Cântarea 1
Cu o singură inimă și o singură gură, credincioșilor, să proslăvim pe Cuviosul Amfilohie, starețul de la Poceaev, care prin viața sa cea sfântă și mult-nevoitoare a proslăvit pe Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi și iubitor de oameni.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Adâncul mării vieții cu picioare neudate Preacuviosul Amfilohie a călătorit; și, după porunca lui Hristos, sufletul său pentru aproapele punându-l, în Dumnezeu și l-a aflat.
Slavă...
De lumea aceasta lepădândute, în sfântul locaș al Poceaevului te-ai sălășluit, Preacuvioase Amfilohie, unde slujitor credincios al Treimii Celei dătătoare de viață și păstor bun te-ai arătat, sufletul tău punându-l pentru turma oilor cuvântătoare ale lui Hristos.
Și acum..., a Născătoarei:
Mare îndrăznire având, Maica lui Dumnezeu, pentru neamul omenesc, pe Domnul roagă-L să ne izbăvească de toate nevoile și scârbele, dar mai mult să ne mântuiască de pieirea cea veșnică.
Cântarea a 3-a
Se bucură de tine, lauda Poceaevului, zicând: Tu ești alesul lui Hristos și demonilor rană.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Se veselește de tine cuviosul Părintele nostru, Iov, strigând: Tu ești fratele meu în Hristos și împreună purtător de Dumnezeu.
Slavă...
Se bucură de tine frații Lavrei din Poceaev, cântând: Tu ești rugătorul nostru către Domnul și puternic apărător.
Și acum..., a Născătoarei:
Totdeauna mântuiește, Fecioară Preacurată, pe toți cei care cer milă ta, căci nu avem alt ajutor, nici altă nădejde afară de tine.
Condac,
glasul al 2-lea:
Cu bunăvoința Fecioarei Preacurate, în locașul ei din Poceaev te-ai sălășluit, unde viața ta în nevoință și multe scârbe ai petrecut; cu darul rugăciunii minții te-ai îmbogățit și în Împărăția Cerurilor, la tronul lui Dumnezeu, te-ai înălțat; ca aurul în foc te-ai curățit și fără răutate, ca un prunc te-ai făcut; pentru care noi strigăm ție: Bucură-te, Amfilohie, Părinte fericite, tămăduitorule și făcătorule de minuni.
Sedealna,
glasul al 3-lea:
Cuvioase Amfilohie, te-ai umplut de dragostea lui Hristos și, din plinătatea inimii, cu buzele ai vorbit; cu Duhul Sfânt ai povățuit pe cei ce au căutat mântuirea sufletului și, după învățătura sfinților părinți, i-ai îndrumat să meargă pe calea cea dreaptă; să se lepede de faptele deșarte, de gândurile amăgitoare și să se mântuiască cu smerită cugetare în Domnul; i-ai binecuvântat și asemenea făcliei i-ai luminat pe cei ce șed în întunericul neștiinței; pentru care roagă-te împăratului ceresc ca să ne lumineze și pe noi cu Harul Său.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:
Sufletul meu cel încărcat cu mulțime de păcate, Născătoare de Dumnezeu, cu arătarea luminii tale celei nematerialnice strălucește-l, ca ceea ce ești ușă cerească și din focul cel veșnic mă izbăvește pe mine, cel ce cu credință și cu dragoste te slăvesc pe tine, Fecioară Preacurată.
Cântarea a 4-a
Genunchii tăi au slăbit de post, Cuvioase Amfilohie, iar cu sufletul bărbătește ai stat, cântând cu vrednicie: Slavă puterii Tale, Doamne!
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu osârdie ostenindu-te pentru mântuirea sufletului tău, te-ai înflăcărat cu dragostea lui Hristos, Amfilohie, Cuvioase, umplându-te de Dumnezeiescul har.
Slavă...
Proslăvirea ta în ceata sfinților văzând-o părinții din Poceaev, moaștelor tale făcătoare de minuni li se închină și strigă cu vrednicie: Te fericim pe tine, Cuvioase Amfilohie.
Și acum..., a Născătoarei:
Pururea Fecioară, Preacurată, roagă-L pe Cel Născut din Tine, Mântuitorul lumii, pe Învățătorul curăției și Atotputernicul Ocrotitor, ca să curățească pe oamenii cei plini de stricăciune și să-i învrednicească pe toți de desăvârșită dragoste.
Cântarea a 5-a
Preacuvioase Părinte Amfilohie, te-ai învrednicit de a vedea cu mintea Lumina Dumnezeiască, care întoarce din întunericul orbirii.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Preacuvioase Părinte Amfilohie, cu strălucirea luminii cunoașterii lui Dumnezeu chiar și până astăzi luminezi locașul din Poceaev și pe toți cei care vin la El.
Slavă...
Doamne, pentru rugăciunile Cuviosului Amfilohie, Lumina Ta arată-o nouă și din întunericul orbirii ne scoate pe noi, cei ce Te cântăm pe Tine.
Și acum..., a Născătoarei:
Pe locul arătării Slavei Tale, în chipul stâlpului de foc, pe Muntele Poceaevului, ai înălțat, Născătoare de Dumnezeu, celor ce te iubesc pe tine, măreața Biserică în cinstea Sfintei Treimi.
