mercoledì 3 settembre 2014

Icoana Maicii Domnului din Pisidia




Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pomenește de icoana Maicii Domnului din Pisidia în scrisorile sale despre venerarea icoanelor, care au fost citite la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic. El a spus că „din mâinile Născătoarei de Dumnezeu curgea mir înmiresmat” și a descris icoana ca fiind „din vechime”. Timp de aproape 600 de ani, din icoana Maicii Domnului din Pisidia a curs mir înmiresmat.

Icoana Maicii Domnului din Pisidia a fost proslăvită prin minuni în orașul Sozopol, dar originea sa este necunoscută. Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pomenește de „icoana Maicii Domnului din Pisidia” în scrisorile sale despre venerarea icoanelor, care au fost citite la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic. El a spus că „din mâinile Născătoarei de Dumnezeu curgea mir înmiresmat” și a descris icoana ca fiind „din vechime”.

Minuni săvârșite de icoana Maicii Domnului din Pisidia au fost înregistrate încă din secolul al VI-lea.

Una dintre multele minuni a fost consemnată de preotul Eustațiu, care a fost contemporan cu Patriarhul Eutihie (6 aprilie). La Amasea, în apropiere de Sozopolis, era o familie ai cărei copii se nășteau morți. Îndurerați de nenorocire, ei au mers la Patriarhul Eutihie, pentru povățuire. Sfântul Eutihie s-a rugat și i-a uns cu untdelemn sfințit de la Sfânta Cruce a Mântuitorului și de la icoana Maicii Domnului, spunând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos! Botează-ți copilul tău, Petru, și el va trăi”. Curând soția a dat naștere unui fiu pe care l-au numit, într-adevăr, Petru. Mai apoi au avut un al doilea fiu, pe care l-au numit Ioan. Oamenii din oraș I-au dat slavă lui Dumnezeu când au auzit de această minune.

Timp de aproape 600 de ani, din icoana Maicii Domnului din Pisidia a curs mir înmiresmat. Eleusie, un ucenic al Sfântului Ierarh Teodor Sicheotul (22 aprilie), a dat mărturii despre aceasta.
O copie a acestei vechi icoane făcătoare de minuni a fost făcută în Rusia în anul 1608, la Mănăstirea Novospasky din Moscova (noua Mănăstire a Schimbării la Față a Mântuitorului). Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este înfățișată ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng, iar cu mâna dreaptă binecuvântând.


Nessun commento:

Posta un commento