noştri spun că anumiţi preoţi îşi exprimă, siguri de ce
spun, părerile şi că le şi publică în cărţi, devenind astfel publică
diferenţa de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr,
atunci se va împărtăşi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se
află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune că nu o
să fie cuprinşi de hăţişuri şi nici nu se vor rătăci toţi cei care vor avea
grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată şi de trezvie, cu ajutorul
Sfintelor Taine şi al ascultării duhovniceşti. Biserica noastră iubitoare
ne învaţă că Sfântul Duh este Unul şi că pentru fiecare problemă are o
singură părere şi o singură voinţă.
Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i “informeze”
în legătură cu una şi aceeaşi temă pe cei patru preoţi, reprezentanţii Lui,
pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte
de a ne dedica pe noi înşine slujirii lui Dumnezeu, nu ne-am îngrijit atât
cât trebuia pentru curăţirea sufletului nostru. Dacă fiecare duhovnic şiar
fi lepădat propria lui voinţă şi propria lui părere, ne-am fi unit toţi în
Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, şi am fi lăsat astfel harul
să lucreze şi am învăţa toate câte El “ne-a poruncit”. Aşadar, nu
trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de
păreri, ci bine ar fi să avem în vedere porunca Apostolului: “Nu vă
lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este
să vă întăriţi prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); şi cât vom putea, să
ne împărtăşim de Sfintele Taine, ca să se lumineze mintea noastră “să
65
nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt
al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor spre
uneltirea rătăcirii” (Efeseni 1, 14).
Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie îşi
va conduce ca un bun păstor turma, şi credem că acest lucru se va
întâmpla curând, “tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti
încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat, şi fiindcă de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire,
prin credinţa cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15).
Cine nu este teolog ?
Într-o revistă s-a reprodus un text publicat de o altă revistă, care,
după ce a fost citit, i-a scandalizat pe foarte mulţi creştini. Vom
prezenta aici câteva puncte ale acestui articol, pentru a constata fiecare
că sunt aspecte inacceptabile pentru Ortodoxia noastră. Aşadar, acolo
scrie:
1. “Trebuie să subliniem că nu sunt teologi toţi cei care identifică
Antihristul cu 666". Revista în cauză, republicând articolul, arată că nu
cunoaşte şi că dispreţuieşte întru totul textele sfinte ale Scripturii
noastre, cu impietate spunând “că nu sunt teologi (de Dumnezeu
cuvântători)” atâţia şi atâţia sfinţi ai Bisericii noastre care ne-au lăsat
prin tradiţie scrieri şi opere foarte preţioase, unde s-au pronunţat în
legătură cu tema noastră; să pomenim numai câţiva: Sfântul Efrem
Sirul, Sfântul Irineu episcop al Lyonului, Sfântul Andrei episcopul Noii
Cezareei, Sfântul Ipolit papă al Romei, Sfântul Areta episcopul Noii
Cezareei şi atâţia alţi sfinţi ai Bisericii noastre. Oare nu se ruşinează
necredincioşii să spună că sfinţii noştri “nu sunt teologi”? Noi,
considerând această necinstire adusă Sfinţilor o necinstire a propriei
noastre persoane, le spunem că numai prin faptul de a dispreţui, de a
desconsidera şi de a necinsti sfinţii şi de a se considera teologi pe ei
înşişi arată în ochii tuturor căderea duhovnicească pe care au suferit-o,
potrivit cu legea duhovnicească, care spune: “Oricine se înalţă pe sine
(mai presus de sfinţi) se va smeri” (Luca 18, 14).
66
2. Acelaşi articol arată că autorul nu cunoaşte absolut deloc poziţia
Bisericii lui Hristos şi, prin extindere, nici pe cea a Sfântului Sinod,
care ca o Maică, prin circulara sa, a făcut apel şi printre altele a explicat
fiecăruia că: “Astfel, cu durere observăm că progresul civilizaţiei în
domeniul aplicaţiilor electronice s-a legat aşa cum nu trebuia de
numărul 666, care se foloseşte ca număr principal de cod în respectiva
tehnologie. Se spune în mod limpede în Sfânta Carte a Apocalipsei că
numărul acesta este numărul Antihristului... Şi, prin urmare, nu e cu
putinţă ca un creştin să fie indiferent atunci când constată introducerea
voită şi sistematică a acestui număr în viata sa; şi în viata naţiunii elene,
care este aproape în întregimea ei creştină şi ortodoxă” (fragment din
circulara nr. 2626/7 aprilie 1997 a Sfântului Sinod). La sfârşit, ne
întrebăm: redactorul articolului în cauză şi revista care l-a republicat (ca
pe un răspuns!), ei înşişi “au fost străini în Ierusalim şi nu cunoşteau
cele din cetate” (Luca 24, 18), sau au proclamat vreo biserică a lor,
spunând numai ceea ce în mod arbitrar judecă ei singuri a fi corect?