Cântarea a 6-a
Cu glas de laudă, Doamne, locașul din Poceaev strigă: din robie și din stricăciune curățește-ne, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și pentru doimea cuvioșilor Tăi.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Milostenia adusă în locașul tău, Doamne, primește-o spre pocăință de la cei ce s-au izbăvit de necurăția păcatelor, pentru rugăciunile Maicii Tale și pentru doimea cuvioșilor Tăi.
Slavă...
Poporul suferind află în locașul din Poceaev pe doimea cuvioșilor care vindecă pe cei bolnavi și îndreptează pe cei rătăciți.
Și acum..., a Născătoarei:
Nu seacă locașul tău, Născătoare de Dumnezeu, de mila ta cea cerească, ci mai mult, de tine îndrumat, te slăvește și laudă ție cu evlavie îți cântă, Stăpânei sale, pururea Fecioarei.
Condac,
glasul al 3-lea:
Ca un râvnitor al dreptei credințe și învățător al vieții blagocestive; în boli și scârbe mare ajutător și apărător stai înaintea Domnului, cuvioase Amfilohie, pentru care strigăm ție: Păzește locașul în care te-ai nevoit și mântuiește-ne pe noi cu rugăciunile tale, Părinte fericite.
Icos
Mărgăritare bune ai căutat, Cuvioase, și pe Domnul Iisus, ca un mărgăritar de mult preț aflându-L, pentru numele Lui toate le-ai lepădat și însutit ai primit cele veșnice; acum, cu sufletul tău asemenea soarelui, în ceruri strălucești, iar cu moaștele tale mult-vindecătoare te afli pe pământ, unde în locașul din Poceaev, de la cei ce te cinstesc, primești închinare, iar mulțimea monahilor se bucură și într-un glas strigă către tine, zicând: Bucură-te, Amfilohie, Părinte fericite, tămăduitorule și făcătorule de minuni.
Cântarea a 7-a
Mântuind din focul ispitelor pe Cuviosul Amfilohie și nimicind pe ispititorul, Atotcântatule Doamne, Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat în veci.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Izbăvind în timpurile de necredință moaștele Sfinților Cuvioși Iov și Amfilohie, la care credincioșii cu evlavie se închină, Atotcântatule Doamne, Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.
Slavă...
Mântuiește și acum pe adevărații robii Tăi, pentru rugăciunile Cuvioșilor Iov și Amfilohie, cu vrednicie cinstiți de credincioși, Atotcântatule Doamne, Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.
Și acum..., a Născătoarei:
Bucuria tuturor bucuriilor tu ești, Născătoare de Dumnezeu, care nu lipsești de acoperemântul tău locașul din Poceaev și te rogi pentru toți, care aleargă la ajutorul tău.
Cântarea a 8-a
Bucură-te, lauda Poceaevului; prăznuiți, iubitorilor de cuvioși, căci în locașul Născătoarei de Dumnezeu se odihnesc nestricate moaștele tămăduitorului Amfilohie; să cinstească tot pământul și să strige: Binecuvântați robii Domnului pe Născătoarea de Dumnezeu.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Veselește-te, Iov Preacuvioase; prăznuiți cei ce o iubiți pe Născătoarea de Dumnezeu, că în locașul ei din Poceaev moaștele Sfântului Amfilohie sunt așezate cu cinste alături de confratele său; să binecuvinteze tot pământul și să strige: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, Domnul.
Bucură-te, Poceaeve; prăznuiți cei ce iubiți pe Domnul, că moaștele Cuvioșilor Iov și Amfilohie pe muntele cel Sfânt, în locașul Născătoarei de Dumnezeu, cu slavă se află; să binecuvânteze tot pământul și să strige: Binecuvântați pe Domnul, toate slugile Domnului.
Și acum..., a Născătoarei:
Prăznuiește, se bucură și se roagă locașul din Poceaev, zicând: Stăpâna, care împărățește în veci, aici se arată; cu cutremur tot pământul să strige: Binecuvântați, robii Domnului, pe Născătoarea de Dumnezeu.
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Cântarea a 9-a
Eva cu boala neascultării blestemul a adus, tu, însă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, cu proslăvirea sfinților tăi ascultători, Iov și Amfilohie, care în locașul Poceaevului se odihnesc, prin nestricăcioasele lor moaște iarăși lumii binecuvântare ai dăruit.
Sfinte Cuvioase Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Părinții noștri cu virtutea ascultării din Lavra Poceaevului în locașurile cerești, după moarte s-au mutat, unde, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea Cuvioșilor Iov și Amfilohie, lumii ai dăruit binecuvântare.
Slavă...
De multe ori Dreptul Răsplătitor a arătat slava voastră după moarte și bogatele locașuri cerești vouă vi le-a dăruit; de unde, Cuvioșilor Iov și Amfilohie, nu zăboviți cu ajutorul pentru toți, cei care vă cheamă pe voi în Domnul.
Și acum..., a Născătoarei:
Te fericesc pe tine, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, toate neamurile pe care le-ai mântuit și pe care continui să le mântuiești; nu ne lăsa și pe noi, neputincioșii, care alergăm sub acoperământul locașului tău.
Nessun commento:
Posta un commento