Altfel, nu se explică atitudinea lor.
Sfânta Comunitate de la Sfântul Munte Athos, prin circulara nr. 5
din 18 martie 1993 mărturiseşte foarte clar că: “Fără nici o îndoială, se
pregăteşte terenul pentru pecetea nesuferită, urâtă şi antihristică a lui
666”. Aşadar, autorul articolului şi redactorul revistei, dacă sunt
conştienţi de ceea ce fac, numai atât se cuvine să facă: reconsiderânduşi
părerile, să le ceară iertare cititorilor şi să se adune în jurul poziţiilor
ortodoxe ale Bisericii noastre, smerindu-şi gândirea, care e mai degrabă
trufaşă, şi să cumpănească şi să socotească bine cele spuse de fericitul
Părinte Paisie, cel care a spus şi a scris: “Mă uimesc ! Nu-i pun pe
gânduri toate aceste fapte şi întâmplări ? De ce nu pun fie un semn
măcar de întrebare la interpretările creierului lor ? Dacă ajută
Antihristului pentru pecete, cum oare nu vor târî şi alte suflete spre
pierzanie ? Asta se înţelege de la sine, pentru că este scris: “(...) ca să
ducă în rătăcire, dacă se poate, şi pe cei aleşi” (Marcu 13, 22). Vor fi
duşi în rătăcire cei ce vor interpreta aceste lucruri numai cu mintea
lor".
67
DESPRE ~NMUL}IREA F|R|DELEGII
Sfântul Nil Athonitul45
Când se va înmulţi fărădelegea o să se adune toate prihănirile şi
necurăţiile lumii, şi o să se
învisterească necurata fiică a curviei care să fie lăcaş al preacurviei. Că
precum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurata
mai înainte de Naştere şi în Naştere şi după Naştere, Preasfântă
Fecioară, şi a Născut pe Iisus care nu a ştiut păcat; aşa din contră,
necurata aceea fiică, muma fărădelegilor, va fi şi mai înainte de naştere
şi în naştere şi după naşterea spurcatului antihrist, o să fie curva
necurată şi preacurvă în toată viaţa ei. La această necurată o să se adune
toate fărădelegile şi o să nască pe fiul pierzării. Şi din pricina lipsirii
Darului Sfântului Duh la oameni, pentru păcatele şi fărădelegile
lor, o să se adune şi o să învie toate fărădelegile oamenilor în
pântecele ei. Şi după naşterea fiului păcatului, o să vină toata lipsa
la oameni. Întâi o să se lipsească de dragoste, de unire, de curăţenie.
Al doilea tot locul şi oraşul de păstori temători de Dumnezeu şi
45 Extras din Minunile, vedeniile şi cuvintele Prea Cuviosului Părintelui nostru Nil
Izvorîtoriul de Mir, mss. Schit Colciu, Chilia Sfântul Gheorghe, Athos, 1916.
68
proistoşi credincioşi. Al treilea Bisericile lui Dumnezeu de arhierei şi
de duhovnici şi preoţi evlavioşi, precum de acum au început a se lipsi.
După aceea o să se arate şi acest necurat după creşterea vârstei lui şi
o să se umple de sataniceasca putere ca să facă semne şi minuni
înaintea ochilor oamenilor pătimaşi, precum a făcut Chinops
mincinoasa înviere, fiindcă la sfinţi nu are lucrare în slăbiciune ci
numai la cei întunecaţi de patimi. Precum marele Macarie vedea pe
muiere în firea ei, pe care o vedeau oamenii ca pe o iapă. Şi o să se
făţărnicească cu blândeţea, pentru ca să plece pe noroade la
înşelăciunea lui, ca să se facă monarh. Asemenea se va arata paşnic şi
smerit, ca să i se închine toţi. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea
oamenilor, când se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este
uitarea credinţei şi a fricii lui Dumnezeu, preacurvia, curvia, sodomia,
iubirea de avuţii, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia,
osândirea, minciuna, clevetirea şi celelalte răutăţi.
Cu acestea o să se hrănească şi o să stăpânească toate cetăţile.
Fiindcă nu o să se găsească alt om vrednic să stăpânească cetăţile,
pentru aceea toata lumea o va stăpâni şi o să-l aibă pe acesta
atotstăpânitor. Atunci pe cât vor căpătui, vor socoti că-şi lucrează
mântuirea. Atunci o să se defaime Sfânta Evanghelie şi Biserica lui
Dumnezeu şi o să fie multă lipsă în lume. Semne şi arătări de la
Dumnezeu în mijlocul lipsirii. Foame îndoită, simţită şi gândită.
Simţită, că o să se închidă cerul ca în zilele lui Ilie, pentru fărădelegile
lor şi nu o să dea ploaie şi vor flămânzi oamenii de cuvântul lui
Dumnezeu, că nu o să se găsească vreun drept cu fapte bune ca să-i
înveţe Cuvântul mântuirii. Şi o să se ridice blagoslovenia lui
Dumnezeu de la mâncăruri şi băuturi. Fiindcă pe cât vor mânca mai
mult vor flămânzi.
Atunci cei bogaţi îşi vor deschide comorile lor şi aurul şi argintul
vor fi defăimate şi o să se calce pe drumuri ca pietrele. Atunci o să se
zămislească răutatea luceafărului în inimile oamenilor şi atunci o să
vieţuiască păgânătatea cu pântecele lui antihrist. Şi se va ridica Darul
lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Scriptura. Nu va locui Duhul
lui Dumnezeu în aceşti oameni fiindcă sunt trupuri. O să se împuţineze
şi oamenii şi o să moară pe drumuri precum păsările, pecetluiţi de
69
antihrist, vor mânca cărnuri de oameni morţi, neputând suferi foamea
şi leşinarea, şi mâncând trupuri moarte vor muri şi ei.
Iar înţelesul pecetii lui antihrist (666) este aşa: “Al meu eşti şi al tău
sunt, de bună voie viu, nu de silă”. Vai şi amar celor pecetluiţi! Şi o să
se facă tulburare mare în lume. Şi auzind oamenii în altă parte pace, o
să se mute acolo. Şi o să găsească mai multă lipsă. Şi o sa audă de la
locuitori: “O, cum aţi venit în acest blestemat loc, unde nu a rămas
înţelegere omenească?” Atunci, văzând Dumnezeu tulburarea
oamenilor, o să poruncească mării să-şi ia cea dintâi stare şi o să se urce
focul cel de sub pământ din care se înfierbântau apele calde, şi o să
fiarbă apa lumii precum fierb apele de la metale şi atunci vor înceta
oamenii să se mute din loc în loc. Şi din fierberea mării o să se
desfiinţeze faţa pământului şi o să se usuce pământul şi nu va răsări
iarbă şi copacii nu vor da lăstare, izvoarele apelor se vor usca,
dobitoacele şi păsările vor muri de aburii mării şi ai pucioasei. Şi iată
vremea se apropie şi voi nu înţelegeţi, fiindcă vicleşugurile oamenilor
s-au înmulţit şi s-au făcut stihiile grabnice, pentru a se apropia sfârşitul
ce l-a orânduit Dumnezeu în mijlocul mileniului al VIII-lea.
Deci Dumnezeu, purtând grijă de mântuirea oamenilor celor cu
bunăvoinţă, o să trimită pe Enoh, pe Ilie şi pe Ioan Bogoslovul
(Evanghelistul) să propovăduiască şi să întărească mărturisirea pentru
acei ce o să se mântuiască şi să înveţe ca acei care nu se vor pecetlui se
vor mântui în Împărăţia Cerurilor. Să se însemneze cu semnul Crucii,
că însemnarea Sfintei Cruci izbăveşte pe om de osânda iadului, iar lui
antihrist îi dă osânda iadului. De flămânziţi să răbdaţi, că Domnul vă
va trimite ajutor din înălţime, iar oamenilor le va zice: “Iată câţi s-au
pecetluit, s-au mulţumit”. Şi le va zice: “Oamenii nu s-au mulţumit la
însemnarea pecetei pierzării, ci înşelăciunea i-a făcut nesimţitori şi nu
cunosc mântuirea lor. Oamenii cei materialnici, s-au făcut draci şi nu
simt foamea şi setea pentru care s-au făcut într-o unire cu dânşii, însă
flămânzesc şi însetoşează mai mult decât voi, de şapte ori câte şapte.
Răbdaţi puţintel şi o să vedeţi pe cei pecetluiţi murind sufleteşte şi
trupeşte. Iar cei ce vor răbda din voi o sa trăiască viaţa veşnică.”
Opt milenii, opt mii de ani sunt. Deci venirea Domnului a fost la
anul 5508, care fac cinci milenii. Iar in jumătatea mileniului al
70
VIII-lea adică la 7500 de la facerea lumii şi de la Hristos 2000. Deci
500 s-au lăsat şi de se vor mai lăsa 50, vine. 46
Atunci antihrist văzând pe cei trei prooroci propovăduind Adevărul
şi dovedindu-i înşelăciunea lui, o să se mânie şi o să poruncească să i se
aducă înaintea lui. Şi întâi o să-i momească zicând: “Pentru ce voi nu
vă pecetluiţi cu împărăteasca pecete?” Atunci o să dojenească sfinţii
pe faţă înşelăciunea lui, zicându-i: “O, înşelătorule şi amăgitorule
antihriste! Nu-ţi ajunge că ai pierdut atâtea suflete, ci ne sileşti şi pe
noi să te ascultăm? Blestemată este pecetea ta şi slava ta şi cu
pierzarea ta a venit şi sfârşitul lumii.” Iar spurcatul auzind dojana şi
blestemurile ce i-au făcut sfinţii, singur o să ia sabia şi o să-i taie, iar
după moartea lor o să poruncească la ai săi să facă mai cumplite răutăţi.
Adică: curvii, preacurvii, sodomii, ucideri, răpiri, minciuni, furtişaguri,
tiranii, vânzări de oameni şi cumpărări de copii, parte bărbătească şi
femeiască, şi o să curvească în drumuri de faţă precum câinii. Iar
oamenii celui spurcat, având libertate să stingă firea omenească cu
46 Am ajuns oare în cele de pe urmă timpuri? Chiar despre noi cei de azi se
pomeneşte-n scripturi? Aflăm răspunsul cercetând vremea Sfântului Calinic de la
Cernica (+1868) când se făcea mare tulburare despre sfârşitul lumii ce se prevestea la
1848. Rugându-se sfântul pentru lămurire, în răpire dumnezeiască i s-a arătat un
pergament pe care era scris “7500 ani de la Adam”, iar Sfinţii Gheorghe şi Nicolae
ce-l însoţeau i-au spus: “Vezi, că nu la 1848 va fi începutul sfârşitului lumii, ci
când se vor împlini 7500 ani de la Adam. ”
Tot în vedenie, Sfântul Nifon al Constantinopolului află pe Hristos Dumnezeu
răsfoind cartea veacurilor omenirii, şi ajungând la veacul al şaptelea S-a oprit, Şi-a
acoperit faţa cu mâna şi a zis cu mâhnire: “Acest veac al şaptelea este plin de
putoarea păcatelor omeneşti, de invidie, necurăţie, ură şi minciună… dar ajunge.
Îl voi curma la mijloc ca să-nceteze stăpânirea păcatului!” Or, mijlocul veacului al
şaptelea este anul 7500, din care scăzând anii până la Hristos (5508) dăm tocmai peste
anul 1992!
Noi care am trecut de anul 1992 ne întrebăm, oare profeţia sfinţilor nu a fost exactă?
Nu, nicidecum. Ea nu fixează data unui cataclism planetar, ci începutul unor
evenimente ce prevestesc apropierea sfârşitului lumii. În acel an, Masoneria
internaţională a lovit ţările lumii, în general, şi tradiţiile ortodoxe în special, prin
conceptul ecumenist de “Reconciliere pentru Lumea nouă” intrarea în “Era New
Age”. Acesta a fost suportul desfăşurării de mai apoi a tuturor organizaţiilor bancare,
armate şi sociale internaţionale, tentacule globalizatoare ale evreilor sionişti ce
pregătesc cu înfocare venirea lui Antihrist. (n.n.)
71
multe chipuri ale răutăţii, silindu-se simţitor şi gânditor cu răutatea lor
să prăpădească bunătatea oamenilor şi să-şi iasă din minţile lor din
multa neastâmpărare şi o să se facă scurţi la trupuri ca dracii. Firea
dracilor e scurtă şi rotundă, şi firea oamenilor o să se unească cu a
dracilor şi la scurtimea trupului, de vor fi până la cinci palme lungime
şi o să se facă mai vicleni decât dracii.
[…] Fiindcă mai înainte or să se-ntunece simţurile oamenilor cu
nesimţirea întunericului şi oamenii or să se-ntunece de patimi precum
zice Sfântul Apostol Pavel: “Precum n-au ţinut adevărul Evangheliei,
dând cinste şi întiiciune patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului
înşelăciunii, ca să se împlinească întru dânşii fărădelegea...”
Mântuirea atârnă la cei ce nu se supun lui antihrist, iar lucrarea
acestuia este: grija celor deşarte şi materia lucrurilor lumii, câştigarea
metalelor pământului. Acesta este capul răutăţilor şi propovăduirea
pierzării şi stricarea mântuirii.... Gânditor, antihrist se află în lume şi de
la început, de când a căzut din starea lui, lucrează. Şi a amăgit pe
oameni în deşertăciune şi i-a făcut nesimţitori: curvesc, preacurvesc,
păcatul sodomiei şi săvârşesc neguţătorii trupeşti, mâncând şi bând,
uitând de Dumnezeu.
Adevărul este întruparea Mântuitorului Hristos şi propovăduirea
Evangheliei. Iar minciuna este arătarea lui antihrist şi împărăţia lui, care
va aduce lipsa în lume şi pierzarea, fiindcă multa grijă îl întunecă pe om

şi-l face nesimţitor şi îşi face gătire spre pierzare la antihrist.